Arta egipteană (cca 3100 î.Hr. – 395 î.Hr)

Izolarea fizică a acestor teritorii, înconjurate de mari deșerturi, a determinat apariția unor trăsături unice în arta egipteană, caracterizată prin rezistența la influențele externe și conservatorism bazat pe un orgoliu de civilizație superioară.

Arta dinastiilor celor trei regate – cel Vechi, cel de Mijloc și cel Nou – a dat naștere multor opere remarcabile.

Arta era în principal una de curte, supunându-se unor convenții severe, limitând foarte strict libertatea de creație a artiștilor, fapt ce poate explica absența anomaliilor stilistice. Este profund atașată faraonului, religiei și cultului morților.

Egiptenii nu cunoșteau perspectiva, de aceea în cadrul compozițiilor în care apar mai multe persoane, acestea sunt înfățișate una lângă alta.

Reprezentarea figurii umane stătea sub sub semnul unui canon strict al proporțiilor, organizat geometric: capul, brațele și picioarele erau reprezentate din profil, iar ochii și torsul erau văzute frontal.

Dimensiunile personajelor erau determinate de statutul lor social (pseudoperspectivă), faraonul și zeii având o înălțime sensibil mai mare decât celelalte personaje din aceeași compoziție.

Sculptura este supusă canoanelor, iar respectarea lor determină trăsături specifice distincte. Aceste canoane (hieratismul, frontalismul și supradimensionarea) sunt impuse de credința în zei și în viața veșnică.

Hieratismul exprimă încremenirea trupurilor și lipsa de expresivitate a chipurilor, simbolizând detașarea personajului de viața pământeană și așteptarea dreptului la nemurire.

Frontalismul funcționează diferit în statuară și relief. Sculptura egipteană obligă privitorul doar la o citire frontală, pentru a înțelege semnificația statuii. În pictură și relief frontalismul se exprimă diferit: capul, brațele șI picioarele sunt reprezentate din profil, umerii, torsul și ochii sunt văzute frontal.

Supradimensionarea constă în reprezentarea zeilor și faraonilor mai mari decât celelalte personaje, pentru a sublinia caracterul lor sacru.

În sculptură, personajele sunt reprezentate cu un picior (stângul) înainte (pasul către viața eternă), privind fix în față. Se utilizează împărțirea corpului în 24,5 pătrate (Regatul Vechi), apoi în 18 și în 15, pentru reprezentările șezânde.

Relieful era destinat să decoreze pereții mormintelor, templelor sau palatelor regale. Compozițiile erau dispuse în registre suprapuse, sub formă de frize. Tematica era variată: procesiuni religioase sau funerare, ritualuri sacre și de înmormântare, scene de muncă, vânătoare, pescuit sau banchete.

Pictura se confundă la începuturile artei egiptene cu relieful. Treptat, pictura murală capătă o amploare specială și ia locul reliefului în decorarea pereților de morminte, temple sau coloane. Se practica tehnica frescei, iar scenele erau așezate în frize pe toată suprafața peretelui, de la sol la tavan.

Tematica picturii era foarte bogată: banchete, dansuri, întreceri sportive, diverse ocupații, ritualuri de cult și înmormântare. Funcționează legea frontalismului și adeseori hieratismul.

Personajele sunt statice sau surprinse în diferite mișcări, în funcție de acțiunea desfășurată. Se încearcă o încadrare în peisaj și chiar o așezare pe etaje a personajelor (perspectiva etajată) pentru a sugera adâncimea.

Desenul este precumpănitor, linia neagră conturează accentuat formele, culorile sunt așezate în pată uniformă, fără nuanțări care să dea impresia de volum. Ca și la relief, se observă o diferență între simplitatea și schematismul reprezentărilor umane și corectitudinea și mulțimea detaliilor în redarea animalelor.

În Regatul de Mijloc se observă apariția unor elemente simbolice sau magice și diversificarea paletei cromatice, folosindu-se, pe lângă culorile primare, complementarele, contrastele de închis-deschis și griurile colorate.

În regatul Nou, când fresca ocupă locul dominant în decorarea templelor, mormintelor și palatelor, se observă o modificare a culorilor, care devin mai transparente, chiar nuanțate, ceea ce conferă o picturalitate nemaiîntâlnită până atunci.

Credința în viața de apoi (cultul morților) a avut o influență covârșitoare asupra artei. Moartea era privită ca o altă formă de viață. De aceea se depuneau în camera mortuară, alături de sarcofagul cu corpul îmbălsămat, bijuterii, mobilier, alimente și obiecte favorite ale defunctului, acestea servindu-i în viața de după moarte.

Mormintele faraonilor conțineau opere de artă de o bogăție inestimabilă.

Camerele mortuare aveau pereții, obiectele și mobilierul decorate cu picturi și basoreliefuri.

Faraonii erau zei, dar corpurile le erau muritoare, pentru imortalizarea lor fiind necesară mumificarea. Arta avea adesea menirea de a-i însoți pe oameni în morminte. Statuile le adăposteau spiritul.

Reprezentările picturale au fost inițial foarte stilizate, idealizate. Mai târziu, acestea au devenit mai realiste, cu trăsături destul de individualizate.

În timpul Dinastiei XVIII, sculptura și arta basoreliefului au atins apogeul. Faraonul Akhenaton (cca 1364 – 1347 î.Hr.) a adoptat o serie de măsuri ce au asigurat baza unei schimbări fundamentale în artă. Au fost abandonate modalitățile tradiționale de reprezentare, apărând o puternică tendință către naturalism, exagerându-se într-o manieră grotescă trăsăturile figurii umane, însuși faraonul fiind adesea portretizat nefavorabil. Excepție a făcut soția acestuia, Nefertiti (al cărei nume înseamnă „frumoasa a venit“), care era foarte simpatizată de artiști.

Din picturile murale și basoreliefuri cunoaștem uneltele pe care le foloseau egiptenii. Rindeaua nu se afla printre ele. De aceea, uniformizarea suprafețelor de mobilier se făcea prin chituire și pictare. Pe lângă pictură, ca elemente decorative se foloseau piese de ceramică, sticlă sau pietre semiprețioase.

Arta egipteană a avut o mare influență asupra culturii altor popoare, de exemplu asupra romanilor. Mult mai târziu, la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XIX, în epoca napoleoniană, apare stilul Empire, care preia și formele și motivele decorative egiptene.

Scribul

Regatul Vechi, cca 2500 î.Hr.

Cartea morților aparținând lui Hunefer Regatul Nou, Dinastia XIX, cca 1285 î.Hr.

Akhenaton și Nefertiti

Relief, Regatul Nou, cca 135 î.Hr.

Bustul lui Nefertiti

Sculptorul Tutmes, Regatul Nou, cca 1350 î.Hr.

Tronul lui Tutankamon

Taburet cu picioare decorate