apa

6
Apa,miracolul vietii Ca multe altele in stiinta, originea exacta a apei pe Pamant este inca foarte controversata. Oamenii de stiinta continua sa faca cercetari intense pentru elucidarea acestui mister. Un lucru pare cert: exista la fel de multa apa pe Pamant astazi ca si la inceputuri, cand lumea s-a format, cu nici o picatura mai mult sau mai putin. 71% din suprafata Pamantului este acoperita de apa. Mai mult, 70% din corpul nostru este apa. Apa este simbolul planetei noastre. Noi suntem planeta albastra. Planeta vie. Dar de unde vine apa, cum a aparut, cum s-au format oceanele si marile? Cei mai multi oameni de stiinta considera ca planeta noastra s-a format cu foarte putina apa sau chiar fara. Ei pun “hidratarea” Pamantului pe seama cometelor si a asteroizilor. Cometele sunt considerate ca fiind cei mai primitivi membrii ai universului nostru, se numesc si “bulgari de zapada murdara”, deoarece sunt alcatuiti in mare parte din gheata. Cercetatorii au descoperit ca gheata din comete contine gaze nobile si un cocktail de substante alcatuit din silicati, carbon si praf interplanetar. Asteroizii, desi au ajuns intr-un numar mai mare in coliziune cu Pamantul ( 70%, fata de 30% cat reprezinta cometele care au ajuns in contact cu planeta noastra), contin mai putina apa, sunt alcatuiti in mare parte din roci. Se presupune ca apa a ajuns prima data pe Pamant acum 3,8 miliarde de ani in urma unui bombardament intens al sistemului solar de catre aceste comete si asteroizi, care au lovit in numar mare planeta noastra, aducand apa, samanta vietii. O alta teorie sustine ca apa a existat de la inceputul formarii Pamantului, dar nu in forma lichida, gheata sau ca vapori in atmosfera, ci legata in roci. Cu 5 miliarde de ani in urma, Pamantul arata ca o mica minge de lava topita, iar temperatura ridicata nu a permis apei sa se condenseze pe suprafata. Dar la un moment dat, in evolutia geologica a Pamantului a urmat o perioada de racire, care a permis apei sa fie eliberata treptat, ca vapori, de rocile fierbinti, impreuna cu bioxidul de carbon. Cand aceasta atmosfera saturata s-a racit destul, a inceput sa ploua continuu, iar ploile au umplut profunzimile Pamantului, formand marile si oceanele.

Upload: ioana-maria-vlad

Post on 18-Dec-2015

216 views

Category:

Documents


4 download

DESCRIPTION

v

TRANSCRIPT

Apa,miracolul vietiiCa multe altele in stiinta, originea exacta a apei pe Pamant este inca foarte controversata. Oamenii de stiinta continua sa faca cercetari intense pentru elucidarea acestui mister.Un lucru pare cert: exista la fel de multa apa pe Pamant astazi ca si la inceputuri, cand lumea s-a format, cu nici o picatura mai mult sau mai putin.71% din suprafata Pamantului este acoperita de apa. Mai mult, 70% din corpul nostru este apa. Apa este simbolul planetei noastre. Noi suntem planeta albastra. Planeta vie.

Dar de unde vine apa, cum a aparut, cum s-au format oceanele si marile?

Cei mai multi oameni de stiinta considera ca planeta noastra s-a format cu foarte putina apa sau chiar fara. Ei pun hidratarea Pamantului pe seama cometelor si a asteroizilor. Cometele sunt considerate ca fiind cei mai primitivi membrii ai universului nostru, se numesc si bulgari de zapada murdara, deoarece sunt alcatuiti in mare parte din gheata. Cercetatorii au descoperit ca gheata din comete contine gaze nobile si un cocktail de substante alcatuit din silicati, carbon si praf interplanetar.Asteroizii, desi au ajuns intr-un numar mai mare in coliziune cu Pamantul ( 70%, fata de 30% cat reprezinta cometele care au ajuns in contact cu planeta noastra), contin mai putina apa, sunt alcatuiti in mare parte din roci. Se presupune ca apa a ajuns prima data pe Pamant acum 3,8 miliarde de ani in urma unui bombardament intens al sistemului solar de catre aceste comete si asteroizi, care au lovit in numar mare planeta noastra, aducand apa, samanta vietii.O alta teorie sustine ca apa a existat de la inceputul formarii Pamantului, dar nu in forma lichida, gheata sau ca vapori in atmosfera, ci legata in roci.Cu 5 miliarde de ani in urma, Pamantul arata ca o mica minge de lava topita, iar temperatura ridicata nu a permis apei sa se condenseze pe suprafata. Dar la un moment dat, in evolutia geologica a Pamantului a urmat o perioada de racire, care a permis apei sa fie eliberata treptat, ca vapori, de rocile fierbinti, impreuna cu bioxidul de carbon. Cand aceasta atmosfera saturata s-a racit destul, a inceput sa ploua continuu, iar ploile au umplut profunzimile Pamantului, formand marile si oceanele.Indiferent ce teorie se va dovedi adevarata, apa este unul dintre cele mai vechi elemente de pe Pamant. In cel mai recent ciclu al sau, a petrecut sute sau chiar mii de ani filtrandu-se lent prin roci, adunand saruri minerale binefacatoare care i-au dat gust si savoare.

Apa n biologie i civilizaia umanDin punct de vederebiologic, apa are numeroase proprieti indispensabile proliferriivieii, care o deosebesc de celelalte substane. Apa i ndeplinete acest rol, permindcompuilor organicis reacioneze n moduri care s permit n cele din urm replicarea. Este un bunsolventi are otensiune superficialridicat, permind astfel micarea compuilor organici i a organismelor vii. Apa proaspt aredensitateamaxim la 4C, aceast densitate scznd pe msur ce apa se rcete, se nclzete sau nghea. Fiind omolecul polarstabil dominant n atmosfer, joac un rol important n absorbiaradiaiei infraroii, crucial n cadrulefectului de ser, fr de care temperatura medie la suprafaa Terrei ar fi de -18 Celsius. Apa are de asemenea ocldur specificneobinuit de mare, care joac mai multe roluri n reglareaclimatuluiglobal i regional, precumCurentul Golfului, permind existena vieii. Deoarece absoarbe foarte mult infraroiile, are o foarte uoar nuan albastr, datorit eliminrii unei mici cantiti de lumin roie care o traverseaz. Culoarea albastr poate fi observat numai cnd apa este n cantitate mare, de exemplu n lacuri, mri sau oceane.Apa este un foarte bunsolvent, similar din punct de vedere chimic cuamoniacul, i dizolv multe tipuri de substane, precum diferitesrurii zahrul, i faciliteaz reaciile chimice ale acestora, lucru care permite metabolismele complexe.Unele substane ns nu se amestec cu apa, cum e de exemplu petrolul, i altesubstane hidrofobe.Membranele celulare, compuse dinlipideiproteine, profit de aceast proprietate, controlnd interaciunea dintre ele i mediul extern. Acest lucru este uurat de tensiunea superficial a apei.Picturile de ap sunt stabile datorit tensiunii superficiale mari datorat puternicelor fore intermoleculare numite fore de coeziune. Acest lucru este evident atunci cnd mici cantiti de ap ajung pe o suprafa insolubil, precumpolietena: apa rmne sub form de picturi. Totui, pesticlextrem de curat apa formeaz o pelicul subire deoarece forele dintre moleculele de ap i de sticl (forele de adeziune) sunt mai mari dect forele de coeziune. Acest lucru este foarte important n cadrultranspiraieiplantelor.n celulele i organismele biologice, apa se afl n contact cu suprafeele membranoase proteice care sunt hidrofile, adic prezint o puternic atracie pentru ap. Langmuir a observat o puternic for de respingere ntre suprafeele hidrofile. Pentru a deshidrata suprafeele hidrofile este necesar un efort deosebit pentru nvingerea acestor fore, numite fore de hidraie. Aceste fore sunt foarte puternice, dar valoarea lor scade rapid pe distane mai mici de un nanometru. Importana lor n biologie a fost studiat de Parsegian. Prezint importan n special atunci cnd celulele sunt deshidratate prin expunerea la atmosfer uscat sau la nghe extracelular.O proprietate simpl, dar unic i extrem de important pentru mediu, este c n forma sa solid, deghea, plutete pe lichid. Forma solid a apei are o densitate mai mic dect a apei lichide, datorit geometriei punilor de hidrogen care se formeaz doar la temperaturi mai joase. Pentru aproape toate substanele i pentru toate celelalte 11 stri neobinuite ale apei, cu excepia gheii-XI, starea solid este mai dens dect cea lichid. Apa proaspt este cea mai dens la 4C, i se va scufunda princonveciepe msur ce se rcete la acea temperatur, iar dac se rcete n continuare se va ridica. Datorit aceste proprieti, apa de adncime va fi mai cald dect apa ngheat, de suprafa, astfel nct gheaa se va forma ncepnd de la suprafa i se va extinde n jos, iar cea mai mare parte a apei de dedesubt va rmne constant la 4C. Astfel, fundul unui lac, mare sau ocean este practic izolat de frig, permind supravieuirea speciilor de animale. Aproape toate celelalte substane chimice sunt mai dense n stare solid i nghea de la fund spre suprafa.Viaa pe Pmnt a evoluat i s-a adaptat acestor proprieti ale apei. Existena formelor solid, lichid i gazoas ale apei pe Pmnt a reprezentat un factor important pentru colonizarea diferitelor medii ale planetei de ctre forme de via adaptate variatelor, i adesea extremelor, condiii de via.n istorie, civilizaiile s-au dezvoltat cu precdere pe malurile rurilor sau mrilor:Mesopotamia, aa-numitul leagn al civilizaiei este situat ntre dou ruri, Egiptul antic a nflorit pe malurile Nilului, iar marile metropole, precumLondra,Paris,New YorkiTokioi datoreaz succesul n parte accesibilitii oferite de situarea lng o ap, i nflorirea comercial rezultat. Insulele cu porturi sigure, precumSingaporeiHong Kong, s-au dezvoltat tocmai din acest motiv. n locuri precumAfrica de NordiOrientul Mijlociu, unde apa nu se gsete n abunden, accesul la ap potabil a fost i este o mare problem n dezvoltarea comunitilor umane.Apa vie/Apa moartaApa vieeste butura zeilor nmitologia slav; cel care o bea obine nemurire i tineree venic. Aceast ap miraculoas izvorte dinFntna Fermecatde pe munteleHvangurdinParadis, pzit ori dearpele AlbiFecioarele Albe, ori de zeulSiva(dup ce acesta l-a alungat pebalaurul Kosceide pe munte) i de zeiaJiva, care l slujete pe acesta.nmitologia romn,Apa Vieeste apa but de eroi pentru a reveni la via dup vindecarea unor rni.Apa Moarteste complementul Apei Vii, iar majoritatea povetilor indic proprietile de vindecare ale acesteia, ns nu de a reda viaa. De obicei, nvierea morilor este fcut prin aplicarea acestei Ape Moarte pe rni pentru a le vindeca, apoi fiind readui la via cu Apa Vie, deoarece aceasta nu poate vindeca rnile morilor. Un procentaj mic al povetilor indic Apa Moart ca o licoare otrvitoare, care ucide pe oricine o consum.Pe langa miracolul vietii, pe care i-l datoram, apa este motorul tuturor fortelor organice, participand in procesele de reinnoire a planetei.

Curiozitati : Stiati ca cea mai buna memorie dintre toate substantele de pe Univers o are apa ? Stiati ca apa memoreaza toata calea pe care a strabatut-o prin pamant si pe pamant , in sensul ca inmagazineza toate informatiile referitoare la mediile prin care a trecut? Stiati ca este singura substanta din univers fara de care nu ar exista viata? Stiati ca Apa propaga cel mai bine energia cosmica? Stiati ca laboratoarele moderne din ziua de astazi fac doar analiza chimica a apei , dar niciunul nu face analiza energetica a apei ? Stiati ca prin simpla rugaciune asupra unei ape se poate modifica gustul ei? Stiati ca nici postulat al chimiei nu poate explica acest lucru? Stiati ca analiza fizica (structurala) si analiza energetica a apei este cea care conteaza cel mai mult? Stiati ca apa filtrata cu ajutorul celor mai bune filtre este o apa moarta din punct de vedere energetic si nu stimuleaza viata in nici un fel? Stiati ca band o apa superfiltrata expuneti corpul unei reactii asemanatoare cu cel al unui drogat intrat in sevraj? Stiati ca daca udati o planta cu apa superfiltrata acesta moare mai repede decat daca o udati cu apa obisnuita? Stiati ca apa superfiltrata nu inlatura acumularea de metale grele in organism? Stiati ca 95% din acumularile de toxine din organism provin din modul de alimentare ,alimente ( surogate, conservanti , E-uri) si aer ( esapamente si gaze )? Stiati ca tehnica moderna prin vibratiile energetice produse conduc la modificari in campul energetic al corpului? Stiati ca apa cea mai buna este apa care functioneaza ca si filtru al organismului? Stiati ca apa energizata fortifica imunitatea corpului uman si nu numai? Stiati ca Structura celulei canceroase este asematoare cu celula apei care curge la robinet? Stiati ca Structura celulei sanatoase este asemantoare cu celula apei energizata cu ajutorul GENERATORULUI DE APA VIE (GAV) Stiati ca locuitori din zonele muntoase si care beau apa in mod curent din apele de munte sunt mai sanatosi si au o durata medie de viata mai mare decat oraseni?deoarece raurile de munte provin in mare parte din topirea ghetarilor si a zapezii. Stiati ca populatia cu cea mare medie de viata locuiesc in : Sudul Tadjikistanului , Nordul Indiei, Nord Vestul Chinei , Estul Kazakstanului si Nordul Pakistanului? Stiati ca Dr Henri Coanda a demonstrat stintific ca secretul longevitatii acestor popoare este apa pe care o consuma?