Arbori Timisoara

1. ARBORI ŞI ARBUŞTI DEOSEBIŢI DE PERAZA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA 2. ARBUSTUS UNEDO BV. CETĂŢII

3. BV. CETĂŢII

4. Arbutus este de origini celtice ar = aspru, butus = arbust;unedo derivă din latinul unus = un, edo = a mânca.Denumiri populare – Strawberry Tree, lendj, arbousier.Distribuţie şi Habitat – specie originară din bazinulMediteranei şi de la coastele Atlanticului până în Irlanda.Descriere – creşte încet, până la 3 – 10 m; scoarţaroşietică, ramurile tinere sunt roşii-aprins, coroana deasă.Frunze alterne, eliptic-lanceolate, 5-10 cm lungime, serate,netede, cu excepţie nervurile, de culoare verde închislucios; nervaţiune penată. Flori albe până la roz pal,câteodată pătate cu roşu, 5-10 mm lungime, campanulate,inodore, dispuse în panicule de 5 cm lungime; anterependule. Fructul este o capsulă globoasă, culoare roşie-portocalie, 2 cm diametru, apar în acelaşi timp cu înflorireadin toamnă. Înfloreşte din octombrie-ianuarie.Toleranţe – alcalinitatea solului, poluarea industrială; esterezistent la incendii şi se foloseşte pentru reîmpăduriri şiprotecţia solului.

5. Cerinţe – creşte bine pe soluri bine drenate, argiloase, cuexpoziţie însorită; soluri sărace şi acide. Specie xerofită.Management – se pretează pentru garduri vii, e necesarăefectuarea de tăieri periodice. În regiunile cu ierni reci ebine ca peste iarnă sa fie protejat de ger.Înmulţire – prin seminţe în martie, sau prin butaşi semi-lignificaţi în iulie; pe un teren nisipos, umed, se fertilizeazăregulat.Boli şi dăunatori – larvele de Chrexes jasius.Parteneri naturali şi de grădină – Chamaerops humilis,Myrtus communis, Olea europaea, Phillyrea angustifolia,Pistacia lentiscus, Quercus ilex, Quercus suber.Cultivaruri şi varietăţi – ‘Compacta’, ‘Elfin King’, ‘Marina’.Proprietaţi şi Utilizări – fructul şi frunzele conţin un taninantocian (37 %) cu proprietăţi antidiareice, anti-inflamator,stimulator al sângelui. Un decoct din 20 g de frunze la unlitru de apă este doza indicată. Seminţele conţin 39 % ulei.Florile au proprietăţi sudorifice. Fructele conţin vitamina C.Rădăcinile sunt depurative şi decongestionante. Frunzeleau proprietăţi astringente, uşor antiseptice şi diuretice.

6. Se culeg în mai-august, doar frunzele de un an, se usucăla umbră în strat subţire şi se conservă în saci de hârtie.Pentru inflamaţii ale intestinului, a rinichilor şi a vezicii seface o infuzie din 2 g frunze uscate în 100 ml apă; se beaudouă-trei ceşti pe zi.Din seminţe se obţine un ulei gras, folosit la producereavopselelor.În insula Corsica, din fructele de Arbutus unedo se preparăvin.Scoarţa conţine taninuri utilizate în industria pentruprepararea coloranţilor.Mit, legendă şi folclor – această plantă înseamnă stimă,iar florile albe simbolizează ospitalitatea.

7. GINKGO BILOBA (ARBORELE PAGODELOR) PARCUL COPIILOR

8. Ginkgo biloba este originar din Extremul Orientşi considerat a fi cea mai veche specie de arbori dinlume; mai poarta şi denumirea de Arborele vieţii.În Europa este cunoscut şi sub numele de Arborele de40 de taleri sau Arborele celor 40 de steme, în Japonia ise mai spune şi Bradul sacru, Părul fecioarei, Arboreletemplier sau Arborele pagodelor şi se consideră sacru şiînzestrat cu o putere curativă extraordinară, fiind folositca medicament de peste 5000 de ani.Ginkgo biloba este un arbore cu o origine

foarte veche,fiind unicul reprezentant al unui mare numar de specii dearbori dispăruţi, existenţi odinioară, în mezozoic. El asupravieţuit de-a lungul perioadelor geologice, înfruntândvreo 350.000.000 de ani.În ţările de origine (China, Japonia, Coreea) creşteluxuriant, izolat sau în pâlcuri, atingând grosimiapreciabile şi vârste matusalemice.

9. PUNICA GRANATUS (RODIA) STR. OLIMPIADEI

10. STR. OLIMPIADEI

11. Originea: Asia (Iran, Irak, Afganistan, India)Istoric: Din Asia, Punica granatum a fost dusă defenicieni în zona mediteraneană, fiind un arbustcunoscut şi cultivat în antichitate mai ales în Grecia şiCarthagina (azi Tunisia). În general, în antichitate, fructulacestui arbust a fost asociat cu fecunditatea şi vitalitatea.Spre exemplu a fost simbolul Afroditei din Cipru, iniţialzeiţă a fertilităţii, ulterior a frumuseţii. Rodiul era atât derăspândit pe litoralul tunisian al Mediteranei încât romaniinumeau rodia "mărul punic" sau" mărul carthaginez".Rodiul este una dintre plantele sfinte, menţionate deVechiul testament. În sec. al VIII-lea, rodiul este introdusde arabi în Spania, fiind cel mai mult cultivat înAndaluzia (SE Spaniei), unde un oraş chiar a luatnumele fructului: Granada. În Evul Mediu, rodia a fost unatribut al Sfintei Fecioare. În Franţa, cultura rodiului afost introdusă târziu, în vremea lui Ludovic al XIV-lea,mai ales în regiunea Provence.

12. Descrierea plantei: arbust foarte longeviv, fructifer, cudimensiuni de 3 – 8 m, în funcţie de varietate. Frunzelesunt căzătoare, de formă lanceolată, lungi de 3-8 cm,strălucitoare. Toamna capătă o culoare frumoasă, aurie.Rodiul înfloreşte în perioada mai-august, având florisimple sau duble, de culori diverse: roşu-orange, roşu-orange cu tiv alb, alb, somon sau galben . Corola, înformă de clopot, este formată din 5 – 7 petale. Îngeneral, rodiul fructifică de la vârsta de 3-4 ani şi până la20 de ani. Nu toate varietăţile de Punica granatum facfructe, unele sunt strict ornamentale. Fructele (rodiile)sunt comestibile, de formă globulară, cu un diametru deaprox. 10 cm, culoare roşietică. În interior, fructul are opulpă de culoare roz şi foarte multe seminţe, separateîntre ele prin membrane.

13. Înmulţirea: se poate face prin seminţe, prin butaşi sauprin marcotaj. Cele mai mari şanse de prindere abutaşilor sunt în luna august. Pentru conservareacaracteristicilor genetice ale plantei este de preferatînmulţirea prin butaşi sau prin marcotajCondiţii de cultivare: rodiul preferă solul neutru, binedrenat, dar suportă şi solurile acide, ba chiar şi pe celecu o salinitate redusă. iubeşte enorm lumina şi soarele,drept pentru care este de dorit o amplasare la soare. Îngeneral, este un arbust rezistent la frig, părţile aerienerezistă până la -12 grade Celsius, iar rădăcina până la -15 grade. Suportă foarte bine căldura, chiar şi canicula.Sfaturi de îngrijireExemplarele tinere trebuie protejate iarna de îngheţ, prinacoperirea pământului de la baza plantei cu frunzeuscate sau cu paie. Este de preferat amplasarea planteiîn locuri ferite de vânturile reci. Nu sunt necesare tăieri

14. decât în cazul în care se constată îngheţarea unorramuri.Utilizarea plantei: De-a lungul timpului, rodiul a fostcultivat ca plantă medicinală, fiind folosite atât fructele,cât şi florile, coaja fructului sau scoarţa de pe tulpină şirădăcină. Fructul conţine foarte multe vitamine (A, B, C,D) şi oligo-elemente (fier, magneziu, potasiu, fosfor, zinc,etc). Din el se pot face sucuri sau siropuri. Infuzia dinflori de rodiu este folosită în tratarea astmului. Coajafructului, pusă la macerat, se foloseşte pentru

tratareadizenteriei, iar scoarţa de pe rădăcini la tratamentulîmpotriva teniei. Scoarţa arbustului a fost utilizată şi înantichitate şi în Evul Mediu pentru vopsirea ţesăturilor.Boli şi dăunători: este un arbust, în general, foarterezistent la dăunători

15. LIRIODENDRON TULIPIFERA (ARBORELE DE LALELE) LICEUL SILVIC

16. LICEUL SILVIC

17. Denumire populară - arborele de laleleSpecie originară din sud-estul Americii de Nord. Arborede talia I, cu tulpina dreaptă şi scoarţa cenuşie-închis,netedă.Coroana ovoidală, se remarcă prin frunzişul foarteornamental: limb mare cu formă aparte, cu 4 lobi, avândaspectul unei lire.Coloritul frunzelor este verde intens, cu luciu pe faţasuperioară şi verde-deschis pe cea inferioară, iar toamnadevine galben-auriu intens.Florile, sunt mari, solitare, terminale, erecte, galbene-verzui, cu baza petalelor portocalie. Înfloreşte în mai-iunie. Fructul are formă de con (6-8 cm), cu numeroasecarpele (octombrie).Forme horticole:Aureomarginatum – talia mai redusă, frunze tivite cugalben.Fastigiatum – port erect, piramidal.

18. Caractere biologice: Creşte rapid, longevitatea în arealul natural până la 500de ani; lăstăreşte bine în tinereţe. Este sensibil latransplantare.Cerinţe ecologice:Este o specie de climat mai cald şi mai umed. În tinereţeeste afectat de gerurile mari, apoi devine foarte rezistent,însă sensibil la îngheţuri târzii.Nu rezistă la secetă; este heliofil, pretinde soluri bogate,profunde, revene, lipsite de calcar activ.Folosire: Izolat şi în grupuri mici, în apropierea aleilor, pentru aputea fi bine observat (florile nu sunt prea vizibile,datorită coloritului cu nuanţă verzuie).Înmulţire:prin seminţe – toamna, imediat după recoltare;prin marcotaj – chinezesc sau arcuit;prin altoire – în seră, în despicătură, pe puieţi plantaţi înghivece cu un an înainte.

19. CERCIS SILIQUASTRUM GRĂDINA BOTANICĂ

20. Denumire populară - arborele Iudei, de IudeeaOriginar din Europa de Sud, este mai cultivat decâtCercis canadensis, fiind mai decorativ. Creşte ca micarbore cu tulpina neregulată şi coroana largă, bineramificată; uneori rămâne arbust. Frunzele frumoasesunt deosebite prin forma rotunjit-reniformă. Florile maiviu colorate, roz-violacei, puţin mai mari (până la 2 cm),apar în fascicule numeroase înaintea înfrunzirii (aprilie-mai), pe lemnul de toate vârstele, adesea pe trunchi.Păstăile mici, negricioase se menţin mult timp pe plantă.Cultivaruri: Alba – cu flori albe.Caractere biologice: în tinereţe cresc destul de repede.Lăstăresc moderat. Sunt sensibili la transplantare.Cerinţe ecologice: termofil, sensibil la ger şi îngheţuritârzii, mai ales în tinereţe. Necesită expoziţii luminate,soluri uşoare, fertile, sărace în calcar. Rezistă la secetămoderată.

21. Folosire: exemplare solitare şi grupuri.Înmulţire: prin seminţe – toamna, eventual în răsadniţe;primăvara, cu seminţe stratificate;prin altoire – pe fragmente de rădăcină, iarna, în seră.Este indicată formarea cu balot de pământ pe rădăcini.

22. AUCUBA JAPONICA(LAUR PĂTAT, POMUL DE AUR) P-ŢA REGINA MARIA

23. Familia: CornaceaeOrigine: JaponiaPlanta are o creştere lentă ajungând la 1-2 m, în funcţiede condiţiile oferite.Lumina şi temperatura: este o plantă foarte puţinpretenţioasă care se simte excelent în spaţii răcoroase,culoare, scări, holuri, care, în general, sunt mai puţinluminoase, iar dacă este ţinută în grădină poate creşte

laumbra arborilor. Trebuie protejat de razele directe alesoarelui pe perioada de vară.Frunze, flori, fructe: este plantă decorativă prin frunzelesale persistente, lucioase, de culoare verde cunumeroase pete galbene mai mari sau mai mici, înfuncţie de varietate, cu o lungime de 8-25 cm. Frunzelesunt ovale sau eliptice, cu marginea întreagă saudinţată. Florile au culoare purpurie şi un diametru de 4-8mm, iar fructele au 1 mm, culoare roşie şi apar doar peplantele feminine, dar foarte rar.

24. Solul: Creşte bine într-un amestec format din pământ degrădina + turbă neagră (sau pământ de frunze), în părţiegale + puţin perlit (sau nisip grosier).Udarea: Din primăvară până în toamnă, în perioada devegetaţie se udă atât în ghiveci (dar nu foarte abundent)cât şi foliar, având nevoie de umiditate atmosferică. Între2 udări pământul trebuie să se usuce pentru că ocantitate prea mare de apă determină apariţia petelornegre pre frunze. Iarna se udă mai puţin pentru a seasigura un repaus.Aerul: Are nevoie de umiditate relativ ridicată.Îngrăşăminte: Se fertilizează cu îngrăşămintecomplexe, aplicate în apa de udatCondiţii de iernare: Iarna se ţine într-un uşor repaus; seudă puţin şi poate fi menţinută în încăperi răcoroase latemperaturi de 8 – 10 grade C, dar suportă şitemperaturi mai joase

25. Înmulţire: Se înmulţeşte prin butăşire. Momentul optimeste primăvara sau spre sfârşitul verii, cândtemperaturile încep să scadă (august - septembrie);butaşii recoltaţi pentru înmulţire trebuie să fie lemnificaţişi să prezinte 1 - 2 noduri, înrădăcinarea durând 3-4săptămâni la o temperatura de 20-22 grade C. Se poateînmulţi şi prin seminţe care germinează în 1-3 luni la otemperatură de 20 grade C sau prin marcotaj aerian. Boli şi dăunători: Frunzele se pulverizează des cu apăpentru a preveni apariţia brunificărilor pe marginea şivârful frunzei precum şi apariţia dăunătorilor (păduchilânoşi şi ţestoşi, păienjeni). Dacă totuşi aceştia apar, secombat prin tratamente cu Mospilan , 0,02% (păduchi) şiNissorun (păianjenul).Este o plantă foarte puţin pretenţioasă. Plantele tinere seciupesc pentru stimularea ramificării şi se aplică tăieri decorectare a înălţimii, în primăvară, la plantele mature.

26. CLERODENDRUM TRICHOTOMUM GRĂDINA BOTANICĂ

27. GRĂDINA BOTANICĂ

28. Specie întâlnită în Grădina Botanica TimişoaraFamilia: VerbenaceaeAspect: arbustPerioada de înflorire: vara-toamnaExpunere: soare, penumbrăUdare: medieOrigine - regiunile tropicale şi subtropicale, în specialAfrica şi Asia, sunt cultivate pentru florile deosebit deparfumate care se deschid de regulă la sfârşitul verii.Genul cuprinde numeroase specii arbustive şiagăţătoare; sunt decorative prin florile parfumate, diverscolorate (roşu, alb sau roz) aşezate în buchetecompacte, terminale. Specia Clerodendron thomsoniae -"Arborele norocului" are florile uşor pendule, albe, cuextremităţile roşii. Înfloreşte toată vara şi se înmulţeşteuşor prin butăşire.

29. ÎngrijireManifestă cerinţe specifice faţă de umiditate şi, în special,faţă de umiditatea atmosferică. Faţă de lumină, arepretenţii moderate (nu suporta acţiunea directă a soarelui);aceste cerinţe faţă de umiditatea atmosferică şi faţă delumină, recomandă cultivarea clerodendronului mai mult îninterior, sau vara, şi afara, în condiţii de semiumbră;substratul de cultură trebuie să fie aerat, (turbă, pământ defrunze, mraniţă, pământ de grădină) cu un pH uşor acid.Ca lucrări de îngrijire, alături de udatul abundent în timpulperioadei de vegetaţie, asigurarea temperaturilor de 22 -25o C primăvara (pentru creştere şi înflorire) şi 10 - 12 o Ciarna. În timpul

repausului vegetativ, se aplică tăierile dedirijare a plantelor.Cultivare: Se cultivă în pământ fertil şi se udă bine înperioada de creştere, apoi moderat. Plantele nu au viaţăprea lungă, de aceea, periodic este bine să se cultive

30. plante noi. Reproducere : se înmulţesc uşor prin seminţe, primăvara sau toamna, sau prin butaşi semilemnoşi în august- septembrie. Specii şi soiuri : Clerodendrum bungei - arbust cu frunza căzătoare, potrivit pentru gard viu sau în grupuri izolate. Florile roz închis înfloresc din vară până toamna. Clerodendrum thomsonae - are în timpul verii flori formate dintr-un caliciu alb-crem din care se desface o corolă de petale roşii înconjurând staminele albe.

31. ACER PALMATUMGRĂDINA BOTANICĂ

32. GRĂDINA BOTANICĂ

33. Specie întâlnită în Grădina Botanică TimişoaraDenumire ştiintifică: Acer palmatum „Inaba Shidare”Denumiri comune: Arţarul japonez sau Arţarul roşuFamilie: AceraceaeOrigine: Japonia, China şi Koreea de SudAspect şi prezentare: Acer palmatum este o specie dearţar ce atrage atenţia prin frunzişul sau foarte elegant şicare constituie o piesă de rezistenţă în grădinile însorite.Este pus în evidenţă de la începutul primăverii, cândramurile suple şi lucioase încep să se îmbrace cu frunzedense, palmate, cu 7-11 lobi ascuţiţi, nervuri vizibile şimargini dinţate, de culoare roşiatică intensă.Condiţii de îngrijire/cultivare: Arbust ce atinge 2 mînălţime, se poate acomoda în aproape orice locaţie, cucondiţia să aibă umiditate atmosferică şi să fie ferit devânturi puternice.

34. Lumina este un factor important pentru Arţarui japonez.Pentru a forma un port compact şi spectaculos are nevoiede spaţii însorite, plantarea în semiumbră afectândcalitatea frunzişului şi intensitatea culorii.Se dezvoltă bine la căldura, temperatura potrivităsituându-se între 18 şi 24 de grade Celsius. Poate ficultivat uşor, în zone cu ierni blânde, ferite de vânt şi geruriputernice, tolerând temperaturi minime de minus 10 gradeC.Nu ridica pretenţii nici în ce priveşte substratul decultură, suportând la fel de bine un pământ de grădină caşi unul humos. Totuşi o condiţie de cultivare absolutnecesară, o reprezintă nivelul pH-ului ce nu trebuie sădepăşească 7,5. Solurile uşor acide sunt de preferat celoralcaline, întrucât accentuează nuanţa roşiatică a frunzişuluiatât de decorativ.Pe perioada verii, când temperaturile depăşesc 24 degrade Cesius, are nevoie de udare abundentă, în restulanului, mulţumindu-se cu foarte puţină apă.Nu necesită fertilizare, fiind şi din acest punct de vedereadaptabil şi nepretenţios.

35. Înflorirea este nesemnificativă, florile roşii - purpurii,grupate în inflorescenţe mici, fiind vizibile doar de la micădistanţă.Acer palmatum se înmulţeşte foarte bine din seminţe.Acestea germinează relativ uşor şi puii astfel obţinuţi au unritm rapid de creştere şi o rezistenţă foarte bună lauscăciune şi la frig. Se mai poate înmulţi şi prin butăşirealăstarilor semilemnificaţi, prelevaţi primăvara şi toamna.Specii şi varietăţi: A.amoenum, A.japonicum,A.matsumurae, A.sieboldianum, A.shirasawanum,A.tenuifolium.

36. ROBINIA HISPIDAGRĂDINA BOTANICĂ

37. GRĂDINA BOTANICĂ

38. Specie întâlnită în Grădina Botanică TimişoaraOrigine - originar din SE Americii de NordCaracteristiciArbore de talia aIII-a, cu coroana largă şi rotundă, lăstaribrun-roşcaţi cu peri glanduloşi, lipsiţi de spini sau cu spinifoarte mici. Frunzele au foliole numeroase şi sunt rarpăroase pe faţa inferioară. Florile au culoare roz şi suntreunite în raceme compacte, pendule, numeroase.Înfloreşte în iunie-august.Caractere biologiceSalcâmul comun creşte rapid, în tinereţe lăstăreşte şidrajonează puternic, stânjenind alte specii; acestecaracteristici se diminuează cu vârsta. Rădăcinile au relaţiide simbioză cu bacterii fixatoare de azot.Salcâmul roşu are un ritm moderat de creştere, ambelespecii având longevitate de peste 100 ani, în condiţiiecologice bune.Cerinţe ecologiceEste o specie subtermofilă care necesită sezon lung devegetaţie şi suficientă căldură estivală

39. Are o rezistenţă medie la ger, dar suferă de îngheţuritimpurii şi este vătămat de vânt şi polei.Este heliofil, dar tolerează umbrirea laterală. Vegeteazăbine pe soluri mediocre, însă permeabile, uşoare, chiar penisipuri. Nu suportă soluri grele, compacte, calcaroase.Rezistă destul de bine la secetă. Comparativ, salcâmulroşu este mai rezistent la ger, dar mai sensibil la secetă,adaptabil şi la soluri mai grele şi compacte.Utilizare - se utilizează ca arbori de aliniament pe străzi, dealei, ca exemplare izolate sau în grupuri, în componenţamasivelor. Datorită capacităţii sale de drajonare, poateservi la consolidarea pantelor instabile din zonele de deal.Înmulţire - prin seminţe, primăvara în urma unor tratamentecare reduc duritatea tegumentului seminal;- prin altoire, pentru cultivaruri, la 25 cm deasupra solului.

40. CALYCANTHUS FLORIDUS GRĂDINA BOTANICĂ

41. OrigineArbust originar din Statele Unite ale Americii, creşte înaltde 1,5-3 m, având caracteristic mirosul aromatic degajatde rădăcini, lăstari şi de frunze. Frunzele ovale, până laalungite, sunt păroase pe dos. În iunie-iulie decorează prinflorile mari de 4-5cm, roşii-brunii, stelate, cu numeroasepetale catifelate, parfumate.Cerinţe ecologiceSpecia este subtermofilă, creşte bine în poziţii însorite, pesol obişnuit.UtilizareSe plantează solitar sau asociat cu alte specii.Înmulţire- prin seminţe, dacă acestea se maturizează complet;semănatul se face imediat după recoltare, în răsadniţărece;- prin marcotaj arcuit, în iunie; până în toamnăînrădăcinează; după detaşare, marcotele se stratifică înrăsadniţă rece, iar primăvara se plantează.

42. CALLICARPA BODINIERI GRĂDINA BOTANICĂ

43. GRĂDINA BOTANICĂ

44. Specie întâlnită în Grădina Botanică TimişoaraOrigine - China, creşte până la 2 m, are frunze elliptic-alungite şi flori lipsite de importanţă, mici, de culoare roz.Este ornamental mai ales în septembrie-octombrie, prinfructele bace foarte mici, violet de ametist. Frunzele secolorează toamna în galben până la purpuriuÎn cultură se preferă varietatea “Giraldii”, cu fructificareabundentă şi rezistenţă mai bună la ger.Cerinţe ecologice - în tinereţe este sensibil la ger, deaceea se cultivă în locuri adăpostite. Creşte pe solurifoarte variate, cu excepţia celor foarte calcaroase.Utilizare - singură sau asociată cu alte specii, în poziţii maiadăpostite şi care pun în valoare frumuseţea fructificării.Înmulţire - prin seminţe, toamna sau primăvara, în seră;se pot semănă chiar fructele întregi;prin butaşi erbacei, în seră.Particularităţi de culturăSe taie primăvara pentru stimularea creşterii de noi ramurifructifere.

45. ACTINIDIA DELICIOSA (KIWI) STR. OLIMPIADEI

46. STR. OLIMPIADEI

47. STR. OLIMPIADEI

48. Denumire ştiinţifică: Actinidia deliciosaFamilie: ActinidiaceaeOrigine: Kiwi este originar din valea râului Yangtze, dinnordul Chinei şi din provincia Zhejiang, pe coasta estică aChinei.DescriereÎn pădurile din care este originară, planta care face kiwipoate fi descrisă ca un arbust cu viţe lungi, viguroase şilemnoase, asemănătoare lianelor, cu aspect de arbustcăţărător. Nu este neobişnuit ca un astfel de arbust săacopere o zonă de 3-4,5 m lăţime, 5-7 m lungime şi 2,7-3,6m înălţime. De aceea, kiwi are nevoie absolută de spalier.Foliaj: frunzele mari, de culoare verde închis, cu aspectlucios, au formă ovală înspre rotundă, cu 17-25 cmdiametru. Frunzele şi lăstarii tineri sunt acoperiţi cu periroşiatici, pe când frunzele mature au peri de culoare verdeînchis pe partea superioară şi albi, cu vene albicioase pepartea inferioară.Florile : sunt mari, au 2,5-5 cm diametru, de culoare albăspre crem şi puţin parfumate; apar câte una sau câte trei,pe viţe, la axilele frunzelor. Perioada de înflorire se întinde

49. pe mai multe săptămâni, din mai până în iunie, în funcţiede condiţiile climatice. Kiwi este un arbust androsteril,adică florile poartă fie organele reproductive masculine, fiecele feminine, aşa că este nevoie de arbuşti de sex diferitpentru a se produce fructe. Există specii cu flori ale cărororgane reproductive masculine pot produce fructe, daraceste nu sunt de calitate bună.Florile : sunt mari, au 2,5-5 cm diametru, de culoare albăspre crem şi puţin parfumate; apar câte una sau câte trei,pe viţe, la axilele frunzelor. Perioada de înflorire se întindepe mai multe săptămâni, din mai până în iunie, în funcţiede condiţiile climatice. Kiwi este un arbust androsteril,adică florile poartă fie organele reproductive masculine, fiecele feminine, aşa că este nevoie de arbuşti de sex diferitpentru a se produce fructe. Există specii cu flori ale cărororgane reproductive masculine pot produce fructe , daraceste nu sunt de calitate bună.

50. Fructul : este oval, ovoid sau oblong, lung de 7,5 cm, cupieliţa maronie, acoperită cu peri mici, tari. Pulpa fructuluieste fermă, tare, până când e complet copt şi are oculoare verde deschisă, strălucitoare, uneori gălbuie saumaronie. Mijlocul fructului este suculent, cu liniidemarcatoare între care se află seminţe mici, de culoarepurpuriu închis sau aproape negre. Aroma fructului estedulce acrişoară înspre acidă.Cultivare şi îngrijireArbustul kiwi are nevoie de o lungă perioadă dedezvoltare (cel puţin 150 de zile calde, fără îngheţ), carenu trebuie să se suprapună peste perioadele reci dintoamnă sau iarnă târzie. Când este în perioada de repaus,kiwi poate rezista şi la temperaturi de -12 grade Celsius,poate chiar şi mai puţin. Totuşi, arbustul trebuieaclimatizat uşor cu temperaturile scăzute pentru că oricescădere bruscă poate duce la crăparea trunchiului şi astfel

51. la îmbolnăvirea viţelor. Îngheţurile care pot interveniiarna târziu omoară mugurii lipsiţi de apărare, lucru carelimitează recolta de fructe.Toate varietăţile de kiwi au nevoie de o perioadă deadaptare la frigul iernii. Cel mai des cultivată varietate dekiwi este Hayward, care are nevoie de o perioadă de800 de ore la temperaturi între 0-7 grade Celsius pentrua face faţă cu bine iernii. În zonele în care iernile suntblânde, se pot cultiva cu succes varietăţi ca Elmwood,Dexter, Abbott, sau Vincent; în aceste zone, viţele dekiwi îşi pot păstra frunzele, caz în care nu vor înflori însezonul următor. Kiwi poate fi cultivat foarte uşor şi înghiveci, ca plantă de interior.Locul de plantareKiwi poate fi plantat şi într-un loc cu parţială umbră, darcel mai bine se

dezvoltă într-un loc însorit, în care sepoate întinde pe un spalier Viţele trebuie protejate de

52. De vântul puternic pentru că rafalele puternice pot rupelăstarii nou apăruţi de pe tulpină.Pregătirea locului de plantareKiwi are nevoie de un spalier mare, bine realizat, sau deorice altă suprafaţă peste care să îşi întindă viţele lungi.Pentru un simplu spalier se pot confecţiona unele înformă de T, la care ambele laturi să fie lungi de 2,4metri, dintre care 60 de cm trebuie să fie în pământ, iarprin laturile de sus să treceţi nişte sârme (desigur,acesta este cazul în care kiwi este cultivat în seră sau înzonele în care poate fi plantat afară - pentru cultivare înghiveci, dimensiunile vor fi mult mai mici).PământulKiwi preferă solurile mai acide, cu pH-ul între 5-6,5, binedrenate, bogate în materii organice. Frunzele vor arătalipsa de azot dacă pământul nu este acid. Arbustul nutolerează solurile cu concentraţie mare de sare.

53. UdareaKiwi trebuie udat din abundenţă, mai ales în perioadaactivă, când este în plină dezvoltare, şi pentru a evitaproblemele care pot apărea din această cauză, pământultrebuie să fie foarte uşor drenabil. Udarea regulată vara,când este foarte cald, este un lucru absolut necesar.Stresul cauzat de secetă se manifestă prin cădereafrunzelor, îngălbenirea sau arderea marginilor acestora,iar în cazuri extreme se ajunge la căderea tuturorfrunzelor şi apariţia unor lăstari tineri.FertilizareaKiwi trebuie tratat cu substanţe fertilizatoare, mai alesazot, element de care are nevoie din plin, mai ales înprima jumătate a sezonului de creştere. Adaosul denitrogen la sfârşitul perioadei va duce la apariţia unorfructe mai mari, dar acestea nu vor rezista la depozitare.În solurile bazice, un fertilizator pentru arbuşti fructiferitrebuie turnat în jurul tulpinii, după care pământul trebuieudat bine - această operaţie trebuie efectuată laînceputul lunii martie.

54. Urmează apoi tratamente suplimentare, la începutulverii. Se pot folosi substanţe care conţin şi alte elementenutritive şi minerale necesare plantelor. Acoperireapământului din jurul tulpinii cu bălegar şi/sau paie uscateeste foarte benefică. Totuşi, stratul nu trebuie sa intre încontact direct cu tulpina, pentru că poate putrezi coroanaarbustului.TăierilePentru a obţine o bună producţie de fructe, tăierile deformare sunt absolut necesare. Tehnicile de tăiere sebazează de obicei pe înlocuirea trunchiului principal şidiferă numai în funcţie de sistemul de spalier folosit.Viţele de kiwi trebuie, după cum am mai spus, să fieantrenate pe un sistem din următoarele: o singurăsârmă, 3-5 sârme întinse pe un sistem în T sau pe un altfel de spalier. În toate cazurile, una din viţe va fiantrenata în sus, pe sârme. Când vârful vitei seîncolăceşte ca un cârcel, acesta trebuie tăiat, iar de latulpină se lasă să mai crească încă o viţă.

55. După doi ani, arbustul va avea deja mai multe astfel deviţe, în sezonul de creştere, fiecare ramură laterală va dacâte un lăstar nou, la cam 1/3 din distanţa de la care acrescut chiar ea. În iarna următoare, tăiaţi trunchiulbătrân şi repetaţi aceasta operaţie în fiecare an.ÎnmulţireSeminţele din fructele cumpărate pot fi plantateprimăvara. Trebuie folosit un amestec de pământ fin,nisipos, care trebuie menţinut umed, dar nu îmbibat cuapă. Seminţele germinează în 4-5 săptămâni. Planteleobţinute astfel vor trebui altoite pentru a produce arbuştiviguroşi. Kiwi cumpăraţi din sere sunt, de obicei, dejaaltoiţi. Atât arbuştii altoiţi cât şi cei nealtoiţi au fiecareavantajele lor. Arbuştii de kiwi obţinuţi din butaşi sunt deobicei mai rezistenţi la frig; dacă se usucă până la nivelulsolului, un kiwi obţinut din butaş va da lăstari noi laprimăvara, lăstari care vor avea aceleaşi caracteristici caplanta iniţială.

56. Boli şi dăunătoriKiwi nu are prea multe probleme din acest punct devedere, probabil şi datorită faptului că dăunătorilor nuprea le plac frunzele, scoarţa şi rădăcina arbustului.Melcii pot ataca ramurile tinere. Alţi dăunători mai suntcârtiţele, puricii plantelor, precum şi nematodele, carereduc vigoarea arbustului.RecoltareaRapiditatea cu care se coace kiwi depinde de soiulcultivat şi de condiţiile climatice. Din punct de vederecomercial, fructul se recoltează când este matur, adicăîn momentul în care zaharurile solubile din el ating 6,5unităţi pe un refractometru, în general până la 1-15noiembrie, când seminţele din interior sunt deja negre.Specii:Kiwi rezistent: Actinidia arguta, Actinidia kolomiktaKiwi roşiatic: Actinidia melanandraKiwi cu ramuri argintii: Actinidia polygamaKiwi purpuriu: Actinidia purpurea