Cuprins

SECŢIUNEA I Anorexia nervoasă – formă a adicţiei...........................2

1. Noţiunea de adicţie............................................................................................. 2

2. Caracterizarea anorexiei....................................................................................3

SECŢIUNEA A II-A Apariţia anorexiei...................................................5

1. Persoanele afectate..............................................................................................5

2. Factorii determinanţi ai anorexiei ....................................................................7

SECŢIUNEA A III-A Profilul psihologic al persoanei anorexice.........10

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................15

SECŢIUNEA I Anorexia nervoasă – formă a adicţiei

1. Noţiunea de adicţie

Un studiu asupra noţiunii de „adicţie” poate clarifica, într-o anumită măsură,

perspectiva asupra economiei psihice ce caracterizează comportamentele adictive.

Termenul de „adicţie” provine din latinescul „addictus”, care se referă la un obicei

vechi ce desemnează starea de sclavie a unei persoane.

O traducere a termenului în limba franceză trimite la noţiunea de „toxicomanie”,

astfel încât terminologia franceză este fondată pe ideea ce are în vedere „dorinţa de a-şi

face rău”. În plus, terminologia anglo-saxonă creează impresia că persoana dependentă

este sclava unei singure soluţii pentru a putea scăpa de durerea mintală1.

Noţiunea de „adicţie” a fost actualizată în cursul anilor '70, în psihiatria nord-

americană, pentru definirea comportamentelor de dependenţă faţă de substanţele

psihoactive, însă a cunoscut gloria în Franţa anilor '90. Termenul nu este legat doar de

literatura de orientare comportamentală, sociologică şi psihiatrică, fiind utilizat mult timp

într-o perspctivă psihanalitică, cu o accepţiune diferită. Noţiunea apare azi ca o nebuloasă

de sens ataşată mai multor nuclee de modelizare2.

Preferat în doctrină este înţelesul dat de limba engleză, deoarece este considerat

mult mai grăitor. Adicţia trimite cu gândul la dependenţă, la lupta inegală dintre subiect şi

o parte a sa, pe când toxicomania indică o dorinţă de autootrăvire. Astfel, înţelesul

termenului a fost extins de la dependenţa de toxice (alcool, droguri, tutun şi alte

farmacodependenţe), până la patologiile de încorporare (anorexie, bulimie) şi, ulterior, la

anumite comportamente numite de Marks (1990) adicţii comportamentale (joc de noroc

patologic, cleptomanie, cumpărare compulsivă). De asemenea, tentativele repetate de

suicid şi comportamentele cu risc sunt alăturate acestui câmp psihopatologic, precum şi

comportamentele sexuale şi aşa-numita muncă adictivă.

1 V. Marinov (coord.), Anorexie, adicţii şi fragilităţi narcisice, Edit. Trei, Bucureşti, 2005, p. 11 (Joyce McDougall, Economia psihică a adicţiei).2 Ibidem, op. cit., p.138 (Marie-Madeleine Jacquet şi Alain Rigaut, Apariţia noţiunii de adicţie în istoria psihanalizei).

1

Este lesne de înţeles cum această noţiune se pretează uşor la unirea diferitelor

moduri de viaţă, suferinţă sau evitare a suferinţei ale timpurilor moderne.

În mintea subiectului, obiectul adicţiei este caracterizat prin calităţi benefice,

reprezintă obiect al plăcerii care poate fi folosit oricând pentru a atenua stările afective,

percepute altfel ca intolerabile, considerat ca ceva bun, care dă sens vieţii.

Când evenimente interioare sau exterioare depăşesc capacitatea de stăpânire a

conflictelor, oamenii au tendinţa să bea, să mănânce, să fumeze mai mult decât de obicei,

să ia medicamente pentru a găsi o stare de amnezie temporară, ori se aventurează în

relaţii sexuale sau de altă natură, în scopul arătat. Această economie psihică nu reprezintă

o problemă, până în momentul în care ea devine unica soluţie de care subiectul dispune

pentru a suporta durerea psihică.

Ceea ce persoana caută este, în mod evident, găsirea plăcerii, ţelul nefiind dorinţa

de a-şi face rău. Deşi persoana se poate simţi ca sclavă a obiectului sau a

comportamentului adictiv, scopul său nu este nicidecum acela de a-şi face rău, ci

dimpotrită, apreciază acel obiect sau comportament ca producător al unei stări de bine,

ori, în cazurile extreme, ca ceea ce dă sens vieţii3.

2. Caracterizarea anorexiei

În literatura de specialitate se apreciază că tulburările de comportament alimentar,

cu accent pe ceea ce reprezintă anorexia nervoasă, evidenţiază problema bazelor

narcisismului la fiinţa umană. Această teorie este fondată pe următoarele considerente:

nucleul acestor tulburări pune în evidenţă o serie de mecanisme specifice de

apărare;

aceste tulburări sunt predominante în rândul populaţiei feminine;

percepţia asupra conţinutului alimentului în dimensiunea sa reală este

eronată;

imaginile privitoare la corpul femeii devin obsedante pentru aceasta, pe

lângă teama de a fi grasă etc4.

3 V. Marinov (coord.), op. cit., p. 14.4 Ibidem, pp.33-34 (V. Marinov, Narcisismul în tulburările de comportament alimentar).

2

Lacunele narcisiste ale anorexicei se evidenţiază prin faptul că ea prezintă un

înveliş corporal şi psihic caracterizat printr-o angoasă de pierdere, de vidare, de

prăbuşire5.

Cuvântul “anorexie” provine din limba greacă şi semnifică o tulburare a

comportamentului alimentar, care apare în urma refuzului unei persoane de a mânca.

Elementele esenţiale ale anorexiei nervoase sunt caracterizate prin distorsiunea

imaginii corporale, în forma unei prihopatologii specifice în care teama de îngraşare

persistă ca o idee supraevaluată şi prin impunerea unui prag de greutate scăzut6.

Individul îşi menţine o greutate corporală care este sub nivelul minim normal pentru

etatea şi înălţimea sa (un anorexic va avea o greutate cu aproximativ 15% mai puţin decât

ar fi normal).

Primul semnal atunci când o persoană suferă de anorexie nervoasă este pierderea

severă în greutate. Aceasta este însoţită de o diversitate de simptome psihice şi

psihologice şi de un comportament alimentar neobişnuit.

Pierderea în greutate se realizează în primul rând prin reducerea cantităţii de

alimente ingerate. În general, indivizii exclud din dieta lor alimentele cu o valoare

calorică mare şi folosesc metode de pierdere în greutate precum purgaţia (vărsături

autoprovocate ori abuzul de laxative sau diuretice) şi exerciţii intense şi excesive.

Deşi persoanele afectate pierd în greutate, această preocupare privind pulsul

ponderal creşte. Semnficaţia greutăţii şi conformaţiei corporale sunt distorsionate; unii

indivizi se simt în întregime supraponderali, alţii realizează că sunt slabi, dar sunt încă

preocupaţi de faptul că anumite părţi ale corpului lor, în special abdomenul, coapsele şi

fesele sunt „prea grase”. Ei se cântăresc excesiv, îşi măsoară obsesiv părţile corpului şi

utilizează frecvent oglinda pentru a controla zonele considerate „grase”.

Subiectul nu este capabil să îngurgiteze alimentele, se blochează faţă de acestea şi

devine aproape insensibil la foame7.

5 V. Marinov, op. cit., p. 34 (V. Marinov, Narcisismul în tulburările de comportament alimentar).6 F. Tudose, Orizonturile psihologiei medicale, Edit. Info Medica, Bucureşti, 2003, p. 334.7 P. Popescu Neveanu, Dicţionar de psihologie, Edit. Albatros, Bucureşti, 1978, p. 38.

3

SECŢIUNEA A II-A Apariţia anorexiei

1. Persoanele afectate

Marea majoritate a persoanelor care suferă de anorexie este alcatuită din femei, de

obicei adolescente sau tinere. S-a estimat că aproximativ 2% dintre femeile între 10 şi 20

de ani sunt anorexice.

Confom unor sondaje realizate recent, doar 5% dintre persoanele care suferă de

anorexie sunt barbaţi.

Există cazuri în care anorexia se instalează la cele mai fragede vârste. Anorexia

nou-născutului şi sugarului este o situaţie patologică ce ridică nenumărate probleme de

diagnostic şi tratament. Studii recente asupra tulburărilor de comportament alimentar ale

acestei vârste evidenţiază ideea potrivit căreia copiii afectaţi apar ca sugari care "nu ştiu"

sau "nu vor" să sugă. Ei prezintă o simptomatologie omogenă, "pseudodureroasă", care

nu le permite ingerarea unor cantităţi suficiente de lapte. În absenţa unei orientări

diagnostice corecte şi a tratamentului adecvat rezultă distrofia progresivă şi alterarea

relaţiei mamă-copil8.

La copiii de 3-10 ani, boala se manifestă sub forma hiperemotivităţii, capriciilor

exagerate şi a opoziţiilor menite să atragă atenţia adulţilor sau a fobiilor alimentare.

La tinerele fete, se întâlneşte uneori după pubertate, sindromul de anorexie mentală,

care poate ajunge la forme de înaltă gravitate, este însoţită de infantilism şi este înţeles ca

o regresiune cauzată de dificultatea evoluţiei spre autonomie şi feminitate, dificultate

condiţionată mai ales de mediul familial, dar şi de alte cauze9.

Dacă anorexia nervoasă apare la un individ în cursul copilăriei sau adolescenţei

atunci există o incapacitate de a lua în greutate plusul sperat.

Anorexia se instalează mai ales la tinerii care îşi aleg o ocupaţie tip balerin,

dansator, atlet, gimnast, patinator sau în domeniul modelling-ului, unde se pune accentul

pe o construcţie mică a corpului şi se simt presaţi să ţină în permanenţă regim. Aspectul

8 A. Demian-Popescu, S. Sanielevici-Marinov, Concepţii actuale în tulburările de comportament alimentar şi anorexie la nou-născut şi sugar, Revista de Medicină militară nr. 1-2, ianuarie-iunie, 2003, editată de Direcţia Asistenţă Medicală din Ministerul Apărării Naţionale şi Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Militari din România.9 P. Popescu Neveanu, op. cit., p. 38.

4

general al corpului devine un duşman pe care vor să-l distrugă. Aceasta, pentru că sunt

persoane care tind excesiv spre perfecţionism, nu sunt multumiţi de viaţa lor şi nu

recunosc când sunt furioşi sau depaşiţi emoţional.

Este o tulburare cu implicaţii fizice şi psihice deosebite, putând duce la probleme

grave de sănătate, la alterarea stării emoţionale. Această tulburare de alimentaţie este în

creştere în rândul femeilor tinere, din ţările dezvoltate, acolo unde aşteptările culturale

încurajează femeile să fie din ce în ce mai slabe10.

Balerinele se confruntă încă de la început cu problema „cu cât mai slabă, cu atât

mai bună“, amestecând astfel stresul perfecţionismului profesional cu cel al menţinerii

unei greutăţi scăzute.

Multe din gimnastele de succes, cum ar fi Nadia Comăneci, Cathy Rigby şi Kathy

Johnson, au recunoscut ca s-au luptat în primul rând cu anorexia sau bulimia, mai mult

decât cu doborârea unor recorduri mondiale. Au scăpat uşor pentru că în 1994, gimnasta

Christy Henrich se stingea la 22 de ani datorită complicaţiilor anorexiei de care suferea.

Alimentate de fixaţia unor corpuri suple, tot mai multe femei sunt îngrozite de ideea

că pot deveni obeze şi refuză să menţina o greutate normală, punându-şi vieţile în pericol

prin urmarea unor diete din ce în ce mai severe, mergând deseori până la autoînfometare.

Anorexia nervoasă este rară la persoane peste 40 de ani.

Anorexia este o boală cronică, ce se poate înrăutăţi dacă nu este tratată. Fără

tratament, 20% dintre suferinzii de anorexie vor muri. Totuşi, dacă acceptă tratamentul o

persoana anorexica poate să revină la o viaţă sănătoasă. Din păcate, doar 2% dintre

suferinzii de anorexie acceptă să se trateze.

2. Factorii determinanţi ai anorexiei

10 S. Chelcea, Psihologie socială. Note de curs: autori, lucrări şi evenimente, Edit. Economică, Bucureşti, 2001, p. 158.

5

Anorexia poate să apară după ce în viaţa respectivei persoane au apărut schimbări

majore. De asemenea, în unele situaţii, poate apărea după perioade de stres, care includ

abuzul sexual sau emoţional, pierderea slujbei sau un divorţ.

Instalarea anorexiei este de multe ori precedată de diferite evenimente traumatice,

dificultăţi emoţionale, stări depresive. Este o afecţiune gravă, care pune în pericol viaţa

prin privarea organismului de hrană, stop cardiac, dezechilibre electrolitice sau suicid.

Există mai multe teorii, dar nici una nu poate explica în întregime apariţia unei

tulburări de nutriţie, cum este şi anorexia nervoasă. Sunt încriminaţi mai mulţi factori,

care independent sau împreună pot conduce la instalarea anorexiei11.

Factori biologici – Temperamentul este una dintre laturile personalităţii care se

exprimă cel mai pregnant în conduită şi comportament. Diversele tipuri de personalitate,

sau mai simplu spus tipurile temperamentale se presupune că sunt determinate genetic12.

Unele dintre acestea, cum ar fi tipul obsesiv-compulsiv, sunt mai vulnerabile la

dezvoltarea unor tulburări de alimentaţie.

Cercetări recente sugerează că existenţa nivelelor crescute ale unor substanţe

secretate la nivelul creierului predispun unii oameni la anxietate, perfecţionism, gânduri

şi comportamente obsesiv-compulsive. Atunci când o astfel de persoană începe să se

înfometeze sau din contră, să mănânce necontrolat, în mod inconştient îşi modifică

nivelul acestor substanţe, ceea ce poate induce o stare de linişte sau chiar euforie,

înlăturând pentru o perioadă de timp starea de anxietate sau depresie. Astfel, fuga de

alimentele devine un fel de automedicaţie împotriva sentimentelor greu de suportat13.

Factorii psihologici – Oamenii cu tulburări de alimentaţie tind să fie perfecţionişti.

Ei au aşteptări nerealiste de la propria persoană şi de la cei din jur. În ciuda realizărilor

personale ei se simt permanent vinovaţi şi lipsiţi de valoare. Aceste persoane văd

lucrurile numai la extreme, doar în alb sau negru, scăpând din vedere soluţiile de mijloc.

11 M. Zlate, Fundamentele psihologiei, Edit. Pro Humanitate, Bucureşti, 2004, p. 234.12 Tipologiile comportamentale au avut un mare succes în Occident. Aceasta deoarece, aşa cum afirma Jean Stoetzel ele exprimă una dintre caracteristicile fundamentale ale concepţiei occidentale despre persoană, şi anume caracterul ei unic şi unitar, elementele asociate luând forma unui întreg, apoi datorită faptului că ele răspund exigenţelor de raţionalitate clasificatoare, care reprezintă unui din idealurile gândirii occidentale (S. Chelcea, op. cit., p. 160).13 M. Zlate, op. cit., p. 230.

6

Dacă “gras” este “rău”, iar “slab” este “bine”, atunci “mai slab” este “mai bine”, iar “cel

mai slab” este “cel mai bine”…

Unele persoane anorexice recurg la înfometare şi alte astfel de practici din dorinţa

de a-şi câştiga controlul propriei vieţi, în viziunea lor. Deşi au tăria de a trece peste multe

obstacole pentru a-şi atinge scopul, în interior se simt slabi, învinşi, plini de resentimente.

Uneori aceşti indivizi sunt în căutarea propriei identităţi şi încearcă să urmeze un model

acceptat şi admirat de societate.Ei caută permanent aprobare din partea celor din jur şi se

tem de critici14.

Factori familiali – Unele dintre persoanele anorexice provin din familii care i-au

sufocat cu grija faţă de ei, în timp ce alţii s-au simţit în copilărie abandonaţi, neînţeleşi şi

singuri. Părinţii care pun un accent exagerat pe aspectul fizic contribuie în acest fel la

instalarea tulburărilor.

Acest tip de părinţi sunt uneori incapabili de o apropiere emoţională faţă de copiii

lor, pe care îi critică excesiv sau din contră, îi protejează excesiv ori au aşteptări prea

mari de la aceştia. Copiii ajung treptat să-şi ascundă îndoielile, temerile şi

imperfecţiunile. Astfel, unii vor încerca să-şi rezolve problemele controlându-şi într-o

manieră improprie greutatea şi alimentaţia.

Fetele provenite din mame care au suferit de tulburări de alimentaţie sunt mai

susceptibile faţă de astfel de afecţiuni. În astfel de familii se pot remarca obiceiuri ciudate

legate de alimentaţie, folosirea hranei ca recompensă sau pedeapsă şi îngrijorare

exagerată faţă de greutatea copiilor.

S-a exprimat opinia conform căreia în unele cazuri, în acest tip particular de

disfuncţie, membrii familiei devin atât de interdependenţi încât nu-şi pot realiza fiecare

identitatea individuală.

Astfel, membrii familiei sunt incapabili să funcţioneze ca indivizi sănătosi şi sunt

dependenţi de alţi membrii ai familei pentru a-şi exprima identitatea. La copii, parte din

această disfuncţie poate include o teamă de a creşte (în special la fete). Regimul alimentar

restrictiv le poate impiedica corpurile să se dezvolte în mod normal şi, în concepţia lor,

limitează procesul de maturizare menţinand relaţia părinte-copil pe care familia a ajuns să

se bazeze.

14 M. Zlate, op. cit., p. 232.

7

Factori sociali – Societatea are un rol important în generarea acestei afecţiuni,

pentru că impune un set de valori la care persoanele tinere sunt, mai mult sau mai puţin,

obligate sa se alinieze. Mediul cultural din zilele noastre pune un accent din ce în ce mai

mare pe staturile suple, foarte slabe, forţând tinerele fete să capete cu orice preţ corpurile

ideale prezentate pe toate canalele de informare.

Cu toate acestea, boala se declanşează prin stabilirea unui reper eronat, deoarece

aceste standarde sunt greşit interpretate, exagerate, duse sub limita inferioară admisă,

ceea ce fac persoanele afectate să piardă controlul şi să interpreteze greşit starea de

normalitate.

Revistele, televiziunea şi filmele sunt doar trei exemple de mijloace mass-media

care transmit mesaje despre “avantajele” faptului de a fi slab.

Neîndoielnic, într-o societate predispusă la îngraşare, educaţia în acest sens este

absolut necesară, însă este foarte important modul în care sunt transmise aceste

informaţii. Mesajul este repetat în diverse forme, direct sau indirect: “succesul, fericirea,

puterea, popularitatea, admiraţia, inteligenţa şi reuşita (în carieră, dragoste, sex) necesită

frumuseţe fizică şi în mod particular un corp cât mai suplu”. Contrastul apare evident:

oamenii care nu au fost binecuvantaţi de natură cu frumuseţe sau nu reuşesc să fie la fel

de slabi ca actorii sau modelele din reviste sau TV, sunt definiţi ca inferiori, demni de

milă, compasiune sau dezaprobare socială. Este adevarat că cei mai mulţi oameni nu

reacţionează la aceste mesaje, însă există cei care sunt influenţaţi şi de alţi factori dintre

cei amintiţi anterior, aceştia devenind candidaţi siguri pentru tulburări de alimentaţie15.

Recent, o serie de cercetări au arătat că o posibilă cauză a anorexiei poate fi o

anomalie chimică din creier. Modificările nivelului de serotonină, un hormon care printre

altele controlează şi apetitul, pot fi responsabile de o parte din simptomele acestei boli,

precum impulsivitatea, depresia, comportamentul obsesiv şi alte tulburări de

comportament. Unii cercetători au raportat mai multe asocieri între infecţii bacteriene şi

virale şi declanşarea anorexiei nervoase16.

SECŢIUNEA A III-A Profilul psihologic al persoanei anorexice

15 S. Chelcea, op. cit., p. 162.16 L. Gheorghe, T. Ilie, Vindecare şi purificare, Edit. Kamala, Bucureşti, 2001, p. 238.

8

O persoană suferind de anorexie nervoasă slăbeşte sau încearcă să slăbească,

întrucât este terifiată de creşterea în greutate şi obezitate. Se îmbraca cu haine largi pentru

a ascunde grăsimea pe care în mod eronat consideră că o prezintă corpul său.

Se plânge tututor despre greutatea sa şi nu îi poate crede pe cei care îi spun în cel

mai sincer mod că nu are probleme cu greutatea, incluzându-i aici chiar şi pe medici. Se

analizează foarte frecvent în oglindă şi găseşte mereu ceva de criticat. Îşi detestă anumite

părţi ale corpului, în special sânii, abdomenul, fesele şi coapsele.

Stima de sine a persoanelor cu anorexie nervoasă este este extrem de dependentă de

conformaţia şi greutatea corpului lor. Pierderea în greutate este văzută ca o realizare

impresionantă şi un semn de autodisciplină, pe când, luarea în greutate este percepută ca

un eşec inacceptabil al autocontrolului. Indivizii cu aceste tulburări pot recunoaşte că sunt

slabi, dar neagă implicaţiile medicale severe ale stării lor de denutriţie.

Persoanele suferind de anorexie nervoasă dezvoltă în timp un comportament

alimentar inadecvat: sar peste mese, mănâncă porţii foarte mici de mâncare, fac

combinaţii ciudate de alimente, nu mănâncă în faţa altor persoane şi au tot felul de

obiceiuri şi ritualuri alimentare ciudate. Pot face cumpărături (alimentare) şi pot găti

pentru toţi cei din casă, însă nu se ating nici de cele mai gustoase preparate. Îşi găsesc

scuze pentru a refuza mâncarea (“nu mi-e foame”, “am mâncat în oraş”, “nu mă simt prea

bine” etc). Cu timpul începe să nu le mai placă feluri de mâncare anterior preferate.

Devin excesiv de preopcupaţi de numărul de calorii, conţinutul alimentelor,

folosesc numai produse dietetice şi uneori devin vegetarieni, fără însă a consuma tot

spectrul de alimente de origine vegetală, care să le aducă nutrienţii necesari.

De asemenea, reduc drastic aportul de lipide. Dacă uneori îşi încalcă propriile reguli

rigide şi mănâncă mai mult, recug la provocarea vărsăturii. Pe lângă aceasta pot folosi

laxative, produse pentru slăbit sau diuretice. În cazuri extreme pot ajunge la abuz de

alcool sau droguri pentru a-şi reduce apetitul.

Unele dintre aceste persoane fac efort fizic exagerat, dar obosesc rapid datorită

aportului caloric insuficient. Cu timpul performanţa sportivă devine din ce în ce mai

slabă, însă vor refuza să-şi adapateze stilul de antrenament. Deşi multe anorectice au o

inteligenţă foarte ridicată, modul lor de gândire devine simplu: ”dacă voi fi mai slabă, mă

9

voi simţi mai bine”. Anorexia este însoţită şi de schimbări majore de comportament,

precum depresia şi tendinţa de a se izola.

Schimbările comportamentale care au loc ţin de creşterea seriozităţii şi introversiei,

de orientarea mai mică spre distracţii; de obicei se vor reduce contactele cu prietenii şi

anorexicul îşi pierde interesul în majoritatea lucrurilor de la mâncare până la munca

academică. Bolnavul poate să aibă de asemenea comportamente obsesive mai ales în

bucătărie unde devine obsedat de curăţenie, ordine şi de timpul exact al meselor. Uneori

găteşte pentru familie şi îi încurajează să mănânce mult.

Cu trecerea timpului îşi pierde capacitatea de a gândi logic şi obiectiv, devine

iraţional, ajunge să se certe cu oamenii care vor să îl ajute şi are probleme de concentrare.

Ceea ce caracterizează profilul persoanelor afectate este greşita percepţie a

conceptului de normalitate17. Limita normal-patologic este extrem de complicată,

interferenţele şi imixtiunile dintre cele două domenii fiind un imprevizibil labirint, de

aceea momentul de început al bolii nu poate fi determinat cu exactitate, nu se poate şti cu

certitudine punctul în care realitatea şi normalitatea capătă semnificaţii greşite în

percepţia persoanei afectate.

În timp, persoana devine iritabilă, excesiv de sensibilă şi răspunde la cele mai

mărunte conflicte cu lacrimi şi crize de isterie. Îşi evită prietenii şi devin izolat social.

Anorexticii tind să evite relaţiile sexuale, iar relaţiile lor sentimentale sunt fie

superficiale, fie marcate de un grad înalt de dependenţă faţă de partener. Îşi doresc

intimitate, dar sunt îngroziţi de aceasta.

Elementele obsesivo-compulsive atât în legătură, cât şi fără legătură cu alimentarea

sunt proeminente.

Majoritatea indivizilor cu anorexie nervoasă sunt preocupaţi de idei în legătură cu

alimentarea. Unii colectează reţete culinare sau fac provizii de alimente. Observaţiile

comportamentelor asociate cu alte forme de inaniţie sugerează că obsesiile şi compulsiile

în legătură cu alimentarea pot fi cauzate sau exacerbate de subnutriţie. Când indivizii cu

anorexie nervoasă prezintă obsesii sau compulsii care nu au legătură cu alimentarea,

conformaţia corpului sau greutatea, poate fi justificat un diagnostic adiţional de tulburare

obsesivo-compulsivă.

17 M. Lăzărescu, Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament, Edit. All Educational, Bucureşti, 1995, p. 76.

10

Alte elemente asociate cu anorexia nervoasă includ preocpări în legătură cu

mâncatul în public, sentimentul de ineficienţă, necesitatea intensă de a controla ambianţa

proprie, gândirea inflexibilă, spontaneitate socială limitată, perfecţionismul, iniţiativa şi

expresia emoţională extrem de restrânse.

Următoarele subtipuri pot fi utilizate pentru a specifica prezenţa sau absenţa

mâncatului compulsiv regulat sau al purgării în cadrul episodului curent de anorexie

nervoasă:

Tip restrictiv: acesta descrie tablourile în care pierderea în greutate este realizată în

primul rând prin dietă, post sau exerciţii fizice excesive.

Tipul de mâncat compulsiv sau purgare: acest tip este utilizat când individul s-a

angajat în mod regulat în mâncat compulsiv sau în purgare. Cei mai mulţi indivizi cu

anorexie nervoasă, mănâncă în mod compulsiv sau purghează prin vărsături

autoprovocate ori prin abuz de laxative, diuretice sau clisme. Unii indivizi incluşi în acest

subtip nu mâncă compulsiv, dar fac în mod regulat purgare după consumul unor cantităţi

mici de alimente. Se pare că cei mai mulţi indivizi cu tipul de mâncat compulsiv sau

purgare se angajează în acest comportament săptămânal.

Majoritatea indivizilor cu anorexie nervoasă au simptome care satisfac criterii

pentru cel puţin o tulburare de personalitate. Spre deosebire de indivizii cu anorexie

nervoasă de tip restrictiv, cei cu tipul de mâncat compulsiv sau purgare este foarte posibil

să aibă alte probleme de control al impulsului, să abuzeze de alcool sau droguri, să

manifeste mai multă labilitate afectivă, să fie activi sexual, să aibă o frecvenţă mai mare a

tentativelor de suicid sau să aibă o perturbare de personalitate18.

În doctrină, s-a apreciat că există un punct de legătură între tulburările de

alimentaţie, cu accent deosebit pe anorexia nervoasă şi starea de dependenţă, reprezentat

de efortul de a găsi o stare de plăcere.

Peste acest aspect comun, se suprapun totuşi manifestări distincte. Dacă scopul

asenţial al dependentului de alcool sau de droguri este de a obţile o stare euforică, o stare

de placere prin consumul acestor substanţe în exces, persoana anorexică obţine această

stare prin efectul slăbirii, însă ca urmare al eliminării alimentelor, chiar şi a cantităţilor

minime necesare vieţii.

18 F. Tudose, op. cit., p. 338.

11

Funcţiile extreme ale ego-ului persoanei bolnave de anorexie şi înălţimea nivelului

său social contrastează cu tendinţele de decădere socială a alcoolicilor şi toxicomanilor.

O deosebită importanţă o are şi distincţia privind percepţia socială a celor două categorii:

tulburările comportamentului alimentar sunt acceptate social, în timp ce intoxicaţiile sunt

dispreţuite19.

Un concept foarte important ce caracterizează anorexia nervoasă, care face în cele

mai multe cazuri ca boala să nu fie conştientizată, este obişnuinţa. Astfel, anorexicul

descoperă că nu numai „foamea vine mâncând” dar şi apetitul dispare în urma unor

abstinenţe repetate şi de lungă durată.

De asemenea, dependenţa psihică este o realitate ce caracterizează anorexia,

deoarece anorexicul este dependent de regimul său permanent şi de ideea de slăbire

continuă. Cazurile grave de anorexie evidenţiază această perseverare, precum şi tendinţa

de recidivare.

Dependenţa pare obligatorie în cazurile extreme de autodistrugere fizică, care

debutează nu doar cu situaţiile (rare) de suicid, ci şi cu automutilarea. Se poate spune că

anorexia nervoasă este un comportament autodistructiv îndelungat, persistent şi

inconştient.

Pe lângă modificările la nivel psihologic amintite (percepţia distorsionată a propriei

persoane, comportamentul compulsiv-obsesiv, depresia sau izolarea), alte efecte negative

ale anorexiei nervoase ţin de pierderea capacităţii de concentrare şi atenţie, tulburări de

memorie şi refuzul de a accepta gravitatea situaţiei.

Studiile recente au arătat că din nefericire încercările de prevenire a acestei tulburări

nu s-au bucurat de succes, anorexia rămânând o circumstanţă patologică dificilă, având

tendinţă de creştere numerică, mai ales în zonele care împărtăşesc valorile occidentale.

19 Ibidem.

12

Opinia generală este că nu există un tratament simplu pentru anorexie, ci trebuie

determinat empiric şi diferenţiat concret, în funcţie de durată, gravitate, vârstă, mediul

familial şi nivelul social.

Interesul pentru această tulburare este determinat şi de numărul enorm de

complicaţii pe care această afecţiune le poate antrena şi de pericolul evoluţiei letale care

trebuie întotdeauna luat în considerare.

BIBLIOGRAFIE

13

Septimiu CHELCEA, Psihologie socială. Note de curs: autori, lucrări şi evenimente,

Editura Economică, Bucureşti, 2001

Liviu GHEORGHE, Tudor ILIE, Vindecare şi purificare, Editura Kamala, Bucureşti,

2001

Mircea LĂZĂRESCU, Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament, Editura

All Educational, Bucureşti, 1995

Vladimir MARINOV (coordonator), Anorexie, adicţii şi fragilităţi narcisice, Editura

Trei, Bucureşti, 2005

Paul POPESCU NEVEANU, Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti,

1978

Florin TUDOSE, Orizonturile psihologiei medicale, Editura Info Medica, Bucureşti,

2003

Mielu ZLATE, Fundamentele psihologiei, Edit. Pro Humanitate, Bucureşti, 2004

Arina DEMIAN-POPESCU, Sonia SANIELEVICI-MARINOV, Concepţii actuale în

tulburările de comportament alimentar şi anorexie la nou-

născut şi sugar, Revista de Medicină militară nr. 1-2, ianuarie-

iunie, 2003, editată de Direcţia Asistenţă Medicală din

Ministerul Apărării Naţionale şi Asociaţia Medicilor şi

Farmaciştilor Militari din România

14