Antigona de Sofocle-prezentare generala

Antigona este o tragedie scrisa de Sofocle înainte de 442 î.Hr. sau chiar în acest an.

Antigona a fost fiica lui Oedip, regele cetatii Teba, nascuta din dragoste incestuoasa a acestuia cu mama sa, Iocasta si sora cu Ismene, Eteocles si Polynices. Ca si "Oedip rege", tragedia "Antigona" reprezinta una din cele mai pretioase creatii literare ale antichitatii. Antigona, cutezatoarea fiica a lui Oedip, asista la dezastrul provocat de lupta dintre fratii ei, Etéocle si Polinike. Amândoi au cazut în lupta, iar tronul Tebei este ocupat de Creon. Regele dispune sa se organizeze cu pompa înmormântarea lui Etéocle, aparatorul cetatii. Pentru celalalt fiu al lui Oedip, Polinike - venit cu oaste straina sa cucereasca cetatea - se interzice chiar simpla înmormântare. Împotriva asprului ordin regesc, înfruntând pericolul pedepsei cu moartea, se ridica Antigona, sora celor doi luptatori. În mare taina, ea preda pamântului trupul lui Polinike, îndeplinind astfel obilgatia ce i-o reclama, potrivit obiceiului, legatura de sânge cu cel mort. Fapta Antigonei a fost însa repede descoperita de Creon care o condamna la moarte. Ea este însa inflexibila fata de punctual de vedere pe care î-l apara, e netematoare în fata mortii, o priveste ca pe o eliberare de suferinta. Triumfa moral, principiile promovate îi supravietuiesc. . În discutia aprinsa dintre Creon si Antigona se dezvaluie o ciocnire ascutita de principii morale. Antigona, fecioara firava si gingasa, este înzestrata cu un caracter îndraznet, cu un curaj demn de un luptator. Taria ei de a-l înfrunta pe rege se trage din constiinta ca actioneaza în numele legilor strabune, nescrise, în care se sintetizeaza morala traditionala, adânc înradacinata în cetatile grecesti. Antigona va pieri întemnitata, dar Creon, cel care a nesocotit vointa zeilor, va primi o crunta pedeapsa pierzându-si fiul, pe Hemon (logodnicul Antigonei), si sotia, care se sinucide aruncând blesteme asupra trufasului si nechibzuitului ei sot.

Antigona , simbolul femeii puternice, pastratoare a traditiei cu orice pret poate reprezenta cu succes pe multe din femeile familiilor traditionale românesti . Ea are taria sa înfrunte porunca lui Creon pentru a-l îngropa pe Polynikes , cu toate ca stie ca acest gest poate s-o coste chiar viata, pentru ca traditia cere ca orice mort sa fie îngropat , indiferent ce-ar fi facut în timpul vietii. Polynikes întors din surghiun urzise

gând rau împotriva tarii si a neamului sau). Ipostaza ei de sora nu-i permite sa treaca nepasatoare pe lânga fratele lasat prada pasarilor si câinilor sa-l sfârtece.

Desi se dovedeste pâna la urma a fi de partea ei , Ismena , sfioasa ei sora , speriata de sfârsitul tragic al parintilor si fratelui, o sfatuieste sa se gândeasca ce ,, cumplit sfârsit " le poate pândi , cuvintele ei sintetizând conditia femeii în raport cu a barbatului puternic : ,,sântem femei / si pe barbati a-i înfrunta nici ca putem /Mai tari is cei ce cârmuiesc si vrerii lor / Se cade-a ne pleca...

Antigona impresioneaza prin pozitia demna pe care o afiseaza în fata lui Creon în momentul aducerii ei de paznicul ce-o prinde încercând sa-si îngroape fratele : ,, nici macar o tresarire-avu atunci" ; ,, n-a tagaduit nimic ". Nu-si ascunde fapta , ci recunoaste ca ,, faptasa-s eu , nu ma codesc nicicum s-o spun ! ... stiam ca doar porunca-ti auzit-au toti ". Mai mult chiar, ea-l înfrunta, sustinând ca cei din jurul ei admira ce-a facut, dar tac ,, chitic " de frica .

Urmarind reactiile Antigonei când este amenintata ca va muri , putem sesiza o paralela între comportamentul ei si-al ciobanului din "Miorita" . Pe cât de senin îsi asteapta moartea ciobanasul care stia ca va ramâne în mijlocul naturii vegheat de tot ce-i era mai drag lui , pe atât era de îndurerata Antigona , al carei mormânt urma sa fie ,,sapat în scorbura de stânci" unde nu avea sa mai vada nici un prieten : ,,si nimeni m-o plânge si-s fara / Prieteni si fara cununie si raza/ Cea sfânta de soare eu n-oi mai /vedea-o vreodata "... Singura alinare e ca porneste spre mortii ei, acolo unde se va întâlni cu mama, tatal si fratele ei si credinta ca ,,cei buni " vor aprecia gestul ei.

Pentru ea ipostaza de sora e foarte importanta si nu se sfieste s-o arate : ,, Ca sot de-as fi pierdut , un altu-as fi aflat ! / Copilul de-mi pierdeam , copil c-un alt barbat / As fi avut ! Dar frate cum as mai avea ?" Regreta numai ca moartea o va gasi fara sa se fi împlinit ca sotie si mama , de-a nu fi reusit sa parcurga toate etapele ciclului vietii . Apare aici ideea ca moartea e un lucru firesc, daca apare atunci când omul si-a desavârsit rostul pe pamânt. Tocmai de aceea este îndurerata , pentru ca: ,, Ma duc spre mormânt, fara nici sa fi stiut / De-al nuntii drag desfat ./ Nici sot eu n-am avut / Nici prunc n-am alaptat !".

Finalul operei este evident tragic: Antigona se sinucide, moarte succedata de cea a logodnicului ei, Hemon care este în acelasi timp fiul lui Creon si al Euridicei. Trebuie remarcat, desi aparitia ei e de scurta durata si Euridice, mama devotata, care neputând

suporta moartea fiului ei sfâseste prin a-si curma viata.