24 Noembrie 1929 4 LEI

t A N U L V I I I N r . 8 7 APAHE:DUMINECA B u c u r e ş t i , Str . B a t e r i i l o r 4 . T e i . G7 3 1

VAMPIR UL lui TITA BOBES Accepta , zilnic, tot. X u refuza nici

odată, u n dar , un compl iment , o jertfii. Şi ch ia r dacii îi a d u c e a m , cu pre ţ de t r u d a şi de t i n e r e ţ ă pierdută, salini şi îndes tu larea , totul ţinea mumii câteva clipe. N u - m i mulţumia, nici nu-şi mani fes ta nemul ţumi rea . Starea ei firească era de necontenită exig e n t ă . F ă r ă expresie, fă ră gesturi , f ă ră cuv in te . Un ordin rece şi precis ee-rând, j i e înf ivrupt . sacrificii. Şi ordinul ei nu îngăduia repl ică . Ii înch inasem viaţa, p u t e r i l e şi gândur i le , clipă cn clipă. Viaţa mea vie şi pofta ei de gliiaţă, se luase la în t recere . Sângele meu, şi spir i tu l se p re sch imbau în bani şi banii î n d a r u r i . I n fiece zi, de două. de trei, de câte ori e ra nevoie, pe zi. Fiece sfârşit, un început . Şi la r ă s t i m p u r i , seria suferinţelor mar m i t e cu lmina în câte un calvar ivit. .subit, la răspân t i i . II suiam ca u n mar t i r , s au o t â r â m ca pe o cruce . Din în t regul ei aspect frigid şi m â n dru, acelaş ordin, nici m ă c a r îndără tn ic . Ci n n u m a i p e r e m p t o r i u , ca semnu l u n u i î nge r : dă-mi! Şi dădeam.

D a c ă a m avut m o m e n t e de revol tă? Tot ce se poate ! D a r d u m n e a t a ca re m'ascul ţ i , n 'ai cunoscut-o. Oh, linia ei lină de melodie, n u m a i u n flaut «ocLurn ţi-ar putea-o descrie. Şi culoarea ei de soare vechi , tonuri le t ro picale ale suprafe ţe lor ei lucioase şi mute . F r u n t e a ei b r u n ă , m i c ă şi stupidă, şi tăceri le ei he rmet ice , de creolă s u v e r a n ă şi a b s u r d ă . Char les B a u d e -laire a r fi văzu t î n e a o nouă J e a n n e Duvai cu mlădieri le ei de jivină, cu salturi le ei s u p r a n a t u r a l e — fiindcă, cel ce m ă osândeşte , nu-i ştie m e r sul. U n f r e a m ă t de în tuner ic p r i n codrii, o luneca re de planetă , o amintire de ba lur i şi se rbăr i de odinioară, toate aces tea se mlăd iau în t recerea- i rad ioasă de zeiţă. Ţi -am vorbit adineaor i de J e a n n e Duval , da r a m uitat de Diana vână tor i ţ a . Asemeni acesteia t recea, şi asemeni unei amazoane cu herghe l ia ei de cai sălbatici.

Am pe t r ecu t î m p r e u n ă neui ta te ore, de vertigiu şi de leagăn, pe d r u m u r i lungi de lună, sau sub fulguirea zorilor cu soare nou şi roşu în picplul pustietăţi i .

L u m i n a se răsfăţa în corpul ei de jă ra t ec , besna se p r o s t e r n a în faţa ochilor ei de p a r ă .

Minţile, răsuflu!, şi năzu in ţa tuturor anilor, mi le dădeam p r a d ă a-vântu lu i ei fără s e a m ă n . Preţul , fără îndoială, e ra mai pre jos de nebunia obţ inută . D a r m ă exaspe ra răceala calculată a celor mai ex t rao rd ina re ale ei e lanur i . Mă chinuia tăcerea ci interesa tă , minc iuna ei impudică şi super ioa ră . Cont ras tu l gusturi lor ei vulgare şi raf inate , in t ransigenţa ei a m a t o a r e de chintesenţe. . .

Brusc , se opria, sdrohind fără milă iluzia unei voluptă ţ i care p ă r e a câştiga tă : — N u mai vreau , p ă r e a că s p u n e .

Se p o r n i a o cinică tocmeală. O înduplecam, uneori . De obicei însă mă t â r â m zadarnic , ca o reptilă, în j u r u l nemişcăr i i ei splendide şi ne îndura t e . Cuvinte de rugă . îmi veniau pe buze. Sau vorbe de ocară . în gând:, Vampi r ! t â r fă '

De prisos. Am vru t adesea sa-i p r i vesc în suflet, să o desfaci ca pe o p ă puşă m a r e . ca pe o maşină infernal '! .

F ă r ă spor . în lă tura i învelişul ei de strălucire , să contemolu ea în t ră in templu mărun ta i e l e ei banale şi indiferente.

--- Dă-mi . dămii , dă-mi! Vreau, vreau, v r e a u ! ciliam ca un augu r întră) p a s ă r e spintecată .

Iadul meu . mai era şi u n iad de vanitate. Când ne vedeau î m p r e u n ă , prietenilor Ie s t ră luceau priviri le şi surâsul lor s p u n e a : cât e de nobilă, (le

pură şi f rumoasă . Mon che r ! complimente le mele!

F r u m u s e ţ e a ei se complăcea numai la un peron de m a r m o r ă . Pen t ru f rumuse ţea ei îmi închir iasem un palat .

Ultimul ban s a dus pe o ca r t ă de joc. înlr 'o noapte de febră şi de luptă eu destinul. Mă aştepta Ia e.şire, elegant:!, tăcută , nepăsă toa re . Ochii ei luminau faţadele, asfaltul, desmie rdau insistent trecători i . Şi deodată se opri., înţelesei : . ,Vreau!"

— .,Vreau, dar de data asta e mă i serios. Uite. îmi t rebuie pe mâine , două cauciucur i noui...

Ce s'a' pe t recu t î n mine? A doua zi o lăsai acasă' şi m ă dusei

la p r i e t enu l meii F., din diplomaţie. E r a unu l din curtezani i ei ceij mai.' asidui. Mă p izmuia de mul t p e n t r u fericirea noastră. . .

— Am venit să-ţi vând pe Diana . îi spusei , fără p r e a m b u l .

— Ce eşti n e b u n ? se sgâi la mine.. . Pe Diana? S'o vinzi? Mie?

— M'a costat o avere. Ţi-o dau p e şaizeci de mii de lei, şi î n ra te , în câte ra te vrei. N u m a i iea-o mai iute, că m 'a nimicit.

F., nu se lăsă mul t rugat . Diana 1-a u r m a t , fă ră un regret ,

fă ră o lacr imă. îş i dădea oare- s e a m a că sun t ru inat , că n u mai reprez in t p e n t r u ea nimic? Sau m ă dispreţuia p e n t r u tâ rgul făcut? M'a chinuit , o vreme. îndoiala.

Lui F., i-a fost Diana, p iază-rea . Şi-a vându t casele şi garajul . In restrişte, fu nevoit să o adăpoş tească r sub un coviltir de m u ş a m a . Mai târziu, a vându t -o şi el altuia. (Mie mi-ft. mai r ă m a s da tor câ teva ra te . D a r n u mai a m nici o pre ten ţ ie i .

F a mai t recu, o vreme , din m â n ă în mână. . .

De c u r â n d am zărit-o în t r 'o staţie. Scâlciată, pl ină de noroi, lamentabilă!. De ruş ine , a m luat alta. A ajuns m a ş ină pe p i a ţ ă , cu tax imet ru de clasa IT-a.

Sic transit... T. Ţinea

V. M A D G E A R U Un om periculos: iese din rând . E x t r a s d in t r 'o fişă secre tă : „Mad-

gearu Virgil; antidot o t rava Bră t ianu . ,,A se păs t ra în farmacia statului".

Autorităţi le să-1 cerceteze şi pen t ru poligamie. Mai Irăeşte legitimat cu Munca. Energ ia , Competenţa , Integritatea şi cu altele de aceleaşi moravur i .

E x a m e n u l său ana tomic şi fiziologic prezintă aceste anomal i i : Cap. porn i re şi t ransmis iuni . Curen t con-tiniui-polifasic.

Funcţ ionează cu gaze-idei. R a n d a mentu l concret .

Din nenoroci re corpul e t ransparent . I se vede o inimă,

Tre ime să fi tăcut a rma ta ca voluntar . A r ă m a s aşa.

Pasiunea sa este de fapt as t ronomia. Tinde în sus. Deaceea îşi poar tă lunetele pre tu t indeni . Cra(ie lor. aude lot.

In orele libere pr inde muştele cari sbârnâit. prin budgel.

Abuzul de gimnast ică l a desvoltat peste m ă s u r ă . A ajuns temelie.

F gospodar. Dacă nu e supr imai Ia lini]), poate să economisească un guvern .

J. &. Costin

Henri Daniel: Casa depe chei, fără chei

Leafa d-lui Vidrighin sau cât costă căcănarul delà Timişoara

Epopeea lefii d-lui Vidrighin tinde să întreacă în măreţie balada remanierii. Consiliul de miniştri, covârşit de formidabila chestie a lefii d-lui Vidrighin; se istoveşte în deliberări fără sfârşit* Ţara întreagă se amărăşte azi de o s ingură grije: leafa d-lui Vidrighin.

In definitiv, ce pretinde d. Vidrighin ? îşi cere dreptul lui, — adică 300.000 de lei (citeşte: trei sute mii) pe lună pentru sacrificiul de a renunţa la onorurile de şef al canaturilor şi tout-ă-l'egoîit-nrile din Timişoara pentru a accepta să împărătească peste bietele căi ferate ale României.

Cererea, aşa de legitimă, a modestiei d-lui Vidrighin ia vigoarea unui ultimatum. Iată pentru ce guvernul e aşa de alarmat şi ţara e aşa de înfrigurată. Directorul C. F. R. e hotărî t : dacă nu i se acordă, cuvenita lista civilă, el se introduce înapoi de unde a venit, la closetele timişorene care-1 aşteaptă ca pe un fiu rătăcitor, deslipit de la căminul lui firesc.

Patru milioane de lei anual pentru a avea pe d. Vidrighin la direcţia C. F. R. nu e prea mult, dacă d-sa convine să ofere în schimb Patriei legământul contractual de a suporta acest t ratament cel puţ in zece ani...

Veţi întreba, poate, cu nedumerire: de ce să dăruie pe sine cu atâta greutate acest fost admirabii organizator al privaţilor bănăţene? Ce titlu, ce capacitate realizatoare, ce iniţiativă fericită, a adus în conducerea şubredului nostru aşezământ feroviar?

Nu cunoaştem pe d. Vidrighin nici măcar din vedere iar la Timişoara am fost prea puţin pentruca să-mi dau personal seama de înlesnirile ce geniul d-sale a pus la dispoziţia toaletei intime a citadinilor respectivi. Par, am căutat — sub îndemnul emoţiunei ce-a cuprins ţara în desbaterea lefei d-lui Vidrighin — să mă interesez la cei ce-au putut priva deaproape activitatea fenomenalului clo-setolog timişorean.

Şi am afiat, în adevăr, lucruri uimitoare.

Dl. Vidrighin e un .om energic 1". A eţi fi curioşi să ştiţi cum îşi manifestă această „energie"'. Să vă explic.

Maestrul „ tout-âTegout"-uri lorchiamă ingineri bătrâni la dânsul — ingineri de

înaltă considerare profesională şi intelectuală — şi le vorbeşte cu grandoarea cu care precupeţii îşi tratează „ucenicii". Mitocănia aceasta, pigmentată de deliciul accentului bănăţean, ia uneori strălucirea unei râgâieli de măgar în rume-gare. Lunga aplicaţiune a savantului closetolog asupra îndrumării ştiinţifice a escrementelor timişorene acordă măgăriilor d-sale un parfum de o impunătoare specifici ate.

Dar, „energia" majestosului personaj nu s9 exercită doar asupra unor oameni cari până ieri s'ar fi codit să ceară i n tervenţia d-lui Vidrighin fie chiar numai pentru instalaţiile de apă ale gospodăriilor respective, fiindcă reputaţ ia d-sale ştiinţifică era cu zgârcenie şi exclusiv îmbrăţişată de urbea Timişoarei,—scumpul dictator al C. F . R. ştie să fie tot a-tâ t de aprig, adică de mitocan şi cu personalul mai puţin demn de mânia obişnuită a unui imbecil parvenit. Ce pat bieţii funcţionari mărunţi si lucrătorii de pe urma acestei inutile desfăşurări de bâzdâc dement şi de ţigănească educaţie, n'au suferit, desigur, nici salariaţii sacalelor puturoase cari ţin locul d-iui Vidrighin în oraşele neservite încă de canal.

Ştim că fulgerile acestui Jupi ter al mojiciei se îndreptară de curând chiar asupra curţii regale şi că a fost nevoie de intervenţia proprie a primului ministru pentru a priponi copitele măgarului energic.

Aceasta e întreaga capacitate a miraculosului doctor de căi ferate descoperit de regimul cel nou al prefacerii şi civilizării României. Drept care i se zice „om energic'".

Această confuzie de noţiuni e caracteristică în societăţile de educaţie primară. Tâmpenia ia proporţiile înţelep-ciunei, mania se echivalează cu consecvenţa, neputinţa e respectată fa o creştinească renunţare, iar mojicia e salutată ca aspect activ al energiei. .

Pentru aceia, în România, d. Vintilă Brătianu e „dintr 'o bucată". Magnificen-tius e împărat, iar d. Vidrighin e „e-nergic'*. .

Noi cari ne învăţasem să vedem în regimul condus de civilizata personalitate a d-lui Juhu Mar.iu cel puţin tentaţ ia de a reintegra zisele noţiuni morale în sfera lor firească, suntem pur şi simplu desfiinţaţi sufleteşte văzând cum se chi -nneşte guvernul ca — (peste reducerile nemiloase de funcţionari, practicate cu atâta crnzinuO -- - să poată plăti, totus, 4.000.000 de lei anual căcănarului teribil dela Timişoara.

l)em. Theodorescu

Deligi/entul Baudelare

LITERATURA ORT, de Barbu Brezeanu

P e n t r u intâia oară ani fost invitat vara Ia păr intele meu adoptiv. Nu a-veam ])ărinţi vii, iar rude daeă ani - - n u m ă cunosc.

îna in te de invitaţie m ă aflam stingher . Adopţ iunea se făptui a tunci bine venit, tocmai când doream să plin; în vilegiatură.

La ehi]) s e m ă n ă m s t ruc tu ra l cu fiul scufundat al boerului Asky (cu ocina pr in no rdu l ţăr i i ; . P u r t a m ha ine cura te , distincţie, f rumuseţe . Ce păcat , fiul boerului t rebuia să fie aidoma.

Şi m e r g e a m pe s t r adă monoton, când tatăl ce e ra să fie, deschise port iera caretei ce oprise, şi mi se p re zintă ceremonios. Nu Intârziai să-i r ă s p u n d ; mă pofti sus a lă tur i ; accepta i cu amabili tate. E r a obosit de umblet .

Când a m descins, d u p ă o v reme , e r a m fiul său vir tual .

Acum — trecuse t imp - mă b u c u r de prerogat ivele ce mi le dăduse o-dati'i cu numele M r b a t u l meu. (El e r a bărba t , eu băia t ) .

Dela ga ră la conac în l ipsă de ocupaţie pr ivisem p a r c u r s u l d rumulu i . Ţărancă de toate vârstele, săteni pr ich indei î n ha ine pr imeni te , ne ieşiseră î n cale scoţând variate sonori tăţ i psihologice, iar domnul de lângă mine (tatăl meu) f lutura graţios o batistă, s e m n de graţie şi salut. Mi s'a spus că pen t ru mine se înş i ru iseră în tâm-pină tor i . M'a amuza t .

Că ţă ra t p e înăl ţ ime castelul s t ă p â n pe pădu r i domina ţinutul, m â n d r u , când era privit de sus. In t r ' o zi a m descins, p e jos, şi deziluzionat n u a m găsit decât praf, diferite res tur i odore, u n soare care mi-a m â n c a t o bucăţică din ep ide rmă , împot r iva p r o testăr i lor mele acute .

D u p ă această s c u r t ă excurs iune a m păs t ra t , obosit şi al terat , iatacul şi amint i rea unei pedepse.

D a r ce m 'a in teresat deosebit a fost „vechea cetate" , reşedinţă părăgini tă , eclipsată azi de ,,castel" însă mult; mai a t r ăgă toa re pr in emanaţ i i a rhaice .

Bunicul „tatălui m e u " o locuise (povestea un moş spătos i . După ce luase muie re , u n a din a p u s , ta re f rumoasă , a p u s să-i ridice conac nou. D a r avu p a r t e să m o a r ă înainte să vadă sfârşită clădirea. Craiul a m ă r â t nu vru să t e rmine zidul nou şi t ră i ca u n pus tn ic în cetate p â n ă i se stinse t r u p u l şi viaţa.

Nu este un simplu hazard de editură că această carte de războiu a germanului Ilemarque : „In Westen nichts neues" cunoaşte în toată lumea, după ce a cunoscut în Germania şi Anglia, un succes enorm.

Zece ani după armistiţiu, în această Europă paradoxală evoluând cu o viteză istorică necunoscută înainte de tenbila criză din 1914 spre un destin dificil de prevăzut ; în continentul decăzut, din rang în beneficiul Americei; unde naţionalis-mele ascuţite şi agitate până la absurd de tratatul din Versailles se ciocnesc şmechereşte pentru ca să reia în favoarea unei relative prosperităţi cursa înarmărilor al cărei final infailibil, rămâne războiul—în această Europă pare că s'a ivit nevoia unei întoarceri spre trecutul sângeros, atât de apropiat şi totuşi, atât de depărtat, al războiului mondial.

Distanţată—omenirea aruncă privirile asupra minotaurului şi este înfricoşată, de posibilitatea deşteptării monstrului dar si mai îufricată de gândul mai mult sau mai puţin confuz simţit, ai antrenării tineretului ca mai 'nainte, in ca zărmi şi eventual la masacru.

Deaceia cinematograful şi literatura au evocat evenimentele atroce, (lela care atenţia publicului universal instigat ia pace, s'a depărtat.

Imensa favoare de care s'a bucurat volumul: „In Westen nicjits neues". marchează cotitura istoriei contimporane dela care privit războiul din 1914—1918 este estompat, în t imp ce ia orizont spectrul încă nenrecisai unui conflict a cărui atro-ticate ne înfricoşează—Z'.::: ea — fiindcă

Cc fel de (inii. clin ce i s'a t ras moar tea , ce s'a făcut cu văduva bunicului - nu ştiu să m ă desiuşiascâ. I a r p e „tatăl meu" n u î n d r ă s n e a m să-i i n l r eb de u n n e a m care n u era al meu. din discreţie.

E r a u rsuz şi mult p r ea temut de săteni, argaţi şi slujitori.

P ă r e a u n anac ron ic senior medieval şi mă t ra ta cu aspr ime . Nu era permis să vorbesc cu el decât exclusiv ceeace protocolul îngăduia. D a r îi plăcea să mă caute cu pr ivi rea . Se uita prin vitraliu la joaca mea din p a r c ; deseori l-am su rp r in s con templân-du-mă.

La chip — jocul soartei - aduceam leit cu fiul veritabil şi răposat . Am făcut pe furiş, eu s ingur, cunoşt in ţa lui în sala de tablouri ; şi n u e ra oglindă pânza .

E u e r a m pen t ru el u n tablou viu. N u mi se permi tea decât arta; mu tă . I n t r ' o zi am urca t s ca ra din ce

tatea neumbla tă şi în f run tând u rzea la paienjenilor, ţipetele de b u b ă şi mân i a liliecilor, am îndriisnit să cotrobăesc.

Exp lo ra rea a fast răsp lă t i t ă : A p a ra tu l zăcea p r in pod. Pitulat î n praf gros, ţ ă r â n ă mul t

î neă runn ţ i t â şi fulgi, t r ă ia o viaţă de ascet nedereticat .

A t rebui t să-i rad fulgii, puful, să-I mângâ i cu piele de căpr ioară , i a r d u p e aceste operaţi i de purif icare a m desluşit a fară în soare obiectul: e ra u n t r unch i de p i ramidă îmbrăca t în piele ve rde : o geometrică taină cu un cap ro tund din sticlă groasă.

T r u n c h i u l f ă ră ezitare a fost botezat vechi a p a r a t de fotografiat şi evaluat obiect de muzeu. O inscripţ ie in te r ioa ră a r ă t a pe făuri tor : unu l Wil-ped Saăl, de origină necunoscută , î n anul 1826. Inscr ipţ iunea era de m â n ă , cu litere lat ine şi lăbăr ţa t sgâriate.

D a r ce e ra su rp r inză to r în aflare m i e r a inscripţia, ci lentila.

Ochiul apara tu lu i , pr in n e g u r a podului l umina ca licuriciul, da r cu perseveren ţă şi intensitate nemăsu ra t ă .

Acum, la lumină, ochiul se minuna de m i n u n e a cleştarului. Era neobişnuit, jocul de lumini, vâr tejul de culori, zona de sticliri. Avea ceva fosforescent şi svăpăia t care ţintea ochiul meu . Şi pr iveam lot mai vrăjit. luminat , mai ameţit. Mult.

Când s'a stins soarele, n u mai ştiu;

ar fi sfârşitul patriotizmulni!—'totuşi, să-i refuzăm eventualitatea.

„Reacţionarii 1 1 pentru, poate, motive meschine s'au străduit să compare cartea lui Ilemarque cu alte cărţi principale, contimporane ostilităţilor. Şt, natural, pentru a o denigra după simpatiile sau antipatiile politice sau personale ale criticilor.

Nu vom participa la această metodă. Fiindcă ceeace distinge această carte

de restul volumelor inspirate dm războiu; şi ceace, în acelaş timp, ne permite să găsim lesne, pe tabela valorilor, locul acestei cărţi cât. şi al celorlalte scrise zece ani după armistiţiu—este tocmai deosebirea stării sufleteşti din care au izvorât.

Cartea lui Ilemarque, nu este nici o apologie, una un denunţ. Este un film şi numai singură distanţa de anii războiului, îi peimite să fie.

Pentru-ca să fie periodic scriitorul treime să fie vestit în literatură.

Scrise chiar în toiul evenimentelor evocate, cele mai cunoscute cărţi asupra războiului pictau combatanţii, in funcţie mai mult de senzibihtatea halucinantă şi reacţiile personale, mai mult sau mai puţin violeţi'e, ale autorilor—de cât. cum erau în adevăr. Lirizmul dar si patosul, revolta (Iar şi declamaţia odioasă sau vagă a propagandei naţionaliste sau a aspiraţiilor umanitare se'uterpuueau între autor si povestire, far preocupările de ordin literar deformau până la distrugere- la neverosimil, până la ideal.

Toate, îliizniuile, toate speranţele erau permise într'o lume oare pocnea din toate

e ram orb . Veritabil si înspă imântă tor. ()ri>.

Orb. ţ ineam in m â n a blestemăţia, desluşeam a r e n a cromică. si nimic mai mult!

Au trecut de atunci t re i ani şi în ceaţă, p ros t ănac , t râesc .

Am devenit un animal vicios şi buimac -, ce îndeplineşte funcţiuni fireşti. Doa rme in noapte, ziua. Trăeş te ziua in noapte .

Tată l , consta tând decadenţa flagran tă , a dat pr ior i ta te unui papaga l con t imporan .

Probabi l mă ur î ţ i sem. nu mai sem ă n a u chipuri le , iar culoarea irisului albise.

Mă i roseam. In l r ' o zi a m plecat orb cum e r a m . Am simţit caldă lum i n a neagră . Am simţit r ăcoa rea umbrei neg re : t r eceam pr in pădure , şi nii-am găsit ochii topiţ i î n t r 'm t lac. l i r a n e g r u şi rece, ca o moa r t ă . Am in t ra t în a p ă : t rupul , gura; ce reau apa cu liniştea... Şi m 'a fundani pe m ă s u r ă ce fierbinţeala scădea. N u m a i mi-am dat s c a m a ; e r a m înfipt ca o r ă d ă c i n ă p r i n nomol.

Deasup ra , oglinda a t resăr i t . Sufletul pitit în t r 'o per lă a scânteiat vertiginos, albastru, verzui, rumen. . .

Arhitectura de provincie Stilul secolului al 16-lea dâinueşte şi în se

colul al 17-let). Cu modificări de înţeles şi intensitate vom regăsi un stil perimat chiar un sscol mai târziu la periferia ţării de o-bârsie. Avem de exempiu cel mai barbar şi deformat Louis XV cu 100 de ani mai târziu în ţara nemţească.

Aceste reminiscenţe şuieră însă întotdeauna de un provincialism grosolan şi diformant.

Stilul românesc de arhitectură suferă destule ofense în obârşia lui. Cine il va vedea însă in noile ţinuturi va păli de ruşine.

Ca ori care arhitectură provincială, casele româneşti din Braşov de exemplu sunt adevărate barbarii.

In liniştea patriarhală a B' işovulnl cu promenade bogate s'au înfipt aceste hidoase „vile' proba unei inculturi ofensatoare cărora autorităţile locale nu opun nici o opoziţie.

Alături de simplitatea de bun simţ a casei săseştisau de modernismul oraşelor, stilul românesc rOrovinciat nu poate dăinui.

Nu ne rămâne altceva de făcut decât sau să adoptau arhitectura noua formelor autohtone adică să refacem stilul romantic pe care l'am găsit şi în care românii ardeleni au ştiut să gândească ori să ne impunem modernismul plin de făgăduind către care t nde mai de vreme ori ni ii târziu şi arhitectura băştinaşă. Atunci vom fi fruntaşi şi călăuze culturale. M. lancu

încheieturile. Toţi scriitorii cari au evocat mohorâtul infern al tranşeelor, în cunoştinţă de cauză nu se puteau resemna să nu acorde un senz suferinţii şi nenorocirii ; să nu denunţe timpul blestemat t r ă i t ; să nu ne anunţe, prin urmare, timpuri mai bune.

Şi fiindcă zece ani au măturat, această revoltă impotentă şi aceste iluzii generoase al-- supravieţuitorilor înecaţi în valurile eroilor nenumăraţi , a indiferenţilor sau a piof'torilor sedentari ; fnnd-că fiecare poate azi să priceapă că războiul din 1914 nu rămâne după parada pacifistă „ultimul războiu" promis solemn popoarelor — Kricli Măria I!em>mjue a reuşit cu o obiectivitate singulară, să descrie abrutizarea „sărmanilor câini de pe .front" cum îi numeşte — cu seninătatea despernrei— pe conbatanţi .

„Victoria" unora nu i'a liniştit, iar răstimpul din 1914 i-a confirmat sentimentul că dist.nurerea unor popoare uu-i decât o parte din deruta universală a supraveţuitorilor readuşi într 'o lume care n'a învăţat nimic şi vrea să uite totul. De aci, simplicitatea, naturalul şi goliciunea povestind: realizmul de/.esperant pentru cel care nu se resemnează să

Forţa publică franceză s'a sezizat c u întârziere de un vechili delict, literar şi a invi ta t — spune o gazetă — cu prudentă discreţie, pe câţiva editori şi librari să reintre în legalitate. Organele judiciare (un procuror — chiar francez fiind — nu e obligat să citească poezie) şi-au amint i t că volumul de păune ale individului Charles Baudelaire, e condamnat potrivit unei sentinţe dela sfârşitul veacului trecut, să apară fără cinci „piese1* — luate drept corpuri delicte.

Admiratori i de azi ai poetului—servitorii unui cult sentimental absolut — au găsit în această întâmplare prilejul unei reabilitări juridice. Să nu uităm, o-biectiv şi legal, numitul Baudelaire a rămas - - indiferent de sentimentele noastre — un delicvent prins şi condamnat. El a trecut în eternitate cu siguranţa, că mărturia tristei lui preumblări prin această vale pământească îi easigurata: dacă nu o statuie cel puţin un nume înscris în catastifele tribunalului pena-

Uar iată, prietenii lui postumi nu primesc pentru grădinarul „Florilor răul tui' 1 nici o anatemă juridică. E i cer astăzi instanţelorfranceze să-şi recunoască păcatul şi să substituie unei sentinţe oficiale, o hotărîre ce nu porneşte din niciun text de lege, dar vine din conştiinţa maximă a câtorva decenii şi a câtorva continente.

Această revoltă poate fi un gest de admiraţie. Nu este însă unul de înţelegere. Practic şi mărunt vorbind, pen-trucă realitatea şi nerealitatea lui Baudelaire nu mai foloseşte la nimic nici gloriei lui, nici iubirei noastre. Iar principial, pentru că sent inţa de condamnare si forţa publică au deplină dreptate astăzi, ca şi ieri, în cazul iui Baudelaire, ca în acela al lui Villon, Wilde, Rim-braud, Verlaine.

O societate organizată, pentru ca să trăiască, trebue să încadreze. Criticile sale nu pot fi nici subtile, nici speciale: ci numai simple şi egale. Filozofia noastră de fiecare zi, este să ne disciplinăm astfel firea, încât în măsura în care depăşeşte compartimentul nostru social să se realizeze fără a jena şi să acţioneze fără a contraveni. E unul din acele precepte, pe care un bun tată de familie Ie numeşte sănătoase. Şi serios vorbind — este o etică socială necesară şi cuviincioasă.

Sensibilităţile ce nu se încadrează totuşi, trebue să treacă pe la judecătorul de instrucţie. Ca Baudelaire. Măsurile luate în cabinetul acestui funcţionar, nu pot fi anulate de simpatia noastră, de admiraţia sau emoţia noastră estetică. Intre amendă şi elogiu, este neta deosebire dintre două atitudini aî plane diferite, din motive diferite şi pe., eumele a două discipline de viaţă diferite : statul şi poezia. M. Sebastian

vadă în om o oaie a Ini Pannrge (un realizm psichologic dispreţuind pitorescul, chiar grandios) un scris care se mărgineşte să dovedească fără fraze.

Cartea lui Kemarque vine la timp. Acest document atât de magistral, acest proces verbal al sacrificiului şi falimentului unei generaţii de occidentali, distrusă atât ca factor istoric, de chiar excesul eroarei în care a fost târâtă, pune punct final literaturii de războiu. Dispreţui tor al vaccinurilor sau turbărilor romantice, cari actualmente în Franţa şi (iermania fac derizorie literatura, Ite-marojue restituie cei doi ultimi ani ai războiului in abominabila şi lamentabila lor goliciune.

Extraordinara pasivitate a combatanţilor de pe frontul occidental este dea-seroenea desvăluită pentiu prima dataşi cu dânsa, una din raţiunile decepţiei şi dezorientării celor cari aşteptau dela armistiţiu naşterea unei lumi din care să fie alungate ororile trăite.

Iată de ce. orice discuţie asupra talentului fiind înlăturată, cartea lui Ilemarque a aflat şi va afla încă atâţia cititori în toată lumea.

T. Russet

Literatura Războiului — Pe marginea unm volum —

USCAREA ECONOMICA ^osperitatea Americei

Iorgulescu (pictura)

II Toate paradoxele îşi au fiinţă dincolo de Ocean. Iară de latifundii şi lotuşi de mare industrie. Ţară de aport şi totuşi de excesiv protecţio-nism vamal. 'Iară cu salariile cele nai ridicate şi totuşi cu producţia cea mai eftină de pe glob. Republica americană, creditoarea întreg ei lumi, are scontul mai ridicai decât toate statele debitoare. Ţară fără şomaj şi totuşi fără economii. Cea mai desăvârşită democraţie cunoaşte cea mai absolută autocraţie a unui preşedinte învestit cu dreptul absolut de a decreta pace sau război. Cele nai desăvârşite libertăţi cunosc cea mai dureroasă constrângere: privaţiunea silită de băuturi alcoolice. Şi astfel am putea continua înşirând o serie nesfârşită de aparente anomalii.

Ce dovedeşte aceasta ? Că criteriile se deosibesc. Unitatea de măsură, în toate, este fundamental deosebită. Intre mentalităţile americană şi europeană există o discrepanţă congenitală, a priori.

Fundul de vedere european nu se 'poate aplica dincolo de ocean fără o deviaţie sensibilă, ca a unei raze la contactul cu atmosfera, ca a unui obiect, a cărui linie dreaptă se frânge la continuarea ei sub apă.

Recenta catastrofă la bursa din New York are cauze ancorate adânc în structura economică şi socială a continentului american.

Specula, acel vgamblingu care sfidează calculul şi prudenţa, este inerent firei Tanlcee, este o lăture organică a temperamentului american. Cine nu cunoaşte pariurile asupra numărului de mile parcurse zilnic, de pe bordul transatlanticurilor, joc practicat din prima zi, în largul oceanului şi care ne molipseşte şi pe noi Europenii? Americanul trebuie să joace: îi trebuie acest stupefiant social ca o nevoie patologică de a ţine cu o mână firul care duce la miracol. Bursa rezumă astfel misticismul american—practic în finalitatea lui.

Industria americană, din a cărei producţie 8 0 % abia acoperă consumul intern şi numai 2 0 % merg la export; a dat primul impuls speculaţiilor recente, graţie cifrelor de a-faceri într'o continuă şi vertiginoasă creştere. Restul a urmat automat. Cele mai bune hârtii nu mai dădeau de cât l—2°l0 venit la valoarea lor, artificial crescută. Piaţa, ajunsă pe de altă parte la saturaţie, nu mai absorbea imensa producţie a uzinelor şi exportul se lovea fie de incapacitatea de consum, fie de barierile

După două reprezentaţii la intervale scurte, Bursa delà New-York a început să se liniştească, lucrurile au început să tindă către normalizarea cea adevărată, plata americana s'a cuminţit şi speram că vechiul antet va ii reluat cât de curând.

Marea şansă a fost că dezastrul delà Bursă nu a avut ca urmare şi o criză puternică economică care la rândul său ar f, provocat repercursiuni şi asupra pieţei europene.

M ipr i tatea cursurilor acţiunilor americane, au reluat un aspect „cuminte" şi cu dividende — modes te" — de 4 —5 l.i sută. (S ' au -dus dividendele de 10 !•! sută, care zăpăciseră capul oa-meinli.r).

fc^re evident că se va resimţi încă timp îndelungat crahul delà bursă, a-supra j e ţ e i americane şi într'o măsură mai r e l t i s ă şi asupra pieţelor europene. ( P e n î i M Europa însă, se va resimţi şi în hui -, prin afluenţa de capitaluri, cari au r e i

NOTE, CÂRTI L REVIST LaDtf'aite: de Alex. Fadi'ev . t r adus

do Maurice-1'ari janino : l ' u su rp r inză to r i'imuin de aven

tură, t ră i ta de acest t una r scrii tor r u s Fadeev.

F.xislenţa vagabonda, p reca ră a u n u i de taşament de par t izani „ roş i i ' iu ani i 1î)KS---lilli). iu Siberia exl rem-or ien-lalâ. marasmul , cavalcada, recunoaş te rile şi luptele, surpr izele , debandadele revenirile — p â n ă la dubla victorie a Japonezi lor şi c.ozacilor „albi" ai amiralului Kolciak — cari s u r p r i n d şi dis t rug de taşamentu l în fugii şi din care nu mai r ă m â n decât 19 supravieţuitori. Aceasta-i ac ţ iunea acestui rom a n . Şi ce ac ţ iune! N u m a i mişcarea, epică a poveslirei este s ingură suficientă să pasioneze lectorul.

Dar . oricât de cap t ivan tă ar fi povestea care ne a r a t ă o faţetăŢ necunoscut ă a revoluţiei ruseş t i ; oricât de emoţ ionante sun t scenele sălbatece şi pusti i t ră i te de autor în margini le imensei pădu r i s iber iene: taiga, şi "litre mohorâ ţ i i mun ţ i Sikliotu-AIine — meritul esenţial al volumului r ă m â n e al Iul.

Ceeace distinge, în t r ' adevur , aceas tă ca r te de operile direct insp i ra te de epopea revoluţ ionară rusă . e, m a i mul t decât evocarea directă şi exter ioa ră a evenimentelor , este p ic tu ra personagiilor, în scur t — conţ inutul p u r omenesc al evenimentelor extrao rd inare .

Nepăsă to r la succesul facil, ce l 'ar fi cules mărg in indu-se să scrie u n r o m a n de a v e n t u r ă revoluţ ionară , Fa-deev şi-a impus , în p r imul r â n d , să an ime oameni i ; să a ra t e în acţ iune, î n viaţa excepţională, difer i te ca rac t e re . Astfel, fără să cadă în abstract , ferindu-se de „teză", sau de „ p r o p a g a n d ă " , a izbutit, p r imul , s ă infiltreze „revoluţia" în m o r a v u r i sau. cel puţ in , să degajeze din mora vur i elementele noui. noile valori morale aduse de revoluţia rusă .

Nu Irebue. însă, să c redem, că asemenea , romancier i lor occidentali, al că ro r „pro to t ip" este Bourget — Fa-deev schemat izează p â n ă la absu rd şi distinge oamenii — oamenii vii cu complexe contradicţi i — reducându- i la simple mar ione te necesare ideilor sale. Şi nici, că el se mul ţumeş te cu u n opt imism de comandă , cu recompensa rea virtuţii şi pedepsirea viciului d u p ă u n cod substituit altuia. Dimpotrivă.

Fireşte, Fadeev este un. ideolog. D a r bine maniera! . Fiindcă nu uită săi sust ragă ideia din chiar viaţa personagiilor, din realitate. R ă m â n e , adică, arlist, cu toate calităţile ce-i implică calificativul: obiectivitate şi subtilitate.

FI a r e scnzul vieţii, a vieţii pr imit ive şi popu la r - calitate lipsă noii l i teratur i francez',- şi dacă pictează personagii s impat ice sau ant ipat ice (chiar cele mai bestiale sau laşe, nu le incr iminează niciodată existenţa şi le acordă încă o faţetă compensat r ice . Fiindcă, şlie că excepţie câte-va exemplare, foarte r a r e oamenii nu pol fi decât ceace haza rdu l mediului unde evoluiază şi educaţia care-o pr imesc — îi forţează.

Cei doi protagonişti ai romanu lu i : Levinson. ovreiul visător şi voluntar , comandanţi i ] de taşamentului . ca re luplă împotr iva propriului individualism şi-1 învinge eroic fiindcă iubeşte omenirea , se simte solidar cu dânsa şi tinde cu toată forţa să de te rmine „noul li]) u m a n " - şi Detchik, din contra , intelectual june , angajat volun ta r din idealism mai mult sau mai

puţ in romant ic şi care t e rmină dezertând, î n faţa puşti lor cozacilor „fiindcă se iubeşte mai mul t " şi „fiindcă iubeşti proprii le-i suferinţe şi nu cele ale camarazilor"", l a t ă polii individualităţilor în t re care rulează axa întregei acţiuni. s

Aceast 1 opoziţie între egoizmul individualist al t recutu lu i şi „solida-r izmul" revoluţ ionar al viitorului

- esle toată schema tendinţelor ideologice din L a Défaite pe care Fadéev o desvoltă şi la personagiile mai puţin impor t an t e din aven tu ră . Aceiaşi luptă dure roasă găsim la .Morozka. u n minier din Son-Tchan. anarcl i is l absurd apt p e n t r u „mai bine" şi pen t ru .,cel niai rău"' şi care moare eroic ca să salveze rămăşi ţe le de taşamentu lu i ; ciobanul Metelitsa. lup tă tor să lba tec ; s impaticul şi virilul Baklanov, ajutorul lui Levinson; Varia, inf i rmiera, nevasta debosată a Ini Morozka a cărei dragoste lichidează mizerabil - - aceiaşi opoziţie, cu aceiaşi contradicţ ie , adesea atroce, în t re t recut şi prezent , care p e n l m unii este au ro ra viitorului visat şi p e n t r u ca re îşi sacrifică viaţa.

Şi ca re dă un senz normal încercărilor făcute şi, mai târziu, permi te supravieţui tor i lor să păstreze conştient simţul solidarităţii u m a n e .

Sandu Russet Mes Souvenirs de Louis Lépine

Bătrănii poliţişti, scoşi la pensie, au obiceiul de a-şi scrie memoriile. Volumul cu a-mintiri ale lui Lépine nu prea aduce nimic nou. Banalităţi asupra originei prefecturei de poliţie, a atribuţiilor prefectului, a boulan-gismului, afacerei Dreyfus. Şi... câte informaţii atâtea erori.

Lépine povesteşte, de expmplu, că în cursul unei băgare la Père-Lachaise, din conducători, Ernest Roche a fost trântit !în fundul uuei gropi. Dr. Ernest Roche, deputat naţional, desminte informaţia, fiindcă nici n'a luat parte la acest pelernagîu. •-

Lépine, mai povesteşte cum în anul I899 ( el a arestat diverşi agitatori naţionalişti, printre cari citează: Paulin Mery. Dr. Paul Me-ry n'a fost nici când arestat san urmărit. A declarat-o într'o scrisoare publică.

Lépine povesteşte că Ravachol şi Emile Henry au murit laş şi că au trebuit să fie târâţi la ghilotină. Amândoi, însă. au murit curajos, Henry strigând: Trăiască Anarhia! iar Ravachol cântând, cât 51 ţinea gura, refrenul denumit de-atunci la Raoachole:

Si tu veux être heureux, Nom de Dieu !

Pends ton propriétajre... Vorbind despre Sébastien Faure în 1899,

Lépine îl reprezintă ca „un bătrân anarhist doctrinar'. Simplu propagandist de întruniri publice, Sébastien Faure n'a avut nici odată pretenţii la doctrină şi, in epoca aceia, avea abia patruzeci de ani... etc.

La vierge déshabillée de fuies Rivet.

Într'o ingenioasă ipoteză, autorul îi învie pe Paul şi Virginia. După un somn letargic de o sută cincizeci de ani, cei doi naivi a-manţi pe cari i-a cîntat Bernardin de Saint-Pierre, se află transplantaţi la Deauville în plin sezon, în plin mediu excitant. Virginia se adaptează voluntar acestei civilizaţii speciale, îşi tunde părul băieţeşte, îmbracă rochii ultragios decoltate, sirotează cocktail. După câteva ezitări Paul se asimilează la rândul lui şi-1 vedem pitulat la sânul unei servitoare.

Sunt atât de antrenaţi amândoi de această viaţă încât nu lipseşte mult să se despartă.

Dar. . Totul se aranjează între amanţi cu'n astfel de trecut amoros: amândoi uită zilele dezolante petrecute în cetatea perdiţiei şi vor redeveni, aceleaşi fiinţe cari la Port-Louis, erau conduse de mama Virginie!, Ia liturghia de dimineaţă...

Totul este povestit cu multă fineţe, cu multă graţie, vervă şi ironie.

Din străinătate

In traducere franceză a apărut în editura „Rieder, romanul lui Leonhard Franck: Karl şi Anna.

Tradus după textul bengalez, a apărut în aceiaşi editură La Machine de Rabindranath Tagore. "

studiu introducere a Iui Robert Vivier a apărut în editura Rieder.

Les Editions Sociales Internationales anunţă publicarea unei colecţii de poeme în spirit internaţionalist. Fiece culegerea va cuprinde operele a 12 scriitori.

Primele două volume, cari sunt în pregătire vor cuprinde numai poeţi francezi: Rene Arcos. Aygnespavse, Francio Andrc, Marc Bernard, Lucien Bourgeois, Paul Dermée, Henry Guilbeaux, A. Habam, Pierre Huber-mont, Marcel Martinot, Leon Moussinac, Henry Poulaille, Trîstan Rémy. Victor Serge Charles Vildrac, P. Vailţa Cunturier, şi alţii.

Vor urma culegeri din poezia germană mexicană, scadinavă, etc.

E. S. I., urmăreşte, astfel, vulgarizarea artei necunoscute, sau dispreţuite, şi interesa-rea publicului la mişcarea literară.

* Premiul Nobel, pentru literatură a fost a-

tribuit lui Thomas Mann. scriitor german. După testamentul doctotului Alfred Nobel

Academia Suedeză, compusă din 18 membri decernează celebrul premiu. O comisiune este numită în sânul Academiei, şi cuprinde actualmente senatorii: Per Halstrom, Anders, Oesterling şi E. A. Karefeldt, secretarul perpetuu al Academiei — şi istoricii Hendrik Schiik şi Frederîck Book. Un comitet de lectură ajută această comisiune.

Este important de ştiut că numai Academiile Franceză, Suedeză, şi Spaniola pot indica candidaturile după cum şi membrii secţiilor literare şi institutelor analoage din celelalte ţări şi, infine, profesorii de estetică, literatură şi istorie a facultăţilor de litere.

Cei doi fraţi Thomas şi Heinrîch Mann sunt două figuri reprezentative a literaturii germane contimporane. Thomas Mann s'a revelat înainte de războiu prin publicarea unui important roman „Buddenbrooks" unde studiază generaţiile succesive ale unei familii burgheze. El poate fi considerat tipul perfect al burghezului german, foarte cultivat, foarte artist.

In „Buddenbrooks", „Dar Zauberberg" — în întreaga operă a lui Thomas Mann, găsim criza societăţii burgheze germane, a familiei burgheze, a ideilor burgheze. E decadenţa unei clase şi a unei epoci, magistral descrisă şi semmficaativă pentru literatura germană de azi.

EXPOZIŢII

Soeurs ea Croix, de Alexei Remizoz cu

La Haefer s'a deschis săptămâna aceasta expoziţia Mattis Teutsch.

Opera lui îndeajuns cunoscută cititorilor noştrii este apreciată astăzi la adevărata lor valoare în străinătate ca şi la no

In afară de acele uleiuri decorative cari nouă nu ne par cele mai bune din opera sa sculptorul, căci Teutsch este sculptor ne a-duce o serie de „terrecuite" foarte frumoase

Realizări din ce in ce mai puţin stilizate aceste ultime lucrări ne dt văiue o nouă înflorire a talentului său către acel absolut care îl întâlnim numai în artele populare.

Expoziţia Sculptorului Jalea este iarăşi mărturia unui temperament. Unul dintre meşteri; sculpturei româneşti care nu are nevoe de teorii şi „reclamă" pentru a fi. Dela un clasicism vecinie nou şi interesant până la poetizarea unor aspecte zilnice, iată orbita preocupărilor lui Jalea care de fiecare dată este acelaş sincer şi desăvârşit maestru.

lorgulescu este pictorul dintre cei tineri care evoluează mai mult. Este o probă sigură aceasta, despre sinceritatea şi pătrunderea Iui. Pictura nu se adresează numai ochilor şi minţii dar şi gustului. Avem impresia că materialul întrebuinţat de pictorul nostru evoluează azi mai mai ales spre această calitate „apetissantă".

Pictura încearcă să creeze astfel un material viu care trăeşte o viaţă proprie .plastică" creiând calitatea unică pe care numai pictura o va da.

Uniunea repulilicehir sovietice este azi unica ţară în lume care nu cunoaşte noţiunea libertăţii pressei. Rusia are censură nu numai pentru ziare şi reviste ci şi pentru cărţi, plecate, reclame, anunţuri ba chiar şi pentru cărţi... de visită. Cu toate că Lunâchar-sky desminte existenţă unui indexai cărţilor prohibite, există unul întocmit de .sora lui Lenin editat şi împrăştiat de administraţia centrală a partidului. Intr'acest index sunt următoarele titluri şi autori de găsit:

Evanghelia. Kornnul, Talmudul, toate lucrările filosoftee (lela Platou, J)e.şcartes, Kant, Scliăpenhamer, Netzsclie, Spcncor, So lowgen , JIacli, Taine, Carlyle, ca şi biografiile lor.

Societatea scri i tori lor rnsl are de scurt i timp ziarul său .Litera turnaja gazeta'.Este j înainte de toate un ziar politic care se ocupă de orientarea problemelor breslei sctn\oţ\-ceşti în raport cu vederile politice sovietice.

Ou prilejul aniversării a 100 ani dela moartea lui A. S. («riborjeden, consul rus în Persia şi Kaukas alte 14 portretre ale poetului. In acelaş timp a apărut un roman de I. Tynganov a cărui erou este poetul Gri-berjedow.

11111*u11II 1 din centrele Moscovei se face in fiecare sâmbătă seară întruniri de muncitori şi muncitoare, cari se exersează în domeniul literatureî. Până în ultimul timp fusese scriitorul (iladkow conducător al acestui cerc Gladkow este autorul cunoscutului roman Ciment).

Aceste întruniri durează până târziu noaptea. Din timp în timp citesc autori cunoscuţi din operile lor, şi dau sfaturi sau explicaţii despre metodele lor de lucru fără să scape de critica vioae a muncitorilor. Până azi au eşit din acest cerc scriitori ca (O-omieT şi Scliwedltoff. Pe când în occident scriitorul transformă prin izolarea sa individualista saloanele literare în ceaiuri dansate, Rusia formează prin experienţe de artă colectivă o literatură nouă. .

Totuş, talentul...

Leu Cahiers de l'Etoile consacră câteva pagini Iui Brâncuşi , datorite fui B-Fondane: „Ştiu că eeeace face puritatea lui incontestabilă si privilegiul său unic,

poate întâlni, pe un alt plan, imputăr.

destul de severe. Dece nu e mai mult

al t impului său? Dece arta \ui ira M, exprimă cu mai multă asemănare? Căci

ceeace, in arta lui, pare să purceadă din

aceleaşi intenţiuri caşi ale noastre, s'ar putea să nu fie decât o coincidenţă-Căci Brâncuşi, nu e din ziua fie azi, nici din ţara lui, nici din veacul lui

Cum adică? e în afară din timp'?-iaJ-

dece n a ? E o problemă de intentiuni-

Dacâ ^pietrele lui ar fi fost descoperite

cu prilejul unor săpături , expresie presupusă a unui t imp X , — şi s'ar mai putea ca acest lucru gă i se întâmple,— anevoie s'ar înţelege că e vorba de o voinţă de artă, că aceste obiecte erau un produs liber. „Metal de o oarecare-consistenţă şi greutate" ar fi afirmat cărturarii...

(Se ştie că aceasta este expresia pro

cesului verbal prin care vama americană prohibise intrarea operilor lui Brâncuşi

în Statele-lînite. N. \\ )

Problema Tinereţel. Dintr'un articol al lui Edmond Ja loux în Le Temps: în Franţa de după armistiţiu, se numesc „tineri" toti scriitorii şi artiştii, aparţ inând anumitor grupuri, în general celebrii şi în etate de treizeci până la şasezeci de ani. Ceeace face că oamenii cari au fost destul de îndemânateci pentru a cuceri acest titlu de tineri cam pe la 1918, vor rămâne astfel, până la moarte, aşa cum rămâi preot sau funcţionar...

...Titlul de tânăr, în literatură şi artă, Se capătă şi se consolidează prin vechime.

Contradicţie Cetitorii vor fi remarcat că între aprecierile

cronicarului nostru ,C. R." şi cele ale lui „S. D." în privinţa d-lor Popa şl Soare, există o totală deosebire de vederi.

...Am observat şi noi, dar ne luăm totuş răspunderea tuturor contradicţiilor.

Tip. Cartea Medicală c.

un