UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

"Dumitru Stăniloae" Iaşi

Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos

În predică

Sfântului Apostol Pavel

Lect.Dr.Pr.Ilie Melniciuc Puică

Ciobanu Vasile-Bogdan gr 3 anul II

1

Cuprins

1 Introducere ……………………………….…. . .3 pag

2 Sensurile noţiunii de jertfă……………………. 4pag

3 Necesitatea jertfei Mântuitorului de pe Cruce…………………………………………….6pag

4 Concluzii ce se desprind din jertfă de pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos……………......8pag

5 Unitatea dintre Cruce şi Învierea lui Hristos………………………………………….12pag

6 Bibliografie……………………………………..16pag

2

1 IntroducereNu mult după Înălţarea Domnului la Cer,primii creştini,recrutaţi

dintre iudei şi chemaţi la o nouă viaţa,începuseră să fie prigoniţi de fanaticii susţinători ai legii lui Moise.

În rândurile furioase şi pline de ură ale prigonitorilor îşi făcea loc,printre cei dintâi un tânăr discipol din şcoala rabinică a lui Gamaliel,setos de a se răzbuna pe creştini.

Numele lui era Saul şi era de fel din Tarsul Ciliciei.Sătul de doctrina seacă el dorea acum să ducă o luptă vie,pe teren.Priveliştea uciderii Sf Arhidiacon Ştefan îl înverşunase şi mai mult.Porni deci ,având împuternicirea marelui preot din Ierusalim ca să cureţe cetatea Damascului de creştini şi “să-i aducă legaţi la Ierusalim”.

Pe drumul dintre Ierusalim şi Damasc,sub arşiţa dogoritoare a soarelui,mergea Saul însoţit de slujitori înarmaţi şi chinuit ,poate,de gânduri negre,gânduri de prigonire,de răzbunare.Deodată,o lumină puternică l-a înconjurat pe neaşteptate iar el,cutremurat,a căzut la pământ“Saule,Saule de ce mă prigoneşti?”-îl întâmpina un glas de tunet,din cer! Saul, avu totuşi puterea să întrebe:”Dar cine eşti,tu Doamne?când,iată că i se răspunse:”Eu sunt Hristos ,pe care tu îl prigoneşti”!...scoală-te şi intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci!”

Plecat din Ierusalim ca prigonitor,Saul ajunse astfel în Damasc,ca Apostol al lui Hristos!...Miracolul din drumul Damascului a fost hotărâtor,nu numai pentru chemarea lui Pavel la marele apostolat,ci şi pentru marea putere ce i-a dat-o Mântuitorul,de a fi cel dintâi şi cel mai profund tâlcuitor al Sfintei Evanghelii şi cel mai mare propovăduitor al Ei în lume iar lumina aceea,ce l-a înconjurat pe acel drum al dumnezeieştilor prefaceri.,i-a luminat,cu străluciri cereşti drumurile înalte ale cugetării şi sentimentele superioare ale sufletului,ca să poată da apoi lumii,prin cele 14 epistole ale sale chintesenţa credinţei,nădejdii şi dragostei în Hristos şi pentru Hristos.

Meritele Sfântului Apostol Pavel că «Apostol al neamurilor»sunt excepţionale.El a fost cel dintâi care a dat religiei creştine un cadru

3

teologic în care avea să se dezvolte şi exprima credinţa creştină.El a gândit adânc asupra marilor fapte dumnezeieşti şi mântuitoare ale vieţii lui Iisus Hristos şi a tras concluziile dogmatice.1 Cunoscând lumea de unde venea, cu toate păcatele ei,Sfântul Pavel a căutat să traseze nişte jaloane care să-i aducă pe oameni către Hristos şi să-i menţină pe calea spre mântuire.2

2.Sensurile noţiunii de jertfăIniţial,termenul de jertfă sau echivalentul său latin sacrificium

(sacrum facere),exprimă idea de acţiune sfânta prin excelentă şi se referea la bunurile materile rezervate şi pregătite pentru a fi aduse lui Dumnezeu în semn de dependenţa şi respect unic pe care i-L datorăm.Jertfă,deci un omagiu datorat lui Dumnezeu “că stăpân absolut al vieţii,al morţii şi al tuturor bunurilor pe care le avem.3Dar,deşi era obligaţie,jertfa depăşea simpla achitare de o datorie religioasă4.

În forma lui cea mai înaltă,sacrificiul înseamnă renunţarea la un lucru personal în vederea dăruirii.O renunţare care nu are ca efect oferirea, nu este jertfă şi nu constituie un progres.Jertfa implica moartea sau renunţarea la un mod de viaţa inferior în favoarea unui fel de existenţa superior5.Acest sens autentic n-a fost atins decât în creştinism.Dar sensul ascuns şi profetic al jertfei îl găsim în Vechiul Testament,unde sacrificiul preînchipuia şi în acelaşi timp pregătea jertfa absolută a Mântuitorului Hristos.Şi aceasta,din pricină că în Legea veche jertfa era într-o legătură mult mai strânsa cu idea de păcat decât în celelalte religii.În înţelesul ei

1 Prof.Teodor M.Popescu,Sfântul Pavel Apostolul neamurilor,în «Studii Teologice»,1951,nr.7-8,p.3812 Pr.Prof.Grigore T.Marcu,Sfântul Apostol Pavel despre modelul de vietuire crestineasca ,in «Studii Teologice»,1957,nr,1-2,p.8-9.3 A.Gaudel,Sacrifice,in A.Vacant ,E.Mangenot si E.Amann,«Dictionnaire de Theologie catholique»,vol XIV,1, col 662 apud doctorand Sebastian Buchiu,Spiritul de jertfelnicie in morala crestina,in «Mitropolia Olteniei» anul 1974,nr.5-6,p.4064 Pr.Magistrand Dumitru Soare,Ideea de sacrificiu in religiile monotesite,in «Studii Teologice»,XI(1956),nr1-2,p.345 Pr.Prof.Dumitru Staniloae,Legatura între Euharistie şi iubirea crestina,in «Studii Teologice»,1956,nr.1-2,p.4

4

plenar,jertfa trebuie să aibă ca scop înlăturarea păcatului şi refacerea spirituală.Ea reuşeşte să facă acest lucru,deoarece este renunţarea totală a omului la sine.

Jertfa mai înseamnă şi sfinţire.De aici,rezultă valoarea sacrificiului pentru cerinţele religios morale.Se poate spune că moartea şi sfinţirea sunt în jertfa două realităţi succesive dar şi coexistente6.Animalul sau obiectul jertfit reprezentau pe credinciosul care le posedă.În acest fel,”viaţă nouă nu numai că începea prin moartea celei vechi,ci ea însăşi era o stare de moarte continua fata de modul vechi de trăire”7.

Un alt aspect al noţiunii de jertfă este suferinţa căci moartea sau distrugerea,într-un cuvânt părăsirea unui fel de existenţa vechi în favoarea altuia nou,nu-i posibil fără suferinţă.Din acest motiv,suferinţa “că regret până la ultima predare lui Dumnezeu este singura cale spirituală pe care se duce lupta cu păcatul ca hipertrofiere a eului,singura forţă ce poate fi opusă păcatului”8.Datorită caracterului intern şi spiritual al păcatului,care este un produs al libertăţii spiritual,lupta împotriva lui trebuie dusă pe planul intern.El nu poate fi învins şi depăşit decât numai prin voinţa liberă9.Adevărata jertfa ar fi trebuit să constea într-o moarte care s anu fie o încetare a existenţei,ci,dimpotrivă,o ridicare pe un plan superior de existenţa prin sfinţire.Aceasta jertfă autentică va fi realizată numai de Mântuitorul Hristos.

În creştinism avem deci o jertfă sângeroasă a Domnului Hristos prin care ne-a răscumpărat şi una cu caracter nesângeros,jertfa liturgică sau euharistica,prin care se actualizează permanent în Biserica roadele jertfei de pe Golgota.

Revelaţia în Hristos ne ajuta să pătrundem mai adânc în fiinţa jerfei.Noul Testament închina jertfei o întreagă carte-Epistola către Evrei-şi defineşte jertfă ca «dar»(V,1;VIII,3).Face însă în acelaşi timp şi o precizare fundamental:jertfă,ca dar ,se indentifică întotdeauna cu cel ce o

6 Ibidem,p.2347 Ibidem,p.2348 Idem,Iisus Hristos sau restaurarea omului,Sibiu 1943 p.2439 Ibidem

5

adduce,cu preotul singurei jerfe mari şi adevărate,-deoarece toate celelalte sunt prefigurări sau tipuri-este Hristos(VIII,2;IX,14).Părintele Galeriu afirma că”jerfa este într-adevăr «dar» însă ca dar autentic este în primul rând dăruirea de sine ,dăruire personală.”10.

«Iisus Hristos însuşi e dar:darul suprem.El e fiinţa darului,primul rod,”intaiul-nascut”(Col.1,15).El e mai întâi darul din veci al iubirii Tatălui în naşterea ca Fiu.Poate de aici vine şi cuvântul ca orice fiu e un dar al lui Dumnezeu.El e,în al doilea rând,darul oferit lumii în Răscumpărare”atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,încât a dat pe Fiul Său cel Unul Născut “(Ioan 3,16).E,în sfârşit,darul-jertfa adus Tatălui pe cruce,în numele lumii,”Pastile nostru”care”s-a jertfit pentru noi”(ICor.5,7)»11

3.Necesitatea jertfei Mântuitorului de pe cruceDe ce a fost necesară jertfa izbăvitoare pentru mântuirea noastră?

Dumnezeu în înţelepciunea Lui nu putea găsi un alt mijloc mai potrivit mai puţin dureros şi umilitor decât acesta?Cine dintre oameni poate sonda adâncul cugetării divine,cine poate pune în discuţie posibilităţile ispăşirii păcatelor omeneşti,cine poate stabili măsura jignirii aduse lui Dumnezeu prin păcatele omeneşti?Nimeni,decât Dumnezeu.

Luminat de Dumnezeu,Pavel apostolul fără a pătrunde în adâncul acestei taine ne spune:”Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii,făcându-se pentru noi blestem,pentru că scris este:Blestemat este oricine,care este spânzurat pe lemnul crucii”(Gal.3,13).

Dumnezeu a ridicat înaintea lumii crucea,pentru că în sângele Fiului Său Hristos să dobândim,toţi cât credem în El,ispăşirea.A dat pe Fiul său morţii şi stricăciunii pentru a ispăşi păcatul,pentru a-I zdrobi puterea lui de stăpânire pentru a satisface dreptatea.Jertfa era o necessitate pretinsa de dragostea divină faţă de lume pretinsă de dreptatea divină12.Au doară putut-a vreun om prin orice jertfă să ispăşească vina lui Adam faţă

10 Constantin GALERIU, Jertfă şi răscumpărare, Editura Harisma, 1991 p.2311 Ibidem12 Liviu G.Munteanu,Jertfa Mantuitorului Hristos in predica Sfantului Apostol Pavel,in «Revista Renasterea Cluj»,14-15,1947 Cluj p.2

6

de Părintele ceresc?Putut-a râvna omenirii întregi până la Hristos,să zdrobească stăpânirea diavolului şi a păcatului în lume?Nu.Toţi câţi s-au născut din femeie până la Mântuitorul au murit,împovăraţi de vină neascultării şi răzvrătirii înaintea lui Dumnezeu.Chiar cei mai buni fii ai oamenilor,au murit neputincioşi,nădăjduind în învierea ce le-o va adduce Hristos izbăvitorul.Jertfa lui Hristos este un dar dumnezeiesc,un dar al iubirii,ca nimeni să nu se laude cu puterile lui.

Prin ascultarea Sa până la moartea pe cruce,Hristos a luat asupra Sa,prin firea asumată,în mod real şi deplin tot blestemul,făcându-se pentru noi blestem,tot păcatul şi neascultarea omului şi a recapitulat în Sine întreaga creaţie,nu numai pe om.Căci toată creaţia,din cauza omului care adusese asupra ei blestemul,avea nevoie de Cruce,adică de restaurare şi înnoire13.

Jertfa supremă a lui Hristos pe cruce a fost necesară omului.Sfântul Chiril al Alexandriei reia şi dezvolta această idee a Sfântului Apostol Pavel după care omul nu poate să intre la Tatăl decât în stare de jertfă curata.Dar noi nu eram în stare să aducem o astfel de jertfă curate Tatălui.”De aceea Hristos că am s-a adus Tatălui ca o asemenea jertfa curata.Dar nu pentru a oferi Tatălui un echivalent juridic,ci ca să ne imprime şi nouă puterea stării de jertfă,prin unirea Lui cu noi,pentru că astfel să putem intra şi noi cu El la Tatăl.De aceea noi avem aducerea la Tatăl prin crucea lui Hristos,prin trupul Lui răstignit pe Cruce”14.

Jertfa aceasta atotcurata ca ardere de tot adusă Tatălui,într-un miros de bună mireasmă,nu este decât dăruirea totală Tatălui.Sfântul Chiril al Alexandriei spune că oriune este păcat,nu mai este jertfa curate.Jertfa este renunţarea la orice egoism,ca formă a păcatului.Este predarea totală Tatălui şi numai Hristos a puutut aduce o astfel de jertfă.El s-a adus Tatălui jertfa atotcurata pentru noi cu scopul de a realizain sine ca om această stare de totală predare Tatălui,pentru că El să ia chip în noi în această stare.(Gal.IV,19)

13 Stefan Buchiu,Crucea si Invierea lui Hristos in «Ortodoxia» ,1983,nr.2 p.22314 Pr.lector Dumitru Gh.Radu,Caracterul ecleziologic al Sf.Taine si problema intercomuniunii,in «rev.Ortodoxia»,1978.nr1-2,p.45-46.

7

“Dar Dumnezeu învederează dragostea Lui faţă de noi prin aceea că pentru noi Hristos a murit ,când noi eram pacatori.Cu atât mai vârtos, deci, acum,fiind îndreptaţi prin sângele Lui,ne vom izbăvi prin El de mânie.Căci dacă pe când eram vrăjmaşi,am fost împăcaţi cu Dumnezeu,prin moartea Fiului Său,cu atât mai mult,împăcaţi fiind ne vom mântui prin viaţa Lui”(Rom V,8-10).Sfântul Pavel ne face să ştim în mod sigur că El ne-a mântuit de moarte prin moartea Lui,întrucât e cu adevărat Dumnezeu.El ne da,prin moartea acceptată şi biruită de El,putinţă să ne mântuim de “moarte”,adică să ne împărtăşim de viaţa Lui,la care a intrat prin Înviere.

4.Concluzii ce se desprind din jertfă de pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos

La temeiul crucii sta nemărginita iubire a lui Dumnezeu faţă de oameni.Atât de mult ne-a iubit Hristos,deşi vrednici de iubire nu eram, încât pe sine jertfa bineplăcută lui Dumnezeu s-a dat,”ispăşind toate păcatele lumii,reincopciind firească legătura dintre Hristos şi creatura,zdrobită prin neascultarea lui Adam”15.

Din iubire Hristos şi-a asumat răspunderea mântuirii neamului omenesc,urmând drumul celor mai profunde umilinţe care culminează în jertfa.Nu s-a ruşinat că Dumnezeu fiind,să îmbrace stricată natura omenească, fără păcat fiind,să ia povara tuturor păcatelor omeneşti,să trăiască între oameni,umilindu-se mai mult decât cea mai de jos făptura pământească;de la oameni suferind ocări,acuze,schingiuiri şi condamnarea la cea mai ruşinoasa moarte,moartea pe cruce.”Care,Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu,Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând,făcându-Se asemenea oamenilor,şi la înfăţişare aflându-Se ca un om,S-a smerit pe Sine,ascultător făcându-Se până la moarte,şi încă moarte pe cruce”(Fil.2,6-8).

Şi ceea ce dă,în ochii apostolului,morţii lui Hristos-varsarea sângelui Sau-valoare răscumpărătoare16 e faptul că ea este din partea Sa o ofrandă adusă lui Dumnezeu pentru omenire,printr-un act de supunere

15 Liviu G.Munteanu,op.cit,p.316 Efes.1,7;Col 1,14;Evrei 9,15.

8

desăvârşită.«În adevăr:Sfinţenia vieţii nu supunea pe Iisus Hristos necesităţii morţii17:condiţiunea omenirii vinovate înaintea lui Dumnezeu-moartea- a primit-o Iisus Hristos pentru dansa.”Căci pe El,Care n-a cunoscut păcatul,L-a făcut pentru noi păcat,ca să dobândim,întru El, dreptatea lui Dumnezeu”18.

Iubirea lui Hristos în actul morţii pe cruce de bună voie,este cea mai înaltă expresie a iubirii dumnezeieşti faţă de omenire,”care nu poate fi egalată decât de iubirea lui Dumnezeu din care a izvorât creaţiunea lumii şi dotarea lumii cu atâtea daruri fericitoare.Dumnezeu Fiul este demn de Dumnezeu Tatăl”19.

Iisus Hristos,prin întruparea şi jertfă Sa pe cruce,a statornicit un nou legământ între Dumnezeu şi oameni,împlinind vechiul aşezământ al Legii mozaice20.În epistolele Sale şi mai ales cea adresată evreilor apostolul că scoate în relief,valoarea acestui nou legământ,în conformiatate cu învăţătura Domnului:"Iată vin zile,zice Domnul,când voi face,cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda, estament nou,Nu ca testamentul pe care l-am făcut cu părinţii lor,în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului;căci ei n-au rămas în testamentul Meu,de aceea şi Eu i-am părăsit-zice Domnul,Că acesta e testamentul pe care îl voi face cu casa lui Israel,după acele zile,zice Domnul…Şi zicând:"Nou",Domnul a învechit pe cel dintâi.Iar ce se învecheşte şi îmbătrâneşte,aproape este de pieire”(Evrei,8,8-13).Mântuitorul este Chezaşul acestui nou aşezământ,coborând din cer”la plinirea vremii,ca pe cei de sub Lege,să-I răscumpere şi spre a ne mântui de păcate,ratignit fiind pe cruce,ca prin sângele Sau să ne izbăvim”(Gălăteni 4,4-5;Romani 5,9-10).

Către Ţiţ,de asemenea scria că:”S-a dat pe Sine pentru noi,ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales,râvnitor de fapte bune”(Ţiţ 2,14).Verbul διδωμι a(se)da, a(se) oferi,

17 Rom.6,2318 Marin Preotescu,Rascumpararea dupre Apostolul Pavel,tipografia Curtii Regale,F.Gobl.Bucuresti 1907,p.4019 Liviu G.Muntean,op.cit,p.320 Ioan Spiru,Sfantul Apostol Pavel si adevarurile evanghelice cuprinse in epistolele sale,in «Altarul Banatului»,nr.7-9,1993,p.81

9

include idea de dar voluntar şi spontan,ceea ce determina primul sau înţeles de a face un dar în vederea înlăturării unei lipse şi exprima,în cel mai înalt grad,capacitatea fiinţelor raţionale de a se dărui în folosul celorlalţi.Verbul didomi a devenit,în Noul Testament,un adevărat termen tehnic pentru a exprima ideea de jertfă adusă de Iisus Hristos pentru mântuirea neamului omenesc alături de compusul sau παραδιδωμι(Rom 4,25 Efes 5,2).21 Mântuitorul spune despre Sine:”Fiul Omului n-a venit să I se slujească,ci ca să slujească El şi să-Şi dea(δουναι)sufletul răscumpărare(λυτρον)pentru mulţi”(Matei 21,28).«Sufletul» înseamnă aici viaţa şi echivalează cu pronumele εαυτόν,pe Sine,din Ţiţ 2,14.Sfântul Pavel foloseşte,cu precădere,expresia”S-a dat pe Sine”pentru a descrie esenţa lucrării arhiereşti a lui Iisus Hristos,adică jertfă de pe Golgota.Expresia “S-a dat pe Sine” revelează în mod deplin că Iisus Hristos este,în acelaşi timp,arhiereu(Evrei 4,14-15) şi jertfă:” El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, că arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuşi”(Evrei 7,27).Locuţiunea «pentru noi»(ύπερ ήμων) are acelaşi sens ca ,pentru toţi ,din I Timotei 2,6,pentru păcatele noastre,din Gal 1,4sau ,pentru mai mulţi din Marcu 10,45 etc.Prin iper imon ,se indica una din direcţiile în care lucrează mântuitor jertfa lui Iisus Hristos.”Se releva astfel că Hristos nu a adus jertfa Sa de pe cruce pentru Sine,El fiind fără de păcat22 cf Evrei 4,15.Verbul καθαριζω(în text, aoristul conjunctiv)este folosit în Noul Testament,atât cu sensuk de a vindeca,a curaţi de lepră,a spăla cât şi cu sensul de a purifica,a curaţi în sens moral şi religios.Acest din urmă sens se întâlneşte mai cu seamă ,în Epistolele Pauline.23În Ţiţ 2,14,verbul katarizo descrie o lucrare a lui Hristos simultana jertfei de pe Cruce,dar şi succesiva acesteia,antrenând fiinţă umană cu toate puterile ei spre un effort de încorporare,în ceea ce Apostolul neamurilor numeşte,în context,«popor ales».

21 Pr .Dr. Sabin Verzan,Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Tit-introducere,traducere,comentariu si teologie,Edit.Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,Bucuresti,1994 p22522 Ibidem,p 22523 Ibidem,p227

10

.El a devenit un nou Adam deoarece mărturisea Apostolul:”După cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume…şi moartea a domnit de la Adam până la Moise…cu atât mai vârtos harul lui Dumnezeu şi dăruirea lui cu prisosinţă spre mântuirea celor mulţi,prin harul unui singur om,Iisus Hristos.După cum,printr-o singură greşeală,a venit osânda pentru toţi oamenii,aşijderea printr-o singură indrepatare pentru toţi oamneii a veit îndreptarea care dă viaţa”(Romani 5,12-18).

Mântuitorul a devenit astfel garanţia mântuirii noastre,întrupat “ne-a mântuit nu din faptele cele intru dreptate săvârşite de noi ci după a Lui indurareprin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Sfântului Duh”(I Timotei 3,5-7; 2,9-10).

Roadele jertfei sunt necuprinse:”Aşadar,precum prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii,aşa şi prin îndreptarea adusă de Unul a venit,pentru toţi oamenii,îndreptarea care dă viaţă”(Rom.5,18).”Pentru că precum a împărăţit păcatul prin moarte,aşa şi harul să împărăţească prin dreptate,spre viaţa veşnică,prin Iisus Hristos,Domnul nostru” (Rom,5,21).Darul crucii este aşadar izbăvire de sub stăpânirea legii  păcatului active în toţi oamenii,şi instituirea stăpânirii legii celei nouă,legii lui Dumnezeu.Omul devine o făptură nouă,o făptură renăscută,capabilă de o viaţă nouă,de o viaţă de pace cu Dumnezeu şi cu sine însuşi.Se restabileşte în om armonia iniţial dintre trup şi suflet.Şi cum poate omul beneficia de aceste roade?Crezând în Hristos şi jertfă lu ispăşitoare.Murind păcatului,deodată cu el.”Ce vom zice deci?Rămâne-vom,oare,în păcat,ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi care am murit păcatului,cum vom mai trăi în păcat?Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat,întru moartea Lui ne-am botezat?Deci ne-am îngropat cu El,în moarte,prin botez,pentru că,precum Hristos a înviat din morţi,prin slava Tatălui,aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii”(Rom.6,1-4).

Jertfa lui Hristos nu ne mântuieşte împotriva voinţei noastre de mântuire,nici în afară de colaborarea noastră.Darul ei atât de important devine nefructuosprin nepăsarea sau acţiunea noastră contrară.Continuând a sluji păcatului,ne-am făcut nevrednici de viaţa cea nouă.În acest caz,osânda ce ne aşteaptă e uriaşă.Ne-am făcut vinovaţi nu numai de

11

păcat,ci am dispreţuit jertfa lui Hristos,am dispreţuit iubirea lui Dumnezeu.Şi cum au primit oamenii cuvântul crucii?

Pentru Pavel,crucea este înţelepciune dumnezeiască.Nici nu poate propovădui altcum pe Hristos,decât ca răstignit.Înţelepciune este şi pentru ascultătorii săi iudei,sau păgâni dornici de mântuire24.

Unii însă nu-l înţeleg.Nu-l înţeleg pentru că nu vor să priceapă că drumurile lu iDumnezeu sunt altele,decât ale oamenilor.Iudeii cer de la Mesia semen din cer,când tot ceea ce el face este semn ceresc.Păgânii vor învăţătura a înţelepciunii omeneşti,când învăţătura lui este dumnezeiască.Şi unii şi alţii stau în faţa lui Dumnezeusi nu vor să-l primească,fiindcă nu-I identic cu chipul pe care şi l-au făurit ei despre Dumnezeu.Pentru atitudinea lor îşi au răsplata.Pentru că jertfa este zadarnică25.

Pentru adevăratul creştin,cuvântul crucii e dumnezeiasca înţelepciune:”Pentru că fapta lui Dumnezeu,socotită de către oameni nebunie,este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare că slăbiciune a lui Dumnezeu,mai puternică decât tăria oamenilor”(I Cor.1 ,25). 

5.Unitatea dintre Cruce şi Învierea lui HristosÎn teologia paulina,moartea Mântuitorului a fost pusă în legătură

directă şi imediata cu învierea Sa.(Rom.8,34;14,9;1 Ţes.4,14).Între moarte şi înviere nu este discontinuitate26;moartea este trecere spre înviere.cf II,Timotei 2,11:“Vrednic de crezare este cuvântul:căci dacă am murit împreună cu El,vom şi învia împreună cu El”.Ele alcătuiesc împreună un singur fapt;una cere pe cealaltă,se întregeşte şi se explică prin cealaltă27.Dacă moartea Mântuitorului n-ar fi fost învinsă şi încununată cu învierea Sa,ar fi fost zadarnică şi fără sens.Nădejdea noastră în viaţă şi mântuire n-ar fi avut temei cf I Cor.15,14-15:”Şi dacă Hristos n-a înviat,

24 Liviu G.Munteanu,op.cit,p.425 Ibidem26Pr.Prof. Dumitru Staniloae,Crucea in teologia si cultul Bisericii Ortodoxe in «Ortodoxia»,1975,nr.3,p.40527 Prof.Teodor M.Popescu,Moartea si invierea Mantuitorului in credinta vechilor crestini,in «Ortodixia»,nr.2,1955,p.168

12

zadarnică este atunci propovăduirea noastră,zadarnică este şi credinţa voastră.Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu,pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos,pe Care nu L-a înviat,dacă deci morţii nu înviază”.

Jertfa pe cruce a Mântuitorului Hristos ne-a ridicat din “împărăţia întunericului”(Col.1,13)şi ne-a adus lumina,viaţa şi nemurirea.”Iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos,Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea,prin Evanghelie”(II Tim 1,10).”Pastile nostru Hristos s-a jertfit pentru noi” spune Apostolul(I Cor.5,7;Efes.5,2) şi în această jertfă s-a concentrat iubirea supremă a lui Dumnezeu faţă de noi(Gal.2,20).Crucea este momentul culminant al iubirii şi al dăruirii totale28.

Prin moartea pe cruce şi prin înviere Iisus Hristos este cu adevărat Mesia,este Mântuitorul nostru.Crucea luminată de înviere Îl aşază în adevărata Sa strălucire29.Hristos s-a răstignit şi a murit în locul celor vinovaţi şi neputincioşi dar a înviat în putere şi mărire risipind întunericul şi groaza morţii(Evrei 2,14).Moartea şi învierea Mântuitorului devin fapte ale vieţii noastre religios-morale,prin participarea fiecăruia dintre noi la moartea şi învierea lui Hristos.Aceste două acte devin izvorul vieţii noatre veşnice.”Iar dacă am murit împreună cu Hristos,credem că vom şi vieţui împreună cu El”(Rom,VI,8).

Biruinţa vieţii asupra morţii este oferită în dar tuturor celor ce cred în El de către Mântuitorul Hristos(I Cor,XV,57,I Tes. IV,14)deoarece a fost câştigate de El în numele nostrum al tuturor,pentru că toţi cei ce credem şi trăim după voia Lui ,să ne bucurăm pe deplin de darul învierii şi al vieţii.(I Cor.XV.55-56).

După Sfântul Apostol Pavel,între cel ce se botează şi Hristos se produce o comunicare tainică de suferinţa:”Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat?

28 Pr.Drd.D-tru Viezuianu,Moartea si invierea Mantuitorului Iisus Hristos in lumina Epistolelor Pauline in «Studii Teologice»,1977,nr.9-10.p.66129 Prof. Teodor M.Popescu,Moartea si invierea Mantuitorului …p.168

13

(Rom.6,3)Botezul ne dăruieşte efectele morţii pe cruce a Mântuitorului deoarece Iisus ne-a asociat tainic la jertfa Sa.Prin botez,credincioşii participa şi la învierea Mântuitorului:”Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui,atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui”(Rom.6,5).

Taina lui Hristos,taina crucii şi inveirii devine taina  a fiecărui creştin pentru că Mântuitorul a gustat moartea pentru toţi(Evrei 2,9).Cea care dă chip deplin întrupării,jertfei şi învierii e Euharistia30.

În esenţă sa,jertfa euharistică este aceeaşi cu jertfă de pe cruce31. Prin jertfă de pe cruce Hristos a adus lumii mânuirea obiectivă,împăcând-o cu Dumnezeu(Rom.V,10,11,16),iar jertfa euharistică se aduce cu scopul însuşirii personale a bucuriilor crucii,adică pentru mântuirea subiectivă32.Spre deosebire de jertfă de pe cruce,care s-a dus o singură dată,cea euharistica,fără să fie o altă jertfa se aduce mereu până la sfârşitul veacurilor33.

Moartea şi învierea lui Iisus Hristos dăruieşte tuturor harului divin care curăţeşte şi sfinţeşte pe credincioşi întărindu-I pe căile mântuirii(Rom.I,5;III,24;VI,14-15;ÎI Cor.IX,14).Sfinţenia este fiinţa îndreptării,este starea de comuniune harica a credincioşilor cu Dumnezeu.Comuniunea cu Dumnezeu conţine acel «influx vital» care menţine pe credincioşi pe căile sfinţeniei şip e căile înnoirii.Ei trăiesc cu nădejdea vieţii veşnice,se eliberează progresiv de păcat şi de moarte (Rom.VI,23).

Moartea şi învierea Mântuitorului au refăcut legătura dintre cer şi pământ,au împăcat pe om cu Dumnezeu.Învierea Mnatuitorului înlătura moartea ca sfârşit al vieţii credincioşilor,deschizându-le orizontul eternităţii34.

30 Pr.Prof.C.Galeriu,op.cit,p.18331 Prof.N.Chitescu,Rascumpararea in Sfanta Scriptura si in scrierile Sfintilor Parinti,Bucuresti 1937,p.86132 Ibidem33 Ibidem34 Pr.Prof.D.Staniloae,Pastele,sarbatoarea luminii in Ortodoxie in «Studii Teologice»,1975,nr.5-6,p.350

14

 

Bibliografie1 Biblia sau Sfânta Scriptură,Editura Insitutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române Bucureşti-19972 Buchiu, doctorand Sebastian ,Spiritul de jertfelnicie în morala creştină,în «Mitropolia Olteniei» anul 1974,nr.5-6

15

3 Buchiu Ştefan ,Crucea şi Învierea lui Hristos în «Ortodoxia» ,1983,nr.2 4 Chiţescu,prof Nicolae, Răscumpărarea în Sfânta Scriptură şi în scrierile Sfinţilor Părinţi,Bucureşti 19375 Galeriu Constantin, Jertfă şi răscumpărare, Editura Harisma, 19916 Marcu, Pr.Prof.Grigore ,Sfântul Apostol Pavel despre modelul de vieţuire creştinească ,în «Studii Teologice»,1957,nr,1-2,7 Munteanu Liviu G.,Jertfa Mântuitorului Hristos în predica Sfântului Apostol Pavel în «Revista Renaşterea Cluj»,14-15,1947 Cluj8 Popescu, prof.Teodor M.,Moartea şi învierea Mântuitorului în credinţa vechilor creştini,în «Ortodoxia»,nr.2,19559 Idem, ,Sfântul Pavel Apostolul neamurilor,în «Studii Teologice»,1951,nr.7-810 Preoţescu Marin,Răscumpărarea dupre Apostolul Pavel,tipografia Curţii Regale,F.Gobl.Bucureşti 190711 Radu pr.lector Dumitru Gh.,Caracterul ecleziologic al Sf.Taine şi problema intercomuniunii,în «rev.Ortodoxia»,1978.nr1-212 Soare,Pr.Magistrand Dumitru ,Ideea de sacrificiu în religiile monotesite,în «Studii Teologice»,XI(1956),nr1-213 Spiru Ioan,Sfântul Apostol Pavel şi adevărurile evanghelice cuprinse în epistolele sale,în «Altarul Banatului»,nr.7-9,199314 Stăniloae Pr.Prof. Dumitru ,Crucea în teologia şi cultul Bisericii Ortodoxe în «Ortodoxia»,1975,nr.315 Idem, Iisus Hristos sau restaurarea omului,Sibiu 194316 Idem,Legătura între Euharistie şi iubirea creştină,în «Studii Teologice»,1956,nr.1-217 Idem, Paştele,sărbătoarea luminii în Ortodoxie în «Studii Teologice»,1975,nr.5-618 Verzan, pr .dr. Sabin ,Epistola Sfântului Apostol Pavel către Tit-introducere,traducere,comentariu şi teologie,Edit.Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,Bucureşti,1994

16

19 Viezuianu,Pr.Drd.D-tru ,Moartea şi învierea Mântuitorului Iisus Hristos în lumina Epistolelor Pauline în «Studii Teologice»,1977,nr.9-10.

17