APARATUL DIGESTIV

Pentru a-şi asigura cerinţele de substanţe nutritive şi energie necesare creşterii, regenerării elementelor constitutive şi menţinerii funcţiilor vitale, animalele ingeră hrană pe care o transformă în componente absorbabile, iar reziduurile sunt eliminate sub formă de fecale.

Preluarea, prelucrarea şi eliminarea reziduurilor este realizată printr-o funcţie fundamentală a organismului numită digestie, iar organele care îndeplinesc aceste procese constituie aparatul digestiv.

Din punct de vedere anatomic acestea se pot grupa în: organe prediafragmatice (cavitatea bucală, faringele şi esofagul); organe postdiafragmatice(stomacul, intestinul subţire şi intestinul gros).

Din punct de vedere funcţional se deosebesc trei segmente: porţiunea ingestivă (cavitatea bucală, faringele şi esofagul); porţiunea digestivă (stomacul, intestinul subţire şi primele două zone

ale intestinului gros). porţiunea ejectivă (rectul).

Glandele anexe ale aparatului digestiv sunt: glandele salivare, ficatul şi pancreasul.

Aparatul digestiv are organe diferenţiate structural, însă organele cavitare au pereţii formaţi din aceleaşi straturi sau tunici: mucoasă, submucoasă, musculoasă şi la exterior seroasa.

Mucoasa căptuşeşte tractul digestiv pe toată lungimea sa. Este formată din: epiteliu stratificat pavimentos de tip mucos în cavitatea bucală,

faringiană, esofag şi la nivelul anusului şi epiteliu simplu prismatic cu platou striat la nivelul stomacului, intestinului subţire şi gros.

corionul format din ţesut conjunctiv în care se află glande secretorii; musculoasa mucoasei formată din două straturi subţiri de fibre

musculare netede, care îi conferă acesteia mobilitate şi aspectul cutat.Submucoasa este formată din ţesut conjunctiv lax cu vase de sânge şi

plexuri nervoase vegetative, pemiţând alunecarea mucoasei.Musculoasa este alcătuită din muşchi striaţi de la cavitatea bucală până la

porţiunea superioară a esofagului şi anus, iar celelalte segmente au musculatură netedă. Muşchii netezi sunt dispuşi în două straturi: circular intern şi longitudinal extern. La nivelul orificiilor fasciculele se grupează circular formând sfinctere cu rol de închidere.

Seroasa este constituită dintr-o lamă subţire de ţesut conjunctiv lax, care permite diferite mişcări ale organelor şi mentinerea lor în anumite raporturi. În zona organelor prediafragmatice seroasa poartă numele de adventice.

FICATUL ŞI PANCREASULHISTOSTRUCTURA FICATULUI

Ficatul este acoperit la exterior de o capsulă fibro-conjunctivă transparentă şi aderentă pe de o parte la seroasă iar pe de altă parte la ţesutul hepatic numită capsula GLISSON. Din ea pătrund spre interior elemente conjunctive care-l împart în unităţi morfo-funcţionale denumite lobuli hepatici.

Lobulul hepatic are diametrul de cca 1,5-2 mm, cu aspect de trunchi de piramidă cu baza spre exterior. Lobulii hepatici sunt uniţi între ei prin ţesut conjunctiv. La porc ţesutul conjunctiv interlobular fiind mai mare, conturul lobulilor poate fi observat şi cu ochiul liber.

În locul unde mai mulţi lobuli vin în contact, ţesutul conjunctiv este mai abundent, constituind spaţiile Kiernan în care se găsesc:

o ramură interlobulară a venei porte; o ramură interlobulară a arterei hepatice; un canalicul biliar interlobular; vase limfatice; ramificaţii nervoase.

Ramura venei porte formează o reţea perilobulară care trimite ramificaţii sub formă de capilare sinusoide ce se unesc în zona centrală a lobului rezultând vena centrolobulară. Ea se deschide spre baza lobului în ramificaţii de origine ale venelor suprahepatice. Ramura arterei hepatice din spaţiul Kiernan se ramifică în arteriole care pătrund în lobul şi se anastomozează cu reţeaua venoasă.

Reţeaua de capilare sinusoidale intralobulare formează un adevărat schelet lobular, între care sunt dispuse celulele hepatice-hepatocitele, aşezate în şiruri dispuse radial denumite cordoane Remack.

Hepatocitul este de natură endodermică şi este o celulă poliedrică neregulată, de cca 20 microni. Între două cordoane Remack se delimitează un spaţiu numit canalicul biliar care nu are perete propriu ci este delimitat de pereţii celulelor hepatice. La nivelul trecerii peretelui conjunctiv al lobului, spaţiul de pasaj poartă denumirea de zona Herring şi se deschide în canaliculul biliar interlobular.

Celulele hepatice vin în contact printr-una din laturi cu canalul biliar, iar cu cealaltă parte cu un capilar sanguin din reţeaua intralobulară. Între capilar şi peretele hepatocitului apare un spaţiu numit spaţiul Disse.

Reţeaua canaliculară biliară poate fi sistematizată în:a. intrahepatică intralobulară ( microvezicule, canalicule intracelulare

intercelulare, intralobulare şi se termină cu pasajul Herring) şi reţeaua

extralobulară (canalicule biliare interlobulare, perilobulare, lobulare care se unesc formând canalul hepatic stâng şi drept).

b. Extrahepatică reprezentată de canalul hepatic drept, care adună bila prin canalele lobare drept, caudat şi intermediar drept şi canalul hepatic stâng care colectează bila de la lobul stâng, pătrat şi intermediar stâng. Cele două canale se unesc cu canalul cistic formând canalul coledoc ce se deschide la nivelul ampulei Vater.Vezica biliară este un organ sub forma unei pere aşezată în fosa

vezicii biliare cu rol de a depozita bila în intervalul dintre digestii.La cal vezica biliară lipseşte, canalul hepatic principal continuându-se cu canalul coledoc.

PANCREASUL

Este un organ glandular cu secreţie mixtă exo şi endocrină, cu aspect asemănător cu glandele salivare. Organul este situat în regiunea sublombară perpendicular pe vena cavă şi aortă. Are formă, dimensiuni şi culoare diferite în funcţie de specie, în general lăţit şi triunghiular sau neregulat la bovine şi suine.

Faţa dorsală este aderentă la formaţiunile vasculo-nervoase din regiunea sublombară prin intermediul unei mase de ţesut conjunctiv, iar faţa ventrală vine în contact cu organe ale tractului digestiv, în pricipal cu duodenul.

Pancreasul este format din: o capsulă fibroasă, ţesut propriu, sistem canalicular vase şi nervi.

Capsula fibroasă acoperă organul la exterior şi dă naştere pe faţa internă la cordoane conjunctive care pătrund în interiorul organului şi-l despart în lobuli.

Histologic pancreasul este alcătuit din celule secretoare cu funcţie exocrină-acini seroşi şi insule Langherhans cu funcţie endocrină.

Sistemul canalicular începe la nivelul acinului cu un tub lung şi strâmt (piesa intermediară Boll), aceasta confluează şi formează canalul excretor intralobular. Ele se continuă cu canalele interlobulare din unirea cărora rezultă canalul excretor al pancreasului : canalul principal sau canalul Wirsung ce se deschide în duoden la distanţe diferite de pilor. La cal şi câine există şi un canal secundar: canalul accesoriu sau canalul Santorini.

Insulele Langherhans sunt aglomerări de celule mici poliedrice cu nucleu puţin evident şi numeroase granulaţii în citoplasmă fiind denumite în funcţie de afinitatea lor tinctorială (alfa, beta, gamma, delta, ipsilon etc.)

SPLINA . Este un organ care prin aşezare şi raporturile sale apare în mod fals ca anexă a aparatului digestiv, splina fiind un organ hemo-limfatic din cadrul aparatului circulator.

Splina este aşezată la toate speciile în partea stângă a diafragmei şi are culoarea gri-albăstruie sau roşie-violacee în funcţie de specie şi starea sa în momentul examinării. Are aspect alungit la taurine şi suine, de formă discoidală la oaie, cu aspect de coasă la cabaline, alungită uşor frântă în treimea inferioară la carnivore.

Splina este ataşată la stomac prin ligamentul gastro-splenic. Faţa medială este străbătută de hilul splinei, locul de intrare şi ieşire a vaselor şi a nervilor.

Structural splina prezintă la exterior o capsulă fibro-musculară din care se detaşază travei ce delimitează o serie de logii în care se află ţesutul limfoid sub formă de teci limfoide şi corpusculi limfoizi.