ariel inter fest ediŢia a v-a - · pdf filefragmente din piesa lui luigi pirandello, o carte...

Revistă deanaliză şiinformaţieculturală

Anul VIII • Nr. 115 • octombrie 2015 • editat de INTOL PRESS sprijinit de ECOSTAR 21 • www.culturaarsmundi.ro

www.globalartfusion.com • www.cichirdan.ro • [email protected]

ISSN 1844 - 2358ISSN-L 1844 - 2358

ARIEL INTER FEST EDIŢIA A V-A

Teatrul Municipal Ariel a deschis Festivalul cu piesa„Şase personaje în căutarea unui autor” de Luigi

Pirandello la sala Cinema „Geo Saizescu” din RâmnicuVâlcea, în 18 oct. 2015. Primele impresii, halucinante, le-am avut chiar în spectacol, când din norul produs pe scenăîşi fac apariţia cele şase personaje care îşi caută autorul.Trăiam senzaţia unui spectacol extraordinar. Ficţiune şirealitate. Până în seara spectacolului nu avusesem în ochi,ca imagine, decât manualul de învăţare a limbii italiene fărăprofesor, 1964, unde, în câteva pagini, citisem-tradusesemfragmente din piesa lui Luigi Pirandello, o carte (manualul)excepţională, cu atâtea lucruri colosale despre cultura ital-iană...Nu ştiam nimic despre regie, scenografie, despreaceastă punere în scenă-în general! Mateea Marin mă invi-tase spunându-mi „sunt sigură că o să vă placă”! Desigur,după spectacol, imediat, i-am mulţumit şi am felicitat-opentru realizarea colegilor ei... O piesă aproape manifest,care s-a brodit bine la Râmnicu Vâlcea, acum, de vreo doiani şi jumătate, când presa culturală scrisă a fost pur simpluscoasă din viaţa oraşului prin tăierea oricărei contribuţii-ajutoare financiare-acordate din banul public; şi, cum?printr-un grav dispreţ faţă de legislaţia naţională în vigoare,care defineşte actul de cultură scris. Acum ziarele, supli-mentele de cultură, vor umbla ca besmeticile în căutarea deautori, editori şi tipografi, care să se adune în chermeze, săcânte realitatea locală, să-şi încânte edilii cu şuşanele sindi-caliste, politicianiste numite acte de cultură!...care nurespectă banul public, „nu se repetă”, şi care nu sunt scrise.Adunături propagantistice numite Cultură, manifestări elec-torale în perioade neelectorale-aşa zise grandioase-la carese merită cheltuiala publică!

Spectacolul, premieră în repertoriul acestui teatru,Teatrului Ariel, ne-a arătat o punere în scenă în care fanteziaregizorală, jocul luminilor-imaginilor-jocul de scenă des-făşurat în ambele spaţii, al actorilor şi al publicului, auimpresionat! Pentru noi, o deosebită atenţie ne-a solicitatinterpretarea lui Gabriel Popescu, în primul rând, şi a luiDan Constantin-în rolul directorului de teatru-actor cu odicţie deosebită şi care pe lângă celelalte calităţi are loculasigurat în rândul marilor actori...Gabriel Popescu, în rolulTatălui; acum, târându-se prin mocirla societăţii omeneşti aînceputului de secol XX, a modernismului, după ce în urmăcu câţiva ani se târa şi căţăra în rolul lui Nae Caţavencu petavan în mica sală Ariel de la Zăvoi, dar marele spectacol„O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale ...Două roluri,interpretări diferite, ca stil, declamaţie şi joc de scenă, care

fac din Gabriel Popescu unul dintreprimii actori ai Arielului! cu maretalent! Despre scena de debut acelor şase personaje, care a datgreutate maximă spectacolului dela Ariel, iată ce spunea RoxanaPavnotescu în noiembrie 2014,atunci, când a vizionat spectacolullui Pirandello dat de Theatre de laVille din Paris pe scena sălii Harvey la BAM (BrooklynAcademy of Music) în regia lui Emmanuel Demarcy-Mota...

„Demarcy-Mota insistă în prima scenă asupra lumiiteatrului în plină efervescenţă creatoare cu toate elementeleei - ca şantier de creaţie: electricianul ce dă drumul la lumi-ni, cei ce construiesc eşafodajele (disputa cu regizorul),croitoreasa la maşina de cusut ce aranjează costumele (unpreludiu al personajului mamă în atelierul de croitorie alMadamei Pace în preambulul scenei de incest al tatălui cufiica vitregă). Teatrul este prezentat ca o lume în sine, olume în culise: cu actori cabotini, profesionişti, cu ifose,regizorul-demiurg ce critică piesele, autorii dramatici, deca-denţa artei şi are căderea să schimbe piesa aflată în repetiţie.Viaţa de zi cu zi a acestei lumi care se cheamă teatru esterepetiţia. Nu întâmplător piesa în piesă se numeşte Joculrolurilor şi aparţine aceluiaşi autor. Urmărind cu atenţietitlul piesei în piesă, Demarcy-Mota aşează în scenă într-omanieră ludică cu efecte comice acest joc între actori şi per-sonaje ce-şi inversează pe rând rolurile. Jocului autentic alpersonajelor li se opune jocul manierist şi stereotip al acto-rilor profesionişti, în care este prins şi regizorul-autor-spectator ce împrumută rolul tatălui în scena din budoarulMadamei Pace. Asistăm la o dezagregare a tiparelor teatru-lui: actorii devin spectatori, personajele sunt ba actori baspectatori, ba suflători - pentru că textul locuieşte în ele;regizorul opune autenticului iluzia şi optează pentru ea.

(...)Cele şase personaje intră în scenă într-un grup compact

toate îmbrăcate în negru ca într-un cortegiu funerar. Feţelelor sunt iluminate de jos în sus conferindu-le o imaginespectrală; la asta contribuie şi stratul de pudră albă specificactorilor de bâlci. Suflul straniu al grupului şi povestea lor

incitantă îl face pe regizor să acceptepropunerea - în plus ideea de-a devenideopotrivă autor adaugă orgoliuluisău de demiurg al scenei. De unde vinaceste ciudate personaje, dacă nu dinTheatrum Mundi - rătăcite de autorullor ies pe o uşă şi intră pe alta într-oîncăpere greşită. Dar lumea e mică,pentru că şi aici se joacă tot o piesă alui Pirandello - unde se vorbeştedespre Jocul rolurilor - deci perso-

najele sunt în cele din urmă poftite înăuntru. Scena cu unpodium înalt pe care se mişcă actorii, cu draperia dinspatele căreia se teleportează magic Madame Pace, specta-torii strânşi în jurul podiumului trimit la comedia dell’arte.Dar libertatea jocului este doar aparentă. Actorii trebuie săse supună indicaţiilor de regie şi legilor personajelor şi maiales să intre în realitatea lor” (Theatrum Mundi sau Şasepersonaje în căutarea unui autor - Six personnages enquête d’auteur, wikipedia, 31 10 15).

Să mai adăugăm câteva inovaţii experimentate la ediţiatrecută şi care acum le-am văzut aplicate pe scena mare aArielului din Ostroveni: imaginea de film a ajutat scenajucată; sunetul devine parte componentă a mesajului comu-nicat de jocul şi textul actorilor; au fost reluate scenelemonolit, de grup, în mişcare (atât de bine experimentate, înaer liber, anul trecut, de italieni); permanenţa mişcăriiscenice şi mişcarea decorului (aceasta din urmă, vedem,este tot mai intens în atenţia producătorilor de teatru-curădăcini încă de prin anii şaizeci, când „Nepotul luiRameau”, montarea bucureşteană cu Gh Dinică şi MarinMoraru-cu oglinzile lor! făcea furori în Piaţa Comună euro-peană)...

Câteva date tehnice...Autorul: Luigi

Poirandello; regia: Ştefan Iordănescu; Scenografia:Dorothea Iordănescu; muzica: Ildiko Fogarassy; mişcareascenică: Lorette Enache; lumini: Ionuţ Vlaşcu; SunetSebastian Neacşu; regizor tehnic: Cristi Bunescu.

Distribuţia: Gabriel Popescu-Tatăl; Camelia Constantin-Mama; Ana Maria Negrescu-Fata vitregă; Andrei Dunaev-Fiul; Cătălina Codoi-Băiatul; Maia Holcă-Fata; JullietAttoh-Madam Pace; Dan Constantin-Directorul regizor;Cătălina Sima-Prima actriţă; Alin Păiuş-Primul actor;Simina Constantin-Duena; Tatiana Serghi-Ingenua; GoguPreda-Junele prim; Alin Holcă-Regizorul tehnic; MădălinaFloroaica-Secretara directorului, Suflerul; OlimpiaDeaconescu-Recuzitera; Giorgiana Marin-Costumiera;Roger Codoi-Maşinistul.

Petre CICHIRDAN

LUIGI PIRANDELLO: „ŞASE PERSONAJE ÎNCĂUTAREA UNUI AUTOR”

TEATRUL ARIEL RÂMNICU VÂLCEA

2 CULTURAvâlceană octombrie 2015

LUIZA BORAC ŞI THEO WOLTERS LA FILARMONICĂ!SEARĂ VIENEZĂ

LUNI 19 OCTOMBRIE 2015, ORA 19.00, SALA LAHOVARI, RM. VÂLCEA

CONCERT SIMFONICOrchestra simfonică a filarmonicii

Dirijor: THEO WOLTERS (OLANDA)Solistă: LUIZA BORAC – pian

În program:Wolfgang Amadeus MOZART – Uvertura „Cosi fan tutte”Wolfgang Amadeus MOZART – Concert nr.25 pt. pian şi

orchestră în Do major, KV 503Franz SCHUBERT – Simfonia a VI-a

Un concert extrem de atrac-tiv datorită protagoniştilor

cunoscuţi în lumea mare a muzicii,a artei, în general a civilizaţiei, darşi datorită structurii programului.Ce este şi muzica asta cultă, care,incredibil dar logic, şi-a creat oFilarmonică la Râmnicu Vâlcea şicare astăzi se luptă să schimbe ros-tul acestui oraş! Dintrodată miculnostru Râmnic a tresărit şi s-a trezit.Uitând de necazurile cotidieneprovocate de lipsa de activitate-muncă şi de permanenta scormonirea infrastructurii sale în căutarea per-manentă şi fără rezultat a unei aluricitadine, dar rămânând un oraş altârgoveţilor fără viitor, după ce mai înainte fusese un oraşpatriarhal botezat în secolul XX „al pensionarilor”, care şi-a eliminat însă orice legătură cu marele său trecut deaproape o mie de ani!... Săpături şi iar săpături, fără rost,canalizări şi recanalizări, asfaltări şi reasfaltări, dâmburi şifrezări... Amarul ăsta de tehnologie retardată în care întîi sebetoneză strada şi mai apoi se introduce canalizarea face camunca inutilă, prostească, pentru gură cască, să însoţeascăviaţa vâlceanului de mai bine de patruzeci de ani! Da s-a

trezit, după ce trei sau patru ani a dormit sub oblăduireapoliticului... Un produs râmnicean al elitei vălcene dedinainte de 1989, după ce a cucerit lumea, s-a întors să-şiajute conaţionalii, să le amintească de ce au fost capabilicândva, de ce şi cum mai pot fi în continuare. Da este vorbade Luiza Borac, fata domnului Borac-directorul BJATM-ului vâlcean, înfloritor cândva, când preţul oţelului era dezece ori mai ieftin decât ora de muncă a celui care îl tăia.Luiza Borac l-a adus şi pe Theo Wolters, din Olanda, tânărşi experimentat dirijor studiat la şcoala lui Roberto Benzi şiMariss Jonsons şi care acum conduceFilarmonica din Sibiu şi este dirijor şi laCluj Napoca. Suntem dominaţi, taraţi de tre-

cut, şi, trebuie să legăm, iată, numele lui Theo Wolters decel al lui Henry Selbing care în 1970 venea la RâmnicuVâlcea, o lună el, o lună Teodor Costin, să întreţină viaţamuzicală a acelor ani, organizând aici o stagiune alterna-tivă, Sibiu-Craiova...În 1987, 27 martie, ora 18, în salaConsiliului Judeţean Vâlcea, Luiza Borac concerta cuFilarmonica din Craiova condusă de Modest Cichirdan într-un program cu George Enescu-Rapsodia a II-a în Re Major,Ludwig van Beethoven-Concertul nr.2 pentru pian şi

orchestră, Felix Mendhelsson Bartholdy-Simfonia a III-a„Scoţiana”. Atunci, de la ora 16, Modest Cichirdan susţineaşi un concert şcoală!

Revenind din incursiunea istorică pe care ne-am simţitobligaţi să o facem, muzicală, vâlceană, atunci când pescenă evoluează un muzician de talia Luizei Borac, desigur,dorind să-i stabilim legătura cu cea de stâlp al tradiţiei mu-zicale culte vâlcene, în seara de 19 octombrie 2015, cei doiLuiza Borac şi Theo Wolters au dat curs unei serate muzi-

cale cu totul deosebite, în valoare, după părereanoastră, dând un real impuls vieţii muzicale,evoluate, în oraşul nostru cuprins de furia post-modernismului edilitar, citadin, târgoveţ şi deprost gust şi anacronic cu ce se întâmplă pescenele sale artistice de mult izvorâte, crescuteşi întoarse ca ofrandă civilizaţiei vest şi centraleuropene... Impuls în arealul spiritual vâlceancare cere altceva decât ceea ce se face şi care se

cere de cea mai înaltă calitate! Concertele de calibru, cumeste şi cel din seara cu pricina, nu fac altceva decât să aducăîn inimile vâlcenilor, tineri şi bătrâni, o undă de speranţă cădorinţa de progres şi calitate a vieţii urbane nu a părăsitcetăţeanul, familia, biserica, da, şi „strada” acestor locuri.Suportul muzical ales de organizatori, cel al uverturii „Cosifan tutte” şi Concertul pentru pian nr.25, amândouă de W.A. Mozart, de un optimism răvăşitor, şi Simfonia a VI-a deFranz Schubert, de asemenea-operă a unui geniu muzical-foarte tânăr! interpreţii săi, protagoniştii serii: pianist, diri-jor, suflătorii orchestrei, întrega orchestră, toţi au fost lamare înălţime aducând speranţei de viaţă un omagiu şi su-bliniind un mare adevăr: fără speranţă nu există viaţă! şi easperanţa se întreţine prin calitate şi muncă asiduă. NiciMozart, nici Schubert nu au fost genii ale învăţăturii, ale şti-inţei, deşi opera lor este una supusă de vremuri, mai mult caoricare, cercetării ştiinţifice, ea este rezultanta uneiexcepţionale experienţe şi ambiţii, este rezultatul uneimunci plină de inventivitate şi invenţie! desigur, în muzică!

pcichirdan

În fiecare an, la 27 octombrie (data inau-gurării Ansamblului monumental, “Calea

Eroilor”, în frunte cu “Coloana infinită”,Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român,Consiliul Judeţean Gorj şi Primăria Tg. Jiuoferă un substanţial premiu istoricilor şi criti-cilor de artă, care îşi aduc aportul la decodifi-carea operei revoluţionare a Părintelui scul-pturii moderne. În acet an, premiul i-a fostacordat scriitorului Constantin Zărnescu. Autora şase ediţii ale volumului AFORISMELE ŞITEXTELE LUI BRÂNCUŞI, mereu îmbogăţiteşi adăugate, până la ideea completă, „defini-tivă”. Constantin Zărnescu a mai publicat

cărţile: BRÂNCUŞI – 100 (1976); BRÂN-CUŞI – CIOPLITORUL ÎN DUH (2001);BRÂNCUŞI ŞI CIVILIZAŢIA IMAGINII(2002); BRÂNCUŞI ŞI TRANSILVANIA(2003); CODUL OPEREI LUI BRÂN-CUŞI (2007).

Premiului i-a fost ataşată o operăsculpturală în marmură, aparţinând renu-mitului artist plastic MIHAI ŢOPESCU.

De asemenea, prin HotărâreaConsiliului Local al municipiului Tg. Jiu,din 31.08.2015, a luat fiinţă CONSILIULŞTIINŢIFIC al Centrului de Cercetare,Documentare şi Promovare „CONSTAN-

TIN BRÂNCUŞI”, susţinând în cadrul culturii scrise, acestbrand mondial.

CONSTANTIN ZĂRNESCU a fost votat şi ales con-silier ştiinţific, alături de DOINA LEMNY (Paris);SORANA GEORESCU-GORJAN, criticii PAVELŞUŞARĂ, MATEI STÂRCEA CRĂCIUN, ROBERTCRISTIAN VELESCU şi regizorului CORNEL MIHA-LACHE (Bucureşti); istoricii de artă PAUL REZEANU(Craiova); DORU STRÂMBULESCU (Tg. Jiu); şi arh.JOSIF KOVACS – şef serviciu Patrimoniu Mondial de laInstitutul Naţional al Patrimoniului.

A consemnatMihaela BOCU

CONSTANTIN ZĂRNESCU – Premiul „BRÂNCUŞI” (2015)

Din Ostroveni până în Nord, cu viaţăTrec toţi copiii urbei zâmbitori!Pe Calea lui Traian cad ploi de stele;Vâlcenii toţi devin nemuritori!

Umbra lui Mircea trece maiestuoasă,Din Cozia pe Olt în jos răsare;Trecutul într-o clipă reînvie,

Cetatea noastră parcă-i şi mai mare!

Bat clopotele la EpiscopieŞi glasul lor ne cheama neîncetat:Veniţi creştini vâlceni la rugăciuneCă nu e vreme sa mai stăm la sfat!

Iubirea să răzbată-n mii de inimi,Să nu mai fim nici slugi, nici trişti stăpâni;

Pe Olăneşti să curgă vrednicia,Vâlceni cu demnitate şi români!

REFREN:

La Râmnic să veniţi cu bucurie;E Sărbătoare-n Suflet şi-n Cuvânt;Râmnicu Vâlcea nouă să ne fieOraşul ca un soare pe pământ!

Ilorian PĂUNOIU

IMNUL RÂMNICULUI

3octombrie 2015 CULTURAvâlceană

Romanul lui Horia Muntenus, Dincolo de stelele recipropune o viziune inedită asupra existenţei, trăită sub

imperativul universului ficţional. Tema romanului este cea avieţii militare, o realitate concretă, aparent banală, dar carepoate să ducă spre alte dimensiuni, dacă individul ştie săexploreze zonele ascunse ale sufletului şi minţii. Autorul areasadar, ca punct de plecare, universul cazon, o lume monoto-nă, dar pe care o transfigurează artistic prin filtrul subcon-stientului imaginativ şi îi dă o altă interpretare, reuşind săplaseze acţiunea la graniţa dintre realitate şiimaginar.

Demersul narativ al romanului însumeazăprincipiile postmodernismului, tehnica epicăfiind una interesantă, căci autorul propune olectură simbolică, o interpretare deschisă asubiectului. Personajul principalPistolarnumărunu, supranumit şi Talpa Ţăriieste soldat în Grupa 1, Plutonul 1, Compania I,Batalionul 24, Vânători de Munte, un personajcare pendulează între realitatea cotidiană şiuniversul imaginar, ficţional. Subiectul armateinu este decât un pretext al romanului, pentru aplasa acţiunea în zona imaginarului.Episoadele, secvenţele narative sunt un fel deintrospecţii ale eroului, imagini ale subcon-ştientului, care îl fac pe cititor să pendulezeîntre lumea reală şi cea ireală, între „aici” şi „dincolo”.

Momentul care declanşează „delirul” evocării faptelor,momentul – cheie care face lectorul să plonjeze în imaginareste episodul în care eroul este accidentat, lângă o bornă kilo-metrică şi dus la spital spre îngrijiri medicale. Borna kilome-trică dobândeşte şi ea valenţe simbolice, fiind elementul caretrasează spaţiul, delimitează din punct de vedere geograficdouă localităţi, asadar în notă metaforică, borna sugereazăintersecţia planului real cu cel al ficţionalului. De aici începe

adevărata odisee a cititorului; el nu ştie exact în care dimen-siune se află: în ireal sau în planul concretului. Peregrinărileeroului în diferite locaţii, reale sau imaginare nu sunt decâtperegrinările sufletului care vrea să se regăsească, să se rede-fineasă, să recapete fericirea. Tema iubirii nu e deloc ocolităde prozatorul contemporan, ci este însăilată cu maremăiestrie în firul narativ.

Personajele feminine Maria şi Viki, pot fi receptate ca celedouă faţete ale feminităţii: Maria reprezintă principiul femi-nin al senzualităţii angelice, numele său trimiţând la menta-litatea arhaică, tradiţională asupra conceptului de iubire; Viki

reprezintă ipostaza pasiunii, al femeii mo-derne, fără tabuuri sau inhibări senzoriale.Oricum am percepe aceste imagini feminine,este clar că eroul vrea să se salveze priniubire.

La un moment dat, în decursul firului na-rativ, imaginile realului se suprapun cu celeale imaginarului atât de puternic, încât neaflăm în incapacitatea de a mai delimita celedouă dimensiuni. Tehnica aceasta este origi-nală, contribuie la autenticitatea scrierii luiHoria Muntenus, iar stilistic vorbind, romanulsău ocupă un loc frumos în proza contempo-rană. Eroul nostru ajunge chiar în spatiuledenic, soldaţii, maiorii sau comandanţiiavând legaturi directe cu îngerii. Prezenţaîngerilor în această scriere postmodernă, mi

se pare un act de curaj demenţial, autorul reuşind astfel, săaducă în planul constiinţei moderne, aspecte ale credinţei, alegândirii arhaice, simboluri creştine. Printr-o extrapolare asensurilor, îmi permit să afirm că acea conştiinţă religioasă îlsalvează pe omul modern din profan. Practic, am putea inter-preta romanul, ca o ieşire a omului modern din realitate şipaşirea în Sacru.

Episodul în care prozatorul aduce în discuţie elemente alesintaxei limbii române, concepte de gramatică şi vocabular

este unul de o maximă importanţă. Subiectului, complemen-tului, virgulei, creatorul le dă viaţă. Ba mai mult, autorulreuşeste să le transforme în personaje. Este un metatext, esteo subtilitate narativă şi stilistică de mare ecou pentru prozacontemporană. Subtextual, intertextual, supratextual, roma-nul lui Horia Muntenus îl plasează în zona de vârf a literaturiicontemporane.

Starea de inconştienţă a eroului sau starea de vis continuueste de fapt, un fel de autoportret în oglindă al eu-lui creator.Autorul însuşi a fost soldat la Vânătorii de munte, un soldatcare prin intermediul artei a reuşit să înfrângă legile fireşti aletimpului şi spaţiului. Elementul autobiograficului nu trebuiepierdut din vedere atunci când lecturăm acest roman, fiindcăi-am face o mare nedreptate creatorului.

Finalul romanului este apoteotic. Metafora narativă, sim-bolistica epică se menţine până la final. Soldatul eliberat,aruncarea valizei pe râu, imaginea lui Brâncuşi într-un norduc la interpretări multiple. Brâncuşi oglindit în imagineaunui nor ar putea semnifica infinitul, eliberarea soldatuluiechivalează cu eliberarea din viaţa monotonă, din cotidianulfrivol, iar valiza pescuită de un copil, exprimă probabil ima-ginea vieţii reluate, a începerii unui nou ciclu existenţial.Autorul ne lasă pe noi, cititorii, să descoperim sensurileromanului şi ne ofera imagini complexe, metaforice, făcândastfel ca mesajul sa fie plurivalent.

Titlul romanului are o însemnătate aparte: în mediulcazon stelele sunt folosite pe epoleţi şi indică gradul celuicare serveşte armata. Metafora „stelele reci” ar putea exprimaviaţa cazona, lipsită de interes, dar un suflet de artist poate sătreacă dincolo de cotidianul frust, poate să acceadă spre ununivers ficţional, poate să atingă reverberaţiile Sacrului, deciajunge dincolo de stelele reci. Horia Muntenus şi-a făurit undestin literar demn de admirat, care sfidează canoanele(deorice natură), iar romanul său devine modalitatea prin care adobândit cheia spre tărâmul nemuritorilor, „dincolo de stelelereci”…

UN DESTIN „DINCOLO DE STELELE RECI”

HORIA MUNTENUSMihaela RĂDULESCU

De câte ori ne trezim dimineaţa îi mulţumim Domnuluipentru tot şi pentru toate, îl rugăm să ne dăruiască o zi

bună, şi să ne ajute să facem mult bine în ziua aceea şi în viaţă.Legea după care ne conducem în viaţă este Legea Iubirii şi aBinelui. Ne dorim să facem cât mai mult bine în existenţaaceasta care este foarte repede trecătoare.

În acest Eseu este vorba despre realizarea unei MariDescoperiri, (sau chiar de mai multe descoperiri) despre oNouă Viziune asupra materiei şi universului, despredeschiderea unei porţi largi în orizontul cunoaşterii perioadeiistorice în care trăim. Ca scriitor am constatat de multe ori că nunoi scriem cărţile, nu noi scriem romanul la care lucrăm, ci elne scrie pe noi (noi suntem ,,sorbiţi” de cărţile pe care lescriem). El ne conduce şi ne târăşte „după cum vrea el să sescrie, ca să fiinţeze apoi ca operă de artă în cultură”.

Mărturisim că această carte, care ar fi putut să fie o lucrareabstractă şi seacă de filozofie, aşa s-a scris ea. Ca un fel depovestire în care descriem modul cum s-a născut o Descoperire,o idee în mintea unui adolescent, îndrăgostit de literatura s.f. şicum a evoluat această idee, această descoperire în mintea lui,până când a rezultat această Lucrare, căreia îi dorim un destinbun. Ne rugăm Domnului ca această lucrare să nu fie întâm-pinată cu ostilitate (aşa cum s-a întâmplat cu patruzeci de aniînainte), ca ea să ajungă la sufletele cititorilor, la sufletelecercetătorilor ştiinţifici din mai toate domeniile, la sufletele şiconştiinţa filozofilor şi să-i inspire.

Lucrarea de faţă nu este numai un Eseu de filozofie, ci esteşi un Eseu de psihologie, căci cititorul are posibilitatea să vadă

filmic, istoric, biografic cum se poate naşte o idee în filozofie,în oricare ştiinţă, şi cum poate ea să evolueze pe parcursul aunei jumătăţi de veac. Cum o Idee naşte altă idee, care îţi su-gerează altă idee, cum ideile se organizează în structuri com-plexe, ca într-o plasă, şi cum această plasă de idei creşte şi curgeprin timp.

În această povestire, care nu este în nici un caz una S.F. estevorba despre povestea unei descoperiri, care s-ar putea să fiesau să nu fie epocală în istorie. Cum din păcate trăim într-o ţarăal cărui popor este foarte bolnav de egoplasm şi de axiofagie (ase vedea lucrarea noastră „PSIHOLOGIA ŞI PEDAGOGIAPOPORULUI ROMÂN”, în care vorbim despre sistemul depatologii al poporului român”) o ţară în care academicienii, pro-fesorii universitari, scriitorii, jurnaliştii sunt bolnavi deaxiofagie (patologie care ne face să ne invidiem şi să ne asa-

sinăm valorile), cum noi, românii nu ne ajutăm valorile să serealizeze ci le distrugem, le asasinăm, promovând mediocri-tatea, parvenitismul şi lichelismul, ne este teamă că aceastălucrare nu va trezi ecoul pe care-l merită în lumea academică,în lumea oamenilor de ştiinţă, în lumea filozofilor, pe care nu-iavem. Aceasta este explicaţia pentru care marile valori cre-atoare, Brâncuşi, Enescu, Mircea Eliade, Cioran, EugenIonescu, H. Coandă s-au realizat în afara ţării, căci dacă ar firămas în ţară ar fi fost marginalizaţi şi distruşi, aşa cum au fostMircea Vulcănescu, Ştefan Odobleja şi atâţia alţii. Aşa seexplică – datorită acestor patologii ale psihologiei poporuluiromân, - viaţa politică la noi, politicianismul gregar, violent,cancerigen, criminal, realitatea tristă că lumea culturiiromâneşti este o lume a asasinatului moral, ca şi faptul că omare descoperire cum este « Sistemul socio-economic deevoluţie », deşi cartea în care este descris a fost publicată,(intraţi pe www.amazon.com, li căutaţi Ştefan Dumitrescu) nueste băgată în seamă. De aceea îl rugăm pe bunul Dumnezeu săocrotească şi să îndrume prin timp această carte, toate cărţilenoastre, şi această descoperire.

ŞTEFAN DUMITRESCU: AL TREILEA MARECURENT ÎN ISTORIA FILOSOFIEI UNIVERSALE

PREFAŢA AUTORULUI

4 octombrie 2015CULTURAvâlceană

„SLOVE DE CURCUBEU LA MARGINE DE TIMP”AMINTIRI DESPRE NICOLAE TRUŢĂ

Această carte, apărută la Editura„Hoffman” din Slatina, în 2015,

cuprinde un mare număr de tablete cu amintiridespre maestrul – pictor Nicolae Truţă, împărţi-te în capitole distincte: „Nicolae Truţă – partedin lumina semnului bun”, „Începutul – uşadeschisă de mâna unui om”, ”Interviuri cu şidespre Nicolae Truţă”, „Domnului profesor, cudra-goste!”, „Dacă am fi mesteceni” şi „Fuioarede fum – album foto”. Printre cei care semnea-ză, cu bunsimţ şi evident talent literar, acestetablete, se numără: Ion ANDREIŢĂ, PaulARETZU, Gabriel BRATU, Floarea CALOTĂ,Gheorghe DICAN, Aurelian Titu DUMITRE-SCU, George Nina ELIAN, Teodor FIRESCU, IoanIOVAN,Gabriela RUSU PĂSĂRIN, Florin ROGNEANU,Felix SIMA, Spiru VERGULESCU, C. VOINESCU, IoanSMEDESCU, Ioana DINULESCU, însă cu toţii ar trebuimenţionaţi, ca într-o veritabilă echipă de prieteni ai artistu-

lui.Cităm numai din textul regreta-

tului critic de artă FlorinROGNEANU: „Nicolae Truţă esteunul dintre puţinii artişti care poar-tă cu sine, de-a lungul a trei deceniişi jumătate de creaţie, fabulosulunivers al copilăriei petrecute laDobreţu, memoria pământului fră-mântat de picioarele desculţe alebunicilor şi părinţilor ţărani,pământ din care se ridică iarba şifloarea, copacul şi pădurea, omul şicasa împrejmuită de gardul cuuluci, căpiţa cu fân – simbol al uneicivilizaţii străvechi.

Dacă facem numai un popasinvers, de la semnul – imagine la metafora – cuvânt, vomîntâlni pe Nicolae Truţă, poetul din volumul „Discurs dincatedrala ierbii” ( Editura „Scribul”, Slatina, 1998), acolounde şi-a aşezat rostirea nerostită în pictură despre această

„lume durută”, de un „imens albastru”, peste care „ninge culumină”. Versurile sale, la fel ca şi compoziţiile picturale,sunt „vise rănite de lumină”, sunt „izvoare pe mireasa –coală”, rostite în „tăcerea de altar”.

De-a lungul carierei sale, Nicolae Truţă a expus şi laRâmnic de câteva ori, înconjurat cu prietenie de confraţi,lucrările sale rămânând în memoria contemporanilor dar şiîn colecţiile Muzeului de Artă, Vâlcea, ca semn al treceriiOmului prin Timp, prin Spaţiu.

Felix SIMA

Ciclul Miresmele Dobreţului

MESAJ DE LA ALEXANDRU CETĂŢEANU, DIN CANADA!

De pe malul drept al fluviului St. Laurent urămscriitorului Ioan Barbu mult succes în Spania!

Vom fi prezenţi cu gandul şi cu sufletul alaturi de min-unatul nostru coleg, Membru de Onoare în ACSR, redac-tor senior la revista Destine Literare - Ioan Barbu.

La rândul nostru, vă invitam la Montreal la o întâlniredeosebit de interesantă cu dr. Irina Dobrescu şi dr. RaduDobrescu, neobosiţi globtrotteri - vedeţi anunţul ataşat.

Cu stimă,Alexandru CETĂŢEANU

ASOCIAŢIA CANADIANĂ A SCRIITORILOR ROMÂNI,împreună cu redacțiile revistelor

„CANDELA de MONTREAL” şi „DESTINE LITERARE”

organizează la CASA ROMÂNĂ – în Biblioteca Mihai Eminescu a Bisericii Buna Vestire(8060 Christophe Columb - colţ cu Jarry),

Vineri 23 octombrie, ora 18.00, o întâlnire deosebit de interesantă cu dr. Irina Dobrescu şi dr. RaduDobrescu, autori a 5 cărţi de călătorie, neobosiţi globetrotteri (au făcut ocolul Planetei de două ori!).

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG!

Brezoiul este unul din cele unsprezece oraşe ale jud.Valcea. Este localitatea urbană cea mai nordică a

judeţului nostru. Este situată în partea de sud-vest aDepresiunii Loviştea, la poalele de nord-est a MunţilorCăpăţânii şi cel de sud-est ale Munţilor Lotrului, la 320metri altitudine, pe cursul interior al Lotrului, în apropiereaconfluenţei acestui cu Oltul. Brezoiul se află la intersecţiaparalelei de 45gr 21min lat. nordică cu meridianul de 24 gr15min, longitudine estică.

La 1 iulie 1995 acest oraş avea 7555 locuitori din care3782 de sex masculin şi 3773 de sex feminin. Brezoiul afost declarat oraş la 17 februarie 1968, iar prima atestaredocumentare datează de la 5 decembrie 1575. Existenţabogată a pădurilor pe Valea Lotrului, în această zonă, s-adezvoltat industria lemnului. Oraşul Brezoi are în adminis-trarea sa opt sate şi în această zonă întâlnim mai multe bis-erici de rit ortodox: Biserica de Lemn cu hramul „Intrareaîn biserică a Maicii Domnului” (1789), în satul Proieni se

află o biserică cu hramul „Toţi sfinţii” (1794-1798), iar însatul Călimăneşti, Biserica „Cuvioasa Paraschieva” (1775),Schitul Cornet cu hramul „Tăierea capului Sfântului IoanBotezătorul”, construit pe malul drept al Oltului de marelevornic Mareş Bejenescu la 1666.

Am prezentat doar câteva aspecte din trecutul acestuifrumos oraş, bogat în istorie şi monumente.

BREZOIUL- CÂTEVA ASPECTE DIN TRECUT

Gh. MĂMULARU


Eseu în foileton

(Urmare din numărul trecut)

Mentalitatea noastră a fost şi a rămas o mentalitatede slugă: aceasta îşi urăşte din rărunchi stăpânul

şi-l fură de câte ori are ocazia (apropo, se spunea, imediatdupă intrarea României în UE, că noi nu accesăm fondurieuropene fiindcă din acelea nu se poate fura; în scurt timpdupă aceea noi, românii, am demonstrat că chiar şi din ace-lea se poate fura!), dar în prezenţa lui, a stăpânului, coloanavertebrală a slugii “are consistenţa fecalei” (Horia RomanPatapievici – Doamne, ce l-am mai înjurat şi-l mai înjurămîncă pentru această “blasfemie”; să nu cumva să credeţi cămie-mi convine să fiu băgat în aceeaşi oală cu conaţionaliimei lipsiţi de demnitate şi curaj, fapt evidenţiat de H. R.Patapievici, este drept, în mod foarte dur, dar nicidecumneadevărat!). Uitaţi-vă numai la ceea ce se întâmplă astăziîn societatea românească şi, dacă sunteţi cât de cât logici,îmi veţi da dreptate. Desigur, ca de obicei, unii mă vor înju-ra, ca atunci când am spus că singurul mesaj valabil albaladei “Mioriţa” este acela că două treimi din poporulroman sunt formate din hoţi şi criminali şi o treime dinproşti/victime, desigur cu excepţiile de rigoare care nu facdecât să întărească regula!; dar asta, nu este problema mea,ci – a lor, însă ei nu-şi dau seama de asta…

Arareori noi, oamenii, suntem preocupaţi de concor-danţa între gândul ce-l gândim, vorba ce-o vorbim şi faptace-o înfăptuim. Cred că situaţia cea mai gravă este atuncicând una gândim, alta vorbim şi alta facem. În mod normal,fapta noastră dezvăluie gândul nostru, chiar dacă el esteunul ascuns. “Ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi seîntâmple!” – este o vorbă românească plină de înţelepciune.

Dacă tot timpul vei avea în minte numai gânduri rele,indiferent de ce tip concret, de la ură şi răzbunare, până laautodetestare, în cele din urmă – rău vei afla! Dacă, înschimb, vei avea în minte numai gânduri bune, de la iertareşi până la facerea de bine semenilor tăi, atunci – bine veiafla!

Iată în acest sens o întâmplare autentică, extrasă din ace-laşi documentar despre apă la care m-am referit deja. Pe lamijlocul anilor ’50 într-un laborator militar secret din Asiade Sud-Est, care se ocupa cu dezvoltarea armelor de dis-trugere în masă, mai mulţi savanţi şi cercetători discutaudespre o nouă generaţie de arme biologice foarte puternică.La un moment dat tuturor li s-a făcut brusc rău şi au fostduşi la spital unde s-a constatat că prezentau simptome deintoxicaţie alimentară severă. Savanţii, deveniţi pe neaştep-tate pacienţi, nu consumaseră nimic, cu excepţia apei cares-a aflat în permanenţă pe masă în faţa lor şi care ulterior afost testată amănunţit fără a se identifica vreun aditivdăunător. Atunci nu s-a putut stabili cauza îmbolnăviriiacelor savanţi raportul medical având următoarea con-cluzie: ”Otrăvire cauzată de apa obişnuită”. După 20 de anis-a înţeles că apa, leagănul vieţii, reacţionase la tentativasavanţilor de a crea ceva distrugător pentru viaţă, otrăvin-du-i pur şi simplu! Şi încă ceva: dacă apa reacţionează lagândurile omului, noi de ce nu reacţionăm corespunzător laceea ce suntem supuşi? Cât de idiot poate fi un om, fie el şiciobanul mioritic, pentru ca, aflând că urmează să fie ucis,el să nu facă altceva decât să se vaicăre? Literaţii să nu măia cu sensurile înalte ala acestei creaţii populare căci, ea nudecât un exemplu din multe altele care arată căt de bine nepricepem noi, românii, la a ne da cu stângu’-n dreptu’, la ane tăia singuri craca de sub picioare! Mai mult, eu susţin căchiar ceea ce indică această baladă s-a materializat cu vârf

şi îndesat! Dar cine să priceapă?... Suntem martorii unui val de tentative de suicid şi sinu-

cideri fără precedent în istoria României. Mulţi semeni de-ai noştri nu reuşesc să facă faţă permanentului ”stress”provocat de nesiguranţa zilei de mâine şi ajung la ”soluţia”sinuciderii. Evident, este o soluţie total greşită! Cum s-aajuns aici? Simplu! Mulţi dintre concetăţenii noştri, pe fon-dul unor grave defecte de moralitate şi caracter, care s-autot cronicizat de-a lungul timpului, au înţeles libertateacâştigată după decembrie 1989, ca fiind dreptul lor de a facece vor. Or, esenţa libertăţii constă în dreptul fiecăruia dintrenoi de a nu face ceea ce nu vrem! Liber nu poţi fi fără auto-cenzură, fără conştiinţa că nu poţi depăşi nişte limite, din-colo de care vei afecta libertatea semenilor tăi. ”Liber nupoate fi decât cel înrobit de Dumnezeu!” – spunea, pe bunădreptate Petre Ţuţea. Adăugaţi la spusele lui Petre Ţuţeadeviza creştin-monarhistă ”Nihil sine Deo!” (Nimic fărăDumnezeu!) şi veţi avea imaginea a ceea ce înseamnă li-bertatea cu adevărat. Gândurile rele nu sunt de laDumnezeu, iar faptele pe care le determină aceste rândurinu pot fi săvârşite cu ajutorul lui Dumnezeu! De aceea ar fibine ca, înainte de a gândi ceva şi de a acţiona în conformi-tate cu acel gând al nostru, să ne întrebăm dacă gândul şi,respectiv, vorba şi fapta care îl vor urma sunt sau nu suntplăcute lui Dumnezeu. Totul depinde de noi, de alegerile pecare le facem. Alegem tot timpul, deşi de cele mai multe orinu conştientizăm acest fapt. Să ne străduim dar, ca ceea cene este ”Da!”, ”Da!” să fie, iar ceea ce ne este ”Nu!”, ”Nu!”să fie! Să căutăm armonia în bine dintre gândurile, vorbeleşi faptele noastre şi toate celelalte ni se vor adăuga nouă,cum spune Scriptura. Căci, suntem ceea ce alegem să fim!Iar a învinui pe altcineva de defectele noastre care se ma-nifestă în acţiunile noastre, mi se pare cea mai mare laşitate!

GÂNDURI INSOMNIACE (VI)Marian PĂTRAŞCU

CĂLIMĂNEŞTI - CĂCIULATAACTIVITATEA MEDICO-BALNEARĂ ÎN PERIOADA 1950-1990

Înainte de 1948 staţiunea balneară Călimăneşti-Căciulata a făcut parte din Societatea „Govora-

Călimăneşti”(1910-1948) şi funcţiona numai vara, de la 1iunie până la 15 septembrie. Boierii veneau pentru odihnăşi pentru cură cu apă de Căciulata şi tratament balnear.Sejurul era variabil de la 10-15 până la 30-40 zile.

La 11 iunie 1948 s-a făcut naţionalizarea şi staţiuneabalneară Călimăneşti-Căciulata a trecut în proprietatea sta-tului. A funcţionat în toate anotimpurile anului. Staţiunea acăpătat un pronunţat caracter medico-balnear. Au venit latratament oameni ai muncii, trimişi cu bilete date de sindi-cat şi sejurul dura douăzeci şi una de zile şi douăzeci şipatru zile pentru silicoză.

Activitatea medico-balneară a fost sprijinită de instituţi-ile următoare:

- Direcţia Generală de Balneologie din MinisterulSănătăţii - avea rolul de organizare, îndrumare şi control aactivităţii medico-balneare din staţiune.

- Institutul de Balneofizioterapie din Bucureşti-apregătit medici în specialitatea de balneologie. Acest insti-tut avea şi rolul metodologic, de îndrumare şi control.Institutul de Balneofizioterapie a contribuit şi ladescoperirea de noi surse minerale: în anul 1957 Izvorul 14din Călimăneşti şi Nr. 2 în Căciulata; iar în perioada 1968-1975 Izvoarele1, 2, 3, 4 şi 5 de la Cozia.

- Şcoala Sanitară Postliceală din Rm. Vâlcea a avut şi osecţie de balneofizioterapie. Între anii 1964-1967 aceastane-a repartizat pest cinsprezece asistente şi asistenţi de bal-neofizioterapie.

Bolnavii veneau în staţiune la tratament balnear cubilete date de sindicate. Se prezentau la biroul de primiresau de cazare; au existat două asemenea birouri, unul laCălimăneşti şi altul la Căciulata. Funcţionara şi medicul degardă verificau documentele şi medicul hotăra vila undetrebuia să fie cazat bolnavul. Cei mai tineri erau cazaţi lavile mai îndepărtate de baza de tratament, iar cei vârsnici şicu deficienţe la mers, mai aproape de baza de tratament, laparter sau la etajul I.

În primele două zile de la sosire avea loc consultaţiamedicală. Cabinetele medicale erau amplasate în incintavilelor. La consultaţie se întocmea o foaie de observaţie încare se consemnau cele constatate de medic, diagnosticul şischema de tratament, care cuprindea următoarele elemente:regimul dietetic, izvorul mineral de unde se bea apă, o pro-cedură majoră şi două proceduri minore. Se mai puteaadăuga şi gimnastica medicală şi cura de teren (plimbăriprin parcuri). Procedurile majore se considerau băile mi-nerale, băile de acid carbonic, băile de lumină generală etc.Acestea se făceau de obicei dimineaţa între orele 7-13; pro-cedurile minore erau cele de hidro şi electroterapie care sefăceau dimineaţa şi după amiaza între orele 17-19. Tot lanivelul cabinetului se scria fişa de tratament, proceduriledesfăşurate pe termen de 5-6 zile cu scopul de a reveni laconsultaţie. Fişa astfel completată era dusă de sora me-dicală la Serviciul de Planificare, unde se fixau orele şi sedădea după aceea, bolnavului. Totodată se ştampila cartelade masă cu regimul dietetic şi, la sfârşit, medicul îi făceaurmătoarele recomandări: să respecte programările trata-mentului, să nu fumeze, să nu consume băuturi alcolice şicafea şi să respecte orele de odihnă.

Medicul mai avea şi alte atribuţii: trebuia să facă controlîn baza de tratament, conform unui program orar,urmândfeleul cum se aplică tratamentele, respectarea programării,curăţenia şi disciplina. Zilnic, directorul medical trecea prinbazele de tratament şi urmărea îndeplinirea obiectivelor demai sus. Medicii erau obligaţi să participe la serviciul degardă. Existau două servicii de gardă, cu medic şi asistentmedical: unul la Pavilionul Central din Călimăneşti şi altulla Vila „1 Mai” din Căciulata. Aceasta din urmă (Vila 1Mai) a fost mutată în anul 1979 la Hotelul „Căciulata”.Medicul de gardă asigura asistenţa de urgenţă, degusta pro-bele alimentare înaintea servirii meselor, participa la repar-tizarea bolnavilor la biroul de primire. Medicul de gardă dinCăciulata, dimineaţa la ora 5 se prezenta la depozitul de ali-mente şi controla produsele care urmau să fie date în con-sum la cantine. Medicii care faceau gardă la PavilionulCentral şi Vila „1 Mai”, la ora 22 când se dădea stingereacontrolau camerele bolnavilor.

În fiecare săptămână se ţineau conferinţe medicale decătre medici la Terasa „Olt” din Călimăneşti şi la Clubul dinCăciulata. Tema acestor conferinţe era legată de profilurilestaţiunii.

În fiecare lună aveau loc şedinţe de USSM (UniuneaSocietatilor de Ştiinţe Medicale), la care participau toţimedicii şi unde se prezentau referate şi lucrări ştiinţifice. Obună parte din medici au făcut şi lucrări ştiinţifice privindacţiunea terapeutică a izvoarelor şi chiar le-au publicat înreviste de specialitate: Nicolae Olănescu, Nicolae Baltă,Traian Banciu, Minuş Mustăciosu, Gheorghe Ţepuşel,Lidia Taloş, Augustin Taloş, Pansela Mămularu, GheorgheMămularu, Doina Orlandea, Radu Rogodea, Ovidiu

Gheorghe MĂMULARU


Stătescu, Aurel Orban, chimist Constantin Lesnic etc. Staţiunea noastră a colaborat pe teme ştiinţifice cu

următoarele instituţii: Institutul de Balneofizioterapie dinBucureşti, Clinica de Urologie de la Spitalul Fundeni,Clinica de Urologie de la Spitalul Panduri, Centrul deReumatologie din Bucureşti, Clinica de Balneologie dinCălimăneşti şi Institutul Naţional de Geriatrie dinBucureşti. Medicii din staţiunea noastră au ţinut în fiecarean cursuri profesionale cu personalul din mediul sanitar şicu băeşiţele, urmate de examene. Medicii pentru ridicareanivelului profesional, au fost trimişi periodic la cursuri deperfecţionare la diverse specialităţi. Tot pentru ridicareanivelului profesional, adesea, în unele sezoane estivale, s-au ţinut cursuri chiar în staţiune de către următoarele per-sonalităţi: profesor doctor Traian Dinculescu, dr. doc.Eugen Cociaşu, dr. Constantin Stoicescu, tot de la Institutulde Balneofizioterapie, prof. dr. Ion Stoia şi dr. MalvinaNaghiu de la Centrul de Reumatologie, dr. Chimist TinaCovaliu de la Clinica de Urologie Panduri din Bucureşti,prof. dr. Stelian Dumitrescu de la Clinica de Balneologiedin Călimăneşti etc.

În perioada 1957 -1975 au fost înfiinţate următoarelesanatorii: Sanatoriul de Copii (7-14 ani) cu sechele dupăhepatita epidemică (în 1957); Sanatoriul de Urologie, înfi-

inţat în anul 1958 la Vila „1 Mai” din Căciulata de către dr.Nicolae Olănescu, care a funcţionat până în anul 1962;Clinica de Balneologie din Călimăneşti a fost înfiinţată la 1aprilie 1974, iar peste un an, în aprilie 1975 a fost înfiinţatăSecţia Clinică a Institutului Naţional de Geriatrie. Între anii1950-1990 în staţiune au lucrat trezeci şi cinci de medicichimişti şi profesori de cultură fizică medicală. În staţiuneanoastră a funcţionat şi o Policlinică, cu următoarele cabi-nete: Radioligie, O.R.L., Stomatologie, Ginecologie,Cabinet Dietetic, Cabinet de Balneologie (numai pentruparticulari). În această Policlinică a funcţionat un laboratorde analize medicale şi un Serviciu de Salvare care a fostdotat cu două autosanitare şi care a deservit oraşulCălimăneşti şi comunele Sălătrucel şi Berislăveşti.

În perioada 1969-1979 au fost construite complexe bal-neare la Căciulata şi Cozia. În Căciulata s-a construitHotelul „Vâlcea” cu două sute patruzeci de locuri şi a fostinaugurat la 29 decembrie 1971. Tot în Căciulata s-a con-struit Hotelul „Traian” cu cinci sute de locuri şi a fost inau-gurat la 12 februarie 1972. Ambele hoteluri au baze propriide tratament.

În perioada aprilie 1972- decembrie 1979 a fost constru-it Complexul Balnear de la Cozia, compus din trei hoteluri,fiecare cu câte patru sute de locuri: Hotel „Căciulata”,

„Cozia” şi „Oltul” şi o modernă bază de tratament, a căreicapacitate a fost de cinci mii de proceduri de balneofiziote-rapie pe zi. În anul 1974 a fost construit Ştrandul Termal dela Căciulata, iar în 1978 cel de la Cozia. Numărul bazelorde tratament a crescut de la una, în 1950, la opt, în 1980.Începând din luna aprilie 1972 au venit la tratament balnearîn staţiunea noastră grupuri de turişti din Finlanda, R.F.G.,Belgia, Olanda, Israel etc. Aceştia au fost mai întâi cazaţi laHotelul „Vâlcea” din Căciulata, iar din 1977 la Hotelul„Căciulata” de la Cozia.

În perioada 1957-1983, prin foraje făcute laCălimăneşti, Căciulata şi Cozia s-au descoperit noi izvoareminerale, unele având temperatura de 850 C - 870 C.

Deceniul 1970-1980 este considerat apogeul dezvoltăriistaţiunii şi localitătii Călimăneşti. În 1975 staţiunea noastrăa fost decorată cu „Ordinul Muncii clasa I” pentru con-tribuţii la ocrotirea sănătăţii poporului. A fost singura staţi-une balneară din ţara noastră decorată în a doua jumătate asecolului XX.

În această lucrare am prezentat doar câteva aspecte dinbogata activitate medico-balneară desfăşurată în perioada1950-1990 în staţiunea noastră.

POPULAŢIA MONDIALĂ - O PROBLEMĂ GLOBALĂMAJORĂ A SECOLULUI. XXI

« Omul este măsura tuturor lucrurilor » Protagoras (485 î.Hr. - 410 î.Hr.)

În calendarul evenimentelor care trebuie marcate lascară planetară, pe 11 iulie este înscrisă Ziua

Mondială a Populaţiei. În opinia noastră anul acesta nu s-abucurat de atenţia cuvenită, trecând aproape neobservată.Este adevărat că nu este un prilej de ceremonii fastuoase, cide reflecţie, de acţiune practică din partea celor care suntînvestiţi cu o serie de responsabilităţi în acest domeniuvital. Problemele demografice sunt complexe, de mareactualitate. Se cunoaşte că populaţia este bunul cel maide preţ al omenirii, care produce bunurile materiale şispirituale, asigură progresul social, dezvoltarea ştiinţei,tehinicii, învăţământului, culturii etc., şi contribuie per-manent la transformarea mediului încojurător. Pe bazasurselor ONU reamintim că populaţia Terrei a atins cifrade două miliarde în 1927, trei miliarde 1960, patru mi-liarde în 1974 şi cinci miliarde pe 11 iulie 1987, procla-mată de ONU “Ziua celor 5 miliarde”; în 2003 numărapeste 6,3 miliarde de locuitori, din care marea majoritatetrăiau în ţări situate în regiuni mai puţin sau foarte puţindezvoltate. În prezent depăşeşte şapte miliarde delocuitori. Este interesant că potrivit unor calcule în anul2022, India va depăşi ca număr de locuitori China, celmai populat stat al lumii, în prezent. Începutul mileniuluial 3-lea a fost marcat de mutaţii rapide şi profunde înevoluţia societăţii omeneşti, sub aspect politic, econo-mic, ecologic şi mai ales în ce priveşte populaţia.Condiţile social-economice şi politice au provocat unanumit exces în evoluţia numerică a populaţiei într-un timprelative scurt. Raportată la resursele existente, inegal repar-tizate pe suprafaţa planetei, dezvoltarea economică s-a pro-dus exagerat. În aceste condiţii se înregistrează o presiuneumană care provoacă dificultăţi în ce priveşte valorificarearesurselor nu numai în ţările în curs de dezvoltare, dar şi înstatele dezvoltate din punct de vedere economic. În princi-pal este vorba despre apă, soluri şi păduri. În aceste condiţiisocietatea contemporană nu mai are capacitatea de a asiguradezvoltarea durabilă. Specialiştii estimează că pentru aobţine resursele de care are nevoie omenirea, foloseşte în

prezent echivalentul unei planete şi jumătate. Evaluărilemoderate ale Naţiunilor Unite arată că dacă se menţineactualul model de consum, până în anul 2030 vom aveanevoie de echivalentul de a două planete, iar până în 2050de echivalentul a trei planete. De aceea ConferinţeleMondiale asupra populaţiei organizate de ONU au stabilitcă este necesară asigurarea unui echilibru între populaţie,creşterea economică şi dezvoltarea durabilă. Exploziademografică din cea de-a doua jumătate a secolului trecut,care continuă şi la începutul mileniului actual anunţă o crizămondială de anvergură între activitatea umană şi calitateamediului încojurător, între om şi mediu. Această evoluţie a

populaţiei pune tot mai pregnant în evidenţă incapacitateasocietăţii de a-şi asigura cerinţele vitale de hrană şi în modparadoxal criza alimentară se produce în era hipermarke-turilor. Populaţia este o problemă majoră a sec. XXI nu prinritmurile şi mutaţile ei structurale spectaculoase, ci înprimul rând prin dominaţia caracteristicilor sărăciei dincare rezultă presinea excesivă asupra mediului. Asemeneaconcluzii au desprins şi autorii lucrării “Populaţia Terrei”(Vasile Cucu, Elena Toma şi Eduard Samoilă), apărută alEditura Transversal din Târgovişte, care au realizat o ana-liză demografică de calitate cu un caracter interpretativ -

formativ. Referindu-ne la România, trebuie să precizăm cădin punct de vedere al numărului populaţiei este un stat cupotenţial demografic important, situându-se în rândulţărilor mijlocii - mari, pe locul şapte în Europa. Laînceputul lunii iulie 2014, Institutul Naţional de Statisticăanunţa că populaţie rezidentă a României a scăzut la 1 ia-nuarie 2014 cu 0,4% ajungând la 19,9 mil. locuitori, cuaproximativ 1,8 milioane mai puţin faţă de recensământuldin 2002. În 1992 a atins cifra record de 22,8 milioane, iarapoi a cunoscut o traiectorie descendentă, în 2005 fiind de21,6 mil. Evoluţia populaţiei după 1990 scoate în evidenţăo instabilitate a indicatorilor demografici de bază, tendinţa

generală fiind reducerea constantă a acesteia. Pentruprima dată în istoria ţării, sporul natural (diferenţa din-tre natalitate şi mortalitate) calculată la mia de locuitori)a înregistrat după 1992 valori negative. În 1999 natali-tatea era sub nivelul mortalităţii cu aproximativ 1,4%.Din păcate mortalitatea infantilă se menţine la nivelulcel mai ridicat din Europa. Fenomenul cel mai impor-tant care caracterizează evoluţia populaţiei mai alesdupă anul 1990, şi în special a celei din mediul ruraleste îmbătrânirea demografică, ce generează dificultăţiîn dezvoltarea social-economică, în asigurarearesurselor de muncă, cerinţe crescute în ce priveşte pro-tecţia socială. Rămâne nemulţumitor şi modul în care sedesfăşoară recensământul populaţiei în ţara noastră,rezultatele celui mai recent organizat în 2011 fiind con-troversate, contestată veridicitatea lor şi ne întrebăm dece nu se pot stabili cifre reale corecte, cu privire lanumărul locuitorilor din ţara noastră, al românilor dindiaspora, al celor cu drept de vot. Statisticieniiestimează că numărul locuitorilor va scădea în conti-nuare, iar în 2050 populaţia României ar putea ajunge la

15,5 mil. apropiindu-se de nivelul anului 1948 când se cifrala 15,8 mil. Este un semnal grav de alarmă care trebuie săstea permanent, prioritar, în atenţia AdministraţieiPrezidenţiale, Guvernului şi Parlamentului României, che-mate să ia neîntârziat măsuri eficiente pentru a stopa depo-pularea ţării, fenomen cu consecinţe deosebit de grave pen-tru viitorul naţiunii române.

În opinia noastră este o problemă de siguranţă naţională,care trebuie analizată în mod temeinic în Consiliul Supremde Apărare a Ţării (CSAT).

Gheorghe PANTELIMON

http://www.newsecuritybeat.org


MAIA MORGENSTERN ÎN „FRAU HESS ŞI GRĂDINILE EI”

„Numai ea, Eva, îmi spunea: nu mai am treizeci deani!” (Csaky E Poe), dar, vă spunem noi, Maia

Morgenstern-Frau Hess-din piesa cu titlul de mai sus,jucată pe scena Festivalului de Teatru Ariel din RâmniculNou al Vâlcii, şi scrisă de Milton Frederick Marcus, aratăşi murdară, şi curată, de puţin peste douăzeci de ani!Aseară, 20 octombrie 2015, sala de la Tearul Ariel, „GeoSaizescu” a explodat în uralele de bucurie şi aplauzele fur-tunoase ale unor vâlceni plictisiţi de spectacolul ieftin de pestradă (scriam undeva că strada cu maşinile ei parcate pestânga şi pe dreapta, crează „Civilizaţia străzii”, care ridică-garantează marca oraşului)...şi înnebuniţi de plăcere, dupăterminarea reprezentaţiei Teatrului Evreiesc de Stat. Cum aînceput piesa am observat personajul feminin care semănacu Maia, şi mă gândeam (stam în primul rând) „mă să fieMaia? să fi venit eu la spectacol fără să citesc afişul, şi înpiesă să joace Maia Morgenstern?...păi e cam tânără! o fifata ei! şi când te gândeşti că era să nu vin.” Acasă deschidpliantul şi să înnebunesc! Da domnule, nevastă! am văzut-o pe Maia Morgenstern la Festival! în piesă! ...Mai trebuiesă adaug că la sfârşitul spectacolului ne-au dat lacrimilecând i-am văzut netransfiguraţi pe amândoi, pe MaiaMorgenstern şi Constantin Cojocaru alias Frau Hess şiIsaac Baum! Cei doi au jucat atât de bine, de curat, făcândo reală propagandă-cinste-teatrului ca artă, încât totul apărut o feerie a adevărului şi frumuseţii omului în viaţă, aacestui fenomen real, al risipirii lui Israel la începuturilelumii pe întreg pământul; „Cel care s-a luptat cu Domnul”,Iacov; cel care este ca pasărea Phoenix, renăscând perma-nent din propriile aduceri de Jertfă, demonstrând, aşa cumo face şi Vechiul Testament, că lacrimile sunt de prisos înfaţa iubirii de viaţă şi sacrificiul omului pentru ea...Lacrimile sunt mult mai „puternice” atunci, când te bucurireal de ceva, deci lacrima-bobiţa de cristal-este un lucrufrumos.

Regia artistică a fost asigurată de Alexander Hausvater,scenografia a aparţinut Iulianei Vîlsan, tot ei- costumele;iar, ce a impresionat foarte mult, aducând un mare plusspectacolului: coloana sonoră - Yves Chamberland. Au maiinterpretat Marius Călugăriţa, Veaceslav Grosu, AnkaLevana, Cristina Cârcei, Natalie Ester, Darius Daradici,Viorel Manole. Toţi actori frumoşi, exprimând sănătate, cuun joc dezinvolt, mişcare scenică adecvată profesionistadaptată coloanei sonore... Ce coloană: Richard Wagner,Astor Piazzolla şi permanentul şi anonimul Vals argentiniansau vienez!...dar ăsta, primul, cântat la bandoneon este de-a dreptul răvăşitor, armonizând ceva, întrucâtva frumos, dinceea ce a mai rămas din secolul XX, mai ales după ce acestaa fost declarat mort de către Schomberg şi Picasso! Unspectacol în care declamaţia şi arta dicţiei au fost la mareînălţime, adevărată şcoală, demostrând teatrologilor vremii,vâlceni şi din alte târguri reşedinţe de judeţ, că, nu poate fiactor cel care nu ştie să vorbească pe scenă! În mod sigurcei prezenţi în sală au înţeles aceste lucruri, da, în ciudaacestor vremuri, când, oricum în Râmnic este prea multTeatru (mai ales la figurat) şi lumea-populaţia este plictisităşi nervoasă; dar, iată, în asemenea împrejurări îşi găseştetimp şi stare sufletească adecvată!

Spectacolul „este un cabaret de teatru dans, muzică, într-un amestec al stilurilor de joc, text, imagine, operă, come-die, frenezie, alcool, senzualitate, sexualitate. Prin grotesc,ironie, umor negru, macabru, magia cabaretului crista-lizează relaţia imposibilă dintre Frau Hess-extremă, excen-trică, aristocratică, membră a Partidului Naţional Socialistşi Isaac Baum, evreu mândru, măcinat de conflictulrenunţării la propia identitate, pentru a face parte din lumeaei. Cine e torţionarul? Cine e victima?! (...) Într-un universal inconştientului şi al subconştientului unde ceea ce auziţi

nu este ceea ce se spune, ceea ce se cântă nu este ceea ce sesimte şi ceea ce pare nu este ceea ce este, ceilalţi actoriwagnerieni sunt cioburile de emoţie şi de gândire ale per-sonajelor principale. (...) O privire lucidă, violentă, gravă,curajoasă asupra tragediei despre care Istoria nu cunoaşte odistrugere a vieţii umane comparabilă cu aceasta....”(Witold Pilecki-Din pliantul Festivalului). Coloana sonoră,credem, a fost un al doilea personaj!

Multe popoare au fost şi sunt urgisite, au trecut prin mariîncercări, dar, numai poporul lui Israel a rămas acelaşi, maimult, el este printre puţinele care din tragediile proprii îşifac rampe de relansare!... iubesc viaţa, deţin secretul arteide a trăi. Puterea lui rezidă din faptul că numai el considerăpământul acelaşi oriunde s-ar afla, are pentru pământaceeaşi foame oriunde şi oricând. Puterea lui, de asemenea,rezidă şi din faptul că doar ei-oamenii săi-cred căDumnezeul lor, al tuturor, este unul singur pe întreaga pla-netă şi fac din risipirea proprie, specifică, o forţă în lume!un sens, o condiţie „sine qua non” de existenţă. De aici cre-dem şi scena cu pământul adus pe scenă, în sens de hrană,în ultima fază, mâncat cu mâna furculiţă şi nu cu furculiţamână (tacâm-ca în scena iniţială-când Isaac Baum încearcasă intre în lumea arogantă a lui Frau Hess). Petre Ţuţeaspunea despre evrei că acest popor, „dacă nu este în mani-festare profund religios, atunci el nu există decât prin ştiinţăşi artă” (să înţelegem prin artă, creaţie-tehnologie-aplicaţie)...Să înţelegem că el nu are preocupare zilnicădecât în relegie, prima însuşire sau în ştiinţă şi artă-creaţie-a doua însuşire, ambele fiind două condiţii ale vieţii pe careDumnezeu le-a impus lui Adam: „Cu multă trudă să-ţi scoţihrana din el (pământ n. n) în toate zilele tale. (...) căci ţărânăeşti, şi în ţărână te vei întoarce” (Geneza, Cap. 3, 17,Biblia...).

Simion Petre CICKIRDAN

Isaa

c B

aum

îre

bote

zat

pe s

cenă

Mântuitorul la botez, icoană foarte vechedescoperită în comuna Muiereasca


Nobelurisacul Nobelurilor căptuşit,peticit, nelegat la gură era tras deşapte sfori de mătase pe carevremea încrustase lacrimi,stropi de sudoare.el trecea râuri peplanoare zburătoare, săltacând prora, când puntea arc, când pupa cu lesturi,aprindea faruri laseruri,prindea sunete din neantîn cânt, butoane neapăsate,deplasate mutau munţi,scormoneau minereuri,deşeuri de suflete pe hârtie, steagul învingătorilordădea bice interioaremuritorilor, bocancilor de pecadavrele taţilor, fiilor, sfinţilor, se întindea deşertul din margine însprecentrul pământului,sunau frunzele rămase la atingereprin cipuri încorporate,mirosea a foamete. începusebătălia pe felia de paradis,când sforile aproapeînchiseră cercul cu sacul tras.la tribună tună un alt Nobelpentru măreţul ţel de a fidescoperit managementulemoţiilor, al voluntarilor,lucrători ai coşului pieptuluigol. într-o margine, undevaînflorea nalba în poartacasei părăsite. încotro să o luăm se-ntrebau muritorii,tot înainte, promiteau aleşiiscaunelor încălzite,înapoi în noroi orăcăiaubroaştele lacului ce căpăta gustde sare. rămâneţi pe loc, transimteasoarele prin razăşi am rămas când nalbă, când gutuie galbenă în pomul cu fructe să se înfrupte prigoriile când vor apăreazorile...

ADINADUMITRESCU

ÎN LUMEA LUI CREANGĂ

Afost odată ca niciodată o casă ţărănească în apropiereaunui izvor, aflat aproape de sat. În ea locuia fata babei,

tot urâtă, dar mai harnică şi plină de amintirea fiarelor ce o mân-caseră, însă fata moşului găsise o poţiune pentru a le reduce laviaţă, căci inima sa îi era mare.

Într-o zi, la uşa fetei apăru o capră bătrână ce îi încredinţă unieduţ mic şi singur. Trebuia să aibă grijă de acesta şase luni, iardacă ieduţul era sănătos când se întorcea, îi dădea o vrajă a fru-museţii. Fata oftă şi spuse:

- Pentru frumuseţe fac orice.După ce ieduţul adormi, când aceasta se pregătea de somnul

de frumuseţe, puiul începu să plângă iar şi iar, până când se făcudimineaţă, reuşind să o supere pe fată. Acesta avea patru anişori,deci şi energia şi imaginaţia maximă. Se juca de ziua până seara,dar într-o zi mâncarea se termină, aşa că merseră împreună în satpentru a lua de-ale gurii. Banii se împuţinau, aşa că fata babeitrebuia să muncească.

În timp ce zilele treceau, Clara, căci acesta era numele ei, sefăcea din ce în ce mai frumoasă şi bună la suflet. Se juca alăturide ieduţ, dar şi îndeplinea rolul unei gospodine iscusite.

Într-o zi ieduţul le zări pe cele trei nurori ce îşi construiaucase din cărămizi. Acesta le întrebă:

- Ce faceţi aici? Toate trei casele din cărămidă? Cred că sun-teţi unice!

- Vine lupul şi ne mănâncă, tu nu îl cunoşti… Ne sperie! stri-gară cele trei în cor.

- Nu, eu sunt curajos şi îl voi înfrunta!- Nu te lăsăm singur, venim şi noi.Cei patru prieteni porniră spre ascunzătoarea lupului. Când,

deodată, se întâlniră cu fiul său ce înfulecă o fată şi fugi. Dupăaceea veni mama-lup care mâncă şi ea încă una, iar când seîntâlniră cu lupul cel rău, nora cea mică, fiind cea mai deşteaptă,

împreună cu ieduţul îl învinseră şi scăpară. Fata moşului veni cucopilaşii ei să se joace cu puiul de capră şi aflară cele întâmplate.Tare se mai întristară de ceea ce păţiseră cele două nurori! Darerau uimite de curajul ieduţului.

Într-o altă zi, ieduţul se rătăci prin pădure şi se întâlni cu unurs imens cu blana maronie ca scoarţa copacilor şi cu ochii cadouă scântei îndurerate. Acesta era înţeleptul pădurii, ce întinereţe fusese păcălit de o fiinţă crudă şi vicleană şi duseselupte cumplite cu animale rele, dar descoperise învăţături prinpăţaniile din viaţa sa.

Ieduţul îşi recăpătă curajul povestind basme şi buclucuri pecare le auzise, dar le şi încercase pe pielea sa. Ursul povesti şiel, punând accentul pe păcăleala vulpii viclene, care se pare căîl afectase cel mai mult. Cineva chiar scrisese şi o carte despreaceastă întâmplare, povestind despre umilinţa pe care i-o pro-dusese, iar acum toţi îi ştiau furia ce îi cuprindea sufletul ca opasăre fără glas ce se zbate să scape din cuşcă.

În altă zi se întâlni cu vulpea cea şireată, care, la fel ca ursul,povesti aceeaşi poveste, dar puţin schimbată, că nici nu îţidădeai seama cine spune adevărul şi cine nu. După două zilelungi se gândi să aibă încredere în urs, căci el era înţelept, iarvulpile sunt de fel viclene.

Avusese cele mai frumoase două luni, iar iedul se gandea lacât de trist va fi momentul despărţirii, aşa că se duse în sat să îicumpere un buchet de flori persoanei pe care o iubea aşa de multşi care îl îngrijise în acest timp.

Iată că veni şi capra bătrână pentru a-şi lua ieduţul… Aceastaîl găsi mai năzdrăvan, dar foarte educat. Acesta dori să rămânăalături de cea care îi fusese mamă pe parcursul celor şase luni,iar în acel moment fata babei înţelese ce este iubirea adevărată.

Şi, ca-n orice poveste, un fecior de împărat îşi făcu apariţiala casa acestora. Nunta a durat aşa de mult, că poate chiar şi azise mai petrec, dacă nu cumva vor fi îmbătrânit. Şi am încălecatpe-o căpşună şi v-am spus o mare minciună.

Andreea-Cristina CĂLINESCU, Drăgăşani, cls. a VI-a

Puterea

Când m-am născut, destinul meu,

A fost prescris de Dumnezeu;Dar mai presus în viaţa asta,E ce va hotărî nevasta.

Reciclare

La mare, paşnic şi domol,Ne ungem corpul cu nămol,

Mobilizaţi de-acelaşi ţel,Să ne obişnuim cu el.

Unde-i iadul

Săvârşind de toate-n viaţă,Doar fapte rele ori păcate,De merg în iad, suport

şi basta!N-o fi mai rău ca-n

lumea asta!

Speranţa

M-ar bucura o noua viaţă,Să am eternitatea-n faţăŞi liber să-mi aleg nevasta,Dar să nu fie ca aceasta !

Premeditare

Un boschetar la ananghie,Şuteşte banii de la unul,Dorind să intre-n puşcărie,C-aici e gratuit Crăciunul.

Privilegii

Că a furat, vrea la-nchisoare

Şi o pedeapsă cât mai mare,Că iarna-i cald şi e mâncare,Iar vara-acolo e răcoare.

N-am rodit

Cât am umblat curtândcucoane,Şi timpul cât le-am adorat,Mi-aş fi luat un doctoratŞi aş fi scris vreo opt romane.

Profit

La mare, tipa, din serviciiA depășit la beneficiiChiar și pe divele din top,Că a avut deschis non-stop.

ION MICUŢExperienţa vieţii

Alberto Giacometti,L’Homme AuDoigt, 1947

Cea mai scumpă sculptură din lume

147 mil. $

CHIOREAN:LOCULO

CH

IOR

EA

N:S

ICAT

TIO

Uscăciunea părţii superioareafectează 6 din 5 fiinţe umane

Cortegiu peştilor cu cutiepentru râme de pământ.


(Urmare din numărul trecut)

Ce şi cât cunosc despre refugiaţii din Basarabia? (8)

Familia învăţătorului Aftenie - părinţi şi copii. Unul din fii- Grigore (Grişa ) a urmat Liceul Alexandru Lahovari(L.A.L.) din Râmnicu Vâlcea, pe care l-a absolvit în anul1951. A urmat apoi cursurile Universităţii din Bucureşti laFacultatea de Matematică. După absolvire s-a întors înRâmnicu Vâlcea şi a funcţionat atât ca profesor de mate-matică, cât şi ca director adjunct al liceului în care a învăţat,în perioada 1960-1990. S-a căsătorit cu o vâlceancă, deasemenea profesoară, care preda istoria în acelaşi liceu.

Familia Alivizache a venit din Basarabia şi s-a stabilit înRâmnicu Vâlcea. D-na Valentina Alivizache a funcţionat caprofesor de fizică şi chimie între anii 1947-1968 la LiceulAlexandru Lahovari.

Familia Andreescu. Din acea familie d-na GalinaAndreescu a funcţionat în perioada anilor 1965 -1990 caprofesor de limba rusă la L. A.L. din Râmnicu Vâlcea.

Familia preot Bacinschi (Baciu) Constantin cu soţia Taisiaşi cei doi fii, Jan şi Victor, s-au stabilit în oraşul Govora Băi.Preotul Bacinschi (pentru localnici Baciu) a slujit la parohiadin comuna Govora Sat până la pensionare, iar soţiasa,Taisia a fost învăţătoare în staţiunea Govora-Băi tot pânăla pensionare. Ambii sunt decedaţi şi înmormântaţi în ci-mitirul oraşului Govora, care i-a primit în refugiu cu multădragoste şi preţuire. Cei doi fii ai lor, Jan şi Victor au urmatliceul din Râmnicu Vâlcea. Despre Jan nu mai ştim nimic.Ştim însă că Victor a urmat o facultate (?) după care s-aîntors ca absolvent şi a lucrat până la pensionare înRâmnicu Vâlcea. Aici s-a căsătorit tot cu o fiică debasarabeni, Aritina Covrescu (soră cu Jan Covrescu), stabi-liţi cu toţii definitiv în Râmnicu Vâlcea.

Odată cu familia preotului Baciu a venit şi s-a stabilitdefinitiv în oraşul Govora şi preotul pensionar Rădvănescucu soţia, care erau de fapt părinţii soţiei preotului Baciu.

Familia preot Baconschi Eftimie, împreună cu soţia şi ceidoi fii ai lor s-a stabilit iniţial în Comuna Feţeni din JudeţulVâlcea, apoi s-a stabilit definitiv în oraşul Râmnicu Vâlcea.Fiul cel mare al familiei, devenit ilustrul cărturar de maitârziu, scriitor şi poet, Anatol Baconschi, a aboslvit L.A.L.în Râmnicu Vâlcea în anul 1945. După absolvireaUniversităţii din Bucureşti acesta s-a stabilit definitiv încapitală, dar în anul 1977, la teribilul cutremur şi-a pierdutviaţa. Fiul său Teodor Baconschi este actualmente diplomatde carieră şi om politic printre activităţile diplomatice...Şi cel de al doilea fiu al familiei Baconschi, Leon, aabsolvit L.A.L. în Râmnicu Vâlcea în anul 1951, după carea urmat studii universitare filologice).

Familia Baranovschi (părinţii şi cei doi copii ai săi). ÎnBasarabia tatăl era felcer, iar mama era profesoară de lucrumanual la şcoala din comuna Echimăuţi din raionul Rezina.Aveau un fiu născut în anul 1939 şi o fiică născută în 1940.La începerea Războiului al II -lea Mondial tatăl a fost mobi-lizat în armata română ca felcer. În această situaţie, cu aju-torului statului român familia s-a refugiat în patria mamă –România – la început în Roşiori de Vede, apoi în oraşulDrăgăşani din Judeţul Vâlcea, unde capul familiei întors depe front a prestat muncă de felcer (după denumirea rusească) sau mai pe româneşte, agent sanitar. După terminarea

războiului, în anul 1945, familia s-a s-au întors înBasarabia, în casa părintească. De această dată la cei patrumembrii ai familiei s-au mai adăugat încă doi copii născuţiîn România. Basarabia fiind în acel moment sub ocupaţiasovietică s-a trecut la un nou val de arestări din masa po-pulaţiei române din Basarabia ocupată, între care şi capulacelei familii, care a fost judecat sumar, ridicat de la domi-ciliu şi deportat împreună cu întreaga familiei iniţial înSiberia, apoi în Kazahstan. În drum spre Siberia familia apierdut copilul cel mai mic în vârstă de un an. Fiica ceamare a familiei – Galina Baranovschi Şapovalova - ceacare face aceste relatări în presa scrisă a urmat laîntoarcerea din deportarea din Kazahstan o şcoală sanitarăapoi Facultatea de Biologie şi Chimie, în pararel cuFacultatea de Medicină, ajungând în final un apreciatmedic uman. Unul din fraţii săi a urmat Conservatorul deArtă devenind compozitor şi membru într-o orchestră demuzică populară. (Sursa: volumul „Să nu ne răzbunaţi” subredacţia monahului Moise, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia,2012)

Familia Bălan (părinţii ) şi fiul lor Theodor (Fedia), carea absolvit Liceul Alexandru Lahovari în Râmnicu Vâlceaîn anul 1944, după care a plecat la Facultatea de Medicinădin Bucureşti. După absolvire, Fedia s-a reîntors înRâmnicu Vâlcea şi a profesat ca medic specialist radiologîn spitalul judeţean Vâlcea. După o lungă perioadă de timps-a mutat cu serviciul în Târgovişte unde a lucrat până lapensionare.

Familia Bârzu L. s-a stabilit iniţial în Râmnicu Vâlcea,unde a deschis primele cursuri vâlcene de steno - şi dactilo-grafie. După câţiva ani întreaga familie s-a stabilit definitivîn Cluj.

Familia Braga Constantin şi Olga, ambii profesori (degeografie, respectiv de fizică); soţul la liceul ,,AlexandruLahovari”, soţia la Liceul de Fete din Râmnicu Vâlcea.

Familia Borosan Vasile (9) a venit în refugiu dinBasarabia în Râmnicu Vâlcea, unde a funcţionat ca profe-sor, predând geografia, el, şi istoria, ea, la şcolile din oraşulreşedinţă de judeţ. Ulterior s-au stabilit definitiv la Suceava.

Familia Brilianova, mamă-Asvadurova şi fiică-Tatiana.Tatiana Brilianova a fost profesoară şi a predat la L.A.L. (în perioada 1956-1959 limba rusă, desenul şi caligrafia),dar şi la cursurile organizate de Palatul de Cultură Judeţean.

Famila Bucunovschi a venit în Râmnicu Vâlcea dinTighina. D-na Sofia Bucunovschi a lucrat până la pensio-nare ca funcţionar public la primăria oraşului vâlcean.

Familia Bulat împreună cu cei trei copii. Una dintre fiicea urmat şcoala primară şi liceul în Râmnicu Vâlcea, dar dinnefericire a decedat curând după absolvirea liceului. Cu fiullor Anatol Bulat am fost coleg de liceu după care el a urmatcursurile Facultăţii de Cultură Fizică şi Sport din Bucureşti.După absolvire s-a întors în Râmnicu Vâlcea şi a fost pro-fesor de sport şi educaţie fizică în mai multe şcoli vâlcene,între care chiar şi în liceul pe care l-a absolvit ( L.A.L.) şiunde a funcţionat între anii 1964 şi 1967.

Familia Celibidachi Haris. A funcţionat ca profesor delimbă rusă în şcolile vâlcene, între care şi în L.A.L.( întreanii 1948- 1949), după care s-a pensionat.

Familia Cerempei. Petre Cerempei, fiul cel mare al fami-liei a urmat liceul în Râmnicu Vâlcea (absolvent în anul1951) după care a urmat Facultatea de Construcţii în

Bucureşti. După absolvirea facultăţii s-a stabilit şi a lucratpână la pensionare în Capitală. Soţia sa este medic, ca şifiul lor a practicat sau practică medicina tot în Bucureşti.

Familia Cichirdan Vasile (5) împreună cu cei trei fii ai săia sosit în anul 1944 din oraşul Lipcani, judeţul Hotin, de peteritoriul Basarabiei şi s-a refugiat iniţial în satul Căzăneştide lângă Râmnicu Vâlcea; s-a mutat pentru o scurtăperioadă de timp în comuna Valea Răii, pentru ca, apoi, dinanul 1946 să se stabilească definitiv în Oraşul RâmnicuVâlcea.Celor trei copii cu care părinţii au sosit în judeţul Vâlcea(Tamara în vârstă de opt ani, Ilie în vârstă de cinci ani,Modest în vârstă de 3 ani) familiei i s-au adăugat încă doinăscuţi pe meleagul vâlcean-Stela şi Simion-Petre. Toţicopiii familiei Cichirdan au urmat atât şcoala primară, câtşi cursurile liceale (la Liceul de Fete în cazul Tamarei, aS.M.T.C în cazul lui Ilie şi Liceul Alexandru Lahovari încazul lui Modest) în Râmnicu Vâlcea. Calitatea umanădeosebită a membrilor familiei Cichirdan - mare numeric,dar şi ca valori individuale care o compun - a facilitatadaptarea şi integrarea uşoară în rândul populaţiei vâlceneîn general şi râmnicene în special. Cu toţii au reuşit să-şimarcheze prezenţa şi locul în elita vâlceană şi asupra aces-tui aspect credem că merită să zăbovim mai mult.

Fiica cea mare a familiei, Tamara, a urmat în RâmnicuVâlcea Liceul de Fete; apoi Institutul „Maxim Gorky”, înanul V s-a căsătorit cu regizorul muzical de teatru, televi-ziune şi cinematografie Petru Mazur.

Fiul cel mare, Ilie, a urmat cursurile Şcolii S.M.T.C. şi în1968 a devenit director adj. la Fabrica de Tananţi, Piteşti.

Celălalt fiu al familiei, Modest, a absolvit liceul înRâmnicu Vâlcea (promoţia 1958) după care a urmat înBucureşti o Şcoală Medie Tehnică de Energie şiElectrotehnică. În mod curios, după absolvirea acesteiultime şcoli liceale îşi dă seama că viitorul său trebuie să fielegat de muzică, ceea ce s-a şi întâmplat ulterior, facând ocarieră artistică în domeniul muzical, dirijat de orchestrăsimfonică, cu care nu numai vâlcenii se mândresc, dar chiarşi întreaga Românie. De fapt zorii carierei muzicale s-auivit încă din copilărie sa, când a luat primele lecţii de con-trabas şi de violoncel de la maeştrii locali prof. TeodorGeantă şi prof. universitar Leca Morariu (de asemenea refu-giat pe meleag râmnicean, sosit din Bucovina). Instruirea înteoria muzicală şi-o începe în aceiaşi perioadă, dar cu con-cursul cumnatului său, omul de artă Petru Manzur, cel careurma să ajungă printre altele şi Directorul Operei Românedin Timişoara. Cu fermitate, tânărul Modest s-a orientatexclusiv către o carieră muzicală doar după absolvirea celordouă şcoli preuniversitare menţionate. În consecinţă,urmează în Bucureşti Conservatorul de Muzică, pe care-labsolvă în anul 1966. După absolvire se angajează ca artistinstrumentist la partida de contrabas la Filarmonicii dinTimişoara. Concomitent se aproprie şi de activitatea dirijo-rală, devenind dirijor al Orchestrei de Cameră aFilarmonicii din Timişoara.Din anul 1971 ocupă postul de dirijor şi director alOrchestrei Simfonice de Stat din Botoşani, la care activeazătimp îndelungat şi pe care a ridicat-o la nivelul instituţiilormuzicale de elită ale ţării. În anul 1986 ocupă postul de diri-jor şi director al Filarmonicii de Stat ,,Oltenia” din Craiova,unde iniţiează activităţii muzicale remarcabile: Festivalul„Craiova muzicală”, „Săptămâna Muzicii de Cameră”,Concursul de interpretare muzicală „Dinu Lipatti” şi înfi-inţarea orchestrei de cameră ,,Ars Mundi ”.În aceeaşi perioadă a dirijat mari orchestre filarmonice dincentre muzicale renumite din întreaga lume, dar şi în con-certele din cadrul Festivalul Muzical Internaţional ,,GeorgeEnescu” ediţia a XI-a în Bucureşti. În perioada 1991- 1994a devenit prim dirijor şi director al Teatrului Liric „Elena

Dr. Octavian POPESCU

VÂLCENII FRAŢI BUNI CU ARDELENII, CUBASARABENII ŞI CU BUCOVINENII!


Teodorini” din Craiova. Numeroasele concerte dirijate şiactivitatea din studio i-au permis să înregistreze o importan-tă discografie. (Sursa: Simion Petre Cichirdan, în volumul,,Studii Vâlcene” nr VI, 2010, p558)

Primul copil născut în Râmnicu Vâlcea este a doua fiică,Stela, absolventă a L.A.L. în 1962, şi absolventă în 1968 aFacultăţii de Construcţii Timişoara, apoi din 1971, şefaBiroului Tehnic al T.C.IND. Govora.

Un alt membru al familiei Cichirdan, Simion-Petre, născutîn 1951 are o evoluţie remarcabilă atât ca profesionist îndomeniul tehnic (în industria aeronautică şi în ceahidraulică) fiind unul din cunoscuţii specialişti înProiectarea Tehnologiilor Asistate de Calculator pentruMaşinile cu Comandă Numerică (1977), dar şi în cea artis-tică (sculptor, pictor, gazetar, muzicolog, scriitor etc). Dacădupă absolvirea facultăţii a locuit şi a lucrat o perioadă detimp în Craiova, Fabrica de Avioane Craiova, din anul 1981se stabileşte definitiv în Râmnicu Vâlcea, lucrând până lapensionare în citadela industriei hidraulice româneşti, uzina„Hervil ” din această localitate.

După pensionare a desfăşurat şi desfăşoară numeroaseactivităţi cultural-educative, publicistice, de creaţie artisticăîn domeniul literar şi muzical, de creator de artă (pictură,sculptură). În anul 2009 a creat ,,Monumentul FoştilorDeţinuţi Politici” din oraşul Ocnele Mari, amplasat pe loculfostei închisori politice, iar în anul 2011 a contribuit esenţialla organizarea şi desfăşurarea Festivalului şi ConcursuluiNaţional de Poezie „Vasile Militaru”, scriitor care şi-a datsfârşitul în închisoarea comunistă denumită şi „Academiade sub pământ”, nume dat de intelectualul şi politicianulPetre Pandrea care a trecut şi el prin temuta închisoarepolitică vâlceană. Începând din anul 2008 Simion-PetreCichirdan a publicat poezie şi proză în volumele intitulate,,Caietul gri”, ,,Transfigurări”, „Carmine”... şi este înprezent redactor şef la revistele vâlcene ,,Seniorii”,„Povestea vorbei”, dar şi director al revistelor „Cultura vâl-ceană”, „Cultura Ars Mundi”-on line, „Forum vâlcean”...Despre familia Cichirdan ca şi despre alţi refugiaţibasarabeni şi bucovineni scria omul de mare cultură, scri-itorul vâlcean Costea Marinoiu: ,,Vâlcea a strălucit atuncicând, începând din martie 1944 şi până în 23 august 1944,şaptezeci de mii de români din Bucovina de Nord şi

Basarabia prădaţi de averea personală au fost evacuaţi înJudeţul Vâlcea printr-un act de mare patriotism alMareşalului Antonescu care a încercat să salveze stirpeabasarabeană, şi bucovineană, răsădindu-le şi onorându-le înacelaşi timp, în noua vatră la fel de românească (una carefusese într-o anumită perioadă şi ea sub influenţa la aceadată, austriacă), faţă de inamicii săi, care au dorit să leîngroape pentru totdeauna în Siberia” (Sursa: MarinoiuCostea în revista „Seniorii” nr 2 (6) Rm. Vâlcea, 2012,p.20) (va continua).

NOTE REDACŢIA INTOL PRESS

1. Refugiul în 1940 a fost posibil doar între 28 iunie (ulti-matumul dat de URSS) şi 3 iulie (când sovieticii au închispunctele de frontieră de-a lungul Prutului), 200.000 decetăţeni de toate etniile părăsind Basarabia şi Bucovina deNord (mulţi întorcându-se în 1941).2. Trebuie exclus din vocabular termenul de refugiat pentrutoţi evacuaţii (cu Foaie de Evacuare sau Carnet de Evacuat)dintre Martie 1944 şi august 1944...3. Mijloacele de transport ale evacuaţilor au fost căruţa şitrenul... 4. De notat că foarte mulţi basarabeni evacuaţi în 1944 înOltenia erau olteni (învăţători şi preoţi) trimişi cu serviciulîn Basarabia între 1918 şi 1940. 5. Învăţătorii, profesorii şi preoţii au primit sprijin consis-tent imediat... Meseriaşii, antreprenorii au traversat operioadă negră în viaţa lor mai mult decât ceilalţi între 1944şi 1950... Fraţii Cichirdan spre exemplu, Simion (trei copii)şi Vasile (cinci copii), posesori de ateliere de lucru, particu-lare, croitorie-tâmplărie, au suferit cumplit ei şi familiile lorpână când statul comunist i-a integrat în unităţile productivede stat nou înfiinţate, cam de prin 1950-Vasile şi 1956-Simion.6. Incredibila asimilare a evacuaţilor basarabeni şi bucovi-neni-porecliţi refugiaţi-s-a datorat religiei ortodoxe, obi-ceiurilor şi tradiţiilor comune din Oltenia şi din cele douăprovincii nord şi est româneşti, căsătoria fiind unul dintrecele mai frecvente evenimente, în special, în acei ani, întrevăduve autohtone şi burlaci nou veniţi... Mai apoi, princăsătoria copiilor, asimilarea a fost efectivă, noţiunea de

basarabean fiind abolită complet. Considerăm că basarabenipuri există după 1950 doar în România (şi foarte puţini,dacă nu deloc în Republica Moldova), chiar şi acum, pecând noţiunea folosită în Republica Moldova fiinduna...forţată! 7. În înţelegerea mai deplină a naratorului care trădează unanume entuziasm pentru „intruşii” anului 1944 din Vâlcea,trebuie să menţionăm faptul că Râmnicu Vâlcea, doaroraşul, nu conţinea mai mult de şapte mii de locuitori în1944 iar evacuaţi au fost înregistraţi, în acelaşi an, şaptezecide mii numai în judeţul Vâlcea! Listele de evacuaţi în oraşulnostru şi staţiuni cuprindeau elite-funcţionărime-basarabene şi bucovinene, ceilalţi fiind evacuaţi în împre-jurimi. Spre exemplu, Horezu a găzduit în 1944 PrimăriaHotinului iar Drăgăşaniul a găzduit Primăria Soroca!Cernăuţiul a fost repartizat în Râmnic, Govora şiCălimăneşti...Observăm că românii din Basarabia de Nordau fost „cazaţi” în Oltenia de Nord, Oltenia toată, guvernulde atunci, gândind la tradiţiile-cultură,-comune, în celedouă spaţii...8. Faţă de lista domnului Octavian Popescu adăugăm noi onotă despre Familia Parlapan stabilită în 1940 în RâmnicuVâlcea: Ignat Parlapan, Ştefan Parlapan şi Olga Parlapan,pe str. Tudor Vladimirescu la nr 67. Cu actul nr 4 din 26 031943 a cumpărat terenul din str. Traian nr 212 unde şi-aconstruit casa în 1945. Ştefan Parlapan şi Olga Parlapan auavut doi copii: Mihaela şi Florin Parlapan care au învăţat laLiceul Lahovari (Nicolae Bălcescu, atunci). Florin Parlapan(sau „Gioni Pantaloni”, după poreclă) era în 1990 adjunctullui George Emil Palade în SUA, câştigătorul PremiuluiNobel pentru Medicină în 1974 ...Considerăm, că una dintrecele mai proeminente personalităţi din Cartierul „Versail”cuun trecut atât de înspăimântător-a trebuit să fie înfiiat de unlocalnic-ca să urmeze liceul-a fost al lui Florin Parlapan,elev strălucit, trimis în Franţa pentru continuarea liceului,după care statul francez l-a trimis pentru studii în SUA. Cetrecut, şi ce viitor, unul din paradoxurile plăcute ale comu-nismului românesc.9. Borosan Vasile a iniţiat pe actualul loc unde se află Salade sport de la Colegiul Mircea cel Bătrân un centru de cer-cetare meteorologică.

INVENTICA

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentruInginerie Electrica ICPE-CA, in colaborare cu

Comitetul Electrotehnic Roman, cu sprijinul MinisteruluiEducatiei si Cercetarii Stiintifice, va organiza a 7- a editie aSeminarului de Istoria Electrotehnicii Romanesti.

Seminarul se va desfasura in data de 29 octombrie 2015,

la sediul ICPE-CA din Splaiul Unirii nr. 313, sector 3,Bucureşti, Corp J, Etaj III, Sala de Consiliu, incepand cuora 9.45.

Cercetatori, profesori, studenti se vor intalni in cadrulseminarului pentru a promova rezultatele stiintifice sitehnice din domeniul ingineriei electrice. Totodata, semi-

narul va reprezenta un bun prilej pentru sarbatorirea a 65 deani de activitate ICPE-CA si, nu in ultimul rand, pentru areliefa si promova personalitatile marcante din domeniulelectrotehnicii romanesti.

Mai multe detalii despre eveniment se gasesc la adresa:http://www.icpe-ca.ro/evenimente/2015-ist-elth.pdf.

Biroul de Presa ICPE-CA

COMUNICAT DE PRESA27 octombrie 2015

VOINEASA - STAŢIUNE CLIMATERICĂ

Judeţeul Vâlcea are un bogat potenţial balneo-turistic.În judeţul nostru funcţionează staţiunile balneare:

Ocnele Mari, Băile Govora, Băile Olăneşti, CălimăneştiCăciulata, precum şi Voineasa - staţiune climaterică.

Voineasa este o comună care se află în partea de nord ajudeţului pe cursul superior al râului Lotru, în partea de josa depresiunii, între munţii Lotrului la Nord şi cei aiCăpăţânii la Sud, şi la o altitudine de 650-750m, localitatease găseşte la 36 km Nord Vest de oraşul Brezoi. Voineasa afost cândva o aşezare de moşneni şi atestată documentar la9 iunie 1520. În anul 1997 numărul locuitorilor era de 1888din care 902 de sex masculin şi 986 de sex feminin (1 iulie1997).

În a doua jumătate a secolului XX s-a construit în

această zonă Hidrocentrala Ciunget. Sediul central algrupului de şantier a fost localitatea Voineasa.Constructorii, în locul obişnuitelor barăci au construithoteluri şi vile în stil autohton însoţite de dotări tehnico-edilitare, culturale şi comunale, şi au beneficiat de ele pânăla terminarea lucrărilor. În anul 1981, după terminarealucrărilor şi plecarea constructorilor, Voineasa a devenitstaţiune climaterică cu caracter permanent pentru odihnă şitratament. Factorul principal de tratament este climatul deculoar intramontan cu veri răcoroase şi ierni blânde, tem-peratura medie anuală este de 5-6 Gr Celsius, în iulie estede 16 Gr. Celsius, iar în ianuarie de -5 Gr. Celsius.Precipitaţiile atmosferice anuale sunt de 800 ml/m2. Seînregistrează un număr mediu anual de 140 de zile cu pre-

cipitaţii şi 100 de zile cu zăpadă. Durata de strălucire asoarelui este de 1800 de ore anual. Vânturile bat din direcţianord vest spre nord est. În general este un climat montan,tonic, stimulent cu aer curat, fără praf şi alergii.

Baza de tratament este prevăzută cu secţie de hidrote-rapie şi electroterapie. Aici se pot trata nervoze, astenie,stări de convaleşcenţă, şi boli respiratorii. De curând, laCiunget s-a dat în folosinţă una, probabil, dintre cele maifrumoase staţiuni de iarnă, deasupra lacului de acumulare,cu tot ce este mai frumos şi util practicării sporturilor deiarnă...

Voineasa este un loc mirific pentru odihnă şi sănătate.

Gh. MĂMULARU


VENIAMIN MICLE: „COMUNA COSTEŞTI. CULTURĂ ŞISPIRITUALITATE” ŞI „BIJUTERII BISTRIŢENE”

Redăm din Programul zilei de 11 octombrie 2015:

Centrul comunei (în faţa Primăriei Costeşti). 10.00 -Deschiderea târgului tradiţonal - Expoziţie cu vânzare deproduse tradiţionale locale.

Căminul Cultural ”C.I.Popian”-Secţia de Artă”Gh.D.Anghel”: 14.00 – Lansare cărţi, ArhimandritVeniamin Micle („Tezaur bistriţean”, „Comuna Costeşti -cultură şi spiritualitate”)

Sunt invitaţi de la Râmnicu Vâlcea: Marian Pătraşcu-Forumul Cultural al Râmnicului, Mihai Sporiş-Cercul de laRâmnic "Grădina Maicii Domnului", GheorghePantelimon-Asociaţia Seniorilor din Educaţie, Ştiinţă şiCultură, Petre Cichirdan-Revista CULTURA vâlceană,Gheorghe Jianu-Revista FORUM vâlcean.

Întâlnirea de la Căminul Cultural se va bucura de pre-zenţa domnilor Nicolae State Burluşi de la ArhiepiscopiaRâmnicului, precum şi a scriitorilor Ion Soare şi Ioan St.Lazăr, membrii ai USR.

*A fost o zi cu ploaie; în consecinţă, la parterul

Căminului Cultural a avut loc Târgul Tradiţional în care auputut fi admirate produse procesate de tinerii şi bătrâniiartişti din comună dar şi produse din zona artei culinareprezentate de gospodari ai comunei...Au impresionatbroderiile, tesăturile, icoanele încrustate în lemn, cele pic-tate pe sticlă şi lemn, dar şi câteva uleiuri pe pânză...Dinarta culinară menţionăm murăturile de iarnă şi conservelecu Zacuscă! toate, având ca fundal un film despre Costeştiprezentat pe Antena 3 şi realizat de Adrian Ursu. Da, şiŞerban Huidu este tot din Costeşti!

*Lume bună prezentă la lansarea celor două cărţi ale

Arhimandritului de la Mănăstirea Bistriţa, Veniamin Micle,fericită să participe la un asemenea eveniment în care nu acontat decât valoarea de cercetător istoric, şi de artist, demare cărturar ale acestui înalt prelat, care a folosit optimprilejul pentru a-şi prezenta cele două opere, dar şi opiniilepersonale, privind „Luptele de la Posada” localizate laCheile Bistriţei şi continuarea lucrărilor-definitivarea-decreare a Muzeului Tiparului Românesc la MănăstireaBistriţa!

Au fost prezenţi, pe lângă autoritatea locală reprezentatăde primarul Toma Marius Peştereanu (şi foşti primari, alţiintelectuali din comună), reprezentanţi ai mediei şi culturiivâlcene de la VTV şi Editura Intol-Press, precum şi de laForumul Cultural al Râmnicului. Au vorbit despre cărţi şipersonalitatea Arhimandritului Veniamin Micle, dar şidespre cele două iniţiative ale domniei sale, Posada şiMuzeu, cu pro şi contra: Dumitru Bondoc (un laudaţio laadresa părintelui în cei mai corecţi şi elevaţi termeni),Marian Pătraşcu (adept al „Posadei” la Perişani-cu argu-mente, dar a confirmat şi ipotezele Arhimandritului Micle,extrem de convingătoare şi care sunt de luat aminte!), IoanSt Lazăr (doct, referindu-se la cărţi şi circumspect asupraMuzeului în locaţia Mănăstirii Bistriţa), Alexandru PopescuMihăeşti (care ar vrea să se facă Muzeul la Mihăeşti, dacăpărerea dumnealui ar conta!), Petre Cichirdan („Posada” eîncă în lucru şi cei inteligenţi au construit mozaicul pe faţa-da Arhivelor de la Râmnic, în 1980! confirmând locaţia înVâlcea. Muzeul trebuie pus în funcţiune acolo unde s-a

început construcţia, deja, înainte de 1989, la MănăstireaBistriţa), Gheorghe Jianu („luptător” alături de VeniaminMicle pentru locaţia Bistriţa) şi Nicolae State Burluşi careşi-a venerat maestrul (desigur, în persoana Arhimandritului,vicar cândva la Episcopia Râmnicului) dar şi „liniştindu-l”că nimeni până acum nu a luat o decize în acest sens! pro-blema muzeului, rămânând deschisă...

Să mai adăugăm că în cuvântul nostru am subliniatimportanţa lansării acestui proiect în 1983 cu un muzeu(locaş pentru obiecte rare) în incinta Mănăstirii Bistriţa carea însemnat construirea-dezvoltarea unui spaţiu, generos, înacelaşi stil arhitectonic cu construcţia existentă, dar care acreat o nouă imagine de ansamblu; pur şi simplu curteamănăstirii, construcţiile administrative, luând alura uneiUniversităţi, unei Şcoli de rang înalt! Realizarea acestuiproiect, atunci, într-o mănăstire, alături de construcţiileîndrăzneţe ale României: Metroul, Ansamblul edilitar dinjurul Casei Poporului etc. sunt numai lucruri bune, argu-mente solide (pe lângă celelalte de ordin ştiinţific) că, unMuzeu de Carte Rară, şi al Tiparului, şi-a creat deja otradiţie în vederea înfiinţării lui aici, la Mănăstirea Bistriţa!Am mai spus, subliniat, remarcat, unicitatea argumentelorcolosale ale Arhimandritului Micle de a lega picturaBolniţei de numele lui Teofan Grecul, Andrei Rubliov şiDionisie Rusul, creând premisele unei noi abordări asupraIstoriei Artelor Româneşti, mult mai aproape de adevăr, celpuţin (dar foarte mult) referitoare la începuturile ei.

*Ne face plăcere să prezentăm câteva idei în legătură cu

cele două cărţi lansate la Căminul Cultural Costeşti înambianţa pregătită cu grijă şi profesionalism de însuşi pri-marul în exerciţiu, Toma Marius Peştereanu, secondat cubrio de doamna bibliotecar Mihaela Silvia Măgureanu. Înprimul rând ziarele Cultura vâlceană, Povestea vorbii 21,Forum vâlcean, Editura Intol Press mulţumeşte autorului„Bijuteriilor bistriţene” pentru cuvintele adresate în pream-bulul cărţii, aprecieri care ne fac să fim mândri că publicaţi-ile noastre au fost alese ca suport de transmitere în spaţiulpublic a lucrărilor ce constituie subiectul cărţii. Apreciemla rândul nostru că spaţiul de cercetare ştiinţifică cuprecădere în domeniul istoriei Judeţului Vâlcea, laice şireligioase, este dominat în acest moment, şi nu numai, deArhimandrit Veniamin Micle, cunoscut cărturar cu peste 81de titluri la activ, cărţile prezentate la Costeşti, continuânddeja o tradiţie a stilului său inconfundabil, unitar, extrem debine construit, atractiv, şi plin de idei, demonstrând culturasa amplă, enciclopedică... Între aceste „Bijuterii bistriţene”se disting trei grupări de idei, cele mai multe controversate,dar, după cum opina un cunoscut cercetător contemporan,„nimeni până acum, neputând a le combate”! Biserica„Bolniţa” bijuterie arhitectonică şi de artă picturală,Bisericile „Ovidenia” şi „Sf Arhangheli” din Peştera Sf.Grigorie Decapolitul şi Colecţia de piese cultice de laMănăstirea Bistriţa. Noi adăugăm la acestea, că însăşi bi-serica centrală din cadrul Mănăstirii este o nestemată întreaceste bijuterii. Este însuşi spiritul central european pe carearhitecţii şi pictorii timpului (Tatarăscu şi Gherontie) l-auaplicat în Valahia Mică, la Bistriţa, Tatarăscu, definitivândaceastă capodoperă care pune în lumină spiritul ortodoxprin stilul gotic. Este cu adevărat o aplicare a unui ecu-menism desăvârşit. Este dacă vreţi un produs din careizvorăşte Lumina! Tatarăscu s-a depăşit în desfăşurarea

murală a acestei erminii unice pe care nu o întâlnim nici laArhiepiscopia Râmnicului şi nici la Biserica din DealulCetăţuii Râmnicului. Desigur, cu siguranţă el a ştiut, a con-statat, că arcadele şi ferestrele gotice sunt „săgeţi” careimprimă spiritului dorinţa de ridicare la Ceruri, aducândLumina!

Cine intră în contact cu cărţile (ele sunt mai multe, prinprisma unor diferite abordări) va constata aceste calităţi alestilului pe care le-am prezentat mai sus, în plus, trăieşte oadevărată binefacere spirituală, acestea conţinând profundedezbateri pe tema vechimii monumentului de arhitectură,Bolniţa, dar şi asupra datării execuţiei picturii, asupra auto-rilor ei. Cu o măiestrie rar întâlnită la istoricii de artă, V.Micle aprofundează lucrarea atât prin sfânta realitate a do-cumentului, dar şi prin mijloacele artistului-starea „poetică”a expresiei picturale...Chiar aşa, mai rămânea să ne trimităla ceva muzică psaltică, a timpului, secolele XIV şi XV, casă avem o formă incipientă de interferenţă a artelor...Descriind pictura din interiorul „Bolniţei”, V. Micle neplimbă prin marile realizări ale picturii timpului specificămaeştrilor Teofan Grecul, Rubliov, Dionisie Rusul... Cegândire îndrăzneaţă, ce posibilităţi, ce experienţă în toatelucrurile bune ale Pământului, ale Omului, la acest marecărturar, şi savant, navigator printre meandrele artelor şilucrurilor sfinte (dacă nu cumva sunt totuna, căci doar toatese exprimă prin Adam, creat de Dumnezeu!)... Aflăm nunumai cu această ocazie, domnia sa este la a douăzeceavariantă editorială de tratare a subiectului, culmea-într-oeditură inexistă şi într-o tipografie „inocentă” cu numele„Sfânta Mănăstire Bistriţa”! Să mai adăugăm un amănuntinteresant, bine de ştiut pentru cei care-i fac pe pictorii debiserici zugravi (desigur, ştim: zografi, zugravi „totuna”chiar dacă altceva înseamnă în alte limbi), pe aceşti mariartişti ai picturii Renaşterii est europene din prima jumătatea mileniului II, că, de la Rubliov încoace, după 1450, Rusiaexportă artişti în domeniul picturii religioase de facturăbizantină dar cu început de însemne-trăsături reale-omeneşti semnalând Renaştrea est europeană în domeniulcultic. Rusia dezvoltă o iconografie a Icoanei mai degrabă,aproape de pictura paralelă a timpului din Ţările de Jos...Pictorii specializaţi în Rusia se revarsă spre ţările valahemai mult decât oriunde.

Să mai subliniem stilul academic, atât de pur, al scrie-rilor părintelui Micle, scrieri fără cusur, cu un noian de date,care niciodată nu sunt forţate (nu se referenţiază denumirileintrate în conştiinţa publică), nu deranjează; stil lipsit deneologisme şi ilicitele scheme de exprimare specifică„criticului literar sau artistic”... Acest stil academic estecombinat cu cel practic rezultat din observaţia, şi expe-rienţa, personală ceea ce conferă textului mai multă perso-nalitate, mai multă autenticitate. De aceea zicem noi că nueste ocazie mai bună a comunităţii ca ea să profite de pu-terea de muncă, de experienţa părintelui, şi să-i sprijinelucrarea, cea de zi cu zi, care onorează locul în care seexprimă-timpul-dar şi lucrări începute altădată care-şi cautărezolvarea-definitivarea, astăzi!

Acest om a început ceva şi după treizeci de ani vrea sădesăvârşească lucrul, să-l prezinte bine făcut, să-lîmbunătăţească, ştiind că „niciodată nu este prea târziu”, căîncă sunt spirite-oameni care trăiesc în speranţă!

Am vrea, în încheiere, să nu uităm mesajul pe care ni l-a dat Arhimandritul Micle cu ocazia decernării, la Costeşti,în 2015, a titlului de Cetăţean de Onoare al comunei, cânda prezentat un document cu un străbun al său pe nume„Micle” care a venit din nordul Transilvaniei la mijloculsecolului XVI să cumpere o moşie aici, la Costeşti!...Ceminune de faptă, care atestă uniformitatea valorii pământu-lui (civilizaţiei) atât în Transilvania-puternică, din centrulEuropei, cât şi în Mica Valahie; după noi, încă de atunci,totuna!

Simion PETRE


VENIAMIN MICLE LA COSTEŞTI, LANSĂNDU-ŞI DOUĂ CĂRŢI!

Veniamin MICLE: -....Am reuşit să scriu a douăzeci şicincea carte despre comuna Costeşti! (...) M-a pre-

ocupat acest teritoriu, al Costeştiului, pe care de la început l-am găsit ca fiind foarte bogat în Istorie! Eu m-am ocupat înspecial de istoria medievală a comunei, începutul mănăsti-rilor, şi am constatat că cea mai veche vatră monahală dinjudeţul Vâlcea este în zona Bistriţa! Bistriţa este mai vechedecât Vodiţa sau Tismana Sfântului Nicodim! pe care istoriciile citează, însă, pe primul loc. Aici am descoperit că cea maiveche biserică datează de la 1300 şi a fost zidită în PeşteraSfântului Grigore Decapolitul. Lucru foarte interesant, estemenţionată de arhidiaconul Paul de Alep, secretarulPatriarhului Macarie al Antiohiei, care vizita zona şi care aconsemnat acest adevăr. Apoi avem Schitul SfântuluiProcopie, despre care cronicarul polonez Maciej Stryjkowskiafirmă că a fost zidit de Basarab I pe locul Bătăliei de laPosada.... Până acum s-au stabilit vreo unsprezece localităţica locuri posibile unde a avut loc bătălia, însă, după ultimelemele cercetări Bătălia de la Posada a avut loc în defileulBistriţei; pentru că se spune că Basarab I a construit schitulSfântul Procopie pe locul unde a fost Bătălia! Iar învăţatul rusKovalevski ne informează că în locul Mănăstirii Bistriţa afost un schit închinat Sfântului Procopie! De asemenea, în„Viaţa banului Barbu Craiovescu, ctitorul MănăstiriiBistriţa”, scrie că atunci când avea el optsprezece ani a fostprins de turci, dus la Ţarigrad, închis în temniţă şi condamnatla moarte! Sentinţa trebuia să aibă loc pe 8 iulie, exact în ZiuaSfântului Procopie; noaptea, tânărul Barbu a petrecut-o înrugăciune stăruitoare către Sfânt, ca să-l salveze. Dimineaţa,temnicerii găsesc locul de detenţie gol... Tot în aceeaşidimineaţa, stareţul Schitului Sfântul Procopie găseşte în bi-serică legat în lanţuri pe Barbu îngenuncheat în faţa IcoaneiSfântului Mucenic! Drept recunoştinţă pentru salvarea mira-culoasă, Barbu promite Sfântului că va face în locul schituluio mănăstire monumentală! Astfel, Mănăstirea Bistriţa esteconstruită pe locul unde a fost Schitul Sfântul Procopie, cti-torit de Basarab I! (...) Deci, ca să fiu mai scurt, în aceastăzonă a Costeştilor au fost construite 27 de biserici! dintre careurmătoarele mănăstiri şi schituri: Mănăstirea „Schimbarea lafaţă”sau „Bolniţa” Mănăstirii Bistriţa a fost construită în1350! Toţi istoricii consideră că este ctitoria lui BarbuCraiovescu. Eu am demonstrat în această carte „Tezaurbistriţean”, că Mănăstirea datează de la 1350, fiind construităsub influenţa Mişcării isihaste de la Paroria, din sudulDunării. Apoi a urmat Mănăstirea Bistriţa, construită pe la1492. Apoi, pe la 1500 se construieşte Schitul „Ovidenia” sau„Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, construită catainiţă, unde ascundeau tezaurul mănăstirii şi moaşteleSfântului Grigore Decapolitul, când era mănăstirea în primej-die! Urmează Mănăstirea Arnota (1633), Schitul SfinţiiArhangheli (1735), tot în Peşteră. Schitul „Scăunelul” sau„Părul” (1689), Schitul de Supiatră sau 44 de Izvoare (1701)şi Schitul Păpuşa (1710). Cunoaşteţi, nu? El este construit petemelia unei biserici mai vechi, construită de Neagoe Basarab(1500-1502)! Acolo a fost construită Bolniţa mănăstiriiBistriţa, într-un loc climateric mai plăcut! (...)

Mănăstirea Bistriţa a adăpostit o serie de şcoli. În zonaCosteşti, am găsit 27 de şcoli, din care 21 au fost organizateşi au funcţionat în Mănăstirea Bistriţa. Prima şcoală de cul-tură slavonă care a funcţionat în sec. al XV-lea! Era pentrucălugări şi fiii boierilor! Acolo au învăţat nepoţii boierilorCraioveşti! Între care cel mai strălucit elev a fost NeagoeBasarab! După cultura sa, ne dăm seama ce şcoală se făceaatunci, pentru că Neagoe Basarab a fost şi teolog, şi istoric, şijurist, şi filolog, ...Tot în sec al XV-lea apare Şcoala Anonimăde Pictură! Anonimă pentru că nu i se cunosc autorii! care aupictat Biserica Ovidenia şi cărora nu li se cunosc numele! Totla Bistriţa apare Şcoala de Tipografie a IeromonahuluiMacarie...cel care introduce-primul-tiparul în ŢaraRomânească! Urmează şcoala de pictură a lui Dobromir,Şcoala de Sculptură, Şcoala bistriţeană de caligrafi şi minia-turişti, Şcoala de Cultură Slavo-Română. Toată lumea ştie de„Scrisoarea lui Neacşu de la Câmpulung” din 1521, dar nuştie că Bistriţa a fost un mare focar de cultură în limba

română! Nimeni nu aminteşte de Zapisul de la MănăstireaBistriţa din 1573! Este primul Zapis mănăstiresc scris înlimba română descoperit în Ţara Românească! De ce vorbescde toate acestea aici şi acum... Deoarece eu am vrut să fac dinMănăstirea Bistriţa ceea ce trebuie făcut! Fiecare Ţară orto-doxă are câte o mănăstire reprezentativă! Dacă în acea mănă-stire se iniţia şi lansa ceva, ţara respectivă o declara primauniversitate sau academie a ţării respective! Noi suntemromâni!.. dar mereu ne plângem că nu reuşim să realizămceva, fiindcă nu ne lasă ba turcii, ba ruşii, ba ungurii, şi uiteaşa, nu facem nimic! Iată ce au făcut ceilalţi: Serbia şi-adeclarat Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos UniversitateNaţională, pentru că aici au apărut primele scrieri în limbanaţională! Bulgaria: Mănăstirea Kelifarevo, Grecia:Mănăstirea Meteora, Ucraina: Mănăstirea Pecerskaia dinKiev, Rusia: Mănăstirea Serghie de Radonej. Noi ce facem?La Bistriţa a apărut prima tipografie a ieromonahuluiMacarie, prima carte românească: Istoria Universală aieromonahului Mihail Moxa! Aici au apărut primele Şcoli decaligrafi! de miniaturişti! Şcolile de caligrafi au început dinsec. XV şi au durat până în secolul XIX! Rusia, Bulgaria con-sideră primele Universităţi şcolile apărute în mănăstirile lor!La fel, în ţările din Apus, Franţa, Germania, Belgia etc. Ce

ziceţi, n-ar trebui să facem acum o dezbatere prin care să sta-bilim ce trebuie făcut pentru ca Bistriţa să fie ceea ce merită,declarată simbolic prima Universitate a Ţării Româneşti?

Deci, meritul meu este că am săpat adânc şi am descoperitrealităţi care nu s-au cunoscut până acum. Mi-a datDumnezeu şi timp, mi-a dat şi posibilitate. Bine ar fi să mate-rializăm aceste descoperiri... Încă ceva, Mănăstirea Bistriţa adat primul episcop al Râmnicului, în 1504! Lucru, iarăşi,demonstrat de mine. Odată vorbeam cu domnul Ioan Soarecare-mi spunea lucruri foarte interesante de domnul Mihăilă;domnul academician Gheorghe Mihăilă, care mă cunoştea şimă aprecia foarte mult, când eram între „patru ochi”! cânderam în public, parcă se retrăgea! Şi domnul Soare l-a între-bat: domnule academician, de ce nu susţineţi opinia părin-telui Micle cu privire la locul apariţiei Liturghierului? - Păicum? să mă contrazic pe mine? O viaţă întreagă am susţinutTârgoviştea pentru prima tipăritură şi acum să susţin Bistriţa?Lăsaţi, după moartea mea! Şi să continui: ştiinţa admitepolemica, fiindcă se vorbeşte şi se studiază pe bază de docu-mente, în timp ce istoricii aceştia, nu au curajul sărecunoască, parcă ar face un baraj în faţa cunoaşterii... Eu numă supăr dacă cineva, pe bază de document, mă contrazice!Eu când am o idee, pot să stau şi cincizeci de ani să clarificdocumentar. De exemplu, la Macarie tipograful, m-am gânditdin anul 1957 când eram seminarist la Cluj şi am vizitatMănăstirea Bistriţa; atunci o măicuţă ghid ne-a spus că acolo(acum suntem la Costeşti n. a.) a fost prima tipografie... Aşam-a impresionat de mult!...prima Tipografie, Macarie! şi deatunci, unde găseam o informaţie o notam şi o puneam ladosar. Mă gândeam, oare voi ajunge eu să scriu o carte despreMacarie, când o să se împlinească 500 de ani? făceam calcu-lul pentru 2008...şi mi-a ajutat bunul Dumnezeu. MănăstireaBistriţa a dat primul episcop, pe Macarie!... şi aici avem pro-bleme cu istoricii! Sunt unii care consideră că a fost Maxim

Brancovici, cutare, cutare, dar n-au documente! Documentulmeu este: egumenul Macarie bistriţeanul ajunge episcop laRâmnic, iar când Neagoe Basarab devine domnitor, îl faceMitropolitul Ţării Româneşti, în anul 1512. Neagoe Basarabi se adresa aşa: - „Bunul meu părinte, dascălul şi învăţătorulmeu”!... De ce îl numeşte aşa? Pentru că ieromonahulMacarie a fost stareţ şi profesor la Şcoala Slavonă de laBistriţa, unde a învăţat Neagoe Basarab. Oare ce doriţi maimult, dacă el îl recunoaşte „bunul meu părinte şi dascăl”!?...Aşa, primul document mănăstiresc l-am menţionat, al luiEftimie; prima Istorie în limba română, 1620, Mihail Moxa;şi Pravila de la Govora a fost tradusă tot la MănăstireaBistriţa de Mihail Moxa.

Să mai spunem câteva cuvinte despre cartea „Tezaurbistriţean”...Istoricii spun că biserica Bolniţei îi aparţine luiBarbu Craiovescu, însă nu este adevărat. (...) Pictura Bolniţeidatează din jurul anilor 1494, 1495! când Barbu Craiovescuera numai Ban. El ajunge Mare Ban în timpul lui Radu celMare....Vorbesc în carte despre Tabloul volitiv, de inscripţiaoriginală, dar ele au fost modificate în 1710, când a fost pictatPridvorul de la intrare. Vorbesc într-un articol desprePantocrator; nici un cercetător nu a reuşit să descifrezeinscripţia din jurul lui. După ce s-a curăţat pictura, am reuşitsă o descifrez... Apoi am studiat toate textele Pantocratoarelorpe care le-am găsit, le-am comparat, începând de laConstantinopolul din Grecia, Bulgaria, Rusia şi ŢaraRomânească, dar am găsit acest text numai la celebrul pictorTeofan Grecul; de origine aromână, s-a născut în capitalaImperiului Bizantin. Se spune că a pictat patruzeci de bisericidin piatră, la Constantinopol, Halkidon şi Galata; apoi, întreanii 1360 şi 1370 pleacă la Novgorod unde, cu ajutorul unorucenici, realizează în 1378 frescele Catedralei SpasoPreobrajenie sau Schimbarea la Faţă. Remarcăm faptul căicoana Pantocratorul are textul identic cu cel din biserica„Schimbarea la Faţă” de la Mănăstirea Bistriţa, anume:„Domnul din cer pe pământ a privit, ca să audă suspinulcelor ferecaţi, să dezlege pe fiii celor omorâţi, să vestească înSion numele Domnului şi lauda Lui în Ierusalim, când se voraduna popoarele împreună şi împărăţiile ca să slujeascăDomnului”. Aşa m-am gândit la o legătură dintre TeofanGrecul şi Bolniţa noastră, şi am găsit-o: Teofan a avut ucenicpe marele pictor rus Andrei Rubliov, iar acesta l-a avut ucenicpe Dionisie Rusul care pictează multe biserici în Rusia, dar laun moment dat dispare şi nu e găsit nicăieri. Exact din 1492până în 1496! când a fost pictată Bolniţa. Din comparaţiafăcută între stilul lui Dionisie şi cel al bisericii Bolniţei, amdescoperit imagini identice, exacte! Atunci am ajuns la con-cluzia că biserica Bolniţă este pictată de Dionisie Rusul!

(Redat video şi în scris pe Cultura Ars Mundi de s-p cickirdan)

Leoa

ica-

Gue

nnol

, 8 c

m, c

el m

ai s

cum

p ob

iect

de

arhe

olog

ie, 4

5 m

il. $ 3000 î.e.n


Încă din vara acestui an, aflasem că PărinteleArhimandrit Veniamin Micle de la Mănăstirea Bistriţa

olteană finalizează două cărţi de excepţie, destinate loca-lităţii Costeşti cât şi Mănăstirii Bistriţa, cu titlul: ComunaCosteşti: Cultură şi Spiritualitate şi Tezaur bistriţean.

Imediat, în gândul meu a apărut ideea lansării acestoraîn localitatea Costeşti, şi care trebuia legată de un eveni-ment care să coincidă cu o sărbătoare a localităţii. Am luatlegătura cu tânărul şi energicul primar Peştereanu TomaMarius, deschis actului de cultură, pentru care îl felicit şi îimulţumesc că a acceptat intenţia mea. Mi-a explicat că pedata de 11 octombrie 2015 localitatea sărbătoreşte 503 deani de atestare documentară şi atunci este momentul potrivitpentru lansarea cărţilor. Bineînţeles, i-am spus de intenţiamea şi a Părintelui Veniamin, care a acceptat ideea, fiind deacord să facă lansarea odată cu aniversarea localităţii.

Din acel moment, am devenit amfitrionul specialuluimoment care m-a onorat. Am lansat invitaţia următoarelorpersonalităţi din lumea culturală şi intelectuală vâlceană:domnul Petre Cichirdan, patronul publicaţiilor culturale„Cultura vâlceana”, „Povestea Vorbei” şi „Forum vâlcean”,care a scris, scrie, şi sperăm să scrie şi în viitor despre acti-vitatea bogată de scriitor, cercetător, tipograf a PărinteluiArhimandrit Veniamin Micle; pr. Nicolae State-Burluşi,reprezentant al Arhiepiscopiei Râmnicului; cercetătorMarian Pătraşcu, Forumul Cultural al Râmnicului; profesordr. Alexandru Popescu-Mihăieşti, membru al ForumuluiCultural; Ioan St. Lazăr, membru al Uniunii Scriitorilor dinRomânia. Cu toţii au acceptat invitaţia de a fi prezenţi laeveniment.

Din partea localităţii, au participat: primarul TomaPeştereanu, domnul Dumitru Bondoc, scriitor şi membru alForumului Cultural al Râmnicului, profesorii pensionari:Stoican Ion, Martinescu Dumitru şi Stoican V., cetăţeni şireprezentanţi ai presei judeţene.

Evenimentul a fost deschis de primarul localităţii, care amulţumit Părintelui Veniamin pentru cele două cărţi con-sacrate zonei Costeşti, pe lângă cele 23 scrise anteriordespre această localitate, felicitându-l şi pentru cele 85 decărţi scrise în total.

Părintele Veniamin a prezentat cele două cărţi, insistândasupra importanţei Mănăstirii Bistriţa în istoria culturală şispirituală a ţării noastre. Prea Cuvioşia Sa a demonstrat căaceastă mănăstire a înscris pagini de pionierat unice: aicieste cea mai veche vatră monahală din judeţul Vâlcea; aicia fost cea mai veche biserică (1300); aici a fost ctitoritSchitul Sfântului Procopie de Basarab I, pe locul Bătăliei dela Posada (1330); aici a luat fiinţă prima mănăstirea isihastă„Schimbarea la faţă” (1350), cunoscută sub numele de„Bolniţa” Mănăstirii, apoi a urmat ctitoria boierilorCraioveşti (1492).

În zona Costeşti, au existat 27 de şcoli, din care 21 aufost organizate şi au funcţionat în Mănăstirea Bistriţa.Prima şcoală de cultură slavonă care a funcţionat în secolulal XV-lea, urmată de Şcoala slavo-română şi de Şcoalaromânească în care apare Zapisul din 1573, primulact mănăstiresc scris în limba română. La Bistriţa a apărutprima tipografie a ieromonahului Macarie (1508), primacarte românească Istoria Universală a ieromonahuluiMihail Moxa (1620). Aici au apărut primele Şcoli decaligrafi şi de miniaturişti, la începutul secolului al XV-leaşi care au durat până în secolul al XIX-lea.

După prezentarea magistrală a importanţei MănăstiriiBistriţa în istoria culturii şi spiritualităţii noastre,Arhimandrit Veniamin Micle, ne-a întrebat: „Noi ce facemcu ea”? Apoi, a adus ca exemple ţările ortodoxe care dinMuntele Athos, Universitate Naţională, pentru că aici auapărut primele scrieri în limba naţională; Bulgaria:

Mănăstirea Kelifarevo; Grecia: Mănăstirea Meteora;Ucraina: Mănăstirea Pecerskaia din Kiev, Rusia:Mănăstirea Serghie de Radonej.

Distinsul cărturar a cerut invitaţilor, să se pronunţe, pre-cizând că aceste toate aceste evenimente s-au produs de-alungul timpului în această mănăstirea, şi nu în altă parte, iarBistriţa poate deveni un Centru de referinţă culturală derenume european şi internaţional.

Autorul acestui articol doreşte să vă aducă înatenţie, înainte de a fi aflat punctulde vedere al invitaţilor, următoarele:personal m-am implicat, solicitândSocietăţii Civile, prin dezbatere pu-blică, un punct de vedere privind

înfiinţarea Muzeului Tipografului Macarie, cât şi aLaboratorului de Conservare şi păstrare a Cărţii Vechi laMănăstirea Bistriţa! rezultatul fiind în unanimitate, pentru!Citez dintr-o acţiune mai veche: „Respectarea de ceiresponsabili a ISTORIEI REALE şi nu încercarea rescrieriiunei Istorii Mincinoase”, am încheiat citatul.

Primarul Localităţii Costeşti a explicat implicareaautorităţii locale împreună cu intelectualitatea locală, prindouă Memorii către Arhiepiscopia Râmnicului, personalÎnalt Prea Fericitului Arhiepiscop Varsanufie. În respec-tivele memorii s-a solicitat respectarea Istoriei care ne„recomandă” că locul unde trebuie înfiinţat Muzeul şiLaboratorul de Carte Veche este Mănăstirea Bistriţa.Domnia Sa ne-a spus că încă mai aşteaptă un răspuns ofi-cial.

În cuvântul său, domnul Petre Cichirdan (cel care a scriso carte împreună cu Părintele Arhimandrit Veniamin Micle,sub denumirea „Interviului Anului – Un Monah la 75 deAni. Arhimandrit Veniamin Micle”, lansată tot la Costeşti îndata de 14 iulie 2015, lansare la care am participat şi amcolaborat ), a declarat „că, despre autor ne trebuiesc zile săvorbim”. Referitor la Muzeu, consideră că trebuiesc respec-taţi înaintaşii, istoria locului, şi faptul că tipografia trans-misă de Sf. Calinic s-a desfiinţat destul de recent (câţivaani) la Episcopia Râmnicului. Părintele State Burluşi, careavea o altă opinie despre locul de amplasament, alMuzeului, a spus: „V-aţi grăbit, emanând opinii. Vă aduc lacunoştinţă, că nu s-a luat nici o decizie, de înfiinţare aMuzeului de către Arhiepiscopia Râmnicului”.

Domnul Marian Pătraşcu şi-a exprimat opinia, căMuzeul nu poate fi realizat decât la Mănăstirea Bistriţa.

Domnul Ioan St. Lazăr a explicat asistenţei că într-ade-văr, prin Forumul pe care îl reprezintă, a avut discuţii cuArhiepiscopia, pentru deschiderea unui Muzeu, dar nu legatde tipograful Macarie, poate de aici o anume confuzie...

În cuvântul meu, am făcut apel la diriguitorii Bisericii,la Înalt Prea Fericitul Arhiepiscop, la oamenii de Cultură şi

intelectualitatea vâlceană cu următorul citat: „Ca înainte deorice orgolii personale, să se pună în prim plan, scriereaunei Istorii reale, astfel ca Muzeul Tipografului Macarie şiLaboratorul de Carte Veche, să fie înfiinţate la MănăstireaBistriţa olteană, unde, de fapt, le este locul. Încă un argu-ment solid şi convingător este faptul că prima carte în ŢaraRomânească s-a tipărit la Bistriţa. Printr-un demers corectlăsăm generaţiilor viitoare o Istorie curată...”, am încheiatcitatul.

În concluzie, acestea au fost părerile exprimate vizavi deaceastă situaţie. Foarte mulţi au păreri asemănătoare, cumeste şi punctul de vedere al domnului prof. dr. PopescuAlexandru Mihăeşti, citez: „Nu este permis să fie luate

decizii false de conjunctură, şi eu mi-aş dori, din comodi-tate, ca acest Muzeu să fie în comuna Mihăeşti, dar Istoriaspune NU...”, am încheiat citatul.

În finalul acestui articol, trebuie să mulţumimautorităţilor locale pentru sprijinul acordat, tuturor invi-taţilor care au răspuns şi au dat curs invitaţiei acestui eveni-ment cu caracter cultural şi, nu în ultimul rând, PărinteluiArhimandrit Veniamin Micle care ne bucură în continuarecu atâtea şi atâtea lucrări de mare intres...

Pot spune că am participat cu toţii, la o adevărată sărbă-toare a Cărţii cu miros de cerneală proaspătă.

Se pot face „Acte de Cultură adevărată” şi în vatra satu-lui, cu invitaţi potenţi intelectual, cu spuma oamenilor deCultură, cu autorităţi locale, care preţuiesc şi respectă ActulCultural.

Gheorghe JIANU

LANSARE DE CARTE-COMUNA COSTEŞTI-JUDEŢUL VÂLCEA-11 OCT. 2015

Lilit

h, J

ohn

Col

lier

, pic

tură

, 189

2


TEATRUL NAŢIONAL „MARIN SORESCU” DIN CRAIOVA: „SPARGEREA”

În a patra zi a Festivalului Inter Fest de la RâmnicuVâlcea, ediţia a V-a, ne-am dat seama efortul oame-

nilor de teatru din toată ţara de a onora această manifestarecu un teatru de calitate, teatru cu nume de rezonanţă, atât înce priveşte distribuţiile în roluri, cât şi calea regală consti-tuită, bătută cu pietrele scumpe ale unor nume celebre deautori şi regizori. Iată, doar în primele patru zile, vorbim deMaia Morgestern, Constantin Cojocaru, Adrian Pădurariu,Claudiu Bleonţ...Luigi Pirandello, Milton Marcus,Alexander Hausvater, Matei Vişiniec, CătălinaBuzoianu...Dar ceea ce ni s-a părut a fi fost mai important,în această ediţie a manifestat teatrul real, teatrul contempo-ran, aşa cum este el de calitate, din toate timpurile, avândîntipărite pe mască şi râsul, şi plânsul... Da, vorbind de„schimonosirea” feţei şi într-un caz şi în celălalt, marcat delacrimi, ajungem şi la reprezentaţia din seara de miercuri 21oct. 2015, Tetrul „Anton Pann”, unde Teatrul Naţional dinCraiova, „Marin Sorescu”, a prezentat piesa „Spargerea” înregia lui Dragoş Alexandru Muşoiu, după romanul cu ace-laşi nume de Răzvan Petrescu! Iată, o piesă de autor! unulcăruia i-a plăcut textul unui scriitor, l-a dramatizat şi apoi l-a pus în scenă. Doar scenografia, destul de futuristă i-aaparţinut arhitectei Andreea Simona Negrilă. O scenografiemobilă, în continuă schimbare, monotonă, aşa cum este şi

realitatea în care timpul devansează crud, spaţiul. Pe scenă într-un mediu permanent mişcător şi cu dese

variaţii de lumină se mişcă-agită continuu cei câţiva actoricare simulează personajele, în fapt personajele fiind chiaractorii pe care greu îi recunoaştem a fi cei din realitate (separe că Luigi Pirandello a fost emblema-marca de bază aacestui Festival, pe care organizatorii, credem, nu degeabal-au programat în debutul Festivalului. Nu Pirandello, ciTeatrul lui Luigi Pirandello). Radu, medic psihiatru(Claudiu Belonţ), foştii săi colegi de armată: Cristi (AngelRababoc) şi Emil (Adrian Andone), Corina (Iulia Lazăr)-soţia lui Radu, un puşti de cartier-Aurel (Cătălin Vieru),Anca (Iulia Colan)-casiera de la casa de schimb valutar şiGigi (Eugen Titu)-bodyguardul, Doina (Gabriela Baciu) şiIoana (Anca Dinu) sunt personajele care materializeazăaceastă comedie-dramă a secolului XXI, după modelul,transfigurat al „Commediei dell’Arte”...În fond o piesădespre ratarea individului în societate prin lipsa totală sauexistenţa fragilă a unei ocupaţii profesionale, lipsă totalăsau lipsă de consistenţă care duce inevitabil la catastrofăsocială, la dezastru personal, hai să-i zicem, scădere de per-sonalitate... O piesă despre realitatea crudă, tratată comic,comic hilar a unor indivizi nerealizaţi profesional, nici sen-timental, pentru care viaţa, însuşi faptul de a trăi devine o

„glumă” orice putându-se petrece-întâmpla în viitorul fărăviitor! Un timp al jafului, şi crimei, glumei macabre în careomul nu are speranţă şi ideal! Un timp în care totul serezolvă cu bani! Şi totul, părând a fi atât de normal, timpul,scurgându-se-megând implacabil înainte, şi, spaţiul, debu-solat, transformându-se lent în ...cuburi! Da, cubism social!Stupid de normal! Lipsa de activitate cu profit personal, şisocial, născând monştri în imaginaţia fiecăruia, dar şi curepercursiuni grave în cotidian!...crimă cu premeditate. Lafinalul piesei, simţim că fiecare spectator ar trebui să (se)întrebe retoric (l-am văzut şi pe omul de cea mai înaltă spi-ritualitate a Râmnicului la acest spectacol- ÎnaltpreasfinţitulVarsanufie): încotro te îndrepţi omule, în această lume?...înaceastă viaţă concepută doar din asemenea reţete-lipsite deorice fel de experienţă de viaţă!?

Piesa „Spargerea”, montare a Teatrului Naţional „MarinSorescu” din Craiova, alături de cea a Teatrului Evreiesc deStat din Bucureşti, este iarăşi o lecţie de teatru de tot ce areel mai frumos, teatru de artă şi teatru desprins din realitate,nou teatru; o lecţie pentru actorii şi spectatorii vâlceni!...Nudegeaba cea mai înaltă instituţie de artă, rămâne fără doar şipoate Universitatea Naţională de Artă Teatrală şiCinematografie, din Bucureşti, care alimentează de şaizecişi cinci de ani marile scene ale teatrului românesc.

CEL MAI VÂRSTNIC LOCUITOR AL ORAŞULUI HOREZU A ÎMPLINIT 101ANI DE VIAŢĂ

FESTIVALRÂMNICU VÂLCEA

INTERFEST, Ediţia a V-a

Ieri, 26 octombrie 2015, veteranul de război, neaAurică Antonie din Horezu – Romanii de sus a împli-

nit venerabila vârstă de 101 ani de viaţă. Este cel mai vârs-tnic cetăţean al oraşului Horezu şi primul dintre ceicunoscuţi care ajung la această vârstă.

Dis de dimineaţă, Primarul oraşului Horezu, Ilie Fârtat,s-a îndreptat spre biserica din Romanii de sus, unde, împre-ună cu preotul Dumitrescu Constantin şi numeroşi membriidin comunitatea satului, s-au întâlnit la hramul bisericiipentru a-l felicita pe cel mai în vârstă cetăţean al oraşului.La ceremonie a participat o delegaţie a armatei române for-mată din: Col. Cristian Poienaru – Comandantul CentruluiMilitar Judeţean Vâlcea, Mr. Florentin-Cătălin Duman-

Şendrescu – ofiţer de informare şirelaţii publice în cadrul Centrului deInstruire pentru Geniu „Panait Donici”şi Mr. Liviu Boşcagini, militar de cari-eră, care s-a născut şi a copilărit în satulRomanii de sus, cunoscându-lîndeaproape pe venerabilul cetăţean,Antonie Aurel.

Într-un moment plin de emoţie, pri-marul Ilie Fârtat, preotul paroh,reprezentanţii armatei române, rude şilocuitori ai satului i-au urat sărbătoritu-lui viaţă lungă cu sănătate şi bucurii şi

i-au cântat „La mulţi ani!”. Primaruloraşului Horezu, Fârtat Ilie i-a înmânatsărbătoritului o Diplomă de Onoare,şampanie, flori şi un premiu în bani dinpartea administraţiei publice locale.

Cu ocazia aniversării zilei sale denaştere, veteranul de război, AntonieAurel a fost înaintat la gradul dePlutonier adjutant principal în retragere,în semn de recunoaştere şi preţuire acurajului şi spi-ritului de sacrificiu decare a dat dovadă pe timpul acţiunilormilitare la care a participat în acei ani de

octombrie 2015 15CULTURAvâlceană

grele încleştări mi-litare pentru a păstra întreagă şi neştirbită glia strămoşească.Domnul Col. Cristian Poienaru i-a înmânat sărbătoritului diplome aniversare din partea

Centrului Militar Judeţean Vâlcea, Garnizoanei Rm. Vâlcea, Asociaţiei Naţionale a Veteranilorde Război, precum şi Emblema de Onoare a Armatei Române cu Însemn de Pace acordată deMinisterul Apărării Naţionale – Departamentul pentru creşterea calităţii vieţii personalului.

Nea Aurică Antonie, aşa cum este cunoscut în comunitate, vădit emoţionat şi fericit, veselşi vorbăreţ cum îl ştim, a mulţumit autorităţilor locale şi militare pentru atenţia de care s-abucurat.

„Este o bucurie şi pentru noi pentru că avem asemenea oameni cu care ne mândrim.Domnul Antonie Aurel este o „carte de istorie” şi este un om deosebit de credincios. Esteprimul om cunoscut din oraşul Horezu care a ajuns la această vârstă. Îi mulţumim că ne-a datprilejul să cunoaştem oameni ca dumnealui. Îi urez viaţă lungă în continuare şi să ne întâlnimşi anul viitor, sănătoşi şi voioşi. Mulţumesc oficialităţilor militare pentru spiritul de solidaritateşi prezenţă, pentru faptul că, nea Aurică Antonie, ca de altfel toţi veteranii de război, sunt înatenţia dumnealor, recunoscându-li-se sacrificiul de care au dat dovadă pe câmpurile de luptă.La mulţi ani cu sănătate, domnule Aurel Antonie!”, a spus Primarul oraşului Horezu, IlieFârtat.

Pentru informații suplimentare contactați: Fârtat Ilie – Primarul oraşului Horezu – tel.0740.217.540, fax: 0250.860.481 ; e-mail: [email protected]

FLORIAN RAGO ŞI CRISTIAN BRÂNCUŞILA FILARMONICA VÂLCEANĂ

Luni 26 octombrie 2015, ora 19.00Sala Lahovari, Râmnicu Vâlcea

Orchestra simfonică a FilarmoniciiDirijor: Cristian BRÂNCUŞI

Solist: Florian RAGO (Anglia)-vioarăÎn program:

Max BRUCH-Concert pentru vioară şi orchestră în sol minor

Johannes BRAHMS-Simfonia nr.1în do minor

Florian Rago, născut la 28 octombrie 1988, aabsolvit cursurile de Licenţă ale Royal College of

Music, clasa prof. Dona Lee Croft, cât şi pe cele deMasterat ale aceleiaşi instituţii, clasa prof. IgorPetrushevski. Printre locaţiile unde a susţinut recitaluri solosau concerte se numără All Saints Friern din Londra,Lincoln Cathedral, Regent Hall din Londra, Sir CharlesMackerras Room-Royal Academy of Music, Londra,Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Sinagoga dinBistriţa, Grosse Salle Mozarteum şi altele. Printre cursurilede măiestrie la care a participat se numără cele susţinute deMaxim Vengerov. A primit premiile Moir Carnegie Award,

Lilian Ada Bursary şi Helen Worwsick – acordate de RoyalAcademy of Music (2012). Semifinalist la ConcursulInternaţional de Vioară „Aram Khachaturian” (2012).Premiul I – Hatfield Concerto Competition (2012) (BuletinFestival George Enescu, 2014).

Cristian Brâncuşi, absolvent al Universităţii Naţionalede Muzică din Bucureşti-secţiile dirijat de orchestră şi com-poziţie-Cristian Brâncuşi a participat la cursuri de măiestrieinterpretativă susţinute de Igor Markevitch (Weimar-1975),Karl Österreicher (Viena-1976-1977), Sergiu Celibidache(Germania-1978-1982). Între anii 1977-1983 a activat cadirijor permanent al Filarmonicii “Paul Constantinescu” din

Ploieşti, ulterior a îndeplinit aceeaşifuncţie la Orchestra de Studio aRadioteleviziunii Române. Din 1990este dirijor al Orchestrei de CamerăRadio. În tot acest timp, a prezentat sutede concerte cu un repertoriu variat, de lalucrări preclasice la creaţia contempo-rană. Interesat în promovarea tinerilorartişti, Cristian Brâncuşi le-a oferit ade-sea şansa de a fi solişti în concertele sale,după cum a dirijat şi numeroase concerte

alături de nume consacrate ale artei interpretative. Muziciancomplex, este membru al Uniunii Compozitorilor şiMuzicologilor din România, al SIMC, autor a diverselucrări camerale, simfonice şi vocal-simfonice. În 2003 i s-a acordat înaltul titlul de Doctor în muzică (CV Orchestrade Cameră Radio).

O seară deosebit de plăcută, cu două lucrări de marepopularitate, Concertul pentru vioară şi orchestră de MaxBruch şi Simfonia nr. 1 de Johannes Brahms, cu doi inter-preţi, pe măsură, tânărul şi nestăvilitul Florian Rago, lavioară şi dirijorul Cristian Brâncuşi, din Bucureşti, lapupitrul orchestrei simfonice a Filarmonicii vâlcene care oare la pupitrul de concertmaistru pe Meda Stanciu. FlorianRago, din generaţia lui Ştefan Tarara, a participat la sec-ţiunea vioară a Concursului George Enescu, 2014, concurscâştigat de Ştefan Tarara, românul nostru născut înGermania, şi pe care anul trecut l-am aplaudat pe aceeaşiscenă vâlceană (Arhiva Video Cultura Ars Mundi, prezen-tând, de un an, imagini din acel concert)...Acum FlorianRago a ridicat sala în picioare, la Filarmonica vâlceană, cuacest concert de Max Bruch. Atât de concentrat a interpretatFlorian Rago concertul de Bruch încât uneori a dat impresiacă a cântat pentru sine, pierdut în mrejele zeiţei Euterpe. Deaceea, în bisul acordat, Capriciu op.1, nr. 24, de Paganini,Rago şi-a arătat măsura talentului. Concertul de MaxBruch, pentru vioară şi orchestră, este unul dintre cele maifrumoase şi cunoscute opusuri pentru acest instrument, ast-fel încât îl întâlnim în reperoriul adevăratelor talente încă dela o vârstă dinaintea majoratului. El nu este nici foarte lung,şi orchestra punctează între arabescurile solistului. În ge-neral este o lucrare prezentă în mai toate concursurile tine-rilor muzicieni. Desigur, când apucă pe mâna marilororchestre şi marilor individualităţi artistice-violoniste-acestconcert devine un mare eveniment artistic care lasă urmeadânci în auditor...Personal, cred, m-am născut odată în

muzică cu Preludiile lui Franz Liszt, cu Dublu concert pen-tru vioară şi violoncel de Brahms şi cu Concertul pentruvioară de...Max Bruch! O muzică ca o curtezană, frumoasă,uşor de abordat la prima vedere, dar greu, atunci cândintenţia trebuie să se transforme în faptă! Frumoasăcurtezană, la fel, şi acompaniamentul, orchestra simfonică,amândouă, pasându-şi uneia alteia rolul principal, rezultândo succesiune de fraze muzicale adorate de publicul tânăr şibătrân, la fel ca în dragoste, aceasta, neavând vârstă!... Ne-a plăcut maestrul Cristian Brâncuşi. Ce nume, ce alură! ceconţinut în expresia mişcării, Simfonia nr. 1 de Johannes

Brahms, la fel-o bijuterie-o lucrare foarte grea ca orice opussemnat de Brahms, a încântat publicul din sala Lahovari. Cenoroc pe această sală!... Ce baftă pe tinerii de astăzi, copiiişi bătrânii, locuitori ai acestui Nou Râmnic; să facă ei dintr-o sală bătrână de cinematograf un templu al Muzicii, alArtei, care să-i scoată în lume aşa cum nu i-a scos niciodatănimeni sau altceva!

NOTA. Pe Video Arhiva www.culturaarsmundi.ro puteţiurmării două fragmente din concertul din 26 oct 2015 de laFilarmonica vâlceană.

pcickirdan

octombrie 2015CULTURAvâlceană16

NOTĂZiarul apare cu 16 pagini, când poate, ca să respecte Legea 186/2003! Ziarul se adresează cetăţenilor cu

diverse preocupări culturale de la sat şi de la oraş. Articolele, grafica, fotografiile nesemnate aparţin edi-torului. Autorii păstrează responsabilitatea conţinutului.

Tipărit la Prodcom, Tg. Jiu, 18 noiembrie 2015

ANUNŢ LITERAR

Către toţi iubitorii de cultură vâlceni, scriitori, pasionaţi-candidaţi în arta scrisului: FlorentinSmarandache pregăteşte un volum II la „Popasuri Scriitoriceşti pe Olt şi Olteţ”, cu CV-uri,

poze, şi 1-2 pagini literare din partea scriitorilor de pe Olt sau Olteţ. Materialele se trimit pe adresade email al cunoscutului om de cultură româno-american: [email protected] şi [email protected]

În urmă cu opt ani, pe 23 octombrie2007, din iniţiativa a 22 de intelectuali

din municipiul Râmnicu Vâlcea, majoritateaprofesori, întruniţi la sediul ForumuluiCultural al Râmnicului, s-a înfiinţatAsociaţia Seniorilor din Educaţie, Ştiinţă şiCultură din judeţul Vâlcea, organizaţieindependentă, neguvernamentală, apoliticăşi nonprofit. Actul de constituire îi conferăun caracter social, educativ, umanitar,capacitatea de a oferi sprijin moral, colegial,semenilor săi.

Mobilul întemeierii asociaţiei a izvorâtdin dorinţa de a realiza coeziunea şi solida-ritatea celor care au slujit învăţământul, cul-tura, cercetarea ştiinţifică etc. din judeţulnostru oferindu-le posibilitatea să contribuieîn continuare, pe baza unei bogate expe-rienţe profesionale, la viaţa cultural-ştiinţi-fică, educativă şi socială care se desfăşoarăîn municipiul Râmnicu Vâlcea şi în judeţ.

După ce „am parcurs” opt ani în mareafamilie a seniorilor vâlceni putem afirma cădemersul fondatorilor acestei structuri a fostinspirat şi util.

Făcând o retrospectivă constatăm, cusatisfacţie, că de la un an la altul, gamamanifestărilor desfăşurate s-a îmbogăţit şidiversificat, iar activităţile ştiinţifice, cultu-rale, turistice şi de divertisment, reconfor-tare şi socializare au răspuns interesului,prefe-rinţelor şi exigenţelor participanţilor.Ca urmare, Asociaţia Seniorilor vâlceni adevenit o organizaţie neguvernamentalăetalon, care se bucură de apreciere şi pe plannaţional. Un real sprijin în promovareaideilor valoroase, a experienţei pozitive, îlconstituie revista „Seniorii”, o adevărată tri-bună de dezbatere competentă a unor pro-bleme actuale şi de perspectivă, de interespublic; numărul 11 al publicaţiei, care aapărut în aceste zile, este dedicat evenimen-

tului pe care îl sărbătorim.Acum, la ceas aniversar, adresăm sincere

mulţumiri membrilor asociaţiei noastre,simpatizanţilor, pentru contribuţia adusă labunul mers al întregii activităţi, colaborato-rilor, administraţiei judeţene şi municipale,instituţiilor şi asociaţiilor culturale, spiri-tuale, din domeniul învăţământului, me-dical, social, mass-mediei etc., tuturor celorcare ne-au înţeles şi sprijinit în materia-lizarea proiectelor noastre şi îi asigurăm detoată recunoştinţa.

Bizuindu-ne pe potenţialul uman valorosde care dispune asociaţia, pe o conlucrareactivă cu alţi factori, nutrim convingerea căvom desfăşura o activitate rodnică şi înviitor, pentru afirmarea valorilor ştiinţei şiculturii vâlcene şi naţionale.

La mulţi ani Asociaţiei Seniorilor şimembrilor săi!

Consiliul de conducere al AsociaţieiSeniorilor din Educaţie,

Ştiinţă şi Cultură - judeţul Vâlcea

ANIVERSAREA ASOCIAŢIEI SENIORILOR DIN JUDEŢUL VÂLCEA

Amai plecat din lumea aceasta un om cunoscut demulți, în multe feluri. Se împart opiniile între

„judecători” şi cei care lasă atributul judecății de apoi LuiDumnezeu, spunând: „Dumnezeu să-L ierte!” Proble-matizăm aici, acum la momentul trecerii în repaus al luiCorneliu Vadim Tudor -14 septembrie 2015!- în legătură cuaceastă polarizare între alb şi negru a sentimentelor contem-poranilor celui plecat. Clemenții, iertătorii fără condiții,sunt în spiritul pământului care se exprimă într-o vorbă deduh: „ Despre morți numai de bine!”

Corneliu Vadim Tudor, istoric, poet, pamfletar, ompolitic – lider de partid – parlamentar în parlamentulRomâniei şi al Uniunii Europene a avut o poziție publicăfoarte vizibilă, foarte sonoră şi bine susținută prin medianațională în... România Mare. Ca om politic, într-o scenăpolitică în formare, s-a aflat mai mult în opoziție cu putereaînscăunată, după exercițiile electorale sub semnul unuifront... continuator. În mersul lumii, în plină reaşezare, s-aaflat în tabăra națională (etichetată ca naționalistă!), o vocevehementă, pe față, împotriva unor amenințări intuite şiulterior confirmate. În problema ungurească, în legătură cuescaladarea autonomiei pe criterii etnice, respectarea valo-rilor naționale (Avram Iancu, tricolorul, ziua națională etc.),a fost considerat iredentist, xenofob! În atitudinea față dederapajele de la cele morale şi supralicitarea unor etichetepuse poporului Român, a fost considerat antisemit! În lupta

politică propaganda l-a persiflat cutitlul de „tribun”, adeverind peste timpvorba înțeleaptă: „Gura păcătosuluiadevărul grăieşte!” Considerat „poetulde curte” al lui Nicolae Ceauşescu nuva fi ezitat să-i impute lui Ion Iliescucrima politică dintr-o zi de Crăciun şisă-i conteste „revoluția” cum o vor fifăcut-o şi Adrian Păunescu şi azi, dince în ce mai mulți. Nu s-a dezis de tre-cut. Orator şi condeier talentat, om decultură de largă întindere, un buncunoscător al istoriei neamului său, s-aluptat cu toate armele sale, pe față, s-a luat la trântă cu toțiinamicii săi, indiferent de poziția lor în structurile de putere.Va fi avut, cu adevărat, soarta tribunului, ducându-şi misi-unea... până la capăt! Invocăm aici şi cartea-testament acelui asemenea lui, Adrian Păunescu ( Până la capăt Ed.Păunescu, Fundația Iubirea, Fundația Constantin,Bucureşti, 2002), care spunea: „Până la capăt cu poporulmeu, aşa să mă ajute Dumnezeu!”. S-a potrivit minunat, înziua de Înălțarea Sfintei Cruci, să se lase... cosit dinpicioare, un patriot autentic , să se depună la sânul maiciisale. Să amintim aici şi de plecarea intuită, de acel „Bradbătrân”: Nicolae Iorga, adăugând pentru tribunul VadimTudor : „... Și-n vremea aspră şi ursuză/ El cu furtunile-a datpiept...”!

Controversat, în lupta politică cu tabere adverse, na-

vigând după puterea vântului din pânze, dușmănit de ceiatinși de forța cuvântului său necruțător, ori de gesturile lui

ivite din erupțiile vulcanice scăpate de sub control,omul plecat dintre noi - în legea pământului româ-nesc!- este iertat de toate cele rele, iar cele bune ise vor pomeni în buna noastră rânduială. „Celebune să se adune, cele rele să se spele!” Este oporuncă a smereniei românilor pe care ritualul detrecere o consacră! Omul răposat pleacă la judecatapământului scăldat de cele rele şi primenit în hainenoi, uneori pe un pat de flori. Toate păcatele prinspălarea rituală sunt spălate şi cel ce pleacă estecurat! Cine nu are puterea iertării iese din rostul...pământului, se substituie altui fel de-a fi străin defirea locului, îşi asumă puteri, asemenea luiDumnezeu, adică autoritatea absolută. Nu pot

înțelege „judecătorii” care ne reprezintă prin parlamentulRomâniei şi ies din cadența bunului simț românesc. Untânăr senator (contradicție flagrantă de termeni cusenex=bătrân= înțelept!) îşi dădea imbecilitatea pe față,vârsându-şi veninul din suficiența puținei sale cunoaşteri,în raport cu titan al culturii româneşti şi un patriot deexcepție. Câțeii fără stăpâni pot ajunge pe mâna hinghe-rilor! Cine se va mai ocupa de temperarea extremismeloradverse, de dresajul cățeilor care au învățat să muşte înaintede-a lătra? Dumnezeu să-l ierte pe Corneliu Vadim Tudor!

Mihai SPORIŞ

DESPRE CEI PLECAŢI, NUMAI DE BINE!

Ziar de cultură realizat de SC INTOL SRL Editura INTOL - PRESS.

Director: Petre CICHIRDANConsilier editorial: Constantin POENARUSenior editor: Arhim. Veniamin MICLEColaboratori: Felix SIMA,

Mihai SPORIŞ,Vasile GREVUŢU, Simona Maria KISSGheorghe PANTELIMONAdina DUMITRESCU

Tehnoredactare computerizată: Bogdan CICHIRDAN.

Adresa: Calea lui Traian 169, bl. 5, sc. E, ap. 3Tel/Fax: 0250.736615, 0350.401254, 0746.029824, E-mail: [email protected] media: www.globalartfusion.com, RevistaInterferenţa Artelor, www.publiconline.ro, www.pub-lictv.ro, www.pcichirdan.go.ro

Preţ: 3 lei

ariel inter fest ediŢia a v-a - · pdf filefragmente din piesa lui luigi pirandello, o carte...

Documents