Arhitectura sacră dacică

Arhitectura sacră - este ştiinţa de a proiecta şi construi clădiri şi ansambluri de

clădiri. Ştiinta ei constă în rezolvarea functională şi tehnică a clădirilor; arta

arhitecturii este o componentă mai specială a artelor în general, care are un caracter

mai deosebit deoarece cu obiectele reale utile fixe sau deplasabile se crează sau se

compun imagini plastice nonfigurative având la bază modelul arhetipal şi esential al

Universului.

Arhitectura sacră1 nu a făcut decât să reia şi să dezvolte simbolismul cosmologic

cuprins cu mult înainte în structura locuinţelor primitive. La rândul său, locuinţa

omenească fusese precedată, din punct de vedere cronologic, de „locul sfânt"

provizoriu, de spaţiul consacrat şi cosmicizat provizoriu. Cu alte cuvinte, toate simbo-

lurile şi toate ritualurile legate de temple, cetăţi, case decurg, de fapt, din experienţa

primitivă a spaţiului sacru.

Cercetările arheologice2 intreprinse în cadrul aşezărilor şi fortificaţiilor dacice

au scos la lumină o serie de construcţii cărora li s-au atribuit caracter sacru. Din

această categorie fac arte sanctuarele patrulatere de tipul aliniamentelor.

Sanctuarele patrulatere descoperite pe teritoriul cândva locuit de daci, numără

până în prezent 26 de edificii. Dintre acestea numărul cel mai mare de 23 se găseşte

în zona intracarpatică, cu precădere. Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei( Şureanu) la

care se adaugă cele din cetăţile Piatra Cravii( judeţul Alba), Racoş( judeţul Braşov).

Celelalte trei sanctuare se află în Moldova, două la Bâtca Doamnei şi unul la Barboşi.

Acesta din urmă este singurul exemplu de edificiu de cult construit din lemn, fiind

plasat în zona de câmpie, spre vărsarea Siretului în Dunăre.

Sanctuarele patrulatere de tipul aliniamentelor fară o anumită compartimentare

interioară ne duce cu gândul spre practicarea unor procesiuni de masă, având în

vedere că ele erau amplasate în interiorul fortificaţiilor sau în apropierea acestora.

1 M. Eliade, Sacrul si profanul, 1995, p 55.2 A. Rusu-Pescariu, Sanctuarele Daciei, 2005, p 24.

Aceste sanctuare, indiferent de materialul din care erau construite sunt orientate NE-

SV sau NV-SE.

Săpaturile de la 3 Sarmizegetusa care au dus la descoperirea unor aliniamente cu

coloane de andezit, au lămurit rolul tamburilor de calcar din diferitele sanctuare

dacice de acest tip. Tamburii erau baze de coloane, iar coloanele erau din lemn,

dispărând în cele mai multe cazuri, fără urmă. În felul acesta se conturează o prima

categorie de sanctuare de formă patrulateră constând în şiruri de coloane de lemn sau

piatră.

Prima etapă de construcţie a edificiilor din calcar de tipul aliniamentelor cu

plinte sau stâlpi de calcar este contemporană cu perioada lui 4Burebista, edificii care,

inurmătoarea etapă, după Burebista până la Decebal si contemporană cu Decebal,

sunt înlocuite cu plinte, respective stâlpi de andezit. Plintele, în ambele cazuri-fie din

calcar, fie din andezit- constituiau baze pe care se ridicau coloane de lemn, de calcar

sau andezit.

Un loc foarte important îl ocupă sanctuarele de la Sarmizegetusa

Regia( Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara).5 Sancruarul mare de calcar- terasa

a XI-a, a fost identificat pe o platformă la sud est de izvor, în campania arheologică

din anul 1951. Platforma cu sanctuarul, a cărui orientare este NE-SV, păstrează patru

faze de constructie.

Astfel, de sus în jos avem o construcţie romană din lemn aşezată pe un strat de

piatră, amplasat pe dărâmaturile nivelate după distrugerea sanctuarului, odată cu

incendierea si cucerirea cetăţii de către romani in anul 106 p.Chr. Acest nivel a apărut

la circa 1m adâncime.

Al doilea nivel, aparţinător fazei dacice se află la numai 0,35 m sub cel roman,

unde găsim urmele unui sanctuar format din stâlpi de andezit, aşezati pe o substrucţie

realizată din piatră de râu prinsă în lut. Pe mijlocul suprafeţei determinată de stâlpii

de andezit erau şapte plinte de calcar ale căror diametru mediu este de 1.30 m şi

grosimea de 0,20; 0,25 m care se sprijină pe o fundaţie de piatră nefasonată

amestecată cu pământ. Acestui nivel pare sa-i aparţină şi platforma de pe latura de 3 H. Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romană, ,1972, p 206-207.4 A. Rusu-Pescariu, op. cit., p 25.5 Ibidem, p 33.

nord ce constituie accesul în sanctuar. Ea are o lăţime de 2 m şi este construită din

blocuri de calcar.

Următorul nivel se află la adâncimea de 2,85m pe care s-au descoperit patru

şiruri de plinte de calcar, fiecare având câte 13 piese in situ de aceleaşi dimensiuni cu

cele precedente, 1,30 m diametru si 0,20; 0,25 m grosime. Pe latura de vest, pe o

substrucţie de genul celei în care s-au aflat stâlpii de andezit de la nivelul 2 au apărut

urmele a şsapte stâlpi de lemn cu diametrul de 0.50;0,80 m, iar pe latura de est, doi

stâlpi, la care se adauga încă patru urme al căror diametru mediu era de 0,40 m.

Distanţa dintre urmele stâlpilor de lemn era de 2 m. Pe latura de sud, zidul de

susţinere al terasei este dublat de un altul a cărui grosime este de 1,30 m. Paralel cu

zidul, la 2, 55m de acesta, găsim încă unul similar, dar a cărui grosime este de 1,08 m.

Aceste două ziduri margineau scara de acces în sanctuary lucrată din lespezi de calcar

şi care se termina în faţa unei platforme amplasată cu 0,40 m deasupra zidului terasei,

care corespunde cu nivelul de călcare al acestei faze de construcţie. Ultimul nivel

semnalat la 4,40 m adâncime constă dintr-un şir de grupuri de 3-4 blocuri de calcar

aşezate în cruce sau triunghiular. Ele au fost descoperite pe latura estică a terasei

sanctuarului. Totodata pe această direcţie au apărut unele lentile realizate sub forma

unor gropi semisferice umplute cu pietre nefasonate legate intre ele cu lut, ce

constituie fundaţia bazelor de susţinere a coloanelor.

Terasa de 41x 13 m, pe care este amplasat sanctuarul, aidoma tuturor teraselor

de aici, este amenajată de către daci şi este susţinută de ziduri massive de calcar,

construite în tehnica murus Dacicus . Zidul de susţinere al terasei, pentru sanctuarul

mare de calcar se găseşte pe trei laturi (nord, sud şi vest). De la colţul sud-estic al

sanctuarului pe latura de sud-est spre nord-vest la metrul 20.40 m în zid începe o

latură a unui turn de formă rectangulară. Turnul aparţine acestui prim nivel dacic de

pe platformă.

Sanctuarul vechi mic de pe terasa a XI-a. 6Situat între sanctuarul mare de

calcar si drumul antic pavat, acest sanctuary avea trei rânduri a câte şase discuri de

calcar de dimensiunile celor din sanctuarul mare de calcar. Orientarea este tit NE-SV.

6 H. Daicoviciu, op.cit., p 209.

Faptul că el se afşă la un nivel mai ridicat cu 1,80 m faţă de sanctuarul mare de calcar,

ne face să ne gândim că aparţine unei faze de construcţie intermediare.7Sanctuarul mare patrulater de andezit este situate la capătul Nordic al terasei a

XI-a. are formă rectangulară lungă de 13,5 m si este orientat N-S. Din el se păstrează

doar câţiva stâlpi de andezit. La colţuri, sanctuarul era prevăzut cu stâlpi mai

puternici de mai mari dimensiuni terminaţi în cepuri în partea lor superioară. Pe latura

sudicăşirul de stâlpi este interrupt de o platformă lucrată din blocuri de calcar şi

acoperită cu lespezi din acelaşi material, care pătrundea circa 1m în interiorul

sanctuarului. Pe latura vestică sic ea nordică, sanctuarul este mărginit la o anumită

distanţă de zidul de sprijinal terasei a X-a.

Sancuarul mic de andezit8 este situate pe latura nordica a terasei a XI-a între

sanctuarul mare patrulater de andezit şi sanctuarul mic circular. Este mărginit pe cele

patru laturi de stâlpi de andezit. Ei sunt decapitaţi dar probabil în partea superioară se

terminau cu cep. La colţuri găsim patru stâlpi de mari dimensiuni, trei de formă

rectangulară, iar cel din colţul NV este de formă circulară. În interior avem trei

rânduri de coloane cu câte şase elemente. În present sunt păstrate 16 fragmente de

coloane. Pe primele două şiruri dinspre nord-vest, avem câte cinci fragmente de

coloana sip e al treilea, spre est întâlnim şase. Fiecare din aceste coloane, erau aşezate

pe un strat de piatră si pământ care constituia fundaţia , element întalnit si la celelalte

sanctuare.

Sanctuarele circulare9 descoperite până la ora actuală în urmă de nouă luând în

calcul şi soarele de andezit, se prezintă sub forma a două tipuri. Prima categorie, o

constituie construcţiile simple cu o singură incăperecirculară a căror diametru este

variabil intre 6 si 14 m. Circumferinta edificiului este marcată de un rand de urme de

gropi de la stâlpi de lemn, păstrând în interior urma unor vetre sau gropi rectangulare,

iar în doua cazuri, respective la Feţele Albe si Sarmizegetusa Regia, delimitarea este

făcută de un şir de stâlpi din piatră dreptunghiulari în secţiune, unii mai înalţi, alţii

mai scunzi şi laţi.

7 A. Rusu-Pescariu, op.cit, p 48.8 Ibidem.9 Ibidem, p 56.

Amenajarea construcţiei diferă pentru fiecare parte. Podina interioară este

construită dintr-o platformă lutuită cu câte o groapă sau vatră la mijloc sau undeva în

interior. Orientarea lor, poate fi stabilită în funcţie de intrare sau în relaţie cu clădirile

din preajmă. În funcţie de materialul folosit putem pleda sau nu, asupra elevaţiei.

Cea de a doua categorie o constituie construcţiile complexes au cu mai multe

încăperi concentrice, încăperea din centru fiind de formă absidată orientată NNV.

Feţele Albe10(fig.1). Pe terasa a III-a a Şesului cu Brânză a fost dezvelit în

campanile din anii 1966-1967 un sanctuary circular cu stâlpi de calcar. Diametrul

sanctuarului este de 10,8 m. Cercul sanctuarului este compus din douătipuri de stâlpi

dreptunghiulari în secţiune: unii înalţi si înguşti, ceilalţi scunzi si laţi. Stâlpii din

prima categorie 36 găsiţi in situ, au lăţimea la bază de 0, 17-0,20 m iar grosimea de

o,10-0,12 m. Fiind decapitaţi, e imposibil să indicăm cu exactitate înălţimea lor

originală.

Gruparea stâlpilor nu s-a putut stabili nefiind identificate ăn sanctuary nici un

grup păstrat în întregime. În partea de est a sanctuarului, între doi stâlpi laţi relative

bien conservaţi in situ se află doi stâlpi înguşti si există loc pentru al treilea; în partea

de vest există doi stâlpi laţi-doi stâlpi înguşti şi spaţiu pentru alţi doi, iar alături se pot

observa patru stâlpi înguşti si eventual un spaţiu gol pentru al cincilea. În partea de

est-sud est asanctuarului, între doi stâlpi înguşti se află o lespede de calcar, lungă de

0, 76m si groasă de 0,185m, aşezată în dungă, ce ar putea marca, eventual o intrare.

Sanctuarul mare circular( Sarmizegetusa Regia).11 ( fig. 2)

Amplasat pe terasa XI-a de la Grădiştea Muncelului- Sarmizegetusa Regia a fost

cercetat şi degajat integral sub conducerea lu C.Daicoviciu, între anii 1950 si 1958.

Încă de atunci s-a ăutut stabile ca avem de-a face cu o construcţie formată din trei

cercuri concentrice şi în mijloc o construcţie cu absidă. Diametrul maxim măsoară

29,40m. Primul cerc, cel exterior, este cel alcătuit din blocuri mari de andezit, unul

lângă celălalt, în număr de 104, ce formează un inel închis. Fiecare bloc are o lungime

de 0,80-0,90 m grosimea de 0,50m şi ănălţimede 0,45 m prezentând pe suprafaţa sa în

partea inferioară o bordură care cu siguranţă reprezintă nivelul de călcare din

10 Ibidem, p 61.11 Ibidem, p 62.

antichitate. Lipit de acesta, în interior se găseşte un al doile cerc format din 180 de

stâlpi înguşti şi 30 laţi tot din andezit. Stâlpii celui de al doile cerc sunt aşezaţi în grup

de câte şase stâlpi înguşti urmaţi de unul lat. La aproximativ 3, 65m e şirul interior de

piatră, găsim lat cerc dar de această dată el este construit din 84 de stâlpi de lemn.

Spre deosebire de cercurile de piatră , cercurile stâlpilor de lemn este interrupt de

patru praguri marcate prin blocuri de calcar, praguri ce constituie intrările în acest

spaţiu. Sanctuarul mai avea în centrul său 34 de stâlpi de lemn, formând un plan

absidal cu absida orientată spre nord-vest. Cercetările effectuate pe această terasă cu

sanctuar, terasa a XI-a, în jumătatea de nord au dat la iveală urme de locuire, la un

nivel aflat la 2 m adâncime sub cel al sanctuarului mare circular, care a fost construit

după ridicarea artificială a terasei mai vechi. Nivelul inferior probabil s-a aflat la

acelaşi nivel cu cel al sanctuarului mare de calcar de oe terasa a XI-a.

Soarele de andezit12. În apropierea marelui sanctuary circular, în partea nord-

vestică a acestuia a fost descoperit în anul 1958 , un pavaj circular care a primit

numele de soarele de andezit sau discul solar. Pavajul construit din andezit se

compune dintr-un disc central de 1,46m în diametru şi zece raze lungi de 2, 76m

fiecare. Întregul pavaj are diametrul de 6, 98m iar lăţimea razelor nu este riguros

egală, dar diferenţele nu depăşesc câţiva centimetri. Grosimea pavajului e de 0,30m.

Monumentul nu s-a păstrat în întregime, cinci din razele sale fiind mai mult sau mai

puţin distruse. Din păcate aproape jumătate din discul de andezit este distrus şi tocmai

în partea lui dinspre canal, păstrându-se o mică porţiune din fiecare rază. Proasta

conservare a monumentului în această parte se explică prin faptul că razele 5 ,6 si 7

acopereau canalul , iar marginea lor exterioară nu se rezema pe nimic.

Viaţa spirituală a dacilor a avut de asemenea o importanţă deosebită. A fost însă

o problema, referitoare la stabilirea zeului principal al panteonului dacic.

Un studiu al lui N. Gostar13 a generat o aprinsă polemică istoriografică

referitoare la existenţa unui cult războinic în lumea dacică, bazat pe datele furnizate

de izvoarele literare antice. El a plecat de la premise că ,, tot ce s-a moştenit despre

Zalmoxis pleacă de la Herodot şi Platon, care au fost contemporani în vremea când se

12 Ibidem, p 71.13 A. Bejan, L. Măruia, Civilizaţia geto-dacilor.Spiritualitatea, 2008 , p.70-72.

adora acest zeu şi când se bucura de o mare popularitate. Epoca de glorie a lui

Zalmoxis a fost deci îm decolele V-IV î.Chr, căci în secolele următoare, toţi autorii

nu fac altceva decât să preia ceea ce a zis Herodot. Mai târziu numele lui Zalmoxis

apare ca fiind al unui zeu de demult, care doar odinioară mai fusese adorat. Strabon

când îşi începe relatarea despre Zalmoxis foloseşte formulele,, se zice, se povesteşte”

deci se referă la vremuri mult mai vechi decât perioada în care scrie. Din toată

relatarea lui Strabon nu reiese nicăieri că Zalmoxis ar mai fi fost un zeu adorat în

vremea sa, toată relatarea fiind plasată în trecut. Există deci îndeajuns temei în a

susţine că Zalmoxis nu mai putea fi divinitatea supremă a dacilor în vremea marilor

regi de la Burebista la Decebal. Oricum nu a fost o divinitate comună a tuturor

dacilor. Avem dovada că acest cult al lui Zalmoxis , în secolele V-IV î.Chr ar fi avut

o răspândire destul de restrânsă, el limitându-se la tracii din Dobrogea, geţii teryzii şi

crobyzii. În consecinţă nu mai putem afirma că acest cult a fost răspândit în întreaga

lume dacică.

Relaţia între dac şi munte14 apare cu pregnanţă odată cu constituirea marilor

centre de putere sub forma cetăţilor şi aşezărilor fortificate amplasate în zone

muntoase greu accesibile. La sfârşitul secolului II î.Chr, încep să se edifice marile

sanctuare care vor fi descoperite aproape exclusive în zona montană. Apare evident

că prin construirea acestor edificii de cult spectaculoase care nu au existat la o

asemenea amploare în epocile anterioare, noile forme forme religioase trebuiau sa

apară populaţiei de rand ca ceva deosebit şi demn de admiraţie. Cei care le deserveau,

sacerdoţii, de diferite categorii, după cum ne informează izvoarele antice deţineau un

rol deosebit în societate, iar din rândurile acestora era ales Marele Preot. Acesta

devine, ca şi în momentul cristalizării mitului zalmoxian sfetnicul principal al regelui.

Importanţa acestui cult şi al slujbaşilor acestuia devine deosebită mai ales că atunci

când Burebista este asasinat, urmaş al acestuia devine Marele Preot Deceneu, iar

succesorul acestuia este tot un sacerdot de rang înalt, Comosicus. Dacă acceptăm

scenariul potrivit căruia nu doctrina zalmoxiană este cea preponderentă in epoca

statului dac, apare atunci problema care ar fi noua orientare a spiritualităţii dacice. Pe

baza izvoarelor antice, dar şi în urma conjuncturii politice a epocii , apreciem că noua

14 Ibidem, p 187.

doctrină îl avea în centru pe un zeu al războiului căruia nu ii cunoaştem adevăratul

nume. Acestuia îi erau închinate poate unele sanctuare, iar spiritual războinic al

dacilor, unanim recunoscut era o trăsătura de caracter distinctă.

Este de subliniat că descoperirile din cuprinsul sanctuarelor dacice, indiferent de

planul lor sunt unitare şi în general puţine. Mai mult este admis pentru arhitectura

dacică, la fel ca pentru arhitectura alor popoare originea planurilor constructiilor

religioase în planurile construcţiilor laice. Totodata este dificil de lămurit ce i-a

determinat pe daci să prefere la unele locuinţte planul absidal, care ridica mai multe

dificultăţi de ordin ethnic decât planul rectangular, afară de cazul când destinaţia

încăperii cu absidă era aceea de cult. Facem această menţiune datorită asemănării

construcţiei centrale cu cea a marelui sancruar circular de la Sarmizegetusa Regia şi

prezenţa materialului de inventar în interiorul acestor încăperi. Aceste edificii15 de

cult erau amplasate de regulă în afara incintei fortificaţiei propriu zise. Ele se ridicau

pet erase special amenajate de mâna omului, în roca din care era constituită înălţimea

unde se găsea cetatea căreia îi aparţinea.

Sanctuarele cu plan complex sunt cel mare circular de la Sarmizegetusa Regia şi

Racoş. Planul lor constă din două încăperi concentrice din stâlpi de piatră şi lemn şi o

atreia cu absidă construită din stâlpi de lemn. Din analiza sanctuarelor circulare se pot

trage unele concluzii şi anume: prezenţa a cel puţin două elemente de construcţie:

coloane sau stâlpi de piatră sau lemn, stâlpii fiind şi ei de două categorii: înalţi şi

subţiri, scunzi şi laţi si prezenţa pereţilor ce face posibilă existenţa unui acoperiş.

Cea mai sigură dovadp arheologică a existenţei unui cult solar dacic o constituie

descoperirea pe terasa aXI-a de al sarmizegetusa în preajma marelui sanctuar circular,

a unui pavaj de andezit reprezentând soarele. În partea de est blocurile formează un

sector de cerc drept în care era montat un alt bloc de calcar de forma unui lighean pe

unde se scurgea în cancalul de dedesubt un oarecare lichid. Avem deci indicaţiile

existenţei unui altar pe care se făceau ceremonii ce implicau folosirea apei, nefiind

exclus ca aici să se fi practicat si jertfe animale sau chiar umane.

Cunoştinţele astronomice, cunoaşterea fenomenelor şi aştrilor cereşti sunt bine

illustrate de acelaşi disc solar. Cercetările recente, cu transpunere în antichitate, ne

15 A. Rusu-Pescariu,,op.cit. p87.

indreptîţesc spre acordarea unui rol astronomic acestui monument care în componenţa

sa are şi un aliniament de blocuri de calcar, orientat nord-sud, blocuri ce descresc în

dimensiuni spre direcţia nord. Acest aliniament la capetele sale langă disc şi opus

putea poziţiona prin marcarea umbrei unui gnomon plasat în mijlocul obiectivului

cele două solstiţii de iarnă şi vară, iar echinocţiile, prin împărţirea umbrei mediane

cad pe blocul 5 al acestuia în dreptul unor marcaje de două linii paralele. Marcaje de

acest gen apar şi pe alte blocuri din aliniament care coincide cu unele evenimente

astronomice. Direcţionarea pe nord a cozii discului întâlneşte alte elemente

constitutive aparţinătoare aşa-zisului sanctuar distrus lucrat din diferite piese de

diferite forme care nu ar fi exclus să facă parte din această categorie astronomică cu

discul solar.

Cercetările arheologice, ăntreprinse până în present, la sanctuarele patrulatere

sau circulare nu au reuşit să identifice vreo legătură între tipul e sanctuar şi o

divinitate anume adprată de populaţia dacică.

BIBLIOGRAFIE:

1. Bejan, Adrian, Liviu Măruia, Civilizaţia geto-dacă.

Spiritualitatea, Excelsior art, Timişoara 2008

2. Daicoviciu, Hadrian, Dacia de la Burebista la cucerirea

romană, Dacia , Cluj, 1972

3. Eliade, Mircea, Sacrul si profanul, Humanitas, Bucureşti,

1995

4. Rusu-Pescariu Adriana ,Sanctuarele Daciei, Acta Musei

Devensis, Deva, 2005

ANEXE

Fig.1 Feţele Albe

Fig.2 Sanctuarul mare circular