Profesor îndrumator: Elev:Savin AlexandruDobre Alina Clasa: a XII-a G

* CUPRINS 2

* ARGUMENT 3

*NOŢIUNE _____4

* SUBIECTELE______7

* IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL_______11

* CODUL COMERCIAL ______12

* CUMPĂRAREA ŞI VÂNZAREA COMERCIALĂ_______15

* BIBLIOGRAFIE_______16

*Tema proiectului meu „Persoana juridică subiect de drept comercial” face parte integrantă din domeniul pregătirii mele profesionale pentru meseria de tehnician în activităţi economice.

*Tema aleasă este structurată în capitole abordate separat ca părţi distincte.

*Contribuţia personală privind elaborarea proiectului constă în selectarea informaţiilor tehnice/practice şi teoretice specifice specializării, structurarea pe capitole a acestora.

*Lucrarea prezintă în mod sintetic şi actualizat sub forma unor scheme principalele aspecte, importanţa, rolul, identificarea caracteristicilor tipului de bere Bermas.

*În elaborarea lucrării am folosit cunoştinţe tehnice/teoretice asimilate la diferite obiecte de învăţământ studiate în anii de liceu: chimie analitică, biologie, discipline de specialitate şi laboratoare practice.

*În partea finală a lucrării am specificat bibliografia utilizată.

Dreptul comercial este acea ramură de drept privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale, patrimoniale şi personal nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc între persoane care au calitatea de comerciant. Astfel, în exprimare sintetică, dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat care reglementează materia comercială.

*Determinarea obiectului dreptului comercial se poate face în funcţie de opţiunea legiuitorului pentru un anumit sistem. În concepţia clasică există două concepte care permit determinarea obiectului dreptului comercial: Sistemul subiectiv, potrivit căruia dreptul comercial este considerat că având obiect normele juridice "cărora le sunt supuşi comercianţii". Sistemul obiectiv, în conformitate cu care dreptul comercial este considerat că având drept obiect normele juridice "aplicabile comerţului", adică acelor fapte, operaţiuni şi acte calificate de lege că fapte de comerţ, indiferent de persoană care le săvârseste. Codul comercial român, precizând în articolul 3 care sunt actele juridice, faptele şi operaţiunile considerate fapte de comerţ, are la baza sistemul obiectiv. Normele juridice ale dreptului comercial au că obiect de reglementare relaţiile sociale patrimoniale care prezintă caracter comercial şi în secundar relaţiile personal nepatrimoniale. Relaţiile personal nepatrimoniale referitoare la atribute de identificare ale comercianţilor persoane fizice sau persoane juridice (numele comercial, emblemă etc.), în dreptul comercial dobândesc natură patrimonială.

*Dreptul comercial este o ramură de drept privat autonomă, răspunzând unor nevoi reale care pot fi satisfăcute printr-o reglementare specială a activităţii comerciale; el se află în anumite corelaţii cu celelalte ramuri ale dreptului privat. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul civil Dreptul civil reprezintă "dreptul comun" pentru toate ramurile de drept privat, deci şi pentru dreptul comercial. Dispoziţiile din dreptul comercial se completează făcându-se trimitere la dreptul civil. De exemplu, Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, republicată, se completează cu dispoziţiile Decretului nr. 31/1954 privitoare la persoană juridică; dispoziţiile din Codul comercial referitoare la contractul de vânzare-cumpărare se completează cu cele din Codul civil privind vânzarea-cumpărarea cu caracter civil etc.

*Potrivit articolului 1 din Codul comercial: "În comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune, se aplică Codicele civil". Din interpretarea literală a acestui articol, reiese că izvoarele dreptului comercial sunt Codul comercial şi Codul civil; prin interpretarea extensivă a articolului, deoarece nu tot dreptul comercial se află în Codul comercial, înţelegem că principalul izvor al dreptului comercial îl constituie legile comerciale, cuprinzând atât Codul comercial, dar şi legile comerciale speciale. Tot astfel vom concluziona că un alt izvor îl constituie legea civilă, prin care înţelegem atât Codul civil, dar şi legile civile speciale.

*Subiectele in dreptul comercial, in mod traditional, sunt participantii la raporturile juridice de drept comercial, fie ca sunt persoane fizice, fie ca sunt persoane juridice. Potrivit Codului comercial roman, subiecte ale raporturilor juridice comerciale pot fi atat comerciantii cat si necomerciantii. In articolul 7 Cod comercial se prevede: "Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca profesiune obisnuita si societatile comerciale."

*Persoanele fizice au calitatea de comerciant dacă săvârsesc fapte de comerţ cu caracter profesional. Potrivit Codului comercial, comerciantul persoană fizică este definit prin apartenenţa să la un anumit grup profesional şi prin faptele de comerţ pe care le săvârseste. Comerciantul persoană fizică are calitatea de comerciant şi atunci când realizează această activitate în cadrul unei asociaţii familiale, în condiţiile Decretului-lege nr. 54/1990, sau al unei societăţi în participaţiune, în condiţiile articolului 251 Cod comercial.

*În privinţa Societăţilor comerciale, Codul comercial precizează că ele au calitatea de comerciant. În concepţia legiuitorului, prin societăţi comerciale înţelegem societăţile constituite conform Legii nr. 31/1990 republicată. În al doilea rând, în Legea nr. 26/1990, republicată şi în Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 se include în categoria comercianţilor încă două categorii de subiecte ale raporturilor de drept comercial:

*Conform articolului 7 Cod comercial, "Sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul că profesiune obişnuită…" Coroborând această dispoziţie cu cele cuprinse în

*Legea nr. 507/2002, comerciantul persoană fizică poate fi definit că acea persoană cetăţean român sau cetăţean al statelor membre ale Uniunii Europene şi ai celorlalte state aparţinând spaţiului economic european care, având capacitatea juridică prevăzută de lege, săvârseste în mod obişnuit, cu titlu de profesie, fapte de comerţ în nume propriu şi pe riscul sau, obţinând în prealabil autorizaţia prevăzută de lege şi care răspunde în mod nelimitat pentru obligaţiile asumate.

*Persoanele fizice pot fi comercianţi dacă au capacitatea de exerciţiu deplină, deci dacă au împlinit vârstă de 18 ani. Femeie măritată până la împlinirea vârstei de 18 ani, deşi are capacitatea de exerciţiu deplină pentru actele de drept civil, totuşi nu poate fi comerciant. Minorii şi persoanele puse sub interdicţie nu pot fi comercianţi. Legea nr. 507/2002 permite că persoanele care au împlinit vârstă de 16 ani să fie angajate cu contract individual de muncă în cadrul asociaţiilor familiale. În concepţia Codului comercial, incapacitatea minorului priveşte "începerea comerţului" când minorul moşteneşte un fond de comerţ, continuarea comerţului în numele minorului se face de părinţi sau, după caz, tutore. Potrivit art. 14 C.com. interzisul (alienat mintal) nu poate continuă comerţul, eventual în cazul moştenirii unui fond de comerţ, acesta trebuie să fie supus lichidării.

* Izvoarele dreptului comercial

* Art.1 C.com. dispune: “In comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune se aplică Codul civil.”. Din aceste dispoziţii legale rezultă că dreptul comercial are ca izvoare formale Codul comercial şi Codul civil. Deşi nu sunt menţionate, izvoare ale dreptului comercial sunt şi legile comerciale speciale, respectiv legile civile speciale. Un anumit rol în aplicarea reglementarii legale îl au obiceiurile, jurisprudenţa şi doctrina dreptului comercial.

* 1) Izvoarele legislative ale dreptului comercial

* Codul comercial reprezintă principalul izvor de drept comercial. El cuprinde norme juridice care reglementează instituţiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comerţ, comercianţii, obligaţiile comerciale şi falimentul.

* Legile comerciale speciale mai frecvent întâlnite sunt: Legea nr. 31/1990 republicata, cu modificările ulterioare, Legea privind Registrul comerţului, Legea privind combaterea concurentei neloiale, Legea privind impozitul pe profit etc.

* Cu privire la corelaţia dintre Codul comercial şi legile comerciale speciale se aplică principiile generale (specialia generalibus derogant).

* Codul civil reprezintă un izvor subsidiar al dreptului comercial, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1C. com. O importanţă deosebită o au dispoziţiile Codului civil privind materia obligaţiilor, în special cele referitoare la izvoarele şi efectele obligaţiilor, precum şi cele relative la contractele speciale (contractul de societate, contractul de vânzare-cumpărare, contractul de mandat etc.).

* 2) Uzurile comerciale nu sunt izvoare de drept. Dar, dacă în dreptul nostru comercial nu există uzuri legislative, doctrina recunoaşte uzurile interpretative (convenţionale).

* Astfel, potrivit art. 970 C.civ., convenţiile trebuie executate cu bună credinţă. De asemenea, dispoziţiile îndoielnice se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul.

* 3) Doctrina dreptului comercial, ca şi practica judiciară în domeniu, au un rol important în interpretarea legilor comerciale.

* Codul comercial român stabileşte anumite acte juridice şi operaţiuni pe care le clasifică “fapte de comerţ”. Prin săvârşirea uneia sau mai multor fapte de comerţ se nasc raporturi juridice care sunt reglementate de legile comerciale.

* Art. 3 Cod comercial prevede:” Legea consideră fapte de comerţ:

* 1)            cumpărările de producte sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru,

* 2)            vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri în natură sau lucrate,

* 3)            cumpărările sau vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale,

* 4)            orice întreprindere de furnituri,

* 5)            întreprinderile de spectacole publice, comisioane, agenţii şi oficii de afaceri,

* 6)            întreprinderile de construcţii,

* 7)            întreprinderile de fabrici, de manufactură şi imprimerie,

* 8)            întreprinderile de editură, librărie şi obiecte de artă,

* 9)            operaţiunile de bancă şi schimb,

* 10)        operaţiunile de mijlocire în afaceri comerciale,

* 11)        întreprinderile de transport de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat,

* 12)        cambiile şi ordinele de producte sau mărfuri …. pct. 20.

* Codul comercial român, ca şi modelul sau italian, reglementează faptele de comerţ, iar nu actele de comerţ.

* Legiuitorul român a voit să supună legilor comerciale nu numai raporturile rezultate din actele juridice (manifestările de voinţă săvârşite în scopul de a produce efecte juridice), ci şi raporturile izvorâte din faptele juridice. Deci, potrivit Codului comercial intră sub incidenţa legilor comerciale nu numai contractele comerciale, ci şi faptele licite (îmbogăţirea fără justa cauză, plata nedatorată) şi faptele ilicite săvârşite de comercianţi în legătura cu activitatea lor comerciala.

* Enumerarea prevăzută la art. 3 Cod comercial are un caracter enunţiativ, exemplificativ şi nu limitativ. Legiuitorul a consacrat ca fapte de comerţ cele mai frecvente acte juridice şi operaţiuni care constituiau baza activităţii comerciale la data adoptării reglementarii. Aceasta înseamnă că la lista faptelor de comerţ prevăzute expres de lege se pot adăuga şi alte fapte de comerţ, adică alte acte şi operaţiuni, cu condiţia ca acestea să aibă caracteristicile faptelor de comerţ expres recunoscute de lege.

* Codul comercial nu dă o definiţie a faptei de comerţ; el stabileşte numai o listă a actelor juridice şi operaţiunilor pe care le declară fapte de comerţ. În absenţa unei definiţii legale a faptei de comerţ, doctrina dreptului comercial a căutat să formuleze o definiţie generală a faptei de comerţ. Aceasta prezintă interes practic sub mai multe aspecte:

* a)      întrucât unele acte juridice sunt bivalente – comerciale şi civile – este imperios necesar să se stabilească un criteriu de delimitare între actele comerciale şi cele civile,

* b)      enumerarea faptelor de comerţ, făcută de art. 3 C. com. este enunţiativă şi nu limitativă, astfel încât trebuie să existe anumite criterii de comercialitate în temeiul cărora judecătorul să poată recunoaşte şi alte acte sau operaţii ca fapte de comerţ, chiar dacă ele nu sunt expres prevăzute de lege;

* c)      o definiţie generală a faptei de comerţ serveşte, pe un plan mai general, la determinarea sferei dreptului comercial şi implicit delimitarea acestuia de dreptul civil.

*c) Deoarece dreptul este opozabil faţă de terţi, locatiunea este supusă publicităţii imobiliare dacă depăşeşte 3 ani. Menţionăm că, dacă dreptul ar fi real, publicitatea s-ar impune indiferent de durata. d) În sfârşit, drepturile reale, că drepturi absolute, sunt limitativ enumerate de lege, iar dreptul de folosinţă locativă nu a fost reţinut de legiuitor printre aceste drepturi.

*Rezultă că dreptul de folosinţă al locatarului nu este un drept real (ius în re), ci un drept de creanţă care se realizează prin intermediul locatorului ('îndatorat a asigura folosinţă'art. 1411C.civ.), deşi se exercită asupra unui lucru, presupunând un contract material cu un lucru (ius ad rem). Dar, spre deosebire de alte asemenea drepturi de creanţă (de exemplu, drepturile comodatarului), dreptul de folosinţă al locatarului prezintă unele aspecte particulare, mai ales sub raportul opozabilitătii, fapt pentru care se încadrează în categoria obligaţiilor opozabile terţilor (obligaţii în rem scriptae).

*Fiind un drept de creanţă, are caracter mobiliar (chiar dacă are că obiect un imobil), temporar (nu poate fi perpetuu), este susceptibil de gaj (nu de ipotecă), poate fi transmis între vii potrivit regulilor de la cesiunea de creanţă, iar morţiş causa că şi celelalte drepturi de creanţă.

* Cumpărarea şi vânzarea comercială

* Sub aspectul structurii sale, vânzarea-cumpărarea comercială este asemănătoare vânzării–cumpărării civile. Este vorba de un contract în temeiul căruia o parte (vânzătorul) se obligă să transmită celeilalte părţi (cumpărătorul) proprietatea unui lucru, în schimbul unui preţ (art. 1294 C. civ.). Ceea ce deosebeşte  vânzarea-cumpărarea comercială de cea civilă este funcţia economică a contractului şi anume interpunerea în schimbul bunurilor. Când contractul îndeplineşte aceasta funcţie, vânzarea-cumpărarea este o faptă de comerţ şi deci supusă legilor comerciale.

* Trăsătura caracteristică a cumpărării şi vânzării comerciale o constituie intenţia de revânzare; cumpărarea este făcută în scop de revânzare sau închiriere, iar vânzarea este precedată de o cumpărare făcută în scop de revânzare.

* Intenţia de revânzare sau închiriere trebuie sa îndeplinească trei condiţii:

* ˇ        intenţia de revânzare sau închiriere trebuie sa existe la data cumpărării;

* ˇ        intenţia de revânzare sau închiriere trebuie să fie exprimată de cumpărător, adică să fie cunoscută contractantului;

* ˇ        intenţia de revânzare sau închiriere trebuie să privească în principal bunul cumpărat.

* Cumpărarea şi vânzarea comercială poate avea ca obiect numai bunuri mobile: producte, mărfuri, titluri de credit.

* Productele sunt produsele naturale ale pământului care se obţin prin cultura sau exploatare directă (de exemplu cereale, legume) sau produsele animalelor (de exemplu lâna, laptele).

* Mărfurile sunt produse ale muncii destinate schimbului (de exemplu autoturismele).

* Titlurile de credit sunt înscrisuri în baza cărora titularii lor pot să exercite drepturile specificate în cuprinsul lor.

* Nu sunt fapte de comerţ cumpărările de producte sau de mărfuri care s-ar face pentru uzul sau pentru consumaţia cumpărătorului ori a familiei sale.

*www.google.com

*http://www.dreptonline.ro - Introducere in dreptul comercial

*Drept Comercial, Silvia Cristea, Camelia Florentina Stoica, Biblioteca virtuala ASE