1

MEMORIU

asupra Propunerii legislative privind

reglementarea parteneriatului civil

Doamnelor și domnilor,

Coaliția pentru Familie este o inițiativă civică fără personalitate juridică,

independentă de orice partid și neafiliată confesional, compusă din 31 de

organizații non-guvernamentale.

În luna mai 2016, Coaliția pentru Familie a înregistrat la Senat o propunere

legislativă de revizuire a art. 48(1) din Constituția României, în vederea

protejării familiei și căsătoriei, însoțită de 3 milioane de semnături de

susținere, colectate în condițiile legii. Inițiativa a fost avizată favorabil de

Curtea Constituțională în data de 20 iulie 2016.

În numele celor 3 milioane de cetățeni cu drept de vot, Coaliția pentru

Familie vă solicită ferm să RESPINGEȚI Propunerea legislativă privind

reglementarea parteneriatului civil, pentru considerentele ce se vor arăta în

paginile următoare.

2

SUMAR

REZUMAT

1. Subminarea familiei prin crearea de reglementări paralele cu cele

ale instituției căsătoriei; încălcarea Codului Civil și a Constituției

1.1. O „avanpremieră” a legiferării „căsătoriei” între persoanele

de același sex și poligamiei

1.2. Absența unei nevoi obiective de reglementare

1.3. Inexistența unei discriminări în legislația actuală privind

familia

2. Încălcarea principiului interesului superior al copilului

3. Crearea de obligații nejustificate bugetului public și angajatorilor

4. Consecințele deciziilor C.E.D.O. privind reglementarea

parteneriatelor civile în dreptul român

5. Alte aspecte juridice

6. Considerații din perspectiva filosofiei dreptului

7. Considerații sociologice

CONCLUZII

3

REZUMAT

Coaliția pentru Familie cheamă legiuitorii români să respingă Propunerea

legislativă privind parteneriatul civil, din următoarele motive:

1. Propunerea legislativă este redundantă: definiția „parteneriatului civil” este cvasi-

identică celei a căsătoriei. Redundanța este nu numai lipsită de sens, dar și interzisă

de lege: art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative enunță că „în procesul de legiferare este

interzisă instituirea acelorași reglementări (...) în două sau mai multe acte normative”.

Suprapunerea conceptuală dintre „parteneriatul civil” și căsătorie este totală, cu o

singură excepție notabilă: „parteneriatul civil” nu obligă participanții la „fidelitate și

sprijin moral”, instituind un laxism moral cu totul nespecific dreptului românesc.

O consecință majoră va fi demotivarea tinerilor de a se căsători, adică o diminuare a

importanței căsătoriei, ceea ce înseamnă subminarea unei valori esențiale în

societate, cu implicații profunde asupra natalității. Efecte sociale ca: scăderea

natalității, îmbătrânirea și pierderile de populație, creșterea dezordinii sociale și

confuziei morale, într-un viitor nu foarte îndepărtat, se vor reflecta și financiar la

bugetul de stat, dar și, ireparabil, la nivelul societății românești.

2. Nu se identifică nicio nevoie obiectivă a societății care să nu își găsească

rezolvare prin reglementările deja existente: „Parteneriatul civil” nu reclamă

obiective diferite de cele asigurate de forma actuală de căsătorie legală, prin urmare

nu prezintă o utilitate reală.

Experiența țărilor care au legalizat acest tip de uniune este relevantă, în sensul că nu

a modificat comportamentul matrimonial și nici nu a crescut controlul statelor asupra

acestui comportament. Cităm din raportul anchetei „Viața de familie” (Fundația Soros,

2008): „În ciuda legalizării, cele mai multe cupluri continuă să coabiteze informal.

Țările scandinave au ratele de coabitare informală cele mai ridicate, urmate de Europa

Centrală, Slovenia și Estonia, fără ca uniunile legalizate să dețină ponderi însemnate

în aceste țări”.

3. Este neconstituțională: Proiectul de lege solicită a se recunoaște „familia” întemeiată

pe „parteneriatul civil”, ceea ce contravine art. 48 (1) din Constituție, care stabilește

că singura modalitate de întemeiere a unei familii (alta decât descendența/adopția)

este Căsătoria.

4

Solicitarea este în contradicție flagrantă și cu art. 258 ș.u. din Legea nr. 287/2009

privind Codul Civil, care prevede, de asemenea, că familia este întemeiată pe căsătoria

liber consimțită între bărbat și femeie.

4. Nu este un scop în sine, nerăspunzând unei nevoi sociale concrete, ci o etapă către

legalizarea așa-zisei „căsătorii” între persoanele de același sex și a filiației pentru

aceste cupluri, fie prin adopție, fie prin reproducere asistată („fabricarea” de copii).

Experiența tuturor statelor care au legalizat „căsătoriile” unisex arată fără echivoc

acest traseu.

5. Pericolul Poligamiei/Poliandriei/Incestului. Dacă singurele criterii valide sunt ca

persoanele ce încheie „parteneriatul civil” să fie adulte și să își exprime

consimțământul (art. 5 lit. a și art. 10(1) ale proiectului legislativ), respectiv dacă

legea trebuie să interzică „orice formă de discriminare” (art. 34) și să promoveze

egalitatea în drepturi, atunci nu se justifică rostul reglementărilor restrictive (art.

5 lit. c, art. 7 lit. a) referitoare la imposibilitatea încheierii de parteneriate între

mai mult de 2 persoane sau de parteneriate între rude, altfel decât prin intenția

inițiatorilor ca acestea să fie eliminate ulterior, după ce șocul inițial va trece, iar opinia

publică se va fi obișnuit cu noua normă socială.

Există, în acest moment, în multe societăți din Occident, grupuri de lobby în favoarea

legalizării poligamiei/poliandriei și incestului.

6. Presupusul caracter discriminatoriu al legislației actuale privind familia este

fals: În România, dreptul de a te căsători este unul nediscriminatoriu. Orice persoană

majoră și în deplinătatea facultăților mintale are dreptul de a se căsători, iar soții sunt

egali în drepturi. A nu discrimina nu înseamnă a crea egalitate între toți cetățenii unui

stat indiferent de situația lor, pentru că nu orice egalitate este justă sau

nediscriminatorie. Legiuitorul trebuie să trateze diferit situații care sunt diferite. Ar fi

injust să fie tratate în același fel situații care sunt în mod obiectiv diferite, căci nu toate

situațiile au aceeași valoare socială. Adevărata nediscriminare este egalitatea

progresivă, adică a i se da fiecăruia ce i se cuvine, în funcție de situația obiectivă

în care se află și de participarea sa la binele comun al societății. Nici Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, nici normele Consiliului Europei, nici deciziile

C.E.D.O. nu garantează un drept general la egalitate, ci doar un drept la nediscriminare

în exercitarea drepturilor garantate de Convenție.

Astfel, nicio analogie nu poate fi făcută între un cuplu format din persoane de

același sex și un cuplu format dintr-un bărbat și o femeie, situațiile fiind diferite

din punct de vedere obiectiv. Deci, lipsa tratamentului egal nu poate însemna,

în acest caz, discriminare.

5

Prin abuz, orice lucru bun poate deveni nociv și, tocmai de aceea, principiul

nediscriminării nu trebuie folosit în mod abuziv. Altfel, ne putem trezi foarte ușor cu

situația în care pedofilii se vor considera discriminați; la fel poligamii, zoofilii,

necrofilii ș.a.m.d.

Reglementarea legislativă a „parteneriatului civil” nu numai că nu elimină

discriminarea, așa cum susțin inițiatorii săi, ci, dimpotrivă, instituie o discriminare

în ceea ce privește somarea tuturor cuplurilor care aleg coabitarea în afara căsătoriei

(adică în afara relației contractuale legalizate) să se angajeze contractual.

7. Încalcă interesul superior al copilului: Toate dispozițiile referitoare la copii se

circumscriu instituției Căsătoriei, pe care „parteneriatul civil” urmărește să o

submineze. Deci, copiii născuți sau adoptați în timpul „parteneriatului civil” rămân

copii din afara căsătoriei și deci nu beneficiază de prezumția de paternitate.

Nefiind bazat pe valori ca fidelitate și pe sprijin moral reciproc, așa cum am arătat,

concubinajul sau „parteneriatul civil” nu oferă stabilitatea caracteristică instituției

căsătoriei, deci nu oferă un mediu potrivit pentru creșterea, dezvoltarea și

educarea corespunzătoare a copiilor.

8. Deconstrucția conceptuală: Odată cu adoptarea „parteneriatului” între persoanele

de același sex, vocabularul juridic și principiile juridice care aveau la bază diferența

sexuală vor trebui șterse din Codul Civil. Cuvintele „bărbat”/„femeie”,

„mamă”/„tată”, „soț”/„soție” vor dispărea.

9. Creează obligații nejustificate bugetului public și angajatorilor: Se instituie

dreptul partenerului supraviețuitor la pensie de urmaș (art. 22(2) al proiectului

legislativ), precum și un drept la concediu în urma încheierii „parteneriatului civil”,

drept care acum există doar pentru soți, fără a se prezenta impactul asupra bugetului

de pensii și asigurări sociale de stat și nici sursa finanțării necesare.

10. Lipsește orice obligație a Statului Român, izvorâtă din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului sau dintr-o jurisprudență C.E.D.O., de a asigura un cadru

legislativ pentru „parteneriatele civile”: Dreptul comunitar recunoaște

competența exclusivă a Statelor Membre în domeniul stării civile.

11. Pornește de la o premisă inacceptabilă din punct de vedere al filosofiei dreptului:

aceea că legislația poate face abstracție de valorile morale ale societății. Se

încalcă, astfel, principiul juridic care spune că nu din legi trebuie dedus Dreptul, ci

legile trebuie extrase din ceea ce este Drept: non ex regula jus sumatur, sed ex

jure quod est, regula fiat. Între Drept și Morală există aceeași relație ca între

parte și întreg.

6

12. Folosește pentru justificare date statistice și argumente sociologice false: la

referendumul din 2011, numărul persoanelor în concubinaj era de 3,7% din

populație, în scădere față de 2002 și nu în creștere. De asemenea, preexistența

cronologică a „parteneriatului civil” față de căsătorie este cu desăvârșire lipsită de

adevăr istoric.

13. Nu a fost organizată nici o dezbatere publică în care populația să fie consultată cu

privire la acest proiect legislativ și să fie stabilită existența unei nevoi sociale pentru

acest proiect. Nu a fost organizată nici o conferință cu caracter științific pe această

temă, la care participarea să fie deschisă și liberă.

14. Demersul nu este reprezentativ la nivelul societății românești: Scrisorile de

susținere pentru „încurajarea membrilor Parlamentului României să voteze în

favoarea propunerii legislative privind parteneriatul civil”, prezentate în anexa la

Expunerea de motive sunt irelevante, prin totala nereprezentativitate a celor patru

organizații la nivelul societății românești. Prin comparație, și Patriarhia Română i-a

încurajat (la dezbaterea proiectului de lege precedent) pe parlamentarii României „să

respingă propunerea legislativă, întrucât constituie un atentat la valoarea

permanentă a familiei și la identitatea acesteia”, dar această scrisoare nu a fost

anexată Expunerii de motive, deși Biserica Ortodoxă Română reprezintă peste 86%

din populația României.

Suntem de acord că, într-adevăr, familia de astăzi trăiește o criză. Și aceasta, în primul

rând, în detrimentul copiilor. De altfel, cuplurile căsătorite se hotărăsc să aibă copii tot mai

târziu și mai rar. Rezultatul este criza demografică dezastruoasă prin care trece România.

Acest lucru nu înseamnă, totuși, că ar trebui să demontăm instituția căsătoriei sau

să o parazităm cu structuri paralele, așa cum leacul pentru boală nu este sinuciderea.

Pentru motivele arătate mai sus, Coaliția pentru Familie cheamă legiuitorii români să

respingă „Propunerea legislativă privind parteneriatele civile”, stabilind totodată

o limită a libertăților, pentru a nu aduce distrugeri ireparabile unuia dintre pilonii

societății, familia.

Argumentația pe larg în paginile următoare

7

„Unui lucru fără cale, cale dând, alte lucruri fără cale vor urma”

Dimitrie Cantemir

1. SUBMINAREA FAMILIEI PRIN CREAREA DE REGLEMENTĂRI

PARALELE CU CELE ALE INSTITUȚIEI CĂSĂTORIEI;

ÎNCĂLCAREA CODULUI CIVIL/CONSTITUȚIEI

I. Introducerea noțiunii juridice de „parteneriat civil” este lipsită de interes, având în

vedere că această propunere legislativă explică „parteneriatul civil” ca fiind „o consimțire

a conviețuirii”1 între două persoane adulte, „în baza afecțiunii, respectului și sprijinului

reciproc și a egalității în drepturi”, întocmai cum este deja prevăzută, în Codul Civil,

instituția căsătoriei. Este nu doar fără sens ca legiuitorul să reglementeze ceea ce

există deja în legea română, dar și interzis, prin Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevede la art. 16 alin. (1)

că „în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări (...) în

două sau mai multe acte normative”.

„Parteneriatul civil” nu este altceva decât transpunerea dispozițiilor referitoare la

căsătorie, existente în Codul Civil, în ceea ce privește condițiile de fond, formalitățile

pentru încheierea căsătoriei, formalitățile ulterioare încheierii căsătoriei, cazurile de

nulitate, drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților, dreptul la moștenire și

desfacerea căsătoriei. Interesant este că „fidelitatea și sprijinul moral”, care se regăsesc

în Codul Civil (art. 309 (1)) ca „drepturi și îndatoriri personale” ale soților, nu sunt

elemente luate în considerare în „parteneriatele civile”; în inițiativa legislativă s-a preluat

din Codul Civil doar ceea ce ține de drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților. De

aici se înțelege că aceste uniuni nu obligă la sprijin, suport și fidelitate, ci caută doar

asigurarea din punct de vedere material.

Apreciem că, prin lipsa acestor îndatoriri personale, adoptarea „parteneriatelor civile” va

duce la demotivarea tinerilor de a se căsători, adică la o diminuare a importanței

căsătoriei, ceea ce înseamnă subminarea unei valori esențiale în societate. Există

numeroase studii sociologice din care rezultă că doar căsătoria oferă un mediu optim

pentru creșterea, dezvoltarea și educarea corespunzătoare a copiilor (pe larg în cap. 2).

Din datele Institutului Național de Statistică, reiese că românii se căsătoresc la vârste tot

mai înaintate. Acest fenomen are, pe termen mediu și lung, un efect nefast asupra

1 Expunerea de motive la propunerea legislativă.

8

evoluției biologice și demografice a poporului român, pentru că amânarea căsătoriei

presupune, de cele mai multe ori, și o amânare a deciziei de a avea copii.

Numărul de căsătorii din România este în descreștere (în 2007 s-au înregistrat oficial 189

mii de mariaje, în 2013 – 107,5 mii)2. Rata divorțurilor (numărul de căsătorii

desfăcute/100) a crescut alarmant, de la 19,2 în 2007 la 26,5 în 2013. Cuplurile cu minori

au reprezentat, în 2010, 46% din totalul cuplurilor care divorțează.

Ar fi, așadar, conform cu interesul Statului Român să încurajeze căsătoria, nu să o

descurajeze încă și mai mult prin oferirea unor false „alternative”, instabile și ușor

de desfăcut, precum „parteneriatul”.

II. În cuprinsul expunerii de motive, se face în mod repetat referire la o pretinsă nevoie

de a recunoaște „familia” întemeiată pe „parteneriatul civil”, ceea ce contravine

Constituției și Codului Civil.

Astfel, articolul 48 (1) din Constituție stabilește că singura modalitate de întemeiere a

unei familii este Căsătoria. Ținând cont de prevederea constituțională, adoptarea

proiectului de lege a „parteneriatului civil” ar conduce la promovarea unei modalități

paralele cu prevederile constituționale de întemeiere a familiei și prin aceasta, s-ar

produce o gravă încălcare a principiul de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere

debemunt (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem). Toate cele prezentate

mai sus se constituie într-un act de sabotaj al supremației Constituției în raport cu toate

celelalte norme juridice inferioare.

De asemenea, expresiile „Recunoașterea acestor familii în afara sferei căsătoriei”,

„coexistența tipurilor de familii în forme diverse, de tipul cuplurilor ce decid să coabiteze

în afara căsătoriei sau nu pot să se căsătorească” (Expunere de motive, pag. 2, paragr. 2)

sau „cuplurile care decid să își organizeze astfel viața de familie” (Expunere de motive,

pag. 4, paragr. 3) arată clar că inițiatorii forțează adoptarea unor prevederi aflate în

contradicție flagrantă cu art. 258 ș.u. din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil,

prin care statul se obligă să ocrotească și, deci, să ofere protecție specială familiei

întemeiate pe căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie, pe egalitatea acestora,

precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor.

Legătura între cele două instituții, Familia și Căsătoria, este INDISOLUBILĂ, nicio

familie neputând fi întemeiată în afara căsătoriei3.

2 Pentru a fi relevante, cifrele trebuie coroborate cu scăderea generală și îmbătrânirea populației. 3 Remarcăm că filiația (descendența) naște relații de rudenie care sunt asimilate și protejate ca legătură de tip

familial, chiar în cazul părintelui singur sau al părinților necăsătoriți. Conform legislației familiei în vigoare în

România, obiectul de reglementare al normelor dreptului familiei îl formează următoarele categorii de

raporturi juridice: a. Raporturile de căsătorie; b. Raporturile care rezultă din rudenie; c. Raporturile care rezultă

din adopție (cu efectele depline ale unei filiații firești); d. Unele raporturi care sunt asimilate de lege, sub

9

Atragem, totodată, atenția că NU există nicio obligație a statului român de a oferi

cuplurilor coabitante protecție egală în fața legii cu familia întemeiată pe căsătorie,

așa cum, în mod eronat, se afirmă în expunerea de motive. Dimpotrivă, tratatele europene

și internaționale la care România este parte și care se reflectă în legislația internă actuală,

fac referire exclusiv la familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat și o femeie. Am

detaliat acest subiect în cap. 4 al prezentului Memoriu.

1. 1. O „avanpremieră” a legiferării „căsătoriei” între

persoanele de același sex și a poligamiei/poliandriei

„Eu am deja în vedere un proiect de lege care să reglementeze parteneriatul civil între persoanele

heterosexuale sau persoane de același sex pe model francez. În Franța, mai întâi a fost adoptată

legea privind parteneriatele civile, iar la începutul acestui an a fost adoptată legea privind

drepturile cuplurilor de același sex de a se căsători.”

Remus Cernea, inițiator al propunerii legislative privind parteneriatul civil, declarație

pentru Mediafax, 12 aprilie 2013

I. Așa cum am arătat, pentru cuplul heterosexual și pentru societate în general,

parteneriatul civil este inutil și chiar dăunător, deoarece amânarea căsătoriei presupune

de cele mai multe ori și o amânare a deciziei de a avea copii. De aceea, apreciem că aceste

„parteneriate civile” nu sunt aduse în prim-plan decât pentru a deschide calea așa-zisei

„căsătorii” între persoanele de același sex și a filiației pentru aceste cupluri, fie prin

adopție, fie prin reproducere asistată („fabricarea” de copii).

Acestea sunt, în fapt, și obiectivele asumate public, în repetate rânduri, atât de

inițiatorul principal al propunerii legislative, domnul Remus Cernea, cât și de

organizațiile non-guvernamentale care îl susțin.

Proiectul discută despre cei doi parteneri ca despre doi membri ai unei familii fondate „în

afara sferei căsătoriei”4, acordându-le drepturi în acest sens: drept de moștenire, dreptul

la protecție pentru victimele violenței în familie (Legea nr. 217/2003); dreptul la zile

anumite aspecte, cu raporturile de familie (ex. relațiile care rezultă din luarea spre creștere și educare a unui

copil fără să fie adoptat; raporturile dintre un soț și copiii celuilalt soț; raporturile dintre foștii soți sau foștii

adoptați și adoptatori; raporturile dintre un minor și moștenitorii unei persoane care i-a acordat întreținere

fără obligație legală.) Însă situațiile de la punctele b)-d) privesc exclusiv relațiile stabilite prin descendență,

ceea ce înseamnă ca intenția legiuitorului a fost, în primul rând, aceea de a proteja și conferi un statut social

egal copiilor. Cuplurile necăsătorite și fără copii nu fac obiectul acestei recunoașteri.

4 Expunerea de motive la propunerea legislativă.

10

libere - care în prezent se acordă doar în cazul unor evenimente familiale deosebite5. Ba

chiar mai mult, în expunerea de motive a inițiativei legislative se menționează ca fiind

„cunoscut și sub numele de coabitare sau uniune consensuală, parteneriatul civil a

premers căsătoriei din perspectiva dreptului civil” (complet fals; a se vedea cap. 7,

Considerații sociologice, al Memoriului).

Menirea „parteneriatelor civile” nu este alta decât a face, încetul cu încetul, acceptabilă

ideea de „căsătorie” între homosexuali, lesbiene ori transsexuali. Exemplul cel mai

elocvent este Franța. În 1998, Elisabeth Guigou, inițiatoarea proiectului de lege privind

„parteneriatele civile” în Franța, a promis că acest pas nu va duce la legalizarea

„căsătoriilor” între persoanele de același sex. Și iat-o în 2013: cu ocazia legalizării

„căsătoriei” între persoanele de același sex, ea a recunoscut că în 1998 mințise, pentru

că altfel… parteneriatele nu ar fi fost adoptate!

Nu este o întâmplare că statele au urmat acest traseu. Kees Waaldijk, William N. Eskridge

și Yuval Merin au evidențiat această teorie a pașilor mărunți. Aceștia sugerează că fiecare

țară care legalizează căsătoria între persoanele de același sex trece prin următoarele trei

etape:

Dezincriminarea practicilor homosexuale

Introducerea legislației anti-discriminare care să protejeze persoanele

homosexuale

Introducerea parteneriatelor sau a uniunilor civile accelerează legalizarea

căsătoriilor între persoanele de același sex

În contextul european, primele două etape sunt aproape irelevante, deoarece țările care

fac parte din Consiliul Europei au dezincriminat practicile homosexuale ca efect al

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, orice țară care

urmărește să devină membru al Uniunii Europene trebuie să introducă legislație anti-

discriminatorie, care să protejeze persoanele homosexuale.

Comentatorii argumentează că a treia etapă este importantă, deoarece poate arăta

publicului că nu are de ce să se îngrijoreze cu privire la parteneriatele între persoanele

de același sex și la posibilele efecte negative. Teoria din spatele acesteia este că „odată ce

toate celelalte etape au fost parcurse, acceptarea căsătoriei dintre persoanele de același

sex va fi percepută ca un pas mic.”6

5 Art. 152(1) din Codul muncii. 6 Erez Aloni, Incrementalism, Civil Unions, and the Possibility of Predicting Legal Recognition of Same-Sex Marriage, in Duke Journal of Gender Law & Policy, vol. 18 (2010) http://scholarship.law.duke.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1185&context=djglp

11

Tabel referitor la dinamica introducerii uniunilor civile și a căsătoriilor dintre persoanele

de același sex (actualizat ultima dată pe 26 mai 2015)7:

Țară Introducerea uniunilor civile între

persoanele de același sex

Redefinirea

căsătoriei

Diferență

de ani

Argentina 2002-2009 progresiv, regiune cu regiune 21 iulie 2010 8

Belgia 2000 – „coabitare legală” 30 ianuarie

2003 3

Brazilia 2004 (deși anumite decizii juridice preced

acest an) 16 mai 2013 9

Canada 2001-2003 progresiv, regiune cu regiune 20 iulie 2005 4

Danemarca 1 octombrie 1989 – prima țară din lume 15 iunie 2012 23

Anglia & Țara

Galilor 2005 17 iulie 2013 8

Franța noiembrie 1999 – PACS 18 mai 2013 14

Islanda 1996 17 mai 2010 14

Irlanda 1 ianuarie 2011 22 mai 2015 4

Luxemburg 01 noiembrie 2004 18 iunie 2014 10

Olanda 1998 1 aprilie 2001 3

Noua

Zeelandă 25/04/2005 17 aprilie 2013 8

Norvegia 1993 – a doua țară din lume 11 mai 2008 15

Portugalia 11/5/2001 – „uniuni de facto” 17 mai 2009 8

Scoția 2005 4 februarie

2014 9

Africa de Sud 30 noiembrie 2006 30 noiembrie

2006 0

Spania 1998-2005 progresiv, regiune cu regiune 3 iulie 2005 5

Suedia 1995 – a treia țară, după Danemarca și

Norvegia 1 mai 2009 14

Uruguay 01 ianuarie 2008 3 mai 2013 5

Termen mediu 8.6

7A se vedea și documentul « Mariage des personnes de même sexe et homoparentalité », législation comparé, Sénat français, noiembrie 2012.

12

În Elveția, Germania și Austria, unde sunt legale parteneriatele civile, se discută de câțiva

ani despre aceeași modificare a legislației căsătoriei.

Următoarele țări și-au amendat Constituțiile după legalizarea parteneriatelor civile

pentru a proteja familia și a împiedica legalizarea „căsătoriei” unisex:

Stat An legalizare

part. civil

Modificare Constituție

Croația 2006; 2014 La 1 decembrie 2013, a avut loc un

referendum național pe tema căsătoriei, la

inițiativa unei coaliții conservatoare, soldat

cu succes.

Ungaria 2009 În 2012, a fost modificată Constituția în

sensul restricționării căsătoriei la cuplurile

de sexe opuse.

Un caz aparte este Slovenia, unde legea care instituia „căsătoria” unisex a fost abrogată

de două ori prin referendum solicitat de cetățeni:

Stat An legalizare

part. civil

Legalizare „căsătorii” homosexuale

Slovenia 2005 2011 - legea a fost abrogată prin

referendum cerut de cetățeni.

2015 - legea a fost abrogată din nou prin

referendum.

Așadar, „parteneriatele civile” trebuie privite numai în acest context, căci în aproape

nicio țară unde acestea au fost instituite, legislativul nu s-a putut opri aici, el fiind

supus unei presiuni imense din partea lobby-ului homosexual și „obligat” să

răspundă tuturor revendicărilor acestuia: reglementarea „căsătoriei”, a adopției de

copii și a tehnicilor de procreare asistate medical destinate acestor cupluri.

Mai mult, în ianuarie 2015, Curtea Constituțională a Austriei a decis că adopția simultană

de copii este posibilă și pentru cuplurile de același sex, deși Austria nu recunoaște, încă,

așa-zisele „căsătorii” unisex, ci doar „parteneriatele civile”. Cu alte cuvinte, începând de

la data deciziei amintite, orice distincție dintre căsătorie și „parteneriat”, alta decât

cea de nume, dispare, din moment ce cuplurile unisex înregistrate ca parteneri

primesc statutul de familie la egalitate cu bărbatul și femeia căsătoriți.

Iată, așadar, că ORICE compromis, cât de mic, în această materie (cum ar fi recunoașterea,

fie și formală și limitată, a unei forme de coabitare în afara căsătoriei - „parteneriatul”) va

duce, mai devreme sau mai târziu, la consecințe ireparabile prin desființarea de facto a

instituției familiei în înțelesul său autentic.

13

Solicităm, așadar, senatorilor și deputaților români să refuze parazitarea unei instituții

multimilenare cu un construct ideologic de ultimă oră, „parteneriatul civil”.

II. PERICOLUL POLIGAMIEI/POLIANDRIEI. Dacă singurele criterii valide sunt ca

persoanele ce încheie parteneriatul să fie adulte și să își exprime consimțământul (art. 5

lit. a și art. 10(1) ale propunerii legislative), respectiv dacă legea trebuie să interzică

„orice formă de discriminare” (conform art. 34) și să promoveze „egalitatea în drepturi”,

atunci nu se justifică rostul reglementărilor restrictive (art. 5 lit. c, art. 7 lit. a ale

propunerii legislative) referitoare la imposibilitatea încheierii de parteneriate între

mai mult de două persoane sau de parteneriate între rude, altfel decât prin intenția

inițiatorilor ca acestea să fie eliminate ulterior, după ce șocul inițial va trece, iar opinia

publică se va fi obișnuit cu noua normă socială.

Într-adevăr, privind spre țările care au redefinit deja familia și norma maritală, următorul

pas logic pare a fi poligamia:

a. În Canada, prima țară din lume care a legalizat „căsătoria” unisex, există deja

grupări de lobby precum „Canadian Polyamory Advocacy Association” (Asociația

Canadiană de Promovare a Poligamiei), care solicită public recunoașterea

poligamiei8.

b. În Brazilia, în luna iunie 2012, s-a înregistrat primul „parteneriat civil” între 3

persoane9. Deși legea inițială prevedea aceleași restricții „liniștitoare” ca

propunerea legislativă inițiată de dl. Cernea, modificarea ei a venit ca urmare a

presiunilor și solicitărilor de „egalitate” ale lobby-ului homosexual și poligam.

c. Aceeași tendință se manifestă și în SUA, pe fondul abrogării de către Curtea

Supremă a „Defense of Marriage Act” (legea federală de protejare a căsătoriei).

Anita Wagner Illig, lidera grupării „Practical Polyamory”, a mulțumit

homosexualilor pentru eforturile făcute în direcția „egalității căsătoriei”10, arătând

că grupările de poligami vor putea cere recunoașterea legală a uniunilor lor: „Un

rezultat favorabil pentru egalitatea căsătoriei este un rezultat favorabil pentru

căsătoria între mai mulți parteneri, pentru că opoziția nu poate motiva lipsa unui

precedent pentru legalizarea căsătoriei pentru alte forme de relații netradiționale”

(„A favorable outcome for marriage equality is a favorable outcome for multi-

partner marriage, because the opposition cannot argue lack of precedent for

legalizing marriage for other forms of non-traditional relationships.”)

8http://www.vancouversun.com/life/Polyamorists+hope+gain+same+legal+recognition+other+Canadian+couples/8468222/story.html 9 http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Brazilia--Prima-casatorie-intre-3-parteneri-starneste-revolta-7287.html 10 http://articles.chicagotribune.com/2013-07-02/opinion/ct-oped-0702-byrne-20130702_1_traditional-marriage-marriage-act-gay-marriage

14

d. Tot în SUA, scriitoarea feministă Jillian Keenan apreciază11 că „deși Curtea

Supremă și noi cu toții suntem concentrați pe dreptul omului la egalitatea

căsătoriei, să nu uităm că lupta nu se încheie cu mariajul între persoane de același

sex. Trebuie să legalizăm și poligamia. Legalizarea poligamiei este o schimbare

constituțională, feministă și pozitivă”. „Noi, femeile, putem să luăm propriile

decizii. Dacă o femeie vrea să se căsătorească cu un bărbat, foarte bine. Dacă o

femeie vrea să se căsătorească cu o femeie, și asta e bine. Dacă o femeie vrea să se

căsătorească cu un bărbat care mai are trei soții... aceasta este decizia ei.”

e. 300 de universitari americani au semnat o declarație care pretinde că iubirea

poligamă este la fel de legitimă ca oricare alta12.

1. 2. Absența unei nevoi obiective de reglementare

„Le mariage pour tous, c’est un changement de civilisations” („Căsătoria pentru toți este o

schimbare de civilizații”

Christiane Taubira, fost ministru al Justiției din Franța, autoarea legii care permite „căsătoria”

între persoane de același sex

Motivarea propunerii legislative nu conține elementele cerute de normele în

vigoare13 pentru a-i putea fi înțeleasă utilitatea, impactul asupra societății,

sistemului juridic, economiei ori bugetului, precum și care ar fi insuficiențele

legislației în vigoare care se doresc a fi corectate. De asemenea, nu este expusă nicio

recomandare a unui specialist în domeniu, nicio concluzie a unei lucrări de cercetare, nu

a fost efectuat vreun studiu sau vreo consultare derulată în vederea elaborării proiectului

de act normativ. Practic, propunerea nu se susține, întrucât nu se identifică nicio nevoie

obiectivă a societății care să nu își găsească rezolvare prin reglementările deja existente.

Argumentele prezentate în Expunerea de motive ignoră realitatea socială

românească și încearcă inducerea unor schimbări sociale și comportamentale

forțate, prin crearea unei cereri care nu există de fapt.

A susține existența unei forme „parteneriale” în cultura familială românească dovedește

ignorarea deplină a specificului societății românești. Fenomenul concubinajului,

înregistrat statistic, nu este grăitor decât pentru o situație de moment a cuplurilor.

Dimpotrivă, familia (din care căsătoria face parte ca instituție subordonată) este una

dintre valorile care se bucură de cea mai mare apreciere din partea societății românești:

11 http://bpnews.net/BPFirstPerson.asp?ID=40218 12 http://beyondmarriage.ordfull_statement.html 13 Art. 6 și 31 din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

15

98,6% dintre români apreciază că familia este importantă și foarte importantă14.

(Subiectul este tratat pe larg la cap. 7, Considerații sociologice, al prezentului Memoriu).

1.3. Inexistența unei discriminări în legislația actuală privind

familia

În România, dreptul de a te căsători este unul nediscriminatoriu. Orice persoană majoră

și în deplinătatea facultăților mintale, adică îndeplinind condițiile impuse de Codul Civil,

are dreptul de a se căsători, iar soții sunt egali în drepturi; așadar, în România nu există

nicio discriminare între soți.

La întrebarea „Cu cine te poți căsători?”, desigur că Statul trebuie să ofere limitele în

care se poate încadra răspunsul, deoarece are obligația de a păstra valorile culturale

ale nației și de a-i asigura viitorul. Astfel, Statul consideră, așa cum este firesc, că te poți

căsători cu o persoană cu care, cel puțin teoretic15, poți procrea pentru a aduce noi

membri în societate. Legea (Codul Civil) pune înaintea capriciilor unei minorități, valorile

publice, interesul minorilor și morala.

A nu discrimina nu înseamnă a crea egalitate între toți cetățenii unui stat,

indiferent de situația lor, pentru că nu orice egalitate este justă sau

nediscriminatorie16. Legiuitorul trebuie să trateze diferit situații care sunt diferite. Ar fi

injust să fie tratate în același fel situații care sunt în mod obiectiv diferite, căci nu toate

situațiile au aceeași valoare socială. Adevărata nediscriminare este egalitatea

progresivă, adică a i se da fiecăruia ce i se cuvine, în funcție de situația obiectivă în

care se află și de participarea sa la binele comun al societății. Nici Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, nici normele Consiliului Europei, nici deciziile C.E.D.O. nu

garantează un drept general la egalitate, ci doar un drept la nediscriminare în exercitarea

drepturilor garantate de Convenție.

Astfel, nicio analogie nu poate fi făcută între un cuplu format din persoane de

același sex și un cuplu format dintr-un bărbat și o femeie, situațiile fiind diferite

din punct de vedere obiectiv. Deci, lipsa tratamentului egal nu poate însemna, în

acest caz, discriminare.

Mai mult, România este una din cele 13 țări ale Uniunii Europene care au adoptat integral

legislația anti-discriminare pe criterii de orientare sexuală17!

14 Etapa 2012 a European Values Survey. 15 Există și cupluri de heterosexuali care nu pot concepe, desigur, fie din cauze patologice, fie naturale (vârsta). Însă, cuplul heterosexual ca noțiune generică, rămâne fertil, altfel perpetuarea vieții nu ar fi posibilă. 16 Thlimmenos c. Grecia, n° 34369/97, hotărârea din 6 aprilie 2000, §§ 41-48. 17 http://en.wikipedia.org/wiki/LGBT_rights_in_the_European_Union

16

Chiar dacă am presupune că „cuplurile” de același sex s-ar găsi în aceeași situație

obiectivă din punct de vedere al dreptului familiei ca și cuplurile formate din persoane de

sexe diferite, „protecția familiei în sensul tradițional constituie, în principiu, un

motiv important și legitim care ar putea justifica o diferență de tratament18” și, prin

urmare, ar fi justificat și rezonabil din partea Statului să nu le acorde același statut

juridic19.

Nu trebuie uitat că discutăm despre familie, iar aceasta nu poate fi decât opera comună a

bărbatului și a femeii care duc o viață împreună și care, căsătorindu-se, își asumă un

angajament în acest sens. Căsătoria este protejată de articolul 12 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului referitor la dreptul de a se căsători și de a întemeia o

familie și de articolul 8, care statuează dreptul la respectul pentru viața familială. Acesta

din urmă protejează familia de jure sau de facto, fie ea restrânsă (tata, mama și copiii) sau

extinsă (prin legăturile de sânge sau alte tipuri de înrudire, dar care au întotdeauna ca

referință familia restrânsă). Referința articolelor 12 și 8 din Convenție este

întotdeauna familia constituită prin uniunea maritală dintre un bărbat și o

femeie20.

Prin abuz, orice lucru bun poate deveni nociv și, tocmai de aceea, principiul

nediscriminării nu trebuie folosit în mod abuziv, căci, în acest fel, nediscriminarea

devine extrem de periculoasă, putând să ducă la un haos ce va împinge spre distrugerea

omenirii. Astfel, ne putem trezi foarte ușor cu situația în care pedofilii se vor

considera discriminați; la fel poligamii, zoofilii, necrofilii ș.a.m.d. Căci, deși astăzi

anumite situații ni se par de necrezut, ele ar putea deveni reale într-o anumită perioadă

de timp, așa cum o „căsătorie” între doi homosexuali sau între două lesbiene părea de

neimaginat acum 20-30 de ani21. Să ne imaginăm o Românie, peste câteva zeci de ani, în

care pedofili, poligami, zoofili ori alți devianți trăiesc sub protecția Statului. Cu

siguranță, nu asta ne dorim pentru copiii și nepoții noștri, pentru viitorul poporului

nostru și, de aceea, astăzi trebuie spus „NU” „parteneriatelor civile”, care nu vor face decât

să deschidă calea spre un astfel de viitor.

18 Mata Estevez c. Spania, no 56501/00, decizia din 10 mai 2001. 19 Mutatis mutandis Thlimmenos c. Grecia, n° 34369/97, hotărârea din 6 aprilie 2000, §§ 41-48. 20 Centrul European pentru Lege și Justiție - Dreptul bărbatului și al femeii de a se căsători și de a întemeia o familie, studiu, 2013 21 Lucruri de neimaginat odată deja se întâmplă, în prezent existând un curent academic în creștere care propune legalizarea pedofiliei prin transformarea acesteia în „orientare sexuală”.

17

2. ÎNCĂLCAREA INTERESULUI SUPERIOR AL COPILULUI

„Acest triunghi de adevăruri imuabile, tatăl, mama și copilul, nu poate fi distrus; în schimb,

civilizațiile care îl nesocotesc se distrug.”

G. K. Chesterton

„Parteneriatul civil” este gândit pentru cei ce trăiesc din „pasiuni”, fără a avea curajul de

a-și asuma un angajament și încurajează, astfel, o societate în care să primeze

comoditatea, iresponsabilitatea și plăcerea sexuală22. De aceea, în proiectul de act

normativ nu se amintește de situația copiilor ajunși în mijlocul unui astfel de

„parteneriat”, decât în cazul în care cei doi „parteneri” se despart, ca ultimă prevedere

(art. 32 (6)).

Întrebarea este în ce situație se vor regăsi copiii ce cresc în astfel de „parteneriate”?

Care le sunt drepturile? Cei doi „parteneri” pot adopta sau pot lua în plasament un copil?

Cum este protejat interesul superior al copilului, din moment ce nu se face nicio referire

la creșterea și educarea copiilor prinși în mijlocul unui astfel de „parteneriat” (născuți sau

crescuți)?

Evident, copiii născuți în timpul „parteneriatului civil” rămân copii din afara

căsătoriei și deci nu beneficiază de prezumția de paternitate. Nici situația

adopțiilor în cadrul „parteneriatului” nu este rezolvată - și nici nu poate fi

rezolvată, de vreme ce toate dispozițiile referitoare la copii se circumscriu

instituției Căsătoriei, pe care „parteneriatul” urmărește să o submineze.

Așadar, inițiatorii au trecut cu mare lejeritate peste subiectul copiilor născuți în timpul

„parteneriatului”, dovedind mica importanță pe care o acordă copiilor și drepturilor lor.

Propunerea încalcă din nou normele de tehnică legislativă23, care impun ca soluțiile

legislative preconizate prin proiectul de act normativ să acopere întreaga problematică a

relațiilor sociale ce reprezintă obiectul de reglementare, pentru a se evita lacunele

legislative.

Pentru a se dezvolta pe deplin, nu e suficient pentru un copil „să fie iubit”. El trebuie, în

primul rând, să fie primit, crescut și educat într-o anumită structură relațională care să îi

22 Din moment ce, atunci când nu-ți mai convine partenerul tău, în 30 de zile poți trece la următorul! 23 Art. 24, alin. 1 din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

18

permită să se diferențieze subiectiv și social, să își cunoască originile și identitatea, să

aibă o filiație clară, un mediu stabil, pentru a putea să se structureze afectiv.

Copilul are nevoie de această diferență și complementaritate sexuală și de relația

de iubire întrupată care există între părinții săi. El are nevoie de un tată și de o

mamă. Pentru a garanta nevoile reale și fundamentale ale copilului, adică ceea ce este cel

mai bine pentru un copil, instrumentele internaționale le-au recunoscut și transpus în

principiul „interesului superior al copilului” (principiu absolut și care primează asupra

oricărui alt interes24) și în drepturile copiilor25: dreptul copilului de a fi juridic protejat

înainte și după naștere26, dreptul copilului de a-și păstra identitatea27, dreptul

copilului de a fi conceput, de a cunoaște și de a fi crescut și educat de un bărbat și

de o femeie care sunt tatăl și mama sa28- „interesul prioritar al copilului este de a fi

crescut de părinții săi naturali”29; „fiecare stat ar trebui să ia, cu prioritate,

măsurile necesare care să permită menținerea copilului în familia sa de origine”30.

Pentru întărirea obligațiilor prevăzute de aceste tratate, există numeroase studii

sociologice din care rezultă stabilitatea căsătoriei față de concubinaj31. Faptul că prin

24 Neulinger și Shuruk c. Elveția, n° 41615/07, hotărârea din 6 iulie 2010, §§ 136-138. 25 Considerentul 9 și art. 2, 3 § 1, 7 § 1, 9 §§ 1 și 3 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului; articolele 8 și 14 din Convenția europeană a drepturilor omului și 1 a Protocolului n° 12 la Convenție. 26 Considerentul 9 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului din 1989: „Dată fiind lipsa sa de maturitate fizică și intelectuală, copilul are nevoie de protecție și îngrijire speciale, inclusiv de o protecție juridică adecvată, atât înainte cât și după nașterea sa”. 27 Articolul 8 § 1 din Convenția cu privire la drepturile copilului (1989): „Statele părți se obligă să respecte

dreptul copilului de a-și păstra identitatea, inclusiv cetățenia, numele și relațiile familiale, astfel cum sunt

recunoscute de lege, fără nici o imixtiune ilegală”. 28 Art. 7 § 1 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului: „În măsura posibilului, dreptul [copilului] de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit de aceștia”; articolul 9 § 1 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului: obligația statul de a „veghea ca nici un copil sa nu fie separat de părinții săi împotriva voinței acestora, cu excepția situației în care autoritățile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare și cu respectarea legilor și a procedurilor aplicabile, ca această separare este în interesul suprem al copilului. O astfel de decizie poate deveni necesară în cazuri particulare cum ar fi, de exemplu, în cazul copiilor maltratați sau neglijați de părinți sau în cazul în care părinții trăiesc separat și se impune luarea unei hotărâri cu privire la locul de reședință a copilului”. 29 Articolul 3 din Declarația ONU referitoare la principiile sociale și juridice aplicabile protecției și bunăstării copiilor, de luat în considerare mai ales sub aspectul practicilor în materie de adopție și plasament familial pe plan național și internațional din 1986. 30 Convenția de la Haga ref. la protecția copiilor și la cooperarea în materie de adopție internațională, 1993. 31 Vezi de ex. W. Bradford Wilcox, Laurie DeRose - „The Cohabitation-Go-Round: Cohabitation and Family Instability Across the Globe” („Caruselul coabitării: Coabitarea și instabilitatea familiei pe mapamond”) http://worldfamilymap.ifstudies.org/2017/files/WFM-2017-FullReport.pdf în rezumat în românește la http://coalitiapentrufamilie.ro/2017/04/21/casatoria-importanta-stabilitate-bunastarea-copiilor-studiu/; United Families International - „A Guide to Family Issues – The Marriage Advantage” („Un ghid privind aspecte de familie: avantajul căsătoriei”) http://unitedfamilies.org/wp-content/uploads/2015/09/Marriage-Guide.pdf; Rutgers University, „The National Marriage Project” („Proiectul Național despre Căsătorie”) - „Should We Live Together? What Young Adults Need to Know about Cohabitation before Marriage. A Comprehensive Review of Recent Research” („Să trăim împreună? Ce ar trebui să știe tinerii adulți privind concubinajul înainte de căsătorie. O trecere cuprinzătoare în revistă a cercetărilor recente.”) http://nationalmarriageproject.org/wp-content/uploads/2013/01/ShouldWeLiveTogether.pdf; UK Institute for Fiscal Studies - „Cohabitation, marriage and child outcomes” („Concubinajul, căsătoria și impactul asupra copiilor”) https://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2245029; rezumat în românește la

19

mariaj se formează un mediu familial mult mai stabil, conduce la concluzia că doar

căsătoria oferă un mediu optim pentru creșterea, dezvoltarea și educarea

corespunzătoare a copiilor. Așadar, apreciem că interesul superior al copilului ar fi

neglijat prin instituirea „parteneriatului civil”, întrucât acesta distanțează

interesele cuplului de nevoile și interesele reale ale copiilor.

Discriminarea copiilor. Referindu-ne tot la copii, în cazul în care nu facem decât să

încercăm deschiderea cutiei Pandorei privind toate tipurile de „iubiri” împotriva firii (=

din care nu pot rezulta copii) prima avută în vedere fiind homosexualitatea, să ne gândim

ce ar putea înțelege un copil prins în mijlocul unui „parteneriat civil” care fundamentează

„familia” formată din doi homosexuali sau două lesbiene? Cum s-ar putea el dezvolta

armonios sufletește, spiritual și sexual? Cine este mama într-o astfel de asociere? Cine

este tatăl?!

Dacă, așa cum am arătat, refuzul legiferării „căsătoriei” între persoane de același sex nu

conduce la discriminarea lor, căci aceștia nu se găsesc din punct de vedere obiectiv în

aceeași situație ca un cuplu format dintr-un bărbat și o femeie, cu siguranță că legalizarea

acestui tip de uniune va duce la discriminarea copiilor.

Mergând mai departe pe firul logic al agendei acestuia, lobby-ul „minorităților sexuale”

pretinde un drept la filiație, fie prin adopție, fie prin reproducerea asistată medical cu terț

donator, procreați la comandă (întocmai precum bunurile!). Acești copii vor fi privați

în mod deliberat, prin lege, de cel puțin unul din părinții lor. Astfel, ei vor fi

discriminați, adică plasați, fără vreo „justificare obiectivă și rezonabilă”, într-o situație

diferită față de copiii care cresc și se dezvoltă într-o familie naturală. Vor exista, prin

urmare, prin efectul legii, două categorii de copii.

Odată cu adoptarea „parteneriatului”/„căsătoriei” între persoanele de același sex,

vocabularul juridic și principiile juridice care aveau la baza diferența sexuală vor

fi șterse din Codul civil. Cuvintele „bărbat”/„femeie”, „mamă”/„tată”, „soț”/„soție”

vor dispărea32. La fel și „prezumțiile de maternitate și de paternitate” („mater semper

certa est, pater vero is est quem nuptiae demonstrant”, mama e certă - cea care naște, tatăl

e prezumat prin căsătorie sau, în absența căsătoriei, prin recunoaștere), „concediul de

maternitate”, etc. Căci nu va fi posibil ca unora să li se aplice vechiul regim, iar altora

noul regim al dreptului familiei. Cum diferența sexuală ca fundament al familiei și al

filiației este absentă în „parteneriatele civile”/„căsătoria” între persoane de același sex,

dreptul familiei va trebui rescris, așadar propunerea de act normativ se regăsește, din

nou, în totală contradicție cu normele de tehnică legislativă, căci potrivit art. 6, alin.

1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, proiectul de act

http://coalitiapentrufamilie.ro/2017/04/20/casatoria-aduce-o-calitate-vietii-superioara-concubinajului-toate-domeniile-vietii-sociale/. 32 Cazul Franței: odată cu legiferarea „căsătoriei” între persoane de același sex, Codul familiei și legile privind actele de stare civilă au fost modificate, cuvintele „soț/soție” fiind înlocuite prin „partener 1/partener 2”.

20

normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă

la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă.

Unde vor fi stabilitatea și eficiența, atunci când toate instituțiile care au la bază

diferența sexuală vor fi deconstruite? „Căsătoria” va fi redefinită în afara dimensiunii

sale familiale. Familia și filiația vor avea ca fundament nu diferența sexuală, ci simpla

voință a părților33. Părinții unui copil nu vor mai fi un tată și o mamă, ci i se vor impune

ca părinți două mame/doi tați, ori chiar mai mult de doi34. Astfel, se va crea o filiație

necredibilă, incoerentă și incompatibilă cu realitatea.

3. CREAREA DE OBLIGAȚII NEJUSTIFICATE BUGETULUI

PUBLIC ȘI ANGAJATORILOR

Apreciem că propunerea legislativă grevează bugetul public și naște obligații

suplimentare angajatorului/mediului de afaceri.

Astfel, se instituie dreptul partenerului supraviețuitor la pensie de urmaș (art. 22(2) al

propunerii legislative), fără a se prezenta impactul asupra bugetului de pensii și

asigurări sociale de stat și nici sursa finanțării necesare. De asemenea, în cazul

„parteneriatelor” încheiate între persoane de același sex, care sunt prin natura lor

infertile, „pensia de urmaș” împovărează inadmisibil și imoral, în contul generației

următoare de contribuabili, un sistem de pensii și așa aflat în mare deficit. Este imposibil

ca aceste cheltuieli să poată fi „acoperite prin taxele de înregistrare și cele de notificare”

a „parteneriatelor”, așa cum se afirmă în expunerea de motive.

De asemenea, conform art. 29(3), se instituie un drept la concediu în urma încheierii

„parteneriatului civil”, drept care acum există doar pentru soți. Nu rezultă că inițiatorii s-

ar fi consultat cu mediul de afaceri și care ar fi opinia reprezentanților acestuia privind

noua categorie de drepturi acordate angajaților.

33 Jean Hauser, profesor de drept la Universitatea din Bordeaux, în Laurence Neuer, « Faut-il légaliser le mariage homosexuel ? », Le Point, 24 apr. 2012: „stabilirea unei filiații asexuate care nu se bazează pe biologic, ci pe decizia indivizilor” . 34 În Marea Britanie, este legal ca un copil să aibă mai mult de 2 părinți.

21

4. CONSECINȚELE DECIZIILOR C.E.D.O. PRIVIND

REGLEMENTAREA „PARTENERIATELOR CIVILE” ÎN DREPTUL

ROMÂN

Cu privire la pretinsul caracter de obligativitate pentru Statul Român, exprimat în

Expunerea de motive la proiectul de act normativ, al legiferării „parteneriatului civil”, ce

ar rezulta din decizia C.E.D.O. în cauza Oliari și alții c. Italia35, facem următoarele precizări:

Cadru legal

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și

protocoalele adiționale la această convenție au fost ratificate de România prin Legea nr.

30 din 18 mai 199436. Potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României, republicată37,

„Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Mai mult,

potrivit art. 20 din Constituție, „dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile

cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a

Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte”.

Competența Curții Europene a Drepturilor Omului este reglementată în Titlul II al

Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 19 stabilind rolul acestei instituții de a

„asigura respectarea angajamentelor Înaltelor Părți Contractante ce decurg din prezenta

Convenție și din Protocoalele sale”, iar art. 32 precizând: „competența Curții acoperă toate

problemele privind interpretarea și aplicarea Convenției și a Protocoalelor sale, care îi sunt

supuse în condițiile art. 33 (Cauze interstatale), 34 (Cereri individuale), 46 (Forța

obligatorie și executarea hotărârilor) și 47 (Avizele consultative)”.

În ceea ce privește forța obligatorie a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului,

trebuie subliniat că, potrivit art. 46 alin. (1), doar Statele Membre care sunt părți în

cauzele supuse judecății sunt ținute să respecte hotărârea definitivă a Curții.

Elemente de drept comunitar

În ceea ce privește obligația de implementare în dreptul intern a anumitor instituții

juridice, Statelor Membre le revine competența exclusivă de a adopta acte

normative în materia instituțiilor juridice specifice dreptului familiei, cu excepția

35 Appl. nr. 18766/11 și 36030/11. 36 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. 37 Modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)

22

câtorva aspecte cu implicații transfrontaliere în scopul asigurării cooperării judiciare în

materie civilă, care este supusă unei proceduri distincte în conformitate cu art. 81 (3) al

Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene.

Cu titlu de exemplu, în materia dreptului familiei, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii

Europene (C.J.U.E.) recunoaște existența unei competențe exclusive a Statelor Membre.

Astfel, în cauza Maruko38, C.J.U.E. precizează că „starea civilă și prestațiile care derivă din

aceasta reprezintă materii ce intră în competența statelor membre, iar dreptul comunitar

nu aduce atingere acestei competențe”.

În cauza Römer39, C.J.U.E. a reiterat aceeași poziție, întărind faptul că, în materie de stare

civilă a persoanelor, competența le revine Statelor Membre. Citând din Concluziile

Avocatului General Nilo Jääskinen, „competența lăsată statelor membre în domeniul stării

civile semnifică faptul că reglementarea căsătoriei sau a oricărei alte forme de uniune

recunoscute din punct de vedere juridic între persoanele de același sex, ca și de sex opus,

precum și statutul juridic al copiilor și al celorlalți membri ai familiei în sens larg este

rezervată statelor membre (…) [n]umai Statele Membre trebuie sa decidă (…) dacă

instituția căsătoriei este sau nu rezervată doar cuplurilor de sex opus.”

Nu în ultimul rând, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene împărtășește

același punct de vedere în Articolul 9 - dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o

familie. Astfel, în documentul explicativ al Convenției care a elaborat Carta se evidențiază

faptul că Statele Membre sunt libere să dispună asupra componenței uniunii căreia îi este

atribuit statutul de căsătorie40.

Jurisprudența C.E.D.O.

În primul rând, este important a preciza că C.E.D.O. a evidențiat în jurisprudența sa

recentă privind încălcarea art. 8 din Convenție, dreptul imuabil al Statelor Membre

de a proteja căsătoria și familia în conformitate cu realitățile sociale specifice

fiecărui stat și cu nevoia fiecărei națiuni de a-și proteja valorile sociale

fundamentale41. De asemenea, instanța europeană a confirmat că dreptul de a se

căsători și întemeia o familie înglobează conceptul tradițional de căsătorie dintre un

bărbat și o femeie42.

Cu toate acestea, putem observa, cu îngrijorare, jurisprudența recentă a C.E.D.O. care

identifică, în unele cazuri particulare, o obligație pozitivă a statelor aduse în litigiu de a

asigura un anumit cadru legislativ și altor forme de conviețuire socială, printr-o

interpretare extinsă a art. 8 al Convenției. Astfel de decizii pot duce în acele state față de

care ele sunt obligatorii, la adoptarea unor acte normative cu scopul de a permite

38 C-267/06, Tadao Maruko vs Versorgungsanstalt der deutschen Bühnen, Punctul 59 39 C-147/08, Jürgen Römer v Freie und Hansestadt Hamburg, Punctul 75 și 76 40 Explicații cu privire la Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 303, 15 decembrie 2009, pagina 21 41 Schalk și Kopf c. Austria, Appl. nr. 30141/04 (2010) 42 Hämäläinen c. Finlanda, Appl. nr. 37359/09 (2014).

23

recunoașterea „parteneriatelor civile”, inclusiv în ceea ce privește persoanele de același

sex.

În Oliari c. Italia, C.E.D.O. reține, în mod explicit, că reglementarea și protejarea

căsătoriei ca uniune rezervată exclusiv bărbatului și femeii nu reprezintă în sine o

încălcare a art. 8 și/sau 12 din Convenție, în măsura în care și celelalte forme de

conviețuire socială se bucură de o recunoaștere și protecție legislativă și dacă o astfel de

protecție nu afectează un interes public și general al statului respectiv43.

Cu toate acestea, se poate constata ca C.E.D.O. nu ține seama de realitățile sociale ale

Republicii Italiene și de opinia majorității cetățenilor acestui stat, mai relevantă fiind

constatarea Curții cu privire la existența unei tendințe majoritare la nivelul Statelor

Membre în favoarea recunoașterii și a altor forme de conviețuire socială, cum ar fi

„parteneriatele civile”.

Foarte surprinzător este că C.E.D.O., în analiza ei privind balanța între interesele

individuale și interesul comunității44, hotărăște să dea câștig intereselor individuale

(cuplurile de același sex), desconsiderând interesul comunității pentru a putea opera o

comparație echitabilă între cele două. Astfel, Curtea nu purcede la identificarea și

evaluarea intereselor unei comunități catolice și a unei realități sociale diferite.

Considerăm că această decizie a C.E.D.O. nu este conformă cu propria ei jurisprudență –

care odinioară susținea nevoia fiecărei națiuni de a-și proteja valorile sociale

fundamentale. În speță, în cazul Italiei, C.E.D.O. admite necesitatea asigurării unui cadru

juridic pentru persoanele de același sex, apreciere fundamentată pe cazul particular al

aplicanților.

În Pajic c. Croația, C.E.D.O. își menține această viziune recentă și largă asupra instituției

familiei și susține că, în speță, refuzul autorităților croate de a acorda un permis de ședere

reclamantei homosexuale de origine bosniacă, este discriminatoriu și constată astfel o

încălcare a art. 8 și 14 al Convenției. În speță, s-a reținut că reclamanta a demonstrat că

are o relație de același sex cu o cetățeană croată, solicitând pe cale de consecință

acordarea unui permis de ședere pe motivul reunificării familiale. Surprinzător, Curtea

susține acest punct de vedere și, bazându-se pe art. 14 al Convenției ce interzice orice

formă de discriminare, creează o legătură familială între persoane de același sex. Acest

artificiu legal este susținut de Curte în situația în care Croația, prin modificarea recentă a

Constituției, a exprimat o viziune complet diferită și conservatoare asupra familiei prin

definirea căsătoriei doar între persoanele de sex opus.

Poziția C.E.D.O., în această speță, nu doar contrazice o jurisprudență proprie vastă, dar

poate crea unele absurdități juridice prin raportare la dreptul comunitar în vigoare.

Astfel, în baza aceluiași art. 14 al Convenției ce interzice discriminarea de orice fel, dacă

am aplica criteriile utilizate de Curte în această speță, ne-am regăsi în situația în care unui

43 Oliari c. Italia, Appl. nr. 18766/11 și 36030/11 (2015) 44 Idem, para 175

24

bărbat musulman cu cetățenie europeană să-i fie recunoscută reunificarea cu soțiile lui

din căsătoria poligamă din state terțe. Totuși, acest lucru nu este posibil pentru simplul

fapt că poligamia nu este recunoscută în sistemul nostru de drept45. Prin urmare, ni se

pare surprinzător că atunci când nici parteneriatul civil și nici căsătoria de același sex nu

sunt recunoscute în Croația, pe motiv de nediscriminare, Curtea permite reunificarea

familială dintre două persoane de același sex.

Totuși, faptul că în unele cazuri particulare Curtea aderă la o viziune excepțională a

familiei, nu înseamnă că deciziile ei ar obliga toate Înaltele Părți Contractante la

modificarea dreptului intern pentru a recunoaște „parteneriatele civile”. Așa cum am

menționat anterior, Art. 46 (1)46 al Convenției Europene a Drepturilor Omului iterează

faptul o hotărâre C.E.D.O. nu este obligatorie decât pentru statele implicate în litigiu. Cu

alte cuvinte, deciziile Curții nu au un caracter erga omnes, ci doar unul inter partes47.

Acest caracter al deciziilor C.E.D.O. este crucial în a înțelege că România nu are absolut

nici o obligație în a se conforma unor decizii în care nu a fost parte.

Concluzie

Parlamentul României nu are nici o obligație izvorâtă din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și nici dintr-o jurisprudență C.E.D.O. de a asigura un cadru

legislativ pentru „parteneriatele civile”. Mai mult, dreptul comunitar recunoaște

competența exclusivă a Statelor Membre în domeniul stării civile, inclusiv a oricărei alte

forme de uniune recunoscute din punct de vedere juridic între persoanele de același sex,

ca și de sex opus, precum și statutul juridic al copiilor și al celorlalți membri ai familiei.

Astfel de materii trebuie reglementate în funcție de realitatea socio-culturală a fiecărui

stat, iar în România, viziunea tradițională asupra familiei reprezintă o certitudine.

45 Council Directive 2003/86/EC of 22 September 2003 on the right to family reunification, para (10) 46 Art. 46 (1), „Înaltele Părți Contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care ele sunt părți.” 47 Dan Spielman, President of the European Court of Human Rights, Opening Remarks at the International Conference “Application of the European Convention on Human Rights and Fundamental Freedoms on national level and the role of national judges” http://www.echr.coe.int/Documents/Speech_20141024_OV_Spielmann_ENG.pdf

25

5. ALTE ASPECTE JURIDICE

Propunerea legislativă nu prevede excepții pe motive de conștiință pentru notarii și

funcționarii publici care nu vor dori, din cauze religioase, să autentifice/certifice

„parteneriate civile” și nici pentru antreprenorii creștini care ar putea refuza oferirea de

servicii „familiilor” întemeiate în baza acestor „parteneriate”.

Precizăm că astfel de situații sunt deja foarte numeroase și problematice în alte țări,

precum S.U.A. și Marea Britanie, unde legislația a devenit de așa natură încât cei precizați

sunt obligați, împotriva conștiinței lor, la prestarea unor astfel de servicii.

Exemplu: În Marea Britanie, un cuplu de homosexuali a anunțat că va da în judecată

Biserica Anglicană pentru a o obliga să le ofere serviciu religios48! În S.U.A., numeroși

antreprenori creștini sunt obligați să ofere servicii ceremoniilor de „căsătorie”

homosexuale!49

În Expunerea de motive se face, de asemenea, trimitere la „instituția

parteneriatului” menționată în legislația în vigoare, respectiv în OUG nr. 102/2005

privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor Statelor Membre ale U.E., SEC

și Confederației Elvețiene, precum și la Directiva 2012/29/U.E. a Parlamentului

European și a Consiliului din 25.10.2012 de stabilire a unor norme minime privind

drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității, act în care definiția membrilor

familiei cuprinde inclusiv „persoana care conviețuiește împreună cu victima, fiind

angajată într-o relație intimă și gospodărind împreună cu aceasta de o manieră stabilă și

continuă”.

Atragem atenția că termenii „partener” și respectiv „persoană care conviețuiește

împreună cu victima” sunt folosiți aici strict în sensul actelor care îi conțin, în vederea

aplicării dispozițiilor acestor acte. Nu rezultă de aici, nicidecum, necesitatea sau

obligativitatea reglementării „parteneriatului” ca instituție de drept civil.

48 „Un cuplu de homosexuali vrea să oblige Biserica Anglicană să-i cunune” la http://bit.ly/14V4lor 49 „Un tribunal obligă o florăreasă creștină să vândă flori pentru „nunți” gay” http://www.culturavietii.ro/2015/03/18/sua-un-tribunal-obliga-o-florareasa-crestina-sa-vanda-flori-pentru-nunti-de-homosexuali/

26

6. CONSIDERAȚII DIN PERSPECTIVA FILOSOFIEI DREPTULUI:

LEGISLAȚIA NU POATE FACE ABSTRACȚIE DE CRITERIILE

MORALE ALE SOCIETĂȚII

„Se verifică mereu, de-a lungul istoriei, câtă dreptate a avut marele jurist francez Maurice Hauriou,

când a scris: dacă este alungată morala, alungată va fi și libertatea. Cuvintele acestea s-ar cuveni

să le fie de învățătură tinerilor care poate că nu înțeleg de ce desfrâul și dezordinea sunt

potrivnice libertății și de ce morala e o condiție esențială a existenței ei.”

N. Steinhardt, Jurnalul Fericirii

„După ce a constatat, după ce a observat, după ce a desprins raporturile așa cum sunt, [Dreptul

trebuie] să le judece sub unghiul de privire al valorilor morale și, în loc de a privi cu resemnare

ceea ce este, să impună cu autoritate ceea ce trebuie să fie.”50

Istrate Micescu, Despre drept și dreptate

Contradicția între Drept și Morală – doar aparentă. Una din funcțiile unei legi este să

determine valorile cheie ale societății, ca și ale persoanelor umane. Însă, relativismul

corupe foarte mult, și mai ales atunci când este consfințit prin lege: pe de o parte, se

pretinde că nu este posibil consensul în chestiuni morale, deoarece valorile morale sunt

relative și nu trebuie să fie impuse altora. În același timp, totuși, se introduce o anumită

viziune morală în lege, în acest caz, prin înlăturarea constrângerilor și interdicțiilor în

domeniul legat de sexualitate și viața personală - cum este cazul „soluției” legislative

privind „parteneriatele civile”. Celor care încearcă să se opună acestor inovații, precum

semnatarii acestui Memoriu, li se răspunde că „își impun moralitatea lor asupra altora”,

în timp ce aceia care urmăresc noi „drepturi” le impun societății „în numele libertății și al

demnității umane”. Relativismul este simultan afirmat (pentru a dezarma criticii) și negat

(pentru a garanta principii și drepturi noi) într-un demers care seamănă mai mult cu un

joc de putere decât cu un proces deliberativ autentic51.

Insistența de a exclude moralitatea din lege duce la deformarea legii. În loc să

protejeze legea și valorile sociale importante - precum Familia - legea începe să le

submineze. În acest demers, autoritatea legii și legitimitatea procesului de legiferare sunt

puse sub semnul întrebării.

50 I. Micescu, Despre drept și dreptate în Curs de drept civil, ed. All Beck, București, 2000. 51 Cardinal George Pell – God and Caesar. Selected Essays on Religion, Politics, and Society. The Catholic University of America Press, Washington, 2007, pag. 15-20

27

Disprețul pentru moralitate a dus la o anumită abordare a legii. Regimurile totalitare au

batjocorit legea și domnia ei, stabilind legi care consfințesc drepturi și protecție mărite,

în timp ce stăpânesc prin teroare, aplicată prin proceduri pseudolegale. Nu este o

întâmplare faptul că legea s-a degradat în acest fel, în același timp în care religia și

moralitatea erau subminate.

Deși unul dintre argumentele susținătorilor „parteneriatului civil” este acela privitor la

dreptul la respectarea vieții private și a alegerii personale, împreună cu respingerea

noțiunii de morală publică (larg împărtășită de activiștii și politicienii de Noua Stângă),

ar fi nesincer să se pretindă că legalizarea „parteneriatului civil” este doar o chestiune de

viață privată și că nu alterează percepția publică asupra sferei private.

Argumentul privind impunerea moralității personale a „conservatorilor” și a

heteronormativității asupra celor care nu le împărtășesc - inclusiv asupra homosexualilor

- este înșelător, și aceasta este, probabil, cea mai importantă critică pe care o aducem

propunerii legislative. Dreptul familiei, așa cum este el structurat în România prin

„proaspătul” Codul Civil, are în vedere protejarea Familiei și a Copilului. Este oare

apărarea căsătoriei și a heteronormativității, pe temeiul protejării a două instituții

fundamentale pentru funcționarea societății, același lucru cu „impunerea viziunii morale

personale” asupra unor indivizi care o resping, în acest caz homosexualii?

Dacă este, atunci ne regăsim în situația periculoasă în care ar trebui rediscutate și legile

împotriva violului, a genocidului, a sclaviei și a discriminării rasiale, care sunt de

asemenea bazate pe principii superioare bunului plac al unei comunități, fie ea și

caracterizată printr-un anume comportament sexual.

Capcana pe care dreptul o întinde juriștilor este aceea de a-i face să cedeze tentației de a

nu vedea mai departe de litera legii. Credem că un adevărat om de drept trebuie nu

numai să cunoască dreptul, ci și să vadă dincolo de el, de unde vine și încotro se

îndreaptă. Cea mai înaltă treaptă a cunoștinței științei dreptului este atinsă de jurist

atunci când acesta realizează că principalul izvor al Dreptului este Morala - în cazul

României, morala iudeo-creștină.

Ceea ce rândurile de mai sus și-au propus să demonstreze atrage atenția asupra unui

aspect pe care niciun jurist și politician nu ar trebui să îl ignore: Dreptul pleacă de la

realitatea umană, din care extrage ceea ce este rațional și moral, pentru a se întoarce tot

la aceasta, în scopul de a impune „ceea ce trebuie să fie” (I. Micescu). Un drept trainic

și sănătos va atribui acestui ceea ce trebuie să fie conotații morale și va folosi

mecanismul constrângerii, de care dispune, în scopul promovării virtuții umane și

înnobilării omului. Cu alte cuvinte, nu din legi trebuie dedus Dreptul, ci legile trebuie

extrase din ceea ce este Drept: non ex regula jus sumatur, sed ex jure quod est,

regula fiat52.

52 Paul, De justitia et jure în Digeste.

28

7. CONSIDERAȚII SOCIOLOGICE

Nu este demonstrată necesitatea aprobării proiectului de lege. Inițierea și

fundamentarea propunerii legislative se bazează pe extrapolarea abuzivă a

doleanțelor juridice ale unor cupluri homosexuale la nivelul tuturor cuplurilor.

Inițiatorii utilizează informații false sau/și perimate cu scopul de a manipula

persoanele de decizie pentru a vota în favoarea legii. Unele cifre folosite pentru

a ilustra „numărul mare” de persoane ce trăiesc în uniuni consensuale sunt

eronate.

Argumentul preexistenței cronologice a „parteneriatului civil” față de căsătorie

este cu desăvârșire lipsit de adevăr istoric.

Încercarea de impunere a „parteneriatului civil” ca o formă alternativă de

familie prin folosirea termenilor „familie”, „relații de familie”, „membri ai

familiei”, „egalitatea familiei” sub pretextul înlăturării discriminării este

abuzivă, întrucât realitățile desemnate sunt, de fapt, foarte diferite.

Argumentul „alinierii obligatorii a României la tendințele europene” arată

neînțelegerea sau ignorarea profilului psiho-moral al poporului român, a

specificului său național și tradițional.

Apreciem că impactul, pe termen lung și indirect, asupra bugetului de stat va fi

negativ.

Extras din Expunerea de motive: „Parteneriatul civil este un contract încheiat în fața

unui notar public, fără niciun fel de discriminare, între două persoane adulte de sex

diferit ori de același sex, care consimt să conviețuiască în baza afecțiunii, respectului și

sprijinului reciproc și a egalității în drepturi.”

Comentariu: A legaliza o formă alternativă la căsătorie nu înseamnă a elimina

„discriminarea”, așa cum este ea interpretată de inițiatori. Căsătoria este o formă de

conviețuire familială, iar relațiile matrimoniale presupun, în primul rând, stabilirea unei

descendențe legitime și apoi a unor relații de rudenie între familiile de proveniență ale

soților. Partea contractuală a căsătoriei, legalizată în România, în Europa și în cele mai

multe alte state ale lumii, este menită a veni în sprijinul acestei misiuni fundamentale și

definitorii a căsătoriei. Subliniem că, din punctul de vedere al realității social-umane, așa

cum este evidențiat în istoria, sociologia sau antropologia familiei și așa cum se poate

constata și la nivelul simțului comun, al populației reale, nu contractul, drepturile și

obligațiile reciproce sau comune ale soților sunt definitorii pentru relația

căsătoriei, ci angajarea acestora în statutele de părinți, respectiv de mamă și de

29

tată. Înregistrarea contractuală legală a drepturilor și obligațiilor reciproce sau

comune sunt doar garanția pe care statul, ca reprezentant al societății, o dă

căsătoriei pentru a-i înlesni atingerea scopului de creare a unei filiații legitime.

Dimpotrivă, discriminator ar fi considerarea unei persoane căsătorite (așadar, una care a

optat pentru asumarea statutului de părinte) ca nediferită de o persoană necăsătorită,

așa cum este vizibil în acest proiect legislativ. Concubinajul, celibatul, relația

homosexuală sunt, de asemenea, opțiuni la căsătorie – dar unele care implică

fundamental doar legătura afectivă și sexuală dintre parteneri. Menționăm că istoria a

înregistrat, în Europa anilor ’70, tocmai o respingere a căsătoriei ca instituție din

perspectiva promovării acestor formule alternative de conviețuire a adulților, bazate pe

dragostea necontractuală, nesupusă altor imperative, precum crearea unei filiații. Cu atât

mai contradictorie este revendicarea actuală, de către cei care promovează acest tip de

legături afective libere de constrângeri, a unei forme contractuale de reglementare a lor.

A legaliza o formă alternativă la căsătorie înseamnă tocmai a discrimina căsătoria

și persoanele care optează pentru aceasta, considerând-o insuficientă pentru

satisfacerea trebuințelor umane, biologice, psihice sau sociale. Înseamnă, de fapt, a

încuraja renunțarea la căsătorie sau a descuraja căsătoria în beneficiul relațiilor

temporare, provizorii.

Menținerea, încă, a căsătoriei ca opțiune de viață pentru majoritatea populației

românești (tab. 1) arată inexistența unei nevoi sociale la care acest proiect

legislativ ar putea să răspundă.

Vârste

>20 ani >25 ani >30 ani >35 ani >40 ani ........ >65 ani

2002 75 82 86 88 89 ........ 95

2011 73 79 82 83 84 ........ 93

Tab. 1. Evoluția populației căsătorite53 în populația totală a României, în funcție

de vârstă (%)

Extras din Expunerea de motive: „Cunoscut și sub numele de concubinaj, coabitare

sau uniune consensuală, parteneriatul civil a premers căsătoriei din perspectiva

dreptului civil, reprezentând, în același timp, o alternativă la aceasta. Atât dreptul

roman, cât și „jus valachicus” îl includ ca formă de conviețuire de tip legal între două

persoane.”

53 Am considerat atât populația căsătorită, cât și văduvii, de vreme ce văduvia reprezintă o căsătorie finalizată natural.

30

Comentariu: Concubinajul, coabitarea sau uniunea consensuală nu sunt „realități

străvechi, anterioare căsătoriei”, așa cum fals afirmă textul „Expunerii de motive”, ci sunt

termeni de dată recentă, intrați în vocabular odată cu deplasarea cercetărilor de

sociologia familiei de la familie ca grup de descendență către relațiile de tip conjugal

(bazate de raporturile sexuale existente între două persoane de sex opus) sau, mai precis,

de tip non-conjugal, centrate preponderent pe sexualitatea presupusă de legătura

heterosexuală. În acest sens, cuplul (deosebit, atât în plan real, cât și ca obiect de studiu,

de familie) nu mai are în centrul său durata sau continuitatea generațiilor, ci atingerea

dorințelor împărtășite de tineri (Segalen, 2011). Uniunile libere, căsătoriile de probă,

concubinajul, coabitările consensuale sunt formule imprecise, incapabile să fi furnizat,

până acum, termeni preciși de desemnare a „partenerilor”: aceștia sunt numiți confuz

„prieten/prietenă”, „cel/cea cu care sunt acum”, „cu care trăiesc”, „iubit/ă”, „pereche”,

„companie”. Fie ele heterosexuale sau homosexuale, aceste formule reflectă practici

amoroase libere, care s-au afirmat, începând cu anii ’70, în opoziție cu instituția căsătoriei,

considerată constrângătoare și învechită. Ca tip de practici libere, legăturile presupuse de

concubinaj nu sunt compatibile nici cu căsătoria, nici cu forma contractuală propusă prin

prezentul proiect. Fie ele heterosexuale sau homosexuale, aceste formule reflectă practici

amoroase libere, care s-au opus de decenii căsătoriei ca instituție. Nu sunt acestea oare

în antinomie și cu forma contractuală a parteneriatului civil? Evident că da.

De asemenea, se apelează la dreptul roman54 și la ius valachicum, obiceiul locului sau

cutuma pentru atestarea vechimii „parteneriatului civil”, ceea ce este o falsificare

grosolană a realității. Căsătoria era reglementată în dreptul roman - și în toate formele

de societăți indo-europene, inclusiv în cea geto-dacă – cu o atenție care depășea cadrul

legal sau moral, fiind definită, în primul rând, ca ritual religios. Acest ritual, descris de

scriitori greci și romani (Homer, Herodot, Isaios, Demostene, Plutarh, Euripide, Aristofan

ș.a.) presupune intrarea mirilor în rolul de procreatori legitimi în cadrul unui neam. Nimic

nu îndreptățește concluzia existenței concubinajului, ci tocmai dimpotrivă, a nunții foarte

atent reglementate în plan religios, familial și social.

De pe altă parte, ritualul religios creștin al căsătoriei nu a fost adăugat ulterior, ci a existat

de la început, poporul român formându-se (sec III-IX) într-un spațiu etnic creștinat deja.

Căsătoria oficiată atât în spațiul domestic și comunitar, cât și de către preot, în biserică,

avea atât valoare religioasă, cât și civilă. Biserica a avut mult timp și funcția de „stare

civilă”, ea înregistrând faptele specifice (naștere, căsătorie, deces), până la data de 31

martie 1864, când Alexandru I. Cuza a promulgat Legea Comunală prin care trecea

obligația de acreditare a stării civile a populației asupra primăriilor. Aceasta este

explicația istorică a înregistrării căsătoriilor în registrele instituțiilor de stat mai târziu și

nu inexistența căsătoriilor.

54 Înțelegem, după ce parcurgem și Anexele la Expunerea de motive, că acest argument este comun autorului „Expunerii” și autorilor unei scrisori, datată București, 4.03.2014, identificabili ca Metropolitan Community Churches, European Forum for LGBT Christian Groups, Global Justice Institute și ECPI – Euroregional Center for Public Initiatives. Acest lucru nu diminuează, ci agravează semnificația confuziei informației.

31

O trecere rapidă în revistă a textelor etnografice (Nunta la români, a folcloristului,

etnografului, naturalistului, istoricului, profesorului, preotului român, membru titular al

Academiei Române, Simion Florea Marian, ar fi fost mai mult decât edificatoare) ar fi

lămurit definitiv că datina românească nu recunoaște existența concubinajului sau a altei

forme alternative căsătoriei. Dimpotrivă, conform tradiției, „dorul cel mare al româncei”

este maternitatea legitimă, statutul de mamă și nevastă și nicidecum cel de „fată bătrână”

sau „fată greșită”. De asemenea, în terminologia populară românească, extrem de precisă

cu stările familiale și matrimoniale, bărbatul nu devine om decât după ce este nuntit,

căsătorit, cu căpătâi, cu „casa” lui. În tradiția românească, tot ceea ce se naște și moare

este dator să se și nuntească. De aceea, nici morții nu sunt îngropați nenuntiți, ritualul

nunții mortului fiind descris de multe studii semnate de autori români sau străini. De

asemenea, „cornii” sau „proștii”, întruchipări mitice care substituiau persoanele cu

anumite handicapuri fizice sau intelectuale, incapabile de a se căsători, aveau și ele o

nuntă simbolică, nunta cornilor. Cunoașterea acestor lucruri i-ar fi ferit pe inițiatorii

proiectului de lege de eroarea gravă de a invoca obiceiul pământului în sprijinul

impunerii concubinajului.

Extras din Expunerea de motive (pag. 2): „Recunoașterea acestor familii în afara

sferei căsătoriei este o reflectare și o transpunere în plan legislativ a evoluției

societății, a normelor și valorilor actuale din perspectiva egalității și a

nediscriminării. Realitatea din societatea românească contemporană reflectă

coexistența tipurilor de familii în forme diverse, de tipul cuplurilor ce decid să

coabiteze în afara căsătoriei sau nu pot să se căsătorească și a cuplurilor formate în

comunități etnice tradiționale în baza respectării unor reguli cutumiare”.

Comentariu: Reglementarea legislativă a uniunilor consensuale nu elimină

discriminarea, ci, dimpotrivă, instituie o discriminare în ceea ce privește somarea

cuplurilor care aleg coabitarea în afara căsătoriei (adică în afara relației contractuale

legalizate) să se angajeze contractual. Comunitățile etnice tradiționale, așa cum mai este,

în bună măsură, și comunitatea etnică majoritară, vor respecta în continuare regulile

cutumiare; a le interzice valorile tradiționale sau a încerca, prin metode legale, a

determina aceste comunități să abandoneze morala cutumiară este un exercițiu de

intruziune și control cultural în numele unei relative uniformizări legislative, adică un

exercițiu de discriminare și intoleranță.

De asemenea, legiferarea „parteneriatului civil” nu este „o reflectare și o transpunere în

plan legislativ a evoluției societății, a normelor și valorilor actuale”, ci o reflectare și o

transpunere în plan legislativ, sub responsabilitatea actualei legislaturi, a involuției

familiei, a societății românești reale, a normelor și valorilor specifice acestei

societăți.

32

Extras din Expunerea de motive (pag. 2): „La recensământul din 2002, 828.000

de persoane au declarat că trăiesc în „uniune consensuală” (3,9% din populație), iar

sondajele mai recente arată o creștere de până la 5,7% în 2008. Recensământul din

2011 oferă cifre similare, peste 800.000 de cetățeni români afirmând că trăiesc în

astfel de uniuni.”

Comentariu: Cifrele citate în sprijinul acestui proiect legislativ sunt eronate (false).

Conform Institutului Național de Statistică, persoanele care au declarat că trăiesc în

uniuni consensuale sunt în număr de 828.122 în 2002 (3,8% din populația totală) și

745.534 în 2011 (3,7% din populația totală), în aceste cifre fiind incluse atât persoanele

necăsătorite, despre care nu se poate afirma că optează definitiv pentru această formulă

pseudo-familială, cât și persoane divorțate, văduve sau căsătorite, care, așadar, nu

resping căsătoria ca instituție furnizoare de securitate emoțională, materială și statut. Se

remarcă, din evoluția statistică procentuală, că proporția persoanelor care afirmă că

trăiesc în uniune consensuală în momentul interviului și nu afirmă opțiunea

pentru acest mod de viață, că nu s-a înregistrat nicio creștere a frecvenței acestui

comportament în intervalul de referință, ba chiar că s-a înregistrat un ușor regres.

Această stare de lucruri este un indicator al faptului că, în România, în intervalul

specificat, un număr de cupluri au adoptat (probabil) starea de concubinaj, în vreme ce

un număr mai mare de cupluri au părăsit starea de concubinaj. Fenomenul este cunoscut

în sociologia familiei drept „căsătorie de probă”, formulă adoptată de majoritatea

cuplurilor tinere, care nu locuiesc cu părinții, sunt angajați într-o carieră educațională de

durată (facultate) și amână momentul căsătoriei până obțin garanția unui venit constant,

capabil să le acopere cheltuielile zilnice. Nu este o opțiune definitivă coabitarea

consensuală, ci una temporară, care premerge decizia căsătoriei.

Pe de altă parte, legalizarea acestui tip de uniune nu a modificat comportamentul

matrimonial și nici nu a crescut controlul statelor asupra acestui comportament. Cităm

chiar din raportul Soros al anchetei „Viața de familie” (2008): „În ciuda legalizării, cele

mai multe cupluri continuă să coabiteze informal. Țările Scandinave au ratele de

coabitare informală cele mai ridicate, urmate de Europa Centrală, Slovenia și Estonia, fără

ca uniunile legalizate să dețină ponderi însemnate în aceste țări”.55

Extras din Expunerea de motive: „Obligația statului român este de a oferi

protecție egală în fața legii tuturor acestor forme de conviețuire familială așa cum o

face începând cu 1989, și în diverse forme, cvasi-majoritatea statelor membre ale

Uniunii Europene. (...) Grecia a permis, în 2008, înregistrarea parteneriatului civil de

către cuplurile heterosexuale, însă a exclus cuplurile homosexuale – o măsură

discriminatorie, a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 2013. (...)

55 http://datedeschise.fundatia.ro/wp-content/uploads/2014/11/viata-de-familie-raport-preliminar.pdf

33

Întrucât și Italia a fost condamnată la C.E.D.O., în iunie 2015, într-o speță

asemănătoare, parlamentul de la Roma a luat în discuție o lege pentru

recunoașterea parteneriatului civil. (...)”

Pe lângă argumentația juridică ce arată că nu există o astfel de obligație pentru România

(vezi cap. 5 al prezentului Memoriu), din punct de vedere sociologic, invocarea unor

prevederi legislative de proveniență europeană sau americană nu sunt un argument

pentru a dovedi existența unei anumite realități sau instituții sociale. Dimpotrivă, datele

sociologice și antropologice asupra familiei europene reflectă o deosebire substanțială

între modelele culturale și familiale actuale ale diferitelor societăți. Încercarea de a

uniformiza legislativ socialul poate fi interpretată ca o formă de „imperialism cultural” în

care centrul încearcă să impună periferiei propriile opinii și valori.

În Europa, căsătoria a cunoscut diverse forme: ritual al religiei casnice (în antichitatea

europeană și în societatea tradițională românească veche), ritual religios oficiat în

spațiul public/biserică (în Evul Mediu european) sau instituție contractuală civilă,

oficiată de un funcționar public (în societățile europene moderne). Din acest punct de

vedere, „parteneriatul civil” nu reclamă obiective diferite de cele asigurate de forma

actuală de căsătorie legală, prin urmare nu prezintă o utilitate reală.

Inițierea și fundamentarea legii se bazează pe extrapolarea abuzivă a doleanțelor

juridice ale cuplurilor homosexuale la nivelul tuturor cuplurilor, inclusiv

heterosexuale, care trăiesc pentru o perioadă neprecizată într-o formă de coabitare

neoficializată juridic, respectiv concubinaj sau uniune consensuală, fără consultarea

acestora, fără invocarea unei necesități sociale semnificative în acest sens.

Din cercetările sociologice efectuate, statistici, interviuri, studii de caz, inclusiv din știrile

și documentarele prezentate de presă, motivele cele mai frecvente ale acestui mod de

viață sunt:

dorința unuia sau a ambilor parteneri de a nu se angaja într-o relație de lungă

durată și chiar, din motive personale, de a nu o face publică,

teama unuia sau a ambilor că nu este persoana cea mai potrivită pentru a întemeia

o familie și de aceea au o perioadă „de probă” înainte de căsătorie,

cel mai adesea, cauzele sunt economice; lipsa surselor sigure de venituri și a

locuinței, depărtarea dintre soți datorită locurilor de muncă, dorința de a-și

finaliza studiile întâi, îi fac pe tineri să amâne căsătoria.

În nici unul din aceste cazuri, persoanele nu s-au plâns de discriminare și nu au

manifestat dorința de a-și oficializa relația altfel decât prin căsătorie.

De aceea, considerăm că a solicita în numele tuturor acestora introducerea Legii

parteneriatului este un abuz care poate fi considerat de multe persoane care

34

trăiesc în uniuni consensuale o intruziune în viața lor intimă și, ca atare, poate fi

reclamată ca o încălcare a dreptului la viață privată.

Extras din Expunerea de motive (pag. 4): „Propunerea legislativă de față nu

implică direct resurse financiare suplimentare de la bugetul de stat, cheltuielile

aferente putând fi acoperite prin taxele de înregistrare și cele de notificare a relației

de parteneriat civil. Legea va reprezenta un progres notabil în materia respectării

drepturilor omului din Romania pentru cuplurile care decid să-și organizeze astfel

viața de familie.”

Comentariu: Crearea de forme legale alternative la căsătorie și familie antrenează, pe

lângă pierderile financiare de susținere a propagandei și asociațiilor de promovare a

„culturii homosexuale”, multe alte tipuri de costuri ale societății românești care vor fi

imputabile legiuitorilor56. Astfel, la nivel familial putem anticipa instabilitatea și

precaritatea „parteneriatelor” față de familia organizată prin căsătorie,

deresponsabilizarea partenerilor, imprecizia definițiilor de identitate familială

(„partener” în loc de „soț-soție”) recunoscute și care structurează relațiile și

apartenențele sociale în societatea românească. La nivel social: scăderea natalității,

îmbătrânirea și pierderile de populație, creșterea dezordinii sociale și confuziei morale –

pierderi care, într-un viitor nu foarte îndepărtat, se vor reflecta și financiar la bugetul de

stat, dar și, ireparabil, la nivelul societății românești.

În concepția inițiatorilor, un pas important pentru adoptarea acestuia este că

(Extras din Expunerea de motive la propunerea legislativă:) „Parlamentul

României a organizat, pentru prima dată o conferință dedicată susținerii

parteneriatului civil și a drepturilor persoanelor LGBT. (...) Au luat cuvântul

parlamentari, ambasadori și reprezentanți ai ambasadelor SUA (Dean Thompson,

însărcinatul cu afaceri al Ambasadei S.U.A.), Olandei (ambasadoarea Stella Ronner-

Grubačić), Finlandei, Germaniei, Marii Britanii, Suediei, Spaniei, Canadei,

personalități publice, membri ai unor ong-uri pentru a susține necesitatea adoptării

unei legislații prin care să fie recunoscut parteneriatul civil atât pentru cupluri

formate din persoane heterosexuale, cât și pentru cupluri formate din persoane de

același sex.”

56 Să readucem în discuție cifrele: procentul celor care trăiesc în concubinaj, dar care nu au optat pentru acest mod de viață ca alternativă la căsătoria legal instituită este, în România, de 3,7%. Procentul persoanelor încadrabile „comunității LGBT” nu este cunoscut, dar ar putea fi estimat: câte cupluri homosexuale înregistrăm între cunoștințele noastre? Nu este o măsură statistică admisă științific, dar este un mod primar de evaluare, în așteptarea unor sondaje pe această temă. În SUA, una dintre cele mai avansate societăți în ceea ce privește recunoașterea și finanțarea culturii homosexuale, acolo unde organizațiile de promovare a drepturilor homosexualilor estimau un procent de 10% homosexuali din populația totală, un sondaj Gallup de acum patru ani înregistra 3,4% din totalul populației.

35

Comentariu: Ar fi fost cel puțin la fel de importantă organizarea unei dezbateri publice

în care populația să fie consultată cu privire la acest proiect legislativ și să fie stabilită

existența sau inexistența unei nevoi sociale pentru acest proiect. De asemenea, relevantă

ar fi fost organizarea unei conferințe cu caracter științific, la care participarea să fie

deschisă și liberă. În acest context, amintim faptul că instituțiile academice de învățământ

superior sau de cercetare pot avea opinii fundamentate științific față de această

problemă. Oamenii de știință s-au exprimat în mai multe rânduri, dar fără ecou politic,

din păcate. (Amintim aici numai dezbaterea extrem de interesantă organizată de

Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române, cu titlul

Homosexualismul. Despre revendicarea homosexuală a identității din martie 2013, la care

au participat antropologi, medici, psihologi, istorici, sociologi, biologi). Responsabilizarea

comunității științifice și a populației în această decizie ar fi un argument real pentru

stabilirea gradului de necesitate al legalizării „parteneriatului civil”.

„Expunerea de motive” se încheie cu două anexe: o scrisoare expediată la o dată

neprecizată de doi membri ai Parlamentului European, Ulrike Lunacek și Michael

Cashman, care se referă exclusiv la legalizarea relațiilor homosexuale, și o altă

scrisoare ai căror expeditori sunt identificabili ca Metropolitan Community

Churches, European Forum for LGBT Christian Groups, Global Justice Institute și

ECPI – Euroregional Center for Public Initiatives, datată București, 4.03.2014,

pentru „încurajarea membrilor Parlamentului României să voteze în favoarea

propunerii legislative privind parteneriatul civil”.

În ceea ce privește prima scrisoare, este ușor de recunoscut insistența celor doi (foști)

copreședinți ai intergrupului LGBT al Parlamentului European (în anexa la „Expunerea

de motive” este menționat ca „cel mai mare intergrup din Parlamentul European”) în

promovarea drepturilor minorităților sexuale. Nu este limpede de ce această scrisoare ar

fi un plus de informație sau de argumentație pentru Parlamentul României, de vreme ce

argumentele, foarte succint enumerate în scrisoare, au fost preluate și dezvoltate pe larg

de inițiatorii proiectului de față.

În privința celei de a doua scrisori, de „încurajare a membrilor Parlamentului României

să voteze în favoarea propunerii legislative privind parteneriatul civil”, ar fi necesară o

comparație între cele patru organizații și reprezentativitatea lor în România și

organizațiile religioase din România. Și Patriarhia Română i-a încurajat pe membrii

Parlamentului României „să respingă și de aceasta dată propunerea legislativă privind

reglementarea parteneriatului civil, întrucât constituie un atentat la valoarea

permanentă a familiei și la identitatea acesteia”, dar această scrisoare nu a fost anexată

documentului de față, deși B.O.R. reprezintă peste 86% din populația României. De altfel,

argumentele din această scrisoare, conform cărora: „familiile din România au la bază

realități multiple și diferite: toate sunt însă îndreptățite la protecție egală din partea legii”,

36

pot fi ușor respinse. Să ne amintim numai câteva din „căsătoriile” nelegale din S.U.A. și

alte state ale U.E.: căsătoria olandezei Jennifer Hoes cu ea însăși în 2003, căsătoria cu

Turnul Eiffel a franțuzoaicei Erika „La Tour Eiffel” (a luat numele „soțului” după

căsătorie), mariajul din 1979 al germanei Eija-Ritta „Berliner-Mauer” cu Zidul Berlinului

(actual văduvă, păstrează în casă machete ale „regretatului soț”), nunta celebrată de Uwe

Mitzscherlich cu pisica sa, căsătoria unui fotograf german cu o păpușă sexuală (despre

care a precizat că este bisexuală) și multe altele. Toate se constituie ca „realități multiple

și diferite: toate sunt însă îndreptățite la protecție egală din partea legii”. Pe când vor

legaliza statele respective aceste realități?

37

CONCLUZIE

Pentru motivele arătate mai sus, Coaliția pentru Familie cheamă legiuitorii români să

respingă Propunerea legislativă privind „parteneriatele civile”, stabilind totodată

o limită a „libertăților”, pentru a nu aduce distrugeri ireparabile unuia dintre

pilonii societății, familia.

Într-adevăr, familia de astăzi trăiește o criză. Și aceasta, în primul rând, în detrimentul

copiilor. De altfel, cuplurile căsătorite se hotărăsc să aibă copii tot mai târziu și mai rar.

Rezultatul este criza demografică dezastruoasă prin care trece România.

Acest lucru nu înseamnă, totuși, că ar trebui să demontăm instituția căsătoriei sau

să o parazităm cu structuri paralele. Așa cum leacul pentru boală nu este sinuciderea.

Din punct de vedere natural, familia este o unitate de procreare, a cărei condiție necesară

este heterogenitatea sexelor - și așa trebuie să rămână. Uniunile homosexuale sunt

împotriva sau, cel puțin, în afara naturii: o atestă nu numai anatomia și fiziologia

reproducerii, ci și etologia sau științele naturii care nu au omul ca referențial. De

asemenea, în ce privește „parteneriatul civil”, Statul nu are nicio rațiune de a proteja o

legătură care nu face decât să estompeze valorile sociale și nu aduce niciun beneficiu

general, pe niciun plan.

38

Bibliografie

Bistriceanu, Corina (2005, 2007). Sociologia familiei. București: Ed. Fundației

României de Mâine

Popescu, Raluca (2009). Introducere în sociologia familiei. Familia românească în

societatea contemporană. Iași: Ed. Polirom

Segalen, Martine (2011). Sociologia familiei. Iași: Ed. Polirom

Fundația Soros: Viața de familie – 2008. http://datedeschise.fundatia.ro/wp-

content/uploads/2014/11/viata-de-familie-raport-preliminar.pdf (accesat la

21.05.2016)

Centrul European pentru Lege și Justiție - Dreptul bărbatului și al femeii de a se

căsători și de a întemeia o familie, studiu juridic, 2013

I. Micescu - Despre drept și dreptate în Curs de drept civil, ed. All Beck, București,

2000

Cardinal George Pell – God and Caesar. Selected Essays on Religion, Politics, and

Society. The Catholic University of America Press, Washington, 2007, pag. 15-20

„Mariage des personnes de même sexe et homoparentalité”, législation comparé,

Sénat français, noiembrie 2012

Inima ascultătoare: Reflecții asupra fundamentelor Legii. Adresă a Sanctității Sale

Benedict al XVI-lea, citită în fața Reichstag-ului, Berlin, 22 septembrie 2011

Paul, De justitia et jure în Digeste