ANUL 2000

A TRECUT CU BINE

povestiri SF

Bogdan Dumitrescu

decembrie 2002

c©Bogdan Dumitrescu, 1994–

Prefata

Nu mai tin minte de ce m-am apucat sa scriu aceste povestiri. Nici anul nu-lmai tin minte. Era vara, poate ’94, poate ’95. Vara, de obicei, scriu. Deexemplu, ın vara lui ’94 am scris prima versiune a cartii de algoritmi paraleli.De ce sa fi sarit la SF, ınsa ?

Nu eram nici macar un cititor fervent de SF. Citisem Dune, desigur, siRegii de nisip. Asimov mi se parea plicticos. De-abia de curand am citit dinClarke, un maestru al povestirilor scurte, dar cam slab ın romane. Idolul meuın materie de SF era Ovid Crohmalniceanu, ale carui Istorii insolite mi s-auparut cele mai originale SF-uri culte.

Idei mai avusesem, dar probabil de-abia atunci am fost convins ca am datde o una buna. Aveam timp si am scris cu placere. Apoi, daca tot ıncepusem,i-am dat ınainte. Nu prea mult, totusi. Oricum, nu ma prea gandeam ca lepot publica. Aveam vreo sase povestiri cand, la ınceputul lui ’96 am citit deconcursul pentru debutanti al editurii Nemira. Le-am trimis.

Eram ın Franta cand am aflat ca am luat premiul I. Pe vremea aia eramfoarte fericit ca mi se publica un articol ın Numerische Mathematik, revistaın care aparusera majoritatea algoritmilor fundamentali de calcul numeric ma-triceal. Stiam ca Patapievici luase un premiu Nemira. Nu stiam cati altinecunoscuti mai luasera premii. . . Totusi, orgoliul meu a fost satisfacut: eramsingurul premiant ıntai la proza scurta.

Cand m-am ıntors din Franta era deja primavara lui ’97 si, evident, m-amdus la Nemira. Sa vad daca publica ceva. . . Directorul cu care am vorbit—am uitat numele—a rascolit printr-un dulap dupa povestirile mele, nu ınaintede a-mi spune ce bune erau si cat de evident fusesera cele mai bune. Depublicat ? Sigur, una dintre ele va fi publicata ın antologia anuala a celor maibune povestiri SF. Restul ? Aici a cam ıntors-o: nu vreau mai bine sa scriu unroman ? Hmmm, un roman, adica ceva lung care contine tot atatea idei cato povestire ? Nu, am zis eu ferm, desi directorul mi-a spus clar ca romanul sevinde mai bine. Mai scriu niste povestiri daca trebuie.

Asa a ramas. In vara lui ’97 m-am chinuit sa scriu povestiri cat sa umple unvolumas. Pe ultima am scris-o ın tren, ın drum spre o conferinta. Apoi m-am

1

dus cu tot ce aveam la editura. Dupa o vreme am ınceput sa telefonez. A duratcateva luni bune, dupa care am fost ın sfarsit convocat la sediu. Rezultatul seprevedea: nu. Cam indispus, am cerut manuscrisul ınapoi, desi aveam acasafisierele si-l puteam oricand retipari. Nu l-au mai gasit. Asa ca am plecatıntrebandu-ma daca chiar ıl citisera.

Dupa niste ani am recitit povestirile si mi-au placut. Am mai schimbatcateva cuvinte pe ici pe colo. De-abia acum m-am hotarat sa le las ın libertate.Ce-o fi o fi. Mai rau decat sa ma laude studentii ınainte de examene si sa maınjure dupa nu poate fi.

Cuprins

Cartea integrala . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5Tema cu variatiuni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .9Schimbare de sex . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21Intalnire de gradul trei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .27Q.E.D. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49IQ plus infinit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71Partida de dublu mixt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81Bucuresti S.F. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97Dristor S.F. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99Fotbal S.F. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103Acel inefabil care e sentimentul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 107Capua . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 111Postfata . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 149Ultima pagina . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 154

3

Cartea integrala

Asupra autorilor n-o sa zabovesc: un grup multinational, cum numai ınAmerica poti ıntalni. Coordonatorul — cel care lansase ideea cartii — aveaascendenta evreiasca, iar ceilalti — care o scrisesera efectiv — se trageau totidin Asia: un chinez, un indian, un arab, un persan.

La prima vedere, cartea ar fi trebuit sa aiba un succes imens, fie si datoritanumai formei de realizare. Tiparita pe hartie de cea mai buna calitate, cu pozefelurite si desene geometrice continand iluzii vizuale, cu o pagina de jocuride lumini (care trebuia citita numai pe ıntuneric) si o alta muzicala, cu micipungute adapostind mirosuri — desigur, majoritatea orientale — plasate ici sicolo si, ın fine, cu coperta a doua comestibila, ea se adresa cu adevarat tuturorsimturilor si tuturor gusturilor. Daca s-ar fi oprit la atat, probabil ca autoriiar fi ajuns bogati si celebri, si ar fi acum absolut inutil sa mai rostesc o vorbadespre ei. Dar, cum se ıntampla ıntotdeauna ın cautarea perfectiunii, un pasmai mult poate duce la dezastru. Textul, o spun fara ocolisuri, nu era cine stiece; de altfel, asta-i valabil pentru majoritatea cartilor, ceea ce, din fericire, nu-io piedica pentru cititori.

Numai ca el continea si altceva. La pagina 29, autorul chinez strecuraseıntr-un context neutru formula de invocare a unui dragon nitelus cam fioros,care ındeplinea pe loc orice dorinta nevinovata; eu, spre exemplu, mi-am dorito ploaie de petale peste patul iubitei, si a reusit de minune, desi n-a durat decato clipa; la a doua lectura, am cerut un paharel de rachiu de orez si pare-se caam fost refuzat.

Dar asta n-ar fi fost poate nimic. La pagina 75, indianul introdusese subaparenta versurilor unui cantecel de copii — din acelea cu cuvinte fara noima,folosite la numaratoare — o succesiune de silabe care, citite cu voce tare, asacum se recomanda deasupra cu litere de o schioapa, aduceau cititorul ın starede levitatie.

Si ınca mai era. La pagina 112, arabul pusese un verset magic a carui citirede trei ori (ceea ce, bineınteles ca o nota de subsol sugera perfid) aducea pentrucateva secunde — dupa un algoritm pe care nu l-am deslusit ınca — fie o hurie,

5

fie un munte de pilaf, langa fericitul cititor. Banuiti desigur ca era vorba deniste iluzii. Dar huria, pe care am avut norocul s-o obtin din prima ıncercare,cu forme specifice idealului mahomedan — adica nespus de rotunde — te invitaparca s-o atingi, atat de reala parea.

Iar ultima minune, cea a persanului, punea capac tuturor. La pagina 218,fara nici cel mai mic avertisment — din fericire, putini cititori au ajuns panaacolo — primul si ultimul cuvant al unui rand de pe la mijlocul paginii — darnumai citite corect, ceea ce iar reusea putina lume — faceau lectorul sa devinainvizibil (primul cuvant) si apoi sa reapara (al doilea). In mod normal, totular fi trebuit sa dureze mai putin de o secunda; trebuie sa adaug ca al doileacuvant era de fapt foarte scurt si usor de citit, ceea ce facea infim riscul dea ramane invizibil. Mai mult, efectul aparea doar la prima lectura, ceea ceımpiedica recidiva.

Spre cinstea (sau rusinea ?) tagmei editorilor, autorii n-au gasit pe nimenicare sa ıncerce lovitura, asa ca s-au zbatut sa-si uneasca economiile pentru atipari cartea ın regie proprie, ıntr-un numar redus de exemplare, sperand ıntr-o editie a doua mult mai consistenta. Si, ıntr-adevar, primul tiraj s-a epuizatrepede; dar editia a doua n-a mai urmat niciodata.

Motivul ? Sa vedeti. Desi autorii pusesera o notita cu litere extrem demici cum ca lectura se face pe riscul cititorilor — notita care ori n-a fost citita,ori a fost considerata o gluma, ceea ce se petrece deseori cu adevarurile preaevidente — ei s-au trezit, ın cateva saptamani, dati ın judecata de nenumarateori. De fapt, cred ca sunt ın stare sa va ofer datele exacte. Sa purcedem ınordinea de mai sus.

Aparitia dragonului a cauzat 28 de procese; ın 21, cititorii au invocatsuferinte cardiace consecutive spaimei, dovedite cu acte medicale ın regula; ın6, dragonul a speriat copiii cititorilor; ın fine, o aparitie s-a dovedit fatala unuicaine iubit, care a intrat ıntr-o criza isterica de latraturi ce a lasat dureroasesechele.

66 de persoane s-au declarat lezate de starea de levitatie indusa fara aver-tisment. Acestora le-as da oarecare dreptate, caci daca intrarea ın levitatie sefacea lin, prin ridicarea la o jumatate de metru deasupra solului, ın schimbiesirea avea loc brusc si deci era urmata de o cadere mai mult sau mai putincontrolata — dupa dibacia cititorului. Rezumand, au fost 8 fracturi si 56 deentorse, plus un numar de obiecte de mobilier, bibelouri si alte maruntisuridistruse. Ultimele doua persoane au declarat ca au fost umilite, unul ın fatavecinilor — deoarece citea gol, culcat ın spatele unui gard viu ın ınaltime deo jumatate de metru — celalalt al unor invitati, care au fost ridicati ın aer odata cu cititorul (efect secundar demn de remarcat si, din pacate, nestudiat).

Huria si pilaful n-au provocat prea multe tragedii: 7 divorturi si o acuzatiede practicare a scamatoriei fara licenta.

In schimb invizibilitatea a adus mari necazuri, si la o judecata rece vomıntelege imediat de ce. In primul rand, cititorii ajunsi la pagina 218 faceauparte din categoria celor perseverenti si deci se chinuiau sa citeasca corect,reusind deseori, ın orice caz ın procentaj mult mai mare decat masa cititorilor;asa ca numarul proceselor a depasit suta. In al doilea rand, ganditi-va sidumneavoastra, cati sunt ın stare sa cuprinda un rand dintr-o privire ? Ceicare reuseau, treceau doar printr-o extrem de scurta eclipsa a imaginii proprii,pe care o ignorau sau o considerau o iluzie. Cei mai lenti ınsa apucau saconstate disparitia mainilor de pe carte sau a picioarelor de dedesubt, si intrauın panica, oprindu-se din lectura; ceea ce, fireste, ıi lasa invizibili.

Numaram asadar 83 de procese pentru absente nemotivate de la locul demunca, urmate de concedieri, 13 pentru daune provocate de lipsa la ıntalnirisau evenimente importante si 10 divorturi datorate certurilor cauzate de im-posibilitatea explicarii absentei de la domiciliul conjugal (pentru ca a doualectura nu mai avea efect). Mai tarziu, au fost reclamate si 5 disparitii de ladomiciliu ramase neelucidate. Poate ın compensatie, autorii au primit douadonatii, probabil de la sotii a caror disparitie a fost astfel facilitata.

Cum ın fiecare proces daunele reclamate erau uriase si, datorita numaruluimare, parea imposibil sa scape necondamnati niciodata si, ın fine, incapabilisa plateasca atatia avocati, cei cinci autori au parasit America spre destinatiinecunoscute, urma pierzandu-li-se cu desavarsire.

Numeroase exemplare ale cartilor au fost distruse, unele chiar simbolic,prin ardere. Cele ramase au devenit cu atat mai valoroase. Nu va ascund casunt ın posesia unuia dintre ele, acum cand au trecut aproape o suta de anide la aparitie. Il tin, cat se poate, ın buna stare, desi coperta a doua a fostconsumata de ıntaiul detinator chiar la iesirea din librarie (amanunt pe careıl stiu deoarece era vorba de un strabunic de-al meu), ceea ce a materializatın chip desavarsit ceea ce ındeobste numim ”foamea de cultura”, pungutele cumirosuri sunt fade, iar jocurile de lumini de-abia mai licaresc. Dragonul, huriasi pilaful sunt ınsa la datorie, dupa cum si levitatia se poate obtine oricand.Invizibilitatea a functionat si ea, la prima mea lectura.

Desi la vremea respectiva ziarele au vuit, se pare ca uitarea a acoperitcomplet aceasta istorie. Am considerat deci de cuviinta s-o aduc din nou lalumina. Si pentru ca ispita era prea mare, am reluat ın acest volum o parte dintrucuri — drept care declar aici ca ma consider eliberat de orice raspundere.

Asa ca, luati seama ! Si, mai ales, nu gustati coperta a doua. E din hartie.

Tema cu variatiuni

1. Dintr-un raport al sefului Departamentului de Studii Tehnice, Sam Hop-kins, catre Directorul CIA, 21 iunie 1990.

In ce priveste comunicarea telepatica, experientele periodice nu au relevatmari progrese (vezi Anexa 3). Ele se efectueaza pe baze absolut empirice siprocentul de reusita nu a depasit 80%, desi mesajele transmise sunt foartesimple: cifre, cuvinte dintr-un set dat, forme geometrice elementare, scurtepropozitii afirmative sau negative, etc. Rezultatele depind ın mod evident dedistanta ıntre emitator si receptor; cele mai bune procente s-au obtinut candacestia se aflau ın aceeasi camera, separati de un simplu paravan de panza.

Desigur, aceste rezultate nu sunt cele asteptate. Totusi, nu cred ca trebuiesa renuntam. Este clar ca exista un potential uman pentru telepatie. Vomcauta ın continuare persoanele dotate pentru asa ceva; se pare ca este conditiasine qua non a reusitei, atat timp cat nici un model cat de cat stiintific nupoate explica fenomenul; un portret psihologic al telepatului a fost deja pus lapunct, dar acesta nu e de mare ajutor.

In acelasi timp, ıncercam sa aflam stadiul mondial al experientelor de acesttip, ın special ın U.R.S.S., care se pare ca ne-au luat-o ınainte.

2. Idem, 28 februarie 1994.

Agentul S-23 transmite din Moscova informatii de maxima importanta,obtinute de la o sursa din interiorul asa-numitelor ”Servicii Medicale Speciale”.Cetateanul rus Serafim Antonovici Talov a demonstrat, ın repetate randuri, caeste capabil sa receptioneze mesaje telepatice, de la persoane absolut obisnuite,cu o remarcabila fidelitate. Nu cunoastem date precise referitoare la experi-mente. Talov, un fost inginer care, dupa prabusirea comunismului, se apucasede astrologie, a intrat cam de un an ın vizorul ”Serviciilor”. Trecutul saunu indica nici o urma de manifestare a calitatilor telepatice. Sursa este ınsacalificata drept sigura.

In momentul de fata, se pare ca experimentele sunt dirijate pentru antrenarea

9

altor persoane. Caci daca Talov poate receptiona foarte bine, alte persoane nupot percepe gandurile lui.

Evident, Talov este supravegheat cu strictete de catre rusi. S-23 va conduceoperatiunile de contactare a sa; i-am trimis ajutoare.

3. Idem, 14 septembrie 1994.

S-23 a dat lovitura. S-a orientat (fara sa raporteze ın prealabil, dar credca putem trece peste asta) nu catre Talov, ci catre responsabilul experientelor,Eftimenko, ofiter al ”Serviciilor Medicale Speciale”. Acesta, la randul lui, apromis ca ni-l pune la dispozitie pe Talov. Pretul cerut este rezonabil – 10milioane, plus aducerea familiei lui Eftimenko ın SUA, protectie, etc. Trebuiesa ne gandim la cam tot atat pentru Talov, care, din fericire, n-are familie(numai tatal lui mai traieste).

Daca nu aveti nimic ımpotriva, suntem gata de a demara operatiunea. Ampregatit detaliile tehnice; ın haosul care domneste acum ın Rusia, nu va fi oproblema sa-i aducem pe toti aici. Va trebui ınsa sa-i potolim pe rusi dupace-si vor da seama ca noi l-am luat pe Talov.

(Nota a directorului CIA: le vom ınapoia un spion; doi, daca merita.)

4. Din notele tehnice ale lui Sam Hopkins.

8 ianuarie 1995. L-am cunoscut pe Talov. Un omulet ıntre doua varste,chel, subtirel, aparent blajin, dar destul de naravas, care a cedat greu prop-unerilor noastre. Nu cunoaste decat o bruma de engleza, ceea ce ıngreuneazadiscutiile. Foarte practic. A cerut garantii deosebit de explicite, lasand sa seınteleaga ca ar avea mai multe de oferit decat stim noi.

Dupa ce ne-am ınteles, i-am propus ın joaca un test. Eu ımi repet ın minteo cifra, iar el trebuie s-o ghiceasca. A dorit neaparat sa spun cifra ın rusa.Interpretul mi-a transcris fonetic cifrele rusesti. Intorcandu-ma cu spatele laTalov, m-am concentrat asupra lui opt (osiem); a ghicit (sau, cum sa spun ?,m-a citit. . . ) imediat. Am repetat de trei ori experienta; a nimerit-o de fiecaredata. Apoi am ıncercat sa nu ma gandesc la nimic. Talov a tacut; m-am ıntorscatre el; zambea diabolic (asta e cuvantul).

– Nici o cifra. Ai ıncercat sa trisezi.Problema e pana unde poate merge cu cititul gandurilor. Oricum, e un

personaj pe cat de pretios, pe atat de periculos. Si nemaipomenit de alunecos.

18 ianuarie 1995. Zece zile de experiente reusite. Practic, Talov poateciti orice propozitie gandita clar si formulata foarte explicit ın minte. Singuraconditie e sa te afli ın aceeasi camera cu el; distanta de 10 metri pare a fimaxima pentru fidelitate suta la suta. Am ıncercat sa-l facem sa ghiceascagandurile a doua persoane simultan, dar a refuzat. A spus ca-i este dificil.

De altfel, Talov nu vrea sa lucreze mai mult de o ora pe zi; spune ca si asaface eforturi de concentrare extenuante. In restul timpului prefera sa se izoleze.Citeste, studiaza engleza, se plimba. N-are dorinte deosebite. Mancarea ılsatisface deplin, nu bea, nu fumeaza; i-am propus sa-l ducem la dame si arefuzat, zicand ca o s-o facem dupa ce terminam treaba. As zice ca sufera deagorafobie.

3 martie 1995. Ma tem ca ne-am cumparat o jucarie de lux. Talov aparticipat obedient la toate experientele ın care trebuia sa citeasca gandurile.Dar nu accepta nimic altceva; spune ca nu poate transmite nimic unei persoanefara calitati asemanatoare cu ale sale, ca nu poate modifica vointa altcuiva; si,ce e mai interesant, ca nu a venit momentul sa-i ınvete pe altii. De altfel, niciel nu stie daca-i poate ınvata pe altii; mai precis, nu stie ınca. Cand va sti ?Nici asta nu stie. E posibil si sa ıncerce sa pregateasca un santaj.

5. Dintr-un raport al sefului Departamentului de Studii Tehnice, Sam Hop-kins, catre Directorul CIA, 25 aprilie 1995.

Talov consimte sa ne ınvete metoda lui de citire a gandurilor. A spus canu va instrui decat zece persoane, dupa care doreste sa fie lasat ın pace pentrutotdeauna. Indiferent ce vom face, e hotarat sa nu-si schimbe decizia. Pentru ainstrui o persoana are nevoie de o saptamana de izolare totala ın doi; garanteazareusita, desi marturiseste ca n-a mai facut asta decat de doua ori, ın Rusia,fara sa fie informat asupra rezultatelor. Ma ındoiesc de sinceritatea lui, dar neare la mana.

A avut si o pretentie ciudata: primul sau elev sa fiu eu. Ceilalti noua putemsa-i alegem cum vrem. Daca nu aveti nimic ımpotriva, eu sunt dispus sa ıncerc.

Din pacate Talov va interzice elevilor sa ia note; de altfel, m-a atentionat sanu ıncerc, pentru ca oricum va sta tot timpul cu mine, ın perioada de ınvatare.

6. Din notele tehnice ale lui Sam Hopkins.10 mai 1995. Incredibil ! Am reusit ! Cat am stat cu Talov n-am simtit

nimic deosebit, cu toate exercitiile de concentrare pe care le faceam. Azi, dupaterminarea saptamanii, am chemat-o pe secretara (sergent Jones) si am auzit,efectiv, tot ce gandea. E prost zis ”am auzit”, desi era ca si cum as fi ”auzit”un gand propriu, ca atunci cand ıti spui ceva ın minte ”cu voce tare” (sa zicemca atunci cand reciti o poezie ın minte). Imi dau seama ca sunt emotionat.Trebuie sa trecem cat mai rapid la experiente; poate sunt excesiv de optimist.

Totusi, e ciudat de ce nu l-am citit pe Talov.16 mai 1995. Talov avea dreptate; e extenuant. Efortul de a prinde clar

gandurile celorlalti e urias. Altfel citesc doar cuvinte, franturi de fraza, ca sicum as asculta o conversatie de la mare distanta. Nici cand ma concentrez nu

reusesc sa ınteleg chiar tot; de fapt, probabil ca nu am timp sa reproduc, pehartie sau prin voce, datorita vitezei cu care se rostesc gandurile.

31 mai 1995. Atunci cand ma aflu ıntr-un grup de oameni, indiferent dacatac sau vorbesc, harmalaia gandurilor lor, neclara, dar foarte puternica, a ajunsaproape sa ma chinuie. Acasa am ajuns sa suport cu greu mesele de duminica,la care vine toata familia. (In schimb am reusit sa-i fac sotiei mele, de ziua ei,exact cadoul pe care si-l dorea.)

7. Din ”Washington Post”, 10 august 1995.La o clinica psihiatrica din Allington, Virginia, a fost internat acum o

saptamana Sam Hopkins, functionar de rang ınalt al CIA. Desi un comuni-cat oficial anunta ca Sam Hopkins nu va efectua decat unele teste de rutina,suntem ındrituiti sa credem ca situatia este mult mai grava decat se ıntrevede.Cum nu putem avansa ınca o ipoteza sigura, desi avem unele informatii in-teresante, ne marginim sa va promitem ca va vom tine la curent. Este ınsacert ca Sam Hopkins a suferit o acuta criza de nervi ın timp ce se afla ıntr-unsupermarket din Washington, D.C.

8. Din ”New York Herald”, 2 septembrie 1995.Putem sa va prezentam ın premiera amanunte despre cazul Sam Hopkins.

Se pare ca acesta este capabil sa ghiceasca gandurile. O infirmiera declara: ”enebun si-l are pe diavolul ın el; ıntr-o dimineata, ın timp ce-i curatam camera,mi-a spus sa nu ma mai gandesc atat la John; daca a plecat, e bun plecat. Iareu chiar la John ma gandeam.” Cu o seara ınainte, John, prietenul infirmierei,o anuntase ca o paraseste. Alte detalii revelatoare ın pagina 38.

9. Titlu din ”Washington Post”, 8 septembrie 1995.Sam Hopkins, omul care putea citi gandurile, s-a sinucis ın camera sa din

clinica psihiatrica Oaks Park, ın Allington, Virginia. O moarte mai mult decatsuspecta.

10. Dintr-un raport al sefului Departamentului de Studii Tehnice, RobinWilliams, catre Directorul CIA, 16 octombrie 1996.

Va prezint concluziile procesului de instruire telepatica desfasurat de catreSerafim Talov. Din zece subiecti, doar patru au reusit sa-si ınsuseasca tehnicade citire a gandurilor. Doi dintre ei, unul fiind regretatul Sam Hopkins, auınnebunit. Ceilalti doi se pare ca au trecut cu bine de perioada de adaptare.

Ei au reusit sa citeasca cu acuratete gandurile celor care le-au fost prezentati.De asemenea, pot ”conversa” ıntre ei; sunt chiar foarte ıncantati sa o faca, pen-

tru viteza cu care pot comunica. Ei spera sa ısi poata transmite gandurile nunumai sub forma de cuvinte, ci si ın imagini, sunete, etc. O pot face si acum,dar rudimentar, neclar. Amandoi sufera de sindromul Hopkins, dat de ”zgo-motul” celor care se afla ın preajma lor, dar ıntr-o forma mai lejera. Oricum,ei ısi petrec cea mai mare parte a timpului ın izolare totala.

Pe Talov l-am expediat la resedinta stabilita.

11. Idem, 22 decembrie 1997.

Adam Poltensky, unul dintre cei doi ”cititori de ganduri” e de parere capoate ıncerca o operatie de instruire. Amintindu-si de ceea ce a facut cu Talov,citind si ınsemnarile lui Hopkins, apreciaza ca si-a conturat o metoda. I-amprezentat cativa voluntari si a ales pe cel care i s-a parut mai adecvat.

Sunt de parere sa ıncercam.

12. Idem, 8 iulie 1998.

Al cincilea instructaj Poltensky a reusit ! Avem acum trei cititori deganduri ! Subiectul este o femeie ın varsta de 28 de ani, Sandra Black. Vomcontinua seria de instructaje.

13. Idem, 13 noiembrie 1998.

Date fiind ultimele trei reusite ale lui Poltensky si faptul ca el nu ısi daseama de ce depinde aducerea subiectului la starea de ”cititor”, am avansatipoteza ca factorul determinant este simpla apropiere fizica neıntrerupta, pen-tru o perioada de o saptamana, ıntre cel care are darul citirii gandurilor si celpe care ıl ”instruieste”. Daca subiectul are calitatile necesare, el va ”ınvata”,daca nu, nu. Pur si simplu. Exact ca la transmiterea unei boli contagioase, darıntr-un timp mai lung.

M-am deplasat la resedinta lui Talov si i-am expus ipoteza mea ca pe ocertitudine. A ras, spunandu-mi ca ne-am dat seama destul de repede; elcredea ca va mai dura ani buni pana sa ne prindem.

Avem deci acum metoda; totul e sa gasim oamenii potriviti.Evident, se pune ıntrebarea cine l-a ”instruit” pe Talov. Ori nu vrea el sa

marturiseasca, ori s-a nascut asa. Trebuie atunci sa admitem ca din cand ıncand se nasc oameni cu astfel de calitati, dar, din motive care ımi scapa, nuındraznesc sa-si faca publice capacitatile.

14. Idem, 8 mai 1999.

Dupa ultimele instructaje, avem 14 cititori.

De asemenea, se pare ca sindromul Hopkins se manifesta mai bland. Amavut un singur caz, dar nu foarte grav; probabil recuperabil.

Poltensky afirma ca a ajuns capabil sa elimine zgomotul de fond. Expe-rientele confirma; de exemplu, este ın stare sa citeasca gandurile unei singurepersoane dintr-un grup de cinci, fara a fi deranjat de ceilalti.

Deoarece fenomenul ne poate scapa de sub control, am hotarat suspendareainstructajelor pana la luarea unei decizii politice la nivel ınalt.

15. Idem, 20 septembrie 1999.

Am primit informatii certe privind reusita unor experiente de citire deganduri ın Rusia, Germania si Franta (ultimele doua ın comun). Daca ın Rusiae posibil ca Talov sa fi instruit pe cineva ınainte de a veni la noi (dupa cum arrezulta din declaratii ale lui), nemtii si francezii au furat ideea fie de la noi, fiede la ei.

Am pus sa fie anchetati toti cei care au participat la instructaje si audeclarat ca nu au dobandit darul citirii. Unul dintre ei a disparut ın Europaacum cateva luni; e posibil sa ne fi ınselat si deci sa-si fi tinut ascunse ca-pacitatile. Imi asum responsabilitatea netestarii si nesupravegherii lor atente;demisia mea va sta la dispozitie.

16. Din ”Tribune”, 18 iunie 2000.

Telepatia e acum o realitate. Suntem ın posesia destainuirilor complete aleunui om care poate citi gandurile. Experientele concludente la care l-am supus,biografia sa, modul ın care a devenit telepat, toate va vor fi prezentate ıntr-unserial ce ıncepe ın acest numar. Avem exclusivitatea, deci numai din ziarulnostru veti putea afla. Din motive lesne de ınteles, persoana respectiva doresteanonimatul.

17. Declaratie si conferinta de presa ale Presedintelui SUA, 2 iulie 2000.

Ziarul ”Tribune” a publicat un serial despre un uluitor personaj care poateciti gandurile. Din pacate, stirea este exacta; spun din pacate pentru ca as fivrut ca o astfel de stire sa parvina publicului pe cale oficiala. Totusi, mi-a mairamas si mie ceva de zis: ın SUA exista ınca aproximativ 20 de persoane careau aceasta capacitate. Un program national, pana acum secret, ne-a permis sastudiem aceste performante, care pot ınsemna un salt urias ın viata omenirii.N-as vrea sa intru ın detalii, pentru ca Tribune le-a prezentat cu prisosinta; atiremarcat cu totii ca oricine dintre noi poate dobandi calitatea de ”cititor”. Deaceea, as vrea doar sa va spun ca pregatisem deja un proiect de lege privindreglementarea activitatii de instruire, pe care noi am tinut-o sub un control

strict pana acum. Deoarece lucrurile par sa se precipite, sper ca proiectul safie discutat ın regim de urgenta.

Intrebare: Suntem singurii care avem astfel de cititori ?Raspuns: N-as dori sa dau un raspuns hotarat. Trebuie ınsa sa actionam

ca si cand nu am fi singurii.

18. Dintr-un raport al sefului Departamentului de Studii Tehnice, ClaireWallace, catre Directorul CIA, 8 martie 2001.

Poltensky a ıncercat instruiri colective, cu trei subiecti, apoi cu doi. Defiecare data a ınregistrat esecuri totale. Se pare ca va trebui sa ne marginim laun singur subiect.

In schimb, Poltensky considera ca instructajul ar avea mult mai mare efectpe copii. Propune sa-si instruiasca familia, asumandu-si ıntreaga raspundere.Marturisesc ca nu stiu ce hotarare sa iau.

19. Din Tribune, 10 februarie 2001.

Legea ”cititului” a fost promulgata ! Instruirea este permisa numai ınunitati speciale, cu instructori certificati. Nu va lasati amagiti de escroci saude diletanti. Ganditi-va la efectul Hopkins.

Un sondaj de opinie Gallup arata ca 88% din americani ar dori sa poataciti gandurile. Totusi, doar 40% ar dori ca sotul (sotia) sa o poata face. Infine, doar 23% ar permite instruirea copiilor.

Date neoficiale arata ca ın SUA exista circa 100 de telepati. Probabil canumarul de cereri de instruire va depasi cu mult numarul acestora. In plus,durata mare de instruire, faptul ca un instructor lucreaza cu un singur elev,pauzele imperios necesare ıntre doua instruiri, toate vor face ca pretul sa fieimens. Noi estimam sume de ordinul zecilor de mii de dolari pentru o sedinta;daca nu chiar mai mult, pentru ca orice nou cititor ısi va putea recupera banii,instruind la randul sau.

Putem aprecia ca intram ıntr-o perioada istorica noua, pe care am numi-o,chiar daca deocamdata pare exagerat, ”era sinceritatii”.

20. Din ”Washington Post”, 5 octombrie 2001.

Aceasta noua segregare – ın cititori si necititori – este mult mai periculoasadecat cea rasiala a mijlocului secolului trecut, de exemplu, pentru ca nu avemcum lupta ımpotriva ei. Nu-i poate ajuta nimeni pe necititori, cata vreme ei nuau calitatile necesare. Daca acum avem cateva sute, poate o mie, de cititori, eiformand o minoritate aleasa, nepericuloasa, peste cativa ani vom avea o clasaputernica de cititori, fata de care ceilalti vor fi efectiv handicapati.

Legea cititului este absolut incompleta; ea reglementeaza modul ın care sepoate propaga cititul, dar nu ıi protejeaza ın nici un fel pe necititori; trebuie sane gandim bine la asta, cat mai este timp. Provizoriu, ar trebui sa-i obligampe cititori sa poarte un semn distinctiv. Desigur ca nu ne gandim la o steagalbena si ca multi vor fi ımpotriva unei astfel de discriminari. Trebuie ınsa sarationam oarecum pe dos. De data aceasta semnul apartine celor alesi.

21. Dintr-un articol al lui Adam Poltensky, aparut ın revista ”Cititul azi”,15 octombrie 2001.

Cred ca am reusit sa realizez izolarea completa de ceilalti cititori.Daca pana acum a devenit o performanta comuna eliminarea sindromu-

lui Hopkins, deci captarea selectiva a gandurilor celor din preajma cititorului,fenomenul invers, de eliminare a accesului unui cititor la gandurile tale, nu fus-ese deloc ıntalnit. Practic, nici o persoana nu-si putea feri gandurile de un citi-tor; singura solutie era simpla ındepartare; evident, o solutie nesatisfacatoare.

Dupa antrenamente nu deosebit de complexe, dar care cer multa perseve-renta, cred ca am descoperit reteta prin care un cititor poate bloca accesul lagandurile sale. Din pacate, nu cred ca este de folos necititorilor; acestia vor ficondamnati la o permanenta ”publicitate”.

22. Din ”New York Herald”, 21 martie 2002.Tanarul om de afaceri Donald Wilks, a carui ascensiune a uimit lumea

finantelor a fost ucis ıntr-un atentat, ın fata resedintei sale. Se pare ca succeselesale din ultimul an, care l-au propulsat ın topul cel mai bogati 100 de oameniai Americii, nu sunt straine calitatilor sale de cititor. ”Donald si-a facut multiinamici de cand umbla zvonul ca e cititor”, declara un cunoscator al WallStreet-ului. ”Donald voia sa se retraga din afaceri; probabil ca banuia el ceva”,ni s-a confesat un prieten al victimei.

23. Din ”Washington Post”, 28 martie 2002.Charles Evans este primul medic cititor. El declara ca a putut salva mai

multe vieti datorita calitatilor sale. ”Diagnosticul unui pacient inconstient seface de obicei dupa semne clinice caracteristice si ca urmare a unor analize; eupot, ın plus, din gandurile sale (pentru ca subconstientul lucreaza continuu),chiar daca ele nu sunt clare si coerente, sa obtin informatii deosebit de impor-tante, ın special ın cazuri de accidente; am reusit sa scot din coma pacientipentru care confrati de-ai mei, excelent pregatiti (mai bine ca mine, nu matem s-o recunosc) nu putusera face nimic. Doar daca activitatea cerebralaa pacientului este nula sunt redus la mijloacele clasice.” Charles Evans esteacum renumit pentru rapiditatea diagnosticelor sale asupra tuturor bolnavilor.

”Pacientii se simt mai destinsi cu mine, pentru ca nu mai trebuie sa vorbeasca.In plus, au multa ıncredere ın mine; unii aproape ca ma divinizeaza. N-as vreas-o priviti ca pe-o blasfemie, dar cred ca si Iisus era cititor.”

24. Din ”L’Equipe”, 11 iulie 2002.

Dupa surprinzatoarea victorie din sferturi asupra Germaniei, portarul echipeide fotbal a Romaniei, Stelian Manole, ne-a marturisit: ”Dupa ce ın ultimeletrei campionate modiale am luat bataie la penaltiuri, era timpul sa castigamsi noi o data. Probabil ca ati observat ca am sarit de fiecare data pe directiamingii. E adevarat ca nemtii trag tare si de aceea am prins doar doua baloane;noroc ca noi am ratat doar una. Pot sa v-o spun acum: sunt cititor; de aia amsarit unde trebuie. Nu va spun cati bani m-a costat; sa stiti ınsa ca toti baietiiau cotizat; uite ca a meritat.” ”Totusi, o ıntrebare normala: stiti germana ?””Nu, dar nu era nevoie; vedeam clar poarta asa cum o vedeau nemtii, cu mingeaın plasa; ımi ınchipui ca doreau atat de mult sa marcheze ıncat se gandeau cadeja au facut-o; era clar ca acolo unde e mingea, acolo vor s-o trimita. Singurulcare m-a pacalit putin a fost Manfred; a vrut sa traga la semiınaltime, dar animerit-o sub bara.” Asadar, atentie brazilieni !

25. Dintr-un articol al lui Adam Poltensky, director al Scolii ExperimentaleSpeciale, aparut ın revista ”Cititul azi”, 21 noiembrie 2002.

Va voi prezenta rezultatele instruirii unui lot de copii ın varsta de 10-14ani, efectuate de mine si de cativa colaboratori.

Exista un aspect pozitiv cert: nu am ınregistrat nici un esec, chiar dupace am redus perioada de instruire la patru zile. In mod evident, copiii ınvatamai repede si mai bine, ei ajungand la performante ulterioare mai bune decatadultii. Sindromul Hopkins este practic inexistent.

La un alt lot, cu varste de 16-18 ani, procentul de reusita a fost de 80%,o valoare totusi mai buna decat cea pentru adulti. Concluzia se impune; ca-pacitatea de ınvatare a citirii este o calitate naturala, care se poate pierde lasfarsitul adolescentei.

Din pacate, am ıntampinat greutati de cu totul alta natura. Foarte solidariıntre ei, copiii cititori ısi rasfrang toata rautatea asupra celorlalti. Festele jucateprofesorilor necititori sunt memorabile, si n-as vrea sa le descriu aici pentru a nustimula imaginatia altor copii. De asemenea, parintii s-au plans ca autoritatealor s-a redus la zero.

Copiii mei au facut parte din lot; fiind si eu cititor, am reusit sa ma ıntelegcu ei si dupa ce au dobandit si ei acest dar. Totusi, cred ca si un parinte cititorpoate avea probleme de comunicare, ın sensul unei inhibitii a copiilor fata deel. Sunt, totusi, optimist.

Copiii cititori ınvata (ma refer acum la disciplinele scolare obisnuite) multmai repede, ınsa sunt tentati sa petreaca mai putin timp pentru ınvatare. Tim-pul scurt pe care l-am avut la dispozitie ma ımpiedica sa caracterizez dez-voltarea lor intelectuala.

26. Din jurnalul lui Mayne Donner, secretar al Presedintelui SUA, MikeForbes.

23 martie 2003. Mike a ratat; nu poate fi cititor, desi s-a instruit cumaestrul Adam Poltensky ınsusi. Asta l-a timorat oarecum; spera ca presasa nu afle prea repede; oricum, e decis ca peste un an jumate sa nu mai can-dideze. ”Urmatorul presedinte SUA trebuie sa fie cititor”, mi-a zis asta seara.

25 martie 2003. Tocmai acum urmeaza ıntalnirea cu primul ministru alJaponiei. Un raport CIA ne-a informat ca este aproape sigur ca acesta e cititor;ın plus, stie engleza la perfectie. Asta l-a inhibat pe Mike. I-am dat ideea simplasa ıncerce sa ınsoteasca fiecare gand de contrariul lui, ori ınainte, ori dupa; deasemenea, sa formuleze tot soiul de tampenii ın minte, pentru diversiune. Mikes-a antrenat toata ziua, o parte din timp chiar cu voce tare; evident, are talent.Mi-a zis razand: ”orice politician serios ar trebui s-o poata face; ce dracu, dacapoti disimula cand vorbesti, poti si ın gand.”

27 martie 2003. Mike a iesit radios de la ıntalnirea cu japonezul. A obtinutde la el tot ce dorise. ”Azi am fost pe post de David ın lupta cu Goliat; cu atatmai placuta e victoria. Mayne, l-am ımbrobodit; nu mai stia ce sa spuna.” Iatadeci ca necititorii nu sunt chiar atat de handicapati.

27. Din ”Washington Post”, 8 aprilie 2003.

Germanii ne-au luat-o ınainte: o lege votata ieri ın Bundestag prevedeınregistrarea tuturor cetatenilor care urmeaza un stagiu de instruire telepa-tica. In plus, la sfarsitul stagiului, cursantul va da o declaratie prin care spe-cifica daca a devenit sau nu cititor. Falsitatea declaratiei incumba amenziusturatoare. Corelata cu alte contraventii sau fapte penale, aceasta constituiecircumstanta agravanta.

N-ar fi rau sa ne inspiram si noi din aceasta lege, desi si ea pare minimala.De asemenea, e greu de imaginat un test sigur prin care sa se decida daca unom este sau nu cititor; pana acum nu se poate vorbi de asa ceva.

28. Din ”Paris Match”, 4 mai 2003.

Monique Collet este prima mama cititoare care si-a instruit bebelusul.”Marc avea sase luni cand m-am decis sa ıncerc. Oricum stateam cu el maitoata ziua. La ınceput nu ıntelegeam ce gandeste; ıncercam ın schimb sa-i

transmit eu mesaje foarte simple. Pana la urma, nu era foarte diferit de felulın care ınveti copilul sa vorbeasca; important nu e ce ıi spui, ci sa vorbestisuficient cu el. Cred ca a progresat mai repede decat un copil obisnuit; stiu caasa spun toate mamele, dar totusi. . . ”

Marc Collet are acum un an si jumatate. Monique afirma ca poate purta o”conversatie” absolut normala; evident, n-are un vocabular bogat. ”Mijloacelede comunicare telepatica sunt la el mult mai dezvoltate decat vorbirea; dupacum ati constatat, Marc vorbeste ca un copil de un an si jumatate, poate chiarmai prost; ınsa mintea ıi merge evident mai bine decat vorbirea.”

Tatal lui Marc, Antoine, nu este cititor. ”Intr-un fel a fost mai bine asa.Marc a crescut ca ıntr-o familie bilingva; comunica si mental, si prin voce. Spersa ıi foloseasca mai tarziu.”

29. Dintr-un articol al lui Adam Poltensky, aparut ın revista ”Cititul azi”,18 august 2003.

Incheierea unui an scolar permite o analiza mai pertinenta asupra efectelorinstruirii telepatice a copiilor. Se poate afirma ca, ın medie, acesti copii si-auımbunatatit performantele. Totusi, exista o departajare evidenta; la materi-ile la care profesorii erau ei ınsisi cititori, copiii au progresat remarcabil; lacelelalte, rezultatele au fost mai degraba modeste.

Mai mult, datorita tendintei de a discuta mai mult ıntre ei – pe caletelepatica, desigur – am constatat unele regrese de vorbire. Copii cu calificativescolare bune au dificultati ın a se exprima prin voce, se balbaie, fac pauze lungiıntre cuvinte, etc. Dau senzatia unuia care stie engleza, dar nu atat de bineıncat sa vorbeasca cursiv. Putem presupune ca aceste efecte se vor amplificacu trecerea timpului, daca ele se manifesta atat de pregnant dupa numai un ande la ınvatarea citirii.

Ar fi interesant de studiat acest fenomen si la adulti.

30. Diverse, culese de-a lungul anului 2004.

Vanzarile de carte au scazut cu 20% anul trecut; la romane, procentul echiar mai mare; ın schimb, albumele fotografice sunt din ce ın ce mai cerute.(Stire de presa.)

Noi am inventat caseta audio si compact-discul. Daca am inventa un suportcare sa permita citirea, am intra irevocabil ın istorie. (Un reprezentant alconcernului Philips.)

Hitul anului: ”Am citit ca ma iubesti” al grupului ”Read me”.

”Citeste mesajul din sticla.” (Reclama Coca-Cola.)

La ”Moulin Rouge”, celebrul cafe-concert din Paris, a fost lansat primul

numar comic pentru cititori. Ceilalti consumatori se multumesc cu pantomima.(Stire de presa.)

31. Din jurnalul autorului.2 septembrie 2006. Azi am patit una buna ın metrou. Stateam ın picioare,

ın spatele unei tinere superbe – o blonda cu forme absolut apetisante, si, evi-dent, nu din cale afara de ımbracata. Nu m-am putut ımpiedica sa n-o admir,ba chiar sa-i fac unele propuneri mai putin ortodoxe; ın minte, desigur. Dupao vreme s-a ıntors la mine si mi-a zis: ”mai pune-ti pofta-n cui, porc batran”.Era cititoare, altfel nu se explica; totusi, ma supara ca m-a facut batran.

4 septembrie 2006. Am adunat ceva note din istoria cititului, dar departede cat mi-ar trebui; unele sunt ınsa de-a dreptul senzationale. O sa dureze ceva.Noroc ca nevasta-mea m-a anuntat ca pleaca pentru zece zile la maica-sa, ınfundul Wyoming-ului, asa ca voi avea mai mult timp la dispozitie. Trebuie safac ordine. In plus, o sedinta cu Nelly nu mi-ar strica.

11 septembrie 2006. Am scris vreo zece pagini dense, ajungand pe la 2002;de-abia de aici ıncepe greul; nu stiu ın ce masura voi fi capabil sa acopartoate implicatiile sociale. Nelly a petrecut noaptea cu mine. Daca n-ar fi asaprostuta. . . Altfel, e delicioasa. Dar, sa nu dam amanunte; nici macar aici.

14 septembrie 2006. Asta seara s-a ıntors nevasta-mea. Nu arata prea bine,si era cu gandurile aiurea. La masa, fara sa vreau, mi-a venit ın minte Nelly, cutrupul ei, noaptea noastra, etc. La un moment dat, nevasta-mea, care tacusemai tot timpul, a izbucnit. ”Ca te mai ıncurci cu cate o fufa, nu zic nimic. Dars-o aduci ın casa e prea de tot. Asta a umplut paharul. Acum chiar ca ma ducla mama.” ”Nici tu nu esti mai breaza. Wyoming, zici. . . Ai ınvatat sa citestiın zilele astea, nu-i asa ?” ”Da, am ınvatat. Voiam sa-ti fac o surpriza; ti-as fispus chiar azi, dar mi-am zis sa vad ce gandesti. Sa nu mai discutam. Poti sate socotesti divortat.” Asta e. N-am reusit s-o ımbunez ın nici un fel. Mainepleaca. M-a obligat sa dorm ın sufragerie. Fir-ar al dracului de citit. Asta ımitaie orice chef de scris.

Schimbare de sex

– Imputita planeta. . . zise pentru a treia oara Johns, comandantul si pilotulmodulului de explorare. Echipaj, am dreptate ?

Echipajul nu raspunse nimic, ca de obicei; aceasta nu pentru ca Johns n-arfi avut dreptate; ıntr-adevar, cvasi-desertica, cu mici formatiuni muntoase si cuanimale ciudate si uriase, planeta Beta Paccoli 4 era o combinatie neplacutade searbad si periculos. Dar echipajul era format dintr-un singur om, biologulGareth, un taciturn care nu ınghitea deloc expansivitatea uneori triviala a co-mandantului Johns. Gareth credea ca va domoli vorbaria lui Johns raspunzandnumai ıntrebarilor pur tehnice; ıncepea ınsa sa creada ca orice tactica era inu-tila: seful sau turuia fara contenire.

Misiunea lor era destul de ambigua. Trebuiau sa faca o tura spre nord-vest,Johns observand relieful, iar Gareth formele de viata, si amandoi ıncercandsa detecteze eventuale resurse naturale. Studiile efectuate din spatiu ınainteaaterizarii navei mama nu ındrituiau prea mult optimism: planeta era saraca ıntoate privintele. Asa ca explorarea era de fapt o simpla excursie.

– Nu mai dam peste nici un dinozaur de ala, sa ne distram putin; sa ai situ ce face. . . sau vrei sa pilotezi un pic ?

– Nu, multumesc.– De ce ne-or fi cuplat pe noi doi, nu ınteleg. Suntem cea mai nepotrivita

echipa. In plictiseala asta. . .Dinozaurii la care se gandea Johns erau niste zburatoare uriase si agresive,

din fericire destul de lente; pilotii modulelor se distrau ametindu-le prin evolutiiacrobatice; comandantul navei interzisese orice joaca de genul asta, dar pilotiinu scapau nici o ocazie, de ındata ce erau suficient de departe de nava. Adevarulera ca prima ıntalnire cu un ”dinozaur” fusese cat pe-aci sa se termine tragic.Pilotul modulului, din dorinta de a studia animalul, se apropiase destul de mult,ıncurajat de atitudinea aparent nevinovata a acestuia. Pe neasteptate, dinoza-urul atacase, iar pilotul, ın disperare de cauza, trasese asupra lui, doborandu-l.Din nefericire, utilizarea armelor cu laser avea darul de a atrage ın mod miste-rios atentia vietuitoarelor planetei. In cateva minute, o droaie de dinozauri se

21

repezisera asupra modulului, aparand ca prin farmec din ımprejurimi; pilotul,preocupat de observarea si filmarea cadavrului, reusise pana la urma sa scapecu fuga, ınaltand modulul la verticala cu viteza maxima.

Toata lumea numea dinozauri aceste animale, de aceea o facem si noi; darasemanarea cu dinozaurii pamanteni era numai la dimensiuni – ba chiar acestiaerau mai mari, ajungand la 40 de metri lungime – si la inteligenta; tocmaipentru ca puteau fi pacaliti usor, pilotii modulelor se jucau cu ei, zgandarindu-i,lasandu-se urmariti de aproape, zburand ın cerc, facand loopinguri, pana cand,dupa ce-i oboseau suficient, ıncercau sa-i faca sa se loveasca de sol. Evident,ın argoul pilotilor, joaca asta se numea corida. Pericolul nu lipsea, un modulde explorare fiind de trei-patru ori mai mic decat un dinozaur. Dar dupaanii petrecuti ın spatiu, pilotii simteau nevoia unei defulari. Existau chiarconcursuri de coride, pe baza filmarilor efectuate de piloti. Johns nu ar fiscapat ocazia, daca se ivea.

Gareth studiase cu atentie acesti dinozauri; din punctul lui de vedere, eraumai mult decat interesanti. Ar fi vrut sa faca si o ”mica disectie” (cum glumeaın sinea sa), dar nu primise aprobare pentru asa ceva: comandantul navei gasiseca e periculos si nesemnificativ. Din pacate, animale mai mici nu fuseseradescoperite; pana acum, Gareth se consolase aprofundand studiul vegetatiei.

– Hopa. . . vorbesti de lup. . . Echipaj, ce zaresti treizeci de grade spre dreapta ?Gareth observa ca dintr-acolo se apropia un dinozaur; nu se vedea ınca prea

bine, dar parea ceva mai mic – cam 15 metri. Sa fi fost un pui ? Sau o altaspecie ? Gareth spera ıntr-a doua varianta.

– Sper ca nu ma raportezi daca ıncerc o corida. . .Johns se ınviorase subit. Facu un mic viraj spre dreapta, ındreptandu-se

direct spre dinozaur.– Nu te grabi, zise Gareth. Nu vezi ca asta e altfel ?– Ce conteaza ?Gareth nu raspunse. Dinozaurul se vedea acum bine; ıntr-adevar, era mai

mic decat ceilalti, avea aripile mai scurte si, interesant, destul de rigide. Cutoate astea, zbura mai repede. Johns era totusi precaut; ıntr-o prima faza,ıncerca sa ocoleasca dinozaurul la distanta mare, ca sa vada cat de repede ısischimba acesta directia. Dinozaurul coti destul de brusc si se avanta pe urmelenavetei. Johns accelera si zise:

– Sa te vedem, amice, cat de rapid esti. Parca ar fi un deltaplan. Gareth,observi ca-si schimba culoarea ?

Gareth vazu cu uimire ca dinozaurul devine din ce ın ce mai portocaliu;ın curand ramasera doar cateva pete din cenusiul lui obisnuit. Asta chiar caera interesant. Dar si mai interesant era ca distanta ıntre modul si urmaritorulportocaliu ramanea constanta. Johns accelera din nou; dinozaurul ramase putinın urma, apoi reveni. Johns ajunse la viteza maxima; dinozaurul nu parea prea

incomodat.– Doamne, zise Johns, daca nu e dinozaur ci vreo masinarie zburatoare ?

Ne-am ras. De cate ori n-am spus ca viteza modulelor astea e prea mica ?Nimeni n-a vrut sa ma creada.

Dinozaurul, acum ın ıntregime portocaliu, ıncepu sa sa zboare paralel cumodulul, ba de-o parte, ba de alta, ba deasupra, zburand fara efort aparent.Johns schimba de cateva ori directia, dar nici o manevra nu parea sa ıi poatascapa.

– Totusi, spuse calm Gareth, nu e decat un dinozaur; doar ca zboara altfel;are un sistem asemanator motorului cu reactie; ca sepia, ca idee, dar mult maisofisticat, probabil. Totusi, viteza e incredibila.

– Ce fac ? Sa trag ?– Mai bine nu. Cine stie cati mai apar dupa aia.Dar dinozaurul se apropia din ce ın ce mai mult, fara ınsa a ataca. Intentiile

sale nu erau deloc clare.– Daca se mai apropie mult, eu trag. Al dracului, face el corida cu mine. . .– Fii calm. Uite acolo, o pestera. Intra si activeaza scutul energetic.Johns era un pilot desavarsit. Dupa cateva viraje ınselatoare, reusi sa

reduca viteza fara sa fie ajuns si patrunse lin ın deschizatura pesterii, asezandu-se elegant pe sol. Isi daduse seama imediat de avantajele ideii lui Gareth; puteaacoperi cu scutul intrarea pesterii cu un consum energetic mic. Dinozaurul serepezi sa intre si el, dar fu dat peste cap de bariera invizibila. Johns nu ısi puturetine rasul.

– Hai ca e mai distractiv decat corida.Dinozaurul ıncerca ınca o data sa intre, mult mai precaut acum. Ca o musca

pe geam, se fatai de colo-colo, absolut descumpanit de situatie. Apoi renunta,ındepartandu-se putin. Reveni, ıncet-ıncet, la culoarea lui normala, dar ramasepe pozitii, pandind orice manevra a modulului.

– Ce dracu’ facem acum ? Daca nu pleaca de aici ?– Dezactiveaza scutul. Consumam energie de pomana.– Bine. Am putea chema ajutor. Ar putea trimite un modul de lupta. Desi,

drept sa-ti spun, as prefera sa ne descurcam singuri.Gareth ısi dadu seama ca Johns tinea la reputatia lui; sa cheme ajutor

ınsemna sa se descalifice. Adio avansari; plus ca ar fi fost studiat filmul zboruluisi s-ar fi descoperit ca, ıntr-un fel, chiar Johns provocase dinozaurul. In fond,nici Gareth nu dorea ajutorul; macar pentru a avea exclusivitatea studiuluinoului dinozaur (pe care-l si botezase, fara prea multa reflectie, PterosaurusPaccolensis Gareth).

Trecu un sfert de ora; nici o schimbare de pozitie.– Mama lui de monstrisor; o sa ramana o vesnicie aici. Daca mai stam mult

asa, va trebui sa raportam. Am putea lansa o fumigena, dupa care sa ıncercam

sa o stergem. Daca am fi nimerit macar o pestera cu doua iesiri. . . Ce naibataci, Gareth, doar tu esti biologul, tu ar trebui sa ıntelegi ce gandeste animalulasta.

– Nici o grija, ca nu gandeste. Oricum, o sa stea acolo pana iesim noi. Iarchestia cu fumigena mi se pare riscanta.

– Pai atunci, n-avem nici o solutie.– Ba avem. Daca nu ma ınsel, printre vopselele de semnalizare exista si

portocaliu. Cam cat e ?– Stiu eu, cred ca de vreo zece metri patrati; tubul e neınceput.– Bine, e suficient.Vopselele de semnalizare erau folosite pentru marcarea unor obiective, ın

scopul regasirii lor mai facile. Desigur, mai des se foloseau mici radioemita-toare, detectabile de la distante mult mai mari; totusi, pentru cazurile ın careactivitatea radio trebuia evitata, existau vopselele. Ele placeau exploratorilor,care lasau deseori mesaje asemanatoare celor de pe peretii obiectivelor turistice;pentru posteritate, ziceau ei.

– Vrei sa scrii pe stanci ”Gareth si Johns au poposit aici” ?– Nu, ci ”Johns s-a ascuns aici, iar Gareth l-a ınvatat cum sa iasa”.– Nu stiam ca ai si tu simtul umorului. In cazul asta am ıncredere.”Am si eu simtul umorului. . . numai eu ıl am, dobitocule”, ısi zise Gareth.

Isi puse casca, patrunse ın sas si se conecta la furtunul de alimentare cu oxigen.Apoi ısi potrivi aparatul individual de zbor. Johns ıi ıntinse tubul de vopsea.Comanda ınchiderea usii interioare, apoi deschiderea celei exterioare.

Sari pe sol si, pornind din fata, ıncepu sa raspandeasca pete portocalii peburta triunghiulara a modulului. Se ınalta apoi deasupra, continuand aceeasioperatie; dinauntru, Johns ıl privea uimit. Gareth ar fi vrut sa aiba mai multavopsea. Reusi totusi sa nu lase zone cenusii prea ıntinse. Se ridica pana spretavanul pesterii, pentru a-si admira opera. ”Merge”, ısi spuse. Intra la loc ınmodul.

Cand usa interioara a sasului se deschise, Johns era ın culmea surescitarii.– Ce-ai facut ? Nu-ti placea culoarea modulului ?– Lasa ca-ti explic eu. . . Da-i bataie. Plecam.– Crezi ca ne lasa ın pace ? Ma rog, ne putem ıntoarce dupa aceea la loc.– Daca vrei, pun pariu ca ne lasa ın pace.– S-a facut. Cinstit sa fiu, as cam vrea sa pierd. Hai. Cu Dumnezeu ınainte.Johns ıntoarse modulul, iesi lent din pestera, apoi se pregati sa accelereze

la maximum.– Nu-i nevoie; mergi cu viteza normala.Johns alese traseul cel mai departat de dinozaur. Acesta se ridica si el ın

zbor, dar, dupa o tura ın jurul modulului, se ındrepta spre pestera. Johns luadirectia navei; era vizibil usurat.

– Gareth, ıti sunt dator. Imi cer chiar si scuze; te-am subapreciat. Totusi,nu ınteleg. . .

– E simplu.– Stai, nu-mi spune, poate ma prind singur.Dupa zece minute de tacere, ın care Gareth ısi nota observatiile asupra

noului dinozaur, Johns se lumina la fata.– In sfarsit. Am ınteles.– A cam durat. Spune.– Parca am fi la scoala. Deci, pe scurt, dinozaurul ala era un mascul si

a crezut ca modulul nostru e femela. Cu greu mi-am dat seama ca formeleerau asemanatoare, ca litera delta; dimensiunile – apropiate; si culorile, elcenusiu, noi cenusiu. Mititelul, nu vroia decat putin amor. . . de aia a devenitportocaliu. . . era ın calduri. . .

– De ce el mascul si modulul femela, si nu invers ?– Pentru ca modulul e mai mic. Pentru ca dinozaurul s-a colorat. De obicei,

pe Pamant, masculii sunt mai mari si mai colorati; vezi paunul si alte pasari.In fond, aici ar putea fi pe dos; dar, ce conteaza. . . Apoi zborul lui ın jurulmodulului, era ca un dans de ımperechere. . . Zic bine, nu ?

– Excelent.– Apoi tu, vopsindu-l portocaliu, ai facut si modulul mascul. De aia ne-a

lasat dinozaurul ın pace; el voia o femela si s-a dus sa o caute ın pestera. Pentruel, a intrat o femela si a iesit un mascul; deci femela a ramas ınauntru. Saracu’,ce surprins trebuie sa fi fost sa n-o gaseasca acolo.

– Nu-i duce grija, o sa uite repede.Johns ıncepu sa fredoneze o melodie la moda pe nava.– Ce-o sa se mai distreze baietii. Sper sa ne recunoasca modulul, asa baltat.

Oricum, trebuie sa-l vopsim la loc, pana nu se prinde vreun sef.Apoi, dupa o clipa de tacere:– Gareth, totusi mai e o problema. Ce ne facem daca ne ıntalnim acum cu

o femela ?

Intalnire de gradul trei

1. Jim Barrymore apasa si mai tare pe acceleratie, desi ıncepea sa se teamapentru batrana sa camioneta Ford. La o suta de metri ın fata, jeep-ul nou-nout al sotilor McIlroy evolua mult mai lejer pe drumeagul plin de hartoape.Transpirat si prafuit, Jim surase catre prietena sa Linda, sprijinita cu picioarelede bord pentru a nu mai fi aruncata de colo-colo. Chiui si, pentru ca erau pe oportiune aproximativ dreapta, se apleca sa o sarute pe Linda; apoi, mai trase odusca de bere; pana la urma, se distrau pe cinste. Claxona lung, apoi de cinciori scurt, semnalul lui preferat; din fata, Stewart McIlroy raspunse.

Jim si Linda ıi ıntalnisera pe sotii McIlroy ıntr-un camping aflat la vreocincizeci de mile de mile de aici, catre care se si ındreptau, de altfel. Ei ısipetreceau acolo vacanta. McIlroy-ii – Stewart si Pamela – ziceau ca sunt ıntrecere, ca fac un tur al Americii; se oprisera initial pentru doua zile; dinprima seara, se ımprietenisera la baruletul campingului; apoi Jim si Lindale povestisera ce frumoase sunt ımprejurimile si ıi convinsesera sa mai stea.Evident, sotii McIlroy erau bogati. Nu oricine are timp si bani sa faca turulAmericii; Linda ıncercase sa-i traga putin de limba, dar nu aflase mare lucru;ın fond, ce le trebuia sa stie despre ei ? ajungea ca erau o buna companie.Se ıntelegeau bine ımpreuna, desi nu prea expansivi, aveau si varste apropiate;si, oricum, dupa vacanta asta nu se vor mai ıntalni niciodata: familia McIlroylocuia tocmai pe coasta de est, ın Boston. Ce mai conta cine sunt ?

Fusesera sa petreaca o zi la cascada Manatawa si acum se ıntorceau; se lasaseara. Drumul cobora printre colinele ımpadurite, dupa care soarele dispareadin cand ın cand. ”Sa stii ca nu mai e suflare de om la zeci de mile ın jur – asta-ifrumos pe-aici; abia atunci poti spune ca ai iesit ın natura, nu sa te ınghesui cualti gagauti pe vreo pajiste sau la malul unui lac.” Acesta era crezul lui Jim,si stia destule locuri care sa-l satisfaca; evident, exagera cu ”zecile de mile”,dar impresia de salbaticie domina. ”Slava Domnului ca America e mare si caamericanii nu stiu ce-i frumos.” Linda se obisnuise cu astfel de mici expeditii;sotii McIlroy fusesera ınsa de-a dreptul entuziasti si intrasera imediat ın joc.Drumul spre Manatawa ıl trasase chiar Stewart, pe harta detaliata a regiunii;

27

de aceea Jim ıl lasase sa mearga toata ziua ın frunte. Stewart se orienta bine,dar avea un singur defect – conducea prea repede. ”Conduci repede – nu vezinimic ımprejur, ca tre’ sa te uiti numai la drum; obicei de orasean, de. . . ”Altfel, Jim era multumit.

Mai aveau un sfert de ora pana la asfalt. Apoi ınca o ora pana ın camping,un dus bun si masa – lui Jim ıi era deja foame – oferita de McIlroy; era ziua lor,asta, asa spuneau. Fara a fi zgarcit, Jim acceptase sa fie invitat de mai multeori la masa; ”pan’ la urma nu-i nici un pacat; le-am aratat destule pe-aici, cen-ar fi gasit ei singuri niciodata; plus ca-s mult mai bogati ca noi”, ıi spuseseLindei; dar nici ea nu parea prea jenata.

– Uite Deer Creek, zise Jim.Drumul dadea ıntr-o alta vale, mai larga, prin care curgea un paraias; albia

lui, mult prea lata acum, vara, plina de pietre albe, se vedea drept ınainte;de-acum era simplu – trebuiau sa urmeze apa. La primul cot, ınsa, Stewart olua la dreapta, ıncepand sa urce prin padure, pe un drumeag lateral.

– Hei, ai capiat ? Te-ai descurcat la dus si nu mai stii sa te ıntorci ? strigaJim, claxonand de zor.

Din fata Stewart facu semne asiguratoare. Miscarile mainii lui sugeraraapoi un ocol.

– Pai eu n-am nici o grija, ca nu ne ratacim. Dar asta ınseamna sa urcamtot dealul, si o ora ın plus. Si m-a lovit o foame. . .

– Si pe mine.– Cum de i-a venit ideea asta ? Era vorba ca ne ıntoarcem direct. Drept ıi

ca de sus se vede frumos, dar Stewart habar n-avea de asta.De fapt Jim credea ca Stewart are chef sa conduca; ıntotdeauna orasenii se

descopereau mari soferi pe drumurile de munte; asta pana ramaneau ın panape undeva; dupa aia se mirau ca e nevoie chiar de ore bune pana sa capeteajutor; pentru ca, evident, singuri nu se descurcau. Jim nu era carcotas defelul lui, dar ıi era foame.

Una peste alta, ajunsera pana la urma pe culmea dealului. Stewart opriıntr-o zona neacoperita de arbori; coborara toti patru sa admire apusul. Sprevest, dealul pe care se aflau le domina pe celelalte, oferind o priveliste larga.

– Hai ca a meritat s-o luam pe aici. Nu eram prea sigur ca mergem bine,dar daca am vazut ca nu esti prea vehement. . .

Stewart si Pamela, ınlantuiti, admirau peisajul: soarele mic si rosu muscatde norii viorii, dealurile din ce ın ce mai domoale, de un verde ıntunecat, linisteaprofunda. Era o pereche frumoasa, nu se putu abtine sa-si repete Jim; mai alesea; ınalta, supla, cu o figura oarecum severa, dar care se lumina imediat atuncicand zambea, blonda cu ochi albastri (desigur); ce mai, femeia ideala. Jim ısidadea prea bine seama ca ın prietenia pentru sotii McIlroy, ponderea cea maimare, dar nemarturisita, o avea admiratia sa pentru Pamela.

– Nu te mai holba, ıi sopti Linda, zambind.Da, dar si Linda era o femeie minunata; nu-i facuse reprosuri decat ın

gluma. ”Te-ai pierdut, baiete”, ıi zicea. In fond, orice barbat normal e atrasde o femeie frumoasa; dar cate femei sunt gata sa accepte asta la barbatul lor ?Linda accepta cu seninatate, ca pe orice calamitate naturala.

I. Pace tie, cititorule ! Caci poate chiar ai nevoie, din moment ce acumte ıntrebi unde-i stiintificul si unde-i fantasticul ın aceste plate descrieri usornaturiste, usor psihologice. Toata lumea stie ca cititorul e mai rabdator laınceputul unei povestiri; deci, nu fa exceptie de la regula; obisnuieste-te cupersonajele (apropo, ar fi un moment bun pentru recapitularea lor; esti ınstare ?), cu peisajul, cu atmosfera. Dar, sa nu pierdem vremea; vroiam doarsa te asigur ca n-o citesti pe Sandra Brown si ca nu va urma vreo rafinata,ıncurcata, dar pozitiv rezolvata, poveste de dragoste ın patru (desi, dar astaramane doar o paranteza, si Stewart se simtea ın chip ciudat atras de Linda,faptura maruntica si nesemnificativa; ca, de altfel, si Pamela de Jim – omulnaturii).

2. Deodata, Pamela scoase un strigat uimit si, parca, putin speriat.– Doamne, uitati-va acolo.La jumatate de mila lateral, ıntr-o poiana de pe coasta dealului, se dis-

tingea cu oarecare dificultate o uriasa forma rotunda – un disc verde-cenusiu,cu marginile rotunjite si o mica cupola deasupra.

– Asta e. . . o farfurie zburatoare, ıngaima Jim. O farfurie zburatoare. . .Langa el, Linda ıncepuse sa tremure. Stewart, ın schimb, ısi pastra calmul;

scoase din jeep frumoasa lui camera video si se apuca sa filmeze.– Jim, hai sa ne apropiem. Fetelor, ramaneti aici.– Vreau sa vad si eu, zise Pamela, destul de stapana pe ea.– Eu nu raman singura aici, sari imediat Linda.– Bun, atunci hai sa mergem toti.Pornira ınainte pe drum, pierzand repede din vedere poiana. Era ınca

lumina buna, dar cand o apucara prin padure, patrunsera deodata parca ıntr-oalta lume. Fosnetul frunzelor uscate, trosnetul vreascurilor, pana si cantecelepasarilor, toate li se pareau asurzitoare. Se tineau de mana, cate doi; tufisurilenu-i lasau sa vada prea departe. Coborau o panta dulce; ocolira o rapa siajunsera pe un mic platou.

– Pe-aici trebuie sa fie, sopti Jim.Instinctiv, se aplecara cu totii, continuand sa se apropie asa ıncovoiati. Lu-

mina ıncepu sa creasca, cerul sa se vada ın fata; ınca un tufis, si ajunserala marginea poienii; erau acum toti pe burta. La o suta de metri, ıntr-oadancitura, farfuria nu mai parea atat de mare; putea sa aiba, totusi, aproapedouazeci de metri diametru; nu i se vedea decat partea superioara. Jim se

ıntreba cum era asezata pe pamant. Alaturi, Stewart filma de zor. Deodata,ıntinse camera lui Jim.

– Eu ma duc pana acolo. Tu stai aici si filmeaza.– Esti nebun. . .Dar Stewart se hotarase deja; ıncepu sa ınainteze taras; imediat, Pamela ıl

urma. Jim vru s-o apuce de picior, ca s-o retina, dar ea se smulse.– Sunt nebuni de legat, amandoi.Langa el, Linda continua sa tremure. Nestiind ce altceva poate face, Jim lua

aparatul si se apuca de filmat. Stewart ıi aratase cum, zilele trecute; oricum,era simplu; si un copil o putea face.

Stewart si Pamela continuau sa se tarasca, unul dupa altul. Lui Jim i separea ca plecasera de o vesnicie. Nestiind cat loc mai era pe caseta, filmacu pauze; ın fond, nimic nu se schimba ın ınfatisarea farfuriei. Calmul serii,atat de ınfricosator mai adineauri, parea a ıncepe sa rispeasca misterul. ”Dardaca nu e decat o constructie ciudata ?”, se gandi Jim; totusi, perfectiuneasuprafetei discului, culoarea, materialul din care era facut, nici unele nu aveauun corespondent perfect ın ceva ce vazuse el vreodata. Isi dadu seama cauitase de Linda; ıntoarse capul spre ea si-i zambi; ea raspunse crispat; totusi,Jim observa ca nu mai tremura. Ramase o clipa cu privirile asupra ei; deodata,Linda se schimba la fata si ıntinse mana ınainte, ın timp ce buzele ei schitau,probabil, un fel de ”Jim, uite”.

In fata, pe marginea adanciturii, aparuse o silueta scunda si dolofana, cubrate lungi, dar parca fara picioare; era greu de zis daca are sau nu cap; oricum,ın partea superioara se zareau un fel de urechi, sau poate antene. De culoareverzuie, silueta statu o vreme nemiscata, apoi ıncepu sa se apropie de Stewartsi Pamela. Inainta ın chip ireal, plutind parca, dar ın imediata apropiere asolului. Jim, dupa o secunda de descumpanire, reıncepuse sa filmeze, focalizandcat putea de bine imaginea asupra acelei aparitii.

– Se ridica, zise alaturi Linda.In primul moment, Jim nu ıntelese. Extraterestrul, caci creatura aceea

nu era ın mod sigur pamanteana, ısi continua miscarea lenta. Mari instinctivplanul de filmare si vazu cu groaza ca, la jumatatea distantei ıntre el si fapturaverzuie, Stewart era acum ın picioare; ın spatele sau, Linda se ridica si ea.Amandoi pasira apoi ınainte, cu oarecare timiditate, pana ajunsera la zecemetri de extraterestru; acesta se oprise, cu fata spre ei. Unul din lungile salebrate se ındrepta spre perechea ıncremenita.

– Ii ımpusca, spuse Linda.Parca simtind un pericol, Stewart, si imediat dupa el si Pamela, ridica

ambele brate ın sus, ca pentru a se preda, dar ıntr-un mod ciudat, prin lateralsi tinandu-le permanent ıntinse. Ramasera asa un minut bun, nemiscati. Jimıncepea sa regrete ca n-avea pistolul la el; simtea cum transpiratia ıi curge pe

frunte. Brusc, verzuiul porni repede ınapoi, ramanand totusi cu fata spre ei,apoi disparu ın adancitura. Totul ramase ıncremenit ın lumina din ce ın ce maislaba.

– Stewart, Pam, haideti ınapoi, striga Jim din rasputeri, ınchipuindu-si caverzuiul se va ıntoarce cu ıntariri.

Dar cei doi stateau nemiscati ca niste statui. Jim sari sa-i aduca ınapoi,cand, fara nici un zgomot, farfuria se ınalta lin deasupra poienii, apoi disparuliteralmente urmand o traiectorie oblica spre apus. Surprins, Jim nu mai apucasa filmeze; de-abia observa ca partea inferioara a discului era identica celeisuperioare, mai putin mica cupola.

Se repezi catre Stewart si Pamela, care ıncepeau sa miste; lasau bratele josvlaguiti, ca dupa un istovitor efort.

– Ati patit ceva ? ıntreba ıngrijorat Jim.– Nu stiu, baigui Pamela.– Nu cred, zise si Stewart. Nu ma mai puteam misca, dar vedeam. Parca

eram ın ghips, dar stii, un ghips strans bine. Parca nici de gandit nu maiputeam sa gandesc, dar poate din cauza emotiei.

– Eu nu prea mai mi-aduc aminte – de cand l-am vazut aparand si pana aplecat, parca ar fi trecut doar o secunda. . .

– Dar de ce v-ati ridicat ın picioare ?– Nu stiu, asa mi s-a parut ca trebuie sa fac; oricum, ne vazuse – asa aveam

impresia.Aparu si Linda, ravasita, si se arunca ın bratele Pamelei; nu era deloc clar

cine pe cine consoleaza. Stewart le lua pe amandoua de dupa umeri. Jim seapropie de adancitura; fu ınsa destul de dezamagit; nu se vedea decat un cercde iarba culcata. Nici o arsura, nici o groapa. Pentru ca era aproape ıntuneric,dadu fuga sa ia camera pentru a filma si aceste urme, nesemnificative dupaparerea lui, dar oricum – sa fie filmul complet. Facu chiar si un cadru cugrupul celor trei, ınca socati.

– Ai prins tot ? ıl ıntreba Stewart.– Mai putin plecarea farfuriei; au sters-o prea repede.Pornira ınapoi spre masini, aproape ın fuga, apoi, fara vorba, catre camping.

Jim trecuse acum ın frunte. Langa el, Linda tacea. Pana cand exclama:– Doamne, am trait-o si pe asta. . .Apoi ıncepura sa rememoreze ıntamplarea, vorbind amandoi cu precipitare,

aproape fara sa se asculte unul pe celalalt. Se mai linistira doar cand Jimizbucni ın ras:

– Auzi, sa crezi tu ca voia sa-i ımpuste. . .

II. Extraterestri mici si verzi au mai aparut berechet, si ın scrieri, si ınrelatari mai mult sau mai putin oculare. Totusi, nu stramba din nas, cititorule,daca mai dai o data peste ei. Chiar daca ti se pare banal, n-avem ce face;

asa erau ei, mici si verzi. E drept, s-ar putea ca ei sa nu fie atat de plictisitivazandu-ne pe toti mari, dar ba albi, ba negri, ba galbeni. Dar asta e treabalor. Tu, citeste mai departe.

3. La camping, ınchiriara un televizor si un video si se ınghesuira cu totiiın casuta lui Jim si a Lindei. Fura surprinsi sa constate ca filmul dura doarnoua minute, mult mai putin decat si-ar fi imaginat oricare dintre ei. Dar erade o excelenta calitate. Extraterestrul se vedea bine si putura sa-l studieze ınliniste. Corpul sau era practic cilindric, cu ınaltime de un metru si diametrulde jumatate, putin mai mic ın partea de sus; bratele ajungeau pana la pamant,pareau a avea o singura articulatie – ın chip de cot – si doua degete destul descurte. Pe piept (sa-i zicem asa) se ıntrezareau cateva deschizaturi; deasupracorpului, doua urechi aproape verticale, aparent rigide. Suprafata corpului– sa-i zicem piele ? – era mata, fara nimic care sa semene a ımbracaminte.Evident, ın toate cadrele extraterestrul era ınfatisat numai din fata.

– Nici nu stiu ce sa mai adaug, zise Stewart; se vede excelent. Aproape canu mai fac diferenta ıntre imagine si realitate.

– Dar cum a intrat ın farfurie n-ati vazut ?– L-am vazut doar ocolind-o, foarte repede; a disparut ın spatele ei. Apoi

gata, au decolat.Stewart si Pamela se mirara apoi de atitudinea lor.– Eram atat de concentrata la ce se ıntampla, ıncat efectiv nu mai mi-aduc

aminte ce faceam. M-am ridicat pentru ca si Stew o facuse, dar apoi. . .Jim fu primul care reveni la chestiuni concrete:– Bun, ce facem acum ? Mergem la politie, la FBI, la NASA, la armata ?

Habar n-am unde-i mai bine.– Nu, mergem la un ziar, decise Stewart. Sau la un post de televiziune. Dar

ıntai si ıntai sa facem o copie a casetei.– Te gandesti sa vindem caseta ?– Evident, o sa luam o groaza de bani. Dac-o ducem la vreo institutie

guvernamentala, o s-o ia pe gratis si parca vad ca ne ınchid si gura, pentru anu nelinisti lumea. Dar s-o lasam pe maine dimineata.

4. Se hotarara sa mearga la Denver, cel mai apropiat oras mare; oricum, letrebuia aproape o zi. Plecara de dimineata, fiecare pereche ın masina ei, fiecareducand o caseta, pentru mai mare siguranta. Ajunsera spre seara si se repezirala biroul local al CNN-ului. Stewart decisese ca era optiunea optima.

– Au multi telespectatori si n-au nici o problema financiara. Cu ei facemtreaba.

Decisesera sa ımparta banii pe din doua. Il gasira pe redactorul local chiarın birou. Acesta pricepu pe data ce noroc ıi pica, desi se manifesta reticent; ofarsa nu era exclusa. Insa filmul ıl entuziasma – ”si non e vero, e ben trovato”,

ısi zise ın sinea lui. Se scuza pentru cateva minute, discuta cu sefii lui, reaparuaferat si propuse o suta de mii de dolari.

– Noi ne gandeam la un milion, zambi Stewart.Redactorul nu zise nimic, disparu din nou, se ıntoarse, propuse un nou

pret; Stewart tinea ınsa mortis la milionul lui. Targuiala se lungi; picara totusila pace, pentru sapte sute de mii, cu conditia de a participa la un reportaj-reconstituire de o ora la fata locului, nemaivorbind de exclusivitatea absolutaa oricaror declaratii referitoare la eveniment.

Totul se facu ın urmatoarele doua zile; ın prima dadura o fuga cu un eli-copter ın poiana unde aterizase farfuria zburatoare; ın a doua, mai povesti odata fiecare ıntamplarea, asa cum o vazuse el, cu toate amanuntele posibile.Astfel, se aduna material din belsug, dupa opinia redactorului. Jim opina ınsaca risipisera o multime de timp, repetand de atatea ori o poveste simpla siscurta; dar cele trei sute cincizeci de mii ıl facura sa nu spuna asta decat laplecare. Oricum, ramanea sa mai faca un reportaj peste catava vreme, dupace vor aparea reactiile publicului si ale oficialitatilor. Reportajul urma sa fiedifuzat a doua zi seara.

Dimineata, cei patru ısi luara ramas bun. Jim si Linda pornira cu vechealor camioneta spre Kansas-ul vecin, unde locuiau ıntr-un orasel la trei sute demile de Denver. Stewart si Pamela nu erau prea decisi; ar mai ramas o zi, apoi,sa vada ce idee le mai vine; parca s-ar duce si ei spre casa. Jim le propuse satreaca pe la ei; era oarecum ın drum; Stewart refuza; marturisea ca se simtedescumpanit; zilele astea ıl lasasera fara nici un pic de energie. De fapt, toti sesimteau la fel. Asa ca se despartira, promitandu-si sa tina legatura, sa-si scrie,sa se mai ıntalneasca din cand ın cand, ”acum cand nu mai avem problemabanilor”, dupa cum se exprima Jim; el ar fi dat bucuros oricand o fuga laBoston.

Ajunsi acasa, Jim si Linda privira reportajul, ıl gasira foarte reusit si sepomenira celebri. Venira ıntai vecinii, cu care erau prieteni, ca ın orice orasel,apoi, a doua zi ıncepura sa curga telefoanele, ba chiar aparura fotoreporteri.Jim primi bautura pe gratis pe un an la barul de pe strada lui, unde maipovesti o data localnicilor aventura. Spre seara, cand Linda deja deconectasetelefonul, aparu si un ofiter ciudat, care le puse unele ıntrebari si ıi ruga sa sepuna la dispozitia organismului federal pe care ıl reprezenta ın ancheta ce sedeschisese. Evident, nu dai nas ın nas cu extraterestrii ın fiecare zi, fu de acordJim, trebuia si o ancheta oficiala.

– O sa vina zile grele, aprecie Jim. Toata lumea o sa traga de noi; sper samerite banii. . .

– Nu fi hapsan, banii astia ıi castigai ın zece ani. Lasa ca se linistesclucrurile.

In sinea lui, Jim era de aceeasi parere. Dar nu ıi fu dat sa si-o pastreze mult

timp. Peste jumatate de ora, CNN-ul transmise urmatoarea stire:Doi dintre protagonistii ıntalnirii de gradul trei pe care v-am prezentat-o

ieri seara au decedat astazi. Avionul ınchiriat de Stewart si Pamela McIlroypentru a se ıntoarce acasa, ın Boston, s-a prabusit din motive necunoscute ınapropiere de Decatur, Illinois. Cei doi, ımpreuna cu pilotul, au decedat pe loc.Pana acum nu au aparut martori oculari.

Urmau cateva imagini cu Stewart si Pamela. Jim ramase cu ochii ficsi latelevizor, fara sa mai vada nimic, pana cand Linda spuse exact ceea ce gandeasi el, dar n-avea curaj s-o exprime pentru a nu o ınfricosa:

– Saracii. . . Jim, acum urmam noi ?

III. Cititorul sagace a observat deja ca cifrele romane sunt rezervate unormici digresiuni. O mica exceptie, acum. Pentru ca Jim si Linda dispar dinpovestirea noastra, sa limitam suspensul spunand imediat ca ei n-au murit; maibine zis, au murit, daca nu la adanci batranete, cel putin pe aproape. Linda asuferit o vreme unele tulburari psihice, iar Jim a devenit cam nesociabil; cumtimpul le rezolva pe toate, ei si-au revenit si au dus finalmente o viata normala.

Acelasi cititor sagace poate observa ca am ramas fara personaje. Nu-i nimic,o sa se mai ıntample. In povestirea asta firul nu-l duc personajele. Dar, deo-camdata, chiar daca au murit, nu ne-am luat adio de la sotii McIlroy.

5. Sean O’Connor, ziarist la ”New York Herald” – destul de cunoscut pentrureportajele sale sociale – se duse la redactorul sau sef, imediat dupa moarteasotilor McIlroy:

– As vrea sa ma ocup de cazul asta; vreau sa le zgandar putin trecutul;toata lumea se ocupa de prezent, de marea ıntalnire cu E.T. Cred ca ar puteafi interesant sa vedem cine au fost McIlroy-ii, mai ales acum, cat sunt calzi.

– O.K., Sean; evident ca doar un irlandez poate avea o parere obiectivadespre niste scotieni. Dar sa nu pierzi vremea. . .

O’Connor nu pierdea niciodata vremea. Totusi, aparu abia dupa zece zile,cu un reportaj baban, satisfacut la culme de sine ınsusi.

– Sefule, ca de obicei, am salvat ziarul cu articolul asta.– Da-l ıncoace; credeam ca ai lasat-o moarta. Sper ca nu te-ai aruncat sa

scrii despre OZN-uri; zilele astea toti au constatat ca se pricep.– Doar putin, atat cat trebuia, zise misterios O’Connor.Redactorul sef se puse pe citit. Va prezentam o versiune mai prescurtata

a articolului, omitand unele amanunte si, mai ales, partile asa-zise ”de atmos-fera”.

Toata America, ba chiar toata lumea, stie cine sunt Stewart si Pamela McIl-roy. Toata lumea, mai putin vecinii lor din Boston.

Cei doi ocupau acolo un mic apartament ıntr-o cladire relativ centrala, dardeloc selecta. Conform documentelor de ınchiriere, se mutasera ın urma cu un

an. Cel care a realizat contractul ısi aminteste ca Stewart McIlroy personal asemnat, dar ıi este greu sa faca o asociere ıntre persoana de atunci si imaginilevazute la televiziune, mai ales ca, pe vremea aceea, McIlroy purta barba si parulscurt. Vecinii nu ısi amintesc sa-i fi vazut vreodata pe sotii McIlroy ımpreuna;majoritatea nu i-au vazut niciodata. Putinele ıntalniri au avut loc ın ascensorsau ın garaj. Nimeni, dar absolut nimeni, n-a facut legatura ıntre cele douapersonaje vazute la televiziune si locatarii atat de retrasi. Un singur batranela remarcat asemanarea ıntre Stewart si vecinul de la etajul de deasupra, darnumai asa, ca pe o curiozitate; de altfel, era ferm convins ca nevasta lui e cutotul alta.

Poate ca n-ar trebui sa ne miram. Orasele mari ofera astfel de anomalii.Vecinii nestiind nimic, urmatorul pas sunt colegii de serviciu. Dar, din nousurpriza, de data aceasta mai mare: nici Stewart, nici Pamela, nu par sa filucrat, cel putin nu ın ultimul an, de cand se afla ın Boston. Si totusi, se pareca traiau relativ bine; Jim Barrymore ne-a povestit despre jeep-ul cel nou (lasatpur si simplu ıntr-un garaj din Denver); am si gasit furnizorul, ın Boston, iaracesta ıncasase bine mersi cecul – a carei valoare o banuiti; evident, banca lacare McIlroy avea cont nu ne-a putut dezvalui, deocamdata, soldul curent.

Bine, veti zice, vecini, colegi, prieteni – foarte bine ca i-ati cautat, dar de cen-ati ınceput cu familia ? Desigur ca asa am fi vrut sa ıncepem; dar, probabilca banuiti rezultatul. Deoarece initial n-am gasit nici o alta pista, am asteptatlinistiti ca ramasitele pamantesti ale sotilor McIlroy sa fie revendicate de vreoruda; cum aceasta nu s-a ıntamplat, am ınceput cercetarile – cu sprijinul largal politiei. Concluziile au fost descurajante: si Stewart si Pamela au fost copiiunici, iar parintii lor au murit, ultimul dintre ei acum opt ani. Am gasit doarun unchi al Pamelei, care n-o mai vazuse de cand era copil.

Acest neant din jurul sotilor McIlroy a fost ın sfarsit risipit partial de untelefon din Chicago. Am zburat acolo, si ıntreaga viata de pana acum un ana personajelor noastre a iesit la lumina. Ei locuiau acolo ıntr-o casuta la per-iferie; vecinii – cei care ne-au telefonat – ni i-au descris ca pe o pereche ex-trem de simpatica, sociabila si ındatoritoare. El, functionar la o banca, ea,vanzatoare ıntr-un magazin – ceea ce le permitea o viata linistita, pe care dealtfel o si duceau. Asadar, o pereche cat se poate de obisnuita, mediocra sifericita – toti ne-au spus ca se ıntelegeau minunat unul cu celalalt.

Acum un an ınsa, absolut pe neasteptate, ceva s-a ıntamplat ın viata lor.Plecati ın vacanta ca de obicei, ın iulie, n-au mai aparut decat ın fuga pentrua-si lua unele lucruri. Pamela i-a spus unei vecine ca vor face o calatorie mailunga; parea schimbata, ne-a spus aceasta, avea o privire absenta si o figuraobosita. Unor prieteni, Stewart a lasat sa se ınteleaga ca au facut rost de nistebani buni – desi n-a fost clar daca era o mostenire sau un castig la vreun jocde noroc. La servicii, au anuntat ca demisioneaza. Se pare ca au ıncercat

sa subınchirieze casa, dar n-au reusit decat pentru o perioada scurta de timp;cheile casei erau la vecina care ne-a telefonat; chiria – platita la zi, ca si cumar fi fost gata sa revina ın Chicago.

De atunci, nici o veste, cu exceptia unui telefon despre soarta casei. Con-sultand, la noroc, listele castigurilor la loterie, am aflat ca ıntr-adevar StewartMcIlroy a castigat cincizeci de mii de dolari ın iulie trecut. Suma aceasta ınsanu prea justifica o schimbare atat de radicala a modului de viata. Dar se pare caınsisi sotii McIlroy s-au schimbat. Fara exceptie, vecini si prieteni din Chicagone-au declarat ca era ceva ciudat: fizic vorbind, Stewart si Pamela, cei de latelevizor, semanau cu cei pe care-i cunosteau ei; dar felul de a vorbi, uneleexpresii, chiar felul de se misca, de a gesticula, toate acestea li s-au parut oare-cum straine. E drept, la televizor e una si ın realitate e alta, totusi diferenteleerau frapante, dar si greu de descris; de exemplu, Pamela nu-i spunea niciodatasotului ei Stew, ci numai Stewart; Pamela din realitate era cam gasculita, iarcelei de la televizor mai ca puteai sa-i zici intelectuala, asa de bine vorbea; siStewart, care de obicei nu privea oamenii ın ochi atunci cand le vorbea, faceaacum pe dos; timidul devenise extrem de sigur pe sine; ın fine, multe amanunte,fiecare ın sine nesemnificativ, dar care adunate le-au dat impresia privitorilorca cei de la televizor erau niste straini cu chipurile prietenilor lor McIlroy.

Dupa plecarea aceasta intempestiva si fara explicatii din Chicago, simpatiacelor de aici pentru sotii McIlroy a scazut. Opinia generala era ca, ıntr-un felsau altul, s-au ımbogatit si nu se mai intereseaza de vechii prieteni. S-au auzitsi voci care avansau ipoteza unei fraude pe calculator a lui Stewart, la banca lacare lucra; am verificat, nici vorba de asa ceva. Dupa moartea celor doi, cumse ıntampla de obicei, simpatia a revenit, asa ca n-avem de ce sa-i banuim devreo ıncercare de denigrare pe cei din Chicago.

Cu atat mai mult ne mira comportarea sotilor McIlroy. Dupa ce au trait ınpace si armonie timp de zece ani, facandu-si prieteni, avand un loc de muncasigur si onorabil, ei se rup brusc de aceasta lume, renuntand la tot si disparandefectiv pentru un an. De ce ? Castigul la loterie nu poate fi nicidecum unmotiv. Sa fi comis ei vreo fapta abominabila ? Sau sa fi cazut sub vreo influentanefasta ?

Orice ar fi fost, ei reapar pentru a face chipurile un tur al Americii. Aceastanu prea se potriveste cu data de cumparare a jeep-ului, cu numai o saptamanaınainte de ıntalnirea, ın Colorado, cu Jim si Linda Barrymore. Daca punemla socoteala ca dupa doua zile Stewart era ınca ın Boston, pentru ca a facuto mica revizie tehnica (parcursese deja cinci sute de mile), ınseamna ca sotiiMcIlroy s-au dus ıntins ın Colorado; sa fim drepti, nu acesta este modul de aıncepe un tur.

Dar nu aici se termina ciudateniile. Ba chiar dimpotriva, pentru ca ajungemla ziua marii ıntalniri. Sa ne amintim ca traseul acelei zile a fost facut de Stew-

art, si nu de Jim Barrymore, cunoscatorul regiunii. Sa ne amintim ca acelasiStewart a schimbat brusc sau poate chiar a ”gresit” drumul. Ca a tinut sa fieel acela care se apropie de farfuria zburatoare; ca Linda s-a tinut dupa el pascu pas, miscare cu miscare; cum de s-au dovedit cei doi oraseni cu mult maicurajosi decat Jim Barrymore – acesta mult mai obisnuit cu necunoscutul, darstapanit, dupa spusele lui, de ”o spaima cum n-am mai pomenit, desi am reusitsa-mi tin firea”, spaima de altfel perfect legitima. In fine, sa rememoram aceastranie ridicare de maini, aproape sincrona, a sotilor McIlroy ın fata lui E.T.,un gest care nu denota teama, ci o deplina siguranta.

Inainte de a va prezenta concluziile noastre, sa mai precizam un aspect.Corpurile, sau, ma rog, fragmentele gasite ın epava avionului prabusit ın apro-piere de Decatur, Illinois, apartin ıntr-adevar sotilor McIlroy. Fisele dentaredin Chicago ale celor doi au dovedit-o fara nici o ındoiala. Dar nu corpurilesunt cele ın chestiune.

Ceea ce am dorit sa sugeram mai sus – si afirmam acum – e ca Stewartsi Pamela McIlroy au fost pregatiti pentru ıntalnirea cu E.T., care deci nu asurvenit din ıntamplare. Mai mult, i-au transmis acestuia un mesaj. O fortaoculta, a carei natura n-o putem ınca banui, i-a scos pe banalii soti McIlroydin viata lor obisnuita si pasnica si i-a antrenat pentru ıntalnirea ce urma savina; e greu de zis de ce tocmai ei au fost alesi. Ei au fost izolati de lumetimp de un an pentru a putea face fata acestei operatiuni – putem numi aceastaperioada de instructaj. Cand a venit timpul, s-au dus direct ın Colorado, i-auatras pe sotii Barrymore pentru a-i avea ca martori si apoi, ın ziua stabilita,Stewart i-a calauzit pe toti, aparent fara sa vrea, direct la locul stabilit. Aici,el si Linda au luat initiativa si s-au apropiat de E.T. fara teama, pentru castiau ca nu le va face nici un rau. Au ridicat bratele prin lateral, ceea ce poatefi un fel de semn de recunoastere, caci pentru noi, oamenii, gestul este absolutnenatural, apoi, ın mod sigur, au continuat comunicarea ıntr-o maniera carene scapa. Oricum, asta a implicat un consum energetic imens, daca ne aducemaminte ca amandoi pareau vlaguiti – dupa cum spunea Jim Barrymore. E.T. aplecat cu mesajul, iar apoi, pentru ca si-au facut datoria, sotii McIlroy au fostscosi elegant din arena, pentru totdeauna.

In acelasi timp, aceasta ıntalnire constituie si pentru noi un mesaj. SotiiBarrymore au fost luati ca sa filmeze si apoi sa ramana marturie. Asta ınseamnaca s-a dorit ca omenirea sa afle, si sa fie sigura, ca extraterestrii exista. Dece ? Asta ramane sa aflam mai tarziu, probabil.

Dar aceasta ıntalnire pe care organizatorii ei au planificat-o cu dubla semni-ficatie, ne mai dezvaluie una pe care ei probabil ca nu au dorit-o. Daca E.T.cel mic, verde si pasnic s-a suit ın farfuria lui si a disparut ın spatiu, urmandsa revina cine stie cand, un alt E.T. – cel care i-a instruit pe sotii McIlroy,dandu-le capacitatile de comunicare necesare, pentru ca apoi sa-i distruga – a

ramas pe Pamant, cine stie sub ce ınfatisare. De acesta trebuie sa ne temem.– Sean, baiete, e cam gogonata. Dar merge. Ii dam drumul asa. Sa nu-mi

spui ca esti convins de ce ai scris aici. . .– Sigur ca nu, zambi O’Connor. Nu eu, cititorii trebuie sa fie.– Asa credeam si eu. Acum ocupa-te de o chestie mai serioasa. Uite. . .Dezvaluirile lui Sean O’Connor starnira oarecare valva; putina lume fu ınsa

de acord cu concluziile sale; era si greu, ın valmasagul de opinii si ipotezeaparute dupa ceea ce toata lumea numea ”marea ıntalnire”. Totusi, ıntr-unanume punct O’Connor avusese dreptate: pentru o vreme, numarul de cititoriai lui ”New York Herald” crescu.

IV. Vom parasi acum Pamantul, pentru ca istoria nu se scrie numai aici.Intr-o veche fabula (Fedru ?), ın fata unei statui reprezentand un vanator do-borand un leu, un leu real ıncearca sa-l convinga pe un vanator real ca, daca leiiar sti sculpta, toate scenele de vanatoare ar fi compuse din lei sfasiind oameni.Povestirea de fata se doreste obiectiva; ocupandu-ne de evenimente de mult pe-trecute, care par acum de o atat de infima importanta, sa ıncercam sa nu damneaparat omului partea leului. Sa privim si celelalte fete ale ıntamplarilor, farapartinire, dar nu fara pasiune. Si sa nu uitam ca orice autor scrie cu iluzia caspusele sale vor fi ıntelese asa cum a gandit el. De aceea, iertare, cititorule, pen-tru ca vei interpreta altfel decat am vrut-o; nu ma banui ca am ajutat balantasa se ıncline de o parte sau de alta; ca am dat pamantenilor sau celorlalti,nepamantenilor, preferinta, sprijin sau chiar dragoste. In fond, esti tu sigur castii carei lumi apartin eu ?

V. Scena se muta acum pe planeta Dileto, cea de-a doua a soarelui. . . Darcine nu stie unde-i planeta Dileto ?

6. Totul porni de la o stire aruncata pe unul din canalele de televiziune deimportanta continentala care anunta voalat insuccesul unei misiuni de cercetarepe Terra. Imaginile ınsotitoare faceau parte, ın majoritate, din celebrul (pentrunoi, care suntem ın tema) film al lui Jim Barrymore. In preambul, erau prezen-tate cateva figuri de pamanteni, pentru a se ıntelege mai bine filmul; precautiaera oarecum inutila; ın general, diletanii stiau cum arata vietuitoarea cea maievoluata de pe Terra – asta se ınvata la cursurile primare de zoologie.

Redactorii postului nu facura nici o precizare despre provenienta imaginilor;totusi, dupa calitatea lor se vedea ca nu erau deloc profesionale; nici nu secomparau cu imaginile dupa care se ınvata despre Terra. Dar toata lumeastia ca ın transmisiile la mare distanta pot aparea perturbatii importante, decitrecura cu vederea acest amanunt.

In prima instanta, motivul insuccesului nu fu prea bine priceput. Imag-inile ınfatisau niste pamanteni fata ın fata cu un robot spatial universal din

generatia a treia, tipul folosit curent pentru explorarea planetelor fara viatasau cu nivel scazut de civilizatie. Pamantenii faceau unele gesturi bizare – pecare specialistii vor ıncerca sa le ınteleaga – iar robotul, probabil dupa culegereainformatiilor, se retragea pasnic, dupa cum era si de asteptat. Cei mai la curentcu Terra pricepura ınsa care era esecul.

Se putea lesne deduce ca sursa imaginilor era pamanteana, si nu diletana;de exemplu, ce motiv ar fi fost pentru un prim plan al robotului, daca celcare culegea imagini era alt robot ? In general, se putea observa ca robotul erapersonajul principal, si nu cei doi pamanteni. Iar calitatea proasta se datora nutransmisiei, ci mai degraba dificultatilor de decodificare a semnalului video dinsistemul folosit de pamanteni. In acest caz, se ıncalca interdictia privind Terra:ın orice misiune diletana acolo, terrienii trebuiau ımpiedicati cu orice mijloacesa dobandeasca informatii de orice natura despre Dileto. O simpla ıntalnirecu un terrian n-ar fi fost fatala, deoarece robotii dispuneau de mijloace princare sa provoace fie o amnezie partiala, fie o orbire temporara, fie ambele;recomandarea era, desigur, ca si astfel de ıntalniri sa fie evitate. Acum ınsaparea sa fie vorba despre o ınregistrare consistenta: erau primele imagini aletrimisilor civilizatiei diletane efectuate de un terrian. Evident, robotul nu-idescoperise decat pe pamantenii din imagini, ın timp ce altii reuseau sa filmeze;asta constituia o crasa ilegalitate.

Prezentarea ambigua a reportajului fusese destinata doar initierii unui micconcurs cu premii, ın care telespectatorii erau invitati sa explice complet imag-inile vazute; postul de televiziune respectiv se distingea ıntre celelalte prinaceasta caracteristica. Dupa ce telespectatorii avansara ipoteza cea mai apro-piata de adevar, se confirma ca imaginile acelea au fost efectuate de pamantenisi ca, mai mult, au fost difuzate pe ıntreaga Terra.

7. Imediat, lucrurile luara o ıntorsatura serioasa. Un parlamentar taniprezenta o interpelare ın Adunarea Planetara.

Dupa cum stim cu totii, Terra prezinta o civilizatie interesanta si promi-tatoare. Pamantenii au evoluat mult ın ultima vreme, reusind chiar sa iasa si ınspatiu, desigur, numai ın apropiata vecinatate a planetei lor. Au, de asemenea,progrese ınsemnate ın ce priveste comunicatiile, calculatoarele, transporturile.Pe de alta parte, sistemul lor politic este ınca extrem de eterogen si sunt departede a fi ajuns la pace globala. In plus, nu este clar deloc ın ce masura vor ficapabili sa-si gestioneze resursele naturale; expertii nostri n-au putut stabilidaca ei vor fi capabili sa supravietuiasca si, daca da, sa-si continue progresul;riscurile sunt suficient de mari pentru a lasa loc pentru orice varianta.

Studiul Terrei a ınceput demult – si a constituit singurul exemplu de sur-prindere a fazei incipiente a unei civilizatii. Terra ne-a oferit posibilitateaunor aprofundate studii comparative cu propria noastra istorie. Ea ne-a dat oimensa bogatie zoologica, neıntalnita pe vreo alta planeta.

Din toate aceste motive, si din ratiuni strategice, Terra a fost declaratarezervatie. Amintesc ca aceasta ınseamna ca expeditiile noastre acolo au dreptulsa culeaga doar informatii si material, fara ınsa a influenta ın vreun fel evolutiavietii de acolo. In plus, si dupa cum este logic, ele au obligatia de a nu fiobservate. Pamantenii nu trebuie sa aiba nici o informatie despre Dileto, adicadespre o civilizatie mult superioara celei a lor.

Legea privind Terra a fost ıncalcata brutal. Presupun ca toata lumea stieacum despre imaginile difuzate de postul Olake-5. N-as vrea sa intru ın ama-nunte. Dar nu pot califica decat drept o neghiobie ceea ce s-a ıntamplat acolo;ımi cer scuze daca am fost grosolan.

Chem directorii Agentiei pentru Relatii Extraplanetare – care stiu ca e sin-gura care poseda tipul de roboti din imagini – sa ne aduca explicatii. In acelasitimp, ma mir ca nu au facut-o pana acum.

Cei doi Presedinti ai Adunarii Planetare fixara raspunsul pentru ziua urma-toare.

VI. Sa facem o alta mica digresiune – probabil inutila – asupra rolului cifreidoi ın sistemul politic de pe Dileto, ın perioada ın care se petrece povestireanoastra. Atunci, ın toate posturile importante de conducere, ıncepand de laPresedintie si pana la nivel regional, se gaseau doua persoane cu puteri egale –un tani si un olec. Traditia aceasta se nascuse ın urma cu multa vreme, ın epocaın care tanii si olecii – cei atat de deosebiti, si fizic, si intelectual, ıncat se spunea”sa fii ıntelept ca un tani si voinic ca un olec” – se aliasera pentru a exterminacea de-a treia semintie ganditoare de pe Dileto, alizii. Initial, tanii erau cei careconduceau efectiv tandemul, dupa cum era normal, iar olecii asigurau forta deimpunere a deciziilor. Sistemul a favorizat ınsa evolutia rapida a olecilor, pefondul evolutiei generale a civilizatiei de pe Dileto, astfel ıncat ei au ajuns saegaleze capacitatile mentale ale tanilor; evident, ın acelasi timp, forta fizica aıncetat de mai fi un criteriu semnificativ.

In plus, conducerea bicefala a fiecarui organism statal de catre doua per-soane care, prin firea lucrurilor, aveau obiceiuri, pasiuni si necesitati diferite,constituia o premiza serioasa pentru democratie si pentru vegherea intereselorgenerale. Istoria dovedise cat de benefic este sistemul; dupa eliminarea alizilor,progresul diletanilor fusese rapid si neıntrerupt.

Nu ne putem opri de a face o comparatie cu Pamantul; evident, problemase pune aici putin diferit, deoarece o singura rasa stapaneste planeta. Totusia existat si aici un sistem politic asemanator – cel de pe vremea republiciiromane, conduse de doi consuli. Formidabila expansiune a romanilor ısi poategasi si astfel una dintre cauze. Fiecare dintre consuli putea fi extrem de eficientın actiunile sale si, simultan, putea fi contracarat sau suplinit de colegul luiatunci cand ısi depasea sau nu-si ındeplinea atributiile.

Din motive diferite, sistemul a disparut si de pe Terra, si de pe Dileto. PePamant el a mai aparut – aproape caricatural – ın micul stat San Marino, prininstitutia, cu pompoasa denumire, a capitanilor-regenti; dar numai acolo. PeDileto, regresul demografic al olecilor, alaturi de prelungirea duratei de viataa tanilor – a caror organizare biologica ıi lasa chiar sa spere la nemurire – audus ın desuetudine bicefalitatea1.

8. Pandantul Agentiei pentru Relatii Extraplanetare – pentru ca exista odualitate si la nivelul anumitor institutii – era Serviciul de Studii Externe (saprescurtam cu ARE si SSE). Ambele se ocupau de culegerea si prelucrarea deinformatii din afara planetei, dar aveau, ın general, zone de actiune diferite; sidestinatiile erau oarecum diferite: SSE lucra ceva mai mult cu armata, ARE cucercetarea stiintifica. De asemenea, mijloacele tehnice difereau, desi, evident,nivelul de performanta al acestora era asemanator. Fiecare dintre organismeavea acces la informatia bruta obtinuta de celalalt, dar, ın mod obisnuit, numaiacesta din urma o interpreta public. ARE si SSE erau deci ın permanentacompetitie, dar se puteau controla reciproc.

In privinta Pamantului – dat fiind statutul de rezervatie al acestuia – ambeleinstitutii aveau mana libera. Fiecare avea deci cate o misiune ın apropierede Terra; cele doua misiuni lucrau ın mod traditional pe cont propriu, fiindpregatite de colaborare numai ın cazuri de forta majora.

Cei doi directori ai SSE – taniul Karir si olecul Ptelo – fusesera si ei invitatisa participe, ın chip de consultanti, la sedinta Adunarii Planetare ın care direc-torii ARE raspundeau la interpelare. Ca ın fiecare dimineata, Karir si Ptelo seıntalnira ın camera rezervata lor ın sediul SSE si, dupa saluturile de rigoare –foarte ceremonioase ın cazul celor doi, ceea ce nu denota o prea mare apropiere– intrara ın birourile lor personale pentru a se cupla la serviciul de legatura alAdunarii. Avura imediat imaginea atat de familiara diletanilor a vechii sali aAdunarii, ın care fusesera puse bazele actualei oranduiri. Desigur, ın sala nuse mai afla acum nimeni; pe pupitre tronau doar imaginile deputatilor, careputeau avea acces de oriunde la lucrari, pe baza codului personal. De alt-fel orice diletan avea dreptul de audiere2, dar nu si de interventie; invitatiiprimeau autorizatii temporare care le permiteau sa-si prezinte opiniile. Fiecareparticipant recepta doua imagini: un cadru general si prim-planul vorbitorului3

curent.Dupa unele chestiuni organizatorice rezolvate rapid, directorii ARE fura

chemati sa-si prezinte raspunsul. Iata-l, ın esenta lui:Suntem profund afectati de evenimentul de pe Terra si, fara a ıncerca sa

deformam adevarul, va vom expune punctul nostru de vedere.1Termen impropriu, deoarece nici tanii, nici olecii nu au ceea ce pamantenii numesc cap.2Termen traditional, dar impropriu, deoarece diletanii foloseau comunicarea mentala.3Desigur, alt termen impropriu.

In primul rand dorim sa confirmam valabilitatea imaginilor si interpretarilordifuzate de postul de televiziune Olake-5. Intr-adevar, este vorba de imagini re-alizate de terrieni, ın care apar o nava si un robot apartinand ARE. Imaginileau fost apoi interceptate de misiunea ARE ın momentul difuzarii lor de catreun post de televiziune terrian (nu trebuie sa va surprinda – terrienii au si eiteleviziune, chiar daca bazata pe cu totul alte principii decat a noastra). Dupadecodificare – realizata deocamdata rudimentar, datorita si sistemelor de vederediferite ale vietuitoarelor de pe Terra – imaginile au fost trimise spre Dileto.

O prima ıntrebare este cum a ajuns postul Olake-5 ın posesia lor. Redactoriis-au prevalat de dreptul lor de pastrare a confidentialitatii surselor; totusi, nis-a sugerat ca sursa este anonima ! Evident, sursa nu poate fi decat fie dininteriorul ARE, fie din SSE, care are liber acces la informatiile ARE. Imaginilede pe Terra nefiind supuse unui regim strict – statutul de rezervatie nu ne-ar fidat dreptul sa-l impunem – este practic imposibil de a determina cine a furnizatimaginile postului Olake-5.

A doua ıntrebare, si cea mai grava, este cum a fost posibil ca robotul nostrusa fie surprins. As dori sa precizez ca expeditiile pe Terra – chiar cele curente– sunt minutios pregatite. Sunt alese zone nepopulate, iar ınaintea aterizarii sedetecteaza, din spatiu, eventuala existenta a fiintelor; navele noastre nu pot fidetectate atata vreme cat nu se gasesc efectiv pe suprafata terestra. Din pacate,terrienii au tendinta de a se raspandi pe toata suprafata locuibila a planetei,ceea ce ne ıngreuneaza misiunea, fiind tot mai dificil de gasit zone pustii, darinteresante. Dupa aterizare, robotii pot detecta prezenta terrienilor la distantemult mai mari decat cele la care acestia sunt capabili sa observe un robot. S-a mai ıntamplat ın cateva randuri ca robotii sa ıntalneasca terrieni – o datachiar s-a dorit aceasta – si de fiecare data perceptia terrienilor a fost completanihilata. De ce acum nu s-a mai petrecut asa ? Nu avem un raspuns sigur;vom oferi o ipoteza putin mai tarziu.

In sfarsit, a treia ıntrebare: de ce nu am raportat mai devreme ıncalcarealegii pentru Terra ? Aici este foarte simplu de raspuns, dar si neplacut. Robo-tul nostru a raportat anihilarea completa a celor doi terrieni pe care-i ob-servase; reamintesc ca numai ıntalnirea unui robot cu terrieni nu constituieıncalcare a legii. Deci, repet, robotul nu a semnalat nimic deosebit. Apoi,dupa receptionarea pe Dileto a imaginilor realizate de terrieni, difuzarea lor deOlake-5 a fost practic instantanee, iar interpelarea a urmat la scurt timp. Lanivelul directoratului, n-am avut ragazul suficient de actiune pentru a oferi latimp explicatiile.

Concluziile noastre sunt simple. Pe de o parte, si aici trebuie sa ne re-cunoastem vina, este foarte probabil ca robotii din generatia a treia pe care-i folosim pe Terra sa nu mai fie adecvati stadiului civilizatiei de pe aceastaplaneta. S-ar putea ca terrienii sa fi evoluat ıntr-atat ıncat sa poata scapa sen-

zorilor, ceea ce ne pare destul de improbabil; o alta ipoteza ar fi ca filmarea afost efectuata nu de un terrian, care nu ar fi putut evita sistemul de detectie alrobotului nostru, ci de un robot terrian !

Pe de alta parte, nu ne putem ımpiedica uimirea ın fata raspandirii cu atataviteza a unei informatii despre un esec al ARE – ne referim la imaginile depe Olake-5. Trebuie sa ne ıntrebam cine a dorit cu atata ardoare si aparentdezinteresat sa puna ARE ıntr-o lumina proasta ? Raspunsul este aproape, fieın ARE, fie ın SSE. In orice caz, responsabilul departamentului Terra din AREsi-a depus demisia.

Va multumesc si astept alte eventuale ıntrebari.

9. Inainte de a se discuta acest raspuns, se propuse ca si directorii SSE sa-siprezinte punctul de vedere, pentru a avea astfel la dispozitie opiniile tuturorexpertilor. Karir transmise urmatorul mesaj, ın buna parte stabilit dinainte,ımpreuna cu Ptelo:

Ne exprimam regretul pentru aceste evenimente, dar trebuie sa spunemraspicat ca ele puteau fi evitate. Si SSE poseda roboti din generatia a treia,dar a renuntat ın urma cu destula vreme la folosirea lor pe Terra; pentru ca,asa cum au observat si colegii nostri, tehnica terrienilor a progresat imens ınultima vreme; deci, noi folosim pe Terra exclusiv roboti de generatia a patra.

Cum anume au procedat terrienii pentru a lua imaginile este greu de spussi va trebui sa ne concentram eforturile pentru a o afla; probabil ca va fi unproces de durata. Aceasta nu scuza ınsa neglijenta colegilor de la ARE.

Suntem de acord ca a existat cineva care a dorit sa profite de acest esec de peTerra; firul ıntamplarilor justifica deplin aceasta ipoteza. Mica insinuare cumca SSE ar putea fi implicata ni se pare putin cam hazardata. Dimpotriva, noicredem ca este vorba de cineva din ARE. Acest cineva a presupus ca un astfelde eveniment – ıncalcarea legii Terrei – va duce la demiterea conducerii ARE.(N-am vrea sa se ınteleaga cumva ca noi sugeram aceasta.) Daca divulgareaimaginilor catre Olake-5 nu a fost facuta pentru avantaje materiale imediate,atunci trebuie sa ne gandim cine beneficiaza de schimbarea directorilor ARE.Raspunsul e simplu: cei care este probabil sa le urmeze ca directori.

Dupa unele opinii ale parlamentarilor, diverse si nu ıntotdeauna la obiect,decizia fu amanata.

Karir si Ptelo se ıntalnira ın camera lor comuna si activara sistemul deizolare, ceea ce le asigura perfecta confidentialitate (izolarea functiona, desigur,doar ın prezenta amandurora).

– Geniala lovitura, zise Ptelo, si plina de perfidie. Cata ingenuitate. . . noinu sugeram demiterea. . .

– Crezi ca vantul bate spre demitere ?– Absolut.

Ptelo era ıntotdeauna optimist. Karir ıntrebase doar de forma; era si elconvins ca partida era castigata.

VII. Scriitorii SF sunt deseori criticati pentru o anumita saracie a stilului;n-as vrea sa-i apar ın bloc, dar ganditi-va numai o clipa cate epitete le suntinterzise. De exemplu, mai sus, ın loc de ”geniala lovitura” mi-ar fi placutsa pun ”machiavelica”; dar poti pune vorba asta ın gura unui diletan ? (Atiobservat ce usor e s-o dai ın bara: diletanii au un soi de gura, dar n-o folosescpentru vorbit.)

(Apropo, tot acolo, ati ınteles desigur cum vine vorba cu ”zise Ptelo”. N-azis din gura, dar de zis, a zis, aici nu e nici o ındoiala.)

VIII. Pentru cei care au uitat, pe scurt despre caracteristicile esentiale alegeneratiilor de roboti (fara rost sa amintesc ca evolutia robotilor a fost graduala,dar mania clasificatoare a oricaror vietati inteligente a actionat si aici). Pe scarade clasificare ce urmeaza, calitatile se transmit crescator daca nu sunt explicitcontrazise.

Prima: clasicii roboti cu miscare ın general numai la suprafata solului, cumijloace de analiza reduse si, ın particular, incapabili de a detecta forme deviata macroscopice. Comandati numai prin program si forme de comunicareartificiale.

A doua: autonomie de miscare completa si de lunga durata, comandati prinprogram sau mental, pot identifica vietuitoarele dar nu pot actiona asupra lor.

A treia: autonomie de comanda pe baza unor reguli de conduita, pot actionaprimar asupra formelor de viata.

A patra: primii roboti zisi metamorfici, care-si pot schimba ınfatisarea pen-tru a simula forme de viata primare.

A cincea: roboti (tot metamorfici) care, ın anumite limite, pot fi consideratifiinte inteligente.

Evident, toti robotii trebuiau sa dovedeasca obedienta absoluta fata dediletani. Totusi, pe planeta Dileto erau permisi doar roboti de pana la generatiaa doua.

10. Dupa o analiza de cateva zile, Adunarea Planetara hotarı demitereadirectorilor ARE pentru neglijenta grava; ei fura ınlocuiti nu cu una dintreperechile de directori adjuncti, ci cu doi sefi de departament (la acest nivelconducerea nu mai era bicefala).

Dupa aflarea vestii, Karir si Ptelo se izolara ın camera lor comuna.– Domnule director, dati-mi voie sa va felicit.– Asemenea, domnule director. O reusita atat de deplina ıntrece orice

asteptari.

– S-a terminat practic cu ARE. La prima lovitura o sa-si piarda tot creditulcare i-a mai ramas.

– Ce-o sa fie, vom vedea. Hai mai bine acum sa rememoram.Dupa cum stiti, diletanii au un mod tipic de manifestare a bucuriei, care

consta ın repovestirea evenimentelor care au cauzat-o; si pe alte planete seprocedeaza astfel, dar parca nu cu atata intensitate. Mai ales ca diletanii nuse feresc sa povesteasca celor care cunosc ıntamplarile; dimpotriva, abia atuncisatisfactia este mai mare. De altfel, pentru Karir si Ptelo, era singura varianta:pentru nimic ın lume ei n-ar fi povestit altcuiva cele ce urmeaza.

– Ptelo, tu ai avut ideea acestei actiuni. . .– Dar tu ai pus la punct cele mai fine detalii. . . Si amandoi trebuie sa-i fim

recunoscatori lui Olewan: a fost singurul diletan care a avut curajul sa se ducape Terra; si a mai facut-o si ın secret.

– Asta n-o sa banuiasca nimeni: ca un diletan e ın stare sa paraseascaDileto; nu s-a mai ıntamplat de la ınceputul erei moderne. Oricum, Olewan, ınafara dorintei lui de aventura, nu are calitati extraordinare; orice diletan bineintentionat s-ar descurca fara probleme pe Terra.

– Iar Olewan avea instructiuni atat de clare. Este meritul nostru ca i-amstudiat perfect pe terrieni; metodele de dresare sunt atat de eficiente ıncat nuputea da gres. Si nici n-a durat prea mult: doi ani terrieni, unul pentru caOlewan sa se adapteze si sa-si gaseasca victimele, unul ca sa le antreneze si saastepte misiunea ARE, care a cam ıntarziat.

– Erau doua dificultati ın antrenarea terrienilor. Prima, ca Olewan trebuiasa stea departe de ei ın momentul aterizarii misiunii ARE; altminteri ar fifost reperat imediat de roboti, care ar fi raportat prezenta lui, chiar daca i-ar fi ascultat toate ordinele; deci, terrienii trebuiau sa se descurce singuri lafata locului. A doua, ca trebuiau sa acumuleze uriasa – pentru ei – cantitatede energie necesara ”orbirii” robotului, astfel ıncat acesta sa nu-i mai poatadescoperi pe martorii care filmau; si asta simultan cu simularea inactivitatiicerebrale, pentru ca robotul sa creada ca i-a anihilat.

– Totusi am avut noroc ca ARE foloseste doar roboti din generatia a treia;unul de a patra ar fi detectat de la distanta patru fiinte, si nu un grup, plus caar fi fost mult mai dificil de pacalit.

– Oricum, terrienii erau programati sa renunte ın cazul aparitiei unui robotdin generatia a patra.

– Ce pacat ca a trebuit sa distrugem acele fiinte; erau atat de bine pregatite. . .– Ce pacat ca nu putem face si cu Olewan la fel. . .– E mai simplu sa-l avansam, dupa ıntoarcere. Avem si motive, experientele

solitare pe care chipurile le efectueaza acum vor fi o reusita.– Asta e sigur; din moment ce au si reusit !– Atata doar ca le-a facut un robot ın locul lui.

– Dar cata finete ın a lasa chiar ARE sa transmita spre Dileto imaginileincriminatoare. Le aveam si noi – si ınca de calitate mai buna – dar, provenindde la ei, erau mult mai verosimile; noroc ca le-au interceptat si ei; de fapt erasi greu sa n-o faca; pentru ca s-au difuzat de nenumarate ori pe Terra.

– Ai vazut ca directorii ARE au ıncercat sa ne bage si pe noi ın oala ?– Ce puteau face altceva ? Dar, nefiind siguri ca de la noi e scurgerea

catre Olake-5 – doar noi eram siguri ! – nu puteau insista, altfel se descalificausinguri.

– Pe cand toate aluziile noastre au nimerit drept la tinta.– Pana si interpelarea, ce lovitura sa-l convingi s-o faca pe cel mai cunoscut

deputat ecologist, sincer ıngrijorat de soarta Terrei, si nu pe vreun deputatcunoscut ca are legaturi cu noi.

– Si schimbarea directorilor: nu numai ca i-am silit sa-i demita, dar i-amconvins ca nici directorii adjuncti nu-s de ıncredere – ca ei ar fi sursa lui Olake-5. Ba mai mult, am avut norocul – oarecum previzibil – ca printre noii directorisa fie chiar agentul nostru din ARE.

– Ce mai, sunt terminati. Vom ramane practic singurii stapani pe informatiileexterne.

– Dar cu calcarea legii Terrei, n-ai remuscari ?– Am calcat atatea alte legi, mult mai importante, si n-am remuscari. In

felul asta am atras atentia asupra Terrei; de fapt, ori ıi ajutam, ori ıi lasam sapiara, mi-e egal; sunt atat de ın urma noastra. . . Iar pentru ei, faptul ca au aflatde noi nu le schimba prea mult situatia; din ce spune Olewan, au o imaginatieatat de ınfierbantata ıncat au ”vazut” de mai multe ori extraterestri; doar can-aveau film; mare lucru. . . sunt convins ca multi vor crede ca e o mistificare.

11. Karir si Ptelo au anticipat bine: ARE a pierdut mult din importantaın anii ce au urmat, ın timp ce SSE s-a dezvoltat necontenit. Cei doi eroi ainostri si-au continuat manevrele si ascensiunea; pana la urma au ajuns chiarpresedinti pe Dileto; ın vremea lor, unul dintre directorii SSE a fost – ati ghicit– Olewan.

IX. Recitind aceasta povestire mi-am dat seama ca au mai ramas lucrurineclare. Nu-i o tragedie, asa se ıntampla ıntotdeauna. De exemplu, nicaierinu este explicata acea miscare de ridicare a mainilor prin lateral pe care sotiiMcIlroy au facut-o ın fata robotului diletan. Marturisesc ca am cautat, darn-am gasit nici o motivatie precisa. Nu-mi mai ramane decat ipoteza ca eraexclusiv un mod de concentrare a energiei.

In schimb am lamurit alt mister: ce legatura era ıntre castigul la loterie alsotilor McIlroy si alegerea lor de catre Olewan. Ei bine, niciuna; doar ca, spreghinionul lor, cei doi McIlroy au schimbat locul lor obisnuit de vacanta cu un

altul, unde, din ıntamplare, pandea Olewan; acesta i-a ales din simplul motivca n-aveau rude apropiate ın viata.

X. Aceasta povestire a fost scrisa pe baza memoriilor secrete ale lui Olewan,a unor documente din arhiva familiei Ptelo (stinsa ıntre timp), a ınregistrarilorAdunarii Planetare, a unor ınregistrari privind Terra din colectiile SSE si, nuın ultimul rand, a imaginatiei personale.

Q.E.D.

I. Batranul nu mai aparuse de o saptamana pe la Academie4; ori, la felde bine, putea fi ınchis ın camera lui, cu provizii ındestulatoare si cu toatemijloacele de comunicare deconectate; mai facuse de cateva ori astfel, ınainteaunor descoperiri importante sau, si aceasta era mai putin stiut, a unor esecurinemarturisite.

Cum Batranul nu mai avea nici o functie administrativa, ci era numai mem-bru al Consiliului Stiintific al Academiei, putini erau aceia care remarcaseraabsenta sa, si, ca spunem adevarul ın ıntregime, doar Aird ıncepuse sa fieıngrijorat; de fapt el era singurul care stia cu ce se ocupa Batranul. Asa ıncat,ın a opta zi, dupa ce ıncerca ın zadar telecomul5, se duse la camera Batranuluisi recurse, ın disperare de cauza, la desuetul gest de a bate la usa, ıntai delicat,apoi din ce ın ce mai tare. Bineınteles ca nu obtinu nici un raspuns; probabilca izolatia fonica fusese activata.

Batranul, pe nume Kahar si, ın pofida poreclei larg raspandite, de varstamai degraba medie, era una dintre somitatile Academiei si chiar, fara exagerare,ale lumii stiintifice. Teoria dezvoltata de el pusese ıntreaga fizica pe bazenoi; toate axiomele folosite de el erau suta la suta confirmate de experimentedevenite deja clasice; de exemplu, fusese primul care demonstrase ca nu estenecesara ipoteza constantei vitezei luminii (evident, aceasta ramasese la felde adevarata, devenind ınsa o consecinta). Pe cat de riguroasa, pe atat deversatila, teoria lui Kahar se aplica perfect ın toate domeniile fierbinti: fizicasubatomica, dualitatea camp-materie, etc. E drept, unele voci rautacioase, desinu-i negau catusi de putin valabilitatea, se grabeau sa-i sublinieze sterilitatea:practic, Kahar nu facuse decat sa schimbe sistemul axiomatic (si, pare-se, sa-l

4Pe numele ei oficial Academia Nationala de Fizica Teoretica; termenul national e oarecumimpropriu; vechea titulatura cuprindea calificativul planetar, mult mai potrivit; se renuntasela el nu cu multa vreme ın urma, din motive eminamente politice, procesul de unificareglobala fiind socotit ıncheiat la toate nivelurile.

5Mic aparat, de obicei portativ, pentru comunicatii audio-video cu alte persoane detinandastfel de aparate, precum si pentru comenzi comune – la care are dreptul orice cetatean –adresate Serviciilor Publice.

49

minimizeze), dar nu pregatise nici o descoperire interesanta, fie ea si minora;toate rezultatele cunoscute puteau fi reobtinute, majoritatea ıntr-o manieramult mai facila, dar nimic nou nu aparuse; dupa un val de entuziasm, teorialui Kahar, ajunsa deja ın manuale, nu mai impresiona decat prin eleganta.Batranul zambea superior, usor misterios, de cate ori era criticat: ”simplitateateoriei mele se potriveste perfect simplitatii naturii; ori totul a fost descoperit,si atunci eu am facut ultimul pas; ori mai ramane totul de descoperit, si atuncieu am facut primul pas; ınclin spre a doua varianta”. Dupa cum lesne seobserva, Kahar nu pacatuia prin exces de modestie.

Aird era discipolul sau cel mai talentat, tanar cercetator asociat la Academie,doctorand. Batos si chiar artagos ın public, Batranul se arata mult mai blajincu apropiatii. Aird ıl considera aproape prieten si, ın afara respectului formalimpus de limba, ıl trata ca atare; lucrasera mult ımpreuna. Iar Kahar, desizgarcit cu laudele, ıl ridica deseori ın slavi pe doctorandul sau; de aceea, Airdera considerat urmasul sau numarul unu, numit ın deradere mostenitorul idealal unei teorii sterile; pentru ca Aird nu se remarcase prin nimic deosebit panaacum, ın afara unei desavarsite inteligente.

Acum, ınsa, daduse lovitura. Facuse o descoperire epocala, care va starnimulte valuri, era sigur; daca se dovedea adevarata. Tocmai de aceea eraıngrijorat; Batranul ıi citea lucrarea. Trei zile ar fi trebuit sa-i fie suficiente;dar se vede ca era ceva suspect; ori Kahar chiar ıncepea sa ımbatraneasca ?

Aird facu o pauza, mai batu o data si se ıntoarse ın biroul sau. Schimbacateva vorbe cu colegii, apoi se adanci ın niste calcule nesemnificative, doarasa, ca sa treaca vremea. Ii devenea din ce ın ce mai clar ca nu-si poate stapaniemotia.

II. Kahar ıl cauta abia a doua zi, spre pranz, spunandu-i scurt sa vina la el.Aird porni ca din pusca si constata ca tremura vizibil; urca cu liftul, apoi o luala goana pe lungul culoar al etajului superior; acest mic efort ıi facu bine. Eragata de orice. Se apropie de senzorul global de pe usa si ısi anunta prezenta.Usa se deschise imediat.

– Iubitule, e epocal, striga Kahar, si ıncepu sa rada, vazandu-l pe Aird cumse lumineaza, manifestandu-si bucuria ca un copil. I-am ras pe toti. Le-amınchis gura pe vecie. Sper ca n-ai spus nimanui. . .

Desigur ca Aird nu spusese nimanui; o astfel de idee nu se spune pana nuesti sigur ca ıti va fi recunoscuta paternitatea. Apoi, voia o confirmare, pe caredoar Kahar putea sa i-o dea. In fond, totul era cladit pe teoria lui; si, panala urma, Batranul ıl pusese la lucru, pornind de la o premiza simpla si, iata,ın sfarsit, fructuoasa: pentru a desoperi ceva ıntr-adevar nou, trebuiau folositespecificitatile absolute ale noii teorii; dupa o cautare intensa, cei doi izolaseracateva axiome si teoreme intermediare, utilizate ca punct de plecare; aceasta

fusese o etapa ın care inteligenta era suficienta. Urma etapa creatiei – o creatieconditionata, desigur, dar cu atat mai dificila.

– Sunt mandru de tine; lucrarea e excelenta; am mai modificat-o putin; amscurtat serios o demonstratie, o sa-ti arat imediat. In plus, am adaugat nistemici consecinte; dar tot ce ai scris era corect, daca cumva te ındoiai de asta.Hai sa trecem la treaba; pana diseara o putem ıncheia si trimite. Apoi, ne vombucura.

Desi ın al noualea cer, Aird resimtea totusi si o usoara dezamagire. Prinımbunatatirile facute, Kahar se propunea coautor; iar Aird, care ısi imaginaseo glorie pur personala, nu putea acum decat sa cedeze ın fata personalitatiimentorului sau. Nu era elegant, dar Aird o socoti ca pe o lectie de viata. Candva ajunge cercetator plin, si acum nu mai exista vreun dubiu ca va ajungecurand, va proceda si el la fel; si faima lui va fi atat de mare, ıncat cei mai bunitineri vor veni la el. Toata lumea fizicii, care nu-l avea la inima pe Kahar, vacrede, fie si numai din rautate, ca meritul principal ıi revine tanarului, si nuBatranului. Aird mai vroia doar sa fie trecut ca prim autor, ceea ce banuia cava fi acceptat de Kahar; de altfel, asta era si ordinea alfabetica.

Asa ıncat se apucara de lucru. Aird vazu repede ca se grabise subestimandu-l pe Kahar, fie si numai pentru o clipa. Acesta lucrase serios ın cele noua zilede izolare; noua lui demonstratie era de o finete desavarsita si Aird fu aproaperecunoscator citind-o; ın plus, totul fusese aranjat mult mai natural; si caıncununare, tipica punere ın scena care masca rezultatul cel mai important,aruncandu-l ın final, sub forma unui mic corolar al unei teoreme cu care nuparea a avea nici o legatura. Batranul avea clasa, nu gluma. Dar Aird nu seputea ımpiedica sa nu-si repete ca ideea ıi apartinea, lui ınsusi, integral; si elavea clasa, si ınca ce clasa.

Dupa ce cazura de acord asupra formei finale, Aird trecu la calculator si,ımpreuna, modificara vechiul text. Cum Aird era ındemanatic, dura putin.Apoi, spunand amandoi ıntr-un glas ”sa fie-ntr-un ceas bun”, Aird expedielucrarea6 comitetului de redactie al Revistei de Fizica, cea mai prestigioasarevista de specialitate, ın pofida numelui sau simplu.

– Il mai scoatem si pe hartie, sau nu credeti ca-i nevoie ?Aird ıntrebase doar ıntr-o doara; hartia era un articol de lux, ocupa mult

spatiu; Aird chiar estimase o data ce volum ar ocupa hartia pe care ar scrietoate cunostintele sale stiintifice; rezultase ceva mai mult de zece ori volumulıncaperilor personale; nici Kahar n-ar fi avut loc, iar acesta era cercetator plin,cu vechime si rezultate, beneficiind deci de un spatiu propriu aproape luxos.

– Sigur ca si pe hartie.

6Dupa cum desigur banuiti, calculatorul era legat la reteaua nationala. De altfel, ıntreagacorespondenta era efectuata astfel.

Kahar lua foile si le puse ın compartimentul secret7 al dulapului sau delucruri personale. Aird remarca si ıntreba:

– Chiar asa, siguranta maxima ?– Aird prietene, marele Gu o sa fie furibund, sper ca te-ai gandit la asta.

Crezi ca o se ne lase sa ne vedem de treaba linistiti ?Aird nu se gandise; pe el ıl preocupase doar partea stiintifica; ba da, re-

marcase malitios ca Gu o sa fie calcat pe bataturi, dar nu se gandise la nici oreactie a acestuia.

– Da, dar lucrarea va fi difuzata referentilor ınainte ca Gu sa poata faceceva. Ar trebui sa fim asigurati.

– Stiu ca e o precautie minima. . . Dar ıl stiu si pe Gu. . . De altfel sa stii ca treisferturi din redactie e formata din oamenii lui. Oricum, pentru posteritate. . . eun moment istoric. In afara de asta o vom raspandi si prin Academie, desi nue tocmai obiceiul.

Nu era obiceiul, cercetatorii evitand citirea lucrarilor nepublicate ınca; pen-tru lucrarile bune procesul de publicare dura atat de putin ıncat nu merita sacastigi timp, riscand ın schimb sa afli gugumanii sau inutilitati.

Kahar trimise deci lucrarea unor membri ai Consiliului Stiintific, cei pe careıi stia mai putin porniti contra lui, si apoi zise:

– Hai sa mergem la un restaurant. Fac cinste.Asta era ceva absolut neobisnuit. Nu atat ca restaurantele erau scumpe

(spre deosebire de punctele alimentare, cele de uz popular); dar nu parea delocgenul de distractie potrivit pentru Kahar.

Aird revenise ın starea de beatitudine; facuse cea mai importanta descoperiredin fizica de dupa teoria lui Kahar, dar mult mai spectaculoasa decat aceasta;lucrarea era buna, fusese trimisa spre publicare, iar el era primul dintre autori.

III. Coborara ın strada; se ınserase; era o ora numai buna de mers la restau-rant.

– Chem un vos8, decise Kahar.Isi scoase telecomul si forma codul potrivit; Aird observa ca Batranul ıl stia

pe dinafara; probabil ca folosea vosul destul de des; Aird mergea cu metroul.In scurt timp, vehiculul aparu, spre ıncantarea lui Kahar, care aprecie ca

serviciile orasenesti sunt din ce ın ce mai bune. Se urcara, Batranul facand loccu destula greutate corpului sau masiv, aproape sferic. Apoi zise:

– Restaurantul ”La Norty”, va rog.

7Denumit astfel pentru ca nu putea fi deschis decat de posesor sau de directorul Academiei,dar numai dupa moartea, demiterea sau demisia posesorului. Numai cercetatorii aveau drep-tul la astfel de compartimente.

8Vehicul Orasenesc de Serviciu; avand intre doua si sase locuri, aceste vehicule automatepot fi folosite de toti cetatenii; numarul de calatorii permise depinde de categoria sociala.

– Imi cer scuze: ”La Norty” sau ”La Nordy” ? ıntreba o voce, cea acalculatorului vosului.

Aird nu se ımpiedica sa surada; acuratetea dispozitivelor de recunoastere devoce era suficienta pentru ıntelegerea perfecta a cuvintelor; calculatoarele erauınsa programate pentru prevenirea oricaror erori. Nu rareori trebuia sa confirmirepetat o comanda, doar pentru ca semnificatia ei putea fi usor schimbata prinschimbarea catorva sunete (sau litere, daca se comanda de la tastatura, ceea cede multe ori era mai rapid); iar calculatoarele ısi atentionau utilizatorii (de !supusi erorii) asupra eventualelor confuzii; ınca un motiv sa devina plictisitoare.

– Cum, exista amandoua ? Restaurante ?– Da.– Ce tampenie. Nu mai stiu la care am fost data trecuta; a fost foarte

bine. . . Pe naiba. . . La Norty, cum am spus prima oara.Vosul porni, apoi aceeasi voce anunta timpul estimat de calatorie. Kahar

ıncerca sa se faca comod.– Totusi, sunt din ce ın ce mai jerpelite, vosurile astea, si neconfortabile.Aird nu comenta; oricum, nu se compara cu metroul, unde era o ınghesu-

iala groaznica. Auzise ca se pregatea o lege prin care sa se garanteze o distantamaxima ıntre locuinta si serviciu; putinatatea efectelor sale personale ıl faceasa se ıntrebe de ce legea nu aparuse mai devreme; el se putea oricand mutafara nostalgii ori dificultati.

Vocea anunta sosirea la destinatie si cei doi patrunsera din vos direct ınrestaurant.

– Da. . . cred ca data trecuta am fost la Nordy, zise Kahar.

IV. Un chelner (robot, desigur) ıi conduse la o masuta lipita de perete siseparata prin doua paravane de mesele vecine. Kahar si Aird se asezara pe jos,rezemandu-se de clasicele perne pneumatice ımbracate ıntr-un soi de panzagroasa si moale, cu motive geometrice, tipice restaurantelor obisnuite (cele delux aveau perne umplute cu frunze de limabu, deci mult mai placute).

Kahar ısi rasfira picioarele subtiri, neproportionate cu trupul, ın toatedirectiile, strecurandu-le printre perne, scoase un oftat de satisfactie si ıncepusa propuna meniul; Aird nu putea fi decat de acord; se vedea bine cat depriceput era Batranul.

– Stiinta si mancarea sunt complementare; fiecare ıti da un anume gen desatisfactie pe care nu-l poti pierde ın viata asta atat de scurta.

Era si asta un punct de vedere ! Chelnerul aduse bunatatile si Aird se pusepe ınfulecat; ce pacat ca bunele maniere permiteau folosirea a cel mult douatacamuri. Kahar era mai retinut, parca putin blazat, ın pofida satisfactiei pecare o clamase mai devreme.

– Respiram ceva ? ıntreba Kahar la sfarsit. Sigur ca da; sau nu-ti sta ınobicei ?

– Nu, adica da; dar nu prea des.– Pai nici nu trebuie des; rar, dar bine.Batranul comanda doua butelii, pe care chelnerul le aduse, parca mai con-

descendent decat ınainte. Luara buteliile, le agitara si le lovira simultan cufundul de masuta. Aird introduse micul furtun care atarna ıntr-o parte ıntr-unul din receptaculele sale si deschise ıncetisor ventilul buteliei; se simti deodataın paradis; corpul sau se lumina vizibil. Kahar, desi luase o doza mai mare, nudezvaluia decat o usoara satisfactie; se relaxase complet.

– Intotdeauna m-am ıntrebat de unde vine obiceiul lovitului de masa. . . trebuiesa fie o legatura cu vechea tehnologie, cea naturala; sau e ceva de provenientamistica. . .

Aird nu parea prea interesat; revenise cu gandul la lucrarea sa (ma rog, alor), si asta ıi crestea euforia.

– Kahar, ımi dau seama ca rezultatul nostru. . .– Al tau dragule, al tau; eu am dat doar impulsul initial si, eventual, o

forma mai frumoasa.Aird zambi; Batranul era un adevarat senior.– . . . deci, rezultatul pe care l-am obtinut va ınsemna o mare schimbare. Nu

numai Gu va fi afectat.– Dar el cel mai rau; munca lui de o viata e rasturnata; iar pozitia lui

politica, care l-a ajutat atat pana acum, va face caderea si mai grea. De aceeama tem de opozitia lui. Pe de alta parte nu pot sa nu rad gandindu-ma caıntreg Institutul va ramane fara obiectul muncii.

– Totusi el a ales o varianta riscanta; bunul simt era cu noi.– Tocmai de aceea; era prea banal; doar ca nu se putea demonstra. In

rest era perfect banal. Ori noi vrem sa cucerim Universul, nu sa ramanem peplaneta asta unica, ınghesuita si nenorocita. Navele noastre au plecat ın toatedirectiile. Ipoteza lui Gu e cea a cuceritorului; a noastra e a unui resemnatplanetar. Eu mai mult de asta mi-e frica: sa nu fim dati la fund pentru linisteasociala.

– Dar...– Stiu. Societate democratica, drepturi individuale. . . Totul e valabil pana

la interesul national. Desi, stiu eu. . . poate ma avant prea tare; nu suntemdecat niste pioni. Mai bine hai sa mai respiram putin.

Cand plecara, Aird era de-a dreptul radios, la propriu si la figurat. Ten-taculele i se miscau oarecum dezordonat. Kahar, demn ca de obicei, ıl privipatern:

– Aird prietene, ın curand vei putea merge mai des la restaurant, ti-o promit;si nu cu bosorogi ca mine. Descoperirea asta te salta cu minimum trei trepte,automat; plus ca vei deveni cercetator plin.

Kahar descoperi ca se afla foarte aproape de casa si o porni pe jos, tropaind

marunt cu picioarele sale subtiri. Un vos se afla chiar ın fata restaurantului.”Imi pot permite” se gandi Aird; actiona telecomul si patrunse ın vos.

– Acasa, zise.Vosul porni, ın timp ce obisnuita voce ıi spunea adresa, pentru confirmare9.– Da, sunt Aird 203458, si asta-i adresa vagaunei mele. Da-i bataie.In timp ce vosul strabatea lin orasul, Aird, gata sa atipeasca, vazu ca ın vis,

cu litere imense, finalul lucrarii sale, descoperirea care avea sa-l faca celebru:

Corolar. Viteza luminii este viteza maxima ın Univers.

V. Gu era directorul Institutului de Tehnologie Spatiala si Consilier Prin-cipal al Guvernului National. In Institut – mamutul cercetarii si proiectariipentru industria spatiala, cu filiale pe ıntreaga planeta – principalul curentstiintific, condus de ınsusi Gu, secondat de o armata de cercetatori, avea drepttel obtinerea vitezelor supraluminice. Recordul curent era de aproximativ 90%din viteza luminii, si acesta fusese atins de nave mici, de explorare, fara per-sonal la bord; navele mari, denumite pompos ”de lupta si colonizare”, nuputeau ajunge la mai mult de 30% din viteza luminii. Aceste valori trebuiauımbunatatite serios daca se dorea ıntr-adevar colonizarea spatiului, si cu asta seocupa Institutul. Depasirea vitezei luminii, presupusa posibila de scoala lui Gu,era deci un deziderat imperios. De aceea, Aird si Kahar, care demonstraseracontrariul, se temeau de reactia lui Gu.

Ipoteza lui Gu nu era tocmai fara temei. In tinerete, acesta descoperiseun mod vibratoriu subatomic care, excitat ıntr-un anume camp, permiteaobtinerea unei energii superioare celei date de celebra formula a lui TeKoda10.Cum formula era greu de pus la ındoiala, Gu avansase presupunerea, justifi-cata prin calcule si experimente, ca, la nivel subatomic, viteza luminii putea fidepasita. De aici si pana la extrapolarea la nivel cosmic nu mai mai era decatun pas.

Gu reusise sa-si aplice ideea. Motoarele navelor de ultimul tip, cele careatinsesera recordul de viteza, aveau la baza principiul ce purta acum numelelui. Multe din marile orase erau alimentate cu energie din centrale construite peacelasi principiu; nepoluante si de zeci de ori mai eficiente decat cele dinainte,ele fusesera o adevarata salvare pentru o planeta suprapopulata. E drept canu Gu personal proiectase toate acestea, ci numai patronase colectivele dinInstitut ce o faceau; dar serviciile aduse comunitatii au fost considerate atat demari, ıncat primi titlul de Binefacator, cu care doar putini se puteau mandri.

In plus, Gu avusese priceperea sa intre si ın politica; putin, cat ıi permiteauocupatiile stiintifice, dar la cel mai ınalt nivel. Personalitate cuceritoare, cu ideimereu originale, pe care nu se sfia sa le ımprumute potentatilor ın schimbul

9Dupa cum banuiti, telecomul servea si pentru identificarea automata a posesorului.10E = mc2, unde c este viteza luminii.

(tacit, evident) protectiei acestora. Asa ıncat functia de Consilier Principal alGuvernului, o sinecura pentru geniul lui Gu, ıl facea practic o eminenta cenusiea conducerii natiunii.

Pentru Gu, Kahar nu era decat un rigorist ınchistat ın canoane. De altfelspusese o data: ”poate ca e mai inteligent ca mine; dar daca unul dintre noi egenial, ın orice caz nu Kahar e acela”. De unde se vede ca nici Gu nu socoteamodestia printre virtuti.

E de prisos sa mentionam ca de Aird, Gu nici macar nu auzise.Aproape batran, Gu se pregatea de o retragere glorioasa din directoratul

Institutului. Si daca cucerise acest post prin mijloace nu tocmai ortodoxe(despre care zvonurile se cam stinsesera, data fiind ındepartarea ın timp) sisi-l mentinuse nu numai prin calitatile sale stiintifice si organizatorice, darsi printr-un regim sever, ın interior, si prin relatii suspuse, ın exterior, voiasa-l paraseasca ıntr-un moment de culme. Gu, caruia varsta nu-i atenuaseentuziasmul, ar fi vrut ca acest moment sa fie cel al depasirii vitezei luminii decatre o nava construita ın Institut.

VI. Gu afla de lucrarea cuplului Aird-Kahar a doua zi dupa trimiterea catreRevista de Fizica, de la ınsusi redactorul sef. Acesta, suficient de fin, vazuseimediat implicatiile lucrarii si, cum nu ıl putea banui pe Kahar ca bate campii,se gandi sa previna orice posibil rau; mai devreme sau mai tarziu, Gu ar fi aflatoricum; mai bine era sa afle direct de la el; ın felul asta ısi curata tentaculelede urmari, lasandu-l pe Gu sa decida.

Gu nu avu decat pretentia (pe care o masca, desigur, sub forma uneirugaminti ceremonioase), de a fi trecut printre referenti, ımpreuna cu unuldintre colegii sai; al treilea referent putea fi oricine, ın fond. Avand asiguratamajoritatea, putea avea un ultim cuvant, la nevoie. Redactorul sef acceptacu cea mai mare placere; era solutia perfect convenabila pentru el; trimise lu-crarea lui Gu si, pentru orice eventualitate, amana cateva zile trimiterea catreal treilea referent.

Desi Kahar se temuse serios de aceasta varianta, Gu nu se gandi nici o clipasa opreasca difuzarea lucrarii. Era peste fortele lui, cu tot sprijinul pe care-lputea obtine, sa ınchida atatea guri. Iar sa-i santajeze pe Kahar si pe acestAird, n-avea cu ce; probabil ca ar fi facut-o.

Rapid ın reactii, ca orice supradotat, Gu se orienta spre doua atitudiniposibile. Ori sa acopere lucrarea de ridicol, ori sa o foloseasca ın scopuri proprii.Nici una din alternative nu era banala, dar Gu avea fire de luptator; pericolulnu-l ınfricosa, ci ıl stimula.

In primul caz, trebuia gasita o fisura ın lucrare, pe care apoi sa o exploateze;pentru asta era necesar sa fie mai riguros decat ınsusi Kahar, ceea ce friza im-posibilul; pe de alta parte, ın avantajul lui Gu era si imposibilitatea demon-strarii experimentale a unei afirmatii de genul ”ceva NU se poate ıntampla

niciodata” (ın speta, viteza luminii nu poate fi depasita) (daca tot facem paran-teze: Kahar ar fi zis, cu malitiozitatea lui tipica, ca se poate demonstra practico astfel de asertiune negativa, dar ıntr-un timp infinit). Si mai exista o piedica;Gu, oricat ar parea de ciudat, se temea de posteritate; chiar daca ar fi iesitcu bine acum, negarea cu tot dinadinsul a lucrarii Aird-Kahar, ar putea sa-lumple pe el de ridicol, mai tarziu, eventual dupa moartea lui, cand nici macarnu se mai putea apara. Celebritatile sufera deseori din cauza unor astfel debariere psihologice, care, pe noi, muritorii de rand, prea rar ne stavilesc !

Asadar Gu, sentimental vorbind, ar fi preferat a doua varianta. Dar astaera si mai greu, pentru ca trebuia sa-si ımpace propria teorie cu contrariul ei.

Oricum, fie pentru a o ataca, fie pentru a o folosi, lucrarea trebuia cititasi ınteleasa pana la ultimul amanunt. Gu chema toata floarea fidelilor sai dinInstitut, le ınfatisa lucrarea, ıi soma sa o ıntoarca pe toate fetele si sa pastrezediscretie maxima, si le dadu o prima ıntalnire peste doua zile. Avusese grija saapeleze numai la tineri, care studiasera dupa teoria lui Kahar, deci erau multmai susceptibili de a pricepe subtilitatile noii lucrari. Gu ınsusi se apuca decitit, dar ısi dadu repede seama ca nu va ajunge prea departe; la urma urmelor,nici nu era un teoretician. . . Nu ıi lua prea multa vreme sa patrunda ınlantuireade idei; aparatul matematic, ınsa, ıl ımpiedica sa traga o concluzie; dar, ın liniimari, intuitiv chiar, rationamentele pareau plauzibile. Renunta; nu asta eracalea.

Lua telecomul si-si chema secretara (robot, desigur).– Afla, te rog, tot ce poti despre un anume Aird, de la Academia de Fizica;

colaborator de-al lui Kahar. . .

VII. In stramta sa locuinta, Aird nu se putea desfasura; n-ar fi avut loc nicisa-si invite un prieten, ısi zicea ın momentele de deznadejde; vecinii si-i ignora,dupa cum si ei ıl ignorau pe el. De aceea prefera sa stea mai mult la Academie,si sa vina acasa doar pentru odihna. Din cand ın cand, ca toti barbatii, seducea ın orasul geaman, al femeilor11, dar, ca toti barbatii, nu privea aceastadecat ca pe un tratament medical, si nu ca pe o placere.

Fusese destul de mahmur din cauza sedintei de respirat de la Norty, dinseara precedenta; asa-i trebuia, daca se lacomise la o butelie ıntreaga. Ziuafusese pierduta oricum, fiindca nu se putea hotarı de ce sa se apuce; trebuiasa-i vina o noua idee; era clar ca asta nu se va ıntampla ın ziua aceea; asa ıncat,contrar obiceiurilor sale, se ıntoarse mult mai devreme acasa.

Cand telecomul anunta ca Gu doreste sa vorbeasca cu el, Aird tresari; desurpriza sau de spaima, nici el nu ısi mai dadea bine seama. Refuza tentatiade a nu raspunde; nu era un las, totusi. Ce putea sa se ıntample ? Daca Gu ılcauta, era pentru a-i propune ceva; ramanea de vazut daca de bine sau de rau;

11Dupa cum este bine cunoscut, lipsa prelungita a relatiilor sexuale conduce la moarte.

adica tocmai esentialul. Dandu-si seama ca gandeste ın dodii, Aird nu-si putuımpiedica un suras. Abia asa se mai linisti.

Gu, cu o amabilitate desavarsita, ıncepu prin a-l felicita pe Aird pentrumarea descoperire, asigurandu-l ca numele lui va ramane vesnic ın istorie;cu toate ca lucrarea era semnata si de Kahar, era convins ca Aird avusesecontributia esentiala. El, Gu, un batran aproape ca oricare altul, era fericitsa vada ca soarta stiintei e ıncredintata unor tineri de nadejde. Ar fi si maifericit daca ar putea avea o ıntrevedere cu Aird, pentru a-i propune un proiectde mare viitor; evident, daca acesta ıl va tenta pe tanarul savant. Marturiseaca profita de pozitia lui, care-i permisese sa afle ınaintea celorlalti; dar, daca arfi asteptat ca ıntreaga planeta sa-l ovationeze pe Aird, poate ca oferta lui n-armai fi parut tentanta. Il asigura, totusi, pe Aird, ca va fi cucerit. Din pacate,prin telecom nu-i putea da toate amanuntele. Dar va trimite o nava peste douazile, sa-l aduca la sediul Institutului12; aceeasi nava ıl va putea aduce ınapoi.

Aird nu reusise sa ıngaime mare lucru; evident, banuia o capcana. Totusi,Gu lasase sa se ınteleaga ca n-avea nimic ımpotriva aparitiei lucrarii; ori astaera cel mai important; ın rest, totul se putea negocia. Asa ıncat accepta. Incel mai rau caz se alegea cu o calatorie gratuita.

In final, Gu ceru discretie absoluta; ar fi fost de dorit ca totul sa ramanaıntre ei doi, pana cand vor ajunge (sau nu, daca din nefericire se va ıntamplaasta) la o ıntelegere.

Cum Aird nu era chiar atat de naiv ıncat sa nu-si ia nici o precautie, stocaınregistrarea convorbirii cu Gu pe calculatorul Academiei si programa trim-iterea ei catre Kahar peste trei zile. Daca totul se termina cu bine, avea timpsa dezactiveze mesajul, iar Kahar nu afla nimic; daca nu, Kahar va da alarma.

VIII. Gu avea mai multe motive sa nu-i dea lui Aird amanunte desprepropunerea pe care dorea sa i-o faca. Primul era psihologic; Aird trebuia tinutın emotie si nesiguranta, pentru a accepta mai usor. Al doilea, ca ar fi vrut sastie mai multe despre Aird si despre lucrarea lui, pentru a sti cum anume sa-labordeze. Dar principalul motiv era ca de fapt Gu n-avea nici o propunere.Se lasase calauzit de inspiratia ca daca voia sa foloseasca lucrarea lui Airdın scopuri proprii, ar fi fost eficient sa-l foloseasca si pe Aird. Cum anume,ramanea de vazut.

Isi rezerva ziua urmatoare pentru meditatie; de mult nu ısi mai permiseseluxul. Reanaliza teoria energetica ce-i purta numele; aplicatiile ei nu puteaufi puse la ındoiala; dar bazele erau evident gresite. Unde trebuia atacat ?Ce trebuia cautat ? Cat trebuia schimbat ? Ce consecinte noi vor aparea ?Intrebari al caror raspuns nu Gu putea sa-l detalieze. Dar el trebuia sa sta-bileasca planul de bataie, sa indice de unde sa ınceapa asaltul. Avea ın Institut

12Aflat aproape la antipod fata de sediul Academiei de Fizica.

zeci de cercetatori de mare calitate si mii altii care sa-i sustina ın treburile maimarunte. Acestei armate trebuia sa-i dea de lucru. ”O suta de zile. . . daca ın osuta de zile nu reusesc nimic, ımi dau demisia; mai mult de atat nu voi puteaopri lucrarea teoreticienilor alora nenorociti. Ah, Kahar, cat te-ai bucura, catte-ai ıngamfa. . . Dar, rabdare; n-ai castigat ınca.”

La sfarsitul zilei, ideea cea buna ıi venise; daca exista o salvare, numai aceeaputea fi. Desigur, ramanea varianta unei erori a lui Aird; dar Gu nu miza deloc pe ea.

Se simtea din nou ca ın tinerete; puternic si mandru. Facut sa ınvinga.”Viteza luminii nu poate fi depasita. Trebuie sa ma obisnuiesc cu asta. Dar siei trebuie obisnuiti ca Gu nu poate fi depasit.”

(Aveti poate impresia ca Gu exagereaza cu cultul propriei personalitati.Studiile psihologice arata ınsa ca toti genialii au tendinta sa-si exulte ca-pacitatile, fie si numai ın forul lor interior. Convingerea ca nu exista barierecare sa le stea ın cale, este tocmai un stimulent ın trecerea barierelor. Acestmod de a gandi sporeste performantele, si asa ridicate, ale supradotatilor.)

IX. La ıntalnirea dintre Gu si cei care citisera lucrarea Aird-Kahar, sedovedea ca doar cativa ıntelesesera totul cum se cuvine; doi dintre ei chiargasisera o eroare ıntr-o formula intermediara; dar era doar o neatentie de tran-scriere, evident, deoarece mai departe se lucra cu formula corecta. Calitatealucrarii nu putea fi pusa la ındoiala. Dar daca Gu se asteptase la asta, ın schimbfu dezamagit profund de efectul lucrarii asupra cercetatorilor; erau cu totiipleostiti, absolut necombativi, parca striviti de importanta noii descoperiri.Nici unul nu ındraznea sa sugereze nimic; ba chiar nici nu spuneau nimic. ”Eusunt de vina; am fost ıntotdeauna mult prea autoritar cu ei, iar acum nu maiau initiativa; si sunt tineri. . . ”

Gu le tinu un scurt discurs de ımbarbatare.– Stiu ca pentru voi e un soc; sa ramai deodata fara un scop e cel mai dureros

lucru ce se poate ıntampla. Dar, dragii mei, asta nu ınseamna sa cedati. Neasteapta alte obiective. Sau credeati ca o sa lasam faima Institutului sa se ducade rapa ? Va propun sa facem o pauza, dupa care va voi prezenta noul nostruproiect.

Cercetatorii se ınghesuira, cautand parca sa iasa cat mai repede. Se vedeabine ca nu le revenise optimismul. Gu ınsa nu-si facea probleme; adusi pe caleacea buna, acesti dezorientati de adineaori vor fi capabili de cele mai uimitoarerezultate.

Aird astepta de cateva vreme ıntr-o ıncapere alaturata; Gu puse sa fiechemat.

Dupa formalitatile de rigoare, pe care Gu le prelungi de parca scopul viziteilui Aird ar fi fost numai de curtoazie, ramasera amandoi cu o buna impre-sie, fiecare despre celalalt. Gu era un batranel blajin care nu justifica deloc

reputatia de despot pe care o creasera probabil niste invidiosi (sau complexati),iar Aird, un tanar bine crescut si, mai presus de toate, inteligent. Sa nu de-venim ınsa idilici; Aird se convinsese atat de mult ca nu are nimic de pierdutıncat era absolut relaxat si ıl privea pe Gu la fel ca pe Kahar: un senior alstiintei, demn de respect, dar si un prieten; prin asta, Aird castiga mult ınprestanta. Gu, ın schimb, se comporta ca de obicei; subordonatii stiau de ce eın stare: orice esec era pedepsit; dar si recompensele – generoase.

Gu ataca brusc; ıi propuse lui Aird o pozitie de cercetator sef ın Institut,avand la dispozitie un colectiv deocamdata restrans, dar care se va putea largioricand daca rezultatele o vor cere. Va fi subordonat doar lui, iar tema decercetare ıi va fi comunicata doar dupa acceptare. Despre conditiile materi-ale, inutil de pomenit; erau mai mult decat ar fi putut visa Aird vreodata laAcademia de Fizica.

– In Academie sunt numai teoreticieni, si stii bine ca guvernul nu mai alocasume uriase pentru teorie. La noi, ın Institut, un teoretician poate face marecariera daca are o echipa buna. Iar echipa ta va fi tot ce e mai bun.

Aird fu uimit; sa fie asta doar o stratagema pentru a-l face sa-si retragalucrarea ? Daca nu, nu ıl mai ımpiedica nimic. Kahar o sa-l ınteleaga; sau,ma rog, o sa accepte; Kahar nu putea sa-i ofere decat un post de cercetator(obiectiv interesant pana ieri, dar devenit acum usor desuet); cu vremea, arparveni eventual ın Consiliul Academiei; dar ar mai fi trecut mult pana atunci.Iar la Academie se putea ıntoarce oricand.

– Si lucrarea mea ?– Excelenta ta lucrare va aparea; cu o mica ıntarziere, la care te rog sa

consimti. Dar va aparea. Cum ıti puteai ınchipui ca voi ıncerca sa o opresc ?Aird tacu o vreme, si Gu ıntelese ca prima parte a partidei era castigata.

Intr-adevar, Aird se hotarase deja; acum ıncerca sa prevada urmatoarea mutarea lui Gu.

– Cum procedam ? ıntreba Aird.– Formele de angajare le facem maine; nu va fi nici o problema cu plecarea

de la Academie.Asta ıi dadu lui Aird ınca o imagine asupra puterii si influentei de care se

bucura Gu. Nu se transfera nimeni de pe o zi pe alta, pe planeta asta; cu atatmai mult de la Academie la Institut.

– Deci, mai discutam maine ?– De ce ? Pierdem o zi de pomana. Am ıncredere ca nu te vei razgandi.

Am toata ıncrederea.Gu ısi pregati calculatorul.– Ai aici schita temei. Pe scurt, uite cum se pune problema. Ce stim ? 1.

viteza luminii nu poate fi depasita. 2. teoria Gu13 si experimentele aferente

13Ce schimbatoare sunt moravurile. . . Sa ne amintim de celebrul matematician Grenander,

arata ca se poate depasi energia data de formula lui TeKoda. Concluzia ?Formula lui TeKoda este falsa; ori, mai degraba, este doar un caz particular alunei formule generale. Tema: gaseste aceasta formula.

– Ca sa fiu sincer, venind aici m-am gandit si eu la formula lui TeKoda;de altfel, era singurul loc ın care puteam colabora. Si am ajuns la aceeasiconcluzie. Dar voi avea nevoie de specialistii ın teoria d-voastra.

– O sa ai cei mai buni cercetatori, inclusiv cativa practicieni. Pentru caexista si un supliment al temei: o data gasita noua formula, ea va permitecalcularea unui maxim energetic. Coincide acesta cu maximul actual obtinutexperimental ? Daca nu, ın ce conditii se obtine maximul ? Cu cat e maimare ? Cum se poate exploata ? Si alte o mie de ıntrebari de acest gen. . .

– La asta nu m-am mai gandit. Dar e vreme. . .– Nu e vreme. As dori sa te consacri integral, plenar, absolut, etc., acestei

teme. Cu cat mai repede obtii un rezultat, cu atat mai bine. De altfel, ne vomıntalni zilnic. Considera-ma ın echipa ta. Pentru ca tot veni vorba, hai sa-tiprezint echipa.

Asteptand ca secretara sa-i cheme pe cercetatori, Gu nu ısi putu stapaniadmiratia. ”Un pic de naivitate si mult curaj; exact reteta victoriei. FericitKahar, daca stie sa creasca astfel de tineri. Dar fericit si Gu, daca stie sa-ifoloseasca. Cum oare e mai bine ? Ca mine, sau ca el ? Vom vedea peste osuta de zile.”

X. Aird se dovedi ıntr-adevar cartea castigatoare a lui Gu. In cateva zile,cei doi ajunsera la o formula plauzibila; Aird reusi sa o demonstreze dupa altezece zile. E drept ca, ın acelasi timp, informatiile culese de la membrii echipeiıl ajutasera sa devina aproape expert ın teoria energetica a lui Gu.

Pentru Gu, aceasta prima izbanda era doar platonica; demonstrarea uneiformule, chiar daca o realizare formidabila ın sine, nu putea sa-i salveze pres-tigiul. Ii trebuia ceva mult mai concret, care sa impresioneze atat lumeastiintifica cat si casta politica. Ceva care sa compenseze idealul pierdut alvitezelor supraluminice.

O speranta exista; maximul energetic teoretic prezis de noua formula ıldepasea cu mult pe cel din vechea (ıi putem spune acum asa) teorie Gu, si erade-a dreptul urias fata de cel din formula lui TeKoda. Dar nimic nu lasa sase ıntrevada vreun mod de obtinere a lui. Pe cale empirica, ar fi durat mult;ın plus, existau deja o sumedenie de experimente care esuasera; e adevarat caın materie de experiente fara baza teoretica imaginatia se arata infinita, desirareori fericita. Iar Gu n-avea timp; trebuia mers direct la tinta.

In schimb, Aird era ın extaz. Considera modificarea formulei lui TeKoda unrezultat la fel de important ca si precedentul, cel cu imposibilitatea depasirii

care, referindu-se la o teorema a sa, a numit-o ”teorema al carei nume am cinstea sa-l port”.

vitezei luminii. Habar n-avea cum sa foloseasca practic formula asta; el ogasise, o demonstrase, ce mai voiau de la el. Iar bosorogul de Gu nici nu voias-o publice imediat, ci o data cu cealalta lucrare; cu toate ca ıntre ele, nici olegatura (ın afara de autor. . . ). Evident, Aird exagera.

Vazandu-l la capatul inspiratiei, Gu ıi dadu liber zece zile. Aird calatori,se distra, pierdu vremea si nu rata nici o ocazie de a merge la restaurant. Futotusi retinut cu respiratul. ”Asta da viata, avea dreptate Batranul”, ısi spuneaAird. Vacante mai avusese el, desigur, dar nu cu fonduri practic nelimitate, batocmai dimpotriva.

In timpul acesta, Gu ıncerca sa-si pastreze calmul. Mai multe colectivelucrau de zor pe diverse idei, dar Gu simtea inutilitatea zbaterii lor. Ii ıncuraja,totusi, pe toti, ın lipsa de ceva mai bun.

XI. Inclinarea spre boema a lui Aird nu ıl ımpiedica sa revina la termen laInstitut. Gu ıl convoca imediat, ımpreuna cu unul din cercetatorii din mica saechipa, Sameh.

– Dragii mei, ma scuzati ca intru direct ın subiect. Aird, ımi vei povesti catde curand despre vacanta ta; acum da-mi voie sa-ti spun doua vorbe despreSameh, pe care-l cunosti, dar despre care sunt sigur ca nu stii mare lucru. Estecel mai bun practician din Institut; a modificat de doua ori – si ın bine ! –motorul Gu14. De exemplu, navele de lupta pornite spre Kaletuna au astfel demotoare ımbunatatite si, stii bine, al lor este recordul de viteza. S-a uitat petoate partile la formula ta si la demonstratie si n-a ınteles mare lucru; nici el,nici eu, nu ne asteptam la altceva. As vrea sa petreceti cateva zile ımpreuna,ın care sa-i explici, ın cele mai intuitive moduri, formula asta. Retine, ın catmai multe moduri. Poate ca va iesi ceva de aici. Succes.

Sameh se arata un tip simpatic. La ınceput, Aird fu sceptic; ıi gasi o groazade lacune ın teoria lui Kahar; nici cu matematica nu statea prea bine; e dreptca si etalonul lui Aird era mult prea ridicat. Sameh nu se jena catusi de putinde asa-zisa sa incultura.

– Fizica e mult mai simpla decat vreti voi s-o faceti; dupa cum si naturae simpla. Iar noi, ca fapturi ale naturii, ar trebui sa patrundem prin intuitietoate legile ei. Daca un fenomen ne scapa e nu pentru ca ar fi complicat, cipentru ca nu-l privim noi cum trebuie. Asa e si cu formula ta, ca si cu toateformulele.

Aird surandea larg ınca de cand ıncepuse Sameh sa vorbeasca.– Stii cine mai sustine ca natura e simpla ? Insusi Kahar. Si mai spune ca

si teoria lui e simpla. . . si intuitiva. . .– Inseamna ca are el intuitia pervertita !

14Contributia lui Gu la motor nu a constat decat ın a dirija constructia; fiind ınsa bazatpe teoria lui, motorul a primit numele lui.

– Sa-ti spun un secret: sunt de aceeasi parere cu el.– Pai atunci ne vom ıntelege perfect.Sameh glumea, dar ın sinea sa era convins ca se vor ıntelege. Aird deveni si

el mai optimist dupa ce Sameh ıi prezenta ın amanunt motorul Gu si inovatiileaduse acestuia. Intr-adevar, totul era de o simplitate desavarsita; n-as vrea sase ınteleaga gresit: aceasta simplitate se gasea doar pe plan principial; motorulınsa, ca realizare practica, era deosebit de complex.

– Cum poti spune despre hardughia asta ca e simpla si eleganta ? Ma mirca e ın stare sa functioneze o zi fara sa se defecteze.

– Se mai ıntampla. O data a mers chiar trei zile; mai mult nu l-am lasat,mi-era sa nu explodeze. . .

Poanta nu era cine stie ce; oricine stia ca motoarele Gu nu pot exploda. Darveselia lui Sameh era contagioasa, iar el, atat de deschis, ıncat era imposibil sanu-l ındragesti.

– Hai sa facem pace; promit sa nu-l mai ocarasc pe Kahar si sa preama-resc teoria lui, daca si tu te arati respectuos ın fata acestui motor, care, o stieıntreaga lume, o merita.

XII. Ar dura mult descrierea drumului ineditei perechi Aird-Sameh catreconstructia motorului energetic total. Aird reusi sa calculeze doua pulsatiide baza care contribuiau la maximul energetic din formula sa, iar Sameh sacombine doua campuri cu aceste pulsatii, dintre care unul rotativ, prin carevibratiile subatomice erau exploatate integral. Practic, ın afara unor micipierderi inevitabile, motorul era perfect. Dar el nu fu construit decat cativaani mai tarziu.

Spre satisfactia lui Gu, Sameh reusi finalizarea primei experiente de lab-orator satisfacatoare la 150 de zile de la fatidica data a lucrarii despre im-posibilitatea depasirii vitezei luminii. Observati, desigur, ca Gu nu respectasetermenul autoimpus de o suta de zile. Nu se putea el poticni ıntr-un asa obsta-col. Avu ceva de furca, deoarece Kahar, desi rabdator din fire, ıncepuse dupao vreme sa-l preseze pe redactorul sef al Revistei de Fizica, amenintandu-l cava trimite lucrarea unei reviste mai putin prestigioase, dar mai prompte. Cumasta nu era decat un santaj marunt, Kahar, cu sprijinul unor prieteni, lasa sase strecoare ın mediile de informare o notita anuntand, ın termeni nu foartecategorici si fara a mentiona numele autorilor, o descoperire epocala legata deviteza luminii, care ar fi, vai, viteza limita ın Univers.

Asa ıncat opinia publica era deja ıncalzita atunci cand ın Revista de Fizicaaparura simultan trei lucrari care revolutionau nu numai fizica, ci chiar sievolutia civilizatiei de pe planeta. Prima, cea pe care o stim prea bine. Adoua, semnata Aird si Gu (acesta din urma ıl rugase pe Aird sa fie de acord cutrecerea lui ca autor, desi stia ca are o contributie minima; Aird, al carui spiritdiplomatic devenea tot mai pregnant, nu facu nazuri; ın fond Gu organizase

totul), avea titlul succint ”O noua formula a energiei”. In sfarsit, a treia, inti-tulata ”Experiente semnificative pe baza noii formule a energiei; un prim pascatre motorul energetic total”, avea ca autori pe Sameh, Aird si (inevitabil)Gu; ultimul contribuise doar cu titlul.

Lumea stiintifica percepu doar ca pe o curiozitate asocierea lui Aird, ın modevident tanarul genial caruia i se datorau aceste descoperiri, atat cu Kahar,cat si cu Gu, personalitati aflate la poli opusi nu numai pe planeta, dar si ınconceptii. Mijloacele de informare publica nici macar nu remarcara aceasta;prezentara, fireste, biografii ale celor patru (socotindu-l si pe Sameh); darpusera accentul pe impactul descoperirilor asupra viitorului planetei. Titlurisenzationale ca ”Adio, TeKoda”, ”Interzisa depasirea vitezei luminii”, ”Atomulmai avea energie pusa deoparte” se ımpleteau cu cele mai ponderate: ”Vitezaluminii, o piedica ın cucerirea universului” sau ”Problema energiei, definitivrezolvata”.

Gu nu scapa prilejul de a da o orientare opiniei publice (cu bataie sprepoliticieni, de care, ın primul rand, nu voia sa fie renegat), profitand de pozitiasa privilegiata si de popularitatea numelui sau. Iata primul sau articol, probabilcel mai cunoscut, din care am eliminat partea de descriere a noilor descoperiri.

XIII. ”Nu s-a mai ıntamplat niciodata, ın istoria stiintei, ca ıntr-o perioadaatat de scurta de timp sa fie descoperite adevaruri atat de remarcabile, de gen-erale si de neasteptate. Ca unul care, desi a contribuit la acest pas memorabil,a fost poate tot atat de surprins ca si d-voastra, permiteti-mi sa va adresezgandurile mele.

Multa vreme eforturile noastre s-au ındreptat ınspre ıncercarea de a depasiviteza luminii. Nimic nu parea a ne sta ın cale; dimpotriva, existau semneclare de optimism. Mii de cercetatori si nenumarati alti colaboratori au con-tribuit la aceasta miscare, pe care o putem numi nu numai stiintifica, dar siculturala, politica, de opinie. Si iata ca, aparent dintr-o data, ın modul cel maiindubitabil, viteza luminii se vadeste a fi o limita de netrecut. Pentru multiaceasta a fost o lovitura puternica; a fost daramata o credinta, a fost sfaramatun ideal. De aici, poate, dorinta de a condamna ıntreaga munca precedenta,lipsita acum, zice-se, de sens.

Nu pot fi de acord. In primul rand, depasirea vitezei luminii era un tel nobil,demn de civilizatia noastra ın progres. In al doilea rand, acest tel ne-a adusperfectionari tehnologice de prim rang; s-a obtinut energie ieftina si sigura; s-au realizat nave spatiale cu viteza sporita; am putut trimite ın spatiu primeleexpeditii interplanetare de colonizare. Poate ca idealul a fost gresit. Dar niciuna dintre actiunile noastre nu a fost inutila.

Avem acum ın fata o limitare si o deschidere. Daca bariera vitezei luminiinu se poate trece, avem ın schimb energie pentru totdeauna. Vom avea nave,

si aici ma pun chezas cu toata fiinta mea, care se vor apropia oricat de mult deviteza luminii; iar aceasta se va ıntampla ın viitorul cel mai apropiat.

Am ajuns astfel aproape de limitele fizicii. Putem spune ca suntem acumstapanii secretelor Universului. Va depinde numai de noi sa le folosim sprebinele nostru.”

XIV. Gu nu se retrase imediat de la conducerea Institutului de TehnologieSpatiala. Planurile ıi iesisera destul de bine; reusise sa-si pastreze creditulpolitic, cu toate cartelile unor adversari care criticau sumele mari cheltuite deInstitut pentru ıncercarea depasirii vitezei luminii, ”acel proiect megalomansortit dinainte pieirii”. Reusise sa convinga ıntreaga planeta (sau, ın fine,aproape) de utilitatea si eficienta sa, atat ın trecut, cat si ın prezent, atat prinmunca sa de cercetator, cat, mai ales prin cea de conducator.

Fara contestatii semnificative, putu astepta linistit realizarea efectiva a mo-torului energetic total, echiparea primei nave de lupta cu un astfel de motorsi atingerea, de catre aceasta nava, a unei viteze aproape egala vitezei luminii.In aceste momente de glorie, Gu ısi permise nu numai sa se retraga, dar si saaiba un rol decisiv ın numirea succesorului sau. Al carui nume, ati ghicit, afost Aird.

In cei cativa ani care trecusera, Aird fusese bine instruit de Gu ın sub-tilitatile administratiei. ”Conducerea Institutului e mai grea decat demon-strarea unei formule”, spunea Gu, ”nu pentru ca ar cere mai multa inteligenta;ba chiar dimpotriva; pentru ca nu are mare legatura cu logica”. Aird, cufirea sa de cuceritor, fu un ucenic eminent. Sub lungul sau directorat, Insti-tutul avu parte de o usoara relaxare a disciplinei interioare, ceea ce-i atraselui Aird porecla de despot luminat; prestigiul fu pastrat, ba chiar sporit, da-torita descoperirilor ulterioare, multe si interesante, dar, fireste, nu tot atatde sclipitoare ca acelea de care a fost vorba pana acum. Se dovedi ca maidegraba adevarul era de partea lui Kahar, cel ce spusese ca mai este totul dedescoperit, si nu de cea a lui Gu, care afirmase ca limitele fizicii sunt atinse.Sa nu ne adancim ın polemica, caci nu acesta ne e scopul.

Dar, pentru ca am pomenit de Kahar, sa mentionam ca, cam ın vremea lacare am ajuns cu povestirea, cea a instalarii lui Aird ca director al Institutului,el publica lucrarea ”O noua demonstratie a formulei energetice Aird-Gu”; dealtminteri, e chiar demonstratia ce se gaseste azi ın manuale. Gu nu fu impre-sionat; Aird, ınsa, fu ıncercat de nostalgia vremurilor colaborarii cu Kahar siaduse, ın sinea lui, un pios omagiu Batranului.

XV. Ne apropiem de sfarsitul povestirii. Nu putem totusi trece cu ved-erea implicatiile noilor descoperiri asupra operatiunilor de colonizare. Aceastacu atat mai mult cu cat unul dintre personajele noastre centrale fu puternicimplicat.

Gu ramasese Consilier Principal al guvernului si, atunci cand se puse prob-lema unei revizuiri a strategiei de colonizare ın urma noilor descoperiri stiintificesi tehnice, fu ınsarcinat cu alcatuirea raportului si a unor propuneri preliminare.Aceasta se ıntampla dupa realizarea navelor cu viteza luminica.

Pentru a ıntelege mai bine hotararea luata, sa prezentam un scurt istoric alcercetarii spatiului.

Sistemul nostru solar, cu doar doua planete, nu ne-a oferit prea mult timpmistere, cealalta planeta, Xuna, fiind mult prea aproape de Soare si deci ne-locuibila datorita temperaturii. De aceea, cu mii de ani ınainte, stramosii nostriau trimis sonde spatiale de explorare, spre sistemele solare cele mai apropiate.

Dificultatile tehnologice ce au dominat acea epoca au ıntarziat mult rezul-tatele. Vitezele mici ale sondelor, resursele lor energetice reduse, erorile dedirectie, erorile de comunicatie, toate au ıngreunat culegerea de informatii. Cuvremea, s-au conturat doua tinte posibile de colonizare, obiectiv care deveneadin ce ın ce mai stringent, datorita masivei suprapopulari a planetei noastre.

Prima planeta a soarelui Sike, aflat la 23 de ani lumina, era cea maiapropiata. Temperatura planetei era excelenta, atmosfera prezenta, dar ne-prielnica. Nici o urma de viata. O expeditie de transformare a atmosfereifusese trimisa cu multa vreme ınainte15; procesul fusese ınceput cu succes sicontinuat de module automate trimise periodic.

A doua tinta o constituia a treia planeta a soarelui Kaletuna16, la 80 deani lumina distanta. Cu temperatura potrivita, cu o atmosfera continandesentialul, adica azot, oxigen si dioxid de carbon (procentul de oxigen fiindınsa prea mare), aceasta prezenta si forme de viata; de asemenea, multa apanaturala. Existau, pare-se, chiar si fapturi cu organizare sociala, marturiestand constructiile, unele pe suprafete ıntinse, pe care le-am putea numi orase;ın multe activitatea era evidenta, dovada extinderea unor astfel de ”orase” ıntimp; pe de alta parte, alte orase erau distruse, fie de fenomene naturale, fie dinalte cauze (depopulare ?). Atrasesera atentia ın mod special trei constructiipiramidale uriase, situate una langa alta. Totusi, aceste fapturi, ale caror imag-ini detaliate nu fusesera obtinute, dar care pareau cam de o suta de ori maimici decat piramidele mentionate, nu puteau fi clasate prea sus pe treptelecivilizatiei; activitatea electromagnetica lipsea cu desavarsire.

Acum mai bine de o suta de ani, imediat dupa constructia motorului Gu, oexpeditie dotata cu nave ce puteau atinge 30% din viteza luminii (pe care le-ammentionat deja) pornise spre Kaletuna-3 sub comanda Generalului Zon. Mis-iunea era pregatirea planetei pentru colonizare, aceasta ınsemnand reducereaprocentului de oxigen din atmosfera; evident, era de asteptat ca majoritateaformelor de viata de pe Kaletuna-3 sa dispara. Membrii misiunii erau toti vol-

15Eroica expeditie Ata, care nu a reusit sa se mai ıntoarca.16 Insemnand Soarele celor noua planete, ıntr-una din limbile vechi ale planetei noastre.

untari; la o durata medie de viata de 300 de ani, nici unul nu avea cum sa speresa se ıntoarca acasa, cu toate ca beneficiau de dilatarea timpului. Generatiileurmatoare (caci luasera si femei, fireste) se puteau instala pe Kaletuna-3, mod-ificarea atmosferei putand dura chiar sub 100 de ani.

Sa rezumam deci: ın momentul ın care Gu ısi prezenta raportul, si Sike-1 siKaletuna-3 mai aveau de asteptat cateva sute bune de ani pana la a fi pregatitepentru colonizare.

XVI. Gu ısi prezenta raportul ın fata plenului Guvernului National. Dupadatele tehnice, trecu la ”unele modeste concluzii si eventuale propuneri”.

– Anterioara noastra strategie de colonizare se baza pe ipoteza ca vomrealiza nave supraluminice ın viitorul apropiat. Nu cred ca acum, dupa ceipoteza s-a dovedit falsa, e necesara schimbarea radicala a planurilor noastre.Cele doua planete, Sike-1 si Kaletuna-3, accesibile acum ın practic 23, respectiv80 de ani, sunt totusi la distante rezonabile, ın special prima. Desigur ca amputea ıncerca o colonizare ın etape, ıntai pe Sike-1, pentru a studia fenomeneleasociate unei astfel de actiuni.

Discutiile nu fura prea aprinse. Doar Wahba, unul dintre cei mai influentimembri ai guvernului, prezenta o propunere diferita:

– Domnilor, trebuie sa avem ın vedere ın primul rand aspectul politic. Candne-am decis sa cream colonii, speram nu numai sa putem circula rapid ıntreplaneta noastra si ele, dar si sa avem si mijloace de comunicatie – de transmiterea informatiilor – rapide, care sa permita efectiv conducerea unica a coloniilorde aici, de catre Guvernul National. Ori, chiar daca par mici pentru o calatorieinterplanetara, distantele pana la Sike-1 si Kaletuna-3 sunt uriase pentru pentruun control sigur al coloniilor. Ma tem, deci, de o viitoare rupere a coloniilor deNatiune, de o dezvoltare a lor paralela, independenta, care ne poate deveni chiarcontrara la un moment dat. Istoria ne arata ca ıntotdeauna coloniile au doritindependenta si au ıncercat sa o obtina de ındata ce s-au dezvoltat suficientpentru a avea fortele necesare. Este drept, societatea a evoluat; mentalitatiles-au schimbat; disciplina sociala s-a ımbunatatit considerabil. E greu de zis,totusi, ın ce masura putem risca. Pe de alta parte, dupa cum toti stiti, rataınmultirii populatiei s-a redus drastic. Din cate stiu, ne apropiem de clipaın care vom putea controla aceasta rata de ınmultire; vom avea, deci, ıntr-un viitor rezonabil de apropiat, o populatie stabila, ceea ce, ın conditiile ıncare energia nu mai este deloc o problema, ne-ar putea face sa ne marginim laplaneta noastra.

Totusi, conchise Wahba, pentru ca nu putem miza totul pe o singura carte,va propun urmatoarele. 1. Sa continuam transformarea atmosferei de pe Sike-1,urmand sa luam decizia de colonizare atunci cand acest proces se va fi ıncheiat;vor decide, deci, generatiile urmatoare. 2. Intrucat Kaletuna-3 este mai departe,sa amanam fara termen orice actiune acolo. Deci, sa nu fie nici macar pregatita

atmosfera. Sa ne marginim la a studia viata specifica acelei planete, desi eapare atat de diferita (nemaivorbind ca este ınapoiata) ıncat e greu de crezutca vom trage mari foloase de pe urma ei. Sa pastram deci Kaletuna-3 ca pe oplaneta de rezerva, sub atenta supraveghere, dar doar atat.

Gu se ralie rapid propunerii lui Wahba, ın fond nu foarte diferita de a sa;era bucuros ca, nici cu aceasta ocazie, nimeni nu ındraznise sa-i reproseze, fie siindirect, faptul ca anterioara strategie de colonizare se bazase pe o teorie gresitaal carei autor era el, Gu. Un singur membru al guvernului, ceva mai tanar,sustinu ca nu aveau de ce se teme de colonizare si ca trebuiau sa purceada catmai degraba la ea. El fu pus la punct de venerabile glasuri care ıi atraseraatentia ca luau acum o decizie cu efect strategic; o amanare era preferabilariscului unei greseli. Asa ıncat propunerea lui Wahba se impuse.

XVII. Batranul general Zon primi ordinul rezultat din decizia GuvernuluiNational atunci cand tinta calatoriei era relativ aproape. Spera ca el ınsusi saapuce sa vada Kaletuna-3, poate ın mai putin de douazeci de ani.

Cum se ıntampla ıntotdeauna, ordinul fusese redactat de membri ai per-sonalului executiv inferior al Guvernului, ın spiritul hotararii acestuia, dar cuamanunte ce erau apanajul lor exclusiv. Ei transmisera nu numai comanda dea nu ıncepe transformarea atmosferei, ci si de a distruge echipamentul necesartransformarii. Ideea de la care plecasera autorii ordinului era ca generatiileurmatoare din expeditia Zon sa nu fie tentate de a coloniza Kaletuna-3, faraaprobarea Guvernului. Zon fu mirat de duritatea ordinului, care cerea ın plussi raportul imediat dupa ındeplinire; ca si cum la distanta asta mai conta dacaraporta imediat sau dupa un an. . .

– Ati trimis confirmarea primirii mesajului ?– Da, domnule general, zise ofiterul de serviciu, gandind ın sinea lui ca Zon

ıncepe sa se ramoleasca; stia bine ca confirmarea era trimisa automat.– Bine. Atunci transmite: ordinul d-voastra numarul. . . a fost executat

ıntocmai. Adauga raportul obisnuit despre starea navei si echipajului. Multumesc.Cand acest mesaj va fi ajuns la destinatie, el, Zon, va fi mort de mult.

”Nenorocitii, ne-au trimis degeaba pana aici. Am promis tineretului o planetasi acum trebuie sa le spun ca vor muri si ei pe nava asta. Nu distrug nimic.”

Zon nu se hotarase daca sa actioneze sau nu asupra atmosferei Kaletunei-3,lasand decizia pe mai tarziu. Dar unul din buletinele de stiri ulterioare, trimiseperiodic navei pentru a informa despre noutatile de pe Planeta, aduse vesteaconstruirii navelor luminice. ”Putem sa ne trezim oricand cu o astfel de navaaici; practic, poate veni la fel de repede ca un mesaj. Si precis ca n-o sa neanunte nimeni dinainte.”

Asta ıl facu mai prudent. Totusi, nu distruse echipamentul. Chema ofiterulsecund, cel care urma la conducere dupa moartea lui, si-i lasa urmatorul ordinconfidential:

1. Echipamentul din compartimentul A-153 se conserva ın starea actuala.Nu va fi folosit asupra Kaletunei-3.

2. In cazul apropierii unei alte nave, prietena sau inamica, sau ın cazulıntoarcerii acasa, acest echipament se distruge.

Ramas singur, Zon ısi lasa tentaculele sa atarne flasce. ”Daca am fi pututıncepe colonizarea imediat. . . fara schimbarea blestematei asteia de atmosfere,alta era situatia. Asa, suntem la cheremul lor, birocrati de nimic. . . Daca n-assti ca voi muri pe nava, as fi facut ce trebuia. Dar, cine stie, poate s-o gasivreun comandant mai hotarat decat mine. . . ”

Nota editorilor. Ne-am permis sa supunem atentiei d-voastra aceastalucrare cu ocazia ımplinirii a 1000 de ani de la celebrele descoperiri ale luiAird, cea mai de seama, poate, figura a fizicii. Desigur, este vorba de o scriereromantata, de o calitate stiintifica mai mult decat modesta17; dar asa eramoda pe atunci si, stim bine, gusturile se schimba o data cu epocile. Cititorulva ıntelege fara ındoiala aceasta scriere ca pe o palida imagine a unor vremuritrecute, dar glorioase, pentru ca au purtat pecetea marilor Aird, Gu sau Kahar,nume ramase definitiv ın istorie.

De asemenea, un stimulent pentru publicare a fost revenirea ın atentie aplanetei Kaletuna-3. Reamintim cititorului ca misiunea noastra de acolo atransmis aparitia unor semne de progres incredibil fata de situatia anterioara,materializat prin cel putin doua aspecte esentiale: o remarcabila activitateelectromagnetica si nave zburatoare din materiale grele (dar care nu pot parasiatmosfera). Este cert ca ne aflam ın fata unei civilizatii careia putem sa ıncepemsa-i acordam atributul de inteligenta. Mai mult, ın cei 80 de ani-lumina (aprox-imativ 65 de ani pe Kaletuna-3) cat au trecut de la trimiterea mesajului, eposibil ca schimbarile sa fi continuat ın acelasi ritm rapid.

Guvernul National va lua ın curand o decizie privind Kaletuna-3. Se pre-figureaza trei optiuni: continuam supravegherea, le oprim progresul sau ıi dis-trugem. Probabil ca, dat fiind decalajul imens ıntre noi si ei, prima variantava prevala; cel putin deocamdata, cat nu reprezinta o amenintare.

Profitam de aceasta ocazie pentru a cere opiniile cititorilor nostri.

17Sa ne gandim numai la notiunea de ”vibratie subatomica”, azi iesita aproape completdin uz.

IQ plus infinit

Frumos e cerul noptii licarind de stele ! Nemasuratele spatii dispar ınınchipuire si distantele se topesc. Masori parsecii cu palma si anii-lumina cudegetul si rezisti cu greu tentatiei de a aranja — ca la domino — punctelealbastrui de pe bolta neagra. Recunosti constelatiile, dintotdeuna aceleasi, darmereu atragatoare, le arati iubitei sau copilului tau, ın timp ce iarba miroaseametitor; apoi intri ın casa — pentru ca noaptea e totusi racoroasa — si teduci la culcare.

– M-am saturat de stelele astea, racni doctorul Sanders si se ıntoarse cuspatele la ecranul urias ın fata caruia ramasese nemiscat pret de cateva minute.Le urasc, le detest si ma ınfricoseaza.

– Ai stelofobie, zise Thorn. S-ar putea sa fie incurabila.– Incurabil e calmul tau ereditar. Ce naiba speri sa vezi pe ecranul asta ?– Iar ıncepi. . . Vreau sa vad altceva decat stele; as prefera sa fie o nava. . .– Daca-i o nava vine ea la noi, ce rost are s-o tot pandim ?– Sanders, e a mia oara cand discutam asta. De citit documentatia propul-

sorului n-ai chef, pentru ca oricum n-o sa-l putem repara. De veghe refuzi safaci, pentru ca e inutil. Nici macar nu ıncerci sa studiezi virusul ala, sau ce-ofi fost. Macar lasa-ma pe mine ın pace.

– Bine, bine, uite, m-apuc de citit. Dar stii bine ca avem o sansa la unmiliard sa reparam sandramaua.

– Si altceva, ce-ai vrea sa facem ? Sa ne ciondanim tot timpul ?Sanders mormai ceva si se afunda ın lectura. Dar nu rezista decat un sfert

de ora.– La dracu, ma duc sa ma culc.Thorn nu zise nimic. Cei doi aveau programele decalate astfel ıncat sa nu

doarma niciodata simultan. Intr-un fel, Sanders avea dreptate; daca vor figasiti de o nava de salvare, vor scapa, evident. Daca nu, trebuiau sa reparepropulsorul.

Nava ”Maria” primise o misiune de explorare ın directia — necercetata ınca— a sistemului Heisenberg si ajunsese cu bine acolo ın timpul planificat. Apoi

71

ghinioanele se tinura lant. O naveta exploda cu un sfert din echipaj; propulsorulse strica, iar reparatiile costara viata celor mai buni ingineri. Capitanul nu sehotarase sa se ıntoarca ınainte de a vizita o ultima planeta ce parea a ascundesemne de viata; dar nu mai apucara sa ajunga acolo, pentru ca o epidemieciudata se declansa; cauzele ei nu fura descoperite, iar masurile de izolare furaprobabil tardive. In chip inexplicabil — cel putin deocamdata — scapara doardoi: Sanders si Thorn.

Ei ıncercara sa ıntoarca nava din drum, ceea ce ar fi reusit fara ındoialadaca propulsorul nu s-ar fi defectat pentru a doua oara, lasand nava ın deriva,ın directia cea mai nefavorabila, adica ındepartandu-se de ultima baza catrespatiul neexplorat — cu o viteza modesta, ce-i drept. Din pacate, Sanders eramedic, iar Thorn sociolog si istoric. Cunostintele lor ingineresti erau practicnule. Pentru ınceput, se multumira sa trimita mesaje SOS. Va dura ınsa anibuni pana cand acestea vor ajunge, si ınca alti ani — poate zeci — pana cando nava de salvare ıi va ajunge din urma, daca aceasta nava va porni.

Cum rezervele alimentare erau imense, iar regeneratorul de aer functionaperfect, nu le ramanea decat sa-si gaseasca o ocupatie. Thorn reusise sa-si im-puna un plan de lucru. Principala sa preocupare era de a ıntelege functionareapropulsorului; sarcina ingrata, fireste, pentru un nespecialist. Thorn era ınsaconvins ca un om inteligent poate ınvata orice. Incerca sa-l atraga si pe Sandersın aceasta activitate, pentru a avea cu cine discuta nelamuririle. Se arata ınsarepede ca Sanders nu avea perseverenta necesara unui studiu atat de lung;Thorn i-o luase mult ınainte, iar daca Sanders nu renunta, era probabil numaidin solidaritate — dar ce lenesa solidaritate.

Trecura astfel doi ani, ıntr-o apasatoare monotonie, rupta de izbucnirile luiSanders; acesta se calma ınsa repede, iar echilibrul sau psihic parea ınca intact.Thorn suferea si el, dar nu se exterioriza ın nici un fel. Gandul ca ısi pierdeautineretea pe o epava ıl domina de multe ori, mai puternic — ceea ce poateparea ciudat — decat imaginea unei morti lente ın singuratate. Dar Thorn sestapanea lesne:

– Recordul de izolare accidentala ın spatiu nu l-a depasit pe cel al lui Robin-son Crusoe, adica douazeci si sapte de ani. Ba chiar e cu patru ani mai mic.Asa ca nimic nou sub sori.

– Dar noi ce cusur avem. . . putem bate linistit recordul. Si-apoi nu pui la so-coteala multimea de nave pierdute, disparute, distruse, abandonate, ratacite. . .

– Adica un procent de doar trei la suta ın ultimul mileniu. Si asta numaipentru navele de explorare. La cele de transport, siguranta e aproape absoluta.

– Ce-avem noi cu transportoarele ? Intrebarea mea naturala, despre caretu o sa zici ca-i pesimista, e cate din navele ın deriva au fost salvate ?

Thorn ınsa n-avea o astfel de statistica; stia ınsa ca orice ar fi zis, Sanderss-ar fi manifestat cumva ımpotriva; dar Thorn nu se supara; Sanders avea o

atitudine activa, asta ınsemna ca tonusul lui psihic era ınca bun.Fiindca e greu sa nu-ti pierzi mintile de atata singuratate; Thorn ıncepuse

sa-si dea seama ca repararea propulsorului era o iluzie, dar ınca n-o recunostea;se ıncuraja spunandu-si ca, cel putin, la ıntoarcerea la civilizatie ıi va fi usorsa-si ia o diploma ın inginerie spatiala. Dar energia sa ıncepuse sa se diminueze.

Intr-o buna zi, ınsa — pastram, ca pe toate navele spatiale, unitatile demasura pamantene, desi perioada de rotatie a multelor planete locuite e, dupacum bine se stie, de o uimitoare diversitate — Sanders ıl trezi pe Thorn si-istriga surescitat:

– Vino sa vezi. Am descoperit ceva.Thorn se apropie de ecranul principal si Sanders ıi arata o pata galbuie —

semn conventional indicand un corp nou aparut ın raza de detectie; amandoidevenisera specialisti — de altfel nici nu era prea greu — ın manevrarea in-strumentelor de bord; focalizara radarul pe directia corpului, dar distanta eraprea mare pentru a-si da seama ce este.

– Poate fi orice: un asteroid. . .– In pustietatea asta ? contra Sanders.– O cometa, poftim.– Sau o nava. E clar ca se ındreapta spre noi.– Dar uite de unde vine, aproape perpendicular pe directia noastra; daca

era o nava de salvare venea probabil din urma.– Asta-i buna; am devenit eu optimist si tu pesimist. . .Thorn zambi, vru sa taca, apoi lasa totusi sa-i scape:– Nu, eu raman echilibrat, ın timp ce tu esti un exaltat.– Exaltatii au facut istoria, ar trebui sa stii mai bine decat mine.– Numai ca noi nu facem istorie; doar cautam sa ne salvam pieile.Se mai ciorovaira un pic, apoi cerura calculatorului data aproximativa a

apropierii maxime dintre nava si corpul cel nou; Sanders ıl numea fara ıncetareobiect, ın timp ce Thorn nu-i zicea decat corp:

– E o chestiune de probabilitati; ıl numesti dupa ipoteza cea mai probabila,asta-i tot.

– Sa pariem, zise Sanders. Uite, mai avem noua zile pana sa descoperim.– Daca o sa descoperim vreodata.– Pai uite, trece la doar optzeci de mii de kilometri. Ii facem o vizita cu

modulul.In sinea sa, Thorn spera si el; se temea ınsa de o dezamagire. Ideea cu

modulul nu era rea; dupa explozia navetei mari, ramasesera doua module detransport de capacitate mica, dar cu o raza de actiune suficient de mare; dinpacate, nu puteau fi utilizate pentru ıntoarcerea la baza, autonomia lor fiindtotusi redusa.

Sanders exulta a doua zi cand captara un semnal venind dinspre obiectulzburator (acum era hotarat un obiect). El nu putu fi ınsa decodificat.

– Vezi bine ca nu-si modifica ın nici un fel directia, rezista Thorn. Cine stiece sursa de radiatii e acolo.

– Una care functioneaza intermitent, nu-i asa ?– Da, de exemplu daca corpul acela se roteste si sursa produce un fascicol

foarte ıngust. . .– Poate sunt niste fiinte inteligente. Am fi primii care sa le descopere si am

intra ın istorie.– A noastra sau a lor ? Cred ca ai o idee fixa cu istoria.– Nu, zise Sanders. Am umor si tu nu-ti dai seama.Dupa ınca trei zile lucrurile nu se lamurira de fel; semnalele — destul de

slabe — pareau a fi periodice, iar obiectul acela ısi continua ınaintarea rectilinie.Dimensiunile sale erau modeste, ceva mai mici decat ale navei ”Maria”, si pareaa avea o compozitie predominant metalica.

Sanders, ıntr-o voiosie neabatuta, se apuca sa pregateasca modulul, re-capitulandu-si ın acelasi timp cunostintele si recitind manualele de utilizare.Thorn, din spirit de echipa, participa cu tot sufletul, ceea ce-l facu pe Sandersconciliant:

– Stiu ca ti-e frica sa nu cad ın cea mai neagra disperare dupa ce vomdescoperi ca — daca ai dreptate — obiectul acela e un biet corp. Dar ıtipromit ca ma voi tine tare. Chiar daca nu facem nici o scofala, trebuie sarecunosti ca ne alegem macar cu o distractie ın toata plictiseala asta.

Balanta ınclina catre Sanders dupa alte trei zile, cand calculatorul de bordprezenta analize mai exacte ale obiectului, ce parea a fi facut dintr-un aliajapropiat de cel al navelor spatiale. Avura apoi si forma aproximativa, multprea regulata pentru a fi naturala. Sanders fu bland ın victoria sa:

– Am avut noroc sa am dreptate; probabilitatile erau de partea ta. Acumsper ca vei fi de acord: mergem acolo si vedem despre ce-i vorba; ce putempierde ? Decat sa murim aici de batranete sau de plictiseala. . .

Veni si ziua decisiva. Cu zece ore ınainte de momentul apropierii maxime,cei doi pornira modulul si parasira nava ”Maria”, programand, desigur, cal-culatorul astfel ıncat sa le accepte ıntoarcerea. Drumul le paru foarte scurt;Sanders palavragi vrute si nevrute, fara sa fie nevoie ca Thorn sa participe preamult la discutie. Trecusera de la ınceput pe pilot automat, asa ca mare lucrun-aveau de facut. Sanders tinu neaparat sa se acorde un premiu primului careva vedea obiectul.

– Ce premiu ?– Comanda suprema pentru o zi.– Cred ca vrei sa ma ai sclav, si pana acum ti-ai reprimat dorinta asta.Indicatorul de distanta scadea din ce ın ce mai ıncet catre zero: modulul

trecuse pe traiectoria de abordare. Bineınteles, Sanders fu cel care descoperiın ıntunericul aproape complet silueta cautata.

– Uite, acolo, acopera stelele.Dupa cateva minute de apropiere, aprinsera reflectoarele si chiuira amandoi

ın culmea entuziasmului. Era o nava, dar de o forma nefamiliara lor.– Ce zici, e de-a noastra ? ıntreba Sanders.– Nu-mi dau seama; s-ar putea sa fie un model vechi.– Ce fel de istoric esti, de nu stii atata lucru ?– Sunt istoric, nu arheolog. Iar prima diploma o am ın sociologie.– Stiu, stiu. . . Chestia e ce facem acum ?Pentru ca nava parea moarta; nici o lumina, nici un semn de viata, nici

macar o inscriptie.– Sa-i dam ocol, propuse Thorn.Trecu pe comanda manuala si dirija modulul pe partea cealalta a navei.

Nici aici nu parea a se gasi ceva interesant. Sanders zise ınciudat:– Macar sa filmam. Vom avea o amintire placuta ın lunga noastra calatorie

prin spatiile siderale.– Parca ziceai ca nu o sa disperi daca nu gasim nimic.– Nu credeam sa gasim o alta epava. N-avem timp sa-i dam o gaura ca sa

vedem ce-i ınauntru. Mai bine ne ıntoarcem si gata.– Avem cel putin o zi la dispozitie; ”Maria” merge ıncet, o prindem noi din

urma. E pacat sa nu mai stam putin.Sanders porni aparatul de filmat si Thorn plimba modulul de-a lungul navei,

apoi se ıntoarse ın partea din care se apropiasera. Aici, surpriza; o deschizaturadreptunghiulara aparuse pe peretele navei, probabil ın urma retragerii uneitrape.

– Intram ? ıntreba Thorn.– Mai e vorba ? Da-i bataie.Patrunsera ıncetisor ın interiorul navei, ıntr-un sas pustiu cu peretii netezi.

Coborara din modul la timp ca sa vada trapa ınchizandu-se ın spatele lor.– Am festelit-o oare ? se ıntreba cu voce tare Sanders, dar mai degraba

vesel decat speriat.– Daca s-a deschis o data, o sa se mai deschida. . .In fata lor se deschise o usa. Indemnandu-se din priviri, prin castile lor

translucide, ınaintara ın ıncaperea urmatoare, mult mai mica, dar nu pustie.Lipit de peretele opus lor statea un robot vag umanoid, care facu un pas spreei, apoi ridica o mana, mai mult prin lateral, schitand parca un salut.

– Asta-i majordomul, rase Sanders degajat.Thorn ın schimb era mult mai tensionat, imaginand pericolele ce-i puteau

pandi; remarca totusi ca robotul nu ridicase mana prin fata, probabil pentru a

nu i se interpreta gestul ca amenintator; era un semn bun. Robotul arata spreo usa laterala, apoi porni spre ea, miscandu-se lin si lent.

– S-o luam dupa el, zise Thorn, cred ca asta vrea.Trecura astfel printr-un culoar lung. In timpul asta Thorn stabilea strategia:– Daca dam peste niste fiinte, trebuie sa le facem sa ınteleaga ca noi suntem

doar avangarda; altfel poate-i duce mintea sa ne ia ostatici. Desi cred ca navae facuta de oameni, iar de robot sunt aproape sigur.

– Dar daca majordomul e chiar comandantul navei ? Sau poate ca echipajule ın hibernare. . .

– Nu ınteleg de unde veselia asta pe tine. . .– Cum ? Dupa trei ani de letargie am si eu parte de o aventura si vrei sa

nu fiu vesel. La naiba cu temerile. De aici vom iesi ınvingatori, presimt. Nustiu ınsa pe cine vom ınvinge. . .

Tinadu-se dupa robot, ajunsera ıntr-o ıncapere mare, pustie si ea, cu multeecrane, butoane, indicatoare: sala comenzilor, evident; dar nu se ıntrezarea nicicel mai mic semn de functionare. Robotul se apropie de unul dintre ecrane siastepta apropierea celor doi.

– Acum majordomul ne va preda oficial cheile navei, zise Sanders; firesteniste chei virtuale pe o perna virtuala. Stii, si mie mi-au placut lecturile istorice.

Thorn nu raspunse nimic.– Thorn, sa stii ca glumesc ca sa ne treaca frica la amandoi. Nu-s pe cale

de a ınnebuni, nu te teme. Daca tac ma apuca fiorii. La tine probabil e invers;adica, daca vorbesti.

Robotul atinse ecranul si pe acesta aparura niste mici cercuri rosii care sedeplasau vertical ın jos; ın partea inferioara se deplasa un soi de taler, miscandu-se orizontal ın asa fel ıncat cercurile rosii sa cada ın interiorul lui. Cu o mana,robotul ısi arata cealalta mana; se vazu atunci ca folosea doua dintre cele treidegete ale sale pentru a dirija talerul — cu ajutorul a doua butoane — la stangasi la dreapta.

– Asta-i un joc, zise Sanders; pentru copii de gradinita.Robotul se opri, se retrase un pas si arata cu mana spre butoane.– Cred ca ne invita sa jucam si noi. Ce-i porcaria asta ? zise Thorn.Fara nici o vorba, Sanders se aseza ın fata ecranului si apasa pe butoane.

Bilele rosii ıncepura sa curga. Sanders n-avea nici o problema ın a le prinde,nici chiar cand numarul lor spori. Apoi jocul se ıntrerupse de la sine.

– Castigator la bile, Sanders.– Cred ca mi-am adus aminte, se lumina Thorn. Nava asta trebuie sa fie

a nebunilor de pe Litella. Am citit parca despre sistemul lor de protectie,sau sa fi fost doar o povestire SF ? Oricum, e o chestie veche, de mii de ani.Daca erau nevoiti sa abandoneze o nava ın stare buna, sau echipajul pierea, ınaccident sau de batranete, nava intra automat ıntr-un regim de conservare. Din

el o putea scoate oricine, dar doar dupa trecerea unui test de inteligenta; astaera ınca o dovada a imaginatiei nemarginite a litellienilor, care-si argumentauideea zicand ca nu doar oamenii trebuiau sa aiba acces la un mijloc de transportabandonat, ci orice fiinta inteligenta din spatiu. Doar pentru utilizarea armelorexista o parola stiuta doar de ei.

– Astea-s basme, zise Sanders. Doar jocul asta nu e pentru inteligenti.– Evident ca nu, dar poate e numai o introducere.– Apropo, ce IQ ai ?– Stii bine ca 140 e limita inferioara pentru orice membru al unei misiuni

de explorare.– Pai da, dar de exemplu eu am avut 141, si asta acum sapte ani, cand

ne-am ımbarcat.Thorn zambi ıncurcat:– Eu 143.– Ma asteptam la mai mult de la tine. . .Intre timp robotul se apropiase iar de ecran, pe care aparusera mai multe

cercuri — unele pline, altele goale — asezate cate patru pe o linie. Cinci liniide cercuri se aflau ın partea superioara a ecranului, alte patru ın cea inferioara.Robotul atinse cu un deget, pe rand, de sus ın jos, fiecare dintre cele cincilinii din partea superioara; cercurile ce le compuneau se luminau cu intensitatesporita pe masura ce erau atinse. Apoi robotul atinse una dintre cele patrulinii din partea inferioara si aceasta se muta sub cele cinci de sus.

– Ce dracu-i asta ?– Un test cu raspunsuri la alegere, cred, zise Thorn. Cele cinci linii de sus

formeaza o secventa, la care trebuie sa adaugi una dintre cele patru variante dejos. Da, e clar, pe fiecare linie sunt numere reprezentate binar; uite, e banal;secventa e 1, 2, 3, 4, 5, iar robotul a ales 6 de jos.

– Se poate; binar, zici ?– Uite, mai avem dreptul la un exemplu; 5, 4, 3, 2, 1. . .– Si raspunsul e zero. Geniali litellienii astia; nu vreau sa fiu carcotas, dar

chiar ne dau vreun premiu daca raspundem, sau doar felicitari ?Din nou robotul se dadu la o parte, invitandu-i sa aleaga ei.– 2, 4, 6, 8, 10, deci 12.– Asta-i de ıncalzire.– 2, 3, 5, 7, 11. . .– 13, adica numerele prime.Continuara, si Thorn observa ca la fiecare raspuns exact cercuri verzi pline

apareau ın dreapta ecranului. Din pacate, se poticnira la ultima ıncercare.– 3, 1, 4, 1, 5. . .– Pai, 1, nu ?

– Asa ar trebui, dar uite ca 1 nu-i pe lista variantelor de raspuns; avem 0,4, 6, 9. Ce-i asta ? Nu vad nici o logica.

– Sa punem la ıntamplare. La chestii de astea, daca nu te prinzi imediat,n-ai nici o sansa.

– Singura idee care-mi vine e ca π e 3 si 14. Dar care-s zecimalele urmatoarenu stiu.

– E cam cretina chestia; o fi π o constanta universala, dar de ce trebuie sa-istie toata lumea valoarea ın baza zece ?

Pana la urma alesera 6, ceea ce se dovedi incorect18.– Asta-i buna. . . Inseamna ca am pierdut ?Thorn nu stia ce sa zica.– Parc-am fi la scoala, macar acolo stiam dinainte baremul. Mai vreau o

sansa, striga Sanders.Robotul, cu miscari impasibile, le ıntoarse spatele si se ındrepta spre iesire.– Ne conduce pe ultimul drum. De fapt, nici nu stim ce-am pierdut. Ne

ıntoarcem sa vegetam pe ”Maria” si cu asta gata; putem sa spunem ca amvisat.

Dar robotul intra ıntr-o alta sala cu spaliere pe pereti si cateva aparate degimnastica; ın mod evident, sala de ıntretinere fizica. In mijloc se gasea ınsa oconstructie cu pereti translucizi de vreo doi metri ınaltime. Robotul le aratao deschidere ıntr-un perete, apoi ocoli constructia, pentru a le arata o alta; ınfine, completa turul pentru a reveni la prima deschidere; ın rest, peretii eraunetezi si continui. Robotul ramase cu o mana spre deschidere si cu alta ın sus,spre un soi de panou. Thorn se apropie si patrunse ın interiorul constructiei.

– E un soi de labirint, am impresia; da, e clar, asta e; sunt numai peretiaici, si din loc ın loc spatii.

– Dar acoperis nu pare sa aiba, te aud foarte bine.– N-are.Thorn aparu ınapoi.– Cred ca trebuie sa strabatem labirintul; aici e intrarea, iar iesirea pe

partea cealalta. Iar panoul, uite; s-a aprins o lumina; daca asta e timpul ? Arfi loc de cinci lumini, cam cinci minute adica. Am pornit.

Thorn intra la loc si continua sa vorbeasca ın timp ce silueta lui se vedeaprin pereti.

– Cum sa fac ? Exista parca un algoritm de trecut prin labirint. Stiu cami l-a povestit un calculatorist; o tii la stanga pana te ınfunzi, apoi te ıntorcisi tii ın continuare stanga. Si tot asa pana iesi.

– Dar ın felul asta pierzi o gramada de timp.

18Cititorule, nu te ıntreb care-i coeficientul tau de inteligenta; fie el cat de mic, din momentce citesti aceasta carte, sunt onorat. Dar nu ma pot opri sa ma ıntreb daca chiar stii care-scifrele lui π.

– Da, dar macar ai certitudinea ca nu repeti un traseu ınfundat.Sanders urmarea de afara miscarile lui Thorn, fara sa-si dea seama ınsa

de forma labirintului. Trecura doua minute si Thorn parea blocat undeva ınmijloc.

– E mult mai mare decat parea din afara; de fapt spatiile sunt groaznic destramte. Sanders, du-te la iesire si stai acolo, ca sa am un reper clar.

Se aprinse si a patra lumina; Thorn se apropiase destul de mult, dar, dupace trecu chiar prin fata iesirii, se ındeparta iarasi.

– Nu vad cum mai pot ajunge, zise el dezamagit; cred ca n-am parcurs nicijumatate.

– Mai sunt doar douazeci de secunde.– Stiu.Atunci Sanders avu revelatia.– Sari.– Ce ?– Ia-o pe sus; catara-te, ce dracu.Thorn se salta ın maini cu usurinta; bustul sau aparu deasupra labirintului,

apoi picioarele; ısi dadu drumul pe partea cealalta, si iesi imediat; cea de-acincea lumina nu se mai aprinse.

– O fi regulamentar ? se ıntreba Thorn.– Important e ca ai iesit la timp. E drept ca nu se aud uralele tribunei. Eu

zic ca e regulamentar; e o solutie profund umana sa o iei pe scurtatura atuncicand ea exista. Si-apoi Dedal, domnule istoric, Dedal si fiul sau Icar cum aufacut ? Au sters-o ın zbor din labirintul lor. . . Hai mai bine sa vedem ce zicemajordomul.

Robotul, impasibil ca si pana atunci, iesi din sala de sport.– Sper ca n-o sa avem de facut douasprezece munci, cum zice mitologia.Dar robotul o coti ınapoi spre sala comenzilor si urmandu-l ındeaproape,

Thorn si Sanders sarira ın sus de entuziasm; ecranele erau luminate, indica-toarele tresaltau si chiar se auzea un usor zumzet; totul arata trezirea la viatasi promitea o supunere completa. Cei doi ramasera nemiscati ın mijlocul salii,ın timp ce robotul se deplasa spre ecranul central.

– Thorn, e primul test de inteligenta pentru care am primit o rasplata.

∗

Dupa cinci zile, nava gasita, botezata ad-hoc ”Maria Litella” — desi nimicnu confirmase ipoteza provenientei sale litelliene — se ındrepta spre baza cuviteza maxima; desi net inferioara celei a ”Mariei”, ea ıi multumea pe deplin pe

Sanders si Thorn, care se vedeau astfel ıntarziati cu cativa ani, dar pe drumulcel bun.

Le fusese usor sa descopere comenzile principale, adusesera cele doua naveuna langa alta, apoi transportasera provizii de pe ”Maria”, precum si alteechipamente; si, evident, o copie a jurnalului de bord. Apoi parasira Maria,lasand un un ultim mesaj pe ecranul calculatorului de bord.

Stateau acum amandoi ın fata ecranului urias ınfatisand cerul ınstelat.– Stii ce-am facut adineaori ? ıntreba Thorn.– Ai tras chiulul ın sala de sport ın timp ce eu cautam cea mai buna magazie

pentru proviziile noastre.– Am facut harta labirintului, zise Thorn ignorand complet replica lui

Sanders. Nu era nici un drum ıntre intrare si iesire. Toate erau blocate. Asaca ıntr-adevar singura solutie era s-o iei pe deasupra.

– Vezi bine. Altfel n-avea nici un haz. De fapt nici n-a fost un test deinteligenta, ci unul de ındrazneala. Nodul gordian, oul lui Columb, dar ce-tispun eu. . . tu esti istoricul.

Sanders se ıntinse trosnindu-si oasele, apoi se lasa comod pe spate ın scaun.– Stele ! Stele ! Iubesc stelele, striga. Le ador.– Si eu, zise calm Thorn.

Partida de dublu mixt

Eram pacientul preferat al doctorului Johnson — n-am stiut niciodata dece. Ma luase ın grija dupa ıntamplarea nefericita cu doctorul (sa-i zic asa ?)Mills, care ımi adusese faima de oaie neagra a sectiei si, ceea ce a fost mairau, o recluziune de trei zile, plus portia de sedative, nu mai vorbesc de asta.Da, nici sa-mi amintesc macar. I-am fost recunoscator — doctorului John-son, se ıntelege. Cu Mills am rezolvat-o; cand intra ın salon, ma ıntorc cuspatele si raman nemiscat; el e curios sa vada cat rezist; o data a stat o orade vorba cu Joe, vecinul meu, chipurile despre depresia lui; aiurea, ma stu-dia; eu ınsa pot ramane mult timp nemiscat; e o tactica buna; Mills chiar apomenit de cameleon, un apropo straveziu; evident, nu se referea la capacitateaacestuia de a-si schimba culoarea (cat mi-ar placea. . . ), ci la nemiscarea lui ınasteptarea prazii; exemplul e prost, pentru ca prada sunt mai degraba eu; dar,cum spuneam, tactica e buna si-as putea-o urma si ın alte situatii, cand. . . Darsi asta-i un subiect delicat.

E clar ca nu-s un scriitor. Pe de-o parte as vrea sa va spun direct toatapovestea, de la cap la coada. Pe de alta, trebuie sa va pregatesc cumva — n-as dori sa fiu un personaj negativ ın propria-mi ”opera”. Evident, personajulprincipal e doctorul Johnson, dar, macar ın aceasta introducere, primul rol mil-as rezerva mie. Asa ca nu pot ıncepe cu ınceputul, si nici nu pot tranti dintr-odata povestea doctorului Johnson, pe care mi-a spus-o ıntr-o dupa-amiaza, peo banca, ın parc. De fapt povestea asta m-a decis sa scriu, ıntr-un fel.

Sa va vorbesc deci despre mine, cel de acum. Ati ghicit probabil ca maaflu ıntr-un ospiciu; sunt adica un nebun oficial — ca sa spun lucrurilor penume — desi nebunia nu va putea fi niciodata delimitata precis. Ca sa fac oparanteza, eu vad doua categorii: nebunia creatoare — sau constructiva — ıncare individul e tolerat ın societate pentru ca ıi aduce beneficii clare; cati artistin-au fost aproape nebuni ? cate genii ? dar ın care s-ar ıncadra si nebuni maimarunti, mergand pana la clasificatori, de exemplu, care ısi muncesc cele optore linistit, apoi ısi petrec timpul liber aranjandu-si colectia de timbre, cutii debere sau copii dupa antichitati. Apoi cealalta nebunie, cea inutila societatii,

81

sau daunatoare, ın care poti scapa o vreme, cum am scapat si eu, dar care teduce negresit direct la ospiciu; iar acolo, hazardul decide; daca ıncapi pe manadoctorului Mills — Dumnezeu cu mila.

Eram ın sectia de nepericulosi — cum se si cuvenea — pana la incidentul cuMills, si am ramas dupa aceea acolo; e posibil ca si doctorul Johnson sa fi avuto vorba de spus, desi nu stiu ın ce masura e ascultat de ceilalti. Sunt ınsa sigurca la primul pas gresit voi fi mutat; dar nu-i dau eu satisfactia asta lui Mills.Nu mai aman, va povestesc cum a fost cu Mills. Ca sa ma vindece, a ıncercat sama faca sa-mi fie rusine de mine ınsumi; noroc ca nu s-a ıntamplat la terapia degrup, pentru ca atunci poate ca l-as fi omorat si asta m-ar fi pierdut definitiv.M-a luat ın cabinetul lui si mi-a pus o caseta zicandu-mi: ”uite, ditamai omul,cum te poti purta; uita-te bine la tine”. Ma filmase ın timpul unei crize si acumma obliga sa ma uit. Ori eu stiu bine ce simt ın timpul crizei — acea intensacomprimare a spatiului din jurul meu care face aerul cleios ca o infinita panzade paianjen si care ımi ımpiedica miscarile aducandu-le la o lentoare disperanta;si, totodata, frica aceea profunda, teroarea de a fi prins ıntr-un univers ın caresunt singurul care nu poate misca, ın timp ce ceilalti zboara, zburda, zdrobesctoate barierele vitezei; senzatia de a nu avea scapare — eu o stiu foarte bine.Iar Mills nu ıntelege, nu poate ıntelege; fireste, el stie care-i boala mea si arputea-o oricand descrie cu lux de amanunte; ramane ınsa exterior ei si, chiardaca ar ajunge sa-mi rareasca crizele, nu ma va putea vindeca niciodata.

Asadar Mills mi-a aratat imaginile unei matahale imobilizate ın mijloculsalonului, tremurand, cu figura aproape inumana din cauza disperarii si careapoi se misca aproape insesizabil pentru ca ın zece minute sa parcurga cei doipasi pana la patul sau, sub care se vara cu greu ın alte zece minute. Stiamtoate astea, desi nu ma vazusem, se-ntelege; nu-mi pierd cu totul mintile ıntimpul crizelor, si de fapt asta e chinul cel mare; poate ca ar fi mai usor sa fiunebun suta la suta, veritabil, complet; n-as mai avea nici o grija, ın primul randgrija de a scapa de aici, care ma face sa simulez vesnic o bunastare perfecta.Ca sa iasa din ospiciu, un nebun trebuie sa arate mai sanatos decat un omnormal, asta-i tragedia. Pe scurt, l-am pocnit pe Mills — un singur pumn —si sangele i-a tasnit din nas ın timp ce lui nu-i venea sa creada; am chemato asistenta sa-l ıngrijeasca, mi-era scarba de el; a avut gentiletea, totusi, saopreasca caseta, ınainte de iesi eu. Sigur ca s-a lecuit de terapia asta josnica,la care un om inteligent nici nu s-ar fi gandit. Pana la urma mi-a facut binetoata ıntamplarea, mi-a adus ıncredere ın mine; pentru ca, de fapt, nu sunt ocarpa; nu ma manevreaza nimeni cum vrea. Am reactionat ca orice om normalcaruia i se spune ca e nebun; pentru ca — sa fie clar — ın afara crizelor suntun om perfect normal.

Sau aproape. Daca am zis mai sus de imaginea unei matahale, a fost doaro figura de stil care lasa vagi detaliile; adevarul e ca sunt mai degraba obez;

n-as vrea sa dau cifre, dar probabil ca sunt mai gras decat orice cunoscut aldumneavoastra. Fireste, mai am mult pana la vreun record si nici nu-mi propunsa ajung acolo. De fapt am ınceput chiar sa slabesc si cred ca o s-o tin tot asa;ideal ar fi sa ajung pe la vreo suta de kilograme. Istoria e simpla; am fostbulimic si doctorul Johnson m-a vindecat; asta a fost primul lucru de care s-aocupat cand m-a luat ın grija si cand m-a surprins mancand pe ascuns. Pentruca Mills, desigur, ıncerca sa ma vindece interzicandu-mi accesul la mancare;ori asta n-a tinut, pentru ca nu sunt un imbecil; m-am descurcat ıntotdeaunasa gasesc un supliment, doua. De aici a pornit ıncrederea mea netarmurita ındoctorul Johnson. Dar, cum stiti bine, slabitul merge ıntotdeauna mai greudecat ıngrasatul, altfel n-ar face atatia bani cei care vand retete de slabit; iardoctorul Johnson a avut finetea, dupa ce a constatat ca am scapat de beleauabulimiei, sa ma lase sa aleg eu tratamentul de slabire. Deocamdata merge dela sine, om vedea mai tarziu.

Nu din pricina bulimiei am ajuns eu la ospiciu, dupa cum e lesne de banuit;ba mai degraba pentru asta m-ar fi dat afara, daca s-ar fi putut, pentru cale faceam paguba ın provizii; si se stie bine ca ospiciile au bugetul strans. Ejenant sa vorbesti despre boala ta — desi devii mai impudic o data clasificatnebun oficial si bagat la balamuc. De bulimie nu mi-e rusine sa vorbesc pentruca — asa cum zice doctorul Johnson — psihologic sunt acum un individ cat sepoate de suplu, subtire, slab, iar valurile de grasime care ınca ma ınconjoara nusunt decat sechelele unei boli ınvinse. Ori despre victorii vorbesti ıntotdeaunacu fala, indiferent care au fost pierderile; numai Pyrrhus era un carcotas.

Boala mea. . . trebuie sa vorbesc despre asta. Daca n-as avea imaginatie,mi-as putea ınchipui ca nimeni nu va citi aceste foi, ori, daca le-ar citi, le-arcrede simplele elucubratii ale unui nebun. Dar scripta manent, si poti fi sigur cadaca nu le-ai rupt bucatele, foile tale vor fi citite — e o boala mondiala cititul;sau poate ma ınsel. Oricum, iata despre ce e vorba, foarte pe scurt. Mi-as dorisa va prezint un extras din dosarul meu scris de Mills, acest individ ordonat,meticulos, obiectiv; dar poate-i mai bine sa va scutesc de termeni medicali.

Am o boala relativ rara, ın special ın forma ei grava: fobia de a fi rapitde extraterestri. Mai precis, ma tem ca voi fi luat pentru a se face experienteasupra mea si adus ınapoi pe Pamant fara a-mi mai aminti nimic, dar purtanddesigur ın trup o sonda care transmite continuu informatii despre mine si, ceeace-i mai rau, ın subconstient imaginile detaliate ale ıntregii ıntamplari. Pentruca acum sunt calm si ma ındoiesc ca simpla povestire ımi va provoca o criza, osa va descriu ın ıntregime teama mea.

Totul se ıntampla asa. Sunt ıntr-un loc oarecum izolat: pe un drum necir-culat, pe o strada ıntunecoasa, pe terasa apartamentului meu sau chiar ıntr-unavion; de altfel, ıntr-un avion am avut prima criza — la toaleta; da, un avione o tinta la ındemana. Apoi vin extraterestrii; sunt invizibili, dar prezenta lor

poate fi simtita; ıncerc sa fug si constat ca e imposibil; miscarile mele suntaproape complet controlate de ei — m-au imobilizat. Nu ma ating, ın con-tinuare nu-i vad, dar o forta de neoprit ma poarta spre — si perceptiile melesunt deja neclare — probabil vehiculul lor, o constructie neteda si cu formerotunjite. Patrund ınauntru o data cu, si dus de ei, nemiscat. De-abia acumıncepe teroarea, pentru ca surpriza initiala a fost atat de mare ıncat am uitatde frica. O ıncapere cu lumina orbitoare si sunt deodata gol, fara sa-mi dauseama cum. Fapturile devin vizibile — dar imaginea lor difera de la criza lacriza; de obicei scunde, dar si imense, uneori hidoase, alteori aproape umane.Se apropie de mine si ma masoara, cu aparate minuscule pe care nu le percep;sau poate altfel ? Nu stiu; cert e ca stau gol ın fata lor si nu ma pot misca;si mi-e frica. Apoi ma introduc ıntr-un cilindru nu prea larg, se face beznasi timpul se scurge fara ca aparent nimic sa se ıntample, iar ei cu sigurantaımi studiaza maruntaiele. Si brusc ımi pierd cunostinta; o anestezie generalaprobabil, ın timpul careia sunt marcat si mi se introduce ın corp un dispozitivdupa care voi fi urmarit mai tarziu. Ma trezesc si urmeaza drumul ınapoi, totatat de lent si de imaterial. Apoi totul se rupe si ma aflu din nou ın masina measau pe terasa apartamentului meu, ca si cum nimic nu s-ar fi ıntamplat. Si defapt eu, cel din imaginatia mea, raman complet ın afara acestei ıntamplari, ıntimp ce eu cel real port ın mine stigmatul ıntalnirii imaginare cu extraterestrii.

Doctorul Mills n-a ınteles niciodata cum un bolnav care-si descrie atat debine crizele mai poate ramane ınca subjugat lor. Ei bine, iata ca se poate. Esteclar ca extraterestrii exista si sunt mai dezvoltati ca noi — cel putin cei care neviziteaza. E iarasi clar ca fac cu noi exact ce facem noi cu animalele pentru ale studia obiceiurile; le filmam zi si noapte ın habitatul lor ıncercand sa trecemcat mai neobservati; iar din cand ın cand le prindem si le agatam de gat ozgarda cu un emitator radio care ne ajuta sa le ınregistram traseele. Si atuncicum sa nu-ti fie frica ? Eu sunt probabil ıntre cei ultrasensibili, pentru carefrica se transforma ın teroare. Mi s-a argumentat (Mills. . . ) ca probabilitateasa fiu ales tocmai eu dintre miliardele de pamanteni este infima. E adevarat,dar nu e nula si asta-i suficient. Parca cei din California care sufera de fobiacutremurelor si — daca n-au banii si curajul sa se mute ın New Mexico, depilda — tremura continuu ın asteptarea lui ”the big one”, nu stiu foarte bineca la un cutremur nu mor decat cateva sute sau cel mult mii de persoane si cadeci sansa sa fie chiar ei aceia e mica ? Parca claustrofobii nu stiu prea bine caa ramane blocat ıntr-un lift nu e un eveniment deloc periculos de obicei si ca,mai devreme sau mai tarziu, vor fi scosi de acolo fara probleme ? (Apropo, celoc sigur un lift. . . )

Asa ca argumentul probabilistic, desi corect matematic, nu tine, din pacate.De fapt, nu vad ce argument ar putea sa tina, atata vreme cat am decis caexista extraterestri; iar parerea asta nu mi-o va schimba nimeni. Ma pot deci

considera ıntr-o fundatura — nici o cale rationala de vindecare nu pare sase-arate. Desi. . . doctorul Johnson, cu povestirea sa, mi-a dat unele sperante.Desi uneori ezit sa-l cred, pentru ca n-am eliminat complet banuiala ca n-a fosto inventie destinata special mie. Pana la urma o sa va povestesc si asta — vetidecide singuri; dar pentru voi, nu pentru mine.

Mai dragut a fost cum m-a scos doctorul Johnson din bulimie, pentru caaici metoda rationala a functionat perfect. Din pacate, dar asta nu-i o surprizapentru mine, pe Mills nu l-a dus capul la asa ceva. Doctorul Johnson mi-a ziscam asa:

– Dragul meu, e foarte simplu si sunt convins ca o sa fii de acord cu mine,pentru ca esti cel mai inteligent dintre pacientii mei. Tu mananci atat de multpentru ca subconstientul tau ıti cere sa te ıngrasi. De ce ? Pai, eu vad douamotive. Intai si-ntai pentru ca, probabil fara sa-ti dai seama, esti convins caextraterestrii aleg pentru experientele lor oameni aproape de medie; ti-e clar,de exemplu, ca nu vor lua un ciung, un chior sau orice alt handicapat fizic; casa te ındepartezi de medie — si pentru ca evident nu-ti poti taia vreo manasau un picior — ai decis sa te ıngrasi; de ce ar studia extraterestrii un obez ?Al doilea motiv e mai copilaresc ceva; ıti ınchipui ca un grasan e mai greu detransportat: cantareste mai mult si ocupa si un volum mai mare; iar naveleextraterestrilor, ca orice vehicule spatiale, nu ısi permit luxul spatiilor mari.

– E verosimil, i-am spus eu, dar nu vad unde poate duce explicatia asta.Mi se pare ca tocmai agraveaza situatia, n-o simplifica.

– Ba o simplifica. Daca extraterestrii au venit pana aici — si sunt de acordcu tine ca au venit — atunci ei nu se vor multumi cu doar cateva experiente,ci vor ıncerca un studiu exhaustiv, pentru a nu mai bate drumul ınca o datapentru informatii suplimentare. Ori, din doua una; ori ın America sunt destuiobezi si atunci examinarea lor e absolut necesara, ori nu sunt destui (ceea cema ındoiesc) si atunci constituie o curiozitate demna si ea de interes. Asadarpremiza ta e cu totul eronata. Cat despre dificultatea transportului de pePamant pe nava sau laboratorul lor mobil, sa nu mai vorbim; cine e ın stare saproduca atata energie ıncat sa calatoreasca ın alt sistem solar n-o sa se ıncurcecu 150 de kilograme de specimen uman.

Si iata ca v-am spus si greutatea mea; eram sigur ca n-o sa pot ascundemare lucru; o data ce te-ai pornit pe scris trebuie sa te astepti la asta. Dar,cum spuneam, de atunci am mai slabit. Explicatia doctorului Johnson m-aconvins, deci. Desi, gandindu-ma mai bine, m-am hotarat sa nu cobor sub osuta de kilograme; e buna totusi o mica deviatie de la medie.

Doctorul Johnson — o sa-i zic Sam de-acum ınainte, pentru ca nu va maifi vorba despre boala mea — e un batranel subtire si destul de repezit, cu omustata cenusie sub nasul urias, si cu ochii apropiati; tipul dolicocefal, dacava intereseaza. Desi pare inabordabil, dupa tonul cu care-si ıncepe discutiile,

descoperi repede exact contrariul — un pasionat al dialogului; si, probabil, celmai destept om pe care l-am ıntalnit vreodata; Sam ıntelege totul imediat, siıntelege cu toata fiinta lui, nu doar cu mintea.

N-as vrea sa-i fac aici apologia, desi mi-a schimbat viata cum nimeni altcineva.Sau, macar, mi-a dat speranta ca voi iesi de-aici, ın pofida si chiar ın ciuda doc-torului Mills.

Mai bine ınsa sa va spun povestea lui Sam, asa cum mi-a spus-o el, ıntr-odupa-amiaza, pe o banca, ın parc. Sau, si mai bine, o voi spune-o asa cumam vazut-o eu, mai detasat. Nu sunt un scriitor; dar acum, fiind vorba desprealtii, o sa ma tin ferm de firul epic; adica o sa respect cronologia, ce mai, caıntr-o carte de istorie.

∗

S-a ıntamplat acum mai bine de treizeci de ani, putina vreme dupa ce Samıncepuse lucrul la un ospiciu dintr-un stat central, n-are rost sa va spun unde.Era un tanar hotarat sa faca cariera, nu sa ramana izolat ıntre acei nebuniın majoritate furiosi si incurabili; dar, ma rog, trebuia sa treaca si prin asta.Se casatorise de cativa ani cu Mary, fiinta absolut aeriana, superficiala, bachiar frivola, de care totusi n-a divortat nici pana azi; nu se pot ınchipui doioameni mai deosebiti. Isi facusera repede prieteni printre putinii intelectualiai tinutului si de multe ori umblau de colo-colo cu masina, ramanand chiar sadoarma la gazdele veselelor petreceri pe care le organizau. O viata idilica, s-arzice, cu munca pe branci si distractie pe masura; de fapt asa-s mai toti tinerii,daca viata nu le sta ımpotriva (ca mie, de exemplu; dar am promis sa nu maivorbesc despre mine. . . )

Pana cand, ıntr-o seara, s-a petrecut acel eveniment memorabil a caruipovestire am tot amanat-o, cu voluptate, pentru a prelungi placerea. Sam siMary se ıntorceau de la niste amici pe un drum laturalnic, rar circulat si rauıntretinut, care-l obliga pe Sam sa conduca usurel; cu atat mai mult cu cat Mary— care bause cateva pahare bune — adormise, si nu voia s-o trezeasca. Samnu bea aproape niciodata; zicea ca alcoolul ıl face sa doarma si ca nimic nu-imai rau decat sa pierzi vremea dormind. N-aveau mult de mers, o jumatate deora, poate mai mult; se ıntunecase si era cald, acea caldura placuta a noptilorde vara. Farurile luminau departe pe drumul pustiu, iar Sam se gandea laprogramul zilei urmatoare.

Deodata, motorul icni de cateva ori, apoi se opri si, ın acelasi timp, sestinsera farurile. In prima clipa Sam crezu ca a ramas fara benzina; la rece,rememorand evenimentele, a tras concluzia ca ıntreaga parte electrica s-a opritbrusc din functionare. Atunci ınsa nu avu prea mult ragaz de gandire; ın

timp ce cobora ınjurand din masina, iar Mary se trezea dezorientata, Sam avucertitudinea prezentei cuiva ın preajma. Striga:

– Hei ! Ce-s glumele astea ?Apoi se repezi ın masina sa-si ia pistolul. Nu mai apuca, pentru ca ısi dadu

brusc seama ca nu se mai poate misca, de parca ar fi fost prins ıntr-un corseturias, sau, ca sa gasesc un termen de comparatie mai aproape de noi, ıntr-ouriasa camasa de forta. Cum era ıncremenit cu fata spre portiera, observa caMary, ınca buimaca, se da jos din masina si se ındreapta spre un palc de copaciaflat la vreo treizeci de metri de drum. Mergea ca o somnambula, cu pasi lenti,dreapta, privind probabil ınainte — fiind ın spatele ei Sam n-avea cum sa-si deaseama. Neputand patrunde ın masina, Sam ıncerca sa o ocoleasca prin fata,pentru a o urma pe Mary; pe moment nu i se paru ciudat ca nimic nu-l oprea;apoi constata ca merge pe un traseu stabilit de acele forte obscure, care ın modsigur o dirijau si pe Mary; mergea parca pe un culoar ıngust, cu pereti aparentmoi, ın care nu putea patrunde decat cativa centimetri. ”Era straniu — ziceaSam — mergeam repede, aproape alergam, dar atunci cand voiam sa schimbdirectia, un umar se oprea ın acel perete invizibil, ın timp ce celalalt ınaintamai departe.” Sam ajunse astfel ın dreptul lui Mary, mergand paralel cu easi neputand s-o atinga; se deplasa acum cu pasi laterali, privind-o permanentpe Mary, care-si continua miscarea lenta si sigura; dupa privirea fixa si fataimobila, era evident ca nu-i constienta. ”Parca jucam ıntr-un film mut.”

Totul se petrecuse cu atata repeziciune si ın plus era atat de neverosimil,ıncat Sam se gasea ınca ıntr-o stare de perplexitate. Frica i se facu de-abiadupa ce intra printre copaci si, privind ınainte, vazu o imensa constructieıntunecoasa, ın care se deschidea o trapa luminata difuz. O data cu fricaactiona si instinctul de conservare; lasand-o pe Mary sa-si continue drumul,ıncerca sa fuga ınapoi; dar ın spate se gasea acelasi perete vascos. Disperat,Sam ramase nemiscat si i se paru ca trece o vesnicie pana cand Mary disparuprin trapa. O vreme — nu-si dadu seama cat — nu se ıntampla nimic.

Apoi aparura acele fapturi maruntele a caror imagine se ıntipari pentrutotdeauna ın memoria lui Sam — si despre care, totusi, nu vru niciodata sadea prea multe detalii. Sau, cel putin, asa mi-a zis mie. Cert e ca erau umanoizi:aveau cap, maini si picioare, ochi si urechi mari, si fata de culoarea fildesului.Din spatele lor aparu un soi de masinarie mobila, mai ınalta de un stat de om,care se deplasa tacut spre Sam, se apropie de el prin spate, ıl ridica delicat peo mica platforma si se ınapoie de unde plecase.

”Ca un bustean pe un motostivuitor — asa ma simteam — doar ca stateamın picioare. Acum nu mai puteam sa misc deloc. Cred ca o musca ıntr-o panzade paianjen are aceleasi senzatii, daca o musca o avea senzatii; se poate miscadoar infinitezimal, o data cu panza; o usoara vibrare. . . ; si totul se petrece ıntacere; iar paianjenul se apropie fara graba.

Am patruns prin trapa, apoi am parcurs niste culoare ınguste, luminatetoate egal, difuz. Drumul acela tacut si lent mi-a redat calmul; mi-am dat maiapoi seama ca meseria de medic mi-a fost de mare ajutor, fiindca ea obliga lao liniste interioara deplina, singura care permite reactii rapide si precise; sigurca, ın relatia cu pacientul, tu esti ın pozitie dominanta si asta face lucrurilemai usoare.”

(Imi cer scuze, m-am lasat furat de povestire si am intrat cu totul ın pieleadoctorului Johnson. Ma ıntorc la persoana a treia. Noroc ca mi-am dat seama,altfel as fi tinut-o asa pana la sfarsit.)

Sam se pomeni ıntr-o camera mare. Langa unul din pereti de afla un fel detablie lata si joasa, pe care Mary zacea ıntinsa; deasupra, tot soiul de aparateciudate. Masinaria aceea mobila, un robot desigur, ıl depuse si pe Sam petablie, cu fata ın sus; asa putu studia mai bine aparatele si aprecie, desi nu maivazuse nimic asemanator, ca le poate ıncadra ın categoria celor medicale.

In sfarsit, ıntelese ce se petrecuse: niste fiinte deosebit de puternice, desigurextraterestre, ıi capturasera pe el si pe Mary pentru a face experiente asupralor si, desigur, pentru a-i duce ca specimene de viata pamanteana pe planetalor ındepartata. Adica, erau pierduti, simplu si irevocabil. Sam simti cumspinarea i se turteste de tablie si asta ıi confirma deplin ipoteza; se aflau ıntr-onava spatiala care tocmai decolase.

Din fericire, spre deosebire de frica, deznadejdea cere timp pentru a punestapanire pe un om. Sam, caruia frica ıi trecuse ın mare masura, deocamdata,era mai degraba indignat; cum, adica, sa i se faca tocmai lui una ca asta ?era intolerabil. Ori, indignarea are meritul de a mobiliza resursele — Sam eraacum gata de lupta, gata sa piara glorios, nu sa fie jucaria neputincioasa a unorfiinte malefice.

(As adauga acum ca Sam avea marele avantaj de a nu se fi gandit ınainteniciodata la acest gen de ıntamplare. Inocenta este de multe ori generatoarede forta, chiar daca ridicola cateodata. Eu, de exemplu, as fi stiut bine caextraterestrii nu-s deloc malefici, ci doar niste cercetatori curiosi, patrunsimai degraba de simpatie pentru acesti oameni neajutorati. Fireste, asta n-ar ımpiedica sa fiu ıngrozit de ei; dar ın nici un caz n-as fi indignat.)

Fapturile maruntele — erau doua, am uitat sa spun — aparura din nousi, surprinzator, camera se umplu de o muzica cat se poate de pamanteana —Bach, credea Sam, care nu se pricepea catusi de putin la asa ceva. Apoi, si maisi, unul dintre maruntei ıncepu sa vorbeasca, cu o voce usor metalica; dupa vreodouazeci de ani, Sam avea sa asculte voci sintetizate si trai revelatia asemanariicu ceea ce auzise ın nava spatiala. Altfel, engleza era foarte corecta. Nimic nuse misca pe figura fiintei despre care Sam presupunea ca vorbeste si pe care,de altfel, o vedea cu greutate, undeva ın dreptul picioarelor sale. Maruntelulzicea cam asa:

– Omule, priveste ın sus si fii linistit. Nimic rau nu se va ıntampla; relaxeaza-te; a fost o zi lunga, esti obosit si simti cum somnul te cuprinde. Lasa mainilemoi, inspira adanc, tine aerul, expira lent. Fiecare celula a ta doreste odihna.Dormi.

Si altele tot asa. Sam ıntelese imediat ca fiinta voia sa-l hipnotizeze, pentruca ısi aduse aminte brusc de lecturile despre hipnoza din universitate. Apoi pri-cepu si mai mult — Mary fusese complet subjugata de vointa extraterestrilor,ın timp ce el, desi sub actiunea acelei forte brutale care-i limita miscarile, aveaınca psihicul liber; scapa asadar actiunii lor, macar partial — asta era dejao victorie. Dar daca forta care-l ınlantuise nu era decat o imagine indusa ıncreierul lui ? pentru ca, ın fond, ce putere invizibila ar fi fost ın stare sa-lblocheze ın asa masura ?

”Pot sa ma misc”, se gandi el. ”Nimic nu ma ımpiedica sa ridic aceastamana a mea.” Apoi constata cu surpriza ca poate ridica mana dreapta fara nicicea mai mica opreliste. Dupa cativa centimetri, ınsa, se opri, pentru a nu-i lasape extraterestri sa ınteleaga ca se detasase de puterea lor.

Ce era de facut acum ? Una dintre fiinte ısi recita ın continuare litaniainutila, cealalta era pare-se ın dreptul lui Mary, asteptand probabil sa ınceapaceea ce era planificat dupa ce Sam adormea; adica experientele, ce mai. Samse gandi o clipa ca, asa mici cum erau, extraterestrii ar fi constituit o pradausoara, mai ales ca-i lua prin surprindere; dar nu putea sti cati mai erau penava si ce arme aveau; si, bun, presupunand ca-i dadea gata pe toti, ce-ar fifacut ın continuare ? Cum sa piloteze nava, cand si pentru cel mai simplu avionıti trebuie ore multe de zbor si un instructor bun ? Cat timp i-ar lua ıncercarilede a o manevra ? Nu, era mult mai probabil ca ar fi ramas vesnic prizonier alnavei. Ca sa nu mai vorbim de provizii. . . oare cu ce se hraneau extraterestrii ?Oare cu se gandeau sa-i hraneasca pe el si pe Mary ?

Nu, nu asta era calea ? Trebuia o metoda mai subtila. Sau era poatemai bine sa-i lase sa-si faca experientele, sperand ca apoi ıi vor duce ınapoi pePamant, teferi si nevatamati. De ce nu ? In fond nu-i chiar asa de simplu sa tiiniste vietati ın captivitate; primii negri adusi de corabiile europenilor au muritpe capete, de boli noi pentru ei, de frig sau pur si simplu de disperare. Da, dareuropenii n-au stiut de la ınceput toate astea; de-abia apoi si-au perfectionatmetodele. Dar daca extraterestrii aveau de gand pur si simplu sa-i disece ? iarapoi sa-i conserve ın alcool sau sa-i congeleze ?

Trebuia totusi facut ceva; pasivitatea nu era nici ea solutia. Toate gandurileacestea nu-i luara lui Sam decat cateva secunde — mintea ıi mergea repede si sesimtea mai lucid ca niciodata. Apoi avu brusc inspiratia, revelatia, iluminarea— clipa de gratie a certitudinii posesiei adevarului, deci a solutiei scaparii. Cucea mai linistita si profunda voce, Sam zise:

– Extraterestri, nu aveti nici o putere asupra mea. Am sa ma ridic, iar voi

veti ramane pe locurile voastre si ma veti lasa sa vorbesc. Nimic rau nu se vaıntampla.

Sam se ridica lent si demn, asezandu-se dintr-o singura miscare pe picioareleıncrucisate sub el pe tablie, turceste. Vocea metalica a fapturii se opri, apoi,cu acelasi ton, relua cuvintele pe care le repetase deja de cateva ori. Sam avuo clipa de ındoiala: ”dar daca nu ma ınteleg ? daca au doar un dispozitivvorbitor, pe care ıl manevreaza fara a pricepe ın vreun fel sunetele emise ?”Acum ınsa nu mai putea da ınapoi; trebuia sa termine ce ıncepuse:

– Stiu ca ma ıntelegeti si va repet ca nu aveti nici o putere asupra mea.Sunt o fiinta superioara si forta mintii mele este de nebiruit; nimeni n-a patrunsvreodata ın intimitatea celui mai mic gand al meu. (Aici Sam ısi zise ca ebine sa nu foloseasca cuvinte prea sofisticate — un limbaj simplu era cel maieficient; forta e asociata ıntotdeauna simplitatii, desi nu stie nimeni sa explicede ce.) Nimeni nu mi-a poruncit vreodata. Daca sunteti fiinte rationale si nuniste roboti, veti ıntelege ca nu ma puteti supune. In primul rand, ıncetati savorbiti, pentru ca e inutil. Vocea mea acopera vocea voastra. Tacere, am spus.

Si, ıntr-adevar, se facu tacere; doar muzica (Bach ?) curgea egala maideparte. ”E curios ca nu simteam nici o satisfactie; mi se parea pur si simplunormal sa ma asculte; probabil ca de aia ma si ascultau.”

– E bine. Din clipa asta veti face totul exact dupa cum va voi spune eu. Vetilasa gandurile voastre sa le urmeze pe ale mele, veti porunci vointei voastre sa sesupuna vointei mele, veti subjuga miscarile corpurilor voastre comenzilor mele.Nu va fie teama. Sunteti captivi unei puteri coplesitoare, care ınsa va dorestebinele si al carei scop este armonia universala. Lasati-va condusi, deveniti unacu mine si ımpreuna vom ınainta spre lumina. Sa ıncepem lucrarea noastra.Voi ridica ıncet bratele deasupra capului, iar voi veti face ıntocmai.

”I-am vazut cum ısi ridica membrele mititele si n-am fost multumit; nu erao proba hotaratoare a obedientei lor; putea fi simpla imitatie.”

– Lasati bratele jos si apropiati-va unul de celalalt. Acum veti primi fiecareun nume, pentru a va deosebi. Pe tine te voi chema A, iar pe tine te voichema B. A, apropie-te; priveste-ma si cunoaste puterea mea. Iti poruncesc cadin aceasta clipa sa ıncetezi orice actiune asupra fiintei pamantene care se aflaıntinsa langa mine si al carei nume e Mary. Acum tu B, ınainteaza; si tu o veilasa ın pace pe Mary.

”Cu toate astea nimic nu se ıntampla; Mary continua sa zaca ıntinsa; sevedea totusi ca respira; puteam fi multumit si cu asta. Problema grea eraiesirea din nava; am adoptat calea cea mai dreapta.”

– Continuati sa ma ascultati si totul va fi bine. Cel dintre voi care estecomandantul sa ridice o mana.

”Nici o mana nu se ridica; ınsemna ca altcineva era seful.”– Cate fiinte ca voi se afla pe aceasta nava ?

”Nici un raspuns; poate ca, asa cum banuisem, nu aveau decat niste textepe care le recitau si nu erau capabili de o vorbire cu adevarat autonoma. Sauıi hipnotizasem atat de puternic ıncat nu mai erau ın stare decat de gesturielementare ? In acest ultim caz planul meu de scapare se putea duce de rapa.”

– A si B, ascultati-ma cu mare atentie. Daca se mai afla o fiinta asemenivoua pe aceasta nava, ridicati bratele.

”Bratele lor ramasera jos — ce fericire, daca asta era raspunsul exact; sitotusi, cine era seful ? dar daca extraterestrii mei ıntepenisera pur si simplu ?

– E bine. Sunt multumit de voi. Vocea mea patrunde ın tainitele creierelorvoastre si este ascultata. Va ıntreb acum: cel dintre voi care stie sa pilotezeaceasta nava sa ridice bratele.

”Nici o miscare. Nu era posibil asa ceva.”– A si B, ridicati bratele.”Le ridicara imediat. Ce naiba se ıntampla ? Dupa o clipa de perplexitate

mi-am zis sa fiu calm. Sa recapitulez. Deci, erau doar doi pe nava, dar niciunul nu era seful si nici unul nu stia sa piloteze. Sa zicem ca nu exista unsef; de altfel asta era mai putin interesant. Dar cineva trebuia sa piloteze.Cand nava decolase, A si B nu erau ın aceasta ıncapere; deci, probabil ca eiordonasera decolarea, cel putin. Da, aici era cheia; ei ordonasera doar; nu stiausa piloteze, de asta se ocupa vreun robot sau cine stie ce alta masinarie dibace.Ce bine-i sa fii calm. Cat timp facusem rationamentul, ıi neglijasem completpe extraterestri. Am constatat cu surpriza ca lasasera bratele jos; ba chiar Bıncepuse sa se deplaseze ınapoi; nu era de gluma; nu trebuia sa le las nici oclipa de respiro.”

– Lasati-va gandurile sa vina spre mine. Vointa voastra nu exista — eaeste doar o farama a vointei supreme care graieste prin mine. (”Mai simplu, cedracu’.”) Ramaneti nemiscati si bucurati-va de pacea acestor clipe.

”Ce era de facut ? Simplu, sa mergem ımpreuna — pentru ca devenise clarca nu-i pot lasa singuri nici un moment — ın locul de unde se putea dirijanava.”

– A si B, vointa mea este ca aceasta nava sa se ıntoarca pe Pamant, exactın locul de unde a plecat. A, poti ordona ıntoarcerea navei pe Pamant ?

”Uitasem sa-i spun sa ridice bratele ın chip de raspuns afirmativ; ma pregateamsa reformulez ıntrebarea cand, spre uimirea mea, A raspunse cu vocea lui met-alica:”

– Da.– E bine. Atunci vom face asa cum va voi spune. A, te vei ındrepta spre

sala din care poti dirija nava; te vei misca lent si nu vei face nici un gest deprisos. B, tu ıl vei urma pe A la o distanta de un brat. Eu va voi urma, ınimediata apropiere; ma veti auzi permanent si veti asculta toate ordinele mele.Ati ınteles ?

– Da, raspunsera A si B ıntr-un glas.– Atunci sa facem precum am spus.”Nici o miscare; probabil ca totusi fusese un ordin prea lung. Dar nu, doar

extraterestrii nu erau niste tampiti; se dovedise ca ıntelegeau toate cuvintele.Altceva trebuia sa fie; si totusi. . . ”

– A, mergi ın directia salii din care se comanda nava.”Nici o miscare, evident. Sa rationam; sa presupunem ca A interpreteaza

ad literam ordinul meu, adica vrea sa mearga exact ın directia respectiva, darnu poate ın nici un chip sa se apropie de sala; care e atunci directia ? Mi-aplacut ıntotdeauna geometria. . . ıntre noi fie vorba. Raspunsul e simplu: ın sussau ın jos.”

– A, sala de comanda e ın sus ?– Nu.– A, sala de comanda e ın jos ?– Nu.”La naiba, asta-i mai tare ca oul lui Columb. Inseamna ca. . . ”– A, poti comanda nava de aici ?– Da.”Evident, dobitocule. Era atat de banal.”– A, comanda ıntoarcerea navei pe Pamant, exact ın locul de unde am

decolat ! Atunci cand vom fi ajuns, vei ridica bratele.”Si a urmat un timp — nu-mi dau seama cat, pentru ca vorbeam continuu

pentru a-i tine ocupati pe ce doi extraterestri — ın care nava nu paru sa-sischimbe ın vreun fel directia. Mary nu dadea nici un semn de trezire. Iar Asi B stateau nemiscati, ın continuare sub puterea mea; am profitat de acestragaz pentru a-i studia mai bine; i-am pus sa se ıntoarca cu spatele si lateral;dar, recunosc, mi-a fost teama sa ma apropii de ei. N-am dat nimanui detaliidespre ınfatisarea lor; am scris ınsa, si dupa moartea mea totul va fi dat ınvileag; atunci n-o sa-mi mai pese ce crede lumea. Si tot ın timpul asta mi-avenit ideea cea mare. Daca tot ıi puteam manevra cum voiam pe extraterestri,de ce nu i-as fi luat si pe ei pe Pamant, pentru a le face o examinare completa,ıntr-un laborator serios; sigur ca m-am gandit si la banii si faima ce mi-ar firevenit pe drept, dar mai ales mi s-a parut echitabil sa le platesc cu aceeasimoneda. Am neglijat ınsa complet posibilele consecinte funeste ale unei astfelde actiuni; daca ceilalti extraterestri — ca doar nu erau numai doi, ci o ıntreagacivilizatie — trimiteau o expeditie de represalii ? daca eram singurul om careputea sa-i hipnotizeze ? dupa ce-as fi adormit, cine ar fi putut sa-i stapaneasca ?caci fortele lor ımi ramaneau, chiar si acum, necunoscute.

Dar atunci ımi concentram toata energia pentru a-i stapani pe A si B; nuvoiam sa vorbesc fara a constientiza fiecare cuvant; pentru ca poate nu cuvintelesau intonatia lor, ci chiar ınsasi forta gandurilor mele era cea care-i hipnotiza.

A trecut un timp si am simtit cum trupul ımi este iarasi apasat de tablie,ceea ce putea ınsemna ca nava frana pentru aterizare. Apoi, fara cel mai micsoc, apasarea scazu treptat. Il fixam pe A si cred ca am trait cea mai marebucurie din viata cand l-am vazut ridicand bratele. Ajunsesem. O singuraclipa am avut o groaznica ındoiala; daca extraterestrii se jucasera cu mine capisica cu soarecele ? daca studiau speranta la om ? prea mersese usor sedintamea de hipnoza; daca acum vor rade ın barba, macar ca n-aveau, si ma voradormi pentru vecie ? Chiar sa fi scapat ?

I-am privit pe A si B, cu figurile lor absolut inexpresive, si am ınceput sadau ordinele pentru iesire. Mai ramanea problema lui Mary; n-as fi vrut s-ocar eu pana afara — nu eram nici atunci prea vanjos — pentru ca ma gandeamca oboseala fizica ma poate face neatent. Cum extraterestrii erau prea mici,m-am gandit evident la acel robot care ma adusese pe mine. Era oare ınteleptsa-l introduc si pe el ın scena ? daca robotul era programat sa-i apere pe A siB ın cazul ın care-i vedea amenintati, chiar si ın felul subtil ın care o faceameu ?

Si totusi am riscat — ca la carti, cand esti ıntr-o zi buna ıti iese orice; siuite-asa, am organizat o procesiune; ıntai robotul, ducand-o pe Mary pe micalui platforma; apoi A si B, unul langa altul, ca sa nu lungim prea mult cardul;ın fine eu, vorbind permanent; eram ca-ntr-un cadril, cu muzica aia straveche.Pe drum m-am uitat oarecum mai atent la peretii culoarelor; erau netezi, casi cum nici o deschizatura n-ar fi fost posibila; ca un decor, o butaforie. Saladin care plecasem era singura pe tot drumul acela ıntortocheat. Am ajuns lapoarta de iesire — nu-mi mai venea acum sa-i zic trapa; i-am poruncit lui B— pentru variatie — s-o deschida si aerul cald patrunse ınauntru. Afara eraıntuneric deplin. Pasind pe iarba, un brusc sentiment de camaraderie fata demicii A si B mi-a umplut sufletul. Fara nici o legatura cu asta, abia atunci amrealizat ca respira aerul nostru fara dificultate, deci sunt fiziologic asemanatorinoua, pana la urma. Dar, fireste, puteau sa nu respire deloc.

I-am poruncit lui A sa ordone robotului s-o lase pe Mary jos, apoi sa seıntoarca ın nava; mi s-a parut riscant sa tarasc ditamai masinaria dupa mine.A si B mi-ajungeau. Robotul n-a fost deloc delicat cand a pus-o pe Marype iarba, deasa din fericire; cu toata zgaltaitura, Mary ramase ın letargie.Incercam sa ma orientez ın teren, dar palcul de copaci de unde extraterestriine ınsfacasera nu se arata. Am lasat-o pe Mary acolo — noaptea era atat decalda ıncat nu risca o pneumonie — si am dat ocol, ımpreuna cu A si B, naveilor spatiale; perfect rotunda, nava, dar nu chiar asa imensa cum mi se paruseinitial. N-am vazut nimic, nici copaci, nici drumul, cu atat mai putin masina;ın fond se putea s-o fi si furat cineva, cum zacea cu cheile ın contact — atatadoar ca ın anii aceia nu se fura nici o masina ın statele centrale.

Incotro s-o luam ? Unde ne adusese nepriceputul de A ? Puteam fi la mama

naibii, la zeci, sute de mile de masina; sa nu mai vorbim de oraselul nostru.Era o singura solutie: sa alegem o directie si sa ne tinem de ea. M-am hotaratsa n-o las pe Mary acolo, ci s-o duc cat oi putea ın spinare, eventual sa gasescun loc sigur pentru ea; ın fond, cine stie ce animale bantuiau campia aceeapustie ?

Atunci s-a produs tragedia. Am ridicat-o pe Mary si am adus-o ın bratelemele, cu gandul s-o urc pe un umar. Simtind trupul ei moale lipit de al meu, amstrans-o mai tare — si din duiosie, si din reflex. Ea a scos un strigat nesfarsit,s-a smuls de langa mine si a luat-o la goana ındepartandu-se de nava. Imediat,A si B au ınceput un soi de pas alergator ridicol spre trapa luminata difuz.Le-am strigat:”

– A si B, ramaneti la locurile voastre. Nu va fie teama. Nimeni nu va vrearaul.

”Dar ei, nimic. As fi putut lesne sa-i prind, dar nu mi s-a parut o ideefericita. Ba chiar, ın timp ce-i conjuram pe ei sa n-aiba frica, ma simteam eupatruns de ea. Daca trimiteau robotul dupa mine ? Daca spatiul se strangea iarın jurul meu, imobilizandu-se, si toata povestea o lua de la ınceput ? Situatiascapase complet de sub control.

Ce era sa fac ? Fuga-i sanatoasa, se zice. Am luat-o pe urmele lui Mary,care alerga cum n-o vazusem niciodata, tipand la rastimpuri. Era ıntr-o crizaevidenta de isterie. Am prins-o dupa o cursa lunga; din fericire, frica ımi dadeasi mie puteri neobisnuite. Am culcat-o la pamant si i-am tras o pereche bunade palme. Mary capata imediat o privire umana si ma ıntreba candid:”

– Ce facem aici ?”La cateva zeci de pasi am gasit drumul, din care, la jumatate de mila, se

vedeau doua puncte luminoase, farurile unei masini. Ele ınsa nu se apropiau;niste ındragostiti, am banuit ın prima clipa, desi aceia se camufleaza daca au degand sa faca o halta amoroasa. Am pornit ıntr-acolo si ne-am regasit masina.Lasasem contactul pus; probabil ca plecarea navei a facut sa refunctionezeinstalatia electrica; noroc ca a rezistat bateria — si ca nu lipsisem prea mult.

Ne-am dus acasa. Pe parcurs, nici urma de nava, desigur. Lui Mary i-amspus ca i se facuse rau de la bautura si am tras o plimbarica; cum de nu-siaducea aminte ? Intamplarea am tinut-o secreta, daca o stiu cinci oameni, caremi-au promis toti sa n-o mai povesteasca. Mi-era teama ca nu voi fi crezut —nimic mai rau decat sa devii ridicol din cauza unei ıntamplari neverosimile alcarei personaj ai fost.

As vrea doar sa stiu — deformare profesionala — ce a facut sa ıncetezestarea de hipnoza a extraterestrilor. A fost tipatul lui Mary cel care i-a adus larealitate ? Sau eu am fost cel care am slabit franele ın chiar acel moment ? Sau,cea mai fermecatoare si extravaganta ipoteza, de fapt eu si Mary, ın tandem— eu emitand energie si ea, desi inconstienta, sau poate tocmai de aceea,

functionand ca un mediu — alcatuiam formula unica ce-i putea stapani pe aceiextraterestri ? Recapatandu-si cunostinta, Mary stricase involuntar unitateaechipei noastre. Da, m-as bucura sa fie asa.”

∗

Asta a fost povestirea doctorului Johnson. De ce mi-a fost frica n-am scapat:m-am identificat cu el, pana la urma. Dar poate ca asta nu e rau, desi un scriitoradevarat n-ar fi patit-o. Au ramas doua ıntrebari la care sunt sigur ca nu voiprimi raspuns niciodata, daca nu l-am si primit cumva.

De ce mi-a povestit tocmai mie ? Si, mai ales, e ıntamplarea adevarata saudoar o nascocire ?

E clar ca raspunzand la una, raspund si la cealalta. Daca doctorul Johnsonmi-a varat pe gat doar, vai, o istorioara moralizatoare care sa ma lecuiascade teama de extraterestri, atunci e clar ca aceasta e inventata, nu traita; dardoctorul e prea inteligent ca sa nu-si dea seama ca voi ıntelege asta imediat, siprea serios ca sa fabuleze atat de amanuntit. Sigur, ımi dau seama prea bine,ın forul meu interior ımi doresc intens ca povestea sa nu fi fost o minciuna;totusi, ın afara de asta am si unele argumente care-i ıntaresc verosimilitatea.

Dar poate ca despic prea mult firul ın patru. Hai sa presupunem, ca ipotezade lucru, ca ıntamplarea e reala. Atunci ea aduce o veste nemaipomenit debuna pentru omenire. Fiindca, fie extraterestrii au fost atat de ınspaimantatide teribila forta psihica a omului ıncat au sters-o fara sa mai priveasca ınapoisi nu s-au mai oprit pana pe planeta lor ındepartata; fie, daca curajul nu le-alipsit, s-au simtit rusinati de inferioritatea lor si au decis sa trateze cu oameniide la egal la egal.

Desigur, se poate la fel de bine sa existe mai multe feluri de extraterestri,iar doctorul Johnson sa fi picat peste cei mai nevolnici dintre ei. In timpce alti pamanteni, mai putin norocosi, vor fi capturati de fiinte infailibile sineiertatoare, ın fata carora singura solutie demna este resemnarea; dar catidintre noi ar avea puterea de a fi demni, nu disperati ?

Dar am zis ca termin speculatiile. Lui Mills i-ar placea sa citeasca acesteranduri — cu firea lui carteziana ar vedea un progres ın evolutia mea. Si cinestie, daca am norocul de a nu pati vreo criza ın viitorul apropiat, Mills mi-arda drumul acasa peste o vreme.

Caci Mills, chiar daca poate ati ınteles altfel, a ramas medicul meu curant;mai precis, n-a ıncetat nici o clipa sa fie, ın pofida incidentului pe care l-ampomenit si a dorintei mele.

Si mai e o ıntrebare: de ce am scris toate acestea ? Vreau sa zic: care a fostmotivul profund ? — lasand la o parte pura placere a scrisului, retrairea uneiıntamplari pasionante, nevoia de confesiune.

Intrebarea aceasta e mai mult pentru cititor, pentru ca eu ıi stiu raspunsul;da, e o marturisire delicata pe care n-as fi facut-o poate, daca astfel povestean-ar fi ramas incompleta.

Motivul e ca maine doctorul Johnson va fi externat, si deci raman practicsingur aici. Stiu, asta nu va preocupa atat de mult; sunteti mai degraba uimitica doctorul Johnson e un simplu pacient; va simtiti ınselati pentru ca ati pierdutvremea citind istoria unui nebun povestita de alt nebun. Dar lucrurile nu seschimba cu nimic, ba dimpotriva.

Intai si-ntai, doctorul Johnson este — sau a fost, daca vreti versiunea oficiala— medic psihiatru. Aici a fost internat pentru schizofrenie — din cand ın candSam se crede Sigmund Freud, asta poate si din cauza ca n-a avut o carierape masura asteptarilor lui; Sam a ramas zeci de ani la ospiciul din acel statcentral, apoi s-a pensionat cat a putut de repede; boala lui s-a manifestat doarın ultimii ani — asta o stiu de la Mary. Dar mie nu-mi pasa de schizofrenia lui,m-am ınteles perfect si cu Sam si cu Freud; de altfel sunt capabil sa-i recunoscinstantaneu. Si daca Freud a fost cel care m-a vindecat de bulimie (dar mi-afost rusine s-o spun de la ınceput) — pentru ca Sam a abandonat complet oriceındeletnicire legata de psihiatrie —, ın schimb doctorul Johnson ın persoanami-a spus povestea cu extraterestrii. Si acesta este argumentul suprem pentrua-l crede.

Bucuresti S.F.

Intr-o zi m-am ıntalnit cu un extraterestru, ın tramvaiul 34. S-a urcat laIancului si s-a asezat cu doua scaune ın fata mea. Era absolut blazat, neatent,poate chiar distrat; a scos dintr-un buzunar un ziar mototolit si s-a apucat saciteasca. Nimeni ın afara mea n-a priceput cine (sau ce) era; pasagerii stateaulinistiti, discutau sau dormitau. Mi-am dat seama ca nu era nici locul, nicimomentul sa-l dau ın vileag. Oricum nu aveam mare lucru de facut, asa cam-am hotarat sa-l urmaresc si sa-i aflu barlogul; dupa aceea, puteam lua odecizie mai pertinenta. Mi-am scos si eu ziarul din buzunar, prefacandu-ma cacitesc.

La Baba Novac s-a dat jos si a pornit-o spre parcul IOR, pe trotuarul cuumbra. Am uitat sa va spun: era ın jurul pranzului, pe o caldura de pestetreizeci de grade. El se misca parca cu ıncetinitorul, ceea ce facea urmarireadificila; ma rog, probabil ca ati vazut destule filme si va pricepeti cel putin lafel de bine ca mine la urmariri; ımi dadeam silinta sa nu ma observe, desi elnu parea a avea nici cea mai mica umbra de banuiala. Ascuns dupa o cucoanagrasulie care mergea ın aceeasi directie am putut sa-l observ ın liniste.

Parea un om ca oricare altul; ın fine, aici e chestie de gust si de apreciere;voi ıncerca sa-l descriu cat mai realist, desi nu-i chiar simplu. Era un tip ıntredoua varste, slabanog, putin aplecat de spate, cu o chelie mare ın crestetulcapului, partial acoperita de suvite lungi aduse dintr-o parte ıntr-alta. Purtaochelari, avea un nas mare si – desi nu-l vazusem din fata decat o clipa, ıntramvai – cu siguranta stramb, era neras de doua zile, cam nepieptanat si, ıngeneral, cu o tinuta neglijenta. Dupa felul ın care mergea, avea platfus. Eraposibil sa-l doara un pic si salele.

Cum am spus-o, ın afara de mine, nu-i dadea nimeni nici o atentie. Darnici el nu dadea atentie nimanui; asta ma intriga; ce misiune avea el aici, de-si vedea atat de linistit de plimbare ? Speram sa dau de vreun politist, maiales ca treceam pe-aproape de circa 12; dar, pe caldura asta, nici o sansa. Totmergand asa mi-am dat seama ce plictisitor poate fi filajul; ın filme sunt aratatedoar momentele ın care se ıntampla ceva interesant; dar ın rest, trebuie sa fii

97

un artist ın a omorı timpul.Pe nesimtite, am ajuns la parc. Extraterestrul meu patrunse ın el; cum ma

doborase setea, m-am oprit sa beau un suc, urmarindu-l doar din priviri; niciun pericol, parcul era aproape pustiu. Apoi am luat-o din nou dupa el si, cummergeam repede si ma gandeam aiurea, am ajuns fara sa-mi dau seama chiarın spatele lui. Atunci s-a ıntamplat catastrofa; un copilas – iarta-ma Doamne,dar blestemat fie spiritul de observatie atat de selectiv al copiilor – zise candid:

– Mamaie, uite doi gemeni care nu sunt bebelusi.Evident ca nu l-a auzit bunica lui – care motaia pe o banca – ci tocmai

extraterestrul. Se ıntoarse spre mine si facu o mutra de tot hazul. Apoi ısiregasi stapanirea de sine si ma invita din priviri sa ne asezam. Din cauzaemotiei am uitat cu totul de durerea de sale, chiar daca banca era incomoda siavea o sipca lipsa. Privindu-ne ın ochi mi-am dat si mai bine seama ca eramperfect identici. Nestiind ce atitudine sa iau, l-am lasat pe el sa vorbeasca.

– Incredibil, ce greseala, sa trimita modele identice ın acelasi oras.Era clar ca ma credea si pe mine extraterestru; m-am hotarat sa disimulez.– Din cate stiu, mai sunt numai doi ca noi, la Melbourne si Caracas.– E clar, zise el, unul dintre noi trebuie sa plece.– Ce-ar fi sa te duci la Constanta, i-am propus eu, pentru ca n-aveam nici

un chef sa plec din Bucuresti.– E o idee, fu el de acord. Oricum, sa ne despartim pana nu ne observa

lumea.Ne-am ridicat si am plecat. Aici ınsa lucrurile s-au ıncurcat rau de tot,

pentru ca nu mai stiu care dintre noi – eu sau el ? – s-a dus la mine acasa sicare la Constanta.

Dristor S.F.

– Ce e mai minunat decat aurul ? voi sastie regele.– Lumina, ınaltimea ta !– Si ce te desfata mai mult decat lumina ?continua regele sa ıntrebe.– Conversatia, raspunse sarpele stra-lucitor.

Goethe, Basmul

Intr-o seara de noiembrie a anului 2511, un negru ınalt, ımbracat ın com-binezonul verde al clasei mijlocii, urca din doua ın doua treptele roase alestatiei de metrou Dristor 2. Lasase deja ın urma pe ceilalti calatori, putini lanumar, atunci cand ajunse la suprafata, pe trotuarul spart de vesnicele lucraride reparatie subterana. Trebuie sa precizam ca, ın acea vreme, cartierul Dris-tor pierduse complet animatia ce-l caracteriza ın vremurile sale de glorie; celecateva locuinte colective ramase ın picioare, de o varsta cu metroul, mai aveaudoar cateva apartamente ocupate si erau sortite, mai devreme sau mai tarziu,dinamitarii. Orasul se strangea spre centru si o zona a nimanui ıncepea sa seformeze ıntre acesta si centura industriala.

Negrul, pe nume Aldo, sari agil printre baltoace si bolovani, dar, iesinddin conul de lumina al becului de langa statie — singur pe toata strada —ısi continua ınaintarea mult mai precaut. Cu toate acestea, simti ın catevaranduri cum paseste ın noroi; cand, ın cele din urma se ımpiedica de o movilitade pamant moale, izbucni:

– Ce mama dracului. . .Lua ınsa imediat seama si se uita ımprejur; nu parea a fi nimeni ın preajma.

Continua ın minte: ”O s-o patesti pana la urma, daca nu esti ın stare sa tecontrolezi. Intr-o buna zi o sa te auda cineva si atunci ai sa dai de dracu’. Limba

99

asta ai voie s-o vorbesti doar la tine acasa. Atat. Afara vorbesti ful19, numaiful.” Supararea sa era ındreptatita, legile pro-ful fiind asprite din nou cu ocaziaımplinirii a trei sute de ani de la promulgarea Edictului de unicitate; folosireaunei alte limbi se pedepsea doar cu amenda, dar urma de regula si o perchezitiedomiciliara. Desi se raporta un numar infim de cazuri de ıncalcare a legii, Aldoavea motive ıntemeiate sa se teama: acasa la el se aflau un dictionar romansi cateva zeci de carti ın aceasta limba; descoperirea lor ınsemna deportarea siretrogradarea cu cel putin o clasa; numai de asta n-avea nevoie.

Aldo primise cartile de la un batran, vecin cu el, mort ıntre timp. Totbatranul ıl ınvatase cateva cuvinte, dar numai atat, pentru ca mai mult nu-siamintea; ınvatase putin ın tinerete, apoi renuntase; ınsa cartile le pastrase.Aldo se pasionase de romana — aparent surprinzator pentru un necunoscator,dar lesne de ınteles pentru cei care cunosc savoarea limbilor si autorilor vechi— si devenise expert, atat cat se putea; daca cu cititul mersese usor, vorbitulera o mare problema; unde si cum sa gaseasca un vorbitor de limba romana ?Politica de ıncurajare a migratiilor lasase pe loc putini oameni ai caror stramosisa fi fost romani de origine; pe parcursul multelor generatii de cand ful deveniseobligatorie, nici acestia nu mai aveau habar de romana; iar daca mai ramaseseracativa, ar fi avut vreunul curajul sa marturiseasca aceasta unui necunoscut ?Aldo era asadar obligat sa converseze cu sine ınsusi ın singuratatea camereisale.

Deodata auzi pasi repezi ın spate — o alergare marunta. Intoarse capul: osilueta se ıntrezarea ın obscuritate. Aldo merse mai departe.

– Hei, domnule, striga necunoscutul.”Te pomenesti ca m-a auzit.” Aldo ezita o clipa, ıntrebandu-se daca sa

raspunda sau sa o ia la goana, si astfel se trezi cu necunoscutul langa el. Eraun individ mititel, alb sau aramiu la figura; dupa cat se putea vedea, zambeacu gura pana la urechi; un caraghios sau un prefacut ? Combinezonul sau totverde ıl mai linisti pe Aldo; de obicei delatorii purtau uniforme ale claselorinferioare, tocmai pentru a nu fi bagati ın seama.

– Domnule, ma iertati ca va deranjez, dar voiam sa vorbesc cu dumneav-oastra. V-am auzit mai devreme.

Aldo ınca ezita, desi mare lucru nu mai era de facut; chiar daca nu stiaunde locuieste, individul ıl putea recunoaste cu usurinta. Ca sa nu-si tradezenelinistea, zambi si el. Atunci necunoscutul sopti:

– Domnu’, sı ieu ıs roman.– Ce ? nu se putu ımpiedica sa exclame Aldo.– Da, da, pi mini ma chiamı Ion.– Nu se poate, numele acesta nu e ın nomenclator.

19First Universal Language — prima limba universala, bazata, asa cum bine stiti, peengleza.

– Ba da domnu’, ıi sıngurul romanesc.– Formidabil, ca ın Rebreanu. Ai citit ?– Nu domnu’, ieu nu am carti romanesti. Am ınvatat graiul di la tata, care

ıl stie din mosi. Da’ matali ?– Eu. . .Dar de ce vorbesti asa ?– Asa vorghim noi, adicı ieu cu niamurili. Matali vorghesti ın altfel.Aldo ıi povesti pe scurt despre pasiunea sa pentru limba romana. La randul

sau, ıi ceru detalii lui Ion despre modul ın care familia sa pastrase traditia;fireste, stramosii lui Ion erau neaosi, oameni simpli ce se trageau de pe langaun oras necunoscut, Susava, acum disparut; poate ca ruinele lui se mai gaseauın imensa zona agricola din nord. Ei respinsesera ın mod natural utilizarealimbii universale ın mica lor comunitate; nici macar nu se gandisera ca si-arputea schimba obiceiurile; desigur, se adaptasera cat sa nu aiba neplaceri. Siuite asa se formase o comunitate de cateva zeci de vorbitori clandestini deromana.

Cum susoteau asa, auzira zgomotele unor trecatori care se ındreptau spreei. Aldo se gandea sa-l invite pe Ion la el, pentru a continua discutia, desi ovoce interioara ıl tot ındemna sa fie prudent; n-avu ınsa timp sa se hotarasca,pentru ca Ion ıi ıntinse mana si zise grabit:

– Pi maini.Apoi se ındeparta la fel de repede precum venise. Aldo ramase naucit, mai

ales ca avusese dificultati ın a ıntelege vorbele lui Ion. Dar pentru ca banuiaca Ion avea o experienta mai mare ın ale conspirativitatii, din moment ce sirudele lui foloseau romana, se linisti la gandul ca va afla detalii a doua zi.

Ce-l nedumerea ınsa era modul ın care Ion pronunta cuvintele. Cartile saleerau toate din secolul douazeci; poate ca limba evoluase apoi, si el n-avea deunde sa stie. Sau, vorbita ıntr-un grup mic, limba suferise deformari ? desi,mai degraba, un grup mic parca ar avea tendinta sa o conserve.

Urca pe scari pana la camera sa de la etajul cinci, intra si, fara sa se maigandeasca la mancare, lua romanul lui Rebreanu. ”Din soseaua ce vine de laCarlibaba. . . ” Intelesul era foarte clar, de altfel ce prostie sa se ındoiasca vreoclipa de cunostintele sale. Dar cum se rostea aceasta fraza ? Cum ar fi citit-oIon ? ”Din soseaua ci vini di la. . . ? Chiar asa ?

In mijlocul ezitarilor, Aldo avu revelatia. ”Batranelul meu era un nestiutor;m-a ınvatat prost; ın romana nu se citeste chiar fonetic; asta e probabil metodaadoptata pentru comoditate, de cei care au studiat limba dupa carti, fara s-ovorbeasca; ın realitate, ın mod sigur ca existau unele conventii; de exemplu,dupa cate pricepuse de la Ion si rememorand conversatia lor, era clara regulacum ca e final se citeste i. Dar sigur ca mai erau si altele. Va studia pronuntialui Ion si va descoperi astfel tot ce se putea descoperi; va face un fel de arheologielingvistica, si asta era pasionant. Ce interesante pot fi limbile vechi ! Ce noroc

ca Ion nu fusese corupt de carti !Aldo lasa romanul si se duse ın despartitura ce servea de bucatarie. De

mult nu mai fusese atat de fericit. Pasiunea sa se putea acum ımplini. ”Samancam nisti carni di pui”, ısi zise, si se apuca sa deschida o conserva dinratia de duminica.

Fotbal S.F.

Iesisem cu baietii mei pe un maidan din preajma sa tragem o partida,ımpreuna cu alti pusti din bloc. In tinerete nu jucam rau, dar stiti cum e lafotbal: ıntai trebuie sa alergi, apoi sa dai ın minge; asa ca pe mine ma puneauın poarta, ceea ce ımi convenea perfect, pentru ca-mi puteam permite din candın cand iesiri spectaculoase — dar, vai, destul de lente — cu mingea la picior,iar ın restul timpului ma odihneam. Rolul de portar e ingrat si de multe orima alegeam cu admonestarile coechipierilor, cam prea cruzi pentru a ıntelegecum se cuvine solidaritatea; dar, ın fine, ce nu face omul pentru putina miscaresi din dragoste pentru copiii sai ?

Cum stateam eu ıntre pietroaiele care tineau loc de bare, iar pustii seciorovaiau care sa ınceapa jocul, am simtit ın spate un individ care se oprisesa priveasca; de obicei la meciuri din astea nu sunt spectatori; cine vine, joaca;altfel, ce sa caute acolo ? L-am privit cu coada ochiului: un batranel subtire,asezandu-se pe un petec de iarba. Vazand ca ma uit la el, mi-a zis zambindcam de sus, ın pofida pozitiei sale:

– 8-5, atat se termina. Pentru ceilalti.– Si mai ce ? i-am spus eu pierzandu-mi subit calmul. Nu vreti sa punem

pariu ?– Nu pot sa pun pariu, dar asa se termina.– Fii domnule serios, aici se dau goluri cu zecile.– O sa vedem, zise el foarte sigur pe sine.M-am ıntors la joc tocmai bine ca sa ıncasez primul gol.– Hai ma tata, fii atent. Nu se pune, ca nu era atent.– Si ce, nu-mi pasa, striga autorul golului.Evident ca golul s-a pus, iar autoritatea mea parinteasca a scazut ınca un

pic. Apoi, prins de joc, am uitat de batranel, dupa cum am uitat si de scor, desima stradui mereu sa-l tin minte, pentru a arbitra conflictele ıntre copii, care,din cand ın cand, repun pe tapet golurile anulate sau dubioase, mai ales dacaechipa adversa ia prea mult avans; asa se ıntampla si ıntre state, d-apai ıntrecopii — ba o granita muscata ıntr-un razboi, ba un tratat dezavantajos, ba o

103

insula nelocuita, ba drepturile minoritatilor; dar ce zic eu ? sa vorbim doardespre fotbal. In ziua aia n-am jucat nici jumatate de ora cand s-a ıntamplatneprevazutul; un sut puternic a ajuns ın zona unde-s depozitate tot soiul defiare vechi si mingea s-a spart. Cum n-aveam alta la ındemana, am abandonatpartida.

– Cat era ? l-am ıntrebat pe unul din baieti.– 8-5 pentru ei, ımi raspunse el cam ımbufnat.Pustii au sters-o, gasind imediat alte idei de joaca. Batranelul se ridica

si-mi zise:– Vedeti c-am avut dreptate ? Nu mi-o luati ın nume de rau. . .O clipa mi-a fost ciuda pe el — cam asa ca atunci cand echipa adversa

scandeaza ”ati mancat bataie”. Dar brusc m-a cuprins curiozitatea.– Ce ziceti sa bem o bere ? Fac cinste.Ne-am dus la terasa de langa maidan — patru mese alaturi de o dugheana

de tabla — unde are ıntotdeauna bere rece. Cum eu sunt mare mester ınascultarea confesiunilor, batranelul si-a dat drumul la limba. Va redau toatapovestirea lui, eliminand putinele mele replici.

”Habar n-am avut de fotbal pana acum cinci ani; adica, nu ma interesa ınnici un fel; aveam slujba mea, duminica ma duceam la pescuit si eram multumit.Am iesit ınsa la pensie, si imediat mi-a murit nevasta. Fata noastra de-abia secasatorise, iar copii n-avea, dupa cum n-are nici acum; ın vremurile astea nuprea-ti da mana sa mai faci copii. Uite asa m-am trezit singur si fara ocupatie;ce era sa fac ? prea multi prieteni n-am avut niciodata; m-am ıntovarasit cuun vecin, pensionar si el, pescar si el; ne duceam la balta o data, de doua ori pesaptamana, ca de, mai des ısi pierde farmecul. El, mare microbist; ımi ımpuiaurechile cu echipe, jucatori, rezultate, goluri, transferuri, arbitri, ca am ınceputsi eu sa deschid televizorul la meciuri. Dar el mi-a zis: ce televizor ? pe stadionvezi fotbalul adevarat; hai colea ın Ghencea, ca nu-i scump si am un fin carerupe biletele la poarta, mai intru pe gratis cand se nimereste; stai la aer, maio tacla, vezi lumea, si e frumos domne. Hai, de ce nu, dup-amiaza ce dracu safaci. Ne ducem noi, la tribuna a doua, mai ıntr-o parte, cam batea soarele, darplacut. Vin echipele la ıncalzire, prietenu’ meu mi-arata jucatorii, face echipa,tactica, ce mai, tot ce face chibitul. Cand ıncepe jocul nu stiu ce-mi vine si-izic:

– 3-1 se termina.– N-au astia fata sa ne dea gol.Dar 3-1 s-a terminat. Norocul ıncepatorului, a zis prietenu’. Am baut o

bere si ne-am dus acasa. Peste doua saptamani, iar. 2-0, zic, cand se punemingea la centru. Si iar am dreptate. Ia uite Mafalda, radea el de mine. Pestezece zile, ıntr-o miercuri, iar o nimeresc. Mergem apoi la un meci al nationaleisi, bineınteles, ın primul minut dau scorul corect. Apoi iar la doua meciuri ale

Stelei. Nu mai era de gluma. Prietenu’ ce zice: de ce nu joci la pronosportdaca esti asa baftos ? Am jucat, o varianta, ca daca era sa am noroc, apoiajungea. Am avut doar noua rezultate. Dar saptamana urmatoare, la stadion,am nimerit-o la fix. Si eu si prietenu’ am ınceput sa ne ıntrebam cum se poatescoate un ban de-aici, daca la pronosport nu mergea. Am mai stat vreo doualuni, sa vedem mai exact cum e treaba. Era clar; numai pe stadion eram ınstare sa ghicesc rezultatul, si numai dupa ce ıncepea meciul. Am ıncercat siacasa, la televizor; si la radio; am fost si la alte sporturi, la handbal, la volei;nu mergea si pace. Trebuia sa fiu pe stadion. In cazul asta, cum sa castigi ?cand si la pronosport, si la casele astea de pariuri, se ınchide ınainte, cum e sinormal.

– Am o idee, zice ıntr-o zi prietenu’. Il stiu pe unu care-i cam mandru si nurezista sa fie contrazis. Ne asezam langa el si, cand ıncepe meciul, tu zici tarecat o sa fie; eu ıl ıntreb asa ın gluma, ce crede; daca el zice ca nu, atunci tu-lzgandari putin si-l provoci la un pariu; sa vezi ca nu refuza; te-ajut si eu; ıi zicca tu nu gresesti niciodata; asta o sa-l enerveze.

Asa am facut. Prima data nici n-am ıncercat, ca a fost 3-0, si nu s-ar fimirat nimeni. Dar a doua oara, cand a fluierat arbitrul, am spus c-o sa fie 1-1.Fugi domne de-aici, a zis tipul, ca avusesem grija sa intru-n vorba cu el. Atunciam facut cum planuisem; ce mai tura-vura, am pariat pe cinci mii, bani buniın vremea aia; de-abia iesise hartia de cinci mii. Eram bucuros ca ne-a merstrampa, ca de rezultat nu ma ındoiam. Cand colo, ın ultimul minut da Steauagol si face 2-1. Sa-nnebunesc, nu alta; am dat banii, nu ne-a iertat; noroc ca apus si prietenu’ jumate, ca asa ne ıntelesesem, sa ımpartim castigul, asa ca sila pierdere am mers ımpreuna. Da’ nu ne-am potolit, mai ales ca urmatoarelemeciuri iar le-am nimerit. La al patrulea am pariat iar, o suma mai mica, si iaram pierdut. Si ınca o data, dupa vreo luna. Apoi am renuntat. O vreme amtot mers la meciuri, si lumea ıncepuse sa ma stie; Mafalda ımi ziceau toti, seluasera dupa prietenu’ meu. O singura data am scos un ban din chestia asta,de la un reporter; cititi Evenimentu’ ? pacat, poate va aminteati, era un sfertde pagina cu mine.

Mai dup-aceea m-am lasat pagubas, ca de fapt nu ma omor dupa fotbal;ma mai uit la televizor, cateodata, dar la stadion nu mai calc. La ce sa-mi facsange rau de pomana ? Da’ uite acum v-am vazut cu copii si am zis sa vaddaca mai am darul; acu’ ıntelegeti de ce n-am facut pariu. Oricum, multumescpentru bere. Eu stau ın blocul ala, poate ne-om mai ıntalni.”

L-am mai vazut ieri, tot pe maidan. Eu, tot ın poarta, asteptand sa se facaalegerile. A venit spre mine:

– Azi ma grabesc, a venit prietenu’ meu cu o idee trasnet. Stau doar unminut, pana ıncepeti.

L-am ıntrebat de sanatate, de una, de alta. Cand a ınceput partida, mi-a

facut cu ochiul zambind:– Castigati la scor.Apoi a plecat. I-am spulberat cu 19-12.

Acel inefabil care esentimentul

Tata ımi lasase ın sfarsit directoratul fabricii de roboti pe care o fondasecu patruzeci de ani ın urma, ajunsa prima pe piata robotilor casnici, cum esi acum; deja, daca spuneai ”Gudmundson”, nu mai era nevoie de altceva.Meritam, nu-i vorba; de cand terminasem facultatea lucram aici; trecusemprin toate sectiile importante si nu statusem degeaba. Nu vreau sa ma laud,un director n-are dreptul nici la sfarsitul carierei.

De fapt, ce vreau sa-ti povestesc nu-i deloc spre lauda si, fiule, nici n-ammai povestit pana acum. De pregatirea ta nu ma ındoiesc nici o clipa; veistapani productia cel putin la fel de bine ca mine. Dar lucrul cu oamenii aresurprize pe care nimeni nu le banuieste ın tinerete; e bine sa ıncerci sa ınvetidin greselile altora; vei face oricum altele, dar macar sa nu fie atat de gogonate.

Cata vreme lucrasem la cercetare, ma apropiasem oarecum de unul dintretinerii de varsta mea, un baiat extrem de priceput si de modest. Il ignorasemcomplet, desi aveam birouri alaturate, pana cand prezentase ıntr-o reuniune debilant solutia lui pentru organizarea unui robot multifunctional ce trebuia saaiba un aspect umanoid, dar sa nu fie mai ınalt de un metru saizeci, pentru castudiile psihologice aratasera ca gospodinele ar putea fi ınspaimantate de unrobot prea mare, indiferent de calitatile lui. Ori limitarea asta punea problemede spatiu, pentru ca robotul trebuia sa fie absolut universal; prima idee fusesesa-i scurtam picioarele, dar, estetic vorbind, era dezastroasa; stii bine cat demult conteaza aspectul marfii. . . Ei bine, tanarul nostru propusese sa folosimbratele si picioarele robotului pentru a ascunde diverse mecanisme. Da, ideeaasta simpla a venit de-abia atunci. In plus, el venise cu o solutie precisa, cucalcule de dinamica a membrelor si cu noile dimensionari necesare. Pe scurt,un ıntreg proiect la care probabil ca lucrase mai mult pe ascuns.

Bineınteles ca John — sa-i spunem deocamdata asa — a fost avansat si aprimit conducerea unei mici echipe care urma sa-i puna ideile ın opera. Eu

107

l-am urmarit atunci mai atent, pentru a ınvata de la el ce era de ınvatat; simi-a priit, nu zic ba. N-as zice ca ne-am ımprietenit — mai degraba era ostransa colegialitate; ımi placea enorm daruirea cu care lucra; de multe ori,dupa ce participam alaturi de tata la vreo sedinta a consiliului, ıl gaseam searaın laborator, muncind ındarjit, dar mereu gata sa discute cateva minute despreproblemele si, mai ales, solutiile lui.

Apoi eu am trecut la marketing, dupa care am ajuns director. La nicio saptamana, John se anunta secretarei, cerand o scurta audienta la mine.Evident, l-am primit cu placere. L-am ıntrebat ce idei noi are, pentru ca nu-lvazusem de cateva luni.

– Cred ca trebuie sa dam o linie noua robotilor nostri, ınainte sa nu ne-oia altii ınainte. E vorba despre umanizarea lor si nu ma gandesc numai lamiscarile lor, deocamdata destul de rigide; asta va veni, sunt sigur, fara mareefort. Dupa cum si designerii vor gasi ınfatisari mai atragatoare. Ce vreau eusa propun e sa dotam robotii cu sentimente.

– Bine, dar asta e o imposibilitate. Sau. . .– Evident, evident, robotii ın sine n-o sa aiba niciodata sentimente. Dar vor

da impresia ca au. . . vreau adica sa-i dotam cu un fel de simulatoare de senti-mente. Nu e greu, cel putin ıntr-o prima faza. Inchipuieste-ti ca dimineata el vaspune: ”stapana mea, arati minunat”; sau: ”noua ta pieptanatura e perfecta”;sau ca, cerandu-i-se sa gateasca friptura de porc ın doua zile consecutive, elva zice: ”poate ca e bine sa schimbi meniul, ar fi pacat sa-ti strici silueta”.Sunt de acord ca astea-s banalitati, dar am putea deschide o directie noua decercetare; exista ın mod sigur niste automatisme si ın sentimente, totul e safim suficient de subtili pentru a le implementa; sau, mai bine zis, mai subtilidecat nouazeci la suta din femeile americane, ceea ce, da-o naibii, ar trebui safie banal.

– John, ın principiu sunt de acord, mai ales daca ai terminat munca laproiectul anterior. As trece ıntr-o seara pe la tine, sa discutam mai ın amanunt.Iti telefonez eu ın cateva zile.

El se ıntoarse sa plece, multumit de receptivitatea mea, dupa toate aparentele.Dar, din usa, mai zise:

– As mai fi vrut ceva, ma rog, e mai delicat. De fapt nu stiu de ce ma jenez.As vrea o marire de salariu. De fapt, stiu precis; as vrea zece mii de dolari ınplus pe an; cred ca merit si firma nu va saraci din asta.

– Aici ai nimerit mai prost si ma iei pe nepregatite; nu m-am familiarizatınca perfect cu problemele astea si, ın pofida aparentelor, nici firma nu se lafaie.Cercetarea mananca o gramada de bani si stii bine ca fara cercetare pierdemıntaietatea. Iar apoi, pentru fiecare dolar pe care ti-l dau ın plus, mai dau unulfiscului, pe impozite si alte porcarii. Nu-ti pot promite nimic, John, ımi parerau; ıti dau un raspuns cand trec pe la tine.

John n-a zis nimic — nici n-avea ce. Dupa doua zile l-am vizitat ın labora-tor, seara. Ca de obicei, era acolo, singur. Avea alaturi un prototip al robotuluipe care urma sa-l lansam ın toamna aceea.

– Ei, i-am zis, de ce sentimente e ın stare domnul acela ?– Deocamdata, mai nimic. Un pic de amabilitate, daca asta se poate numi

sentiment. Saluta-l pe domnul director, Sam.Robotul ımi ıntinse mana, ınclinandu-se foarte distins. Cu vocea lui nazala,

zise:– Sunt onorat sa va cunosc, domnule director.– Si eu, Sam.Strangerea de mana a fost reusita, nici prea moale (era si greu), nici prea

tare; oricum, n-am avut senzatia unei maini de manechin. Pentru necunoscatoriasta nu-i mare lucru; eu ınsa ajunsesem sa ma deprind cu astfel de subtilitati.

– John, m-am decis. Fa un proiect si treci pe la mine sa-l semnez. Cred caesti pe un drum bun.

– Perfect. Si. . . banii ?– M-am sfatuit cu seful de la financiar si tot ce-am putut face e un patru

mii ın plus. Asta-i situatia, cred ca ıntelegi.John nu zise nimic ın prima clipa; se vedea cat de colo ca nu se asteptase la

asta; deschise gura ca pentru un protest, dar se stapani si zise destul de calm.– Bine, asta e. Voiam sa-ti mai arat ceva. De fapt, l-am ınvatat un sentiment

pe amicul nostru.– Care anume ?– Ura.Stateam langa Sam, dar el se afla ın lateral, asa ca nu i-am observat prima

miscare. Incepusem sa zambesc cand m-a ınsfacat de umeri, m-a ıntors catre elsi mi-a trantit o directa la ficat si un croseu la falca. Am cazut buimac; robotulm-a ridicat apoi pana la ınaltimea lui; picioarele ımi atarnau pe podea. Mi-azis cu o voce absolut inumana:

– Zgarcitule ! De data asta te iert, dar pe viitor ai grija.Apoi mi-a dat drumul pe jos si s-a ındepartat semet. M-am sculat cu greu.

John mi-a zis, ın timp ce ieseam:– Asa-i ca mi-a reusit ? O ura perfecta, as zice.Asta e ıntamplarea; ınvatamintele le vei trage singur; de asemenea, sper ca

vei pastra discretia. Banuiesc ca te roade curiozitatea si ai vrea sa afli cine eacest John; ei bine, e foarte simplu. John este de fapt Miller; da, chiar sefulcercetarii. Iar tie ti-am spus toate astea si pentru ca a venit momentul sa-lscoatem la pensie si-ti marturisesc cinstit ca mie mi-e frica.

Capua

Somnul, vinul, festinele, desfranarea, bailesi lenevia, pe care obisnuinta le face din ziın zi mai atragatoare, le slabira corpurilesi sufletele, ıncat ın continuare ei luptaramai mult ın virtutea trecutelor lor victoriisi nu a fortei prezente. . .Astfel, se vazu lesne ca [Hannibal] nu maiavea aceeasi armata atunci cand iesi dinCapua.

Titus Livius, Istoria romana, cartea XXIII

1. Wuu contempla rece vietatea alba ıntinsa ınaintea sa. De dimensiuniasemanatoare alor sale, dar longilina si aproape rigida, zacea aparent moarta peo masa de operatie. Rememora ca la lectiile de anatomie, desi acelea se bazaseratoate pe imagini holografice — era primul exemplar pe care ıl vedea ın realitate.Centrul nervos, ascuns sub calota piloasa; de o parte se puteau distinge organeleglobulare ale receptiei undelor electromagnetice, unul langa celalalt; lateral,opuse unul altuia, cele doua orificii ale receptiei undelor mecanice, ascunse ıncate o petala carnoasa cu rol decorativ; ın fata, orificiul dublu pentru respiratiesi cel de alimentare, prevazut cu doua labii acoperind doua siruri de masticatoriextrem de duri, servind de asemenea si ca emitator de unde mecanice. Corpul,ın care se gasesc unitatile de control ale diverselor fluide vitale, cu ınvelis neteddin care rasar pe alocuri peri negri nefunctionali; din el pornesc membrele pre-hensile, succesiune de segmente articulate cu unul sau trei grade de libertate,ramificate la extremitati. In partea de jos, membrele motrice, mai puternice darmai rudimentare decat celelalte, avand ınsa o organizare asemanatoare. Intreele, apendicele excretiilor lichide; ın spate, orificiul excretiilor solide. Structurade rezistenta a ıntregului organism e formata din elemente dintr-o materie al-bicioasa rigida, ımbinate ingenios si acoperite de mase de tesut cu proprietati

111

contractile, care permit miscarea elementelor structurii; aceste vietati sunt ast-fel capabile de miscari foarte armonioase, desi oarecum lipsite de eficienta.Fiziologic, lucrurile se complica, pentru ca exista doua circuite esentiale, de-numite de respiratie si de alimentatie, care se interconditioneaza subtil; Wuuavu imediat ın minte imaginile multiplelor tipuri de schimburi ıntre organismsi mediu, de o diversitate uimitoare si ıntr-un echilibru gingas; era incredibilcum natura ajunsese la astfel de complicatii.

Si, ceea ce scapa imaginilor, constiinta. Aceste vietati, care-si zic lorınsile oameni, sunt capabile de procese mentale, au o inteligenta rudimen-tara, dar bine conturata, si o vocatie interesanta spre progres. In schimb,sunt caracterizati de o serie de activitati psihice mai putin controlate, pe carepar a pune mare pret si care le dicteaza de multe ori actiunile; ele nu pot fiformalizate deloc de logica obisnuita, desi se ıncadreaza ın unele categorii binedelimitate; pe scurt, e vorba despre atractie si respingere, ıntre indivizi sauıntre un individ si mediu, care par a fi dictate de legi mai degraba specificefiecarui individ ın parte decat ıntregii specii.

Acest corp — lungit ın fata sa — urma sa fie gazda spiritului lui Wuu. Laacest gand, Wuu se simti incapabil de a-si ınchipui reactiile si senzatiile viitoare.De altfel era si dificil. Intai, pentru ca reusisera doar putine experiente de acestgen; al doilea, si cel mai important, pentru ca oamenii erau atat de diferiti side ciudati, ıncat era practic imposibil sa-i ıntelegi din afara, doar din simpleobservatii.

2. La urma urmei, operatia se putea descrie ın termeni extrem de sim-pli. Era o banala clonare de personalitate. Se vor pastra din creierul omuluidoar partea de receptie a stimulilor senzoriali si partea de comanda periferica,zonele responsabile cu rationamentele logice (atat de nedezvoltate, din pacate),precum si portiuni de memorie; restul, adica centrii de comanda superioara— reprezentand constiinta de sine, vointa, memoria personalizata — ıntr-uncuvant ceea ce numim spirit, va fi ınlocuit cu o copie la scara redusa a spirituluilui Wuu.

Tehnic, operatia se dovedise dificila. Cu toata simplitatea creierului uman,studiul acestuia nu se terminase si ramaneau destule necunoscute. Nu se maipunea problema unei interventii chirurgicale, cum se preconizase initial, ci doara reprogramarii celulelor nervoase prin campuri inductive precise; obstacolulprincipal era delimitarea exacta a zonelor. Cercetatorii erau destul de pesimistiın privinta obtinerii unor rezultate absolut satisfacatoare; se parea ca omul eprin natura lui ambiguu, iar exemplarele capturate erau prea diferite ıntre eleca sa se poata trage niste concluzii ferme. Asa ca se accepta un oarecare pro-cent de rebuturi, datorate fie modificarii partii senzoriale — si atunci hibridulobtinut nu mai era capabil de adaptare la mediu: nu se putea deplasa, nuputea comunica, ın general era imprecis ın cele mai simple miscari; era capabil

de progrese lente, dar nu ajungea niciodata la performantele motrice obisnuiteale oamenilor; fie ramanerii ın stare activa a unei parti din spiritul uman — siatunci hibridul avea manifestari psihice incontrolabile, pierzand orice trasaturade fiinta rationala. In toate aceste cazuri se proceda la reprogramare sau chiarla sacrificiu20.

Pentru Wuu, operatia era banala. Avea sa fie anesteziat, pentru ca proce-dura cerea starea de inconstienta a donatorului, apoi se va trezi si va parasilaboratorul; va reveni, eventual, pentru o a doua ıncercare. Hibridul — saumai bine sa zicem omul — purtand spiritul sau va fi o faptura mult diferita deWuu; ın primul rand, va avea o infima parte din memoria lui, deoarece un omposeda de sute de ori mai putine celule nervoase; va gandi mai lent, din acelasimotiv; si, mai ales, si aici era marea necunoscuta, va avea cu totul altfel desenzatii. Dar va pastra suficient din Wuu pentru a sti cine a fost ınainte deoperatie.

Fireste, clonarea era interzisa prin lege. Derogarea obtinuta ın acest cazse datora numai scopului experientelor, de importanta majora. Hibrizii erautrimisi ınapoi pe planeta lor (Terra), cu scopul de a pregati marea invazie.Primele exemplare aveau misiunea de a culege informatii detaliate despre orga-nizarea sociala a omenirii, urmand ca mai tarziu, cand procedura de clonare seva fi perfectionat suficient, sa se ıncerce obtinerea unor pozitii conducatoare —ceea ce parea relativ simplu, hibrizii fiind net mai inteligenti decat originaleleumane, datorita folosirii integrale a materialului cerebral, si nu doar a uneizecimi, cum se ıntampla la oameni — care sa asigure o comportare docila a oa-menilor atunci cand primele contingente de ouhi vor debarca pe Terra21; dupacare se va decide soarta populatiei locale, ın functie de gradul de supunere;oricum, ea va fi drastic diminuata, pentru a lasa colonilor zone libere suficientde mari si usor de protejat.

Invazia trebuia sa aiba loc ın viitorul apropiat, pentru ca Terra se afla destulde mult ın afara teritoriului stapanit de ouhi. Era de mirare chiar ca imperiulstrek nu ocupase aceasta planeta. Protocolul Pacii Perpetue stipula clar dreptulprimului venit, desi era cam vag ın anumite privinte; se mai ıntamplase ca oplaneta descoperita de ouhi sa fie apoi ocupata de streki — dar si invers, sarecunoastem — dupa mici lupte locale; nimeni nu angaja ınsa lupta daca oplaneta era ferm ocupata de un contingent bine ınarmat. De fapt aceasta era

20Se pune legitima ıntrebare de ce nu se construiau roboti dupa chipul si asemanareaoamenilor. Raspunsul e simplu; daca performantele motrice si intelectuale erau lesne deatins — ba chiar efortul consta ın a le margini — ın schimb specificitatea umana se dovediseimposibil de atins.

21Ouhii — semenii lui Wuu — erau foarte sensibili la radiatii; cum Pamantenii posedauarme nucleare si se presupunea ca se vor folosi de ele ın cazul unei invazii, Consiliul Superioradoptase strategia infiltrarii. Desigur, ar fi fost posibila si varianta distrugerii cvasi-simultanea tuturor armelor nucleare, ceea ce necesita ınsa un timp de cercetare considerabil si forteuriase pentru atac; acest plan ramanea ca rezerva, sau ın ideea aplicarii partiale.

pacea perpetua — o serie de hartuieli cu rolul de a descarca tensiunile ıntrecele doua puteri, evitand astfel un razboi de amploare.

Omul Wuu — daca operatia reusea — va fi deci trimis pe Terra, alaturandu-se micului grup deja prezent acolo, si nu va avea dreptul s-o mai paraseascaniciodata. Dupa cum si Wuu avea interdictia de a se apropia de Terra, atatavreme cat omul Wuu era ın viata. Desigur, oamenii, aceste vietati imper-fecte, traiau putin; hibrizilor li se putea prelungi viata, dar aparent numaide doua-trei ori mai mult decat durata normala (experientele erau ın curs dedesfasurare). Asta-i lasa lui Wuu toate sansele de ajunge pe Terra, ın viitor.Oricum, statul Ouhi era atat de ıntins ıncat Wuu nu simtea nici o constrangere.

3. Wuu se trezi si, ınainte de a ıntelege unde se afla, simti ceva ciudat, cevace nu i se mai ıntamplase niciodata. Nu se dumiri numaidecat, probabil caanestezia puternica ıi ıncetinise reactiile, desi doctorul Looh, seful laboratoruluisi responsabilul experientelor, nu-i spusese nimic despre asa ceva. Se simteaamorf si nu reusea sa-si controleze gandurile, parca sub apasarea unei maseinvizibile ori, mai bine, parca ıntr-un fluid gros si opac. Apoi ısi dadu seama —ıi lipsea Purtatoarea, canalul principal de informatii; tot spatiul ın jurul sau eramut — tacere desavarsita. Asta nu i se mai ıntamplase; chiar daca laboratorulse gasea departe de orice planeta locuita, acesta avea, ca orice umil ungher alcivilizatiei, generatorul-amplificator de Purtatoare; de altfel ınainte de operatietotul era ın ordine; iar o camera izolata nu stia sa existe ın laborator. Oareoperatia sa fi decurs ıntr-un mod nemultumitor ? Bun, dar ce legatura aveaasta cu el ınsusi ?

Apoi, brusc, gasi solutia. ”Evident, sunt Wuu omul.” Ce greu ajunsese laaceasta concluzie. . . ce naclaiala ın gandurile lui. Aici nu era numai anesteziade vina. La instructaj, Looh ıi explicase ca se va simti ca un program mutat depe un calculator de baza pe unul portabil (de mii de ori mai putin puternic) —toate rationamentele sale, corecte ın general, vor fi mult mai lente. Dar acum,cand realiza cat de lent este, Wuu ısi zise ca nu va mai fi ın stare de nimic.

Era deci Wuu omul — un hibrid; adevaratul Wuu ısi continua viata linistitasi sigura si iesise pentru totdeauna din scena. El, hibridul, avea de ındeplinit omisiune; ıntr-un fel, desi mai mult decat un robot, era mai aproape de acestadecat de un ouhi. Gandurile lui personale nu aveau importanta — putea sasi uite cine fusese. Esential era sa-si duca treaba la capat. Iar pentru aceastatrebuia sa se antreneze; de ce mai pierdea timpul ?

Incerca sa execute procedura de initializare, asa cum fusese instruit. Perceptialuminii, ıntai — nu foarte diferita ın privinta formelor si culorilor, dar pe unsector de spatiu atat de ıngust; ce departe de perceptia panoramica; ce senzatiede stanjeneala, a nu sti exact unde te situezi. Acum, cateva miscari — trebuiasa se lase ın voia reflexelor mostenite de la trupul gazda. Testul de verticalitate— Wuu coborı de pe masa de operatie, agatandu-se cu membrele prehensile de

manerele puse special ın acest scop; apoi se dezlipi de ele si ramase drept —totul era perfect. Testul de deplasare — cativa pasi pana la cel mai apropiatperete; membrele motrice se pusera ca de la sine ın miscare; imaginile receptatetremurau acum putin, dar deplasarea era totusi neasteptat de lina. Ajunse laperete, se ıntoarse, apoi reveni ın pozitia initiala. Continua cu alte miscari,asteptand sa fie contactat de echipa medicala.

4. Imaginea familiara a lui Looh aparu ın spatele unui perete transparent.– Te descurci foarte bine; cred ca operatia a reusit perfect.Unde mecanice generand altceva decat o banala senzatie tactila — asta era

ceva nou. Mai mult, mesajul purtat de ele venise ın limba oamenilor, iar el,Wuu, ıl ıntelesese; minunat, ınca un test trecut. Dar oare cum facuse Loohpentru a emite undele ? Wuu ısi aminti imediat de aparatul complex construitcu mare truda, pentru ca verificarile erau practic imposibil de efectuat farasprijinul unui om, iar aceste fiinte se aratau extrem de reticente ın a coopera;de-abia dupa obtinerea primilor hibrizi se facusera cu adevarat progrese. Sice surpriza mare atunci cand se constatase ca nu toti oamenii foloseau aceeasilimba — cate experiente ratate. Trebuisera capturati oameni din aceeasi zona aTerrei, care vorbeau pare-se aproximativ la fel, dar nu identic; dar asta devenisedeja clar — tipologia umana era infinit de bogata. In plus, limbile se modificauın timp, ceea ce, datorita duratelor de transport, nu se putea neglija.

Acum trebuia sa-i raspunda lui Looh, emitand la randul sau acele undemecanice. Isi aminti procedura standard: sa-si formuleze raspunsul ın minte,apoi doar sa comande emiterea lui; daca reflexele gazdei umane ramaseseraintacte, atunci mesajul va porni de la sine.

– Intr-adevar, totul e ın regula, se pomeni spunand.– Sunt multumit. Acum vom continua testele.Wuu era ıncantat; daca primele verificari decursesera perfect, ramaneau

putine sanse sa i se gaseasca vreun defect major. In orice caz, nu va mai fi nevoiede o a doua operatie. Stia ınsa bine ca testele vor dura mult, pentru a ajungela certitudinea functionarii normale. De asemenea, obedienta hibridului Wuutrebuia verificata minutios. Oamenii, spre deosebire de ouhi, aveau tendintade a nu se supune ierarhiilor, de a fi recalcitranti, de a disimula, ba chiarminti pentru a-si atinge scopurile. Wuu va fi un simplu agent si va trebui saexecute toate ordinele primite, dar, ın acelasi timp, va fi obligat sa se integrezeın societatea umana si sa dea impresia ca urmeaza regulile acesteia. Era omisiune delicata, dar nu peste masura de dificila.

Wuu alunga din minte aceste ganduri fugare, nu fara a remarca ınclinareaoamenilor spre divagatie ? Sa le fie atat de greu sa se concentreze ? Sau gazdalui era o exceptie, iar el, hibridul, ıl mostenise ın aceasta privinta ? Oricum,adaugand aceasta trasatura la capacitatea cerebrala redusa, rezulta un nivel deperformanta deplorabil; dar astea erau datele, trebuia sa se descurce.

Si testele continuara. Miscari complicate, deplasare rapida, exercitii deforta, de echilibru, de ındemanare, de precizie — pentru a se obisnui cu noulsau corp; senzatia de caldura, respiratia accelerata, excretia lichida ın picaturiminuscule pe ıntreg trupul, dar mai ales pe partea anterioara si la ıncheieturaprincipala a membrelor prehensile. Cunoasterea fiecarei componente a corpuluisau, cu numele, forma si posibilitatile de miscare. Exercitiile de vorbire si deascultare, pentru verificarea vocabularului activ si pasiv; exercitii simple deinteligenta si logica, de memorie imediata si ındepartata — incluzand elementedin trecutul lui Wuu cel adevarat. Un suvoi de informatie emis de noul Wuu,care se dovedea, totusi, ın conditii de solicitare maxima, ındeajuns de rapid side eficace. Nu, oamenii nu erau chiar fapturi inferioare; desigur, Wuu era unhibrid, nu un om; dar aceasta arata macar ca omul, sub o coordonare atenta,putea deveni un partener interesant, pana la urma; dar asta nu era pentruviitorul apropiat.

Dovada ca, dupa o vreme, Wuu ıncepu sa greseasca unele raspunsuri, saezite, sa nu mai vada clar. Nivelul sau de performanta scadea evident. Osenzatie ciudata se localizase ın centrul sau, ıntai impresia ca ıi lipseste cevade acolo, apoi chiar o usoara durere; senzatia persista. Inainte de a-i raportalui Looh, acesta spuse:

– Ai obosit. E normal. Vom face o pauza.– In plus, simt ceva aici. Cred ca. . .mi-e foame.Cuvintele venisera singure; da, asta era, trebuia sa se alimenteze. Hrana

pentru oamenii capturati era sintetica; continea nu numai principiile nutritivenecesare, dar avea si forma unor alimente de pe Terra, aduse o data cu oamenii.Wuu primi un lichid cafeniu si o bucata de substanta alba ınconjurand un miezrosu. Bau si manca. Era bine, ba chiar foarte placut. Senzatia de foamedisparu si fu ınlocuita de una de confort. La sfarsit Wuu primi o cutie depastile si ordinul lui Looh de a ınghiti cate una dupa fiecare masa. Nu aveaunici un gust si aparent nici un efect. Looh ıi explicase rolul lor: de a mentinecompatibilitatea ıntre spiritul sau si trupul uman. Asadar operatia nu eraperfecta — trebuia urmat si un tratament ulterior. Oricum, asta era un fleac.

– Acum te vei odihni, zise Looh. Acolo.Wuu se ıntinse pe locul indicat — un dreptunghi moale. Recapituland

momentele noii sale existente nu se putu ımpiedica sa nu remarce acuitateasenzatiilor, atat a celor de disconfort cat si a celor placute. Un ouhi resimteprin intelect ceea ce un om resimte prin trup, de fapt aici e diferenta. Era greude explicat. Mintea sa ouhi nu valorifica complet informatiile primite de latrup; se parea ca acesta, trupul, ısi pastra o viata a lui, personala, cu senzatiicomplexe pe care intelectul nu le putea nici ıntelege, nici macar cuprinde ıntoata ıntinderea lor. Dar poate ca se pripea analizand — experienta sa era atatde redusa. . .

Astfel divagand, Wuu ısi pierdu cunostinta.

5. Wuu se trezi usor ametit, cu gandurile din nou confuze. Ii trebui timpca sa-si dea seama unde se afla, cine este, ce s-a ıntamplat ınainte de aceadisparitie episodica a functiilor de control; ıntr-un tarziu ısi aminti: ”asta senumeste somn — si are rolul de redobandire a parametrilor cerebrali normali”.Intr-adevar, dupa cateva miscari, se simti ınviorat, gata de lucru; interesantaaceasta functionare discontinua, trezirea aducea un sentiment de plenitudine.Se alimenta, ısi lua pastila si ıncepu exercitiile zilei.

Lucra acum cu un asistent al lui Looh, specialist ın ceea ce el ınsusi nu-mea elemente motrice ale civilizatiei umane. Prima lectie fu simpla si relax-anta: spalarea; Wuu constatase deja mirosul — alta senzatie noua — pe care-l capatase dupa evaporarea excretiilor lichide datorate eforturilor fizice; iataca suvoaie de apa bine dirijate eliminau reziduurile; mai grea fu manevrareasapunului, un mic paralelipiped alunecos producand o spuma solventa; dupace-l scapa de cateva ori, se ıncapatana si-si concentra toata atentia asupra lui;efectul fu dezastruos. Asistentul ıl opri din acele manipulari nereusite si-i aduseaminte sa se lase ın voia reflexelor.

– Cu cat constientizezi mai mult, cu atat rezultatul e mai slab, cel putinacum, la ınceput. Asta e valabil pentru toate miscarile simple. Toti oameniipe care i-am studiat scapau sapunul din cand ın cand — se pare ca e normal.

Curat, se ocupa de ceva infinit mai greu: ımbracatul. Oamenii ısi acopereautrupul cu haine — nimic neobisnuit, dar forma acestora, modul de ınchidereniciodata automat, lipsa suprafetelor rigide, toate adaugate la specificitatilegeometrice ale miscarii corpului uman, ridicau obstacole aperent de nedepasit.Daca chilotii si ciorapii (cu ocazia asta ısi verifica si ımbunatatea vocabularul)nu necesitau decat simple introduceri ale membrelor inferioare ın anumite ori-ficii, iar maieul cerea ın plus doar o facila coordonare a membrelor superioare,ın schimb camasa punea probleme mult mai complexe. Asistentul fu nevoit sa-ipuna un film ın care miscarile erau descompuse, dar asta nu fu de mare ajutor.Dupa ce o facu sa paraie din ımbinari, pana la limita de rezistenta, Wuu reusisa o ımbrace. Dar greul de-abia ıncepu: manipularea nasturilor. Din pacate,nu exista un algoritm unic de ınchidere — din nou lipa de standardizare car-acteristica oamenilor. La nasturii manecilor Wuu simti — dupa numeroaseıncercari ratate — o senzatie de apasare, disparitia completa a vointei de aexecuta exercitiul, precum si dorinta ca asistentul lui Looh sa plece.

– La dracu, racni, si lovi cu unul din membrele motrice teancul de hainecare ıl mai asteptau.

Asistentul lui Looh ıl linisti:– Cred ca asta se cheama un acces de nervi. Probabil ca ai mostenit, ca mai

toti hibrizii, o oarecare labilitate a psihicului. Trebuie sa ıncerci sa te controlezimai bine.

Pana la urma Wuu reusi, dar observa ca membrele superioare nu erau la felde ındemanatice; ın plus, se parea ca ıncepuse cu cel mai nepriceput, cel stang.Parcurse apoi pantalonii si aprecie progresul adus de fermoar, pantofii (modelulsimplu, fara dispozitiv de siguranta), haina; descoperi ca nasturii acesteia,fiind mai mari, se utilizeaza mai usor si se ıntreba daca metoda pedagogica aasistentului nu era cumva gresita; poate ca haina ar fi trebuit studiata ınainteacamasii, chiar daca ın procesul de ımbracare intervenea ulterior; asistentul luaact de observatie, era o idee buna. Pulovarul si tricoul fura doar variatii petema maioului. O ultima surpriza, dezbracatul nu era deloc mai simplu decatımbracatul, ın special la camasa, evident. Ajunse din nou gol si cu asta lectiase termina; asistentul ıi spuse ca mai aveau mult de lucrat — nu numai derepetat, dar si de asimilat elemente noi.

Urmara lectii despre Terra, exercitii de limba — din nou, alte teste fizicesi, instalandu-se ıncet, acea senzatie de oboseala. Dupa masa a doua se gandila drumul pe care ıl avea de parcurs; la marele salt ın necunoscut ce va urmaperioadei de antrenament; la confruntarea cu o civilizatie straina careia vatrebui sa se supuna ınainte de a o supune; la sprijinul nesemnificativ pe careavea sa-l gaseasca acolo — cel al putinilor hibrizi deja ın misiune si al navei baza.Ce va fi va fi — nu trebuia sa se lase prada ipotezelor ınainte de a avea toatedatele; iar acestea se vor acumula fara nici o ındoiala, instruirea i le va aducetreptat. Pentru ca nu simtea ınca nevoia sa doarma si cum timpul ıi statea ladispozitie pentru instructie libera, studie imagini ale unor exemplare umane ınlibertate pe Terra; ıncepuse sa vada altfel miscarile lor, le gasea mai naturale si,ın acelasi timp, mai putin spectaculoase; putea sa le imite pe cele mai multe —desi nu cu aceeasi precizie; dar nici oamenii nu puteau ıntotdeauna sa se imiteıntre ei; se specializau, si asta-i facea mai putin adaptabili, se dezvoltau diferit.Oare el, omul de dinaintea lui Wuu, ın ce excela ? La ce se pricepea mai bine ?Cu ce se ocupa ın mod obisnuit ? Va regasi Wuu vreodata amintirile aceluiom ? Sau va fi oare ın stare sa le recladeasca ? Cum sa-si exploreze trecutul,pe baza caror urme ? Sau sa ramana la varianta cea mai simpla, aceea pe careo presupusese initial unica, ca viata lui ıncepuse ın clipa ın care spiritul sauouhi se grefase pe corpul uman ?

Cate ıntrebari. . . era bine ca si le pune, era o cale spre adevar. Dar cat devag le formula. . . Imposibil de a rationa ın termeni atat de imprecisi. Pentru aıncheia ziua — pe Terra un om dormea de regula o data pe zi — cu gandurimai pozitive, Wuu se plasa ın fata unei oglinzi si, studiindu-si trupul, repetanumele partilor lui. Cap, par, ochi, nas, gura, urechi; torace, abdomen, penis;umeri, brate, antebrate, palme, degete; solduri, coapse, gambe, labe, degete.Se ıntinse pe dreptunghiul moale si adormi linistit.

6. Bill era gata de plecare. Isi omora timpul citind un interesant studiupsihologic — Cu sange rece de Truman Capote — ın care se analiza o crima

multipla din punctul de vedere al faptasilor, martorilor, dar, din pacate, nusi al victimelor. Desi ıncarcata cu o sumedenie de descrieri inutile, cu rolulde a detalia cadrul actiunii, cartea diseca fin mecanismele emotionale ale unorexemplare umane, ın aparenta atipice. Ea releva carente educationale si de or-ganizare ale societatii, dar totodata si caractere ocolind cu buna stiinta normeelementare de comportament. In mod absolut incredibil, autorii crimei se plim-bau nestingheriti ıntr-un larg teritoriu al Americii de Nord si erau capturatiaproape din ıntamplare. Lucrarea se ıncheia totusi normal, cu anihilarea fizicaa criminalilor printr-o metoda de-a dreptul atroce: spanzuratoarea.

Si ınca aceasta era o carte destul de usor de ınteles, desi stilul ei nu putea fiapreciat drept stiintific; Bill citise — ıntre putinele pe care le avea la dispozitie— si lucrari al caror scop ramanea absolut obscur; oricum, toate, aproape faraexceptie, contineau pasaje fara rost; mai mult, ıntamplarile erau deseori imagi-nate si nu reale, dar cu greu se putea trage o linie de demarcatie ıntre adevar sifabulatie. Ciuma lui Camus descria ravagiile unei epidemii, dar nu fara a insistaasupra comportarii unor indivizi alesi nu prea reprezentativ. Celine continea omultime de cuvinte de neınteles. Camoes descria cuceriri geografice, dar ıntr-un limbaj pompos. Cervantes, ıntr-un volum imens, prezenta calatoria prinSpania a unui ins ciudat, deviat comportamental si mai ales senzorial, din mo-ment ce percepea ıntotdeauna altceva decat simpla realitate. Capek, ın Razboicu salamandrele — o lucrare cu tenta biologica, arata evolutia rapida a uneispecii inteligente care face concurenta omenirii; o pura speculatie, totusi. Ce-hov aducea ın scena personaje banale, care ın genere nu aveau nici o ocupatie;legaturile dintre ele erau obscure. Mult mai clare erau un Compendiu de con-tabilitate si un Curs de rezistenta materialelor, dar si acestea vadeau conceptiieconomice, respectiv stiintifice, ınvechite; mai mult, lucrarea de contabilitatecontinea subterfugii de utilizare a legilor, ceea ce nu era spre lauda sistemuluilegislativ.

Bill ısi dadea seama ca poseda o cultura incompleta. Cartea, ca obiect,ıi placuse, desi datul foilor cerea o anume ındemanare; nu reusea sa citeascamai mult de patru-cinci pe zi, ın timpul special dedicat acestei activitati. Ma-joritatea cartilor proveneau dintr-o prima captura — un sac ratacit la trans-portul unei biblioteci; pe langa faptul ca ın sac se aflau mai multe exemplareale aceleiasi carti, numele autorilor (sau titlurile, ın cazul autorilor colectivi)ıncepeau toate cu litera C. Din fericire, ın colectie se afla si un dictionar, ceea ceıi permisese sa-si ımbogateasca semnificativ vocabularul. Evident, esantionulera insuficient pentru caracterizarea culturii umane. De asemenea, Bill price-puse ca o idee corecta despre o carte anume si-o putea face abia citind multealte carti; dar acesta era un adevar comun. Totusi, Bill remarcase o anumepricepere a autorilor de pe Terra ın a potrivi cuvintele, dand de multe orifrazelor ceva ce razbatea dincolo de mesajul continut de ele; aceasta se numea

stil si se pare ca oamenii puneau uneori mai mult pret pe el decat pe informatiapropriu-zisa. Nu reusea sa ınteleaga decat partial de ce, dar nu se ıngrijora;timpul si lectura vor rezolva si problema asta.

Asadar urma plecarea. Bill ısi ridica maneca pentru a mai privi o datacicatricea primului testul de obedienta; vindecata acum complet, ea forma omica zona lucioasa, neacoperita cu par. Trebuise sa-si produca o rana cu aju-torul unui bisturiu, printr-un sir de taieturi ıntai paralele, apoi perpendicularepe primele. Looh imaginase acest test dupa ce constatase uriasa intensitate adurerii la oameni. Daca hibrizii se dovedeau capabili de a-si ınfrange instinctulde conservare si suferinta, la comanda lui Looh, aceasta ınsemna ca se puteaconta pe ei pentru executarea unor misiuni viitoare, indiferent de riscuri, si, maimult, arata ca au vointa suficienta. Sigur ca testul era primitiv si, la propriu,sangeros. Dar era aproape la fel de sigur ca testul pur psihologic de simularea sinuciderii; pentru ouhi sinuciderea nu exista, dupa cum nici posibilitatea dea pune un alt ouhi, printr-un ordin, ın pericol de moarte. De aceea spiritulouhi al unui hibrid nu putea percepe integral, de exemplu, pericolul ordinuluilui Looh de a intra ıntr-o camera ın care radiatiile sunt de o mie de ori maimari decat cele suportabile. Looh, ca ouhi, nu putea da un astfel de ordin, deciprobabil era ceva trucat ın acest test, de exemplu indicatoarele de radioactivi-tate; pericolul era deci aproape sigur mimat. In schimb testul bisturiului puneaın actiune un stimul elementar, durerea. In afara de confirmarea docilitatii, ci-catricea de pe brat ınsemnase si renuntarea la vechiul sau nume ouhi, Wuu, siprimirea unuia uman: Bill Conroy.

Bill trecuse toate testele de laborator; e drept, cel mai important test urmape Terra: confruntarea cu oamenii. Perioada de antrenament, ın care executala ordin aproape toate activitatile, ıi ıntarise convingerea ca viata sa este neim-portanta si ca se margineste la ındeplinirea unei misiuni. De unde la ınceputpastra pentru Looh imaginea unui semen ouhi, acum acesta devenise un sefde netagaduit, aproape infailibil. Iar Bill se transformase ıntr-un simplu sol-dat. Cu toate acestea, ısi pastrase independenta de spirit; desigur, va fi doarun executant, dar mijloacele si le va alege singur; ın aceasta consta ineditulmisiunii.

Looh aparu pentru ultima data; ıi ura succes si-l conduse pana la dispoz-itivul de transport. Bill ısi lua bagajele — doua genti mari — si patrunseınauntru.

7. Bill se pomeni ıntr-o vaiuga ınconjurata de arbusti; alaturi de el gentile;senzatia de racoare fu prima, apoi, o clipa, uimirea ın fata formelor si culorilornorilor, luminati de soarele rasarind. Se ridica, ısi scutura hainele, ısi lua gentilesi urca pe panta cea mai lina, ıncercand sa iasa dintre arbusti. Abel si Rick,doi hibrizi, trebuiau sa-l astepte undeva ın apropiere. Bill le stia imaginile.Locul era pustiu, ın mod normal nu trebuia sa nimereasca peste altcineva; de

altfel, asta ar fi fost o ıntamplare nefericita; cum sa explice prezenta lui acolo ?Desigur, avea acte, bani si chiar o ratie de alimente, si stia cum sa ajunga laurmatorul punct de ıntalnire. Dar prefera sa nu fie nevoit sa se descurce singur.

Ii vazu de departe, doua siluete pe coasta unui deal verde-galbui. Porniraspre el, ın pas grabit; se hotarı sa-i astepte ın locul unde se afla; puse gentilejos si ıi fixa pe cei doi. Intr-adevar, ei erau, Abel ıntr-un costum gri ınchis,cu cravata, Rick ın blugi si o camasa groasa ın carouri rosu cu negru; fata deimaginea pe care i-o stia, Rick era ımpodobit cu un barbison. Zambira cu totii— pentru Bill, cel putin, acesta era un efect al instruirii.

– Bine ai venit, zise Abel.– . . . pe aceast taram minunat, completa Rick.– Masina e ıncolo. Sa mergem.Rick lua o geanta.– Ne-ai adus ceva bun ? Vreun banisor ?Bill remarca accentul lui Rick; i se paru ciudat, pentru ca ın laborator se

ınvata o engleza standard. Normal ar fi fost ca toti hibrizii sa vorbeasca la fel.– Am adus doua milioane de dolari si zece mii de pastile.– Sper ca sunt si bancnote mici. Am transmis de mult ca bancnotele nu

mai sunt la moda, ci cartile de credit. Apropo, nici tu nu prea esti ımbracatdupa ultima moda.

Bill remarcase diferentele ıntre costumul sau si cel al lui Abel, dar i separusera neesentiale; desigur, stia ce ınseamna moda, desi nu pricepuse preamult rosturile ei. Calatoria lui de la laborator pana pe Terra durase suficientde mult pentru ca stilul vestimentar sa se schimbe, fie si numai ın detalii. Rickreplica imediat:

– De, batrane, blugii nu se demodeaza.– Ooo, nici costumul; numai croiala, pentru toate hainele. Hai sa nu mai

discutam pe tema asta, ca iar ajungem la neıntelegeri.– Abel vrea sa spuna certuri. Bill, nu te mira; banuiesc ca ıti ınchipuiai

o antanta perfecta ıntre noi. Din pacate nu, fiecare are ideile lui despre viatapamanteana si tine mortis la ele. Dar ın rest ne ıntelegem, nu te speria.

Bill era totusi nedumerit, si ınca buimacit de contactul cu Terra; si ınca nuıntalnise oameni adevarati. Totusi, ıntr-adevar, ısi imaginase altfel cooperareaıntre hibrizi.

Mersera vreo doua ore, pana sa ajunga la masina cu care venisera cei doi, peun drum de tara. Rick vorbise aproape permanent, acoperind toate subiecteleposibile, de la vremea pe Terra la noutatile politice ale ultimilor ani, cu careBill n-avea cum sa fie la curent. Abel nu deschise gura decat ca sa ceara vestidespre Looh si restul echipei din laborator si ca sa-l contrazica ıntr-un randpe Rick. Bill abia astepta informatii, asa ca se margini sa raspunda putinelorıntrebari.

Pusera gentile ın portbagaj. Rick se aseza la volan, Abel langa el, iar Billın spate. Rick demara ın forta, dar imediat o lasa mai moale, pentru ca drumulera ıntr-o stare jalnica.

– Si-acum spre Los Angeles. Abel, te felicit pentru idea de a veni ın costumpe aceste coclauri; nu ma pot ımpiedica sa observ ca pantofii tai sunt prafuiti.Totusi, putea fi mai rau.

– Nu, pentru ca n-a plouat de doua saptamani; m-am interesat; praful erasingurul pericol; iar cu el rezolv imediat.

Abel scoase o carpa din torpedo si-si sterse grijuliu pantofii. Mersera ıntacere pana ıntr-o sosea asfaltata. Aici Abel zise:

– Avem un drum lung. Bill, niciodata nu e inutil sa te instruiesti. Ce-ar fisa ınvatam marcile de automobile ?

8. Bill remarca, ın pofida nenumaratelor detalii care-i deosebeau, ca Abelsi Rick erau amandoi foarte inteligenti si extrem de bine instruiti. Nu-si dadeaınca seama cum ar fi rezistat comparatiei cu oamenii — pe care-i vedea deo-camdata doar ın masinile lor — dar intuia ca acestia, sau macar mare parte alor, erau mai prejos. Puse cateva ıntrebari generale, care-l chinuiau ınca dinperioada de instructie, si ajunse la cea mai importanta dintre ele, cel putin ınmomentul acela, desi se temea sa nu fie banuit de o anume frivolitate. Dupaoarece ezitari zise:

– Dar voi ce meserie aveti ? Cum va ıncadrati ın societatea umana ?Rick ıncepu sa rada.– Bill, poti sa ne ıntrebi orice, oricand; nu uita asta; si ıncearca sa nu mai

vorbesti ca din carti; cred ca ıti trebuie un curs intensiv de argou; ma voi ocupade asta. . . Eu sunt actor — doar suntem la Los Angeles, ce dracu. In plus, ınmeseria asta nu e nevoie de un trecut; vii pur si simplu de undeva si vrei sa facifilm. Asta-i tot; te descurci, bine, nu te ıntreaba nimeni nimic; nu te descurci,cu atat mai putin. Am prins de curand un rol mai bunicel, ıntr-un serial; de-aiasi am accentul asta, exersez. Nu-i vorba, stiu si ca asta-l calca pe nervi pe Abel.

– Asta-i buna, poti vorbi cum vrei. E drept ca eu am mostenit o fire maiserioasa, dar n-am nici o vina. De altfel am dovedit ca ma pot stapani; asta-iceva elementar, ın fond.

– Abel, de data asta glumeam. Te las sa-ti prezinti singur activitatile.– Eu o sa ıncep cu ınceputul, pentru ca sa vezi si o ıncercare nereusita de

integrare ıntre oameni. Am observat ca ei au o mare apetenta pentru fantastic,pentru povesti de orice gen. De aceea mi-am propus sa le spun adevarul, macarpartial. Mi-am luat chiar identitatea celui al carui corp ıl mostenisem si care,evident, lipsise mai multi ani de pe Terra; fusese dat disparut; nu e o situatierara aici. Mi-am propus sa ma fac cunoscut — pentru ca de fapt asta-i telulnostru aici, nu doar sa exploram ci si sa devenim lideri de opinie — si iata cemetoda am ales. Am povestit tuturor ca am fost rapit de extraterestri, dus

ıntr-un laborator ın care am fost studiat si eliberat apoi; istoria e verosimila,daca crezi ın extraterestri.

– Ha, ha, asta-i buna; nimic nu este mai cuceritor decat umorul sobru al luiAbel. Asta s-ar numi umor englezesc, Bill; noteaza.

– Am fost pus sa dau niste declaratii; am descris cu lux de amanunte lab-oratorul si extraterestrii, si aici nu am mintit deloc. M-am gandit ca maitarziu, cand va ıncepe invazia, va fi util ca oamenii sa aiba deja ın minteimaginea. . . noastra adevarata. Am fost confruntat cu presupusa mea familie;evident, eu nu-i puteam recunoaste; ei ınsa m-au recunoscut, desi mi-au spusca mi-am schimbat firea. . .

– Evident.– Din pacate trecutul meu nu m-a ajutat; eram cautat pentru niste furtisaguri

si convingerea generala a fost ca vreau sa scap de pedeapsa; ba s-a gasit si unindivid gata sa jure ca m-a vazut ın Mexic ın timpul disparitiei mele. Cum eumi-am mentinut declaratiile pana la capat, m-am ales, ın loc de ınchisoare, cuo internare ın ospiciu. Acolo m-am ”vindecat”, ce era sa fac; altfel, nu-mi maidadeau drumul niciodata; am recunoscut ca totul a fost o minciuna, dar ca amavut totusi unele crize de amnezie; se pare ca varianta asta a fost inspirata,pentru ca am scapat din ospiciu. Am mai fost un timp sub supraveghere, apoiam venit pe coasta de vest, ca sa ıncep o viata noua.

Abel tacu o clipa. Rick ıl ımboldi:– Ei, spune totul.– Da, acum sunt predicator itinerant.– Pana la urma nu-i mare diferenta, ha, ha, ha.Bill ascultase cu mare interes; acesti hibrizi traisera din plin contactul cu

oamenii, luptasera cu adversitatile. Experienta lor era de nepretuit. Cat dediferiti erau de el si cat de aproape de oameni.

– Abel, ce ınseamna predicator ?

9. Se ınsera cand patrunsera ın oras. Mancasera pe drum un hot-dogsi bausera Coca-Cola. ”Mi-era dor de mancarea din laborator”, zisese Rick;”cred ınsa ca tu te-ai saturat; nu-i nimic, aici ai sa ai de unde alege”. Luminileorasului erau uluitoare; pentru resursele energetice de care dispuneau, oameniinu dovedeau pic de spirit de economie. Circulatia intensa nu se putea niciea explica ın ıntregime; oamenii pareau sa fie incapabili de a gasi forme deorganizare sociala care sa minimizeze deplasarile; sau pur si simplu le placeasa se miste de colo-colo.

Il lasara pe Abel acasa la el.– Vino ın fata, Bill. Nu uita sa-ti pui centura. De-acum esti sub obladuirea

mea.Bill stia ca Rick este responsabil de continuarea initierii lui. Dupa ce acesta

ıl va considera capabil sa se descurce, Bill va avea si el apartamentul sau per-

sonal si va ıncerca sa-si faca un rost ın societate. El, Rick si Abel formau otriada; nu mai cunosteau nici un alt hibrid de pe Terra — masura clasica desiguranta — si actionau independent de ceilalti; daca se va aprecia necesar,vor primi ıntariri sau vor fuziona cu alt grup; probabil ca asta depindea si derezultatele obtinute.

– Primul lucru pe care trebuie sa-l ınveti este condusul masinii; fara astanu existi; ai sa vezi, nu-i complicat deloc; banuiesc ca ai deja un carnet deconducere; de altfel e singurul act pe care trebuie sa-l ai permanent asupra ta.Hai sa-ti explic bordul.

Pana la locuinta lui Rick – o casa de marime mijlocie pe care o ocupaın ıntregime, cu o mica curte ın fata, Bill retinuse rolul tuturor manetelor sibutoanelor. Descarcara bagajele, apoi Rick porni televizorul.

– De aici te instruiesti cel mai bine asupra vietii. Asa schimbi canalele.Uite, ramai deocamdata pe stiri; astea sunt reclame, nu le lua prea mult ınseama; sunt totusi bune ca sa te obisnuiesti cu numele produselor comerciale.Bun, eu ma duc sa pregatesc masa. E mai bine sa nu iesi din casa ın primelezile, altfel te-as fi dus la un restaurant; gatesc bine, nu te speria.

– Dar carti nu ai ?– Nu prea, uite acolo niste reviste. Si eu mi-am facut iluzii asupra cartilor;

din pacate ele nu te ınvata mai nimic despre viata adevarata. Poti sa te ducila biblioteca, o sa-ti arat unde e; sunt acolo carti berechet, dar te descurci.

– Sigur, voi ıncepe cu litera A.– Atentie ınsa sa nu citesti prea repede, sa nu fii luat la ochi.Rick disparu ın bucatarie, iar Bill se aseza ın fata televizorului. Urmarirea

stirilor fu obositoare; retinu nume, functii si ıntamplari, dar, necunoscand niciunul dintre personaje, nu putea sa aprecieze prea bine utilitatea informatiilor.Cum era de asteptat — data fiind natura umana — faptul divers ocupa un locimportant; la ce foloseau oare aceste curiozitati, aceste ıntamplari la granitanormalului ?

Bill gatea ıntr-adevar bine, mancarea avea cu totul alt gust decat cea dinlaborator. Rick facu planul urmatoarelor zile; cum el avea filmari, va lipsi deacasa buna parte din zi; n-avea un rol principal, dar aparea ın fiecare episod, sideci juca des. Bill va sta acasa, se va uita la televizor si va studia casetele, cateerau, majoritatea cu filme documentare. Seara vor discuta, pentru ca Rick sa-iaprecieze nivelul de pregatire.

– Bun, pastilele si la culcare acum; am avut o zi grea. Si, Bill, nu trebuiesa fii atat de timid; cere, ıntreaba, fii curios; nimeni ın afara de mine si Abelnu-ti va da nimic de la sine; oamenii sunt de o indiferenta uluitoare. De-acumesti singurul tau stapan; poarta-ti de grija.

10. Cele trei luni care urmara fura suficiente pentru ca Bill sa-si faca o ideeaproximativ corecta despre oameni, sa dobandeasca unele noi deprinderi si sa

reuseasca sa se descurce singur. Cel mai simplu fu condusul automobilului; Billajunse un maestru si nu se putea spune ca nu-i placea; la ınceput ieseau deseoriseara, cand Rick ıl putea ınsoti sau pur si simplu ıi lasa masina — nu fara a-lfi instruit asupra comportamentului ın situatii extreme: accidente, ıntalniri cupolitisti. Apoi Rick ıi cumpara o masina veche, ca sa aiba libertate de miscare.

Primul contact cu oamenii ıl avu ın magazine, iesind cu Rick la cumparaturi.Bill fu uimit de imensul numar de produse asemanatoare; memoria sa uriasaıl ajuta ınsa sa faca fata avalansei de nume. Manevratul banilor era banal, iarplata constituia singurul moment cand trebuia, eventual, sa vorbeasca. Rickıl ajuta sa-si cumpere haine potrivite si de buna calitate; ıi facu cu aceastaocazie o lectie despre materialele textile si proprietatile lor; de asemenea, despreocaziile ın care se poarta diversele haine; Bill constata ca ceea ce ınvatase ınlaborator despre acest subiect era insignifiant fata de cunostintele lui Rick.

Dupa unele ezitari, Bill se duse totusi la biblioteca cea mai apropiata si sepuse pe citit. Studie din plin istorie, pentru ca geografia si stiintele naturale leasimilase suficient, iar stiintele exacte nu aveau de mult nici un secret pentru el(de altfel nici nu prea se gaseau carti ın aceste domenii). In pofida neıncrederiiinsuflate de primele lecturi, se simtea atras ın chip inexplicabil de literatura;abandona imediat poezia, pentru ca ıi ramanea de neınteles, si se consacraromanelor. Cele istorice ıl ajutara sa-si faca o prima idee asupra diferentelorıntre literatura si stiinta: daca stiinta, acolo, unde datele erau insuficiente, semarginea sa faca unele ipoteze, sa le argumenteze si ın final sa aleaga una dintreele ca fiind mai probabila (desi dupa criterii deseori discutabile), literaturaadopta fara explicatii o ipoteza, o ımpodobea cu amanunte nedemonstrabilesi prezenta totul ca fiind pura realitate. Pe scurt, literatura era un joc alimaginatiei. Cat despre stil — Bill ıncepea sa faca diferente; aici era ca lamancaruri: ”cultura vine mancand” cum zicea Rick; gustul si mirosul22 seeduca, nu sunt date.

Vazandu-l ca nu renunta la citit, Rick ıi propuse sa ıncerce cariera de ziarist.– Noi ar trebui sa intram ın politica sau ın armata pentru a ne atinge mai

repede scopul. Din pacate, si-ntr-o parte si-n alta, cu cat urci, cu atat ıtiscotocesc mai tare trecutul. Perioada alba din biografia noastra nu ar treceneobservata. Pentru viitor, propunerea mea a fost sa se aduca un laboratorchiar ın sistemul solar, suficient de aproape pentru a putea crea hibrizi copii;acestia vor lipsi doar putin de pe Terra si se vor putea justifica printr-o fuga deacasa, de exemplu, sau printr-o rapire; noi ne-am ıngriji sa aflam toate detaliiledespre familiile si trecutul lor, ca sa-i putem instrui. Sau, sa lucram pe copiiabandonati, ale caror studii sa le sustinem financiar dupa aceea. Ma rog, astea-s planuri. In ce ne priveste, noi am putea sa devenim consilieri ai unor oameni

22Sa reamintim pentru cei care n-au remarcat la momentul potrivit: ouhii nu au un simtanalog mirosului.

politici; vom avea o putere neneglijabila, fara sa iesim ın fata; eu, ca actor,cunosc deja cativa politicieni de mana a doua, dar, daca voi deveni cat de catcelebru, voi putea intra ın cercuri mai ınalte. Tu, daca ajungi ziarist, vei aveade asemenea posibilitati sa ataci un post de consilier. Chiar si Abel, cu religialui, are sanse sa capete influenta asupra unor oameni influenti. Asa ca citeste,daca-ti place, s-ar putea sa fie bine pana la urma.

Abel ıi vizitase de cateva ori, pentru a face schimb de informatii si pentru astabili continutul mesajelor catre laboratorul baza. Bill ıi facuse si el o vizita,pentru a-i duce o cutie de pastile, ocazie cu care ınvata drumul.

Pe scurt, primele trei luni confirmara din plin teoria lui Rick; oamenilor nule pasa de semenii lor; nimeni nu ıncercase sa-l scoata pe Bill din izolarea ıncare se complacea deocamdata; ısi ınchipuia ca ar putea trai zeci de ani fara acunoaste pe nimeni, daca nu voia. Trebuia sa fie mai activ.

11. Intr-o zi, Bill iesi sa ia pranzul ın oras si, la ıntoarcere, avu ideea sa-ifaca o vizita lui Abel, deoarece oricum trecea prin apropierea locuintei sale— o vila semanand cu cea a lui Rick; Bill remarcase identitatea de gusturi sifusese mirat, dar aflase apoi ca Rick o alesese, pentru ca nu avea ıncredere ınpriceperea lui Abel ın operatii de acest gen. ”Abel e un risipitor, iar eu sunttrezorierul grupului. Nu vreau sa risc sa se descopere ce avere imensa avem,pentru ca toti banii aceia sunt falsificati; perfect, e drept, dar falsificati. Existao sansa infima de a se observa aceasta. Totusi nu vreau sa-i utilizez decat lacheltuielile importante. Trebuie sa traim ın primul rand din veniturile noastre.”

In clipa ın care Bill traversa strada, pe poarta casei lui Abel iesi o blonda,destul de tanara si de bine facuta, care se urca ıntr-o masina parcata ınapropiere si porni fara sa-l observe pe Bill, care, putin mirat, ıi urmari ple-carea, apoi suna la usa lui Abel.

Acesta deschise fara sa se uite pe vizor sau sa ıntrebe.– Ce-i ? A, tu esti, Bill. . . Intra, te rog.Bill remarca usoara ezitare a lui Abel, vru o clipa sa renunte, si totusi intra.

Dupa cateva vorbe de curtoazie, Bill nu rezista sa ıntrebe — doar ıntre ei nuputeau ıncapea secrete:

– O femeie la tine ? Cum se face ? Sau tu esti altfel ?– Nu, sunt la fel ca tine, adica asa cred. Cel putin pe vremea mea, hib-

ridizarea avea un efect secundar — imposibilitatea activitatii sexuale. Suntemun fel de hermafroditi, ca sa nu zic eunuci. Nu, femeia asta cauta un sprijinsufletesc. De altfel starea mea m-a si ındreptat spre religie; aici e mult maisimplu sa fii cast. . .

– Initial acest defect nu mi s-a parut un mare handicap; de fapt, mie, casimpla persoana, nici acum nu mi se pare. Cand ma gandesc ınsa la integrareaın societate, la crearea de relatii. . . In mai toate cartile se vede clar: cele douamari motoare ale omului sunt dragostea si puterea, ın aceasta ordine; dragoste

fara sex nu se poate concepe, dar asta n-ar fi nimic, pentru ca nu vad nici unavantaj ın a te ındragosti. Oricum, pe noi ne intereseaza puterea; ınsa niciputere fara sex mi-e ca. . . adica, vreau sa zic, e o arma si asta. . .

– S-ar putea sa exagerezi, Bill. Asta-i valabil pentru oameni. Noi suntemsuficient de inteligenti pentru a ne descurca si altfel. Ai discutat cu Rick petema asta ?

– Nu, n-am avut ocazia. Dar m-am ıntrebat cum se descurca el, mai alesca ın lumea filmului e mai greu sa ocolesti femeile.

– Ei, Rick a ales o politica de echilibru. A cochetat un pic cu homosexualii,iar din cand ın cand mai iese cu cate o femeie ın restaurante unde poate fi vazutde multa lume; dar numai la pranz, si numai cu tipe despre care se stie ca nucedeaza chiar imediat, ca sa nu ajunga ın vreo situatie dificila. In fine, asta-ice mi-a spus el, fara prea multe detalii; se pare ca pana acum i-a mers perfect.

Tacura o vreme. Bill se gandea deja la altceva; nu-i scapa ınsa usoara starede agitatie a lui Abel, cel atat de echilibrat, de obicei.

– Daca tot am vorbit de femei, sa trecem si la alte vicii. Nu bei un whisky ?– N-as ıncepe acum, cand sunt cu masina.– Cum, Rick nu ti-a dat niciodata ? Nici un alcool ?– Doar o bere, din cand ın cand.– Asta chiar nu se poate. Daca oamenii ıti permit orice gusturi ın materie

de sex, ın schimb nu te iarta daca nu bei un paharel, ba chiar mai multe candse iveste ocazia. Trebuie sa te antrenezi putin.

– Bine, dar foarte putin. Atat.– Uite si o tigara de foi, foarte lejera. Sau. . .– Nu, de fumat chiar n-am fumat niciodata.– Aici s-ar putea sa ai dreptate; pana si oamenii lupta chipurile ımpotriva

fumatului. Totusi, e o experienta. Nimeni nu zice s-o faci ın fiecare zi; teopresti cand ai chef. Sa stii ca vointa noastra e infinit mai puternica decat aoamenilor; noi nu putem deveni dependenti de nicotina sau de alcool, ca ei.

Si astfel Bill trase o dusca de whisky si cateva fumuri dintr-un trabuc aro-mat. Senzatiile nu erau teribile, mai ales ın primul moment; pentru catevaminute avu impresia ca simturile ıi sunt putin mai difuze, dar numai atat.Apoi se pregati de plecare.

– Mai vino, zise Abel. Dar da un telefon ınainte, e o ıntamplare ca am fostazi acasa.

12. Pentru ca a gasi un post de ziarist fara nici o dovada de studii si faranici o experienta anterioara nu parea a fi o sarcina usoara, Bill avu ideea de ase angaja ca operator de calculator ıntr-o redactie de ziar. Fu o joaca sa ınvetemanipularea programelor de editare de texte, ca si utilizarea calculatorului,ın general. La o saptamana dupa ce Rick ıi cumparase un PC, Bill se puteaconsidera expert. Tot Rick reusi sa puna o vorba unui cronicar de film, care-l

introduse ın redactia sa. Cum proba la care fu supus era floare la ureche, Billse trezi angajat temporar, situatia urmand sa se clarifice dupa ce sefii se vorlamuri asupra calitatilor sale.

Avand o munca de rutina, Bill se concentra asupra textelor pe care le ma-nipula, le studie continutul si stilul ın timp ce mainile ıi mergeau pe taste parcade la sine. Ca sa exerseze ınca si mai mult, se apuca sa scrie el ınsusi mici arti-cole, pe care le compara apoi cu cele ale redactorilor. Incerca sa faca recenziaunor carti, dar constata ca ınca nu citise suficient pentru asta; recenziile pecare le citea ın ziare erau pline de aluzii pe care nu le ıntelegea. Cronica defilm ıi paru mai accesibila. Din pacate, daca putea citi mult mai repede decatun om, ın schimb la vizionarea filmelor nu avea cum castiga timp. Renuntaasadar la filme si se consacra cartilor, unde spera sa recupereze handicapul”nasterii” sale tarzii. Iar exercitiilor sale de scris le consacra o singura tema:faptul divers.

Deoarece acum era independent, Rick ıi gasi un apartament cu chirie, putincam mare pentru veniturile de la ziar. Dar Rick se aratase dispus sa plateascael diferenta, pentru ınceput. Apartamentul se afla ıntr-un bloc, si Bill se miraseca nu avea si el dreptul la o vila; Rick simtise si-i explicase ca vila o va capatamai tarziu, cand va avansa. In fond, ce nevoie avea de o casa mare, din momentce nu prea avea cine-i calca pragul ?

Inaugurarea apartamentului o facura ın trei; Bill se gandise sa invite uncoleg de la ziar, operator si el, dar apoi hotarase ca acesta, desi baiat simpatic,era o cunostinta insignifianta; iar cu sefii sai parca nu se cadea sa fie atat defamiliar. Abel aduse o sticla de vin, din care baura numai jumatate; Rick doargusta, bineınteles. Abel ıncerca sa argumenteze ca se dovedise deja ca vinul, ındoze mici, stimuleaza sistemul circulator, dar pe Rick ıl apuca rasul:

– Oricum, la cat o sa traim noi. . . chiar ma ıntreb cum ımi voi putea justificavarsta peste treizeci de ani.

– Rick, nu uita ca nici un hibrid n-a apucat ınca sa traiasca atat; sigurca nu ma ındoiesc de previziunile specialistilor nostri, dar o mica masura deprecautie ın plus nu strica niciodata.

Bill bau vinul ramas in zilele ce urmara, apoi ısi mai cumpara o sticla.Intr-adevar, un pahar de vin bun la masa n-are ce strica.

Cum Rick era ocupat, iar Abel pleca deseori din oras, Bill se vazu ınca simai singur decat ınainte; asta nu-l supara ınsa catusi de putin. Cam ın vremeaasta descoperi doua genuri literare noi, mult mai accesibile: politist si SF. Aiciimaginatia ısi avea ın continuare rolul ei important, dar era mai putin legata derealitate; personajele neverosimile se gaseau ın largul lor aici. Cartile politiste— cele bune — erau simple enigme; iar cele SF, majoritatea de o naivitateflagranta, pure inventiuni. Handicapul cel mare pe care-l resimtise ın citirearomanelor — cunoasterea amanuntelor legate de viata si cultura oamenilor —

devenea aici minor. In paranteza fie zis, tot citind, Bill pricepea cat de naivfusese ın primele sale opinii despre carti; dar simtea ca ınca ıi lipsesc multedate pentru a le ıntelege cum trebuie.

Isi aduse aminte de ıntamplarea lui Abel, care ıncercase sa prezinte ceeace oamenii credeau fantastic — civilizatia ouhi — drept real. Evident, erao greseala. Ceea ce oamenii considerau fantastic trebuia sa ramana fantas-tic, adica trebuia scris, nu doar povestit. Asa ca Bill schimba complet temaexercitiilor uceniciei sale de scriitor si se dedica povestirilor stiintifico-fantastice.Evident, observase de la ınceput ca descrierile altor lumi nu sunt suficiente; maitrebuia si o intriga; dar istoria statelor ouhi si strek — ın masura ın care o maipastra din memoria originala a lui Wuu — mai ales cea timpurie, ıi oferea un-ele exemple. Pe ele putea broda detalii pe gustul pamantenilor. Cu stilul aveaunele dubii; mintea sa ıl ımpingea la a descrie totul foarte clar; ori literaturaparea a nu se putea lipsi de un anume echivoc; oare doza pe care o introduceacu buna stiinta era suficienta ?

Descoperi ca revistele de proza stiintifico-fantastica publica si debutanti; ısitrimise cateva povestiri ici si colo si se trezi ca ıi sunt acceptate; doar cateva,e drept, dar si una ar fi fost suficienta pentru a-l face optimist. Cum vointa siputerea lui de concentrare ıi permiteau sa lucreze ore bune dupa cele petrecutela ziar, iar viteza cu care scria ıi depasea pana si lui asteptarile, ısi puteapermite unele esecuri initiale. Afla ca, o data lansat, onorariile pe care le vaprimi vor putea fi negociate; ca debutant primea doar sume nesemnificative,din care nu avea cum trai; sa renunte la postul de operator nu se punea ıncaproblema. Asa ca deocamdata muncea din greu, cu certitudinea interioara aunei cariere pline de succes ın literatura SF; singura necunoscuta i se pareamomentul consacrarii.

1423. In aceasta perioada de munca ferventa, o singura ıntamplare tulburaoarecum linistea lui Bill. Intr-o seara, pe cand scria de zor ın fata calculatoruluisau, primi un telefon de la Abel, care lipsise o perioada destul de ındelungata;acesta, pe un ton jumatate imperios, jumatate rugator, ıi ceru sa-i faca o vizita.Bill se conforma; nu era o dificultate a se ıntrerupe din scris; ideile ıi erau claresi va relua a doua zi cu aceleasi cuvinte cu care ar fi continuat ın seara aceea.

Il gasi pe Abel usor schimbat; Bill mai avea unele probleme ın a numifizionomiile; acum, dupa ceva ezitari, descrise infinitezimala modificare a figuriilui Abel prin ”tras la fata”. Altfel, Abel purta un costum splendid, parca ınsacu o usoara neglijenta, dar nu de genul celei care sporeste eleganta, ci una caretrada oboseala; Bill fu mandru de aceste observatii, ıntrebandu-se ınsa daca ele

23Putinii dintre dumneavoastra care tin socoteala numaratorii capitolaselor au observat caam sarit peste 13. Nu e din superstitie; simteam doar dorinta de a pune o nota de subsol —da bine din cand ın cand, nu stiu daca ati observat — si n-am gasit nici un alt motiv.

nu sunt doar o formulare livresca neadecvata realitatii. Se asezara la masa, pecare Abel puse o sticla de whisky neınceputa, doua pahare si un castronel cucuburi de gheata. Turna fara sa mai ıntrebe nimic.

– Bill, n-am nimic deosebit sa-ti spun, doar ca voiam sa nu fiu singur. Sisa aud vesti despre tine, desigur. Pentru revederea noastra.

A dori sa nu fii singur — un sentiment despre care Bill citise, dar pe care nuıl avusese ınca ın scurta lui viata pe Terra. Sorbi usurel din pahar, observandcu surprindere ca Abel ıl golise pe al sau dintr-o ınghititura. Mai mult, Abelvru imediat sa-l umple la loc, dar observand stupoarea lui Bill, renunta.

– Te miri; si eu ma mir, dar simt pur si simplu nevoia sa beau. De fapt,am si de ce; ca sa ma exprim ın termeni duri, am fost concediat; mai precis, nus-au mai gasit fonduri pentru urmatoarea deplasare, chipurile; dar am dedusca nici mai tarziu nu voi avea sanse; e clar. Sunt doua posibilitati: sa continuipe baza de voluntariat si astfel sa ma reabilitez sau sa-mi schimb meseria.

– Dar nu ınteleg, de ce ?– Nici eu nu ınteleg. Cred ca n-am talent pentru asta; sau, stiu eu, poate

ocup locul altcuiva, mai ”capabil”. Ce mai, sunt scarbit. . .– Si ce alta meserie ai putea sa faci ?– Nici asta nu stiu. Daca nu merge altceva, ıncep prin a spala vase sau

dusumele.Da, fireste ca nu era un moment vesel, dar supararea lui Abel parea ex-

agerata fata de cauze. Misiunea lor era dificila, stiusera asta de la ınceput, sisocietatea umana le rezerva ınca o multime de surprize. Dar lupta continua;iar adversarul le este din ce ın ce mai bine cunoscut, deci sansele de izbandamai mari. Bill spuse toate astea si ınca altele, iar Abel paru sa se destinda.

– De asta te-am chemat, Bill, pentru ca esti tanar si ai un suflet curat.Glumesc. . . dar poate ca tu nu cunosti ınca bine oamenii, si de aceea ıti pastreziıntreg optimismul. Dar hai sa schimbam tema; ai venit sa ma faci sa uitgandurile negre, nu sa-ti ınec eu tie corabiile.

Si Abel scoase dintr-o cutiuta de lemn doua tigari.– Uite, am ceva special pentru tine. Trebuie sa ıncerci neaparat.Bill se gandi sa-i faca pe plac. Aprinse o tigara si inhala fumul usor dulceag;

nu parea prea diferita de ceea ce mai ıncercase pana atunci, dar experienta luiera extrem de redusa: de la trabucul primit demult tot de la Abel, nu maifumase decat o data, de curiozitate. Mai bau putin whisky, mai trase un fum.Abel ıncepu sa povesteasca o ıntamplare hazlie dintr-una din calatoriile sale.Bill se trezi razand ın hohote; ısi dadea seama ca ıntamplarea nu era chiar atatde hazlie, si nici Abel n-o povestea cine stie ce, dar nu se putea opri din ras.

Urmara cateva minute de haz nebun, ın care Abel mai goli doua pahare si-lconvinse si pe Bill sa-l termine pe al sau; ın schimb ıi lua tigara.

– Gata, cred ca ajunge pentru prima ıncercare.

– Dar ce are ? Nu-mi face rau.– E iarba. . . marijuana.– Dar asta-i un drog, zise Bill razand ın continuare.– Pai tocmai de aceea.Desi Bill simtea ca gresise fumand, nu-si putea reprima catusi de putin

veselia. In schimb Abel se posomora vazand cu ochii; Bill constata ca sticla eaproape goala; Abel bause pe rupte. Nu mai ramanea nimic de facut.

Bill se ridica sa plece. Abel vru sa-l conduca, dar se ımpletici si cazu. Bill ılculca pe o canapea, ıntrebandu-se daca mai trebuia sa ramana; probabil ca nu,din cate citise despre betie se parea ca aceasta trecea de la sine ın majoritateacazurilor; uneori urmau dureri de cap, voma sau alte stari de disconfort, darasta era neglijabil. Cand sa iasa, ıl auzi pe Abel:

– Nu-i spune nimic lui Rick. E mai bine pentru toti.Iesi, se ımpiedica si-l apuca din nou rasul; ca sa se linisteasca si pentru a

nu avea probleme la volan, facu o plimbare prin cartier; aerul racoros al noptiiıl ajuta sa-si revina repede. Se simti jenat de starea inexplicabila prin caretrecuse. Dar chestiunea cea mai dificila o punea rugamintea lui Abel; cumoare ıi putea ascunde lui Rick ceva, indiferent despre ce e vorba ? Ei formau oechipa; chiar daca greseau, trebuiau sa discute despre gandurile si faptele lor;mai ales cand greseau, pentru a ıntelege mai bine de ce au gresit.

Pe de alta parte, Rick s-ar putea sa interpreteze gresit, sa dea ıntamplariio gravitate prea mare. Da, era si asta o posibilitate. Desi nu o putea justificape de-a-ntregul, Bill ajunse la o solutie de compromis: sa nu-i povesteasca luiRick decat daca acesta ıl ıntreaba. Isi dadea seama ca hotarase practic sa nu-ispuna, pentru ca era putin probabil ca Rick sa-l ıntrebe.

Si ıntr-adevar, Rick nu aduse vorba nici despre droguri, nici despre betie,nici macar despre ıntalnirile dintre Bill si Abel, asa ca nu afla nimic.

15. Increzator ın steaua sa, Bill continua sa scrie povestiri SF, cu aceeasiusurinta ca si pana atunci. Consacra totusi doua ore pe zi si lecturii; ın aceavreme citi Martin Eden de Jack London, si fu uimit de similaritatea situatiilor;si Martin Eden descoperise cartile la o varsta tarzie si ajunsese prin muncaasidua la cultura; si el se apucase sa scrie si, pana la urma, avusese succes;si el dormea doar patru-cinci ore pe noapte si muncea ın tot restul timpului.Bill avea ın plus avantajul unei capacitati intelectuale superioare. Daca un omizbutise ın cativa ani sa devina cunoscut, plecand de la zero, cu atat mai multavea sanse un hibrid.

Martin Eden ıi sugerase o idee interesanta: sa compuna pe baza unorscheme, extrase din lucrari asemanatoare ca structura. Se parea ca numarulacestor scheme este mic. De exemplu, un echipaj format din cativa oameni,ıntre care cel putin un negru, ıntalneste reprezentanti ai unei civilizatii ex-traterestre cu intentii rauvoitoare la adresa lor (nimic mai adevarat, de altfel).

Lupta inegala ıncepe, si oamenii par a fi ınvinsi; ajung ıntr-o situatie critica;cativa dintre ei mor sau sunt raniti, rareori negrul. Deodata ınsa, unul dintre eigaseste o smecherie prin care balanta este ınclinata de partea lor. Extraterestriisunt distrusi sau alungati, niciodata capturati (aici era loc de inovatie). Echipa-jul repara nava avariata ın timpul luptelor si explorarea continua sau ıncepelungul drum catre casa, dupa caz.

Fireste, toata schema trebuia umpluta cu diverse amanunte care sa-i deasavoare. Daca la cele tehnice Bill n-avea probleme, se ıncurca mai ales la de-scrierea povestilor de dragoste. Pentru ca trebuia sa existe una ıntre capitanulnavei si o frumoasa membra a echipajului; din fericire, dragostea ocupa de obi-cei planul secund, deci lipsa lui de pricepere avea sanse de a trece neobservata.

Abordarea algoritmica a scrierii povestirilor ıi mari si mai mult randamen-tul; pentru un om, ritmul de lucru ar fi fost absolut incredibil. Insa iar redac-torii cu care intrase ın legatura — de la mai multe reviste si fara a sti unul decelalalt — credeau ca majoritatea lucrarilor sale fusesera scrise mai demult, iaracum ca venise succesul, Bill le scotea din sertare spre publicare. Nu era cevaneobisnuit.

Pe Rick ıl vedea saptamanal, Abel ınsa parca disparuse. Totusi, la maibine de o luna de la betia lor comuna, veni la Bill acasa pentru a-i cere nistebani cu ımprumut, deoarece nu vroia sa ia de la Rick. Aparu apoi sa ınapoiezebanii, dupa care veni din nou pentru altii. Veniturile sale erau acum absolutaperiodice, explicase el.

Bill nu fu prea mirat; multe romane contineau avataruri ale diversilor indi-vizi ın cautare de bani; era o preocupare absolut umana. Rick reveni, restituiınca o data ımprumutul, apoi ceru o suma si mai mare. Din fericire, Billcastigase bani buni ın ultima vreme, pe povestirile sale; ıncepea sa fie cotat.Avu parte si de cateva comentarii binevoitoare.

Cum succesul trebuie si el gestionat, Bill se ıntreba ce ar putea face ıncontinuare. Ceru sfatul unuia dintre redactorii revistelor la care publicase. Dinfericire, nimeri peste unul care era si consilier la o editura cunoscuta. Acestaıi spuse direct ca a venit momentul sa scrie un roman; daca acesta are succes,atunci va putea continua, eventual va avea de lucru si la scenarii de filme,care sunt si mai banoase. Povestirile erau doar un ınceput; nimeni n-ajunsesecelebru doar cu povestiri.

– Bine, zise Bill, peste o luna vin cu romanul.– Ei, ei, te pomenesti ca l-ai si scris. . .Pentru a avea mai mult timp la dispozitie si pentru ca ajunsese deja la

rezerve financiare suficiente, Bill renunta la postul de operator. Asta ınsemnasi abandonarea partiala a brumei de viata sociala, dar Bill se consola cu gandulca celebritatea pe care o va dobandi ıi va aduce o cu totul alta pozitie. In fond,de cata vreme avea ca sa-si scrie romanul ?

Facu cateva schite, le compara si se hotarı pentru una dintre ele. Dificul-tatea cea mare era ca ıntr-un roman trebuie puse mai multe detalii; actiunea eceva mai lenta, scenele se cer pregatite mai pe ındelete, personajele descrise maipe larg. Firul principal al naratiunii trebuie ımpletit cu altele, mai firave, darfiecare cu personalitatea lui. Dar, o data pornit, Bill stabili doza de amanuntesi ıncerca s-o respecte. Desigur, nu uita sa varieze viteza povestirii, sa intro-duca mici lovituri de teatru. Cu toate acestea, abandona prima versiune pela jumatate; nu era deloc multumit de ea si, decat sa corecteze, prefera s-o iade la ınceput. Nu considera ınsa timpul pierdut de pomana; macar castigaseexperienta.

16. N-apuca ınsa sa ınceapa ca lumea noua versiune cand fu convocat deRick. Fara sa se mire, Bill se duse ın ziua urmatoare la vila acestuia si ıl gasiacolo si pe Abel, ceea ce i se paru la fel de normal. Probabil ca se ıntalneaupentru a stabili planul de actiune pentru perioada urmatoare.

Conversara totusi o vreme pe teme banale. Bill afla astfel ca Rick primiseun rol principal, primul din cariera sa, ceea ce ınsemna consacrarea, daca nucumva filmul nu era prea prost; Rick ınsa aprecia scenariul ca excelent, iarregizorul era o celebritate la Hollywood; deci, toate sansele pentru un succes.Abel fu mult mai evaziv; rezulta totusi clar ca traieste din expediente. Billpovesti si el stadiul ın care se afla cu romanul, pentru ca ceilalti doi stiau debuna primire a povestirilor sale.

Dupa aceasta introducere, Rick trecu la subiect:– In curand vom avea un nou transport; si de data aceasta va trebui sa

trimitem materiale. . .– Cum, si cand am venit eu ati trimis ? zise Bill. N-am observat nimic,

credeam ca daca nu va aflati la locul aterizarii. . . de fapt era normal si satrimiteti, pentru a profita de ocazie, si sa nu observ, pentru ca eram adormit.

– Vezi bine. . . Din pacate nu prea avem cu ce ne lauda; n-am izbutit sa pro-gresam, daca ne gandim la scopul nostru primordial. Bun, era si greu de crezutca o sa rupem inima targului ın doar cativa anisori. Dar daca nu suntem ınstare, deocamdata, sa ne infiltram ın cercurile puterii, macar sa ne ındeplinimmisiunea de cercetare. V-am chemat sa ne distribuim sarcinile. M-am ganditcam asa: eu unul voi scrie despre situatia membrilor grupului, adica a noastra,si voi redacta si propunerea mea privind hibridizarea copiilor. Impreuna, vomıncerca sa facem o descriere a civilizatiei materiale a pamantenilor; cand spunasta ma refer la ultimele cuceriri tehnologice, ın masura ın care ne sunt accesi-bile noua, ıncepand evident cu cele de natura militara. Aici o sa am eu parteacea mai importanta; ın schimb pe voi va rog sa va ocupati de cultura spiri-tuala. Abel, vei descrie religiile lumii, pentru a vedea cum putem profita de eleın momentul invaziei; stiti ca aztecii credeau ca lumea lor se va prabusi atuncicand vor veni invadatorii albi; de aceea au reusit spaniolii sa cucereasca un

imperiu cu o mana de oameni. Ce pacat ca anul 2000 e atat de aproape. . . Bill,tu te vei ocupa de produsele culturale, pentru ca esti cel mai ın tema. Eu maocup de zona politica, desi pe asta am cam epuizat-o deja, asa ca n-am preamult de lucru. O sa va dau bani sa cumparati carti si altele pe care le credetitrebuincioase; evident, greutatea e limitata; sa zicem o suta de kilograme defiecare.

– Putem sa trimitem un calculator si instructiuni de folosire, zise Bill; facemeconomie mare la greutate, daca introducem toate informatiile acolo, si oferimsi posibilitatea de antrenament hibrizilor ce vor veni.

Rick fu ıncantat:– Buna idee. Iar greutatea o completam cu niste mancare, ca sa mai variem

meniul laboratorului; macar urmatorii sa aiba parte de o bucatarie cumsecade.– Mai vine cineva ın grupul nostru ? ıntreba Abel, pe un ton nepasator.

Nu se entuziasmase deloc la cele auzite; doar ın clipa ın care Rick pomenise debani, un ınceput de suras, repede reprimat, ısi facuse loc pe figura sa.

– Nu, ınca nu. A, si sa nu uit, sa punem si cateva manuale de rusa, si undictionar; e necesara si acolo o infiltrare.

Continuara prin a detalia sarcinile fiecaruia, apoi Rick le oferi o cina pecinste. Bill pleca ıncantat; ın fond, era prima lui participare efectiva la oactiune; ucenicia se ıncheiase.

17. Astfel romanul trecu pe planul doi, pentru ca Bill nu mai prididea cudocumentarea. Citi despre muzica, arte plastice, dans, teatru; despre curenteleculturale si liderii lor; despre filosofie, desi aici intra putin si ın teritoriul luiAbel. Cum parcurgerea operelor originale i-ar fi cerut mult prea mult timp,se restranse la manuale si compendii, la lucrari de popularizare. Pentru case simtea ın domeniu, se ocupa si de dispozitivele de calcul; afla ca oameniiconstruisera deja calculatoare cu mai multe unitati de calcul si ca porneau cumare avant la construirea unor retele mondiale care sa cuprinda milioane decalculatoare; un studiu istoric ıi arata ca omenirea progresase serios ın ultimaperioada ın privinta vitezei de calcul si de comunicatie. In schimb, pentru canu voia sa-i laude prea mult, nu se putu ımpiedica sa observe ca oamenii se lasaamagiti de cantitatea resurselor lor energetice; ın orice caz, se comporta ca sicum acestea ar fi infinite; poate ca o tactica buna ar fi fost sa mizeze pe eseculomenirii; unii experti apreciau ca ın cateva sute de ani, Pamantul ısi va epuizaresursele; atunci o invazie nu va ıntampina nici o ımpotrivire. Dar numai Rickera deocamdata ın masura sa aprobe o astfel de sugestie; si numai consiliileouhi aveau dreptul de a decide daca invazia putea sa astepte atata vreme.

Erau zile cand nu mai scria deloc la roman; dupa doua luni de-abia adunaseo suta de pagini, pe care ınca nu le recitise. O facu ıntr-o seara si, dezamagit,arunca si aceasta versiune; nu, era clar, nu putea lucra simultan la roman sila documentarea ceruta de Rick. Se vedea silit sa constate ca n-avea forta pe

care si-o presupusese; cat lucrase ca operator nu ıntampinase greutati pentru camunca aceea nu-l solicita; energia sa intelectuala mergea integral catre scrierilesale. Documentarea ınsa ıl solicita din plin. Se resemna sa revina la povestiri,amanand romanul. In pofida rationamentelor sale care ıi spuneau ca va aveatot timpul sa-si scrie romanul, Bill resimti o amaraciune puternica, combinatacu un ınceput de resentiment contra lui Rick; analizandu-se, Bill ajunse laconcluzia ca psihicul sau ıl vede pe Rick vinovat de abandonul romanului,pentru ca el a ordonat documentarea; sigur ca Rick n-avea nici o vina; darsentimentele oamenilor scapa usor de sub control. Bill se margini sa constateca nici hibrizii nu sunt scutiti de astfel de reactii secundare.

In schimb Abel afisa un optimism nemasurat si lucra cu mare daruire, desipastra aerul sau vesnic serios. Bill ıl ıntalnea des, pentru a discuta organizareamaterialului comun; Abel ıi ınapoiase toate datoriile si nu mai pomenea nimicdespre vreo eventuala jena financiara. Rick nu ıncepuse filmarile la noul saurol, si muncea si el din greu.

In perioada dinaintea datei transportului, se vazura aproape zilnic, toti trei,pentru a pune la punct toate detaliile. Desi fara mare chef, si ınca neconsolatde lipsa timpului pentru roman, Bill se bucura de relatiile dintre ei; chiar siAbel si Rick nu se mai ımpungeau pentru nimicuri, desi avura unele dispute,toate ınsa legate de continutul mesajelor pe care aveau sa le trimita. Acumformau ıntr-adevar o echipa, asa cum Bill ısi imaginase la ınceput.

Veni ın fine si ziua cea mare. Rick si Bill plecara ımpreuna spre nord, cutot calabalacul ımpachetat ın ladite de carton. Le lasara exact ın locul ın careBill aterizase, se ındepartara si revenira dupa cateva ore. Gasira doar un miccontainer.

– Pastile, zise Rick.

18. Eliberat de orice grija, Bill se consacra ın ıntregime romanului. Laınceput avu surpriza de a nu putea scrie ın ritmul pe care l-ar fi dorit; ideileparca nu mai curgeau de la sine, cuvintele se lasau cautate. Isi dadu seama caıi trebuia un timp de adaptare. Apoi totul merse ca ınainte si ajunse la celedouazeci de pagini pe zi cu care era obisnuit.

Uita de Rick si Abel; nu mai iesea decat pentru o alergare scurta — ca sa-simentina tonusul — si pentru inevitabilele cumparaturi. Dar viata redevenisefrumoasa.

Termina romanul, ıl reciti si fu multumit. Se duse cu el la editura; redactorulıl citi, ıl recomanda directorului, acesta fu de acord cu tiparirea, negociaraonorariul si Bill ıncepu sa astepte aparitia. Cum tot procesul acesta duramai mult decat ar fi crezut, ısi umplu timpul scriind ın continuare povestiri sischitand planurile a ınca doua romane.

In euforia succesului uitase complet de tovarasii sai. Abel iesi primul laiveala; era din nou ın pasa proasta, dar nu dadu nici un motiv. Baura un

paharel, sporovaira si, cand sa plece, Abel ıi ceru niste bani ımprumut.– Daca urasc ceva pe Pamant e ca pentru orice trebuie sa platesti. Primi-

tivismul asta ma scoate din sarite.Lua banii oarecum jenat si iesi ın graba.Rick aparu si el; terminase filmarile si, desi filmul nu aparuse ınca, i se

propusesera alte contracte; ajunsese deci sa aiba de unde alege. Lesne de ıntelesca se simtea mai vesel ca niciodata. Pomeni si de noile sale cunostinte de laun club select la care se ınscrisese si unde fusese acceptat cu toata caldura;o multime de potentati; cultivand relatiile cu ei, Rick spera sa-si sporeascainfluenta. Sigur ca drumul pana la puterea reala ramanea ın continuare lung,dar macar ıl ıncepuse. De altfel tocmai se ıntorcea de la o partida de golf cuun senator.

Pentru ca nu-i veni veni nici o alta idee, Bill se gandi sa calatoreasca putin,si se duse cateva zile la San Francisco si Seattle. Dar nu fu prea multumit;orasele americane semanau toate ıntre ele; mai degraba sa se duca ın Europa,unde, dupa cate vazuse ın poze, istoria era mai vizibila ın strada; ın fond,Europa era leaganul culturii.

Cand se ıntoarse ınsa la Los Angeles avu surpriza sa fie chemat la lansareacartii sale. In sfarsit !

19. Din pacate, la nici o saptamana de la lansare, romanul lui Bill funimicit ın cateva recenzii. Era acuzat de stil plat, lipsa de talent literar side imaginatie romanesca. La capitolul inventivitate pur stiintifica statea bine,dar asta nu putea compensa. ”Mai bine cititi un manual de fizica”, zicea unulmai ıncrancenat, ”veti gasi acelasi mod de a ıntoarce frazele, dar macar acelae adevarat.” Altii erau aparent mai pasnici: ”daca n-as sti ca e imposibil, aszice ca romanul lui Bill Conroy e scris de un program de calculator; are atatprecizia, cat si stereotipia calculatorului”. Cateva cuvinte de lauda pe ici pecolo nu reuseau sa salveze situatia. Romanul trebuia ıngropat adanc si uitatacolo.

Daca primele vanzari fura mediocre, ele practic ıncetara dupa aparitia croni-cilor. Redactorul ıi zise cam nedumerit:

– E adevarat ca nu era o capodopera, dar nici chiar asa. . .Adevarul e ca directorul editurii ıi trasese un perdaf bun si acum ıncerca sa

se autoconvinga ca el nu gresise.– Ce-i de facut ? ıntreba Bill.– Sa te dai la fund o vreme. Mai iesi cu niste povestiri, dar urmatorul

roman nu ti-l publica nimeni cel putin trei ani de-acum ınainte. Altceva, ce sazic. . . la editura noastra portile sunt ınchise pe vecie.

Bill se consola cu ideea ca avusese cronici; daca romanul era chiar atatde prost, asta ınsemna ca fusese considerat o speranta a SF-ului; criticii sesimtisera obligati sa scrie. Sau poate ca romanul nu era prost, ci doar mediocru.

Concluzia se impunea: se grabise; nu izbutise sa ajunga la un stil; trebuia samai citeasca, sa mai ınvete; trei ani ınsa era enorm.

Neavand pe umarul cui plange, Bill se duse la Abel. Acesta aprecie ca suntın situatii perfect asemanatoare: niste ratati care-si ling ranile.

– Acum vei vedea ce bine e sa te ımbeti. Daca si acum zici nu, am terminat-ocu tine.

Bill nu zise nu; bau cot la cot cu Abel si nu se lasa pana cand acesta nuscoase si tigarile cu marijuana.

– Nu-i bine nici sa exagerezi, batrane, zise Abel ın timp ce Bill radea ınhohote.

Dar daca marijuana nu parea a avea vreun efect asupra lui Abel, careramanea ın continuare mohorat, ın schimb nici alcoolul nu-l dobora pe Bill;simtea doar cum simturile o iau un pic razna, dar nu ın chip periculos; iar cuechilibrul n-avea nici o problema. Bau mai mult decat Abel si se opri numaicand trebui sa alerge la toaleta pentru a vomita. Se ıntoarse la fel de veselprecum plecase.

– Abel, fratele meu, ai ın fata cel mai strasnic bautor de pe Terra. In schimbtu te-ai cam turtit; si eu care credeam ca voi avea de ınvatat de la tine.

– Nu-nteleg, zise Abel ınghitind silabele; apoi se ınviora brusc. A, ba da, tuınca iei blestematele de pastile. Renunta la ele daca vrei sa simti cu adevarat;o sa ai cele mai placute surprize si fara nici un efect secundar.

– Cum. . . dar asta-i o nebunie. Nu cred ca. . . ne-au zis clar ca fara ele nuputem supravietui; nu vreau sa-mi pierd mintile. Doar nu vrei sa zici ca tu. . .

– Ba bine ca nu. Cand am fost la ospiciu n-am avut cum sa mai le iau;acolo am vazut ca nu patesc nimic. Apoi le-am luat din nou. De o vreme ınsaam renuntat; e o cale catre cunoastere la care nu ai altfel acces. Crede-ma.

– Dar. . .– Faci cum vrei. Trebuia sa-ti spun pana la urma. Doar tu poti ıntelege;

Rick, niciodata.

20. Saptamana ce urma fu cea mai chinuita din viata lui Bill. Tentatiade a experimenta se lupta cu interdictia ce-i fusese sadita ın psihic. Privea lacicatricea testului de obedienta si nu-i venea sa creada; era ıntr-adevar capabilfie si numai sa se gandeasca la ıncalcarea unui ordin ? era ın stare sa puna ınprimejdie misiunea lui pentru a-si satisface o curiozitate ? si, mai ales, fara sainformeze pe nimeni ?

Pe de alta parte, Abel o facuse, dar prima data silit de ımprejurari; totusi,de ce nu raportase ? Poate cei din laborator ar fi reusit sa ımbunatatescacompozitia pastilelor, sau chiar sa gaseasca o cale de a renunta la ele; dar ei,ouhii, ei trebuiau sa decida. Si presupunand ca Abel nu-l mintise spunand canu resimtise nici un efect secundar, va fi asta valabil si pentru el ? Oameniiaveau organisme diferite, si nici operatiile de hibridizare nu erau perfecte.

Se decise cand una dintre noile povestiri ıi fu returnata; cum revista re-spectiva ıi publicase altele, evident mai slabe, Bill ıntelese ca esecul romanuluiıi atarna ca o ghiulea de picior; devenise un proscris ın lumea literara. Iarabsolvirea de pacate nu-i putea veni de la noile sale scrieri, asa cum ar fi fostnormal, ci din simpla uitare. Acum nu mai paria nimeni pe el. Blestemata so-cietate pamanteasca ! Patea invers decat Martin Eden; acela, dupa ce avusesesucces, ısi vazuse publicate toate ineptiile; lui, dupa un esec, ıi erau rejectatelucrarile valoroase.

Astfel, renunta la pastile. Dupa trei zile, nu simti nici o schimbare; pa-harul de whisky de dupa masa de seara avea acelasi efect: o simpla estomparesimturilor. Dupa cinci, fu usor ametit. Dupa opt, avu impresia unor mici tul-burari de echilibru si, pentru a fi sigur, mai bau un pahar. De data asta seımbata ın toata regula; totul i se parea moale si miscator ımprejur, era invadatde caldura si liniste, si timpul se contracta cu totul ın jurul clipei prezente.”Bine,” ısi zise ın timp ce se pregatea de culcare, ”si cu asta ce-am facut ?Intr-adevar, nu par a exista efecte secundare; mintea ımi merge la fel de bineca ınainte; doar ca pot sa ma ımbat; cred ca n-am facut nici o scofala.”

A doua zi dimineata ınsa, cand se trezi, putin mahmur, cum statea pe spatecu capul ridicat pe perna, Bill vazu cu surprindere patura ridicata ın dreptulmijlocului sau. Intinse mana sa o netezeasca, dar dadu peste un obiect dur ceparea sa faca corp comun cu el.

– Ce naiba. . .Arunca patura la o parte si apoi alerga la telefon.– Abel, cred ca a ınceput sa-mi functioneze instinctul sexual.– Dar tu ce credeai ca o sa se ıntample ?

21. Abel se cufundase ın fotoliul sau si afisa un zambet permanent; Billnu-l mai vazuse de mult atat de relaxat.

– Ti-amintesti ziua ın care m-ai vizitat pe neasteptate si am discutat pentruprima data despre sex ? Am fost sigur atunci ca te-ai ıntalnit cu tipa caretocmai fusese la mine, si ca asta te-a ımpins sa aduci vorba despre dragoste; te-am mintit, evident, spunandu-ti ca ea venise pentru sprijin spiritual; venisesa ne distram putin. . . dar mai bine sa nu intram ın detalii. De altfel, camarturisirile sa fie complete, trebuie sa-ti spun ca sfarsitul carierei mele depredicator a fost cauzat de relatiile cu femeile; pentru un om obisnuit, probabilca ma ıncadrez ın norme; vreau sa zic ca nu abuzez. . . Dar pentru cineva careraspandeste cuvintele sfinte ale Domnului, e clar ca am exagerat; mai mult,am gresit aducandu-le acasa. . . femeile, ıntelegi. . . ce sa fac ınsa, era mai ieftin;permanenta jena financiara pe care am trait-o nu-mi oferea decat o singuraalternativa: abstinenta. Ori, vezi bine, asta-i solutia cea mai nefericita cuputinta.

Bill ramasese tacut de cand intrase; confesiunea lui Abel ıl facea sa seınchida si mai mult ın sine. Sigur ca venise la el pentru ca era singurul care-iputea oferi un sfat; dar sfatul nu putea fi decat unul, si-l stia dinainte. Billısi dadea seama ca nu asta ıi era scopul, desi nu prea voia s-o recunoasca; defapt, de la Abel cerea ajutor, nu simple vorbe. Din fericire, Abel simtise cumse pune problema; zambetul sau se accentua.

– Acum nu mai ramane de facut decat un lucru: sa gasim femeia potrivitapentru debutul tau. Dupa aceea o sa te descurci tu, ca esti baiat dragut; iesiseara prin oras, du-te prin baruri si fii ındraznet; sau, fara complexe, invita lao cina cunostintele tale feminine; o sa le faca placere.

– Dar, ın afara de vreo doua-trei secretare. . .– Secretarele sunt foarte bune; daca-s mai multe, ınseamna ca ai de unde

alege. Si-apoi, sa stii ca nu trebuie sa le cunosti foarte bine; le inviti si dacale stii numai din vedere; evident ca o sa ai un anume procent de refuzuri, spersa nu te dezamageasca asta. Dar important e procentul de reusite. . . Insa panauna alta, daca pui la bataie niste bani, stiu doua fete absolut remarcabile sinespus de disponibile; daca avem noroc, e pentru diseara. Ce zici ?

Vazand ca Abel vine ın ıntampinarea dorintei sale nedeclarate si doar pejumatate constientizata, Bill ısi recapatase calmul obisnuit.

– Ce sa zic ? Trebuie sa ıncerc.– Sigur, asta ziceam si eu. Banuiesc ca mecanica actului sexual nu are

secrete pentru tine, desi. . . o sa fii surprins cat de multe variatii se pot facepe tema asta. Poate ca n-ar strica sa-ti pun un filmulet, ca sa-ti ımprospatezicunostintele.

Abel glumea, evident; un hibrid n-are nevoie de a-si ımprospata memoria;orice imagine stocata acolo este oricand accesibila. In perioada instruirii ın lab-orator, Bill studiase si reproducerea speciei umane si ıntelesese perfect cum staulucrurile; nu facuse ınsa nici o legatura ıntre aceasta si persoana sa; acum ınsa,situatia se schimbase; nu mai era un simplu observator; putea deveni el ınsusiactor. Mai ciudat i se parea impulsul de nestavilit care-l ımpingea sa experi-menteze relatiile sexuale, care depasea cu mult interesul sau, sa-i zicem stiintific,de cercetator. Sa fi fost un efect al lipsei misterioasei substante continute depastile, sau despica prea mult firul ın patru ?

– E cam devreme acum pentru telefoane. Uite caseta asta, sper sa fiepotrivita. Cel mai bine e sa te duci linistit acasa; ıti dau eu de veste. Si, sa nuuit; nu strica sa te ımbraci un picut mai ıngrijit; poti sa-ti pui si o cravata; ede necrezut cum niste haine pot schimba parerile femeilor despre tine.

22. Bill iesi din apartamentul Cynthiei, se urca la volan, porni motorul, darıl opri imediat, coborı si ıncepu sa se plimbe prin cartier; trebuia sa traiascadin plin momentul, nu se putea ıntoarce pur si simplu la activitatile obisnuite.

”Placere. . . ce idiot am fost sa-mi ınchipui ca stiu ce ınseamna. Placerea dea fi odihnit, placerea de a lucra, placerea de a manca. . . ha, ha, ha. Senzatii derutina, de doi bani. Nu credeam ca se poate simti cu atata intensitate, ca te potiduce spre infinit atat de mult. Poate ca Cynthia e o experta, dupa cum spuneAbel, o maestra a manipularii, ha, ha, unui anume organ barbatesc. Dar chiarasa, presupunand ca e cea mai priceputa femeie de pe ıntreg Pamantul, dacase poate atinge o astfel de intensitate de senzatii, ınseamna ca oamenii astiasunt binecuvantati si nu-i de mirare ca se preocupa atat de mult de dragoste.”

Cu greu ınsa Bill mai era capabil de rationamente. Memoria nu-l lasadeloc liber; toate detaliile ultimelor ore ıi reveneau ın minte. Dupa ce Abelıi confirmase ıntalnirea cu fetele, Bill ısi pierduse orice urma de emotie, fiindmai degraba stapanit de o curiozitate calma. Avea de facut o experienta si ova face. Cele doua, Cynthia si Dolores, nu-l impresionara; erau prostute de-abinelea, iar glumele lor mai fara perdea absolut cretine. ”Nu fi asa ıntepat”, ıispusese Abel ın soapta, ”doar nu te asteptai la un colocviu stiintific pe temede sexualitate; aici doar actiunea conteaza, vorbele sunt doar asa, ca sa neobisnuim unii cu altele. . . ” Dupa ce terminara masa, stropita din belsug cu vin— din care ınsa Bill nu bause decat un pahar, pentru ca noua lui stare nu-ipermitea mai mult — se urcara toti patru ın masina lui Bill, care-i conduseıntai pe Abel si Dolores.

Ce urmase acasa la Cynthia era greu de povestit. ”Sigur, daca era vorbadoar de miscari, de gesturi, de mangaieri, de atingeri, de ınlantuiri, de strangeri,de pozitii, toate acestea se puteau descrie lesne, desi succesiunea lor mi-adisparut practic din memorie; am trait un prezent permanent si am ramascu o colectie de amintiri disparate. Dar ceea ce n-avea loc ın cuvinte formapartea cea mai importanta. Cum sa descrii senzatiile, cum sa le poti comunica,doar daca nu unuia care le-a trait si el ? Cat de conventionale sunt cuvin-tele — cum de nu mi-am dat seama pana acum; asa cum e uneori dificil dedescris o fotografie sau o pictura — ın timp ce vederea ei pentru o clipa edeplin lamuritoare — tot asa placerea actului sexual depaseste orice putinta deformulare explicita.”

Descoperirea — dupa ce crezuse ca s-a obisnuit cu el — a noilor posi-bilitati ale trupului sau ıi schimba complet imaginea despre el. Era constientde stangacia lui de ıncepator, pe care Cynthia o dirijase atat de dibaci; pede alta parte ınsa, stiuse ın mod instinctiv sa vina ın ıntampinarea voluptatii,miscarile sale se acordasera repede cu cele ale Cynthiei si uitase din primaclipa ca este doar un experiment. Trupul lui ajunsese parca sa traiasca o viataindependenta, care o eclipsa cu totul pe cea spirituala.

Oricum, un lucru era clar: trebuia sa o faca din nou.

23. Pentru ca scrisul la povestirile sale SF nu-i lua prea mult timp si sanselede publicare scazusera — iar norocul nu trebuie fortat prea mult, dupa cum

zicea amicul sau redactor — si pentru ca acum gasise un motiv suplimentar derevenire la o viata sociala, Bill se reangaja la ziar, pe acelasi post de operator.Observa acum ca avea o multime de colege pe care nu le bagase ın seama sica Abel avusese dreptate; destule dintre ele de-abia asteptau o invitatie; sigur,nu cu toate acestea ajungea ın pat. Apela din cand ın cand la Cynthia, darevident ca iesea mai ieftin cu colegele.

Observa cu bucurie ca nu pierduse nici o farama din puterea de lucru, dinenergia sa; ba poate chiar dimpotriva; sexul parea a fi un adjuvant benefic. Inplus, Bill castigase o noua valoare: placerea. Cum si partenerele manifestauo deplina satisfactie fata de calitatile sale — de altfel Abel ıi spusese ca si peplan sexual hibrizii au performante mai bune decat oamenii, cel putin asa ıiarata propria experienta — Bill se trezi destul de ocupat pentru a alunga dinminte esecul romanului sau. Opt ore de lucru la ziar, alte sase acasa si ınbiblioteci, sase pentru somn si ce ramanea dedica distractiei. ”Am ajuns unsoi de burghez”, ısi zicea.

Dupa cateva luni ınsa, grijile revenira, din cauza unui motiv extrem de tere-stru: banii. Noul sau stil de viata cerea mult mai multe cheltuieli; restaurantelesi barurile mancau o groaza de bani, daca faceai socoteala; Bill schimbase simasina, tot cu una de ocazie, dar ceva mai aratoasa; iar Abel ıi ceruse dinnou bani cu ımprumut; ın schimb salariul sau ramasese modest, iar alocatia luiRick acoperea doar chiria, ca si pana atunci. Banii castigati din povestiri setopira pe nesimtite. Bill se vazu nevoit sa reınceapa sa trimita revistelor uneledintre scrierile recente, pe care le pastra cu gandul la timpuri mai favorabile.Dar raspunsurile ıntarziau, semn ca numele sau nu fusese ınca sters de pe listaneagra.

Ce era de facut ? Daca nu putea castiga mai mult, trebuia sa reducacheltuielile, sa duca o viata mai retrasa. Nu se simtea ınsa deloc pregatitpentru abstinenta sexuala; cu tot regretul, dar si cu o oarecare mandrie, Billaprecia ca devenise dependent de sex; voluptatea are si ea neplaceri.

O solutie de a scapa de necazuri — atat de simpla ıncat cu greu o ıntrevazu— era sa-si gaseasca o prietena permanenta. Dar aceasta ınsemna inevitabilviata ın comun, ceea ce l-ar fi ıncurcat rau de tot, si o amenintare permanenta acasatoriei; si asa avea dificultati cu curiozitatea feminina; din fericire, Bill puteaprezenta o masca extrem de plauzibila; doar discrepanta ıntre inteligenta sa simunca banala de la ziar putea naste nedumeriri; Bill o justifica prin dorinta dea-si pastra disponibilitatea intelectuala pentru a scrie; cu asta, adauga o usoaranota de excentricitate figurii sale.

Cum fundul sacului se apropia lent dar sigur, iar ambiguitatea situatiei saleıi repugna profund, Bill lua o hotarare curajoasa.

24. Se adunasera din nou toti trei. Dupa ce Rick le spuse ideile sale, le dis-cutara si stabilira cum sa actioneze ın viitor; grosul consta tot ın documentare,

pentru ca altceva nu puteau face. Pentru ca Bill devenise membru cu drepturiegale, Rick ıi arata cum se utilizeaza aparatul pentru comunicatii cu labora-torul baza — o cutie minuscula; deocamdata doar Rick ıl folosea, dar, pentruorice eventualitate, toata lumea trebuia sa fie instruita. La masa, cand discutiase ınvartea ın jurul unor banalitati, Abel ataca pe neasteptate.

– Rick, cred ca trebuie sa schimbam din radacini organizarea noastra simai ales sa ne orientam altfel activitatea. E clar ca batem pasul pe loc; toatadocumentarea asta nu ajuta la mare lucru, sa fim drepti.

– Uiti ca nu suntem chiar de capul nostru aici; am trimis mai multe variantepentru viitor; ai uitat de propunerea cu copiii ? Si mai am idei; de exemplu,sa studiem posibilitatea paralizarii sistemului informatic, asta ne poate fi defolos la momentul potrivit. Dar trebuie sa asteptam deciziile, care tin seamade toate grupurile de pe Terra.

– Bun, atunci eu personal doresc o mai mare independenta, inclusiv finan-ciara. Cred ca Bill are idei asemanatoare. . .

– Aha, banuiam eu ca asta e de fapt cauza, zise Rick. Ai terminat baniipe care i-ai dijmuit din fondurile pentru documentare, si acum nu stii cum sacapeti altii. Cred ca ıti imaginai ca o sa-mi dau seama. . .

– E o tampenie sa tii milioane de dolari ıntr-un seif, sa mucegaiasca acolo.– Nu ınteleg efectiv la ce-ti trebuie atatia bani. Eu va platesc amandurora

chiriile si tot ımi raman o groaza de bani. Doar clubul ma costa, dar e otrambulina spre ınalta societate. Bun, accept, tu, Abel, ai venituri mai mici;dar ai vreo justificare serioasa pentru cheltuieli ? Ce motiv as avea sa-ti daubani doar ca sa-i risipesti ?

– Vreau sa ma ınscriu si eu ıntr-un club. . . Ce naiba, Rick, daca suntem oechipa trebuie sa existe mai multa egalitate.

– Pe asta nu stiu de unde ai scos-o. Echipa nu ınseamna egalitate; echipaınseamna cooperare. Organizarea noastra a fost stabilita asa de la ınceput si eınca foarte buna. Si cu asta am terminat. Bill, tu ce parere ai ?

– Rick, eu am o alta nedumerire. Daca tu, prin absurd, patesti ceva, ce seıntampla cu banii ?

– Aveam de gand sa-ti spun; Abel e legatarul meu, iar cifrul seifului ıi vafi comunicat ın modul cel mai rapid si discret cu putinta. De altfel, Abel stieunde e ascuns seiful.

– Asta doar asa, ca sa-mi lase gura apa. . .Scurta tacere care urma ıl decise pe Bill; era momentul cel mai potrivit

pentru a-si pune ın practica hotararea.– Rick, am mancat excelent, ca de obicei. Inainte de a pleca as vrea sa-ti

spun ceva, care s-ar putea sa te surprinda putin.– Nu cumva te alaturi lui Abel si ceri si tu o sporire a indemnizatiei de

munca. . . macar tu ıntr-adevar muncesti din greu.

– Da, as vrea si eu mai multi bani, dar asta-i doar o consecinta a ceea ce-tivoi spune.

Abel ıl privi pe Bill cu neliniste, parca fara sa creada ca e ın stare de oastfel de confesiune. Acesta ınsa nu-l lua ın seama; de altfel se decisese sanu-l consulte pe Abel, pentru ca n-ar fi auzit decat un sfat: prelungirea statusquo-ului.

Bill ajunsese la concluzia ca Rick nu mai putea fi tinut ın afara secretului;trebuia sa afle toate tribulatiile semenilor sai. Daca Abel voia ın continuare sadisimuleze, n-avea decat. Si astfel Bill povesti, cu un ton cat mai detasat, istoriatrecerii sale catre sexualitate. Rick asculta atent, preocupat parca numai desimptomele fizice, fara sa ia ın seama detaliile psihologice oferite — ce-i drept,cu oarecare zgarcenie — de Bill; parea un terapeut sobru ce pune ıntrebari peun ton prietenos pacientului sau.

Dupa ce Bill termina, Rick conchise:– Asadar, renuntarea la pastile mareste acuitatea unor simturi, dar nu

dauneaza cu nimic activitatii intelectuale. Ma ıntreb ınsa daca vointa ramanela fel de puternica. Testul cel mai simplu este sa revii la pastile; uite, ia chiaracum una. Abel, si pentru tine; ma opresc de la orice presupunere, dar eneverosimil ca Bill sa fi ajuns singur ın aceasta stare; precis i-ai dat o mana deajutor. Iar nevoia de bani. . . pentru femei, nu ? Dar e o tampenie.

– Nu e nici o tampenie. Daca ai ıncerca si tu ai vedea cum stau lucrurilesi de-abia atunci ai ıntelege cu adevarat. Si cu asta am terminat — scuza-miexpresia. . . Va salut.

– Abel, asta e nesupunere. Cred ca nu-ti imaginezi consecintele.– Ba da, foarte bine. Nu stiu cum poti vorbi despre ”a imagina”. Gandesti

ca un robot.– Gandesc ca un ouhi.– E cam totuna. Bill, mai vorbim.Si Abel iesi. Rick ısi pierduse putin cumpatul.– Bill, sper ca tu nu ti-ai pierdut complet mintile. Ia dracu pilula aia si hai

sa ne gandim ce-i de facut.– Nu cred ca mai e nimic de facut. Trebuie sa accepti situatia. In fond

care-i tragedia ?– Tragedia e pierderea ıncrederii mele ın voi; ın tine, mai putin, pentru ca

mi-ai spus totul, desi ai ezitat. Dar Abel a devenit un simplu om. O sa ma maigandesc; oricum, trebuie trimis la laborator un raport detaliat, si te-as ruga sascrii tot ce mi-ai spus.

– Orice decizie iei, e binevenita; dar nu uita de bani. Nu vrem — nu vreau— sume uriase, ci doar un supliment lunar.

Rick nu mai zise nimic si Bill nu insista; poate ca era prea mult pentru osingura ıntrevedere. Abel reactionase exagerat, asta era clar, dar Rick dovedea

o rigiditate mai mare decat banuise initial. Totusi, lucrurile se vor aranjacumva.

25. A doua zi, duminica, Bill anula ıntalnirea cu o tipa cunoscuta ıntamplatorın cursul saptamanii; se temea ca nu va putea face fata — pastila luata la Rickısi facuse probabil efectul; de altfel, n-avea nici un chef. Abel telefona maitarziu, destul de suparat de initiativa lui Bill de a-l pune pe Rick la curent;ceru din nou bani cu ımprumut, dar numai pentru o zi. Se ıntalnira si Bill ıidadu aproape tot ce mai avea. Abel nu era deloc ın apele lui.

– Tu esti si putin inconstient. Daca Rick ne acuza de nesupunere, putem ficonsiderati rebuturi; natura noastra e mai mult omeneasca decat ouhi, adica.Iar solutia poate fi drastica — eliminarea.

– Dar aici nu mai suntem ın laborator.– Si ce daca; e nemaipomenit de simplu. Un membru al unui alt grup

primeste ordinul de a ne ucide; vine ın Los Angeles unde nimeni nu-l cunoaste,ısi face treaba si dispare. Cine crezi ca-l va banui ? O sa se zica ca-i vreundezaxat, sau mai stiu e ce. Autor necunoscut, asta o sa scrie pe dosar.

– Abel, fantazezi.– Tie ıti convine; eu ınsa sunt primul pe lista. Daca patesc ceva, ıncearca

sa te aperi cumva. Desi ma ındoiesc ca ai avea cum.Ramase stabilit sa se vada a doua zi.– S-ar putea sa am o surpriza pentru tine, zise Abel. Oricum, sa stii ca

nu-ti port pica. Buba trebuia sparta; mi-ar fi placut ınsa sa decidem ımpreuna.Apropo, aseara ai ınghitit pastila ?

26. Abel reaparu luni seara, surescitat si grabit.– N-am timp de vorbe. Trebuie s-o sterg. L-am omorat pe Rick.– Ce !?– L-am omorat, cum ıti spun. M-am dus acasa la el sa-i fur banii. . .– Cum ?– Cu nitroglicerina, ce, nu stii cum se sparge un seif ? De ce crezi ca m-am

ımprumutat, si nu doar de la tine. Nitroglicerina e al dracului de scumpa.M-am gandit sa fur banii pentru ca Rick n-ar fi putut sa reclame la nici oautoritate pamanteasca.

– Da, dar asa esti proscris. Vei fi condamnat la moarte de superiorii nostri.– Nu si daca tu o sa taci. De altfel o sa dispar de aici; acum mi-e mai frica

de oameni decat de ouhi.Abel lasa jos geanta pe care o ducea pe umar.– Ai aici un milion. Jumatate sunt ai tai, jumatate considera-i un ımprumut.

S-ar putea sa ti-i cer odata si-odata. Inauntru e si aparatul de comunicatie, sipastilele pe care le-am gasit, sa nu dea politia peste ele. Tu raporteaza ca Ricka fost ucis, iar peste o vreme poti sa zici si ca eu am disparut. Faci ce vrei; ın

locul tau n-as mai sta mult pe-aici. Oricum, banii pune-i ıntr-o casuta postalaundeva, nu-i tine ın casa.

– De ce ?– Pentru ca politia o sa te interogheze. Ai alibi pentru dupa-amiaza asta ?– Da, sigur, am fost la ziar, apoi la un bar cu o tipa. Am ajuns de putina

vreme acasa.– E bine. Dar cum cadavrul va fi descoperit de-abia maine-poimaine, ora

crimei n-o sa poata fi stabilita atat de precis. Fii atent. Noroc; si nu uita;jumatate de milion este a mea.

Rick se ındrepta spre usa.– Dar. . . nu mi-ai zis cum l-ai omorat pe Rick ?– A venit pe neasteptate acasa. Si-a dat seama ce vreau sa fac si m-a

amenintat; dar n-a crezut ca am curajul sa-i fac vreun rau; greseala lui. . . N-aveam alta solutie. S-ar putea sa nu fiu suspectat prea repede; e crima tipica ahotului surprins asupra faptului; sper sa am timp sa dispar. Gata, am plecat.

– Dar Abel, de ce mi-ai adus mie banii si nu i-ai pastrat pe toti ?– Am pastrat suficient, iar tu mi-esti simpatic. Si-apoi, poate o sa am nevoie

de ajutorul tau; cu bani astia te-am cumparat pe vecie.Abel zambi si iesi; pasii lui se auzira repezi pe scari. Bill ramase stupefiat;

conversase atat de lejer cu un criminal, acceptase bani de la el si implicit ılasigurase de tacerea sa; asta se chema complicitate. Totusi, daca se comportainteligent, avea numai de castigat; pana la urma, pamantenii ziceau bine camortul nu se mai ıntoarce de la groapa; trebuia sa ia situatia ca atare si sa nuse framante prea mult. Si sa spere ca Abel n-o sa mai apara niciodata.

27. Bill pastra doar cateva sute de dolari si depuse restul ıntr-o cutie debagaje ınchiriata ıntr-o autogara, cel mai anonim depozit cu putinta. Isi con-tinua viata obisnuita ın asteptarea politiei. Corpul lui Rick fu descoperit ın ziuaurmatoare, la insistentele companiei pentru care filma ın momentul respectivsi care nu ıntelegea cum un actor atat de serios ar putea lipsi fara motiv. Billafla din ziare si considera potrivit sa nu se arate decat la ınmormantare. Acolose afla, evident, si un politist care ısi nota numele lui.

Un ofiter aparu dupa alte cateva zile si-l chestiona mai mult asupra lui Abel;Bill deduse totusi ca acesta nu era suspectat de crima, ci mai degraba cautatpentru a se lamuri legaturile sale cu defunctul, din moment ce testamentul luiRick ıl lasa mostenitor. Bill nu se arata prea curios, ca sa nu trezeasca suspici-uni; dar ofiterul ıi confirma ca jaful fusese scopul principal al criminalului; stiaoare Bill ce valori tinea Rick ın seif ? Nu, evident ca nu.

Bill transmise laboratorului exact ce sugerase Abel: un anunt sec al mortiilui Rick. Apoi, cateva cuvinte despre disparitia lui Abel. Cum timpul decomunicatie era imens, Bill se ıntoarse la ritmul sau obisnuit: ziar, scris,

distractie; munca si-o facea fara efort, redactorii revistelor revenira la senti-mente ceva mai bune, iar femeile pareau mai numeroase si mai disponibile caoricand. In fond, viata era frumoasa.

Lasa sa treaca cateva luni ınainte de a se atinge de banii ascunsi, asigurandu-se astfel ca nimeni nu avea vreun motiv sa-l mai urmareasca; de fapt nicinu stia daca fusese vreo clipa urmarit. Lua cateva mii de dolari si schimbaascunzatoarea. Secretul era sa nu lase sa se vada ca avea atat de multi bani;poate peste ani buni sa intre mai serios ın ei. Astfel, se dovedi ca nu o ducea cumult mai bine decat pe vremea lui Rick; ceea ce Rick nu-i dadea atunci, acumBill ısi interzicea singur. Dar acum Bill era independent si deci linistit.

Primi si mesajul laboratorului: sa-si continue documentarea, si sa raportezeimediat o eventuala aparitie a lui Abel; de asemenea, sa-l supravegheze peacesta ın caz ca apare. Bill era felicitat — ın cuvinte foarte masurate — pentruca nu lasase pe mana oamenilor nici un obiect sau material compromitator.Dar cel mai interesant punct era ca va primi ıntariri; un nou hibrid va veni ınsubordinea sa; iata deci ca, prin forta lucrurilor, Bill ajunsese sef de echipa.

Va trebui sa mediteze mult la tactica pe care o va adopta; si Rick si Abelgresisera; amandoi fusesera prea rigizi, nici unul nu se pregatise sa-l ınteleagape celalalt. Viata trebuia traita — Abel avea dreptate — dar nici misiunea nutrebuia uitata. Il va educa pe noul venit ın spiritul acestei filosofii; acesta vaıntelege mai usor daca se va ocupa de el; iata, Rick ıl lasase pe Bill cam decapul lui, crezand ca instruirea din laborator e decisiva, si n-avusese dreptate;daca Abel nu deschidea conflictul atat de nefericit terminat, atunci sigur l-ar fideschis el ınsusi, ıntr-un mod mai delicat, desigur, si deci cu mai multe sansede succes. Chiar daca primea grefa unui spirit ouhi, hibridul pastra multe dincaracteristicile umane; regulile ouhi trebuiau ınlocuite cu unele ad-hoc, maiflexibile. Da, ısi va modela ucenicul dupa chipul si asemanarea lui.

28. Bill intra ın baie zambind. Cynthia tocmai plecase, dar lasase amprentasenzualitatii ın tot apartamentul. Bill stia ca e doar o iluzie si ca de fapt nimicnu se schimbase: doar locul halatului, al uscatorului; acestea, si urmele de aburcondensat pe oglinda aratau ca acolo intrase de curand cineva. Corpul Cynthieiera prezent doar ın mintea sa, si ar fi putut sa-l descrie ın orice clipa, integral,dar nu prin cuvinte, ci prin senzatii ale degetelor sale, ale gurii, ale ıntregiiepiderme, senzatii care-i delimitau contururile ıntr-un spatiu imaginar.

Ce surpriza ar fi daca maine se va arata ca noul sau coleg e o femeie. Dece nu, ın fond ? Incercarea merita efortul; poate ca ar putea sa sugereze chiarel ideea, desi exista riscul ca propunerea sa fie prost primita. Nu, mai binesa taca, pe Pamant se gaseau destule femei disponibile si ın orice caz multmai pricepute decat un ”produs de laborator”. Ce idee geniala, reproducereabisexuata; cat rafinament ın a ınsoti procreatia de o atat de intensa placere;iar oamenii, ce specie perfida, care a ajuns sa controleze procreatia pentru a

nu mai stavili placerea.Sterse oglinda si se privi cu atentie. Parul negru, tuns scurt; fruntea larga,

strabatuta de trei cute orizontale abia vizibile; ochii caprui, destul de banali,dar plini de vioiciune ın mijlocul fetei sale regulate; urechile mici, delicate; nasuldrept, sugerand forta; buzele pline, deschise acum ıntr-un suras cuceritor, care-i ıncretea usor obrajii. Cat sarm ascundea aceasta figura ! nu-i de mirare case bucura de atata succes. Dar nici trupul sau zvelt nu era mai prejos. Umeriilati, numai buni sa odihneasca un cap de femeie; brate fine, dar cu muschibine conturati, terminat cu palme delicate si acum, da, atat de experte ınmangaieri; pieptul larg si el, paros, dar nu ın exces; abdomenul plat si soldurileınguste; picioarele lungi, putin subtiri, dar pline de nerv. Iar la mijloc, organulvirilitatii, centrul extazelor sale; cat de nevinovat acum si cat de vanjos lanevoie; ”apendicele excretiilor lichide. . . tare neghiob mai eram”.

Acesta e trupul sau, lumea atator senzatii luxuriante, fratele siamez al spir-itului. ”Viata e scurta, sa profitam.” Bill porni dusul si se lasa biciuit de apafierbinte. ”Pana si un simplu dus la momentul potrivit poate provoca placerea.”

Bill rememora rationamentele ultimelor luni. Nu-si precizase ınca detaliile,dar scopul sau se definise cu claritate. Se integrase ın viata pamanteasca sigasea situatia foarte confortabila. Misiunea sa va trebui sa nu-i schimbe obi-ceiurile; invazia putea sa mai astepte; cateva zeci de ani nu ınsemnau nimicla scara galactica, dar ın ei consta chintesenta vietii lui. Apoi, ”dupa minepotopul”, cum spusese un rege european. Civilizatia umana era oricum sortitapieirii; de ce sa nu profite de pe urma freneticului ei crepuscul ?

Da, invazia putea sa mai astepte.

Postfata

Daca ai ajuns pana aici, cititorule, nu te opri. Ceea ce ai acum ın fataochilor nu e o postfata — Doamne fereste — ci o alta povestire, ultima aacestui volum. Stiu prea bine ca mai nimeni nu citeste postfetele si ca elesunt depasite, ın genul plicticos, doar de prefete; exista o categorie de cititoriconstiinciosi care nu se lasa asa de usor si citesc postfetele, dar, dintre ei, n-amauzit decat de cativa care sa sa citeasca prefetele, si obligatoriu la sfarsitullecturii, nu la ınceput. Bun, deci, ca sa nu mai lungim vorba, aceasta nu e opostfata.

Totusi, nu ma pot ımpiedica sa nu scriu cateva randuri despre povestirile pecare sper ca le-ai citit24. De fapt, nici macar nu e o digresiune, ci mai mult ointroducere a temei. Stiu ca ma banuiesti de narcisism — ce scriitor nu profitade orice ocazie pentru a-si comenta putintel operele ? — dar nu, hotarat, nuvoi cadea ın pacat.

Desi, cum sa nu vorbesti despre munca ta ? Mai ales cand e atat de dificila.Probabil va ınchipuiti ca scrisul e o meserie placuta, mai ales ın SF; ca valulimaginatiei te poarta si ca vorbele curg de la sine, randurile se astern unul dupaaltul si ca apoi talentul triumfa si editorii ısi smulg lucrarea unii din mainilealtora si toti din mainile tale. Las la o parte editorii, pentru ca n-as vrea sa-lsupar pe al meu, si vreau sa lamurim cum e cu scrisul; neaparat.

De obicei ıncepe cam asa: deodata, ai o idee; n-as putea spune mai exactcum se petrece; pur si simplu, ıntr-un moment oarecare, dimineata sau seara, latrezirea din somn, ın timp ce mananci, sau cand lucrezi, ideea vine aparent dela sine. De multe ori se ıntampla chiar mai mult; ai ın minte ıntreaga structuraa povestirii sau a romanului — desi romane n-am scris ınca — si, daca ai puteasa scrii cu viteza gandului, cum zbura calul nazdravan, atunci ai avea ın fatadintr-un foc o forma aproape finala a acestora. Sau, lasi ideea la dospit si ıntr-o buna zi te hotarasti sa te apuci de scris; fireste, ıncepi prin a face ın minte

24Daca cumva ai deschis cartea la ıntamplare, dar mai pe la sfarsit — ca tot cititorul grabit— n-are rost sa continui aici; alege o povestioara de doua-trei pagini. Iar daca n-ai cumparatcartea, ci ınca te codesti, poti s-o cumperi linistit: face.

149

planul. Si atunci ai un moment de gratie, ın care povestirea defileaza ın spateleochilor, perfecta, fara nici o propozitie de prisos, clara, ideala.

In fine, vine si momentul ın care te apuci efectiv de lucru; eu unul scriu lacalculator; nu-i chiar mare sfaraiala: merge mai usor cu corecturile — asta-i unavantaj de neneglijat — dar e mai incomod de recitit ceea ce ai scris; si mai aisi grija salvatului — odata a picat tensiunea peste o ora de munca, si credetica am fost ın stare sa-mi amintesc si sa refac ce scrisesem ? nu, am mai scris odata, probabil cu totul altfel. Ca sa nu zic ca fac o mare nedreptate istoricilorliterari ai secolelor viitoare, nelasandu-le nici un manuscris pe marginea caruiasa gloseze, din care sa scoata editii adaugite sau chiar complete sau, la limita,macar o teza de doctorat.

Deci, scrii. Frazele vin acum greu. Te ıntrebi daca le legi bine, pentru caafundandu-te ıntr-una, uiti de urmatoarea. Planul initial se transforma dinminut ın minut, introduci detalii la care nu te gandisesi si elimini trei sferturidin ceea ce ti se paruse initial spectaculos. Nu mai pomenesc de cuvinte; candcitesti, ıti permiti sa sari lejer peste ele, ba chiar peste fraze si chiar pagini; nu-ti convine, te grabesti, te plictisesti ? Sari; nici o problema. In timp ce atuncicand scrii, fiecare cuvintel trebuie pus la locul lui; precis, nuantat, echilibrat.N-ai dreptul la rateu; nu-i usor, va spun eu.

Ati avut vreodata o idee geniala ? Atunci stiti cum e. Dureaza doar o clipa,ın care mintea functioneaza la viteza maxima. Daca atunci ai putea ınregistracumva suvoiul gandurilor, meseria de scriitor ar fi cea mai usoara de pe lume.

Nu trebuie sa fii genial pentru a avea o idee geniala, cred ca v-ati dat seamade asta. De exemplu, nici eu nu sunt genial; desi, prin adolescenta, speram;dar ce adolescent nu e genial ? Cu timpul ınsa, m-am resemnat: o resemnareactiva, desigur.

In schimb prietenul meu Terry e genial cu adevarat. La douazeci si opt deani era doctor ın calculatoare si neurologie. De calculatoare fusese oarecumdezamagit; i se pareau banale; tehnologie, zicea el, si cam atat; dar algoritmii? ıl ıntepam eu, pentru ca si eu sunt doctor ın calculatoare25; asta nu tine decalculatoare, tine de om, raspundea el.

Probabil ca ati auzit de inteligenta artificiala; niste gogorite, mai ales dacacititi ın ziare. Adevarul e ca nu s-a facut mare lucru; o scula artificiala caresa gandeasca cu adevarat ınca nu exista si drumul pana la ea e ınca lung.Asta o zice Terry, nu eu. Nu va ganditi doar la viteza de calcul; sigur ca celmai modest computer lucreaza cu cifre de miliarde de ori mai repede decatomul; nu-i mare lucru. Chiar si cu notiuni calculatorul lucreaza mai repede;dar acolo unde omul merge precis la tinta, calculatorul rationeaza pe ocolite;”rationeaza”. . . aiurea.

25Asta-i aproape adevarat, va rog sa ma credeti, si, pentru mine, un motiv permanent demandrie.

Va ıntrebati ce rost are inteligenta artificiala aici. Si de ce eu, om ca sidumneavoastra, nu merg drept la tinta ? Pai, am mai zis-o, dar o repet, cualte cuvinte: arta scriitorului e tocmai ocolul inteligent.

Rostul e ca vorbeam despre Terry. Iar Terry a inventat si a si construit —de curand (ca ideea o avea de mult), de cand e profesor si are doctoranzi pecare sa-i puna la munca de jos, de care lui i-e de regula lene — dictalogul, cumıi zice el provizoriu, sau gandiscriptul, cum i-am sugerat eu ın gluma. E vorbade un aparat format dintr-un soi de casca din care iese un fir terminat cu omufa, care, la randul ei, se poate ınfige ıntr-un calculator. La ce serveste, credca v-ati dat seama dupa nume: la ınregistrarea gandurilor. Dar nu e un simpluencefalograf, ci ınregistreza cuvinte, nu niste forme de unda pe care numai unspecialist le poate interpreta cat de cat. Da, chiar cuvinte. Iti pui casca pecap, gandesti — avand ınsa grija sa formulezi totul ın cuvinte, pentru ca mareledefect al omului e ca gandeste si cu imagini, senzatii, sunete si altele de acestgen, despre care spune candid ca nu se pot exprima ın cuvinte26 — si fluxulmintii tale este ınregistrat ın memoria calculatorului. Apoi nu-ti ramane decatsa mai aranjezi un pic textul rezultat; adica sa pui paragrafe, titluri, corp delitera.

Sigur, nu-i chiar usor sa gandesti totul ın cuvinte. Terry de pilda zice ca mairepede scrie la tastatura decat sa-si formuleze gandurile cum o cere dictalogul.Ecuatiile, de exemplu, ce sa faca cu ecuatiile ? Ii va trebui o viata — fireste, nua lui, ci a vreunui doctorand — ca sa puna la punct toate detaliile de transcrierea ecuatiilor. De imagini ce sa mai spui; aici nici macar n-a realizat decodificareafluxului cerebral; ın paranteza fie zis, cu cuvintele a mers relativ usor; dar eTerry cel care a apreciat asa, si Terry e genial.

De aceea Terry m-a atacat ıntr-o zi fara menajamente.– Vino la mine la laborator, trebuie sa facem un test cu dictalogul si am

nevoie de tine.– De ce, vrei sa mai scriu vreun articol ? (Pentru ca, trebuie sa marturisesc,

fac si pe ziaristul; de pe urma povestirilor pe care le cititi acum nu iese marelucru.)

– Nu, te vreau pe post de cobai.– Sper ca n-ai de gand sa atentezi la creierul meu. . .– Macar dac-ar fi ceva interesant acolo. . . Nu, vreau sa te ınregistrez la

dictalog; l-am perfectionat de cand n-am mai vorbit si cred ca-l pot utilizape orice persoana. (Iarasi ma vad nevoit la o paranteza; prima varianta adictalogului functiona doar pe o studenta a lui Terry, o tipa foarte draguta,pe care cred ca a ales-o special ca sa stea mai mult cu ea; de altfel, multi l-aubanuit pe Terry de sarlatanie, tocmai din cauza fatucii.)

– Si de ce tocmai eu ?

26 Inca un argument, daca mai era nevoie, pentru dificultatea artei scriitoricesti.

– Pentru ca esti scriitor, de aia.– Nu ınteleg.– Pai daca nici un scriitor nu e ın stare sa-si formuleze repede gandurile ın

cuvinte, atunci cine ? Vreau viteza maxima, ıntelegi.As fi fost nebun sa refuz; nu mai mi-aduc aminte cu cine a vorbit Bell prima

data la telefon, dar daca v-ar fi propus, ati fi zis ba ? M-am repezit de ındatala laborator, decis si sa scriu un reportaj; ımpuscam doi iepuri dintr-un foc.

N-a mers chiar asa usor cum credeam.– Pune-ti casca, mi-a zis Terry, si casca bine urechile.Daca e un domeniu ın care-l bat pe Terry, acela e jocurile de cuvinte. De

fapt, genialii sunt de multe ori cam din topor; ısi permit.Intai a trebuit asezata bine casca, adica potriviti totii captorii ın pozitie

optima. Dictalogul era ınca ın faza de prototip. Asta n-a durat prea mult.Apoi Terry m-a pus sa spun cate un cuvant-doua ın minte, pentru a reglaparametrii decodificatoarelor; am tinut-o tot ıntr-o:

– Unu, doi, trei, patru, proba de dictalog.De-abia dupa vreun sfert de ora am trecut la chestii mai complicate, ca sa

acoperim niste combinatii de cuvinte pe care tot Terry le inventase, botezandu-le ”setul standard de acordare dictalogica”. De fiecare data cand ımi rosteamceva ın gand, rezultatul aparea pe ecran; la ınceput, erorile de transcriere eraugrosolane, dar cu timpul disparura; Terry lucra ındracit la calculator:

– Nu stiu cand voi putea face un program de acordare; deocamdata madescurc manual, si merge binisor. Sigur ca nu pot elimina toate erorile, sie relativ greu de stiut daca vina e a aparatului ori a individului. Asa cumunii vorbesc peltic sau se balbaie, si gandurile pot fi formulate fragmentar, cuprescurtari, cu defecte din cele mai ciudate. De aia te-am chemat pe tine,pentru ca sper sa ai un flux mai clar decat noi.

Si Terry, ca de obicei, a avut dreptate; dupa ce am citit ımpreuna rezultatul,exulta:

– E aproape perfect; oare suedezii aia or fi ın stare sa ıncadreze cumvachestia asta la medicina ca sa-mi dea Nobelul ? Pentru ca ın fond greul edecodificarea gandurilor si asta nu-i stiinta calculatoarelor.

Am tiparit la imprimanta textul ınregistrat, am eliminat micile erori iner-ente — perfectiunea nu va fi atinsa niciodata, zicea Terry, pentru ca omul nu-iperfect —, am pus toate semnele de punctuatie si iata ce a rezultat dupa ceTerry mi-a zis vesel:

– Cand apas pe Enter ıncepe ınregistrarea. Esti pe faza ? Motor.”De ce ranjesti asa Terry ? Ti-o fi teama sa nu-ti prajesc aparatul. Dar nu

trebuie sa ma gandesc la Terry, ci la ce mi-am propus. . . sa termin povestirea ıncare Terry sa fie doar un personaj, iar aparatul lui. . . da, aparatul lui. . . Cu acestaparat ımi voi putea scrie romanul ıntr-o saptamana; o zi ca sa-l gandiscriptez si

restul ca sa-l slefuiesc. As scapa de munca, fir-ar sa fie. Oare psihanalistii ıl vorfolosi ? Ar putea avea acces undeva la granita dintre constient si subconstient;sau. . . Ar trebui ca Terry sa inventeze si aparatul invers — ce fericire pentrucititori, sa-ti curga o carte ın minte cu viteza gandului. Nu cred ca se poate,adica ce-o sa tii minte din cartea aia ? Cat de repede poti asimila ? E doar stiutca nu ıntotdeauna gandesti la fel de repede, ba chiar ca variatiile sunt imense.Si-apoi s-ar putea folosi aparatul ın scopuri politice, pentru ındoctrinare. Nu,nici gand. Chiar ca e draguta studenta lui Terry; incredibila culoare a pielii,cum sa o descriu repede ın cuvinte ? S-ar putea sa fiu si putin stresat pentruca se uita toti la mine; pun pariu ca nici unul n-a citit vreo povestire a mea; side Terry ma ındoiesc. . .

Dar ce voiam eu acum era sa termin povestirea asta, cu Terry, ca sa nu mamai chinui toata seara, pentru ca mai mult oricum nu-mi lua. Mai bine m-asduce la un film cu Nelly; si-apoi. . . Dar nu, sa nu ma mai gandesc la Nelly.Cum se poate termina povestirea ? O varianta ar fi ca inventia lui Terry safie produsa pe scara larga, si sa descriu cum ea revolutioneaza lumea. Celmai tare ar fi afectata meseria de secretara, care ar putea chiar sa si dispara;nu, exagerez. Secretarele vor trebui sa devina maestre ın a pune punctuatiagandurilor directorilor lor, ha, ha. In schimb, politistii s-ar bucura; iei suspec-tul, ıi pui casca pe cap, pui tehnicianul s-o regleze si ıncepi sa ıntrebi linistit,facandu-te ca-i asculti minciunile; apoi, iei frumusel ınregistrarea si deslusestide acolo adevarul. Evident, asta merge doar cu cei mai inteligenti, dar nufoarte; tampitii oricum gandesc confuz, iar superdesteptii vor gasi ei o metodasa te traga ın piept. Aici as putea detalia un interogatoriu, vazut de politist sivazut de criminal, dinauntru, ca sa zic asa.

Altceva ? Scriitorii, sigur, mereu revin la asta; ma obsedeaza. . . de ce oare ?Pentru ca nu numai eu voi profita, ci toata breasla; iar concurenta va creste,pentru ca toti lenesii care n-aveau oase suficient de tari ca sa stea ın scaun si sascrie zece ore pe zi, se vor napusti acum la dictaloage. L-as putea convinge peTerry sa-mi dea mie un prim model; voi fi astfel ınaintea tuturor; numai ideisa am suficiente. Oare ce vor zice ecologistii ? Aparatul ar tulbura profundritmul de functionare a creierului, ın fond. S-ar stradui toti sa-si stoarca mintile,numai ca sa profite de dictalog. Precis ca unii vor ınnebuni, e musai. S-ar nasteatunci o miscare propovaduind ıntoarcerea la lentoarea de altadata. Cine arcastiga ? Incotro se va ındrepta omenirea ?

De ce dai din mana, Terry ? Am impresia ca vrea sa termine. Uite-l cevesel e ? Asa sunt toti genialii. . . ın contratimp psihologic cu ceilalti. Chiarvrea sa apese. De ce nu si-o curata din cand ın cand tastatura ? Nici unghiilenu sunt cine stie ce. . . Mai lasa-ma putin. . . ”

– De-abia ma pornisem. . .– Zece secunde, atat te-am lasat, zise Terry.

Ce voiam sa va spun, de fapt ? si acum chiar ca termin, moment pe care-lasteptam de mult cu totii, fiindca sper ca ınca mai citesti. E pacat sa aban-donezi o povestire ın mijlocul ei, fie ca esti scriitor, fie ca esti cititor. Nu vis-a ıntamplat sa vedeti filmele proaste pana la sfarsit ? E mult mai placut sazici dupa ”ce prost a fost”, decat sa ramai cu o umbra de regret ca nu vei aflaniciodata finalul.

Ce voiam sa va spun ? A, da. Nu-i asa usor sa scrii.