arta oratorica

2
 “Tot secretul artei oratorice este s ă fii pasionat”  Mirabeau Societatea de Planificare a Familiei din Moldova a organizat pentru toţi voluntarii pasionaţi de arta oratorică un training cu tematica : "Arta Oratorica". Trainingul a fost condus de Alexandru Bordea -trainer si initiatorul Clubului Oratorilor din Moldova. Această activitate a fost extrem de utilă pentru voluntarii care doresc să devină  buni oratori. Deşi, am avut la dispoziţie puţin timp, s-a lucrat cu eficienţă: fiecare din  participanţi a ţinut cîte un discurs timp de 1 minut, fiind înregistraţi pe camera de luat vederi, ca să îşi poată analiza greşelile comise. ,,  Amuzant şi util în acealaşi timp!” Mai apoi am stabilit întrebările la care dorim obţinem răspuns, şi pe parcursul a 5 ore domnul Alexandru în manera sa umoristică şi plină de inteligenţă ne-a oferit absolut toate răspunsurile. În cadrul trainingului au fost discutate astfel de teme ca: care sunt simptomele stresului înainte de a ţine un discurs şi cum  să luptăm cu ele, cum corect să structurezi şi să interepretezi informaţia, care este metoda  cea mai corectă de a face notiţe, cum să susţii o prezentare de succes şi ce ţinută este  necesară pentru aceasta. Toate temele au fost discutate şi dezbătute cu interes de voluntarii dornici de cunoştinţe. Ş  i desi, din start în discuţii se implicau doar cei mai curajosi, spre sfirşit şi cei timizi au  preluat estafeta.  ,, Ţin să multumesc organizatorilor acestui training şi domnului Bordea, pentru şansa oferiă de a asista la o lectie de oratorie  profesională,în jurul voluntarilor îndragiţi.  A fost ceva frumos şi benefic. Sper că abilităţile obţinute, să fie aplicate în  practică de toţi participaţtii’’, spune   Ecaterina Savenco, voluntară SPFM Trainigul s-a desfasurat sîmbată, 3 decembrie 2011 în incinta Camerei de Comerţ, Chişinău

Upload: sofia-ous

Post on 12-Jul-2015

243 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: arta oratorica

5/11/2018 arta oratorica - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/arta-oratorica 1/2

“Tot secretul artei oratorice este să fii pasionat” 

Mirabeau

Societatea de Planificare a Familiei din Moldova a organizat pentru toţivoluntarii pasionaţi de arta oratorică un training cu tematica : "Arta Oratorica".

Trainingul a fost condus de Alexandru Bordea -trainer si initiatorul Clubului Oratorilor din Moldova.Această activitate a fost extrem de utilă pentru voluntarii care doresc să devină

 buni oratori. Deşi, am avut la dispoziţie puţin timp, s-a lucrat cu eficienţă: fiecare din participanţi a ţinut cîte un discurs timp de 1 minut, fiind înregistraţi pe camera de luatvederi, ca să îşi poată analiza greşelile comise. ,, Amuzant şi util în acealaşi timp!”Mai apoi am stabilit întrebările la care dorim obţinem răspuns, şi pe parcursul a 5 oredomnul Alexandru în manera sa umoristică şi plină de inteligenţă ne-a oferit absoluttoate răspunsurile.

În cadrul trainingului au fost discutateastfel de teme ca: care sunt simptomelestresului înainte de a ţine un discurs şi cumsă luptăm cu ele, cum corect să structurezi şisă interepretezi informaţia, care este metodacea mai corectă de a face notiţe, cum săsusţii o prezentare de succes şi ce ţinută estenecesară pentru aceasta. Toate temele au fostdiscutate şi dezbătute cu interes de voluntarii

dornici de cunoştinţe.Şi desi, din start în discuţii se implicau doar cei mai curajosi, spre sfirşit şi cei timizi au

 preluat estafeta. ,, Ţin să multumesc organizatorilor acestuitraining şi domnului Bordea, pentru şansaoferiă de a asista la o lectie de oratorie

 profesională,în jurul voluntarilor îndragiţi. A fost ceva frumos şi benefic. Sper că abilităţile obţinute, să fie aplicate în

 practică de toţi participaţtii’’, spune Ecaterina Savenco, voluntară SPFM 

Trainigul s-a desfasurat sîmbată, 3

decembrie 2011 în incinta Camerei deComerţ, Chişinău

Page 2: arta oratorica

5/11/2018 arta oratorica - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/arta-oratorica 2/2