A N U L III

No. 1 - 2

© BCU Cluj

GÂNDIRE A APARE LA 5 ŞI LA 20 ALE FIECĂREI LUNI, SUB CONDUCEREA UNUI COMITET COMPUS DIN DOMNII: LUCIAN BLAGA, DEMOSTENE BOTEZ, AL. BUSUIOCEANU, NICHIFOR CRAINIC, ADRIAN MANIU, GIB. I. MIHĂESCU, I. MARIN SADOVEANU, AL. O. TEODOREANU ŞI PAMFIL ŞEICARU

R E D A C T O R : C E Z A R P E T R E S C U C O R E S P O N D E N Ţ A R E D A C Ţ I E I PE A D R E S A : C Ă S U Ţ A P O Ş T A L Ă 170, B U C U R E Ş T I

PENTRU RECENZII ŞI ANUNŢAREA APARIŢIEI, DOMNII AUTORI ŞI CASELE DE EDITURĂ SUNT RUGATE A TRIMITE CÂTE DOUĂ EXEMPLARE. — MANUSCRISELE NEPUBLICATE SE ARD. CĂRŢILE ŞI MANUSCRISELE RUGĂM A FI ADRESATE REVISTEI ŞI NU PERSONAL. lllilIlIllllllItlflIffllIIIltlIllilillItMIIIlIliaiflIlllllllllIlIlilIIItlIlllilIIIIIIIIIItlIlllllllllllIiilIllllllllllllllliilIIIIIIIIIIilIIIIIIIIIIIIilIllllllilIliltltlIIIIIIIIilIIlilIltHWli

5 Ş I 2 0 M A I U 1 9 2 3

C U P R I N S U L ÎNTOARCERI SUFLETEŞTI de

Al. Busuioceanu i JGHEABUL de Nichifor Crainic.. . 3 SPRE MĂNĂSTIRI de Demostene

Botez 5 AM ÎNŢELES PĂCATUL CE APASĂ

PESTE CASA MEA de Lucian Blaga 9

CRIZA DRAMEI de Franz Werfel. 10 DEPARTE, TĂRZIU de Adrian

Maniu 12 DREPTUL La LIBERTATE de

Marin Simionescu-Rîmniceanu. . 13 CÂNTECUL HOINARULUI de

Dumitri* Simina 15 CARIERA LUI VIDRAN de Cezar

Petrescu 17 PLUTA de Ion Pittat 21

CRONICI: IDEI, OAMENI & FAPTE: COLABORĂRI DE PESTE HO­

TARE 22

MINUNATA ÎNTÂMPLAREA «CUL­TURII NAŢIONALE» 22

OCHIRI, PRINTRE CULISE 23 TÂNĂRA MUZICĂ ROMÂNEASCĂ 24 CUTREERÂND ŢARA, CU PRI­

LEJUL ŞEZĂTORILOR «GÂN­DIRII» 24

DUPĂ O EXPOZIŢIE GRIGO-RESCU 25

CRONICI LITERARE: ION PILLAT: PE ARGEŞ IN SUS

de Arisiarc 26 POETUL CROITORESELOR de

G. Topărceanu 27 CRONICA ARTISTICĂ: PALLADY de Pinx 30 PRITZ KIMM de Oscar Walter Cizek 30 DRAMA ŞI TEATRUL: CU SIR JAMES PRAZER, PE UR­

MELE DRAMEI de Ion Marin Sadoveanu 31

CRONICA MĂRUNTĂ 33

COPERTA D E PAI.ADY, REPRODUCERI DUPĂ PAI.ADY, PRITZ KIMM, TIBOR ERNO, DEMIAN, TONITZA, ETC.

tTUlîllllllIIII I lllllllllllIllllllIlllllllllllliMIIIIlIlIItlIIIIIIIIIIIIIIttlIIIIIIIIIIIIBIIIIIitlIllIIIIltlIllllllllllllllllllllllllllllllItllIlilIIlIIIIIIIItlIIMIItlIIIIIIIIIIIlllllUmttH

ABONAMENTE: 1 AN, 200 LEI; 6 LUNI, 100 LEI. EDIŢIE DE LUX, 300 LEI. PENTRU INSTITUŢIUNI ŞI AUTORITĂŢI, 300 LEI ANUAL. IN STRĂINĂTATE: 300 LEI ANUAL. — INSERŢII ŞI RECLAME SE FAC LA ADMINISTRAŢIA REVISTEI ŞI LA TOATE AGENŢIILE DE PUBLICITATE

ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. POVERNEI, 28

E X E M-P L A R U L L E I 12 — GÂNDIREA E X E M-

P L A R U L L E I 12.—

© BCU Cluj

P.96

GÂNDIREA «BBWMKllWiJtuMMH iwnii|| | p niHHi|||Hl| • u m p l i i I I I I M I I I I I M M M I W M W — » 1

Î N T O A R C E R I S U F L E T E Ş T I D E

A L . B U S U I O C E A N U

D J — ' E curând , o m a r e rev i s tă g e r m a n ă , « D i e n e u e R u n d s c h a u » , a c e e a ş i care o d i n i o a r ă

f u s e s e t r ibuna d e luptă a mişcăr i i l i terare a p a r e n t revo lu ţ ionară , în rea l i ta te î n s ă foarte tra­d i ţ iona l i s tă , care i m p u n e a Ge r manie i i m p e r i a l e şef ia l i terară a lui Gerhart H a u p t m a n n — o t r ibună a b u n u l u i s i m ţ g e r m a n i c a ş a d a r — a d u c e a în f runtea u n u i n u m ă r foarte îngr i ja t d e s o a r t a n o u ă a poporu lu i g e r m a n , u n l u n g e seu predicator , n a i v p â " ă la aberaţ i e , absurd c u to tu l , foarte i m p o r t a n t î n s ă p e n t r u o î n t r e a g ă s tare d e c o n ş t i i n ţ ă căre ia i s'ar p u t e a găs i c o r e s p o n d e n ţ e şi a i u r e a d e c â t în G e r m a n i a . Se cerea în el bud i s t i zarea G e r m a n i e i şi s e î n s e m n a u c u b u c u r i e ce i d i n t â i u paşi ai l i teraturi i că tre spiritul ce l n o u m e n i t s ă a d u c ă m â n t u ­i r e a : Suf le tul e u r o p e a n a t i n s d e m o a r t e , înc le ş ta t în f o r m e l e m e c a n i c e a l e u n e i c iv i l i za ţ i i ra ţ iona l i s t e şi m a t e r i a l i s t e n u - ş i m a i p o a t e dobândi s a l v a r e a d e c â t prin bo tezu l m i s t i c în a p a s f in ţ i toare a lo tuş i lor lui B u d d a . Iar cui B u d d a nu- i e de a j u n s , îi s t a u în a j u t o r c u f loarea n e m u r i r i i în m â n ă şi m i e r e a suf l e tu lu i pe b u z e şi d iv inu l L a o t s e s a u n e a s e m ă n a t u l Confutse . — N u e o g l u m ă . 0 n e l i n i ş t e a d â n c ă , soră c u desperarea , p o a r t ă su f l e t e l e s p u l b e r a t e d e r ă s b o i u c ă t r e făgăduia la de pac i f i care ace lor m a i b izare idealur i . In G e r m a n i a în deosebi c o n t a g i u n e a b â n t u i e . S e n t i m e n t u l u n e i m a r i nefer ic ir i î m p i n g e suf l e te l e în g l o a t ă c ă t r e idea lu l ce lor feri­c i ţ i . E o c u m p l i t ă n e v o i e d e a crede , o n e v o i e de n o i idol i l u m i i d e s f ă r ă m ă t u r i şi z d r e n ţ e d e d u p ă răsboi . Li teratura în treagă a Germanie i d e az i s tă m ă r t u r i e . A b e r a ţ i a budi s tă , şi a s ia t i că în genere , d e v i n e populară . N u m e de scri i tori m a r i ar p u t e a fi c i ta te . F i loso f ia î n s ă ş i e a t insă . K a y s e r l i n g s e î n t â l n e ş t e în g â n d i r e c u îndepărta tu l răsăr i t , iar K a n t î n c e p e a fi rev izu i t prin n o i l e adevărur i . Li teratura g e r m a n ă t â n ă r ă n u m a i c r e ş t e la u m b r a lui G o e t h e , ci la u m b r a lui T a g o r e ; t i n e r i m e a g e r m a n ă poar tă în b u z u n a r p e L a o t s e ; şi Gerhart H a u p t ­m a n n însuş i — « N e u e R u n d s c h a u » n e î n ş t i i n ţ e a z ă — îşi a ş e a z ă p e b i u r o u în locu l bufni ţe i s i m b o l i c e , ch ipul de f i ldeş al lui Confutse .

N u n e - a r in teresa lucrur i l e a c e s t e a d a c ă m a r e a cr i ză m o r a l ă a l i teraturi i g e r m a n e d e azi n 'ar a v e a c o r e s p o n d e n ţ e în spiritul l i teraturi i e u r o p e n e întreg i în c ă u t a r e a u n u i n o u idea l . P e a l t e d r u m u r i şi spre a l t e zări , peler ini fără n u m ă r îşi frig tă lp i l e în p u s t i u arşi d e a c e e a ş i s e t e . A p a vieţ i i n o i e c ă u t a t ă pre tut inden i . E adevăra t , c u m a i m u l t ă d e s n ă d e j d e şi i l u m i n a t ă n e b u n i e d e cei dobor î ţ i m a i a d â n c d e rea l i tate , m u l t m a i poto l i t şi m a i superf i c ia l d e ce i pe c a r e n ic i o în f rângere n u i -a ne l in i ş t i t î n c ă . Q l i teratură î n t r e a g ă d e profeţi şi inspiraţ i c a r e vorb i seră la s u t e d e m i l i o a n e d e o a m e n i , m a r e a l i t eratură rusă , s 'a d i s t rus în c â ţ i v a a n i . U n u n i v e r s s c u f u n d a t pe care rea l i ta tea nu-1 m a i p u t e a sprij ini . Suf l e tu l ruse sc l ipsit az i d e e x p r e s i e tră ieş te a c e e a ş i t rag ică desnăde jde , şi de s igur şi m a i a g i t a t ă , c a şi cel g e r m a n c a r e îşi a r u n c ă desperări le în N i r v a n a . A r t a n u m a i p o a t e fi pentru aceş t i ne l in i ş t i ţ i c ă u t ă t o r i d e idea l o o c u p a ţ i e d e s ibariţ i , n o b i l a inut i l i t a t e d e p â n ă a c u m c a r e î n c e p e a şi i s p r ă v e a în s i n e . O p r o b l e m ă d e conş t i in ţă , c a v â n z o l e ş t e su f l e t e l e p â n ă la durere , b i c iu indu- l e c u îndoe l i şi în trebăr i d e m ă s u r a t e . Pr in tre ce i m a i puţ in torturaţ i ch iar , cei cărora c u t r e m u r u l răsboiu lu i n u l e - a p u t u t d ă r î m a şi t e m e l i i l e suf le te lor , p a s i u n e a a c e a s t a pentru ideal î n c e p e să bântu ie . Mari ne l in iş t i ţ i s e r idică pretut indeni şi î n d o e l i l e l o r n u m a i s u n t es te t ice . O n e v o i e d e c o n ­f e s i u n e şi d e etic o m e n e s c s t răbate a p r o a p e î n t r e a g a ar tă n o u ă . In I ta l ia , Papin i , p o a t e cel m a i caracter i s t i c p e n t r u a c e a s t ă ne l in i ş t e m o d e r n ă ; în F r a n ţ a , u n a n i m i ş t i i , c ă u t â n d u n E r o s n o u n u n u m a i artei dar suf l e tu lu i m o d e r n î n t r e g ; p â n ă la e x p r e s i o n i s m u l , c a r e e

i

© BCU Cluj

poate ma i puţ in o problemă estetică decât u n a metafizică, pretut indeni se încearcă aceeaşi in te r ioară t ransformare . O l i te ra tură esenţială e în pregăt ire . Nimeni n ' a r putea-o defini. Dar din înfr igurarea căutăr i i , cel puţ in a t â t se poate l ă m u r i : Nu e vorba de o n o u ă şcoală sau formulă l i terară , ci de u n sens etic nou ar tei şi vieţii în genere : O l i t e ra tură care n u ma i e u n scop în sine, t recând dincolo de universul închis al formulelor estetice, in tegra tă vieţii, o l i te ra tură-e thos , cău tând în viziunea unu i Cosmos nou organizarea conţ inutu lu i haot ic a l v remi i .

Ce va fi acest nou Cosmos, încă nedesprins din negur i , spre care punţ i de stele abia încep să se a runce ? Mitul zeului budist plutind pe valur i şi născându-se din cupa unu i crin de a p ă e de b u n ă seamă o na ivă amăg i re pe care l i te ra tura şi-o face sieşi. Nici budismul şi nici-o concepţie de v ia ţă î m p r u m u t a t ă apusului sau răsăr i tu lui îndepăr ta t n u vor putea înlocui u n univers scufundat în noi înşine. —Gustu l acesta însă pent ru cel mai pur spir i tual ism şi mist i ­cism, din care n u lipseşte a m a r a negaţ ie a realităţii , n u e în tâmplă tor . El se întâlneşte pe poteci în tor tochia te şi mult iple cu un întreg exod al artei şi gândiri i europene ac tua le că t re tot ce e mister şi de s t r ămare a reali tăţ i i . Un cult nou ne întoarce spre misterele medievale şi spre întregul mist icism de a tunci , religios, profan, păgân, pe care real ismul şi na tu ra l i smul îl înjosiseră şi ni-1 ş terseseră din conşt i inţă. O n o u ă religiozitate, n u în to tdeauna teologală, da r adânc spir i tuală şi înseta tă de divin, îşi găseşte m a r i psalmişti . Nume se pot cita. S'a şi vorbit la noi , poate de cel mai m a r e d int re toţi , Rainer Măria Rilke, şi s 'ar mai putea vorbi şi de al ţ i i . L i te ra tura rusă îndeosebi, azi în pribegie, a risipit problemele religioase pre tu t in­deni . Nu e vorba însă n u m a i de religiozitate. Ci de ce e poate focul ei cel mai secret şi ca re a rde a c u m în toa te sufletele. De această apr igă nevoie de t ranscendental , de evadare din real i ta te , de s t răba tere i lumina tă până la rădăcini le ei spiri tuale. înt regul misticism modern

/ e în negaţ ia aceas ta a reali tăţ i i şi în nesfârşita noas t ră sete de spiri tual. N ' a m putea oare recunoaş te în ele întregul catacl ism mora l care a însemnat răsboiu l?

— şi după el, efortul nos t ru aproape desnădăjduit de a n e creea o lume n o u ă în locul celei ce ni s 'a scufundat sub tă lpi? — Aproape nu cunoş team mist icismul. Sufletul european pierduse gustul mar i lor mistere care odată îi mai aduseseră a m a r u l pesimism romant ic . Lumea n u n e era desminţ i tă prin n imic şi noi credeam în ea. Credeam în ce n u m e a m reali tate, ne spr i ­j i neam pe ea şi ne s imţeam în s iguran ţă ; cum ne s imţeam de siguri pe pămân tu l nostru înflorit. Real i ta tea n e inspira ar tă , ea ne definea gândirea şi n e de te rmina în t reaga v ia ţă . Ia r când tot ce ne odihnea fiinţa, din afară şi deosebit de noi, părea epuizat , ne întor­ceam spre cealal tă real i tate , cea inter ioară , tot a t â t de s igură şi încredin ţa tă în s ine . O concepţie comodă a lumi, n u mai puţ in î m p ă c a t ă cu viaţa decât real ismul pe care îl combătea—impres ionismul—ne îngăduia să spargem însăşi solidari tatea lumii , să o pulve­r izăm şi infinite mici reali tăţ i şi s'o reducem până la noi . Găsisem mijlocul de a fi fiecare u n univers în sine însuşi . Ar ta noas t ră în t reagă oscila astfel în t re aceas t ă opacă viziune a reali tăţ i i şi mai străveziul impresionism care asupra aceleiaşi real i tăţ i desfoia trandafir i i t r anspa ran ţ e spiri tuale. Nici'o întrebare însă, nici-o m a r e îndoială n u s t â rnea nelinişti su­fleteşti. Din s ingura l i te ra tură în care gândul se înă l ţa totuşi şi dincolo de real i ta te , din l i te ra tura rusă chiar , nu a legeam decât real ismul care ne era familiar. Marile probleme de conşt i in ţă ale sufletului slav ne scăpau cu desăvârşire. A fost poate cea ma i împăca tă în sine, ma i senină, dar şi ma i burgheză, dintre epoci. A m fi pu tu t trăi şi scrie în bună proză descriptivă până la sfârşitul lumii .

Desamăgi rea însă a venit cumpli tă şi precipitată mis tu ind tot ce ne închipuisem imu-tabil şi desăvârşit . N 'a rezistat n imic . Toate certitudinile noastre fără g r t ş cumpăni toare a t â t a vreme, şi-au văzut a tunci axele frânte în aceiaşi nă ru i re generală . Lumea noastră de reali tăţ i n u era a t â t de s igură c u m ne-o închipuisem noi . Şi din dezastrul ei, dezastrul sufletelor a r fi fost firesc. După desăvârş i ta af i rmaţ ie — negaţ ia desăvârş i tă : pesimismul . Umbra lui nici n u e aşa de nes imţ i tă în câ te suflete doresc a c u m Nirvana indică sau cred în a m e ­n in ţă to ru l «Apus al Apusului» spenglerian. Iar peste ea, o s ingură mân tu i toa re pune ma i era posibilă — cea a r u n c a t ă a c u m : Dela negaţ ia realităţi i — în această mistică af irmaţie a idea­lului . E poa te d r u m u l pent ru m u l t ă v reme al spiritului întreg european. Ne vom întoarce din aceas tă explorare cu u n Cosmos nou în suflete, sau ne pândeşte iar desamăgirea şi ma i de t e m u t ? Cine a r putea fi s igur? Drumul unei mar i eroici însă, azi abia de bănui t , s tă poate d e a c u m larg deschis.

© BCU Cluj

F SCHIŢĂ PALADY

J G H E A B U L D E

N I C H I F O R C R A I N I C

S 'AU stins atâtea basme cu bătrânii Şi ani şi frunză *n mâl au putrezit. Dar suflet viu din sufletul fântânii Străvechiul lemn cu muşchiu mi 1-a 'nverzit. D i n ce adâncuri fără capăt saltă Eu nu mă 'ntreb, dar caut Să-1 ţin curat de mâlul de pe baltă. D i n gura de răcoare a fântânii î m i curge ca un cântec printr'un flaut; S'asvârle 'n melodii de vălurele, Alunecă pe nodurile mele Şi gâlgâie 'n gurgui. — Eu îl primesc să-1 dărui Oricui Şi fiecărui.

Amiaza bate 'n neteda câmpie Ca 'ntr'o tipsie argintie;

© BCU Cluj

Dogoarea fumegă 'n talazuri moi. E ceasul ars, şi setea însorită Se tânguie în mugete de boi. Pripită, dogorită, S'adună *n mii De turme, de cirezi, de herghelii. Bălăngănind tălăngi tărăgănat Şi-o jale toropită, de argat. Te-apropie şi bea, făptură arsă, Că apa mea, ce trece, nu se trece — Cu cât o sorbi, mai vie se revarsă Şi tremură mai rece!

Din gura de răcoare a fântânii îmi curge ca un cântec printr'un flaut, S'asvârle 'n melodii de vălurele, Alunecă pe nodurile mele Şi gâlgâie 'n gurgui. — Eu o primesc şi o dărui Oricui Şi fiecărui.

Dar setea de pe câmp s'a ridicat, Şi din albastrul gol Cad păsări leşinate 'n rostogol, Mai jos, mai răsfirat Pe sinilia cerului perdea; Şi coborînd cu ea, Par ciucuri grei ce s'ar fi spânzurat De tivul ei — şi-i moaie 'n apa mea. Şi beau şi iarăşi suie: Avânt răsfrânt o clipă în unda mea verzuie.... Dar cum se duc şi ciripesc în zbor, Stropindu-şi bucuria din aripa fugară Pe nesfârşitul zâmbet al cerului de vară, — E apa mea stropită în ciripitul lor....

Din gura de răcoare a fântânii îmi curge ca un cântec printr'un flaut; S'asvârle 'n melodii de vălurele, Alunecă pe nodurile mele Şi gâlgâie 'n gurgui. — Eu o primesc şi-o dărui Oricui Şi fiecărui.

© BCU Cluj

\

ÎNSEMNĂRI DE DRUM S P R E M Ă N Ă S T I R I

D E

DEMOSTENE BOTEZ JPAŞCANII s u n t portul ce l m a i depărtat al a t m o s f e r e i d e m ă n ă s t i r i m o l d o v e n e ş t i

s a u , m a i prec i s , p a r t e a d i n s p r e târg a gări i d in P a ş c a n i . A ic i a n c o r e a z ă la ceasur i f i x e l a n -d o u r i l e mar i , în a l e căror cut i i c u g e a m u r i m a i d ă i n u e ş t e p â n ă a ic i m i r o s u l d e brad.

In g a r a P a ş c a n i t răesc c â t ţ i n e v a r a v e s t i g i i l e u n e i l u m i v e c h i şi i n o v a ţ i i l e l u m i i n o i . E x p r e s u l direct B u c u r e ş t i — P r a g a — V i e n a s e î n c r u c i ş e a z ă c u l a n d o u l d in T â r g u l - N e a m ţ , fost p e v r e m u r i în Eş i al lui Mit i ţă B a l ş . Căleşti d e d e m u l t c a r e p u r t a u p e u l i ţ a Golie i d o m n i ţ e l e şi l ogo fe ţ i i l a t e a t r u s a u l a m e s e , a u fost v â n d u t e n e g u s t o r i l o r d in T â r g u l - N e a m ţ c a r e l e e x ­p l o a t e a z ă c a p e n i ş t e boieri s c ă p ă t a ţ i . U n v e a c în treg s e s a l u t ă p e d e a s u p r a gări i . D e o p a r t e s u n ă î n n ă b u ş i t c a u n c u t r e m u r c o m p r i m a t aburi i Pac i f i cu lu i , şi f lueratu l s c u r t şi p u t e r n i c c a d e vapor , d e c e a l a l t ă s 'aud s t r ă n u t â n d cai i , şi m a i apoi s u n â n d d o g i t şi p e d o u ă t o n u r i c l o ­poţe i i d e l a o i ş t e .

D u p ă m e r s u l s d r u n c i n a t şi g ă l ă g i o s al t r enu lu i , g r e u d e ferărie , cobor i c a într 'o b a r c ă în l a n d o u l l e g ă n a t şi osp i ta l i er . In d o s u l gări i P a ş c a n i a u m a i p ă t r u n s n u s e ş t i e p e u n d e şi c â t e v a c a m i o a n e a m e n a j a t e p e n t r u pasager i , p a r c ă a n u m e p e n t r u a c o n t r a s t a c u m e l a n c o l i a b ă t r â n ă a l a n d o u r i l o r . C a m i o a n e l e s e 'ncarcă c u v u i e t şi c u f u m d e b e n z i n ă . Zăreş t i în e l e f iguri c a r e d e s i g u r n u m e r g la m ă n ă s t i r e , ci la i a r m a r o c la T â r g u l - N e a m ţ , d u p ă boi , d u p ă o u ă . S u n t î n a i n t a ş i i c iv i l i za ţ i e i p l i n ă d e e c o n o m i s m c a r e s e a v e n t u r e a z ă în ţ inu tur i n o i .

A m a t o r u l d e m ă n ă s t i r i şi d e p lăcer i rare şi bă trâne , a ş t e a p t ă s ă d i spară t o a t e a c e s t e drăci i î n t r ' u n n o r s foră i tor d e f u m şi praf, şi ab ia d u p ă a c e e a î n c e p e a s e a ş e z a în l a n d o u , f i indcă în el a i i m p r e s i a c ă eşt i la m ă n ă s t i r e ch iar de la P a ş c a n i . P â n ă să- ţ i pătureş t i pardes iu l s ă ţi—1 pui dedesubt , p â n ă s ă apr inz i o ţ i gară , b a g a j e l e ţ i - s d e a s u p r a p e a c o p e r i ş s a u l e g a t e burduf în u r m ă . Viz i t iu l ş c h i o p s a u e c o n o m d e u n o c h i s t r â n g e t ra i s t e l e d i n capu l c a i l o r ; s e a u d e o p l e s n i t u r ă d e b ic iu , c l o p o t e l e de la o i ş t e p o r n e s c s m u n c i t şi repede , iar c a r a p a c e a a c e a s t a c u b e j e n i e şi o a m e n i â porn i t .

D e a l u l P a ş c a n i l o r s e u r c ă g r e u . D i n c â n d în când vez i prăşt ier i i c ă l c â n d a p ă s a t şi c o n v i n s c u p i c i o a r e l e d e d i n a i n t e , şi d â n d d in cap în s u s şi 'n j o s d e p a r c ă ar v r e a s ă i m i t e c u c a p u i m i ş c a r e a copi te lor .

S'a t e r m i n a t o ţ i gară , d o u ă . Şi dea lu l e l u n g . A i v r e m e a c u m a să e x a m i n e z i în v o i e c u c i n e m e r g i .

D e a b i â ai p l eca t şi d e g e n e r a l u l din fa ţă eşti s ă tu l . T r i u n g h i u l r o ş u d e p e piept t e perse ­c u t ă c a o r e m i n i s c e n ţ ă u r î t ă c a r e t e o b s e d e a z ă . E p r e t e n ţ i o s şi a s p r u . O c u p ă c â t trei locur i . S tă c u p i c ioare l e c o m o d d e s f ă c u t e în lă tur i şi c u o c r a v a ş a p e c a r e o ţ i n e î n m â n a r e z e ­m a t ă d e g e n u c h i , c u p r e s t a n ţ a c u c a r e ar ţ i n e u n b a s t o n d e m a r e ş a l . Şi 'n m e r s , vârfu l cra-vaşe i , m â n d r ă s e v e d e d e s t ă p â n , d ă c o c h e t la dreapta şi l a s t â n g a . Când s 'a u r c a t în l a n d o u a dat la o p a r t e v i o l e n t o c u c o a n ă b ă t r â n ă î m b r ă c a t ă în n e g r u c a r e c e r c a şi ea î n c e t s ă s e u r c e . C u c o a n a r e s e m n a t ă s 'a d u s spre al t l a n d o u , de parcă ea ar fi fost v i n o v a t ă şi ar fi v r u t s ă s e s u i e într 'o t r ă s u r ă c a r e n u eră a ei . Genera lu l , s e v e d e m u s t r a t de o r e m u ş c a r e , a s c u n s ă la fund , s u b t r i u n g h i u l roş,- a c h e m a t p l u t o n i e r u l gări i , i -a a r ă t a t b ă t r â n a c u c r a v a ş a şi i -a o r d o n a t să - i f a c ă l o c în a l t ă parte . N u ş t i u c e s'a m a i f ă c u t c u ea . P e u r m ă a d a t i a r ă ş ordin,, d e d a t a a s t a ch iar propr ie tarulu i l a n d o u l u i c a s ă n u p u i e p e n i m e n i p e l ocu l d in faţa dumnea lu i , , p e n t r u ca d o m n u l g e n e r a l s ă a i b ă u n d e - ş i î n t i n d e p i c ioare l e şi u n d e m a n e v r a c u s a b i a .

T o a t e a c e s t e a m ă fac s ă n u m a i f iu a ş a b i n e d i spus . A l ă t u r i d e m i n e u n s t u d e n t s t r â n g e s u b ţ i o a r ă u n p a r d e s i u v e c h i şi în m â n ă o « A n a t o m i e » m a r e c u s c o a r ţ e c ă r ă m i z i i , iar s u b pi­c i o a r e to t a ş e a z ă c u c ă l c â i e l e , c a s ă n u c a d ă c u m v a jos s a u s ă i n t r e în r e g i u n e a « o c u p a t ă » m i l i t ă r e ş t e d e d o m n u l g e n e r a l , u n c r a n i u şi v r e o c â t e v a o a s e î n v ă l i t e î n t r ' u n jurna l c a r e a p r i n s s ă crape . C u c o a n a d o m n u l u i General p a r e şi ea i n d i s p u s ă d e e n e r g i a c u c a r e s 'a c a p -

5

© BCU Cluj

turat locu l p e c a r e s tă , şi n u are n ic i o privire d u l c e pentru s t a t u i a d e a lă tur i . Ceala l tă d o a m n ă c a r e m a i e s t e c u no i , pa l idă şi c u c e a r c ă n e a l b a s t r e subt och i i f r u m o ş i , s ' a s c u n d e m i c ă şi p a r c ă î n s p ă i m â n t a t ă î n t r ' u n p a l t o n d e l â n ă .

D i n c a u z a t iranie i d o m n u l u i Genera l , c o l o n i a n o a s t r ă e t ă c u t ă şi i n d i s p u s ă . F i e c a r e s e u i t ă în lă tur i p e m a r g i n e a şose le i , la m o v i l e l e d e p ia tră c a r e r ă m â n î n c e t u n a d u p ă a l t a în u r m a n o a s t r ă , la m i r i ş t i l e g o a l e , la păpuşo i i verz i . N u m a i El s e u i t ă î n a i n t e , p a r c ă p e d e a s u p r a c a p u l u i ce lor d e p e c a p r ă c a r e fac z id î n a i n t e a n o a s t r ă . E u s t a u c u s p a t e l e s pre v i z i t iu , c u fa ţa în u r m ă . D i n c â n d în c â n d re trag c u s p a i m ă pic iorul s t â n g . c a r e c u t e z a s e s ă s e a t i n g ă d e c i z m a d o m n u l u i Genera l .

Pr ive sc în u r m ă . N u ş t iu c â n d , a ş a înce t , înce t , v a l e a Ş iretului s'a depărta t . Tab lou l e m a r e şi f r u m o s .

P a ş c a n i i a b i a m a i î n s e a m n ă c â t e v a c a s e prăpăd i t e subt v e r d e a ţ a copac i lor , c a şi s a t e l e din c o a s t a d e a l u l u i d in fa ţă . A p a Ş ire tu lu i c l ipe ş t e rar, u n d e şi u n d e s u b m a l u r i . In dreapta s pre M u n c e l l u n c a v e r d e î n c h i s a c o p e r e v a l e a , c a a d u s ă şi r e v ă r s a t ă d e a p e .

P e d e a l u l d e l a S t r u n g a , c o p a c i m a r i înş iraţ i p e c o a m a dea lu lu i , î n s e a m n ă m a r g i n i l e u n u i d r u m şi p ă z e s c d e a l u l . Subt u n fa ldur d e deal o b i ser ică a l b ă e c a o m â n ă d e z ă p a d ă r ă m a s ă î n c ă n e t o p i t ă p e a c o l o .

P e v a l e s e v e d e b i n e u n f u m l u n g s u b c a r e abia s e d i s t i n g e u n tren m i c c a o j u c ă r i e d e copi i . D e a i c i şi t r e n u l s e v e d e î n a i n t â n d î n c e t . P o d u l d e p e s t e Şiret a p a r e a lb în b ă t a i a s o a r e l u i ab ia c a u n o s .

I n t r ă m în pădure . La o c o t i t u r ă pr ive l i ş tea s e ' n c h i d e ca s ă s e v a d ă p e u r m ă iar prin d e s c h i z ă t u r a f ă c u t ă d e ş o s e a , ş erpu i toare c a o cărare . M ă u i t la c o p a c i i d e p e de lă tur i . A u f i ecare o e x p r e s i e proprie ca şi o a m e n i i . U n u l e s t r â m b c a u n cerşe tor şi p a r c ă s ' a p l e a c ă s u b c u t e z a n ţ a ce lor la l ţ i . U n m e s t e a c ă n m i c e u n fecior d e ar i s tocrat prăpădit într 'o m u l ţ i m e . U n s te jar m a i bătrân şi m a i îna l t , s e v e d e u n s e m i n c e r , a r e a t i t u d i n e a m a r ţ i a l ă a d o m n u l u i General d e a lă tur i . *

î n t r ' o p o i a n ă m i c ă c a r e abia s ă z ă r e ş t e prin d e s i m e , copac i i s 'au pr ins în h o r ă î m p r e j u r . D i n c o a c e d e m a r g i n e a păduri i c â ţ i v a copac i i a u ieş i t p â n ă la ş a n ţ u l şo se l e i s ă s e u i t e l a ce i c a r e trec şi s ă m a i i a s ă d in m u l ţ i m e a copac i lor la o l e a c ă d e aer .

P o p o s i m . M ă d a u j o s s ă - m i d e s m o r ţ e s c p ic ioare le , şi c â n d m ă în torc , în fa ţa m e a e v a l e a M o l d o v e i

şi d i n c o l o m u n ţ i i a lbaştr i . P e d e a s u p r a m u n ţ i l o r drept î n a i n t e c r e s t e a z ă cerul c o a m a C e a h l ă u l u i .

D i n c o l o d e v a l e a Moldove i , t o tu - i a lbas tru î n c h i s . E a l t ă l u m e . M u n ţ i i s e î n c a l e c ă u n i i p e al ţ i i , vâr fur i l e lor c u t e a z ă to t m a i s u s . E o c e t a t e a lbas tră c u î n ă l ţ i m i î n t o r t o c h i a t e şi c i u ­d a t e . N u ştii p e u n d e şi c u m vei i n t r a în î n g r ă m ă d e a l a a c e e a d e ur iaş i c a r e s ' au r idicat d e ­o d a t ă î n a i n t e , c e m a g i e v a f a c e s ă s e d e a m u n ţ i i în lă tur i c a s ă t r e c e m pr intre ei, p â n ă 'n i n i m a lor .

S u n t e m d e p a r t e şi t o t u ş a m i m p r e s i a c o p l e ş i t o a r e a m ă r e ţ i e i lor . In t a i n a lor a lbas tră şi î n t u n e c a t ă t rebu ie s ă t r ă i a s c ă p o v e ş t i f r u m o a s e , î n t â m p l ă r i d e

a l t ă d a t ă , î n c r u s t a t e a c o l o în p iatra m u n t e l u i . D a r dea ic i n u s e p o a t e d i s t i n g e m u l t ; m ă u i t în m u n ţ i c a ' n t r ' u n b a s m , în c a r e n u - i n i m i c a des luş i t , ş i- i to tu l a ş a d e f r u m o s .

D a r v iz i t iu l m ă î n d e a m n ă : — C u c o n a ş u l e , ha i , m e r g e m . M ă su i c u g r e u t a t e , şi m a i a r u n c â n d î n c ă o privire . T r e b u i e iar s ă m e r g c u s p a t e l e

î n a i n t e , a d i c ă spre pr ive l i ş t ea a s t a . M ă 'ntorc c a m d e a c u r m e z i ş u l s c a u n u l u i şi t rag c u c o a d a o c h i u l u i p e d u p ă c a p r a l a n d o u l u i . A m i m p r e s i a c ă g e n e r a l u l e i n d i g n a t c ă s t a u c a m c u s p a t e l e la el, dar în tre u n g e n e r a l şi C e a h l ă u , eu prefer s ă s t a u c u s p a t e l e la g e n e r a l , m a i a l e s c â n d s u n t c iv i l .

C o b o r î m prin sa tu l M o ţ c a . Munţ i i p a r c ă s e d e p ă r t e a z ă , p a r c ă cresc şi s e u r c ă d e a s u p r a c a p u l u i n o s t r u . V a l e a Moldove i s e d e s c h i d e p e u r m ă l a r g ă ş i ' n t i n s ă î n a i n t e a n o a s t r ă în spre F ă l t i c e n i . A m ocol i t spre târgu l N e a m ţ . Caii or fi m e r g â n d ei repede , dar m e r g înce t , şi a ş v r e a s ' a j u n g m a i d e grabă .

T r e c e m h u r d u c a t p e podul l u n g p e s t e M o l d o v a . A p a c u r g e v i u şi l i m p e d e v u i n d uşor p e d e a s u p r a pietrelor c a r e s e v ă d în f u n d . A p a - i m i c ă . R a m u r i în treg i din a lb ia M o l d o v e i s u n t u s c a t e , şi p ie tre le l u c e s c în s o a r e s u r e şi l u c i i : s e a m ă n ă c u broaş te împie tr i t e d e o d a t ă î n t r ' u n b l e s t e m .

6

© BCU Cluj

N e - a p r o p i e m d e T â r g u l - N e a m ţ , a ş e z a t la botu l u n u i m u n t e c a r e s e i s p r ă v e ş t e d e o d a t ă . M u n ţ i i î n c e p a s e dâ to t m a i m u l t în lă tur i î n a i n t e a n o a s t r ă , şi s e 'na l ţă to t m a i s u s .

S e d e s l u ş e s c a c u m p ă d u r i l e d e brazi a s p r e şi a lbas tre , c u co l ţur i d u r e p e cres t e în zare , c 'un f u m a b u r i u , î n t i n s d i a f a n d e a s u p r a , c a u n v o a l de l i ca t .

D e o p a r t e şi d e a l t a a şose l e i î n c e p a răsăr i c â t e o c a s ă , la î n c e p u t rare, d in ce în c e m a i a p r o p i a t e .

I a t ă şi o c a s ă f r u m o a s ă c u c e r d a c şi b a l c o n larg c u s t â l p i : T â r g u l - N e a m ţ . In i n i m a t â r g u l u i m a g h e r n i ţ e şi d u g h e n i ţ e s e î n g r ă m ă d e s c m u r d a r e şi u r î t e , c a 'n târ­

g u r i l e m i c i d e p r e t u t i n d e n i . La m a r g i n e a d inspre m i a z ă n o a p t e , m u n t e l e s'a dat p a r c ă î n ­d ă r ă t , şi n u m a i d e s u s p e d e a s u p r a copac i lor pr iveş t e în târg .

Caii o l a s ă m a i î n c e t f i indcă s i m t p e u n d e v a pe a p r o a p e grajdul din c a r e a u p leca t . D i n u ş i l e d u g h e n e l o r n e g u s t o r i i s e u i t ă poft i tori spre no i , n o u i e x c u r s i o n i ş t i , ş i dec i v i i tor i c l i enţ i în z i u a a c e e a , s a u în a l t ă zi c â n d n e - o m porni d e l a m ă n ă s t i r e s p r e târg , l a a p r o v i z i o n a r e .

L a n d o u l s e opreş t e în fa ţa u n u i h a n c u în fă ţ i şare s t r ă v e c h i e , c u bolţ i şi a r c a d e d i n fa ţă . P e s e m n e u n r ă t u ş d e d e m u l t , p e u n d e t r ă g e a u d r u m e ţ i în târz ia ţ i s c ă p a ţ i d e h a i d u c i i c a r e s tră-j u i a u d r u m u r i l e î n t u n e c o a s e d e p e a ic i , pe u n d e se bea p o a t e p e v r e m u r i v inur i b u n e d e a -v a l m a c u c â r c i u m a r u l , la m u c u l l u m â n ă r i i . A c u m a totu - i m u r d a r . A r c a d e l e s t a u n e g r e c a n i ş t e gur i d e t u n e l u r i pr in c a r e s'ar i n t r a în v r e m i l e d e o d i n i o a r ă , în t recut . . .

D i n târg c â ţ i v a băeţ i fără rost şi n e g u s t o r i c u m â i n i l e în b u z u n a r s ' a d u n ă î m p r e j u r u l l a n d o u l u i c a s ă v a d ă qe-i c u n o i . Genera lu l c u s o a r e l e în f runte şi t r i u n g h i u l r o ş u p e piept e c e n t r u l d e a d m i r a ţ i e . Noi , ceşt i la l ţ i , n e d ă m j o s , m ă r u n ţ i şi n e î n s e m n a ţ i , p e n t r u a f a c e loc d o m n u l u i Genera l c a r e s e pare c ă n e v a părăs i .

L a n d o u l n u m e r g e m a i depar te . F i e c a r e d intre pasager i are i n t e n ţ i i deoseb i t e . E u m e r g spre m ă n ă s t i r e a N e a m ţ . D o m n i ş o a r a c e a pa l idă c u p a l t o n a l b a s t r u d e l â n ă , m e r g e la A g a p i a , d o m n u l Genera l la V ă r a t i c u n d e s 'au dat t e l e g r a m e u r g e n t e d e o s ă p t ă m â n ă în f i ecare z i . S t u d e n t u l , t ânăr , s lab , c u m u s t ă ţ i l e rase , şi n a s u l l u n g şi t rag ic , s 'a cobor î t şi el s ă s t e a , c a u n n a u f r a g i a t c u cran iu l s u b ţ i o a r ă . N u m a i el n 'are o ţ i n t ă prec i să . A r fi m e r s l a c e a d in tâ i m ă n ă s t i r e la c a r e l-ar fi l ă sa t l a n d o u l . D a r a c u m , f i indcă s'a oprit a ic i , s e s i m t e foarte î n c u r c a t . D u p ă c e a af la t î n s ă c ă d o m n i ş o a r a « n o a s t r ă » m e r g e la A g a p i a , s 'a dec i s şi el d e o d a t ă p e n t r u A g a p i a d e p a r c ă p e n t r u a s t a ar fi p l e c a t d e c u m a ieş i t d e a c a s ă .

A u şi porni t î m p r e u n ă c u u n b ă e ţ e l c a r e l e - a făgădu i t o t răsură p â n ă 'n A g a p i a ; ea m e r ­g â n d subţ i re şi m l ă d i o a s ă , el t recându - i c â n d la dreapta , c â n d la s t â n g a , d u p ă c u m t r e c e a în s u b ţ i o a r a m a n e i o p u s e j u r n a l u l c u c r a n i u l . P a r c ă m e r g e a u trei o a m e n i , d in c a r e u n u l din f i lozof ie s c e p t i c ă s e c o s t u m a s e în s c h e l e t şi d in n e g l i j e n ţ ă s e d e s a g r e g a s e , de-i r ă m a s e r ă n u m a i capu l şi n u ş t iu c e o s a căru i d e n u m i r e s i n g u r n 'o ştia.

U n e v r e u s c u r t şi păros , ,cu barba ţ e p o a s ă şi roş ie , c u u n o c h i m a i î n c h i s şi m a i creţ , ţ i n â n d în m â n ă o b i c i u ş c a c u c o a d ă p â n ă l a u m ă r ca pe o i n s i g n ă d e d r u m e ţ p e r p e t u u , m ă î n v i t ă şi p e m i n e spre c u r t e a lui d e u n d e a v e a s ă p o r n e a s c ă t r ă s u r a c a r e s ă m ă d u c ă la Mă­n ă s t i r e a N e a m ţ u .

In u r m a n o a s t r ă porni g la su l e n e r g i c şi p o r u n c i t o r a l G e n e r a l u l u i c a r e d ă d e a o r d i n e c e l u i c u l a n d o u l :

— Să n u - m i răspunz i , j i d a n e , c ă t e o m o r ! S u i e şi m â n ă . A i s ă m ă duc i la V ă r a t e c , d a c ă n u m i - a v e n i t a u t o m o b i l u l .

Şi apoi , m a i î n c e t c a p e n t r u s i n e , o c o n s t a t a r e s o c i o l o g i c ă : — A u z i ? . . . B o l ş e v i s m ! ! ! — D a ' , d o m n u ' j enera l , s ă trăiţ i , ca i i n ' a u m â n c a t n i m i c a t ă t ă n o a p t e în P a ş c a n i ,

ş i - s rupţ i di p i c ioare , şi n u m a i pot , a ş a s ă t r ă e s c e u . . . A m î n t o r s p u ţ i n capu l . Genera lu l s t a c u trupul nec l in t i t în l a n d o u şi n u m a i c u m â i n i l e

g e s t i c u l a răst i t spre v iz i t iu l r eca l c i t rant . Câţ iva ce tă ţ en i d in târg s e opr i seră şi f ă c e a u cerc î m p r e j u r , iar u n s e r g e n t d e s tradă , p o a t e u n i c u l în târg , c â n d a u z i d e p e u n d e era c ă u n d o m n g e n e r a l s 'ar fi s u p ă r a t , v e n i u r g e n t şi su i p e c a p r ă fără v o i e p e I ţ i c ; şi ca i i porniră"pleoş tând c u c a p e t e l e 'n jos , c u c o a m e l e a t â r n â n d p â n ă a p r o a p e d e g e n u n c h i , r u p â n d cercu l spec ta tor i lor c a r e s e feriră l a o parte , s a l u t â n d c u toţ i i d e o d a t ă .

Genera lu l d u s e la c h i p i u d o u ă d e g e t e pr intre c a r e ţ i n e a şi c r a v a ş a , a căre i c o d i ţ ă c o ­c h e t ă i a ră ş d e m n ă p e d e a s u p r a c a p e t e l o r m u l ţ i m e i . S 'auzi şi « S ă tră i ţ i» al s e r g e n t u l u i urbe i , c a r e i n t r o n a s e c u au tor i ta t ea - i p r o t e c t o a r e d e g e n e r a l i , c o n t r a b o l ş e v i s m u l u i lu i Iţ ic , l i n i ş t e a s d r u n c i n a t ă a t â r g u l u i .

7

© BCU Cluj

Şi apoi n u m a i clopoţeii de la oişte începură a s u n ă repede ca pent ru a i m p u n e t ă c e r e şi ca lm. /

Mi-i mi lă de bietul Iţic, dar pe a l tă pa r t e m ă bucur grozav c ' am scăpat de g e n e r a l ; m ă s imt aşa de uşor, p a r ' c ' a m scăpat dela o închisoare .

Sergentul care vine apoi repede t ropăind după noi, spre Pr imăr ie , ca s ' anun ţ e au to r i ­tă ţ i le , n e comunică î n c â n t a t :

— 'i d o m n u general X... din Râmnicu -Să ra t . A c u m a o venit dela Dorna . Au bă tu t ieri t rei t i l igrame prin j ăndărmăr ie . . . Automobi lu Prifecturii îi s t r icat , n u s'o pu tu t duci . . .

Eu m ă opresc la o băcănie , şi p â n ă să iau o gustare,—fiindcă cine se scoală ma i d iminea ţă ma i degrabă f lămânzeş te ,—am şi aflat cine a ma i t recut toa tă s ă p t ă m â n a spre mănăs t i r i şi la ce Maică stă, fiecare — i a r birjarul meu a şi sos i t ' l a scară. . .

© BCU Cluj

AM Î N Ţ E L E S PĂCATUL CE A P A S Ă PESTE CASA MEA

x " l . m înţeles păcatul ce-apasă peste casa mea ca un muşchiu strămoşesc. O, dece am tălmăcit vremea şi zodiile altfel decât baba ce-şi topeşte cânepa în baltă? Dece am dorit alt zâmbet decât al pietrarului ce scapără scântei în margine de drum? Dece am râvnit în lumea celor şapte zile altă menire decât clopotarul, ce petrece morţii la cer?

Dă-mi mâna ta, trecătorule. Şi tu care mergi, şi tu care vii. Toate turmele pământului au aureole sfinte peste capete. Astfel mă iubesc de-acum: unul între mulţi ,— şi mă scutur de mine însumi ca un câne ce-a ieşit dintr'un râu blestemat. Sângele meu vreau să curgă pe scocurile lumii Să 'nvârtă roţile în mori cereşti.

Sunt tremur de fericire: ziua întreagă deasupra mea puterile păsăreşti au arătat în triunghiuri spre ţinte luminoase.

DE

L U C I A N B L A G A

© BCU Cluj

C R I Z A D R A M E I D E

F R A N Z W E R F E L

i

^ ^ R I Z A t e a t r u l u i ! Auz im mereu ideea aceas ta . Exis tă o a semenea criză ? In înţelesul su­perficial ea nu se poate af i rma. Căci n u n u m a i tea t ru l de a m u z a m e n t e în f i ecaresearăp l in , dar teat rul superior chiar e bine vizitat . Şi t o tuş i ! Observaţi odată la sfârşitul unei reprezentaţ i i d r ama t i ce figurile oameni lor care se inghesuie la garderobă sau se grăbesc că t re t r amva ie . In ochii n ic iunuia n u veţi vedea o l ac r imă care se nu se fi usca t odată cu s t ingerea luminilor , pe nici o figură o emoţie m ă c a r care să schimbe t răsă tur i le zece secunde cel puţ in . Publicul acesta care o seară în t r eagă nu s'a pu tu t topi o s ingură clipă m ă c a r în t r 'o personal i ta te supe­r ioară , se s fă râmă imediat în a tomii închişi şi indiferenţi ca re îl compun . D r a m a n u m a i a re efect. De ce?

II

Lucrul aces ta a fost repeta t în anii din u r m ă p â n ă la sa tura ţ ie . Totuşi platul adevăr se i m p u n e şi a c u m oricărei conşt i inţe . T ră im la sfârşitul culturi i burgheze. Ia r cu l tura aceas ta din care a născu t în t reaga producţ ie scenică dela clasici încoace, n ' a fost prielnică dramei în înţeles superior . D r a m a e o a r t ă pur colect ivă: Nu destinul unu i s ingur o m mişcând u n al t om singur, ca în poezie sau r o m a n — nu, ci dest inul unei persoane în genere , âl unu i om tipic şi înăl ţa t , t rebuind să emoţioneze a l t ă personal i ta te un i t a ră , massa privitorilor.

Epoca burgheză umanis t ică , aşa c u m s'a desvoltat lent dela mar i le răsboaie religioase a le secolului al şaptesprezecelea încoace, a descoperit şi deşteptat individul omenesc, care până a tunc i fusese legat de sufletul grupur i lor . Shakespeare însuşi e legat de u n principiu soc ia l ; în eroii săi el reprez in tă o pu te re supraindividuală , ar is tocraţ ia , chiar dacă o face cu mai mu l t ă l iber tate decât reprezenta de pildă Calderon universal i ta tea bisericească. Lessing şi cei ce apar ţ ineau curen tu lu i «S tu rm und Drang» descopăr cei dintâi în Shakespeare pe maes t ru l caracterist icei individuale, pe creea toru l figurilor nepate t ice şi realiste, şi c reează , — dis t rugând t ragedia social (supraindividual) u n i t a r ă franceză — pe cea modernă , burgheză, d r a m a individului reprezenta t iv n u m a i pen t ru el însuşi , d r a m a omulu i de toa te zilele, ca re n u încorporează nici-o forţă spir i tuală . Omul burghez, cuceri tor de lumi, în şt i inţă, tehnică, lirică, psihologie, — în ar te le religioase, şi în deosebi în d r a m ă şi în a rh i t ec tu ră r ă m â n e con­d a m n a t la o crescândă infecundi ta te . In toa te sensuri le fresca s 'a coborit la a r t a de chevalet . In muzică doar mai găseşti mar i s ingurat ic i . Dar ei sun t tocmai cea mai adâncă contradicţ ie

IO

© BCU Cluj

a însăşi muzicii , care î n seamnă Erosul sonor ai masseior . Omul burghez e adânc pacifist, t emă to r de conflicte — d r a m a dimpotr ivă e un joc al luptei . Contradicţ ia aceas ta n ' a învins-o poate decât geniul lui Schiller a le cărui figuri sun t totuşi exis tenţe colective, protagonişt i luptă tor i ai principiilor umanis t ice . Critica roman t i că şi real is tă în t reagă 1-a scuipat pe Schiller — pen t rucă n ' a creeat «oameni» . Se a p ă r a în ea sufletul burghez, care , în favoarea individului supracarac ter iza t , lupta împotr iva t ipului patet ic . In acest tipic al lumii lui Schiller însă, era tocmai ur iaşul ei succes popular , căci l umea aceas ta împlinea mul t ma i adânc legile dramei , decât spre exemplu «Faust» , ca re r ă m â n e apoteoza cea ma i p u r ă şi desăvârş i tă a omului în epoca aceas ta . Goethe şi art işt i i vremii lui erau burghezii ideali. Dela roman t i că încoace însă ar t is tul a coborî t la va r i an t a psihotică a burghezulu i .

U r m a r e a Numai- individualului , sfârşitul omului desrădăcinat , e s ingu la r iza rea : s tarea fără iubire şi deci fără a r t ă .

In evoluţia d ramat i că s ingură ta tea aceas ta îşi găseşte cea mai t a r e expresie în opera lui Str indberg. Totul e în ea diform-subiectiv, n imic în temeia t pe experienţa generală şi, fără m ă s u r ă apelul la b u n a credinţă . Absoluta an t i teză a ideii d ramei e a t insă în opera aceas ta . Totul e în temeia t pe condiţ ia par t i cu la ră a poetului , iar l umea suprapersonală care e a r ă t a t ă e nebun ia bigotă.

III Teatre le noas t r e mar i sun t şi as tăzi , după formă, clădiri pen t ru operă. Cu al te cuv in te :

t ea t ru l nos t ru a r ă m a s la forma secolului al şaptesprezecelea şi al optsprezecelea, când joc şi public, p r in t r 'o m a r e convenţie, erau împreuna t e în t r ' o societate. Totuşi convenţ ia aceas ta a căzut de mul t . Acţ iunea de pe scenă n u îşi ma i găseşte sol idari ta tea de odinioară a lojilor. Uni ta tea colectivă a c u m lipseşte.

In t r e dest inul s ingurat ic de pe r a m p ă şi sala spectatori lor n u există nici-o re la ţ ie orga­nică. Poeţii se pierd în invenţi i , în ac ţ iuni surpr inză toare şi în var iaţ i i psihologice a le m o ­tivelor vieţii, fiindcă n u m a i pot găsi al t nerv decât încordarea şi cur iozi ta tea . Omul înă l ţa t a devenit imposibil pe scenă, fiindcă nici publicul însuşi n u m a i poa te fi t r ans format în t r 'o personal i ta te super ioară , ci doar în t r ' o s u m ă de indivizi.

O dovadă despre aceas ta e ne învinsa avers iune a ac toru lu i pen t ru patos, grija lui ca totul să se pe t reacă în tocmai ca în v ia ţă . O dovadă încă, suspinul de u ş u r a r e al directorilor de tea t ru , că stilul expresionist a da t fal iment şi că na tu ra l i smul , adică tea t ru l mater ial is t , se în toarce .

Dar publicul ? D r a m a pent ru el e o succesiune de tablour i şi momen te , n ic iodată contopi te î n t r ' un sens adevăra t , şi pe care , dacă n u îl j ignesc sau supără , el le petrece cu s imţur i le în t r ' o p lăcută somnolen ţă . In fond mul t ma i bine serveşte acestei t rebuinţe , filmul.

E fără sens azi să mai reprezinţ i bucăţ i serioase, când n u ma i poţi mişca decât rar i izolaţi, şi când de pe scenă nu ma i porneşte nici-o forţă de împreuna re şi înă l ţ a re . Elementele , pu te ­rile supra in te lec tuale a le înţelegerii , l ipsesc.Drama e la sfârşitul ei.

IV Numai d r a m a ? Nu e oa re acelaş lucru şi cu a r t a soră ei, m u z i c a ? Nu şi-a pierdut şi ea

cu desăvârş i re sensul care împreuna sufletele şi en tuz iasma ? Ar ta cea mai universală , ca şi d r a m a şi încă şi ma i mul t , e căzu tă sub blestemul acesta al vremii — singular izarea pato­logică. Dela cântec , ea reface d rumul î ndă ră t la muzica speculativă, la simplul exemplu de note problelmatic . Arte le moderne t o a t e a u ră tăci t în insuficienţă, în necontrolabi l şi poa te — cine şt ie? P o a t e în nevalabil . Toa te acestea sun t necesara consecinţă a epocei individualiste.

De m a i m u l t e decenii omeni rea a şi început să n u se ma i s imtă bine în aceas tă fragmen­ta re . Marile mişcăr i moderne a le na ţ iuni lor şi claselor a r a t ă dorul de sacrif icare a eului în t r ' o un i t a t e super ioară . Dar dorul aces ta e a t â t de putern ic s tăpâni t de impulsur i impure , iar spiritul general e aşa de ades spirit de îndoială , încâ t mişcăr i le acestea t rebuie să se pot icnească în mecanic , în par t ide.

Cum şi când von renaş te d r a m a şi muzica ? Când clasa in te lec tua lă de azi, apat ică , snobă, fără impulsur i şi fără iubire va dispărea în t r ' o u m a n i t a t e n o u ă ca re se va naş te în aceste două secole ce vor u r m a , din frecături le ce încep a c u m a în t r e clase şi î n t r e rase . Când cu aceas tă n o u ă l u m e oda tă va pu tea creşte şi o n o u ă idee religioasă, ca re să învingă scepticismul modern — forma de gândi re a celor s ingurat ic i , incapabili de iubire.

Lupta împotr iva lumii noas t re de azi va fi mitologia şi d r a m a vi i torului . Când şi de u n d e va veni însă î n n o i r e a ? — Cine-ar pu tea profeţi?

I I

© BCU Cluj

D E P A R T E ,

T Â R Z I U

D E

ADRIAN MANIU

ORAŞUL e străin. Norii se sprijină pe turnul prăbuşit. Seara e neagră ca un tablou învechit, In care te uiţi, doar te vei găsi şi pe tine. Se face tot mai întuneric. E poate mai bine, Şi o goarnă sună: părăsit, părăsit.

Tristeţea de primăvară sugrumă fiecare gât. Invertirea a fost rece. Râul trece, atât de frământat ca şi când ar sta. încotro să pornesc? Obloanele se închid, uşile se trântesc Un ceas bate, bate nu ştiu cât.

E noapte deasă. Un cântec aş vrea să fiu Un cântec sau un gând — dar ce, nu mai ştiu, Fiindcă am uitat tot şi toate luminile s'au stins. Oraşul învins m'a învins. E pustiu şi târziu, târziu.

© BCU Cluj

D R E P T U L L A L I B E R T A T E

Fragment din: Reculegeri

D E

M A R I N ' S I M I O N E S C U - R I M N I C E A N U

. . . P e c â n d î n ţ e l e p c i u n e a p o a t e î n ţ e l e g e prin drept n u m a i m e d i a de î n d e s t u l a r e ce r e v i n e f iecărui ind iv id din e g a l a s a t i s f a c e r e a u n e i med i i de cer inţ i n a t u r a l e a tu turora , deci r e g i m u l îndes tu lăr i i re la t ive , r ezu l ta t a t â t din p l u r i c o n ş t i i n ţ ă cât şi d in c o n ş t i i n ţ a de l imi ­te l e i m p u s e o m u l u i prin î n s ă ş i c o n s t i t u ţ i a s a n a t u r a l ă ; i s t e ţ i m e a î n ţ e l e g e prin drept c e e a c e n e c e s i t ă f i ecare ind iv id pentru c o m p l e t a sa t i s facere a cer inţe lor s a l e ind iv idua le , fie şi î m p o t r i v a s a u pe c o n t u l tu turora , deci r e g i m u l abso lute i îndes tu lăr i persona le , rezu l ta t d in c o n ş t i i n ţ a — r e d u s ă n u m a i la m a r g i n i l e e u l u i propriu — de c a r e d i s p u n e i s t e ţ i m e a .

D e a ic i d e o s e b i r e a d intre c o n c e p ţ i a dreptulu i e m a n â n d d u p ă i s t e ţ i m e direct de la n a ­tură , ca drept n a t u r a l , iar d u p ă î n ţ e l e p c i u n e ca e m a n â n d d e l a o m . D e c i dreptul n u m a i c a o c o n v e n i e n ţ ă d intre o a m e n i , o c o n t r a c t a r e care s e p o a t e î n c h e i a c u s e m e n u l dar n u şi c u n a t u r a , — n a t u r a n e o b l i g â n d u - s e prin n i m i c şi o m u l n e d i s p u n â n d d e m i j l o a c e spre a o c o n ­s t r â n g e în caz că ea s'ar a b a t e .

R e c u n o s c â n d o m u l u i « u n drept n e l i m i t a t la to t ceeace-1 t e n t e a z ă şi c e p o a t e el a j u n g e » ( R o u s s e a u ) , s e a d m i t e că l iber ta tea pofte lor trupeşt i , s tă m a i presus d e l iber ta tea spir i tu lui de a î n ţ e l e g e .

D a c ă l iber ta tea pof te lor p o a t e a d u c e tu turora o sa t i s fac ţ i e f iz ică, n u a d u c e f iecărui o m , în a c e e a ş m ă s u r ă şi o s a t i s f a c ţ i e ps ih i că , f i indcă pof ta i m p e r i o a s ă f i ind, c a or i ce i m p u l s n a ­tura l , a d u c e ch iar a s u p r a ce lu i c e po f t e ş t e u n fel d e d o m i n a r e , ce uşor a j u n g e s ă s e r e s i m t ă ca o c o n s t r â n g e r e şi dec i ne l iber ta te . Saţul c a r e c o r e s p u n d e poftei î n d e s t u l a t e , n u e o spor ire a sa t i s facer i i , ci e t o c m a i a n t i p o d u l ei .

Şi o p r i m ă l iber ta tea pofte i n u n u m a i p e ind iv idu l în c a r e pof ta d o m n e ş t e , ci şi pe s e ­m e n i i m â n a ţ i d e a c e l e a ş i cer inţ i , c ă r o r a ind iv idu l poft i tor t rebu ie s ă s e o p u n ă c a să - ş i s m u l g ă şi as t fe l să - ş i s a l v e z e pentru s i n e sa t i s fac ţ ia , d e o p o t r i v ă r â v n i t ă şi prin u r m a r e d i sputa tă de pof ta ce lor la l ţ i .

A ş a î n c â t « n e p u t i n ţ a o m e n e a s c ă d e a-şi m o d e r a şi îngrădi a f e c t e l e . . . e s te . . . -nel iber­t a t e » ( S p i n o z a ) , n u î n s ă n u m a i p e n t r u ind iv idu l ca a tare , ci şi pentru î n t r e a g a c o m u n i ­t a t e d in c a r e a c e s t a f a c e parte .

Spiritul s t r ă m u t â n d a t e n ţ i a o m u l u i din l ă u n t r u l a n i m a l i c în l u m e a e x t e r i o a r ă , î n t i n s ă atât c â t ba te c u g e t u l f i ecăruia , l i b e r e a z ă prin a c e a s t ă a b a t e r e n u n u m a i in su l d e s u b s tă ­p â n i r e a e x c l u s i v ă a cărne i sa l e , dar şi t o t a l i t a t e a s o c i a l ă d e revend icăr i l e fără s c r u p u l e a l e ind iv idu lu i s epara t . Căci e x t e n s i u n e a în ţe l epc iun i i f i ind d e ordin spir i tual , ea n u p o a t e fi v r e o d a t ă s t â n j e n i t ă d e u n s e m n ; şi a t u n c i , l ips ind s e n t i m e n t u l d e r e z i s t e n ţ ă s t â n j e n i t o a r e a s e m e n u l u i , l ipseş te şi r e a c ţ i u n e a eu lu i î m p o t r i v a s t râmtorăr i i p r i c i n u i t e d e a c e l a , — o a t i t u d i n e p e c a r e cel c e a f o r m u l a t - o în c u v i n t e l e « n u v ă o p u n e ţ i eu lu i r ă u » ( E v . M a t e i ) , a şi î m p l i n i t - o în s u p r e m ă c o n s e q u e n ţ ă pe Go lgo ta .

D a c ă « l iber ta tea n a t u r a l ă n 'are c a l i m i t e decât forţe le i n d i v i d u l u i » ( R o u s s e a u ) , ur ­m e a z ă c ă o d a t ă c u a c c e p t a r e a dreptu lu i n a t u r a l ca n o r m ă a raportur i lor d intre o a m e n i , s e d e c e r n e şi ind iv idu lu i dreptul s u v e r a n de a-şi dobândi , ind i ferent d e ce p r i c i n u e ş t e s e m e ­n u l u i , c o m p l e t a s a t i s f a c ţ i e a cer in ţe lor s a l e .

As t fe l a j u n g e i s t e ţ i m e a s ă ridice l u p t a la rangu l d e l e g e s o c i a l ă şi c u l u p t a impl i c i t m o ­ra la ce lu i m a i tare .

13

© BCU Cluj

Cum însă toa tă forţa p resupune to tdeauna o forţă şi mai m a r e care la rândul ei ar pu tea s'o copleşească, u r m e a z ă a tunc i că dreptul na tu ra l la l iber tate inst i tueşte ca n o r m ă de vieaţă t i ran ia celui mai puternic şi deci ca necesară s ta re n o r m a l ă nel iber ta tea ce decurge fireşte din aceas tă n o r m ă .

In regimul libertăţii poftelor n u poate prin u r m a r e domni , decât cea ma i a t roce neli-ber ta te .

*

Pe când dreptul propriu îl i m p u n e cel mai t a re cons t rângând, dreptul aproapelui îl re­cunoaş te n u m a i înţe lepciunea l iberând.

Toate drepturi le , fie a le insului în par t icular , fie a grupăr i lor de inşi (trib, cetate , pro­vincie, s tat , na ţ iune ) , n u sun t dela n a t u r ă , ci dela om decurg, dela capaci ta tea var iabi lă a acestuia de a recunoaş te prin t ră i rea în semen (adică prin plur iconşt i inţă) , vieaţa celui­lal t ca a sa proprie .

Libertatea fiind de ordin spiri tual , nu poate fi cuceri tă smulgând-o ma te r i a lmen te dela al ţ i i .

E cea ma i falsă î nvă ţ ă tu ră preceptul, care justifică act ivi ta tea politică de to tdeauna şi de pretut indeni , a n u m e c ă : l ibertatea t rebuie să ţi-o cucereşt i . Cucerirea implică doar bi­rui tor i şi biruiţi , adică dominan ţ i şi oprimaţi , deci e lementele cari consti tuesc însăş neli­ber ta tea .

Dar oare faptul de a cuceri l iber ta tea dela sine însuş, adică a se birui s ingur pe sine, stăvilindu-şi poftele şi dorinţele, n u dă naş te re la rându- i aceleaşi dispute d int re dominan t şi opr imat , ca re compromi te în genere l ibertatea, indiferent dacă, de da ta aceasta , a re loc în aceeaş fiinţă deoda tă?

Pe când însă în is te ţ ime conşt i inţa de eu predomină conşt i in ţa de colectivitate, aşa încâ t eul se res imte pe sine n u m a i în opoziţie cu general i ta tea , în înţelepciune, unde eul se recu­noaş te ca u n component al colectivităţii , conşt i in ţa de tot (de omenire) , p r imează conşt i inţa de pa r t e (de individual i ta te) , aşa încât eul se res imte pe sine n u m a i în m ă s u r a în care se confundă cu general i ta tea . E aceas ta o deosebire care explică de ce u n Isus sau Socrate şi-au jertfit eul lor pen t ru general i ta te , pe când u n Carol al XH-lea sau Napoleon, au jertfit gene­ra l i ta tea pen t ru p redominarea eului lor.

Dacă înţeleptul t inde să se înfrâneze s ingur spre a n u s t r â m t o r a pe alţii , apoi aceas ta e o res t r ic ţ iune care, oda tă ce omul şi-o i m p u n e singur, tot în scopul l iberării eului său, (a unu i eu însă vast izat prin s imţirea cu aproapele, p â n ă la identificarea cu to ta l i ta tea socială) , ea pierde carac teru l restr icţ iunii căpă tând în schimb pe cel al l ibertăţi i . E aceeaş l iberare din res t r ic ţ iune ca şi 'n cugetare , unde res t r ic ţ iunea gândulu i în margin i le u n u i sistem, rea­l izează m a x i m u l de extens iune a spiri tului , faţă de gândul lăsat în voie şi ca re tocmai de-aceea, e cont inuu în t rerupt , — cont ra r ia t , cons t râns de concuren ţa d int re impresiile mo­m e n t a n e .

Pen t ru înţelepciune deci l iber ta tea nu poa te fi cucer i tă din afară î năun t ru , ci n u m a i proiecta tă d inăun t ru în a fa ră , — n u m a i astfel l iberându-se ambele părţ i (eul şi semenul) ce-şi d ispută de când lumea dreptul la l ibertate , n u m a i astfel şi lupta pen t ru drept a junge să se excludă dela sine, şi î m p r e u n ă cu lupta însăş acest «drept», ca fiind un concept an t inomic l ibertăţ i i .

© BCU Cluj

C Â N T E C U L H O I N A R U L U I D E

D U M I T R U S I M I N A

^SLM lăsat depar te Oraşu l . Depar te în ceaţă, s t răjui t de coşurile fabricelor, Inneca t în fumul lor şi 'n praful uliţelor, Otrăvit de duhoarea canalelor . Ah ! blestemat fie Oraşu l !

îna in tea mea fâneaţa verde, Mărgini tă de lanur i le de grâu şi ogoarele de ,porumb. Soarele t ână r zâmbeşte de după colinele împădur i t e .

Ah ! iată-1 deasupra păduri i , Soarele, Soarele ia tă -1! Ochii mei beau lumina clară, Gura mea soarbe nesă tu lă aerul proaspăt , Şi 'n ju ru l meu via ţa câmpulu i se deşteaptă . Pasăr i , f luturi , şi gujulii mult icolore se ridică din iarbă şi iau d rumul înbucătur i i de d imineaţ Vântul adie, ia rba şi florile îşi şterg de bucur ie lacrímele de rouă .

15

© BCU Cluj

Transfigurat merg cu paşi uşori şi fluer. Fluer frânturi de cântece din copilărie, Când soarele erà lampa lui Dumnezeu şi sta după deal, După dealul cu vii unde se sfârşea pentru mine lumea. Bocancii fâşâie prin iarbă fragedă şi umedă, tăind două dâre paralele, Şi ei se bucură ca şi mine şi-şi spală cu rouă faţa lor coşcovită. Droaie de lăcuste ţopăie în juru-mi, Musculiţe de câmp mă iau drept vehicul şi călătorind cu mine cântă.

Ah ! a mea-i câmpia şi cerul albastru, Vântul ce se hârjoneşte cu pulpanele hainei, mi-e frate, Păsăruicile gureşe şi dolofane ce se sbenguie în iarbă, Păsăruicile bucuroase de lumină sunt prietenele mele. Fluturii, fluturii albi, fluturii multicolori sboară înaintea mea ca herolzii, Dând din aripi, mă chiamă, mă îmbie spre ei, Şi eu merg, merg înainte, hăpăind cu ochii depărtările, adulmecând miresmele câmpului,

mângâind cu privirile şoldurile dealurilor şi siluetele copacilor răsleţi ca şi mine. Fierbinţeala drumului e plăcută, dar şi popasul după un drum lung e plăcut. Cine nu ştie să meargă, nu ştie nici să se odihnească, Pe cine nu-1 arde soarele, nu-1 răcoreşte umbra. Şi eu mi-am aflat popasul la umbra uşoară şi ademenitoare a unui copac cu trunchiul subţire

ca un trup de fată, cu crengile aplecate spre pământ ca nişte braţe. Iar vântul care mi-a călcat pe urme vine, El vine cu solii din trecutul depărtat. Mă strânge în braţe şăgalnicul vânt, iar cu degetele lui subţiri îmi resfiră părul asudat. Intr'un târziu glasul lui vrăjit îmi cântă ca mama.

Tolănit în iarba ma,re, stau cu faţa în sus şi privesc mătasa decolorată de soare a cerului, Fire lungi de iarbă îmi desmiardă obrajii ca degetele fine ale dragii mele, Ochiul unei românite se apleacă să mă vadă, Eu mă ridic s'o sărut şi ea se leagănă mulţumită.

Tolănit în iarba mare, stau aşa mult, mult şi ascult tăcerea. Din când în când tăcerea se destramă, tăcerea se rupe de bâzâitul unei albine, de gemătul

surd al frunzei uscate sub paşii şopârlei.

Iarba fâşie, frunzele foşnesc, colorile cerului se schimbă.

Şopârle, românite, copacul cu frunzele lui, Florile şi câmpul cu iarba lui verde, Cerul albastru cu norii fugari şi dealurile; stâlpii cerului, au crescut pe mine, din mine, s'au

hrănit cu sânge din sângele meu, Ii cunosc de mult, îi înţeleg, suntem unul şi acelaş. Ascult cum îşi cântă fiecare în felul lui bucuria vieţii şi sufletul meu cântă cu ei:

«Doamne, binecuvântată fie mâna ta, Binecuvântat fii Tu, Doamne!»

© BCU Cluj

SCHIŢĂ PALADY

C A R I E R A L U I V I D R A N D te

C E Z A R P E T R E S C U

n JLJ OMNUL Enache Ştefănescu-Mazâlu stinse ţigara, turtind vârful aprins de porţelanul

scrumierii. închise ţigareta în cutia de piele cu interiorul de catifea violetă, o aşeză cu îngrijire în buzunarul vestei, şi numai după ce termină această operaţiune, îşi continuă vorba.

— Oricum trebuie să mulţumeşti cerului. Ai scăpat dintr'o primejdie, care. . . mă 'n-ţelegi. . . numai cel de sus. . .

Cu mâinile pe genunchii graşi, domnul Enache Ştefănescu-Mazâlu ridică ochii în tavan, ca şi cum acolo, în podul lui Madam Statachiu, unde huruiau noaptea guzganii printre nuci, se afla instalată providenţa ce se cuvenia numai decât mulţumită.

In mijlocul plafonului, atârna o lampă de bronz coclită, iar de veriga lămpii o spirală de hârtie cu clei gălbui, pentru prins muştele. întoarse repede privirea şi constată cu mare mirare :

— Care va să zică n'ai nici electrică? Apoi nu meîge aşa, drăguţă! Atâta avocat june avem în târg şi nu face. Acuma mai ales, după ce era să te pierdem... Mă 'nţelegi? Eu socot că trebuie să te muţi într'o casă mai ca lumea. E mai mare ruşinea. Te pomeneşti c'or fi şi insecte. . .

17

© BCU Cluj

/

Sandu Vidran mărturisi roşind că într'adevăr, în casa doamnei Statachiu, se află şi insecte. Pe perete, deasupra patului cu macat de lână portocalie croşetată, urme strivite de sânge, făceau dealtfel cu îndestulare dovada înverşunatelor vânători de.noapte, după stel-niţile greu mirositoare. Toată mizeria asta îl ruşina, desvăluită în faţa celei mai de frunte autorităţi din târg. Ii fu teamă să nu se deschidă pe neaşteptate şi uşa garderobului, fără încuetoare, prinsă cu o jumătate de gazetă împăturită care făcea oficiul de zăvor.

La început, când s'a mutat, se gândise să cheme lăcătuşul; pe urmă se deprinsese cu această încuetoare născocită de proprietară. Când trecea pe dinaintea dulapului, uşile se deschideau câte odată brusc, ca perdelele unei cortine, lăsând să se vadă spânzurând în cuer o pereche de pantaloni vechi, o căciulă brumărie şi paltonul de iarnă. Era într'adevăr umi­litoare sărăcia lui, cercetată cu deamănuntul de ochii iscoditori ai domnului Enache Şte-fănescu-Mazâlu. Deaceea începu să vorbească repede despre lucruri de mai mare însemnă­tate: seceta care a sfârlbgit prea de vreme păşunile şi criza iminentă a guvernului, nădăj­duind să atragă astfel atenţia mosafirului, spre alte griji decât aceea a adăpostului oferit de doamna Statachiu pentru o foarte modestă sumă lunară.

Dar domnul Primar îşi urmări cu îndărătnică stăruinţă gândul cu care păşise pragul: — Tocmai vorbiam eri cu Mărioara. Dumneata trebuie să te muţi într'o casă mai pre­

zentabilă. Ştii — clientul se uită şi la casa unde intră. A m auzit că la madam Eftimiu rămân la zi 'ntâiu două odăi libere. E o femeie tare de treabă. N'are nici copii. Ea numai pentru ca­narii ei trăeşte. Ai acolo şi un balcon cu viţă sălbatică. In livada din fund se fac cele mai frumoase mere din târg. Acolo văd eu un loc bun pentru dumneata. Nici nu se poate altfel. Diseară are să treacă Mărioara pe la Madam Eftimiu. Au nişte treburi de-ale lor, femeieşti ; să schimbe nişte claponi,, fiindcă trebuie să ştii că madâm Eftimiu posedă cei mai straşnici claponi din judeţul nostru. Atunci are să se aranjeze şi chestia dumitale. Femeile se înţeleg mai uşor între ele

Sandu Vidran se sili să-şi arate recunoştinţa cu vorbe cât mai alese, deşi nu simţia nici o grabă să-şi strămute penaţii. Domnul Enache Ştefănescu-Mazâlu mai avea însă ceva de spus. Se răsuci pe scaun şi scaunul scârţâi sub povara foarte voluminoasei persoane oficiale. Nu era deprins cu discursurile lungi şi îşi şterse cu batista întâiu obrazul şi fruntea foarte pârlite de soare, pe urmă chelia lucioasă şi albă, neatinsă de dogoare. Atâta elocvenţă nu mai risipise de mult.

— Domnule Vidran, noi am hotărît o întrunire. Au să vină toţi fruntaşii târgului fără deosebire de culoare politică. E o chestie foarte mare la mijloc. Dumneata eşti nou, aici la noi. N'ai avut poate timp să-ţi dai samă de ce stăm pe loc. Noi n'avem cale ferată ! Aici e toată buba. Toate târgurile din ţară au cale ferată. Numai noi trebuie să mergem trei ceasuri cu trăsura până la Paşcani. Asta nu se mai poate. Eu am făcut apel la toţi cetăţenii să începem o mişcare serioasă. Pe la noi toată vara trec călători spre mănăstiri. Cunosc printre aceşti vizitatori oameni cu foarte mare trecere în politica ţării, care au să ne sprijine. In doi ani, dacă ştim să fim energici, avem şi noi o gara şi atunci toată viaţa are să se schimbe. Am adus un batalion de vânători ; şi ai văzut că îndată faţa târgului a fost alta. Am reparat spi­talul ; şi toţi bolnavii din judeţ vin lanoi, nu se mai duc la Piatra.... Sâmbătă seara am fixat întrunirea. Dumneata trebuie să iei cuvântul. Toată lumea vorbeşte de întâmplarea du­mitale. Eşti, ca să zicem aşa, eroul târgului. Eu cred că ai o datorie să vorbeşti.

Domnul Enache Ştefănescu-Mazâlu, odată misiunea împlinită, se ridică să plece. La uşă, dintr'o crăpătură a pragului, fugi pe perete ,o gânganie de umezeală; un miriapod cu picioarele lungi şi păroase, dintr'acele a căror vedere numai, aduce o înfiorare de desgust. Domnul Primar dădu din cap cu înţeles; la madam Eftimiu, gospodină vestită, nu s'ar putea vedea asemenea istorii.

Hotărît, Sandu Vidran trebuia să se mute.

Şi Sandu Vidran s'a mutat. La madam Eftimiu dulapurile, au încuetori solide, din crăpături nu ţâşnesc gângănii

cu picioarele păroase, iar de stelniţe, nici urmă. Dimineaţa se trezeşte în cântecul canarilor; prizonieri împăcaţi cu soarta lor în oiştile înşirate în cerdac la fereastră. Are acum ca­meră de consultaţii, cu un birou masiv, de stejar, la mijloc ; biroul răposatului soţ al doamnei

18

© BCU Cluj

Eftimiu. A bătut în cireşul delà poartă firmă nouă, cu litere cursive, aurite, pe fond de por­ţelan alb. Seara, când stă în cerdac şi soarbe cafeaua cu două picături de rom, fiartă sub directa priveghere a proprietăresei, toate personagiile cu vază ale oraşului, în drum spre ca­fenea ori către grădina publică, unde merg să citească gazeta ascultând fanfara militară, îi strigă de departe, seara bună, prietenos. Fiindcă în două luni, Sandu Vidran a devenit şi dânsul unul din aceste foarte importante personagii.

Nici n'ar putea lămuri singur cum s'au petrecut toate. Mai întâiu, oameni pe care îi cunoştea foarte puţin, au fost cuprinşi deodată de foarte mare îngrijorare pentru afacerile lui. Pe urmă tot soiul de poveşti au început a circula, trecute din gură în gură, delà o vecină la alta, seara, la taifasurile deîa zaplazuri.

Acuma Sandu Vidran nu mai era avocatul venetic în oraş, în veşnică goană după clienţi, privit cu ochi duşmănoşi de apărătorii pensionari, delà judecătorie. Domnul Enache Ştefă­nescu-Mazâlu 1-a luat sub ocrotirea sa, foarte mănoasă, fiindcă-i aduce înaintea biroului de stejar, toţi împricinaţii satelor dimprejur. Domnul Henri Stepano, şeful partidului aristocrat şi advers guvernului, cearcă să-1 smulgă acestei influenţe nefaste. De trei ori până acuma 1-a invitat în vila domniei-sale, cu parc de brad şi cu alei curbe, presărate de.nisip foarte galben şi jilav. Acolo, pe terasa cu jilţuri de nuele albe, în faţa băuturilor răcoritoare din paharele înalte, i-a demonstrat primejdiile cari pândesc un tânăr ispitit să se înregimenteze într'un partid de foarte periculoşi demagogi .Iar părintele Mârza, cunoscut de enoriaşii săi mai ales sub porecla de popa Cultuc, din pricina unei foarte vechi întâmplări din tinereţe; ca vrednic cârmaci al celui de al treilea partid ce divide în tabere vrăjmaşe târgul, îşi face foarte des drum în livada lui madam Eftimiu, unde cu gazeta în mână, bătând cu dosul palmei un ar­ticol încriminat, cu glasul care cutremură Dumineca dimineaţa catapiteasma delà biserica sfântul Ilie; tună împotriva nelegiuirilor săvârşite atât de partidul domnului Enache Ştefă­nescu-Mazâlu cât şi de boerii domnului Henri Stepano, ce vor duce de bună seamă ţara de râpă. Ba, părintele Mârza în complicitate cu madam Eftimiu, dupa îndelungi consfătuiri sub cireşul unde vin să ciugulească fărimituri de cozonac, cei mai straşnici claponi din judeţ, pun la cale şi însurătoarea chiriaşului, alegându-i şi respingândui-i pe rând, după focoase discuţii, toate partidele mai alese ale oraşului. Madam Eftimiu, cu părul sur prins în câr­lige de hârtie, se împotriveşte cu o înverşunare de mamă de câte ori părintele Cultuc,> pro­pune un nume nou. Pentru chiriaşul domniei-sale, nu e vrednică nici fata Simuleascăi, cu tot rândul de case şi cele două dugheni de pe uliţa mare; nici Elvira lui Cristea Ma-nuc, fiindcă moşioara şi iazul delà Golieşti nu pot răscumpăra nasul cu totul mare şi în­ceputul exagerat de mustăţi al acestei odrasle din neam de arendaşi armeni ; lui madam Eftimiu nu-i surâde nici chiar partida domnişoarei Silvia Ţinţu, cu toate rubedeniile ei sus puse delà Botoşani. Prea se învârt în jurul ei ofiţerii delà batalionul de vânători, şi pe urmă s'a vorbit odată despre nişte întâmplări foarte ciudate, când era în şcoală, la maici, la Iaşi. Madam Eftimiu ar înţelege pentru chiriaşul ei o fată gospodină, frumoasă şi sănă­toasă, să poată fi mamă bună şi să îngrijească de bărbat, nu să se ţină cu modele şi cu mausul, cum fac mai toate cucoanele tinere ale oraşului. Şi în jurul acestor deosebit de interesante planuri discutând îndelung, părintele Mârza şi madam Eftimiu, uită fuga cea­surilor, la masa de sub cireş, până când seara se lasă pe nesimţit, şi la cazarmă isbuc-neşte un semnal de goarnă. Atunci îşi aduce aminte că se ard bucatele pe foc ; scutură şervetul cu fărimituri de cozonac, primite cu un cor de mulţumire de către cei mai straş­nici claponi ai judeţului, şi dă fuga mare, cerându-şi iertare delà sfinţia-sa care rămâne visător pe banca de sub cireş, bătând toba cu degetele pe scândura înegrită de ploaie a mesei şi aşteptând să cadă din clipă în clipă Sandu Vidran, pentru a-i arăta cu documentul gazetei în mâna ; o nouă ticăloşie a guvernului reprezentat de domnul Enache Ştefănescu Mazâlu.

Octomvrie a scuturat frunzele, pe urmă au început să curgă nesfârşit ploile toamnei, aducând posomorîre şi întunecime în târgul cu livezile desbrăcate. Mocneala a fost turburată doar două zile, de sosirea unei comisiuni de ingineri însărcinată să ridice cele dintâi planuri pregătitoare, pentru traseul de cale ferată, numărat într'o sumă de alte proecte ale guver­nului. Un scurt armistiţiu a potolit în decursul acestor două zile toate vrăjmăşiile politice din oraş. Domnul Henri Stepano a trimis automobilul la Paşcani să primească comisiunea

>9

© BCU Cluj

cu toate uneltele ei de măsurătoare ; busole, planşete şi tripieduri însoţite de misterioase aparate închise în cutii de piele. Părintele Mârza a adunat enoriaşii să iasă întru întâmpi­narea inginerilor, la marginea târgului, cu toată ploaia şuroind de-o săptămână fără îndu­rare. Iar la banchetul oferit de domnul Primar, Sandu" Vidran a fost delegat să rostească o cuvântare în numele cetăţenilor. Ca unul care abia a scăpat cu viaţă din cea mai grozavă catastrofă de tren din ultimii douăzeci de ani, vorbitorul a găsit de cuviinţă să presare dis­cursul său cu amintiri personale, aducând elogii «acestui minunat agent de civilizare, care va pune în valoare bogăţiile codrilor şi rodul holdelor şi pentru care închină paharul, în semn că uită aşa, cu tot dinadinsul, că era să-1 coste vieaţa»... Cuvântarea a sfârşit în prelungi aplause ; lăutarii tocmiţi de domnul Enache Ştefănescu-Mazâlu au scârţâit din arcuş de trei ori «trăiască!» şi domnul Henri Stepano s'a ridicat delà locul său, din dreapta primarului pentru a strânge mâna vorbitorului. Apoi, întors lângă inginerul vecin, i-a povestit şoptit la ureche, toată întâmplarea aşa cum a fost complectată cu încetul de fantezia concetă­ţenilor ; cum tânărul acesta, cu coastele sfărâmate, s'a frământat să scoată de sub dărâmă­turi două femei strivite, cum a luat parte activă la salvarea victimelor, cum numai ridicat în silă de medici, şi-a întrerupt această eroică acţiune. Inginerul ascultă distrat, uitându-se în tăiuşul cuţitului, apoi se simţi dator în numele colegilor, să aducă mulţumiri pentru această neaşteptat de călduroasă primire; ridică paharul în cinstea omului rar, «care, în împreju­rări tragice, a ştiut să se ridice deasupra egoistului instinct de conservare şi să facă dovadă de cel mai generos altruism» şi făgădui, ca încheiere, că «în cel mai scurt timp cetăţenii oraşului vor vedea sosind cea dintâiu locomotivă, care va anunţa cu flueratul ei, începutul unei epoci de prosperitate pentru tot ţinutul».

La semnul domnului Primar, Sarmală Ţiganul, căscă o gură cât toate zilele şi urlă un «trăiască» ce zgâlţâi ferestrele ; iar seara sfârşi într'o îndoită sărbătorire ; a oaspeţilor ce pre-gătiau începutul «epocei de prosperitate» şi a cetăţeanului «ridicat deasupra instinctului egoist de conservare».

Păşind peste ochiurile de apă, prin întuneric, spre casă, sub umbrela întinsă pe care bombănea ploaia ; Sandu Vidran se îndoia acum, dacă într'adevăr în noaptea aceea, s'a trezit din nesimţire după ce fusese rostogolit cu vagonul în somn, din vis, ori într'adevăr se trudise să ridice de sub scândurile sfărâmate, trupul tovarăşelor de drum, după cum voia povestirea întâmplării, purtată din gură în gură în tot oraşul. O clipă văzu înaintea ochilor, ca o nă­lucire, femeia cu pantofii cenuşii de căprioară, cu obrazul mat, fără urme de pudră şi cu bu­zele cărnoase umbrite de puf, ca pieliţa piersicilor pârguite; fetiţa rezemată la fereastră cu coatele pe bara de alamă, cu părul fluturat de vânt.

— Solange, închide! Par'că s'au întâmplat acum toate, ori par'că nu s'au întâmplat niciodată, decât în în­

chipuire. Sandu Vidran ocoli o băltoacă în care se oglindea turbure globul electric. Pe netezişul

apei jucau stropii mărunţi ai ploii, ca înţepături dese ce spărgeau fără odihnă luciul. Des­chise poftita şi întru întâmpinare îi sări înainte mârâind mulţumit, Haiduc, câinele slobozit din lanţ. Cu botul rece îi desmierdă mâna prin întuneric. La madam Eftimiu, prin stolul tras se vedea încă lumina aprinsă. Făcea pasienţe desigur, ca de obiceiu, până târziu. Ce-o fi având cu prostiile acestea care nu mai sfârşesc ; să-1 însoare ? Mâine are să-i spună hotărît să-1 lase în pace.

— Solange, închide! De ce-1 urmăresc şi acuma cuvintele? Doar le-a urît ; nici astăzi nu uită cât le-a urît,

mândre şi dispreţuitoare, cu aroganţa lor aristocratică. Bâjbâi să nimerească în încuietoare cheia. -Se simţia uşor, îl aştepta camera caldă, patul cu aşternut curat, de olandă. Vieaţa merita însfârşit trăită.

(Sfârşitul în numărul viitor)

© BCU Cluj

P L U T A D E

I O N P I L L A T

PRIN frunBl v e r d e a de 3 „ l n l

Priveşti în ape limpezi până 'n fund Nisip de aur tremurând lumini Şi peşti de-argint încremeniţi pe prund.

Vezi răsturnat în râul pământean De care-amnarul soarelui lovi, Porumbi în sbor pe-un cer de porţelan, Cleştar de stânci şi codri străvezii....

Dar liniştit ieşind din poala lor — De-amurg legată 'n rază ca'n şurub, O plută a pornit cutezător Pe ceruri mângâiate de hulub;

Şi colo 'n ţărm în luminosul praf Cernut de soare prin frunzişul viu, Mesteacăni albi sub aripi de seraf Primesc pe noapte tainicul sicriu.

© BCU Cluj

C R O N I C I ï D E I. O A M E N I & F A P T E

C O L A B O R Ă R I D E P E S T E H O T A R E

Cu articolul d-lui F ranzWer fe l , d in n u m ă r u l de faţă, cont inuăm a da t rup unu i gând pe care-1 m â n -gâiem de m u l t : colaborări de peste ho ta re . El nu porneşte din trufie redacţ ională ; cu a tâ t mai puţin din patosul umani tar- in ternaţ ional is t , ale cărui or­ganizaţii actuale ne sunt s t răine şi ne vor r ă m â n e . O necesitate mora lă 1-a născut : credem în apropie­rea feluritelor autohtoni i , prelungite în spirit, as­cendent şi convergent , dincolo de marg inea fiecă­reia din ele. Popoarele se vor putea iubi , cău tând să se înţeleagă şi se vor putea înţelege căutând să se cunoască direct. E alt d rum decât acela al uniformismulai o r b ş i s u r d , r o d a l unei utopii simpli­ficatoare. E înăl ţarea spiritului, de felurimi conver­gente , spre ceeace se va putea n u m i conşti inţă europeană . O făurire a scrisului va fi această con­şt i inţă europeană . Cine observă schimbul frăţesc de bunuri ideale, pe care poeţii francezi şi germani şi-1 încrucişează peste prăpast ia ur i i , o va înţelege. Albine ce lunecă slobode peste zaplaz, pur tând so­liile fecunde ale polenului din corolă în corolă, s t rângând mierea tu turor grădinilor în t r 'un s ingur

fagur, — a ş a - i vedem pe poeţii cari ne îmbie acest fagur al conştiinţei continentale.

F ranz Werfel e astfel. Din cutremurele uri i s 'a născut un cântăre ţ al dragostei de oameni , pur tă ­torul de cuvânt al generaţi i de treizeci de ani a Germaniei . Complexa problematică a epocei aces­teia cu idealurile dâ r îma te răsuflă întreagă în or­hest ra vijelioasă a poeziei lui . Scrâşnit şi barbar uneori , zâmbitor şi serafic alteori, năvaln ic to t ­deauna . Minereu colţuros, bogat în fire de a u r . Şi dacă poezia lui calcă prin mlaştinile tu turor t ică­loşiilor omeneşti , f runtea ei se păstrează to tdeauna sus, în albastrul viziunii metafizice. Dumnezeu se răsfrânge şi 'n s tropul de noroiu . Atmosfera acestei poezii e încărcată de b u r a vaporoasă a mi le i : mi lă de zdrenţele şi mizeria idealurilor uman i t ă ţ i i . In pulberea ei umedă , focul patetic al lui F ranz Werfel , «prietenul lumii», aprinde curcubeele unei noui or­dini : legământul iubiri i . Opera lui de până a c u m a , — poezie, proză şi tea t ru — e clădită pe a r m ă t u r a solidă a acestui caracter et ic.

M I N U N A T A Î N T Â M P L A R E A « C U L T U R I I N A Ţ I O N A L E »

ClUDATĂ şi nes ta tornică e dor in ţa de m a i bine a omului . îmbogăţ i tu l de răsboiu, îndestulat a c u m şease ani cu o bae b i lunară , de abur i , la scăldătoarea turcească, s t r âmbă din nas a c u m când vizitează sala de bae a apar tamentu lu i cercetat spre închiriere ; ciocăneşte majolica cu degetul în­covoiat, învâr te robinetul nichelat cu cap de le­bădă şi-1 cere schimbat cu altul de argint , greu la cântar şi scump la preţ, cum se cuvine unui profitor nesăţios să se înfrupte din toate beat i tu­dinile confortului. Lipăia cu picioarele goale pe cimentul vâsqos de-o răceală rept i l iană, delà ca­bina de aburi până la duşul spart , care împroşca şuviţe de apă din pâlnia coclită şi, capricios frigea când se învâr t ia robinetul pentru apă rece şi scuipa îngheţat , când se răsucia şurubul de a lamă ce t re­buia să sloboadă apa fierbinte. Era mu l ţumi t to tuş omul nostru cu aceste foarte puţ in higienice scăl-dători plebeene, iar şpriţul cu pelin de după bae, cu pas t r ama de capră friptă, însemna în v iea ţă û n a din fericirile ra re , după care cetă ţeanul nost ru dormia cu pumnii s t rânş i . Astăzi , vert iginos în­vă ţa t cu subtili tăţi de gust , pălmueşte fata din casă când apa e prea fierbinte şi i-a u i ta t papucii de pai împleti t în sala de duş , găseşte umed pro­sopul şi prea rece hala tul spongios, a runcă să­punul neîndestul de catifelat şi gemând , se vaită de desăvârş i ta lipsă de confort a acestor net reb­nice t impur i .

Cam aşişderea se în tâmplă şi cu nemul ţumi ţ i i noştr i ce n u m a i contenesc a găsi cusurur i , ba chipului cum se tipăresc cărţile «Culturii Naţio­nale», ba hârt iei prea groase ori prea subţir i , ba cartonului prea greu, ba literii prea masca te , dacă n u cumva şi ortografiei academice, pentru care,

fireşte, marele vinovat e tot d-1 Aristide Blank, na iv financiar ce şi-a aprins pae în cap ameste-cându-se într 'o dărnicie de cul tură, când foarte, bine îşi putea cău ta t ihni t de afacerile de bursă, după cum ne turbura ţ i de nici o supărare se în­deletnicesc exclusiv confraţii săi întru f inanţe.

Ce se în tâmplă cu «Cultura Naţională» de două luni încoace, e într 'adevăr ciudat şi u imi tor . Competinţe s 'au ivi t de unde n u credeai şi, sub­ţiri amator i de frumuseţi desăvârşite s t râmbă din nările trandafiri i , cu înalt dispreţ, de câte ori apare o carte nouă .

P â n ă ma i eri , în t r 'o frăţească nepăsare pentru tot ce înseamnă a r t ă a t iparului , aproape toate editurile României vărsau în vi tr ine cele ma i ne ­pomenite grozăvii grafice. Litere şterse, coperţi de pachete de şocolată, cerneală duhuind a păcură , hâr t ie de împacheta t coloniale, coaie cusute s t r âmb ; cam din acest mater ia l se făuriau cărţ i , ha landala , fără nici-o alegere în t ipăr i tură şi în m a n u s ­crisele date la cules. In această revistă , a c u m doi ani , a m dus noi înşine o dârză campanie împotriva acestor stricători de gust , ce a lungau cititorul delà car te , ca acele femei prea leneşe cu spălaturile cotidiane şi cu degetele s t râm­bate de bătă tur i , care desgustă pentru to tdeauna adolescentul de iubi re .

Când s'au ivit primele cărţi ale «Culturii Na­ţionale» a fost o u imi re s inceră. Se făcea u n salt, care altfel ar fi în târz ia t măcar cu două decenii, înfăţ işarea desăvârşi t apusană a t ipări turi i , pro­g ramul vast al nenumăra te lo r biblioteci anun ţ a t e în serii, s t răduin ţa de a împăca frumosul şi prac­ticul ,dovediau delà început bunevoinţ i ce n u de­za rmau în faţa nici unei dificultăţi , şi nu ezitau

2 2

© BCU Cluj

cu sgârcenie în faţa jertfelor cari aveau să în­scrie în bi lanţur i pierderi îndestul de grele.

F ă r ă îndoială n ' a fost totul desăvârşi t . S'au s t re­cura t câteva t raducer i ne îndemâna t i ce , unele cărţ i e rau dintre acele ce n u mer i t au cinstea unei a t â t de îngrijite t ipăr i tur i . Nici scriitorii n ' a u fost plă­tiţi pentru m u n c a lor, aşa cum se nădăjduia delà o ed i tură dinainte suspecta tă de prodigioasă ge­neroz i ta te . Dar toa te începuturi le cunosc l ipsuri , s tângăci i şi nea junsur i . Ba chiar , n u m a i cu preţul lor, după exper ienţe neisbut i te , se găseşte dibuind începutul desăvârşir i i . Pe l ângă cele 2—3 tradu-, ceri s labe, re trase ' chiar de ed i tu ră din vi t r ine, au apă ru t al tele, zeci, migăli te de tălmăcitori is­cusiţ i . Pe l ângă cele 5—6 cărţi ce nu înseamnă desigur cea mai de frunte producţie l i terară a anulu i , au apă ru t cu o îngrijire care le-au r idicat valoarea, altele zeci, ce-au avu t îndestul succes de l ibrărie, şi vor s ta cu cinste în rafturile de bibliotecă, fără a găsi mu l t ă vreme al tele , delà alte edituri , să le facă faţă. Iar dacă pentru expe­r ienţa comercială a primului an de în t repr indeie , onorari i le scriitorilor n ' a u fost cele aş tepta te — ele n ' a u s ta t în orice caz, -mai prejos de acele ale altor edi tur i , unde socotelile cu au to ru l în­târzie cu anii , şi se t ă r ăgănează în acomptur i de câ teva sute de lei, s t recura te în m â n ă , cu aerul unei pomeni . Acum, când au t i ecu t trei sferturi de an delà apar i ţ ia primului volum edi ta t , când fiecare bibliotecă a n u n ţ a t ă şi-a l ămur i t î nd rumă­ri le, rostul acestei întreprinderi de cu l tură se ne­tezeşte mai bine, şi aproape cu t e a m ă ne gândim

O C H I R I , P R I N

P L I N E sunt drumuri le de protectori ai lite-rilor române . Cel mai nou pare a fi d-1 Victor Eftimiu, fost director general al teat re lor . In t r 'o desfunctă foaie săp tămânală , care în scurta- i viaţă a strălucit prin sburdălnicii sintactice, d-1 Victor se înfăţişează în acest rol de protegiui tor al l i tera­turi i na ţ iona le , (secţia dramat ică) , servind ca a r g u m e n t marele n u m ă r de piese româneş t i ju­cate sub direcţ iunea sa .

Se ştie pentru ce fel de piese originale avea predilecţie d-1 Eft imiu. Se ştie de asemeni ce satisfacere neascunsă , i-au procura t insuccesele acestor piese. «Să se isprăvească odată cu scriitorii r o m â n i » — e x c l a m a d-1 Eft imiu, după fiecare re­prezentaţ ie ne isbut i tă , la r e s t au ran tu l Elisée, între pr ieteni .

—• E u îi joc. . . Dacă n ' a u succes, ce-s de v ină?

Aşa s 'au reprezentat sub directoratul d-lui Ef­t imiu, «Odinioară» de d-1 Aslan, «Moartea Cleo-patrei», e tc .

Vom fixa cu al t prilej a t i tudinea d-lui Eftimiu faţă de piesa românească (a tâ ta t imp cât a fost director) precum şi a comitetului de lectură (de când ex i s t ă ) .

Pen t ru m o m e n t , ne oprim n u m a i la «Rodia de aur», piesă în trei acte şi în versuri , scrisă şi in­t i tu la tă cu modestie «poveste», de Adrian Maniu şi Al. O. Teodoreanu. Calităţile l i terare ale acestui fermecător poem (inspiraţie sus ţ inută , dialog vioi, versificaţie vir tuoasă, poezie) ar fi fost suficiente să-i dea dreptul de a fi jucat în orice tea t ru româ­nesc , chiar cu riscul de a nu avea succes scenic. Direcţia Teatrului Naţional din Bucureşt i , a res-

la dest inul t iparului românesc , dacă mediocr i ta tea comerţului de cărţi d ina in te n ' a r fi fost biciuită de îndrăznelile «Culturii Naţionale».

De unde a tunci a t â t ea indignăr i din par tea a tâ tor subiţi apără tor i ai frumosului , înţepaţi de musca co lumbacă?

Explicaţ ia ar fi s implă, dacă în toate observa­ţiile ar fi în to tdeauna n u m a i s incer i ta te . A m zice că la femeile frumoase, cusururi le cele mai ne însemnate iau proporţii de catastrofă, pe când femeii hâde , ne e indiferent dacă pe lângă toate urâţeni i le , mai e dăru i tă de n a t u r ă cu ochi cea-câri sau cu şease degete la m â n ă . A m zice a t u n c i , că în dor inţa de desăvârşire , toate bunevoinţele sincere au găsit de datorie să pună u m ă r la u m ă r , pentru a grăbi îndreptări le şi a face să se găsească mai de îndată , leac lipsurilor. Dară s inceri ta tea acestor oameni supăraţ i din senin nu prea iese la iveală din înverşunarea campanii lor porni te . Ceeace t rebuia să fie sfat ori dojana, e deslăn-ţuire de amărăciuni mu l t ă vreme dospite. Şi re­gre tăm, că în corul acesta cacofonic, a fost să au­zim şi glasul d-lui Tudor Arghezi , năbădăios şi viteaz, mal t ra tându-ş i propriii ucenici pe cari i-a «învăţat odinioară să înjure» — vani tate de apo­stol n u cu totul l ă u d a b i l ă — fiindcă şt iut este că ceeace a dat mai frumos scrisului ro­mânesc şi ma i drag nouă , celor ce nu-i sun tem numa i t recător i prieteni , n ' au fost aceste su-dălmi , oricât vor fi părând ele de meşteşugi te şi ingenioase, amatori lor de asemeni speciali tăţi na ţ ionale .

T R E C U L I S E

pins însă «Rodia de aur» tocmai când obţinea suc­cese răsunătoare pe scena Teatrului Naţional din Iaşi şi când, Vieaţa Românească îi publica primul act în fruntea n u m ă r u l u i .

Nu învinuim comitetul de lectură pentru aceas tă nedreptate foarte obişnuită în tea t rul din faţa pieţii cu muscal i . Rolul comitetului a fost tot­deauna ş ters . In cazul de faţă credem că nici n u şi-ar fi permis (cel puţ in din prudenţă) să res­pingă o piesă în plin succes şi t recută p r in t r 'un alt Comitet care nu are n imic de pierdut în com­paraţie cu cel din Bucureş t i . (Pe cât ş t im comi­tetul teatrului din Iaşi e compus din d-nii Ibrăi-leanu, Sadoveanu, Găvănescul şi pe a tunci Mihai Codreanu, director) . Domnului Eftimiu îi revine deci întreaga răspundere . Chiar dacă întreg co­mitetul ar fi fost cont ra piesei (ceeace r e p e t ă m : n u credem) d-sa ca protector al pieselor originale (sic) avea mijlocul s'o pr imească. Legea dă direc­torului două votur i . Ii t rebuia u n al t rei lea, co­mite tul fiind compus din cinci. Care e directorul care să nu poată obţine un vot când în comitet intră şi u n ac to r?

Fiind deci clar stabili t că dacă «Rodia de aur» n u s 'a reprezentat încă pe scena Teatrului Na­ţional din Bucureşt i , în t reaga v ină revine d-lui Eft imiu, ne în t r ebăm: de ce a făcut-o? Cum a cutezat s 'o facă?

Dacă med i t ăm puţ in , şi dacă considerăm că în s tagiunea în care «Rodia de aur» a făcut, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi 12 reprezentaţi i cu sală plină, «Inşiră-te Mărgărite» a d-lui Eftimiu nu a pu tu t ţ ine afişul decât două sau trei seri , pa r ' că s 'ar ivi u n început de explicaţie. Oricum, după

23

© BCU Cluj

şi cu toată respingerea direcţiei generale piesa a cont inuat să fie juca tă încă două s tag iuni , apro-piindu-se de a 30-a reprezentaţ ie (ceeace la Iaşi e un record). In faţa acestei realităţi hotar î rea

direcţiei generale pare cu a tâ t mai mons t ruoasă , deci cu a tâ t mai revocabilă.

Domnul minis t ru al Artelor ar avea prilejul să se manifeste cu folos.

T Â N Ă R A M U Z I C Ă R O M Â N E A S C Ă

S l M F O N I A pe motivul unui cântec delà m u n t e francez, a lui Vincent dTndy, executa tă la concertul din Dumin ica Tomei al «Filarmonicei» noas t re , ne dă chiar acum, târziu, prilejul unor reflexiuni fugare asupra tinerei mişcări muzicale româneş t i .

Poate niciunul din compozitorii francezi con­t imporani nu înt rupează în doctr ina şi 'n creaţia lui ar t is t ică acea lozincă a şcoalei naţ ionale fran­ceze de după 1870 — ars galica — mai din plin ca septuagenarul Vincent d ' Indy. La catedra delà Schola Cantorum, el e propovăduitorul lumi ­n a t al tradiţiei clasice în tehnică şi al caracte­rului etnic şi religios în inspiraţ ie . Sinceri tatea inspiraţiei e, pentru dânsul , tot u n a cu adevărul primordial pe care 1-a oglindit în suflet mediul copilăriei şi pământu l n a t a l . Ar ta e rezumatu l s t r ă lumina t al poporului şi al pământu lu i care a născu t -o . Şi simfonia lui, care, sub suflarea cân­tecului delà m u n t e , îşi r ă s tu rna în legănări bo­găţ ia de colori orhestrale, cum se mişcă fânul în­florit al plaiului la bă ta ia vântului , erà o fermecă­toare i lustrare a doctrinei compozitorului francez.

Vincent d ' Indy a fost profesorul mul to ra , — al celor mai de seamă dintre tinerii noştri compozi­tor i . Şi dacă în creaţiile lor îegăs im uneori reali­zate cu vir tuozi tate cerinţele tehnice ale maestrului francez, fondul sufletesc, pe care îl cere el, în­târzie încă să apară . E drept că noi nu a v e m o t r a ­diţie muzica lă . Zămisl i rea ei cade în sarcina ple­iadei t inere . Şi ne d ă m seama că această sarcină e covârş i toare . Ar trebui puterile unu i alt Emi-nescu să născociască un graiu muzical românesc ,— vrem să z icem: un stil na ţ iona l . In lipsa lu i , ge­nera ţ ia ac tua lă t rebuie să încerce cu îndrăzneala spiritelor ne încătuşate de nici o prejudecată. N ' am

vrea ca o constatare să fie lua tă drept o m u s t r a r e . Ne sun t prea scumpi aceşti t ineri cari sosesc întâia oară să fâlfâie semnul artei occidentale pe un pă­m â n t care n ' a cunoscut-o încă. Dar între a r ta lor, a tâ t de s igură uneor i , şi sufletul acestui pămân t nu s 'a s ta tornic i t încă o comunicare , o identifi­care . Răpiţ i de m a r e a muzică europeană , care este europeană fiindcă e ge rmană , franceză sau rusească, ei şi-au u i t a t sub t imiditate sufletul de-acasă. Lie­dul lor, când încearcă să-1 cânte , îl potrivesc pe cuvintele lui Villon sau Verlaine. N 'avem şi noi o lirică destul de bogată? Opera lor, când încearcă s'o înfiripeze, a leargă după libret i tal ian sau francez. N 'avem şi noi a tâ tea lucrări dramat ice care, înainte de a fi d rame , sun t m i n u n a t e librete de operă? N'ar fi n imic mai firesc decât ca l i tera tura româ­nească, având un trecut , să împrumute răsuflet muzicii care abia începe. Iar poemul lor simfonic, odată cu recunoaşterea u n a n i m ă , la Par is , a artei lui orhestrale, primeşte tot de acolo mus t ra rea că nu duce n imic din vibraţ ia sufletului na ţ iona l de aici. Cu cât mai răzbătă toare şi mai cuceri toare ar fi a r ta tinerilor noştri compozitori hrăni tă de nesecatele motive melodice ale cântecului popular, vie de variatele r i tmur i ale dansului popular, sub­tilă de susurul holdelor, colorată de tălăngile mul ­tiplicate în ecouri pe văi depăr ta te , în amurgu r i .

Eşti ispitit să crezi că salonul boeresc din Bucu­reşti , anexând prea de vreme pe adolescentul m u ­z ican t , nu i-a mai dat răgaz să t ră iască în larga poezie a natur i i şi să-şi scalde avântu l creator în generosi tatea ei. Şi a juns la Par is , învăţă tura lui Vincent d ' Indy a r ă suna t în sufletul tânărulu i român ca în atmosfera unui salon bucureş-tean . . .

C U T R E E R Â N D Ţ A R A , CU P R I L E J U L Ş E Z Ă T O R I L O R « G Â N D I R E I » . . .

O P R E Huşi , fugăreşte printre coline cu pă­duri şi podgorii un tren-jucărie , care îşi înceti­neşte mersul şi opreşte în faţa haltelor, parecă nu după u n orariu dinainte fixat, ci nă răvaş , ca iapa popii din Rudeni . Umple văile cu fluerul abu­rilor, pufneşte pe nările locomotivei minuscule , se leagănă pe osii, scâr ţâe din greu la urcuşur i şi chiuind, coboară în spirală povârnişurile cu ver­dele smălţui t de cele dintâi flori ale pr imăveri i .

Rezemaţ i de sapă, plugarii fac semn prietenesc cu m â n a mecanicului , şi de fiecare da tă credem, după cum spune anecdota locurilor, că jucăria- t ren se va opri, pentru a da răgaz drumeţului mai grăbi t să-şi aprindă o ţ igară delà jăratecul maşinei şi să taie pe u r m ă drumul mai scurt , peste po­noare , cu piciorul.

In vagon, un domn inspector al învă ţământu lu i se m i n u n e a z ă dând din cap, de aventuroasele noa­stre expediţ i i .

— Şi zici că vreţi să cuceriţi Huşu l l i tera tur i i? — Deh ! răspunde int imidat , cu jumă ta t e de glas

u n tovarăş , privind ferit, pe fereastră afară, la o l ivadă cu merii răsuci ţ i .

— Aveţi pr ie teni? recomandaţ i i la prefect, la pr imar , la poliţai? u rmează ne îndura t inspectorul .

Aici protestează corul t u tu ro r : nici unu l dintre noi n ' a r fi acceptat povara unei misiuni oficiale. Bravi expediţ ionari , a m plecat fără asemenea do­cumente care deschid fermecat toate uşile.

Inspectorul ţ istue m i n u n a t şi ne priveşte curios, ca pe nişte vietăţi cu totul c iudate. Apoi târz iu , în chip de concluzie:

— O să aveţi zece-doisprezece oameni în sa lă . V'o spun eu, m o n che r ! V'aş sfătui mai de­grabă s'o daţi dracului şezătoarea şi să vă du­ceţi la o vie, încolo. Sunt la Pâhneş t i niş te podgorii s t raşnice, ş i-un vin m i n u n a t . Dar şti ţ i , m i n u n a t ! s tărue inspectorul şcolilor plescăind

' l imba de cerul gurii ; de bună seamă în prada unei amint i r i s t raşnice în legătură cu vinul de Pâhneş t i .

Ne u i t ă m unu l la altul cu ochi elocvenţi care vorbesc l ămur i t :

— Să ştiţi că a m încurcat-o , fraţilor ! se des­curajează cel ma i t ână r dintre noi .

Topârceanu m ă t rage la o par te , şi răsucin-du-mi nastur i le , m ă dojeneşte pe înfundate :

— Mă, voi sunteţ i niş te nebun i . Ce dracu cău­t ă m aici? O să ne facem de râs , par 'că sun t em ăia cu Trav ia ta la Hus i .

24

© BCU Cluj

— Da ' camere aţi opri t? s tărue diabolic d-1 in­spector al î nvă ţămân tu lu i .

Mărtur is im că n ' a m oprit nici camere . — Atunci aveţi să dormiţ i afară, ori la m a d a m

Şimilache ! se bucură t r iumfător omul şcoalei, ca şi cum această sumbră perspectivă îi aducea o mul ţumi re personală .

Am tăcut cu toţii şi tot soarele dimineţi i nu mai avea nici o s trălucire , a c u m a când a tâ tea surprize neplăcute ne aş teptau la capătul d rumulu i . N ' am mai găsit desfătare liniştită, nici la prive­liştea m i n u n a t ă a târguşorului s t r ămuta t şugubăţ , când deoparte când de al ta a t renului , după capri­ciile şerpuirilor întortochiate de coborîşul liniei. Hotăr î t , în oraşul acela de podgoreni, n ' a v e a m ce căuta , şi a c u m a s ingura grijă, e ra să t recem unu l a l tuia vina de a-1 fi înscris în i t inerarul nostru inexper t .

Şi to tuş seara , sala a fost plină cu desăvârşire , cuvânta rea prietenului Şeicaru a fost în t reruptă în n e n u m ă r a t e rândur i de aplauze , lecturile au fost ascul tate cu o înţelegere pe care nici n ' a m fi îndrăzni t s'o bănu im. Căutam din ochi, în sală, pr ietenul nost ru din t ren , să ne l ămurească această m i n u n e .

Pe u r m ă , cu încetul, pe rând , în fiecare oraş mol­dovenesc a m în tâmpina t aceeaş surpriză. Când la m i c a n o a s t r ă oaste s'a adăuga t u r i a şa f i i n ţ ă bonomă a acelui mai iubi t dintre scriitorii Moldovei ; Mi-hai l Sadoveanu, sălile n ' a u m a i fost îndestul de încăpătoare , şi chemări le repeta te au făcut pe alo­curi să se prelungească lecturi le , dincolo de cea­surile obişnuite pentru spectacol în t i hna oraşelor de provincie .

De b u n ă s e a m ă , nu e loc să înscr im aici prie­teniile necunoscu te , descoperite în fiecare tâ rguşor ; cititorii cari ne cunoşteau slova şi cari ne-au pri­mi t ca vechi prieteni , veghind fiecare durere şi bucur ie a noas t ră , din colţuri nebănui te de ţ a r ă . P r imi toa rea ospital i tate a Moldovei e doar de mul t şi de toţi cunoscută. . . .

Din aceste colindări , ab ia la începutul lor, u n fapt a fost l ămur i t delà început . Dacă între pu­blicul citi tor şi scriitori s 'au rup t legăturile de înde lungă vreme, v ina a fost n u m a i a noas t ră . In fiecare tâ rg , u n cerc de căr turar i se găsia pre­tu t indeni , aş teptând această cea dintâiu descălicare a oameni lor de scris, pentru a grăbi o apropiere ce n u ma i ex i s ta . Am văzut acolo, m a i desluşit , şi rostul acelor intelectuali pe cari de aci, îi pri-

v iam cu oarecare binevoitoare îngăduială ameste­cată cu i ronie. Sunt scriitori începători sau dintre acei cari au părăsi t , la j u m ă t a t e de d r u m , o ca­r ieră ce n u se a n u n ţ a glor ioasă. Ochiul sever al secretarului de redacţ ie , puricând manuscr isele , nu-i găsia poate de u n deosebit interes . Dar acolo, în tâ rgur i le lor, sun t adevăra ţ i fermenţi de cul­t u r ă . Acolo înfiripă cercuri de lectură, biblioteci cu anevoie îndestulate cu cărţ i , conferinţe ce pre­gătesc sufleteşte t ineretul şcolăresc ; acolo învio­rează monoton ia vieţii cenuşii ce se desfăşoară aplecată n u m a i deasupra mărunte lor griji de fie­care zi. Ne-a bucura t această descoperire cu totul nouă , ca aceea a unor mis ionar i pentru a căror t rudă fusesem nedrepţi n u odată.

La Fălt iceni , la Bacău, la R o m a n , la Botoşani , la Dorohoi , la Vaslui, la P i a t r a în oraşele acelea ferite de drumul trupelor de tea t ru şi al conferenţiarilor dornici de succesul sălilor arhipl ine, rostul acestor şezători începătoare a lua t proporţii de apostolat . De aceea forfota mul ţ imi i din sălile acelea t ix i te ne-a încânta t ma i mul t decât izbânda şezătorilor delà Iaşi ori delà Cernăuţ i , unde o sală plină până la ul t imile r ândur i nu însemna pentru n u m ă r u l populaţiei şi pregăt i rea ascultători lor , decât un eve­n imen t firesc.

Pe alocuri t recerea noas t r ă a fost prilej de zgu­dui toare în tâ lni r i .

La Bacău, din căsuţa cu l ivadă, a m scos din u m b r a perdelelor t rase , la lumina vieţii de afară, poetul acela fără pereche al desnădejdilor provin­ciale care e Bacovia. S ingura t ic , neş t iu t de con­cetăţeni , bolnav şi cu barba crescută în tuneca t pe f igura aceea străvezie, cu ochii stinşi ; poetul mahalale lor mocni te în ploaia toamnei , a privi t cu spaimă avalanşa noas t ră t inerească isbucnită în tăcerea cămări i lui, ca o hoardă barbară . Şi poate va r ă m â n e a u n a din cele m a i însemnate bucuri i ale celor ce au fost acolo, ropotul înde­lung de aplauze, ce au acoperi t lectura litaniilor sale, pe scena teat rului din oraşul unde necu­noscut , îşi s t recura fiinţa puţ ină pe lângă zapla-zuri cu vişini înfloriţi. De-ar fi numa i pentru valul de înt iner i re , ce-a înviorat a tunci ca un vân t pri-măvă ra t i c chipul de sfânt bizant in al lui Bacovia, şi încă d rumul nos t ru în acel t â rg moldovenesc, ar r ămâne neu i ta t , pentru noi , t recă toare păsări călătoare , pe acolo unde bura toamnei a stors ge­mete de desnădejde, unu ia dintre cei ma i nedrep­tăţiţi poeţi ai t impulu i .

D U P Ă O E X P O Z I Ţ I E G R I G O R E S C U

G R I G O R E S C U şi cu el toată a r t a plastică n ' a r e încă par te în ţ a r a românească . Ar ta are o meni re socială şi , ca să vorbească mul ţ imi i , adân­cile sale graiur i au nevoie de u n amvon şi de u n templu . Nu exis tă încă o galerie na ţ iona lă . Şi nici conşt i inţa mora lă a acestei necesităţ i n ' o are politica noas t ră . Pânzele şi sculpturi le, câte sun t , in t ră astfel în case par t iculare şi, în câţiva ani , a r t i s tu l care le-a creat dispare din conşti inţa pu­bl ică . F rumuse ţea zămislirilor lui r ă m â n e o vagă amin t i re sau o pipernicire mesch ină circulând pe cărţ i postale i lus t ra te .

Deaceea, ini ţ ia t iva Fundaţ ie i (Principele' Carol» de-a suplini rolul unei galerii na ţ iona le pr in t r 'o succesiune de expoziţi i comemorat ive adună în juru-i toate cuvintele de recunoaş te re . Ni-a dat p â n ă a c u m o privire colectivă a încercărilor de a r t ă m o d e r n ă , delà începutul veacului t recut şi

o expoziţie «Grigorescu». î n t â i a ni-a in teresa t prin apar i ţ ia a o s u m ă de pânze, cu greu aduna te din case par t i cu la re , şi de n u m e de m u l t u i t a t e . A douan i - a în f ă ţ i ş a t , în tablouri şi conferinţe, u n Gri­gorescu mij lociu. Multe din pânze ar fi pu tu t fi s emna te de oricare al t ar t is t . Ne îngăduim aceste constatăr i fiindcă socotim că o expoziţie de felul acesta nu-şi are rostul decât în prezentarea , pe cât se poate, a ceeace e unic în opera unu i pictor . Celelalte lucruri însemnând fazele dibuiri lor, rea­lizări prin tehnică de împrumut , în t ranzi ţ ia către sine însuş, r ă m â n , oricât de meşter execu ta te , la periferia operii . Accen tuăm acestea fiindcă pentru noi Grigorescu din epoca Barbizonului înseamnă n u m a i o fază de pregătire tehnică şi de realizări care, faţă de cele inspirate m a i apoi din pământu l românesc , s tau pe planul al doilea. Centrul operii lui îl ocupă ciobanii, tu rmele , fetele şi carele cu

25

© BCU Cluj

boi. Acolo în t ihna cotropitoare a lumini i , în rit­muri le domoale ale mişcări i , în senină ta tea înaltă a expresiei , e mare le acord al ar t is tului cu na­tu ra poporului nos t ru . Acolo e Grigorescu cel u n i c .

Negaţia unicităţi i lui ne -am obişnuit s'o auz im în cafeneaua nemul ţumi ţ i lo r . I-se cere, postum, ce n ' a avu t de gând să dea. I-se obiectează că ţărani i lui sun t «poetici», adică nu sun t murdar i şi au u n aer de distincţie bă tă toare la ochi. Pentru a t â t de temeinice mot ive , esteţii noştri ar nimici d in t r ' un condeiu pe Bôcklin, dacă ar trăi în Ger­man ia , unde marele colorist al i realului e adora t , iar pictorii şi poeţii şi l-au ales maes t ru . Tot astfel «irealismul» sculpturii lui Phidias ar fi greu să le int re în voie. Nicăeri esteţii n u sunt ma i pre­tenţioşi decât înt r 'o ţ a r ă t â n ă r ă ca a n o a s t r ă : aici au cu dânşii complicitatea lipsei de mediu ar t is t ic , a lipsei de m o n u m e n t e şi de muzee care să le fi şlefuit s imţuri le şi să le fi a ju ta t înţele­gerea . «Rafineria» exage ra t de critică e astfel rezul ta tul needucaţiei ar t is t ice. Pen t ru educaţ ie , Grigorescu a lucrat tocmai cu ceeace, în deosebi,

i-se reproşează: mult ipl icarea neconteni tă a câ­torva din motivele sale iub i t e : ciobănaşi , care cu boi.. . In locul reproducerii tehnice, s tângace , era de preferat, credem, să avem aceste motive în n u m ă r m a r e , variate de însuş pictorul . Dar là izvorul acestor var iante s tau câteva capodopere ce alcătuiesc unic i ta tea lui . Nu e ra un realist să se fi mu l ţumi t cu orice, morocănosul moşneag care colinda zile şi săp tămâni plaiurile prahovene, în cău ta rea unui t rup frumos de fată, a unu i me­s teacăn, a unu i bou, a unei t u rme de oi. Şi n ' a creiat chipuri de indivizi , ci t ipuri de rasă . In această concepţie, an t ică dacă voiţi , stă ta ina operii lui, semnificaţia ei estetică şi etică totde­odată . Viziunea lui depăşeşte to tdeauna real i ta tea , o modelează şi o ridică t reptat spre idealul artei tipice a celor vechi . Ţăranca lui e vedenia unei zâne înfăşurată în straie româneş t i . Ciobanii iui au s ta tura şi a t i tudinea eroilor antici cu ochii adânciţ i în e te rn i ta tea senină . Neamul nostru însuş se ridică, prin el, la expresia pură a unei armonii divine. Opera lui Grigorescu e i luminată de această profetică viziune ce o face unică pentru noi .

C R O N I C I L I T E R A R E ION P I L L A T

Ii

P E A R G E Ş IN S U S de

Aristarc LN lirica românească împărţ i tă între u rmaş i i li­

r ismului eminescian, di luat ca u n vin bun în care, cu cât ai bea ai tot t u r n a apă la loc, şi între ză­natici i creatori de l i teratură delà Misissipi, d-1 Ion Pillât a ţ i nu t d rumul drept. Argeşul d-lui Pillât curge între Olt şi Misissipi. D-1 Pi l lâ t a păstrat din l i teratura «veche» sinceri tate şi bună credinţă, melancol ia pământu lu i după seceriş şi-acea înţe­leaptă t r is te ţă care cân tă în Doină şi în Mioriţa, folosind a tmosfera creată de l i t e ra tu ra «nouă» nu­m a i pent ru a amplifica sent imentul băşt inaş şi e tern omenesc , cu senzaţii subtile şi imagini care să poată reda concret , imater ia l i ta tea lor delicată şi abs t rac tă .

D-1 Pi l lâ t a păs t ra t astfel, îmbogăţindu-1 cu o cadenţă specifică şi încântă toare , r i tmul clasic şi versul regula t pe care-1 cultivă cu dragoste ca pe-o moşie s t rămoşească .

In aces t vers a in t rodus însă nou ta t ea expre­siei şi îndrăznea la ei, înnoind cu u n dar nou, cuvântu l vechiu, căru ia i-a dat prin context un înţeles mai bogat , m a i cupr inzător .

Farmecul poeziei d-lui Pillât n u s tă astfel în t r 'o eroare gramat ica lă sau într 'o greşală de r i tm, a m ­bele cu adânci intenţii psihologice, nici în vederi cinematografice cu n u m e din at lazuri de geogra­fie, — pline desigur şi acestea cu realizări filozo­fice şi mist ic profetice, nevoe m a r e .

D-i Pil lât a rostrui t cuvântul românesc , desfă-cându-1 din pojghiţa întrebuinţări i banale , — şi ast­fel a găsit în el sonorităţ i de' meta l s t ră in .

«Pe Argeş în sus» e u n frontispiciu prea îngust pentru ceeace cuprinde subt e l . Volumul acesta al d-lui Pil lât este u n cântec al Trecutului , al poeziei aceleia discrete care 'nvălue tot ce-a fost în t r 'un fum albastru care farmecă.

Sentimentul t recutului evocat chiar în împreju­rările de vieaţă proprii poetului, nu este micşorat pr in aceasta , a tunci când elementele de evocare sun t caracter is t ice, şi când sunt rechemate cu pu­te re , fiindcă acest sent iment ca orice sent iment

profund şi nes t r ămuta t omenesc este legat in t im de vieaţa celui ce-1 evocă. Prin in t imi ta tea ele­mentelor evocatoare, el câştigă în intensitate şi în puterea de a emoţ iona . In decernerea acestor e lemente însă este nevoie de u n bun gust rafinat , de o delicateţă sufletească superioară , de o sensi­bilitate puternică şi o memorie afectivă justă care să conserve neslăbită senzaţia puternică şi general omenească.

Altfel uşor se poate cădea în t r 'un jurnal pur personal, care prin aceasta să nu ne intereseze, fiindcă r ă m â n e m a t , fără rezonanţă , fără evocare.

D-1 Pillât are toate calităţile cerute pentru a izbuti fermecător în evocarea t recutului , adăogând la ele o desăvârşi tă a r tă a versului , şi u n frumos vocabular de cuvinte prin care contribue la creiarea atmosferei genera le :

«Acolo unde 'n Argeş se varsă Rîul Doamnei Şi m u r m u r ă pe ape copilăria mea , Ca Negru-Vodă, care descălecând venia, Mi-am ctitorit vieaţa pe dealurile toamnei .

Prin viile de aur ca banii dintr 'o salbă Pe al colinei mele împodobit pieptar, Inchis-am fericirea în s t râmtul ei hotar De nuci bogaţi în u m b r ă , umbrind o casă albă.

Acolo 'n pacea nopţii pe drumur i de podgorii Am mers tăcut alături de carele cu boi Când n e a u a lumii ninge pe sălcii în zăvoi, Când şopoteşte valea de cântecele mori i .

Şi tot visând la vremea când înfloriră teii , Pe când îmbracă ţ a r a al iernii alb suman , Să desluşesc cum piere trecutul an cu an Pe drumuri depărtate sunându-ş i clopoţeii».

(Ctitorii).

Sentimentul trecutului crescând în u r m a noa­stră , e firesc să vie cu toată bogăţia de naivi tate

26

© BCU Cluj

şi curiozitate pueri lă a anilor noştr i de copilărie. Pen t ru d-1 Pillât la vârs ta de 30 de an i , t recutul înseamnă mai mul t copilăria, cu toate noţ iuni le ei primitive care s 'au săpat adânc în sufletul virgin şi n o u . Şi c u m aceste prime noţ iuni sunt legate mai ales de n a t u r a în care a crescut, d-1 Pillât evoacă acest cadru al na tur i i , poetizându-1 cu me­lancolia sent imentelor copilăriei care n u mai este.

Paste lul d-lui Pillât n u are o intenţ ie descrip­t ivă, nu u rmăreş te tabloul în sine ca tablou. Ca­s tanul cel mare , viea, cireşul, biserica lui Horia, căsuţa din copac, c ămara de fructe, casa din deal, e t c . . (toate motive de inspiraţie şi subiecte dei pastel) fiind noţ iuni creiate în copilărie, arunci când imagina ţ i a e hiperbolică, şi ochiul sensibi-pentru a aduna toate detaliile primei senzaţi i , de­vin simboluri , iau proporţii de fenomene univer­sale, legate nes t r ămuta t de vieaţă .

In sufletul autorului-poet , «cireşul» pe care 1-a văzut întâiu în vieaţă , pe care şi-a u rca t nebu­neş te sburdălnicia copilăriei, ia impor tan ţa unui s imbol , e cuprinzător ca însăş no ţ iunea de cireş. Şi cu cât impor tan ţa aceasta e mai exagera tă şi r eda tă cu mai m u l t ă credinţă, iar sensibilitatea copilului ma i receptivă, puterea de evocare este mai m a r e , şi mai generică, mai interpretat ivă.

In rapor t cu n a t u r a care r ă m â n e aceeaş pur­tând în amin t i rea noas t ră tot decorul copilăriei, oameni i pe care i-am cunoscut în cadrul ei, abia m a i sun t sau nu ma i sun t deloc. Dacă viteza o poţi aprecia în funcţie de u n punct fix, noţ iunea t impului apare nemiloasă şi devastatoare în amin­t i rea care regăseşte laolaltă n a t u r a ce ma i este încă, şi oamenii care nu ma i sun t de mul t .

De-aici o melancolie poignantă , care te poate duce uşor la banal i ta te , dar pe care d-1 Pillât o s tăpâneşte cu un meş teşug şi o s imţire r a ră . «Şi când, târz iu , lungi umbre se vor culca pe lunci, Când gol va fi cireşul iar cerul plin de stele, Bunicei i-aş aduce acasă coşuri grele. . . De-aş mai avea bunică şi sufletul de-atunci !

(Cireşul). s a u : In drumul lor spre zare îmbăt rân i ră plopii. Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi. Nerăbdător bunicul pândise delà scară Ber l ina legănată prin lanuri de secară . Pe-a tunci nu e rau t renuri ca azi , şi din berlină Sări, subţire-o fată în largă crinolină.

Şi cum şedeau. . . departe un clopot a sunat , De n u n t ă sau de moar te , în tu rnul vechiu din sat Dar ei în clipa as ta s imţiau că-o să r ămână . . .

De mul t e mor t bunicul , bunica e bă t rână . . .

«Ca eri sosi bunica. . . şi vii a c u m a t u : Pe urmele berlinei t r ă su ra t a s t ă tu . Acelaş d ru m te-aduse prin lanul de secară. Ca dânsa tragi în dreptul pridvorului, la scară .

Şi cum şedeau. . . departe un clopot a suna t — Acelaş clopot poate — în turnul vechiu din sat. . . De n u n t ă sau de moa r t e , în turnul vechiu din sat».

(Aci sosi pe vremur i ) .

In această poezie d-1 Pillât reuşeşte să facă, simplu şi clar, cea mai romant ică şi delicată evo­care a t recutu lu i .

Delà această împletire a umbrelor de copaci la umbrele celor dispăruţi , e scur t d rumul până cu panteismul care le contopeşte, aşa cum este în m i n u n a t a real izare Mormântu l , unde este vorba despre bunicul poetului :

«Te-ai cununa t cu m o a r t e a ce 'n basmi.l Mioriţei Păstorule de oameni , bunicule . Acum Eşti zumzet de albine şi 'mprăşt ia t parfum In viea îmbăta tă de înflorirea vieţii.

Te-a biruit pământu l , dar l-ai însufleţit Şi 1-a pătruns iubirea-ţi de ţa ră , ca s ămân ţa . Stejarilor prieteni le-ai dărui t fiinţa Şi sângele ce curge cu seva înfrăţit.

Pe lângă aceste poeme de simţire fină şi caldă care urcă paginile de pastele la rangul de insigne a unu i sen t iment , ciclul «Bătrânii» cu calităţile lui de l imbă, de vers , de invenţ ie poetică, ne apare to tuş retoric şi di luat . Evocarea lor n u u rmăreş te proporţii epopeice, iar în amănun tu l in t im, poezia e desprinsă de subiect şi r ă m â n e , frumoasă, a lă tur i .

In d rumul l i teraturi i de întoarcere la matcă , după ce a încercat să bea haşişuri şi opium, vo­lumul d-lui Pil lât este un s impatic şi bătrânesc conac boeresc.

Pr in el l i te ra tura românească îşi capătă un aport specific, cu un caracter bine precizat, care poate însemna un fir colorat apar te în împlet i tura li­teratur i i universale.

Iar în istoria vieţii româneş t i , volumul d-lui Pillât va păstra poezia curţilor boiereşti şi a vieţii de demult delà moşi i , ca pe nişte flori culese din ale lor grădini între ziduri . Farmecul acestei poezii începe a creşte, fiindcă în prefacerile sociale de astăzi vieaţa aceea a in t ra t în istorie, şi trăeşte numa i în amint i r i le noas t re .

P O E T U L C R O I T O R E S E L O R de

G. Topărceanu

IN «Prologul» din n u m ă r u l t recut al acestei re­viste, Dracul spunea în t r 'un loc :

Am fost şi 'n ţ a r a voastră, cu feerii nefaste, Banal izând pe vremuri în şase acte proaste, In care este vorba, ici-colo, de-un cocoş... Această aluzie în t reacă t la Cocoşul Negru, —

tragica pilulă P ink a d-lui Eftimiu de pe vremur i ,— a a v u t ca u r m a r e u n articol prin care sun t învi­nu i t că «pastişez» pe autorul Cocoşului şi chiar m ă «indentific» pe alocurea cu el.

Art icolul n u e iscălit (prudenţa s t ru ţului ) . Dar

fiindcă e foarte acru şi ag ramat , bănuesc că a fost scris de d-1 Victor Eft imiu.

* Mai întâiu , care a n u m e este opera cu care m ă

«indentific» ? Autorul art icolului spune că Dracul meu «vor­

beşte întocmai ca Dracul din Cocoşul Negru şi Prometeu».

Ia tă o recomandaţ ie cam proastă pentru cele două «tragedii» ale d-lui Eftimiu. Căci dacă Dracul

27

© BCU Cluj

meu vorbind «Întocmai» ca 'n cele două tragedii reuşeş te să creeze un prolog humor i s t i c , — asta înseamnă că acele două tragedii sun t humor i -st ice. . . Se poate u n a ca a s t a? Noi ş t iam doar, delà d-1 Lovinescu şi alte pene inspirate direct de d-1 Victor Eftimiu, că d-1 Victor Eftimiu este o sinteză de Goethe şi Shakespeare într 'o gali-nacee neagră , indigenă.

Dar Prologul meu în acelaş t imp nu «este decât o reeditare a Prologului la inaugura rea teatrului Comedia» ; — este aşadar totodată «indentic» cu trei capodopere . . . care sun t to tuş diferite între ele

După această probă de logică super ioară , sun t aproape sigur că articolul cu pricina a fost scris de d-1 Eftimiu Victor.

* Să vedem a c u m mai de aproape şi felul în care

m ă «indentific». Dracul m e u , ca şi Dracul d-lui Eftimiu, spune

că fiind la început înger, Dumnezeu l'a prăbuşi t din cer ; şi că de atunci Dracul s'a a ră t a t oame­nilor sub diferite incarnaţ iuni : şarpe, ţ ap , femee, etc .

Nu cumva d-1 Eftimiu se socoate autor al Bi­bliei?

Căci cine n u cunoştea aceste l u c r u r i , — d i n Bi­blie şi din superstiţiile populare, — înainte de a fi lua t contact cu Cocoşul d-sale şi cu Prologul meu ?

Totul e expresia, forma l i terară nouă pe care o dai acestor banali tăţ i mi lenare . Aici se cunoaşte ar t is tul , originali tatea lui, mijloacele de care dis­pune . Iar în această privinţă, m ' a ferit Dumnezeu să s eamăn cu Eft imiu.

Ia tă versurile d-sale (în ordinea în care le ci­tează) :

E r a m şi eu Arhanghel cu aripi arginti i Slujind supus pe Domnul cu zecile de mii . . . ( !) Şi a tunce , fără milă , din cer m ' a prăbuşi t . ... Aşa m ă chiamă sau Belzebut sau Dracul Sau Lucifer sau Diavol sau cum vei vrea săracul De mine , după ţ a r ă şi datini s t rămoşeşt i . . . Piciorul şchiop acuma-i copită de măga r Sau cal sau ţap . . . Plugari i văd pe casă o buhă . Vânători i Un iepure, o broască (!) , un câine or u n ied...

(Oribile ve r su r i ! Mărturisesc că, t ranscri indu-le , — condeiul cu care a m scris Balada popii din Ru-deni s 'a s imţi t ofensat) .

I a tă cum se expr imă şi Dracul m e u :

La începutul lumii . . . , —• E r a m u n fel de înger iscoditor şi m i c . Amesteca t în roiul de îngeri mit i te i , Se vede că odată m ' a m răzleţ i t de ei Şi, p ipăindu-mi t rupul din spirit de iscoadă , A m observat că-mi creşte un început de coadă. ... Fi indcă, deşi înger, eu nu e r am naiv , Fi indcă toată z iua u r l am, — şi pe mot iv Că mi-aş pu tea conrupe cândva vre-un camarad , Stăpânitorul lumii m ' a prăbuşi t în Iad. De-atunci în întuneric , expat r ia t pe veci, Trăind doar printre bufniţi şi printre lilieci, A m născoci t pe vremuri o mie de te r t ipur i : Ca să apar în lume subt felurite ch ipur i : Când şarpe, când femee, când pasăre, când ţap Cu barbă de călugăr şi piele de h a r a p .

Comparaţ i , vă rog. Fondul e lua t din Biblie şi din superstiţiile populare (nici nu se putea altfel, când e vorba de Sa tan) . Dar pe când d-1 Eftimiu, fericit că a da t peste pleaşca acestor banalităţi ale pa­

tr imoniului comun începe să vadă iezi, câini , broaşte şi iepuri pe, c a s ă , — D r a c u l meu încearcă să dea o interpretare nouă şi humoris t ică vechilor superstiţii şi uzatelor date biblice.

Asta în ce priveşte fondul. In privinţa formei, a tonului , a expresiilor, —

după cum uşor se poate verifica, toată «indenti-ficarea» se reduce la un s ingur cuvân t : «Eram...»

«Metoda cea ma i bună pentru demonst rarea unei pastişe este amestecarea versuriloi modelului cu ale imitatorului». (Modelul este d-1 Eftimiu, imi ta to­rul eu . . . ) .

După această metodă , versurile mele sunt «ame­stecate» în aceeaş m a r m i t ă cu Cocoşul d-lui Ef­t imiu,

E foarte uşor . După aceeaş metodă s 'ar putea «demonstra» că toată producţia versificată a d-lui Eftimiu nu este decât o lungă pastişă după Alec-sandri , Bol int ineanu, Conachi şi alţ i i . Despot-Vodă, F â n t â n a Blanduziei , e tc . , sunt scrise tot în ver­suri iambice de 14 silabe. E versul cel ma i comun ca factură şi nu există poet român care să nu-1 fi ut i l izat .

Ia tă , de pildă, o buca tă de 11 versur i : O dormi, o dormi în pace printre făclii o mie ! In cer e svon de clopot şi glas de ciocârlie, Pornind să se scufunde sub no i , în univers . Am semăna t neghina ce creşte.. . creşte.. . creşte. . . Neînt inat şi liber de orice gând pervers. Şi Dumnezeu în noapte a coborît în mine Inar ipându-mi t rupul setos şi gol de t ine, Dar n ' a m clintit u n lucru de două săp tămâni . Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mân i , De ce te uiţi la m i n e ? Mi-e c a m uza t decorul. . . Cu soarele în creştet porneşte Tricolorul !

Am u r m a t «metoda» indicată . P r imul vers e de Eminescu, al doilea de Iosif, al treilea de Radu Cosmin, al patrulea (cel cu creşte. . . creşte. . . creşte...) e din Cocoşul Negru. Celelalte, în or­dine, sunt d e : Mihai Codreanu, Demostene Botez, d-na Claudia Millian, Anghel , Tudor Arghezi , A. Mirea. Ult imul vers (cu Tricolorul !) este sau de Radu Cosmin sau de Victor Eftimiu, — te r t ium non da tur .

Versurile se întregesc, frazele «se înlănţuie» — comme si de r ien était . . . (Şi să se ţ ină seamă că eu a m «amestecat» aici versuri n u n u m a i din doi a u t o r i , — c e e a c e e ra cu mul t mai u ş o r , — c i din opt poeţi şi doi găinari !). Ce probează asta ? Că Iosif a past işat pe Eminescu, Arghezi pe Cosmin, Codreanu pe d-na Millian şi toţi la u n loc pe au­torul Cocoşului ?

Nu. Metoda cea m a i onestă n u era amestecarea versurilor mele , în aceeaş atmosferă de coteţ, cu versuri din Cocoşul Negru. Metoda cea mai onestă ar fi fost a lă turarea corectă a fragmentelor în discuţie, transcrise i n t e g r a l , — p e n t r u ca ceti­torii să-şi poată da seama dacă este în adevăr «reeditare» «întocmai» — «indent ic»—sau o simplă g lumă de cafenea bucureş teană.

Autorul articolului spune că, în Prologul tea­trului Comedia, «se recomanda publicului craio-veân să n u caute în tea t ru lucruri care nu exis tă aevea : Nu căutaţ i parfumul în flori de mucava . Să nu deschizi umbre la când ploile te-apucă. . . Să nu mângâ i regina căci poartă o perucă !

28

© BCU Cluj

şi a d a u g ă : «D-1 Topîrceanu recomandă ieşenilor acelaş lucru».

Nu. Nu recomandam ieşenilor «acelaş lucru». Di­recţia Teatrului Liber m ă rugase ca, în prolog, să previu şi să pregătesc publicul în vederea unei inovaţiuni teatrale moderniste : apar i ţ ia nudului pe scenă. Deaceea a m scris versuri le: ... Iar dacă nud i t a tea art is t ică nu-i place, E liber să se ducă şi să ne lase 'n pace. Pe câte alte nudur i ce cad, orizontal , Ipocrizia pune perdele de cristal ! ... Nu căutaţ i în tea t ru virtuţi familiare, Nu cereţi Artei ţeluri . . . pe care nu le a r e ! ... Statuile n ' au haine şi îngerii n ' au scufă... Căci e o profanare şi o s tupidi tate , S'arunci un văl impudic pe casta nudi ta te , Să 'mbraci în cămeşuţă un înger de Murillo Şi 'n rochie la modă pe Venera din Milo !

Se vede clar că eu n u «recomandam» publicului ieşan u n aşa de intel igent luc ru : «să nu caute în tea t ru lucruri care n u exis tă aevea»! «Recoman-daţia» pe care o făceam ieşenilor, — cerută a n u m e de Direcţia teatrului liber şi impusă de programul acestui t ea t ru , — n u are nimic asemănător cu re-comandaţ ia d-lui Ef t imiu: nici în forma versu­rilor, nici în vocabular . Toată «indentitatea» şi «ree­ditarea» se reduce l a : «Nu căutaţi.. .»

(Dar apropos: de ce nu-şi republică d-1 Eftimiu prologul? Ar fi fost cu mul t ma i simplu şi ma i ones t ) .

Cu soufleurul are dreptate , — ce e al prostului , e-al prostului ! Amândorora ne-a venit în min te să comparăm sufleurul cu u n sobol, — c o m p a r a ţ i e banală , care îi vine în min te oricui, şi pe care n ' a m evi tat-o din pr imul m o m e n t , de lene. Am fost însă pedepsit, a m căzut în banal i ta te . Şi că­zând în banal i ta te , e ra firesc să m ă întâlnesc nas în nas cu d-1 Eftimiu, exploratorul şi custodele ei pe rpe tuu! . . .

Dar pe când m u z a d-lui Eft imiu, după ce a găsit această metaforă banală , a leş inat de isto­vire în alvi ţa unu i vers anos t :

Iar tu soufleur s impat ic , sobolule supus. . . , •—

Dracul m e u inventează pe aceeaş t emă , u n a după a l ta , încă cinci imagin i , care răscumpără banali­t a t e a celei d in tâ iu :

Tu , câr t i ţă u r b a n ă ! Sobol cu ochelar i ! Tu care 'n faţa scenei, de sub pămân t răsăr i C'un muşuro i în spate ca fratele tău rust ic ! Tu , voce fără t i m b r u ! Surd ină! Tub acust ic Pr in care au toru l vorbeşte cu actorii ! Tu care vii , ca hoţii şi ca conspiratori i , Cu-alura ta suspectă în fiecare noapte Să stai ascuns de lume şi să vorbeşti în şoapte. .

— şi aş ma i pu tea inven ta cu u ş u r i n ţ ă încă două­zeci de imagini pe aceeaş t emă (mar tore mi-s Rap­sodiile de toamnă» şi «Pastelul de i a rnă») , -—dacă ar ma i fi nevoie, în pr ivinţa imagini lor , să probez că Rockfeller nu putea să împrumute o redingotă uza t ă , de la u n negus tor de vechi tur i .

Dacă anon imul alter ego al d-lui Eftimiu s 'ar fi mă rg in i t n u m a i la «Pro log» ,—aş fi sfârşi t aici notele de ma i sus , ca să n u abuzez de ospitali­

ta tea acestei reviste. Dar el încearcă să-mi facă şi psihologia, ins inuând în t reacăt şi câteva inexac­ti tăţi asupra întregei mele producţii l i terare. Fie-mi îngăduit şi mie aşadar să spun câteva cuvinte despre d-1 Eft imiu. (Cu r e g r e t , — c ă c i deşi au ­torul din d-sa e execrabi l , omul e s impatic şi agrea­bil. Dar n ' a m ce-i face: Tu l 'as voulu, Georges Dandin !)

Natura 1-a înzestrat pe d-1 Victor Eftimiu cu u n foarte frumos cap de bărbier subţ i re . Asta i-a de te rmina t şi i-a susţ inut cariera. . . Bietul lui c a p ! In câte feluri, în câte poze, în câte at i tudini s tu­diate n u şi 1-a uti l izat el pentru reclamă, t imp de douăzeci de ani ! Nu exis tă «damă» de var ie teu, care să fi t ras mai mul t profit pe u r m a pulpelor ei minuţ ios fotografiate şi expuse în vitr ină, — ca d-1 Eftimiu pe u r m a nenorocitului său cap în ipostasă de f irmă l i terară. Simplu sau à la Rem­brandt , profil, t ro is-quar ts , din faţă, delà ceafă chiar. . . capul d-lui Eftimiu ani în şir s'a mul t i ­plicat prin gazete, dând fiori de admiraţ ie tu turor croitoreselor din Capitală, cărora le-a creat chiar şi veleităţi de competenţă în l i tera tură .

D-1 Eftimiu are în totdeauna nevoie de rec lamă. In conşti inţa numeroşi lor cetitori de gazetă coti­diană, cari în major i ta te nu cetesc l i teratură , u n scriitor durează n u m a i a tâ ta vreme cât durează rec lama. Fă ră reclamă e mor t , definitiv mor t , chiar de a doua zi . Deaceea, după articolul cu pricina d-1 Eftimiu a şi s t recurat în ziarul la care scrie, — obişnuita «notiţă perfidă». Ştiu cum m ă va «aranja» şi după asta , direct sau indirect prin penele t re­păduşilor, în faţa cetitorilor inocenţi de gazetă. . . Dar pe aceştia îi dăruesc mai dinainte d-lui Ef­t imiu . Oricât de mul ţ i (pe d-1 Eftimiu nu-1 in te­resează cal i tatea, ci n u m ă r u l lor) , ei nu exis tă pentru l i t e ra tură : u n zero sau u n milion de zero — tot u n a . Iar opinia câtorva sute de croitorese, — în ins tan ţa cărora cauza d-lui Eftimiu e ma i di­na in te c â ş t i g a t ă , — n u - m i face nici cald nici , ca să zic aşa, rece. Pent ru ele, poate să r ă m â n ă pe veci stabili t că eu n ' a m scris decât parodii, că l-am «pastişat» pe d-1 Eftimiu şi pe d-1 Radu Cos-m i n , etc . , e tc . Ii las această satisfacţie.

Poet al croitoreselor, t imp de douăzeci de ani d-1 Eftimiu a izbuti t să amăgească şi publicul naiv şi oficialitatea grăbi tă , cu frumosul lui cap. Dar t imp de douăzeci de an i , d-1 Eftimiu a bă tu t în zadar , a bă tu t cu desnădejde la poarta adevăratei l i t e r a t u r i — ş i nu i-s'a. răspuns . Oamenii de gust , cunoscătorii obişnuiţi de l i teratură , chiar şi oa­menii numa i inteligenţi dar ma i puţ in grăbiţ i , — i-au refuzat cu persistenţă sufragiile lor. Iar poeţii şi artiştii adevăra ţ i , până la cel care s imţia în sufletul său numa i o s ingură scânteie din focul divin, au avut oroare inst inctivă de acest geniu al banalităţi i t r iumfătoare .

Să parodiez pe Eft imiu? Imposibil. Nu se poate parodia un autor , care nu-i el însuş decât o pa­rodie a tu turor scriitorilor noşt r i . Să «pastişez» pe Eft imiu? Dar oricât m ' a ş t rudi , mi-ar fi cu ne ­put in ţă să fiu a t â t de banal . Chiar dacă mi s 'ar cere n u m a i o s ingură pagină , tot aş a runca , fără voie, măcar o r imă mai originală •— care mi-ar strica toată pagina şi tot hazul parodiei.

Căci d-1 Eftimiu deţine în l i teratură recordul banal i tă ţ i i .

Lucru curios şi în adevăr vrednic de m i r a r e : în a tâ ta vreme de act ivi tate (aş putea zice, de salahorie l i te rară : vezi lista tu turor cocoşilor chi-lometrici pe care i-a produs), omul acesta n ' a

29

© BCU Cluj

dat , măca r din în tâmplare , — n u peste o idee ori­ginală , dar cel puţ in peste vreo imag ină , o r imă, u n vers, care să scoată capul din bana l i ta te . Ce­titorii (cetitorii cărora m ă adresez acum, nu croitoresele) înţeleg ce le spun.e

Totuş d-1 Eftimiu a avu t «succes» şi are iluzia că a făcut a r tă , l i te ra tură , poezie. Şi n u înţelege ce îndelungă ofensă pentru Artă şi Poezie a fost toată l i teratura şi act ivi ta tea d-sale. Şi nu-şi dă

seama pentru ce, după a ţâ ţ i ani de rec lamă as iduă , nici o revistă l i terară bună din ţ a r ă nu- i mai pu­blică producţii le. . .

Şi va mur i , va m u r i de bă t râne ţe , şi n u va în­ţelege.

Căci dacă ar înţelege — (pastişez în adevăr de as tădată cuvântul unu i cri t ic) , •— în aceeaş clipă s 'ar duce înt ins , să se spânzure sub bustul lui Eminescu în grădina Ateneului .

C R O N I C A A R T I S T I C A

P A L L A D Y , de

Pinx

JTICTURA d -lui Pal lady e în afară de comuna înţelegere a publicului. Nu a tâ t pr in t r 'o violenţă de sent iment şi pr intr 'o brutali tate tehnică per­sonală , cu care de altfel publicul a început a se familiariza în u l t ima vreme ; — cât prin ochiul cu totul subiectiv şi m â n a nervoasă , neobişnui t de impetuoasă şi fugitivă în expunere .

Compoziţia şi stilul, în opera sa sun t ma i mul t o a lură , susţ inute de spontanei ta tea de sent iment şi de real izare, atunci când sent imentul nu-1 pă­răseşte înainte de a-şi fi organizat tehniceşte ta­bloul. Toate s t răduinţele compoziţiei sale, constau în a prinde în grup şi mişcarea elementelor com­ponente ale unu i tablou ; n a t u r ă moar t ă , flori, cărţ i , stofe, inter iorul cu mobile ; în siluete ne­de te rmina te , în t r 'o atmosferă de coloare învălui­toare şi mişcă toare . De aici, acea lipsă de deter­minare a figurilor caracterist ică operei sale, de aici această fluiditate în desen şi în coloare.

D-1 Pallady prinde aspectele colorate pr intr 'o sen­sibilitate raf inată până la viciu, din acest punct de vedere al realităţii subiective.

In studiul operelor clasice, criteriul estetic cădea asupra conţinutului tabloului , (descripţia naturi i ) — n a t u r a fiind s ingura ispititoare a artişti lor. Ştiinţa modernă a ra tă însă că n a t u r a nu are modelele ei fixe, că totul e în f rământa re , într 'o succesiune nesfârşi tă de forme cu o indefinită var ie ta te . Na­tu ra din tablourile d-lui Pal lady nu lipseşte, sau ma i bine zis nu exis tă ca la clasici descrisă, şi nu formează conţ inutul tabloului , ci păstrează din

descripţia formelor şi colorilor, a t â t cât e nevoie ca senzaţ ia pr imită din n a t u r ă să nu-şi câştige u n contact îndelung de anal iză care să ducă până la reprezentarea reală a lucruri lor . Natura r ă m â n e fugărită în tablou de căldura senzaţiei . Iar aceas tă căldură a senzaţiei face ca lucrurile din tablou, prin reprezentarea lor, să nu fie obiectul ar t is t ic , ci mediul în care corespondenţa între diferitele e lemente ale tabloului încheagă tabloul , prin un i ­ta te şi acord de senzaţi i , expr imate din a rmon i ­zarea colorilor.

Astfel, criteriul estet ic nu cade asupra obiec­tului pictat . Nu ceeace se află pictat , ceeace se vede, este valoarea picturii d-lui Pallady, ci in ­vizibilul ce e m a n ă ca senzaţ ie , este adevăra ta va­loare. Florile d-lui Pallady n u sun t flori. Sunt senzaţi i colorate care de termină pentru ochi floarea pic ta tă . Chiar nuduri le care sunt realizate oare­cum plastic, şi ele în u l t ima anal iză sun t pre texte de îmbinări şi a rmonizăr i de colori. In aceas tă l imită , d-1 Pallady a t inge în a r t a românească rea­lizări de m â n a întâiu, încă n u bine şi îndestul gus ta te de mare le public fiindcă cer o educaţ ie art ist ică pe care, fireşte, maşinări i le d-lui Costin Petrescu deopildă, nu au putut-o pregăt i .

Deaceea socotim trebuincios, după această scur tă semnalare a expoziţiei închisă la începutul acestei luni , să revenim cândva, ma i s tărui tor , a sup ra unu i ar t is t din neamul acelor, ce nu fac concesii nici marelui public nici modelor t recă toare , delà u n sezon la a l tu l .

F R I T Z K I M M de

Oscar Walter Cisek

xTlRTA minorităţ i i ge rmane din Român ia de azi are , de sigur, două înfăţişări ce se contopesc n u m a i în individualităţile de frunte. în tâ iul aspect preli­mina r e spiritul care leagă atmosfera inter ioară de cugetul totalităţii poporului ge rman , al doilea e expresia e lementară ce se naş te ca organismul firesc al unei^ plante în ţ a r ina îmbelşugată a Ro­mânie i . Adevăratele personalităţi art ist ice, apărute printre Saşii din Ardeal, Şvabii 'din Banat şi Ger­manii din Bucovina au avut întotdeauna de înlă­tu ra t acest dual ism prin forţa eului propriu, dacă n u voiau să se cufunde într 'o criză, când mai îngăduitoare producţiunii , când acută . împăciuirea

acestor două suflete artistice e şi pentru Saşii din Ardeal o veşnică problemă, dacă chiar ul t imile generaţ i i au dat în la rgul d r u m al artei lor câţ iva reprezentan ţ i , cari par ma i desrădăcinaţ i , preocu­paţi aproape n u m a i de curentele din Apus . Şi aceşt ia s t r âng chiar în preajma artei lor mul te e lemente pr imare ce formează împreună construc­ţ ia in ter ioară a tendinţelor răsfrânte şi redeşte­ptate de a tâ tea ori în cuprinsul acelui un i ta r bloc de cul tură , însemnat pe ha r t a Europei de către Germania şi Austr ia . Nu poate fi vorba, prin u r ­m a r e , n u m a i de o modă , când pe străzile Braşo­vului şi ale Sibiului se vorbeşte de Expresionism

30

© BCU Cluj

sau de Psihanal iză , când se găsesc norme identice pentru Klimsch, Gutersloh, Seewald, Rechstein şi pentru t ransi lvănenii K i m m , Eder, Csaki-Copony şi Konner th . Nu poate fi vorba nici de o ieftină inf luenţare, nici de imitaţ ie fără valoare, ci t re­buie să socotim ca o înrudire inter ioară , cu aceleaşi cauze, cari îndreaptă viz iunea artist ică spre un ţ inu t comun. Neapăra t : exis tă destule contacte cu alte popoare. Nimeni n u va nega aceas ta , cum nu se poate nega ca a r ta unui artist mare , ca bunioară desenul lui Pablo Picasso, a r ămas u n fel de loc de pornire pentru în t reaga plastică nouă europeană , deschizând par ' că o poar tă spre o expresivi tate necunoscută încă.

Rupând chiar cercul artelor plastice înfăptuite de minor i ta tea g e r m a n ă din Român ia n o u ă şi în deosebi de Saşii din Ardeal, braşoveanul Fritz K i m m r ă m â n e o forţă reprezentat ivă, cu toate că nu e în vârsta caracterist ică pentru matur i t a tea absolută a realizărilor mar i . N'are încă patruzeci de an i . E, de s igur , u n d rumeţ . Totuş calea s tră­bă tu tă până a c u m a fost lărgi tă şi b inecuvânta tă la mul te popasuri , cari pentru alţii a r fi a juns să dea conţ inut unei vieţi întregi . Predest inarea lui a fost linia, desenul. Nu trebuie u i ta t însă, că e unu l din acei pictori, cari posedă u n s imţ foarte diferenţat pentru puterea colorii curate în înghe-mui rea expresiunii , în soliditatea formelor. Tocmai cariera de pictor i-a adus primele succese mari la Budapesta , unde în t r 'un s ingur an — era în 1914—a pr imit trei distincţiuni : Premiul Nadâ-nyiné , Premiul Harkâny i şi o bursă da tă de Statul u n g a r . Dar în pictură n ' a ajuns încă la o desbă-ra re necondi ţ ionată a valorilor de elementele ce se pot învăţa şi ce pot fi meşteşugi te şi de alţii, pe când desenurile sale sunt proiectările tar i ale unei individualităţi coapte, care par 'că nici nu mai s t răbat ocolul prin intenţi i mai puţ in legate de orizontul inter ior .

Desenatorul Fritz K i m m e un fenomen deosebit e un capitol apar te în cuprinsul României , iar se­r iozi ta tea străduinţelor, de care s'a lăsat să fie fanatic condus în ul t imii ani , e chezăşia cea mai bună pentru desvoltarea artei sale în viitor.

Cu ochi pătrunzători K i m m şi-a însuşit mul te mijloace de expresie, care predomină în a r ta mo­dernă . Pent ru el Degas şi Legrand înseamnă mul t . Pu te rea sintet ică a liniilor în ar ta japoneză a fost poate chiar u n centru subconşt ient în primele sale înfăptuiri caracterist ice, căci s'a îndreptat consecvent spre dezolvarea planurilor în masivi­t a tea linii.

In desenurile lui K i m m întretăierea şi expre­

sia apăsa tă a liniilor, clădesc spaţiul , a t rag a tmos­fera. Simplicitatea mijloacelor întrebuinţate întă­resc volumul motivelor. Orice anecdotă sau e lement povestitor e ignorat delà început. Valoarea u m ­brelor r ămâne relativ redusă. In adânc imea largă a atâtor desenuri , cari dau scenelor delà cursele de cai o vieaţă cu totul neobişnui tă şi d inamică numai subiectul e acelaş ca la Degas — felul cum linia rezumă mişcarea , întregeşte aerul din jurul scheletului principal al compoziţiei. Dar nici u m ­brele nu sunt «suprapuse». Ele susţin întâietatea linii, sunt scările ce leagă întregul atmosferic.

Cine cunoaşte a r ta modernă cu toate mijloacele ei de expresie, dar şi cu disarmoniile cari se nasc a tâ t de uşor între structurile şi tendinţele diferitelor planuri , va şti să preţuiască îndeajuns un i ta tea în aceste desenuri , echilibrul lor.

Massivitatea formelor nu e des t rămată de vi­goarea inter ioară, de o spiritualizare abstractă . Iar exponentul intelectual , care, de sigur, a avu t u n rost netăgădui t în miile de desemnuri lucrate de K i m m , nu a împrăş t ia t niciodată puterea elemen­ta ră , glasul pământulu i , ceeace s 'a în tâmpla t câte­odată chiar la Degas şi la Liebermann. (Comparaţia aceasta, neapăra t , nu ţ inteşte asupra valorii totale, ci ar vrea să fie numa i i lust ra t ivă) . Şoselele ne­sfârşite, câmpiile largi şi pierdute în imensi tatea zări i , apele înfiorate de lumină r ă m â n bucăţi însu­fleţite cari , fie chiar a tacate de vârtejul vieţii, t ind spre o linişte ma re . (Deaceea ni l ' am putea bine închipui pe Fritz K i m m ca ilustrator indepen­dent al romanului chinezesc «Wang-lun» de Alfred Dôblin). D e s i g u r , însă, puterea sa neobişnui tă de sintetizare şi-ar găsi mul te posibilităţi noui în do­meniul graficei.

In u l t imul t imp a r ta lui Fri tz K i m m pare a fi in t ra t într 'o fază nouă . Planuri le sunt văzute mai sculptural , umbrele rotunjesc. In câteva nudur i (vezi reproducerea din acest număr ) s 'a îngiïemuit o intensi tate care, fără a în t rebuinţa te rmene su-perlativiste, trebuie n u m i t ă colosală. Trupul ra ­diază s imţăminte încărcate de seva pământu lu i . Mădularele ce tocmai se destind sun t legate par 'că de o putere mist ică. In preajma aceasta orice în­grădire , orice cadru se sparge .

Aflăm, încă odată, că tocmai în h u m ă sun t a tâ tea pariuri t ranscedentale . Gesturile şi formele exagera te , dar cât se poate de solid contura te , sunt aci în slujba unei puteri mai mar i . (Ne aducem aminte de Spaniolul Z u r b a r a n ) .

Omul Fri tz K i m m , pe care de a tâ tea ori îl vezi t recând cu paşii repezi, atraşi par 'că de o ţ in tă sugestivă, prin uliţele întortochiate ale Braşovului , stă ca desenator, neapăra t , în rândul cel dintâiu al artiştilor noştr i .

D R A M A S I T E A T R U L C U S I R J A M E S F R A Z E R, P E U R M E L E D R A M E I

de Ioan Marin Sadoveanu

G J U m u l t înainte de domnia religiilor — cari au desfăşurat-o din ant ichi ta te şi până în evul mediu — d rama a exis tat subt forma embrionară a câtorva gesturi r i tuale, corespunzând unei epoci de credinţe primitive. E vorba de d r ama magică , m a i recentă decât pictura magică , sprijindu-se to tuş pe aceiaş me todă .

Reprezintările grafice, din acest cerc de idei, u i că până la primele luminişur i ale existenţei omului pe p ă m â n t . Astfel toată pictura cavernelor, în majori­t a tea cazurilor reprezintând animale ierbivore, —• zimbrii şi cerbi, h r a n a c l a n u r i l o r — a r e la bază, într 'o foarte mare proporţie, pe lângă instinctele imitaţ iunii şi ale împodobirii , o idee mist ică de

3 1

© BCU Cluj

evocare prin desen şi sculptură (pe oase de r en ) , a. tu turor animalelor folositoare. Şi^toate acestea «în v i r tu tea unui principiu de fizică sălbatecă şi a n u m e că, u n spirit sau un an imal , poate să fie constrâns să se abată prin locurile cari poartă reprezintarea trupului său . Era o soluţie dată preocupării de a asi­gu ra prin practici magice , mult ipl icarea vânatului de a cărui abundenţă ţ inea exis tenţa clanului şi a tribului». (S. Re inach : Cultes, Mythes et Religions, vol . I ) .

Ideea aceasta, a magiei s i m p a t i c e — a cărei s t ruc­t u r ă nu o putem anal iza aci •— se întinde atotstă-pâni toare până la organizarea disciplinelor religi­oase, cari o învăluesc, dar n u răuşesc să o înfrângă. Ba ceva ma i m u l t : ea s t răbate până la noi, făcând să supravieţuiască, în anumi te practici populare toc­mai acele rudimente ale dramei magice , disparate, a căror origină, t rebuie căuta tă mul t în u r m ă .

Vânătorii şi pescarii cavernelor, din mag ia acea­s ta s impatică au practicat ma i ales plastica. Se bă-nuesc n u m a i , la ei, câteva cuvinte de invocaţ iune.

Danţul , cântecul şi gestul mag ic — drama m a ­gică, în t r 'un cuvânt — aveau să apa ră mai târziu ca apanagiul primilor agricultori .

In formidabila geografie de moravur i şi credinţe a învăţatului James Frazer*) , printre paşti întretă­iaţi ai tu turor neamuri lor pământu lu i , urmele dra­mei acesteia rudimentare se pot u r m ă r i .

Ne propunem să le întovărăşim, o clipă. Amin t i am cândva, tot aci , de câteva piese bine

cunoscute , cari sunt clădite fie din închipuire, fie din ne îndurate analize sufleteşti şi proiectate pe acest fundal de mist icism popular, al dramei ma­gice păst ra te inconştient , de obiceiuri.

Să pomenim de : «Visul unei nopţi de vară», a lui Shakespeare şi de «Domnişoara Iulia» a lui Strind-berg. Să le r e în semnăm r i tmul . Amint i rea fiecăruia va putea astfel, pe fiecare dintre ele, să le ducă pe firul tors până la caer ; acolo abia, va putea ve­dea până în ce adâncuri le s t răba t rădăcini le .

In «Visul» lui Shakespeare, se desface sufletul pă­dur i i : e un iureş .

In «Domnişoara Iulia» a lui Strindberg, se sfărâ­m ă o f i in ţă : sun t demoni . Amândouă se petrec în noaptea sfântului Ion (apusean) •— deci în pr imă­va ră târzie . . .

Sărbătorile culturilor silvestre şi agrare s 'au risi­pit pe an i , în totdeauna şi pretutindeni, în pasul reînvierii şi morţi i vegetaţiei . De la gestul braţului care a runcă s ămân ţa în ogorul sfânt, plin de făgă-dueli şi până la gestul braţului care s t rânge ul t imul snop de grâu, o ideologie primitivă a căuta t să în­t indă, prin orice mijloc, o putere care să asigure omului fericirea şi belşugul , după voinţa sa. Sunt câteva idei, cari se regăsesc în toate aceste sărbă­tori , fie că s 'ar numi ateniene Anthesteri i , fie ro­m a n e Saturnale , fie babiloniene Sacaee.

Majoritatea lor însă corespunde re învierii vegetaţii . Popoarele creştine cari le-au moşteni t , le-au s t râns în t r 'o epocă incertă care se leagă a tâ t ca anot imp, cât şi ca prescripţii de sărbătorile religioase ale pri­măveri i creş t ine: Pastele . In mijeala primăverii , înainte mergătoare sărbătorilor pascale, Carnava­lul, r ezumă aproape- el s ingur — d e ş i ma i sunt şi sărbători de vară , sfântul Ioan, şi altele m a i în t o a m n ă — toată supravieţuirea dramei magice .

Amănunţ indu-1 , găsim în ele mul te din ideile ge-nerale^ale vechilor concepţii . Mai întâi dantur i le : sun t făcute cu credinţa (aceaş idee de mag ie sim­patică) a n u m i t ă , că spicul va creşte cu a t â t mai

*) J. Frazer: Le Rameau d'or

m a r e , cu cât să r i tu ra va fi ma i na l t ă . In German ia se sare şi se s t r igă : «Creşte in şi creşte grâu»! E, fireşte, f irma cea ma i s implă, dan ţu l acesta din dra­m a de ma i t â rz iu .

In să rbă toarea propriu zisă a Carnavalului însă , a lă tur i de aceas tă cu tumă agricolă, tot alaiul şi jocul se leagă şi de o al tă idee şi a n u m e că, de sănă­ta tea regelui (la t r iburi le primitive) care e şi zeu şi vrăji tor, a t â r n ă regular i ta tea şi belşugul recoltelor şi fericirea poporului . Deci când regele e t ânăr şi în p u t e r e — n i c i o gri je. Insă de îndată ce îmbă t râneş te el t rebuie omor î t . (Cu vremea omorul acesta r i tua l a t recu t a supra a l tora din preajma rege lu i ) . Astfel încât la sărbători le anuale — m ă s u r a t e după mersu l v e g e t a ţ i e i — r e g e l e ales t rebuia şi el omor î t (ales de sclavi , căci în t impul sărbători lor se in te rver teau ordinile sociale) . In a r a m a t a r o m a n ă s 'a păs t ra t acest obiceiu sângeros până la 303 d. Ch. la legiunile t ăbă r î t e , aci la noi , pe valea Dună re i .

Păpuşi le u r iaşe ce se poartă astăzi în carnavaluri le apusene , sun t simboluri le acestor regi vechi , o m o -rîţ i în v i r tu tea unei idei de mag ie s impa t i că : u r i ­aşii J an şi Mieke la Bruxel les , Druon şi Ant igon la Anvers , Gilles la Mons, Gog şi Magog la Londra, Z igant iak i i în ţări le ba^ce, regina Caresma, la Ma­drid, Ursul în Moravia , moşul Carnaval la Nisa.. . (A. More t ) . Trupuri le lor, de pae sau de m u c a v a se rup apoi, se ard , sau se a r u n c ă în apă. . . Astfel cu bucăţ i din ei sau cu cenuşa lor se însemânţează ogoarele, cu gândul că «bătrânul anului acestuia» şi-a t recut puterea divină şi regenera toare în braz­dele n o u ă . In aceeaş ordine de idei, se procedează şi la opera ţ iunea inversă : u l t imul snop cules de pe câmp, se u d ă cu apă şi se joacă , fiind credinţa că în el s'a refugiat spiritul câmpulu i , «sufletul bă t r â ­nului», şi că va s ta acolo până la p r imăvară . (Obicei pract ica t şi la no i , mai ales în Trans i lvania , a t â t de către român i , cât şi de saş i ) .

D r a m a mag ică însă, bine închegată , sub formă de adevăra te scene dialogate, juca tă în câmp sau în sa t la redeşteptarea vegetaţ iei , după somnul h i ­vernal se cunoaş te şi astăzi în Germania , în Pa la ­t ina t şi ma i ales în Bavar ia . I a tă după Frazer , scena aceas ta :

Doi flăcăi, îmbrăcaţ i unu l ca Vară celalalt ca I a rnă , se iau la luptă . Vară , are straie verzi,de frunze şi poar tă în m â n ă o r a m u r ă înflorită ; I a rnă e în­făşurat în b lană , poartă căciulă şi o lopată de cură­ţ a t omă tu l . Fiecare duce după el u n alai de prieteni . La sfârşitul luptei , Vară îl birue pe I a rnă şi îl a lungă . Ia tă şi d ia logul :

VARĂ Verzi , cât bate ochiul, n u m a i verzi sunt câmpii le ,

pre tut indeni , pe unde t rec şi în iarbă cosaşii muncesc de zor .

IARNĂ Albe, cât bate ochiul, n u m a i albe sun t câmpii le ,

pre tut indeni , pe unde trec şi pe zăpadă săniile a lu­necă , şuerând .

VARĂ Mă voi sui în pomul în care lucesc cireşile roşi i . Şi I a rnă va r ă m â n e subt pom.

IARNĂ Ba m ă voiu sui cu t ine în cireşul cel mare Iar crengile lui , vor aprinde focul prin case.

VARĂ Ia rnă , de ce eşti a t â t de t icăloasă Că faci să le ia d racu ' pe babe !

© BCU Cluj

IARNĂ Aşa se 'ncălzesc şi se 'nmoaie babele . Lasă-le să ur le şi să se bocească.

VARĂ Sunt Vara cea s t ră luci toare ; Eu gonesc I a rna depar te , depar te .

IARNĂ Sunt I a rna cea bine îmblănui tă Eu gonesc Vara peste codru şi câmpii .

VARĂ Un cuvânt să nu mai spui , că t e - a m şi gonit Şi pent ru to tdeauna , din ţ inutur i le Verii.

IARNĂ Of, Vară lăudăroasă şi fudulă Nu eşti vrednică să duci nici o gă ină 'nsp inare .

VARĂ Iarnă nu-ţ i mai pot îndura croncăni tul ; Şi nu ma i s tau pe gânduri ;te voi goni cu picioare

şi pumni . . . «Bătaia începe. Vară goneşte pe I a r n ă . Dar în

curând cel învins vine şi umil i t şi mofluz»: Vară , d ragă Vară , îţi sun t rob Căci tu -mi eşti s t ăpână iar eu sun t s luga t a .

«Şi Vară răspunde»: Uite u n gând de seamă , şi vrednice păreri Că eu ţ i -aş fi s t ăpână şi tu doar roaba m e a

Hai , vino 'ncoace Ia rnă dragă , dă-mi m â n a Hai împreună în ţ inutur i le veri i . . . ( B a v a r i a ) E o adevăra tă piesă, r i tua lă . 0 a l tă idee, care se cuprinde în aceste sărbători

agrare şi silvestre este aceea de expulzare a demo­nilor. Atât pe vremea semănătur i lor cât şi a sece­rişului demonii deslănţuiţ i ai câmpului şi ai casei, t rebuesc goniţ i . Se aprinde focul, pentru purificare, se dansează şi se chiuie. Sărbătoarea care corespunde e aceea a sfântului Ion.

Elementul acesta nevăzut în actul na tura l i s t al lui Strindberg, pentru cititorul a tent şi pentru spec­tatorul fericit al unei reprezintări care răuşeş te să dea toa tă atmosfera, până la acele u r m e abia sensi­bile, se desluşeşte. Demonismul t ragic al Iuliei se sprij ină pe demonismul popular din noaptea sfân­tului Ion. In afară de tare psiho-fiziologice, «mai e căldura jilavă şi enervantă a nopţii de vară , con­tactul direct cu veselia şi superst i ţ ia grosolană a servitorilor» demonii prezenţi , aerieni şi străvezii pe care îi bănueşt i în f rângerea eroini i .

Iar «Visul unei nopţi de vară» este un preparat direct, subt o luptă mag ică . Fă ră să-1 gândească, în plină conşt i inţă, cei doi autori întrebuinţează fondul acesta primitiv al dramei păgâne şi magice , înăl ţând pe el, legându-i-se pr intr 'o adâncă intui ţ ie .

In sumara expunere de mai sus , abia a m putu t sublinia câteva idei, s t rânge câteva legături . E to tuş s igur că, în afară de d r a m a religioasă, d rama m a ­gică — redusă adeseori până la câteva gesturi nu ­mai — ne poate u rca până la izvorul subţire al pri­melor născociri omeneşt i , în care sufletul se des-cojia din negur i , de foame, de chinuri , de groază.

C R O N I C A M Ă R U N T A Cu acest număr, Gândirea intră în al

treilea an de viaţă. Nu vom măsura aici drumul străbătut şi puţinele făgădueli pe care cu anevoe le-am putut împlini. Noi tot stă­ruim în credinţa că ceeace am isbutit a rea­liza din această revistă până acum, e numai un început, o dibuire, încă fără statornice urme în mişcarea culturală de astăzi. Vor urma îndreptări;— punând faţă în faţă prima fascicolă apărută acum trei ani la Cluj şi cele din urmă numere ale «Gândirii», ne în­găduim îndrăzneala de a crede că, după mo­destele noastre putinţi şi cu mai săracele noastre mijloace, am oferit cititorului tot ce se putea înfăptui mai îngrijit în vremile de faţă. Un cuvânt bun avem datoria a spune aci prietenilor cari din primul ceas au în-ţele să ne ofere colaborarea desinteresată, şi cititorilor cari au împătrit în puţinul timp delà apariţie, tirajul celui dintâiu număr.

In dorinţa de a lărgi programul Gândirii vom continua a apare tot de două ori pe lună, însă cu numărul paginilor mărit la două coaie, adică 32 pagini, cu preţul de 10 lei exemplarul. Vom deschide mai des paginile noastre problemelor sociale, vom stărui în strângerea legăturilor cu străină­

tatea, publicând în fiecare număr versuri, proză şi articole informative, inedite, scrise anume pentru Gândirea de fruntaşii intelec­tualităţii apusene.

Domnii abonaţi în întârziere sunt rugaţi a înainta administraţiei sumele cuvenite.

R A R E O R I a m citit publicaţie politică păstrată în t r 'un ton a tâ t de r idicat ca «Ţara Noastră» a d-lui Octavian Goga. Politica zilelor noastre e demagogică, mlăşt inoasă şi ant icul tura lă . O des-lănţui re de violente inst incte zoologice. Sub pana d-lui Goga ea capătă u n aspect mora l şi o înal tă expresie cul tura lă . Z â n a etnică a codrilor de brad, care şoptia cândva poetului mari le lui accente sociale, se dăruie în avânturi le articolelor de azi . Puterea lor o cunoaştem de mul t , din acele vânjoase apologii ale românismului ardelean care au alcă­tuit «însemnările unu i trecător» şi aşează pe d-1 Goga printre piscurile ziaristicei noas t r e : Mihail Eminescu şi N. Iorga. Sub vremi şi împrejurări schimbate , cont inuă aceiaş luptă şi se desbat aceleaşi probleme de rassă în lumina înţelesului centripetal al noului Stat. Un glas ma i puternic , izvor ît d intr 'o conşti inţă ma i s igură şi d intr 'o min te ma i clară nu are Ardealul .

De aceea, în ziua când parlamentar i i noştr i , mul ţ i fără să-1 cunoască, au pornit cu omagii spre groapa lui Gheorghe Pop din Băseşti, figura patr iarhului

33

© BCU Cluj

vieţii ardeleneşti , — «paznicul ideii», «omul care a d a t ' n u m a i şi n ' a cerut n i m ă n u i nimic», apare lumi­noasă şi sfinţi tă în evocarea d-lui Octavian Goga:

«Moa'rtea lui Badea Gheorghe ca şi v ieaţa lui şi-a avu t u n rost simbolic. El s'a s t ins sub şuierul gloanţelor ungureş t i , în ceasul când a r m a t a noas t ră îşi începuse d rumul cuceritor. O vieaţă întreagă de sufer inţ i şi amărăciuni şi-a avu t compensaţ ia ei în acele clipe ; şeful desrobiţilor n ' a închis ochii decâ t a tunci când l ibertatea i-a f luturat pe dinainte zâmbetu l feri ci tor . . .

. . .E u n capitol de istorie na ţ iona lă în cripta delà Băseşti . Epigoni ai ţări i mele , duceţi-vă la ea să învăţaţ i dragoste de neam. . .» .

UN mediu art is t ic pentru educarea ta lentelor noas t re plastice nu avem, în afară de câteva aşeză­min te sau, ma i exact , de singurul aşezământ occiden­ta l care e muzeu l Simu născut din jertfa, aproape inexplicabilă în vremurile acestea, a unui s inguratec îndrăgost i t de a r tă . P â n ă la răsboiu, artiştii îşi pu­teau împlini această lipsă călătorind prin mari le centre europene unde banul lor e ra pe a tunci pr imit ca valoare ega lă . Ruina leului a închis şi mari le d rumur i ale ar te i . F rământă r i l e înfrigurate ale cău­tători lor de frumuseţe contemporani deabia dacă m a i a jung până la noi în răsleţe şi palide ecouri . Mişcarea noas t r ă art ist ică r ă m â n e din ce în ce m a i izolată în mediul sărac al ţăr i i , s t ră ină de su­gestiile avânta te ale sbuciumări lor şi zămislirilor de a iu rea . Un mijloc de a le avea , în t r ' un fel, sub ochi , ex is tă to tuş . Sunt bogatele publicaţii de a r tă franceze, ge rmane , engleze, i taliene, ruseşt i . Fie­că ru ia în parte nu- i dă m â n a să şi le procure. Ne gând im la organizarea în acest scop a artişti lor, scriitorilor şi intelectualilor iubitori de a r t ă . Lucrul ar fi s imp lu : cu o contribuţie personală s'ar putea obţine toate revistele şi ziarele s t răine privitoare la a r t ă . In lipsa unu i local propriu, s 'ar alege ca sală de lectură u n colţ de cafenea. Publicaţ i i le , păstrate an cu a n , ar a lcă tu i t repta t o adevăra tă bibliotecă la îndemâna membri lor cercului . Am propune aceas tă idee Ministerului Artelor care, cu câteva su te de mi i de lei, a r alipi o asemenea sa lă de lec­t u r ă şi contemplare ar t i s t ică u n u i a din muzeele ce îi apa r ţ in . Am propune , dacă n ' a m avea conşt i in ţa zădărniciei acestei p ropuner i . Născută din nevoile zilnic măr tur i s i t e ale ar t iş t i lor , ideea aceas ta ne-ar plăcea s'o vedem înfăptui tă din contr ibuţ ia lor . In ju ru l ei s 'ar naş te o a tmosferă de m a i m u l t ă cole­gia l i ta te , de m a i caldă dragoste şi ma i înal tă inte­l ec tua l i t a t e , a t â t de pr ielnică dispoziţiilor crea­toare . . .

Cu două mii de ani în u r m ă ne duce cartea, de curând apăru tă la «Cultura Naţională» a d lui Vasile P â r v a n : «începuturile vieţii romane la gu­rile Dunării.» Problema care a f rământa t mul te capete de învăţaţ i streini şi de ai noştri e a taca tă de da ta aceas ta d i n t r ' u n ' nou punct de vedere care , fiind cel ma i firesc, închide în el şi puterea unei definitive deslegări. Originea şi cont inui tatea noas t r ă istorică a dat , din lipsă de dovezi sufi­ciente, naş tere la teorii controversate , după bunu plac al cărora e r a m azvârli ţ i când din in ima I ta­liei, ca Romani puri , în pustiul unei Dacii în­frânte, când de aici în Balcani ca de acolo, peste

veacuri , să ne pomenim iarăş , in tac ţ i , întemeind dincoace de Dunăre principatele româneş t i . Teo­riile acestea care croiesc după toanele lor abstracte dest inul popoarelor l-au făcut să zâmbească pe d-1 P â r v a n . Dar en igma istorică 1-a preocupat ne ­contenit . Şi savantul , s tăpân pe uneltele moderne ale şt i inţei , a întrebat n u a tâ t cărţile cât pămân tu l însuş. Ani îndelungi de săpături şi de studii au trecut , pământu l spintecat , s 'a deschis, s t raturi le a douăzeci de veacuri s 'au dat la o parte şi i a tă , cetate după cetate îşi a ra tă scânteietoare în lu­m i n a soarelui m a r m u r a ant ică . Rezultatele mi ­găloase ale desgropătorului de glorii t recute s 'au aduna t , orândui te ştiinţific, în 21 de volume şi de studii . Cartea de faţă e o s inteză a lor. Şi un dar pe care omul de ştiinţă îl face intelectualilor ne -specialişti într 'a le istoriei an t i ce : e scrisă cât se poate ma i simplificat, în t r ' un stil ce cochetează cu al cronicari lor .

Din acest punct de vedere, car tea înseamnă o fază n o u ă în scrisul d-lui Vasile Pâ rvan . E u n d rum pe care nu-1 puteai bănui delà stilul dur , încărcat de termeni greceşti şi latineşti , al «Con­tribuţiilor epigrafice», la stilul academic, cu avân t de odă şi veşmân t de poezie abstractă , din «Pa-rentalia» sau din «Au căzut pentru libertate», la m e ­tafizica acelor «Idei şi forme istorice» nepreţuite încă pe cât se cuvine , şi până la car tea de faţă. El ne a ra tă pe savant , pe gânditor şi pe scriitor în suc­cesivă căutare a formei adevăra te .

După dovezile pe care le dă însuş pământu l cercetat , procesul de romanizare al Daciei începe cu cel puţin u n veac ma i înainte de «colonizarea» lui T r a i a n : prin infi l traţ ia lentă a negustori lor şi agricultorilor din imperiu în regiunile barbare , prin împrumutur i le de civilizaţie pe care Dacii le fac de peste Dunăre înainte de a şti l imba ro­m a n ă . Centrul vieţii acestei părţi de pămân t e în vremea aceea Sciţia mică , în Dobrogea, u n d e exis tau încă delà 600 înainte de Cristos fru­moasele cetăţi greceşti de pe malu l măr i i . Coră­biile aduseseră aici odată cu mărfuri le Orientului şi zei persani , egipteni, dar mai ales greceşti , ado­raţi în cetăţi şi cucerind satele daco-scit ice. Cu zeii venise şi a r t a plastică legată de cultul lor . Nu era deci o ţ a r ă barbară când occidentalismul roman începu să-şi desfăşoare valurile de influenţă în părţile acestea. El cuceri, cum era firesc, în­tâiu oraşul grecesc, apoi, t reptat , sa tul t r ac , im­punând cu prestigiul superiorităţii forma vieţii pu ­blice, forma arhi tectonică şi întregul fel r o m a n de a fi. D-1 P â r v a n trăeşte lucrurile acestea vechi cu o adâncă înţelegere şi procesul de fuzionare a diferitelor e lemente sub vraja formulei r o man e ţi-1 dă cu fiecare pagină mai viu, ma i colorat de a m ă n u n t şi ma i crescut spre întregul lui . Iei parte la zămislirea unei lumi noui , a lcătui tă sufleteşte din împrumutur i date şi pr imite cu egală bună­voinţă şi d in t r 'o parte şi din cealal tă . Şi e s imbo­lică înfrăţirea, în aceeaş conşti inţă nouă , a cul­tului sfântului Silvan i tal ianul cu slăvirea Eroului-Domn al Traci lor: grija celor lumeşt i cu grija celor veşnice. Un echilibru care s tăpâneşte psiho­logia poporului nos t ru . Poa te expresia tocmai a acestor neconteni te intersecţi i , în această ţ a ră , a curentelor e x t r e m e : oriental ism şi occidentalism, creşt inism şi păgânism, Bizanţ şi Par is . . . Azi ne găsim între Moscova lui Lenin şi R o m a lui Mus­solini . Dar să punem punct . Cartea d-lui Pâ rvan n u n u m a i că rezolvă u n a din cele mai grele p ro ­bleme de istorie, dar a runcă şi puternice lumini în adâncul sufletului nost ru na ţ iona l .

34

© BCU Cluj

ÎNVĂŢATUL Nicolae Iorga a dărui t pentru cul­t u r ă , cam tot ce a a v u t : o casă f rumoasă şi o bi­bliotecă fără pereche, şi documente şi manuscr i se asupra neamulu i nos t ru , preţui te de oamenii pri­cepuţ i la vreo patru mi l ioane , dar care de bună s e a m ă cântăresc m a i m u l t decât tot a t â t a a u r .

Jurişt i i au căzut în perplexi ta te . Adânci cunos­cători de legi familiarizaţi cu firidele întortochiate şi tenebroase ale textelor paragrafa te , au declarat că legea n u dă voie d-lui Nicolae Iorga să fie a t â t de generos . Paragraful adus în discuţie pievede l impede că n imeni nu-şi poate desmoşteni copiii. Ministrul a t recut peste aceste consideraţiuni le­gale, şi cu drept . Legea reprezintă binele, gestul d-lui Iorga reprezintă ma i binele. Deci nu numai că nu e potrivnic, dar întrece legea. Gestul e de u t i l i ta te publică.

Iar dacă u n păr inte împăr ţ indu-ş i avutu l t re ­buie să lase copiilor săi trei pă t r imi din avere şi n u m a i u n sfert să aibă pentru dăru i re , sun t em siguri că nu n u m a i t r ibuna lu l , dar ţ a r a în t reagă va înţelege că d-1 Iorga mai dărueşte familiei sale, încă o moşteni re mora l ă ce face înzecit decât t oa t ă bogăţia ma te r i a l ă pe care o «risipeşte» în dan i i .

Ne a m i n t i m că u n polit ician, nu prea de mul t , în faţa t r ibunalului a izbuti t să-şi evalueze la o m a r e s u m ă «neplăcerile sent imentale» suferite cu ocazia exproprier i i unu i grajd. Aceas tă a m i n t i r e pusă în faţă cu fapta învăţa tu lu i is toric , dă prilej de reflecţii n u prea măgul i toa re pent ru a tâ ţ i a şi a t â ţ i a mul t imi l ionar i , cu bogăţ ia proaspătă ori cu fabuloase averi moş ten i te , ce n ' a u gândi t o clipă să înzestreze o bibliotecă publică, academia , u n ins t i tu t oarecare de cu l tu ră ori u n cămin pent ru săraci i şcolări . Fireşte , gazetele au adus elogii şi au publicat m u l ţ ă m i n t e pentru actul de dan ie . Pi lda va să r ă m â n ă însă s ingura t i că m u l t ă vreme, n e u r m a t ă nici m ă c a r de acei ce s 'au trezit peste noapte , prin simplul salt al valutei , nababi nevi­saţ i . Fi indcă n u m a i săracul cunoaşte voluptatea dărui re i .

DUPĂ îndelungi ani de în t rerupere , a rea­păru t «Junimea literară» din Cernăuţi . Cuvântul l ămur i tor , din fruntea primului n u m ă r din cel de-al doisprezecelea a n , scris de d-1 I. Nistor, ne în­toarce înapoi, la vremea când revista t ipări tă în Bucovina aus t r iacă e ra despătur i tă aici, cu emo-ţ iunea unei scrisori venite delà u n frate, în luptă cu aprigi împrejurăr i . In al cincilea an delà Unire , rostul Jun imei nu e ma i puţ in însemnat . Nu mai e vorba de as tădată de păst ra t conşt i inţa na ţ io­nală , a câtorva sute de mii de români , prinşi în plasa de meşteşugi tă desnaţionalizare a Austriei . E vorba de restabili t şi întări t pe plaiurile buco-vinene prestigiul culturii româneşt i , de s ta torni­cirea unei a rmoni i ce întârzie încă, între români i liberi şi cei desrobiţ i . Scrisoarea d-lui Brătescu-Voineşti , t ipăr i tă în cele dintâiu pagini ale pu­blicaţiei aminteş te şi alte rosturi : •— «Pliveşte deci iubite domnule Nistor... orice fâlfâire a ţâ ţă toare de panglici tricolore, orice s ă m â n ţ ă de vrajbă. F ă din «Junimea» o revistă care să mer i t e n u n u m a i dragostea şi s t ima noas t ră a Români lor , cu a tu­turor Bucovinenilor, o revistă de înfrăţ ire t ra i ­nică şi indisolubilă a tu turor naţ ional i tă ţ i lor care convieţuesc în frumoasa Bucovină». îndemn ce s ' a r cuveni îndreptat către mul te t ipăr i tur i din nouile ţ i nu tu r i româneş t i , fiindcă n u m a i această

politică de înfrăţire cul turală va aduce potolirea spiritelor şi va pregăti t răinicia tratatelor şi bi­ruinţelor de a r m e .

Gândurile pioase întoarse către morţ i i bucovi­n e n i : George Tofan, Ion Grămadă şi Stefanelli, sunt ma i mul t decât împlinirea unei datorii . George Tofan ma i cu seamă, a fost adevăratul suflet al «Junimei l i terare»; din îndemnul lui în parte s 'au pornit în ceasurile grele acele cursuri de vară delà «Vălenii de Munte», ce au pregăti t sufleteşte Unirea , adunând laolaltă în casa cu livadă din t â rgu-şorul prahovean, căr turar i din toate ţ inutur i le ro ­mâneş t i , despărţite atunci de pietre de hotar şi priveghiate de grănicerii cu pana de cocoş chezaro-cră iască .

C U fanfare mil i tare pe peronul gărilor şi cu banchete împestr i ţa te de toastur i , au fost primite în Ardeal şezătorile Societăţii Scriitorilor Români . Acest entuziasm al poporului ardelean ne-a bu­curat , ca u n omagiu ce ne a t inge oricum, pe toţi acei ce ţ inem u n netrebnic condeiu în m â n ă . S. S. R. a avut u n gând fericit. Când a tâ tea în­vrăjbiri cutreeră ţ a r a ardealului , o seară de lec­tur i l i terare înseamnă un popas pentru recule­gere sufletească. înseamnă poate ma i m u l t ; u n început de ma i s t rânsă dragoste între fraţi ce-au crescut îndepărtaţi şi se privesc încă bănui tor i , fără acea căldură ce topeşte asprimile trecutului şi îndeamnă la ma i s t rânsă frăţie, în temeiată pe reciprocă s t imă. Scriitorii cari-au purces în această nobilă mis iune , sunt printre cei ma i de frunte ai literilor române . La d-nii Coraeliu Moldovanu, Ion Minulescu, Cazaban şi Liviu Rebreanu, s 'au a lă tura t d-nii Victor Eftimiu, Alfred Moşoiu, Mir-cea Rădulescu, Constantinescu delà Baia , George A . Pe t re . Noi care n ' e m isbutit să adunăm în jurul şezătorilor «Gândirii» decât pe d-nii Mihail Sadoveanu, Demostene Botez, G.Topârceanu, Ion Pi l lâ t , Ion Minulescu, Nichifor Crainic, Al. şi Ionel Teodoreanu, G. Bacovia, Al. Busuioceanu, Adrian Maniu, Lucian Blaga, Ion Marin Sadoveanu, cu­noaş tem cât de anevoios e să smulgi delà ne­cazurile şi îndeletnicirile lor de fiecare zi, fără nici o compensaţie bănească, scriitorii cari oricât ar fi gata la jertfe şi generozi tate , sun t osândiţi la apr igă luptă cu cot idianul . S. S. R. a deschis în Ardeal literaturii româneşt i , u n d rum înflorit. En tuz iasmul fanfarelor mil i tare şi al toasturilor face dovadă deplină. O oarecare pregătire şi intervenţie a autorităţi lor oficiale n ' au făcut desigur decât să dăuneze întrucâtva, acestui entuziasm ce s 'a r fi desfăşurat ma i cald şi mai semnificativ fără îndoială, dacă ar fi fost lăsat la liberul îndemn al poporuui .

Ne-a surprins însă, şi e o scădere adusă acestei generoase pribegii a scriitorilor în frumoasele oraşe ale Ardealului , rolul de poliţist ce şi 1-a a sumat la Cluj d-1 preşedinte al S. S. R. Noi care în decurs de trei ani a m luat apropiat contact cu scriitorii magh ia r i din Ardeal , isbutisem să întindem o punte de înţelegere între oamenii scrisului dintr 'o parte şi a l ta . De aici eşise şi începutul traducerilor din scriitorii români în graiul maghia r , şi al scri­sului unguresc în revistele noas t re . Cunoscându-ne ma i de aproape , ş t iusem a ne s t ima . In presa de acolo, în presa cea ungurească , apăreau îndem­nur i de cunoaştere ; vitregiile împrejurărilor se ne -teziau, m â n a prietenească fiind înt insă fără pri­vegherea oficială, era s t rânsă m a i cu căldură şi fără nici o bănuia lă ascunsă. Credeam că meni rea

35

© BCU Cluj

omului de cul tură e propovăduirea unei înfrăţiri de ci i l tură. Scriitori de frunte ai maghia r i lo r a r ­deleni, au scris acestea neted , în câ teva r ându r i , în această «Gândire» care a fost c â r m u i t ă de u n spirit împăciui tor . D-1 Corneliu Moldovanu, a fost de bună seamă dus în e roare . Necunoscând în­destul de bine stările de fapt, cu pripa u n u i că­lător grăbit , a zdrobit ceeace pe îndelete isbutisem a construi t ra inic , pregătind convieţuirea cul tu­rală a celor două popoare ce-şi dispută întâ ie­ta tea în Ardeal . Cărţile confiscate, acea Biblie cu imnur i i redente, nu sunt , nu pot fi, opera scrii­torilor ungur i din Ardeal . E îndeobşte cunoscută frecarea dintre elementele culturale din Ungar ia lui Horty, şi cele r ă m a s e în Ardeal sau refugiate la Viena. Scriitorii magh ia r i încadraţi în hotarele româneşt i ştiu cât de dureroase neajunsuri a u de suferit pe u r m a agitaţiilor hortiste ; — nu odată s 'a publicat în ziarele. ungureş t i din Transilvania sau în cele delà Viena, protestări energice împo­tr iva politicei de agitaţie din Ungaria albă . Pe u r m ă , sent imentul firesc ce îndeamnă încă fostul cetăţean al unei patrii să-şi îndrepte ochii către leagănul său naţ ional , nu poate fi potolit cu m ă ­suri poliţieneşti. Dimpotrivă, îmblânzirea sufletelor se obţine pe altă cale — e u n adevăr psihologic e lementar , pe care d-1 Corneliu Moldovanu, autor a l unu i prea frumos roman psichologic în 2 volume compacte, îl cunoaşte de bună seamă măcar cât noi de bine.

Polemica ivită în ziare după trecerea S. S. R. prin Ardeal, a ştirbit de prisos seninăta tea unei opere de adevărată propagandă culturală, pe care o ap laudăm în afară de această rezervă, cu a m â n ­două mâin i le .

acum, după o lună delà reprezentare , ma i s trăbate înăcrit glasul câte unu i cronicar d ramat ic , ce n ' a putu t digera cu râşn i ţă intelectuală potri­vită pe măsu ra lui Bernştein şi Bataille, reprezin-ta rea misterului , Sora Béatr ice.

Prietenul nostru , Ion Marin Sadoveanu, a în­cercat o îndrăsneală plăti tă scump, fiindcă pre­m a t u r ă . Cu risipă de bani şi îndără tn ică pa t imă de iubitor subţire al tea t ru lu i , a voit să dea spec­tatorilor o reprezentaţ ie în afară de comun, când publicul n ' a r fi cerut pentru îndestularea preten­ţiilor sale art is t ice, decât cel m u l t în «cocoş negru» ori o îndelungă m a c a r o a n ă dramat ică s emna tă de d-1 Caton Theodorian.

D r a m a l i turgică a lui Maeterl ink, cu caracterul ei s tat ic , cu succesiunea de tablouri după o tehnică specială, cu abur i rea unei atmosfere de misticism, acolo, sub bolta Ateneului unde a tâ ta vreme pe­reţii s 'au pătruns de sbieretele fostului par lament , n ' a fost fără îndoială pe gustul celor mul ţ i . Asta cerea al tă pregătire, decât acea dospită în foile­toanele de gazetă ori în cronicile plătite ale «Ram­pei». Deaceea întârzierea izbânzei n u ne-a mi ra t . Calea premergătorilor e în to tdeauna spinoasă. Şi n u m a i acel d rum ce se află deschis anevoe, duce

spre o culme, de unde privind ma i târziu «succesele» de astăzi ale tea t ru lu i , vor părea şi netrebnice şi în tot ridicolul lor eftimesc. «Sora Béatrice», cu vest­mintele stranii ale veacului , cu simbolul greu de păt runs pentru indiferenţa noas t ră na t ivă pentru tot ce e mister şi întreţăsut de umbre în vieaţă , a surpr ins spectatorul nepregăt i t , în plină sală , în întuneric , de unde se aş tepta cel m u l t să izbuc­nească luminos u n film de cinematograf, pe u n ecran cu meşteşugire ascuns ochilor ma i îna in te . Nici t u rbura rea acelui veac, de spasmuri religioase şi de desfrâu adul ter in şi încestuos, nu e ra prea fa­mil iară publicului. Reprezintarea misterului des­chidea pe estrade fără cort ină, o fereastră către o lume n o u ă cu to tu l , fiindcă vechimea ei nu t rezea în amin t i rea spectatorilor nici u n ecou. Aici t re­buie cău ta tă relat iva răceală cu care publicul a primit cea dintâiu încercare de tea t ru , de unde cabotinajul a fost a lunga t . Ne-a mi ra t n u m a i s tă-ru i toarea neînţelegere a cronicarilor noş t r i , a foarte pricepuţilor şi subţiaţ i în gust cronicari . Lor le re ­venea da tor in ţa de a lămur i , de a explica, de a se bucura de aceas tă s t răduin ţă a unu i o m cu price­pere şi desinteresat păt imaş de t ea t ru . In locul acestor aş teptăr i , au răspuns neghiobiile de o vio­lenţă grotească, ale t repăduşuri lor de culise, ce ciupesc de ici colo o subvenţie şi u n bacşiş, spre susţ inerea teatrului nobil al d-nei Bulandra şi creaţiei de înal tă a r tă a d-lor Eftimiu, Theodorian & P a ş c a n u .

T l B O R ERNÔ, din a cărui expoziţ iune repro­ducem u n tablou în acest n u m ă r , a adus în mijlocul Capitalei, a c u m o lună, câteva privelişti ardelene ce ne-au oprit luarea amin te . P ic tura art istului maghiar-ardelean, t răeşte şi cucereşte prin cu­loare. Pale ta lui are sălbăticii învăpăiate , amin­tind tarafurile ungureş t i şi poezia chiotului lor, la han , pe pustă . De aceea poate, compoziţia şi linia r ă m â n elemente secondare faţă de frenezia paletei, încărcată de coloarea viziunei locale şi de poezia sufletului regional . Tibor Ernô nu-şi pune ochelarii unei formule de culoare, pentru a picta cu aceeaş lumină Japonia , fiordurile Nor­vegiei sau orăşeneasca privelişte londoneză — el aduce în pânzele sale o lumină specific t ranscar­pat ină . In această pictură, uneori dezordonată , alte ori fluid construită, se logodesc puternic fon­dul priveliştei româneşt i şi forfoteala poporului , care păstrează încă în vestminte şi în mişcare , pecetea chezaro-crăiascăi s tăpânir i . Desemnul, une­ori n u tocmai închegat , se pierde în r i tmul general de culori şi în s t răduin ţa către o viziune largă , delà care meşterul maghiar , nu ne-a dat încă măsura definitivă. Expoziţ ia adăpost i tă într 'o sa lă bucureşteană, ne-a mai interesat şi fiindcă în­semna încă un pas, către acea cunoaştere şi între­pătrundere, a artei minori tare în publicul românesc , propovăduită de noi aici, n u ca o politică abilă, ci ca o firească şi s ingură cale, pentru a a junge la s t imarea reciprocă.

. -i

TIPAK.UI, CVI.TVRA NAŢIONALĂ, B U C U R E Ş T I C U Ş E E X E MARVAN

© BCU Cluj

© BCU Cluj

GÂNDIREA

© BCU Cluj

GÂNDIREA

© BCU Cluj

ODIHNA KIMM

GÂNDIREA

© BCU Cluj

ŞEZĂTORILE ŞI CONFERINŢELE CERCULUI

GÂNDIREA Pentru a înfiripa o mai strânsă legătură între scriitori şi publicul cetitor, re­vista noastră a organizat un ciclu de şezători şi conferinţe în treizeci şi două oraşe din întreaga ţară. Ne-am gândit mai ales la oraşele de provincie înde­părtate, fiindcă pe când în capitală în fiecare săptămână înregistrăm cel puţin şapte-opt şezători, conferinţe, cursuri de Universitate liberă şi lecturi, pro­vincia a fost lăsată în vădită părăsire, având drept cea mai preţioasă des­

fătare artistică turneurile trupelor de operete şi reviste.

Au dat sprijinul lor scriitorii : Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Nichifor Crainic, Gh. Topâr-ceanu, Ion Minulescu, Lucian Blaga, Demostene Botez, Adrian Maniu, Ion Pillât, Leon Donici, Al. Busuioceanu, A l . O. Teodoreanu, Ionel Teo-doreanu, Ion Marin Sadoveanu, G. Tutoveanu, Gib. I. Mihăescu, Vintilă Russu Şirianu, A. Pop Marţian, Nicolae Cibin, Cezar Petrescu, etc.

Pentru a lărgi cadrul acestor şezători peste un program strict literar, am crezut de cuviinţă a ne adresa şi câtorva dintre cei mai de frunte profesori şi publi­cişti, care vor încadra pe rând toate preocupările culturale ale vremii în câte-o

conferinţă rostită în fiecare oraş.

Conferinţele vor fi rostite dé d-nii : Nicolae Iorga, C. Rădulescu-Motru, Ion Petrovici, Istrate Mi-cescu, D. Guşti, G. Murnu, G. G. Antonescu, Dan Rădulescu, Dr. Ştefan Bogdan, I. Rădulescu-Pogoneanu, Profesori Universitari, şi d-nii : Pamfil Şeicaru, Al. Busuioceanu, Dem. Teodorescu,

Cezar Petrescu, etc.

Astfel alcătuite, şezătorile G Â N D I R I I înseamnă, nădăjduim, începutul gândirii româneşti în acţiune.

*

Primele şezători au avut loc în cursul lunei Aprilie şi Mai la : Ploeşti, Iaşi, Cernăuţi, Bârlad, Vaslui, Botoşani, Fălticeni, Dorohoi, Huşi, Roman, Bacău, Brăila, Focşani, Râmnicu-Sărat, Piatra-Neamţ, adunând un auditoriu în total, după numărul biletelor vândute, de peste 18 mii persoane. Succesul deplin în fiecare oraş, a făcut dovadă că iniţiativa noastră răspundea unei reale necesităţi sufleteşti a publicului. Vor urma în cursul lunei Mai şi la începutul lui Iunie, şezători la : Craiova, Constanţa, Turnu-Severin, Caracal, Râmnicu-Vâlcea, Târgu-Jiu, Piteşti, Târgovişte şi în alte oraşe ce se vor anunţa din timp. In Ardeal se va organiza un ciclu de şezători în douăzeci principale centre româneşti, după un program alcătuit special, cu

sprijinul funtaşilor intelectuali ardeleni.

© BCU Cluj

CVLTVRA NAŢIONALĂ SOC. ANONIMA DE EDITURĂ CAPITAL SOCIAL LEI 50.000.000

S E D I U L C E N T R A L B U C U R E Ş T I '

S T R A D A P A R I S No. 1

T E L E F O N No. 57/63 / A D R E S A T E L E G R A F I C A « C U L T R O M »

S E D I U L C E N T R A L B U C U R E Ş T I S T R A D A P A R I S No. 1

C Ă R Ţ I N O U I A P Ă R U T E

7 . PÂRVAN: INCEPVTVRILE V I E Ţ I I R O M A N E L A G V R I L E

D V N A R I I

G. OPRESCU: ARTA ŢĂRĂNEASCA LA

ROMÂNI CHR. D. ST AICOVÏCI şi P. ICONOMU:

STATISTICA ANUALA A ROMÂNIEI

RADU D. ROS ET TI: DINCOLO DE HOTARE

L PILLAT: PE ARGEŞ IN SUS

V. MOSCOV1CI: FÂNTÂNILE LUMINI I

W. SHAKESPEARE: HAMLET

W. SHAKESPEARE: MACBETH

TEODORESCU-KIRILEANU:

POVEŞTI BASARABENE

N. IORGA: DOCTRINA

NAŢIONALISTA

AL, MARGHILOMAN: DOCTRINA

CONSERVATOARE

/ , G. DUCA: DOCTRINA LIBERALA

D E V Â N Z A R E LA T O A T E L I B R Ă R I I L E D I N Ţ A R A

A T E L I E R E L E DE T I P O G R A F I E / L I T O G R A F I E / L E G Ă T O R I E

BUCUREŞTI CALEA ŞERBAN-VODĂ N o . 143 T E L E F O N 24/83

CALEA ŞERBAN-VODĂ N o . 143 T E L E F O N 24/83

G Â N D I R E A EXEMPLARUL 12 LEI

© BCU Cluj