ANUL IX. No. 1 C U V Â N T U L Ianuarie 1937

A D E V Ă R U L U I REVISTA RELIGIOASA

„Ei de bună voia Lui, ne -a născut prin Cuvântul adevărului , c a s ă fim noi un;fel de p â r g ă a făpturilor Lui". î a c o b 1 : 1 8

Abonamentul: . . 60 lei pe an In străinătate . . dublu In Americă . . 1 dolar

Apare odată pe lună

Sub îngrijirea unui comitet

Redacţia şi Administraţia: Str. Gr. Manolescu No. 13

BUCUREŞTI II

1. Naşterea Domnului Isus

2. Creştinul adevărat 3 . Anul nou

S U M A R U L :

4. Bucuria şi fericirea adevărată

5. Lecţiuni Biblice

6. Aviz

7. Botezuri cu Duh Sfânt

Naşterea Oomnului Isus „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos'. E l„ măcar că era bogat, S ' a făcut sărac pentru noi, pentruca, prm sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi." II Cor. 8:9. Í

După ce Dumnezeu a făcut cerul şi pământul şi toate celelalte vieţuitoare, a făcujt sau creat în sfârşit pe om. Acest om a fofät făcut domn şi guvernator peste toate celelalte vieţuiitoarie şi el lei-a pus numé la toate. Dar fiindcă pentru acest om nu s'aj găsit un tovarăş cu care el să se poată (bucura, de aceia Duni-neceu a făcut femeea clare să-i fie ajutor. Această femeie a ascultat pe şarpe (pe deavolul) câjnd i,-a spus să mănânce din pomul cel oprţit şi nu numai că a mâncat, decât a dat şi bărbatului ei să mănânce; şi a mâncat şi el . Bi in faptul acesta ei au păcătuijt şi au căzut dela starea sfinţeniei în care a fost creaţi^ într'o stare de neascultare faţă de Dumnezeu, morţi în pă­cate şi abMteri. Ini această stare, a ajuns în urma lor, întreaga omenire, fiindcă tbţi |a păcătuit. Gen. cap. 1,23. Ecles. 7:29. Rom, 5:12, K

Se părea acum1 că diavolul a biruit. Omul creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, a ajuns ca să fie rob' al păcatului^. El era mort pentru Dumnezeu din ziua în care a păcătuit ş i trăia pentru păcajt!. Dumnezeu însă nu putea să rămână nici batjocorit şi nici învins, pentrucă dacă biruinţa diavolului era veci­ni că, Dumnezeu nu s'ar putea numi „Dumnezeul Cel Atoputernic." Omul trebuia salvat sau mântuit ş i scos de sub' puterea păcatului. Ochii lui cari prin as­cultarea de şoaptele diavolului aU fost deschişi-jca-să-

guste păcatul, trebuia ca prin ascultare de Dumnezeu să se deschidă înf aşa iei ca omul să poată vefclea î>V tunerecul şi să se întoarcă dela el la lumină. Gen. 3:4-5. Fapte 26:18. Salvarea omului şi eliberarea Iui din stăpânirea Satanei*, nu s'a putut face fără luptă. Şi nimenea pe pământ nu s 'a găsit în stare să se lupte cu Satan şi să elibereze omul din stăpânirea lui. Dumnezeu a privit în cer şi nici acolo nu s'a gă|şit nici un înger care să poată face acest lucru. Şii iată în sfârşit apare Unul al cărui nume era „Cuvân­tul lui Dumnezeu." Acesta era Acela care în unire cu Dumnezeu a creat pe om şi către El Dumnezeu a zis: „ S ă facem om după chipul PfojStru, după asemă­narea noastră." Gen. 1:26. Acest „Cuvânt al lui Dumnezeu" era Acela care avea toată mărirea şi slava la Dumnezeu mai înainte de a fi lumea. Ioân 17:5. Acest „Cuvânt al lui Dumnezeu", a primit de bună-' voie sarcina ca să Se desbrace de toată mărirea Sä,, să-Şi părăsească b'ogălţiile Sale, să S e facă asemenea! unui rob, născându-Se într'o lume supusă păcatlui, rea şi plină de fărădelege, să sufere cum nimenea altul nu a mai suferit şi să bÎruiastcă pe dáavoljy dându-Şi viaţa da| jertfă de ispăşire pentru păcatele tuturor oamenilor. Şi atunci El S'a prezentat în faţa lui Dumnezeu şi a zis: Iată-mă, trimete-rnă!" Isaia

—, '.a!'! ii;-;.!! t jrliPWl L

„Şi 'Cuvântul trup S'a făcut, şi A locuit printre n<Oji, plin de har şi de adevăr. Şi noi aim privit slava Lui, o slavă întocmai ca ; slava singurului născut din Tatăl." Ioan l':14. „Dajr când a ven t împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său născut din femeile.." Galat. 4:4. „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lu­mea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentrucă oriicjfcje: crede în El, să nu piară, ci să aibă viată vocjinică." Ioan 3:16.

Astfel Fiul lui Dumnezeu Se coboară pe pământ'. „El, măcar că aveja, chliipul lui Dumnezeu, totuş n'a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S'a dezbrăcat pe El însUş şi a, luat un chip de rob1,. i'aca'nidu-jße asemenea oamenilor.

; L a înfăţişare a ; fost găsit ca un om." Filiip. 2:Qrl. ;A venit, în lume născându-jSe dint r'o femeie ca să se ; împlinească Cuvântul lui Dumnezeu care zice: „A-: .ceasta îţi va; zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobii (călcâiui." Gen. 3:15. Intr'adevăr dacă femeia; Eva a născut om despre care Ap. Ioan spune că era „dela cel rău", fecioara Maria a născut pe Domnul isus , Care era din Dumnezeu şi a zdrobit „capul şarpelui."

Toţi aceia cari au Citit şi .citesc Sf. Scriptură, ei.au aflat cum S'a născut Domnul Isus Hnisitos. Maria care L-a născut din 'Duhul Sfânt, a fost o fecioară săracă dar curată şi cu frica lui Dumnezeu. Iosif lo­godnicul ei, era la fel temător de Dumnezeu. Când ei au Imens să se îms'c'rie Idupă porunca Cezarului August, plecând din Nazaret la Betleem, a sosit vremea ca Majnia s ă njască. „Şi a născut pe Fiul ei cei întâi născut, L-a înfăşat în scutece, şi L-a culcat într'o iesle, pentrucă în casa de poposire nu era loc pentru ei ." Luda 2:1-7. Iată, deci cum Cel ce avea toată slava, la Dumnezeu în ceruri, Acela care a fost cn El la creatiune., Adélja care în unire cu Dumnezeu a făcut pe om, Acela înaintea căruia se proşterneau îngerii, Acela despre care Sjcriptuna zice: ..Toate lucrurile au fost făcute prin E l ; şi nimic din ort a fost făcut, n'a fost făcut fără E l . " Ioan 1:3. Acela: nu poate să Se nască în câşa de poposire, fiindcă pen­tru aceia cari se numeau părinţii Lui, nu era Iod a-colo. Eb trebue să vină sărac, să Se nastea. într'un grajd şi să aibă |.c|a! leagăn o iesle.

Domnul Isus Hristos ,,a venit la a,i Săi, şi ai Săi inu L-au primit." Ioan 1:11. Imediat după naşterea Lui, Irod a începui a se tulbura şi împreună cu el tot Ierusalimul. Şi pentru ce? Pentrucă s'au ivit nişte magi din .răsărit cari au început, a Căută şi în­treba după „împăratul de curând născut al Iudeilor." Cum Irod nu voia să ştie pe un alt' împănat\afaraJde şine, a căutat în: mod viclean să afle despre Domnul Isus, dar Dumnezeu , neîngăduindu.-i Cei Sci~ L afle, El a poruncit şi a ucis, o mulţime de copii ^ela' doi ani în jos crezând că între aceia va fi şi Domnul. Iată ospăţul pe care a ştiut şă-I fadă lumtela' ciu ocazia naşterii Domnului. Iată felul cum s'a pregătit lumea să primească pe Acela care şi-a, lăsat bogăţia ce­rească şi a venit la ea s'o mântuie. Mat. c. 2, '.. Dacă însă lumea aceasfa nu s'a putut pregăti, pen­tru primirea Domnului Isus,' decât cu o iesle şi un grajd şi dacă învăţaţii lumeţ de atunci au ştiut să indice locul unde avea să se nască Domnul, dar :ei nu alergară să ( se închine Lui, ş i în fine dadă Irod Cel puternic s'a pregătit să-:I, ,facă ospăţ, de sânge, nu aşa s'a pregătit oastea; cerească. îngerul lui Dumne­zeu a făcut de cunoscut naşterea Lui, păstorilor din câmp şi îngerul lui Dumnezeu în unire cu o oaste do­

rească laudă pe Dumnezeu zicând: „Slavă lui Dum nezeu în locurilei prea înalte, şi pace pe pământ în,tr oamenii plăcuţi Lui." Luca 2:8-14. Astfel chiar da' oamenii nu au privit bine naşterea lui Isus, dhi. dacă ei au căutfit să o înăbuşe în sânge, chiar dat ei L-au primit în; cele mai umile locuri, oastea c rească l-a da i onorul şi cinstea cuvenită. Acea oas a cântat la, naşterea Lui şi a lăudat pe Dumneze Aliluia Lui Isus Domnul.

„Slavă iui Dumnezeu în locurile prea înalte, \ pace pe pământ între oiamenii plăcuţi Lua." Aşa • cântat oastea cereasică l;a naşterea Domnului Isus „In locurile prea înalte." în cerurile Lui, Dumnezeu este slăvit şi astăzi. Dar să inie întrebăm ce pape domneşte astăzi pe: pământ? Dacă apucăm în mâini un ziar, ştirile pe cari le găsim în el nu \sunt alt­ceva decât o prevestire pentru zile de tulburare şi de groază. Noi citim prin ziare că tara eu la re aşa se înarmează, că în ţara cutare este război civil, c ă poporul cutare s'a ridicat împotriva altui popor. Că să duce o luptă aprigă între oameni de diferite clase clase sociale, şi ialpoi unde să mai puinem1 numărul !cri-melor, sinuciderilor, etc., despre cari citim1 de regulă în 'fiecare ziar? Toate acestea sunt suficiente ca să ne arate că aistăzii pacea pe pământ nu domneşte. Şi dacă ne întrebăm Că pantrude? Răspunsul ni-1 dă oastea cerească câne a cântat la naşterea Domnului, fiindcă ea a zis: „..pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui." Că astăzi sunt tulburări şi veşti despre răsboaiie, că astăzi sunt crime şi sinuciderii etc. <•'-•> te dau dovadă că pentru aceea sunt, fiindcă oa-•m nu sunt plăcuţi lui Dumnezeu. In­

tre oameni cari sunt plăcuţi lui Dumnezeu (eiste pace 0 -dată cu Isus Hristbis ei au primit pacea dela Dum­nezeu, „căci El este pacea noastră.." Efes. 2:14, Isus Hristos1 a vfenit în lume cu pacea şi El.Jnsuş este pacea. EI a veţnit ca să împace pe om cu .Dumnezeu. El a venit ca să propage dragostea între oameni, dar până în ziua de astă'zi, cameiiii nu au nici pa;cea ş i mici dragostea, pentru că n'au pe Hristos. Când e vorba da să sie ;niască Domnul Isus în îniîma oamenilor, fiecare caută să-işi Iacă din. inima sal, „o casă de poposire", o casă: în, care să aibă loc toate poftele lumei, dar pentru Isus să nu fie. Ce puţini sunt însă acei oameni, cari înţeleg să-[şi facă inima lor ca pe ieslea din grajdul Betleemului în care s ă Se nască Hristos?!

Cu ocazia naşterii Domnului am auzit oamenii sa-lutându-sie cu: „Hristos S'a născut!" Gelalt răspunde: „Adevărat că S'a născut Domnul Isus Hristosi!" E acesta un salut cât se poate de frumos; fiindcă oa­menii voiesc să întărească şi să adevereasfcă prin acest fapt credinţa lo;r în naşterea lui Isus Hristos. Dar vaji, mulţi dintre, acei oameni cari se salută aşa de frumos, nu ştiu că inima lor este datoare ca să primească pe Isus Hristos1 ca slă Se nască îm ea. E i trăiesc în certuri, în pizmă, în răutate, e tc . şir aceste dau dovadă că e|i sunt streini de naşterea, lui Isus. Nu hai ne scumpe şi nu mâncări alese, vrea Domnul Isus la 'naşterea! Sa , oi El vrea să găsieajsdăiramiîn, care slă Se nasdă, El, S'a dfesbirăcai de mărirea, lui cerească. îşi a velnit pe pământ, EV, Cel Ce, Şi-a lăsat bogăţia şi S'a făcui sărac, vrea acum să" giă&e^sdă inimi pe cari Băle îmbdigăţeasică. Nu vrea, să le îmbogăţească cu bogăţiile acestei lumi Cari sunt trecătoare — stti cate de rugină, mâncate de molii: şi săpato de hoţii,—-ci vrea să le îmbogăţească eu fapte bune. I Tim.

C U V A N T U L_ A D "g V A R U LU f | , g

6:18. Nu vre;a să, le îmbiogăţeâsbă cu averi, cari să le: urmeze până la mormânt şi apoi slă lje; despartă ide ele, ci vrea să îmbogăţească inimile cari îl primesc pe El, cu o avere care să le urmeze şi 'după moarte. Apoc. 14:13. j

Scumpe suflete! Dă-'rai voie să te întreb: S 'a năs­cut Domnul Isus în inima ta,? După cum păstorii au

avut un „semn" despre naJşte-reja1 Lui tot aşa; ai şi tu. Dacă Domnul Isus! S 'a născut în inima tă„ atunci în ea este pade şi ea, este plină de fapte bunje fiindcă El S'a născut sărac c|aj pe cei oe-L primesc &a-i îmbogă­ţească în fapte (bune. II Cor. 8:9. Dintre clari eşti tu? Fapta îţi arată calitatea. 1 1 '

GH. BRADIN

Creştinismul adevărat Creştinul adevărat eiste mulţumit în această viaţă

şi fericit în cea viitoare. Orice om credincios', caută în toate mişcările sale,

zi cu zi, oeias du ceas, a fi mai mulţumit ş i mai • fee­ricii. Pentru a fi 'mulţumit, în privinţa corpului, trebue să fiii sănătos1 şi să iai cele trebuincioase pentru exis­tenţă ca: hrană, îmbrăcăminte, locuinţa etc. Pentru a fi mulţumit, în, privinţa sufletului, trefoue ca, să fi credincios, cia mintea, care se sbuciumă după cunoş­tinţă, să găsească adevărul, .pe care il caută, pen-truca acesta să-1 facă liber. Ioan. 8:32.

Fericirea, în adevăratul înţeles! al cuvântului, nu este mulţumirea corpului, căci aceasta, poate s'o aibă şi animalele şi nebunii, — indiferent dacă o pricep sau nu; — ci aceea a sufletului, dare este vecinică, dar pe care n'o peate primi aici, decât numai după ce trece prin uşa mormântului ajunge la adevărata fe­ricire: dacă aici pe pământ a trăit după prescrip-ţiunile Cuvântului lui Dumnezeu.

Fără credinţă în Dumnezeu, deci fără Dumnezeu, omul nu ştie de unde vine, unde merge şi ce rost alle­in viaţă şi în lumea aceasta. El este ca o trestie elătiinată de vânt, ca frunza pe apă. Ei aşteaptă moartea cu groază de neînchipuit şi cu o nelinişte de nederscris.

Pe un alstfel de om, nu-1 putem asemăna decât cu o fiinţă, oare trăeşte numaii în întunerec, fără a fi sigur, de ce este împrejurul său, şi dacă se va mai face sau nu ş|i pentru el lumină. Pe câtă vreme, cel credincios, cu credinţă în Dumnezeu, are sufletul luminat şi plin1 de speranţe chiajr şi în mijlocul cupto­rului ars, — ca Şadrac, Mişac şi Abed-Nego, — cari n'au voit să se închine idolului lui Nebucadneţar; ca Daniil îngroape cu lei, ca Policla^p Episcopul Smir­nei, ars pe mg şi ca I gri aţin, aruncat în gura fiarelor, din circ, de unde creştinii, cu lăcrămile în ochi, i-au adunat rămăşiţele de osîcioare ca apostolul Petru răstignit pe cruce, cu capul în jos, ca apostolul Pavel decapitat. Credincioşii sunt mulţumiţi chiar şi în faţa pericolului şi a morţii.

Neliniştea sufletească pentru cel bătut de vântul îndoelei şi lovit de furtuna necredinţei, care au desră-clăcinat din inima sa, convingerile religioase este de nedescris, el este un neferict.

Cuvântul lui Dumnezeu ne arată, că necredin­ciosul este un nefericit, un naufragiat în lumea a-ceasta şi nu mlai credinţa creştină, urmată de roadele Duhului Sfânt, poate da fericirea atât în lumea acea­sta, cât şi în cea viitoare. Galat 5:22.

Fără credinţă,, ,nu este mulţumire ci mâhnire $i sbuciumare în suflet. Da. Numai gândindu-ne la mul­ţumirea sufletească putem să ne dăm seama despre viaţa noastră, ca pe aceasta s'o trăim spr,ea salva cinstea şi mărirea lui Dumnezeu.

Pierzând credinţa adevărată, nu urmează decât o amară întristare, o grozavă nelinişte şi o mâhnire şi nemulţumire, oe răneşte şi pustieşte sufletul, toc­mai ca un uragan care a desrădăcinat pomi, â des-velit şi prăbuşit case şi prin trăsnete a a!rs satul.

Starea aceasta de nemulţumire de aici ne poate asi­gura vre-o fericire dincolo, unde credinţa sfâ continuă? Nu. Fără credinţa adevărată, nu avem adevărata fe­ricire. „

Dacă omul necredincios a rupt legătura sa cu Dumnezeu, el nu se găseşte decât în faţa desordinei, neliniştei şi a disperărei. La acestea suntem în drept ale spune, că necredincioşi sunt orbii, păcatul este acela care le-a orbit mintea, pentru ca ei să nu vadă. strălucind înaintea lor Evanghelia împărăţiei lui Dum­nezeu. II Cor. 4:3-4. i

Cresus care se credea cel mai fericit, când s'a vă­zut pe rug, a zis: „că nici un om nu este fericit în' lumea aceasta"; iar împăratul Sener a spus: „eu âm fost tot şi am văzut, că nu mi-a servit aceasta, la nimic." Tot cu privire la nestatornicia soartei şi ne­mulţumirea din viaţa aceasta, când împăraţii păgâni erau aduşi în carul de triumf, era obiceiul, ca, s ă se aşeze un om în urma sa şi din când în când să pro­nunţe cuvintele: „priveşte în urma ta şi aduţi aminte că eşti om." Cei necredineijoşi caută fericea în: vin, mâncări bune, îmbrăcăminte luxoasă, bani mulţi, a-vere multă, femei frumoase, plăceri şi îmbuibări. Ce înşelăciune mai amară? Ce amăgire?

Cei dedaţi mâncărilor şi băuturilor, nu--şi scur­tează ei singuri zilele? Ei prin fel de fel de hoale de stomac, nu-şi scurtează viaţa? Sau, nu cad ei la pat, pentru a merge în mormânt, în urma unui chef, sau a nopţilor albe, pe care le petreeW în d'esfrâu şi beţie?

Cei afemeiaţi, nu-şi pun singuri capăt zilelor în urma bioalelor nevindecabile, ce le capătă din desfrâu? Nu-şi rislipes;c mulţi averile în destrăbălări şi apoi spre necinstea familiilor lor, se sinucid, sfârşindu-şi zi­lele, odată cu terminarea banilor.? Pavel, marele apostol al neamurilor zice: „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni ímparatia lui Dum­nezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: n|ci curva-

rii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvaxii, nicj malahii, nici sadomiţii, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii, nu vor moşteni împărăţia lui Dum­nezeu.

Tot aşa fericirea şi mântuirea este departe de cel injbitori de banii, de bogatul, care aleargă ziua ne­mâncat; seara se zăvoreşte în casă, socoteşte şi plă-nueşte până peste miezul nopţii, spunând că n'are timp nici să mănânce, cu atât mai mult să se roage, sau să facă milostenie, căci lăcomia; a pus! stăpânire pe inima sa. De a,oeea Domnul Isus Hristos! a, zis: „Adevărat vă spun că cu greoi va intra, bogatul în îm­părăţia cerurilor. Mat. 19:23. Aşa sunt cei cari adună comori pentru sine aici pe pământ, ei nu vor intra în împărăţia cerurilor, pentru că acolo unde este comoa­ra 'lor, acolo este şi inima lor. Iată da[r, că nici în pe­treceri, în îndestulări şi bogăţii nu este mulţumire, férjeire şi mântuire; ci această omul o găseşte, dacă umblă în căile Domnului, cum zice regele şi proroe-ul Davud: „Fericit e bărbatul care nu umblă în sfatul celor fărădelege, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe sicaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la legea Lui. El este ca un pom sădit lângă un isvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc; tot ce începe duce la bun sfârşit. Psalm. 1:4. Acela om este deci fericit, care nu trăeşte ca cei nelegiuiţi, ci este virtos şi cre­dincios adevărat.

Dacă cel necredincios, sau credincios, dar fără fep-te I'n'are busola credinţei, de care să se servească spre a nu se înămoli sau sfărâma de stâncile as­cunse, către care l-ar împinge valurile necredinţei, dacă este lipsit de virtutea creştină, nu tot aşa se întâmplă cu omul credincios. Acesta este mulţumit aici, cu toate greutăţile vieţii şi are arvuna fericirei vieţii viitoare. -

In gândurile şi sentimentele sale, domneşte ordi­nea; este liniştit, căci ştie, că este făptura iui Dum-t nezeu. El vede lămurit, calea pe care trebue să meargă, care cale! o găsim în Isus1, teăci El a zis: „Eu sunt călea, adevărul şi viaţa;- In ceea ce pri­veşte viitorul, iei n'are frică de moarte, fijind că pentru

el moartea e uni câştig, prin care el trece în vecini-cie, unde nu mai © durere, şi numai bucurie şi mân-găere. Un adevărat copil a lui Dumnezeu trebue să dorească a se desferăqa de corp şi, a fi împreună,, eu Hrisitos căci aceasta este cu molt mai bine. Ioan 14:6.

Fruntea unui adevărat creştin este întotdeaunai se- ' nină, buzele lui laudă pe Domnul în orice nenorocire şi îşi pune încrederea şi nădejdea în Dumnezeu zic-când: „Domnul a dat, Domnul a, luaj^, Domnul fie binecuvântat."

Dacă este atins 1 de, vreo durere său ispită, său dacă este nedreptăţit, el nu-şi pierde cumpătul; ştie că „cel ce va răbda până Ia sfârşti, acela se va măntiui că în lumea aoe|a!sta omul se naiste pentru a suferi, după cum scânteia se naşte pentru a zbura. El tre­bue s ă aibă în vedere, că cu cât mai măre este sufe­rinţa, cu atât mai marei e binecuvântajrea; cu cât mai mult aurul se durăţă^ cu atâta ise facle im^i (curtat. Dani-nezeu prin înţelepciunea s'a divină, ştie ce are să ni se întâmple, dar noi suntem datori să ne luptăm vi­tejeşte, căci dacă n'ar fi războiu, n'ar fii vitejie, nici coroană pentru cei biruitori.

Dacă moarteja îi răpeşte, ce are mai scump, un creştin, priveşte spre ea şi zice: „Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie binecuvântat. Toţi credin­cioşii cu adevărat credincioşi, nu de nume, ci de fapte, care vieţueso potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, şi care suferă aici, vor fi răsplătiţi în viaţa viitoare cu fericirea vecinică.

In rezumat putem spune că: fericirea din viaţa a,-ceasta constă: în setea arzătoare, după Dumnezeu: „Cum cerbul doreşte după izvorul de apă, aşa do-reteş sufletul meu după tine, Dumnezeule".

Fericirea constă, în frică de Dumnezeu: „Fericit este omul care sie teme de Domnul, aceluia, Domnul îi arratâ calea pe ciare trebue s'o urmeze. Rsalm. 25.

Iată dar, unde şi cum găsim mulţumirea de aici şi fericirea cea adevărată în viaţa viitoare. Fără cre­dinţă, sau cu credinţă, dar fără fapte, nu este cu putinţă a gusta adevărata mulţumire şi "a, sie sătura de adevărata; fericire.

> IOAN DiAiNiCIU

Anul Nou

Un an nou începe. Njpj. ieşim dinítr'un ajnj vechi A

pentru ca să intrăm într'un aii nou. Ca oameni cuminţi, nu putem deteâtj s ă anin căni o privire asupra anului din cane ieşim! şi' s ă vedem lucrurile pripi cari am1 tre­cut. Să putem păstr,a pentru viitor cqea ce a fjost bun, să putem îndrepta, lucrurile în cari a!m avut scădinţă şi să putem înlătura tot aceea, ce ne-a adus pagube. Şi pentru ca toate aceste să le putem regula după voia lui Dumnezeu, suntem datori ca să punem anul în

I „Iată, Eu vin curând; şi răsplată Mea f jeste c1i Min©? că să dau fiecăruia după

fapta lui." Apoc. 22.12,

faţa Bibliei care ieste Harta- noastră în drumul cătate împărăţia lui Dumnezeu. " {

Anul trecut a fost un an de nelinişte şi nesagurainjtă. Unele popoare s'au ridicat ou armele împotrijvă al­tora, în unele ţări a bântuit revoluţii, şi răsiboaje ci­vile, pe alte locuri au fost cutremure de p,ământ, u-ragane, i;nundp|ii[, fel de fel de bbale, fbatmefe şi s'cum-« pete care creşte din zi în zi. Astăzi încrederea dintrfe popoare a dispărut. Fiecare popor se sileşte a sé înar-

ma cu cel mai modern armament în vederea, răs-bioiului care bate Yßl uşă şi pe care unj$ îl cred inevi­tabil. Şi după 'cum' popoarele n'au încredere unele în altele, tot ' ajalş nu au nici piersloajnele individuale. Fiecare om sileşte să lucreze spre binale său indi­ferent dacă pnin1 aoejasta atinge binele semenului sKu. Omul zilelor (noastre să multămeşte şi să află linitit când lui îi merge bine; că detalt sufare, aceasta pe el nu-1 priveşte. Şi nicli atunci (când ^ceia. trebue să sufere din dauza lui. Domhul Isus Hrjlsitps!,, ne arată că aceste vremuri, sunt semnele veinirei Sal©. „Veti auzi de răsboaie şi veşti de răsbbaie: vedeţi să nu vă spăimâ'ntati, !dăci toate ad^ste lucruri trebue să fie. Dar sfârşitul tot nU va fi atunci. Un neam se va scula împotriva lalltui neami, şi o îm'părăţile împotriva; altei împărăţii; Şiij, pe alocurea,, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar ifoate acesjte luc'ruri nü vor fi dedat începutul durerilor." Mau. 24:6-8.

Un alt semn al veinirei Domnului Isus Hris^os: este acela că păcatul începe tot mai mult să se încuibeze chiar şi printre aceia, dări s'a'u retras din lume. Dacă ne aruncăm privirea 'spre oamenii cari se laudă că au pe Dumnezeu ca Tată şi pe Hristos ca Domn, îi vedem că pe zi •tíe trjede ei se inid|epartă dei Dumnezeu şi apucă puţin câte puţin pe calea păcatului. Chiar1

în asociaţiile creştine oamenii cu adevărat născuţi din nou, cari şi-au răstighlit corpul cu patimile şi poftele lui, aceştia sünt foarte puţinii. Cei mai mulţi sunt a-ceia 'dari (se iutbiesd pe ei înşişi şi cari sunt nemulţu­miţi, cârtitorii şi [nesupuşi. Ş i lucrul acesta este un semn că trăim în zilele din urmă, fiindcă Cuvântul Domnului zice: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele; Căci oajmenii vor fi ,iubitori de sine, iubitorii de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascul­tători de părinţi, nemulţumifori, fără evlavie, fără dragoste firească, Injeîndupleciati, clevetitori, heînfrâ-naţi, neîmblânziţi, toeiubitorî de bilne, vânzători, o-braznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri de­cât de Dumnjezeu; având o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea." II Tim. 3:1-6.

In vremeia când păcatul fade ravagii în creştinism, în vremea când el îşi recrutează adepţi de oriunde poate intra şi în vremea când unii iubesc lumea de acum, proorocii cei mincinoşi îşi fad apariţia) într'un număr tot m!ai hilare. Apostolii, proorocii, evanghliş-tii, păstorii şi învăţătorii, îi vedem înmulţindu-se foar­te tare, dar în' lacelaş timp vedem împuţinându-se nu­mărul creştinilor adevăraţi, numărul acelora cari a-rată creştinismul lor, p'riln faptele pe cari ei le fac în blândeţea înţelepciunei, în frică şi temere de Dum­nezeu. Domhul fetus' Hiiistos1 a larătjat' că apiariţia ace-destor prooroci mincinoşi vă fi un semn al venirei Sale. Ei pentru âdeela trebuie s ă se arate „ca să amă­gească dacă via! £i cd putinţă cbJiar şi pe dai aleşi." Majt. 24:24. Dar Domnul isus a zis: „După roadele lor îi veţi cunoaşte." Mat. 7:20. Căci tot acela care predică, cântă, se roagă proo'rocSelşte, scoate draci şi face alte minuni în Numele Döm'nului Isus' şi nu tră­ieşte după dum porunceşte El(feUs), adela este un prooroc mincinos1, înşelat de sine însuşii şi nemânjtuit. Mat. 7:21-23, etc. ' ? <

Prigonirile pe carii lie îndură astăzi aceia cari tră­iesc în sfinţenie şi! dari cheamă Nümiele Domnului din adevăr, sunt şi ele un semn al venineji) Domnului Isus. Dumnezeu are astăzi popor pe acest pământ. Şi poporul lui Dumnezeu este adela, care nu face nici un rău nimănuiai: nu fură dela nimenea, nu miluţe, nu

ucide, nu se îmbiitta, etc., e td Cu toa$e acest© însă aioest popor al lui ^Dumnezeu, sufere prigoniri în rând cu aceia dari nu se supun legilor şi autorităţilor. Ş i pentru de aceasta? Pentruoa să se împlinească cu ei Cuvântul. lui Dumnezeu care zice: „Ferice de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi ne­adevărate împotriva voastră." Majt. , 5 : 1 1 . „Nimeni lin voi să nu sufere ca ucigaş, sau c a hot, sau ca fă­cător de rele, sau ca unul clare se amestecă în' trebu­rile altuia. Dimpotrfvă, dacă sufere pentrucă este creştin, să nu-,i fie ruşine, di să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta." I Petru 4:15,26.

Acum după ce am văzut toate aceste lucruri şi după ce am căpătat deplinja încredinţare în Cuvântul lui Dumnezeu, dă vremurile pe cari le trăim noi, sunt vremurile difn urmă, în cari copiii lui Dumnezeu cei a-devăraţi îşi ridică capetele în sus şi aşteaptă 'pe Domnul săltând de bucurie, să aducam persoana noastră şi să o punem cu toate scădinţele ei din anul trecut în faţa Cuvântului lui Dumnezeu clare este o-glinda sufletului nostru. De sigur, abaterile noastre sunt multe, am greşit, am păcătuit îmoptriva lui Dum­nezeu şi împotriva oamenilor Cu limba cu care am mă­rit pe D-zeu cu carie ne-am rugat Lui, am vorbit de rău în ascuns pe fraţi şi am hulit pe oameirii Am făcut şi alte păcate dintre cari unele sunt cunoscute oame­nilor iar altele nu. Dumnezeu însă le vede pe toate. Şi acum cum aim putea să mergem du sarcina lor a-supra noastră .în anul viitor? „Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui! Să luăm seama la umblete­le noastre, să le cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul." Plângeri 3:39-40. Acesta este cel mai bun sfat care ni se poate da acum de anul nou.

Noi nu ştim dacă vine Domhul în anul viitor sau nu. Dar una o ştim: In măsura, în care se apropie venirea Lui, în: aceea măsură se vor înmulţi tulbu­rările între popoare, se va mări criza, păcatul va străbate în mare măsură între creştini şi va desră-dăcina pe mulţi dintre cel de nu au fost înrădăcinaţi' de Tatăl, proorocii şi învăţătorii cei falşi se vor în­mulţii nespus de mult şi asupra poporului adevărat al Dumnezeu vor veni prigonirii grele. Aceste sunt sem­ne şi lucruri la cari ne putem aştepta şi în viitor. S ă nu ne speriem însă dacă în anul ce vine ele vor spori şi se vor mări, fiiilndcă acesta e iun semn dă venirea Domnului nostru, eiste mai aproape. „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Meă este cu Mine, ca să dau fie­căruia după fapta lui." Apoc. 22:1 !2. „Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa viţeţii." Apoc. 2:10.

Scumpii mei fraţi şi 'surori! Voi aceia cari slujib pe Dom'nul din 'sinceritate, voi aceia 'dani suspinaţi şi vărsaţi lacrămi văzând că nu se împlineşte voia lui Dumnezeu pe pământ, voi aceia cari astăzi- plângeţi şi aşa vă aruncaţi sămânţal, „să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe caire o aşteaptă o mare răsplă­tire! Căci aveţi trebuc(nţă de răbdalre, ca, după ce aţi împlinit voia luii Dumnezeu, s ă puteţi căpăta ce v 'a fost făgăduit. „încă puţină, foarte puţină vreme," şi „Cel Va veni, şi nu va izăbovi" Evr. 10:35-37>

Iar tu acela care astăzi eşti departe de Mântuito­rul, cugetă-te acum la părăsirea anului trecut, că ai un suflet care trebue să se prezinte în faţa lui Dum­nezeu. Te cugetă scumpul meu că eşti creat de Dum­nezeu nu pentru ca să-ţi împlineşti voinţele corpu­lui tău, decât pentru ca să faci voia lui Dumnezeu.

Şi Dumnezeu acesta voieşte ca, tu să l i sfânt. Sfânt în vorbe şi în fapte. Curăţit şi spălat prin sângele Domnuluii Isus1. Eli a murit şi pentru tine şi vrea să fi tu mântuit. De cei îl refuzi pe E l? Mai amâni mântui­rea pentru alt' a'n? Dar dine îţi garantează ţie că tu vei mai ajung!© alţi ani' în lume?

Scumpul meu! Faptele tale nu terău vrednice ca să te tină în anul trecut în viată. Ceea ce te-a ţinut ca să ajungi ladesft an, a fost mila lui Dumnezeu. Dom­nul Isus a mijlocit la Tafta! pentru tine ca să nu fie tăiat firul vieţei tafe în anul tr^cujt. El a lucrat du tine şi în anul trecut. El a voit că; tu s ă îi aduci roadă,, dar tu nu ai atdujs1 numai frunze. Tu ăi vorbit numai despre .adevăr,, despre sfinţenie şi despite dreptate, dar nu kf-ai trăit' în viată. El voieşte ca s ă mai facă cu tine o încercare în anul acesta — şi să poate ca adeastja să fie ultima — mai revarsă asupr tâ milă şi harul Lui 'da să lucreze lă inima tja!, si dacă nici după acleas'ija hn aduci rojajdă, riju rămâne nentru tine altceva decât siă fii tăiat. Pentru aceea dă-ţi seama de ceea ce faci şi nu aniâna mântuirea sufletului tău. •

„Iată, Eu vin] curând; şi răsplata Mea este cu Mjjaje., ca isâ dau fiecăruia; după faptjaj lui." Apoo.

22:12. Auzi scumpe amice, El spune 'dă vine curând. Şi dacă vinje El acum, unde te vei trezi tu? Fi-vei tu între cei de-L aşteaptă du uleiul în candelă sau veii fi între dei oe dorm şi babiar n'aii de venirea Lui? Nepăsarea tjaji nu poate <o*pri venirea Lui. Dar ea poate să-ţi răpească ferijeirea pe dare ţi-u pregătit-tp Dumnezeu în slavă dacă primeşti \pe Domnul Isus. De aceea nu fii nepriceput ci înţelege cjajje esté voia Domnului. 1

Scumpii mei irţaţi şi surori! Lumea aşteaptă după oare cineva cjajrie iste aducă o uşurare în toate ramurile vieţii. Se aducă paoeja şi liniştea între popoare, să dispară toată nesiguranţa zilei de mâine,, să fie în­lăturată criza, etc. Noi ştim că omul c|ajre va aduce binecuvântarea nu vă, fi altul decât numai Domnul Isus. Să nje pregătim deci pentru venirea Lui. Să stăm gata, treji şi cu Îăclifle aprinse, c ă să-i putem deschide cânld El viné. Să ine rididăm capul spre cer şi cu deplinăidrei dinţa că ziua Lui este aproape, să ne unim vocea noastră cu la Duhului Sfânt şi să zicem: „Amin! Vino Doamne Isuse!" Apoc. 22:20.

I • GH. BRADIN

Răscoala lui Core Judecăţile cu Israilul a fost lovit din cauza deselor

sale ablateri, au "servit câtva timp, pentru a ţinea în frâu murmurele şi neascultarea! loT; dar spiritul ne-ascultării şi răsculăirii era încă mereu în inimile, lor ş i a adus în cele di)n urmă roadele cele mai amare. Răs culările de mai înainte, porneau dintr'un spirit al mulţimii agitate, fără da ele să fi fost plănuite mai dinainte. Dar răscoala de care ne ocupăm în acest ar-tţcel, a fost formată du o adâncă plănuire, c a o urrn&j-r e ' a unei intenţii hotărâte, de a răsturna autoritaiteai conducătorilor rânduiţi de însuş Dumnezeu. Ceea ce determină pe Core a facez această răscoală, nu era âdeea că Mofeie şi Aroln 'nu erau idapalbttiMi să conducă ci dorinţa Ide a ajunge el conducător.

Core era instigatorul acestei mişcări; era un Lovit din iarnilia lui Ohiehiat ş i un văr al lui Moiise. El era un bărbat cu capa citate şi influenţă. Deşi el era des­tinat la serviciul corturilor,, totuş el era nemulţămit; cu poziţia lui §i Injăzuia după demhitotiea preoţiei. Faptul că preoţia carte mai înainte era încredinţată în­tâiului născut dini fätoÄe, a fost încredinţată acum luiAron şi casei sale, dădu loc acum la invidie şi ne-multămire. încă de mult «Corle lucrase în ascuns în contra autorităţii: lui Moise ş i Arón, deşi nu îndrăs-nise să se ridide într'o răscoală pe faţă, In cele djţn urmă el îşi luă o îndrăsheală hotărâtoare, de a "răs­turna autoritatea (xiăţenească cât şi pe dea religiitoasă. Nu-i lipsiră mii(di tovarăşii cari să se asocieze du dân­sul. In apropiere de corturile lui (Core, în partea, de jo s a cortului mărturiei, se afla tabăra, seminţiei lui Ruhen, iar 'corturile lui Datjan Şi Abiram — doi con­ducători ai acestei seminţii — erau în apropiere de idortul Iui, Coije. Aceşti doi 'cjondueători luară parte cu plăcere la planurile de răsculare şi răsbunare, ur­

maşi a celui mai mare fiuial lui Iacob ei susţineau, că autoritate|a cetăţenleais'dă le aparţine lo r ; ei se ho-tărâră se împartă cu Core demnitatea preoţiei.

Starea de spiritf din popor înlesnii aducerea l a în­deplinire a intenţiilor lui Core. Indignaţi din cauza desamăgirei lor, înjdoial^, giejozia şi ura de mai îna­inte, se reîntorsese iar în inimile lor; învinuirile se îndreptară iar㧠împotriva conducătorului lor răbdă­tor. Israeliţii pierdeau mereu djn vedenie, oeiea, ce pierd şi mulţi dintre credincioşii ş i conducătorii de azi, că se află sub1 conducerea lui Dumnezeu. Ei uitaseră că Mijlocitorul legământului delui, nou era donducătb-rul lor nevăzut, că prezelnţa lui Hristos, mergea îna­intea lor învăluită în nor şi că Moiise primea toatei instrucţiunile dela El.

Eii nu eraju voioşi a se supune sentinţei grozave de a muri toţi în| pu'siţie şi de aceqai projfijtau du plă­cere de orice preterf, a oerjde că Inu Dumnezeu |ci Moise îi donducei şi dă tot iei iar fi rostit, asupra l o r aceea sentinţă. Cele măi înţelepte 'sforţări ale celui mai blând om,1, (nu putură s ă înfrâneze rasdoallp, acestui popor şi cu toate; că stempele disgraţfeiii lui Dumnezeu

' asupra răscoaliei lori |de maj ínjainkéi, erau încă între iei, în rândurile lor rărite, tof.uş nu luară la inimă acea­stă învăţătură şi s'au arujnlcjat iarăş în ajceiaş abatere. Ei fură din nou' ispitiţi.

Adela dare citeşte secretele 'tuturor inimilor a cu­noscut (intenţiile lui Core şi ale tovarăşilor săi, şi dădu poporului Său astfel de avertismente şi astfel de învăţături, incât e;i aţf fi putut s ă fie îiv stare, a nu. se lăsa să fie amăgiţi îşi induşi în eroare de aceşti Oameni vicleni. Ei văzură judecata lui Dumnezeu care loviis'e pe Marija, cu lepră, din cauza invidiei ş i învinuirilor ei contra lui Mojse Domnul declarase c ă

Moise era mai taarje deteâf un profet. „Gură ou gură vorbesc Eu cu dânsul." Apoi adăugă: „Cum de nu v'aţi temut să vorbiţi contra servului Meu, contra lui Mea*se?" Num. 12:8. Aceste învăţături trebuia să ser­vească nu "numaiiij lui Moise şi MSaÜei de învăţătura ci la întreg pofporul, precum şi celor de astăzi.

tCöre şi oonaotii săi erau bărbaţi cari au fost în­zestraţi cu descoperiri deosebite ale puterii şi măririi lui Dumnezeu. Eij fuseseră printre oei cari se urcaseră pe munte împreună cü Mois'e şi văzură mărirea lui Dumnezeu. Dar tocmai delja acel timp se ivise o scm'mbare înjtr'înşii. L a început iei ţ u nutriseră decât o ispită uşoară, dar eu devenise din ce în ce mai pu­tem i că, până ce, eugetelje lor ajunsese să fie stăpâ-îiite de satana, ş i astfel ei îndrăsniră islă-şi dea, pe fată nemulţumirea lor. Pretextând că ei ar fi foarte îngrijoraţi de bunul mers a l poporului. Lá început ei îşi exprimară prun! şoapte nemulţumirea; lör dela unul la altul, dar miau ăipoi ea fu şoptită şi la urecihile băr­baţilor conducători. Şoptirile lor au fusifc primite cua-tâta bunăvoinţă, încât ei cutezară sjă mlejairgă şi mai departe, până ele) ajunsieră să creadă lcă sunt însufle­ţiţi de zel pentru Dumnezeu, Ei reuşiră să abată două sute diin'cizeci de conducători, bărbaţi cu renu­me în comtinitate. ÍCu un ajutor atât de puternic şi cu aşa miarle ifof^uetrităi, iei credeau dă vor reuşi cu si-guraîită s ă aducă o schimbare radicală în sistemul de conduceife aî lui Moiste şi Aîrpn,

Geljoziia dăduse! loc la invidie, iari inívdiia la răs-culare. Ei au discutat amănunţit iaisupra ades tei ches­tiuni, dacă Moiste are dreptul Ha! o aşa mare auto­ritate şi orioa'rte, încât ajunseră să-şi înebipue că el ocupă o poziţie foarte de invájdiat, pe eaire ar puteai s ă o ocupe jtoitr a şa de bítíe orişicare dájntre dânşii. Astfel ei sie înşelară pe ei înşişi şi pe alţii dări îi urmară, ajungând s ă creadă că moise şi Aron şi-ar fi însuşit pe nedríep'fí pőzitülíe pe cari ei le ocupau. Cei nemulţumiţi îşi zăceau că acieşti conducător^ s'ar fi ridicat prin propiila lor putere peste d)nrunsit«ai,'\a. Domnului, însuşindu-şi pe nedrept preoţia şi stăpâ­nirea, deşi casa lor inU leîra nedreptăţita fiind asemenea celorlalte sfemihţii' ale luîi IsraJil. Ei n|u erau mai sfinţi decât poporul şi trebui s ă fie mirltumiiiti a şi a, pe a-cejaş treaptă cu fraţii, carii aju fost hărăziţi tot aşa de bine cu prezenta dumnezeiască şi cu scutul durnine-zeesc ca şi dânşii.

Pentru cei de[ sunt în rătăcire şi merită mustrare,, nimic nu este mai plăcut' decât a primi simpatia şi lăuda. Şi în' felul ă'desta câştigă Core şi ceaita sa,, atenţia comunităţei. Ei declară că învinuirea, cum că murmurarea poporului, air fi adus mânia1 luii Dnninezeu asupra lor, ar fii o rătăcire. Şi mai (aduceau învinui-că poporüká' i [s'(a,r fi răpăit libertatea şi independentă. „Prea mult vă însuşiţi," ziceau öonjsötjii — „că toată comunii tatea, foti sunt sfinţi, şi Duminezieu este între ei; pentru de voi Vă înălţaţi miai presus de «adunarea lui Dumnezeu?" Num-. 16.

Moise nu se aştepta la o lovitură atât de adând plănuită, ş i . când îşi! dădu seama, el căzu cu fată la pământ, îndreptându-şi strigătul căjtre Dumnezeu, ca­re-i încredinţase adealstă conducere. Apoi se ridică, deşi trist, totuş liniştit Şi calm1, se exprimă: „Mâine dimineaţă va arăta Dumnezeu pe laidela, care este âl Lui şi care este sfânt; şi-1 va lăsa s!ă se apropie de Dânsul." Cercarea a trebuit amânată până a doua zi, pentruca toţi să aibe timp de reculegere. Atunci a-cei cari năzuiau după preoţite, trebuia; să vjnă fiecare

cu cădelniţa s a pentru tămâiere şi în prezenta adu­nării să aducă tămâie fumegând la cortul mărturiei. Cuvântul spune lămurit că numai aceia: cari erau rânduiţi la acest sfânt serviciu puteau ser­vi. Şi chiar piteoţiji Nadab şi Abihu fuseseră nimiciţi pentruca au îndrăznit să aducă „foc strein" contrar orînduelilor dumnezeieşti.'Totuş Moise cjhtemă pe în-vinuitorii săi, să prezinte chestiunea lor înaintea lui Dumnezeu, dacă îndrăznesc 1 să-şi ia aisupra lor o chemare atât de primejdioalsă.

Apoi Moise deosebi pe Core şi pe ceilalţi Leviţi, cari erau îrripreunjăj cu dâmsul şi le zise: „Au prea-puţin este pteintru voi că Dumnezeul lui Isdrail va deosebit pe voi dini eoni unita tea lui Israil şi v'a lăsat să vă apropiată de1 Dânsul, ea isă împliniţi (serviciul lo­caşului lui Dumnezeu şi s ă staţi înaintea (adunării ca să-i serviţi? El r tei-a primit ş i pe toţi 'fraţii tăi, pe fiii lui Levi cu tine ca să vă apropiaţi de Dânsul; ş i voi acum căutaţi şi preoţia? Penltru aceea tu şi toată ceata ta, v'aţi adunat contra lui Dumnezeu; şi ce este Aron de murmuraţi contra lu i?"

Datan şi Aiuram, nu luaseră o poziţie atât de în­drăzneaţă ca a lua Core şi în speralnţă că ei vor 'fi fost atraşi în această răscoală fără a fi fost în totul stricaţi, Moisie îii soma, să se priezintie înaintea, lui, pentruca el să audă plângerile lor împotriva! lui. Dar ei nu voiră să vină şi refuzară «ii încăpăţânare să cunoască autoriljaJtea sa> răspu!nizându-i: „Au prea puţin este ciă nie-iai stíojs din pălmân'tjul utnde curge lapte şi mierie ca s ă n'e ömiori în pust&ul acesta; tu mai voioşii să te faci, domn peste noi? Cu adevărat! nu ne-,ai adus într'un pământ unde curge lapte Işi miere, nici nu rae-ai dat. moştenire câmpuri sau vii! Acum vrei să scoţi şi och!:ji ioaimieinji'llor acbstora? Nu vom venii I" ^

Astfel ei reamintiră cuvintele adele cu cari Domnul a descris pământul făgăduit. Ei învinuiau pe Moise că ar susţintea că se află sub' 'conducerea lui Dumne-nezeu, numai pentru a-şi menţine aiutbriiltatea' s ă pro­prie, şi declară! că iqi ^ i'tsJe fvior mlai 1'sUpuine, spre,ai duce el încoaca şi încioio, oa pe nişte toribi; Când spre Canaan, când spre pustie, aşa etan ar plădea mâi bine intenţiilor sa le capricioase. Astfel actelia1 care fu­sese ca un părinte gingaş şi da un păstor răbdătpr, fu înfăţişat oa un tiran. Excluderea din pământul Canaanului pentru propriile lor păcate, o aruncau in sarcina sia, ;

;

A doua zii dimineaţa cai dpuă suitei ciniciizeci de conducători, cu Core îri fnintea lor, te© prezentară cu cădelniţele lor.' Ei au flosit conduşi în curtea din a-fară a cortului, înj timp ce poporul se adunase' în ă-fară ca să viaidă care va fi rezultatlul. Nu1 Moisie adu­nase nîtreaga aduniaire spre a fii miartoiră lâ pierderea lui Core şi a cetei sale, ci răsteulătiorii în oarba lor sumeţie, ca să vadă biruinţa lor. 0 talare parte din, a-dunare trecu pie faţă de partea lui Core, care nutrea, mari speranţe că. via câştiga biruinţa asupra lui Moise şi Aron. f

După ce ei sie adunară înaintea Domnului „mărirea lui Dumnezeu >s'a arătă la toiată adunairea." Dum­nezeu dădu lui Moise şi AroK, ordilin: ,,Deoseibiti-vă de adunareia aceajsta, da s'o mistuesic într'un mo.-ment." Dar ei căzură pe feţele lor îşi s e ruga'ră: Du'm-nezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un sin­gur om a păcătuit şi Te mâinii împotriva întregei a-dunări?" Num. 16:20-22.

Core se răitrăsese la o parte delja adunajre,, spre a merge la Dalian şi Abiram, în titap !ce Moese însoţit de cei şaptezeci de bătrâni, se coboară spre a-i avertiza' pentru ultima dată pe acei bărbaţi, cari refuzaseră să vină la dânsul. Mulţimea îi urma şi înainte de a-şi îndeplini misiunea sa,, Moise porunci din ordin Dum-nezeesc: „Depărtaţi-ve de corturile acestor oameni răi şi de nimjic a l lor s ă nu vă atingeţii, ca să nu pe-riţi odată cu pedepsirea lior pentru toate păcatele lor." Avertismentul a fost ascultaţi;, caca o presimţire despre judecata ce-i aştepta plana peste toti. Capii răscoalei se văzură părăsii ti de acei pe carii îi amăgiseră,, dar semetia lor rămase neclinitită. Ei stku ou familiile lor la uşa corturildr lor, cia şi dând ar fi voit să sfi­deze avertismentul dumnezees'c.

In numele Dumnezeuîuii lui Israil, Moise declară a-cum în auzul întregei adunări: „Iată cum veti cunoa­şte că Dumnezeu m'a trimes să fac toate aceste lu­cruri, şi că nu lucrez din capul meu: Dacă oameni aceştia vor muri cum mori toti oamenii şi dacă vor avea aceiaş soartă ca toti oamenii, nu m'â trimes Domnul; dar dacă Domnul va face Un lucru ne mai auzit, dacă pământul îşi va deschide gura cia să-i în­ghită cu tot ce iau, asia încât se vor pogorî de vii "în locuinţa mortilbr, atunci veti şti c ă oamenii aceştia au hulit pe Domnul." Num. 16:28. Ochii întregului popor erau îndreptaţi asupra lua Moise, stând încre­menit de groază şi de aşteptarea evenin^entnlui. Când el a încetat de a vorbii, pământul se desfăcu, iar răsculătorii se pqgorâră de vii în mormânt, ou tot ceea ce aparţinea lor, şi ei pieriră din mijlocul adu­nării. Poporul canid a văzut această privelişte a fugit, căci se simţea însuşi condamnat că părtaş la păcat.

Dar judecată n 'a mers numai până aici, oi focul ca­re strălucea din mor, înghiţi pe cei două sute cincizeci de răsculaţi. De oarece aceşti oameni nu fuseseră cei dintâi cari începuseră răscOalia, de aceea ei nu au fost nimiciţi odată cu eiapiä răscoalei. Ei au putut vedea sfârşitul acelora şi să profite de ocazie spre a se po­căi; dar compătimiră pe răsculători şi astfel se îm­părtăşiră de aceea soartă.

Când Moise a irugat. pe Israil Bă fugă de judecata, ce se apropia, judecata dumniezei&)s'că ar fi fost' oprită chiar atunci, dacă Core ş i ceata, sa şi-ar fi venit în fire şi ar fi cerut iertare. Dai cerbieea lor îndărătnică pecetlui soarta lor. Intrejaiga adunare participase lă păcatul lor, cădi. toti simpatizaseră Cu dânşii într'un grad mai mic sjaU mai mjaíre. I

La fel se întâmplă | i în zilele noastre de azi, când se ridică câte un; urmaş de al lui Core, nu se duce numai el în rătăcire, ci mai amăgeşte şi aité suflete, hotărîte spre nimicire şi cu aceste începe lupta, con­tra conducătorilor puşi în slujbă de Dumnezeu. Dar Dumnezeu în marea Lua milosltivlre, făcu o deosebire între instigatorul răscoalei şi între cei ce fuseseră a-măgiti de dânşii. Poporului Iqare a fost dus în eroare, i se dă încă loc de pocăinţă.,' pe când Ceilalţi au murit. Dacă ei a r voi să răspundă avertfetmmtului dat, atunci ar puteai s ă fie scăpaţi. Da-r deşi fugeau temân-du-se de a nu fi nimiciţi de judedătjile divine, totuşi ei n'au fost vindecaţi de spiritul (răsculării. înspăi­mântaţi dar nepocăiti, ei s'au întors noaptea, fiecare în' 'corturile lor. '• ' 1

Core şi ceata sja se linguşiseră asaj de^mujlt, încât ei crezură în dele din urmă 'dă a r fi uh popor foarte bun şi că au fost trataţi rău din partea; Iui Moise.

Urmaşii lui Core şi în zilele njoastre amiigesc po­porul cu cuvinte linguşifexare ş i în mbd făţarnic a-rată multă simpatie şi iubire pentru dânşii, aşa că îi fac pe aceştia s ă drieadă dă ei sunt oameni buni, iar aceia dintrre cjajri.au ieşit, sunt răi. E i încep să Cri­tice pe conducători* arătând că au fost nedreptăţiţi!, sau că au fost trataţi rău din pajrtea ctojndicătorilor. Şi toate acestei le fa|c numai ca! să amăgeascăj poporul. Areştia întocmai că .=51 Cui o, nu vă i şi' nu pot înţe­lege că iei trebid să se pooăiasteă, ci' persistă mai d e parte în rătăcirea lor, astfel până când îi ajunge pe' deapsa lui Dumnezeu.

Este aproape imposibil ia adu de lui Dumnezeu o insultă mai mare cai atunci când oaimenii diispretues'c şi leapădă unjeltele de cari El se serveşte pentru mântuirea lor. Ei nu caută să-şi mărturisească păca­tele, ci Iasă Ica adeste siă rodească în inirna lo;r şi ele îi rod aşa cum' roade 'cangrena: până oe paralizează corpul; asftfel aceştia; nü cănită cu chibizuintă o ' cale pe care s ă se re'nitoarcă iarăşi la unitate; 'cii| hlrănesc niéreu o ură contra bărbaţilor pe cari Dujmnezeu i-a ales în lucrarea! Sa , îndă înainte de ei.

întreg Israilul a fugit' la sirăgătul; păcătoşilor osân­diţi, 'cari se pogojrîră în adânc', cădi. ziceau: „Nu cumva să ne înlgjbjită şi pe noi pământiul." Şi s a doua, zi toată adunarea fiilor lui Israsjl murmură cbntra lui Moise şi Arfcjnl, zicând: „Voi a-fi -lomOrît pe po­porul lui Dumnezeu." i i ,' ;

(Va urmia). j [ ' , 10 AN DA NC IU

Bucuria şi fericirea adevărată

Vrei să ai bucurii şi să fi fericit tot timpul? Cred că la această întrebare ori.de om, fie el din lume, fie din Cercul credinciofşilor, a r răspunde cu un „da". Intr'adevăr, cine n'ar vrea, s ă fie fericit? De aceea cu ajutorul Domnului vor Cerceta care este fericirea cea, adevărată şi cum se poa|te dobândi.

jCe i săraci vor mânca şi se vor sătura, ceia ce căută pe Domnul, 11 vor lăuda: veselă să fie inima pe vecie!" Ps .22 :26 .

Oamenii lumei cred că un Credincios care nu ja parte l a toate plăcerile şi desfătările lumei, se simte şi este cel mai nefericit om. Ei cred că unui, credin­cios îi pare rău că nu se împărtăşeşte din aceste plăceri şi că atunci când vede pe cineva distjrându-se lumeşte, s'ar distra şi el, dar nu poate; că nu-i per-

C Ü V Ä N f Ü L AVßVÁRÚLÍJi i , § f-i |- - - • • • - - •-• . . — . • • ' i , í i»Ui i - iL i.Ti r "••'II. 'I 'i i m u . • - • •

mite „legea lui". Lumea nu pöate să înţeleagă că pentru copii M Dumnezeu, aceste plăceri nu sunt de­cât numai o lscârfoă> aşa după cum au fost ele şi pentru Domnul Tsus. Plăcerile din lume, nu pot da nici mângâiere,, náci pacte. Ele totdeauna, lasă în urma lor numai amărăciune. Cei ide. îşi petrec lumeşte nu sie, pot bucura a doua; zi de petrecerile lbr, a doua zi regretă bă-nji pe care i-achtejtuit. Altul care nu tihe'seamănicide bani nici de HmpJ; după o petrecere lumeasca nu se simte bine fiindcă nu s'a săturat în deajiuis; în el se naşte o dprihtă mai mare de aşi petrece. Ş i tot petrecându-şi ajunge într'un moment dat că singur; nu ştie ce-i cu el. Iar la urma uimei,, o sfârşeşte prin sinucidere. Unii, spun că beau şi îşi petrec! de necaz, de pildă: unul cărei are acasă pe cineva, bolnav, bea şii îşi petreci© cat Sä mai uite de netíaz; un altul care are ne'ntelegeii în familie, bea sä uaifeş de elé. Insă niciunul dintre aceştia, n'ar putea spune că în urma petrecerei lor, li s 'a vindecat bjolnavul, li s'a achitat datoria pti ne'ntel(ejgereja din familiei si'a. terminat-Mai degralbă răul a sporit în toate,, căci Scriptura zice: „Ale cui sunt vaetele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cüi sünt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui ochi sunt roşi ? Ale celor (ce întârzie la vini, şi fsăj duc' să golească paharul cu vin, amestecat." Prov. 23:29-30.

0 persoană lipsită de Isus ;, nu poate, să aibă nici pace şi nici nu poate fi fericită. Ijajr acela,"care si'ar încumeta ai 'spune că el are fericire şji pace fără a avea pe Isus^ acela; nu este sincer şi nu spune ade­vărul, ori nu înţelege pacea şi fericilreft.

Este însă o pace, fericire şi hucurie, pe dare lumea nu o cunoaşte sil nu o simte. Şi această pace,, ferijcire şi bucurie m găseşte în Domnul Isus1 HristpsL Cijne viine l a El, gustă diP- pâinea şi apa vieţii, iCjajre nu-1 a-meteşte şi nu-i provpaca a doua! zi dureri de cap, de­cât mai mult îl regulează la; minte şi îi face cugetul mai curat. Ioato 6:35. Iar atunci când necazurile, în­cercările şi prigonirile ar căuta da să-i amărască gustul, Domnul Isus îi dă p djulcejată deTuiere şi-1 în­viorează. Ps. 19:10,, in vremea când acela cjaire îşi petrece în lume,, consumă paharul du (băutură ameţi­

toare; care nu ppa'te să lase în urmiaj lui decât dureri, mizerie şi jale, acela; care îşi petrede în Domnul Isus gustă din. El, dârei singur este isvoirul bucuriei şi fe­ri cirei vecinide. Şi atunci să ne întrebăm: care este cel mai fericit? !

Creştinul are bucurie în toate zilele vietü lui. Dom­nul Isus a zis: „V'am sfpuS ă;cie|s'te lucruri, pentruca bucuria Mea s ă rămână în voi, şi bücuráaí voastră să fie deplină." Ioan 15:11. Iar Ap. Pavel zice: „Bucu-ţi-vă totdeauna în Domnul." Filip. 4 :4 . Astfel creşti­nul are o bucurie sa torni că, cjaire îl urmează în toate zilele, pe cânjd acela care îşi petrec^ în felul lumii, are o bucurie scurtă dare, sfârşeşte în regret, ceartă, temniţă sau sinucidere.

Atât de mare afost pacea, fericirea, ş i bucuria creşti­nilor şi este pânăj în ziua de ajzi, că ea; n'a fost şi nici nu poa'tei fi distrusă de nimic în lume;, Sabia> focul, moartea, flj'au fost în stare să nimicească şi să stingă pacea, fericirea I* 'bucuria copiilor lui Dum­nezeu.

Un singur lucru a fost ş i este cariJ le tulbură lör această pace, fericire şi bucurie, şi acélja; este păcatul. Ei numai ajtuhci plâng şi s ă întristează, când au gr-şiit sau păcătuit! în) ceva. Mat- 26:75. Ii mai întristează şi ei mai plâng şi pentru alţii !da|ri cad în păcat. I Cor. 5:2. , ;

Deci • scumpe amice care citeşti aicesfe rânduri! Voieşte să ai p pâde, fericire şi bucurie, pe care, să n'o regretii niciodată? Voieşti să fi într'adevăr feri­cit aici pe pământ şi sus1 în cer? Votegti ca ajceastă pace, fericire şi Ibucunie siă te însoţească veoi,njc? Predă-te astăzi pe braţele Acelui|a, care aj murit pentru tine la Golgota ş i gustă din pâinea 'şi apa vieţii pe cari El ti te dă înj dar, ş i vel f iîn, veci 'fericit.' At! tunci şi numai atunci, vei cunoaşte adevărata feri­cire şi numai atunci vei înţelege că este o paice: ş i o bucurie pe dări lumea nu le poate da. Ş i îmbrăcat în dragostea lui Dumnezeu, vei strigă, ş i tu: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!" Ps. 16:2. Amin.

Lecţiuni biblice LB'CŢIUNEA I' 1

Duminica în 3 Ianuarie: Creatiunea. Facerea (Ge-nesa) cap. 1 şi 21- i . . .

Cuv. Aur1- Golo®. 1:16,

Timpul: 4004 ani înainte de Domnul.

Locul: Grădina Edenului se presupune că ar fi fost în vecinătatea rîurilor Tigru şi Eufrat. n

iStu die reia şcoalei du mi necale.

Facerea 1:1 şi 20,31 vers. O întrebare: Cum au venit în eixstentă toate cele

văzute şi nevăzute? Cartea Făcerei (I Moise) ne dă un răspuns positiv. Descrie crearea tuturor lucruri­lor înainte de începerea păcatului, începutul răscum-părărei, începutul naţiunilor şi începutul natiunei a-lese prin care să vină Răscumpărătorul. Lecţ ia I, ne descrie din primel|e două versuri cum au venit în existentă omul şi lumea.

2. Dumnezeu crează universuí. Facerea 1:1, ne arată cum sfai făcut cerul şi pământul şi toate cjor-purile cereşti şi pământeşti. (Cuvântul „creatiune" sau „făcut" este inventat prima dată de Dumnezeu în limba omenească şi el arată că s'a prpdus un lucru din nimica prim puterea lui Dumnezeu, date e mai mare ca puterea omenească.

Existenta lui Dumnezeu. E foarte greu a, crede că este vreun om mioral, cinstit şi onest care să fie a-teist. Credinţa în o fiinţă superioară este aşa de a-dâncă în natura omului, încât cei ce sunt ateişti să dau afară pe ei înşişi când câte1 unul dintre dânşii, mărturiseşte că nu a putut să se. jure pe suflarea gurei siaje zicând: „Eu sunt un ateist şi mulţumesc lui Dumneezu pentru aceasta.'" Ei totuş spun că nu există Dumniezeu. lucrul acesta este ceaj mai gro­zavă înşelătorie din partea vrăjmaşului. Dumnezeu este Creatorul tuturpfr lucrurilor. Găcî după cum o maşină nu se face de,lă natură tot aşa niciiii lumea cu frumuseţile ei, nu jaf ost create de natură. {

Puterea lui Dumnezeu. Cerul îşi are corpurile ce­reşti : soarele, luna şi stelele. Cine aj: putea să creeze aşa un cer, soa're, lună şi stele afară de Dumnezeul nostru cel adevărat? Altííel afle cineva o, altă> fiinţă care să le poată s'dhftmba, ori să le fajcă ma|i, frumoasje. Să, vină criticii şi netemătorii de D umnezeu sa facă a-ceste lucruri, Iar dacă ei nu pot să-şi schimbe nicj măcar părul capului lor, să ne umilim cu toţii in ţaţa Marelui Creator şi să-L onorăm. OaimeniL prin toată ştiinţa lor nu sunt capabili să schimbe timpurile, a-notiimpurile, anii şi veacurile.

Cine po,ate cunioaişte sfârşitul ve cinici ei? 1 Gron. 29:12. feaia 43:13.

înţelepciunea lui Dumnezeu. Mare şii de multe fe­luri e înţelepciunea lui Dumnezeu. El a creat toate lucrurile şi fiecăreaia din ele i-a împărţit lucrarea ei. Când trece ziua, vine seara; nici una din ele nu în­târzie nici nu se grăbeşte în locul celeilalte. Soarele îşi face cursul său, la fel luna şi stelele.

3. Dumnezeu crează pământul. Facerea 1:2-25. Scriind pe scurt despre universul creat, scriitorul se întoarce a scrie despre pământ, pentru că lucrarea Scripturei este cu pământul şi cu locuitorii lui.. Spi­ritul Jui Dumnezeu ,a fost pe deasupra apelor şi pă­mântul era fără! formă în apele de pe toată suprafaţa lumei. Pământul a fost: făcut din nimic, numai prin Cuvântul lui Dumnezeu carie a zis- să fie şi si'a făcut.

3. Dumnezeu crează omiul- Când Dumnezeu a creat pe om, aţinut sfat despre Crearea.lui şi a zis: „ S ă facem pe o;rn, după chipul şi asemănarea Noastră". De aici vedem' că sujnt mai multe Persoane, în Dum­nezeire. Acele Persoane sunt: Tatăl (Facerea 1:26), Fiul (Ioan 1:3) şi Duhul Sfânt (Ioyu 33:4) . Omul a fost creat de Dumnezeu d*11 două părţi. Dumnezeu a creat pe om din pământ', ca s ă locuiască pe, pământ, apoi a tsufljat înj nări(lie; lui suflare de viajtă ca să aibe împărtăşire cu Dumnezeu. Omul a fost creat ca o fiinţă deosebită de ănjtoale fiincă el a fost creat „după chhipul şi asemănarea lui Dumnezeu." Cum se arată chipul lui: Dumnezeu în om? Dumnezeu este sfânt şi drept şi omul poate deveni în această stare. Efes. 4:24. Omul! are darul dela Dumnezeu de a cu­noaşte, pricepe, înţelege, el poate cugeta, şi face pla­nuri, etc. Omul! a fost creat câ să trăiască în veci fiindcă în grădina Edenului era „pomul vieţii", El ă fost creat ca s ă fie reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, fiindcă a fost' creat după chipul şi asemăna-Sa. închipuirea Sfânjtă a fost văzută în om prin faptul CEI cl fost pus de Dumnezeu să stăpânească $i să domnească peste toate făpturile. ,

întrebări: Pentru ce a creat Dumnezeu pe om? Din

ce a fost creat omul? Pentru ce a fost Sli creat d{in pământ? Ce rost are în el suflarea lui Dumnezeu? Din ce a fost creat universul? ,etc.

LECŢJUNEA II '

Duminecă în 10 Ianuarie: Căderea omului. Facerea cap. 3-

Cuv. Aur- Rom. 5:19, '

Cuvânt Adevărat. Ga să scăpăm de păcat şi de pe­deapsa, lui, trehue să ine împotrivim ispitei'.

2. Posibilitatea de a păcătui. Intrarea; păcajtului în lume, este legată, de „pomul oprit". Facere 2:16,17. Doi pomi er,au în, Eiden: pomul binelui şi al răului şi pomul vieţii. Pomul cel dinităi stă pentru lege şi dis­ciplină. El araftă omului că „calea vieţii", este prin îndeplinirea poruncil|o,r lui Dumnezeu. Apoc. 2:7 şi 22:14. Pomul âcelja al fost pus în Eden pentru cer­carea omului. Npi sumite'm lăsaţi ca Să fim ispitiţi pen-trru ca în, felul' aceştia, să fini cercaţi şi s ă ne pregătim ori pentru rai ori pentru lacul de foc. Ialcbb 1 : 12 .

Ispititor viclean. Satan se foloseşte de alţi agenţi a ispitit pe oameni. Isaja 14:12-15. Ezec , 28:12-17, Mat. 16:22,23.

3. Ispita de a păcătui. Caracterul Satanei este şire­tenia. El s'a apropiat de femeie când era singură şi prin vorbirea lui vicleană a zi®: „Oare a zis Dumne­zeu să nu mâncaţi din toţi pomii? Cugetătorii mo­derni zic că nu e Satană, Dacă el nu există atunci cine conduce lucrurile rele? Vezi Apoc. 12:9.

Mincinos, pârîtlor. „Hotărît că nu veţi muri" — zice şarpele — „veţi fi ca Dumnezeu, eunoslcând binele şi răul." Greu este omenirei de astăzi să siuporte urmă­rile păcatului."

4. Predarea păcatului- Femeia a văzut, a luat, â mâncat şi a dat şi soţului ei. îndată ce femeija a ajuns în păcat, a devenit şi ea o fiinţă ispititoare. Astfel noi putem înţelege că prin păcatele noastre pot să fie alţii vătămaţi: direct ori indirect. Nici un om nu trăeşte pentru sine ci pentru alţii..

4. Urmărik păqatmllui. Păcatul jaducé în viaţa, omului ruşine. Primii oameni şi-au deschis ochii în viaţa păcatului ş i s'au văzut goli. Păcatul aduce după sine frică. Omul care a păcătuit caută mereu să se as­cundă. Păcatul aduce după sine scuză. Când cineva a păcătuit, imediat începe a. se scuza şi ai învinui pe alţii. Păcatul aduce după sine condamnare. Pă­cătosul este pierdut dela faţa lui Dumnezeu şi el în-suş caută să se aseuinda de El .

5. Judecata păcatiuiui- Fiindcă şarpele era instru­mentul satanei, Dumnezeu a lovit ca să facă degra r

darea şarpelui ca simbol şi proorocie despre căderea Satanei. Târăirea, şarpelui pe pântece ş i în praful pă­mântului ne arată că alşa se va prăbuşi puterea Sa­tanei în praf şi pulbere. Compară Luca 10:18. Rom.

16:20. Apoc. 12:9. Pedeapsa peste femeie. Femeia e supusă chinurilor

la naşterea, de copii şi este stăpânită de bărbat. Pedeapsa peste om. In grădina, Edenului omul a-

vea deja lucrul său, dar acum după päcjaVi i sie adaugă omului pedeapsa: „Prin sudoarea feţei tjajle1..." necazul,

oboseala, bătrineţea şi moarteia au fost pedeapsă o-mului. Şi pământul este blestemat până în timpul întemeierii Impărăţiiei Domnului Isus pe el. Rom'. 8:19-23. Isiaia 11:1-9.

nltreibäri: De cine au fost ispitiţi primii oameni? Cine a amăgit pe femeie? Dar pe bărbat? Ge aducfe păcatul după S|i.ne? De ce se ascunde cel ce faee păcatul? De ce acuză cel ce face păcatul pe alţii?

LECŢIUNiEA III

Duminică în 17 Ianuarie: Cain şi Abel. Facerea «ap. 4-

Cuv. Aur- Evr. 11:4,

Timpul: Se poate Ja vreo sută de ani după creaţi-une. t v

Cuvânt Adevărat. Dumnezeu urăşte închinăciunea •în care nu este, credinţă vie prin o viaţă dreaptă.

Precum vedem, cartea i'ac.erei, este o carie a în­ceputurilor. In cap. 3 ani învăţat despr • începere;! păcatului şi a judecăţii; în cap. 4 învăţăm despre în­tâia naştere, întâia familie, întâia ucidere, întâiul mar­tir şi întâia arătare a des voi tarei omeneşti. Leeţiunea aceasta arată întâia Juplă între două feluri de se-•mânţă. ^

1. Caim şi Abel »a Aliiar- Ueimaţiunea fiecăruia., •dan ci, e înaintea; noastră — unul e păstor, altul agri­cultor .Dela început vedem că ei lucrând cinstit şâ--au agonisit pâinea cea de toate zilele. Ei s'au şi închinai sau au invocat Numele Domnului. După un timp oarecare ei au adus jertfe: unul a adus din roa­dele pământului, iar celalt din întâiele năsicute ale oilor slale şi din: grăsimea lor. închinăciunea adevăra­tă este cel mai înalt lucru ce-1 putem1 face pentru Dumnezeu. In jertfa lui Abel era sânge, dar Cain n'a adus jertfă ciu sânge. Aşa Dumnezeu a. căutat la sânge, că „fără vărsare de sânge, nu este iertare, pentru păcate." \

iRăspunsul IIa jertfe. „Domnul a privit ou plăcere spre jertfa lui Abel., dar spre Cain: ş i spre jertfa Iui, n'a privit cu plăcere." 'întrebarea ne eiste: pentru ce? Vedem că mai întâi Dumnezeu caută lai om şi la inima lui şi după aceea la jertfa adusă. Jertfa de­pinde de caracterul persoanei. Daeă acea persoană are inima curată ş i jertfa îi este curată. Proorocii a-rată ceva important. Arnos. 5:21-24. I Sam, 15:22,23, Prov. 15:8 Isaia 1:11-15. Osea 6:6. Cel mai mare Profet ne zice: „Dacă îţi aduci darul tău la altar şi

J§i acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva con­tra ta, lasă-ţi darul acolo şi du-te întâi de te împacă cu fratele tău, apoi vin|o şi-ţi adă darul." Mjajtj. 5:23-24.

3. Cain şi Domnul IIa altar- Gain s'a mâniat foarte tare şi i js'a posomorit faţa. De unde ai Ştiut el că jertfa lui n'a fost primită ? El a avut o religie, fără pu­tere, o jertfă fără de sânge şi o dragoste necurată către fratele său şi către Dumnezeu. Dumnezeu stă de vorbă cu Cain întrebându-1: „Pentru ce te-ai mâ-

, îiiat? Dacă faci bine, vei fi bine primit, iar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă, dorinţa lui să ţine de tine, dar tu să-1 stăpâneşti." Efes. 4:26,27. Mat,

3. Cain şi Abel sunt în câmp. „Dar pe când erau 1 câmp, Cain s'a ridicat împotriva fratelui său Abel ţ l-a omorît." Astfel întâia ucidere e în legătură c închinăciunea religioasă. I Ioan 3:12-15.

4. Cain cu Dumnezeu în câmp- Pentru crima s£ Cain a fost imediat examinat de Dumnezeu, care i-zis: „Unde-i fartele tău?" Fij sigur că păcatlui tă te dă afară. Num'. 32:23 . In primul răspuns, Cai minţeşte zicând: „nu ştiu". Tar în al doilea aduce insultă lui Dumnezeu.

Cain este judecat. Cain se plânge că pedeapsa h este prea mare încât el nu o pjoate suporta. El s'' cugetat mai mult 1^ pedeapsa pe care a primit-o d« cât la păcatul pe c|a;re la înfăptuit. "Dumnezeu î i pun semn de protecţie ca să nu-1 omoare nimenea. Ape Cain a ieşit dela faţa lui Dumnezeu şi a mers î ţara Nod.

întrebări. Cum a chemat pe cei doi copii ai lui A dam? Ce au ţajdus1 e i? Spre a cui jertfă a căutat Dum nezeu? De unde ştim că caracterul lui Cain era cev rău? De de a omorît Cain pe Abel? S'a pocăit Gak de păcat când a fost pedepsit de Dumnezeu? etc.

LECŢIUNiEA I V

Duminecă în 24 Ianuarie: Noe şi Arca. Facere cap. 5 până ta 11:32.

Cuv. Aur- Evrei 11:7.

Timpul: înainte de Hristos 23:48, 24:47.

Locul: Probabil în teritoriul muntelui Ararat, und s'a oprit arca,.

Cuvânt Adevărat. Judeoăţiie lui Dumnezeu o să a jungă pe toţi oamenii nelegiuiţi.

După pedepsirea lui Cain s'au strecurat .múlj ani, în cari is'iaiu ridicat două clase de pamejni în lume iCapniţii, cari aju fost un popor netemător de Dum nezeu şi Setişti cari au trăit o viaţă temătoare d< Dumnezeu. Aceste două clase au rămals> deosebit* un timp dar mai tjârziu s'au unit prin căsătorii cân( sau stricat cu totul.

2. Omul Iui Dumnezeu- Noe a fost un om drept temător de Dumnezeu şi credincios chemării cereşti Se poate ca cineva să trăiască o viaţă sfântă şi plă cută lui Dumnezeu în mijlocul unei lumi conrupte El a fost ujn predicator ai dreptăţii. A predicat tjimp d< 120 de aini fără ca cineva să-1 creadă afară de fa mi li a lui.

2. Planul lui Dumnezeu- Dumnezeu S'a mâhnit îi inima Sa că |aj creat ep om şi Şi-Ia pus în gând tei să-1 şteargă depje faţa pământului. Iar prin Noe ş familia sa, să ridiefs o lume nouă. Aceea apă care 1 a înecat omeni'mieja, jpe aceea apă a stat cjorabiă lu Noe şi a foist mântuit el şi tot de a avut în: corabpe Arca a fost uri simbjol al mântuirei. Se zice, că ea t fost de 525 coţi de lungă şi de 87 de lată, cu trei, e taje având o capacitate de 32.800 tone. Noe a asculta ce' i-a pö^t íVDuuataezeu -ţii-a- ínjöjajt' în arcă, iar prii rămânerea în ea, a fost scutit în tot timpul judecăţii fiindcă Dumnezeu a închis uşa după el. Contimpjorai nilor lui Noe, le-ja fost un lucru prost şi de ras arca

dar lui i-a servit spre mântuire,,; tot la fel credinţa vie în Isus Hristos, serveşte astăzi mulotia de dis­preţ dar nouă ne serveşte spre mântuire.

3. Porunca lui Duminezeu- „Vino tu şi toată casa ta în arcă." Noe a ascultat şi a făcut tot ce-i porun­cise Domnul.

4. Judecata lui Dumnezeu. „Şi a pierit orice făp­tură se mişca pe pământ, atât paserile cât şi vitele şi fiarele, tot oe se târa pe pământ ş i Itoti oamenii."

5. Harul fui Dumnezeu. Viata şi setainţia rea ome­nească au fost distruse şi Noe devine capul unei se­minţii temătoare de Dumnezeu. Binecuvântarea, şi po­runca de a 'sie împlini pe pământ este dată iarăşi ca şi lui Adam şi prin lucru de siguranţă Dumnezeu le dă un stelmi die sigil.

Curcubeul fapt sigilat Un legământ este învoirea aJor două persoane sau parti.de.; Curcubeul este un semîi al judecăţii lui Dumnezeu d'ih trecut şi acum prin acel semn, Dumnezeu arată mila sa către o-menime.

întrebări: Cuma u devenit oamenii după pedepsirea; lui Cain? Gine a fost găsit drept? G© i-a ppruncit Dumnezeu lui Noe? Cine a intrat în arcă? Gine a fost pierdut de potop? etc.

LECŢIUNEA , V

Duminecă în 31 Ianuarie:' Chemarea tui Avraam. Facerea cäp. 12-

Cuv. Aur* Gal. 3:29,

Cuvânt Adevărat.

Cei ce cred şi îndeplinesc' poruncile lui Dumnezeu, devin o binecuvântare pentru alţii.

Timpul: 1921 ajni în. d. Hris. " Locul: Haraai şi Canaan.

Cartea Falcerei nje arată trei începuturi importante* pe care Dumnezeu le-a lucrat cu omenimea. Primul început 1-a făcut cu Adamj, c&re sia sfârşit prin poţ-top. Al dpilea a fost făcut" cu Noe, dar urmaşii ruj. Noe s'au răsculat împotriva^ lui Dumnezeu şi şi-au zidit „Turnul Babei" şi la urmă |aju ajuinß a, se închina la, (idoli. Dumnl^zieta a Meint îu a a î treilea lucru separân- \ du-Şi o !ma,ţiunje, dje| a fi o mărtuniie lulmei întregi- Lec-titiUea aceasta n'?1 arată cum Dumnezeu a chemat pe Avraam schlimbându-i numele în Avrajarn, cjaj să fie tatăl naţiiunei aşa numită mai în urmă „Israil".

2. Gfoemiarea lui Avraam- Facerea 12:1-3. Părin­ţii lui Avraam s'au închinat la idoli. Iosua 24:2. Lo­cul de unde a fost chemat, arătareaj lemnului lui Avraam. Fapte 7:2-4. Cercarea chemării. v Luca 1 4 : 2 6 II Cor. 6.14-18. Fapte 1 3 . 1 - 3 .

2. Dumnezeu încurajează pe Avraam- La; bătrâ. netele lui îl cheamă şi îi dă înjgăduţnţi preţioase, zi-cându-i: „Te voi 'binecuvânta.." El a foslt un om clarţ» a crrezut în Dumlniezeu. La 10 ajut după laceielaj j - a făouM făiglă'Jduinta căi va avea un fiu. Şi numai după 15 ani a dibândit făgăduinţa, lax când tânărul erlaj mare, el a fost cerut cla jertfă.

3. Făgăduinţa peste toată lumea- „Ş i în tine se vor fejrjiepi iííqajte jnatiuniJe pământului." Gal. 3:8.

întrebări: L a de s'au închinat părinttă lui Avraam? Cine a chemat pe Avrjaam? A fost cerítíajtia credinţa, lui Avraam? Ce făgăduinti ă primit e l? De ce a fost numit el Avraam? etc.

Aviz Se aduce la cunoştinţă că,, a, apărut calendarul

„Cuvântul Adevărului", cu un material foajrbe bo­gat, şi broşura intitulată: „Raportul lui Pilláit către împăratul Tilbleriu." cu preţul 10 Ijei buc.

* L a redacţie sie găsesc 1 de vânzare: Studiul în

Apocalips, cu preţul de 10 lei. Memorii de credinţă 10 lei. Cartea dei cântări cu note 160 lei şi fără note; 50 lei cu 400 de cântări. Biblii d© masă 160 lei în pânză, iar în carton 130 lei. Biblii de buzunar cu tri-meteri 100 lei. Noul Testament cu psalmi; liegaţ în

pânză 40 lei, ou psalmi hârtie groasă 25 lei, îa c'airton Í20 lei. Dori torid s e pbt adresa printr'o carte poştală lai Armijmstraţiia. „Cuvân,tul Adevărului" s-tr. Gr. Majnplesou 9. Comenzile se trimit cu rambursa

* Se aduce la cunoştinţă tuturor ahbnatilbr: Toti a-

bonatii la revista! „Cuvântul1 Adevărului" sunt rugaţi să-şi achite fiecarje labonamentul pei anul 1936, până Ia data de 15 Ianuarie. Cielotr cari până l|ai această dată. nu-şi achită albbniamentul, suntem njevoiţi ale opri1

trimeterea revistei.

Botezuri cu Duhul Sfânt Domnul Isluls1 a fojotezat cu Duhul Sfânt în următoar

rele comunje: Constanta 2, jud. Hunedbaira comuina jRame Selîşlie 2, jud. Storoj^net corn. Ijgjeffei 10 Pă-

trăuţi 7, Ciupea 1, Corceşti 4, jud. Mureş Valea Largă 1. Pentru toate binecuvântat sä fie Dumnezeu,. Tatăl Fiul şi Duhul Sfânt. Amin.

Tip. de Artă, Leopold Geller str. Câmpineanu 47 IOAN DANC1U, GIRANT RESPONSABIL