Capitolul 2ELEMENTELE TEHNICE ALE ASIGURĂRILOR

Indiferent de formele în care se perfectează, asigurările au ca elemente comune:1. părţile implicate, subiecţii asigurării;2. obiectul asigurării;3. riscul asigurat;4. interesul în încheierea asigurării;5. suma asigurată;6. prima de asigurare;7. paguba;8. despăgubirea;9. perioada, durata de asigurare.

2.1. Subiecţii asigurării.În relaţiile de asigurare iau parte directă întotdeauna asiguratul şi asigurătorul, legaţi între ei, fie prin contract, fie în baza legii, prin obligaţii reciproce, prevăzute în condiţiile respective de asigurare.1. Asigurătorul este persoana juridică care administrează fondul de asigurare şi îşi asumă obligaţia de a

plăti asiguratului despăgubirea sau suma asigurată.2. Asiguratul este orice persoană fizică sau juridică, îndreptăţită prin lege sau prin condiţiile asigurărilor

facultative şi care intră astfel în raporturi juridice cu asigurătorul.În general, asiguratul este cel care contractează asigurarea şi care are dreptul să încaseze despăgubirea, respectiv suma asigurată, fiind astfel şi beneficiar al asigurării.Sunt însă şi situaţii în care pot interveni ca părţi independente de asigurare şi distincte de părţile principale:3. contractantul asigurării şi respectiv4. beneficiarul asigurării.A. Exemple de cazuri când contractantul asigurării este o altă persoană decât asiguratul:1) asigurările de accidente încheiate de agenţii economici pentru transportul salariaţilor la şi de la locul de muncă;2) asigurările de accidente încheiate de agenţiile de turism.Contractanţi sunt agenţii economici respectiv agenţiile de turism, iar asiguraţi sunt salariaţii respectiv turiştii.B. Beneficiarul asigurării este:

a) persoana îndreptăţită să primească suma asigurată respectiv despăgubirea în cazul decesului asiguratului. În cazul decesului asiguratului, dacă nu s-a desemnat un beneficiar indemnizaţia de asigurare se plăteşte moştenitorilor legali ai asiguratului1 sau

b) persoana expres menţionată în contract prin:- indicare nominală sau- desemnare doar a calităţii sale. Spre exemplu în cazul asigurărilor de

transport, mai precis cargo, beneficiar al asigurării este persoana care va dobândi prin cumpărare proprietatea mărfurilor.

Desemnarea beneficiarului se poate face: fie la încheierea contractului de asigurare, fie în cursul executării acestuia, prin declaraţie scrisă comunicată asigurătorului de

către asigurat sau de contractantul asigurării, cu acordul asiguratului, ori prin testament2.

Dacă asiguratul nu a dispus altfel, atunci când sunt mai mulţi beneficiari desemnaţi, aceştia au drepturi egale asupra indemnizaţiei de asigurare3.c) terţa persoană, necunoscută la momentul încheierii asigurărilor de răspundere civilă.

2.2. Obiectul asigurării.

1 art. 2.230. din Codul Civil 2009(r1) – Capitolul XVI. Contractul de asigurare.2 art. 2.231. – ( 1 ) din Codul Civil 2009(r1) – Capitolul XVI. Contractul de asigurare.3 art. 2.232. din Codul Civil 2009(r1) – Capitolul XVI. Contractul de asigurare.

48

Bunul asigurat, persoana asigurată, răspunderea civilă asigurată, interesul pecuniar asigurat constituie obiectul asigurării.

2.3. Riscul asigurat.Cuvântul risc atât de frecvent în limbajul asigurătorilor reprezintă în fapt cuvântul cheie. El nu are însă în asigurări un singur înţeles, ci mai multe, din care cauză cei neiniţiaţi pot confunda un înţeles cu altul. Astfel:a) se desemnează prin risc - evenimentul - calamitatea naturală sau accidentul care poate produce pagube şi

contra ivirii cărora se solictă acoperirea prin asigurare, astfel, incendiul, grindina, decesul, etc. sunt riscuri acoperite prin asigurare sau riscuri asigurate;

b) se mai înţelege prin risc şi obiectul asigurării (bunul asigurat respectiv în asigurările de persoane, persoana asigurată);

c) se mai utilizează denumirea de risc în tarifele de asigurare pentru clasificarea acestora. Se spune de exemplu: "risc auto", "risc simplu de incendiu", etc.

Riscul asigurat este abordat în asigurări din punct de vedere tehnic şi din punct de vedere juridicI. Din punct de vedere juridic, riscul este evenimentul viitor, posibil dar incert şi aflat în afara influenţei

voinţei părţilor împotriva consecinţelor cărora asiguratul îşi ia măsuri de precauţie prin încheierea asigurării.

II. Din punct de vedere tehnic riscul este caracterizat prin probabilitatea de producere a evenimentului şi respectiv întinderea acestuia.

Bazându-se pe legile statisticii şi pe constatările făcute asupra unui număr mare de cazuri, asigurătorul "evaluează" riscul după numărul de evenimente întâmplate în trecut, în împrejurări comparabile, stabilind pe baza acestei evaluări prima de asigurare.El determină tot în urma observaţiilor statistice, volumul maxim al pagubelor posibile, în funcţie de care stabileşte, dacă, în ce măsură şi până la ce nivel poate acoperi consecinţele acestuia.

Când evenimentul, riscul asigurat se realizează, el devine ceea ce se numeşte caz asigurat, generator de daună, de prejudicii şi respectiv de obligaţii pentru asigurător.

La baza activităţii de asigurare stă principiul selecţiei riscurilor. Asigurătorul este cel care selectează riscurile pe care le primeşte în asigurare. El realizează această selecţie de obicei la început prin reglementări, respingând sau suprataxând riscurile ce le sunt propuse de a fi asigurate.De exemplu: oameni bolnavi, clădiri care nu corespund unor norme de securitate, profesiuni riscante, etc.Selecţia poate fi făcută şi ulterior, după contractarea asigurării, prin eliminarea sau suprataxarea riscurilor pe care experienţa le-a arătat a fi nefavorabile.Dacă nu ar exista acest principiu ala selecţiei s-ar da naştere următoarelor 3 fenomene nefavorabile:

1. s-ar crea o puternică antiselecţie (sau contraselecţie), adică o cerere mare de asigurare tocmai pentru riscurile defavorabile asigurătorului, care acceptate ar avea drept urmare o dezechilibrare a situaţiei sale financiare;

2. s-ar încuraja oamenii să nu-şi încheie asigurări decât când au ajuns în situaţii foarte periclitate: când îmbătrânesc sau se îmbolnăvesc, când lucrează în condiţii de risc excepţionale sau de boală, etc.;

3. ar necesita tarife de prime mari ceea ce ar face asigurarea neatrăgătoare pentru marea parte a populaţiei.

2.4. Interesul asigurat (interesul în contractarea asigurării)Una dintre regulile fundamentale în materie este aceea a existenţei unui interes, care să justifice asigurarea bunului, persoanei sau răspunderii respective.Nu se poate concepe, de exemplu, ca o persoană să contracteze o asigurare pentru cazul avarierii sau distrugerii unui bun aparţinând şi/sau deţinut de o altă persoană, faţă de care nu are nici o răspundere sau pe viaţa cuiva cu care nu are nici o legătură. 1) La asigurarea de bunuri, interesul asigurat aparţine proprietarului bunului asigurat, deoarece acesta

suportă paguba provocată de distrugerea sau avarierea bunului, iar titularul bunului este titularul interesului şi titularul asigurării.

49

a) Se întâlnesc şi situaţii când titularul interesului nu coincide cu titularul asigurării.De exemplu, asigurarea mărfurilor pentru cazurile de pagube produse în timpul transportului, situaţia în care contractul de vânzare comercială s-a perfectat în condiţia de livrare CIF (cost-insurance-freight), titularul asigurării este expeditorul, iar destinatarul este titularul interesului.

b) Sunt şi situaţii când titularul interesului în asigurare este o altă persoană decât titularul, proprietarul bunului. Interesul pentru asigurare poate aparţine oricărei persoane ce are un interes legitim vădit sau vre-o răspundere pentru conservarea bunului respectiv.De exemplu: chiriaşul, depozitarul, transportatorul, creditorul cu drept de proprietate asupra bunului, etc.

2) La asigurările de persoane interesul asigurat este legat de evenimentul privind persoana - deces, invaliditate, atingerea unei anumite vârste, etc. - la producerea căruia asigurătorul plăteşte suma asigurată.

3) Pentru asigurările de răspundere civilă, interesul asigurat este legat de raporturile care intervin între asigurat şi terţele persoane păgubite, asiguratul fiind obligat să acopere daunele provocate acestora.

2.5. Suma asiguratăEste suma stabilită prin contractul de asigurare sau prin acte normative, ea reprezentând LIMITA MAXIMĂ până la care asigurătorul răspunde faţă de asigurat în ipoteza producerii evenimentului asigurat.A. În asigurările de bunuri, suma asigurată se stabileşte, în principiu în funcţie de valoarea bunurilor

asigurate.Despăgubirea nu poate depăşi în nici un caz:

1) cuantumul pagubei suferite de asigurat (pe considerentul că asigurarea nu trebuie să constituie o sursă de îmbogăţire);

2) valoarea bunului în momentul producerii evenimentului asigurat şi nici3) suma asigurată.

În consecinţă, dacă asigurarea a fost contractată pentru o sumă mai mare decât valoarea bunului în momentul producerii evenimentului asigurat, surplusul de asigurare rămâne fără efect.1. În asigurările facultative suma asigurată este stabilită de asigurat.Bunurile pot fi asigurate la:

a) valoarea lor;b) o valoare mai mică, caz în care se spune că s-a făcut o subasigurare;c) o valoare mai mare, situaţie de supraasigurare.

La anumite asigurări facultative, asigurătorii prevăd în condiţiile lor de acoperire un maxim de sumă până la care se poate contracta asigurarea.2. În asigurările obligatorii asiguratul nu-şi poate stabili suma asigurată, aceasta fiind prevăzută de lege. Cel mult legea poate prevedea mai multe alternative de acoperire, din care asiguratul îşi poate alege pe cea mai apropiată de interesele sale.La asigurările obligatorii avem norma de asigurare, ce reprezintă suma asigurată stabilită prin lege pe unitate de bun asigurat. Făcând produsul între norma de asigurare şi numărul unităţilor de obiect asigurat obţinem suma asigurată obligatoriu pentru bunul respectiv.De exemplu:

a) la clădiri, norma de asigurare era stabilită pe metru pătrat suprafaţă construită, cuantumul ei fiind diferenţiat funcţie de mediul urban sau rural, de felul şi destinaţia clădirii;

b) la culturi agricole, norma de asigurare se stabilea la hectar, diferenţiat pe feluri de culturi agricole.În practică se realizează evaluarea de asigurare pentru stabilirea valorii de asigurat a bunului (VA) obţinută pornindu-se de la valoarea din nou (VN) din care se scade uzura (UZ):

Uzura este cuantificată prin coeficient, fixat funcţie de vechimea bunului, de gradul de utilizare, starea de întreţinere, etc. Prin valoarea din nou se înţelege valoarea de achiziţie a bunului, preţul de catalog, preţul zilei, preţul pe piaţa locală sau zonală, etc.Momentul de referinţă la care se face evaluarea de asigurare poate fi:

1) momentul încheierii asigurării;2) al realizării inspecţiei de risc;

50

VA = VN - UZ

3) convenit prin stipulaţiile clauzale;4) momentul producerii evenimentului asigurat.

B. În asigurările de persoane suma asigurată se stabileşte după dorinţa asiguratului şi nu în baza unei evaluări de asigurare, dat fiind că nici viaţa, nici sănătatea omului nu sunt evaluabile în bani.Unele societăţi de asigurare prevăd, în schimb plafoane ale sumei asigurate.

C. La asigurările de responsabilitate operează de regulă plafonarea răspunderii asigurătorului.

Plafonul poate fi exprimat pe:a) eveniment;b) anul de asigurare.

Legat de fixarea plafonului pe eveniment facem precizarea că după un prim eveniment, asiguratul rămâne garantat cu privire la alte evenimente eventuale pentru suma fixată în contract fără deducerea indemnizaţiei generate de primul caz. Astfel zis, asiguratul îşi vede reconstituită automat garanţia după fiecare eveniment.

2.6. Prima de asigurareReprezintă suma, dinainte stabilită pe care asiguratul este obligat în baza contractului sau în baza legii să o plătească asigurătorului, în schimbul garanţiei pe care acesta i-o acordă.Prima de asigurare se compune din două părţi:

1) prima netă, numită şi primă tehnică sau primă pură, adică prima destinată constituirii fondului de asigurare curent, din care se plătesc despăgubirile şi sumele asigurate cuvenite;

2) adaosul la prima netă, stabilit de cele mai multe ori ca sumă de procente, destinat:1. alimentării fondului de rezervă;2. finanţării unor măsuri, acţiuni de prevenire şi combatere a riscurilor asigurate;3. acoperirii cheltuielilor asigurătorului;4. realizării de profit.

Prima netă (Pn) şi adaosul (a) formează împreună prima brută (Pb) sau prima comercială, care stă la baza calculului primei de asigurare.

Ca determinare prima de asigurare se stabileşte în funcţie de 2 factori:I. cota tarifară ( ct ) , ce reprezintă prima brută sau prima comercială aferentă unei unităţi de calcul

(de exemplu, de fiecare 1000 lei sumă asigurată sau de fiecare 100 lei sumă asigurată;II. suma asigurată ( Sa ) .

Legat de prima de asigurare în materie operează principiul echivalenţei. Principiul cere ca primele să fie în aşa fel stabilite încât să acopere cheltuielile pe fiecare formă, produs de asigurare în parte.În plus, spre deosebire de producţia de mărfuri4, asigurarea prezintă ciclu de producţie inversat5. Motiv pentru care soluţiile ce pot fi adoptate pentru stabilirea cuantumului primelor sunt următoarele:A. acordarea garanţiei de asigurare fără a se stabili plata cu anticipaţie a unei prime, aşteptându-se sfârşitul

anului de asigurare sau a unei perioade mai lungi, de câţiva ani (3 ani, cazul Lloyd's) pentru a se vedea cât vor reprezenta despăgubirile efectiv plătite şi a se stabili atunci pe baza datelor certe, primele datorate de asiguraţi pentru perioada scursă - metoda avansului de garanţie.

4 unde cunoscându-se valoarea materiilor prime, materialelor, manoperei, etc. care intră în componenţă, costul producţiei poate fi determinat cu uşurinţă,5 nu se poate şti dinainte care va fi volumul despăgubirilor, acesta depinzând de factori aleatori, necunoscuţi ce pot fi doar preliminaţi şi astfel problema stabilirii preţului asigurării, adică a cotelor de primă, este mai dificilă decât în alte ramuri ale economiei.

51

Pb = Pn + a

Pa = ct * Sa

B. stabilirea plăţii de către asiguraţi a unor avansuri asupra primelor, în baza unor calcule provizorii privind despăgubirile preliminate, urmând ca la expirarea perioadei de asigurare să se determine primele definitive, după care să se regularizeze conturile fiecărui asigurat prin încasarea sau restituirea diferenţelor respective - metoda avansului de primă.

C. metoda primelor fixe, este posibilă numai în baza observaţiilor statistice îndelungate, făcute pe scară largă, fără de care stabilirea primelor nu ar avea un caracter ştiinţific.

În ce priveşte locul de plată al primei, în trecutul activităţii de asigurare uzanţa era ca asigurătorul să se îngrijească de încasarea ei la scadenţă, prin organe proprii, la domiciliul asiguratului. În acest sistem de plată prima era din punct de vedere juridic cherabilă. Tot cherabilă este, astăzi plata primei prin introducerea unei dispoziţii de încasare de către asigurătorul autorizat prin contract să facă acest lucru.

Pe măsură ce asigurările au evoluat şi s-au dezvoltat, posibilitatea asigurătorilor de a mai continua încasarea primelor la domiciliul tuturor asiguraţilor a scăzut continuu din care cauză s-au născut litigii tot mai numeroase între asiguraţii păgubiţi şi neîncasaţi şi asigurători.Din acest motiv s-a stabilit principiul în baza căruia asiguratul este obligat să plătească la scadenţă prima la casieria asigurătorului sau în zilele noastre prin virament bancar, electronic, etc.Prima a devenit astfel, din punct de vedere juridic portabilă. În aceste condiţii, asiguratul nu poate avea pretenţii de a fi despăgubit dacă nu a achitat prima la scadenţă sau în termenul de păsuire acordat.

În practica internaţională a asigurărilor, pentru a stimula grija asiguraţilor pentru bunurile cuprinse în asigurare s-a introdus sistemul reducerilor sau majorărilor de prime denumit sistemul "Bonus-Malus". În cadrul acestuia asiguraţii care printr-o îngrijire deosebită a bunurilor nu generează plăţi de despăgubiri, beneficiază în anul de asigurare următor de bonificaţii, reduceri de prime - clauza Bonus, iar celor care provoacă datorită slabei îngrijiri plăţi de despăgubiri mari sau repetate li se stabilesc majorări de prime - clauza Malus.

2.7. Paguba, dauna, avaria.Paguba sau dauna reprezintă pierderea, în expresie bănească, intervenită la un bun asigurat ca

urmare a producerii fenomenului împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.În terminologia clasică a asigurărilor, spre deosebire de limbajul uzual, prin avarie se înţelege orice

pierdere, cheltuială sau pagubă produsă unui mijloc de transport (avarie la corpul unei nave, unui autovehicul, unui avion) sau mărfurilor pe parcursul transportului.A. În asigurările de transport, prin avarie particulară sau avarie simplă se înţeleg cheltuielile făcute sau

paguba suferită fie numai de către mijlocul de transport, fie numai de către mărfurile transportate, în intervalul de la plecarea acestora din depozit, respectiv încărcare şi până la sosirea lor la destinaţie, la descărcare, respectiv intrarea în depozit.

B. În transporturile maritime există un gen specific de avarie, produsă în mod voit de om şi care este denumită avarie comună sau avarie generală.Aceasta este paguba care s-a produs în mod voit fie navei, fie mărfurilor transportate, fie ambelor precum şi cheltuielile făcute după deliberări motivate în scopul salvării atât a navei cât şi a încărcăturii, în intervalul de la încărcare şi plecare până la sosire şi descărcare.1. Este cauzată în mod expres de căpitan în interesul salvării întregii expediţii maritime, de exemplu se

aruncă o parte din mărfuri în mare pentru a nu se scufunda întreaga încărcătură, şi care se suportă printr-o contribuţie comună a armatorilor şi a proprietarilor mărfurilor transportate, a tuturor celor interesaţi în succesul transportului respectiv.

2. Se spune şi generală nu pentru că ar reprezenta o pagubă mai mare decât o avarie particulară, ci pentru că priveşte totalitatea transportului.

În limbajul comun, utilizat în ultima vreme în asigurări s-a generalizat tendinţa de a întrebuinţa termenul avarie şi pentru pagubele parţiale produse altor bunuri decât mijloacelor de transport sau mărfurilor transportate, spre exemplu, avarie la clădiri, avarie la un bun din gospodărie, etc.

2.8. Despăgubirea de asigurare. Sisteme de acoperire în asigurările de bunuri.

52

Avem în vedere cele două situaţii:S1. Pagubă (Pg) totală, S2. Pagubă (Pg) parţială

şi două variante:a) suma asigurată (Sa) la valoarea bunului în momentul producerii evenimentului asigurat (V.m.e.a.):

Sa = V.m.e.a. şi respectiv,b) suma asigurată sub valoarea bunului în momentul producerii evenimentului asigurat (subasigurare):

Sa < V.m.e.a. Ne punem întrebarea care va fi de fiecare dată mărimea despăgubirii (Dp) ţinând cont şi de principiul deja enunţat la prezentarea sumei asigurate că asigurarea nu poate constitui în nici un caz mijloc de îmbogăţire a asiguratului?

S1.Pagubă totală.a) Sa = V.m.e.a.

Pg = V.m.e.a.Dp = Pg

b) Sa < V.m.e.a.Pg = V.m.e.a.Dp = Sa

S2. Pagubă parţială.În această situaţie când bunul asigurat nu a fost în întregime distrus, cuantumul despăgubirii se stabileşte în funcţie de sistemul de acoperire practicat şi anume:1) Sistemul acoperirii proporţionale.

a) Sa = V.m.e.a.Pg < V.m.e.a. Dp = Pg

b) Sa < V.m.e.a.Pg < V.m.e.a.Dp = Pg · Sa/V.m.e.a., unde:Sa/V.m.e.a. = Ga, gradul de acoperire prin asigurare.

a) Aşadar dacă asigurarea a fost încheiată pentru o sumă egală sau mai mare decât valoarea integrală a bunului, despăgubirea şi în cazul pagubei parţiale este egală cu valoarea pagubei.b) Dacă numai o parte din valoarea bunului a fost asigurată (subasigurare) despăgubirea va reprezenta numai o parte din valoarea pagubei, corespunzător gradului de acoperire prin asigurare.

Astfel cu cât suma asigurată este mai apropiată de valoarea bunului cu atât despăgubirea este mai apropiată de valoarea pagubei.

Din cele arătate rezultă că, la toate asigurările în care acoperirea este acordată în baza sistemului proporţional, asiguratul trebuie să fie atent la stabilirea sumei asigurate.Dacă el doreşte o acoperire completă atunci trebuie să-şi asigure bunul la valoarea lui integrală.Dacă pe parcursul duratei asigurate valoarea bunului creşte, asiguratul va trebui să-şi completeze asigurarea cu diferenţa de sumă respectivă, dat fiind că la calcularea despăgubirii se ia ca bază valoarea din momentul producerii evenimentului asigurat şi nu valoarea din ziua contractării asigurării.

2) Sistemul acoperirii primului risc.Introducerea lui a fost determinată de neînţelegerile intervenite între asiguraţi şi asigurători cu ocazia stabilirii cuantumului despăgubirilor pe baza acoperirii proporţionale, mai ales datorită faptului că pe parcursul duratei asigurate se modifică valoarea bunurilor asigurate.Sistemul garantează astfel o despăgubire completă în cazul pagubelor parţiale până la maximum suma asigurată.a) Sa = V.m.e.a. şi b) Sa < V.m.e.a.

53

Pg < V.m.e.a.

3) Un alt sistem tot mai des utilizat în activitatea de asigurare este cel al acoperirii limitate.Limita în jurul căreia întră în discuţie intervenţia sau nonintervenţia asigurătorului poartă denumirea în limbajul de specialitate de "franşiză". Sub aspect etimologic termenul vine de la verbul "franchir" din limba franceză, care înseamnă "a sări", "a trece peste ceva".Ea reprezintă partea din valoarea pagubei dinainte stabilită pe care asigurătorul nu o despăgubeşte, ea rămânând în sarcina asiguratului.Franşiza se poate stabili în 3 modalităţi:

1. în mărime absolută, sumă fixă dinainte stabilită;2. în mărime relativă, cotă procentuală din pagubă sau din suma asigurată;3. în sistem mixt, mărime relativă dar minimum o sumă fixă.

Fiecare tip de franşiză se poate aplica în două variante:1. deductibilă, când cuantumul său se scade din orice pagubă, achitându-se asiguratului numai ceea

ce se depăşeşte;2. nedeductibilă, simplă sau atinsă când ea acţionează numai pentru pagubele până la nivelul ei,

pagubele mai mari achitându-se integral.

3.1.1. Sistemul acoperirii limitate cu franşiză în sumă absolută deductibilă, F:

a) Sa = V.m.e.a.Pg < V.m.e.a.Dp = Pg - F

b) Sa < V.m.e.a.Pg < V.m.e.a.

3.1.2. Sistemul acoperirii limitate cu franşiză în sumă absolută nedeductibilă, simplă sau atinsă, F:a) Sa = V.m.e.a. Pg < V.m.e.a. 1. Pg < F 2. Pg > F Dp = 0 Dp = Pgb) Sa < V.m.e.a.

Pg < V.m.e.a. 1. Pg < F 2. Pg > F,

3.2.1. Sistemul acoperirii limitate cu franşiză în cotă procentuală din pagubă deductibilă, f =%(Pg):a) Sa = V.m.e.a. Pg < V.m.e.a. Dp = Pg - F = (100%-f)Pgb) Sa < V.m.e.a. Pg < V.m.e.a.

3.2.2. Sistemul acoperirii limitate cu franşiză în cotă procentuală din suma asigurată nedeductibilă, f =%(Sa):a) Sa = V.m.e.a. Pg < V.m.e.a. 1. Pg < F = f·Sa 2. Pg > F = f·Sa Dp = 0 Dp = Pg

54

b) Sa < V.m.e.a. Pg < V.m.e.a.1. Pg < F = f·Sa 2. Pg > F = f·Sa

3.3.1. Sistemul acoperii limitate cu franşiză în sistem mixt deductibil, f (%Pg) dar MIN F:a) Sa = V.m.e.a. Pg < V.m.e.a. Ff = MAX {%Pg, F}, unde Ff reprezintă franşiza finală Dp = Pg - Ff

b) ) Sa < V.m.e.a. Pg < V.m.e.a. Ff = MAX {%Pg, F}, unde Ff reprezintă franşiza finală

3.3.2. Sistemul acoperii limitate cu franşiză în sistem mixt nedeductibil, simplu sau atins, f (%Pg) dar MIN F:a) Sa = V.m.e.a. Pg < V.m.e.a. Ff = MAX {%Pg, F}, unde Ff reprezintă franşiza finală1. Pg < Ff 2. Pg > Ff

Dp = 0 Dp = Pgb) Sa < V.m.e.a. Pg < V.m.e.a.Ff = MAX {%Pg, F}, unde Ff reprezintă franşiza finală1. Pg < Ff 2. Pg > Ff

De ce s-a introdus sistemul acoperirii limitate?Trei sunt motivele introducerii lui:1. din considerente de urgentare a lichidării daunelor, prin descongestionarea asigurătorului de

daunelemărunte. În acest sens "clauza cu franşiză" presupune că pagubele de valori mici nu se despăgubesc, aparatul de asigurare având posibilitatea de a se concentra spre lichidarea operativă a daunelor importante.

2. ieftineşte costul asigurării. Numărul mare de pagube mărunte, de volum neînsemnat fiecare în parte, totalizează un volum de plăţi de despăgubiri relativ mare pentru asigurător.Contravaloarea acestor sume care nu se mai plătesc plus economiile realizate cu salariile personalului suplimentar care ar fi fost necesar lichidării pagubelor mărunte dau posibilitatea asigurătorilor să stabilească prime mai reduse pentru asigurările cu acoperire limitată.

3. sistemul are o funcţie educativă, contribuind la prevenirea producerii evenimentelor asigurate. Asiguratul ştiind că în caz de pagubă va trebui să suporte şi el o parte devine mai atent decât în cazul acoperii complete.Între fiecare dintre alternativele de franşiză prezentate mai sus există diferenţe care se manifestă în favoarea sau în defavoarea asiguratului sau asigurătorului, după caz.

2.9. Durata sau perioada de asigurareReprezintă perioada de timp la care se referă drepturile şi obligaţiile părţilor.Perioadele pentru care asigurarea poate fi încheiată sunt prevăzute în condiţiile şi regulamentele de asigurare şi stipulate în contract.După întinderea în timp contractele de asigurare pot fi:

55

- de durată determinată sau fixă şi- de durată nedeterminată (asigurările viagere).

În asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, contractele pot fi încheiate pe o perioadă de maximum un an.La asigurările de viaţă, durata poate fi de 5, 10, 12, 20 ani sau nedeterminată.Stabilirea cu precizie a duratei asigurate prezintă o importanţă deosebită deoarece răspunderea asigurătorului acţionează numai în cadrul acesteia.

Referinţe bibliografice:

1. Bistriceanu, Gh., Asigurări şi Reasigurări în România, Editura Universitară Bucureşti, 2006., pag. 229 – 258;

2. Cistelecan, L., Cistelecan, R., Udrea, N. M., Bogdan, D. M., Tratat de Asigurări Comerciale. Economia asigurărilor. Tehnica asigurărilor, Editura Academiei Române, 2013, pag. 89-109;

3. Ciumaş, C., Economia asigurărilor, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2003, pag. 52-61;4. Ciumaş, C., Asigurări Generale, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007, pag. 66-77;5. Ciumaş, C., Asigurări Generale, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009, pag. 48-56;6. Ciurel, V., Asigurări şi Reasigurări. O perspectivă globală, Editura Rentrop&Straton, Bucureşti, 2011,

pag. 286-290 şi 302-304;7. Negru, T., Asigurări – Ghid practic, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 15-24;8. Văcărel, Il., Bercea, Fl., Asigurări şi Reasigurări, Ed. Marketer-Expert, Bucureşti, 1993, pag. 50-60;9. Văcărel, Il., Bercea, Fl., Asigurări şi Reasigurări, Ed.Expert, Bucureşti, 2007, pag. 62-81.

56