Anul li. Nr, 5 ALBA JULIA, 22 Ian (4 Feb. 1919) Preţul 30 fii.

A b o n a m e n t u l :Pe un an î n t r e g .......................................Pe jumătate a n ..............................................

126

coroaneOrgan al proclamării unităţii

naţionale.Inserţiuni se primesc la administraţie.

Apare în fiecare Marţi.

24 Ianuarie 1859.Şi de data asta se poate adeveri, că

ia început a fost cuvântul,- că ideia primează. Revuluţia franceză din 1789 zdruncină pământul din temelii, şi ca o completare a ei vine cea dela 1848. Căldura acestor fvânturi, venite din apus, topeşte gheaţa ce învestmânta sufletul neamului românesc dela Aureli- an încoace. Aceste vânturi prim ăvăra- tice deschiaţă Milcovul blăstăm at — Milcovul şi Carpaţii, două plăgi cu cari a încercat D-zeţu trăinicia şi vrednicia de viaţă a neamului românesc — fraţii to­pesc ghiaţa duşmăniei din sufletele şi pur­taţi de barca păcii trec unii la alţii. Mu­gurii dorinţei de unire pocnesc în sufle­tul tuturora şi cu asta se începe prim ă­vara sufletului neamului românesc, înainte de unire, cu destui ani, se scria deja despre Românii de pretutindeni, de întreagă Dacia, pe toţi îi fermeca gân­dul de a se vedea uniţi; şi lupta pentru unire s’a purtat mai întâiu în forme li­terare. De aceia am zis, că ha început a fost cuvântul.

încercarea de unire a lui Mihaiu Viteazul s-a sfârşit, cu tăierea capului care se făcuse vinovat de-a purta pen­tru întâiaoară un gând, care se trezi la lumina limbei de foc ce-a strălucit de­asupra lui. Şi ce-a urmat, ştiţi. Noapte . . . plină de fulgere; doi morţi pe roată (1784); un trup ciocârtit de iata­gane şi aruncat în tr’o fântână părăsită (1821) şi-un biet moţ înebunit de du­rere (1848). Ce cronică tristă până aici!

De-asupra acestei cronici aşi scrie: pri- begirea prin infern a neamului româ­nesc, pagini de omor şi nebunie.

Iar noul capitol l’aşi începe cu litere de aur.

Iu sfârşit gândul de unire, cu­vântul. trup s’a fâcut. 24 .Ianuarie 1859, unirea principatelor; războiul pentru in­dependenţă (1877); şi unirea tuturor românilor (1918.)

J#i- sărbăm 6 0 /d e ani dela întâia mare sărbătoare naţională. Cu frică lui D-zeu, cu credinţă şi cu dragoste să ne întoarcem gândul la aceia, cari au înţe­les că energiile îm părţite duc la nimicire iar unite, Ia întărire şi la mărire, spre aceia cari au început înfăptuirea Ro­mâniei de azi, Două umbre ne apar pe pânza acelor vremi, două umbre pe cari nu le va întuneca nici când uitarea, căci strălucesc încunjurate de am intirea şi recunoştinţa unui neam întreg şi adânc în sufletele noastre e săpat numele lor, doi eroi în toată deplinătatea cuvântu­lui, doi mântuitori, dezrobitori şi înte­meietori ai neamului românesc: Umbre­le lui Vodă Alexandru Jon Cuza şi Mihail Kogâlniceanu. Ca să ’nţelegem măreţia acestui act, trebuie să răsfoim acele pagini ale istoriei în cari e eterni­zată figura acestor doi eroi.

In 5 Jan. 1859 e ales ca Domn al Moldovei Colonelul Alexandru, fiul lui Jon Cuza, cârmuitor la Galaţi; în urma înţelegerii Iui Kogâlniceanu şi Alexandri. Noul ales îşi făcu studiile la Paris, ca

om hotărît, gata de jertfă şi iubitor ai celor mulţi şi săraci, îşi câştigă curând popularitatea, care în 24 Jan. acelaş an îl ridică la, tronul Ţării-Româneşti. O epocă plină de fapte mari e timpul Dom­niei lui Cuza, timpul scurt 1859— 1866. Si ce probleme mari avea de rezolvat!

Recunoaşterea de cătră Europa a Unirii Principatelor, a întemeierii S ta­tului, care dela 1861 (datul unirei defi­nitive), se chema cu un singur nume: România, împroprietărirea ţăranilor etc etc. iată marea operă de care e legată pentru dea-pururea numele Marelui Domnitor, dezrobitorul ţăranilor. In chestia ţărănească, Cuza întâmpină multă vreme o împotrivire înverşunată căci pe acel timp ţăranul era socotit nu­mai ca un chiriaş, fără nici-un drept asupra pământului. Liberalii înaintaţi (Rosetti, Rratianu) priviau pe Domn ca pe un despot care împiedică proclama­rea Replublicei. Jată situaţia grea a iui Cuza! Ş’atunci fu chemat ca prim-mi- nistru Kogâlniceanu, care aduse legea, că fiecare ţăran va rămânea stăpân pe partea de pământ ce i-sc dăduse. C a­mera nu voi să primească legea, şi atunci Cuza făcu lovitura de stat dela 2 Maiu 1864, prin care suprimă consti­tuţia de până atunci şi stabili ca nou aşezământ al ţării Statutul, imitat după Statutul regalităţii italiene. O întrebare a poporului— plebiscit — primi statutul. Ja tă lupta grea a lui Cuza, după care obosit, el însuşi declară, că e gata să abzică.

Rar aşa o epocă scurtă de domnie şi plină de atâtea fapte mari. Actul

Sonet.Lungi şerpi de aur trec în goană cerul. . Oştirea cea duşmană nu-i departe,De pruncul mort Regina se desparte; Pe sufletu-i stăpân de-acuma gerul.

De-atăt amar Domnita avu parte Din vuietul ce străbătea eterul,Din clocotul de lavă şi din fierul Omorîtor, trimis de zeul Marte.

Azi, zeu-i mort, furtuna s'a trecut. Regina la copil se’ntoarce iară,Dar vai, copilul o aşteaptă mut,

La gâtul ei de-acum el n’o-a să sară. — Durerii Tale o (ară nouă-ai scut,

O, uită-l Tu . . . eternă primăvară.

Corneiiu N.

Copilul meu.— de Jidana Regina României —

Din volumul: Gânduri şi icoane din vremea războiu­lui. laşi KJU).

Moartea se târăşte pe pământ... In toate ţările, supt soare, tinereţea îşi risi­peşte viaţa cu miile, mamele plâng şi ţărâna nu mai bea decât sânge. Şi fiindcă moartea e Suverană, ea întinde mâna să culeagă şi mugurii cari aşteaptă să se deschidă mâne; ea întinde mâna ca să-mi smulgă şi odorul meu, cel de pe urmă născut, co­pilul sufletului m eu!... Nu sunt destui morţi, nu e destulă suferinţă, nu sunt de­stule jertfe. Orice femeie trebuie să încerce amarul despărţirii, trebue să plângă şi să-şi plece faţa în pulbere.

Intr’o vreme când fiii Reginelor n’au dreptul să-şi arunce viaţa pe câmpul de luptă, — ca să pot înţelege mai bine lacri­mile mamelor, — Moartea s’a furişat în casa mea şi aşteaptă să mi-1 răpească pe j

cel mai tânăr, pe cel mai nevinovat, pe cel fără de apărare. Culcat în albul patului îngust, el luptă împotriva unei mari şi ne­văzute spaime, şi mi se pare că şi cu lupt alături cu el. Cu toate acestea dragostea nu poate să-l ajute, sunt neputincioasă în fata durerii lui, pe care groaza mea nu poate să i-o aline, iar lacrimile nu sunt în stare să-i răcorească sângele în friguri.

De jur împrejurul meu mor copiii altor mame; între zidurile odăii acesteia păzite se stinge ş-al meu...

Nu mai pot să-l opresc. EI devine un simbol al tragediei tării mele. Singur se apară împotrivă unui duşman covârşitor în aceiaş vreme când, aproape la toate granitile, ostile noastre se împotrivesc potopului năvălirii, care cotropeşte pas cu pas pământul binecuvântat al căminurilor noastre.

Copilul meu, — şi tara m ea... Dragos­tea. rugăciunile ce murmurăm, încordările, sângele risipit sunt zadarnice. Căci, fără îndoială, se "găsesc ceasuri care nu marDec. 1918.

Pag. 2. A L B A-î U LI A Marţi, 4 Februarie 1 9 l9 .

Unirii — această mare şi sfântă sărbă­toare — e opera lui Cuza — după cum zice Kogălniceanu, care se ştie c’a muncit şi el, mult pentru ea. Deci în ziua' sfântă de. spre ei să se îndrepte gândurile şi rugăciunile românilor, spre aceşti mari eroi cari în proclamarea ur.irei — conştii de ceiace au făcut — au scris: Naţionalitatea Românească este întemeiată, .far noi, cei de azi, să 'ntemeiem cultul eroilor, să ne dedăm sufletele cu admiraţia vecinică şi des- interesată faţă de aceia cari au lup­tat şi s’au jertfit ca noi să trăim în tr’o lume nouă, o viaţă mai bună. Singura răsplată ce le-o putem da e să ne gândim cu sfinţenie la ei şi să ne închinăm umbrelor lor sfinte, căci un popor care n 'are cultul eroilor, nu-i în stare să se ridice ca popor dătător de viaţa.

Astfel Joi, in întâia mare zi a unirii neamului românesc, deasupra mormîn-

Jn slujbaAm ales anume acest titlu, pus în faţa

cărţii scriitorului rus, în sem de veneraţie faţă de chemarea preoţească şi de îndru­mare deopotrivă. Căci stăm înaintea unei mjşcări ne mai pomenite în trecutul aces­tei tagme. E vorbă despre gândul ce roade în ascuns şi care mai mult prin noutatea sa câştigă teren: de-a părăsi cariera pre­oţească. Din vânători de oameni, — cum i-a predestinat Christos, când i-a chemat. — se fac vânători de funcţiuni mai grase, mai „domneşti“ pe la oraşe.

Timpul mai periculos pentru o astiel de clătinare nici că se poate. Se face doar tocmai atunci, când cuvântul sfânt rostit din-gura ce-a veghiat atâtea secole de- arândtil Ia leagănul visului nostru, ar alina eventuale dureri ale zilelor de azi şi ar văpsi zorile aurii ale unui viitor de ferici­re. E bine ştiut că prostia nicicând nu lu­crează cu atâta efect, ca tocmai în timpu-

teior lor să plutească sufletele noastre; să-i plângem că n ule-a fost dat s’ajun­gă şi ei zilele fericite de azi.

Fi deci binecuvântată zi m ăreaţă de 24 Jart. 1859, cu zorile tale frumoase, ale Unirii — cum binecuvântată va fi pe veci ziua de 18 Nov. 1918, cu zenitul ei fără de seamăn în strălucire, al comple­tării unirii.

Saltă teiule sfânt al Iui Eminescu din Jaşi, cum în ritm cadenţat îşi mişcă azi ramurile gorunul lui Horia din Ţebea,

Bucură-te Jaşule, cuib de eroi gân­ditori — cum voioasă e azi Alba-Iulia vatra eroilor traşi pe roată.

Fie sfântă pe vecie memoria bunului Domn A. Caizii, făptuitorul unirii unora — ca şi a marelui Rege Cer dinarul 1. realizatorul unirii tuturora — Români­lor.

(Mit)

adevărată.râie de tranziţie, de agitaţii sufleteşti, saudesiluzii. Căci diavolul surpător de temelii numai cu inima desperată leagă prietinie

Cine cunoaşte situaţia preoţimei noas­tre, — viitorul va fi şi mai bun, — şi struc­tura sufletului ci, nu credem însă sâ cadă în greşalia dc-a atribui acest simptom de­plorabile neindestulirei cu una sau cu alta Pe lângă strălucirea banului care descuie uşile, ca o cheie fermecată, adevărata cauză este lipsa de convingere, lipsa de entuziazmul eroic, tără de care n'ai ce căuta pe-acest drum îngust.

In această slujbă adevărată numai adevărul te poate menţinea. Adevărul chemării sfinte de povătuitor, de crescă­tor îti senzul evangheliei.

Dar când priveşti in juru-ti cât de în­durerat trebuie să constaţi faptul, că din acest senz evanghelic ce puţin s’a picurat pană acum în sufletele oamenilor noştri.

Biserica noastră n’a avut să se lupte cu Ştiinţa căci n’atn avut, nu cu o artă fără scrupul, care ar fi persiflat convingerile religioase, căci n’a existat, nu cu o litera­tură „modernă“, căci n’atn putut face literatură, deci cu esceptia unor atentate esteme, dar nici decât interne! —T nimic nu i-a stat în cale de-a realiza împărăţia lui Dumnezeu în orice formă, mai înde- stulitoare ca cum se află astăzi în pieptul oricăruia dintre noi.

In tot decursul trecutului activitatea preotului s’a mărginit la săvârşirea sfintei liturghii şi a altor ceremonii religioase pc lângă rolul de îndrumător politic al popo­rului. Intr’adevăr în mintea noastră tră- eşte numai preotul lui Goga: povestitor „de jalnică poveşte“ şi-aprinzător de- atăta <,dcr in inimi de clipa răzbunării sfinte.“ Dar tip al sfinţeniei, al abnegaţiei apostoleşti, pricepător harnic al tainei Scripturei sfinte şi fermecător al suflete­lor prin concepţia creştină desinteresat, nu găsim.Cei mari înotau adese în ape străine, dacă surghiunul nu-i ameninţa, în mănăs­tiri dc-abia licărea câte-o lumină de aluat străin, iar preotimea dc rând trăgea la acelaş jug aliobăgiei existenţiei de pe-o zi pe alta, ca şi ţăranul. Paginile frumoase le-a scris deci atitudinea de. viteaz al ideii naţionale, şi nu zelul de preot al învăţă­turii lui Christos.

Durere numai în aceasta tradiţiune s’a crescut preotul până în zilele de azi. Cu mici devieri preotul tot preot al ciaslo- vuiui a rămas. Nu-i mirare dară, — nu ig­norăm motivele maştere, — că aflăndu-se astăzi în faţa unei noi vieţi este şovăitor şi că în lipsa unei temelii conştiente cre­dinţa se clatină. Devotament, iubire mare numai din cunoaştere mare izvoreşte. Să nu se creadă însă că pretindem o price­pere temeinică în toate ramurile ştiinţei,— Ia cei mai mari imperios se impune, — dar o spunem că fără o cunoaştere am ă­nunţită şi bine înţeleasă a sfintei Scrip­turi nu mai merge!

(Va urma.)

atârnă de voinţa oamenilor, care aparţin destinului.

* * *

Ziua mea, zi de sărbătoare naţională. Şi moartea pândeşte, pândeşte la căpă­tâiul copilului meu! Sunt aşteptată, m'a- şteaptă şi răniţii, — căci nu sunt şi ei oare copiii mei? Zile întregi i-am părăsit. Din pricina crudei mele frământări nu i-am putut cerceta. Si au nevoie de mine. îi simt cum mă chiamă. Câte odată mi se pare că încercarea e prea grea, că jude- catea mi se clatină. Totuşi astăzi fiecare are drept asupră-mi, şi chiar cel mai umil trebuie să se poată apropia de inima mea.

Mi s’au adus flori, flori multe. Stau împrăştiate pe parchet, aruncate pe mese, pe scaune şi aerul e plin de mireazmâ lor. Ce înseamnă toate aceste flori? Mi-au fost trimise pentru o zi de bucurie, ori pen­tru o zi de moarte? Le iau în braţe şi mă grăbesc cu ele spre patul răniţilor. Vremea e scurtă . . . copilul meu m oare... Che­marea lui mă urmăreşte, dar paturilesunt atât de multe, atât de multe__ Voiuputea alunge vreodată până la cel din urmă? Ce-şi zic ei oare când s’apleacă s-ămi sărute mâna? Nu ie pot vedea lim­

pede fata, fiindcă ochii îmi sunt plini de lacrimi. Nu Ie pot auzi limpede cuvântul,' de palpitarea îngrozită a inimii mele.— Ce-şi şoptesc încet? Un nume flutură pe toate buzele: Mircea, Mircea! li urează sănătate copilului m eu... El moare însă...— Nu ştiti voi că moare? Inima mea strigă acest adevăr înfricoşat şi eu îngrop fie­care pat tsub flori, cum îtr'un vis de evla­vie, aş acoperi cu ele aşternutul Morţii.

*Mircea se odihneşte; lupta lui s’a sfâr­

şit; Mircea este al Păcii: Mircea a murit. Camera durerii e tăcută acum ţipetele sunt o amintire a trecutului, fiori de groază ai acestui pământ. Pentru-el, toti aceşti fiori s’au dus. Ca o flacără mică, ce pâl­pâie şi se stinge, aşa s’a sfârşit. Nici un strigăt, abia un suspin. Era trudit, cu ini­ma biruită... Era un Lputător prea tânăr, şi Dumnezeu i-a îngăduit să moară ca o mică flacără ce se stinge. . . aşa i-a îngă­duit Dumnezeu să m oară...

E mort M ircea... — Ziua morţilor. Frunzele cad, cerul plouă lacrimile păre­rilor de rău, şi-o ceaţă deasă ca un văl de jale acoperă pământul. Ziua morţilor. In ajun sufletul lui Mircea s’a ridicat la cer.

Foile cad, de sus plouă lacrimi de păreri de rău, ceaţa s’a lăsat asupra pământului ca un văl de jale...

S’a sfârşit. E pecetluit mormântul, o piatră grea iţi acopere fata; lumânările s’au stins, troparele solemne s'au risipit, florile sunt obosite şi umbra a umplut bi­serica.

S'a sfârşit. Nici rugăciunile, nici lacri­mile,, nici durerea, nici desnădejdea nu mi te mai pot întoarce, Mircea copil al meu. Am văzut cum îti coborau sicriul mititel într’o . groapă plină de întunecimi, şi, ca aceste întunecimi să fie mai puţin sumbre, în golul lor am aruncat flori... Flori albe am aruncat...

Apoi te-ain lăsat, dragul meu, am pă­răsit locul tău de odihnă, m’am întors către pustiul, către povara de neînlăturat a zilelor ce nu te vor cunoaşte; m’am în­tors spre casa unde patul tău a rămas gol, pe când tu, aşa de mic şi singur, dormi în sicriu, sub pământ. Totuşi, Mircea, ştiu că acolo sub glie e numai bietul tău trupşor.

*Nu e vreme de doliu în odăi închise,

deplângeri leneşe, de odihnă. Propria-mi ; durere nu trebuie să mă despartă de du-

Marţi 4 Februarie 1919 A L B A-I U L 1 A Pag. 3-

Ş T I R I .Regele Italiei şi Regina României.

Regele Italiei a conferit M. S. Reginei Mania medalia de aur acordată „Bine me- ritanţilor ai sănătăţii publice*'. Prin ace­astă medalie, Rege Italiei, a vrut să dea o Înaltă mărturisire de profunda admira­ţie pentru opera neîntrecută a M. S. Re­ginei României.

General român mort in luptă cu bol­şevicii. Comunicatul oficial din 13 Jan. 1910 anunţă căderea alor 75 soldaţi, 2 sublo. şi a generalului P o e t a ş, in lup­tele purtate în contra bolşevicilor/în nor­dul Basarabiei, Prin moartea generalului Poetaş Stan, armata română pierde pe unul dintre cei mai străluciţi representanţi ai săi. Fiu de ţăran, generalul omorît de tâlharii cari au invadat în Basarabia, poate fi citat ca pildă de muncă necruţă­toare şi neobosită pentru binele patriei.

Cinci zile neliniştite au avut locuitorii Clujului. Muncitorii dela căile ferate, pre­cum şi cei deia minele din Petroşeiii — în urma unor nemulţumiri — Miercuri în 9 .lan. au încetat de-a lucra. Centrul acestei greve a fost Clujul, unde au decurs con­vorbirile; iar după răspunsul Cons. Dir. care a mulţumit pe lucrători, munca s’a început din nou. Nn ştim motivele acestei, greve dc 5 zile, şi nu ştim nici răspunsul celor dela Sibiiu. în orice caz admirăm gestul vitejesc al unora. Ce păcat că s’a trecut ărzboiul!.

- Fostul consul francez la Pesta, apretins, la conferinţa de pace ce decurge în Rijris, intervenţia armatelor aliate în Ungaria, ca să pună capăt anarchiei bol- şeviste. Avis marelui cuartier român spre înaintare.

La conferinţa de pace se vorbeşte deia. ca de un fapt împlinit, de statele nouă ce se formează pe teritorul fostei monarchii Austro-Ungare.

rerea altora. Ea trebue să fie un legământ nou intre Ţară şi mine. Ea nu poate să mă ţie departe de ei în clipa când au mai mare nevoie de mine. Ţara mă clveamă, şi. cu toată noaptea coborâtă ca un ză­branic în sufletul meu, trebuie încă odată să-mi port povara şi să merg înainte.

încotro îmi voiu întoarce faţa întris­tată? Spre ce pat de durere? Spre ce că­min al suferinţei? Ar fi mai bine s’ascult glasuri care nu-mi vor trezi amintirile, să rătăcesc în locuri pe unde el n’a umblat, printre feţe care nu l-au cunoscut, care nu i-au stat aproape în ceasul din urmă şi nu i-au auzit ţipătul chinului. Ar îi poate mai potrivit să pribegesc cu rana proas­pătă, să merg acolo unde lacrimile noas­tre pot curge în dragă voie, acolo unde nu e o ruşine să plângi...

Iată dc ce mi-am părăsit deprinderile zilnice, ca să plec în alte părţi, ducând propriul meu zbucium printre cei mai ne­voiaşi, printre cei mai uitaţi, purtându-mi inima frântă printre aceia cari nu mai ce­reau cuvinte, ci mângâieri numai, dovezi de bunătate. Ca într’un vis tn’arn strecu­rat prin mai multe unghiuri pe întinderea vastă.

— Nu ştim ce să zicem. Cetind „Unirea“ aflăm că episcopul romano-catolic din oraşul nostru, M a i 1 â t h a fost a 2-a zi de Crăciun la Blaj, ca oaspe al episcopului Ra d u . Episcopul a spus, că a început să înveţe româneşte, şi a 3-a zi de Crăciun episcopul Mailâtli a slujit liturgia în cape- ia curţii îmbrăcat în odăjdii româneşti. Mi s’a părut adeseori că numele acesta sună cam româneşte!

— Turburărlle din Budapesta sunt tot mai dese. In 26 .Ian. la amiazi, o mulţime de 1500 oameni au năvălit asupra caselor jurnalului „Peşti Hiriap“ şi au nimicit totul. Toate obiectele de valore şi cărţile le-au aruncat în stradă şi le-au călcat. Cele 15 mii cor. aflate în cassă le-au furat. Apoi au pătruns în tipografie, unde au stricat maşjnele de tipărit şi le-a tăiat curelele. Cauza a fost, c ăsusnumitul ziar, atacase pe cei ce nu muncesc. - E, sau nu e, bolşevizm în Pesta?

— Ziar nou apare în Sibiiu: „Renaşte­rea Română“, naţional poporan, sub con­ducerea unui comitet de redacţie din care fac parte şi doi jurnalişti din Bucureşti, aduşi pentru îngrijirea limbei, care vre a să fie la fel cu cea de dincolo. Apare la 5 ore in fiecare zi si are formatul ziarelor din apus. Ziarul e bine primit de publicul românesc, lipsa se simţia.

— Noul mitropolit primat. După depu­nerea fostului mitropolit primat C o n o n ziarele din Bucureşti vorbesc deja de ur­maşul lui, el ar fi, după aceste ziare, epis­copul de azi al Caransebeşului P. S. Dr E. M. C r i s t e a. Credem şi noi că ace­asta ar fi o nimerită alegere, care. nouă ardelenilor numai nume bun ne-ar putea face.

Maniu prim-ministru? Cercurile po­litice din Bucureşti sunt de părerea, că în fruntea guvernului naţional ce se va for­ma va sta preş. de azi al Cons. Dir. DI. Dr. .1. Ma n i u . Astfel se crede că va fi ma i bine rezolvată problema, aşa de viu discutată.

Toamna se aşternea în zare în vreme ce treceam dealungui vf-ilor ofilite !â poala munţilor neguroşi, pe câmpii ale căror livezi erau în repaos, şi sufletul meu se tepia în sufletul Ţării, a cărei stingere era stingerea inimii mele... Vaietele ră­niţilor păreau ale copilului meu pierdut, şi când mă aplecam spre căpătâiul celor pe moarte eu nu mai ştiam dacă plâng de suferinţa lor, ori dacă jalea mea cere cu­vânt. ..

Din aceste locuri întunecate ale durerii unde zăceau răniţii desfiguraţi, cu feţele însângerate întoarse către perete, din ţara mea întreagă năvălită la graniţele ei, din câmpuri, din sate, din oraşe şi din păduri un gemăt adânc de groapă părea că se urcă la c e r ... Simţiain că trebuie să ma aplec, ca să ridic Ia mine toată această groază, s’o ridic cu braţele amândouă şi s’o port cu mine, ca să-i ridic pe toţi aceia cari erau mai puţin rn stare să ducă o asemenea povară.

— Dar dragostea mea atât de mare, ce putea ea? Să scape ţara? Putut-am, oare, să scap cu toată această dragoste viaţa copilului meu?

— Masaryk şi românii. Intr’o convor­bire — între altele — preşedintele re t u- blicei eeho-sk>vace a zis: cehii împreună cu românii şi jugo-slavii vor forma un lanţ neîntrerupt de apărare contra pofte­lor orientale germane.— Adunarea ţiganilor. Ţiganii din Horno- rod au ţinut o adunare la Cohaltn Joi în 16 Jan. st. n., cu scopul de-a spune lumii, tot ce au suferit ei de sute de ani; apoi, să-şi aleagă un comitet care să meargă la Cons. Dirigent din Sibiiu, rugându-I să-i ia şi pe ei sub scut. Apelul sfârşeşte cam aşa: Vă rugăm fraţilor de a lua parte, în număr cât se poate de mare, la prima noastră adunare ţigănească, de care adu­nare atârnă soartea tristei noastre vieţi. Fraţilor! Nu băgaţi in seamă nici o oste­neală. Toţi ţgianii să fie la această aduna­re, tineri şi bătrâni. Comitetul aranjator. Ţiganii din Homorod. — Sigur că vor vorbi şi ei de dreptul de liberă dispunere, de soarele dreptăţii şi vor striga: trăiască Wilson.

— Noul prim-ministru polonez a ajuns celebrul pianist Paderewsky. Polonia" care va avea un rol însemnat în lumea nouă. prin alegerea de acum, arată, că nu trece cu vederea oamenii ei m ari.

— Cântecele şi tipurile dela mahala predate de D-l T ă 1 p ă ş a n u au fost pri­vite cu destul interes de pubhcui (ne mi­ram de ce aşa de puţin?) (Pentru preţul horibil de intrarf. — culegătorul.) din ora­şul nostru. D-l Tălpăşanu ştie interpreta cu precisiune tipul de mahalagioaică, tipul puţin deosebit de cel dela noi, căci cel dela. oraş mare e mai complet in vorbe şi scene caraghioase. Mai bucuros au fost ascultate cântecele cu motive din războiu De altcum entusiasm cam puţin.

Duşmanii de ieri: Sârbii şi maghiarii, azi s’au impretinit. Cântă şi petrec la daltă, şi bieţii români de pe valea Timocului (aproape jumătate milion) şi cei bănăţeni stau îngrijaţi. Ce va fi cu ei? Nu ne ’ndo- im! Conferenţa de pace va face dreptate, însă ne doare prietinia asta care nu vrea binele nostru. E vorbă şi de unirea rămă­şiţei din Ungaria cu Sârbia, sub regele sârb. Felul acesta de traiu al popoarelor, războiul a arătat că e cel mai nenorocit. Altceva e liga naţiunilor, care vorbeşte de împrietinirea tuturor neamurilor, p cevia dzeesc, ce asigură pacea eternă, ideie ce s'a sbătut în capul celor mai mari oameni. Conferinţa de pace se şi ocupă amănunţit cu aceasta. Nu credem, să fi vorbit Cristos zadarnic de împărăţia lui D-zeu pe pă­mânt, omenirea tinde în spre ea. Deci, sârbilor le zicem: prietinie cu toţi, nu numai cu unii.

— Ordin de chemare (assentare). Dlpreşedinte al Consiliului Dirigent Dr. J M a n i u a trimis în 2 crt. tuturor autori­tăţilor comitatenze, orăşeneşti şi comu­nale ordinul de assentare al Cons. Dir din Sibiiu pentru ca să aducă la cunoş­tinţa celor interesaţi, cumcă „Corpul Vo­luntarilor Români“ este chemat la arme pe 7 Februarie st. n. şi cumcă se ordonea­ză assentarea contingentelor acelor tineri, cari sunt născuţi în aniil896, 1897, 1898.

Timpul prezentării la asentare precum şi îndrumările mai amănunţite se vor aduce la cunoştinţa publicului din partea autorităţilor respective.

rezolve, spre mulţumirea tuturor, chestia

Pag. 4, A L B A-I U L I A Marţi, 4 Februarie 1919

— Serată literară. Din prilejul zilei de 24 .lan. (Joi la 8 ore seara) se va ţinea o serată literară, în sala hotelului Dacia, intelectualii oraşului nostru, socotim că nu vor trece cu vederea cele câteva clipe de recreaţie sufletească, ce credem că le vor avea.

— In noul liceu român din Alba-Julias’au început prelegerile azi, Marti în 4 Febr. a. c. Luni a fost începutul — să-i zicem — noului an, s’a celebrat invocarea duhului sfânt in ambele biserici protopo- peşti, pe lângă devia mai fost şi public din oraş. Apoi s’a făcut instalarea noilor profesori: Traian P o p a (director), Ema- nudl C o n i a n e s c u , Jon D ă n c i I ă Jioria T e c u l e ş c u , Emil P o p.

Dorim D-lor profesori spor şi mulţu­mire la muncă grea ce îi aşteaptă.

— Reuniunea meserieşilor români şi a agriculturilor din Alba-lulia şi-a ţinut în 20 crt. adunarea generală care a fost chemată să aleagă noul comitet al reuni- unei, deoarece pe deoparte mandatul membrilor din comitet espirase deja, pe de altă parte prin numirea de prefect a fos­tului preşedinte dl. Dr. Ion Pop, devenişe vacant postul dela preşidenţie. Resultatul adunării şi al alegerii comitetului condusă de dl. protopop Vasilie U r z i c ă este ur­mătorul: preşedinte Dr. Zaharie M u n- t e a n u advocat, vicepreşedinte: Anghel R o ş e a, întreprinzător, secretar Joaaiichie M a r g i n e a n u , care a fost şi in circul trecut tot secretar; casar Avram O a r g a , comerciant; controlor Sabin S o l om o n, compactor; bibliotecar Vasilie Ş a n d o r învăţător. A mai fost aleşi afară de aceia

'încă 12 membri In comitet dintre fruntaşii meseriaşilor noştri.

S-a hotărî! apei urcarea taxei de membru dela 4 cor. pe an. Ia 12 cor., ceia ce îşi are motivul în pierderea valorii banului şi în abundanţa mare de bani ce se alfă în circulaţie. Taxa trebuie plătită anticipative pe cel puţin o jumătate de an.

Noul comitet a ţinut prima sa şedinţă în 24 crt. aducând mai multe hotărîri de importantă. Intre altele s-a hotărît înfiin­ţarea unui cor al reuniunii cu conducerea căruia a fost încredinţat dl. N. B o r z a şi care cor va avea datoria să cânte Dumi­nicile, alternativ la toate bisericile româ­neşti din Alba-lulia, precum şi la aranjarea de petreceri să susţină câteva puncte din program.

S’a mai hotărît şi închiriarea unui local potrivit pentru ca să se poată pune iară în activitate casina ca Ioc de întâlnire şi ce cetire, şi alte divertismente pe seama membrilor reurriunei. *

La proxima şedinţă se va desbate chestia unei petreceri de stil mai mare, în carnevalul acesta.

—Reforma agrară. Reforma aceasta e de cea mai mare însemnătate pentru ţă­ranii noştri, căci e chemată să ajute pe oamenii săraci, dar harnici şi dornici de lucru, ca să ajungă la pământ, atunci când se va espropria pământul dela cei cari au prea mult. Consiliul Dirigent din Sibiiu e pe deplin conştiu de însemnătatea rezol- virii cât mai de grabă a chestiei agrare. Se şi lucrează cu toată puterea ia resortul agricultura, pentru ca în vremea cea mai apropiată să se poată prezenta Marelui Sfat National un proiect de lege, care să

pământului.— 900.000 cor. tribut asupra Clujului.

Mişeiia ungurească din comuna Ţigănea o cunoaştem toţi Aici au vrut să arunce în aer o ceată de unguri puşi la calc în taină de Apâthy şi tov. din Cluj un tren militar, care ducea trupe române dela Zalău la Cluj. In urma esplodării bombei puse de unguri, au şi murit 9 soldaţi ro­mâni şi 25 au fost răniţi. Cercetarea faptei a arătat, că firul răspunderii pentru în­cercarea niişcleascâ, duce la Cluj, la con­ducătorii ungurilor din Cluj. Apâthy, Ba­ronul Petricsevich-Horvath, cel cu zona culturală a Ardealului etc. Urmarea a fost, că generalul Neculcea coinawlantul tru­pelor române din Cluj a aruncat un tribut de 900.001) cor. asupra celor mai turbaţi dintre ungurii din Cluj, cari au avut parte la cele întîmplate la Ţigănea. Primăria Clujului, care lucra mână în mână cu Apâthy şi tov. vcâa ca să sitrînga suma de 900.000 cor. dela toţi locuitorii Clujului în proporţia darii. Generalul Neculcea însă, a cerut ca să fie plătită numai de cei 40—50 căpetenii de ai ungurilor, cari le-au amarît atâta viata românilor înainte de războiţi şi în decursul războiului, iar acum nu se mai pot astimpăra. Banii trebuiau plătiţi în termin dc 24 ore şi erau destinaţi pentru ca să li se dea despăgubire vădu­velor şi orfanilor celor căzuţi la Ţiganca

Afară de aceia, profesorul Apâthy a fost şi arestat şi dus la Sibiiu, ca să ră­spundă şi înaintea curţii marţiale pentru fapta dela Ţiganca.

— Oficerii reg. 24 dorobanţi au aranjat Joi în 30 Jan. în sala hotelului Dacia, o petrecere cu adevărat românească. Ves-

! elia împrumuta o strălucire sărbătorească feţelor tuturora, iar printre hohotul de râs, printre isbugnirile sincere de voie bună şi apropiere sufletească, în genele fiecă­ruia atârna o lacrimă neagră, o lacrimă de despărţire, exteriorizarea unei emoţii du­reroase. Despărţire! . . . Când sufletele s'au împletit iu bucurii, in momente de cari nici uzi nu ne putem da bine seama, când s’au cutremurat de aceleaşi taine mari, putem oare rosti acest cuvânt trist, unul dintre cele mai triste din dicţionarul omenesc? Ei duc o parte din sufletul nostru şi noi rămânem cu o parte din al lor.

Figura impozantă şi plină de gravitate a dlui Colonel N i c o 1 a u se ridică — dela masa dată de oficerii reg. în cinstea ro­mânilor din Alba-lulia — vorbeşte Colo­nelul; graiul dulce al moldovenilor picură astăzi elegie: Pământul e al nostru, căci e stropit cu sângele nostru. Am fost în munţi, am auzit suferinţele noastre cris­talizate în cântări, şi azi . . . mi-e pă­trunsă inima de durerea despărţirei. Eu ca comandant vă mulţumesc Dv., cari ne- aţi dat emoţiile cele mai înalte: sacrificiile tuturor generaţiilor trecute n’au fost za­darnice. Când toate se vor aşeza, gânditi- vă că s'au unit fraţii, şi noi . . . noi nu putem irita aceasta. Rămas bun inimi fru­moase! Rămas bun! Simt cca mai mare jale că mă despart. Închin paharul în să­nătatea Dv. şi a românismului; România nu poate fi decât puternică cu energiile oţelite cari le aveţi Dv. Trăiască cetatea Alba-lulia şi românii ei!

Vorbeşte apoi prot. T e c 11 I e s c u ; Noi, Ia nici un caz, nu socotim seara asta de petrecere, pentru noi aceasta e durere, ne doare inima, că ne despărţim de vitejii dorobanţi cari poartă ’n frunte drapelul ce i'a văzut şi Osman Paşa ia Griviţa. cari au ca conducător pe bravul colonel Nicolau. (Ura! Trăiască!) Armata română vine pentruca să arete, că e pusă temelia Rom. Mari, care trebuie mereu ridicată. Armata vine, se duce până Ia graniţa veche, noi 11 u putem să rămânem reci la vederea marşului lor triumfal. Noi trebuie să copiem esenţa dela ceiace ne aduce armata: energie şi rezoluţie. Aşa trebuie să fim şi noi! Societatea română trebuie să iucre ia ridicarea României Mari, a r­mata ne aduce florile, noi trebuie să dăm rodul. Arândaşii de până acum să ’nţetea- gă, că noi suntem stăpânii şi ei au furai Până acum aurul holdelor noastre. (ln- dreptându-se spre Colonelul Nicolau.) In D-ta am cunoscut pe omul energic, rezolut şi conştiu de chemarea sa. Mulţumeşte Dlui Colonel pentru dragostea ce a arătat- 0 fată de loc. A. J. şi-i doreşte, ca dragos­tea celor unde va sosi, să fie aşa de mare ca a acelora de unde pleacă.

Închin în cinstea D-lui Colonel, a bra­vilor Ini oficeri şi-a regimentului. (Ura!Trăiască!)

Vorbeşte apoi Dl. Căpitan Z a v r i c e s - cu, cuvinte simţite şi pline de ’nteles. . Noi plecăm căci datoria ne cheamă. Mu­zica reg. 24, în frunte cu Căpitanul Pascu, a fost strălucită. Cu multă iscusinţă a condus Căp. Pascu uvertura din opera „Orpbeus în infern“ de Offenbach.

Cu plăcere a fost ascultată declamarea părintelui .1 Mo r a r . — Târziu ue-am pornit spre casă. fulgii albi dc zăpadă că­deau mereu . . . şi ’n sufletele noastre părerile de rău. l-a revexlere Colonete Nicolau!

A 2-a zi, la 9 ore dimineaţa, a şi plecat regimentul.

Popota ofîcerilor români din Alba iulia — caută o bucătăreasă —

priceputa in ale bucătării. Reflectantele să se adreseze la librăria F. Schâser, Alba-Julîa.

fidlic la (tinoslinfa On. public, că anţ transpus cancelaria advoţaţială din (Jioara de MUrăş Ia flLBfl-lOLIfl în casşlş instilUfUlUi iulia.

Dr Gregoriii Germanadvocat.

FARMACIA NAŢIONALĂ:

V I RG IL V L A Ddin A I . B A - I U L I A,

complet asortată cu toate medica­m entele, articli de drogerie şi cos­metici, se află in piaţa Belgradului

în vecinătatea primăriei.5—

Editor şi redactor responsabil: Dr. Zacharie Muntean. Tipografia Francise Schâser din Alba-lulia.