Evaluarea sistemului de asistenţă medicală

Evaluarea sistemelor naţionale de sănătate• Evaluarea sistemului naţional de sănătate include o gamă de

informaţii privind populaţia şi starea sa de sănătate asigurată prin facilităţile disponibile, oglindite de sursele de date existente.

• Principalele surse de informaţii privind sănătatea populaţiei sunt recensământul, anchete la nivel de gospodării (eşantion reprezentativ) şi sisteme de înregistrare a unor indicatori de bază. Principalele surse de date sunt oferite de supravegherea sănătăţii publice, date privind serviciile de sănătate (denumit, de asemenea, ca sistemul de management al sănătăţii de informaţii sau sistemul de informaţii de rutină privind sănătatea) şi date de monitorizare a sistemului de sănătate (de ex.: resursele umane, infrastructura de sănătate, finanţare).

• Bugetul naţional pentru sănătate poate oferi o imagine cuprinzătoare a finanţării sănătăţii.

Indicatorii de bază pentru evaluarea stării de sănătate

1. Mortalitate2. Morbiditate3. Gradul de acoperire cu asistenţă medicală4. Factori de risc pentru sănătate5. Resursele sistemului de sănătate 6. Inechitate în asistenţă medicală / rezultate obţinute7. Indicatori statistici demografici şi socioeconomici 8. Tehnologie informatică şi de comunicare

Monitorizarea statistică şi evaluarea calităţii asistenţei medicale

- culegerea, prelucrarea, raportarea datelor privind indicatorii de activitate realizaţi de instituţiile medicale;- culegerea, prelucrarea şi raportarea datelor referitoare la D.R.G.;- rapoarte prin care se informează conducerea spitalului şi şefii de secţii despre indicatorii obţinuţi, cazurile nevalidate, ICM – lunar, trimestrial, anual. - înregistrează intrările şi ieşirile bolnavilor din spital, respectând modul corect de completare al formularelor; - clasifică foile de observaţie ale bolnavilor externaţi, pe secţii, pe ani;- ţine evidenţa datelor statistice ale spitalului, verificând exactitatea datelor cuprinse în rapoartele secţiilor;- răspunde în timp util ţi la termen situaţiilor statistice cerute de către CNMS şi CNAM.

• ICM (indicele case-mix sau indicele de complexitate a cazurilor) este un număr care exprimă resursele necesare spitalului în concordanţă cu pacienţii trataţi.

• Complexitatea cazurilor (sau case-mix) se refera la tipurile de pacienti tratati intr-un spital, functie de diagnostic si gravitate. Cu cat ICM este mai mare, cu atat performanta medicala este mai buna, intrucat au fost tratate cazuri mai grave cu resurse mai putine.

• ICM se calculeaza dupa o formula care depinde, in mod direct, de valoarea relativa a DRG (Diagnostic Related Groups - Grupe de Diagnostice), o schema de clasificare a pacientilor externati (functie de diagnostic), care asigura o modalitate de a asocia tipurile de pacienti cu cheltuielile spitalicesti efectuate. Exista, la nivel national, 511 coduri DRG.

Metodele de evaluare a calităţii actului medical

Clasificate în trei grupe, după elementul evaluat:

1. Evaluarea structurii care stă la baza acordării asistenţei medicale;

2. Evaluarea procesului de asistenţă: cuprinde tot ce face personalul medical în folosul bolnavului (investigaţii diagnostice şi intervenţii terapeutice);

3. Evaluarea rezultatelor.

1. Evaluarea structurii care stă la baza acordării asistenţei medicale

- evaluarea infrastructurii (baza materială şi de resurse umane);- existenţa unor mecanisme de autocontrol a calităţii în fiecare

spital sau unitate sanitară.

Evaluarea infrastructurii este poate cel mai uşor de făcut, elementele componente fiind prezente sau absente. De exemplu, existenţa într-o sală de operaţie a personalului necesar sau a echipamentului de monitorizare minim sau a unei săli de operaţie special dotate pentru nou-născuţi şi sugari într-un centru de chirurgie neonatală sunt evidente.

2. Evaluarea procesului de îngrijire - metode • a. Examinarea foilor de observaţie şi compararea lor cu o „listă de

standarde” funcţie de diagnostic (poate să nu reflecte corect procesul de îngrijire, ştiut fiind că unii clinicieni eminenţi fac foi de observaţie incomplete, în timp ce alţii mai puţin competenţi scriu mult şi frumos).

• b. Analiza indicatorilor de utilizare prin:• - compararea duratei de internare pe anumite afecţiuni;• - aprecierea folosirii inadecvate a zilelor de spitalizare (spitalizare

neindicată medical) prin examene diagnostice nenecesare, tratamente nespecifice etc. (procent de internări nejustificate mergând de la 15-25% în spitalele universitare, până la 40% în cele neuniversitare). Este necesar un Protocol de evaluare obiectivă a necesităţii de spitalizare. Implicaţiile scăderii spitalizărilor nenecesare sunt evidente din punct de vedere economic (cost) şi medical: infecţii nosocomiale, reacţii medicamentoase adverse, efecte psihologice.

• c. Analiza indicaţiei şi necesităţii intervenţiei: pentru acelaşi tablou clinic unii indică operaţia, alţii nu; variaţiile geografice mari în frecvenţa unor operaţii ridică problema operaţiilor nenecesare.

• d. Calitatea intervenţiei şi a îngrijirii postoperatorii.

3. Evaluarea rezultatului = studiul mortalităţii şi al sechelelor

• Decesul este cel mai uşor de decelat. Cifra mortalităţii intra-spitaliceşti poate să nu exprime calitatea îngrijirii dacă nu se ţine seama de gravitatea bolii.

• Se poate face o evaluare a calităţii asistenţei medicale care să permită o comparaţie între diverse unităţi chiar pentru sectoare deosebit de complexe, precum cel al serviciilor de terapie intensivă (rol evident important în salvarea cazurilor grave, dar şi mare consumator de fonduri).

Studierea altor elemente pentru evaluarea rezultatului asistenţei medicale

• ameliorarea stării funcţionale a pacientului.• numărul şi tipul complicaţiilor postoperatorii;• durata recuperării până la reluarea activităţii;• complicaţiile după ieşirea din spital;• recidive tardive ale unor boli considerate vindecate;• supravieţuirea pe termen scurt şi pe termen lung;

• Evaluarea structurii şi a procesului de îngrijire pentru aprecierea calităţii se bazează pe presupunerea că o structură şi un proces bun vor determina un rezultat bun.

• => Rezultatul reprezintă criteriul fundamental de apreciere a calităţii asistenței medicale. Măsurarea calităţii este primul pas pentru îmbunătăţirea acesteia.

• Evaluarea calităţii asistenţei medicale prin analiza structurii, a procesului de asistenţă şi a rezultatelor constituie premisa esenţială în stabilirea adevărului asupra asistenţei medicale din ţară şi compararea cu rezultatele obţinute în ţările dezvoltate.

• De aici vor decurge măsurile necesare pentru ameliorarea rezultatelor, măsuri care trebuie trecute prin filtrul analizei – cost-eficienţă sau – cost-beneficiu, iar recent analiza – cost-eficienţă comparată, care permit adoptarea soluţiilor optime.

Evaluarea structurii • Se face prin evaluarea complianţei cu standardele elaborate de

experţi pe bază de consens şi sunt utilizate în procesul de acreditare. Această abordare se bazează pe prezumţia că dacă există condiţii bune de îngrijire există o mare probabilitate de a se obţine şi un rezultat bun.

• Evaluarea performanţelor actuale ale spitalelor prin folosirea unor indicatori clinici şi introducerea lor în procesul de acreditare, concretizate în sistemul numit: Indicator Measurement System (I. M. System).

• Se obţine astfel o evaluare completă a structurii, procesului şi rezultatelor, prin care se apreciază nu numai ce ar putea face spitalul (acreditarea bazată pe structură şi parţial pe proces), ci ceea ce spitalul realizează de fapt.

• Evaluarea procesului şi a rezultatelor se face pe baza standardelor clinice conţinute în ghidurile de bună practică medicală, de unde se extrag criteriile explicite pentru evaluare.

• Aceste ghiduri sunt produse acum în cantităţi mari şi s-au definit criteriile metodologice pentru elaborarea acestora, cât şi modul de evaluare a validităţii lor.

• Costul elaborării unor astfel de ghiduri cu valoare ştiinţifică reală este atât de mare, încât numai puţine organizaţii le pot face.

Analiza cost-eficacitate (cost-effectiveness analysis)

• Evaluare economică: se compară costurile şi consecinţele a două sau mai multe alternative, în care unul dintre rezultate este exprimat în unităţi naturale. Indicatorul utilizat este raportul dintre costurile totale actualizate şi efectele obţinute (C/E).

• Se iau în calcul câştigul în sănătate datorat intervenţiilor specifice asistenţei medicale comunitare prin compararea nivelelor poverii bolii din comunităţile asistate (lotul de studiu) cu nivelele poverii bolii din comunităţile care nu beneficiază de aceste servicii (lotul martor).

Aplicarea epidemiologiei în cunoaşterea, funcţionarea şi evaluarea sistemului de asistenţă

a stării de sănătate.

• Analiza epidemiologică, • Evaluarea epidemiologică.

. . . în anul II