Anul 69. Martie—Aprilie 1958y Nr. 2.

TEAUSILVAIHA (Buletin de tehnică a culturii.)

Apel Ţara a intrat într'o nouă epocă a vieţii obşteşti. Ener

giile cheltuite înainte prea intens, adeseori zadarnic sau chiar contrar intereselor obştei româneşti, în cadrele partidelor politice, sunt azi la dispoziţia unei munci constructive pentru binele neamului. Eliminat a fost unul dintre principalele motive ale desunirii, eliminată este dominaţiunea unor crezuri politice, adeseori eu totul streine de felul de a fi şi a gândi al neamului nostru şi mai uşor ne vom putea întâlni, în sfârşit, într'o solidară muncă românească.

Această unire în gânduri şi simţiri a fost chezăşia rezistenţii noastre din trecut, a fost cea mai de seamă dintre armele, cari ne-au pregătit izbânda. Şi numai noi, cei din Ardeal şi Banat, ştim cât de mult ne a oprit în drum gânduri şi fapte bune, desunirea datorită politicei, numai noi ştim cât de mult am suferit, văzând cum fraţi se luptau contra fraţilor, văzând că de dragul unor — adeseori meschine — interese personale sau locale, se uitau marile rosturi ale neamului şi datoria noastră a tuturor, de a ne pune întâi în slufba lor.

De aiei înainte, aşa o dorim din tot sufletul, e pace la sate. Intelectualii noştri, dornici de a-şi cheltui surplusul de energii pentru binele obştesc, vor putea să-şi îndrepte gândul, netulburpt de ideologii streine şi dragostea, neîncătuşată de interese electorale, către ţărănimea noastră dornică de îndrumare spre bine.

65 i

©BCU CLUJ

Ridicaţi din mijlocul ţărănimii prin truda şi jertfa acesteia, înzestraţi eu însuşirile de seamă moştenite din patru moniului etnic păstrat cu sfinţenie în sânul ţărănimii româneşti şi asiguraţi în libertatea de a munci şi crea tot prin forţă hotărîtoare a puternicii noastre ţărănimi, intelectualii noştri îşi vor înţelege din nou datoria şi rostul, de a fi ocrotitorii celor dela ţară, de a aduce toată jertfa pentru binele si viitorul lor etnie.

Munca noastră însă, trebue să fie adusă frăţeşte ca un prinos de recunoştinţă pentru tot, ce am primit. Ea trebue să fie încălzită de dragostea pentru neam şi îndrumată necontenit de grija de a-i sluji viitorul cât mai devotat şi cât mai priceput. Abia aşa vom fi sensibili la cerinţele reale ale ţărănimii, abia aşa vom preţui, aşa cum se cuvine, comoara etnică aşezată în poporul dela ţară şi ne vom înrola cu drag şi desinteresaţi în acţiunea menită să-l ocrotească.

Niciodată munca plătită, condusă de ordine şi regulamente nu va putea înlocui apostolatul plin de sensibilitatea devotamentului. Niciodată rutina funcţionărească nu va putea înlocui rodnica iniţiativă.

„Asociaţiunea" noastră din primul moment al existenţei şi-a înţeles acest rost. Ea a cuprins în sânul ei şi a încadrat în rodnică muncă românească pe toţi intelectualii din Ardeal şi Banat. Ea a fost ocrotitoarea păturii ţărăneşti şi, propovăduind unirea tuturor forţelor etniee peste interesele politice sau confesionale, a pregătit unirea mare.

După epoca de desbinare, de uitare a cerinţelor /ă-rănimii, de nesocotire a intereselor reale etniee, e timpul suprem, să ne unim deci din nou cu toţii sub steagul vechei noastre „ Asociaţii". Duşmanii de ieri, duşmani ne sunt şi azi înăuntrul ţării noastre şi ne vor rămâne şi în viitor. /nar-maţi cu toate armele dibăciei, cu toată hotărîrea de a ne adormi atenţia şi a ne irosi rezistenţa, ei pun necontenit şi în strânsă solidaritate toate forţele în mişcare pentru a recuceri, ee pe nedrept odată, a lor a fost. Acestui elan d/s-eiplinat şi hotărît, degeaba vom încerca să punem în cale birouri cu funcţionari şi disciplină impusă. El nu va putea fi oprit şi biruit decât tot prin elan, tot prin hotărîre şi

66

©BCU CLUJ

disciplină, însufleţită de idealul etnic şi de spiritul de jertfă pentru binele neamului. Şi dacă alte instituţii culturale depun o activitate eivilisaiorie la sate, ameliorând mediul de trai, noi să rămânem credincioşi tradiţiei noastre, să încălzim, să lumină şi să ţinem treaz sufletul românesc, să 1 ţinem sensibil la tot ce ar putea să-i compromită viitorul şi să umbrească soarta celor ce vor veni şi să păstrăm şi să dăm urmaşilor, nepătat şi neştirbit, patrimoniul scump al moştenirii noastre româneşti. Aceasta a fost şi va trebui să rămână misiunea „Astrei", pe care nici o altă instituţie culturală nu o va putea suplini.

In vremuri grele, uniţi ne-a aflat soartea. Vremuri grele trăim l Uniţi să stăm din nou în jurul „Astrei" noastre, in* telectuali români, a „Astrei", eare cu drag Vă încadrează pe toţi în munca rodnică şi frăţească pentru viitorul neamului şi al ţării.

Să fim adânc recunoscători Regelui nostru, că prin noua aşezare a vie{ii noastre obşteşti a netezit drumul spre unirea şi afirmarea forţelor româneşti. Să fim recunoscători şi să ne folosim cu încredere şi prudenţă prevăzătoare de acest dar nepreţuit. De noi depinde, să dovedim, eă am înţeles adâncul rost al acestei eliberări spirituale, un rost pe care noi cei din Ardeal şi Banat îl înţelegem înaintea tuturor în toată însemnătatea lui covârşitoare şi pe cape-/ dorim împlinit, din tot sufletul nostru.

Dr. Iuliu Moldovan, Preşedintele „Astrei".

«

67 1*

©BCU CLUJ

„Astra" şi despolitieianizarea uieţii în Stat de Dr. G. Preda,

uieepreşedinte al „Astrei".

Articolul 4 din statutele „Astrei" preuede — precum ştim, — că în adunările acestei institutlunl, nu trebue să se discute chestiuni religioase şl politice. Gondueătorll „Astrei" au ţinut ea articolul să fie respectat şl deci ea în acest altar de cultură românească să nu se faeă niciodată politică de partid sau eonfesionaltsm.

Acest fapt nu a fost îndreptat nici contra Religiei pe eare o respectăm eu toţii, nici contra Politicei eare rămâne ea cea mal importantă ştiinţă şl artă de a armoniza Interesele Indlulduale eu cele generale. Articolul era introdus de făuritorii Instituţiei (ei înşişi mari prelaţi) eu scopul de nu se prouoea diseuţluni confesionale eare ar fi putut mări şl mal mult desblnarea dintre fraţi, (desbinarea adusă odinioară prin legea maghiară) şi de a înlătura mijloacele politicianiste certate eu elutlizaţia, eare ar fl putut micşora şl discredita ualoarea politicii.

Trebue totuşi să recunoaştem că paroxismul luptelor politice de după răsbolu a auut o influenţă dăunătoare asupra tuturor organizaţiunilor din Stat şl Indirect asupra „Astrei".

Pot spune că influenţa asupra acestei instituţii culturale s'a exerettat pe două că i : prima a fost prin înregimentarea eelor mal mulţi membrii ai „Astrei" în partidele politice, deei prin o mai mare preocupare de politicianism şl neglijare a intereselor „Astrei"; a doua a fost prin Influenţa ce au exercitat aceşti membri astriştl politleianizaţi asupra maselor populare, eu consecinţe pe eare le cunoaştem aproape cu toţi.

Dacă egoismul şl dorul de paruenire al unor înregimentaţi politiei contribuiau ea „Astra" să primească indirect louiturt nemeritate, atunel când nu era condusă de cel pe eare-t uolau respeetiuii, nu mal puţin lupta politică fără măsură şt fără urbanitate în faţa sătenilor, aruncarea de epitete, injurii, ete. eu scop de a discredita aduersarul au mărit asperităţile, înurăjbirile între fraţi, — (ehiar între

68

©BCU CLUJ

membrii aceleiaşi familii) au făcut să se suspecteze şi să se deprecieze apostolatul cultural şi încetul eu încetul au contribuit la distrugerea a ceea ce constitue puterea şl bucuria unet naţiuni l a : „speranţa şi credinţa în mai bine11,

Dar luptele politice sterile, tocirea simţurilor, întunecarea judecăţii, ete. făceau să nu se mai uadă cum pescuitori în apă tulbure foloseau Incriminările ce-şi aruncau reciproc fraţii de acelaşi neam şi sânge, şt profitau de pe urma înurăjblril şl desblnărli lor.

„Astra" a trebuit deel pe lângă alte neajunsuri (în special materiale), să suporte şt această ultregie a uremurilor aduse prtntr'un astfel de politicianism condamnabil, care l-a încetinit mult mersul. Totuşi încălzită la focul sacru al datoriei sale, la căldura Ieşită din cutele sufleteşti ale fondatorilor şl înaintaşilor el, ea a păşit mereu înainte şi dările de seamă anuale exprimă sincer, cele înfăptuite.

Gonttnuându-şl programul, ea răspândea pe unde trecea o atmosferă de optimism şl speranţe. Încrezătoare în forţele aduse prin seua trecutului, atrăgea atenţia tuturor asupra faptului eă nu aparţine niet anumitor persoane, nici anumitul partid sau regiuni şl eă deel are dreptul la colaborarea şl sprijinul tuturor Românilor pentru a-şt putea realiza cât mai bine şl mal complet scopurile.

Noul aşezământ constituţional adus prin nouă constituţie, cred eă este de folos la calmarea febrei politice şt prin ea la neliniştea sufletească a politlelanllor, nelinişte prouoeată prin ciocnirea diferitelor mentalităţi politice şt prin certurile luite prin aplicarea măsurilor dictate de principiile politice.

Politicianistul calmat nu-şl ua mal exalta ambiţia, ua-nttatea, orgoliul sau alte sentimente rele, nu-şi ua risipi energiile înzadar, el îşi ua căuta în linişte de ocupaţia ee o are, de munea ee trebue să o depună spre binele obştesc şl ua deuenl eu încetul un eufronle adică un om înţelegător, ponderat, conciliant, armonizant.

Poporul dela sate care începuse să se sature de supraofertele şt supralieltaţlile ee se făceau de partizanii diferitelor partide, îşi ua căuta de asemeni liniştit de ocupaţia lui.

69

©BCU CLUJ

Prtuatt de scopurile politice, credem apoi eă toate inimile şt minţile româneşti se oor îndrepta spre ţelurile culturale şi naţionale ale neamului.

Nu se ua mal uita uşor faptul eă suntem o ţară lărgită prin atâtea jertfe, eă nu auem cuprinşi în Interiorul frontierelor pe toţi flit neamului şl eă suntem priuiţi poate cu duşmănie, inuidie şl răutate de unit uectni. Nu uom uita uşor eă suntem o naţiune tânără şt că trebue ea prin erea-ţluni şl muncă folositoare să aducem douada uirtuţtlor şl energiilor de eare dispunem, oeupându-ne locul pe eare-l merităm în concertul ţărilor dtn lume.

Încât priueşte „Astra" not eet dela conducere rămânem ca şl în trecut purtătorii steagului ee ni l-au transmis înaintaşii şi considerăm ea o datorie să-l ţinem eât mat înălţat pe terenul culturii, al muncii creatoare, Izuorîtoare de speranţe, a bunel înţelegeri şl armonii. Ghemăm astăzi mat mult ea oricând la ogorul de muncă toate energiile producătoare ale neamului, pentru ca roadele culese să poată îmbogăţi cu adeuărat, patrimoniul sufletesc al poporului.

Punând Interesul obştesc mat presus de cel personal, punând dragostea în locul urei, sprijinul în locul bârfele!, munca pozlttuă în locul celei negatlue, încrederea în sine şi în Dumnezeu, în locul desnădejdet şl disperării, sperăm să aducem cât mai repede o reabilitare, o însănătoşire a neamului îmbolnăult prin politicianism şi o dragoste faţă de cele ee pot interesa binele obştesc şl în special cultura neamului.

Şl acum un ultim şl Important cuuânt: M. S. Regele Garol 11, preşedintele de onoare al „Astrei"

şl-a afirmat uotnţa sa nu numai ea uoeuod al culturii, aşezând domnia S a pe temelia acestei culturi adică pe temelia ueşnlcel concurenţe şl stimulului dintre oameni şi dintre naţiuni, B l este creatorul noului aşezământ constituţional.

Astăzi mal mult ea oricând se cere să faeem ea flecare cetăţean să uadă clar foloasele acestei ereaţluni, să se arate urednle de această nouă organizare a lucrului, urednie de încrederea ce se pune în el şt ee se aşteaptă dela el, urednle de saeriftelul făcut de acel ee repauzează

70

©BCU CLUJ

în sutele de mit de morminte de pe cuprinsul acestei ţări şl cărora le datorim tot ceea ce auem.

Strânşi uniţi deci în jurul M. S . Regelui, în cultul unanim al prodigioasei sale aetiuităţi, noi trebue să activăm şi mai intens pe teren cultural şi naţional răspunzând atât îndemnului nostru sufletesc, cât şl exemplului Puternicului Păzitor al hotarelor întregite.

Figuri şi fapte pilduitoare, din trecut.

Politicianismul înfierat de „Asoeiaţiune" de H. P.-P.

Vasile Qoldiş exclama, în Braşou, la adun. gen. din 1925: „Ne-am destrămat în clase, tagme, profesii, partide, coterii. Am început să pierdem simţul solidarităţii neamului, să dispreţuim trecutul şt să neglijăm viitorul. Otrăvită prin ideologia materialistă, lumea dă nebuneşte asalt spre îmbogăţire rapidă şl fără nlel un scrupul".

In 1927: „Sub regimul concepţiei de uieaţă a vremii, năzuinţele mulţimilor de a da legii sl puterii publice îngrădiri, cari să asigure ordinea, dar totuşi să reducă guvernarea la măsura utilă progresului comun şi să frâneze aviditatea firească a guvernanţilor, — toate eforturile de a preface proprietatea în funcţiune socială, garantându-i totuşi fiinţarea, de a elimina urmările păgubitoare ale concurenţei desfrânate, fără a-l stingheri libertatea se sfarmă de capacitatea clasei acaparatoare de averi şl de putere".

„Să desperăm?" întreba Qoldiş. Nul „Ci mat vârtos, noi, aceştia, cari am rămas credincioşi tradiţiei şl Idealului solldarttăţll naţionale, în faţa vrăjmăşiei vremurilor, eu neclintită credinţă în puterea de uieaţă a neamului, vom încorda puterile noastre prin tăria voinţei".

La „Congresul cultural", ţinut în Sibiu, în zilele de 24—26 Aprilie 1930, a auut „Astra" între problemele de des-bătut şl cele două teme: Raportul dintre „Astra" şl Stat şl „Astra" şi politica. Raportorul temei din urmă, dl rector al şeoalei politehnice din Timişoara, pe atunci, Dr. V. Vâl-covici, accentua:

71

©BCU CLUJ

„Pozlţiunea Asoelaţlunll faţă de politică pare eă este stabilită de art. 4 din statute, eare spune eă „în adunările Asoelaţiunlt nu se pot discuta chestiunile religioase şl politice". Ş l de sigur eă bine a făcut Asoeiaţlunea eă şl-a impus încă dela început o strictă reseruă faţă de politică, în înţelesul restrâns al acestui euuânt, punându-se astfel la adăpost de scăderile pe cari lupta politică de partid o aduce eu sine. Căci armele de luptă în uâltoarea politicei obişnuite nu se aleg întotdeauna de către combatanţi numat eu grija de îndreptare şl de păşire a marginilor impuse de obligaţiunile oricărui om de onoare faţă de adeuăr, ei ele se aleg adeseori după alte eonsideraţiunl, fără căutare prea seueră la baza de susţinere morală a lor. De aceea se întâmplă adesea ea cele mat bune Intenţtunl să ducă la uătămarea chiar a Intereselor superioare pentru a căror apărare s'a iniţiat lupta, Iar luptătorul eiutlizat, eare se aşteaptă la un occidental „fair plau" să se găsească în arenă complet dezarmat în faţa armelor pe cari nu le admite şl nu le poate întrebuinţa".

„Aeest motlu, eare a îndepărtat de uieaţa noastră politică numeroase din forţele reale româneşti cu greutate morală şl eare prin urmare ar trebui să dea de gândit mat mult decât a dat până acum conducătorilor noştri politiei, este îndestulător pentru a justifica retragerea „Aso-eiaţlunti" in tranşeele garantate prin artteolul 4 al statutelor".

„Există totuşi un sens mat larg al euuântulul „politică", pe care nl l a reamintit preşedintele Asoelaţiunli, dl V. Goldiş, în magistralul său euuânt festlu ţinut la deschiderea adunării generale a „Astrel", la Turda, în 1929 Politica, spunea dl Qoldiş, „este arta de a găsi şi aplica măsurile şi metodele celei mai prielnice împreună-vieţuiri a oamenilor. A transforma în acorduri, antinomiile dintre îndatoririle sociale şi interesele personale".

„In această înaltă şi largă accepţie a euuântulul", urmează dl Uâleoulel, „Asoeiaţlunea" îşi poate găst un rol Important de aetluttate politică".

„Nu ar face decât să continue firul unei luminoase actlultăţl pe eare protagoniştii şt întemeietorii „Asoeiaţiunii" au desfăşurat-o în trecut. Căci marile figuri ale lui Şaguna, Cipariu, Bariţlu şl Moeioni au pus carul plin de oboseli pe făgaşul unei politici naţionale".

După cetirea referatului dlui Vâleoulel s'a născut o ule discuţie la eongresul dtn 1930, la eare au luat parte dnil Oct. Qoga, Bogdan-Duleă, 1. Lupaş, Simion Mehedinţi; canonicul Ştefan Roşianu, Silutu Dragomir, ]ean Bart (Botez). — eare a pledat pentru „un apel către fruntaşii tuturor par-

72 ©BCU CLUJ

tidelor politice" — şi preşed. V. Goldiş, care a arătat eă toate partidele sunt reprezentate în eomitetul central al Asoetatiunii.

Ea „Concluziile* congresului se pot eetl următoarele t „Pet. 11. Ea temelia Asoeiaţiunil culturale „Astra" ră

mâne ea în trecut, rstfel şl în uiitor ideea naţională în concepţia ei eivilisatorieă, ferită de orice şouinism. „Astra" deet ua continua să faeă şi pe uiitor, ea şl în trecut, operă de solidaritate constructivă şl de naţionalism integral în domeniul culturii şl al edueaţiunil poporului. Eliminând eu desăuârşlre din sânul el orice disensiuni politice ori confesionale, ea ua rămâne altarul sfânt al Idealului naţional şi al solidarităţii naţionale".

Şi la adun. gen din Timişoara (193?) eând s'a constituit „Regionala Bănăţeană a Astrei", s'au auzit glasuri energice, cart au eerut ea politicianismul să nu mai macine energiile, ei să se ralieze eu toţii, într'o emulaţie nobilă, afară de partide.

Deplângând moartea antecesorului său Ueslle Goldiş, actualul preşed. al Asoeiaţiunil, dl Dr. luliu Moldovan, rostea, la adun. gen. dela Tg. Mureş, în 1934:

„daeă această (rodire liniştită a fondului etnie în ţărănime) eu răbdarea şl înţelegerea dragostei, nouă, celor mulţi, ne iartă greşeli Indlulduale, Inerente firii omeneşti pe cari totuşi ea le plăteşte eu trecătoare dureri şl suferinţe, o grea încercare, o capitală risipă de scumpe energii, înseamnă desbinări între acei mari fii ai neamului, cari prin rara distlneţlune a sufletului lor românesc, sunt meniţi să fie păzitorii principali ai tainicei comori a firii noastre româneşti.

In eeea ee prlueşte punctul de uedere al dlui ulee-preş. Dr. Qh. Preda, rugăm pe bineuoltorul cetitor să citească în numărul de faţă art. dsale : „Astra" şi despolitl-eianizarea uieţil în Stat".

începutul reuoluţiei din 1848/49 în judeţul Alba

de Dr. Vasile Bologa. Întâi de toate eâteua euuinte despre starea acestui

judeţ din Inima Ardealului, eare se numla atunet: Judeţul Alba de jos.

Eoeutortl judeţului la începutul anului 1848, erau 196.000 de suflete. Dintre aceştia 20 de mit erau Maghiari, ?—8

73 ©BCU CLUJ

mu" Saş i , Iar toţi ceilalţi erau Români, eare locuiau în masă pe întreg terltorul judeţului, dar mal ales în munţii Abrudului eu băile lor de aur, argint ş. a.

In munţii Abrudulut erau foarte puţini Unguri, îl puteai număra pe degete, ea funcţionari de stat ori meseriaşi, prin orăşelele Zlatna, Abrud, Roşia ş. a.

Afară de munţii Abrudului, partea cea mat mare a judeţului se întindea pe Murăş, Târnaue şl Seeaş , eu cel mal roditor pământ din Ardeal şl eu uit bogate la poalele Munţilor Apuseni şl pe Târnaue. Iar în preajma reuoluţlet din 1848, atâta bogăţie era îngrămădită în acest judeţ, bucate, uin, uite, aur, argint e t e , încât un Istorie maghiar 1-a zis, eă lapte şl miere curgea în acest judeţ ea în Ganaan. Ş l eu drept cuuânt.

Cu ţoale acestea nobilimea maghiară, nemeşii, cari erau domnii pământului şi stăpânii zilei, nu găslau chip şl modru pentru un tralu mai paşnic eu locuitorii Români, cari erau într'un număr atât de eouârşltor faţă de el, atât în acest judeţ, cât şl în Translluanla peste tot.

Ei uoiau să întemeieze o nouă stăpânire ungurească pe aceste plaiuri, de sine stătătoare, independentă, eu totala desconsiderare a intereselor poporului Român, deşi acesta era într'un număr atât de eouârşltor faţă de ei. Cu alte euuinte, ei uoiau să se continue iobăgia în altă formă, dar tot în folosul lor, ea în trecut.

Ca să-şt poată împlini acest scop, prlulrlle lor erau mereu îndreptate asupra Budapestei, capitala Ungariei, unde fraţii lor Unguri pregătlau eu înuerşunare izbucnirea reuoluţlei, care izbucnise mai întâi în Paris, în Februarie 1848, apoi în Berlin, Miinehen şl Vlena.

In Budapesta a izbucnit reuoluţia în 15 Martie 1848, împotrlua feudalismului eu sistemul iobăgiei şt împotriua împăratului din Casa de Habsburg din Vlena.

Vestea despre izbuenirea reuoluţlei în Budapesta a sosit în Aiud, capitala judeţului Alba, în 19 Martie 1848 şi a fost întâmpinată eu nespusă bueurte din partea Ungurilor. Toţi purtau cocardă naţională ungurească şl peste eâteua zile au ţinut o însufleţită adunare poporală în biserica reformată din Alud, în eare au cerut schimbarea regimului, schimbarea funcţionarilor şi uniunea Ardealului cu Ungaria. „ Unio vagy halal", uniune sau moarte, strigau Ungurii pretutindeni. Iar peste noapte, după această adunare, a dispărut pajura cu două capete, eare simboliza stăpânirea Habsburgilor din Vlena, de pe toate clădirile oficiilor publ ice din Alud. Au ţinut apoi adunări poporale şl în Alba-

?4

©BCU CLUJ

lulia, în Abrud şi în Oena-Slblulul şl în tot loeul au cerut uniunea Ardealului cu Unguria.

După aceste adunări poporale, s'a eonuoeat îndată şl Congregaţia comitatului pe ziua de 30 Martie 1848 în Atud, c a să aibe şl oarecare colorit oficial mişcările politice ale aeestul popor neastâmpărat.

In adunarea eomltatensă s'au luat cele mal îndrăzneţe hotărîri. Din şedinţa adunării încă, au trimis Imediat o delegaţie de trei la guvernatorul ţării în Cluj, eu cerere stăruitoare în numele judeţului, ea să eonuoace cât mai repede Dieta ţării, eare să hotărască asupra uniunii Ardea-lului cu Ungaria şi asupra altor lucruri însemnate dela ordinea zilei.

Delegaţia a şi plecat îndată la Cluj, cu mare alalu şt a treia zi a sosit eu răspunsul guvernatorului, că a luat măsuri pentru convocarea Dietei şl aşteaptă să sosească aprobarea în tot momentul, eare dacă ar întârzia, e gata să conooaee Dieta pe răspundere proprie, în uederea agitaţiei spiritelor.

Congregaţia a luat la cunoştinţă răspunsul guvernatorului şi încă în şedinţa aceea şi-a ales deputaţii pentru Dieta ce se ua ţinea în Cluj, eu îndrumare să voteze pentru următoarele hotărâri:

1. Uniunea Ardealului eu Ungaria; 2. Egalitate de drept pentru toţi cetăţenii ţării; 3. Sarcinile publice să le poarte toţi cetăţenii ţărlt

deopotrivă; 4. Pentru cazul că nu s'ar convoca Dieta din Cluj, să

se prezinte cel aleşi la Dieta din Pesta ea reprezentanţi al aeestul judeţ.

Cum se vede Ungurii se grăblau, în ruptul capului, să organizeze pe aceste plaiuri o nouă stăpânire ungurească, fără să ţie seamă, eă aici e şl poporul român de mll de ani încoace, în număr nespus de covârşitor faţă de el, cu interesele sale şl eu voinţa sa proprie.

Ea început Românii priuiau eu oarecare rezemă aceste mişcări ale Ungurilor, pentrueă Românul din fire nu e pripit şl nici provocator.

Deodată eu aceste mişcări însă, după adunarea poporală din Aiud, Ungurii au început să şl organizeze şl gărzi naţionale pentru paza şl siguranţa uieţll şl averii ete.

In Atud s'a înfiinţat cea dintâi gardă naţională ungurească oii 600—700 pedestrt şl 200 călăreţi. Apoi în celelalte oraşe şl sate din judeţ. Arme au primit cel mai mulţi, dela Comanda militară din Cetatea de Alba-lulia.

75

©BCU CLUJ

Ea început au Intrat şl Români în aceste gărzi naţionale. Dar pentru scurt timp. In Ocna-Sibiului d. p., ca re atunci se ţinea de judeţul Alba, Românii au declarat, eă numai aşa Intră în garda lor naţională, dacă îşi aleg el ofiţerii şl daeă comanda e în limba românească. Ungurii n'au primit aceste condiţii şi s'au constituit în gardă naţională separată, fără Români. In lulte acelaşi an însă, s'au constituit şl Românii în gardă naţională, împreună eu muncitorii din băile de sare de aeolo, ea la 700 bărbaţi 1 ) şl peste uară au trăit în relaţii bune gardiştii. Spre toamnă însă, relaţltle s'au înrăutăţit, s'au prefăcut în duşmănie, şl s'au înarmat şl Românii eu lănci, securi, coase şl puşti, care aueau.

Intr'aeeea se suonise ştirea, eă se ua şterge iobăgia, ceea ee Românii au întâmpinat eu nespusă bucurie. Dar Ungurii înfăţişau lucrul, eă ştergerea iobăgiei ar fl un dar al marinimiei lor. Prin aceasta credeau, să câştige poporul Român pentru planul lor, de a proclama Ungaria: Stat independent.

Apucătura n'a succes, pentrueă Românii s'au recules în curând şl au uâzut, eă spiritul timpului aduce eu sine reformele uteţil de stat, nu domnit pământului, eare mal curând l-ar fl lobăglt din nou, să fi putut, decât să-t elibereze. Iar unit dintre Iobagii mal Inimoşi au şl început, încă din primăuara anului 1848, a nu presta robota domnilor de pământ.

Gărzile naţionale ale Ungurilor însă, făceau neîntrerupt exeretţli militare în uederea euentmenteior ee se aşteptau, asupra cărora ei erau bine Informaţi de fraţii lor din Budapesta. Dar mişcările gardiştilor nu se mărgineau numai la oraşul în eare se organizaseră, ei pâlcuri de gardişti ieşlau mereu şl prin satele Române din apropierea Aluduiui, când mat liniştite când mal ameninţătoare, ea să Intimideze pe Români.

Aceste mişcări ale gardiştilor, au prouoeat mare tulburare între Români şi nu mai puteau sta nepăsători în faţa lor. Au început şl el. să dea semne de îngrijorare, de re-aeţlune. Au început şl el să se prouadă eu arme, după împrejurări, cel puţin o lance la flecare casă.

Simţind aceasta autorităţile judeţului au eerut la finea lut Aprilie, să se Introducă legea marţială în judeţul Alba, ceea ee a şt urmat îndată, deşt în multe părţi a întâmpinat împotrlulre această dispoziţie, chiar şl între Unguri.

Toate datele aeas tea sunt luate după Monografia judeţului Alba de jos , în original: „Alsofehâr uârmegye Monografiâ/a", de Ssilâgyi Farkas , Aiud — 1898.

76

©BCU CLUJ

Căpeteniile judeţului însă, nu s'au mulţumit eu atâta. Au eerut şl ajutorul armatei şl la finea Iul Aprilie a sosit în Alud şt un batalion din Regmt. 1 de Grăniceri Săeui, pentru paza siguranţei publice din Alud şl împrejurime.

Cum uedem pentru paza Ungurilor se luaseră toate măsurile posibile. Acestea însă mai mult agitau spiritele, deeât să le liniştească, pentrueă e în firea omului eând s e uede ameninţat, să grăbească a se apăra.

Aceasta era atmosfera sufletească în Transiluania eând se începuseră pregătirile pentru ţinerea adunării naţionale a poporului Român la Blaj în 3/15 Mai 1848.

Arhiereii poporului Român, Şaguna dela Sibiu şi L e -meny dela Blaj, au eerut uoie pentru ţinerea adunării, eeea ee s'a şl acordat pe lângâ asistenţa unui comisar regal şi pe lângă alte multe îngrădiri de siguranţă şi răspundere. Scopul adunării era, să desbată toate doleanţele poporului Român din Transiluania. eu priulre la situaţia sa politică, economică, bisericească, culturală e t c , să le cuprindă într'o petiţie şl să le înainteze Dietei ţării în Gluj, eare fusese eonuoeată pe ziua de 29 Mai 1848.

Uestlndu-se ţinerea adunării naţionale, eu deosebire prin tineretul şeoalelor din Blaj, la ziua numită au sosit în Blaj mii si mii de ţărani români din toate părţile Ardealului. Qrăbiau eu nespusă însufleţire sub conducerea preoţilor, înuăţâlorîior şl cărturarilor Români, în cântece de bucurie eă aeolo se ua rosti şi ştergerea iobăgiei.

Numărul Românilor întruniţi la această adunare, zic unii dintre cronicarii timpului, eă ar fl fost 60—70 de mii, alţii 20—30 de mii. Cei mal mulţi zle însă, eă au fost 40 de mii. Intre aceştia au fost şl fericiţii noştri părinţi. Din Geoagiul de sus d. p., loeul meu de naştere, sunt dator să amintesc, eă între alţii, preoţii: Nicolae Repede, Vasilie Neagoe şi Antoniu Pop, eu tatăl meu şl moşul meu, loan şi Melente Bolog, împreună au luat parte la acea măreaţă adunare naţională a poporului Român şl ne poue-stlau încântaţi despre ea. In deosebi scena jurământului 1-a impresionat şl pouestiau eu multă plăcere un incident hazliu dela acea scenă. Anume: eând mulţimea şi-a ridicat mâna dreaptă spre ceriu, eu trei degete împreunate pentru Jurământ, un nobil Român dela Deua, Vasile Nopcea, mare proprietar şi f. prefect pe uremurl şi-a ridicat mâna fnmă-nuşa/ă.^Unui dintre prieteni i a obseruat: jos cu mănuşa Vasilical... Un moment tăcere apoi... Dar Vasilică s'a conformat îndată, iar în popor multă ureme se pouestla eu plăcere despre acest caz hazliu din adunarea dela Blaj.

7?

©BCU CLUJ

In această adunare s'au spus şt s'au stabilit toate drepturile poporului Român, într'aeelea la locul întâi: ştergerea iobăgiei. Oln aceasta au şt răsărit apoi, cele dlntât ciocniri între Români şl Unguri. O socoteală ueehe altcum, care , secole de-a-rândul înnăduşltă în sufletul poporului Român, trebuia să răsufle odată. A şl urmat în scurtă ureme, cum se ua uedea.

(Va urma).

îndrumări culturale.

Noua aşezare constituţională şi „Asoeiaţiunea"

de Al. Dima.

înalta înţelepciune a M. S. Regelui, purtătorul de eu-uânt şl profetul neamului, Cel care „prin graţia Iul Dumnezeu" limpezeşte norii grei ai uăzduhulut politie şi anină de cerurile ulltorulul stelele de aur către eare se cade a ne îndrepta, eu sprijinul unor aleşi bărbaţi eu adâncă râună de ţară şl totdeodată eu urerea liberă a obştet româneşti, a hotărît naţiei şi statului o nouă aşezare constituţională. Ne-am înuredntelt astfel eu toţlt a trăi una din clipele eu adeuărat Istorice ale neamului, când mlnţt clar uăzătoare şl mâni puternice au înţeles să pună odată capăt unul desmăţ obştesc ce măctna fără de folos energiile şt bunăuolnţele ţării în bătălii cu totul sterile, în uălmăşagurl zadarnice şl primejdioase.

Ca după furtună sau uifor, linişte mare şl fericită s'a aşernut pe întinsul cuprins al ţării, noua orânduire năzuind a se arăta pretutindeni. S e simte uânt de temeinice înnoiri mângâind feţele bătute de ploi şi îngheţate de uifor.

Ce alteeua decât freamăt de nespusă bueurle.de adâncă uşurare, de desăuârşită fericire, poate cuprinde făptura „Asociaţiei" şi pe luptătorii ei ? N'a aşteptat ea de aproape două decenii clipa de faţă eu înfrigurare, n'a trăit ea zt de

78

©BCU CLUJ

http://bueurle.de

zl trlsteţele atâtor înfrângeri şl jalea pustiirilor fără de rost. în suflete? Dar bunul Dumnezeu a uott ca minunea să s e înfăptuiască totuşi sub chipul noii aşezări constituţionale. Să-1 însemnăm aci eu bucurie darurile pe eare le-a oferit generos neamului şl „Asociaţiunii".

* * Spiritul din care dintru îneeput a izuorît „Astra" a

fost un zeu al armoniei. Sub bolta noii înjghebări dela 1861. au uentt deopotriuă ortodocşi şl uniţi, duşmani politici pe cât puteau fl pe aceea ureme, cărturari şi fericiţi eu duhul, bogaţi şt săraci, spre a se contopi eu toţii în singura mare şl eterna realitate spirituală: neamul şi destinul lui.

Opera acestei obşteşti unificări nu s'a săuârşit cu prea multe greutăţi, înaintea răsboiului. In faţa pericolului unle şi masiu al desnaţionalizărli, Românii au ştiut să fie simplu, dar dârz, Români. Opoziţia erează totdeauna fermentul cel mai stgur al cristalizării naţionale.

Ou întregirea neamului însă, eu plelrea duşmanului care secătuia dinlăuntru Ardealul, opoziţia a dispărut şl odată eu ea s'au slăbit şt legăturile concordiei naţionale. Molima politicei a pătruns, s'a încuibat tot mai îndrăzneţ şl neînduplecat, a împărţit pe fraţi, l-a înjghebat în grupări eu interese şl uederl opuse, a deslănţutt ură şt urăşmăşie.

Într'o astfel de atmosferă, „Asociafiunea* era fără îndoială o arătare eludată, nepotrtuttă, tulburătoare pentru semănătorii de uânt. înconjurată de neîncredere, bănuită de unii şi de alţii că merge pe anume eăt politice, „Astra" trosnea ea o nauă în uâltoare, fără a se pierde însă, înfruntând cu semeţte ualurile, senină şi stăpână pe sine ca una ce ştia că la urmă numai Adevărul ua putea înuinge. (Este locul să amintim aci fericita întâmplare care a făcut ea în ultima ureme să apară din pana preţuitului nostru prozator şi colaborator — /. Agârbieeanu — romanul ce înfăţişează cu ace de satiră şt plesnet de blctu, acele mo-rauuri de care uorbim mal sus şt pe eare serlitorul l e atribue eu atâta dreptate „sectarilor"). Ş l aidoma s'a şl întâmplat. Adeuărul a înuins. S 'a pus capăt furtunilor des-lănţulte între fraţi şl s'au boltit mări de azur în suflete.

79

©BCU CLUJ

Un eâmp prielnic muncii „Asoelaţiunil" s'a creat aşa dar. Vrăjblle uor înceta şl inimile uor fl mat primitoare de euuânt bun şl înţelept, lată de ce, conducerea „Astrei" dân-du-şi pe deplin seama de însemnătatea momentului istoric prin care trecem, atrage eu stăruinţă atenţiunea luptătorilor ei să purceadă la o nouă cruciadă întru izbândirea idealurilor noastre. Condiţiuni de aetiuitate nouă şt senină s'au înfiripat. S ă le folosim eu pricepere şi entuziasmul de totdeauna.

O concentrare a puterilor „Astrei" şi o mărire a efortului fruntaşilor noştri se impune negreşit. Fttndeă dacă pe deoparte noua orânduire a ţării ne ulne în ajutor, să nu uităm că o altă datorie se ridică în faţa noastră: o lege oricât de fericit inspirată ar fi, trebue cunoscută în spiritul şi litera ei, arătându-i-se binefacerile în comparaţie eu relele stări ale trecutului. 0 izbândă nu poate uenl deeât de pe urma unei îndelungi şt răbdătoare opere de luminare a ce lor mulţi, de educare a lor după noile Idealuri.

Luptătorii „Asociaţiunii" sunt şi de data aceasta chemaţi la locurile de onoare şi avantgardă. Să ducă până în ultimile colţuri de ţară, în adâncimea văilor şi pe coastele munţilor, pe întinsul câmpiilor şi la umbra pădurilor, noua solie de pace şi muncă a M. S. Regelui. Căci noua aşezare constituţională e în fiecare rând al ei — un înalt act de cultură, — o evanghelie a dreptăţii, generozităţii, păcii şi muncii româneşti, iar menirea „Asociaţiunii" nu e alta deeât să- si fluture drapelele, acolo unde răsună cuvântul înaripat al culturii naţionale.

0 propunere Denumirea despărjămintelor „Astrei"

de Horia Teculescu. Cu prilejul unei adunări a comitetului din Sighişoara,

fiind de faţă dl prof. 1. Moldouan, preşedintele „Astrei" (fiu al judeţului Târnaua Mare. născut în Mediaş), am făcut o propunere, pe eare domnia sa a găsit-o potrluiiă, rugân-du-mă să-t arăt îndreptăţirea şl să fac un apel către des-părţămtnte pentru a o adopta.

80

©BCU CLUJ

Am crezut, anume, ntmerlt ea fiecare despărţământ judeţean să poarte, pe lângă numărul de până acum şi numele unei personalităţi culturale din aeea regiune. De asemenea, fiecare despărţământ de plasă ar fl bine să poarte denumirea după cel mal răsărit fiu al ţinutului.

Stabillndu-se ctitoria culturală, figura rezumattuă a năzuinţelor spre lumină dlntr'un colţ de ţară, ar urma să fie înotată, prin adunarea materialului pentru o monografie, prin însemnarea, eu o placă de marmoră, a casei în eare s'a născut şl prin ridicarea unul bust sau monument, care să fie locul de pelerinaj în zilele mari ale neamului. S 'ar ajunge, astfel, la o Istorie culturală locală, trezitoare de mândrie, eare ar naşte not îndemnuri spre înfăptuiri culturale pentru neam.

Şl pentru ca praful zilei să nu păteze altarul nostru de lumină, stăruese ea numai numele celor morţi să fie scr ise eu litere de aur la locul unde se euuine.

* * Cunoaşterea trecutului şi cultul oamenilor mari Inten

sifică sentimentul iubirii de neam. B natural ca eel cari adună în sufletul lor amintirile Istorice să albă conştiinţa naţională mat adâneă, să se simtă mal legaţi de pământul ţării şl de trecutul neamului. Dar să începem cunoaşterea trecutului eu mediul în eare trăim, eu frântura de pământ care se cheamă judeţ. Este o datorie pentru fiecare preşedinte de despărţământ să străbată judeţul şl în lung şl în lat, s'adune toate reminiscenţele istorice, să adune material pentru o monografie a oraşului şl ţinutului, să facă, euentua', chiar săpături arheologice, să colecteze folclorul regiunii, să însemneze locul de unde au plecat în largul uleţlt româneşti energiile de ualoare, să le eternizeze figura în trăinicia bronzului, să le lege numele de-o Casă Naţională eu bibliotecă, de muzeul regiunii şl de toate Ini-ţtattuele culturale de aci înainte, ea, pretutindeni, eel mal luminat fiu al neamului să ne îndrumeze paşii, să răscolească în noi îndemnurile spre bine şi uremea să nu acopere urmele strămoşilor.

Căci ce şeoală mal bună am găsi, pentru noile generaţii, decât sufletul oamenilor mari şl uatra de jar a tradt-

81 2

©BCU CLUJ

ţi el, memoria eoleettuttăţll ? Cinstirea reală a trecutului,, prlntr'o admiraţie actiuă, trezeşte clipe de reculegere şt îndemnuri nobtle în sufletul generaţiei tinere. Comemorările, zice dl N. lorga, nu înuie morţii. Dar ele scot dtn colţul lor de nemurire, unde arde înaintea lor numai buruiana săracă a recunoaşterii, din partea celor puţini, chipurile mari ale trecutului şl le aduc, în lumina făcliilor de pomenire, înaintea atâtora, earl până atunci nu ştiau nimle despre aeet oameni sau îi uitaseră. Ş l poporul întreg, pentru care se face comemorarea (şi nu pentru mortul de eâţlua ani sau de eâteua ueacurt), se simte în adeuăr trăind mal puternic în clipele proeesitlor, rugăciunilor şl cuvântărilor, căci la puterea Iul se adaugă atunci, în ceasul de recunoştinţă, puterea păstrată în scrise, aşezăminte şl fapte, a celui eare se pomeneşte.

* * Nu ne îndoim eă flecare despărţământ îşi ua alege pe

cei mal urednlet ctitori, pomentndu-i an de an. Vor înuia, astfel, pe marii noştri preoţi: S. Ştefan, S. Braneoutei, Inoehentle Mieu, P. P. Aron, V. Moga, A. Şaguna, Z. Bolu, l. Popasu, 1. Mleu Moldouan, A. Bunea, V. Lueaeiu şi U. Qaspar. Pe luptătorii: Horia, A. laneu, l. Romanul, Axente Seuer, l. Buteanu. S. Baltnt. I. Măeelor, U. Fodor, Fl. Mleaş, U. Moldouan, 1. Puşeariu, 1. Hodoş, E . Murgu, A. Mureşanu, 1. Mihu, V. Babeş , C Bredieeanu. P. Cosma, A. C. Popo-ulelu, Şt. C Pop, V. Branişte şt U. Qoldiş. Pe scriitorii: Coresl, S. Mieu, Q. Şineaî, P. Maior, T. Ciparlu, A. Pumnul. 1. Budai Deleanu, Q. Barlţiu, A. Mureşanu, 1. Slaulci, 1. Po-pouiei-Bănăţeanul, 1. Uulean, Q. Goşbue, V. Vlad-Delama-rlna, 1. Qorun, Şt. O. losif, II. Chendl şl pe sburătorul spre albastru A. Vlaieu. Pe dascălii fără de odihnă şl fără de prihană: Q. Lazăr, D. Eustatleuiel, R. Tempea, D. Ţiehtn-deal, S. Bărnuţiu, S. Popouiel Baretanu, U. Fablan Bob, A. Florlan, N. Bă'.ăşeseu, 1. Maioreseu, G. Munteanu, A. Tr. Laurian. Al. Paplu llarian, Şt. Miele, M. Străjan, A. Den-suşlanu. N. Densuşianu, Gr. U. Borgouanu, M. Nteoară, U. Qlodariu, C D. Loga, 1. Meşotă, l. Lapedatu, Gr. Silaşl, I. Lăzărieiu, 1. Bogdan, A. Bârseanu, V. Onlţlu, Al. Bogdan şi G. Bogdan Dutcă.

82

©BCU CLUJ

Domnii preşedinţi uor înşira şl pe bărbaţii uredntct pe earî condeiul meu a utlat să-1 însemneze, raportând la centru, cum ered e'ar fl polrlutt să se numească despărţământul, conducerea centrală urmând să stabilească denumirile.

Preuăd o întrebare: ee ne facem eu judeţele Glue, Odorheiu şl Tret Seaune? Răspund: despărţământul d u c ar putes foarte bine să poarte numele lut 1. Creangă, eare ne spune limpede (în Amintiri) eă moşul său Dauld Creangă, a uenlt din munţii Ciueului pe la 1780. Cel dela Odorheiu ar putea lua numele lut Şt. O. loslf, ftlnd alături satul Drău-şeni, din care şl trage originea familia poetului. Sau s'ar mândri eu numele lui Q. Lazăr, care . pe la 1806, predica în biserica ortodoxă din Săce l , fiind educator al fiului contelui Qyulai din acel sat. Apot, se ua găsi şt pentru Tret Seaune ureun punct de contact eu cultura românească, sau ureun bărbat mat răsărit din acea regiune. S ă nu uităm eă şl Q. Asaehl îşi auea originea undeua prin regiunea se-culzată (Teaea Oltului).

Iar, de aci înainte, la adunarea generală anuală, flecare despărţământ ua pomeni pe ctitorul său, prlntr'un pa -rastas şt o înutere a faptelor sale, alături de obişnuitele procese uerbale şl de searbede rapoarte.

Admiraţia pasluă a trecutului trebue să înceteze, căci e uremea să facem adeuăratul examen de cultură, prin păstrarea eu pietate a ctitorilor noştri culturali.

Cu credinţă şl eu dragoste să ne apropiem, eu eulaule, şi mânt pioase, împărtăşlndu-ne eu sfintele taine ale trecutului, păşind, astfel, spre uiitor, eu gând curat şl eu încredere, căci, oricât de însemnat ar fi trecutul, e, totuşi, mai mare utltorul neamului nostru. Pentru mărirea iul, s'aşezăm cruci pe mormintele celor cart au fost şl să sădim idealuri în sufletul eelor cari uor ueni. Altcum, înzadar uom aştepta să ne pomenească generaţiile ulltoare, dacă nu uor uedea că not ne-am cinstit cu pietate înaintaşii.

2*

©BCU CLUJ

Români capi nu uorbesc româneşte de Ion Breazu.

Cel mat mare păcat, pe care îl poate săuârşl un Român împotrtua Umbli lui, adeuărat păcat de moarte, esle să nu şl-o uorbeaseă, sau să şl-o dispreţuiască.

Românii cari şl-au îneăreat conştiinţa eu acest păcat se pot împărţi în două categorii. Din cea dintâi fac parte acele elemente ale clasei noastre conducătoare, orăşeni sau boieri şl mari şl miel, care s'au lăsaţi urăjiţl de cultura franceză până la Ignorarea şl dispreţul faţă de propria lor fiinţă naţională. Tot ee uenea din Franţa — mai ales dela Paris — a fost şi este încă pentru aceştia, inDestit eu prestigiul superiorităţii, faţă de eare modestele noastre încercări de a ne erea o cultură proprie, sunt sortite pieirit sau ridicolului. Cele mai alese personalităţi române din secolul al XIX lea şi dela începutul celui în eare trăim, au luptat eu energie împotriua acestei imitaţii bolnăuicloase. B a s'au găsit destui între Francezi înşişi, mari prieteni at noştri, eare să ne spună — ea de pildă Miehelet — tocmai fimdeă ne iubeau eu sinceritate: „Fiţi uol înşiuăl Nu imitaţi pe nimeni 1"

întâia consecinţă a acestei maimuţăreli nesăbutle a fost cultul exagerat al limbii franceze, urmat de Indiferenţa şl uneori de dispreţul faţă de limba românească. Curentul naţionalist şi popular dtn cultura noastră a stăullit întru eâtDa acest ual de influenţă, căutând să-l îndrepte spre albia Iul firească. Căci să fim înţeleşi: e departe de noi gândul de a cere zid chinezesc în faţa culturii franceze, căreia îl datorăm atâtea daruri nepreţuite.

Astăzi Imitaţia franceză a scăzut deci, s'ar putea ehlar afirma eă, în timpul din urmă, a eoborît din clasa boe-reaseă, unde limba românească a crescut în cinste, în clasa noastră burgheză, împestriţată până la desfigurare eu elemente de origtne streină. Nu se mat uorbeşte astăzi franţuzeşte din snobism şl eu ostentaţie, eum se uorbea odată. Sămânţa Ghirtţel lut Aleesandri n'a dispărut însă eu desă-uârştre. Ea se duce astăzi la baluri, serate şi la teatru în costum naţional — fiindcă aşa este moda — ciripeşte însă

84

©BCU CLUJ

eu prietenele et în franţuzeşte, tar, întoarsă acasă, o aşteaptă acelaşi roman franţuzesc de dubioasă calitate. Auem aşa dar şl astăzi destul orăşeni eare preferă în conuersaţle şi l ec tură limba francoză celei româneşti, ll auem într'o măsură mal mare decât oricare din naţiunile europene. Uorblnd şi citind mult, el au ajuns să şl gândească în tiparele llmbtt franceze. Lor se datoreşte înainte de toate inuazia neologismelor şl formelor sintactice franceze în limba noastră de astăzi. Dragostea faţă de limba maternă numai atunci e însă trainică şl fructuoasă când este — ea orice dragoste adeuărată — totală şi statornică. A o striga eu prilejuri solemne, pentru ea întors acasă să uorbeştl eu soţia şl copiii numai în franţuzeşte, sau să citeşti cu nesaţ toate fleacurile ziarelor parlslene, nu este douadă de legătură adâncă eu graiul strămoşilor. Ş l e curios cum au suferit de acest păcat chiar şl unii dintre scriitori noştri, a căror eontrtbuţle la îmbogăţirea limbii noastre este unanim recunoscută. O mare parte din corespondenţa familiară a Iul Alecsandrl, de pildă, este redactată în franţuzeşte, tot aşa cum în franţuzeşte sunt toate scrisorile publicate într'o ediţie erttleă recentă, pe eare Al. Odobeseu le-a trimis soţiei sale, Saşa . S ă ne mat mirăm atunci eă singura fiică a Iul Alecsandrl îşi publică în 1929, memoriile în limba franceză?...

In categoria a doua Intră Românit eare şl-au pierdut limba, sau cărora le-a slăbit dragostea faţă de ea, în urma eonuieţuirll îndelungate eu naţiunile înueelnate, al căror jug l-am sfărmat în 1918. Numărul acestora a scăzut mult în cele două decenii de stăpânire românească. Totuşi el este încă destul de mare pentru a ne da de gândit şt a ne mustra pentru nepăsarea de până acum faţă de această problemă. Am lăsat şl aici totul în grija timpului, bunul nostru aliat şi protector, căruia i-am încredinţat de atâtea ori soarta.

Românii cari săuârşesc, adeseori din ignoranţă, acest păcat împotriua Umbli lor trebue să ne îngrijoreze mat mult decât eel din întâia categorie, prin faptul eă o mare parte din el sunt aşezaţi de-a-lungul frontierelor, acolo adică unde caracterele etnice ar trebui să fie mal uii şl mal puternice.

85

©BCU CLUJ

Nu suntem în măsură să cunoaştem situaţia acestor Români pe întreaga întindere a graniţelor noastre. 0 anchetă care ar auea de scop să ne înfăţişeze atitudinea acestora faţă de limba naţională ar fl bine uenită. intru cât am auut prtlejul să uedem adeseori în timpul din urmă frontiera de Vest a ţării, ne uom mărgini să uorblm de astădată numai despre ea.

Statistica noastră din 1930, făcută eu un aparat modern şl eu mart garanţii de oblectlultate, ne prezintă majorităţi româneşti în toate judeţele din această porţiune a frontierei. Dacă am face însă o statistică şl după limba pe care o uorbesc aceşti Români, nu numai după originea lor etnică, situaţia s'ar modifica simţitor în defauoarea noastră. Găsim numeroase sate în Imediata apropiere a graniţei şl uneori destul de adânc în Interiorul judeţelor mărginaşe, unde preotul e neuott să predice în limba maghiară, dacă urea să fie înţeles de credincioşii lui, Români. Ne grăbim să adăugăm eă nu punem la îndoială sentimentele naţionale ale acestora. Trecutul lor este plin de lupte şl jertfe pentru apărarea indtuldualltăţtl lor etniee. Et sunt însă ulctlmele unei primejdioase iluzii, când cred eă şl-ar fi păstrat îrcă mult ttmp naţionalitatea, apărând-o în haină şt limbă ungurească. Limba este unul dtn caracterele fundamentale ale naţionalităţii, poate cel mal important dinire toate. Pierderea el este urmată, mal curând sau mal târziu, de pierderea conştiinţei etniee. Acela eare au încercat, prtn tot felul de manopere, să înlocuiască, la mase întregi de Românt, limba maternă cu cea maghiară au cunoscut btne această lege a desnaţlonallzărll. Douadă rezultatele, într'a-deuăr impresionante, pe eare le-au atins, eu toată împo-triuirea noastră dârză.

Fireşte, cum spuneam, eă numărul acestora a scăzut mult în ultimele două decenii. Şcoala şi armata au ajutat mult această operă de reparaţie istorică. Dtn păcate, n'am auut însă o politică de stat hotărîtă şi susţinută pentru grăbirea acestui proces de reromântzare. Doar de ureo dot-tret ani încoace, în urma aeţtunlt începută de „Astra" în Secuime, unde situaţia este întru câtua asemănătoare, am început să ne alarmăm şl să ne gândim la măsurile de

86 ©BCU CLUJ

•apărare a Umbli strămoşeşti, la această margine prime]' •duită a ţării. „Astra" îşi Da face şl atei datoria de protectoare a patrimoniului nostru etnie. Căci e necesar să fortificăm nu numai fronllerele pământului nostru, el şl frontierele Umbli, impunând respect şl dragoste faţă de ea, acelora eare, adesea nu din ulna lor, şl-au pierdut-o.

Românii pe eare l-am amintit mat înainte sunt ţărani. Numărul orăşenilor este destul de mare însă şl el. Prin educaţia în Institutele de cultură streină, prin traiul zilnic -în mediul strein, prin căsătoriile mixte, atât de numeroase în această regiune — din eare de cele mal multe ort partea românească se alege eu o pierdere etnică — limba maghiară şl într'o măsură mal mică cea germană, este uor-bltă de aceştt Români dela oraşe dacă nu exelustu, destul de des şt, ceea ee este mai grau, eu o secretă preferinţă. Ţi se întâmplă adesea, în această parte a ţării, să auzi doi Români schimbând uorba din româneşte în ungureşte, atunci când eonuersaţla la un ton de şagă sau de Intimitate, eând cer euuânt cele mal adânci simţiri, când se naşte o locuţiune rară, sau se face apel la un prouerb, când limba îşi pune în joc întreaga el putere expresiuă. propria lor limbă li se pare neputincioasă şi săracă. Ş l nu e uorba, în aceste cazuri, numai de o obişnuinţă, ci de un prestigiu urcat, de care se bucură limba streină faţă de limba românească, lată şl un alt exemplu, tot atât de regretabil şl de concludent. Am auut adeseori prilejul să petrec în societatea romanească din oraşele de pe frontieră. A fost deajuns însă apariţia unul singur strein în această societate, pentru ea toţi ceilalţi să adopte în eon-uorblre limba acestuia, chiar eând el cunoştea binişor limba noastră.

Din aceste exemple, cărora le- am putea adăuga multe altele, se poate uedea cum demnitatea limbii noastre este grau atinsă, tocmai în acea parte şt clasă a ţării, unde ea ar trebui să fie mal conştientă şl mal puternică, lată de ee credem eă este necesară o acţiune de opinie publică şi de stat pentru ca limba noastră să-şl recâştige în faţa acestor Inconştienţi cinstirea cuuenită. înainte de a pretinde streinilor să ne respecte graiul, trebue să înuăţăm noi în-•şlne să-l Iubim şl să-l respectăm.

87 ©BCU CLUJ

Obieeiu, Comunitate (sătească). Cultură Populară

de Ion Chelcea. „In uleaja fiecăruia din noi s 'a pus

măear odată întrebarea daeă poporul nostru e o unitate etnică destul de hotărîtă". Q. Vâlsan.

Astăzi se poartă multă discuţie, prlultor la obleelu şl eomunltate-naţionalttate şl cultură populară.

Fapt important pentru noi e. eă obiceiul, obiceiul popular — ţine strâns legaţi laolaltă, pe cel ee-1 practică. Puterea sa asupra grupului social, deriuă din struetura psihologică a gândirii populare şl se afirmă eu putere de obligativitate asupra indiulzllor. Găel, daeă limba, eare este socotită ea un caracter etnie de seamă, se întâmplă eă poate slăbi în luptă eu alte graiuri — cari se diferenţiază în dialecte până a nu o mal recunoaşte, tot aşa religia. Religia, auem douezi în chiar trecutul nostru — deşi e ea şi limba considerată ea un factor etnie de căpetenie — poate fi pentru o comunitate mal mare, eum ar fl de ex., un popor, prilej pentru o lipsă de solidaritate, atunei eând e de mal multe feluri. Şl aceasta este de ajuns eum spun, spre a nu mal lega într'un acelaşi simţământ pe toţi locuitorii aceleiaşi ţări. Nu mai uorblm, eând ea se pierde deflnltlu şl se adoptă o alta. Religia faţă de obieeiu — tradiţie, e un fenomen spiritual de aşa natură, eă se poate socoti de schimbat — eşa eum s'a întâmplat în Ireeutul nostru. Nu tot aşa stau lucrurile eu obiceiurile populare. Aeestea neauând o circulaţie mai mare decât în stratul de jos al poporului, nu li se dă consideraţie; nu se iau în seamă — n'au o ualoare aşa zicând oficială — dar auând o existenţă de refugiu şl deet mai modestă, pot da mai mult din punct de uedere al specificului unul neam şi chiar din punct de uedere al coeziunei Iul sociale.

S e mal poate face amintire — fiind uorba de elementele solidarităţii unei comunităţii, de descendenţa comună^ • a r se ştie că aceasta este şi ea influenţată de multe ort

88 ©BCU CLUJ

de amestecuri streine şl eă rase pure sau aproape eurate, nu găsim decât foarte rar. S ă mal uorbim de cultura e/a-selor suprapuse? Aceasta este de sigur şl ea hotărîtoare, atunel când poate face sinteza între Influenţele primite ua-lorlfleând geniul poporului la creaţii din ee în ee mai strălucite. In această luptă însă, slăbeşte şl ajungem ea în po-ueste, asemenea acelor copii, cari, duşi cu amăgeli de mama lor ultregă, în pădure sunt lăsaţi aeolo, ea să se rătăcească. Atâta ureme însă, cât şl-au umplut traistele eu cenuşă din ueehea uatră părintească, eu care au presărat drumurile pe unde au trecut, au putut să se întoarcă teferi la cămin. Ori, cum în casa noastră a Intrat nu de mult o mamă ultregă, adusă de prefacerile uremii: falsa cultură, progresul mtnetnos, ua trebui să înodăm Iarăşi firul uleţli noastre autentice, astăzt mal uârtos ea oricând.

Ş l atunel, dacă limba, religia, descendenţa eomună uu ajung; cultura claselor superioare auând o astfel de situaţie de înstreinare, ne-a mai rămas eeua: datinile noastre^ obiceiurile noastre scumpe. Auem un caz şl ua trebui să-1 Ilustrăm neapărat: este cazul eu Românii seeulzaţl, cari şi-au pierdut precum se ştie, limba, religia, portul şt alte Instituţii, multe puţine câte aueau. Obiceiurile au rămas.

Alei, cele mal multe manlfestărt exterioare, credinţe, obiceiuri şl datini1) în legătură eu uieaţa bisericii, poartă la rândul lor timbrul românesc, chiar şt când le întâlnim în ţinuturi locuite exelusiu de Secul. Întreg misticismul credinţelor deşarte 2 ) al Românilor îl aflăm şi la Secui. Plu-guşorul umblă şi aai prin curţile Secuilor purtat întocmai ea şt la Români de uestltorlt unul an mal bun; 3 ) oraţiile

1 ) Sublinierea e a noastră. 2 ) Credinţe „deşarte" în sensul eă Uniuersul pentru lumea de jos

ar fi fără înfeles, daeă n'ar ji la mijloc aces te obiceiuri ee au de scop de a face a c e a comuniune eu lumea înconjurătoare de eare uorbeşle P. Perpier în a sa ca r te ; L'Unite Humaine 1931, p. 128.

In aceas tă lume oamenii dueându-şi traiul lor cunoscut, prin obiceiuri s e regăsesc strâns grupaţi, iau cunoştinţă de c e e a ee-i uneşte şi le dă posibilitate s ă comunice eu Uniuersul, în lipsă de alte posibilităţi de "cunoaştere.

3) Balaş M. In Ssekelu muzeum Ertesiloje, 111. Sft. Gheorghe 1902, p. 32.

89

©BCU CLUJ

pizăraştlor răsună din gurile celor mititei Ia zile de sărbătoare şi în căminul săcu iesc 1 ) ca şl cel românesc; colindătorii eutreerau în zilele ajunului de Crăciun până mat ieri-alaltăieri şi ulicioarele satelor săeuieşti, întocmai eum frământau zăpada uliţelor din satele româneşti. 2) Iar la morţi, pomana este întocmai ca şl la Români, actul ultim al ce remonialului înmormântării celui dispărut, pentru ulnde-earea căruia fuseseră luate în ajutor de multeori şl slujbele preoţilor români şi uraell îşi spuseseră şi ei euuântul plin de uraje şi făcuseră descântecele obişnuite de uraell români. Iar după moarte umbrele strigoilor bat şi în colţul caselor secuieşti, întocmai eum bagă în spaimă întreaga populaţie rurală românească. Uaelle nlel aici nu dau lapte, fiind mâncate de strigoalee ea şl eele româneşti. Aghiasma de Bobotează luată din uatra preotului român, este păstrată eu aceeaşi sfinţenie de Seeuiu ea şi de Român. Acelaşi arminden uesteşte sosirea înfrunzlril copacilor şl la poarta Secuiului ea şl a Românului. Şi iată şt o mulţime de leacuri, eari de ueaeuri nu se împacă eu spiritul bisericilor ungureşti, au fost însă totdeauna practicate de întreg poporul românesc... Toate acestea ne douedesc, eă împrumutarea dela Români, nu poate fi explicată numat prin contactul dela popor la popor, el la baza lor stă eeua mal mult. Este întreaga vieaţa nefalsificată şi de cele mai multeori, nemodificată chiar, a Românilor. E e considerăm ea ultimul reziduu al unei prefaceri de ueaeuri, rezultat din marea mulţime de Români, eare s'au topit în masele săeuieşti, cu toate interpretările mai mult sau mai puţin sauante, de cele mai multeori fantastice şi neuerosimile, pe eari li le dau Ungurii, numat să nu fie siliţi, să uadă în ele moşteniri dela Români". 8) De aceea, mă găseam îndreptăţit zle, s ă subliniez: că obiceiurile se douedesc a fl mal rezistente uneori, la orice prefacere din afară. Acestea exprimă pentru mulţime, acelaşi limbaj: simplu, în forme. Limbajul mimicelor, al jocului presimţit, sau înţeles instinetlu — dar eerut

1) Ibid. p. 70. 2) Orbân Balâzs: Szekelufold 1., p. 151—156. 3) Sabin Oprean: Seeuizarea Românilor prin Religie, eiuj, 1927

{Bibi. Seeţ. Qeografieo-Btnografiee Nr. 1) p. 37—40.

90

©BCU CLUJ

de toată societatea. S ă nu se uite că obiceiurile, deşi îşi pierd cu uremea din prima lor semnificaţie, continuă s ă dăinuiască mal departe deeăzând în cel mal rău caz, la simple jocuri de amuzament. Continuă să înfrunte însă astfel, milenii de ureme constituind pentru noi, la neuole un document de prima mână — fiindcă comunitatea ee-l dă uieaţa nu e dispusă mat niciodată a sesiza înţelesul curat. Pe ea o satisfac şl formele. Ş l aşa se explică, cum limbajul 1) diferitelor datlne strămoşeşti, reapar ea din senin la zile mari: la timpul potrlult din an, din uieaţa omului, netezind calea tndluidulul, eare trăieşte eoleetlu, prin bucurie şl întristare.

Acestea parcă dinadins ar urea să dea a înţelege că formăm eu trecutul îndepărtat, un singur tot: comunitatea întreagă, prin obleelu, se manifestă fără să urea, într'un fel în eare s'au mantfestat o serie întreagă de strămoşi. Acelaşi adeuăr, a fost rostit de către Q. Vâlsan în felul în eare urmează în eărţulla sa admirabilă asupra etnografiei: „Uieaţa poporului nostru, a celui de jos, a celui real pentru Etnografie, lipit de pământul lui, se desfăşoară după anumite norme aproape fixe. Dela ursltorlle cari îţi ursesc soarta când abia te-al născut, până la bradul împodobit eare-ţt arată calea la mormânt, toate faptele mart şt mlct ale uteţii sunt însoţite de ceremonialurl duioase şl tainice, de multeorl fără rost, eare îngrădesc uieaţa într'un ritual tot atât de sacru ca şi cel religios, moştenit aproape neschimbat din bătrânii bătrânilor. Tata face într'un anume fel casa, mama ţese, croieşte şl coase într'un anume fel cămaşa, eu anume râuri, copiii se joacă într'un anume fel, făcând mişcări şi spunând anume cuulnte pe care nu le mai înţelege nimeni,1) fetele cântă într'un anume fel, bătrânele leeuese eu anume descântece eludate, până şl ciobanul îşi ehlamă oile, îşi sapă fluierul sau băţul într'un anume fel. Pretutindeni tradiţie urmată necondiţionat de popor în marea lut masă, tradiţie moştenită din timpuri depărtate şl trecută din om în om până în zilele noastre". 3)

x ) Obiceiul, e şi el o formă de manifestare, de expresie a unei ucinfi eoleetiue.

2 ) Sublinierea mea. SJ V. Q. Vâlsan: O ştiinţă nouă: Etnografia 1927, p. 17—18.

91

©BCU CLUJ

Din această cauză, ştiinţa, după noi, nu poate uorbt despre tradiţie ea element uiu, decât într'un anumit fel: ea o practică la eare ia parte nu numat comunitatea în uleaţă, ci sunt de faţă şi strămoşii. Din această pricină, obiceiul şl cultul datlnei strămoşeşti, are faţă de comunitatea în uieată, putere imperatiuă, pe aloeurea, chiar sacră. Tradiţia, al cărui element principal e obiceiul, e în felul acesta prlDltă, ea o comuniune eu strămoşii*) — nu numat pentrueă se reeditează uieaţa lor, mişcările lor, dar eă sunt anumite rituri şl obiceiuri tneă uit printre noi ee simbolizează această comuniune, ea de ex., pomana, praznicul. Pe de altă parte, eum s'a mal şl amintit, aeest mod de uleaţă comunitar-tradiţional, dirijează până în cele mal miei amănunte acţiunile nu numai de ordin sufletesc, dar şl practic — după eum s'a apucat din tată în fiu. Poate ft deci uorba de o lege organică şi armonie legată de eondlţlunlle uleţli lo-eale. Nu degeaba, Ferdinand Tonnies, uede în sat, o co munitate tipică, iar în aceste obiceiuri, adeuărate norme neeodlflcate, de urmat în uleaţă pentru toţi şi deopotrtuă acceptate. 2)

Dar pentru scopul ee ne-am propus, ua trebui să justificăm în puţine euulnte, această putere a obiceiului în popor şl pe temelu psihologie, Şl , dela început, trebue să mărturisim eă not nu mergem până acolo, încât, mentalitatea poporului nostru, să o comparăm eu a popoarelor naturale. Nu, deşt aeest paralelism în etnografie se face şt s'a făcut nu fără succes de către Germani şt prlultor la poporul german, 3) oricât ar fl această comparaţie trasă la îndoială astăzi. In special se spune următoarele, prlultor la această propoziţie: E. UoffmanHreyeri) răspunde lui Naumann eă această apropiere, dintre un strat inferior de

!) V. P. Geiger: Deutsehes Volkstum in Sitte und Brâu eh. 1936. p. 13. 2) V. F. Tonnies: Qemeinsehaft und Geselsehaft 1935, p. 202, 3 ) V. H. Naumann: Grunauge der deulsehen Volhstunde Leipzig

1922; şi „Primttiue Gemeinsehaftskultur" Jena 1921. *) V. lndluiduelle Triebkrajte im Vnlksleben. Vortrage gehalien

am 11. lnternaticmalen Kongress jur Volkskunst In Anlruerpen. Extras din Schmeiz. Archiu. Jur Volkshunde Band. X X X . (1930) Heft 4., p. 171.

92

©BCU CLUJ

cultură şt unul superior: între lumea de jos şl de sus, nu trebue luată dlsttnet, eă în ambele strate aflăm indiuizi admirabili dotaţi şi slabi dotaţi — şi într'o parte şi într'alta se găsesc tndtutzl excepţionali — în felul de înţelegere. Intre lumea prlmitluă şl societăţile euoluate; între lumea de sus şl de jos, nu este decât o diferenţă de grad. Prin urmare, a compara uleaţa în comunitatea socială din lumea de jos cu acea a maimuţelor, albinelor şl furnicilor nu e recomandabil, oricât de Izbitor ar fi faptul, dar că, se poate totuşi uorbl de grupe de oameni mal mult sau mai puţin diferenţiate din p. d. u. cultural. Comparaţia propusă de noi, mat e tradusă în următorii termeni din partea altul folklorist, atunci eând l s'a pus şl lui această întrebare: el spune eă „l'esprit populaire, eomme l'esprit primiiif, sembleront souuent manquer â la logtque — d notre lo-glque ee n'est lâ qu 'une apparenee. lls mariquent, en râa-llte, i'un et l'autre, d'esprltt de dlseernement..." „Ce n'est pas manque de raison, mals d'esprit d'obseruation et d'es-prlt eritlque". 1) Noi rămânem pe lângă aceste rezultate, subliniind totuşi, eă ua trebui să fim înţeleşi, eă auem de-a face eu poporul dela ţară, efectul nu se raportă la cauză, eu necesitate ea în lumea noastră intelectuală. Că e uorba totuşi de o anumită mentalitate, unde analogia joacă un rol eouârşltor, stabiltndu-se cauzele, de eele mai multeori, pe temeiu analogie exeluslu şi nu diseurstu analitic. Memoria grupului e asoelaţlonistă. Legătura între euenlmente, se faee prtn asociaţie, dela o întâmplare la alta — deşt cauzele între ele, pot fl de altă natură.

In această situaţie, fără îndoială eă în popor, nu poate fl uorba de abstracţiuni. Oriee Idee, dar mal ales dorinţele şi sentimentele grupării respeetlue, sunt exprimate prin forme concrete. Concretizarea, expunerea prin simboale, lată modalitatea de înţelegere şl exprimare a comunităţilor omeneşti, în stadtul lor Inferior de desuoltare. Natural, noi ne gândim la sat, comunitatea tipică prin excelenţă — unde orice idee, sentiment, dorinţă, e îmbrăcată în forme aeee-

J ) V.*P. Saintyues : Manuel de Folklore 1936, p. 14. V. şi ton Chelcea: Priuitor la mentalitatea primitiuă, în ren. Societatea de Mâine XIII. Nr. 2 (1936).

93 ©BCU CLUJ

siblle de înţelegere, a mentalităţii respeetlue. Atei totul e materializat, concretizat; de-aici şt mulţimea de înfăttşerl, diferite în pitoresc, dar eu acelaşi sens relatlu, a oblee-lurllor noastre de tot felul, prin eare se exprimă la momente oportune, gruparea, comunitatea sătească.

Pe acest făgaş de înţelegere, de cele mal multeori prin Imagini, când gândirea poporului e magica în bună parte, Indluldul se subsuma experienţelor înaintaşilor, cari acolo în mediul de ţară, şl-au găsit un refugiu nimerit din ealea frământărilor cosmopolite la baza cărora, stă oraşul şl inlţiatiue conştiente — pe câtă ureme, ştiut este că, societăţile rămase pe o treaptă de cultură mal joasă, au ea îndreptar şl ţin morţiş la ceea ce au apucat din strămoşi. Acestea au un curs fix de exprimare... ealea cea mai comodă — din eare cauză, formele de uieaţă în stare de obleeluri, nu au prea mult de suferit alei...

Găsim în acest mediu, mentalităţi de structură magică, unice; credinţe şl obiceiuri — anumite rituri — fiindcă, îne'odată: mentalitatea populară, e relatiu statică, ca gândire, în antiteză eu mentalitatea omului cult, care e dotat eu mobilitate, spirit de iniţiatluă şl analiză într'un grad eu mult mal mare.

Câştigul eare rezultă de alei, pentru noi, e de două feluri. Mai întâi, ştiinţific, pentrueă această mentalitate populară ne dă posibilitatea nouă să surprindem îneă în uieaţă, acele forme de uieaţă pretinse primitiue, inferioare — de gândire şt simţire populară — faţă de alte ţări şi popoare, unde aceste forme au dispărut sau sunt în eurs de dispariţie. Ar fi uorba prin urmare, de o reconstrucţie a euolu-ţiei parcurse de o populaţie dată — de un neam şl ehtar de omenire, dela primele manifestări şl până astăzi.

Al doilea, practic, pentrueă naţionalitatea neamului nostru, mulţumită aeestet mentalităţi refractară înoirllor până la un punct şl-a eonseruat — şl-a păstrat caracterul etnic după milenii de ureme, aşteptând potrluit euuântulut biblie: „plinirea uremii". Caracterului ştiinţific al problemei se adaugă apoi şi faptul, eă această stare de lucruri, prin diferenţiere de uieaţă locală, conduce cercetarea la stabilirea de tipuri de naţlonalltăţt după felul lor de a fl.

94

©BCU CLUJ

Toate aceste forme de eleată, obseruate de-a-lunguf existenţei omului — prlutt eoleetlu —: la naştere, nuntă, înmormântare; obseruate în timpul unei reuoluţlunl anuale, a pământului în jurul soarelui: iarnă, primăuară, uară, toamnă; toate aceste forme de uieaţa, tipice, sunt chemate să ne dea pe omul din popor prtntr'o actualizare a daunelor şl prin felul de-a fl al nostru în asemenea împrejurări, când ne manifestăm în legătură eu cerul şl pământul pe eare-l locuim.

S'ar putea conchide, atunci, eă, comunitatea e formată din tndlulzt ce au conştiinţa desuoltată a tradiţiei prin simplul fapt eă e obligată s'o îndeplinească — întrucât aceasta, ar reflecta însăşi gândurile bucuriile şl slmţemlntele poporului, în specificul lui.') De sigur, această subliniere a factorului etnie, e făcută ţinând seamă mai mult de punctul de uedere strict etnografie — fiindcă la mijloe mal poate fi uorba de un anumit port popular; de un anumit teritoriu — de un anumit „hotar" apărat eu sângele uitejllor şl faţă de eare, cetăţeanul, se simte de asemenea strâns legat — organic. Şl tocmai de aeeea, formula „ubl bene. Ibl patria" pentru noi, e o formulă streină, răufăcătoare şl fără de înţeles. Fiindcă, eu locul de naştere, comunitatea întreagă sătească şl implicit Indluldul, se Identifică până la adorare, într'o cronică de casă, manuscris în posesiunea mea,, din 1908, al unul ţăran din Feleae-eiuj, am dat peste următoarea poezie, eu adânc înţeles în această prluinţă: „lată mă aduce trenul după ce vei creşte mare în cătunul meu iubit, şi în ţări te-i depărta locul visător de aur sa nu uifi niei pe o clipă unde am copilărit. uatra şi pe mama ta... Unde am stat la sânul mamii Astfel ascultând povafa unde am crescut măricel după trei ani şi mai bine şi unde mia zis ia mie scumpa mea dorită mamă : dragu mamii voinicel iată m'am întors la tine".

M. Cozma.

Cred eă orice comentariu e de prisos. Şl astfel, de câtă putere materială, dar mal ales morală şl biologică, de

' ) V. P. Beiger, op. c , p. 9.

95

©BCU CLUJ

atâta spaţiu se bucură comunitatea. Valoarea sa este în funcţie de acest conţtnut — cum se ua arăta şl mai departe — ualoare eare, nu se poate împrumuta, fără alterarea şl desfiinţarea însăşi a fiinţei comunităţii ca unitate de sine stătătoare, eu cât sunt deci mal strâns unite în jurul aceloraşi obiceiuri moştenite, comunităţile — eu atât ele se impun prin diferenţiere; prin uoinţa lor, pentrueă, la urma urmei, e uorba de ulgoarea etnică. Obiceiul nu este numai o „Spielende Energie" . 1 ) o formă pur distraetluă de uieaţă — cel puţin la origine, ei este scos la lumină eu un scop bine precizat de comunitatea eare-l susţine: şl anume, de a interzice, sau mai bine zis, de-a împiedeca ceea ce e periculos pentru e a 2 ) — deşi, cum spun, mare parte din obiceiuri, şl-au pierdut din conţinutul lor religios originar, e le continuă să trăiască fără scop, dar se Impun totuşi eu putere de instinct; prin repetiţie şi prin exterior pur formal, fără ea prin aceasta ele eum spun, să-şl piardă din interes. O douedeşte perpetuarea datlnelor de tot felul dela noi şl de aiurea, cu toate piedicile ce Îl se pun în cale din partea unei oficialităţi ineonşiiente, eare numai târziu îşi dă seama, de caracterul naţional ee-1 au aceste forme de uieaţă rămase ea singura comoară spirituală — pentru popor — din generaţie în generaţie.

Am spus eă pe lângă acea parte din fondul nostru etnie: tradiţia eu toate corelatele sale — mal poate fl uorba şl de un anumit peisaj. Indtuidul, ehiar comunitatea întreagă, recunoaşte aceasta şl îl simte preţuirea de îndată ce este departe, să zicem, de locul de naştere. Am uăzut. Lăsând la o parte pădurea din poezia noastră populară cântată pe această gamă — acest simţământ se impune mat ales atunci când indtuidul trece dintr'o comunitate într'alta, când îşi schimbă felul de-a fi şi eând se dă... după obiceiul locului, eum se zlee.

La baza obiceiurilor, mal este însă şl o altă justificare de natură magleă-rellgloasă, eare le impune ea pe eeua sacru în faţa celor de aceeaşi credinţă: împărtăşirea

V. L'tiouet: Zur Psyehologie des Bauertums 1930, p. 12. 2 ) V. P. Qeiger: op. e., p. 4.

96

©BCU CLUJ

lor, e o putere de uleaţă... pentru comunitatea existentă — pentrueă, în calea uleţtl, experienţa ueacurilor este far de lumină eare te fereşte dela rătăcire în cadrul cosmic în care fiecare comunitate respiră aerul său propriu: libertatea eultulul...

In puţine euuinte, comunitatea, pentru ea să înţelegem mat bine despre ee e uorba, o formează cel ee se exprimă la ztle mart prin acelaşi fast — cel ee în taina sufletului lor aprind candela de pomenire la toate ocaziile mari din uleaţă, asociind la aceasta, îndemnul generaţiilor trecute, ea un fel de-a se exprima neamurile omenire! adânci înrădăcinate ea uleaţă, atât în spaţiu, cât şi în timp, înainte de uoinţa de-a se afirma, de uolnţa de-a exista.

Sociologia mal nouă, (Tonnies) faee distincţia netă între comunitate şt societate. Prima alcătuire socială ar fl eu totul deosebită de cealaltă. Solidaritatea ee ţine legaţi laolaltă pe indtulzi în comunitate, ar fl organică — ţlnân-du-se în euldenţă automat această solidaritate, din care cauză, Durhheim a şl numit aeest fel de solidaritate so cială, solidaritate „mecanică''.

Tonnies uede din contră, în societăţile euoluate, solidaritate prin calcul — combinaţii arbitrare; pe când în comunitate am auea un organism uiu şt plin de simţire. 1) Aşa dar, indlulzli într'o comunitate sunt legaţi unii eu alţii organic: legătură ueehe — faţă de societate, unde primează raţionalul. Comunitatea, spre deosebire de societate, mat e produsul unei uoinţe: uoinţa speţei {„Wesensruille*') considerată ea o uoinţa naturală, în eare e cuprinsă toată fiinţa omului, ea gândire şi afeetiuitate, spre deosebire, iarăşi: de societate, produs al voinţei personale („Kurnjllle'1) — de natură reflexluă, deel conştientă. Cea dintâi, uoinţa speţei, stabileşte o unitate absolută, de aceea ziceam eă solidaritatea între indiulzt e organică, ori meeanteă, dacă ureţt — în sensul lut Durhheim. Voinţa speţei stabileşte deel o unitate absolută a Instinctelor, sentimentelor ^şl dorinţelor indluldulut. Aceasta, este realitatea naturală existentă în noi, eu care ne naştem şl de eare nu

!J V. Tonnies eap. e., p. 10—11.

9? 3 ©BCU CLUJ

ne putem lepăda. Ineâ un mottu pentru eare comunităţile obişnuelnlee se menţin eu îndărătnicie — la mijloc fiind o chestie de uieaţă.

Pentru aceasta, indiulzii ee formează gruparea, fie ei pe orice treaptă de cultură, în faţa obiceiurilor tradiţionale,, simt ea un fior metafizic; sunt săgetaţi de prezenţa etnică, a strămoşilor cart uleţuind în luptă pentru acelaşi bun cultural, le-au lăsat lor moştenire aeeastă comoară de preţ,, eare la un loc formează pentru un popor, neam, eeea ce numim cultură populară, fără ea să ne dăm seama nici despre aceasta eum ar trebui.

Era uorba de prezenţa etnică, eare, acolo unde s e simte, eehlualează eu o forţă de nebiruit. Qândlţl-uă pentru^ aceasta, la un judeţ dtn Ardeal, eu omogeneltate etntcă mal mare: port, limbă, obiceiuri, religie e t c , eu majoritate absolută în populaţie, faţă de alte judeţe eu numai 30°/ 0, să* zicem. Şt sunt sate impenetrabile din acest punct de uedere, eum sunt şl naţiuni. Coneursul de împrejurări, uoinţa noastră de putere n'a permis ea în toate judeţele din Ardeal să auem cel puţin situaţia judeţului Hunedoara, spre a putea răspunde chemării noastre mai eu deosebire, dtn acest punet de uedere. In felul acesta, lucrurile nu mai par răuăştte de înţeles: precum comunitatea în uieaţă, e mal mult ca suma tndlulzilor ee o compun, aşa luat aritmetic,, tot astfel cultura populară: cultura populară, nu e un obicei sau mat multe şl eu alte credinţe la un loc, cari ar da laolaltă eeea ee obişnuim să denumim prlntr'un termen uzitat: cultura populară. Se dau diferite ramuri de aeti-ultate populară: literatură, artă, ştiinţă; muzică populară, ete., cari împreună ne-ar îndemna să credem eă formează o cultură populară prin simplă juxtapunere sau apropiere. Dar amesteeul, combinaţia lor organică, după firea neamului produce o entitate aparte, faţă de elementele intrate în combinaţie. 0 sinteză nouă.

Precum limba, nu ar auea o ualoare în sine numai prin suma singuraticilor indiuizi ee o uorbese, fără ea să fie raportată la un întreg, ea legătură supra indlulduală şl supra organică, limba neamului, limba poporului, tot astfel

98 ©BCU CLUJ

cultura populară. Numai întrucât aceste ramuri de manifestare populara, sunt părţi ale unul întreg organic, ale unul „tot" cum spuneam mat înainte, numai întru atâta îşi statornicesc aceste manifestări luate stnguratic, ualabllltatea, înţelegerea şi totodată, uiabilitatea. Rezistenţa în timp.

Şt prin aceasta, să nu se creadă că rolul elementelor creatoare, e anihilat, prin această afirmare a totului.1) Aceştia, tndtulzll laolaltă, sunt agenţii culturali de diferite roluri. Şi obiceiul la origine poate fi o creaţie de unul singur, 2) dar el, acceptat de comunitate, ratificat de mulţime, a Intrat în patrimoniul culturii populare şl mulţimea, generaţiile, trec direct la un bun eoleetlu, la eeua moştenit... dimpreună eu flecare indluld ee o compune în parte.

Cultura populară poate fi priuită într'adevăr ca un întreg cu însuşiri specifice, după condiţiile ce au prezidat la naşterea şi desuoltarea colectivităţii, de care e vorba, in această entitate aparte, se topesc o multiplicitate de manifestări, dând culturii populare, un anumit timbru, o specificitate cum obişnuim să spunem noi, care este însăşi un scop de atins atunci când e uorba să defineşti, un popor, o comunitate mat mare — întrucât, se defineşte prin cultura sa sub8tanţializată în primul rând şl nu prlntr'o cultură alterată sau de împrumut.

Elementele culturii populare, înc'odată, sunt părţi raportate eu necesitate la un întreg organic: însăşi cultura populară. Au, repet şt acestea, funcţiunea lor în uieaţa socială, dar numai în sensul şi în înţelesul întregului. In acest spirit ele se formează la rândul lor, sunt chiar îndrumate spre un curs anumit, determinat de întreg. De aceea ele la rândul lor, aetlultăţtle acestea, nu se mat pot înţelege singuratic, decât în teorie, pentru facilitarea judecăţii noastre. Ele se şi întăresc în spiritul întregului, precum eu-uântul e angrenat în spiritul Umbli. Aşa şl eu flecare credinţă, obicei, spiritul întregului, îşi consolidează însăşi poziţia lor în uleaţă faţă de neant. De aeeea, eu cea mal

] ) V. Th. W. Damei: Gefiige und Fundamente der Kultur uom Standpunete d e r Etimologie. Hamburg 1930, p. 14.

a ) V. P. Qeiger: p. e., p. 6.

99 3*

©BCU CLUJ

mică slăbire a unei părţi din înlreg, se simte pierderea, slăbtrea întregului. Ş i în faţa unei astfel de pierderi, indtuidul părtaş la uleaţa întregului, se simte lezat, odată eu neamul din eare faeem parte. Nu-s alteeua uersurtle:

„Şi cum uin eu drum de fier Toate cântecele pier"...

Şi nici cuulntele: „Gândifi-vă că pierim cum pier cântecele noastre fără a lăsa nimic în bun în urmă" *) — deeât o astfel de constatare a unul popor, neam — tânguire adusă la ualoare de expresie, prin eele mal autorizate uoel, ea să se audă.') Cultura populară în înţelesul acesta, nu mai e considerată nici ea un „rest" — ea o suprauleţuire a uremilor trecute — barbare — el ea un auut superior al uletli popoarelor, cel puţin din p. d. u. al existentei lor terestre, spune Osuald Menghin.3) Iar pe plan filosofic, eum spun. cultura populară e o structură, în înţeles kantian.

* Fiecare cultură populară, îşi are structura sa speci

fică, tzuorîtă dlntr'o sumă de condiţiunl — dar care nu exclude, numai deeât. astfel concepută, asemănări dela cultură populară la cultură populară. Aceste asemănări, mo-tiuându se prin: 1. Concordantă ras ia lă ; adică prin aceleaşi însuşiri fizleo-pslhlee. 2. prin acelaşi mediu, 3. sau prin acelaşi stadiu cultural. Unde mal punem Influentele, fiindcă, eomunttăţlle mari, neamurile sunt în continuă luptă între ele, pentru a se ridica flecare la o ualoare cât mal mare dtn p. d. u. „cultural". Adică, tocmai pentru păstrarea condiţiilor, pentrueă toate sau aproape toate însuşirile mai de seamă să 1 fie saluate şl transmise dtn generaţie în generaţie, să permită promovarea la rang de mare ualoare în lume a auuţlilor spirituale pe eare neamul respeetlu le

x) Ion Moţa: Granii de Lemn. Articole 1837, p. 51. 2) „Cei ee aveţi încă un suflet sănătos în voi, pregătiţt-vă de luptă

şi de moarte vitejească", lbid. în articolul: „Ge ne daţi în locul cântece lo r cari pier" ?

s ) V. de aceas ta . „Gelst und Blut. Grundsătzliehes um R a s s e . S p r a A e Kultur und Volktum, 1934 p. 15, unde insistă asupra lichidării concepţiilor euoluţionisto-matertaliste, a ueaeului al XlX-lea referitoare la cultura populară şi concepţia de naţionalitate.

100

©BCU CLUJ

poate la un moment dat aduce ofranda atât actualităţii, cât şl posterităţii. Ne gândim, fărS să orem la cântecul gintel latine de pildă, care ulzează un astfel de ideal. Insă not nu ne prouoeăm la concertul de popoare. în care ne aducem nota specifică — naţională — numai întrucât ne-am înrudi eu ele. Gând e uorba de cultura populară, noi ne justificăm singuri eu eallfteatlu de superioritate printre celelalte neamuri.

Ş l astfel, auem o luptă continuă;— de fiece al pentru această zestre pe care încearcă să ne-o s lăbească factort de natură externă şt Internă. Această războire din ttmp de pace, să ştim numai, că se dă pentru cea mal mare uo-loare: „So hat aueh dlejentge Volkhelt am melsten das Reeht auf Ihrer Selte, roelehe dle hbehsten gelstlgen Werte In sleh sehliessen..."') ualoare cultural-morală, care singură justifică existenţa neamurilor pe pământ, fără alt drept...

Pagina biopolitîeă.

Biopolitieă şi înuăţământ de Dr. Ovidiu Comşia.

11. In numărul trecut al aeestet reulste, am conturat, sumar,

cadrul btopolitlo în care trebue aşezat înuăţământul nostru. Am arătat eă pedagogia modernă e eonuinsă de necesitatea individualizării învăţământului în conformitate eu capacitatea biologică a eleuului. Inegalitatea înzestrării fizice, intelectuale şi morale nu mal e un secret pentru nime. Cu toate acestea, înuăţământul nostru mai stăruie încă în in-actualltatea uechllor forme. Organizarea Iul se afla, astfel într'o Ireductibilă contradicţie eu doctrina. Nu se poate pretinde, de sigur, ca o Instituţie atât de complicată ca c e a a învăţământului, să se adapteze Imediat cerinţelor formulate de ştiinţă. Dar e inadmisibil ca să se agite la nesfârşit o doctrină, fără să se schiţeze măcar intenţia unor reînolri.

Prin eonul de lumină a biopolitleli, o astfel de reînolre nl se înfăţişează sub un dublu aspect : de concepţie şl de

V. Othmar Spann: Vom Wesen des Volkstum. Was ist Deutseh ? Wien. 1029 p. 20.

101 ©BCU CLUJ

program. Reînolrea de concepţie luată în sens strict, nu se referă dtrect la înuătământ. E a e de ordin general şi, se desprinde din acel duh blopolttlc în care trebue să se integreze conştiinţa şl efortul unei naţiuni în drumul el spre progres. Un progres clădit pe elitele biologice ale neamului, selecţionate şl îndrumate; pe aşezarea fiecăruia în locul potriult. în acord eu capacitatea lut Interioară; pe fa-mtlle ca unitatea biologică a neamului şl lzuor al elitelor ulltoare, în fine, pe o organizare, în care patrimoniul material să nu mai fie scop în sine, el numai un suport care să sprijine desăuârşlrea patrimoniului nostru biologie prin selecţlunea $1 sporirea ualorilor autentice.

Dacă am rezumat aceste elemente şi aici, e din mo-tiuul, că şcoalei îl reuine menirea de a le sădi şl cimenta în conştiinţa generaţiilor.

Insă acest lucru ua deuenl posibil numai în funcţie de o reînoire programatică. Actualul program şcolar, nu corespunde întru toate, comandamentului biologie. Uniformitatea educaţiei şl a Instrueţtl trebue suplinită prin tendinţa de a indtuldualtza. Eleutt nu sunt nlel unităţi eehlualente şl nici abstracte. Fiecare închide în sine o altă ualoare şl altă potenţialitate biologică. Aceasta fiind realitatea, programul uniform e eficace numai în măsura în care furnizează eleutlor anumite cunoştinţe de bază, deopotrluă de necesare pentru toţi. Desăuârşlrea Instrucţiei nu mal poate fl făcută fără o ştiinţifică tndtuldualtzaee dela caz la caz. Astfel, cunoaşterea ualorll biologice (fizice, Intelectuale şl morale) a eleuulul, deulne o necesitate de primul ordin. 0 colaborare între medie şl pedagog rezoluă această problemă, fără dificultate. Celui dintâi îl reulne sarcina examenului ftzle făcut la începutul fiecărui an şcolar, în timp ce în sarcina celui de al doilea cade examinarea psihologică.

Pe lângă acomodarea instrucţiei la ualoarea biologică a eleuulul, se ua face şl o aeomodare la potenţlalităţlle ce se desuoltă cu etatea. Mersul Instrucţiei ua ţine pas cu noile contururi pe care euoluţla le Imprimă biologiei eleuulul. Şl , eum euoluţla ulterioară nu e sincronă pentru toţi, o In-dlulduallzare se Impune şl în această prlulnţă. In felul acesta se ua putea ajunge ca la sfârşitul instrucţiunii flecare să dispună de numărul maxim de cunoştinţe pe care alcătuirea Iul biologică a permis-o. Apoi, cunoscând aptitudinile şl posibilităţile fiecăruia, îndrumarea spre cariera cea mal corespunzătoare nu ua fl grea, Iar în carieră el ua putea produce maximul în ulrtutea calităţilor lut Interioare armonizate cu uocaţlunea.

Pe lângă diferenţele biologice Inerente tndiuldulul, uln în cumpănă şl diferenţele Inerente sexelor. Alta e structura

102

©BCU CLUJ

^biologică a băieţilor şl alta a fetelor; la fel şl euoluţta lor ^şi, mat ales, mentrea lor ulltoare. Şl , daeă Instrucţia elementară poate fl aceeaşi , diferenţe esenţiale se Impun mai târztu.

Alternarea mai ştiinţifică între activitatea fizică şt intelectuală şi o mal temeinică educaţie moral