arta comunistĂ Și metamorfozele …artistice cu subiect istoric (pictură, sculptură și...
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE BUCUREȘTI
DOMENIUL ARTE VIZUALE
DOCTORAT DE TIP: ȘTIINȚIFIC
ARTA COMUNISTĂ ȘI METAMORFOZELE POLITICULUI.
TEMATICA ISTORICĂ ÎN ARTA OFICIALĂ ROMÂNEASCĂ
ÎNTRE 1944-1965 (PICTURĂ, SCULPTURĂ, GRAFICĂ)
Rezumat
Drd. Monica Oana Enache
Coordonator științific:
Prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu
București 2017
1
CUPRINS
1. INTRODUCERE ................................................................................................................ 9
1.1. Preambul ...................................................................................................................... 9
1.2. Cronologie ................................................................................................................. 13
1.3. Stadiul actual al cercetării .......................................................................................... 19
1.4. Metodologie ............................................................................................................... 33
1.5. Surse .......................................................................................................................... 35
1.6. Structura lucrării ........................................................................................................ 37
2. COORDONATELE REALISMULUI SOCIALIST ........................................................ 40
2.1. Formularea metodei în spațiul sovietic ...................................................................... 40
2.2. Realism? Chestiuni de terminologie și conținut ........................................................ 49
2.3. Introducerea realismului socialist în România și modularea discursului în epoca
destalinizării. Texte canonice sovietice ................................................................................ 54
2.4. Interpretarea criticii românești ................................................................................... 61
2.5. Devierea către modernismul socialist ........................................................................ 67
3. 1944-1947. SEMNELE NOII DIRECȚII ......................................................................... 79
3.1. Contextul istoric ........................................................................................................ 79
3.2. Scurt exercițiu de memorie ........................................................................................ 84
3.3. Apariția artei de propagandă comunistă .................................................................... 88
3.4. Comisia interimară a Sindicatului Artelor Frumoase ................................................ 92
3.5. Manifestări semnificative și texte de familiarizare cu noua orientare în artă ............ 94
2
3.6. Tematica istorică. Pondere, subiecte predilecte, semnificații, stilistică .................. 102
3.7. Analiza unor lucrări reprezentative de pictură și grafică ......................................... 106
4. 1948-1956. REPRESIUNEA STALINISTĂ ................................................................. 109
4.1. Repere generale ....................................................................................................... 109
4.2. Comunizarea României. Înființarea mijloacelor de control și cenzură ................... 115
4.3. Înființarea Fondului Plastic și a Uniunii Artiștilor Plastici. Organizare, atribuții,
mecanisme de control ......................................................................................................... 120
4.3.1. Fondul Plastic ................................................................................................... 122
4.3.2. Uniunea Artiștilor Plastici din RPR. Înființare, statut ...................................... 129
4.3.3. Conducere. Atribuții ......................................................................................... 132
4.3.4. Membri ............................................................................................................. 134
4.3.5. Comisiile de îndrumare. Educația ideologică .................................................. 136
4.3.6. Secția de critică ................................................................................................ 139
4.3.7. Achiziții de stat. Tarife, încasări, beneficiari ................................................... 140
4.3.8. Pregătirea expozițiilor de stat. Tematică, organizare ....................................... 146
4.3.9. Premii, distincții ............................................................................................... 149
4.4. Organizarea muzeelor .............................................................................................. 152
4.5. Expoziția Grupului artistic „Flacăra” (aprilie 1948) și Expoziția anuală de Stat
(decembrie 1948) - jaloane ale noii culturi ......................................................................... 157
4.6. Furia asupra trecutului. Noua „frescă” a Ateneului Român .................................... 163
4.7. Tematica istorică. Pondere, subiecte predilecte, semnificații, stilistică .................. 167
4.8. Viziunea criticii asupra tematicii istorice ................................................................ 183
4.9. Analiza lucrărilor reprezentative, expuse și premiate la nivel național ................... 187
5. 1957-1965. PSEUDO-DEZGHEȚUL DEJIST ............................................................... 206
5.1. Consolidarea facțiunii național-comuniste. Noi demascări ..................................... 206
5.2. Către un modernism socialist .................................................................................. 215
5.3. Grupări. Direcții ....................................................................................................... 224
5.4. Tematica istorică. Pondere, subiecte predilecte, semnificații, stilistică .................. 229
3
5.5. Viziunea criticii asupra tematicii istorice ................................................................ 254
5.6. Analiza lucrărilor reprezentative, expuse și/ sau premiate la nivel național ........... 258
6. CONCLUZII .................................................................................................................. 284
7. BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................ 293
8. ANEXE .......................................................................................................................... 309
Cuvinte cheie: realism socialist, tematica istorică, modernism socialist, artă comunistă,
represiune-reeducare, artă ideologizată, pseudo-dezghețul dejist, național-comunism
Analiza prezentă intenționează să sondeze două dimensiuni complementare ale actului
de creație: cea oficială, reprezentată de directivele instituțiilor de resort, care înglobau nevoile
și vulnerabilitățile identificate de oamenii propagandei, și cea subterană, referitoare la relația
dintre sistem și artiști și modalitățile insidioase sau drastice de convingere aplicate, după caz,
de confrați ai breslei înrolați ideologic ori de oamenii instituțiilor de represiune. Credem că
pătrunderea nuanțelor difuze ale acestei relații bipolare reprezintă cheia unei corecte
reevaluări.
În interiorul acestui cadru larg, studiul de față propune o radiografiere a producției
artistice cu subiect istoric (pictură, sculptură și grafică) din perioada 1944-1965, așa cum
reiese ea din cele mai importante evenimente expoziționale ale epocii.
La o secțiune preliminară, în urma examinării unui număr consistent de lucrări din
perioada analizată (direct sau mediat de reproduceri), putem afirma că, în termeni globali,
tematica acoperă două mari segmente: lumea imperfectă a trecutului, cu eroii săi tragici, și
prezentul, reprezentat de lumea comunistă a promisiunii îndeplinite, și ea cu eroii săi,
constructori ai viitorului. La mijloc se află, marcând granița roșie a metamorfozei, eroii
victorioși ai partidului, originea acestei transmutații. Interesul acestui studiu se concentrează
către lucrări ce aparțin primei categorii, acoperind, desigur, și zona de contact dintre cele două
timpuri istorice: martirii comunismului.
Alegerea acestui segment tematic are la bază un element important pentru prima parte
a comunismului românesc: raportarea la trecut. Fără îndoială, socotim astăzi că specificul
propagandei comuniste, de oriunde ar fi ea, este discursul despre prezentul în acțiune și cel
despre un viitor idealizat. În primii ani de după instaurarea regimului lucrurile au stat altfel,
reconstruirea trecutului reprezentând în mod firesc o prioritate. Reformularea istoriei în cheie
marxistă, în așa fel încât mișcarea comunistă românească și internațională să capete anvergura
și legitimarea necesare, s-a făcut rapid, iar pentru diseminarea noului produs s-a apelat la toate
mijloacele de promovare disponibile în epocă, plastica fiind inconturnabilă.
Așadar, pentru analiza artei acestei prime etape a regimului comunist din România,
tematica istorică are o relevanță deosebită și oferă, în secțiune, toate elementele necesare
pentru configurarea unui anume tipar de gândire ideologică, ce nu avea să se modifice
structural. Obiectivele politice de moment erau singurele care dictau discursul.
Fiece personaj sau scenă istorică aleasă spre a fi reprezentată, deopotrivă cu diluarea
treptată a realismului socialist și înlocuirea lui cu alte formule stilistice, au fost expresia
viziunii oficiale a sistemului. Acest fapt este imposibil de eludat. Chiar dacă putem admite
scăparea prin sita deasă a cenzurii a câtorva opere cu vag potențial subversiv sau care
contestau reperul vizual oficial, este imposibil de imaginat că o artă, așa cum arăta ea la
sfârșitul intervalului analizat, ar fi putut exista doar din neglijența partidului.
Ipoteza preliminară a lucrării este că dinamica stilistico-tematică extraordinară a
plasticii acestui segment temporal se află într-o relație de inter-dependență cu aceea a politicii
de Stat. O premiză rezonabilă este aceea că parcursul de la comunismul internaționalist la cel
naționalist, instaurat gradual, dar devenit manifest prin Declarația PMR din aprilie 1964, a
avut efecte evidente și pe teritoriul artelor vizuale. Atât evoluția tematică dar mai ales cea
stilistică majoră, face ca, spre exemplu, alăturarea unei compoziții emblematice pentru
realismul socialist românesc, precum Grivița `33 de Gavril Miklossy, realizată în 1952, de
compoziția cu aceeași temă a lui Ștefan Szönyi, pictată în 1963, să determine în receptor ideea
că ar fi vorba despre viziuni plastice despărțite de decenii bune. În realitate, într-un interval de
puțin peste un deceniu, arta românească a trecut de la realismul narativ-fotografic la formule
moderniste epurate, ce vehiculau și un conținut de idei simplificat, mai eficient, purificat de
anecdotic.
Relația dintre artă și politică, frecvent critică, într-un regim democratic, sau de
aservire, în cazul regimurilor totalitare, a fost intens studiată și documentată. În cazul artei
comuniste românești, nicio analiză nu a fost dedicată înțelegerii fenomenului în ansamblul
său, cu toate condiționările sale complexe. Și aceasta este firesc, odată ce nu s-a realizat
primul pas al acestui demers: repertorierea fabulosului patrimoniu vizual al acestor ani. O
producție îngropată în depozitele muzeelor țării, pe alocuri dispărută din neglijență și/ sau
desconsiderare, care subzistă tăcut, arătându-se sporadic, ca un spectru al unui trecut terifiant,
hulit, ca demoni ai unei lumi diforme pe care nu suntem suficient de curajoși să ne-o asumăm.
Doar o coroborare a aspectelor de suprafață, ce se referă la analiza lucrărilor în sine, cu cele
subterane, care fasonau de fapt întregul mediu artistic spre a obține produsul dorit, ne poate
oferi limpede o înțelegere a semnificațiilor și implicațiilor acestor opere.
Teza este structurată în două mari segmente: una teoretică și una aplicată, cea din
urmă dedicată studiului lucrărilor (pictură, sculptură, grafică) cu tematică istorică, produe și
expuse în intervalul 1944-1965 la marile expoziții colective. Primul segment, acoperit de două
capitole – Avangardă versus realism socialist și Estetica realismului socialist – configurează
cadrul teoretic/ dogmatic pe care realismul socialist îl subîntinde, în accepțiunea sovietică, dar
și viziunea românească asupra metodei de creație instituită cu titlu obligatoriu. Conflictul
istoric dintre Avangardă și politica sovietică, finalizat prin repudierea curentului artistic în
compania căreia revoluția debutase, este un episod relevant prin prisma motivațiilor invocate
în favoarea opțiunii pentru realism. Se punctează de asemenea în această secțiune a tezei
modificarea de discurs teoretic intervenită către sfârșitul anilor `50, ca urmare a metamorfozei
politicii dejiste, cea care va susține și legitima oficial relaxarea stilistică din ultimul interval
temporal analizat, denumită în literatura de specialitate modernism socialist, asociat epocii
hruscioviste.
Segmentul de analiză aplicată cuprinde trei capitole, corespunzătoare celor trei
perioade cu relevanță politică în care am împărțit ab initio intervalul investigat: 1944-1947.
Semnele noii direcții, 1948-1956. Represiunea stalinistă, 1957-1965. Pseudo-dezghețul dejist.
Fiecare dintre acestea etalează contextul istoric și socio-cutural, oferind detalii despre
funcționarea instituțiilor cu atribuții în materie artistică, de la stabilirea și atribuirea tematicii,
la selectarea, achiziția și muzeificarea operei de artă. Firesc, cel mai consistent capitol în ce
privește radiografia instituțională și descrierea detaliată a mecanismelor de funcționare și
control a tuturor organismelor ce funcționau în lanț, ca instanțe ale cenzurii, este cel de-al
doilea, dedicat anilor în care a avut loc stalinizarea efectivă a administrației și societății
românești. Forma centralizată, monolitică și dominatoare a aparatului de stat creată în acești
ani nu va suferi transformări consistente în perioada următoare. Am insistat pe descrierea
morfologiei a două instituții – Fondul Plastic și Uniunea Artiștilor Plastici - cu atribuții directe
și influență majoră asupra procesului de creație, dar și asupra achizițiilor și a distribuirilor
comenzilor monumentale, a atelierelor, caselor de creație, a diverselor formule de ajutoare
bănești etc., formule pavloviene eficiente prin care sistemul îi strunea sau îi tenta pe artiști.
Fără îndoială informații despre aceste două organisme se pot regăsi și în lucrări anterioare,
însă cercetările întreprinse au scos la iveală informații și date statistice inedite, pe care am
încercat să le sintetizez într-o formulă articulată și cursivă.
Nucleul tezei este reprezentat însă de repertorierea lucrărilor cu tematică istorică
prezente în marile expoziții colective - de Stat, regionale, interregionale sau ocazionate de
prilejuri omagiale, comemorative etc. -, și de analiza individuală și comparată, contextualizara
acestora, în funcție de relația dintre evenimentul istoric reprezentat și viziunea politică a
momentului. Rezultă de aici o dublă dinamică, în realitate chiar miza acestei cercetări: cea
stilistică, valabilă pentru întreaga producție artistică comunistă, și cea tematică. Momentele
istorice alese (evident de instituțiile abilitate!) spre a fi reprezentate se aflau în concordanță cu
interesele de propagandă ale unui regim ce evoluează treptat, modelat de contextul intern și
internațional, către formule cu tentă naționalistă, familiare liderilor români din istoria recentă.
Ponderea lucrărilor de acest tip în corpusul general de piese expuse este și ea un element
important, care a avut, după cum vom vedea, un parcurs descendent, pe măsură ce regimul
căpăta rădăcini mai adânci și nu mai avea nevoie să recurgă prea des la trecut; o va face mai
rar, îndeosebi la momente comemorative, spre a marca continuitatea pentru configurarea
căreia făcuse toate eforturile încă din primii ani.
Concluzia lucrării este că imaginea trecutului a însoțit regimul comunist, ca orice alt
regim totalitar, până la sfârșit, rămânând permanent una dintre principalele surse de vitalitate
ale sistemului. Această secțiune operată asupra tematicii istorice în arta plastică a oferit toate
informațiile necesare spre a pune în evidență strânsa conexiune dintre transformările
intervenite în mesajul politic și metamorfozele vizualului (stilistice și tematice), argumente ce
înlătură fără echivoc teoria modernizării artei din neatenția ignorantă a partidului și prin
acțiunea conjugată a mediului artistic, sufocat de ineptul realism socialist stalinist. Așa cum
enunțam încă din premizele acestei lucrări, lucrurile sunt cu mult mai nuanțate, iar cu timpul
sistemul a învățat să-și rafineze metodele de impunere și control.
La doar un deceniu de la instaurarea regimului comunist, în România s-a făcut saltul
de la internaționalismul impus doctrinar și realismul socialist de tip stalinist, la mai familiarul
naționalism, fie el și moderat inițial, însoțit de un vizual de extracție modernistă. Pe de-o parte
a fost efectul dezghețului, care în România a fost însă acceptat doar epidermic, fiind într-o
contradicție de substanță cu aspirațiile politice ale unui stalinist convins – Gheorghiu-Dej - de
recâștigare a identității și a prestanței pierdute. În acest climat particular, reforma artistică în
România, chiar dacă numai la nivel formal, a fost, după cum am văzut, departe de efuziunile
liberale petrecute în spațiul sovietizat, în țări precum Polonia sau Cehoslovacia. Ele au
reprezentat însă o parte dintr-o serie de măsuri suficient de abile, care s-au dovedit
câștigătoare pentru regim, prin efectul lor în conturarea iluziei libertății și câștigarea unui
neașteptat capital de încredere în ochii populației.