Anul VU OBSERVATORUL Nr. 3-4 redactor responsabil : prof. loan Teiuţan

Sì. Bernadeta Şi

Lourdes

Anul VII Nr. 3-4 OBSERVATORUL Martie-Aprilfe 1934

S F . B E R N A D E T A

SI LOURDES. I J i m i M I I M I M I l l l l l M M l l ^ ^

Rostul omagiului de fată

Cu împlinirea celor 75 ani delà Scoborârea Maicei Sfinte la Lourdes şi cu ocazia canonizării sf. Bernadeta, proclamată sfântă de Biserica universală, tocmai în 8 Decemvrie 1933, ziua sărbătoarei Zămislirii Neprihănite sau Imaculatei Concepţii, ne facem o deosebită bucurie de a închina un număr special sf. Bernadeta şi orăşelului ei, căci ştim că preamărirea lor va fi şi ridicarea în slavă a Maicei Sfinte şi a lui Isus, „Emanuil" Dumnezeu cu noi.

Pe lângă Lourdes cu mişcarea lui de minuni şi de rugă­ciuni, pe lângă viata şi apariţiile Bernadetei, arătăm spiritul, mesagiul şi mărturia ei uimitoare. Căci Bernadeta a mărturisit nu numai cu vorba ci mai ales cu fapta : dovada virtuţilor ei eroice în întreitul său martiraj voluntar şi cotidian al trupului, al sufletului şi al inimei ! Eroism şi martiraj cari fac, din aceas­tă fetită modestă, stânca neclintită împotriva necredinţei, pentru mântuirea necredincioşilor însuşi sau „în favoarea păcătoşilor" cum a spus-o Regina Cerului şi cum o vrea Isus.

Radiarea supranaturalului şi mărturia eroismului cotidi­an sunt, în Bernadeta, aspectele ei cele mai specifice. Văzând cum, cui şi pentru cine a mărturisit, auzind mesagiul ei de fe­ricire vom preţui frumuseţea şi amploarea scopului şi planului nostru în numărul de fată.

Vom preamări în Bernadeta solia Cerului, confidenta şi ambasadorul Maicei sfinte, Noul Crainic al suprana tura lu lu i între noi, cei înăbuşiţi într'un naturalism brutal care ar vrea să ne înjosească tot mai mult.

Era Lourdes-ului. Precum deasupra ruinelor potopului a venit curcubeul

ceresc, aşa şi Maica sfântă s'a coborât la Lourdes, în veacul trecut, în mijlocul asaltului duşmănos al puterilor infernale.

Insă în opera mântuirii, — parcă pentru a ne arăta mai bine atotputernicia Lui, — Dumnezeu vrea o veşnică contradic­ţie, un isbitor contrast, între umilinţa sau micimea instrumentelor sale şi misiunea lor uriaşă fată de nenumăraţii şi puternicii duşmani.

Odinioară, în Vechiul Testament, un mic popor materialist şi grosolan a fost păzitorul promisiunilor Mântuirii : o Iudită, o Debora, o Estira sau un Ioas au răsturnat puteri stabilite pen­tru veacuri. Mai aproape de noi o sf. Clotilda a dărâmat pă-gânismul în Franta, o sf. Genoveva a învins pe barbari, o sf. Ioana de Arc ridică o împărăţie distrusă, o sf. Caterina de Sie­na readuce la Roma papatul cu prestigiul restabilit, o sf. Mar-garetă-Maria, prin mila inimei lui Isus, va sdrobi un jansenism care îngheaţă sufletele şi iubirea birui aşa de bine că, la Mont­martre, Inima lui lsus a fost instalat de împărat al sufletelor, în Basitica naţională ridicată după un vot strălucit de. . . „Gallia paenitens et devota".

In 1854 vicarul lui Hristos pe pământ proclamă, — cu învoirea entuziastă a episcopatului din lume şi în prezenta a 546 de episcopi din toate ţările, — Zămislirea Neprihănită a Maicei sfinte. Patru ani după aceea, prin Bernadeta, Regina ce­rului deschidea era milei şi a iertării, era pelerinajiilor şi a con­vertirilor, era Lourdes-ului sau întoarcerea păcătoşilor, era cre­dinţei mai conştiente, era nădejdii, era iubirii, era presei creş­tine militante, era nenumăratelor opere de caritate, era maria­nă, era congreselor şi triumfurilor eucharistice ale Iui Isus

Hristos, — Isus şi Maria au fost uniti la Buna-Vestire, la Cră­ciun şi la Calvar, se cădea să fie împreună şi la Lourdes, — era nouă, menită să lămurească tot mai clar nemărginita bu­nătate a lui Dumnezeu fată de noi.

Cititorul să-şi dea seamă că toate articolele de fată: cu triumful Lourdes-ului,

„ Bernadetei, Maicei sfinte, lui Isus Christos, sf. Treimi,

preamăresc şi sărbăto­resc propriul nostru triumf, triumful omului regenerat întru Chris­tos, prin harul dumnezeesc sau gratia sfintitoare, care într'ade­văr şi real ne face prietenii, mai mult chiar, fiii adoptivi ai lui Dumnezeu. a. m.

* * *

Notă : Mulţumim prietinilor noştri din capitală — între cari sunt şi frati ortodocşi — de iniţiativa şi colaborarea lor preţioasă.

întârzierea câtorva articole ne-a silit să modificăm, simţi­tor, planul nostru, în distribuirea materialului.

Comentând viata şi personalitatea Bernadettei Soubirous — doctorul Boissarie, fost, 25 de ani, preşedinte al Biroului de constatări medicale delà Lourdes — scrie următoarele :

De optsprezece ori Bernadetta a fost martora unei apa-ritiuni în peştera Massabielle. Misiunea ei a durat cinci luni, delà 18 Februarie până la 16 Iulie 1858.

De atunci, în tot cursul vieţii sale, solia Cerului, „viziona­ra" n'a mai avut nici viziuni, nici aparitiuni. Ea reîntră în mul­ţime şi nimic, de atunci înainte, nu o mai remarcă, dintre tovarăşele eil

Iată o mesageră a leasă de Dumnezeu pentru a ne trans­mite poruncile, care, mai mult de o jumătate de secol au pus în mişcare Franta şi lumea întreagă ; care au făcut să reînvie marile pelerinaje — întrerupte cu Cruciadele — o mesageră a cărei rol este scurt şi care nu păstrează nici un reflex al ma-rei misiuni ce i-a fost încredinţată.

în curs de opt ani, la Lourdes, obiect al tuturor curiozi­tăţilor, nimic nu a putut tulbura simplicitatea inimii ei ; ea va reproduce zilnic aceeaş poveste, în acelaş fel, cu aceiaşi ter­meni de nimeni şi niciodată nefiind adusă în încurcătură. Toa­te subtilităţile eşuară înaintea siguranţei şi exactităţii aminti­rilor sale.

Izvorul vindecător ţâşni, vindecările cele mai eclatante se repetară zilnic şi la toate, unii reprezentanţi ai ştiinţei oficiale răspund cu un singur cuvânt : halucinaţie.

Dar halucinaţia nu este niciodată altceva decât amintirea unei senzaţii deja trăite. Ea nu ne poate da reprezentarea unui lucru necunoscut. Nu veti putea vedea, în visurile voastre, ba­silica San Pietro din Roma dacă nu ati vizitat-o sau dacă ea nu s'a gravat în spiritul vostru din o pictură sau desemn. Ha­lucinaţia nu creiază, nu inventă nimic, ea nu există pentru or­bii sau surzii din naştere. Ochii celui dintâiu, urechile celui de­al doilea, nu pot reproduce un desemn, nici prinde un sunet.

Am întrebat — zice Cristian — de-o sută de ori bolna­vi, cari au văzut pe Dumnezeu, pe Prea Curata sau Sfinţi — invariabil îi vedeau sub forma în care erau în cărţile lor de re­ligie, sau pe tablourile şi icoanele din biserica satului lor.

Tablourile sau statuile cari decorau la 1858 biserica din Lourdes, în momentele aparitiunii, nu puteau da o icoană a Prea Curatei delà Peşteră ; ele erau ale Mariei-Mame cu copi­lul Isus în brate. Fecioara delà Peşteră este o fecioară adoles­centă, îmbrăcată cu o haină cu cute albe, cu rozarul pe brat, cu roze de aur sub picioare. — Aceasta e Fecioara Imaculată a lui Piu IX-lea care ne Iasă să întrevedem pe Fecioara sf. ro-zar, al lui Leon XlII-lea.

Fabisch, distinsul sculptor, fu acela, căruia i-se încredin­ţa greaua misiune de a reînvia în marmură frumuseţea care a

fermecat pe Bernadetta. El a venit la Lourdes, îngrijat de ce avea să facă. Se neliniştea de povestirea ce i-o va face aceas­tă copilă ignorantă ; credea că n'o să afle pentru Fecioara de­cât un tip vulgar, cu vesminte fără gratie şi fără măreţie. Ve­derea Bernadettei nu-1 prea linişti. Dar delà cele dintâi între­bări, aitistul fu liberat de orice îngrijorări. E( întrebă de atitu­dinea Fecioarei, când a z is : — „Eu sunt Nepătata Zămislire". — Şi copila a făcut acel gest al Cerului, care a uimit atât de mult şi a făcut să se verse lacrimi !

— „Aceasta a fost pentru mine o revelaţie ! — scrie Fa-bisch : — statuia mea era compusă. Nu voiu uita, cât voiu trăi, această răpitoare expresie!"

Şi la un moment dat, sculptorul credea, lucrând după in­dicaţiile copilei, că a prins idealul ceresc, care s'a arătat ochi­lor Bernadettei. Dar . . . când Fecioara de marmura fu des-velită înaintea ochilor ei, copila strigă: — „Frumos, o foarte frumos! însă totuş nu e . . Ea \ 0 nu, diferenţa este ca între cer şi pământ ! O dacă aş şti sculpta eu şi dacă aş fi în sta­re a reproduce întocmai ceeace am în spiritul şi în memoria mea !

Ei bine — continuă doctorul Boissarie — ce ar fi făcut e a ? Dacă ar fi putut întruchipa pe pânză sau sculpta în mar­mură, prototipul contemplatiunii sale, ea ar fi trebuit să expri­me de sigur, o figură cu mult mai cerească decât aceea pe care au putut-o realiza manile artistului.

Cum s'ar fi putut ridica, cu un elan atât de simultan, aşa de sus, gândurile unei copile până la contemplarea unui ide­al atât de pur, pe care nu-1 putea atinge artistul eminent şi atât de versat. Cum a putut ea vedea, într'un moment de halu­cinaţie sau vis, ceeace spiritul omenesc nu putea concepe, da­că ea nu ar fi văzut cu ochii ei, ceeace ochiul însuş al ge­niului nu a putut v e d e a ? Fecioara avea întreaga întruchipare omenească şi totuşi era un ideal mai perfect, mult mai pur decât toate modelele pe care Bernadetta le vedea în jur de sinel Lumina care o încunjura pe Ea nu semăna cu licăreala lumei. Toată candoarea prea pală şi tesetura hainei prea grosi­eră pe lângă feciorelnica Ei robă : toate nuanţele de bleu au

trecut pe sub privirea ei şi Bernadetta totuşi n 'a aflat culoarea centurei Fecioarei. Sideful şi cristalul erau mai puţin transpa­rente de cât boabele Rozarului, aurul lănţişorului cu totul alt­fel şi cu mult mai strălucitor decât aurul nostru". (Dr. Boissa-rie — Lourdes — Les Guérisons).

Numele Fecioarei — transmis Bernadettei — n'a fost ros­tit nici odată şi de nimeni pană la ea. Bernadetta îl repetă pentru a şi-1 fixa în memorie — fără a-i cuprinde înţelesul. .

Dar acel izvor necunoscut ce ţâşni din adâncurile Peşterii care produce 120.000 de litre de apă la zi !

Da, da ! Izvorul sfânt care ţâşni la porunca Prea Curatei şi care curge de-atunci necurmat, din dulceaţa căruia au gus­tat atâji însetaţi, epileptici, tuberculotici, cancerati, trupuri — cioburi, prinse în pieptare de gips, batalioane târâte cu ochii umezi, în fata Peşterii pe care acum atârnă aninate sute de câr-ji — mărturii ale Puterilor nemărginite, ale milei Mamei noas­tre Celei Neprihănite. Nu este putere omenească să poată des­crie, suflet să nu se cutremure, frunte să nu se proştearnă, buze să nu sărute — înfiorate ca şi Bernadetta — terasa, pie­truită azi, pe care mame cucernice îşi odihnesc trăsuricele cu odraslele lor, în atmosfera aceasta de-o puritate supra pămân­teană, care învălue totul în acest Lourdes-biserică, în aceas­tă grădină cerească oraş mai surîzător decât oricare altă zi-duire omenească a bătrânei Europe.

Pelerinul care te-a văzut te doreşte cum îşi doreşte casa părintească, cum îşi doreşte zimbetul mamei sale adormite pe veci, cum s a r stampară de plâns in braţele tatălui său — tre­cut în lumea umbrelor.

Dar pelerinul, căruia marele Dumnezu i-a hărăzit noro­cul să-şi poarte suferinţa şi învierea prin feeria aşezării tale — o, el a mai adus de acolo un pergament sfânt : credinţa mare, nesguduită, pe care nu i-o va putea clătina în suflet nici o înţelepciune şi nici o dibăcie a satanei — nimici

El strânge la inimă acest pergament, împăcat de atunci şi strigă tuturor, cărora poate :

lată, am aflat fericirea ! Aiud, 7 Februarie 1934. OVIDIU HULEA.

I n c h i n a r e Floare de câmp, crescută în vântul curat al înălţimilor,

în strălucirea picurilor de rouă ale dimineţii, mireasma ta ne umple sufletele de pace, de elevaţie . . . Melancolia vioriului razelor de lună ca şi bucuria aurului cald al razelor de soare s'au împletit cu rugăciunile Tale.

Floare de câmp, pe care Prea-Curata şi-a odihnit privirile, sufletul tău ca un potir de cădelniţă era pururea îndreptat spre ceruri, din zilele tale de pruncie, pe dealuri, printre stânci, alături de oiţele tale, mereu zicând Sf. Rozariu, mereu invocând-o.

Rugăciunile tale răzbiau cerul. Floare de câmp, câtă suferinţă pe tine, până când ai ajuns

la poarta vieţii de dincolo ! . . Dar trebuia să ne înveţi pocăinţa, tu aşa de curată ! Cu câtă umilinţă, cu câtă resemnare ti-ai îndurat boala,

fără ca nici-odată să încetezi cu rugăciunea, cu care ai trecut dincolo !

Sfântă Bernadeto, inimă curăţă ca apa unui izuoraş de munte, fii rugătoarea noastră înaintea Neprihănitei, a noastră, vechiu popor agrest „stând în calea tuturor relelor", a noastră care n'am cunoscut decât amărăciunea şi îndoiala.

Ajută-ne, prin rugăciunile tale să devenim nevinovaţi, să ne regăsim iar prunci, ca numai aşa să ne putem învrednici să ne plecăm capul în ţărână, în fata Tatălui nostru ceresc.

învată-ne să ne rugăm, insuflă-ne credinţă a-tot-puternică, umilinţă şi spirit de pocăinţă, învaţă-ne să iubim pe Doamna noastră, aşa cum o iubeam în începuturile vieţii noastre creş­tineşti, ajută-ne ca sufletele noastre să o cuprindă în toată majestuoasa sa splendoare a Neprihănirii . . .

Printr'însa să-1 rugăm pe Isus, printr'însa să-o rugăm pe Maica sfântă, printr'însa să-1 putem încredinţa pe locţiitorul lui Christos şi capul vizibil al Bisericei, pe Prea Sfântul Părinte Papa, de iubirea noastră filială, „căci cine traeste cu Petru, traeste cu Christos"-

0. C

L O U R D E S Centru Marian.

Dintre atâtea Sanctuare şi locuri închinate Maicii Domnu­lui, pe tot întinsul globului pământesc, fără îndoială, că locul întâiu, îl ocupă azi, „Grota" sau „Peştera" delà Lourdes, (Fran­ta), unde Neprihănita Fecioară Maria s'a arătat în 18 rânduri Bernadetei Soubirous, o copilă săracă şi umilită de 14 ani, din acel orăşel. Dăm pentru cetitorii noştrii, câteva date din pre­ludiul aparitiunilor şi câteva scene delà primele aparitiuni, (du­pă „Manuel-Souvenir du Pèlerinage National à Lourdes".)

Toate acestea, s 'au întâmplat în anul 1858, la 3 ani si câteva luni, dupăce Locţiitorul lui Isus Christos pe pământ de pe acea vreme, Papa Pius IX, decretase cu autoritate infali-bi lă: dogma zemislirii fără prihană a Preafericitei Fecioare Maria, Mama Dumnezeului nostru.

întâia apariţie.

. . . Era 11 Februarie (1858), . . . s'au fost isprăvit lem­nele, în casa sărăcăcioasă, a morarului Francise Soubirous şi a soţiei sale Lucia-Maria Castérot. Celea două fiice ale lor, se ofere să meargă după vreascuri, pe malul râului Gave.

Maria, era tare şi zdravănă, Bernadeta însă, cea mai mică, era slăbuţă şi suferindă, — afară de aceasta, timpul era puţin rece, aşa că mama lor, nu prea era dispusă să le lase. Totuş la insistintele unei alte copile din vecini, consimte în urmă, şi celea trei fetite pleacă să culeagă lemne uscate de pe lângă râu.

Pentru a putea ajunge Ia locul numit, trebuia să treacă peste gârla unei mori, prin apă, tocmai în dreptul unei spe­lunci. Sora Bernadetei, cu prietina lor, Ioana Abadie, îşi scoa­se pantofii, să treacă canalul. Bernadeta însă, temându-se să nu se răcească, le-a rugat s'o ducă 'n spate, peste gârlă, dar zburdalnicele copile refuză, trec gârla şi dispar de-alungul apei.

Vuetul misterios.

Bernadeta, rămasă singură, n 'avea ce face. decât să le imiteze. începu dar, să se desculte şi ea ; când de-odată, au­de un zgomot, ca şi când ar fi fost vuetul unei furtuni. Se ui­tă împrejur, dar nu vede nici-o tufă, nici-un arbore să se clatine.

— „Mă voiu fi înşelat", îşi zice ea. Şi continuă, să se desculţe : acelaş vuet violent, îl aude

din nou. — Vai ! atunci m'a cuprins un fior de frică, — povestia

mai târziu copila, — m'am sculat şi nu ştiam ce să zic şi ce să gândesc, când îmi întorc capul şi văd într'una din gurile Peşterii, o tufă, una singură, care se clătina, ca şi cum ar fi fost purtată de un vânt puternic.

întâlnire cerească.

. . . Aproape în aceeaş vreme, din lăuntrul pesterei, iese un nor de culoarea aurului. Şi nu mult după aceea, o Doamnă, tinără şi frumoasă, mai ales frumoasă I . . . cum nici-odată nu văzusem, vine şi se opreşte în gura peşterii, de-asupra tu­fei. Apoi, ea se uită la mine, îmi surâde şi-mi face semn să mă apropiu, ca şi când ar fi fost mama mea! — Teama îmi trecuse, dar mi-se părea că nu mai ştiu unde sunt. îmi fre­cam ochii, mi-i închideam şi iarăşi mi-i deschideam. Doamna însă era tot acolo, zimbindu-mi mereu, făcându-mă să pricep, că nu mă înşel deloc. Fără să-mi dau seama de ceeace fac, îmi scot rozarul din buzunar, mă pun în genunchi, şi încep să mă rog. Doamna, îmi aprobă acest gest, prin un semn cu ca­pul — şi ia şi dânsa între degete, rozarul ce-1 avea atârnat pe braţul drept . . . Doamna, mă lăsă să mă rog singură ; ea trecea printre degete mărgelele rozarului, fără să spună nimic ; numai la sfârşitul fiecărei decade, zicea cu mine: Mărire Ta­tălui şi Fiului şi Spiritului Sfânt.

Dupăce am isprăvit cu recitarea rozarului. Doamna sé retrase în lăuntrul peşterii — şi norul dispăru împreună cu ea.

înfăţişarea Doamnei.

Această cerească apariţie, care a durat cam 15 minute, era de-o incomparabilă frumuseţe, — după cum Bernadeta a descris mai amănunţit, ulterior :

Doamna, era de statuia mijlocie ; se părea că-i foarte ti-nără, de 16-17 ani, — şi avea în acelaş t imp: candoarea şi gingăşia fecioarelor, gravitatea de mamă — şi majestatea re­ginelor. De pe fala ei, se vedea o mulţumire infinită ; ochii ei albaştri şi buzele exprimau o blândeţe şi o bunătate nespusă. Veşmântul ei, era alb, rochia lungă, încât ajungea până jos, — iar pe amândouă picioarele, deasupra degetelor, străluceau câte-o roză de aur. Peste mijloc, era încinsă cu un brâu al­bastru ; capul, îi era acoperit cu un văl asemenea alb, sub care se putea întrezări părul ce-i acoperea umerii şi care era lăsat pe spate dealungul taliei . . .

Aşa s'a continuat apoi, în interval de două luni de zile, celelalte aparitiuni, care de care mai misterioasă şi mişcătoa­re. La toate acestea, au început să vină şi din depărtări mari, să asiste mulţime mare de curioşi — şi până la 15.000 de persoane de-odată (procesele verbale delà politia oraşului.) Fi­reşte, că toată mulţimea aceasta, nu vedea altceva decât fata cu totul transfigurată a Bernadetei, cu totul răpită şi fixată în extazul ei de fericire, în timpul cât dura apariţia, — şi nu au­zeau, decât cuvintele Bernadetei, către minunata Doamnă din gura Peşterii. Totuş, supranaturalitatea aparitiunii se reoglin-dea atât de expresiv pe fata Bernadetei, încât ajungea să con­vingă şi pe cei mai sceptici, de realitatea suprafirească a aparitiunii.

Izvorul miraculos.

La apariţia a IX-a, Bernadeta, la porunca Doamnei, a scormonit pământul delà poalele Peşterii — şi din cavitatea făcută atunci cu degetele ei, a ţâşnit un izvor. — Acest izvor, din care azi curge peste 100.000 de litri de apă la zi, apă ce nu contine nimic special ( în urma analizelor ce s a u făcut), acest izvor cu apă făcătoare de minuni, — precum şi Sanctu-

arul ce s'a ridicat deasupra Peşterii, atrage acum, an de an, sute de mii de pelerini şi zeci de mii de bolnavi, — şi eie atunci se înregistrează mereu, vindecări de boli incurabile si vindecări pe care ştiinţa medicală de astăzi, nu le poate ex­plica. Tot astfel, şi mai puţin explicabile — şi mai minunate sunt vindecările de bolile sufletului şi întoarcerea la adevăra­ta credinţă.

Această nobilă şi minunată Doamnă, în apariţia din 25 Martie a aceluiaş an, cu mâinile încrucişate pe piept, cu ochii la ceriu — şi cu vocea tremurăndă a spus :

„Eu sunt Neprihănita Zămislire". DOINA

CÂNTEC DE SOSIRE.

Refren: Ave, Ave, Ave Maria

Fecioara la munte Pe stânci apăru Ea pleac 'a sa frunte Salut-o şi tu.

Copilei fricoase Pe când se 'nchina Şi gârlei spumoase Un nume şoptea.

Copila-1 pronunţă C'un glas tremurând. Iar gârla-I anunţă C'un vuet crescând.

4 Prin ţările toate Minunea se-afla Norodul în gloate La stâncă zbura

5. A tuturor Mamă Iubeşte acest loc: Pe toti ea ne cheamă Ne-aşteaptă cu foc.

6. 0 tu, prea curată, Priveşte-ne aci Arată-ne'ndată Că mamă vei fi.

ROZARIUL MADONEI DE LOURDES.

1. Minutu-i aproape Prin văi şi cătune De Ave Maria începe să sune

Refren: Ave. ave, ave Maria

2. Cu mâna cea blândă Un înger din rai Luând Bernadeta O duce la splaiu

3. Aude copila Un vuet de vânt E semn de pornire A Duhului Sfânt.

4. Spre Massabiela Se uită şi 'ndată Minuni negrăite La stâncă-i s'arată.

5. O dalbă Fecioară, De dragoste plină Apare 'ntje raze De dulce lumină.

6. Ca soarele-i mândră Dar pare să zică : Sunt eu Bernadeta, Să n'ai nici o frică

7- Sunt hainele sale Ca crin de vecie A brâului fată Ca cer i-azurie

8. De-abia 'mbobocise Pe-o rază de soare Stau galben roze La sfinte picioare

9. Mătănii de mână Din partea cea dreaptă A'ârnă şi-evlavie In inimă deşteaptă.

10. Iar lat 'ngenunche Aprinsă, umilită, Făcând semnul crucii .Şopteşte smerită :

II

1. Vedenia-i departe Nu-i nimeni în vale ; Copila se 'ntoarce Acasă cu jale.

2. Dar noaptea veghează Cu inim 'n foç

Oftând să se ducă Din nou la-acel loc.

3. „Opri nu mă poate Porunca lumească Ca s am întâlnire Çu Doamna cerească,

4. „Doresc făr'astâmpăr S'o văd înc'odată S'o întreb şi să aflu De ce mi-s'arată.

5. Porneşte-unde o cheamă Al inimii dor Şi-ajunge într'o clipă La noul Tabor.

6. „ 0 Doamnă iubită Te rog să vorbeşti ; Zi numai şi-om face Orice porunceşti.

7. „In cinsprezece rânduri Veni vei aci

I I I

1. Din zorile zilei Mulţimea, pe rând La poalele stâncii Se vede-aştepfând.

2. Copila soseşte, Se uită, şi surâde, Şi ceriul îndată I-se redeschide.

3. Din simţuri răpite Ea vede'n estază Pe-aceea ce Sfinţii Pot numai s'o vadă.

4. Cu braţele deschise, Schimbată la fată, In chipul Fecioarei Vederea-şi răsfaţă.

5. Pe frunte-i luceşte, De câte ori se 'nchină,

Şi totj cei de fată Te pot însoţi.

8. „Iar eu te voi face, Copilă iubită. In cer totdeauna Să fii fericită

9. „Veni-voi de sigur O Doamnă prea bună, Ori câte pe lume Vor-voi să spună.

10. „Căci lumea vicleană Nu mă va ierta, Şi nici nu va crede Pe martora ta"

O rază răsfrântă De-aceiaşi lumină.

6. Isbit de mirare, Norodul ce vede, Se-aruncă'n genunche. Se roagă şi crede.

7. „Tu plângi o Stăpână I " Cuprinsă de milă, întreabă de-odată Smerita copilă

8. „De ce-ti pică lacrimi Din ochii duioşi? " „Mi e grije, răspunse, „De cei păcătoşi ; "

9. Veniţi în procesii Aici cu căinţă ; Veniţi şi rugati-vă ; Aşa mi-e voinţa.

10. Mai vreau ca preoţii, Spre a mea pomenire

1. O crudă 'ncercare ! O cazne cumplite I Se poate c o mamă Şi dânsa să ui te?

2. Mereu Bernadeta La stâncă venea, Dar sfânta Fecioară Acum nu se ivea.

3 O blajină Doamnă Şi îndurătoare ! Nu vezi cum o ceartă Pe-a ta văză toare?"

4. „Să fii fără teamă Să suferi în pace Căci astfel credinţa Mai tare se face."

5. „Ferice de mine Din nou mi-se arată Ba chiar mai plăcută Şi mai minunată.

Aci să ridice O sfântă zidire."

IV

6. „Izvor de dulceaţă Iubita Vedenie, Un dar foarte mare Iti cer cu smerenie.

7. „Preotul aşteaptă Minuni să se vadă, Şi făr'o minune Nu vrea să mă creadă.

8. „Pe ramura uscată Ce-o tu sub picioare El cere să iasă Şi frunză şi floare."

9. La aceste cuvinte Fecioara zâmbi Părea să răspundă, Mai mult veti primi.

10. Nu flori şi nici frunze Curând veştezite, Ci vecinice daruri Comori nesleite.

La peşteră, sgârâe Pământul cu mâna Nisipul se nmoaie Ţişneşte o fântână.

E apă curată E apă cerească Minuni fără număr încep să se-ivească.

V

1. „Acum Ia fântână 3. Păşeşte mereu Colea deocamdată Găseşti darul meu."

2. Copila se'ntoarce 4. Spre râu l'a sa dreaptă Dar degetul Doamnei Spre peşteră-o 'ndreaptă

5. „Iar tu cum ie cheamă înaltă fiinţă Cui lumea se pleacă La ori-ce voinţă?

6. Dorea Bernadeta De când te văzu Să afle-al tău nume Dar spus mi l-ai tu."

7. Aşa către Doamnă Copila grăeşte, Cerând fără preget Cum ea se numeşte.

1. A cerului Doamnă In cer s'a retras Dar vorba ce-a spus-o In lume a rămas.

2. Ca oamenii s'alerge La Gav a dorit Şi neamuri întrege La Gav au venit.

3. Ferice de tine, A Gavului vale Popas plin de taine Pe-a raiului cale.

4. Iar tu mai ferice 0 stâncă înfundată Acum proslăvită Şi în veci luminată

5. Izvorul tot curge Şi nu se sleeşte Mulţimea tot vine Si nu se sfârşeşte.

8. E-acea sărbătoare Ce-aduce-amintire De vorba ngerească De Buna-Vestire.

9. Vedenia-i de fată Mult mai luminoasă, Şi ochii spre ceruri Ridică miloasă.

10. Apoi spre copilă Ea p l e a c ă sa geană Spunându-i că-i Maria Cea fără prihană.

VI

6. Lăcaşul Măriei Străluce pe munte Şi spintecă norii Cu falnica frunte.

7. Norodul din Franta Soseşte mereu Aci e nădejdea Aci dorul său,

8. De-aci se ridică Mai vii rugăciuni Aci se pogoară Mai dese minuni.

9. Şi al României Stindard este aci Şi numele nostru La Gav se vesti

10. O stea strălucitoare O straja sfinţeniei! Pe to[i ne va duce, In tara vedeniei.

Omilia S. Păr. Papa Pius XI

despre Sf. Bernadeta Soubirous. Cetită la canonizarea ei, in ziua de 8 Dec. 1933

„Ne bucurăm foarte mult că Ne este din nou îngăduit, în timpul acestui An Sfânt, să culegem flori noui de sfinţenie din straturile Bisericii şi să le arătăm, strălucitoare de frumu­seţe cerească, uimirii întregei lumi catolice. Cu mare bucurie a sufletului Nostru am hotărît să fie împodobită acum, când s'a făcut dovada strălucită a atâtor minuni noue, cu cinstea sfinţeniei, păstorită delà Lourdes, căreia i-am hărăzit cu câţi­va ani mai înainte, cununa fericiţilor din cer. E cu neputinţă să nu ne minunăm, în această privinţă, de planul Veşnicului Dumnezeu. Implinindu-se în acest an, închinat în mod special amintirii Răscumpărării omeneşti, 75 de ani delà arătarea în peştera Massabielle a Născătoarei de Dumnezeu Fecioare, scu­tită de pata păcatului strămoşesc, înaintea acestei umile cre­dincioase, se pare că însuş Dumnezeu, care cârmueşte cu vo­inţa sa întâmplările şi vremurile, a voit să sporească străluci­rea acestei sărbători. Căci aceea ce se spune spre lauda Ber-nadetei Soubirous se face cu totul spre cinstea Fecioarei Ne­pătate, care a iubit-o cu atâta dragoste de mamă, încât ei, smeritei păstorite i-a încredinţat sarcina să vestească măririle sale şi să cheme pe oameni la pocăinţă.

Ci precum „Dumnezeu şi-a ales pe cele nebune ale lu­mii ca să ruşineze pe cei înţelepţi ; . . . pe cele slabe ca să dea de ruşine pe cele tari" (I. Cor. I, 27), aşa şi prea sfânta Lui maică. In adevăr, trebue să băgăm de seamă că, voind Prea Curata Fecioară Maria să întărească în chip cu totul mi­nunat hotărîrea pontificală, prin care înaintaşul Nostru de fe­ricită pomenire Pius IX, tot în această zi şi tot în această bi­serică, spre bucuria tuturor, fixşse dogma Zămislirii nepătate, nu s'a dus la cei mai înţelepţi dintre oameni, ci la fiica neîn-vătată a unor păstori, bogată "numai în nevinovăţie sufletească,

şi i-a spus : „Eu sunt Zămislirea nepătată." Voind să trezească credinţa în sufletele muritorilor şi să readucă năravurile lor abătute la calea cea dreaptă a virtuţii creştineşti, n 'a venit la cei mai puternici dintre oameni, nu la cei bogaţi, nu Ja cei ce stăpânesc cu puterea lor soartea neamurilor, ci la aceea, des­pre care se poate spune : „Fericiţi cei săraci cu duhul că a lor este împărăţia cerurilor" (Matei V, 3); „Fericiţi cei curati cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Mat. V, 8).

Astfel cu ajutorul Stăpânei curţii cereşti şi prin ascultarea desăvârşită a slujitoarei sale, la prăpăstioasa stâncă Massabi-elle, se ridica trei biserici, unde se adună pe încetul cete-cete de credincioşi de pretutindeni, ca să ceară ajutorul dumneze-esc. Privelişte înălţătoare, Venerabili Frati şi iubiţi fii, de care nu se poate să nu se minuneze toti, chiar cei ce nu sunt în­tăriţi de lumina credinţei catolice ! Lourdes podoaba şi slava Nepătatei Fecioarei Maria ; Lourdes, monument singular de sfinţenie dovedită a Bernadetei Soubirous. Câţi oameni rătăciţi delà calea adevărului creştin s'au întors la sânul Maicei Bise­rici; câţi întinaţi în noroiul păcatelor nu s'au curăţit! Câji oa­meni n 'au fost atraşi acolo, ca de o putere dumnezeească pen­tru a începe un nou fel de viată mai desăvârşită ; în sfârşit câji bolnavi şi neputincioşi n 'au dobândit, cu ajutor de sus, sănătate deplină!

Şi în acest ceas solemn, adecă la această consacrare a păstoriţei din Lourdes, dorim şi Noi să fim de fată, pentru a ne închina cu mintea şi cu inima, în acea peşteră a Fecioarei Nepătate ; dorim smeriti să rugăm cu voi pe Maica Cerească, ca noi toti îndemnaţi de laudele renumitelor virtuţi ale Berna­detei Soubirous, să nu încetăm a păşi în urmele ei sfinte. Să urmăm anume, ascultarea şi smerenia sufletului ei creştinesc ; credinţa ei cea tare ; dragostea ei fierbinte. Şi precum ea tot­deauna a răspuns cu credinţă chemărilor cereşti, aşa şi rfoi cu dragoste şi cu bucurie să răspundem chemărilor harului ce­resc spre bunătate şi sfinţenie. Dacă nu ne putem lua la în­trecere cu ea în curăţenia vieţii, să nu încetăm cu râvna po­căinţei, potrivit cu chemarea vieţii noastre.

Mai dorim să înălţăm rugăciuni fierbinţi la Nepătata Maică 2

a lui Dumnezeu şi la iubita ei slujitoare, pentru întreaga lume catolică; ca tot1", anume, în timpul acestui An Sfânt, să se bucure de roadele Răscumpărării dumnezeeşti, dobândite cu sângele Domnului Christos; ca, în sfârşit, totj să dobân­dească pacea, pe care lumea n'o poate da şi care se înteme­iază pe buna rânduială a dreptului curat şi pe urmarea cu sfinţenie a poruncilor creştineşti. Facă Domnul, — prin rugă­ciunile Nepătatei Fecioare Maria şi a credincioasei sale sluji­toare Bernadeta Soubirous — ca „totdeauna să simţim în noi roadele Răscumpărării sale, prin Domnul nostru Christos". Amin. (Ex. Off. Fest. Corp. Christi)."

Trad. P. I. G.

Procesiunea Sf. Sacrament. La Pelerinagele delà Lourdes.

Când braţele încrucişate sunt obosite şi când lugăciunile încetinându-se de moleşală, miracolul implorat întârzie să se producă, atunci mulţimea credincioşilor constantă în spe­ranţele sale divine recurge la o supremă sforţare. Ei roagă pe preoţi să-L ia pe Dumnezeu însuşi din tabernacolul său, să-L ridice de-asupra chivotului, la vederea asistentei şi să obţină ca divina ostie să se facă propriul avocat al miracolului pe care nu-1 va mai refuza multă vreme aleşilor săi recunoscă­tori. Ca pentru o eşire triumfală care precedează victoria, pra­porii se desfăşoară în fata baldachinului care-şi agită în plin aer albul său panaş şi postavurile aurite ; iar procesiunea înain­tează la cântecul imnurilor, la sunetul clopotelor şi la lumina soarelui şi a lumânărilor.

Cântând din zece mii glasuri, oare unde merge această mulţime în sfânta ei nebunie, ca să tenteze pe Dumnezeu care nu i-a acordat încă miracolul zilei?

Ea lasă Grota binecuvântată singurătăţii ei şi fântâna mi­nunată, apelor sale vii, cari n'au voit astăzi să potolească

moartea. Ea trece fără a se opri în fata piscinei deşarte, de unde cei în agonie neascultatj şi-au împăturat giulgiul şi au făcut să le transporte aiurea tărgile. Ea merge de-a lungul ram­pei sanctuarelor, ale căror bolti uriaşe se deschid în infinitul orizontului ca şi portile solemne ale misteriosului de dincolo. „Să fie moartea, ori viata pe care vor nimeri-o abia răsuflând aceşti îndrăzneţi muribunzi, purtaţi pe brancardele lor spre Es­planada Rozarului ? Procesiunea năvăleşte acolo şi se desparte în două valuri imense de mare omenească, lăsând un loc gol în mijloc asemenea unei plăgi acoperite de aşternuturi sus-pinânde şi de plângătoare firimituri ale acestui naufragiu ome­nesc, printre cari Dumnezeul tuturor acestor nenorociţi îşi va face un loc de trecere. Şi!ndată-ce chivotul apare, c a n zilele când Isus înainta pe nisipul lacurilor galileene, plin de milă fată de mulţimea plângândă, aceiaşi mulţime cuprinsă de ace­leaşi neajunsuri re'ncepute, care repetă aceluiaşi Dumnezeu, aceleaşi rugăciuni fierbinţi.

— Isuse, fiul lui David, îndură-te spre mine ! . . . Isuse, Fiul Măriei, auzi-mă, ascultă-mă, vindecă-mă I

Preacurată delà Lourdes ! . . . Preacurată delà Lourdes ! . . . Preacurată delà Lourdes ! Roegă-te pentru mine, . . roagă-te pentru mine !

în aceiaşi clipă supremă, când cerul atinge pământul, când irealul este realitatea însăşi şi când se simte trecerea di­vinităţii printre oameni, pentru miracolul care se prepară, ini­mile strânse de o nelinişte de ne'nvins, înceată de a mai ba­te în piepturi ! Ochii deschişi sunt plini numai de lacrimi. Bu­zele palpitânde repetă convulziv sfintele rugăciuni. Şi iată că în acest unanim acord al multimei credincioase sau necre­dincioase de a implora pe acelaşi Dumnezeu al milei, iată că pentru a asculta rugăciunile sf-lor cari îl invoacă şi acelea poate ale nepioşilor cari se surprind că-1 imploară şi ei, cereasca Atot­puternicie se lasă însfârşit înduplecată şi minunea se înfăptu­ieşte la strigătele năpraznice ale asistentei delirante:

Minune! . . . MinuneI . . . Magnificat! . . . (Măreşte sufletul meu pe Domnul) J ) B. d'A.

') Imnul de recunoştiinjă şi de triumf în ritul latin.

Credinţa în Ostia sfântă. Această credinţă este într'adevăr pentru bolnavi inspira­

toarea rugei lor ferbinti, sufletul încrederei şi a speranţei lor. Ei cred că Isus Christos se ascunde cu adevărat, în mod real şi substantial în Ostie, că se ascunde acolo cu trupul şi sân­gele său, cu spiritul şi inima sa, cu umanitatea şi divinitatea sa. Iată de ce i-se adresează Lui ca şi când l-ar atinge cu manile, ca şi cum l-ar auzi cu urechile lor, ca şi când l-ar ve­dea in carne şi oase. Ei aşteaptă delà el consolarea, vindeca­rea, sănătatea, viata şi aşteptarea lor este întreagă fondată pe cuvântul ce-1 pronunţa profeiul din Nazaret pe cea dintâi pâi­ne sfinţită: „Acesta este trupul meu, acesta este sângele meu"; într'un cuvânt pe prezenta Lui positiva în artofor, în potir, în chivot. Alegând pentru a interveni, pentru a săvârşi o minune, momentul când trece Sfântul Sacrament, momentul când cre­dinciosul îngenunchiază în fata altarului, momentul în care el se împărtăşeşte, Dumnezeu aderă printr'un semn sensibil la cuvintele Iui Isus, indirect dar implicit şi cu adevărat, el apro­bă, el ia asupra sa (prend à son compte) învăţătura bisericii care proclamă prezenta in tabernacol a lui Isus Hristos Dum­nezeu adevărat şi om adevărat. Oare Dumnezeu se'nşeală ? Nu, fraţii mei căci nu este numai infalibil când gândeşte, este infalibil când vorbeşte, el n'ar şti fără a înceta de a fi el în­suşi, să trădeze adevărul. Minunile delà Lourdes ne dau deci o nouă asigurare. Dumnezeu, prin mijlocirea lor, ne garantea­ză că credinţa noastră in misterul altarului are un sprijn solid că Mântuitorul rezidă în realitate în sf. ostie, că noi putem adresa sf-tei ostii adorabile, rugăciunile, laudele pe cari popo­rul lui lsrail le-a adresat lui Isus fiul Tatălui ceresc şi fiul lui David.

P. JANVIER

Aclamaţii solemne şi publice Când Sf. Sac rament al lui Isus Euharis t ie t rece îna in tea

bolnavilor s e r e p e t e a z ă împreună u rmă toa re l e r u g ă c i u n i 1 ) ;

Doamne Dumnezeule, Te adorăm. „ „ credem în Tine.

sperăm în Tine. „ Te iubim.

Osana, osana Fiul lui David. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. Tu eşti Christos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Tu eşti Stăpânul meu şi Dumnezeul meu.

Ne închinăm Ţie (3 ori). Doamne Dumnezeule, credem, dar măreşte credinţa noatră. Tu eşti învierea şi viata. Scapă-ne Isuse, căci pierim. Doamne Dumnezeule, dacă voeşti, poti să mă vindeci.

„ spune numai un cuvânt şi voiu fi vindecat.

Isuse ! Fiul lui Dumnezeu, fie-{i milă de mine. „ Măriei, „ lui David, „ " „

0 Doamne iartă-ne (3 ori) 0 Doamne Dumnezeule, vino în ajutorul nostru grăbeşte

să ne ajuţi. Doamne Dumnezeule, acela pe care îl iubeşti este bolnav.

fă ca să văd fă ca să aud fă ca să merg.

Mama Mântuitorului, roagă-te pentru noi. Scăparea bolnăvicioşilor „

Arată, dovedeşte că eşti Maica noastră.

') Scoase din Sf, Biblie şi singure aprobate de Biserică pentru a fi repetate cu glas înalt în timpul Procesiunii când Isus Euharisticul e purtat înaintea bolnavilor.

Patria Bernadetei . . . Când pleci cu trenul din Toulouse . . . „Toulouse votre

patrie" îmi spunea uşor ironic, un prieten francez, pasionat de Sion-ul şi pe care mi-1 arătase cu atâta pricepere vreo câteva file înainte, iar eu îi răspundeam mereu refrenul exasperant . . . „Tot Toulouse îmi place mai mult ! Este un mic un foarte mic Paris, un sglobiu şi delicat Paris în miniatură şi cu haina me­ridională aruncată pe umeri, haina de case roşii şi de grădini aproape exotice, oraşul violetelor şi al mimozii . . .

Când am plecat deci din Toulouse, de care m'am despăr­ţit cu greu, îmi luasem obiceiul cotidian de a vizita doamna cu masca în mână, bustul de marmoră, de la muzeul oraşu­lui . . drumul numai decât începu să miroasă a munte . . . trenul sună, trece pe punti, unde în vale ai torentul, guler de dantelă, pământului roşcat care continuă Provansa . . . Seara întră în gara, unde atâti pelerini coboară din trenuri persona­le, convoi lung de bătrâne, oameni în vârstă, tineri meditativi, copii foarte cuminţi, cu preotul în frunte, fete, cu voalul alb, în figura de primăvară . . . De la o gară Ia alta, spectacolul se schimbă brusc . . Până la Lourdes vezi figurile de oameni, preocupaţi de traiul zilnic . . . Obraz de afaceri în curs, sau de vorbărie să-ti treacă timpul . . Insă din gara Lourdes, chiar cele mai banale chipuri au o înfăţişare nobilă, întră în alt do­meniu de viată, parcă au deschis pcarta altei lumi . . .

E seară şi frigul muntelui se simte ! In fund un castel dă nota meridională locului . . Drumul îngust suie . . In odaia de otel mi-e frig deabinelea . . Servitorul se uită lung la mi­ne . . Am aprins o ţigare şi am uitat de mine, în jocul fumu­lui . . Sunt la poarta închisă încă a necunoscutului şi t remur. . . Ţigara e o calmare de gânduri prea răsvrătite . . . Şi desigur şi el vede o prea mare solemnitate în fumarea unei simple ţi­gări . . Sunt în patria Bernadetei şi am venit banal, cu trenul ca în ori care altă localitate, am ajuns la o gară ca multe al­tele . . . la un otel, cu nume de sfânt drept, dar comerţul ce

nu poate exploata ! Şi de fapt doamna, stăpâna otelului, are o figură energică de Bordeleză practică, o figură de câştig pro­nunţată . . . Pe drum, de o parte şi de alta a căii, înguste, erau tărăbi, unde lucrurile sfinte, amintiri, se vindeau prea in­sistent . . Fumez nervos [igsirea, mi-e frig. — Numai fire de munte nu am — şi îmi răsună în tâmpla ce anunjă migrena, strigătul, insistent: „Un cierge pour la madone, madame, un cierge pour la madone !" . . .

De alături, din odaie, întră discret prietena ortodoxă cu care ven'sem . . Se uita la fata mea ce luase fata gerului, la insistenta aprigă cu care fumam a doua tigare, la început ta­ce, dar impresia prea vie o face să uite delicateţea ei obişnu­ită . . .

— Să vii tu la Atena, în Vinerea mare, să vezi tu aco­lo, atmosfera Credintii . . .

Paşi însă, paşi multi, insistenti se aud pe drum, lumini, nesfârşite lumini, bat în geam, un freamăt se simte, un freamăt imens . . . paşii nu mai contenesc, luminile încep să înfiripeze o feerie în fereastră . . . E iar ceva ireal care pă­trunde în mine, cum avusei doar un moment fiorul în gară . . Mă reped !a fereastră . . . Merg to{i, dispar la colt, cu lumi­nări aprinse, către cineva care-i chiama irezistibil . . Paşii lor au ceva supranatural, parcă sboară . , Unde se d u c ? Unde se d u c ? Prietena mea a îngălbenit; „Ce este asta d ragă? — Tu nu vezi, că aici am ajuns la Maica Domnului? Şi strigă ea mai mult decât mine — Aidem şi noi, aidem şi n o i . . Amân­două, umbre pierdute ne amestecăm în mulţime, cotim şi noi strada, ne punem vată în urechi, să nu mai auzim strigătele de la tarabe . . . Ce de lume ! Ce de lume ! Ne infioară ca într'un tablou imens, celebru, toată lumea asta are un singur gând, o singură privire . . . Lumânările aprinse ard în abaju­rul mic de hârtie albă şi albastră . . . Lângă noi strigătul obo­sit de gâtlej de bătrână „Un cierge pour la madone, madame" . Acum ne oprim, cumpărăm, şi ne apropiem de un domn ce-şi tine copilul pe umeri . . . gentil dar cu privirea absentă, ne lasă să luăm foc . . Am ajuns la râul Gave . . curge verde la vale, trecem podul şi întrăm pe Esplanadă . . . Sfântul

Mihail şi mult mai departe, statuia mare de regină a Măriei cu diamante de electricitate, domină; intrăm în rând cu mulţimea... Mai aproape era un crucifix imens . . Isus întinde brate reale de piatră svârcolite pe cruce . . . Basilica în fund . . Pe scări procesiune de fete tinere în alb . . In jurul nostru, reprezen­tanţii din toti locuitorii lumii . . Mergem mai departe . . Sub bazilică curg fântâni cu apă sfântă, un tânăr se roagă şi apoi îşi pune apă pe ochi . . . E orb — exclamă prietena . . Dar nu­mai avem amândouă nici curiozitatea minunii . , Ne impresi­onează mai adânc gestul de credinţă, încrederea credintii . . Ajungem la grotă, o vedem de departe . . . Câte lumânări ard, câte lumânări ard. 0 fată tânără trântită jos, una cu pămân­tul — nu se mai roagă de mult ce să roagă . . Procesiunea s'a format, înconjoară basilica cântând în toate limbele pă­mântului :

Fecioara la munte, pe stânci apăru Ea pleacă a sa frunte, salut-o şi tu

Numai refrenul e acelaşi — Ave, ave, ave, Maria . . .

Când se sfârşeşte, lumea toată se adună, umple espla­nada, cântă, cor imens, Crezul şi la binecuvântarea preoţilor de la basilica — tace deodată . . Tace . . îngenunchind . . . Parcă decât toate cele văzute, tăcerea aceasta reculeasă, imen­să este mai impresionantă . . In tăcerea această fără n u m e . . aud şi tresar vocea ce-mi pare streină, de aievea, a prietenei mele :

„Dragă, aci cu adevărat a apărut Maica Domnului". *

* * A doua zi şi în celelalte zile . . . Amândouă numai părăsim Esplanada . . In sufletul meu

a pătruns o lumină care-i arde toate păcatele. Imi e ruşine măcar să gândesc o ispită, o minciună . . .

Pe Esplanadă este o altă viată . . . Mai eri, pe o bancă, două italiene vorbiau senine, de o minune întâmplată în ajun, aşa de simplul Pe Esplanadă viata pământului este complect părăsită . . Mai ales numai ai nici o îndoială, niciuna . . Iti

este indiferent să vezi sau nu, o minune cu ochii tăi . . Te obişnueşti cu bolnavii, cu îngrijitorii lor . . E o delicateţă între unii şi alţii, un fel atât de ceresc de a suferi şi de a ajuta su­ferinţa ! Dar acolo e natural . . .

„Gardez l'esprit de Lourdes ! striga de pe amvon, într'una din file, un preot belgian . . . Aci e totul . . Gardez l'esprit de Lourdes . . . Dar îl păşirăm oare? Când pleacă trenul . . când mai vezi, ultima dată, din fuga lui . . Grota cu Maica Dom­nului . . te cobori din grădina paradisului, în cea a pământu­lui, şi ai impresia că te cobori . . .

Odinioară pe aci, erau locuri de munte aspre, o ţărancă . . îşi purta paşii de muncă . . Un fel de Ioana d'Arc de atâ­ta vreme dispărută . . . Patria Bernadetei era mai aspră, mai depărtată de inima Franţei, ca eleganta, armonioasa în coline, Lorena . . Dar pentru amândouă tărăncile simple cerul s'a des­chis şi minunea a luat un drum atât de material, a fost în­făptuită atât de simplu ! . . Intr'o parte o ţărancă ajunge mare general, câştigă o victorie iremediabil pierdută, după strategia omenească, duce pe slabul rege învins la Reims. De altă par­te, o altă înfăţişare de ţărancă franceză, la îndemnul Măriei coborîtă . . pune mâna pe pământul muntelui şi apa miracu­loasă ţâşneşte . . şi locu;ile sălbatece se împodobesc . . o lu­me imensă vine . . Capătă pământul unde Maria a pus picio­rul cerului, un farmec, ceva fără nume, aud ceva aşa de bine concretizat în exlamarea prietenei mele: „Dragă, Maica Dom­nului cu adevărat a apărut aci." Două sfinte pline de gratia tinereţii, au oprit Franta de la dezastru . . .

Fericită tară iubită de Maica Domnului ! Îmi spunea un prieten ungur cu melancolie . . . — Dumneata numai două tări iubeşti — restul nu există

. . . România şi Franta . . . Tu, Sfântă Bernadeta, pentru toată iubirea care am avu-

t-o întotdeauna pentru tara ta . . de acolo din cer, roagă pe Maica Domnului să vie şi la noi, să vie şi la noi, la Românii mei cum a venit la tine . . . Amin.

MYRIAM

Oraşul Preacuratei. In veacurile cele dinfâiu sute şi mii de creştini cucernici

se îndreptau spre oraşul Ierusalim cel sfinţit de persoana Dom­nului nostru Isus Hristcs. Mai târziu pelerinajele închinătorilor se îndreptau spre Roma eternă, al cărei pământ a fost stropit cu sângele a mii de martiri, cari între osanale, cu zîmbetul pe buze şi cu surâsul pe fată, şi-au vărsat, de bunăvoie, sângele pentru Cel ce şi 1-a vărsat El întâiu pentru întreg neamul ome­nesc. După Mântuitorul creştinii au cinstit totdeauna şi cins­tesc şi acum în chip deosebit pe Preacurata Fecioară Maria, îşi are şi Ea partea sa în mântuirea neamului omenesc . .

Oraşul Preacuratei

Ce a fost Ierusalimul şi Roma pentru creştinii din veacu­rile prime, este astăzi Lourdes ul (Lourdes se citeşte Lurd) Preacuratei Fecioare Maria din sudul Franţei. Acest orăşel drăguţ şi curat, aşezat la poalele munţilor Pirinei, cari despart Spania de Franta, înainte de 1858 aproape necunoscut, astăzi a devenit, în adevăratul înţeles al cuvântului, Mecca creştirTf-lor din timpurile noastre. Precum alergau creştinii din timpul Mântuitorului Ia „scăldătoarea oilor", ca să se vindece, aşa aleargă cu miile, cei de azi, să guste şi să se arunce în apa făcătoare de minuni delà Lourdes. An de an se perindează acolo sute de mii de pelerini . . .

La poalele castelului, în stânga râului Gave, care şerpu­ieşte sburdalnic prin văile pitoreşti ale Pirineilor, se află ves­tita peşteră a Preacuratei, atât de cercetată în zilele noastre. Astăzi Lourdes-ul este cu totul schimbat fată de trecut. Numă­rul locuitorilor se ridică la 9000. Străzile sunt bine întreţinute. Aproape în toate prăvăliile şi magazinele nu se vinde altceva decât obiecte de pietate : rozarii, cruciuliţe, statuiete, chipuri sfinte ş. a. Partea nouă a oraşului este întru toate modernă. Zecile de pensioane şi tramvaiele pline totdeauna cu pelerini

îi dau aspectul de oraş mare. — Cauza că acest orăşel s'a schimbat atât de mult fată de trecut şi a devenit astăzi sanc­tuarul cel mai vestit al Preacuratei, a fost putem zice, Providen­ţa divină, care a lucrat în chip deoseb : t la ridicarea lui, în anul 1858, prin o simplă copilă de ţăran din localitate, învred­nicită să stea de vorbă cu Maica Domnului în 18 rânduri.

Ară tăr i le

Era Joia înainte de prinderea postului mare, anul 1858. Pe când familiile mai cu stare îşi petreceau din acest prilej, în casa morarului Francise Soubirous şi a soţiei sale Luisa-Maria Castérot era lipsă de lemne. Cele două feti{e ale lor au plecat să adune vreascuri în păduricea din apropierea râului Gave. Maria, cea mai mică era o copilă robustă şi sănătoasă, în schimb, cea mai mare, Bernadeta era suferindă de a s t m ă . .

Bernadeta a auzit un sgomot mare care semăna a furtu­nă. Indreptându-şi privirea spre păduricea din fată şi privind în turul ei, n 'a observat să se mişte nici un arbore. Credea că s'a înşelat. A continuat să se desculte, dar iată acelaş sgomot. Atunci îngrijorată şi-a îndreptat privirea spre peştera din fată, dincolo de râu. Deodată a văzut lângă peşteră că se mişcă tufişul ca bătut de vânt, şi apăru din întunerecul stâncii un nour de culoare aurie. „Putin după aceea, spune Fericita Ber­nadeta, o Doamnă tineră şi nespus de frumoasă, cum n'am mai văzut în viata mea, şi-a făcut apariţia la intrarea peşterii, deasupra tufişului. Ea m'a privit în fată, mi-a surâs şi mi-a fă­cut semn să mă apropiu, ca şi când ar fi fost mama mea. Frica mi-a fost trecut, dar nu-mi puteam da seamă unde eram. M'am frecat la ochi, i am închis şi redeschis, dar Doamna era tot acolo, surâzând mai departe şi dându-mi să înţeleg, că nu mă înşel. Fără a-mi da seamă mi-am scos rozarul din buzu­nar şi am îngenunchiat. Doamna aproba cu capul, luându-şi şi ea în mână un rozar ce-i atârna de braţul drept. Când am voit să încep rugăciunea şi să-mi fac cruce, am simţit că mâ­na îmi era ca amorţită, şi numai dupăce şi-a făcut cruce Doam­na, am putut şi eu face cu ea. Doamna m'a lăsat să mă rog singură şi lăsa să i-se strecoare printre degate boabele rozarului

său, dar nu zicea nimic. La sfârşitul fiecărei decade zicea îm­preună cu mine ; Mărire Tatălui şi Fiului şi Spiritului Sfânt. După terminarea rugăciunii Doamna a intrat în interiorul stân­cii iar nourul a dispărut deodată cu ea". (/. B. Estrade: Les Apparitions de Lourdes, Récits d'un témoin, 1899).

Această arătare cerească n'a limit decât un sfert de ceas. Bernadeta stătea mirată în locul acela, până când sora sa şi prietena sa adunau vreascuri . . .

Ajungând de cea parte a râului, a întrebat numai decât pe tovarăşele sale, că n 'au văzut nimic, iar ele i-au răspuns că nu. In drum spre casă, Bernadeta le-a povestit şi lor ce a văzut, rugându-le să nu mai spună la nimeni. Dar sora sa nu s'a putut răbda să nu-i spună mamei sale, care la rândul ei a cerut lămuriri delà Bernadeta. Ea i-le-a dat. La toate aceste mama sa o încuraja spunând că i-s'a nălucit ceva, şi înterzi-cându-i în acelaş timp de-a mai merge pe acolo. In timpul rugăciunii delà masă, Bernadeta era foade emoţionată şi până ce zicea rugăciunea obişnuită ; „O, marie zămislită fără de pă­cat, roagă-te pentru noi, cari am scăpat la tine", a înăbuşit-o hohote de plâns. — Aceasta a fost prima apariţie a Preacu­ratei. I-s'a mai arătat apoi de 17 ori. A treia zi în 14 Febru­arie, i-s'a arătat din nou, iar le. patru zile după aceasta a treia oră, când a vorbit cu ea, rugându-o să meargă la peşteră timp de 15 zile. — In a cincia apariţie i-a spus Doamna că mai târziu va avea să i descopere mai multe. La a şasea apariţie Bernadeta a fost invitată să se roage pentru păcătoşi. De da­ta asta avea alăturea de sine pe doctorul Dozous, care înso-tindu-o anume, să vadă ce se petrece n'a observat nimic ex­traordinar cu privire la atitudinea şi sănătatea ei. In decursul apariţiei a opta, Doamna a mânat-o să bea apă din isvor ca să se cureţe. Bernadeta a scormonit cu manile, cum a putut, pujin în stâncă, de unde a ieşit numai decât apă. Dupăce a beut, s'a spălat pe fată, trezându-se imediat din extas şi sim-tindu-se înviorată. Din acel moment a început să curgă încon­tinuu apă din stâncă, până în zilele.noastre, în cantitate de 85 litri pe minut, adecă 122 400 litri la zi.

Vestindu-se numai decât, în tot orăşelul şi jur, despre

minunea delà peşteră, Bernadeta a fost însoţită şi de alţii. La a douăsprezecea aparijie, alăturea de Bernadeta, se aflau nu mai puţin de 2000 persoane, printre cari, se înţelege, erau foar­te multi curioşi. A patrusprezecea oră a fost încredinţată din partea Doamnei să roage preoţii din jur, să facă acolo o ca­pelă şi să meargă în procesiune. In decursul apariţiei a 16-a Bernadeta i-a adresat Doamnei următoarele cuvinte: „Doamna mea, binevoieşte a-mi spune, cine eşti şi care iti este numele". Atunci Doamna, ridicându-şi ochii spre cer şi împreunându-şi manile în semn de rugăciune, a răspuns cu o gravitate extra­ordinară şi cu o voce domoală : „Eu sunt Zămislirea nepătată" şi s'a făcut nevăzută. In timpul apariţiei a 17-a, doctorul Do-zous a fost martor ocular la prima minune făcută la Lourdes. Bernadeta rugându-se cu manile întinse şi fiind în extas, i-a căzut pe mâna stângă luminarea aprinsă, arzând aşa un sfert de oră. Examinată de doctor nu s'a constatat nici o arsură. Luând apoi doctorul aceeaş luminare şi aprinzându-o a atin­s-o de mâna Bernadetei. Ea a delăturat-o numai decât z icând: „D-voastră mă ardeţi". Mai arătându-i-se odată Preacurata, pentru a 18 oră, Bernadeta se decide pentru a se face călu­gărită. In 30 Octomvrie 1867, a şi făcut profesiunea solemnă, luându-şi numele de Maria Bernard.

In 1903, o comisiune anume însărcinată adună documen­tele referitoare la reputaţia ei de sfântă şi în acelaş timp, la 30 ani delà moartea ei, a putut constata că trupul i-a rămas neputrezit (necorupt). Preafericitul Părinte Papa Pius XI, în ziua de 14 Iunie 1925, a ridicat-o la cinstea altarului, procla-mându-o de fericită a Bisericii şi în ziua Imaculatei 8 Decem­vrie 1933 a proclamat-o de Sfânta.

Astfel micul orăşel delà poalele Pirineilor a început să se înscrie cu litere de aur în istoria creştinismului.

Sanctuarul delà Lourdes

Conform dorinţei Preacuratei, în 1866 se termină prima capelă în apropirea pesterei miraculoase, săpată în stâncă. Aceasta e cunoscută azi sub numele de „Criptă".

Cinci ani după aceea, în 1871, s'a ridicat o altă biserică

102 O B S E R V A T O R U L

peste biserica veche, în formă de basilica. De aceea a şi fost decretată de Basilica, care nume îl poartă până azi. Fiind aces­te biserici prea mici pentru mulţimile de pelegrini, ce se pe­rindau an de an la Lourdes, în 1883 s'a pus piatra funda­mentală a bisericii „Sf. Rozar", pentru 6000 persoane. S'a ina­ugurat în 1889, iar în 1901 a putut fi şi consacrată.

Aceste trei biserici, Cripta, Basilica şi Rozarul, purtând numele comun de „ Notre-Dame de Lourdes" (Doamna-Noastră de Lourdes) este una dintre cele mai frumoase capodopere a arhitecturei creştine moderne. Cele 70 de altare (45 în biserica sf. Rozar, 16 în Basilica şi 7 în Criptă, 1 la Peşteră şi unul la Peniţenlărie) dau posibilitatea să se celebreze atâtea liturghii de către toti atâţia preoţi în acelaşi timp.

Decorul Basilicei la interior îl formează o splendidă şi preţioasă statuie a Maicei Domnului, aşezată înapoia altarului major, construit şi el din marmoră de Carrara, ici colo puţin de tot strătăiat de mici dungi de vopsea. Sunt apoi 23 fereşti mai mari şi mai mici cu vitrouri, 112 lămpi şi candelabre : apoi mai mult de 800 de prapori şi drapele donate prin vot şi atârnate sus de boltă. „Toate oraşele din Franta sunt repre­zentate. Şi când vânturile mari din Pirinei, suflând în Basilica, fac să se mişte aceşti prapori şi drapele, iasă din aceasta atingere uşoară a mătăsii şi a catifelei un fel de imn ceresc, care cântă parcă marea biruinţă a credinţei asupra scepticis­mului (necredinţei) delà sfârşitul secolului XIX" (Daniel Barbé, Lourdes hier, aujourd'hui, demain). — Basilica a fost consacrată în fa{a nunţiului apostolic de cardinalul Guibert, arhiepiscopul Parisului, înconjurat de 11 arhiepiscopi şi 22 episcopi, în pre­zenta a 300 de preoţi şi aproape 100000 pelerini.

Peler inajele

Cu ocazia unui pelegrinaj national francez la Lourdes, organizat din partea Congregaţiei Părinţilor Asumptionişti, are omul cel mai buri prilej de a se convinge despre puterea atră­gătoare a Preacuratei, acolo unde se află cel mai cercetat sanctuar al Ei, în zilele noastre. In vara anului 1929, de pildă, 17 trenuri au transportat din toate unghiurile Franţei un număr

de 50000 pelegrini. Fiecare tren era împodobit cu zeci de dra­pele în culoare designată trenului respectiv. Trenul î{i făcea impresia unei biserici ambulante ori a unei comunităţi în exer­ciţii spirituale, unde se observă ordinea de zi cu cea mai mare punctualitate. Toate rugăciunile se făceau în comun. Timpul de silentiu (tăcere), necesar reculegerii sufleteşti, se observă cu acurateţa din partea tuturora. Sutele de bolnavi erau transpor­tati cu trenuri speciale, după gravitatea morbului. In mai pu­ţin de 12 ore, de pildă, trenul de Paris Nr. 1 (galben), sburând peste Orleans şi Bordeaux, soseşte în gara Lourdes, parcă obosit şi el de povara pelerinilor, dar vesel că a putut satis­face dorului arzător al lor de a se apropia de scăldătoarea oilor din timpurile noastre. Iată raiul pe pământ ! Indreptându-se pelegrinul spre Sanctuar, i-se deschide în fată „esplanada", cum se numeşte piata din fata lui, apoi apar cele trei biserici puse una peste alta, oferind ochilor un spectacol de nedescris. După o vizită făcută Sfântului Sacrament al altarului, în una dintre cele trei biserici, mulţimea se îndreaptă cu pietatea cu­venită spre peştera miraculoasă, săpată aproape de cele trei biserici, în locul unde Preacurata i-s a arătat Bernadetei Sou­birous. In mijlocul pesterei tste aşezat altarul pe care se slu­jesc zilnic câte 10-15 liturghii. In dreapta lui se află o statuie în mărime naturală reprezentând pe Preacurata în momentul arătărilor. La stânga, jos, ard sute de luminări, iar deasupra lor stau aninate sute de cârji lăsate de bolnavii cari s a u vin­decat, în semn de mărturie vie pentru alţii şi recunoştintii lată de maica Domnului. In fata peşterii, aşezaţi în bănci ori stând în picioare, mii de pelegrini înaltă rugăciuni de slavă Reginei cerului. Pelegrinul se crede în alte lumi. Are impresia vie, că îngerii din cer, şi nu oamenii de pe pământ, preamăresc pe Născătoarea de Dumnezeu. Mai departe, la stânga pesterei se înşiruesc lângă olaltă cele 12 isvoare — robinete prin care e condusa apa rece ca ghiaia isvorîtă din stâncă. Unii îşi iau apă în vase pentru dus acasă, alţii beau la fata locului cu fingele cumpărate anume. Imediat lângă fântâni se înşiruesc cabinele piscinelor, deosebite pentru bărbaţi şi femei. Pelegrinul e nevoit să aştepte ore întregi până îi vine rândul să între în

scaldate-are. Aproape fiecare line să se scalde, chiar şi dacă nu este bolnav. In sfârşit cine este perfect sănă tos? Bolnavii mai greu, aduşi pe tărgi ori cărucioare din partea unor per­soane, — chiar şi din clasa înaltă franceză, angajate de bună voie la acest serviciu, — dupăce şi-au făcut rugăciunile în fata pesterei, trecând prin fa}a rubinetelor, iau câte o gură de apă, apoi se postează cu- sutele în faja piscinelor, aşteptând ca să le vină rândul ca să intre in scăldătoare.

Alăturea de peşteră şi biserică se întinde spitalul şi biro­urile de constatare ale bolnavilor. Fiecare bolnav, abia sosit, este vizitat din partea comisiei medicilor; asemenea şi înainte de a părăsi Lourdes-ul. Nu se poate închipui cu câtă strădu­inţă se silesc medicii să satisfacă acestei dorinţe a bolnavilor. De partea stângă a sanctuarului se află birourile şi locuinţele autorităţilor şi dignitarilor bisericeşti. Alăturea de acestea, pe o colină înaltă, este aranjată „calea crucii". Toate staţiunile, bine executate, reprezintă în mărime naturală scene din calva­rul Domnului Nostru Isus Hristos. De dimineaţa până seara această cale e ticsită de pelegrini, aparţinători diferitelor nati-uni, cari, urcând cu paşi încetişori, recitează rozarul în comun ori privat şi alte rugăciuni. Aici se pot vedea adevărate sufle­te creştineşti.

In tot timpul dinaintea mesii, sute de preoţi aşteaptă în biserici ori la peşteră să le vină rândul pentru a putea sluji sfânta Liturghie. Tot atunci, dintre pelegrini, unii iasă alţii întră, pentru a se împărtăşi cu Preacuratul Corp şi scumpul Sânge al Mântuitorului.

Procesiunea cu Sf. Sacrament al Altarului

Cu prilejul marilor pelegrinaje internationale, la ora 16.30 din zi, începe procesiunea cu Sfântul Sacramenfa l Altarului. Aici e culmea devoţiunii pelegrinilor delà . Lourdes. Porneşte delà peşteră. Ea se desfăşoară grandios pe un drum de 8 m. lărgime şi de 1 km. lungime. Când revine în fata scărilor cari conduc în biserica Sf. Rozariu, este încercuită, în locul prim, de sutele de tărgi şi cărucioare pe cari zac cei mai greu bolnavi. Pe băncile din dos sunt aşezaţi bolnavii mai uşor, iar la spatele

lor stau infirmierii încredinţaţi cu supravegherea lor. Câteodată numărul bolnavilor se ridică la 1500.

Pe scările din fata Bisericii Sf. Rozariu, de o parte şi de alta, sunt postate membrele diferitelor reuniuni mariane, îmbră­cate în alb cu voalurile de aceeaşi culoare, lăsate pe spate până la călcâie.

Ceva feeric ! Iar ceilalţi pelegrini se postează înapoia bol­navilor, înghesuiţi unii într'altii ca să încapă.

Ajungând sf. Sacrament în fata basilicii, este aşezat pe o masă făcută anume. Apoi continuă rugăciunile isvorîte din pepturile a zeci de mii de pelegrini. Iti face impresia, că s'a pogorît Mântuitorul pe pământ. „Toată grija cea lumească", e lăsată la o parte. Gândul ce-1 paşte pe fiecare constă în dorinţa ferbinte de a se uni cât mai intim cu Dumnezeu, ba­rem pe câteva momente.

In timp ce pelegrinii înaltă aceste rugăciuni, un preot ori episcop trece cu Sf Sacrament pela fiecare bolnav, împărtă-şindu-i binecuvântarea euharistică. Câtă dragoste şi ce nădej­de se poate observa în aceste clipite pe fetele plăpânde ale bolnavilor! Unii aproape sfârşiţi, alţii cu graiul de jumătate ori cu fată de morti, se nizuiesc din toate puterile să repejească invocările pe cari un preot, secondat de mulţime, le exprimă cu o voce puternică ieşită din toate puterile:

„Doamne, cel pe care-l iubeşti este bolnav Doamne, dacă vrei, Tu poti să mă vindeci 1 !"

Rugăciunile se adresează, când la Isus, când la Maria. Mulţimea este mişcată până la extaz. Ea se uneşte cu rugă­ciunile ei la ale bolnavilor. In genunchi, cu braţele întinse în formă de cruce, în urma preotului, erumpe în strigătul puternic de iubire : „Osana, Osana Fiul lui David".

Nu se poate descrie entusiasmul mulţimii, la vestea vre­unei ridicări subite. In acest caz, la semnul preotului, rugăciu­nea de cerere se înlocuieşte cu rugăciunea de mulţumită. Bran­cardierii cari poartă bolnavii, — în timp ce cordoanele de cer­cetaşi catolici pun stavilă afluenţei, — se îndreaptă cu paşi re­pezi şi plini de bucurie, spre Biroul de consultaţii, conducând pe respectivii bolnavi. Nu trebuie să credem, că cei neînvredniciti

3

de vindecări rămân nemulţumiţi şi desamăgiti. Nu. Suferinţele lor par'că scad în urma vindecării deaproapelui lor. Multi din­tre aceşti nefericiţi cer delà Dumnezeu numai bucurii sufleteşti şi sunt veseli, dacă cei mai greu bolnavi decât ei s'au vinde­cat în locul lor. Multi roagă, ca Dumnezeu să menţină sufe­rinţele lor pentru ispăşirea păcatelor proprii şi ca ceila'ti pă­cătoşi să se pocăiască. In schimbul unei uşurări trupeşti, Mai­ca Dumnezeului nostru îi învredniceşte aproape totdeauna cu multa răbdare şi resemnare.

Nu trebuie sâ uităm, că cu mult mai mari şi mai dese decât minunile vizibile sunt cele ascunse. Numai preoţii cari mărturisesc din zori de zi până seara târziu, îşi pot da seama de minunile săvârşite în sufletele atâtor păcătoşi şi atâtor ne­credincioşi, adevăraţii păgâni din zilele noastre. De câteori nu s'a întâmplat ca cei ce s a u dus la Lourdes numai să-şi bată joc de bigotismul religios, — zic ei, — să se schimbe deve­nind cei mai buni catolici . . . ? Da, azi lumea e obişnuită să creadă numai ce poate atinge cu simţurile ei. Insă, nu sunt oare cu mult mai preţioase darurile şi binefacerile sufleteşti decât cele trupeşti?

P roces iunea noc turnă cu torte

Procesiunea cu torte, mai puţin mişcătoare decât cea cu sf. Sacrament, este totuşi de o frumsetă rară şi de o înălţare sufletească extraordinară. După cină, către ora 9, fiecare pe­legrin se îndreaptă spre peşteră cu o luminare în mână. Lumi­nările se aprind. Flacăra alergând delà unii Ia alţii, în câteva minute iluminează întreaga piaţă din fata Sanctuarului. Proce­siunea se desfăşoară cu majestate cerească, în fata bisericii, luând forma unui şarpe gigantic de foc.

Cântările ocazionale ieşite din mii de pepturi, în tăcerea nopţii, sub cerul înstelat, fac să răsune văile şi să se cutre­mure, cele mai înalte piscuri ale Pireneilor. „Ave, ave, ave. Maria", cântare dedicată Madonei delà Lourdes, acum se în­cepe, acum se sfârşeşte, ca apoi să se repeteze din nou încât pelegrinul e în stare să petreacă toată noaptea în liber prea­mărind pe Creator. Un spectacol de o frumsetă rară, de care

OBSERVATORUL 10?

numai în cer ne putem închipui, ne oferă cele trei biserici ilu­minate de mii de becuri electrice colorate, mişcătoare, lăsând să se vadă din depărtare crucea cu monogramul „Doamna-Noastră din Lourdes". Asemenea, crucea iluminată de pe pis­cul din apropiere, Ger, vesteşte celor vre-o douăzeci localităţi din jur, că procesiunea încă decurge în jurul pesterei. In se­rile sărbătorilor mai mari, la iluminarea feerică a basilicei se asociază focurile bengalice.

Câtre ora 10 din noapte, când toată lumea, 10-30-50,000 persoane se află înghesuită în fata Sanctuarului, se mai cântă odată „Ave, ave, ave, Maria" din partea tuturora, apoi după o scurtă tăcere mortală, de-ti vine să crezi că întunerecul nopţii a înghiţit miile de oameni, se intonează Crede-ul, prin care se confirmă toate adevărurile descoperite de Dumnezeu şi întreaga învăţătură propusă de Biserică. Sfârşindu-se aceasta mărturi­sire solemnă de credinţă, fiecare se îndreaptă spre casă, ca mâine să înceapă din nou acte de pietate.

* * *

Acesta este Lourdes-ul zilelor noastre. §i pentru a ne pu­tea forma o icoană fidelă despre puterea spirituală ce repre­zintă, iată câteva date statistice : După datele publicate în Bu­letinul oficial al Sanctuarului din Lourdes, numărul peregrinilor din anul 1928 atinge cifra de 654.000, între cari peste 60,000 din străinătate. Clerul înalt figurează între aceşti peregrini la pi­cioarele Maicii Domnului cu 5 cardinali, 20 arhiepiscopi şi 111 episcopi, iar liturghiile ce s a u celebrat la sanctuarul peşterii trece de 70,000. Bolnavii cari s a u apropiat de acest loc mira­culos au fost la 15,000, iar doctorii cari au studiat cazuri de vindecări (între cari pentru anii 1926 1927 se înregistrează 12 ca adevărate miracole) se cifrează la 874. De boale mai uşoare au scăpat cu totul 87 persoane. („Unirea" Nr. 47 — 1929).

Oare nu ar face mai bine multi dintre credincioşii noştri, ori chiar dintre cetăţenii acestei tari, dacă miile de Lei ce eventual le cheltuiesc an de an cu treabă şi fără treabă în staţiunile balneare ori în locurile climaterice, ori pe alte nimi­curi, le-ar pune laolaltă, ca barem odată în viată să poată fi

martori ai solemnităţilor ce se petrec la Lourdes? Eu cred că Fiul lui Dumnezeu şi scumpa Sa mamă, în cazul acesta altfel ar distribui din harurile sale fiilor săi şi astfel s'ar primeni întreaga societate românească. — Să dea bunul Dumnezeu!

Doamna-Noastră de Lourdes, roaga-te pentru noi ! Dr. VAS1LE AFTENIE.

Lourdes, lecţie de rugăciune.

Maria cea neprihănită ne cheamă la rugăciune. Ea însă­şi se roagă ; înşiră boabele rozarului, îndeamnă pe Bernade­ta să se roage. Ne recomandă în particular această formă de rugăciune ce se cheamă Rozarul.

Poporul creştin n'a încetat să răspundă la invitările Prea­curatei. Mulţimile au venit la Lourdes. Rozarul a fost învârtit de milioane de ori cu simlimintele celei mai vii pietăţi. După cum Gavul curge pe dinaintea Pesterei, ducându-şi repezile-i valuri către Ocean, aşa valuri de rugăciuni, ce izvoresc din inimi zeloase, se îndreaptă spre Oceanul divin, fluviu de ado­raţie, de rugă fierbinte, de căinţă. Şi din Ocean rezervoriu ne­mărginit, urcă vapori ce se condensează în nouri ; şi aceştia pe aripile vântului, sunt duşi departe şi până pe înălţimile mun­ţilor ; şi ploile binefăcătoare fac să rodească pământul : şi apoi reîntoarcerea în Ocean, continuu circuit de ape în continuul serviciu al omului, după ordinul Creatorului.

Astfel rugăciunile se urcă la cer, duse de Neprihănita Fecioară, ele mişcă inima lui Dumnezeu, care este un ocean de milă şi bunătate şi din Oceanul dumnezeesc cad ploi de haruri, cari fertilizează sufletele făcându-le să producă fructele celor mai frumoase virtuţi ; şi rugăciuni de mulţumită urcă spre Dumnezeu: este legătura continuă între cer şi p ă m â n t ; bine­cuvântările cereşti ne cercetează, şi Dumnezeu prin Isus şi Maria este glorificat.

Ah ! Rugăciunea ! Preacurata Fecioară de Lourdes să ne obţină cunoştinţa nemărginitei ei binefaceri şi o arzătoare dragoste de ea.

Februarie 1933. Liga „Ave Maria" Bonne Presse.

La Lourdes1) Orăşelul e situat foarte frumos. Pe coastele unui deal se

află peştera, unde la anul 1858, Sfânta Fecioară s'a arătat fe­titei Bernadeta Soubirous. In apropiere, pe o placă de marmo­ră, se află pe scurt descrierea celor 18 apariţii, cu data lor precisă şi cu cuvintele pe cari Maica Domnului le-a spus Ber­nadetei. După minunea întâmplată, s'a ridicat, în apropierea peşterii o biserică pompoasă, o catedrală cu 3 locuri de în­chinare, — o criptă şi 2 biserici, una jos şi alta mai sus, — în total cu v r e o 60 altare. înaintea'basilicei este un loc fru­mos — cu o statuie a Preacuratei, zisă „Fecioara încoronată" — numit Esplanada. In apropiere sunt piscinile cu apă din peş­teră, unde se scaldă bolnavii, apoi azilul de bolnavi, biroul medical pentru constatarea vindecărilor, o cameră-museu, un­de se află adunate lucruri cari amintesc pe Bernadeta Soubi­rous — mai târziu Sora Maria Bernarde, — şi alte câteva clădiri.

însăşi peştera este un loc perfect pentru o pioasă recu­legere sufletească. Pe locul apariţiei cereşti, se ridică statuia sfintei Fecioare, cu inscripţia: „Je suis l 'Immaculée Conception"-înaintea ei, sute de buchete de flori. Se zice, că din prilejul congresului, au sosit Ia Lourdes nenumărate coşuri cu flori, din toate colturile Franţei. In nemijlocita apropiere se afiă un altar, unde de primăvară până toamna târziu se celebrează sf. liturgie şi unde zilnic se împărtăşesc cu sf. Taine, sute de persoane. înaintea altarului — subt cerul liber — bănci pentru publicul asistent şi un loc rezervat pentru bolnavi, pe cari în­grijitoarele îi aduc în cărucioarele lor, să asiste şi ei la sfin­tele ceremonii. Lângă altar sunt aşezate sute de bastoane, cârje, ale celor videcaji de Preacurata Fecioară Maria. Vede­rea lor te impresionează până la lacrimi. Pe două bastoane era fixată data de 20 Iulie 1930. Aşadar, cu câteva zile înain­te de sosirea noastră, le-a aşezat cineva, care probabil — după

l) Din notele de drum ale unei pelerine.

cine ştie câte chinuri — s'a vindecat deplin din îndurarea Preasfintei Fecioare.

Cu câtă evlavie si reculegere se roagă aici lumea ! Te cuprinde un fior de emoţie, văzând pe fiecare, plecându-şi ge­nunchii şi stând ceasuri întregi cu sufletul ridicat către ceruri, slăvind atotputernicia lui Dumnezeu şi implorând protecţia di­vină a Măriei.

Delà biserică în sus, pe drumul care duce la deal, se află „calea crucii". Cele 14 staţiuni ale calvarului Mântuitoru­lui, cu diferitele scene, sunt turnate în bronz. Multi pelerini, spunând sfinte rugăciuni, urcă acest Calvar. Tot aici se găsesc vre-o 12-14 scări îngrădite^ numite „Scala sancta", iar sus este o scenă din viata Mântuitorului: Isus înaintea judecătorilor săi, lucrată tot în bronz. Aceste scări nu se pot urca decât în ge­nunchi ; îndeplinind încă anumite conditomi, primeşti indulgin-tă. Bunul Dumnezeu ne-a ajutat şi pe noi de le-am putut urca. Ajunse sus am înălţat rugăciuni de mulţumită lui Dumnezeu, pentru darul că am putut ajunge la Lourdes.

într'o parte mai ridicată a oraşului se află un vechiu cas­tel boeresc — Château Fort — azi muzeu al Pirineilor. Am văzut aici interioruri de case, închisori vechi, picturi, sculpturi, arme, instrumente şi alte lucruri ale ţinutului. In frumoasa gră­dină, case de prin împrejurimi, lucrate în miniatură. Oboseala simţită urcând numeroasele scări ale castelului, ne-a fost răs­plătită prin panorama minunată ce se desfăşură înaintea ochi­lor noştri.

Lucrările congresului, care a ţinut 4 zile, se începeau tot­deauna cu sfânta liturgie oficiată de înalţii demnitari ai Bise­ricii. De altfel desdedimineată se începea şirul lung al sf. litur­ghii, celebrate la toate altarele de către preoţii veniţi la Lour­des. Conferinţele congresului se ţineau în basilica. Renumitul orator dominicanul P. Padé a vorbit într'o zi despre „Mesajul Preacuratei Fecioare: rugăciunea". Un doctor vorbeşte despre „Minunile din Lourdes". Un alt orator tine o conferinţă despre virtuţile Preacuratei, înaintea unui auditoriu de fete tinere. Bi­serica este ticsită de lume. Cei ce nu încap, se plimbă pe Es­planadă şi ascultă şi ei conferinţele din biserică, fiind aşezate

în vre-o 8 locuri, hautparleur-uri. Aşa şi publicul de afară au­de tot, poate chiar mai bine decât cei din biserică. Multi se aşează pe scăunele aduse de ei.

După masă la orele 4 V«. s'a făcut procesiunea cu prea­sfântul Sacrament, în frunte cu Em. Sa Cardinalul Verdier. Mii de credincioşi au luat parte la această ceremonie, cântând cântece de slavă şi mărire lui Dumnezeu. Alte mii erau nu­mai spectatori. îndată după preoţii în ornate, a urmat grupul nostru, în costume nationale.

Seara s'a făcut o procesiune cu făclii şi luminări. Era im­presionant şi totodată mistic. Să vezi sute de luminiţe mişcân-d u - s î ; să auzi tot atâtea glasuri înăltându-se către Fecioara Maria, în cântări de laudă şi mărire. Din acest prilej basilica era luminată de mii de becuri. Tot aşa şi Esplanada şi stră­zile. Pretutindeni o mare de lumină. Cu adevărat c a n poveşti !

Toate clădirile publice şi casele particulare erau decora­te, cu gust şi bogăţie deosebită, cu ghirlande de flori, de ver­deaţă. Florile de salcâm — din hârtie — par 'că atârnau aie­vea de pe salcâmi. Toate decorurile erau ţinute în colorile Preasfântei Fecioare, alb, albastru. Tot aşa şi steagurile. Din be­curi erau formate inscripţii întregi : Ave Maria, sau Notre Da­me de Lourdes ; în multe locuri numai iniţialele. Pe unele ca­se erau statui sau tablouri ale Preacuratei Fecioare. Pe o ca­să am numărat peste o sută de candele şi peste cincizeci de steaguri. A fost feeric! Cred că la Lourdes s'a lucrat săptă­mâni întregi, pentru a se putea da oraşului acest aspect mi­nunat de frumos. îndeosebi basilica, plutind în zarea miilor de becuri a produs o impresie extraordinară.

Terminându-se procesiunea, rând pe rând se sting miile de lumini. Atât cei ce au luat parte Ia procesiune, cât şi spec­tatorii, pleacă pe Ia vetrele lor, copleşiţi de sentimente de pro­fundă admiraţie. 0 pace şi linişte se coboară acum peste ba­silica, Esplanadă şi peşteră.

Mergând spre casă, neobositul nostru conducător ne ves­teşte, că a obţinut permisiunea ca în dimineaţa zilei următoa­re să servească o liturghie românească la peşteră. Era un de­osebit privilegiu. La ore 8, ne-am adunut cu toţii pentru a asista

la această sf. slujbă, oficiată după ritul nostru oriental, ro­mâneşte. Aproape întreg grupul ne-am împărtăşit apoi, implo­rând ajutorul neprihănit al Maicei Domnului asupra noastră, asupra familiilor noastre, asupra neamului nostru şi a patriei scumpe. Lumea, care asista la liturghie, era uimită de aceasta ceremonie. Probabil, nu se văzuse încă aşa ceva la Lourdes.

Pe Esplanadă se construeşte o capelă cu criptă, în amin­tirea eroilor francezi. Va fi o capodoperă . Tot interiorel e com­pus mozaic. Pe fiecare placă e numele unui soldat mort pen­tru patrie sau al unui general conducător. Pe o placă mai mă-rişoară am văzut numele mareşalului Foch.

Şi la Lourdes pereţii bisericilor sunt acoperiţi cu sute şi sute de Ex-voto-uri : plăci de marmoră cu inscripţii, decorati-uni militare, obiecte de aur şi argint, bijuterii. Toate aceste oferite de credincioşii mulţumitori pentru darurile preţioase pri­mite prin intervenţia puternică a Maicei Domnului : Notre Da­me de Lourdes.

Şi aici, ca în Lisieux, pe străzile principale se află ma­gazin lângă magazin, cu mii de obiecte de amintire. Şi noi le-am cutreerat, cumpărând mici lucruri pentru noi şi ai noştri. Ne-am adus fiecare şi apă din peşteră.

Cu data de 26 Iulie a sosit şi ziua plecării noastre din Lourdes, unde câteodată simtiam că par 'că nu am fi pe pă­mânt, ci într'un colt al cerului.

După ce am mai înălţat o rugăciune fierbinte înaintea Fecioarei din Peşteră, am plecat cu mult regret, cu frumoase amintiri în suflete.

D-na ELISA DR. C. PAVEL

Bucură-ie, ceea ce prin înger ai primit bucuria lumii; bucură-te, ceea ce ai născut pe Făcătorul şi Domnul tău ; bucură-te, ceea cete-ai învrednicit a fi maica Iui Dumnezeu.

Arătarea Maicii Domnului la Lourdes.

într'o peşteră din Massabielle de pe poalele unui munte, ce se ridică, lângă Lourdes (dieceza Tarbes în Franta) din înal­ţii Pirenei, s'a arătat u.ìei sărmane copile — în ziua de 11 Februarie 1858 — o Femeie împodobită cu cerească frumuse­ţe, înconjurată cu o osebită strălucire, având pe o mână mă-tăniile sfântului Rozariu. Această femeie în acelaş an la 25 Mărţişor, la praznicul Buneivestiri a spus : Ea sunt Nepătata Concepere . . . Cu patru ani înainte de aceea, Papa delà Roma Pius al IX-lea, în 8 Decemvrie 1854, a adus hotărîrea de credinţă că Maica Domnului s'a conceput fără pata păca­tului strămoşesc, care învăţătură creştinească trebue să o crea­dă fiecare creştin ca învăţătură descoperită de Dumnezeu. La patru ani după aceea, însaş Maica Domnului, prin arătarea ei la Lourdes, întăreşte acest adevăr de credinţă statorit de Papa Pius IX.

Maica lui Dumnezeu se arată cu milostivire copilei Ber­nardina Soubirous, Ea era o săracă şi bolnăvicioasă păstorită de 14 ani, lipsită de orice învăţătură, fără carte, dar evlavioa­să, cucernică, bună şi nevinovată, ca o fetită de 2-3 ani, ca-rea împreună cu aite câteva fete tovarăşe, aduna din pădure lemne uscate, nişte vreascuri de foc. La cea dintâi arătare, tânăra fată Bernardina s'a spăriat, dar mai apoi a prins curaj, şi se umplu de bucurie şi de dorinţa ca să mai vadă pe ace­ea frumoasă Doamnă, care după un pătrar de oară se făcu nevăzută. Mai târziu apoi această Doamnă se arătă singur nu­mai sărmanei Bernardine, care se punea în genunchi, şi se ru­ga cătră Maica Sfântă rostind mătăniile. Când i-s'a arătat a treia oră în aceeaş peştera, cereasca Doamnă de Dumnezeu Născătoare a făgăduit fetei că o va face fericită, nu în lumea aceasta, ci în ceealaltă lume, numai ea, fata Bernardina să-i făgăduiască, cumcă se va întoarce acolo la peşteră de 15 ori. Ea a făgăduit-o aceasta, şi şi-a împlinit făgăduinţa în mai mul­te răstimpuri, cum a putut. La vedeniile şi arătările aceste,

Bernardina se schimba la fată într'o persoană cu totul cereas­că, aşa că era nesimţitoare chiar şi la flacăra unei lumini aprin­se între degetele sale. Mii de oameni, bărbaţi şi femei au aler­gat la aceea peşteră, îndaîăce s'a răspândit vestea, că s'a ară­tat acolo de mai multe ori Maica Domnului. La a cincea ară­tare, în ziua de 24 Februauo 1858, sub ochii Bernardinei, în vederea ei a izvorît din o piatră de stâncă a pesterei un iz­vor, o fântână, care până atunci nu s'a mai pomenit acolo. Apa din acest izvor săvârşia neîntrerupt minunate vindecări de tot felul de boale grele, pe cari doftorii nu Ie puteau vin­deca nicidecum. Aceste vindecări se făceau în o minuta, cât ai bate în palmi. Episcopul din Tarbes a numit o comisie, ca­re să statorească adevărătatea acelor vindecări. S'au adus îna­inte vre-o 30 de cazuri de minunate vindecări cu apa din no­ul izvor delà peşteră. Dintre aceste, medicii cei mai vestiti au constatat peste 15 vindecări, cari nicidecum nu se puteau tă­gădui ori trage la îndoială, că ar fi adevărate minuni.

S'au pornit toate uneltirile diavoleşti ale lumei, ca să-şi bată joc de credinţa în arătările Maicii Domnului la Lourdes... Bernardina a fost persecutată din partea autorităţilor din Lour­des, mai ales de şeful politiei, de procurorul Judecătoriei, de Prefectul judejan . . .

Multi spuneau că vedeniile Bernardinei şi minunile cele mai strălucite sunt numai nişte închipuiri, visuri, năluciri.

Dar toate încercările şi năzuinţele lor au rămas zadarni­ce. Ei nu au putut împiedica ori desminti următoarele :

1). Arătările Maicii Domnului, cari delà 11 Februarie pâ­nă în 16 Iulie 1858 s'au repetat de 18 ori.

2). Ridicarea unei Capele (bisericuţe), cum a poftit Maica lui Dumnezeu, care apoi s'a străformat într'o măreaţă şi stră­lucită biserică, ce a costat peste 2 milioane de franci, bani foarte multi pe acelea timpuri...

3). Minunatele vindecări, cari au sporit tot mai tare cu numărul, şi au fost şi sunt şi astăzi tot mai însemnate şi mai sigure . . .

Din pricina acestor vindecări, apa din Lourdes e cercată cu evlavie în toate părţile din lume, iar Nepătata Fecioară,

care s'a arătat la Lourdes, este chiemată într'ajutor cu o deo­sebită încredere din partea creştinilor de pe întreg rotogolul pământului. Acolo aleargă în tot anul zeci şi sute de mii de pelerini din toată lumea şi se fac în tot anul o mulţime de minuni prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria.

Minunile acestei arătări a Maicii Domnului le-a descris foarte frumos Hemic Lasserre, unul dintre cei vindecaţi prin Nepătata Fecioară delà Lourdes, redobândindu-şi, într'o minu­ta, vederea aproape pierdută. Cartea este întitulată: Istoria Doamnei Noastre delà Lourdes.

Trebue să se ştie, că la vestitul sanctuar marian delà Lourdes, este o D.regătorie sau Oficiu de mai multi doftori sau medici, cari statoresc şi întăresc vindecările ce se întâmplă prin adevărate minuni. Este un ziar acolo cu numele : Journal de la Grotte (Z'arul peşterii), în care se publică tot mereu pro­cesele verbale ale constatărilor făcute de medici despre vinde­cările prin adevărate minuni, pe cari Dumnezeu le face prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria.

Dr. V. BOJOR, în broşura „Maica Domnului" — Gherla 1930

Lourdes apologetic şi mistic. Schiţa unei elevaţii religioase pentru preamărirea Sf. Ber­

nadeta şi a Lourdes-ului şi, prin ele, a Maicei Sfinte şi a lui Isus.

Cetatea minunilor şi a credinţei.

Caşi Ierusalimul şi Roma, Lourdes a devenit patria pă­mântească a sufletelor. Dece?

Delà 11 Februarie până la 16 Iulie 1858, Maica Sfântă a apărut de 18 ori Bernadetei din Lourdes. De 18 ori fetita evlavioasă şi umilită a văzut, clar şi fată în fată, pe Regina cerului, a convorbit cu această dulce Mamă, un sfert de oră, o jumătate de oră şi mai mult. De 18 ori Bernadeta a

a fost aşa de răpită şi fixată în extazul ei de fericire — şi caracte­rul supranatural şi ceresc al Aparitiunii se reoglindea atât de ex­presiv pe fala ei — încât asistenţii cei mai sceptici erau convinşi şi adânc mişcaţi. Când mama Bernadetei văzu pentru prima dată fetita ei răpită într'un extaz de cerească desfătare, — în-tr'un strigăt adânc uman şi temându-se că fiica ei să nu moa­ră de fericire, — se rugă îngrijorată: „Doamne Dumnezeule, nu-mi lua fetita mea, să nu moară fiica mea".

Ascultând glasul Imaculatei Mame, Bernadeta a scormo­nit cu mâna ei pământul uscat şi s'a ivit un isvor minunat care dă în fiecare zi 122 mii litri de apă.

Vindecări minunate atrag tot mai multă lume : aşa că 20 mii de persoane asistau la a 16-a Apariţie.

Degeaba rezistă un timp autorităţile civile şi religioase. Cerul birueşte toate rezistentele, căci Maica Sfântă a cerut să se clădească o biserică şi să vină cât de multi oameni în pe­lerinajele şi procesiuni, să se roage împreună.

De atunci, până acum tot creşte numărul pelerinilor: în anii din urmă se duc la Lourdes -mai mult de 1 milion de pe­lerini în fiecare an. Fiecare an mai mult de 15.000 greu bol­navi sosesc acolo, la mântuitoarea bolnavilor.

Biroul medical,

Mai mult de o mie de medici de toate religiile şi rasele vin să cerceteze — într'un renumit Birou medical deschis tuturor oamenilor de ştiinţă — vindecările nenumărate, dintre cari mai mult decât 4.000 sunt ştiinţific recunoscute, înregistrate şi amologate.

La acest Birou oficial se recunosc numai vindecări bine studiate, stabilite, cercetate şi constatate de multi medici spe­cialişti.

Patru semne specifice caracterizează aceste vindecări minuni şi — prin simultaneitatea semnelor — într'adevăr su­pranaturale :

Primul semn: Instantaneitatea lor: vindecarea se face subit Şi total, fără nici o zăbavă, de pildă cicatrizarea unei răni şi tot

aşa lipirea oaselor, reconstituirea carnei sau a organului întreg, al 2-lea semn : absenta leacurilor, al 3-lea „ „ convalescentei, al 4-lea „ Funcţia organică (ex. vederea) e recon­

stituită instantaneu şi pe deplin, înainte de a se vindeca orga­nul însuşi (în cazul de fată atunci când nervul ochiului este încă mort).

Vindecările prezentate sunt examinate şi cercetate în fel şi chip de un întreg senat de medici de elită, invitati sau li­ber veniţi în renumitul „Birou Medical" unde fiecare îşi poa­te spune părerea, studiind şi cercetând tot mai bine.

Odinioară scepticul Renan, par 'că printr'un fel de incon­ştientă provocare, cerea pentru recunoaşterea minunilor o societate de profesori sau o academie de savanţi. Iată cerul a realizat numai decât dorinţa lui, însă tocmai pentru ruşinea lui Renan şi a necredinţei încăpăţînate şi oarbe, căci de fapt Biroul Medical nici nu se ocupă de vindecări uşoare sau de natură nervoasă ci numai de cele grele şi organice. De pildă : carne, tendoane, oase lipite şi reconstituite radical, instantaneu şi pe deplin- Aici sugestia n'are rol şi dacă necredinţa vorbeşte de forte necunoscute încă, dece, întrebăm noi — nu acţionează decât la rugăciunea credincioşilor? Sau doară, trebue să măr­turisească necredinţa că aceste forte sunt într'adevăr deosebit de clericale? Dar să ne lăsăm chiar şi de o uşoară ironie, căci aceste vindecări sunt efectul puterii lui Dumnezeu cel nemăr­ginit de milos. Insă sărmanii oameni par 'că Ie e mai după plac să se lase neîncetat ademeniţi de Satana care tot mereu e Ia pândă pentru a ne necăji. Ne pândeşte neîncetat şi totodată se ascunde şi acoperă activitatea lui neobosită, sub măştile cele mai frumoase şi atrăgătoare.

Trei puteri duşmane : ') medicina, chimia, forţa.

Lucifer fiind spiritul minciunii şi al întunerecului, printr'o îndârjită şi disperată luptă, a încercat şi încearcă tot mereu

*) Pentru dezvoltarea acestor puncte avem şi o carte românească «Lour­des în strălucirea minunilor sale" Presa Bună — /agi, pe care o recomandăm într'un mod special.

să ascundă valurile de lumină vie s ide căldură binefăcătoare cari ne vin din Lourdes, adecă din cer. Satana ar vrea să ba­gatelizeze miile de minuni, vindecări şi binefaceri trupeşti sau sufleteşti realizate acolo. In ura lui fală de noi a ridicat pe necredincioşi împotriva minunilor din Lourdes... Planurile de lup­tă sunt aşa de felurile că aici ne vom ocupa numai de acei adver­sari cari cercetează cel pu{in faptele înainte de a nega minunea.

Lăsând la o parte simple minciuni, calomnii sau batjo­curi, — căci cu spirite uşuratice e zadarnică o discuţie raţiona­lă, — să auzim numai trei adversari şi martori serioşi, şi a n u m e : medicina, chimia, şi forja publică.

Medicina. Delà cele dintâi apariţii — eliminând sistema­tic pe medicii favorabili Bernadetei — s'a constituit o comisie medicală compusă numai din medici cu păreri duşmănoase fată de Apariţiile delà Lourdes şi de origina lor cerească, pre­cum, şi mai ales, fată de minunile cari se înmulţeau repede. Comisia medicală se constituise cu scop de a declara pe Ber­nadeta de fire nervoasă, sbuciumată sau cel puţin sugestiona­tă — şi totuşi răspunsul scris şi iscălit al comisiei recunoaşte adevărul, afirmând : — „Tânăra Bernadeta e pe deplin sănă­toasă ; n'a avut niciodată dureri de cap nici crize de nervi . . nu se poate dovedi că Bernadeta a voit să înşele publicul . ."

Diversitatea şi totuşi unitatea şi strânsa legătură a celor 18 Apariţii sunt încă o altă dovadă de absoluta sinceritate a copilei . . Cum să inventeze Bernadeta, între Regina cerului şi ea, atâtea vorbe deosebite şi frumoase, atâtea scene felurite şi încântătoare, atâtea sfaturi alese, atâtea proiecte şi realizări în-tr 'adevăr cereşti şi în împrejurări în fiecare zi deosebite, în cur­sul celor eyjci luni, timpul în care s'au înşirat cele 18 Apariţii ?

Adevărul a ^ i r u i t : tocmai prin mijlocul medicinei şi al ştiinţei. Lourdes îşi sărbătorVş1#«mmirea şi triumful său cel mai strălucit cu „Biroul medical" de côrntol şi constatare al vindecărilor, prezentate înaintea unui întreg senat de medici de elită. — . . Bernadeta a fost totdeauna aşa de bine cu mintea la loc că austerul său paroh auzind de intenţiile unora de a trimite pe fetită într'o casă de nebuni, se împotrivi, ca o stâncă de granit, spunând hotărât: „Numai peste cadavrul meu"!

Chimia. Pe când isvorul din Lourdes ţâşnea, pe când bol­navii veneau acolo tot mai multi, pe când cei vindecaţi înăl­ţau către cer imnuri de recunoştinţă, pe când vindecările aşa de numeroase, sigure şi vădite deveneau o armă sdrobitoare contra necredincioşilor, pe atunci spiritele născocitoare crezură că au găsit altă lumină în capul lor întunecat cu teorii false şi prejudecăţii dacă nu cu pasiuni duşmănoase :

— „Cine ştie . . poate că apa din Lourdes are putere naturală de a vindeca, adică proprietăţi speciale 1 . . "

Numai decât ideia află sprijin deosebit la adversarii su­pranaturalului. Prefectul o primi cu bucurie şi primarul îndem­nă pe un farmacist prieten al lui, să cerceteze apa delà isvor pe cale chimică. Hotărârea farmacistului din provincie fu cât

, se poate de încurcată şi vagă . . Insă nu peste mult renumi­tul savant şi profesor universitar, Filhol, recunoscut în toată Franta caşi chimist de prima forte, după o scrupuloasă ana­liză de laborator, iscăli sentinţa următoare : Numita apă este de compoziiiunea apei obicinuite de băut şi e întocmai ca şi apa isvoarelor din munţii de calcar. Rezultatele extraordina­re ce se obţin — după cum se spune — prin întrebuinţarea apei acesteia, cel pujin din punct de vedere ştiinţific, rămân neexplicabile prin natura sării, a cărei prezentă a descoperit-o analiza chimică. Apa delà grota din Lourdes nu contine nici o singură substanţă care să aibă putere de a vindeca . ."

Şi de atunci încoace, toate celelalte analize chimice ale apei din Lourdes au confirmat părerea autorizată a savantului Filhol.

Forţa publică. A 3-a putere duşmănoasă a fost forţa pu­blică sau autorităţile. — Toate treptele de funcţionari superiori şi mijlocii : prefect, comisar şef de politie, procuror împărătesc, judecător de instrucţie şi chiar un ministru sè împotriviră, pe rând sau împreună, Mesegiului Bernadetei. Totuşi mica solie a cerului îi învinge pe toti. Cum să fie al tcum? — Dacă evlavi­oasa fetită aşa de timidă, respectuoasă şi ascultătoare fată de Biserică şi păstorii ei, a convins de absoluta ei sinceritate se­vera comisie episcopală — (încredinţată cu o minuţioasă şi în­delungată anchetă) compusă din savanţi canonici şi din profe­sori eminenti de fizică şi chimie — care, pentru ea, reprezenta

maiestatea lui Dumnezeu — atât mai vârtos se va impune, cu curajul adevărului ceresc şi al datorintei de împlinit, fată de autorităţile cari nu reprezintă, prea adeseori, decât forţa brutală.

De altă parte, numaî mulţumită intervenţiei parohului, po­porul n'a expulzat cu sila pe reprezentaţii forţei publice cari abuzau de puterea lor. Bine spunea demnul paroh : „Trebue şă lăsăm la o parte orice violentă sau silnicie . . Dacă e opera lui Dumnezeu, va triumfa" — Mai multe doamne din societatea bună îşi făcură o deosebită fală că erau chemate înaintea tri­bunalului numai pentru că apărau pe Bernadeta în contra forjei brutale !

* Precum lumea a văzut pe medicii mai şlebi învinşi sau

convinşi de medicii mai savanţi şi pe chimiştii mediocri con­vinşi de marii chimişti universitari, acum forţa publică vădit nedreaptă şi sistematic duşmănoasă , tot prin forţa superioară (şi legitimă) va fi învinsă.

împăratul Napoleon al IlI-lea pune capăt absolutismului tiranic al funcţionarilor din judeţul şi din oraşul Lourdes. îm­părăteasa Eugenia, dreaptă şi bună, avuse — caşi odinioară femeia lui Pilat fată de Isus — numeroase visuri foarte îngri­jorătoare cu privire la Lourdes. Mai mult, prinţul moştenitor foarte bolnav fu vindecat îndată cu o plantă delà grotă trimi­să de venerabilul paroh local Păr. Peyramale.

Atunci autorităţile încăpăţînate se închinară înaintea voin­ţei imperiale sau fură înlăturate incontra învoirii lor. Câţiva oameni mai vinovaţi sfârşiră foarte trist, par'că pedepsiţi de Dumnezeu însuşi.

Maica Sf. biruise prin mica ei solie Bernadeta.

Minunea din Lourdes : Bernadeta.

Dar n 'am spus ceeace e şi mai mişcător şi ar trebui des-voltat separat : „Fie celelalte minuni din Lourdes cât de fru­moase, cea mai mare a fost este şi va fi însăşi Bernadeta."

Doritoare de rugăciune şi de ascultare, de umilinţă şi de modestie, sufletul ei curat şi candid a cunoscut întreitul martiraj :

al trupului prin boală, al sufletului prin încercări lăuntrice dureroase, al inimei prin severitatea superioarelor sale, preocupate,

îngrijorate chiar, ca nu cumva mândria, trufia să între în su­fletul confidentei Maicei Imaculate.

De aceea, după împlinirea mesagiului în favoarea păcă­toşilor, Bernadeta, solia Maicei Sfinte, crainicul supranaturalu­lui şi stânca neclintită împotriva necredinţei se hotărî, încet, progresiv dar sigur, să între la mănăstire, dând şi mărturia fap­telor şi ale virtuţilor eroice în favoarea misiunei sale.

Deveni o novijă modelă, o călugărită umilită, o infirmieră plină de milă şi la sfârşitul zilelor ei — muri la 35 de ani — fu încredinţată cu grija sacristiei şi al altarului.

Altarul fu pentru Bernadeta, al doilea pridvor al cerului unde — acum fără încetare — se complace în surâsul matern al Imaculatei şi în nemărginita bunătate a lui Isus.

Lourdes , a l tă Pales t ina şi t ron măre ţ a l lui Isus .

Dar o simţim, o vedem şi noi, precum Sf. Bernadeta ne vorbeşte de Maica Sfântă şi ne conduce la Ea, amândouă ne conduc Ia Isus şi Ii prepară cele mai glorioase triumfuri.

Decând Bernadeta a atras prezenta şi surâsul dulce a Maicei sfinte par 'că Lourdes a devenit o altă Patestină. In tim­pul Procesiunei cu Sf. Sacrament bolnavii cu tot felul de boale sunt expuşi înaintea Bisericii pe esplanada Rozarului. Lourdes şi Palestina : sunt aceleaşi mizerii trupeşti şi sufleteşti, aceleaşi turme frământate, aceleaşi strigăte sau rugăciuni, aceleaşi vin­decări sau îndreptări, pentrucă e prezenta Aceluiaşi Isus. Da, la Lourdes caşi pe drumurile Galileei şi pe străzile Ierusalimu­lui trece acelaş Isus care vindeca pe orbi, pe surzi, pe muti, pe slăbănogi, pe îndrăciţi.

La Lourdes, în plin veac al XX, într'un cadru modern şi actual, I. H. cercetează pe nefericiţi şi îi vindecă dovedind în­că odată divinitatea Lui. — De mult, în fiecare an, găsim la Lourdes mai mult de un milion de Sf-te împărtăşanii. Cu toată dreptatea spunea Pontificele Romei Papa Piu al X-lea despre Lourdes: „Noi am ajuns la convingerea că întregul şi deose­bitul renume al Sanctuarului din Lourdes se sprijineşte pe

4.

faptul că Preasf. Fee. atrage popoarele de pe întregul pământ ca ele să se închine lui I. H. în Sf. Euharistie. Astfel Lourdes a devenit centrul evlaviei către Maria şi totodată un tron măreţ al Tainei eucharistice," Iată de ce propunem caşi lozincă sau moto acest îndoit program : Prin Sf. Bernadeta la Maica Sfântă,

Prin Maria la Isus şi la Isus Euharisticul.

Caşi în Galilea şi la Ierusalim.

Caşi Ierusalimul şi Roma, Lourdes a devenit rendez-vous-ul şi patria pământească a tuturor nădejdilor, bucuriilor, vinde­cărilor şi primenirilor sufleteşti.

Căci acolo Isus, prin binefacerile Lui, îşi arată din nou radierea atotputerniciei sale şi aclivarea specifică a divinităţii Lui. Lourdes e tronul milei şi audienta regală a suferinzilor. Lourdes e producător de credinţă, nădejde şi iubire.

L. e minunea credinţei mărite, întărite şi fixate prin acest strigăt sincer: „Doamne Dumnezeule, credem în Tine".

L, e minunea nădejdii mai bine înţelese şi înflorite în inimile însorite cari strigă „Doamne, sperăm în Tine."

L. e minunea dragostei şi a eroismului pentru cei cari se roagă de acum înainte, nu pentru vindecarea lor proprie, ci numai pentru aproapele lor, spunând şi ei nu numai cuvintele Măriei Şi ale Martei „Doamne, acela pe care îl iubeşti este bolnav — ci rugându-se cu stăruinţă să rămână ei înşişi cu chinul lor întreg, pentru ispăşirea păcatelor şi vindecarea vecinului 1

„Veniţi la mine toti cei îngreunaţi şi obosiţi şi Eu vă voiu odihni pe voi" spusese odinioară, pe drumurile Palestinei, Bu­nul nostru Mântuitor. Iată că Maica Sf. făcând ecou chiemă-rii lui Isus euharisticului „Emanuil", Dumnezeu cu noi, îi atrage pe toti la prea dulcea şi sfânta îmbrăţişare a Lui, semănând minuni sub paşii Lui.

Milioane de oameni din Apus şi Răsărit, din America şi Australia, Asia şi Africa, au răspuns chemării Mamei şi a Fi­ului : „Iată-ne, către Născătoare de Dumnezeu să a le rgăm. . . "

Imaculata Conceptiune.

Patru ani înaintea arătărilor din Lourdes, după studii şi cercetări îndelungate şi bine chibzuite, după consultarea

întregului corp episcopesc din lume, după sosirea personală la Roma a 546 episcopi — mai mult decât a patra parte a celor existenţi — din toate ţările şi dând cu unanimitate acelaş răspuns favorabil zămislirii neprihănite, sf. Păr. P a p a de la Roma, umilitul vicar sau locţiitor pe pământ a lui I. H . , de­clarase solemn în basilica sf. Petru, într'o şedinţă grandioasă, în mijlocul fulgerului şi al tunetului — par'că deslăntuit de ia­dul învins de Maica zămislită fără prihănire, — Sf. Părinte pro­clamă că : din cea dintâi clipă a concepţiei Sale, Prea Sf. Fee. a fost scutită de orice pată a păcatului strămoşesc". — In acest moment solemn şi într'adevăr epocal, furtuna încetă şi o pu­ternică şi vie rază de soare se îndreaptă chiar pe fata Locţiito­rului lui Hristos, în momentul când proclama privilegiul unic, reservat numai Maicei lui Isus, Eoa nouă şi Maica celor Viii

Aşa vorbi, în numele Bisericii, Vicariul lui Hristos pe pd-mânt. Patru ani mai târziu veni răspunsul Cerului cu cele 18 Arătări din Lourdes.

L. ca tehism şi apologet ică v ie .

Iată ce reprezintă Lourdes. — Bernadeta, fetita blânda şi modestă, evlavioasă şi deosebit de bună, a fost instrumen­tul Proniei cereşti în propagarea mondială a acestei miş­cări de rugăciuni, de minuni şi de dragoste frăţească. Basili­ca din Lourdes a devenit un sanctuar mondial. L. devine tot mai mult altarul minunilor, crainicul supranaturalului, un ca­tehism întreg, o apologetică vie şi tot mereu reînoită, o dog­matică creştină şi adânc umană care prâfueşte afirmaţiile în­crezute — însă nebunatice şi contradictorii — ale necredinţei.

L. e locul credinţei, deci al rugăciunii, al minunilor. Şi in­vers, la rândul lor, minunile dau un imbold tot mai mare cre­dinţei şi rugăciunii şi minunile dragostei sau ale carităţii creş­tine, acolo întrec pe toate celelalte.

Intr'adevăr bine a zis un publicist „la Lourdes se poate face cură de credinţă şi de viată creştinească" . . .

* Tatăl ceresc a voit odinioară ca Pr. fee. Maria prin Ză­

mislirea sa neprihănită să sdrobească capul şarpelui infernal, — acum la Lourdes printr'o fetită umilită şi sfântă — dă

lovitura mortală raţionalismului şi materialismului determinist, tatăl laicismului şi al ateismului modern.

La Lourdes încercarea credinţei şi a vieţii creştine e uşu­rată mai mult decât ori unde : acolo te simţeşti eliberat de at­mosfera înăbuşitoare a ateismului social care apasă lumea în­treagă şi par 'că vrea să-o sugrume.

Continente nouă: Apel către sf. Bernadeta

Mă întorc cătră tine, sf. Bernadeto, mijlocitoarea mea lân­gă Maria şi Isus. La tine, alerg ca la o sorioară iubită şi pu­ternică totodată, o confidentă a Imaculatei Maice a Iui Isus şi Maicei noastre, o solie — cea mai potrivită care era să fie — solia cerului, a supranaturalului, a Tatălui ceresc şi a Maicei sfinte, amândoi în căutarea inimei mele.

Vino şi tu în întimpinarea slăbiciunei mele, Bernadeto, curată ca un inger, dulce ca o sorioară, tare ca un martir. Ce­rul te-a făcut zidul neînvins al credinţei, noul Crainic al nă­dejdilor noastre şi un Apostol al iubirii întru oameni.

Bernadeto, sfintele tale convorbiri intime cu Maica Sf. au fost pentru tine şi vor fi pentru noi ferestre deschise asupra lumii de dincolo, — o lume cu totul nouă, necunoscută de mine — şi aşa de plăcut explorată de tine, în societatea Maicei sfinte 1

0 Preafericite ! ai explorat continente inaccesibile mie pâ­nă acum, însă experienţele tale mistice şi reale, înregistrate în inima ta feciorelnică, ajung până la mine caşi ecoul cerului, căci vorbele Doamnei tale şi propria ta vieajă sunt într'adevăr documentări aduse dintr'o tară îndepărtată, prea uitată, care este Cerul patria m e a !

Sfântă Bernadeto, vino la întimpinarea mea, să realizez şi eu o fericită alianjă de dulce şi neclintită prietenie cu Isus prin Maica sfântă . . .

Mulţumită pildei tale, inima mea nu va mai fi o „biserică n ruină" cum o descrie aşa de patetic marele nostru Emines-

cu, în poezia lui „Melancolie", ci voiu fi şi eu o Biserică vie ,un templu al D-zeirii şi al fericirii v e ş n i c e . . .

Prin tine, Bernadeto, voiu înţelege mai bine, bunătatea

Mamei mele cereşti, fraternitatea miloasă a Tatălui ceresc şi frăţia lui 1. H. Prin tine voiu practica mai uşor fraternitatea cu deaproapele meu.

Trei arme ofensive.

Prin tine voiu învăţa : rugăciunea, mortificatia şi demas­carea efectivă a Satanei, cele trei arme mai puternice în lupta mea pentru mântuire . . . Căci maestrul minciunii tocmai pe aceste trei terenuri mă atacă şi mă batjocureşte. Scopul lui îl urmăreşte tot prin trei arme contrare şi anume : prin zăpăcea­la mintii, prin îndemn la desfătări nelegiuite şi prin arta lui — într'adevăr diabolică — de a se ascunde tot mai mult pentru a mă înşela mai bine. Dar iată: înaintea noastră şi înaintea lui Satana se ridică figura glorioasă şi neînvinsă a Imaculatei Con-ceptiuni care a demascat pe Lucifer a călcat capul lui fiindcă Pr. sf. Fecioară a fost scutită de orice pată a păcatului stră­moşesc delà cea dintâi clipă a Zămislirii sale şi anume prin-tr'un favor şi har deosebit al Atotputernicului D-zeu, în vede­rea vredniciilor lui Isus Hristos . . . "

Lupt şi eu cu Maica sf. şi Bernadeta: rugăciunea mea se va opune direct risipirii nebune a puterilor mele sufleteşti ; mortificatia sau cel puţin munca mea conştiincioasă — fiecare cu datoriile Iui de stat — munca mea se va opune desfătării nelegiuite şi nebune până la stricarea sănătăţii; cu Imaculata Concepţie voiu reuşi demascarea lui Satana cel doritor de întune­cime căci demascarea aceasta se opune direct tacticei lui de a acţiona fără să fie văzut, nici cunoscut, nici pomenit chiar, caşi cum n'ar exista.

Deci prin sf. Bernadeta să ne obişnuim cu cele trei prac­tice esenţiale:

Rugăciunea, care ne apropie de Dumnezeu,

Munca conştiincioasă, care pune frâu poftelor nelegiuite şi des­

fătărilor inutile sau păcătoase,

Afişarea îndrăzneaţă a credinţei, a steagului nostru creştinesc ca să demascam mai bine pe diavolul.

* . . Acesta este Lourdes-ul. Un soare strălucitor ce străbate

norii deşi, pentru a împrăştia valurile negre şi dese ale ne­credinţei ce tot mai mult pune stăpânire pe societatea moder­nă. Este o manifestare a lui Dumnezeu prin Preacurata Sa Maică, trimisă pentru a deştepta omenirea ce îşi uită de El, în grijile semănate de Satana tocmai în vederea acestui scop.

Oamenii îşi uită că viată lor nu trebue să fie legată de această lume trecătoare, îşi uită că aici nu sunt decât că­lători. S a îngrijit Satana să îndese cât mai bine vălul de pe ochii lor.

Dar când primejdia e mai mare, ajutorul lui Dumnezeu e mai aproape. El şi cu Preasfânta Sa Maică s'au îngrijit să nu lase Satanei triumful. în vederea acestui scop s a u folosit de blânda, umila şi candida Bernadeta, de această fetită care nu este o minune mai mică decât Lourdes-ul însuşi.

Creştinule, ce mai aştepţi? Bernadeta te c h e a m ă : să mergi prin Lourdes la Maria, şi prin Maria la Isus.

Creştinule, nu uita că trăieşti în era Lourdes-ului. A. MICU

Vorbele Maicei Sf. la Lourdes Apariţia 3-a: Joi 1811. 1858 — Preasfânta a z i s :

— „E de prisos să-ti scriu ceea ce voiesc să-ti spun. Fă-mi numai bucuria şi vino aci 14 zile în şir.

— „Şi eu Ui făgăduesc, că te voi face fericită nu în lu­mea aceasta ci în cealaltă".

— Da, ele pot veni cu tine, ele şi încă altele. — Doresc să văd aci multi oameni."

Ap. 6-a Duminecă 21-11 — „Roagă-te pentru sărmanii păcătoşi, roagă-te pentru

lumea cea bolnavă." Ap. 7-a Marti 23-11

„Eu am să-ti încredinţez o taină. 0 taină care te priveşte

numai pe tine şi numai lie ìli este destinată. Făgădueşte-mi că nu o vei destăinui nimănui pe lume."

— „Şi acum, fiică, du-te, şi spune preoţilor să mi se zi­dească aci o capelă." Ap. 8-a Miercuri 24-11.

— „Pocăinţă, Pocăinţă, Pocăinţă." Ap. 9-a Joi 24-11.

— „Fiica mea, voiesc să-ţj încredinţez acum încă un ul­tim secret nici pe acesta cum nici pe celălalt nu trebuie să-1 comunici nimănui."

— „Şi acum bea şi te spală la isvor şi mănâncă plante­le ce cresc acolo."

— „Nu într'acolo trebuie să mergi, nu din Gav trebuie să bei."

— „Din isvorul de colo trebuie să bei." Ap. 10-a Sâmbăta 27-11.

— „Sărută atunci pământul drept pocăinţă pentru cei păcătoşi." Ap. 12-a Luni 1-1II.

— „Ei te înşeală 1 Acesta nu e al tău." Ap. 13-a Marti 2-Ul.

— „Doresc ca lumea să vie aci în procesiune." Ap. 16-a Joi 25-111. Buna Vestire

— „EU SUNT NEPRIHĂNITA ZÂMISL1RE."

Ceia ce fără a fi arsă ai conceput focul Dumnezeirii şi ai născut fără sămânţă pe Domnul isvorul vieţii, ceia ce eşti plină de dar, Născătoare de Dumnezeu, mântueşte pe cei ce te mărese pe tine.

La mănăstirea din Ne vers: lângă racla Bernadetei.

Omşul franţuzesc aşezat în drumul Parisului se ridică pe ruinele unei străvechi cetăţi romane, din Galia latină de odi­nioară. Străzile mai mult înguste nu amintesc aproape cu ni­mic simetria celorlalte oraşe moderne ale Franţei. Drumurile se împrăştiau în deal şi în vale, ca ramurile unui stejar bătrân, în ziua aceea înourată de August sub o ploaie înceată de foi de castan ce pluteau purtate de un vânt subtire, vestitori ai toamnei ce se anunţă timpurie.

Drumul ce duce la Saint Gildard, mănăstirea surorilor, e unul din cele multe, ce urcă dealul cel mare din partea de miază-noapte a oraşului : el poartă numele fecioarei care a despresurat Orleans-ul şi a încoronat de rege al Franţei, în catedrala regilor din Reims-ul cucerit, pe slabul rege Carol VII. Se numeşie „Rue Jeanne d'Arc".

De o parte şi de cealaltă a drumului, din gradinele vile­lor elegante şi franţuzeşti, ramuri de copaci seculari, picură prin umbra lor în drum, fărâmele de soare plăpând, ca o su­medenie de galbeni auriţi. Prin mijlocul drumului pietruit cu blocuri mari, ca un drum roman, rar trece câte un car cu două roate mari, trase de un catâr ce calcă greoi şi leneş, pitores­cul acestor regiuni centrale ale Franţei.

Urcăm drumul. Gândul se întoarce spre Lourdes-ul pără­sit de curând. Amintirile se desprind din carii de rugăciune, şi din rândurile celor doi miraculali, care au povestit istoria Sf. Fecioare de Lourdes, finul Henri Lasserre, şi decisul M. Estrade.

Tot astfel cu capul în jos şi trupul aplecat, şi nu e atât de mult de atunci, va fi trecut pe aci, micuţa Bernadetta Sou-birous. §i poate că umbra aceloraşi ramuri va fi alintat, ca o primă binecuvântare, fruntea senină şi mâinile mici şi albe, ale aceleia căreia Regina cerului şi-a fost arătat chipul ei prea­sfânt. Va fi păşit pe aci cu pasul mărunt, ca acelora obişnuiţi

cu drumul pe jbs, în haina ei de sărbătoare, săracă dar îm­bogăţită de curăţenie, cu „capucion"-ul alb ca'n ziua aceea în care i s'a arătat Lumina de sus.

La braţul put<n încovoiat peste o legătură cu micul ei avut, avea fata senină şi cugetul drept.

Ca şi noi, câţiva ani în urmă a ajuns preafericita la poar­ta masivă de fier, în faja zidului înalt şi poate prea sever pen­tru fiinţe blânde şi delicate ca dânsa . Ca şi noi, atunci va fi tras mânerul, şi va fi răspuns de dincolo din curte un glas de clopot prea tare. Va fi întins apoi ochii către valea verde îm­bătată de nostalgice amintiri, şi pentru ultima oră poate să-şi fi adus aminte de Lourdes-ul din vârfurile înalte şi ascuţite ale Pirineilor.

Ziua de 11 Februarie, 1858. 0 zi umedă şi rece de sfâr­şit de iarnă. Clopotul bisericii parohiale, — cu glasul lui de preot bătrân şi bun, — suna Angelus. Nişa din stâncă, delà poalele ei Gave-ul rostogoleşte cuvinte de argint şi sgomotul se repetă a două oră. Ce va fi? 0 lumină, cum nicăiri nu s'a văzut. Şi o doamnă frumoasă, atât de frumoasă îmbrăcată în alb, cu o centură albastră de culoarea înălţimilor albastre, cu mâini fine şi un rozariu de mărgăritar. E atât de frumoasă Doamna, fata ei atât de senină şi din altă lume, că ea Bernadeta, a căzut în genunchi, rugându-se unica rugăciune ce o ştia : Rozariul.

Bernadetta, atunci când ai trecut poarta mare de fier, ştiind că niciodată nu vei mai revedea Lourdes-ul, ce ai sim­ţit tu în jnima ta distinsă, cu rezonante de orgă de catedrale apusene ? Cât dar s'a oprit în ochii tăi mari şi feciorelnici !

Curtea mănăstirii e mare, pietruită cu pietra mari, la dreap­ta, cum intri, un altar şi o nişă îti aminteşte brusc Lourdes-ul. Şi acolo ard câteva luminări, topindu-se încet ca o rugăciune din gura unei fecioare. Stau drepte, evlavioase, cu vârful aprins şi cald. 0 călugărită în haină cernită se roagă cu fata în mâini. Venirea noastră nu o turbură nimic, deasupra capului ei este statuia Preacuratei, care zâmbeşte ceresc luminii unei luminări cu flacăra plăpândă şi tremurătoare.

Aşa era îmbrăcată şi Bernadeta, — devenită acuma sora

Marie-Bernard. Numai că Bernadeta era mai gingaşă. Aceste stânci vor fi fost udate de lacrimile ei din rugăciunea aminti­rilor locurilor scumpe vor fi sfinţite de genunchii ei, de mâi­nile ei împreunate. Pe aci e multă linişte. Parcă toată lumea merge pe vânturi, cu degetul la gură. Noi privim în jos. Dea­supra noastră cerul s'a deschis puţin. O rază de soare se res-frânge de un geam al capelei. Este un îndemn. Nu de mult un mormânt s'a deschis, sunt poate numai cincizeci de ani, şi din racla sfinţită, unde s'a odihnit trupul preafericitei Berna-dete, care va învia la capătul lumii, s'a găsit ea intactă, aşa cum era când adormise somnul cel lung, din care toti ne vom trezi odată în fata judecătorului suprem. Cum ar fi putut pu­trezi trupul ce a contemplat pe aceea care e mai sfântă între sfinti, ochii aceia care au privit pe mama lui Dumnezeu. Fata aceea pe care s'a resfrânt lumina reginei cerurilor.

Am văzut-o şi noi pe Bernadeta. E aşezată în capelă, într'o raclă de sticlă. Parcă a murit eri. Legile naturii n 'au vă-tămat-o cu nimic. E un mort mic, puţin încovoiată, tine mâi­nile pe piept, gura fină închisă, pleoapele sunt două petale de ceară. Respiră toată fiinţa ei atâta seninătate, atâta fericire de parcă în veci a rămas resfrânt pe chipul ei privirea Preacura­tei. Lume nu e multă pe aci. Putinii vizitatori, unii sunt atât de mişcaţi că i-am văzut plângând cu stropi mari, alţii au ră­mas uimiţi. Noi nu îndrăsnim să ne privim în ochi, după emo­ţia Lourdes-ului, aceasta a doua emoţie ne-ar fi copleşit pe deantregul. Ingenunchiem şi privim pe micuţa sfântă. Ne su­râde, de acolo de sus, pe lângă Preacurata, la capătul ei se roagă rozariul o călugărită, încet, cu ochii închişi şi cu capul rezemat de mâini, la capătul calalalt ard două luminări : şi se resfrâng de sticlă în umbre argintii. Niciodată nu am simţit mai bine decât aci sfinţenia morţii, de care semenii mei se tem atâta.

Iată acest trup. Când vor suna arhanghelii din trâmbiţele lor lungi de a ramă — acest trup se va deştepta în haina lui de sărbătoare, şi va străluci, căci se va resfrânge pentru veş­nicie lumina sf. Treimi. — Privind u-o îti lasă în suflet pace, încredere şi o dorinţă ciudată, dar sfântă, de a putea fi cândva cât mai mic şi mai neînsemnat, căci „aci poti fi în împărăţia

mea mai sus" . Ce splendidă virtute e smerenia ! Iată pen­tru Bernadeta clipa de rătăcire în valea lacrimilor a trecut, aşa cum va trece şi pentru noi fără excepţie, şi acum ea s 'a pre­zentat în fata judecăţii. La dreapta ei a stat Măicuţa cea du­ioasă. Hristos Dumnezeu şi stăpân, va fi apărut în faja ei în toată lumina Gloriei Sale. ÎN LOC DE JUDECATA UN ZÂMBET. — Fii binevenită fiica mea ! N'a fost mult traiul tău, dar I-ai folosit tot pentru mine, ai preaslăvit pe mama mea. Acum ori­ce suferinţă s'a sfârşit. împărăţia cerurilor îti apartine. Şi ce frumos e cerul. Sfântul Alfons de Liguori spune, că fata unui suflet din lumea de veci e mai frumoasă, decât toate frumuseţile lumii.

Iată ziua cea mare a sosit. Clipa hotărâtoare a venit. Şi ce curând (? I). Bernadeta în odaia ta mică suferiai durerile agoniei. Ultima luptă, poate cea mai grea. Viata în tine se stin­gea, cum în zilele de Paşti se sting luminările în biserici şi te topiai încet ca o luminare de ceară parfumată. Acolo în col­tul patului tău, în inima ta învăţată să renunje la tot, de data aceasta, ca niciodată, vei fi dorit să-ti apară „Imaculata Con-ceptjune", te-ai fi sculat din patul unde te răstigneau durerile morţii. Te-ai fi îmbrăcat în haina ta de sărbătoare, şi îngenun­chind, ca la Lourdes, la marginea Gave-ului, ai fi început să reciti rozariul. Ce aproape eşti de Regatul ei, şi ce lungi şi nesfârşite sunt aceste clipe din urmă.

0 rază de soare s'a resfrânt pe chipul tău — şi poate că vei fi revăzut-o — să-ti conducă paşii în fata Fiului ei Dum­nezeu mântuitorul nostru. Bernadeta, Ea ti-a vorbit în „Patrie" şi ti-a zis „vous", căci simpla ţărăncuţă incultă şi necunoscu­tă, pretuia în ochii singurului Rege absolut» mai mult decât toii ceilalţi semeni ai tăi la un loc.

Nu ne reamintim cât am stat lângă racla Bernadetei. Timpul trece uneori atât de repede şi, reveniţi în lume, mer­gem către o capitală catolică, poate tot atât cât Roma sfântă, spre Parisul cel atât de plin de taine şi de biserici sfinte.

Fără să vreau, pe drum mi-am amintit de cuvintele din sfânta Scriptură: Cine are ochi de văzut să vază, şi cine are urechi de auzit să auză.

Dr. ANTON VLADIMIR FROLLO, advocat, Bucureşti.

Convorbire cu o contimporană a Sf. Barnadeta.

In strada Roule-la Neuilly, — la Paris — se află o mănăs­tire a surorilor de caritate din Nevers; acelaş ordin care ve­ni în ajutorul Bernadettei la Lourdes, apoi o primi ca soră, la Nevers, unde ea muri în 1879.

Un redactor al ziarului „l'Intransigent" s'a dus acolo să vadă pe una din cele trei contimporane, ale aceleia ce a fost recent canonizată la Roma.

Sora Angela, se afia tocmai la mănăstirea din Nevers, când Bernadetta, însănătoşi, fără să ştie, numai atingându-1, pe un copil paralitic.

— „Intr'o zi, adăugă ea, am primit veşti extraordinare de alarmante, în ceeace priveşte sănătatea mamei mele. Sora Maria-Bernard îmi z ise : „Linişteşte-te, nu e nimica ! " Am aflat mai târziu, că chiar în clipa aceia, mama mea încetase de a mai fi bolnavă.

— Şi Bernadeta, ale cărei miracole face să ia drumul spre Lourdes 6000C0 de pelerini anual, nu avea o sănătate deloc solidă.

— Se născuse atâ de slăbuţă ! La vârsta de zece ani, ea începuse să aibă crize teribile de astmă : lipsă de aer, hra­nă insuficentă. Copiii Soubirous nu au fost surprinşi mâncând ceara care cădea delà lumânăr i?

Totuşi caracterul nu i se înăsprise. Taciturnă poate, dar totdeauna mulţumită şi răspândindu-se în voiciune când o sur­prindea veselia. Avea chiar mult spirit, această fată din Pirinei.

— „Se sare pe coardă la noviciat, întrebă ea când a ve­nit. La nevoe aş putea să învârtesc coarda. Se întâmpla ade­sea să cânte mici bucăţi, în limba „patois" şi se amuza de uimirea nostra care nu înţelegeam nimic.

Când cineva o obosea cu întrebările, referitor la „apari­ţiile" ei, răspundea : „Nu mă plictisiţi 1 "

Intr'o zi la Lourdes şi-a pălmuit fratele, care totuşi era atât de sărac, pentrucă îndrăsnise să primească delà un vizi­tator 2 franci. Căci ea ura banii. Semăna cu părinţii ei, ruinaţi în deosebi pentru generozitatea lor.

Limbajul ei era naiv, accentul dulce, convingător. Ca şi Jeanne d'Arc, ea fermeca prin claritatea, simplicitatea, bunul simt al răspunsurilor ei calme, dulci, cu toată impetuozitatea rasei. încăpăţînată, d a ; adesea „bondeuse" sau nerăbdătoare; uneori de o francheţă excesivă, şi totuşi de o cuminţenie puţin comună.

Ea prefera textele sacre rugăciunilor nouă şi aceasta viitoare sfântă nu putea suferi viata fadă a unora. Odată scria fratelui e i : „Pentru nimic în lume nu aş vrea să te faci preot numai pentru a-ti face o opoziţie.

Ea însăşi, se gândise mult înainte de a se decide să fie călugărită.

Bernadetta suporta admirabil suferinţele ei fizice sau mo­rale. Cum, se spunea că Sf. Fecioară i-a promis Paradisul, ea răspundea — „Ce are aface, asta nu înseamnă că nu trebue să fac ca să-1 câştig". Şi făcând aluzie la apariţiile cu care Sf. Fecioară o gratificase odinioară, ea răspundea : — „Nu sunt de cât o mătură. După serviciu, e natural să fiu pusă într'un colt". -

A stat şapte ani la infirmerie, o ajutoare de infirmieră, aproape totdeauna bolnavă. Ea a fost deasemenea întrebuin­ţată la bucătărie, pentru spălatul vaselor, etc.

In ultimii ani trăia mai mult în pat, torturată de cele mai crude suferinti. Dureri de dinţi, reumatisme, palpitaţii, scuipa sânge, fără a se uita astma ei, ca şi umflarea genunchilor, şi pe deasupra totul se complicase cu o carie a oaselor.

Dar iată ce e mai uimitor: cu toate bolile de care era încercată, cu toate cele trei exhumatjuni, cu tot aerul, lumina şi căldura, Ia care e supus de ani, nu numai că micul ei ca­davru (care n'a fost niciodată îmbălsămat, şi pe care toată lumea poate să-1 vadă), a rămas intact, dar atitudinea e plină de gratie".

Calendarul 20 — XII - 33.

DRAPELUL ROMÂNESC LA L. Anul acesta, la 8 Decemvrie, de ziua Imaculatei Concep-

liuni, a fost hotărâta canonizarea Bernadetei Soubirous. Nu credem că există catolic, care să nu cunoască şi numele ace­leia, căreia Sfânta Maria i s'a arătat şi miile de minuni ce s'au întâmplat la Lourdes. Zidurile măreţei biserici, înălţată după cererea Sfintei Fecioare, sunt căptuşite de ex-voturi, mar­tori ai binefacerilor primite de credincioşi prin mijlocirea Ma­donei din Lourdes, iar drapele nenumărate stau atârnate în semn de închinare neîntreruptă din partea tuturor naţionalităţi­lor ce s'au perindat pe acolo.

Spre bucuria acelora, care ar dori să-1 ştie în Lourdes şi drapelul românesc, ţinem să arătăm, cum se împlinesc odată cu cei 75 de ani delà aparitiunile Maicii Domnului şi 50 de ani de când drapelul românesc a fost purtat şi închinat în Lourdes Sfintei Fecioare Neprihănite.

Ţi-se poate lesne întâmpla să vizitezi Basilica, fără să-1 zăreşti. Noi, care ştiam că este acolo, nu l'am văzut totuşi, când am mers pentru prima dată la Lourdes; uitasem să no­tăm pe acasă locul precis unda se află. Aşa de multe şi în­grămădite stau acolo, steagurile diferitelor ţări şi provincii, în cât nu l-am descoperit pe al nostru, deşi, parcă dintr'o atrac­ţie mistică, ne-am închinat în sfânta Basilica a Imaculatei exact dedesubtul lui, adecă în capela Sf. loan, a patra din partea dreaptă a Basilicei.

Ziua, când a fost luat în primire la Lourdes drapelul nos­tru, este ziua de 22 August 1885, însă clipa în care a încolţit ideea aducerei unui drapel românesc în Lourdes a fost ziua de 16 Iulie, 1883, adică precis ziua jubileului de 25 ani delà cea din urmă aparifiune a Maicii Domnului.

Din moment ce avem pe coperta revistei fotografia dra­pelului, nu ne vom opri la descrierea lui şi nici nu vom po­vesti cum s'a făcut instalarea lui în Lourdes, ca să nu repe­tăm cele scrise cu destule amănunte în cartea tipărită la Iaşi, biblioteca „Presei Bune" cu titlul: „Lourdes în strălucirea mi­nunilor sale", anul 1931.

Vom povesti, însă după cele scrise de însuşî iniţiatorul aducerei drapelului românesc la stânca Masabielei în cartea „La Romenia ed il Pellegrinaggio francese della Saluto" Vene­zia 1886 tot procesul sufletesc, care a precedat falnica şi în-duioşatoarea ceremonie delà 22 August 1885. Ne vom servi în scopul acesta şi de notitele personale inedite ale autorului, al cărui nume îl vom da sub iniţiala G. aşa, precum şi 1-a dat şi el în publicaţia menţionată.

Aşa dar în dimineaţa zilei de 16 Iulie 1883, G. . în mij­locul unui pelerinaj de Italieni se închina înaintea Grotei din Lourdes către Fecioara Prea Curată pentru multele şi grelele sale nevoi ; o boală iremediabilă de ochi îi pricinuia pierderea totală a vederii cu ochiul drept şi după prevederile medicilor în scurt timp trebuia să-i răpească şi vederea ochiului stâng, ceea ce i-ar fi pus capăt carierei sale de profesor, numit abia la câţiva ani la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti şi ar fi lăsat în mizerie numeroasa lui familie : pe lângă aceas­ta un şir întreg de nenorociri îi puseseră Ia încercare credinţa lui în Dumnezeu. înconjurat, deci, de perspectivele cele mai triste el, singur Român, şi poate primul Român, venit în pele­rinaj la Lourdes — România însăşi împlinise abia doi ani de existentă — cerea pentru sine autorul Reginei Cerului în nu­mele Ţârei, pe care o reprezenta, convins că Mama cea bună a noastră a tuturor nu putea să nu-şi reverse mila Ei şi asu­pra fiilor României şi nădăjduia să fie unul dintre primii pri­vilegiati. De aceea în timp ce mulţimea spunea rugăciunile rozariului în limba italiană G. . . răspundea pe româneşte.

Pe când se închina în felul acesta, un gând îi veni, cum de multe ori se întâmplă în Lourdes, gândul uitărei de sine în favoarea unui frate şi mai oropsit. G. . . simţi dintr'odată în sufletul său toată jalea morală de care suferea tara luî iu­bită şi astfel, în loc de a mai cere în numele patriei sale vin­decarea proprie, se hotărî ca în numele suferinţelor sale să ceară Maicii Domnului îndurare pentru poporul său. Ridică deci glasul cât putu de mult făcând să răsune pe malurile Gavului un adevărat strigăt de ajutor către Fecioara neprihă­nită în scumpa limbă românească.

Inspiraţia divină nu se mărgineşte de obicei la indicarea voinţei Prea înaltului, ci trasează şi linia de conduită pentru realizarea ei. Astfel G. se întoarse delà Lourdes cu planul, ca să nu zicem numai cu visul, a trei lucruri de împlinit: tradu­cerea în limba română a istoriei Madonei din Lourdes a lui Lassere spre a face cunoscute Românilor, în justa lor propor­ţie şi lumină, evenimentele din Lourdes; un steag românesc de atârnat în Sanctuarul Imaculatei şi un pelerinaj sau cel pu­ţin o delegaţie de Români la Grota Masabielei ca să-şi închi­ne steagul lor Sfintei Fecioare. Câtetrele punctele semănau mai mult a vis de cât a hotărâre, întru cât păreau unul mai ne­realizabil de cât altul. Cum să scrie G...... o carie, când boa-, la sa de ochi cu greu îi îngăduia citirile necesare pentru cur­sul lui? Şi chiar dacă nu ar fi scris-o, cu ce bani ar fi putu­t-o publica, dată fiind situaţia lui materială foarte precară ? Pentru acelaş motiv şi realizarea steagului părea imposibilă! cu atât mai mult înjghebarea unui pelerinaj. Totuş aceea ce vine delà Dumnezeu se realizează şi piedicile materiale sunt cele mai slabe, Mens agitat molem !

G. . . Se întoarce delà Lourdes fără să-şi fi obţinut vin­decarea, însă ochiul stâng, în contra aşteptărei medicilor, îi iă^ mase statu quo, adică foarte miop dar utilizabil, până la moar­te. Afară de aceasta o mare bucurie, de natură spirituală îi procurase Fecioara Sfântă din Lourdes; un membru al fami­liei sale grav bolnav şi care jurase că nici o dată preotul nu-i va călca pragul casei se convertise şi, citind traducerea româ­nească a Istoriei Madonei din Lourdes, fu pătruns de cea mai smerită şi entuziastă evlavie către Fecioara Neprihănită. Boa­la însă i-se agrava, dar pietatea nu-i scăzu, din potrivă trecu în vieata cealaltă în chipul cel mai pios. înainte de a muri, lăsa o mică sumă pentru pregătirea steagului românesc în cin­stea Sfintei Fecioare. Văduva lui şi G. . . adăogară ce putură şi astfel alcătuiră suma de bază pentru facerea steagului ; pri­mul ajutor din afara familiei lui G. fu suta de lei ce o căpă­tă delà starila Doamnelor Engleze din Bucureşti. încetul cu încetul ajutoarele se înmulţiseră ; câteva doamne din Brăila trimiseră 300 de lei, în timp ce delà Iaşi soseau 800 de Iei

din partea episcopului Camilli şi a unor persoane din..GaIeii. Arhiepiscopia Bucureştilor şi clerul Seminarului, precum şi pa­rohul Craiovei şi câţiva laici trimiseră de asemenea ajutoare însemnate astfel că împreună cu obolul lor ş i ' a l maiimultor ortodocşi chiar se strânse o sumă suficentă, pentru că Ia înce­putul lui Ianuarie 1885, să se fi putut face comanda steagului casei Biais din Paris. Desemnul fu făcut de cătră fiica profe­sorului de Sion din Paris, îşi luară angajamentul să vegheze la exacta şi cât mai rapidă execuţie a lucrului la fata" locului, în acelaş timp din toate părţile se îndreptau rugăciuni cătră Dumnezeu pentru fericita isbândă a planului : în Bucureşti, în diferite alte oraşe din vechiul Regat, în Transilvania, în Aus­tria, la Nazaret, şi la Sf. Mormânt, la Bordeaux şi chiar la Lourdes, iar în Paris la Montmartre se făcură rugăciuni publi­ce pentru România, de asemenea şi în Venezia un preot ze­los, prieten cu G. . . făcea propagandă printre credincioşi pen­tru a obţine rugăciuni în favoarea operei întreprinse.

Locuitorii Bucureştilor nu vor uita niciodată ziua de 22 Aprilie, 1885; era ziua funerariilor marelui patriot delà 1848, C. A. Rosetti. La măreţul cortegiu funebru, care-I însoţea la groapă pe patriarhul şi sfetnicul liberalismului din România pentru prima oară fâlfâi, semeţ în ochii publicului, steagul ro-şiu de culoarea sângelui al grupărei socialiste. în aceeaş zi primea G. . . delà Paris ştirea că steegul român al Imaculatei era gata 1 Despre acest steag poporul bucureştean nu ştia ni­mic, celuilalt nimeni nu-i dase importantă. Şi totuşi cine ar fi putut spune încă de atunci Bucureştenilor, că între aceste do­uă steaguri va fi să se decidă într'o zi soarta lor!

încă înainte de terminarea steagului, G. . . intrase în co­respondentă cu zelosul episcop catolic de Iaşi N. Camilli. Aces­ta fără a cunoaşte intenţia lui G. . . de a traduce în limba română Istoria Madonei din Lourdes a lui Lassere, îl îndem­nă la aceasta, iar la obiecţiile lui G. în privinja boalei sale de ochi şi a lipsei de mijloace pentru tipărire, îi răspunse cu o sfântă îndrăzneală : — „Ei bine, eu iii poruncesc, ba încă ime­diat să te apuci de lucru" şi îşi tei mină scrisoarea cu vorbele: .„rândurile mele \[i vor sosi tocmai în ziua de 8 Decemvrie,

5

când credincioşii de pretutindeni serbează Neprihănita Zămis­lire a Maicii Domnului. Să-ti fie acesta un îndemn în plus".

Scrisoarea Möns. Camilli îi sosi de fapt lui G. în ziua Imaculatei Conceptjuni şi G. . . ascultând cu sfinţenie cuvintele prietenului său episcop, până în seara zilei de 8 Decemvrie, 1884, prima pagină a cartei lui Lasserre era tradusă pe româ­neşte. Fără a mai tine seamă de pericolul agravărei boalei sa­le de ochi G. . . grăbi lucrul şi astfel până la sărbătoarea Bunei Vestiri cele 400 de pagini franţuzeşti erau toate traduse şi transcrise gata. Episcopul Iaşilor, cari îl silise, am putea spune, pe G. . . să facă traducerea, odată lucrarea terminată, nu se dete în lături de a face el întregul sacrificiu bănesc al tiparului şi astfel vara anului 1885, văzu şi apariţia acestei cârti datorită diecezei moldoveneşti, care initia cultul Sf. Fe­cioare din Lourdes şi prima congregaţie mariană din Româ­nia veche.

Nu putem trece cu vederea şi această memorabilă coin­cidentă ; în aceiaşi zi în care la Curtea de Argeş se inaugura cu cea mai mare pompă minunata biserică a Argeşului, în satul Butea din judeţul Roman se inaugura cultul Fecioarei din Lourdes cu o procesiune de peste zece mii de ţărani, ca­tolici, care cântau cu tot avântul inimei lor pentru prima oară pe româneşte : „Fecioara la Munte". Moldova, partea Regatu­lui Român, unde mai repede şi mai intens eşiră la iveală doc­trinele materialiste-socialiste, fu din grija Providenţei şi locul unde începu mişcarea de apropiere cătră Aceea, care are che­marea de a răpune singură toate ereziile.

In vara anului 1885, trebuia, deci, drapelul românesc ter­minat la Paris să fie prezintat în Lourdes şi nu putea fi expe­diat acolo ca un obiect oarecare, ci trebuia închinat Sfintei fecioare de nişte suflete româneşti. Această dificultate le în­trecea pe celelalte două atât de frumos înlăturate. Cu toate acestea reuşi înjghebarea unui mic număr de pelerini din Ro­mânia. Şapte fu numărul acelora, care se găsiră în Lourdes, aşteptând sosirea steagului pe care aveau să-1 aducă din Pa­ris membrii pelerinajului national francez. Miile de pelerini Francezi, care acceptară să vie în Lourdes cu steagul românesc

şi care îl însoţiră în procesiunile măreţe, carea au precedat depunerea lui în Basilica, în mijlocul celor mai iubitoare şi entuziaste rugăciuni pentru România, fură primul act — act măreţ — de fraternizare catolică franco-română. Ca un amă­nunt deosebit de caracteristic al cordialitătei acestei înfrăţiri, fie faptul că steagul românesc merse alături de steagul îndo­liat al Alsaciei şi Lorenei, dându-i-se lui locul de onoare, iar rugăciunile se înăltară cătră cer egal de fierbinţi pentru reali­zarea ambelor sperante . . . franceză şi română.

Iată cum a ajuns steagul românesc în Lourdes spre a aminti, acolo, încontinuu Fecioarei Neprihănite, durerile şi do-» rintele noastre.

Prof. I. FROLLO

*) Iniţiala G. este pseudonimul cu care iscălea Tatăl d-lui Io»if Frollo : G. L. Frollo, care a fost profesor de limbi şi literaturi neolatine la Faculta­tea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, între anii 1878-1899. înserăm acesta pentru clarificarea cititorilor noştrii — deşi distinsul Autor şi iubitul nostru colaborator n'a făcut acestea precizări, în speranţa, că nu şe va supăra pe noi. De altfel, în anul trecut (1932) mai multe instituţii cultu­rale din Capitală eu serbat cu mult fast aniversarea de una sută ani delà naşterea sa, având în vedere, că amănuntele biografice ale regretatului pro­fesor universitar G. L. Frollo sunt cunoscute de toti delà serbările centena­rului din anul trecut, le lăsăm, ori, dacă ve fi cazul, vom reveni asupra lor cu altă ocazie . . . N. Red. din „Hori de crin".

O Propunere:

Cărjile foarte bune sunt totdeauna binevenite şi mece-natii generoşi nu lipsesc în scumpa noastră Românie mare. Iată de ce propunem reeditarea traducerii româneşti (de G. L. Frollo) a celei mai celebre cărţi despre Lourdes „Istoria madonei din Lourdes" a renumitului Henri Lasserre (sus pomenitul). Vezi şi articolul „Cârti vechi citite" pag. 144.

nof. red.

La Ordinea Zilei La Lourdes: Cu Păr. Gala Galaction şi D. Nanu

Multi Români — şi încă de marcă — s'au dus în peleri­naj individual sau colectiv la Lourdes, însă iniţiativa Păr. Gala Galaction, — renumitul scriitor şi a Dlui D. Nanu, — străluci­tul poet şi bunul tălmăcitor al marilor poeti străini, de a pleca în pelerinaj la Grota Apariţiilor Preacuratei la Lourdes, merită să fie încrestată pe răbojul acestui număr închinat soliei Prea-sfintei Fecioare din Lourdes.

Că secretar şi redactor totodată al revistei regret că am fost în Franta toată vara trecută şi deci n a m putut urma şi sprijini cum se şi merita măreţul lor proiect : o întreagă delegaţie de Români neaoşi, ortodoxi şi uniti, în cea mai deplină frăţie, şi sub scutul Reginei Cerului — plecând împreună din capita­la României mari şi, cutreerând o bună parte din Italia şi Franta, aducând un omagiu national Maicei sfinte şi spunând mulţu­mită noastră Cerului, în acest sanctuar mondial unde se înfră­ţesc toate limbile de pe pământ.

Păr. Gala Galaction şi D. Nanu au publicat în vara tre­cută un ziar sau mai bine zis o foaie ocazională, pe care re­gretăm foarte mult că nu o mai avem, căci am fi dorit să ci­tăm mai mult din ea.

Acum câţiva ani, poetul nostru idealist D. Nanu scria despre Lourdes, în ziarul „Universul", cu competinta unui sa­vant, informaţia unui istoric, avântul unui poet inspirat şi mai ales cu inima unui bun patriot şi bun creştin, realizând o dată rhai mult frumosul program : Nu poti fi om deplin fără a fi bun creştin.

Oamenilor cu spirit larg, inimă caldă şi suflet mare, le spunem şi noi felicitări cordiale sau mai bine zis să-le răs­plătească Maica Sfântă apropiind inimile printr'o devoţiune mai sinceră către Pr. Sf. Fecioară Maria şi către Isus euharisticul şi punând aşa baza definitivă pentru realizarea Unirii religioa­se dorită de Isus.

ROMÂNAŞUL

România „Grădina Maicei Domnului"

De la Bucureşti — în mijlocul intelectualilor — până în părţile cele mai nordice ale Ardealului — in mijlocul poporu­lui credincios delà tară — mi-am dat seamă — cu o deosebi­tă bucurie sufletească — de evlavia specială pe care o poartă Românii noştri Preasf. Fee. din Lourdes.

Unul dintre cei mai buni făuritori ai Unirii politice a Ro­mâniei Mari, preotul unit sau greco-catolic Vasile Lucaciu, avea şi el această devoţiune dovedind mintea şi inima uni­versalistă a creştinilor învăţaţi şi iubitori.

Da, sub forme şi nume deosebite, sub ceriurile atâtor tări, e vorbă de aceeaşi Mamă-Bună Maria, chemată, cântată, ru­gată de atâtea suflete frământate în viata aceasta de surghiun ; însă cu iubirea lui înflăcărată pentru neamul românesc Păr. V. Lucaciu a scris cu o deosebită însufleţire despre „Maica. Ro­mânilor şi Biserica sf. Uniri".

Precum ne mândrim — cu drept cuvânt — de frumoasa lozincă „Nihil sine Deo", paralel trebue să ne fie s cumpă—caş i o garantie pentru un viitor tot mai strălucit — vechea legendă care a numit ţările româneşti „Grădina Maicii Domnului".

Avem şi noi atâtea sanctuare mariane cercetate de popo­rul nostru credincios. De pildă voiu păstra, până la moarte — amintirea unei zile de pelerinaj la mănăstirea din Bixad, pe un frumos deal, departe, în tara Oaşului, ( . . . — Maramureş,) : seara până noaptea târziu glasurile pelerinilor ridicându-se — prin mu­zica, limba sentimentului — până la cer, uitând toate tristetele pă­mânteşti ; dimineaţa o Sf. Liturghie evlavioasă şi bine cântată, o predică model şi într'adevăr apostolică, după aceea Sf. împăr­tăşanii nenumărate cu cântări de mulţumită. — Iată unul din­tre colturile plăcute cari pot să fie mândre că merită să facă parte din „Grădina Maicei Domnului" şi unde ne putem mân­gâia inima, preparându-ne, fiecare după putinţă, pentru peleri­najul către Lourdes din Franta.

MARIANUS

Lève-toi dans mon ciel . . . ( Eminescu )

Lève-toi dans mon ciel, o lumière sereine,

comme au rêve divin qui charma mon passé.

Apparais dans la nuit sombre de mes pensers,

o Mère sainte et toujours vierge, o douce Beine.

Mon pauvre espoir ne le laisse p a s trépasser, malgré le poids affreux des fautes que je traîne, et sur moi ton regard plein de larmes amènes, dans ta compassion, oh ! daigne l'abaisser.

*

Etranger dans le monde, au sein de la souffrance

sans bornes qui me vient de ma futilité,

je ne crois plus à rien et ma force est tarie.

*

Oh ! rends-moi, ma jeunesse, Oh ! rends-moi ma croyance. A nouveau montre-toi dans ton ciel étoile, que pour toujours enfin je t'adore, o Marie.

L. CODREANU

Mergem cu încredere la tronul darurilor !

LOURDES Din cetatea divină ai lunecat, Maria, spre pământul uitat în rele şi ger. Pe vârf de munte ti-ai arătat tăria, ridicând o cale-între-oameni şi cer.

Dealungul Gavului urca o stâncă Ducându-şi oile în val de amurg, 0 păstorită cu viată adâncă în pacea clipelor ce-alene curg.

Era curată, umilă şi caldă, gustul pământului no stăpânea. In apa sufletului vedeai cum se scaldă Doar o gândire firavă de nea.

în lungul paşilor tu ai oprit-o şi te-a înţeles : unire de vis. în pacea vremii ai abătut-o pe drumul cerului în fată deschis.

Pe malul Gavului acuma de treci în viers de aramă şi game de spume e n coltul tie hărăzit în veci un freamăt de viată imensă de lume.

MIA FROLLO

Cărţi vechi citite. Cărţi vechi găsite, într'o seară, în colturi ascunse de

bibliotecă. In fată ordonate, legate, sunt orânduite cărţile noi, cumpărate de tine an cu an şi cu dragoste legate . . Când în momentele d e reverie, Ie citeşti titlurile, fiecare are amintirea ei vie . . Uite aici: „Le roman de Paris" de Paul Fournier, vi­ce président des Parisiens de Paris . . Carte apărută în 1909, după documente furnisate de Victorien Sardou, împodobită cu 27 de ilustratiuni . . Carte elegantă, pe hârtie de lux . . cu poveşti parisiene, începând din vremea când Parisul era Lute­tia . . Carte cumpărată de mine, acum trei ani, pe „pont des arts" . . O vindea un gavroche . . la o tarabă impovizată, sub ochiul ironic al lui Henric al IV-lea, de pe calul său, do­minând perspectiva cea mai intelectuală a Parisului. O vindea un gavroche cu cinci franci . . numai, acum, când la 1909 cos­ta preţul fantastic atunci de 7. 50 . . Unde o găsise, de unde o luase? . . îmi puneam atâtea întrebări de vis, rătăcind cu ea, incomodă, mare, grea, dar ce plăcută povară, în antica insulă „Saint Louis" . .

1909 . . Dar eu am cărţi şi mai vechi, cărţi ascunse, cu foi ce abia se mai tin . . Sar delà locul meu şi febril încep să caut. La început, amintirea e şubreda, porneşte numai cu inconştientul . . pe urmă se clarifică . . Da, sunt două broşu­ri, publicate Ia Veneţia . . cam pe la 1886 şi 1887 . . „La Romenia ed il pelegrinaggio francese della Salute" şi „Culto a N. S. di Lourdes in Romenia" O tipăritură elegantă venetia-nă, sobră, cum rar se mai fac acum ediţiile de cărţi, deşi s'a ajuns la foarte mare artă şi acum, dar altfel . . o elegantă veche, o elegantă de vremea când piciorul chiar cel mai fru­mos era ascuns în gheată lungă poloneză şi linia gâtului chiar cea mai fină ascunsă până sub bărbie . . Vremea când tua-leta se purta în trăsură şi decolteul numai la serate de gală . . O nuanţă de discreţie . . iremediabil pierdută . . Vremea doamenelor Iui Carolus Duran . . Dintr'o amintire trec Ia alta . . Copil răscolind odată prin lucrurile mamei mele, i-am gă-

sit printre scrisori îngălbenite şi zapise de moşie . . o carte de vizită a lui Carolus Duran . . Şi de atunci, decâte ori încerc să'mi închipui pe mama prea — tânără elegantă . . o văd îm­brăcată în moda doamnelor pictate de Cnrolus Duran

Deasupra titluri, o miniatură . . Maica Domnului, aşa cum a apărut la Lourdes . . Aduc firesc broşurile în lumina actuală a canonizării Bernadetei . . Sunt inai recente, decât îmi putea închipui dorul meu de atunci de cărţi vechi . . Sunt scrise de profesorul universitar Luigi Frollo, al cărui centenar s'a sărbătorit anul trecut . . Ele povestesc începutul românesc al cultului Maicii Domnului din Lourdes . . Primul şi al doilea pelerinagiu al lui acolo . . Profesorul Frollo a cunoscut vre­mea, cum spunea el singur, când România era deabia născu­tă . . A prins bătrâneta unui Rosseti şi savoarea prieteniei cu Haşdeu . , Şi a spus şi el cuvântul hotărâtor în organizarea occidentală a României şi a fost primul român care a făcut pelerinajul delà Lourdes, a cunoscut pe Lasserre, cel care a scris viata Bernadetei, prima carte care vorbeşte de minunile delà Lourdes, i-a fost prieten, a tradus această carte pe româ­neşte, şi tot el spune în a doua broşură, instalarea primei grote cu statuia în alb şi albastru, pornită de la Lourdes în satul Butea, în judeţul Roman, instituită de parohul bisericii catolice de acolo, franciscanul Giuseppe Corredini, în urma vindecării miraculoase de febră tifoidă, citind traducerea în ro­mâneşte a lui Lasserre. Deci, încă de la începutul României occidentală, soarta ei a fost legată de Lourdes . . Când profe­sorul Frollo s'a dus cu un pelerinaj italian, pentru prima dată la Lourdes, în 1883 . . pentru vindecarea ochilor, ce amenin­ţau să-1 orbească înainte de vreme, a făcut în fata Grotei trei propuneri ce în momentul acela i se păreau irealizabile: Să facă şi să ducă un steag românesc la Lourdes, să traducă pe Lasserre în româneşte şi să facă primul pelerinaj acolo. Aces­tea au fost spuse împreună cu rugăciunea ferventă de a pri­mi Maica Domnului să ocrotească România, pentru prima da­tă pe româneşte, în mijlocul atâtor glasuri din lumea întreagă.

Cartea îmi spune cum toate s a u îndeplinit, cartea a do­ua îmi spune, cum s'a făcut primul cult al Maicii Domnului

din Lourdes în România . . Faptele se înlăntuesc însă*minunat. Toate vin la timp aproape mi'aculos . . Un episcop ordonă unui om pe care nu-1 cunoştea personal şi aproape orb, să traducă pe Lasserre şi el se execută . . traducerea curge şi ochii rămân la fel, cum i-a plăcut Maicii Domnului să nu-1 vindece complect, dar să-i lase vederea aşa slabă, până la moarte . . Numai o vorbă spune şi fata lui cu mare talent la desen, şi desenează . . steag J I , amestec fericit de gratie france­ză şi stil vechi românesc, cu litere cirilice . . banii se strâng de peste tot şi steagul e lucrat la Paris, brodat de călugăritele de la Notre-Dame de acolo şi executat de casa Biais . . După doi ani, şapte români, primii aşteaptă la Lourdes, marele pe­lerinaj francez, care-le aducea steagul românesc . . ce fu de­pus în rând cu toate celelalte, cu rugăciuni imense spuse de Franta catolică pentru România . . Am recitit broşurile şi du­pă obiceiul meu am căzut pe gânduri . .

înfiripam sufletul dispărutului de atâta vreme, din mijlo­cul oamenilor. Cum era omul pe care Haşdeu îl onora cu prie­tenia lui, care-1 vedea pe Maiorescu aproape zilnic, care stima atât pe prima lui soţie? . . .

Desigur că în lume, în lumea sa universitară, era savan­tul, cu sufletul îmbrăcat în haina internaţională a savantului, preocupat în rând cu colegii lui, de problemele culturale ale timpului . . dar nu numai acela era adevăratul Frollo . . La biroul lui de scris, în corespondenta cu prietenii întru Domnul, dimineţile la catedrală ; acela cine Tar fi urmărit, l'ar fi desco­perit pe adevăratul, întregul Frollo. Şi acela se desprinde pen­tru mine, din aceste două cărţi.

La universitate lucra în felul românesc, pentru cultura României, dar în taina sufletului său, lucra pentru ceva mai important decât toate culturile lumii, pentru salvarea sufletu­lui ei . . Cine-i erau colaboratorii îndepărtaţi ? Francezi . . . . Cine Ia Lourdes? Asomptioniştii cari instituiseră ordinul bran­cardierilor, ajutorul benevol şi cosmopolit al bolnavilor . . . Pe cine întâlneşte el acolo în mulţimea delà Lourdes? Pe părin­tele Bailly, fondatorul ziarului „La Croix" . . Ce minunată legă­tură 1 . . Ce s'a început odinioară aproape temerar, se continuă

acum, se continuă mereu cu aceleaşi elemente, cu aceiaş râvnă subterană a câtorva suflete, ce pe zi ce trec se înmul­ţesc şi roadele sunt mai îmbelşugate.

Dar şi pentru ori ce literat de acum, broşurile sunt pline de poezie . . Sunt pasagii unde stilul are o armonie lentă, vir­giliana . . mai ales când descrie Lourdes-ul, în ritmul sufletu­lui său, mulţumit că a ajuns şi pe lângă toate minunile care le vede, mai are şi darul de a fi frumos: „Bella era Lourdes in quel giorno ! 11 tempo durava caldo e tranquillo e la natura sfogiava tutta quella maestria di colori, di tinte el di sfuma ture . . . etc.

Poet cu desigur şi când urmăria în literatura româneas­că toate poeziile închinate Maicii Domnului şi le traducea în versuri italieneşti . . poet fu şi când traduse pe româneşte cânticele Măriei cântate la Lourdes . .

In cinstea Sf. Bernadeta, aceste pagini, scoase din cea ce primul cruciat român al Maicii Domnului le scrfse cam pe Ia anul 1886 . . .

Soarta tării mele nu a făcui-o numai marii noştri oameni de stat, ci printr'un fir subtire de aur, a fost legată şi de stân­ca delà Massabielle . . . .

Câte nu s'au întâmplat de atunci! §i câte nu se vor mai întâmpla, în felul cum inodară evenimentele de la început.

Cărţi vechi, cu discreţia voastră de ungher de bibliotecă, aveţi uneori atâta putere de evocare, sunteti vechi numai în timp, menirea voastră a prins însă de la început firul eterni­tăţii şi noi dacă vă uităm, nu-1 mai prindem . . dar el există . . oricând îl putem relua un ceas mai de vreme.

MIA FROLLO

Cel ce mă află pe mine află VIAŢA şi va primi mân­tuirea de la Domnul.

„Calea lui Traian" Găsim în multe parli din România Mare urme vădite şi

frumoase ale puternicilor şi largilor şosele romane. Ne vorbesc într'o limbă de două ori lap'dară de strămoşii noştri de la Roma.

Dar precum astronomia populară numeşte „Calea lui Tra­ian", calea lactee, aceasta dungă alburie, acest măreţ, inefabil şi divin strat de stele de aur semănate pe fondul albastru al cerului, aşa Românii noştri buni geografi şi buni istorici ar pu­tea să ne vorbească mult mai pe lung şi mai la inimă de un alt câmp sau strat glorios de stele albe, luminoase şi cal­de, care este România Mare cu constelaţiile ei de capele şi bi­serici vechi şi moderne, închinate Reginei Cerului. De Ia vechiul Tomis sau moderna Constanta până la Maramureş, din Banat până în Bucovina, din Basarabia până în Crişana, sentinela de vest, câte sanctuare închinate Preacuratei, cari au fost şi sunt tot atâtea stele călăuzitoare care ne arată o altă cale a lui Traian : drumul spre Roma, leagănul nostru şi mai bine încă: drumul spre cer, patria noastră sufletească.

Sf. Bernard de Siena expunea astfel divina lege a milei şi a rugăciunei : Fiecare gratie dată în . lumea aceasta vine prin trei trepte :

de la Dumnezeu la Christos ; de la Christos la Maria; de la Maria la noi."

Maria e Maica Unirii, să-i spunem şi noi cu Sf. Gherman din Constantinopol : „întăreşte credinţa, împreună Bisericile în­tre ele". J)

PAVELIAN

') Reamintim existenta excelentei reviste „L'Unite de l'Eglise" (5 — Rue Bayard — Paris, numai 10 franci pe an) apreciată astfel înlr'o revistă din capitală cea mai atrăgătoare pentru marele public, atât din cau­za splendoarei ilusfra/iifor sale cât şi pentru întinderea şi varietatea lămu­ririlor pe cari Ie dă asupra tuturor frajilor creştini desbinaji din Răsărit şi Apus".

Asociatiunea Maicii mântuirii „Notre^Dame de Salut".

Incontestabil, cea mai însemnată asociatjune care a ori­entat lumea către Lourdes şi-a realizat pelerinajiile cele mai re­uşite, este cea a „Maicii Mântuirii". Scopul ei generel este răs­pândirea împărăţiei lui Dumnezeu şi afirmarea curagioasă a drepturilor Lui asupra oamenilor, contra materialismului şi ra­ţionalismului exclusiv care divinizează drepturile omului.

Primii fondatori ai acestei binecuvântate asociatiuni au fost doi Augustinieni Asumptionişti. Păr. Picard şi Păr. Bailly.

In vederea scopului propus, nenumărate au fost mijloa­cele folosite :

1. Pelerinaje. Nu numai la Lourdes ci şi la Ierusalim, Roma, . . . etc. Către Lourdes au trenuri speciale pentru bol­navi şi săraci, îngrijiţi de Micile Surori ale Asumptiunei. La Lourdes, bolnavii sunt primiţi de „brancardieri" şi duşi Ia spi­tale anume amenajate pentru ei.

2. Exerciţii spirituale, atât pentru preoţi cât şi pentru mireni.

3. Congrese de tot felul: euharistice, mariane, sociale, de presă, de învăţământ etc . . .

4. Opere de binefacere mai ales pentru clasa meseriaşilor. 5. Opere de presă . . . 6. Opere propriu zise sociale, mai ales pentru „înfrăţirea

claselor." etc . . . etc . . . Inexprimabilă este binefacerea rezultată din acţiunea acestei

asociatiuni. Maica Mântuirii surâde binevoitor fiilor cari se înde­letnicesc cu răspândirea împărăţiei dumnezeescului Său Fiu. S a u şi învrednicit de răsplata acestei Bune Mame, căci nenu­mărate sunt minunile săvârşite în timpul pelerinajiilor conduse de ei.

S. M.

Vorbele Bernadetei Apar. 2-a — „Dacă vii delà Dumnezeu apropie-te".

3-a — „Iubită Doamnă, dacă ai a-mi comunica ceva, te rog fii aşa de bună şi să-mi scrii aici, ca să ştiu ce doreşti". Apar. 15-a — „Când Doamna a venit, mi-a zimbit, dar încă nu şi-a luat rămas bun". Apar. 16-a — „Ea stătea şi zâmbea cu duioşie uitându-se cu gingaşe priviri de mamă la poporul care se ruga în genunchi împrejurul ei."

— ..Iubită Doamnă, spune-mi cine eşti şi cum te numeşti". Apar. 18-a — „ A h l A h ! uite-o colo! Ea salută! zâmbeşte!"

Din ziarul ei intim la Mănăstire (1866-1679)

La prima pagină a ziarului ei intim, citim: „Ziar închinat Reginei Cerului, luna Maiu 1866.

Cât de fericit era sufletul meu, o mamă bună, când aveam fericirea să te văd. Ce plăcută amintire pentru mine acea a clipelor dulci petrecute sub ochii tăi, plini de bunătate şi milă fală de noi.

Da, dulce Mamă, Te-ai coborât până la pământ pentru a te arăta unei slabe copile şi a-i comunica lucruri deosebite, cu toată nevrednicia ei ; de aceia are să fie foarte umilită. Tu, Regina Cerului şi a pământului, ai binevoit a te folosi de cea mai slabă în ochii lumii. O Marie, dă aceleia care cutează sa­şi zică fiica ta, virtutea preţioasă a umilinţei. Fă, o Mamă dul­ce şi iubitoare, ca fiica ta să te îmueze întru toate şi totdeau­na să fie o copilă după inima ta si inima scumpului Tău Fiu.

Ştii că fericirea mea ar fi să mă închin vieţii călugăreşti ca să-ti slujesc mai bine Tie §i Fiului Tău dumnezeesc. Te rog să înlături toate piedecile, dacă sunt, căci Ţie e mai uşor decât oricui". — Şi să ne dăm seamă că pentru Bernadeta trebuia o iubire mult mai mare pentru a părăsi Grota din Lourdes decât pentru a prelungi acolo, o viată întreagă, bucuria şi extazul ei!

In alt loc al ziarului ei intim, scria : „O Isuse al meu, fă să Te iubesc, iubeşte-mă, şi după aceia, chinueşte-mă cât vrei

şi până la răstignire" — Rugăciunea ei fu ascultată, sub toate formele ei şi Superioara generală mărturisi că în anul din ur­mă a vieţii sale : „a suferit tot ce se poate suferi . .

S a s e citească în volumul : „La Confidente de l'Immaculée" notele ei intime şi toate încercările ei sufleteşti, mai ales când a fost Ia mănăstirea din Nevers, realizând afirmaţia Sf. Tereze — „Dumnezeu ne face să suferim . . în măsura în care ne iu­beşte şi în măsura în care noi II iubim".

Şi cât se ruga „în favoarea păcătoşilor" după programul voit, proclamat de Regina Cerului în arătările Ei la Lourdes . l )

La o copilă care o întreba despre Preacurata, Sora Ma­ria-Bernard a răspuns : „E atât de frumoasă că, dupăce ai vă-zut-o odată, ii-e dor să mori mai iute ca să-o revezi".

Cu umilinţă spunea : „După moartea mea, se va spune : — „Sora Maria-Bernard era o mică sfântă şi deci mă vor lăsa să ard mai mult în purgator" !

Şi încă : „Cu cât voiu fi mai umilită, cu atât mai mult mă va iubi Bunul Isus".

In timpul boalei sale din urmă ceru ca chipul lui Isus răs­tignit să fie pus pe pieptul ei spunând : „Sunt mai fericită pe patul meu de suferinţă, cu crucifixul meu, decât o regină pe tronul ei".

Numai pe Acel fidel prieten (Isus răstignit) îl voiu duce cu mine în sicriu.

. . . Muri spunând rar din „Născătoarea de Dumnezeu" aceste cuvinte „Sfântă Marie . . , Maica lui Dumnezeu . . . roa-gă-te pentru mine . • . păcătoasa . . . păcătoasa . . . Şi numai decât muri, sau mai bine zis . . . începu să vadă, fără încetare, pe Acea pe care o văzuse odinioară — fericită până la extaz — de 18 ori pe pământ!

Reamintim cititorilor noştri că la Casa-Mamă din Nevers există şi „Asociaţia de rugăciuni pentru convertirea păcătoşi­lor, prin mijlocirea Prea Sf. Fee. din Lourdes".

Crainicul Măriei şi al lui Christos-Impărat: Păr. Picard. Superior general al Păr. Asumptionişti (1880-1903)

In galeria cavalerilor moderni în serviciul Prea Sf. Fee. din Lourdes, se ridică impozanta figură a Păr. Fr. Picard.

A fost tipul — parcă turnat după idealul unui Sf. Pavel — adevăratului apostol modern, înaintea căruia s a u închinat cu deosebită admiraţie atâti necredincioşi şi chiar Zola, prea ne­fericitul autor

al trilogiei materialiste : Vérité, Travail, Fecondile şi al trilogiei anticreştine : Paris, Lourdes, Rome. Loial şi activ, auster şi milostiv, sfânt şi modern. Păr. Pi­

card a fost un steag viu care s'a impus celor mai mari ad­versari, tocmai pentrucă n 'a voit să fie — afară de orice inte­res politic sau lumesc — să fie altceva decât cavalerul lui Chri­slos, al Maicei Sf. şi al Bisericii.

Acest suflet râvnic, deschis, iubitor şi nobil fu întâiul conducător popoarelor creştine în pelerinaj la Lourdes şi organi­zatorul acestor mişcări religioase care, din nou au întrat în moravurile moderne. Precum în Paris organiză „presa bună", operile sociale, congresele eucharistice nationale şi internatio­nale etc, tot a şa a condus la Lourdes, după aceea la Roma, la Ierusalim, la Loreto, la Salette . . . fiecare an, cu mii şi zeci de-mii, sufletele însetate de dumnezeire şi de contact cu cerul.

El a avut, şi a realizat, această ideie genială — spunem supranaturală chiar — de a face de „procesiunea eucharistică" punctul culminant al pelerinagiului. De aceea N. D. de Lourdes a răspuns (cu zeci şi sute şi mii de vindecări şi de conversi­uni) apelului umilitului şi credinciosului său crainic. In 1897 trezeci de bolnavi s'au ridicat dintr'odată, pe „esplanada Ro-zarului", după o singură rugăciune „săgetătoare" a Păr. Fr. Picard, scurt apel făcut Inimii lui Isus, prin mijlocirea Maicii Domnului, în favoarea unor bieţi bolnavi.

A meritat să fie chemat „steagul supranaturalului" şi cre­dinţa lui a biruit materialismul şi naturalismul mediului mo­dern . . . Când fu ales al 2-lea superior al Asumpiioniştilor î§i luă ca sigil „coroana de spini" a lui Isus Hristos şi aşa reali­ză şi mai bine lozinca „Vie împărăţia Ta", o Regele nostru 1

PAULUS

Lourdes si romanul lui Zola. de Dr. Boissar ie , preşedintele Biroului de constatări medicale, traducere sumară de prof. Nicolae Fân t âna ru .

înainte de a publica opera sa despre Lourdes, Zola voise să facă un pelerinaj dar într'un fel de tot nou. Pentru ca să păşească mai cu efect pragul Biroului de constatări medicale, se împopoţona cu titlul de „doctor în ştiinţele umane" şi făcea aceasta cu o cocheterie asemănătoare fiinţei sale. Cu astfel de titluri de altfel oricine se poate împodobi.

Preşedintele Biroului de constatări medicale uşor l-ar fi putut refuza, fiind provocat pe terenul medical şi ştiinţific d e către un om care nici medic nici savant nu era, însă nici un moment nu s'a gândit la aceasta. La Cercul catolic din Lu­xemburg (Paris) situat în mijlocul cartierului de academiciani, profesori şi studenti şi-a dat răspunsul la romanul infect a lui Zola, la 21. Nov. 1894.

Ziarul „Journal des Débats" rezumând impresiile acestei adunări importante, spunea între altele : „S'a putut vedea la Cercul catolic din Luxemburg; alături de conferenţiar, distinsul medic şi savant Dr. Boissarië, ..vre-o duzină de persoane cal­me, cari au fost vindecate prin minuni ; aceştia îşi plimbau privirile plăcute pe o asistentă de vre-o mie de persoane Şi ce curios spectacol : o adunare în sec. al XX-lea care vrea să audă demonstrarea şi dovedirea sau justificarea suprana­turalului, ş i ' ca re vrea să fie o răzbunare morală pentru supra­naturalul bârfit. Se amestecaseră între studenti, notabilităţi

6

politice şi alte persoane marcante. La 8 ore nime nu mai putu intra în sala arhiplină".

Conferenţiatul inC6p6 n Vă voiu demonstra că Zola, ve­nind la Lourdes, n 'a vrut nici lumina, nici adevărul. Şi dacă el n 'a aflat supranaturalul, se datoreşte faptului că el 1-a cău­tat caşi aceia cari caută sufletul cu cuţitul, disecând creerul.

Ceeace e mai frapant la Zola, e ignorarea conştientă ori inconştientă a persoanelor tratate în roman. El se mulţumeşte cu o cunoaştere superficială a lor. A stat la Lourdes 13 sau 14 zile, ocupat fiind complect cu vizitele reporterilor şi cu gri­ja specială a popularităţii sale. Nici o femee n a r e mai multă grijă de a-şi evidenţia frumuseţea înaintea unui spectacol de­cât grija pe care a avut-o Zola, apărând la Lourdes. El a cău­tat să fie totdeauna înaintea privirilor curioase, ca un teatra-list. Două ore a stat în Biroul constatărilor, n 'a luat nici o no­tă, n 'a urmărit nici o vindecare, a căror martor fusese, n'a făcut nici o cercetare şi totuş în romanul său a scris mai bine de o sută de pagini despre aceste vindecări. El a criticat mij­loacele de control şi a dat un program „special", care, după zisa lui, îi va pune pe medici la adăpost de orice greşală. Fiind de tot ignorant în chestiunile pe cari avea pretenţia de a ex­pune cu competintă, nici buna sa credinţă nu se putea admi­te. Dacă cineva refuză să cerceteze, dacă fuge delà discuţiile despre cazurile cele mai evidente, de ex. răni vindecate brusc, dacă el scrie că bolnavii vindecaţi au murit, cari sunt complect sănătoşi, dacă crează tipuri înafară de orice verosimil : nu pu­tem admite buna sa credinţă.

E nedemn de un scriitor să înlocuească demonstraţia deschisă şi loială cu insinuări de îndoieli nejustificate, cu sem­nele de întrebare, prezintând faptele în culori false, şi schim-bându-le în modul cel mai obraznic.

Acesta e felul de a proceda a lui Zola. Nu numai că falsifică faptele cele mai evidente, cu insinuări, cu glume de rău gust, face obiecte de râs oameni şi fapte cari trebue să inspire respect şi adversarilor. El merge şi mai departe. Per­verteşte figura plină de curăţenie şi de farmec a Sf. Bernade-te, înlocuind faptele întâmplate şi controlate cu un aparat

minuţios, cu o legendă clocită în capul său. Ca să poată scrie serios istoria acestui suflet ales, ar fi trebuit să recurgă scriito­rul la izvoare, căci avea pretenţii de scriitor realist şi savant „doctor în ştiinţele umane !" Ar fi trebuit să-1 consulte pe doc­torul Bernadetei, pe dr. Baleucie, pe care 1-a întâlnit în Cabi­netul de constatări, căci doctorul acesta timp de 8 ani a cu-noscut-o pe ea, întâlnindu-o aproape zilnic. Zola ar fi putut consulta pe dl. Estrade oficiant la percepţie, care a acompa­niat-o pe Bernadeta la grotă, a primit-o la el acasă, a asistat la interogatoriu de la politie şi care la început şi el făgăduia dar în fata copilei transfigurate i a u dispărut toate îndoelile. A şi scris cu mare competintă viata Sf. Bernadete. Ar fi putut consulta pe părintele Pomian, care trăia încă pe atunci şi ca­re a instruat-o pe Bernadeta la catehism, care a pregătit-o la prima Sf. Cuminecare şi i-a fost educatorul ei adevărat.

Dar ce nevoie avea Zola de aceşti martori ? El cu mân­dria sa obişnuită credea că cu sugestie, cu „antrenarea nervi­lor şi a credinţei" toate le va explica. Şi fiindcă această fetită minunată nu putea să aibă în romanul său rolul pe care în-tr 'adevăr 1-a avut şi constatat pe b a z a mărturisirilor, o face, cu un sacrilej nemaipomenit, idioată şi isterică. Apariţiile crede că le explică îndeajuns cu câteva povestiri sumare, plimbân-du-i pe cititori dimineaţa sub aerul liber, creând pentru scopul său special o păstorită despre care afirmă că a citit între al­tele şi cartea „Quatre fils Aymon". Când cineva se joacă cu supranaturalul, când cineva caută explicaţii omeneşti la cele ce nu pot fi explicate, se loveşte Ia fiecare pas de inconsecinte.

Vindecările trebuiau să formeze punctul culminant al ope­rei lui Zola. Acesta era nodul problemei cu Lourdes. Această chestiune 1-a preocupat. Iată ce spune el referitor la vindecări al căror martor fusese ; „Acest punct e foarte delicat de tratat. Cine ar putea afirma că cutare bolnav nu şi-a găsit vindeca­rea în piscină? Dacă noi îndrăznim să-i punem pe tuberculo­sa noştri în apă rece, cine ştie ? Adaug controlul vindecării mi s'a părut imposibil şi mai bine e a se tine de ceeace se spu­ne". Când el a venit la Lourdes, avea pentru conducerea ca­tolică de acolo cuvinte amabile. Pe când vorbea prietenilor

săi cu o cochetărie feminină despre primejdiile unei convertiri posibile tot atunci spunea catolicilor : „Voiu fi respectuos fală de credinţa noastră, nimic în cartea mea, care va fi o operă de bu­nă credinţă, nu va putea fi considerat ca atac incontra religiei". Şi de fapt face atâta că foloseşte în romanul său cuvinte ca „necunoscut", „dincolo", „neînţeles" şi repede merge la ban­chetul francmasonilor. El a venit la Lourdes ca să culeagă şi el ceva din „secerişul cel mare". El a căutat aci o afacere, a şi găsit-o dar n 'a găsit supranaturalul, pentrucă s'a şi ferit ca să nu-1 găsească.

Doctorul Boissarie mult timp a esitat să-1 primească pe Zola în Biroul medicilor, pentruca să nu trebuiască a chestio­na şi a desvăli pe bolnavi în fata unui romancier cu o curte de jurnalişti. Secretul medical fată de bolnavi obliga pe medi­ci să fie discreti mai ales cu femei şi fete. Opinia publică în­să 1-a influenţat, vorbindu-i despre omul acesta care a găsit drumul său de Damasc, că se va converti. De două ori a mers Zola în acest Birou, dar atitudinea lui a fost mereu străină. In mijlocul a lor 20 de medici, dădea sfaturi, întreba dacă me­dicii de fată sunt imparţiali, etc. Medicii l-au sfătuit să ia şi el măsuri de control, dacă crede de bine. Trei vindecări l-au preocupat în mod special : Clementine Trouvé (în roman So­phie Couteau) având carie de oase, Maria Lemarchand (Eli­se Rouquet), femeia cu lupus şi Maria Lebranchu (La Grivotte), o tuberculotică în gradul din urmă. A mai adaus pe d-şoara de Guersaint, bolnavă de nervi, figură creată exclusiv de ima­ginaţia lui.

La prezentarea acestor bolnave în Birou, descrie chimica din Lourdes cu o evidentă răutate:„In timpul vizitei mele — spune el — putea să fi fost vreo 50 de persoane în Birou, multi curioşi şi martori, 20 de medici şi 4 ori 5 preoţi. Me­dicii, veniţi aproape din toate părţile, păstrau în toate cazurile, tăcere absolută. Cine au putut fi aceşti medici ? S a u pronun­ţat nume absolut necunoscute". Alături de falsul acesta iată adevăru l : „In timpul pelerinajului national din 1892 mai bine de 50 de medici au asistat la anchetele noastre. In ziua vi­zitei lui Zola s'au aflat în sa lă : un chirurg dintr'un spital din

Paris, mai multi medici membri corespondenţi ai Academiei de medicină, alti medici interni cu reputaţie, cunoscuţi şi apli­caţi la diferite spitale din Paris, medici din oraşele mai mari şi delà principalele băi precum si delà diferite universităţi din străinătate" (Numele lor sunt notate cu exactitate). Oricine poa­te vedea buna credinţa scriitorului !

Pe când Zola era în sală, a intrat Clementine Trouvé. Ea venise Ia Lourdes cu o carie de oase, care datează de 3 ani. Doctorul fetei, un om dealtfel neconvins, dar independent şi sincer, declară că vindecarea fetei care ar fi pretins ori o operaţie radicală, ori un tratament foarte lung, într'adevăr s'a făcut în modul cel mai perfect şi n 'a rămas nimica din boala pe care el a tratat-o. Zola însă refuză cu o zăpăcialâ şi încă-pătinare scandaloasă.

Pervertind pas cu pas adevărul dovedit înaintea lui, pro­cedează şi la celelalte două cazuri. Maria Lemarchand s'a vin­decat de un lupus foarte grav care i-a acoperit toată fata drea­ptă, buzele şi o parte din gură. Ea mai avea semne sigure de tuberculoză. In roman, Zola spune că s'a vindecat la fântâni şi că nu s'a vindecat complect şi nu deodată, ci progresiv în câteva zile. Toate-s afirmaţii false ! D-rul d' Hombres, care a fost martor ocular al vindecării, constată că a văzut pe fata înainte de a intra în piscină (căci în piscină s'a vindecat, nu la izvor, cum afirmase Zola) şi a însotit-o până la Biroul con­statărilor. Toată lumea a văzut evidenta unui miracol, numai Zola se leagă cu încăpătinarea unui şcolar nepregătit, la min­ciuna sa inventată de dinainte, că e un efect nervos. Nime­nea nu crede in ipoteza lui, ba mai mult nici el nu-o crede, dar tot afirmă. A treia vindecare la care a asistat a fost a Mă­riei Lebranchu, un schelet mai mult decât o fiinţă omeneacă, cu tuberculoză în gradul ultim. Ambii părinţi i-au murit în tu­berculoză. Medicii competenti, făcându-i examinarea cu tot aparatul ştiinţific, constată că tuberculoza a dispărut complect dupăce a făcut o bae în piscină, unde a fost admisă numai după multă insistentă fiind de tot slăbită. Zola iară vine cu o teorie „sui generis" că boala™ei a fost nervoasă. E ridicol să vorbeşti de tuberculoză nervoasă ! Pentrucă să fie mai cu efect

în roman povesteşte că deşi vindecată Ia Lourdes, pe drum deja îi venise boala şi în agonie o duc Ia un spital din Paris, unde va trebui să moară. Iar adevărul e că această femeie devenea absolut sănătoasă, după 15 ani doctorul Boissarie o întâlneşte în plină vigoare, şi poate traeste şi azi (azi e de 77 ani, dacă traeste).

Pe aceste fiinţe umile, chinuite de boli foarte mari, cari au fost părtaşe minunilor, Zola Ie degradează, le batjocoreşte. E un procedeu de tot urât. E interesant să vedem ce s'a ales din ele după mai multi ani. Zola căutase în sugestie explică­rile vindecărilor. Dacă aceste bolnave n'au primit la Lourdes decât o sugestie, boala lor trebuia să-şi facă drumul mai de­parte când efectele sugestiei ar fi dispărut. Ori dacă avea el seriozitatea ştiinţifică şi dorinţa cinstită de a găsi adevărul pu­tea să le studieze după plecarea lor delà Lourdes, timp de mai multi ani. Abia se poate recunoaşte după 15 ani, pe fata dreaptă a Măriei Lemarchand, care avea lupus şi tuberculoză, o urmă de rană. Nu mai e bolnava lui Zola cu ulceraţie len­tă ci e tot aceiaşi fiinţă privelegiată a Maicii Domnului pe ca­re mulţimea a aclamat-o la conferinţa din Luxemburg. Boala nu i-a mai revenit, s'a măritat, a devenit mama a lor 5 copii, iar după moartea bărbatului său s'a făcut călugărită.

Zola de loc nu se putea îndoi de vindecarea tuberculoa­sei la Grivotte : el tare ar fi vrut să fi dispărut aceasta sărma­nă şi privilegiată fiinţă ca să nu mai poată cerceta nimic. Sim­ţind că e ridicol să-i explice vindecarea cu sugestie, cum a încercat el, a recurs la o minciună grosolană, pervertind ade­vărul, povestind în romanul său că a murit revenindu-i boala pe drum delà Lourdes. Apoi voind să se debaraseze şi opinia publică de această femeie şi a cărei prezentă îl jenase, îi face oferta ei şi bărbatului său să plece în Belgia, asigurându-Ie existenta. Ei însă refuză cu indignare deşi erau între împreju­rări materiale grele. Vedem că Zola de loc nu poate fi scuzat de aceste „greşeli". Doctorul Boissarie, preşedintele Biroului de constatări, întâlnindu-1 1-a întrebat că de ce a scris în roman că a murit această femeie. El răspunse : „Sunt stăpân absolut al personagiilor mele . . . De altfel eu nu cred în minuni ;

dacă a$ vedea pe toii bolnavii vindecăndu-se la moment, eu toi n'aş crede de loc în minuni". E foarte preţios să reţinem această mărturisire. Iată că Zola e departe a crede în teoriile sugesiei . El nu se neliniştise de nimic, explicajiunea 1-a lăsat tot aşa de indiferent ca şi vindecarea. Totuş el nu se simţi asi­gurat ce priveşte romanul. Dorinţa lui de a face să moară această fată în roman şi grija lui să dispară din Franta, ne arată că n 'a avut altă grijă mai superioară decât renumele său de scriitor realist, cu care litiu se lăudase mereu şi la care nu mai putea să aibă pretenţie falsificând realitatea. El a înţeles mai bine ca oricine minunile dar n'a voit să ştie despre ele. Cu purtarea lui Z. se verifică încă odală vorbele din S. Scrip­tură „Dacă nu cred profeţilor, nici morţilor de vor învia nu vor crede". Clémentine Trouvé era cea mai favorizată: se făcuse „mica soră Assumptionistă", după câţiva ani de şedere în Anglia, se reîntoarce la Paris ca sora Agnes.

A mai creat Zola o eroină, absolut din fantazie şi de aci vedem că în ce măsură s'a putut lăuda - cu realismul. Cu atât mai mult că boala şi vindecarea acestei eroine închipuite um­ple tot romanul. E un tip de isterică, vindecată prin sugestie. Zola adună în această vindecare toate ipotezele, toate fantazii-le false şi pretenţioase ale unor medici şi filosofi pe cari i-a sludiat superficial şi dând libertate fantaziei sale şi de altfel in­fecte, îmbibate şi cu aceste ipoteze medicale. Procedând astfel ajunge in conflict şi cu ştiinţa medicală. El are pretentiunea să vorbească cu o competintă impertinentă despre chestiunile, despre cari şi cei mai competenti savanţi medici au păreri deosebite.

Zola a crezut că va putea descrie istoria umană a Sfin­tei Bernadete. Un moment este înmărmurit de luminile supra­naturalului, cari luminau această figură, dar el repede îşi în­toarce capul şi nu vrea să vadă decât pe păstorită ignorantă. El o aruncă departe delà sine ca şi artistul care nimiceşte ope­ra de artă pe care n'o poate realiza. El a voit să dovedească că vindecările sunt numai erori şi minciuni, el care nu le cer­cetase în mod ştiinţific. El a avut îndrăzneala să îndrepte ju­decăţile medicilor şi le-a propus un program nou, el care n'a

avut idee că, de când Lourdes a devenit locul minunilor, se perindează acolo medici vestiti în număr mare, muncind din greu, ani de-a rândul, ca să dee lumină în aceste grave probleme.

Tezele îndrăzneţe, superficiale şi pretenţioase şi fără com-petintă, ale lui Zola, au dispărut împreună cu romanul său in­fect, iar Lourdes a rămas şi a progresat a fi loc de privilegii speciale de minuni, de rugăciune. Şi de atunci galeria variată şi lungă a vindecaţilor umple volume. Nu este în vocabularul omenesc cuvânt potrivit a exprima ceeace e Lourdes pentru omul secolului al XX-lea. Nu e numai locul vindecărilor tru­peşti, nu numai loc de mângâieri ci şi al acelor sufleteşti. Câ­te convertiri minunate, câte schimbări de viată ! Şi acestea sunt minuni tot atât de mari caşi vindecările trupeşti.

Iar acest nefericit Zola, fără să vrea, a făcut un mare ser­viciu minunilor din Lourdes, dovedind în mod indirect adevă-rătatea acestora. Astfel Dumnezeu face ca să I-se mărească gloria şi prin nega{iuni şi necredinţă.

Zola în romanul său a maltratat călugări, medici, bolnavi şi pelerini. Singura figură, care 1-a frapat a fost părintele Pi­card, al 2-lea superior general al Asumptioniştilor. în romanul său descrie impresiunea ce a făcut asupra lui figura impozan­tă, vorba simplă şi de bun simt, primirea deschisă şi loială a cucernicului călugăr, . Zola n 'a primit să ia parte în procesiune împreună cu credincioşii. Niciodată n 'a luat parte la o aseme­nea manifestare a credinţei. Era în timpul acela palid, picioarele slăbeau, avea figură slăbită. El făcea roman atunci când ade­vărul l-ar fi putut lumina cu razele lui. Părăsind Lourdes-ul a dus cu sine o rană ce nu s'a vindecat niciodată . . .

Zola a murit asfixiat. Părintele Picard a murit ca un slânt ; noi dorim ca figura acestui mare apostol să fi luminat pe scri­itor în agonia sa .

. . . Se duce palatul împăratului, se înaltă sicriul sfinţeniei ; . . uşa lui Dumnezeu . . . "

* lată Mama ta! — lata Fiul Tău!"

Madonei de Lourdes.

Pe raze-aurii ca de soare Cobori Tu din cer lucitoare, Şi'n peşteră goală, pustie, Revii între oameni, Marie!

Revii, căci iubire de mamă Nutreşti pentru noi peste seamă, «Şi vrei să reverşi bucurie In valea de lacrimi, Marie!

Tu vii să ne'ndemni la căinţă, Să facem mereu pocăinţă: In pace şi dulce frăţie, Ne'ndemni să trăim, o Marie!

Tu vii să ne-aduci măngâere In lipsuri, în boale'n durere, Şi'n luptele grele tărie, Isbândă s avem, o Marie!

Ca semn, noi, al dragostei tale S'avem în a plânsului vale, Minuni Tu voeşti ca să fie La Peştera Sfântă, Marie!

Tu faci ca din târnă să iasă Izvor cu o apă aleasă, La care s'alerge, să'nvie, Bolnavii din lume, Marie!

Şi cine vesteşte-a ta milă, E-o simplă, smerită copilă, Aleasă de Tine să-ţi fie Ca sol între noi, o Marie!

Voeşti să ne-arăţi că la Tine N'au trecere regi şi regine, Ci suflete simple-ţi plac Ţie, De dragoste pline, Marie !

Această copilă smerită E astăzi în cer fericită; Cu dânsa şi noi pe vecie Voim ca să fim, o Marie!

Cu dânsa să-ţi zicem : Mărire ! Un cântec ceresc de iubire, $i'n veci pentru Tine, Marie! Să ardem de dragoste vie!

PR. IOSIF TÄLMÄCEL V franciscan,

l ) Abonaţii noştri să nu uite colportajul broşurei despre Bernadeta pe care ni-o prepară informatul nostru colaborator delà Bacău, (nota red.)

Teze de doctorat prezentate Facultăţilor de Medicină

şi tratând despre vindecările minunate de la L.

Pentruca să fim complecţi, ţinem să încrestăm şi rubrica de mai sus. Insă ne mai având aici loc disponibil pentru lămurirea unui subiect aşa de interesant, vrem să dăm cel pu­ţin posibilitatea cititorilor noştri de a se documenta mai pe lung, de pildă în „Documentation catholique", — 5 Rue Baya­rd — Paris, — unde vor găsi nu numai lista tezelor ci şi teme­le şi lămuririle deosebite despre teze de doctorat prezentate Facultăţilor de medicină din Franta şi alte ţări : de pildă la Universităţile din Paris, Lyon, Bordeaux, Toulouse, Coimbra (din Portugalia), etc . .

Vezi „Documentation Catholique" t. 15 col. 668-670 t. „ col.. 364-369

t. 24 (1930) col. 364-369 Să dăm o menţiune de onoare tezei prezentate şi — acep-

tate cu menţiunea „(res honorable" la Facultatea de Medi­cină din Paris — de doctorul Monnier, pentru curajul lui frumos şi conştient, dedicându-o sau închinându-o :

A JÉSUS-CHRIST, SAUVEUR ET MAITRE In ipsa vita erat Et vita erat lux hominum Et lux in tenebris lucet . . . . Erat lux vera quoe illuminât omnem hominem Venientem in hunc mundum.

A LA VIERGE MARIE, SA MERE

Salus inUrmorum A L'EGLISE, MERE D' HOMMES, etc . . . .

Despre modalitatea şi realitatea apariţiilor ale Dom. N. Isus Christos şi ale Maicei Sfinte, trimitem cel puţin Ia „Ami du clergé" an. 1927 p. 306-364

an, 1929 p . 273 sq. A. M.

Un album sugestiv şi ieftin1)

Partea artistică dă volumului un caracter specific. Minu­natul „hors texte" în culoare reprezintă pe Preasf. Fee. Maria dominând, într'o siluetă vaporoasă, întreita basilica şi valea Lourdes-ului.

Portretele principalilor personagi, prieteni şi autori de car­ii însemnate despre Lourdes, însufleţesc aceste pagini cari vor­besc de ei şi prin ei. Notăm pe Bernadeta, parohul Peyramale, D-rul Dozous, cinci papi sau episcopi, scriitori însemnaţi cum sunt G. Goyau, L. Bertrand, etc . .

Notăm încă scenele familiare ale pelerinagiilor : sosirea bolnavilor, transportul lor Ia grotă (sau spitale) făcut de „bran­cardieri", Calea crucii, Biroul medical, peştera minunată, mani­festaţiile pe Esplanadă sau procesiuni cu Sf. Sacrament, (şi cele cu torte noaptea), amintiri despre Bernadeta, etc . .

Textul e tot aşa de interesant. Amintim cel puţin pe emi­nenţii academiciani sau membri ai „Institut-ului de France :"

G. Goyau,—Impressions et Lectures d'un pèlerin de Lourdes. L. Bertrand. — Ce que j 'ai vu à L. Leseur, — Ma Conversion * à L.

— şi alti multi despre alte şi alte interesante . . . In această carte se simţeşte „spiritul", significatia, rostul

Lourdes-ului. Cum a scris episcopul de acolo, elocventul Mgr. Gerii er : „Ceeace rămâne invizibil la Lourdes întrece cu to­tul, chiar la infinit, toate splendorile vizibile acolo . . . In adân­cul sufletelor, acolo mai ales se realizează cotidian, între cei bolnavi precum şi între cei sănătoşi, cel mai frumos triumf al Maicei Sf. prin triumful harului Dumnezeesc".

A. MARIANUS.

') Lourdes „Viile Sainte" — mare în 4° de 80 pag. cu mai mult de o sută minunate similigravuri şi un „hors texte" colorat ; numai 15 fr. — şe comandă la „Editions de l'Arbalète" 60. rue Lhomond. Paris.

„Cine suntefi şi care vă e numele?" Din „Istoria Madonei din Lourdes" de H. Lasserre.

tradusă de G. L. Frollo.

După ce au trecut cele cinsprezece zile, Bernadeta se duse la Peşteră în mai multe rânduri, însă fu mai ca toată lu­mea, adică fără de a auzi acea voce interioară care o chema irezistibil.

Vocea aceasta o auzi din nou la 25 Martie de dimineaiă şi apucă îndată drumul ce ducea la stâncile Massabiellei. Fa-la-i strălucea dè speranţă. Simtia că va revedea aparitiunea şi că înaintea ochilor săi în extaz, Raiul era să-şi deschidă încă odată pe jumătate portile sale eterne.

Precum e lesne de gîndit ea devenea în Lourdes obi­ectul atentiunei generale, încît nu putea să facă un pas fără a ii centrul tuturor privirilor.

— Bernadeta se duce la Peşteră ! slrigau uni către alţii cînd o văzură trecînd.

Intr'o clipă, eşind din toate casele, alergînd din toate po­tecile, mulţimea se repezi în aceiaşi direcţie şi ajunge în ace-laş timp ca şi copila.

Zăpada din vale se topise de două sau trei zile, însă în­corona încă creştetul munţilor de primprejur. Era un timp se­nin şi frumos. Nici o pată în azurul liniştit al firmamentului. Soarele părea a se naşte atunci ca un rege din sînul munţilor inalbiti şi făcea să sclipească leagănul său de zăpezi.

Era aniversarea zilei cînd îngerul Gabriel se pogorîse că­tre Fecioara Prea Curată din Nazaret şi o salutase în numele Domnului : Biserica prăsnuia sărbătoarea Bunei-Vestiii.

Pe cînd mulţimea alerga la Peşteră şi în rîndurile ei se vedeau aceia care fuseseră vindecaţi: Ludovic Bourriette, vă­duva Crozat, Blanşa Soupee, Benedicta Cazeaux, August Bor­des şi alti douăzeci. Biserica catolică, pe la finitul Oficiului de dimineaţă, cìnta aceste cuvinte cu înţeles : „In momentul acela se vor deschide ochii orbilor, urechile surzilor, îşi vor redobîn-

auzul, şchiopul va sări ca un cerb, de oarece apele s'au wit în pustie şi pîraele în singurătate".

Presimţirea îmbucurătoare ce încercase Bernadeta nu o înşelase : vocea care o chema era vocea Fecioarei credincioase.

îndată ce copila căzu în genunchi, Aparitiunea i-se dete pe fată. Ca totdeauna o aureolă nespusă arunca raze împre­jur şi strălucirea ei era nemărginită cu toate că era infinit de dulce : era ca şi gloria eternă a păcii absolute. Ca totdeauna valul şi rochia cu castele îndoituri aveau albul luminos al ză­pezii. Cele două roze gata să înflorească la dalbele-i picioare aveau galbenul celor dintîi licăriri virginale ale zorilor. Cingă-toarea era albastră ca firmamentul.

Bernadeta în extaz uitase pământul faţă cu frumuseta fără prihană :

— Doamna mea, îi zise, binevoeşti a-mi spune cine sun­teti şi care vă e numele.

Aparifia împărătească surise şi nu răspunse. Insă chiar în acel moment, biserica universală urmîndu-şi rugăciunile so­lemne ale Oficiului striga :

„Sfântă şi neprihănită Fecioară, ce laudă aş putea să-ti a d u c ? Intr'adevăr nu ştiu: căci tu ai purtat în sînul Tău pe Acela pe care cerurile nu-1 pot cuprinde",

Bernadeta nu auzia aceste glasuri depărtate şi nu putea să bănuiască aceste armonii adînci. Fată de tăcerea Viziunei, stărui şi reîncepu :

— Doamna mea, binevoeşti a-mi spune cine sînteti şi ca­re vă e numele :

Aparitiunea păru să arunce şi mai multe raze, ca şi cum bucuria ei ar fi sporit, dar nu răspunse încă la cererea co­pilei. Biserica însă, în toată creştinătatea îşi urma rugăciunile şi cìntecele şi ajunsese la cuvintele acestea : „Fericiti-mă, voi toti care-L iubiţi pe Domnul, căci pe cînd eram doar un copil cel Prea-Inalt m'a iubit : iar din viscerele mele L-am născut pre Omul-Dumnezeu Toate neamurile mă vor proclama feri­cită, pentrucă Dumnezeu a binevoit să-şi arunce privirea pe roaba sa smerită : iar din viscerele mele s'a născut Omul-Dumnezeu".

Bernadeta repetă iarăşi cererea şi pentru a treia oră ros­ti cuvintele :

— Doamna mea, binevoeşti a-mi spune cine sînteli şi care vă e numele.

Aparijiunea părea că se adînceşte şi mai mult în gloria sa fericită ; şi, ca şi cum ar fi concentrată într'însa, Ea conti­nua să nu răspundă. Dar printr'o coincidentă extraordinară, chorul universal al bisericii făcea să răsune în ora acea un cîntec de veselie şi pronunţa numele pămîntesc al Aparitiuni minunate : „Bucură-te, Mario, plină de daruri ; Domnul este cu tine, binecuvîntată eşti tu între femei".

Bernadeta se rugă încă odată : — Doamna mea, vă rog, binevoiţi a-mi spune cine sîn­

teli şi care vă e numele. Aparijiunea tinea cu o evlavie nemărginită mîinile împre­

unate, iar fata îi strălucea de razele cereşti ale fericirii infinite. Era umilinţa încunjurată de glorie. Precum Bernadeta contem­pla Viziunea, Viziunea contempla negreşit, în sînul Treimii, pe Dumnezeu Tatăl căruia îi este Fiică, pe Dumnezeu Sfîntul Duh, căruia îi este Mireasă, pe Dumnezeu Fiul căruia îi este Mamă.

La cea din urmă întrebare a fetei, ea despreună mîinile, lăsînd să-i alunece pe braţul drept rozariul cu fire de aur şi boabe de albastru. Deschise atunci ambele brate şi le aplecă în jos, ca şi cum ar fi voit să arate pămîntului, mîinile sale feciorelnice, pline cu binecuvîntări. Apoi ridicându-le spre cer de unde se coborîse, într'o zi la fel cu aceasta, divinul mesa­ger al Bunei-Vestiri, Ea le uni din nou cu evlavie şi privind cerul cu un sentiment nespus de recunoştinţă, pronunţă cu­vintele :

— Eu sînt Imaculata Conceptiune. După ce spuse aceste vorbe, dispăru, iar copila se află

ca mulţimea, în fata unei stânci goale. Era ziua şi chiar ora, cînd sfînta biserică intona în Oficiul

său, imnul măreţ : „0 cea mai glorioasă dintre fecioare . . . . " 0 gloriosa Virginum Sublimis inter sidera I

Gloria Bernadetei . . . Acum e Sfântă: Sfânta Maria-Bernarda Soubirous!

Păstorită delà Lourdes, fiică a Franţei creştine, acum apartine întregei omeniri mântuite de Isus, e floare minunată în grădina Bisericii catolice !

E Bernadeta cunoscută de toată lumea caşi confidenta Măriei, mesagera „Imaculatei Conceptiuni". E copila umilă cu sufletul candid şi nevinovat, iubită de toată lumea, evlavioasă fată de Preasfânta Fecioară care a distins-o cu atâta favoare pentrucă ştia invoca pe Bunul Dumnezeu şi să-şi spună rugă­ciunea cu mare evlavie. însăşi Regina Cerului a venit să-i vor­bească şi prin dânsa nouă tuturor, dându-i un mesagiu ce în­seamnă lumină, milă şi iubire pentru noi.

Fericită coincidentă ! Printr'o minunată dispoziţie a Provi­denţei, exaltarea ei se întâmplă tocmai în sărbătoarea „Nepri­hănitei Zămisliri", sărbătoare atât de legată de aparitiunile mi­raculoase delà Lourdes în cari însăşi „Neprihănita Zămislire" s'a relevat Bernadetei.

Preafericitul Părinte Papa Pius XI. în ziua de 8 Dec. 1933, declară de sfântă şi înaltă pe altar pe Bernadeta spre a fi ono­rată de lumea credincioasă.

Preafrumos e darul Măriei : Bernadeta în glorie pe altar în ziua de sărbătoare a Mamei, a Preafrumoasei Doamne apă­rute dânsei în peştera delà Massabielle!

Ceriul şi pământul se veselesc! In veci fericiţii, locuitori ai cerului, în t ro sfântă bucurie, fac o cunună de frumusejă nespusă în jurul nouei glorificate. Cu drept cuvânt se poate spune : „veseliti-vă, drepţilor, întru Domnul . . .!"

Sfânta Maică Biserică încă jubilează, cu toti fiii Ei, în jurul Păstorului. In biserica sf. Petru o gloată imensă în frunte cu Vicarul Iui Hristos aduce mulţumită lui Dumnezeu. Cântece de laudă se înaltă depe buzele tuturor în onoarea Imaculatei şi a sfintei Bernadete.

Cine sunt aceşti oameni cufundaţi în rugăciune de mul­ţumită şi recunoştinţă?

Sunt frati, fii ai Mântuirei, pelerini evlavioşi veniţi din toată lumea să asiste la această sărbătoare cerească în Roma triumfătoare. Parcă sanctuarul delà Lourdes- s'a transferat la Roma nu numai cu cântecele-i de „ave" şi splendoarea sa, ci mai vârtos cu pacea sfântă, cu acel spirit de credinţă tare şi pietate ce-1 caracterizează. Sunt credincioşi din lumea întreagă, dar mai ales compatrioti de-ai Sfintei, credincioşi ai patriei atât de privilegiate de acea „Notre Dame de Lourdes", au dat Ro­mei bătrâne un aspect neobişnuit chiar în timpul „anului sfânt", iară lumei un exemplu de credinţă şi evlavie. Un mare număr de Episcopi, parlamentari, rudenii de-ale Sfintei, surori din or­dinul Sfintei,, cler şi credincioşi, au format cu toţii aici pe pă­mânt o frumoasă şi glorioasă cunună de suflete pentru sf. Ber­nadeta şi au dat dovada unei profunde recunoştinţe fată de Preasfânta Fecioară.

însăşi Imaculata se bucură. Ea continuă cu Bernadeta convorbirile avute pe pământ şi Ia rugămintea ei, cu un răpi­tor zâmbet ceresc lasă un val de gratii pe pământ . . .

* Dar pentru cine-i acest jubi leu? Este oare pentru Berna­

deta privilegiată prin care de optsprezece ori a venit în con­tact Cerul şi pământul ? Gloria şi sărbătoarea aceasta cerească e oare pentru Bernadeta în mod atât de fericit distinsă prin colocviul cu însăşi „Imaculata Conceptiune?"

Nu, nu e numai pentru Bernadeta astfel privită ! Totul e pentru Bernadeta care cu o sfântă şi minunată viată a cores­puns fără şovăire şi cu o generozitate fără limite surprinzătoa­relor graţii şi privilegii primite delà Preasfânta Fecioară.

Gloria de azi e pentru Sora Maria Bernarda din conven-tul de călugărite din Nevers. Da, aici s'a făcut Bernadeta dem­nă, de glorie, fiind recunoscătoare Măriei printr'o viată eroică de jertfe şi suferinţe îmbibată de o arzătoare iubire fată de Dumnezeu şi caritate-fc.;;â de epi oapele. r. Ce leş • crucet • i-en -fost cetea glorM ! " . ;

• „Cât. e de frumoasă ! —- ziceau martorii oculari prezenţi la - - " • • - 7

extazul ei în timpul apariţiilor delà Lourdes; dar pe patul de moarte era şi mai frumoasă încohjorată fiind de o splendoare de sfinţenie ce răpi pe spectatori". (Möns. Gaulhey)

Virtuţi eroice, iată gloria Bernadetei! Ne este foarte util să spicuim printre virtuţile ei. Bernadeta în loc de a fi super­bă sau mândră se umileşte şi intrând în convent, scrie: „am uenff aici ca să mă ascund. . " Vrea să tie uitată, necunos­cută, neluată în seamă: toată viata ei aspira să fie ascunsă. Aşa în obscuritate şi uitare s'a oferit victimă a iubirei dea-proapelui. Cu cât se răspândea mai mult în lume vestea glo­rioasă delà Lourdes, cu atât mesagera Măriei se ascundea mai mult în tăcere şi uitare.

Surorile din ordinul ei, îi admirau caritatea, regularitatea şi simplicitatea. Spunea de multeori: „Preasfânta Fecioară m'a ales pe mine pentrucă eram ceà mai ignorantă".

Caşi infirmieră, avea grije de bolnave cu atâta dragoste şi abnegaţie încât punea în uimire celelalte surori. A răspân­dit un adevărat parfum de sfinţenie, de curăţenie şi umilinţă în conventul din Nevers.

Dar era şi dânsa bolnavă. Această candidă inocentă a trebuit să îndure mari suferinţe fizice dar mai ales torturi mo­rale. O dată după o criză de sufocaiiune zicea că da, e mare durere să nu poti respira dar mult mai dureros e să fii tortu­rat de suferinţe interne.

Când nu se mai putea dedica operei de caritate deoare­ce simţea crudele lanţuri ale neputinţei fizice, a înţeles noua sa misiune şi a spus cu resemnare : „oficiul meu de acum e de a fi bolnavă . . sunt mai fericită pe patul meu de suferinţe cu crucifixul meu, decât o regină pe tron . . "

Preacurata era îndestulită cu suferinţele ei şi a luat-o la Sine. In ultimile zile ale vieţii părea că merge spreo transfigu-ratie iară nu spre moarte . . . .

Când sufletul ei sbură Ia Creator, cuvintele ultime îi fură acte de iubire fată de Dumnezeu şi invocajiunea : „Preasfântă Marie, Mama lui Dumnezeu, roagă-te pentru mine păcătoasa, sărmană păcătoasă ! "

Copila săracă, ignorantă, umilă, curată, călugărita eroică,

victimă a suferinţei, acum e fericită în veci. Doar Mântuitorul în cuvântarea depe munte (cea mai sublimă din câte s a u ros­tit pe pământ) a avut şi pentru dânsa un cuvânt de „fericire" :

„Fericiţi cei săraci cu spiritul, că acelora este împărăţia cerurilor.

„Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângăia. „Fericiţi cei curati cu inima, că aceia vor vedea pe Dum­

nezeu ! " (Mt. 5. 3, 4, 8.) Căci ce înseamnă suferinţe, mizerii şi dureri pe lângă răs­

plata Atotputernicului? Nu bogăţii, nu ştiinţă înaltă, nu renumele formează gloria

de azi a Bernadetei, nici viata comodă, ci virtuţile eroice şi viata atât de demnă de privilegiile primite.

0 glorioasă Sf. Bernadeto, roagă-te pentru noi ! Spune pentru noi o vorbă bună către Preasfânta Fecioară pururea aju­tătoare, să continue şi de acum înainte a revărsa din cer da­ruri peste noi ; iară tu ajută-ne, înva{ă-ne calea ta, să putem corespunde şi noi gratiilor primite prin întrepunerea ta !

P. ROMANO.

Parohul Aparitiunilor Când un mare eveniment de ordin supranatural are loc,

când pronia cerească dă oamenilor un sfânt, în jurul lui gra­vitează de obicei şi alte persoane de mare valoare şi pietate care rămân umbrite de sfinţenie sublimă a celui dintâi , dar care totuşi sunt de o rară frumuseţe în comparaţie cu oameni de rând.

Când sfânta Maria în persoană s'a arătat de optsprezece ori la Lourdes, spre a inaugura o eră de binefaceri supranatu­rale aşa de extraordinare şi de numeroase, cum nu s'au mai văzut din vremea în care Dumnezeescul Mântuitor sălăşluia printre oameni, când şi-a luat Regina Cerurilor ca mijlocitoare între Ea şi noi pe smerita şi nevinovata Bernadeta Soubirous,

multe persoane distinse prin virtute au lucrat cu o nespusă râvnă şi abnegatfune pentru a împlini dorinţa Imaculatei Con-ceptiuni de a se zidi acolo o biserică şi de a vedea venind lume multă în procesiune de pocăinţă.

Dintre aceste persoane souotim că locul dintâi îl merită parohul de atunci al Lourdes-ului. Părintele Marie-Dominique Peyramale pe care fostul său episcop Mens. Langénieux îl nu-ma.a: Confidentul, Martorul şi Apostolul minunăţiilor Aparifju-nilor sfintei Fecioare".

Dacă sf. Bernadeta reprezintă simplitatea, nevinovăţia şi smerenia, dar mai târziu jertfa cea mai sublimă, Pr. Peyrama­le este personificarea curajului, energiei şi zelului pentru a im­pune lumei dorinţele sf. Maria, Dar, dupăcum nimic nu se fa­ce în vieata creştină fără iubire şi suferinţă, virtuţile eminamen­te băibăteşti ale acestui preot admirabil, figuiă herculeană ca înfăţişare fizică, erau învăluite într'o extraordinară caritate şi încununate la sfârşit cu aureola celei mai mistuitoare suferinti.

Fotografia P. Peyramale cu câteva luni înainte de moarte, singura fotografie — zice-se — ce ar fi îngăduit să i-se ia, ni-I arată de minune şi sufleteşte in acelaş timp. Ai crede că ai înaintea ochilor o stâncă pereneiană ce se înălţa spre vârf în chip de om, un cap care spune limpede tot ce are în suflet cu aceiaş sinceritate de care in decursul vietei a dat dovadă : o bunătate ce contrastează puternic şi înduioşător fată de expre­sia la care te ai aştepta de la un trup omenesc cu adevăra t colosal. Nişte ochi de rară energie şi pătrundere şi totuşi plini de blândeţe. In acelaş timp părul alb de tot şi zbârcituri mai adânci decât vârsta, dau la iveală ceeace el în zadar s'a căz­nit să ascundă cu desăvârşire : o imensă suferinţă îndurată pentru ceeace în vieată a fost întreaga sa iubire.

Nu vom insista, deşi ar merita s o facem, asupra calităţi­lor lui intelectuale; bărbat cu studii strălucite, cu citiri ulteri­oare vaste şi de o inteligentă scăpărătoare în a da răspunsu­rile cele mai potrivite adversarilor şi în a distinge cu o deose­bită sagacitate sufletul persoanelor cu care avea de a face; ne vom mărgini să spicuim câteva exemple spre a scoate în relief generozitatea şi dragostea lui pentru săraci şi pentru cei

lipsiţi de protecţie, să schiţăm numai atitudinea lui fată de Ber­nadeta în epoca aparitiunilor şi să adăogăm un cuvânt des­pre calvarul viejei lui: zidirea bisericei din Lourdes.

Păr. Peyramale : dă ce are

Caritatea şi dărnicia lui erau proverbiale. Din prima copi­lărie şi până în ajunul morţii au fost însuşirile lui de căpete­nie ; mulţumită lor a fost stimat şi iubit pretutindeni pe unde a trecut, chiar de cătră adversarii cei mai neîmpăcaţi : liber cu­getătorii şi asupritorii celor slabi. Până şi aceştia spuneau des­pre el: nu este tocmai comod, dar e milostiv şi nu tine la ba­ni ; este omul cel mai de treabă cu toată haina lui de preot

N'avea decât vre-o cinci ani când mama lui, la începutul unei toamne ploioase, cumpărase nişte galenti şi-i pusese într' un colt din vestibul. Pe urmă plecase în vecini pentru diferite treburi. La întoarcere întâlneşte aproape de casă o bătrână să­racă, ale cărei picioare de obicei goale erau încălţate în nişte galenji noi de toată frumuseţea. Micul Dominic pe pragul uşei o privea cu ochii sclipitori de bucurie şi cu fata fericită. D-na Peyramale înţelese imediat ce se întâmplase. — Cum ai în­drăznit să dai femeei aceleia galentii mei ? — Mamă, răspun­se copilul, ea avea mai multă nevoe de ei de cât dumneata 1

Altă dată între vârsta de opt şi zece ani, într'o zi de iar­nă cu mare ger, mergea el pe stradă nu departe de casă şi se întâlni cu un tărănuş de aceiaş vârstă. îmbrăcat în zdrenţe de bumbac şi tremurând de frig. Dominic îl opreşte : — Stai ! fie­care la rândul său. Să schimbăm hainele; să-mi fie mie frig şi tie cald 1 — Şi fiindcă sărăcuţul, surprins şi timid, deschidea ochii mari şi şovăia, Dominic îl luă de guler şi-i smulse vestea. Restul urmă delà sine ; ambii fură transformaţi delà picioare până în creştet. Bunul Dominic îmbrăcase cu for{a pe micul nenorocit întrebuinţând spre a-i pune hainele aproape procedeul hoţilor spre a-i desbrăca pe drumeţi de ale lor. Când se întoarse

l ) Episoadele povestite de noi sunt extrase din operile lui Henri La-şserre : „Mgr. Peyramale" şi „Madona din Lourdes".

acasă în aga ţinută, mama îl primi cu ceartă. El povesti în­tâmplarea, iar ea, care deschise buzele pentru a-i da o lecţie de măsură şi moderaţie, nu mai putu să rostească nici măcar o silabă.

Marie-Dominique Peyramale se făcu mare, dar nu se schim­bă. Evident că mai târziu caritatea lui, păstrându-şi aceiaşi lipsă de calcul si de măsură, avea să ia toate formele pe care imaginaţia le poate suggéra. „Dati I Altă avere nu vă rămâne de cât ceeace ati dat pentru Domnul" ; era maxima lui pe care o predica mai mult cu exemplul de cât cu vorba.

Ar trebui să înmulţim la infinit numărul exemplelor, sigur că n'am plictisi pe cititori. Cum da imediat banii ce-i primea, cum îşi lua pânea delà gură spre a o da săracilor şi încă pâ-nea, când n 'avea altceva, pentrucă adesea mâncarea cea mai bună şi gustoasă o lua delà bucătărie, [fără ştirea servitoarei care atribuia dispariţia fripturii cânelui sau pisicii. Căci pe cât de mare era dorinţa lui de a da săracilor pe atât de iscusite erau şi măsurile ce le lua pentru a ascunde binefacerile sale. Dar erau prea multe şi prea mari ca să-i fi reuşit totdeauna să le mascheze.

Caritatea omului care s e d ă pe s ine însuşi

Intr'o noapte, cam pela unu după miezul nopţii, când pe străzile unui orăşel de provincie, cum era Lourdes înainte de Aparitiunile Maicii Domnului, nu vezi urmă de om, doi oră­şeni, care se întorceau delà tară după o masă luată la nişte prieteni şi prelungită pană târziu, zăriră în piata Marcadal pe un individ furişându-se misterios pe lângă ziduri cu un mare pachet_ pe umeri şi iutindu-şi pasul îndată ce se simţi obser­vat. — Cine e acolo, strigară drumeţii? Individul nu răspun­se. Din potrivă, o luă la goană apucând pe o stradă laterală. Nu putea fi decât un hot. Cei doi Lourdeji aveau şi ei curajul lor. începură fără şovăeală să-1 urmărească, dar individul ca­re avuse o bună distantă înaintea lor nu se lăsa ajuns. Atun­ci urmăritori îi întinseră o cursă : se prefăcură că ar fi renun­ţat de a-1 urmări, de fapt o luară pe o străduţă care scurta drumul şi îi eşiră drept în fată. Ii puseră mâna Ia gât şi-1

siliră să se predea. Dar, surpriză era Părintele Peyrmale, care-şi ducea propria lui saltea unui sărac bolnav care n'avea pe ce să se culce.

Cam tot aşa si scena cu servitorul său. Când P. Peyra-male fu numit ajutor de paroh la Vic, era în serviciul paro­hiei un dascăl foarte devotat, dar bătrân de tot. Ingrija de ca­lul parohului, căra apă, tăia lemnele şi alte treburi pe care înainte Ie făcea fără mare oboseală, care însă acum deveni­seră pentru el adevărată corvadă. Câtva timp după venirea P. Peyramale parohul observă că moşul Francise da semne de alienage mintală: se plimba singur în grădină, îşi bătea fruntea cu pumnul, părea în prada unei idei fixe. Intra în fie care clipă ba în pivniţă, ba în grajd şi eşia în pas grăbit bă­tând la mătănii si făcând tot felul de gesturi de om îngrozit. — Ce e cu tine, Francisée, îl întrebă parohul? S'ar zice că ti se întâmplă ceva cu totul neobişnuit ? — Da, Sfinjia-Ta, îi răs­pundea Francise, ceva cu toiul neobicinuit. Dar nu pot să vă spun ce e. — De ce nu ? vorbeste şi nu te teme să-mi încre­dinţezi tot ce ai pe suflet. — Ei bine. Si. Ta, să ştiţi că pa­rohia aceasta este vrăjită. — Cum vrăjită? zise parohul. — Da. Vin stafii 1 — Ai înebunit tu, Francisée I — Ba să vedeji, Sf. Ta ! în fiecare seară eu ţmi las găleţile goale şi dimineaţa le găsesc pline. Pregătesc lemnele de tăiat şi dimineaţa Ie gă­sesc tăiate. Intru în grajd şi calul este {esalai gata. Toate aces­tea se întâmplă deşi portile sunt încuiate cu lacătul şi este cu neputinţă ca o fiinţă omenească să fi întrat pe undeva. — Pu-ne-te la pândă, îi zise parohulI — La pândă e u ? Ferească Dumnezeu ! — Parohul mai curajios noaptea următoare răma­se treaz si pândi. Intre orele trei şi patru de dimineaţă îl sur­prinse tăind lemnele pe ajutorul său P. Peyramale în flagrant delict de caritate fată de bătrânul servitor Francise.

Acesta era Părintele Peyramale ; nu numai banii, mânca­rea, lingeria şi hainele şi le împărţea la săraci, dar cum spu­ne expresia franceză „il payait de sa personne" spre a face binele tuturor nevoiaşilor.

Era în Lourdes un om care nu putea să sufere pe preoţi, singurul Lourdez de care P. Peyramale nu izbutise în nici un

chip să se apropie, nici măcar în înfelesul material 8l cuvân­tului. Când îî zărea de departe pe P. Peyramale, se întorcea delà drum şi pe orice cale îl evita. Providenţa însă avu grijă să le procure o întâ lnire?— Plouase mult şi într'o străduţă plină de noroi» omul acesta mâna o căruţă cu un butoi de vin; e l ' o însoţea lateral cu biciul în mână. La un moment dat una din rotite căruţei se scufundă într'o groapă ascunsă de o băl­toacă ; în acelaş timp cade şi calul. Căruţaşul este prins pe neaşteptate între căruţă şi perete în imposibilitate absolută dë a-şi face loc. Mai mult încă; pământul fiind moale, din secun­dă în secundă, roata se cufundă din ce în ce mai mult şi ast­fel presiunea căruţei asupra lui creştea mereu, încât peste scurt timp trebuia să rămână strivit. Nenorocitul scotea ţipete sfâşi­etoare, căsnindu-se ' în zadar prin sforţări desperate să iasă dîrr această menghinea ucigătoare. P. Peyramale tocmai trecea pe acolo. Vede primejdia şi se repede în ajutor. — „Căeşte-te de păcatele tale şi-ti voi da deslegarea", îi strigă, dar în acelaş timp se vârî sub căruţă şi, cu primejdia de a-şi frânge şira spinărei, îndoindu-şi ca un arc de boltă corpul său uriaş, ridi­că pentru câteva momente enorma greutate şi dete putinţă ce­lui condamnat la moarte să scape. Se interesează apoi dacă nu-i frânsese vre-un os căruţa, şi, aflând că nu suferise decât" uşoare contuziuni, îl salută şi pleacă nelăsându-i măcar tim­pul să-i mulţumească. A doua zi necredinciosul din ajun bate la uşa Părintelui Peyramale. — Părinte, îi spune el, am o altă povară care mă striveşte. — Eram- sigur, răspunde Părintele. — Şi am venit să mi-o ridicati ş< pe -« ceasta. — După o juma-' tate oră spovada era ternJn&îă şi duhovnicul rosica cüV'n 'ele deslegărc, pa fruntea o- ../. e c'.iel ci-erci^e sc . . . i . , a .s„ la stână. Bunul râs ior în&ă-- zăcu şase luni bolnav-de nrtrohi din c a u z 8 sfortărei supraomeneşti ce o făcuse.

Caritatea omului care înfruntă primejdia din zel pt» Dumnezeu

Energia, forţa, curajul erau însuşirile lui tot aşa de carac­teristice ca şi caritatea. Când mai ales era în joc interesul re­ligiei, Părintele era leu adevărat, — Neînduplecat şi teribil cu

aceia care nesocoteau ziua Domnului pentru câştigul lor ma­terial, de câte ori cu îndrăzneală care numai prin autoritatea lui moTală putea să reuşească, n 'a silit el satul întreg să se întoarcă' delà munca câmpului începută în zi de Duminecă. In special cu cei bogaţi şi influenţaţi era sever, când delă ei ar fi pornit"exemplul rău. Era om capabil de a tine frunte sin­gur şi multimei înfuriate.

In loc a ' i ta tea Sf. Jean de Tarbes era, din vremuri imemo­riale, obiceiul într'o anumită zi din an, zi de lucru, ca mulţi­mea să vie la biserică purtând un steag profan. Cu muzică făceau înconjurul b'sericei şi apoi ieşiau fără a fi spus nici o rugăciune. — Torentul popular era aşa de puternic încât cle­rul nu îndrăznise să reacţioneze în contra acestei datini cât se poate de ne la locul ei. — Noul vicar, P. Peyramale, nu era persoana care să se intimideze. La ziua tradiţională se găsea la fata locului în clipa când mulţimea dezordonată pătrunse în biserică cu steagul cere reprezintă pe o fată scene de dans şi pe cealaltă un taur cu coarnele de aur. Dominic Peyramale ridică glasul. In zadar, căci se pierdu în zgomotul asurzitor al multimei şi al instrumentelor muzicale. — Eşiti afară din bise­rică, profanatorilor! Jos steagul, şi linişte! —Cuvinte deşarte. Mulţimea începe încunjorul bisericei. 0 sfântă mânie îl cuprin­de pe P. Peyramale. Se repede şi smulge steagul din mâna acelora care îl purta. Strigătele ameninţătoare ale poporului îi dau de gândit că ar putea s ă i fie reluat. De aceia ordonă dascălului să taie cordoanele steagului şi să-1 arunce pe jos. Dar pentrucă acestuia îi era frică să execute porunca şi să se atingă de obiectul superstiţiei populare, Păr. Peyramale vrea sa-i ia lungul lui cuţit catalan ca să taie el însuşi steagul. In­să, făcând o mişcare greşită în Ioc de a tăia steagul îşi stră­punge propia sa mână în aşa chip, în cât cuţitul trecând din­colo de partea cealaltă a manei îi rămâne înfipt, după cum odinioară cuele crucii străpunseseră manile Mântuitorului. — Mulţimea scoate un ţipăt de groază. Nici un gemet din gura preotului, care cu tot calmul îşi scoate lama cuţitului din rană, în tirrip ce sârtgele îi tîşneşte îri valuri. Apoi ridicând mâna în­sângerată spune cu glas b lând: „Eşiţi, oamenilor; nu profanaţi

templul Dumnezeului voctrul" Picături din sângele lui că­deau pe aceia cari se aflau la capătul cortegiului. In fata aces­tei mâni, străpunsă ca aceea a Răstignitului, mulţimea amuţi­se, si ruşinată se strecoară afară din biserică, lăsând în urma ei pe preotul, care în genunchi mulţumi lui Dumnezeu. Din ziua aceea obiceiul fu curmat şi niciodată nu se mai făcură încercări de a-I relua. Sângele Părintelui Peyramale înecase superstiţia 1

Asemenea gesturi de îndrăzneală sfântă se pot cita multe din vieata lui ; chiar am putea spune că defectele şale erau de această natură: tendinţa spre violentă şi bruschetă pentru a pune mai repede capăt relelor, şi pentru a împinge sincerita­tea până la extrem. Totuşi nu trebue uitat că dragostea şi bu­nătatea le acopereau cu prisosinţă. încă un amănunt, puţin timp înainte de a muri.

Se plimba pe şoseaua ce duce la Barèges cu amicii săi cei mai scumpi P. P. Martignon şi Lafont. Deodată i se făcu rău şi căzu în nesimţire. Prietenii sé reped să-i aducă apă rece şi să încerce în tot chipul să-1 readucă în simţire. In timpul acesta un sărac, pe care ei nici nu-1 observaseră, se apropi­ase şi cerea pomană. P. Peyramale însă, par'că instinctiv, işi căută portmoneul, cu un gest greu şi grăbit în acelaş timp; „Datf-i repede, dafi-i repede," fură primele cuvinte ce le rosti ieşind din leşin.

De aceea nu fără dreptate spunea despre el amicul său P. Martignon : când va fi să moară P. Peyramale şi va voi lumea să se asigure dacă într'adevăr a sucombat, mai bine decât să încerce dacă se abureşte oglinda prin respiraţie, să introducă un sărac care să spună: mi-e foame; dati-mi o bu­cată de pâne. Dacă atunci P. Peyramale va rămânea nemiş­cat şi mut, puteţi fi sigur că a murit. Căci dacă n'ar fi trecut şi un sfert de oră delà moartea Iui, cred că glasul săracului l-ar fi rechemat în vieată.

Păr. Peyramale şi Bernadeta

Iată omul Ia care Bernadeta fu trimisă de cătră Sfânta Fe-cioară spre a cere şă-I zidească o biserică la Jocul ApariJiunijor,

Acesta era omul care împlinea de minune condiţiile spre a scruta pe vizionară până în fundul sufletului, dacă era sinceră şi cu mintea întreagă, dar şi spre a o apăra fată de adversarii preveniţi în contra posibilitătei în principiu a unor aparijiuni supranaturale.

Părintele Peyramale a avut la început fată de Bernadeta nu numai o atitudine rezervată şi rece, dar chiar neîncrezătoare şi bruscă. Dacă în Bernadeta ar fi fost cea mai mică urmă de prefăcătorie sau de autosugestiune, s'ar fi întâmplat cu ea ce­ea ce s'a întâmplat cu copii, care mai târziu începuseră să spună că şi ei o văd pe Sfânta Maria şi să născocească fel de fel de poveşti. Nu se ştie încă până azi dacă acele false aparijiuni au fost sincere iluzii sau invenţii formate sub im­boldul autorităţilor ostile, care, negăsind alte mijloace, încercau diversiuni şi confuzii menite să tragă după sine şi compromi­terea afirmărilor Bernadetei. Fapt este că a ajuns o singură dată să dea ochi copiii aceia cu P. Peyramale şi să se afle de ameninţarea lui că, dacă pretinsele aparijiuni se vor repeta va face şi el o anchetă, ca liniştea să se restabilească şi ni­meni să nu mai aibă pretenţia de a o fi văzut pe Sf. Fecioară.

. Dupăce însă P. Peyramale îşi făcu convingerea de reali­tatea Aparitiunilor — de sinceritatea Bernadetei se convinse­se delà început — a devenit marele ei protector, devotat şi credincios.

Când Prefectul Massy dete ordin Primarului din Lourdes să o aresteze pe Bernadeta, socotind acesta singurul mijloc pentru a pune capăt „superstiţiei", Păr. Peyramale avu prile­jul să dovedească o dată mai mult energia şi curajul său. Primarul împreună cu Procurorul trebuiau să ridice cu forţa pe Bernadeta spre a o interna într'un spital de alienati în ba­za certificatului a doi medici atei, care scriau ce e drept că nu găsiseră nimic anormal sau patologic în Bernadeta, dar că din moment ce stăruia în afirmarea Aparitiunilor „ar pu tea fi ha­lucinată". Un astfel de certificat era tot temeiul juridic pentru internarea silită a Bernadetei. — Primarul şi Procurorul găsiră de cuviinţă să facă mai întâi o vizită Păr. Peyramale. Procu­rorul chiar încercă şă argumenteze Părintelui Peyramale c§

arestarea s'ar face pe baza anumitor paragrafe ale unei legi speciale. Părintele Peyramale îi răspunse însă : Copila este ne­vinovată ; nenumăratele interogatorii luate de Politie şi de Jus­tiţie n 'au putut să-i găsească nici o vină. Atunci de ce să-o pedepsiţi? — Din contra, zise Procurorul; nici gând s'o pedep­sim; noi în interesul ei o luăm ca s'o vindecăm. — Preotul începu să se supere : Această măsură este şi mai odioasă pentrucă pe lângă altele este şi ipocrită. Din moment ce me­dicii nu constată nici o leziune cerebrală, internarea ei este o faptă samavolnică. — E legală, ripostă Procurorul. —• E ne-permisă, exclamă Preotul. In orice caz eu, Parohul-Decan al oraşului Lourdes sunt dator să mă sacrific pentru toti enoria­şii.mei şi mai ales pentru cei slabi. Dacă aş vedea un om înarmat atacând pe un copil, l-aş apăra cu pericolul vietei. Şi aş face-o, chiar dacă omul ar fi un Prefect, iar arma lui un articol dubios al unei legi infame. Spunetj-i deci D-lui Massy că jandarmii lui mă vor găsi pe pragul casei acelei familii sărace şi că va trebui să înceapă cu mine, să mă culce la pământ, să mă calce în picioare, să treacă peste corpul meu înainte de a se atinge numai de un fir de păr din capA fe­titei. — înalţii funcţionari schimbară subiectul conversaţiei, iar Bernadeta fu lăsată în pace definitiv.

împlinind misiunea încredinţată-i de către Sf. Fecioară

îşi poate închipui oricine cu câtă înflăcărare şi sârguintă lucra P. Peyramale pentru împlinirea voinţei Sf. Fecioare, de a se clădi o biserică pe locul unde Ea apăruse. Orice întâr­ziere, orice moment pierdut i se păreau acte de nerecunoştin­ţa din partea oamenilor. Ei singur presimţise viitoarea splen­doare a Lourdes-ului.

Când arhitectul în mijlocul unui grup de preoţi şi de mi­reni îşi arătă proectul, dealmintreni destul de graţios, al unei biserecute elegante de zidit deasupra Pesterei, P. Peyramale, dupăce aruncă o privire pe plan, cu un gest brusc rupse hâr-şi aruncă bucăţile în Gav. — Ce faceti, exclamă arhitectul ? — Ce fac? Mi-e ruşine de ceea ce meschinăria omului în­drăzneşte să ofere Maicii Domnului, şi nimicesc mizerabila ei

expresie. Ceeace trebue aici, întru amintirea marilor evenimen­te împlinite, nu este o mică biserică de sat, ci o mare clădire de marmură, atât de mare cât poate să încapă pe vârful Stân­cilor Massabiellei, atât de măreaţă cât geniul D-vpastă va şti să o creeze. Domnule Arhitect, talentul D-voastre să îndrăz­nească orice; nimic să nu-1 încătuşeze 1 Chiar Michelangelo de veti fi, tot lucrarea D-voastre va rămânea nedemnă de Ace­ea care s'a arătat aici. — Insă pentru aşa ceva ar trebui mili­oane şi milioane, îl întrerupse o voce. — Maica Domnului ca­re din stânca aceasta a făcut să curgă isvor, va şti să des­chidă şi inima credincioşilor !

încrederea neclinliiă în providenţă a P. Peyramale şi dis­preţul lui de bani avu să se lovească amar de şgârcenia şi credinţa mediocră a multora din enoriaşii Iui. Biserica Massa­biellei se înaltă falnică şi imensă, însă biserica parohială din Lourdes, pe care se sili el s'o reclădească în proporţiile cu­venite, ca să servească drept punct de plecare al pelerinaji-lor spre Grotă, avu să îndurereze şi să scurteze viata Paro­hului zelos. Pe de altă parte tendinţa locuitorilor de a scoate cât mai mult câştig din pietaiea pelerinilor cari începeau să vină mereu mai numeroşi spre Lourdes mări şi mai mult mâhnirea inimei sale atât de dezinteresată şi care dorea ca enoriaşii săi să răspunză cu o generozitate sufletească vred­nică de bunătatea şi favoarea extraordinară a Maicii Domnu­lui fată de orăşelul Lourdes.

0 boală scurtă, extrem de dureroasă, şi' suportată cu o răbdare ca de sfânt, puse capăt vietei P. Peyramale înainte de a-şi fi terminat biserica la care tinea a ş a de mult. — Ma­rele slujitor al Sf. Fecioare muri într'o zi de a Ei, la 8 Sep­temvrie 1877, care anul acela cădea într'o Sâmbătă ! . . .

Putin înainte de a se fi îmbolnăvit, în culmea amărâciu-nei pentru piedecile ce i se urzeau la clădirea bisericei paro­hiale, P. Peyramale spusese : — ca biserica să se termine trebue să mor eu; trupul meu neînsufle'f va fi aluatul care o va fa­ce să se înalte I — Bunul paroh, care în smerenia lui se credea cauza dificulătilor ce i se făceau, se coborî în mormânt mân­gâiat cu gândul că piedica mai mare pentru împlinirea operei,

care îi fusese atât de dragă, ar fi dispărut odată cu persoana sa. De data aceasta P. Peyramale se înşelase. Doliul sincer în care s'a învăluit tot Lourdes-ul când a aflat moartea Paro­hului său a fost de nedescris. Nu era om care sa nu-1 fi sti­mat şi foarte multi îl iubeau în chip deosebit. Insă pasiunea pentru câştig a burghezului de provincie este extraordinară.

Azi dacă s'ar scula din moimânt P. Peyramale n'ar fa­ce-o de cât spre a muri din nou îndată după aceea sau spre a lua biciul şi a goni delà tarabele lor pe negustorii care pro­fanează ziua Domnului.

P. Peyramale care a murit în parte de durerea de a nu fi putut sfârşi biserica Lourdes-ului, ce ar spune dacă înviând cinci zeci de ani după moartea sa, tot neterminată ar fi găsit-o?

P. Peyramale, care nu îngăduia o oră de muncă servilă în zi de Dumineca enoriaşilor săi, ce ar spune azi să vadă întreaga Duminecă deschise zeci de magazine chiar pe parcur­sul străzii ce duce la Grota Aparitiunilor, în cel mai penibil contrast cu rigurosul repaus dominical al tuturor oficiilor pu­blice — (pană şi posta) — ale unui stat indiferent, ca să nu-i zicem ostil, din punctul de vedere religios?

Sau poate că, bucuria întrecând mâhnirea, l-ar lua şi pe el aproape în extaz de fericire valurile irezistibile ale pie-tătei fără seamăn a nenumăraţilor pelerini ce inundă cu pro­cesiunile lor grădina imensă a „Sanctuarelor" şi se închină în fata Grotei cu o credinţă capabilă să înduioşeze până la la­crimi şi pe cei mai sceptici necredincioşi 1

Intru cât se resimte albul zăpezilor din culmile Pirineilor, dacă la poalele muntelui îşi încep urcarea o mână de turişti cu bocancii plini de noroi ? Şi în ce măsură se întinează Ocea­nul, dacă, la ţărm, câţiva muritori se spală în apele lui ?

I. FROLLO.

lată Mama ta, — lată Fiul tău!

Cronica sfintei Bernadeta In L'Illustration din 16 Decembrie, 1933; domnul Emil Ca-

dilhac scrie articolul întitulat: „De Lourdes a Nevers*. El revede locurile pe unde a trăit Sfânta Bernadeta, de la grota minunilor, la la cimitirul ei din Nevers. El nu veni la Lourdes în vremea peleri-nagiilor, dar către sfârşitul lui Noembrie, într'un orăşel intim, pro­vincial, fără . les marchands du temple" cu tarabele lor. In roşul toamnei ; Esplanada aproape goală e plină de măreţie . . . Pe stră­zile vechiului Lourdes, trec localnicii cu beretul basc pe cap, femei îmbrăcate ca pe vremea Bernadetei . . La .Café du Commerce" funcţionari, umili rentieri, joacă vechiul joc de cărţi „Maniile". Vor­beşte apoi de castelul din epoca lui Gaston Phoebus care şi el a asistat la toate evenimentele localnice, ridicat 50 de metri deasupra Gavului. De aci se vede în vale oraşul, în depărtare Gavul, parcul, muntele Calvarului, Basilica. Faptul Lourdes-ului spune domnul Emil Cadilhac este fără îndoială, chiar pentru cei cari nu admit suprana­turalul „ia plus étonnante merveille de l'époque". El povesteşte apoi viaţa Bernadetei . . Clişeele reproduc : casa natală a Bernade­tei, stâna din Bartrè", unde ea îşi adăpostea turma . . Grota sim­plă cum era odată. Grota seara luminată de mii de luminări, portre­tul Bernadetei şi o contimporană a sfintei impresionantă, foarte bă­trână, cu privirea de vizionară, mirată că mai întârzie pe pământ atât etc. . . . Bernadeta păstoriţă naivă şi curată şi Bernadeta după apariţiile Maicii Domnului e aceiaşi spune domnul Cadilhac . . Când îi urmăreşte viaţa ei de călugărie la Nevers . . Un bun simţ robust, umil şi plin de bunătate faţă de ea însăşi. Auzind cum i-se vinde portretul la Lourdes spune râzând: „On me vend deux sous et, ma foi, je ne vaux pas davantage". Autorul îi vede apoi trupul intact, figura din ultimii ani, devenită mistică extraordinară . . .

In „La Croix des jeunes gens" din 14 Decembrie 1933, se povestesc cele două minuni, cari au permis canonizarea Bernadetei : Cea dintâi fu făcută la Nevers Mgr-lui Alexis Lemaître, care contrac­tase în Africa centrală, unde fusese vicar apostolic şi misionar, o boală de intestine foarte gravă, nevindecabilă. El fiind din Nevers,

plecă de la Roma, foarte bolnav, ca să asiste la sărbătorirea beati­ficare' Bernadetei. Aci fu miraculos vindecat, dupăce zece ani se căutase în zadar doctorii şi de opt ani îşi exercită sarcina ecleziasti­că fără nici o durere. A doua minune a fost făcută la Lourdes: Sora Maria de Saint-Fidèle, foarte bolnavă de tuberculoză, condam­nată de doctori. La 2 Februarie, 1928, ea iăcu o novena şi la 6 seara fu miraculos vindecată. Medicul curant, şi alţi experţi au dec­larat că ea fusese vindecată complect, subit, după aceia trei ani dea-rândul fu examinată continuu . . ei declarară că vindecarea nu a fost făcută prin mijloace naturale şi că erau cu adevărat în faţa unei minuni.

*

Le „Pelerin" din 8 Decembrie 1933 începe çu titlul „Sainte de France" un entusiast articol . . . Am impresia, spune autorul as­cuns sub două litere : S. M,- că vre-odală, Duminica, bunul Dumne­zeu va permite Bernadetei să-şi pue pe cap scufiţa albă, din vremea apariţiilor şi aşa va face din ea, acolo, o păstoriţă de la noi. Acelaş S. M. în numărul din 17 Decembrie 1933, cont nuă cu imnul pen­tru Bernadeta, tot în articolul prim intitulat „Exaltavit bumiles" : Mul­te poveşti cu zâne sunt şterse rând le punem alături cu destinul acestei copile, care nu avea cu ea, decât simpla puritate şi ochi de catifea pe care ai fi voit să-i mângâi".

*

Viaţa Bernadetei simplu şi esenţial este povestită şi în „La Croix du Dimanche", din 3 Decembrie, 1933, cu un portret mare al Bernadetei călugăriţă, îngenuncheată în capela delà Nevers : ,Ber­nadeta sosi la Nevers, în ziua de 7 Iulie 1866 ; bucuria fu mare în congregaţie. I-se ceru, în prezenţa tuturor să-şi povesteasă apariţiile. Fa un farmec pentru toate, apoi pentru a salva umilinţa tinerei pos­tulante, se dădu poruncă tovarăşelor ei să nu o mai întrebe şi fu oprită şi ea să mai povestească. Toate ascultară şi Bernadeta păs­tra asupra poemalui divin, o absolută tăcere. In aceiaşi „Cro:x du Dimanche." di.n 17 Decemvrie 1933, d-ul R. Fontenelle, povesteşte pe larg canon !zarea Bernadetei : B serica Sfântului Petru, plină de o lume imensă, splendidă . . Francezii sunt cei mai numeroşi, în pri­mul rang, d-ul Charles Roux, ambasadorul Franţei, pe lângă Sfântul scaun, cu. tot personalul ambasadei, elita, familiilor,, literilor, ştiinţei,

oamenii politici cei mai de seamă, d-ul Joseph Denais, deputat al Parisului cu treizeci membri din parlament, toată familia spirituală a Bernadetei, etc. . . . Papa Pius îşi face apariţia în „Sedia gesta­toria", şi poporul imens îl aclamă . . Bazilica se aprinde în mii de cu­lori, sub bolţile sfântului Petru. Din loji atârnă steaguri arătând mi­nunile Bernadetei . . . Cortejul papal înaintează în mijlocul aplauze­lor, şi trece în faţa statuei sfântului Petru, îmbrăcată în haine pontifi­cale. Tiara pe cap, făclia aprinsă în mână, Papa se aşează pe tron . . avocatul consistorial în genunchi, îl roagă să scrie numele Bernade­tei în catalogul sfinţilor : Mgr. Bacei răspunde pe latineşte,, că nu are dorinţă mai mare, dar trebue implorată lumina divină. Toţi cad în genunchi şi cântă .Veni Creator". Avocatul consistorial imploră din nou : instanter, instantius, instantissime . . . A sosit ora să fie pronun­ţat oracolul infalibil. Toată lumea este în picioare şi Pius al .Xl-lea în plenitudinea funcţiei supreme, pronunţă cu voce tare cuvintele care o consacră sfântă. Răspunde un triumfal „Te Deum"

„A la page* din Joi 28 Decemvrie, 1933, dă o listă a celor mai însemnate cărţi despre Sfânta Bernadeta. Transcriem câteva şi noi pentru cei cari în România sunt credincioşii ei :

La bienheureuse Bernadette — a lui Fernand Laudet, editura Bloud et Gay, 1931.

Bernadette devant Marie — în cinci acte şi 12 tablouri de Henri Ohéon, la André Blot, (1931).

Bernadette de Lourdes — a lui Emile Pouvillon la Pion, (1894). Numai la mănăstirea Saint-.Gildard din Nevers se va găsi : „La con­fidente de l'Immaculée, Bernadette Soubirous". — operă publicată cu anonimat de maica Bordelave, superioara generală a Congregaţiei.

Pèlerin de Lourdes — de François Mauriac, la Pion, (1933) etc. . .

M.

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară,

Bucură-te MARIE, cea plină de har,

Domnul este cu tine..,

Bibliografie *) *A. Hoppe — Lourdes în strălucirea minunilor sale. Presa Bună — Iaşi

Notă : Am vrea ca acest drăguţ volum ilustrat — de circa 200 pag. şi care nu costă decât 25 lei — să aibă o răspândire cât mai mare. — In curând va apărea şi o broşură despre sf. Bernadeta, scrisă de P. Iosif Tălmăcel (Bacău). *Fr. Duhourcau — S. Bernadette de Lourdes — Grasset. *Xavier Marchet A. A. — La merveilleuse vie de Berna­

dette — Téqui. F. Laudet — La Voyante de Lourdes *H. Lasserre — Les Episodes miraculeux de L.

„ - N. D. de L. — Mois de N. D. de L. (31 lecturi).

Barbet — Bernadette Soubirous. E. Pouvillon — Une conversion à L.

— Bernadette de L. (mystère). *Estrade — Souvenirs intimes d'un témoin des Appari­

tions. *Dozous — La Grotte, de Lourdes: sa fontaine, ses gué-

risons. Mgr. Forcade — Notice sur Soeur Marie-Bernard, (numele

Bernadetei la mănăstire), *Une religieuse (de Nevers) — La confidente de l'Immaculée. *P. Cros — N. D. de Lourdes (récits et mystères).

— Histoire de N. D. de Lourdes (3 vol.) Fourcade — (secretarul comisiei de anchetă) — L'Apparition

(1858). * Reynès-Monlaur — La Vision de Bernadette. Sempé & Duboé — N. D. de Lourdes

') Cu regret reamintim cititorilor noştri, — si pentru totdeauna, - că nu putem da mai multe informaţii despre edilii: titluri, editori şi autor i . . . decât cele scrise în Bibliografiile noastre, (nici nu putem comanda cărţi.) (nota red.)

Ch. Lemaître — Rapport sur Bernadette Rette — Un séjour à L. Mgr. Ricard — La vraie Bernadette de L. (cătră Zola). Dr. Valet — Lourdes — Téqui 1929 — Paris. * Dr. Beaucorps — Apparitions — Pèlerinages — Guérisons Boy er d'Agen — Lourdes. L. Guérin — L'Année jubilaire de Lourdes. Huysmans — Les foules de L. L. Dantin — L'Evêque des Apparitions: Mgr. Laurence

edit. „Spes" Paris. P. Janvier — Les Miracles eucharistiques de L. St. John (ingles) — L'Epopée mariale en France : 2 vol.

a) A travers les Ages, b) au XIX siècle. Mgr Izart — Les Enseignements de la Vierge de L. Mgr Rumeau — Les divines opportunités des Apparitions. Mgr de Ségur — Les merveilles de L. (150 beaux miracles). R. Vroncourt — Huysmans et l 'âme des foules de L Bois — Les Francs-Maçons et L. L. Guérin — Le Pèlerinage national — B. P. Paris. H. Lasserre — N. D. de Lourdes.

„ — Bernadette. — Les Episodes miraculeux de L.

Y. d'Isné — A Lourdes. M-elle A. de Langerack — La Grotte de Lourdes — Lefort.

Lourdes şi ştiinţa medicală Dr. R. Biot — Lourdes et le miracle (dialog între medici). E. Artus — Les Miracles de N. D. de Lourdes.

— Défi public à la libre-pensée. — Les médecins et les miracles de L. — Les miracles de L. et la Presse. — Epilogue du défi, etc.

Dr. de Bascher — Lourdes et les médecins. Dr. Boissarie — L. de 1859 jusqu'à nos jours.

„ — Histoire médicale de L. — Les Guérisons.

Dr. le Bec — Preuves médicales du miracle. „ — Les Moyens de contrôle des guérisons-miracles.

Bertrin — Histoire critique des Evénements de L. — Grandes guérisons de Lourdes. — Ce que répondent les adversaires de L.

Mgr Chollet — Le fait de L. Duplessy — Zola et L.

— Les démolisseurs de L. — Histoire d'un Défi aux adversaires de L.

R. Gael — Vers Lourdes — Celle qui ressuscita. Dr. de Bruno — 20 guérisons à L. discutées médicalement. Patoux — Le magnétisme, l'hypnotisme et L. Dr. E. Vincent — Doit-on fermer L. au nom de l'hygiène?

— Réponse de 150 médecins : Non. Lodiel — Y a-t-il des miracles scientifiquement constatés? Dr. Marchand — Trente guérisons. Dr. "Van der Elst — Vraies et fausses guérisons. Petitot — S. Bernadette de L. — I-er cahier de la Vierge.

Acte Oficiale.

1923 Nov. 18 — Decretul apostolic despre eroicitatea vir­tuţilor servei lui Dumnezeu, Bernadeta Soubirous.

1925 Iunie 14 — Beatificarea. 1933 Dec. 8 — Canonizarea. Sărbătoarea sf. Bernadete e fixată în 18 Februarie (ani­

versarul zilei în care Preacurata i-a promis cerul).

Artă.

M. J. R. Perez — Au pays de Bernadette (theatre). Lourdes — „Viile sainte" (100 frum. similigravuri) — 60

rue Lhomond. Paris. Jouin — N. D. de L. — oratorio în 3 părţi : 1) le divin con­

seil, 2) l'Elue, 3) l'Apparition, muzica de A. Georges. E. Rochard — Marie, de la création du monde à L. (poème) E. Pouoillon — Bernadette de L. (mystère : théâtre). Huysmans — Les Foules de L.

A. Rette — Un séjour à Lourdes de Giury — Les villes initiatiques: Lourdes. Rene Gael — Lourdes (pièce pour jeunes filles).

— Le coeur de L. — Bloud — Paris. Dr. Bonaières — Figures de miraculés — Téqui.

Periodice,

— Journal de la Grotte de L. — ebdomadar. — Annales de N. D. de L. — lunar. — Bernadette (hebdomad, pour enfants — B. Presse. Paris) — „Flori de crin" — Şimleul Silvaniei —> „Maria" (pentru fete), „Marianistul" (p. băetO — Blaj — „Dacia creştină" — Iaşi. — "Farul nou" — Bucureşti.

Manuale.

L. Guérin — Le Pèlerinage de 1908 — B. Presse — Paris. — Jubilé du Pèlerinage national „ — Année jubilaire de L.

„ — Les congrès eucharistiques internationaux — Bonne Presse — Paris.

— Manuel-souvenir du Pèlerinage „ „ Abbé I. Pruoost — Les merveilles de Massabielle (în 32

capitole) — B. Presse — Paris. * Dr. S. Chişiu — Luna Maiu — Presa Bună — Iaşi. Berlioux — „ Măriei Belleney — Les Apparitions de L. racontées aux enfants.

— Les merveilles de Massabielle *) DDr. Fireza-Brînzeu — Armele credinţei — Lugoj 1933 Dr. I. Georgescu — Istoria Bisericii universale

— Apologetica religiei creştine catolice. Spicuiri de Păr. I. Merioz.

l ) Cititorii doritori de o bibliografie mai amplă să caute şi în volumul nostru iubilar .MARIA", ilustrat (mare în 8° de circa 200 pag )

în semn de Amintire

In anul Domnului 1858, la Lourdes din Franta,

în scobitura stance! unde se vede statuia Ei,

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

a apărut Bernadetei Soubirous de 18 ori :

la 11 şi la 14 Februarie; fiecare zi (cu 2 exceptn) delà 18 Februarie la 4 Martie;

la 25 Martie; la 7 Aprilie şi la 16 Iulie.

Maica sfântă a zis copilei in ziua de 18 Februarie : Fă-mi numai bucurie să vii aici

15 zile.

Nu-ti făgăduesc că te voiu face fericită în lumea aceasta, ci în cealaltă. Doresc să văd aici lume multă.

Maica sfântă îi zise în cursul celor 15 zile: „Roagă-te pentru sărmanii păcătoşi.

Sărută pământul pentru păcătoşi. Pocăinţă ! Pocăinţă ! Pocăinţă l

Mergi la preoţi şi spune-le, că doresc să se zidească aici o capelă,

Doresc ca lumea să vie aici în procesiune. Du-te şi bea la isvor şi te spală.

Du-te şi mănâncă iarba aceasta (drept pocăinţă)."

In ziua Bunei-Vestiri (25 Martie) Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a z is :

EU SUNT ZĂMISLIREA NEPRIHĂNITĂ

Cuprinsul Rostul omagiului de faţă red. 73 Era Lourdes-ului a. m. 74 OMAGIU Ovidiu Hulea 75 închinare 0. C. 79 APARIŢIILE $>IN LOURDES Doina 80

Vuelul misterios — întâlnirea cerească Infătigarea Doamnei — Izvorul miraculos

Cântec de sosire 83 Rozariul pelerinilor 84 Omilia despre Sf. Bernadeta (8-II-33) P. P. Piu XI 88 Procesiunea Sf. Sacrament B. d'A. 90 Credinţa în Ostia Sfântă P. Janvier 92 Aclamaţii publice şi Invocaţii solemne 93 Patria Bernadetei Myriam 94 ORAŞUL PREAC. ŞI FRUMUSEŢILE LUI Dr. V. Aftenie 98

Cele 18 Arătări — Cele trei Biserici Pelerinagiile — Peştera miraculoasă Procesiunea cu Sf. Sacrament . . . Cea nocturnă cu torte

Lourdes lecjie de rugăciune 108 Vizită la Lourdes Elisa Dr. C. Pavel 109 Arătarea Maicii Domnului Dr. V. Bojor 113 LOURDES APOLOGETIC Şl MISTIC -(schiţai A. Micu 115

Caşi Ierusalim şi Roma —• Cetatea minunilor şi a credinţei Biroul medical — 3 puteri duşmane? medicina, chimia, forja. Marea minune e Bernadeta — întreitul ei martiraj Lourdes altă Palestina — Catehism şi apologetică vie Apel final — Cele trei arme ofensive ale noastre

Vorbele Preacuratei către Bernadeta 126 La măn. din Nevers, lângă racla Bernadetei Anton-Wladimir 128 Convorbire cu o contimporană a Sf. Bernadeta XX. 132 ROMÂNIA ŞI LOURDES

Drapelul Românesc la Lourdes prof. I. Frollo 134 Cu Păr. Gala Galaction şi poetul D. Nanu Românaşul 140 România, „Grădina Maicei Domnului" Marianus 141 Lève-toi dans mon ciel (Eminescu) L. Codreanu 142 Lourdes (poezie) Mia Frollo 143 Cărji vechi citite (Lassefre-G. Frollo) Myriam 144 Altă cale a lui Traian Pavelian 148

Ascciatiunea Maicei Mântuirii : N. D. du Salut S. M. 149

Vorbele Bernadetei şi ziarul ei intim 150 Crainicul Măriei — Păr. Fr. Picard A. Marianus 152 LOURDES ŞI ROMANUL LUI ZOLA prof. Nicolae Fântânar 153

Lipsă d« informaţie — Cochetărie — Grabă — Calcul interesat Falsificarea istoriei — Pervertirea adevărului Invenjii mincinoase — Mărginit si pretenţios.

Madonei de Lourdes (poezie) P. 7. Tălmăcel 161 Teze de doctorat despre Lourdes păr. I. M. 163 Un album sugestiv şi ieftin A. Marianus 164 Cine sunteţi şi care vă e numele ? G. L. 165 Gloria Bernadetei P. Romano 168 PAROHUL APARITIUNILOR prof. /. Frollo

Păr. Peyramale : Caritatea omului care dă ce are — se dă pe sine însuşi ; Caritatea omului care înfruntă primejdia din zel pentru Dumnezeu ; Păr. Peyramale şi Bernadeta — împlinind misiunea Iui.

Cronica Sf. Bernadeta M. 183 Bibliografia Lourdes-ului (spicuire) I. Merloz 186 Inscripţie 190 Cuprinsul 191 Ilustraţii - clişee („B. Presse" — Paris) pp. 88. 104. 120. 136. 152

Programul revistei „Observatorul" Iată rubricile sau titlurile obişnuite ale cuprinsului din

„Observatorul" revistă de culturală generală (abon. anual 150 lei) 1. Articole de fond — (actualităţi însemnate, tratate niţel doctrinal) 2. Cronică lunară : internă şi externă. (Numai fapte însemnate) 3. Filosofie şi ştiinţă — (probleme de filosofie practică, ca pedagogie,

psicologie şi initiare uşoară in ştiinţe). 4. Sociologie. — (diferite chestiuni şi curente actuale, ca femenism, socia­

lism, comunism, etc. . . ) 5. Istorie şi artă. — (în toată varietatea şi amploarea lor). 6. Literatură. — (critică, nuuele, poezii şi folklor). 7. Figuri reprezentative, (schite caracteristice din galeria oamenilor ce­

lebri, mai ales români). 8. Cărţi, reviste şi ziare. — (bibliografii variate şi din când în când

recenzii temeinice pentru opere mai valoroase): Vom considera în rândul întâiu aspecte, atitudini şi curente atât pentru autori cât şi pentru opere.

9. Viata religioasă. — mai ales din punct de vedere social şi practic. 10. Documenta tie şi statistică. *

Notă. Volumul festiv „Isus" e epuizat — Avem încă exemplare din voi. iubilare „Maria" şi „Sf. Augustin" — 80 lei exemplarul (numai cu plată anticipată).

Maica sfântă apare Bernadetei . . . de 18

(după un tablou)

clişeu nB. Presse" — Paris SANCTUARUL : 3 biserici suprapuse : sus „Bazilica", jos .Rozarul', intre amândouă „Cripta". — înaintea Rozarului, începe piaţa Roza-rului, prelungită cu a'.ta mai mare, zisă .Ettplauadă", unde se desfăşoară cele mai frumoase procesiuni cu Preasf. Sacrament al altarului, purtat în triumf înaintea bolnavilor. In centru pe primul plan un nou s p i t a i . — L a dreapta râul Ouv. P e primul plan „Biroul constată­rilor medicale." Sus, la stânga, muntele cu .Calea Crucii."

Clişeu „B. Presse" - Paris. GROTA sau Peştera miraculoasă: în centrul grotei altarul (sici nu se vede bine fiind dincolo de grilaj), la dreapta amvonul, la stânga cabinele-

piscinelor umplute cu apa isvorului miraculos. — Sus, la stânga altarului, se văd înşirate cârjele mai multor slăbănogi vindecaţi la Lourdes. — Statuia Preacuratei se găseşte in scobitura stâncei, tocmai unde se arăta Maica Sfântă.

Drapelul nostru românesc la Lourdes (Vezi articol p. 134)

F E C i O A R A I N C O R O N A T A : Artistica s'.atue a P r acu ra t e i zisă „Fec ioa-a încorona tă" , ridicată în cen imi

„Esp lanade i " . — Calvarul monumenta i (sculptat) , monumente le Sf. Mihaiu, Sf. Margareta Maria, Bisei ica — Cripta şi Monumentele

tu turor morţilor Răsboiului Mondial etc . . sunt toate înşirate pe Esp lanadă . însă mai d-:p;t te încă de „Rozarul" şi

mai aproape de oraşul Lourdes .

Bernade ta Soubirous

(Lourdes 1858)