ARHITECTURA GOTICA

– APARITIE, RASPANDIRE SI CONSTRUCTII REPREZENTATIVE –

In istoria artei, stilul se defineste printr-un anumit numar de constante care se

regasesc in toate tehnicile, creand astfel o omogenitate. Arta gotica nu se sustrage acestei

reguli si evolutia sa, pe parcursul a trei secole si jumatate, se reflecta in fiecare domeniu

component. Campul de actiune al artei gotice se intinde atat in spatiu, cat si in timp.

Aparuta la jumatatea secolului al XII-lea ea se prelungeste pana in plin secol al XVI-lea.

In spatiu, arta gotica se naste in Île-de-France, de unde se va raspandi, impunandu-se inca

de la mijlocul secolului al XIII-lea, ca singura limba comuna a Europei Occidentale.

Goticul face chiar o rapida incursiune in nordul extrem (Suedia) si urmeaza calea

deschisa de cruciati pe coasta de vest a Mediteranei si in Cipru. In secolul al XVI-lea,

arhitectii formati in traditia gotica vor abandona o gramatica pentru a adopta o alta noua,

mai intai in arhitectura civila, apoi in cea religioasa. De-a lungul acestei epoci, formele

nu inceteaza sa evolueze, capatand in fiecare regiune accente particulare si originale,

manifestand, astfel o sensibilitate variata, dincolo de o comunitate stilistica evidenta.

Cuvantul gotic, pe care umanistii italieni din Quattrocento l-au retinut pentru a-si

manifesta dispretul profund fata de o arta a carei putere de sugestie nu o puteau intelege,

si-a castigat ulterior titlul de noblete. Termenul defineste azi una dintre creatiile cele mai

originale ale Occidentului crestin. Arhitectii, deja in secolul al XVI-lea, cu Philibert

Delorme, apoi in secolul al XVIII-lea, cu Soufflot, nu si-au ascuns admiratia pentru

performantele tehnice ale goticului. Se explica astfel innoirea stilistica din secolul al

XIX-lea, la care romantismul avea sa adauge rapid o coloratura politica si o semnificatie

religioasa.

Pentru a putea intelege mai bine intreaga cultura gotica trebuie sa pornim de la

inceputurile intregii arte si sa incepem chiar cu nasterea ei; sa coborim la artele

antichitatii ca mai apoi sa ajungem in evul mediu, secolele XV-XVII si arta secolului

XIX.

Dupa invaziile normande, ungare si serazine din secolul VIII, arta cunoaste o

revigorare evidenta, care se exprima in arta romantica, incepind din secolul XII si apoi in

inovatiile gotice. Hranit de spiritulaitatea crestina, atat stilul romantic cat si cel gotic sunt

reflectate credintei unei civilizatii dedicate in intregime glorificarii lui Dumnezeu.

Adjectivul "gotic" este inventat de umanistii renasterii italiene, desemnand cultura

care s-a dezvoltat in occident intre secolele XII si XVI. Acest calificativ se aplica mai

intii arhitecturii, apoi, in ansamblu, artelor si, in sfirsit, intregii culturi a acestei perioade.

arta gotica a fost mult timp privita cu desconsideratie si nu se ezita in a-i distruge operele;

a fost reabilitata abia in secolul XIX de catre reprezentantii romantismului.

Arta gotica apare la mijlocul secolului XII, o data cu construirea corului bazilicii

Saint-Denis, la initiativa abatelui Suger. Foarte rapid, se extinde in toata arhitectura

franceza si, de aici, in intreaga Europa. Perioada de extindere a artei gotice acopera un

spatiu geografic foarte important. La Nord, patrunde in Scandinavia; la Est, atinge

Polonia, iar la Sud, cucereste o parte din Orientul Latin, pina in Cipru si insula Rhodos.

Astfel, cultura gotica apare ca un liant al acestei Europe divizate din punct de vedere

politic.

Italia, insa, face exceptie de la aceasta regula; ea ramine pentru mult timp inchisa

artei gotice, careia ii da o interpretare cu totul originala, neretinand din ea decat aspectul

decorativ. In plus, la mijlocul secolului XIV, in Toscana se dezvolta o arta noua,

Renasterea, care va pune capat treptat Goticului, catre mijlocul secolului XVI.

Pentru gotici, elanul gotic ramine acesta: "Dumnezeu este lumina." Arta gotica

este profund legata de aparitia oraselor, spre deosebire de arta romanica, ce ramine o arta

mai mult rurala. Municipalitatile construiesc edificii religioase in mijlocul oraselor;

catedralele, din ce in ce mai inalte, reflecta orgoliul fiecarui oras.

Bazilica Saint-Denis, reconstruita la initiativa abatelui Suger, propune o

arhitectura complet noua; pentru prima data, cu adevarat, arhitectura gotica isi face

simtita prezenta in Pronaos (sfintit in 1140), si, mai ales, in jurul corului, in

Deambulatoriul Dublu (sfintit in 1144), unde bolta in cruce pe ogive este sistematic

legata de folosirea arcului frant. In arhitectura, Saint-Denis serveste ca model pentru o

intreaga categorie de constructii apartinind goticului timpuriu. Aceasta catedrala

marcheaza trecerea de la arta romanica.

Arhitectura gotica, dar si arta gotica in general, se imparte in trei perioade

reprezentative: goticul clasic (1190-1240), goticul reionant (1240-1350) si goticul

flamboaiant (1350-1520).

In timpului goticului clasic, stilul depaseste frontierele regionale spre Champagne,

Burgundia si chiar Anglia. In cursul primei jumatati a secolului al XIII-lea, acest nou stil

se va impune in cele din urma, in cea mai mare parte a Europei Occidentale, capatand de

fiecare data o coloratura particulara. Desi monumentele franceze raman referinta

obligatorie, ele nu sunt niciodata copiate servil. In Franta se remarca catedralele din

Bourges (1195) si Chartres (1194), dar mai ales cele din Reims (1211), Amiens (1220) si

Beauvais (1225). In Anglia, catedralele din Wells (1185), Ripon, Peterborough, Lincoln

si Salisbury (1220), in Spania, catedralele din Burgos (1221-1222), Toledo (1227) si

Leon (1225), in Italia, Biserica abatiala Sant’Andrea din Vercelli, Bazilica San Francesco

din Assisi, catedrala din Siena (1250), iar in Germania bisericile de la Basel (1185),

Magdeburg (1209) si Heisterbach, sunt cele mai reprezentante monumente ale goticului

clasic.

Incepand cu perioada goticului reionant, intreaga Europa adopta un nou stil,

continentul schimbandu-se profund datorita crizei economice, crizei religioase, dar si a

celei intelectuale de la mijlocul secolului XIV. In plus, in aceasta perioada, devastata de

foame, Europa vede cum o treime din populatia sa dispare in epidemia din ciuma din

1348. Cu toate acestea, sclipirea artistica se remarca in arhitectura prin constructii

precum: Saint-Urbain din Troyes, Saint-Louis din Poissy (disparuta astazi), Saint-Ouen

din Rouen, Catedrala din Carcassonne (monument exceptional) – Franta, Catedrala din

Strasbourg, Catedrala din Koln, Catedrala din Aachen, biserica abatiala de la

Westminster – Imperiu si Anglia.

Goticul flamboaiant, adica goticul tarziu, a fost faza de apogeu artistic a goticului

care s-a remarcat prin exagerarea abundentei detaliilor, in parte pentru a diminua

greutatea pe care cladirile gotice o impuneau, respectiv pentru a incerca o salvare a

stilului. Monarhii confera artei o dimensiune politica, absenta pana atunci. Arta nu mai

este un scop in sine, ci unul dintre elementele politicii printului si trebuie sa slujeasca

aceasta politica: asa cum stau lucrurile cu Ioan cel Bun si Carol al V-lea la Paris, Carol al

IV-lea la Praga si papa Benedict al XII-lea la Avignon. Formele arhitecturale elaborate in

marile capitale aveau sa se impuna rapid in fiecare tara, urmand un proces mereu reinnoit.

Saint-Chapelle din Riom, palatul de la Poitiers, Saumur, Pierrefonds – Franta, Catedrala

din Basel, Kolin, Kuttenberg, Marienkirche din Nurnberg – Germania, Gloucester,

Canterbury, Sherborn, Capela Saint Stephen din Westminster, Capela de la King’s

College din Cambridge – Anglia, Catedrala din Milano – Italia, Manastirea San Juan de

Los Reyes din Toledo – Spania.

Arta gotica patrunde in spatiul transilvanean la mai bine de un secol dupa aparitia

ei in Franta. A fost adusa, intr-o Transilvanie ravasita de invazia tatara din 1241, de

calugarii ordinului cistercian, aparut in Burgundia, ai carui membri aveau in program si

ridicarea de edificii religioase. Acestia aduc in provincia intracarpatica un gotic pietrificat

in faza sa timpurie, care mosteneste de la romanic solutiile de constructie.

Primul monument gotic construit de cistercieni este manastirea Carta, din Tara

Fagarasului, inaltata in locul vechiului edificiu distrus de tatari. La scurt timp de la

ridicarea manastirii Carta si in stransa legatura cu aceasta, este inaltata la Brasov, intr-un

mediu incipient urban, Biserica Sfantul Bartolomeu. Edificiul, cu functie parohiala, reia

planul basilicii cu trei nave si transept. Influente ale goticului patrund si in mediul

romanesc din Tara Hategului, dupa cateva decenii. Este cazul modestei biserici ortodoxe

din Strei, unde constructorul nu a avut intentii monumentale, cum apar la biserica vecina

din Santamaria-Orlea, care a inspirat-o foarte probabil. Importanta bisericii din Strei este

ca ea devine modelul edificiilor romanesti ortodoxe din regiunea Hunedoarei pana in

secolul al XV-lea.

In construirea catedralelor gotice se manifestau temeliile inca stabilite ale

oranduirii comunale. Era nevoie de unitatea bine inchegata a unei comunitati uriase,

pentru a putea duce cu succes, pana la capat, opera de constructie. Totodata, era absolut

indispensabila si o convingere puternica in ceea ce priveste necesitatea de a intreprinde

actiunea pentru ca sa nu se stinga entuziasmul urmasilor fata de ceea ce incepusera

stramosii lor, ci multe generatii de-a randul sa lucreze la crearea unui monument si sa

transpuna in concret idealurile lor artistice. La constructia catedralelor participau multi

oameni. Reprezentantii administratiei orasenesti se preocupau in amanunt de toate

problemele constructiei, iar preotimea, teologii, isi aduceau partea lor de contributie

erudita la realizarea constructiei. Dar aportul hotarator era, bineinteles, acela al breslelor

de mesteri constructori, zidari si cioplitori in piatra, in care, de-a lungul generatiilor, se

formase gustul artistic si se acumulase experienta tehnica, pastrata ca un secret pretios.

Printre ei, arhitectul ocupa un loc de seama; el participa direct la constructie, lucra alaturi

de zidari, cioplind piatra cu lovituri rasunatoare de ciocan pentru a-i da forma dorita, sau

se urca pe schelele care ascundeau formele incipiente ale catedralei aflata in plina

constructie.

-INFLUENTELE STILULUI GOTIC IN ARHITECTURA-

In structurarea societatii Evului Mediu tarziu, unele dintre procesele si

fenomenele aparute au generat conditionari care au determinat evolutia in ansamblu a

arhitecturii si constructiilor gotice, dintre care semnificative sunt:

-definirea rolului orasului de forta dinamizatoare primordiala in societatea

medievala, si aparitia in consecinta a unor investitori a caror interese se traduc prin noi

programe de arhitectura, ca si prin adaptarea celor existente la noile conditii ale vietii

urbane;

-procesul de laicizare partiala a culturii, stiintei, invatamantului prin transferul

acestora din ambianta monastica in cea urbana, proces care a inclus si creatia arhitectural-

constructiva prin apartenenta constructorilor la acest mediu;

-o evolutia accelerata a gandirii tehnice si a stiintei, incitata de solicitarile noului

tip de societate cu efecte asupra tehnicilor si tehnologiilor de executie, ca si asupra

conceptiilor structural-constructive.

Succesoare a romanicului, dar noua in esenta, arhitectura gotica a inventat un

sistem constructiv major, cel al scheletului cu panouri de umplutura, care va reapare de-

abia in epoca moderna, a metalului si a betonului armat. Mesterii arhitecti au reusit

performanta de a conferi expresivitate acestei structuri prevalent rationale, devenita astfel

„un ordin ogival” internationalizat printr-o larga raspandire europeana.

Arta gotică a apărut în cadrul artei romanice sub forma unor inovaţii ce au afectat

în special arhitectura, stilului romanic luându-i locul stilul gotic bazat pe soluţii

constructive foarte bine conturate. Astfel, în locul bolţii semicilindrice şi a arcului în plin

cintru, foarte masive şi grele, specifice stilului romanic, stilul gotic recurge la arcul frânt

şi la bolta în cruce pe ogive, ca şi la arcele butante care permit constructorilor să degajeze

zidurile de greutatea excesivă. În acest fel, s-au putut construi edificii (catedrale, biserici,

dar şi primării, palate, cetăţi) mai înalte, mai zvelte, cu pereţi perforaţi de ferestre mari

decorate cu vitralii. Arhitectura gotică purcede din structura greoaie, compactă a

edificiului romanic, dintr-un experiment de boltire ce îngăduind fracţionarea spaţiului în

subdiviziuni adiţionale nu împietează asupra unităţii. Procesul elaborării este infinit mai

complicat, iar cristalizarea mai lentă.

Ca orice stil, şi cel gotic a început cu forme simple, sobre (cu forme lanceolate)

pentru a evolua în timp, ajungând la forme mai complicate (raionante) şi sfârşindu-se prin

a se adopta motive traforate asemenea unei flăcări (flamboyant).

Pe de altă parte, arhitectura gotică se inspiră din gânditori ai epocii clasice - cum

sunt Platon şi Aristotel-, iar proporţiile folosite au afinităţi cu cele ale clădirilor din

perioada clasică. Diferenţele sunt pregnante în ce priveşte relaţia arhitecturii gotice cu

teologia creştină. Catedralele gotice erau concepute ca ilustrări ale raiului, şi chiar dacă

arhitectura creştină timpurie a încercat acelaşi lucru, îndemnarea tehnică şi gândirea nouă

a Evului Mediu au dat arhitecturii gotice noi dimensiuni. Arcadele ascuţite şi boltele,

preluate din arhitectura islamică şi apoi dezvoltate, au schimbat fundamental relaţia dintre

structură, aspect şi funcţie

Comerţul internaţional a contribuit la răspândirea ideilor în Europa, deşi nu a avut

ca rezultat un stil arhiectural unitar, bogăţia pe care comerţul a creat-o a stimulat apariţia

arhitecturii seculare care, în punctul său culminant, a rivalizat în spectaculozitate cu

marile catedrale. Acolo unde Biserica avea nevoie de catedrale, mănăstiri sau şcoli prin

intermediul cărora să îşi proclame mesajele, comerţul se alătura acestora cu asociaţii ale

breslaşilor, cu primării şi, după un timp, cu locuinţe pline de opulenţă în care îşi etalau

bogăţiile. Ca exemple în acest sens se pot da Clădirea comercianţilor de textile din Ypres,

Belgia; Palatul Dogilor, din Veneţia, Italia; Primăria din Bruges, Belgia; Market Cross,

Salisbury, Anglia; oraşele hanseatice din nordul Europei.

Renasterea arhitecturii clasice care a avut loc in secolul al XV-lea in Italia si care

s-a raspandit in Europa in secolul urmator a incheiat perioada de suprematie a

goticului.Ordinele de arhitectura si elemente structurale ale Romei antice, arcele, boltile,

cupolele, precum si formele decorative au fost folosite ca baza a proiectelor in secolul al

XV-lea. Brunelleschi, cel mai mare arhitect al Renasterii timpurii a proiectat bisericile de

la San Lorenzo si Santo Spirito, precum si planul revolutionar al cupolei catedralei din

Florenta.

-CARACTERISTICILE STILULUI GOTIC-

Structura bisericii gotice, desi complicata are o aparenta usoara, aeriana (datorita

inaltimii si supletei) cu un interior bine luminat (abundenta vitraliilor), dar exista si

exceptii multe biserici gotice, fiind scunde, simple ca structura arhitectonica, intunecoase

si foarte sobru ornamentate.

Biserica in stil gotic se diferentiaza de toate celelalte si prin lungime (chiar si

peste 100m). La interior, nava centrala este de obicei mai inalta decat navele laterale, iar

fatada este in general flancata de doua turnuri foarte inalte (de multe ori acestea nu au

fost terminate fiind lipsite de flese sau sunt inegale ca forma ca urmare a definitivarii

constructiei multi ani mai tarziu intr-un alt stil). Intre cele doua turnuri este amplasata o

mare rozasa, iar in zona inferioara biserica prezinta mai multe portaluri (de la 3 la 5).

Laturile edificiului sunt sprijinite de arc – butanti (sau arce rampante), care se pot

suprapune in cazul peretilor foarte inalti ai navei centrale. Acestia consolideaza

contrafortii, contrabalansand presiunea laterala a boltilor.

Totusi, aceste caracteristici sunt intregite de altele 3 considerate esentiale: bolta pe

ogive, arcul butant si vitraliul. Asezarea boltii pe o incrucisare de ogive, pe armatura de

nervuri diagonale de sub bolta care pornesc de la nasterea arcelor frante constituie o mare

inovatie tehnica. Nervurile sunt importante deoarece preiau cea mai mare parte a sarcinii

(presiunea boltii) si o convertesc in apasari, permitand astfel arhitectiilor sa proiecteze

cladiri cat mai inalte. Aceasta tehnica permite canalizarea greutatii in anumite puncte de

rezistenta ceea ce da posibilitatea reducerii grosimii zidurilor, pe care bolta nu mai apasa

acum; greutatea boltii se descarca in contrafortii zidului exterior, la randul lor sprijiniti de

arc-butanti.

Arcul butant are rolul de a echilibra apasarea in laterala a boltii de piatra,

opunandu-i o apasare inversa tocmai in punctele unde presiunea boltii este mai puternica,

ceea ce permite o mai mare stabilitate a edificiului si in acelasi timp o mai mare

deschidere a ferestrelor in nava centrala.

E. Lambert considera vitraliul ca fiind „auxiliarul principal al arhitecturii in stil

gotic”. Este corespondentul in interior al sculpturilor din exterior, uneori ilustrand

aceleasi teme iconografice. Rolul sau este dublu; pe de-o parte se remarca valoarea

estetica, iar pe de alta parte simtul practic vitraliul permitand iluminarea naturala a

edificiului. Datorita vitraliului se creeaza o atmosfera interioara „colorata” nuantand si

„dizolvand” in functie de ora zilei structura interioara. Vitraliul avea de asemenea si o

functie instructiva, prezentand personaje sacre sau scene biblice. Printr-o alegorie se

poate considera ca lumina filtrata de vitraliu este lumina scripturilor a cuvintelor lui

Dumnezeu sau a parintilor bisericii.

Turnurile gotice, foarte elegante si indraznete sunt de doua feluri: lanterne –

plasate aproximativ la mijlocul axei edificiului, si clopotnite. Planul lor este de cele mai

multe ori patrat, dar poate fi si octogonal; se termina de regula cu o flesa (extremitate

ascutita in forma de piramida sau de con din piatra sau sarpanta acoperita cu tigla, servind

de acoperis turnului). Inaltimea flesei da o puternica impresie de verticalitate edificiului.

Fatada unei biserici gotice detine un loc important din punct de vedere artistic,

fiind cea mai ornata parte a edificiului, fapt care ridica foarte multe si delicate probleme

constructorului (din cauza dimensiunilor exceptionale, dar si din nevoia de a se racorda

cu turnurile si portalurile care ii sunt integrate. Din punct de vedere al stilului fatadele, de

obicei nu prezinta unicitate, ca urmare a perioadelor mari de stagnare intre etapele de

constructie. Un alt motiv al lipsei unicitatii este si faptul ca aceasta era printre ultimele

elemente construite cand resursele materiale erau epuizate, iar elanul religiozitatii scazuse

in intensitate (acesta este un caz fericit deoarece uneori catedralele ramaneau

neterminate). Ritmul foarte incet de lucru la fatada (chiar decenii) explica intr-o oarecare

masura amestecul de stiluri diferite (Rouen, Bourges, Tours). Totusi exista si cateva

exemple care se remarca prin unicitatea fatadei (catedralele din Laon , Paris, Noyon,

Reims).

Ferestrele gotice se caracterizeaza in general prin simplitate, in sensul ca

ornamentatia lor se rezuma la cateva muluri. Forma este mai variata, cea mai intalnita

fiind cea de lance prelunga si ingusta divizata de 2-3 giurgiuvele verticale, terminata

printr-un desen de ogiva incadrand diferite simboluri(trefla, cerc). Ferestrele circulare

sunt de dimensiuni reduse sau gigantice si decupate de o complicata retea de piatra fixand

bucatile de sticla: acestea sunt faimoasele rozase de pe fatadele principale sau laterale.

Alte elemente decorative sunt si capitelurile coloanelor, aproape intotdeauna derivate din

cel corintic. Capitelurile ornate cu figuri umane sau animale sunt rare si apar abia in sec.

al XIII-lea. Cheia de bolta a incrucisarilor de ogive este de obicei ornata cu un medalion

sculptat redand diferite motive, sau de un basorelief.

Problema scurgerii apei de ploaie de pe acoperis a fost rezolvata in diferite feluri:

mai intai prin jghiaburi de piatra ale caror capete sculptate mult iesite in afara peretelui

(garguie) proiectau apa departe de zidul cladirii. Datorita edificiilor tot mai inalte s-a

recurs la jghiaburi acoperite praticate in arc-butanti.

Arhitectura gotica in Anglia

Constructiile gotice engleze respecta in mare parte trasaturile stilului gotic

„european”, dar prezinta si anumite particularitati. Prima diferenta consta in importanta

atribuita masivitatii, grosimii zidurilor. In Anglia au fost experimentate de foarte timpuriu

boltile pe ogive insa nu s-a ajuns la forma evoluata a acestora, de suplete si inaltime.

O alta trasatura tipica este data de orizontalitatea constructiei, lungimea peste

masura a navelor si intinderea excesiva a fatadei, spre deosebire de verticalitatea

catedralelor din Franta. Nervaturile multiplicate nu erau legate functional nici de bolti,

nici de pilastrii de descarcare . Ca materiale de constructie se remarca marmurile

policrome folosite in decoratia pilastrilor; lemnul este intens folosit in constructia

plafoanelor care se remarca si prin abundenta elementelor decorative ( nervurile boltii ).

Influenta climatului in aceasta tara si-a pus amprenta si asupra arhitecturii;

datorita vanturilor puternice si desele rafale de ploi, fatada vestica are o singura intrare

iar portalurile sunt plasate pe laturile de sud si nord ale edificiului , dand acces in navele

secundare ( sunt inguste si adanci concepute ca o pavaza impotriva intemperiilor ,

acoperisul va fi mai inalt in regiunile sudice, iar ferestrele trebuie sa aiba o deshidere mai

mare decat cele din tinuturile sudice deoarece in Anglia lumina zilei este mai slaba ).

Arhitectura gotica in Germania

Chiar daca Germania nu este tara de origine a goticului aceasta a contribuit in

mare masura la difuzarea acestui stil in Europa Centrala si Orientala. Formula pe care a

adoptat-o arhitectura gotica germana este cea a bisericii cu trei nave de inaltime egala, cu

aspect de unica sala mare sau de hala ( Hallenkirche ). Planul edificiului este aproape

patrat, lungimea si inaltimea navei avand aproximativ aceleasi dimensiuni,. Interiorul este

foarte luminos datorita ferestrelor inalte, iar tendinta spre verticalitate este aproape

anulata.

Arhitectura gotica in Spania

In Spania goticul poate fi divizat in 2 perioade : o perioada incipienta in care stilul

cladirilor nu este unul pur gotic ci cunoaste si alte influente, iar cea de a doua, o perioada

de maturizare care duce la aparitia stilului isabelin ce se remarca prin dantelaria

arhitecturala excesiva.

Arhitectura gotica in Italia

Aici goticul nu si-a mai pastrat caracterele sale originale , arhitecura gotica nu va

mai pastra varietatea de solutii pe care o cunoscuse arhitectura italiana romanica . In

edificiiile gotice italiene nervurile sunt atrofiate, cele mai adeseori neglijate, multe

elemente decorative puternic proeminente , intreaga structura tinde sa recapete un aspect

mai mult static decat dinamic prin grosimea peretilor si prin deschizatura mai mica a

ferestrelor

Primele monumente gotice s-au impus printr-o simplitate si sobrietate a

constructiei datorate Ordinului cistercian.

Arhitectura civila

Arhitectura civila nu difera prea mult de cea religioasa din punct de vedere al

metodelor si tehnicilor. Difera insa destinatia edificiului si implicit dimensiunile

elementelor arhitecturale si planul legat de functionalitatea respectiva. Astfel constructiile

civile evita boltiile prea inalte sau cu o deschidere prea mare preferand salile joase si cu

un etaj locuibil deasupra boltiilor acestora. Planseele sunt pe grinzi, ale caror capete sunt

puse pe console, nu sunt niciodata incastrate in zid; mai tarziu sunt fixate cu ancore de

fier. Pentru o conservare cat mai buna plafoanele nu sunt niciodata tencuite, raman

aparente sau captusite cu lambriuri. Lemnul apara contra variatiilor de temperatura si

permite constructia sustinuta deasupra strazii, fiind un material usor. Adeseori sarpanta

este ornata cu sculpturi sau picturi. Zidaria din exterior de piatra sau caramida umple

spatiul dintre grinzi.

Ferestrele dinspre strada ale parterului sunt foarte inguste, mai mari fiind cele care

dadeau in curtea interioara. Ferestrele de la etaj erau de dimensiuni cu ancadramente

frumos ornate, iar fatadele caselor celor bogati erau de o inaltime limitata. Datorita

distantei mici intre plansee locul ogivei ferestrei este luat de un arc de cerc aplatizat sau

de o ogiva scunda. Specific perioadei de manifestare a goticului este aparitia lucarnei

Portile caselor erau reduse atat ca lungime cat si ca latime insa erau prevazute cu

o mica ferestruica in usa portii pentru recunoasterea vizitatorului.

Edificiile publice

De-a lungul Evului Mediu biserica va deveni la un moment dat pur religioasa, iar

adunarile populare care se tineau aici se vad nevoite a se separa de acest edificiu, aparand

astfel primele palate ale primariilor. Acestea erau prevazute cu un turn in care la inceput

erau concentrate serviciile municipalitatii. Tot aici era sediul trezoreriei, arhivele si

clopotul care ii chema pe cetateni la adunari. Palatul servea drept hala si bursa a

negustorilor; la etaj era marea sala rezervata serbarilor si reuniunilor membrilor

consiliului municipal. Grandoarea palatelor reflecta stadiul de dezvoltare economica al

oraselor; din punct de vedere al aspectului unele au o structura severa, sobra amintind de

fortarete, altele au aspect de bazilica destinata reuniunilor populare. Majoritatea palatelor

municipale gotice au o structura arhitectonica complexa si o ornamentatie exterioara

bogata, adeseori animata de jocul de culori obtinut prin placaje de teracota sau prin

incrustatii de placi policrome emailate.

Un alt edificiu public specific orasului medieval este hala, cu un aspect

monumental in orasele dezvoltate din puncte de vedere comercial. Structura lor prevede

doua incaperi una mai mare la parter, destinata vanzarii produselor, iar etajul atelierelor.

Arta gotica

Arta gotica (sculptura, pictura) a fost de la inceput tributara arhitecturii.

Sculptura gotica abandoneaza formele fantastice si renunta la deformarea figurilor

in sens expresionist manifestand o tendinta categorica de a infatisa detalii realiste sau

chiar grotesti ale personajelor. Sculpturile tind sa se desprinda de fundalul arhitectural, sa

devina independente sa isi afirme individualitatea proprie; sunt figuri elegante intr-un

drapaj natural si lejer, urmarind gratia si miscarea exprimand fiecare o psihologie proprie.

Sculptorul gaseste o modalitate de a innobila chiar si gesturile cele mai familiare, totul

intr-un simt clasic al masurii si calmului.

Pictura murala continua sa ramana subordonata arhitecturii pana in sec al XV –

lea, insa stilul gotic nu este propice acestui stil de pictura (reducerea suprafetelor zidite)

locul ei fiind luat acum de vitralii. Insa aceasta nu va disparea cu desavarsire regasindu-se

in salile castelelor sau alte cladiri civile. Pictura murala se caracterizeaza printr-un ritm

ondulat, fluent al liniilor, figuri zvelte, dezinvoltura compozitiei si notatii realiste ale

peisajului sau costumelor.

Un alt tip de pictura este cea miniaturiala cu vechi traditii in Franta si care a

exercitat influente asupra altor arte ale culorii, formelor si desenului, furnizand modele

picturii, vitraliului, tapiseriei, broderiei si chiar sculpturii. Miniaturile erau realizate in

mari scoli manastiresti, iar mai toate lucrarile miniate sunt opere de teologie.

Foarte tarziu s-a dezvoltat si pictura gotica pe lemn care la inceput imita

antependia altarelor.

-MATERIALE DE CONSTRUCTIE-

Goticul a înlocuit conceptul renascentist al omului aflat in centrul lucrurilor, cu

cel al lui Dumnezeu. Este asociat cu catedralele din timpul Europei medievale, avand ca

elemente specifice: formele excesiv de ascutite, boltile de ogive, arcele frante sau

butante, zidurile ajurate, stalpii descompusi in colonete. “In amenajarile interioare,

goticul a revolutionat viziunea spatiala folosindu-se de spatiile inalte, vitralii, dar si de

ogive si arce de sustinere, acolo unde spatiul permitea.” Materialele folosite la constructia

caselor imita, in general, materia prima folosita la constructia castelelor: cu precadere

caramida veche, folosita atat pentru exteriorul, cat si pentru interiorul locuintelor.

Ferestrele mari, cu tejghea din stejar, mobila veche, din lemn masiv, vopsita in culori

inchise, materialele confectionate din tesaturi grele sunt alte cateva elemente care

contribuie la realizarea unei ambiante in stil gotic.

Tipuri de materiale care au fost folosite în construcţii în perioadele anterioare a

depins foarte mult de disponibilitatea acestora la nivel local şi accesibilitate.

În Franţa, de exemplu, mai multe tipuri de calcar au fost uşor accesibile,calcar

alb,si calcar fin din zona de Caen care a fost mult mai favorizată pentru decorarea

sculpturala.

Anglia a avut un calcar grosiere, o gresie roşie şi, de asemenea, marmura verde

inchis Purbeck care a luat numele de la o peninsulă în judeţul în limba engleză a Dorset.

În Italia, în timp ce piatra a fost folosit pentru fortificaţii, caramida a fost mult mai

preferat pentru clădiri şi din cauza depozitelor pe scară largă şi variată de marmura multe

cladiri s-au confruntat cu ea.

Pentru ca piatra locala de constructii a fost indisponibil din nordul Germaniei şi Poloniei,

Scandinavia, Ţările de Jos şi în ţările Baltice a existat o puternică tradiţie de a construi cu

caramida care a condus la termenul de "Backsteingotik" în Germania şi Scandinavia, iar

termenul poate fi prestat ca " Caramida gotica ".

Catedralele gotice renunta la cripte.Cultul moastelor se dezvoltase in ambianta

organizatiilor manastiresti,nu in orase.Numerosului cler,care compunea capitalul

eparhiei,ii era rezervata numai nava centrala a corului,de aceea corul trebuia sa fie

amplu,nava centrala a acestuia ocupand cam o treime din desfasurarea longitudinal a

intregii cladiri.Pavajele sunt de cele mai multe ori din piatra.In partea dinspre

cor,lespezile sunt uneori gravate cu figure mitologice,alteori inlocuite cu mosaic

geometric sau cu placi de teracota.Stalpii sunt astfel profilati incat corespund elemetelor

structurii.In partea inferioara ei au o baza poligonala,iar capitelurile incep in a doua

jumatate a sec. al- XIII-lea sa se contopeasca.Ele formeaza acum o friza asemanatoare

unei bratari care leaga manunchiul elementelor component ale stalpului.In faza goticului

timpuriu,capitalul predominant este acela al tipului de crosete.Acest capital se va pastra

pana in perioada goticului matur dar va absorbi tot mai multe elemente vegetale.

La ferestrele in stil gotic,in masura in care cresc deschiderile,se iveste si necesitatea

de a le subimparti prin baghete de piatra vertical (menouri) si prin forme arcuite

(muluri).Iscusinta la care ajung pietrarii in perioada gotica favorizeaza si dezvoltarea

sculpturii decorative din exterioarul catedralelor.Profilarea contraforturilor,a arcurilor de

sprijin,a corniselor tratate in prima faza inca in forme sobre,devine tot mai

minutioasa.Coamele arcurilor de sprijin primesc un decor de frunze de

stejar,contraforturile se impodobesc cu fiale si baldachine,cornisele iau aspectul unor

arcade gigante.

Alaturi de arhitectura bisericeasca se da tot mai multa atentie in goticul tarziu,celei

militare si civile.Arhitectura din lemn si mai ales cea din paianta continua sa

predomine,dar casele de piatra sau caramida devin mai frecvente,prin urmare santierele

de constructii se inmultesc si se specializeaza.Drept urmare,importanta contraforturilor

ferestrelor se reduce intr-ucatva ele devin mai putin masive si uneori sunt inlocuite cu

simple ingrosari ale peretelui,asemanatoare cu vechile lesene romanice.Asemenea forme

se intalnesc mai ales la bisericile din caramida.

In Germania si Polonia a predominat arhitectura din caramida de tip hala.Ca

exemple sunt:biserica cisterciana din Pelplin,biserica Sf Maria din Gdansk,inceputa ca o

bazilica.In Franta unul dintre cele mai frumoase castele regale e cel din Blois,anume

aripa construita in vremea lui Ludovic al-XIIlea.Fatada dinspre curte dezvaluie o

constructie de caramida cu stalpi si profiluri din piatra in forme caracteristice stilului

gotic tarziu,dar si cu unele elemente ornamentale,care tradeaza contactul cu renasterea

italiana.

Primul monument gotic construit de cistercieni este manastirea Carta, din Tara

Fagarasului, inaltata in locul vechiului edificiu distrus de tatari. La scurt timp de la

ridicarea manastirii Carta si in stransa legatura cu aceasta, este inaltata la Brasov, intr-un

mediu incipient urban, biserica Sfantul Bartolomeu. Edificiul, cu functie parohiala, reia

planul basilicii cu trei nave si transept. Influente ale goticului patrund si in mediul

romanesc din Tara Hategului, dupa cateva decenii. Este cazul modestei biserici ortodoxe

din Strei, unde constructorul nu a avut intentii monumentale, cum apar la biserica vecina

din Santamaria-Orlea, care a inspirat-o foarte probabil. Importanta bisericii din Strei este

ca ea devine modelul edificiilor romanesti ortodoxe din regiunea Hunedoarei pana in

secolul al XV-lea.

  Printre cele mai importante monumente ale acestei faze, adevarate repere ale

goticului in Transilvania, se numara biserica din Sebes-Alba, una dintre marile reusite ale

arhitecturii gotice in spatiul romanesc, biserica evanghelica din Sibiu, biserica Sf Mihail

din Cluj, Catedrala din Dej si Biserica Neagra din Brasov.

   Arhitectura gotica si-a pus amprenta si asupra castelelor si fortificatiilor inaltate

dupa invazia tatarilor si in conditiile insecuritatii crescande de dupa primele incursiuni

otomane in Transilvania. Zeci de cetati de piatra au fost ridicate mai cu seama pe latura

sudica a provinciei, unde amenintarea turceasca era resimtita cel mai mult.

Reprezentative pentru fortificatii sunt zidurile oraselor Sibiu si Brasov. Pentru castele

principalele monumente sunt Branul si castelul Corvinestilor.

  Goticul transilvanean, care se stinge treptat la sfarsitul evului mediu, rabufneste,

printr-o ciudata intoarcere a istoriei, in plina epoca baroca. Evenimentul este legat de

ultima mare invazie tatara, din 1717, care a mistuit in flacari sute de biserici de lemn din

Tara Maramuresului, Tara Lapusului si Bihor.

Arhitectura profana evolueaza mai ales in cadrul oraselor.Mai intai isi asigura

fiecare oras o incinta de protective corespunzatoare.Una din cele mai complexe poseda

orasul Nurnberg.Curtinele erau acum flancate prevalent de turnuri poligonale sau

semicilindrice,iar dupa mijlocul sec.al-XV-lea,aceste turnuri,ca si curtinele se construiau

mai scunde,dar cu zidaria mai masiva,fiindca armele de foc devenisera periculoase pentru

fortificatiile inalte.Tot din cauza armelor de foc incepe sa se prefere acum ca material de

constructie caramida,fiindca aceasta,izbita de proiectile,produce schije mai putin

primejdioase decat piatra.Caracteristice sunt fortificatiile complexe ale portii

(barbacanele),flancate de bastioane cilindrice,cum se mai vad in Gand (Le Rabot),in

Lubeck,la Haarlem (poarta Amsterdam).Un numar mare de palate din

Franta,Germania,Polonia,Cehoslovacia,Tarile de Jos au fost construite din lemn sau din

paianta.

Daca in perioada goticului matur sculptura in piatra elaborate pe marile santiere

jucase rolul predominat,breslasii,subordonandu-se morfologiei preconizate de pietrari,in

perioada goticului tarziu raporturile dintre aceste doua categorii de mesteri se vor

inversa.Posibilitatile de a exprima miscarea intr-o statuie cioplita in piatra sunt limitate

de necesitatea de a pastra masa relative compacta,bronzul si ceramica fiindca aceste

materiale permit o degajare mai nestingherita a formelor,dovedindu-se mai maleabile si

mai adaptabile unei viziuni realiste.

BIBLIOGRAFIE

J. Debicki, J.F. Favre, D. Grünewald, A. F. Pimentel. (1995). Istoria artei: pictura,

sculptura, arhitectura. Ed. RAO. Bucuresti.

A. Chatelet, B.P. Groslier. (2006). Larousse. Istoria artei. Ed. Univers Enciclopedia.

Bucuresti.

M. Alpatov. (1966). Istoria artei – arta lumii vechi si a evului mediu. Ed. Meridiane.

Bucuresti.

Drimba, O., (1999), Istoria culturii si civilizatiei, Editura Vestala, Editura Saeculu,

Bucuresti, Vol. 7, Pag. 206 – 351

Puscas, Angelica, (2008), Vitralii. Incursiuni in istoria si cultura turismului urban

premodern, Editura Eclatant, Cluj Napoca, Vol 1

Spanu, R.C., (2005 – 2006), Elemente de arhitectura – Curs, Editura Presa Universitara

Clujeana, Vol 1

Viorica Guy Marica, Arta gotica, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1970

http://www.incasa.ro/Stilul_gotic_5294_588_1.html, accesat in data de 17.03.2010, ora

19.00

http://library.thinkquest.org/C007317/gotic-europa.html, accesat in data de 17.03.2010,

ora 19.30

Gothic art. (2010). In Encyclopædia Britannica. Accesat in data de 19 martie 2010 la Encyclopædia Britannica Online: http://www.britannica.com/EBchecked/topic/239728/Gothic-art