1

Anexa 1 Importanţa fondurilor de pensii private în ţări ale UE. Fişe de ţară Importanţa fondurilor de pensii private în ţări ale UE

PIB pe locuitor (2010)

Cheltuieli sociale (% PIB)

(2009)

Cheltuieli cu pensiile (% PIB)

(2009)

Importanţa fondurilor de

pensii private în totalul

economiei (% of PIB) (2010)

UE 27 24400 29.51(p) 13.07 (p) : Danemarca 42200 33.44 12.06 49.7 Franţa 29800 33.06(p) 14.51(p) 0.2 Suedia 37000 32.12(p) : : Ţările de Jos 35400 31.60(p) 12.83(p) 134.9 Germania 30300 31.38(p) 13.14(p) 5.2 Austria 34100 30.76 15.06 5.3 Belgia 32600 30.44 12.14 3.8 Finlanda 33600 30.26 12.57 82.1 Italia 25700 29.82(p) 16.03(p) 4.6 Marea Britanie 27400 29.20(p) 12.53(p) 86.6 Grecia 20100 27.97 : 0 Irlanda 34900 27.88 : 49 Portugalia 16200 26.94 14.12 11.4 Spania 22800 25.04(p) 10.10(p) 7.9 Slovenia 17300 24.26(p) 10.89(p) 2.5 Ungaria 9700 23.41 : 14.6 Luxemburg 79500 23.11 9.45 : Lituania 8400 21.25(p) : : Cipru 21600 20.93 : : Cehia 14200 20.43 : 6.3 Malta 14800 20.01 : : Polonia 9300 19.71 : 15.8 Estonia 10700 19.19 : 7.4 Slovacia 12100 18.81(p) : 7.4 Bulgaria 4800 17.21 8.80 5.7 România 5700 17.08 9.41 0.9 Letonia 8000 16.85(p) : 0.9 :=Valoare indisponibilă, p=Valoare provizorie Sursa: realizat de C. Volintiru pe baza datelor Eurostat (actualizat la 28.10.11) şi OCDE Pension Markets în Focus No. 8, July 2011 (actualizat 2.08.2011)

2

Fişe de ţară În continuare vom prezenta pe scurt profilul de ţară în ceea ce priveşte sistemul de pensii naţional. Sunt prezentate în sinteză următoarele aspecte:

- scurtă caracterizare a nivelului de dezvoltare şi a modelului social; - sistemul naţional de asigurare de bătrâneţe şi structura sistemului de pensii, cu

principalele caracteristici; - principalele măsuri de reformare/modernizare a sistemului de pensii din ultimii ani, cu

accent pe reforma pensiilor private.

AUSTRIA (1995) PREZENTARE GENERALĂ În anul 2008 Austria aloca aproximativ 13.88% din PIB cheltuielilor cu pensiile de stat, ceea ce presupune o scădere de 0.42 puncte procentuale faţă de anul 2000, situându-se peste media de cheltuieli cu pensia la nivelul UE de 11.66% din PIB corespunzătoare anului 2008. Procentul este echivalent cu suma de 4023.76 euro (la preţurile din anul 2000) pe locuitor, faţă de 2551.27 euro cât este media Uniunii Europene. Ultima valoare înregistrată a ratei de înlocuire era de 0.64 în 2009 (conform Eurostat), peste media Uniunii Europene de 0.51. Pragul sărăciei în Austria este evaluat la 11318 PPS în 2009 (conform Eurostat), în creştere cu 30.69% faţă de nivelul de 8660 valabil pentru anul 2000. Populaţia situată sub pragul de sărăcie definit de Eurostat (60% din venitul median) reprezintă 17% din totalul populaţiei în anul 2009. În acelaşi an procentul vârstnicilor (peste 65 de ani) situaţi sub pragul de sărăcie era de 15.1%, sub media Uniunii Europene (17.88% în anul 2009). Dacă în Uniunea Europeană venitul median al aceloraşi vârstnici reprezintă aproximativ 88% din cel al restului populaţiei, în Austria acest indicator este mai ridicat, şi anume de 91%. Vârsta medie de retragere din câmpul muncii este de 60.9 ani, sub media Uniunii Europene (61.4 ani). Datoria publică a guvernului din Austria reprezentă în anul 2010 72.3% din Produsul Intern Brut (media în Uniunea Europeană este de 80%), în creştere cu 5.8 puncte procentuale faţă de valoarea înregistrată în anul 2000. Dacă deficitul guvernamental la nivelul Uniunii Europene reprezenta în anul 2000 în medie 6.4% din PIB, în Austria acesta este mai mic, şi anume de 4.6% din PIB.

SISTEMUL DE PENSII (STRUCTURA GENERALĂ) Sistemul de pensii din Austria este format din trei piloni: Pilonul 1 este format din pensiile de stat şi este de departe cel mai important. Conform

Legii privind armonizarea pensiilor (Pensionsharmonisierungsgesetz) din 2005, toate sectoarele ocupaţionale trebuie să fie integrate într-o schema unică: un sistem de tip pay-as-you-go, obligatoriu pentru toţi salariaţii.

Al doilea pilon este format din sistemele de pensii ocupaţionale. Există două tipuri de pensii ocupaţionale în Austria: primul este un sistem de plăţi compensatorii obligatorii, iar cel de-al doilea este reprezentat de către pensiile ocupaţionale facultative.

Al treilea pilon este format din pensiile private cu caracter voluntar.

Pilonul I: Pensiile de stat Sistemului de pensii de stat austriac este un sistem de tip „pay-as-you-go”, finanţat prin contribuţii obligatorii atât din partea angajatorului cât şi a angajatului ce se ridică la un procent de 22,8% din salariul brut al angajatului, din care angajatorul suporta 12,55%, iar angajatul 10,25%. Nu există contribuţii ale angajatorilor în sectorul serviciului public, unde contribuţia angajatului variază de la 12,55% la 10,25% din salariu.

3

Calculul pensiei are la bază o formulă ce se bazează pe câştigurile din cei mai buni 15 ani în ceea ce priveşte veniturile salariale (extinzându-se treptat la cei mai buni 40 de ani până în 2028), pe durata de contribuţii şi pe vârsta de pensionare. După atingerea perioadei minime necesare de contribuţie, beneficiile se vor ridica la 80% din salariul de pensionare până la un plafon predefinit.

În cadrul sistemului de pensii reformat în 2004 se aplică o formulă 45/65/80. Astfel, după 45 de ani de contribuţii şi pensionare la vârsta de 65 de ani, pensia maximă va ajunge la 80% din câştigurile salariale medii pe parcursul unei anumite perioade de viaţă activă. Reformele sistemului de pensii ar putea fi considerate de succes din punct de vedere fiscal, deoarece cheltuielile publice cu pensiile au scăzut în mod substanţial. Potrivit Băncii Centrale Austriece, înainte de implementarea reformelor cheltuielile cu pensiile erau prognozate la 17% din PIB pentru anul 2050. Ca urmare a reformelor, acestea sunt estimate la 12,2% din PIB în anul 2050 (OeNB, 2006). Contribuţiile plătite sunt plafonate la 3132 Euro lunar, în timp ce pensia lunară maximă este de 2480 EUR. Beneficiile sunt ajustate în linie cu inflaţia. Pensia de stat medie în rândul pensionarilor din sistemul privat se ridica la 870 Euro în 2007. Această valoare este destul de scăzută deoarece în calculul său au fost incluse şi pensii foarte mici (cca. 250.000 în număr) care sunt plătite în principal non-rezidenţilor. Pensiile celor care au activat în serviciul public au valori mai mari, înregistrând o valoare medie de 2320 Euro în 2007. Pentru a evita sărăcia în rândul vârstnicilor, pensionarii cărora li se cuvin pensii sub un anumit nivel minim au acces la aşa-numitele "alocaţii de egalizare" sau "Ausgleichszulagen", finanţate exclusiv din veniturile fiscale federale. Astfel, în cazul în care venitul total al unui pensionar este sub un nivel minim legal (denumit "Richtsatz"), acesta primeşte o "alocaţie de egalizare" finanţată de stat care se va adăuga pensiei sale în scopul de a ajunge la acest prag minim (indexat cu evoluţia preţurilor). Nivelul minim lunar legal a fost de 772.40 Euro pentru un singur pensionar în 2008 şi de 1,158.08 Euro pentru un cuplu căsătorit.

În prezent, alocaţii de egalizare sau "Ausgleichszulagen" sunt acordate către aproximativ 240000 de pensionari (cca. 10% din totalul pensionarilor). Suma totală a alocaţiilor de egalizare se ridica la aproximativ 0,3% din PIB în 20071. Puterea de cumpărare a beneficiilor de pensie este asigurată prin ajustări anuale în funcţie de indicele preţurilor de consum (CPI). Ocazional, în trecut ajustările au deviat de la evoluţia CPI. La 24 septembrie 2008 parlamentul Austriac a decis ajustarea mai mare a beneficiilor de pensie, împreună cu alocarea unei sume forfetare. Această măsură a fost luată în scopul de a sprijini puterea de cumpărare a pensionarilor cu venituri mici, în compensaţie pentru creşterea preţului petrolului şi a creşterii preţurilor produselor alimentare. Astfel, în 2008 pensiile din sistemul public au fost ajustate în funcţie de valoarea pensiei lunare în felul următor: pensiile mai mici de 747 EUR au fost ajustate cu 1,7%, pensiile între 747 EUR şi 1 050 EUR au fost ajustate cu o sumă de 21 EUR, pensiile între 1050 EUR şi 1 700 EUR cu 2,0%, pensiile între 1 700 EUR şi 2 161.50 EUR au fost ajustate descrescător cu procente de la 2,0% la 1,7%, iar pensiile de peste 2 161.50 EUR au fost ajustate cu 36.75 EUR2.

Vârsta de pensionare normală este de 65 ani pentru bărbaţi. Pentru femei, vârsta de pensionare este în prezent 60 de ani, dar va fi majorată la 65 între 2024 şi 2033. Există o condiţie de acoperire (coverage): 180 luni (15 ani) în ultimii 30 de ani sau 300 luni (25 ani) pe durata de viaţă completă. Alternativ, 180 luni de contribuţii plătite efectiv (spre deosebire de luni de acoperire) sunt suficiente. În anul 2005 numărul de ani de contribuţii necesar pentru a primi

1 http://www.bmask.gv.at/cms/site/attachments/2/3/9/CH0982/CMS1304403432073/workingpaper_012009.pdf 2 http://www.oecd-ilibrary.org/docserver/download/fulltext/8111011ec047.pdf?expires=1308756776&id=id&accname=guest&checksum=7A0F158AED57E7A47EC79CF6B56CD2FC

4

pensie a fost redus de la 15 la şapte ani, prevăzându-se ca restul perioadei minime necesare de opt ani poate fi acoperit, de exemplu, prin perioadele dedicate creşterii copilului.3

Pilonul II Plata compensatorie obligatorie În mod tradiţional, angajaţii din Austria au primit plăţi compensatorii la pensionare sau la rezilierea contractului de muncă. Acest sistem a fost denumit Abfertigung şi a fost finanţat în mod normal pe plan intern. În 2002, un nou sistem de plăţi compensatorii a fost introdus (denumit Abfertigung neu). Acum, contribuţia angajatorului este investită într-un fond de asigurare a personalului sau Mitarbeiterversorgungskasse (MVK). Acest sistem este obligatoriu şi se aplică pentru toţi salariaţii care au început să lucreze în 2003 sau mai târziu. Acesta poate fi de asemenea extins la angajaţii existenţi, cu condiţia ca ambele părţi să fie de acord. Începând cu anul 2008, cei care desfăşoară activităţi independente sunt de asemenea incluşi în sistem. Contribuţia se ridică la 1,53% din salariul unui angajat, iar contribuţiile se fac doar de către angajator.. Beneficiile pot fi plătite fie ca o sumă forfetară, fie sub forma de anuitate atunci când salariaţii împlinesc vârsta de pensionare oficială. Contribuţia obligatorie nu este impozitată. Cu toate acestea, în cazul în care angajatorii fac contribuţii suplimentare, acestea sunt impozitate. Câştigurile de capital şi beneficiile plătite sub forma de anuitate sunt scutite de impozit. În cazul în care angajaţii optează pentru o sumă forfetară, un impozit pe venit de 6% se aplică. MVK-urile sunt entităţi independente şi sunt selectate printr-un acord între angajator şi sindicatul angajaţilor. Dacă niciun MKV nu este ales în acest fel, atunci Asociaţia Instituţiilor de Securitate Socială alocă contribuţiile. Există nouă MVK pe piaţă, iar acestea sunt operate în principal de către instituţii financiare. Ele oferă fonduri de tip „contribuţii definite”. Legea stipulează că fondurile de asigurare a personalului trebuie să garanteze capitalul vărsat; în plus, alte garanţii voluntare sunt posibile. Activele aflate în administrarea MKV s-au ridicat la 1,6 miliarde de euro în 2007, iar 2.4 milioane membri au participat în acest sistem, reprezentând aproximativ două treimi din angajaţii din Austria. Pensii ocupaţionale cu caracter voluntar

Există cinci tipuri de pensii ocupaţionale cu caracter voluntar: fonduri de pensii (Pensionskassen), asigurare directă, planuri de grupuri ocupaţionale, provizioane contabile şi fonduri de sprijin.4 Până în anul 1990, pensiile ocupaţionale voluntare erau organizate aproape exclusiv sub forma de provizioane contabile ale companiei. Din 1990, această situaţie s-a schimbat odată cu introducerea fondurilor de pensii, denumite Pensionskassen. Pe lângă acestea, companiile pot utiliza în continuare provizioane contabile sau fonduri de sprijin pentru pensii ocupaţionale, însă aceste alternative sunt utilizate foarte rar. Un fond de pensii (Pensionskassen) poate fi înfiinţat pentru un anumit angajator sau pentru un grup de angajatori, dat fiind ca este nevoie de cel puţin 1000 de beneficiari pentru a înfiinţa un fond de pensii. Acesta este o societate juridica de sine stătătoare, iar activele şi pasivele acestuia sunt separate de cele ale companiei sau companiilor-mama. Fondurile de pensii (Pensionskassen) sunt supuse unei supravegheri specifice, care diferă de cea care se aplică băncilor şi societăţilor de asigurări. În plus, o altă cerinţă constă în faptul că acestea trebuie să aibă cel puţin 2.000 de membri nu mai târziu de doi ani de la instituirea lor. La sfârşitul anului 2010 existau şase fonduri de pensii înfiinţate de grupuri de angajatori şi 11 fonduri de angajator unic.

3 http://www.oecd-ilibrary.org/docserver/download/fulltext/8111011ec047.pdf?expires=1308756776&id=id&accname=guest&checksum=7A0F158AED57E7A47EC79CF6B56CD2FC 4 În engl.: pension funds, direct insurance, occupational group insurance, book reserve, and support funds.

5

Activele administrate de fondurile de pensii au înregistrat un trend ascendent în ultimii ani: de la 11,9 miliarde Euro în 2008, la 13.8 miliarde Euro în 2009, la 15 miliarde Euro în 20105, însă multa mai importanta a fost creşterea numărului de membri. De exemplu, aproximativ 210000 de noi membri au aderat la diferite fonduri de pensii (Pensionskassen) în 2009, fiind în total 711.349 beneficiari la sfârşitul anului 2009.6

Piaţa este dominată de primii trei cei mai mari participanţi din piaţă, şi anume APK-Pensionskasse AG, ÖPAG Pensionskassen AG şi VbV Pensionskasse AG, care deţin aproximativ două treimi din piaţă.7

Pilonul III În sectorul privat se pot distinge prevederile de pensii concrete direcţionate (concrete pension directed provisions) şi acumularea generală de economii pe parcursul vieţii. Pensiile concrete direcţionate sunt subvenţionate de către stat, în scopul de a stimula dezvoltarea celui de-al treilea pilon de pensii. În mod tradiţional, asigurările de viaţă joacă un rol semnificativ în pensiile private. Contractele private de asigurare de viaţă au continuat să arate o puternica tendinţă ascendentă în ultimii ani. În timp ce o asigurare de viaţă privată, în general, duce la o plată unică, contractele de asigurare de pensii private sunt, de obicei, încheiate în scopul de a obţine o pensie pe toată durata vieţii.

Cea mai atractivă pensie privată este reprezentată de către noua pensie cu prima ("prämienbegünstigte Zukunftsvorsorge"), cunoscuta după acronimul PZV. Acest produs a fost introdus în 2003 şi poate fi înţeles ca o formă de asigurare de viaţă (inclusiv o garanţie de capital) subvenţionată de către de stat. Statul contribuia în 2008 cu 9,5% din valoarea contribuţiei beneficiarului, iar contribuţia maximă anuală subvenţionată se ridica la 2165 Euro. Orice contribuabil sub vârsta de 62 de ani poate participa în acest sistem. După o perioadă minimă de investiţie de 10 ani, contribuabilul poate dispune de drepturile sale. În cazul în care el alege să primească aceste drepturi sub forma unei sume de bani, jumătate din primele de stat primite trebuie să fie restituite, un impozit de 25% pe câştigurile de capital trebuie să fie plătit retroactiv, iar garanţia de capital este pierdută. În cazul în care drepturile sunt transferate sau utilizate pentru plata pensiilor, nici un impozit nu va fi datorat. Acest sistem a înregistrat o creştere puternică de la lansarea sa în 2003. În anul 2003 au fost deschise 281000 de contracte. Numărul lor s-a mărit de patru ori în următorii trei ani, ajungând la 1,186,500 de contracte în 2007.

Există limite de investiţii pentru PZV. De exemplu, cel puţin 40% din active trebuie să fie investite în acţiuni, iar aceste investiţii de capital pot fi făcute numai pe aşa-numite pieţe "subcapitalizate" , printre care Bursa de Valori de la Viena. Alte pieţe în care managerii PZV pot investi includ 10 burse de valori din Europa de Est, dar şi Portugalia şi Cipru. Cu toate acestea, ponderea acţiunilor ne-austriece în activele totale s-a ridicat la doar 0,8% în 2006 (FMA 2007). De aceea, s-ar putea afirma că introducerea PZV a avut ca scop dezvoltarea pieţei de capital austriece8. În afară de PZV, mai există un plan de pensii în cadrul celui de-al treilea Pilon, denumit prämienbegünstigte Pensionszusatzversicherung (asigurare de pensie suplimentara subvenţionată de stat). Iniţiat în 2004, acest plan este accesibil numai pentru cei ce beneficiază deja de un PZV. Contribuţiile de până la 1.000 EUR sunt suplimentate cu un bonus. Plata poate începe doar atunci când participanţii încep să primească o pensie de stat sub formă de anuitate.

5 http://www.oenb.at/isaweb/report.do?lang=EN&report=3.16 6 http://www.pensionskassen.at/Country%20Reports/CR_2010_01.pdf 7 IOPS COUNTRY PROFILE: AUSTRIA, Ianuarie 2011 8 http://publications.allianzgi.com/en/PensionResearch/CountryDatabase/Documents/WE/Austria2009.pdf

6

REFORME Odată cu reforma sistemului de pensii din 2004, Austria a făcut un pas important pentru reconstrucţia generosului Pilon 1, impulsionând dezvoltarea pensiilor ocupaţionale şi private. În aprilie 2004, Parlamentul austriac a adoptat reforma sistemului de pensii care prevede eliminarea sistemului generos de pensionare anticipată, alinierea treptată a vârstei legale de pensionare a bărbaţilor şi femeilor, extinderea bazei de calcul şi reducerea multiplicatorului de pensii, împreună cu diminuarea nivelului pensiilor.

BELGIA (BELGIUM) (1952) PREZENTARE GENERALĂ Din populaţia totală de 10,289 mii locuitori, 17,1% este de peste 65 de ani, rata de dependenţă economică a persoanelor vârstnice fiind de 38.3%.9 PIB per capita este cu 34% peste media UE 27 (Eurostat, 2010).

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru ambele sexe, iar speranţa de viaţă la naştere este de aproape 78 de ani la bărbaţi şi 84 de ani la femei. Modelul social în Belgia este cel de tip continental, puternic centrat pe protecţie socială, dominant de altfel în Europa (similar cu cele din Franţa, Germania, Austria, Luxemburg, Ungaria, Slovenia, Cehia şi Polonia). Se caracterizează prin promovarea de servicii sociale moderat subvenţionate, dialog social şi intervenţie moderată a statului pentru susţinerea ocupării şi a altor servicii pe piaţa muncii.

SISTEMUL DE PENSII10 Sistemul de asigurare de pensii este specific promovării statului bunăstării în special, bazat pe un pilon public de tip PAYG larg şi cu cea mai redusă vârstă de pensionare din Europa. Pensiile de asigurări individuale şi sistemul privat de pensii în general, pentru o perioadă îndelungată de timp au fost slab dezvoltate, iar reformele au demarat greu, răspunsul la îmbătrânirea populaţiei fiind slab, respectiv printr-un program de datorii guvernamentale (government debt retirement program). Bugetul excedentar din perioada trecută (transferat în Silver Fund) va susţine deficitele recente, însă creşte vulnerabilitatea asiguraţilor.

Rata de transfer la pensionare este de peste 60-75%%, din care cca. 40% din sistemul public şi restul din pensii ocupaţionale facultative. Se asigură prin acest sistem salariaţii (pentru mineri şi pescari sunt prevederi special) şi angajaţii pe cont propriu. Contribuţia la sistemul de asigurare include: - pentru persoanele asigurate: 7,5% din venitul asigurat, pensionarii şi persoanele pre-pensionate contribuie cu 0,5%-2% din pensie/pre-pensie (venitul de referinţă pentru asigurare este de 100% din câştigul brut pentru funcţionari şi 108% pentru muncitori). Dacă angajatorul este afiliat la toate ramurile atunci suma globală datorată pentru asigurări se varsă la Oficiul Naţional pentru Securitate Socială (National Social Security Office) şi apoi se redistribuie după necesităţi; - angajatorul contribuie cu 8,86% din venitul asigurat şi această sumă finanţează pensiile de vechime şi de urmaş; - statul contribuie cu subvenţii anuale.

9 OECD, 2009 - Private Pensions Outlook 2008. 10 Legislaţie curentă: 1967 (Royal decree No. 50 of 24 October, on old-age and survivor pensions for employees); 1994 (Coordinating Law of 14 July, on mandatory health insurance and benefits); 2001 (Law of 22 March, on guaranteed income for the elderly).

7

Structura sistemului de pensii11 include:

a) Pilonul I - Pensia minimă garantată (GRAPA-IGO); pensii de securitate socială legate de venituri; scheme de pensii pentru persoanele cu dizabilităţi pentru salariaţii din sectorul privat şi pentru angajaţii pe cont propriu, şi sisteme de pre-pensionare (pensionare anticipată) prin intermediul sistemului de şomaj, la care se adaugă un supliment plătit de angajator.

Pensia pentru limită de vârstă se acordă la 65 de ani iar stagiul complet este de 45 de ani de contribuţie. Pensia anticipată de acordă la 60 de ani, cu cel puţin 35 ani de contribuţie (condiţii valabile la începutul anului 2010).

Sistemul de asigurări de pensii include scheme de pensii separate pentru salariaţii din sectorul public şi privat, pentru angajaţii pe cont propriu, scheme de pensii pentru funcţionarii publici. Toate aceste scheme includ o pensie minimă bazată pe parcursul contribuţiei de-a lungul carierei. Schemele bazate pe veniturile din salarii au la bază determinarea minimului pe an de muncă. b) Pilonul II - s-a dezvoltat sub forma schemelor de pensii sectoriale. Legea adoptată în

2003 îmbunătăţeşte accesul lucrătorilor la aceste scheme şi le acordă mai multe garanţii. Pensiile din acest pilon reprezentau 1,1% din PIB în 2007.

c) Pilonul III - Scheme de pensii private, facultative, care au doar o mică extindere. Pilonul public de pensii se bazează pe un sistem care leagă nivelul pensiei obţinute de câştigurile individuale şi pensia minimă. Pensiile sunt indexate în funcţie de inflaţie, creşterea acestora fiind mai redusă decât cea a salariilor. Contribuţia totală este de 37,84% din care 13,07% este plătită de salariat şi restul de angajator. Din aceste contribuţii se fac plăţi pentru pensii de limită de vârstă şi pensii de urmaş. Pensiile de invaliditate şi indemnizaţiile de deces se suportă din fondul pentru concedii medicale şi maternitate şi îngrijirea copiilor. Contribuţiile la pensii sunt deductibile fiscal dacă pensiile statutare şi suplimentare nu depăşesc 80% din salariul brut anual. Contribuţia angajatului este de 4,4%, însă nedeductibilă fiscal. Există scheme separate de pensii pentru sectorul privat al economiei, pentru angajaţii pe cont propriu şi pentru salariaţii din sectorul public (considerat mult mai generos decât celelalte). Toate aceste scheme se bazează pe sistemul PAYG cu DB. Una din slăbiciunile sistemului public o reprezintă schemele de pensionare anticipată, după vârsta de 50 de ani, dezvoltate puternic în anii ’80 (fiind create în acea perioadă pentru a asigura locuri de muncă pentru tineri). Doar puţin peste o treime din populaţia de 55-64 de ani mai este activă, vârsta medie efectivă la pensionare fiind de 58 de ani la bărbaţi şi 56 la femei.12

Sistemul privat de pensii include: a) pensiile ocupaţionale, facultative, reprezentate de Instellingen voor bedrijfspensioenvoorziening (instituţii de pensii ocupaţionale) şi scheme de asigurare de grup de tipul asigurărilor de viaţă şi b) pensii private facultative bazate pe conturi de economii pentru pensii individuale sau colective.

Există 258 de fonduri de pensii, cu un activ de investiţii de cca. 4% din PIB (2007), iar contribuţiile şi beneficiile reprezintă fiecare aprox 0,2% din PIB (2007).

Pensiile ocupaţionale În anul 2003 s-a aprobat legea generală pentru pensii complementare.

Pensia ocupaţională facultativă este reprezentată de: planuri de pensii la nivel de firmă sau sectoriale, planuri de pensii sociale şi planuri individuale de economisire pentru pensii

11 http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication14992_en.pdf . 12 OECD, “Key Statistics: Extending Opportunities: How Active Social Policy Can Benefit Us All,” p. 3. Disponibil la http://www.oecd.org/dataoecd/39/12/34607634.pdf.

8

sponsorizate de angajator.13 Planurile de pensii la nivel de firmă sau sectoriale sunt predominante în Belgia şi sunt în principal de tip DB. În anul 2006 reprezentau cca. 60% din pensiile ocupaţionale. În ultimii ani s-au dezvoltat mai mult fondurile bazate pe DC. Pensiile ocupaţionale sunt furnizate de un fond de pensii, de o companie de asigurări sau un cont colectiv de economii administrat de o instituţie de investiţii colective sau de un fond individual de economii. Unele din aceste fonduri acţionează ca “planuri de protecţie socială”. La nivelul anului 2006, peste jumătate din populaţia activă participa la un plan de pensii ocupaţional. Participarea se asigura prin planurile sectoriale de asigurări de pensii, dacă firmele optau pentru acestea sau se dezvoltau planuri individuale, prevăzute prin acordurile colective, la cel puţin un nivel echivalent cu cel al planurilor existente la nivel de ramură. Pensiile de tip DC s-au dezvoltat în special după anul 2004 şi se bazează pe o contribuţie de 0,6%-4,2% suportată în totalitate de angajator. Beneficiile sunt de tipul anuităţilor iar fondurile sunt de regulă administrate de o companie de asigurări. Fondurile de pensii sunt impozitate la un nivel de 0,17% iar veniturile din investiţii cu 15% (sau 25% în cazul dividendelor din acţiuni). Planurile sociale de pensii sunt acele planuri de pensii care includ o clauză de solidaritate privind: sume plătite în caz de şomaj, plata pensiei de invaliditate în caz de boli grave ce generează invaliditate permanentă; indexarea beneficiilor, contribuţia să fie de minim 4,4%, să limiteze costurile administrative etc.. Se pot institui prin acorduri colective şi în acest caz se extind asupra tuturor lucrătorilor. Planurile individuale de asigurări se acordă de angajatori ca supliment de asigurare a unui plan colectiv şi se constituie cu cel puţin 3 ani înainte de data pensionării; sunt deductibile fiscal doar parţial. Se aplică aceleaşi scheme pentru aceeaşi categorie de angajaţi.

Pensiile individuale, facultative Se constituie ca scheme de economisire individuală printr-un fond de asigurări sau de economii, fiind deschise pentru orice persoană în vârstă de 18-64 de ani. Contractele individuale stabilesc o sumă minimală de contribuţie (810 euro in 2007, de exemplu), cu o durată de cel puţin 10 ani, din care, de contribuţie, de cel puţin 5 ani. Beneficiile se acordă fără penalizare, după împlinirea vârstei de 60 de ani. Se pot acorda deduceri fiscale de 30-40% din sumele plătite, dar nu mai mult de un plafon stabilit periodic (de exemplu, 780 euro in 2005).

REFORME RECENTE În anul 2005 s-au iniţiat primele măsuri de reducere a accesului la pensiile anticipate şi s-a stimulat rămânerea pe piaţa muncii prin creşterea ratei beneficiilor la pensionare pentru persoanele de 62-65 de ani rămase în activitate.

În anul 2006 legea “Solidarity Pact between Generations” a facilitat schimbarea comportamentului pe piaţa muncii a persoanelor vârstnice, stimulând îmbătrânirea activă: rata de participare pe piaţa muncii a crescut prin amânarea ieşirii la pensie şi creşterea vârstei standard de pensionare de la 58 la 60 de ani, iar prezenţa pe piaţa muncii după 62 de ani este stimulată prin avantaje financiare. În anul 2007, ca rezultat al directivei Parlamentului European şi a Consiliului din 2003, s-a adaptat legislaţia privind pensiile ocupaţionale prin care se reglementează instituţiile, se stabilesc activităţile şi mecanismele de control. S-a urmărit crearea unei legislaţii adecvate creării unui pilon II eficient.

Trei ani mai târziu, şi ca rezultat al crizei se restricţionează pensionarea anticipată prin creşterea ratei de contribuţie a angajatorului care foloseşte scheme de pensionare anticipată. Schema de pensionare anticipată prevede plata unei sume de către angajator până la împlinirea vârstei legale de pensionare, sub forma unei scheme de pensii sponsorizate de angajator. Lucrătorii mai pot primi o sumă din pilonul public după vârsta de 60 de ani, dacă au un stagiu de cotizare de cel

13 http://www.oecd.org/dataoecd/63/53/42565572.pdf.

9

puţin 35 de ani. Lucrătorii contribuie cu 7.5% din câştig iar angajatorii cu 8,86%, iar guvernul completează anual costurile cu până la 10%.

BULGARIA (2007)

PREZENTARE GENERALĂ Bulgaria înregistra în 2009 un PIB pe cap de locuitor de 4600 EUR (44 PPS), mult sub media la nivelul UE pentru acelaşi an, de 24 500 EUR. Rata de dependenţă economică a Bulgariei în 2010 era de 25.4%, foarte apropiată de media UE de 25.9%. Previziunile pentru 2060 arată că acest indice la creşte la 63.6% în cazul Bulgariei, sărind de această dată peste media previzionată la nivelul UE, de 53.47%. ONU estimează în prezent o rată de dependenţă demografică de 57.6 %, aceasta înscriind cea mai mică valoare din anii ’50 până în prezent. Vârsta mediană în Bulgaria este estimată de Eurostat la 41.4, în 2010.

Principii şi caracteristici ale modelului social Bulgaria, precum majoritatea noilor state membre ale UE, nu este capturată în categoriile modelului social european (MSE) propuse de Sapir (2006) – nordic, continental, anglo-saxon şi mediteranean. Evaluarea MSE în ţările din Europa de est (Neesham şi Tache 2009) nu a condus la conturarea unui model specific acestei zone, ci la distingerea tendinţelor fiecărei ţări către MSE continental, sau către cel anglo-saxon (liberal). Astfel, indicatorii relevanţi conturează politica socială a Bulgariei ca fiind înclinată spre MSE liberal – un nivel scăzut al cheltuielilor bugetare (în special în domeniul cheltuielilor sociale), dispersie mare a veniturilor, şi fiscalitate scăzută.

În Bulgaria, cheltuielile de protecţie socială (SPE) au înregistrat o creştere susţinută în ultimul deceniu, evoluând de la 174.39 EUR (549.6 PPS) de persoană, în 2000, la 719.22 EUR (16660.73 PPS) de persoană, în 200814. Astfel, valorile actuale sunt mult sub media UE de 6603.59 EUR pe cap de locuitor, reprezentând 26.35% din PIB15. Faţă de 15.4% din PIB în 2008, cheltuielile sociale reprezintă în 2009 17.26% din PIB-ul Bulgariei.16 Acestora le corespunde un nivel al cheltuielilor generale guvernamentale (GGE) de 38.3 % din PIB, în 2008, 40.7 % din PIB în 2009 şi 38.1 % din PIB în 2010.17 Şi la nivelul GGE-ului Bulgaria se regăseşte sub media din 2010 la nivelul UE de 50.6% din PIB.18 În concordanţă cu MSE liberal, puţin s-a făcut în ceea ce priveşte ameliorarea disparităţilor sociale, întrucât Bulgaria a înregistrat în 2009 o valoare a Indicelui Gini de 33.4, în creştere faţă de 25, în 2000, dar încă aproape de media UE de 30.4.19 În 2011 salariul minim brut în România este echivalentul a 122.71 EUR pe lună – cel mai mic din UE. Totuşi acesta a înscris o ameliorare substanţială faţă de 1999, când salariul minim brut pe lună era echivalentul a numai 31.19 EUR. 20

În ceea ce priveşte fiscalitatea din Bulgaria, politica acesteia din ultimii doi ani a fost în concordanţă cu MSE liberal, întrucât a scăzut cu 2 procente contribuţiile de protecţie socială în

14 Sursă: Eurostat (ultima actualizare 08.11.2011) 15 Sursă: Eurostat (ultima actualizare 08.11.2011) 16 Sursă: Eurostat (ultima actualizare 28.10.2011) 17 Sursă: Eurostat (ultima actualizare 28.10.2011) 18 Sursă: Eurostat (ultima actualizare 28.10.2011) 19 Sursă: Eurostat (ultima actualizare 21.10.2011) 20 Sursă: Eurostat (ultima actualizare 21.10.2011)

10

2009 şi cu alte 2 procente în 2010.21 Aceste măsuri au avut un efect cumulat de scădere al PIB-ului cu 0.59%.22

SISTEMUL DE PENSII Structura Generală Bulgaria a adoptat sistemul de pensii multi-pilon pe parcursul ultimilor 16 ani. Începând cu 1995, pensiile private voluntare au început să existe. În 2000 a fost totuşi punctul de cotitură întrucât s-a adoptat pachetul legislativ ce susţinea sistemul multi-pilon în ansamblul său. Astfel, începând de la acea dată reforma treptată a sistemului de pensii în Bulgaria a început să ia fiinţă. În 2002 a apărut pilonul II, al pensiilor private obligatorii, iar în 2006 Bulgaria a înfiinţat un fond de rezervă menit să susţină stabilitatea financiară a pilonului I. Sistemul de pensii al Bulgariei în prezent poare fi considerat a fiind structurat pe patru piloni în loc de trei, deoarece conţine pilonul public, cel al pensiilor private individuale obligatorii, cel al pensiilor private individuale voluntare şi cel al pensiilor private ocupaţionale voluntare.

Pilonul I este structurat pe formatul universal PAYG pentru toţi salariaţi şi lucrătorii pe cont propriu bulgari. În 2009, 2.83 de milioane de persoane, ceea ce înseamnă 37.3% din totalul populaţii Bulgariei, erau acoperiţi de sistemul de pensii publice. Începând cu 1 ianuarie 2010 contribuţiile la „Fondul de Pensii”, ce reprezintă sistemul public de pensii, au fost micşorate de la 18% la 16%.23 Astfel, angajatorul plăteşte 8.9%, în timp ce restul de 7.1% este plătit de angajat. Pentru lucrătorii pe cont propriu contribuţia la fondul de pensii publice este tot de 16% din veniturile sale brute.24 În momentul de faţă există discuţii cu privire la extinderea acestui pilon, prin mărirea la loc a contribuţiilor şi prin extinderea perioadei de contribuţie—vechimea necesară pensionării. Sistemul clasic de Pilon II de tip pensii ocupaţionale obligatorii în regim privat nu există în Bulgaria. Astfel, acesta este compus din 2 tipuri de fonduri de pensie: universal (UPF) şi profesional (PPF)25. Salariaţii şi lucrătorii pe cont propriu născuţi după 1960 sunt obligaţi să devină membrii ai fondurilor de pensie universale (UPF). În 2009, 2.89 de milioane de persoane—echivalentul a 38.1% din populaţia Bulgariei, erau înscrise în UPF-uri. Numai 224 873 de persoane (2.97% din populaţia Bulgariei) erau înscrise la aceeaşi dată în PPF-uri26. Din 2007, contribuţia la UPF a fost crescută la 5%. Această contribuţie este suportată atât de angajator, cât şi de angajat. În cazul persoanelor ce lucrează pe cont propriu, acestea vor suporta întreaga contribuţie singuri. Pentru PPF, contribuţia variază de la 7% la 12%, în funcţie de categoria de muncă în care se înscrie salariatul. Întreaga sumă este plătită de angajator de această dată. Fiecare salariat nu poate participa decât la un singur fond de pensie universal (UPF) şi la un singur fond de pensie profesional (PPF). Pilonul III este compus din pensiile administrate privat, individuale şi voluntare (VPF). În 2009, numai 600 465 de persoane (7.92% din populaţie) alegeau această opţiune. Ceea ce se poate echivala cu un al patrulea pilon în sistemul de pensii bulgar sunt pensiile ocupaţionale voluntare (VPFOS).27 În măsura în care acestea ar fi obligatorii, s-ar încadra pilonului II. Foarte puţine persoane sunt acoperite de o astfel de structura de pensii—numai 4 641, în 2009. Persoanele asigurate sub aceste 2 sisteme, pot beneficia de venitul rezultat din contribuţiile efectuate la vârsta oficială de pensionare sau cu până la 5 ani mai devreme. Pilonul II şi III (incluzând şi 21 Sursă: European Commission (2011) Taxation trends în the European Union: Data for the EU Member States, Iceland and Norway 22 Sursă: European Commission (2011) Taxation trends în the European Union: Data for the EU Member States, Iceland and Norway 23 European Commission (2010) Joint Report on Pensions 24 European Commission (2010) Joint Report on Pensions 25 Allianz Global Investors, Pension Funds Online 26 Allianz Global Investors, Pension Funds Online 27 Allianz Global Investors, Pension Funds Online

11

VPFOS) este acoperit de 9 companii de asigurare ce împreună gestionează echivalentul a 1.1 mld EUR în active. Aceste companii sunt licenţiate şi supravegheate de o Comisie de Control Financiar.

Finanţare Bulgaria alocă în prezent 8.80%28 din PIB cheltuielilor cu pensiile de stat, ceea ce presupune o creştere de aproximativ 1 punct procentual în ultimii 10 ani, fiind totuşi semnificativ sub media de cheltuieli cu pensia la nivelul UE de 13.06% din PIB. Ultima valoare înregistrată a ratei de înlocuire era de 0.34, în 2009, conform Eurostat, din nou substanţial sub media UE de 0.51. În Bulgaria, există pensie minimă garantată numită „pensie socială pentru bătrâneţe”, valoarea ei fiind stabilită în fiecare an de către Consiliul de Miniştrii. Criza financiară a afectat valoarea fondului de pensii suplimentare. Potrivit Comisiei de Control Financiar, valoarea bunurilor gestionate în cadrul acestuia în 2008 scăzuse cu 0.83% faţă de 2007, ajungând la un total de 2 299 mld BGN.29 În 2009, trendul de creştere a fost reinstaurat, valoarea activele fondurilor private crescând cu 37.27%, atingând în total suma netă de 3.156 mld BGN la sfârşitul anului30. Astfel, pronosticul este optimist în ceea ce priveşte capacitatea pieţei de pensii private din Bulgaria de a depăşi circumstanţele dificile impuse de criza de la nivel mondial.

Sustenabilitate şi eficienţă Analizând necesităţile de ajustare a balanţei curente pentru a satisface constrângerile bugetare, se relevă în cazul Bulgariei un gap de sustenabilitate de 0.2% din PIB, înregistrându-se mult sub media UE, de 6.5% din PIB, în 2009.31 Astfel, Bulgaria se arată a fi sustenabilă pe termen lung şi cu un risc scăzut în ceea ce priveşte stabilitatea finanţelor publice. Ajustarea necesară pentru stabilizarea ratei de datorie negativă de -0.6% este mult inferioară mediei la nivel european de 3.3% din PIB.32 În plus şi costurile pe termen lung ale îmbătrânirii populaţiei sunt inferioare mediei UE: 1.5% din PIB în cazul Bulgariei, faţă de 3.2% din PIB. Ceea ce contribuie în primul rând la costurile îmbătrânirii populaţiei este creşterea cheltuielilor cu pensiile publice, estimată la 2.2 puncte procentuale până în 2060 (faţă de 2010). Datoria publică a guvernului bulgar, în 2010 a fost de 16.2% din PIB, sub estimările precedente şi mult sub media UE de 80%. Pragul sărăciei în Bulgaria este evaluat la 3452 PPS, în 2009, conform Eurostat, înscriind o creştere încurajatoare faţă de valoarea de 1643 PPS din 2000. Totuşi, acest prag era atins în 2009 de 21.8% din populaţia Bulgariei. În plus, ca o măsură a inadecvanţei sistemului de pensii bulgar, pragul sărăciei era atins de 36.5 % dintre pensionari, în 2007, cu perspective de creştere. Rata de beneficiu a sistemului de pensii public era în acelaşi an de 45, estimându-se că până în 2060, aceasta va scădea uşor cu 4%, atingând valoarea de 43. Scăderea ratei de beneficiu a sistemului de pensii publice este firească în măsura în care acesta este dublată de o creştere a ratei de beneficiu rezultată din sistemul de pensii private. Din păcate nu există date oficiale, în momentul de faţă, care să poată confirma acest lucru.

REFORME RECENTE Vârsta de pensionare nu a suferit schimbări mari în Bulgaria, ea rămânând de 63 de ani pentru bărbaţi şi 60 de ani pentru femei. Pensionarea anticipată nu este o opţiune în general pentru bulgari. Excepţie fac numai lucrătorii în condiţii periculoase sau nesănătoase. Totuşi legislaţia a fost modificată recent pentru a se încuraja amânarea pensionării. Pentru persoanele care au atins

28 Sursă: Eurostat (ultima actualizare 21.10.2011) 29 Sursa: CE, Country Profile: Bulgaria 30 European Commission (2010) Joint Report on Pensions 31 European Commission, Economic and Financial Affairs (2009) EU Sustainability Report 32 European Commission, Economic and Financial Affairs (2009) EU Sustainability Report

12

vârsta legală de pensionare, dar aleg să continue să lucreze, se acordă un bonus de 3% din valoarea pensiei pentru fiecare an de amânare a pensionării.

CIPRU (CYPRUS) (2004)

PREZENTARE GENERALĂ Cipru, o ţară mică a UE, cu o populaţie de cca. 900 mii locuitori, are un nivel al PIB/locuitor cu cca. 12,5% mai redus decât media UE (2010), dar în creştere, inclusiv în perioada crizei economice şi financiare. Populaţia de 65 de ani şi peste reprezintă 13,2% din total, iar rata de dependenţă economică este ridicată, respectiv 44,1%. Speranţa medie de viaţă este de 78 de ani pentru bărbaţi şi 83 de ani pentru femei. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani. Modelul social este de tip mediteranean, similar cu al Italiei, Portugaliei, Maltei, Greciei şi Spaniei. Se caracterizează prin moderaţie – a serviciilor sociale, a intervenţiei statului, a implicări partenerilor sociali.

SISTEMUL DE PENSII33 Rata de transfer este de 50% din ultimul salariu după 33 de ani şi 4 luni de contribuţie. La pensionare se plătesc sume forfetare de 4,7 ori pensia anuală pentru pensionare la 60 de ani şi 5,2 pensii anuale pentru pensionare la vârsta de 63 de ani.

Se practică sistemul pensionărilor anticipate la 63 de ani, în anumite condiţii şi cu acordarea unei pensii reduse. Pentru amânarea pensionării se primesc stimulente (0,5% din pensie pentru fiecare lună amânată după 65 de ani până la 68 de ani), iar pensionarii pentru limită de vârstă pot continua să muncească cu păstrarea pensiei.

Pot participa la sistemul de asigurări toate persoanele de 16-65 de ani şi facultativ cetăţenii care lucrează în străinătate.

Au acces la pensia de bătrâneţe persoanele de 65 de ani (minerii la 63 de ani) cu cel puţin 5 ani de contribuţie, veniturile asigurate acoperind cel puţin de 260 de ori venitul de bază săptămânal, plătit săptămânal la nivelul a cel puţin 25% din venitul de bază asigurat (162,22 euro), începând cu 1964 sau de la vârsta de 16 ani.

Contribuţiile plătite: cele obligatorii pentru angajaţi reprezintă 6.8% din câştiguri şi 6,8% pentru angajatori; pentru contribuţiile voluntare 11% pentru cei ce lucrează în Cipru şi 13,6% pentru cei ce lucrează în afară; pentru angajaţii pe cont propriu, 12,6% din totalul venitului asigurat. Plafonul de câştig săptămânal pentru care se calculează contribuţiile de pensii este de 973 euro.

Structura sistemului de pensii34 include: a) Pilonul I- pensia minimă garantată prin “Social (means-tested) Pension scheme” şi prin

alocaţii speciale; şi pensii de asigurări sociale reprezentate prin 2 scheme de pensii generale. Prima schemă generală include toţi salariaţii şi angajaţii pe cont propriu şi furnizează pensia pentru limită de vârstă, pensia de boală/dizabilitate şi pensia de urmaş. Există o schemă de pensii pentru salariaţii publici (Government Employees Pension Scheme) plătită din bugetul de stat şi scheme de pensii pentru salariaţii din administraţia locală;

b) Pilonul II este reprezentat de Voluntary Provident Funds, de tip DC, cu beneficii sub formă de sume forfetare care acoperă cca. 103 mii salariaţi;

33 Legislaţia curentă: 1980 (Social Insurance Law No. 41 of 6 October), cu amendamente; 1995 (Social Pension Law No. 25(I) of 17 March), cu amendamente. 34 http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication14992_en.pdf

13

c) Pilonul III - nu există.

Sistemul de pensii este dominat de pilonul public reprezentat de două scheme de pensii: a) the General Social Insurance Scheme (GSIS) gestionată de Social Security Fund (SSF) şi

acoperă muncitorii din sectorul public şi privat. Cheltuielile cu pensiile se ridică la cca. 6% din PIB. A fost construit ca să includă o componentă de capitalizare, însă practic funcţionează ca un sistem PAYG. Surplusul anual de fond se capitalizează iar această sumă nu trebuie să fie mai mică decât nivelul fondului de pensii pe 2 ani cumulativ (în 2010 reprezenta 40% din PIB, 93% fiind obligaţiuni de stat);

b) the Government Employees Pension Scheme (GEPS) gestionată de Ministerul de Finanţe, reprezintă pensii ocupaţionale pentru angajaţii sistemului guvernamental central, care ajung la 2,5% din PIB.

Aceste două fonduri acoperă cca. 85% din totalul pensiilor din 2010, restul fiind scheme publice care acoperă pensiile din administraţia locală şi alte instituţii publice precum firmele de stat (public corporations) (cca. 0,5% din PIB) şi pensii necontributive (1% din PIB).35 Schemele de pensii private includ fonduri provident şi scheme de pensii ocupaţionale şi reprezintă mai puţin de 5% din cheltuielile totale cu pensiile. GSIS asigură beneficii sociale pe termen scurt (indemnizaţie de boală, de maternitate, de şomaj, granturi de căsătorie şi pentru accidente de muncă, iar cele pe termen lung sunt reprezentate de pensiile pentru limită de vârstă, invaliditate şi de urmaş. Acoperă şi angajaţii pe cont propriu dar au scheme contributive diferite de salariaţi. Contribuţiile pentru salariaţi reprezintă 13,6% din venitul brut, suportat în cote egale de angajat (din care 1% este pentru şomaj) şi angajator, iar contribuţia pentru angajaţii pe cont propriu este de 12,6%. Statul, ca angajator, mai plăteşte suplimentar încă o contribuţie de 4,3%.

Nivelul pensiei depinde de stagiul de cotizare şi de nivelul venitului impozabil. Veniturile se împart în două categorii, reduse şi ridicate, “lower band” fiind stabilită până la nivelul considerat “de bază”, iar “upper band” până la maximul pentru contribuţii. Există un plafon maxim de venit pentru care se calculează contribuţiile de pensii, respectiv de 6 ori nivelul minim pentru veniturile reduse (lower band). Fiecărei persoane i se atribuie puncte de asigurare iar valoarea acestora se stabileşte anual de către guvern, similar algoritmului aplicat în România. Pensia de bază se indexează anual, funcţie de nivelul venitului mediu de referinţă pentru contribuţiile sociale, iar pensia suplimentară se indexează la inflaţie.

În ultimii ani sistemul GSIS a înregistrat deficite mici (dacă excludem contribuţia suplimentară plătită de stat ca angajator).

Sistemul GEPS asigură pensii suplimentare de bătrâneţe şi pensii de urmaş pentru angajaţii administraţiei centrale (funcţionari publici, personalul din educaţie, poliţie şi forţele armate), care este considerat ca fiind mai generos. A fost finanţat până în August 2011 aproape în totalitate din impozitele generale, iar contribuţia angajaţilor a reprezentat 0,8% din câştigul brut pentru finanţarea pensiei de urmaş. GSIS poate plăti pensii suplimentare pentru sectorul public şi privat, sumele aferente salariaţilor publici fiind considerate ca parte din sistemul GEPS. Pentru salariaţii administraţiei centrale vârsta de pensionare este diferenţiată pe profesii: funcţionarii publici 63 de ani, profesorii 60 de ani, cei din poliţie la 60-61 de ani, iar militarii, corespunzător gradului şi funcţiei, între 52 şi 60 de ani.

35 http://www.imf.org/external/pubs/ft/scr/2011/cr11332.pdf .

14

REFORME RECENTE În anul 2009 s-a reformat sistemul GSIS pentru a asigura sustenabilitatea financiară. S-a prevăzut o creştere a contribuţiilor la sistem de 1% pentru angajat şi angajator la fiecare 5 ani, până la 19,6% în 2039. S-a majorat stagiul minim de cotizare de la 3 la 6 ani. Se aşteaptă ca deficitul GSIS să crească, în special după 2040, iar în 2050 se aşteaptă să devină cel mai costisitor sistem de pensii din Europa.36

Ultima reformă a sistemului GEPS a fost în August 2011 şi a avut ca scop reducerea costurilor din sistem şi creşterea echităţii comparativ cu pensionarii din sectorul privat. Principalele măsuri au vizat: creşterea contribuţiei de la 0,8% la 5,1% şi interdicţia de a intra în sistem pentru noii angajaţi în administraţia centrală. S-a instituit o contribuţie suplimentară temporară suportată de salariaţi şi de pensionarii din sectorul public. Deşi în prezent rata de transfer este generoasă comparativ cu contribuţiile, în viitor se estimează o reducere semnificativă a acesteia şi o majorare a costurilor şi deficitelor fondului. Un alt factor de agravare a deficitelor îl reprezintă indexarea pensiilor în funcţie de creşterea salariilor angajaţilor publici.

Se consideră că reformarea sistemului este necesară pentru a asigura sustenabilitatea financiară. Măsurile vizate se referă la: creşterea contribuţiilor angajaţilor de la 5% la 10%, stimulente crescute pentru amânarea pensionării, majorarea vârstei standard de pensionate la 67 de ani şi legarea acesteia de speranţa de viaţă la pensionare, beneficii mai puţin generoase, indexarea pensiei cu preţurile, reducerea treptată până la eliminare a sumei forfetare plătite la pensionare, creşterea stagiului de cotizare şi determinarea istoricului contribuţiei.

Republica CEHĂ (CZECH REPUBLIC) (2004)

PREZENTARE GENERALĂ În anul 2008 Cehia aloca aproximativ 8.51% din PIB cheltuielilor cu pensiile de stat, ceea ce reprezintă o scădere de 0.02 puncte procentuale faţă de anul 2000, situându-se sub media de cheltuieli cu pensia la nivelul UE de 11.66% din PIB corespunzătoare anului 2008. Procentul este echivalent cu suma de 1010.28 euro (la preţurile din anul 2000) pe locuitor, faţă de 2551.27 euro cât este media Uniunii Europene. Ultima valoare înregistrată a ratei de înlocuire era de 0.51 în 2009 (conform Eurostat), sub media Uniunii Europene de 0.51. Pragul sărăciei în Cehia este evaluat la 6064 PPS în 2009 (conform Eurostat), în creştere cu 57.67% faţă de nivelul de 3846 valabil pentru anul 2000. Populaţia situată sub pragul de sărăcie definit de Eurostat reprezintă 14% din totalul populaţiei în anul 2009. În acelaşi an procentul vârstnicilor (peste 65 de ani) situaţi sub pragul de sărăcie era de 7.2%, sub media Uniunii Europene (17.88% în anul 2009). Dacă în Uniunea Europeană venitul median al aceloraşi vârstnici reprezintă aproximativ 88% din cel al restului populaţiei, în Cehia acest procent este mai scăzut, şi nume de 78%. Vârsta medie de retragere din câmpul muncii este de 60.5 ani, sub media Uniunii Europene (61.4 ani). Datoria publică a guvernului din Cehia reprezenta în anul 2010 38.5% din Produsul Intern Brut (media în Uniunea Europeană este de 80%), în creştere cu 20 puncte procentuale faţă de valoarea înregistrată în anul 2000. Dacă deficitul guvernamental la nivelul Uniunii Europene reprezenta în anul 2000 în medie 6.4% din PIB, în Cehia acesta este mai mic, anume de 4.7% din PIB.

36 http://www.imf.org/external/pubs/ft/scr/2011/cr11332.pdf după OECD (2011), “Pensions at a Glance 2011: Retirement-Income Systems in OECD and G20 Countries” OECD Publishing.

15

SISTEMUL DE PENSII Sistemul de pensii din Cehia este format din doi piloni: Pilonul I este un sistem de stat obligatoriu de tip PAYG cu benefici definite;

Pilonul III este un sistem voluntar privat cu contribuţii definite. Nu există în Cehia pensii ocupaţionale (ce formează de obicei al doilea pilon), însă este

propusă introducerea acestuia începând cu 1 ianuarie 2013 prin noua reformă a sistemului de pensii.

Pionul I (Sistem de stat obligatoriu de tip PAYG) Primul pilon cuprinde toate persoanele active din p.d.v. economic şi nu prevede vreun regim special de pensii pentru niciun sector economic. Singurele excepţii sunt aşa-numitele forţe armate (de exemplu, soldaţi, poliţişti, vameşi, pompieri), a căror asigurare de pensie este administrata de către ministerele de resort. Toate celelalte sectoare economice sunt administrate de către Administraţia Cehă pentru Securitate Socială (Czech Social Security Administration).

Singura sursa de finanţare a sistemului de pensii de stat constă în contribuţiile la asigurările de pensii. Rata de contribuţie se ridică la 28% din salariul brut şi este suportată în proporţie de 21,5% de către angajator şi 6,5% de către angajat. Pentru a avea dreptul la o pensie la bătrâneţe o persoană trebuie să acumuleze o perioadă de asigurare de cel puţin 25 de ani şi o vârstă de pensionare prevăzuta de o lege, sau cel puţin 15 ani de asigurare şi o vârstă de 65 de ani. Perioadele de ne-contribuţie sunt, de asemenea, incluse în perioada de asigurare (de exemplu perioade de studiu după vârsta de 18 ani, perioade de şomaj, perioade alocate îngrijirii copilului sau unor persoane cu dizabilităţi sau vârstnicilor de peste 80 de ani, serviciul militar). În afară de solidaritatea persoanelor active din p.d.v. economic cu cele non-active, există un alt tip de solidaritate în cadrul unei generaţii – solidaritatea în ceea ce priveşte veniturile. Acest lucru se realizează prin formulele folosite pentru a calcula pensia, prin care se ajunge la rate de înlocuire mai mari pentru persoanele cu venit redus, comparativ cu cei cu venituri mai mari. Acest fapt previne anumite grupuri de populaţie să cadă în sărăcie. O persoană poate să se pensioneze cu până la 3 ani înainte de vârsta legală de pensionare în cazul în care a acumulat cel puţin 25 de ani de contribuţii, însă pensia obţinută va fi mai mică pe o perioadă definitivă. Pensionarea la o vârstă mai înaintată decât vârsta legală de pensionare este însoţită de bonusuri suplimentare. Pilonul III (sistem privat cu caracter facultativ finanţat integral - Voluntary fully funded private system) Acest pilon (cunoscut sub numele de al treilea pilon) este facultativ, suplimentar, finanţat integral, subvenţionat de stat şi bazat pe contribuţii definite (DC). Acesta include de asemenea asigurările de viaţă, produs al societăţilor de asigurări comerciale. Asigurarea poate fi contractată de către orice cetăţean din Republica Cehă sau alt cetăţean al UE cu vârsta de cel puţin 18 ani, care participă la sistemul de pensii de stat sau la sistemul public de asigurări de sănătate în Republica Cehă. Pe lângă subvenţia de stat, orice angajator îşi poate sprijini angajaţii cu o contribuţie suplimentară la fondul salariaţilor.

Calculul pensiei Legea pe care se bazează calcularea pensiilor este Legea asigurărilor de pensii (Nr. 155/1995). Pensia este formată din două părţi principale:

- o componentă fixă, care este aceeaşi pentru toate pensiile, indiferent de perioada de asigurare acumulată şi veniturile realizate;

- o componentă bazată pe câştiguri, legată de perioada de asigurare şi de câştigurile obţinute. Este calculată ca procent din baza de calcul personal, care ia în considerare

16

veniturile persoanei pe parcursul unei perioade de până la 30 de ani, anterioară vârstei de pensionare, dar nu mai devreme de anul 1986. Aşadar, perioada de 30 de ani se va atinge în anul 2015.37

REFORME ALE SISTEMULUI DE PENSII Începând cu anul 1989 sistemul de pensii a suferit multe reforme, multe dintre ele survenind imediat după schimbările politice. Printre acestea regăsim:

- toate persoanele economic active au început să dobândească drepturi de pensie, prin eliminarea discriminării persoanelor cu activităţi independente. Sistemul de pensii a devenit astfel uniform în ceea ce priveşte drepturile;

- administrarea asigurărilor de pensii şi administrarea asigurărilor de sănătate au fuzionat în Administraţia pentru Securitate Sociala din Republica Cehă;

- reguli pentru indexarea pensiilor au fost introduse; - contribuţii pentru asigurările de pensii au fost stabilite. Aceste contribuţii au devenit

venituri ale bugetului de stat; - în 1994 a fost adoptată Legea cu privire la asigurările suplimentare de pensii

subvenţionate de stat, introducând astfel sistemul de pensii cu doi piloni; - în 1995 a fost aprobată noua Lege cu privire la asigurările de pensie, în vigoare din

1996. Aceasta a adus o serie de măsuri importante: creşterea treptată a vârstei de pensionare; evoluţia salariului a fost luată în considerare în calculul nivelului pensiei; egalitate de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte drepturile de pensie, în special în cazul pensiei de urmaş;

- veniturile şi cheltuielile aferente sistemului de pensii de stat au fost desprinse de la bugetul de stat, însă numai în sens contabil – aceste venituri şi cheltuieli reprezintă în continuare o parte a bugetului de stat, dar veniturile în exces faţă de cheltuieli nu pot fi utilizate pentru a finanţa alte cheltuieli. Separarea contabilă a permis monitorizarea balanţei sistemului de pensii şi folosirea activelor numai pentru a creşte beneficiile sau pentru a acoperi deficitele de pensii;

- solidaritate cu persoanele inactive a fost redusă prin introducerea de restricţii în ceea ce priveşte creditarea unor perioade necontribuabile;

- al treilea pilon a fost încurajat printr-un amendament la Legea cu privire la asigurările suplimentare de pensii subvenţionate de stat ce prevedea întărirea siguranţei (condiţii mai stricte stabilite pentru planurile de pensii) şi încuraja depozitele private (introducerea de facilităţi fiscale pentru participanţi şi creşterea contribuţiei de stat);

- majorarea treptată a bazei de calcul minime pentru contribuţiile plătite de persoanele cu activităţi independente;

- indexarea a devenit regulata, având loc în luna ianuarie din fiecare an, iar regulile care stau la baza acesteia mai stricte. Decizia cu privire la indexare se bazează pe indicatori statistici, ci nu pe valori estimate ale unor indicatori-cheie (cum era cazul înainte). Este permisă efectuarea unei indexări excepţionale (în afara datei stabilite) în cazul unei creşteri substanţiale a preţurilor;

- creşterea vârstei de pensionare, astfel că limita de vârstă va ajunge la 63 ani pentru bărbaţi şi femeile fără copii. Limita de vârstă rămâne diferenţiata pentru femei în funcţie de numărul de copii;

- condiţiile de pensionare anticipată au devenit mai stricte. În plus, începând cu 1 ianuarie 2013 sistemul de pensii din Cehia va avea şi un al doilea pilon de pensii ocupaţionale, format prin transferul voluntar a 3% din contribuţiile la asigurările sociale de tip pay-as-you-go (primul pilon) - care se ridică acum la 28 la sută din salariul brut, cu

37 http://www.mfcr.cz/cps/rde/xbcr/mfcr/Studie_Czech_pension_system_eng.pdf

17

condiţia ca la acestea să se adauge minim 2 puncte procentuale din fonduri proprii ale salariatului.

DANEMARCA (DENMARK) (1973)

PREZENTARE GENERALĂ Danemarca este o ţară cu o economie de piaţă mixtă şi un stat social foarte dezvoltat, remarcându-se prin cel mai ridicat nivel al egalităţii veniturilor şi cea mai scăzută corupţie din lume. Danemarca este de asemenea una dintre puţinele ţări din lume care reuşeşte să asigure cetăţenilor săi atât o piaţă a muncii flexibilă cât şi un sistem de pensii de bătrâneţe sustenabil fiscal. Complexa combinaţie dintre conceptul tipic danez de flexicurity şi protecţia la bătrâneţe (care a caracterizat ultimele două decenii) a dus la aşa-numitul miracol danez al ocupării. De la peste 12% la începutul anilor 1990, rata şomajului a ajuns la doar 1.7% în 2008, pe fondul unei rate de înlocuire rezonabile pentru marea majoritate a populaţiei. Cu un PIB/locuitor de 36130 USD şi o populaţie totală de 5,5 milioane locuitori38, Danemarca înregistrează o rată totală de dependenţă demografică39 de 52,6% pentru anul 2010,40 o rată de dependenţă economică de 28% în anul 2007, estimată la 40% pentru anul 2020,41 precum şi o rată de dependenţă a populaţiei vârstnice de 25,0% în anul 2010.42 Vârsta mediană în Danemarca este de 40,9 ani.43

SISTEMUL DE PENSII Structura generală şi finanţare Danemarca reprezintă una dintre primele ţări care a adoptat un sistem de pensii multi-pilon, constând atât în elemente de natură Beveridge (o pensie naţională unică bazată pe criteriul rezidenţei) cât şi variate elemente bismarckiene, pensiile ocupaţionale private bazate pe aranjamente colective deţinând cea mai mare pondere. Caracterul universal al asigurării unui venit de bază la bătrâneţe, asociat cu economisirea în cadrul unui sistem de pensii suplimentare cvasi-obligatorii constituie o garanţie că majoritatea persoanelor în vârstă nu se vor confrunta cu riscul de excludere socială. Principala problemă privitoare la pensiile ocupaţionale este direct legată de întemeierea lor pe aranjamente colective. Contribuţiile nu sunt plătite de persoanele aflate temporar în afara pieţei muncii sau şomaj (situaţiile de creştere a copiilor, şomaj sau boală). Acest aspect este amendat prin contribuţii sporite la componentele tip fond ale primului pilon, care însă nu compensează integral pierderea de venit. Rezultă de aici că sunt desigur posibile îmbunătăţiri ale sistemului, dar în acelaşi timp se poate considera că deficienţele sistemului danez de protecţie socială sunt neglijabile în perspectivă comparată.

Pilonul I Pilonul I este de stat şi obligatoriu, are o acoperire universală şi constă în două paliere.

38 Conform International Social Security Association, http://www.issa.int/Observatory/Country-Profiles/Regions/Europe /Denmark. 39 Acest indicator arată numărul de dependenţi (grupul 0-14 ani plus grupul de peste 65 ani) raportat la populaţia totală (aparţinând grupului de vârstă 15-64 ani). Se calculează ca: (Număr dependenţi/Populaţia din grupul 15-64 ani) x 100%. 40 Sursa: Eurostat, EUROPOP 2008. 41 Sursa: Commission Services, EPC (Ageing Report 2009). 42 Sursa: Eurostat, EUROPOP 2008. 43 Sursa: NationMaster.COM, http://www.nationmaster.com/graph/

18

Primul palier reprezintă o pensie naţională bazată pe criteriul rezidenţei (folkepension) şi este compus din două elemente diferite: a) suma de bază, care este unică şi depinde de durata rezidenţei şi b) suplimentul de pensie dependent de venit.

Pensia folkepension este de tipul pay-as-you-go (PAYG), finanţarea asigurându-se din veniturile bugetului general – guvernul central rambursează administraţiilor municipale cheltuielile făcute cu pensiile. Vârsta normală de pensionare este în prezent de 65 de ani pentru femei şi bărbaţi, dar va ajunge la 67 de ani în decursul intervalului 2024-2027, crescând cu 6 luni în fiecare an. Cerinţa minimă de rezidenţă pentru cetăţenii danezi este de 3 ani între vârsta de 15 şi 65/67 şi 10 ani pentru cetăţenii care nu sunt de origine daneză (incluzând ultimii 5 ani înainte de pensionare). Suma de bază integrală este câştigată după 40 de ani de rezidenţă şi se reduce cu fiecare an care lipseşte până la 40. Suma maximă lunară brută în 2009 a fost de 5.254 DKK. Suma de bază este supusă testării mijloacelor de existenţă, adică evaluării veniturilor (dar numai provenite din muncă, alte pensii nu se iau în consideraţie). În anul 2008, suma de bază a fost redusă pentru câştiguri anuale mai mari decât 259.700 DKK (în cazul convieţuirii cu un partener, 179.400 DKK). Suma maximă brută a suplimentului de pensie a fost, în anul 2009, 5.289 DKK pentru persoane singure şi 2.470 pentru cupluri. Sumele efective sunt testate pentru toate sursele de venit personal, cu excepţia pensiei publice. De exemplu, în 2008, la câştiguri anuale individuale mai mari de 57.300 DKK, suplimentul de pensie a fost redus cu 30% din venitul în exces. Pentru cupluri, acest test de venit a fost calculat asupra veniturilor de peste 115.000 DKK la o rată de 15%. Palierul doi constă într-un număr de scheme de pensii suplimentare tip fond (şi una mai mică de tipul PAYG), cu diferite structuri operaţionale şi scopuri. Fondul de pensii suplimentare al pieţei muncii (Arbejdsmarkedets Tillaegspension – ATP) se adresează tuturor angajaţilor cuprinşi între 16 şi 67 de ani dacă timpul de muncă depăşeşte 9 ore per săptămână. Sistemul ATP a fost introdus încă din anii 1960. El este finanţat prin contribuţii în sumă fixă (decise de partenerii sociali ca parte componentă a contractelor colective) plătite atât de către angajatori (2/3 din total) cât şi de către angajaţi (1/3). Contribuţiile depind de numărul de ore lucrate. De exemplu, pentru un lucrător full time care prestează 37 ore pe săptămână contribuţia a fost de 3.240 DKK în anul 2009 (aproximativ 1% din salariul mediu naţional). În ATP cerinţele de vârstă sunt aceleaşi ca şi în folkepension, deci pensionarea se face la 65 de ani (67 din 2027) şi nu există o perioadă minimă cerută. Beneficiile în ATP se plătesc în funcţie de mărimea pensiei la vârsta de 67 de ani. Se primeşte un beneficiu lunar dacă pensia este mai mare de 2.480 DKK pe an; o anuitate (anual) dacă pensia este cuprinsă între 1.240 DKK şi 2.480 DKK şi o sumă fixă dacă pensia este mai mică de 1.240 DKK pe an.

Sistemul ATP are o importantă funcţie socială, care nu este îndeplinită de schemele ocupaţionale private din cauza naturii lor legate de ocupare. În fapt, persoanele aflate în concediu de maternitate sau beneficiarii ajutorului de şomaj înregistrează o discontinuitate a contribuţiilor lor la pilonul al doilea. Pentru a compensa acest aspect, contribuţia ATP este dublată în raport cu beneficiul aferent creşterii copiilor sau cu ajutorul de şomaj. Maternitatea, paternitatea şi beneficiile parentale sunt acordate până la 52 de săptămâni în total. În acest interval, beneficiarii plătesc 1/3 din contribuţie, iar 2/3 plăteşte respectiva administraţie municipală. Cei care se ocupă de îngrijirea copiilor după perioada de maternitate şi nu sunt ocupaţi, de obicei se mută la o altă schemă, care de asemenea suportă contribuţia ATP. În timpul şomajului (care se poate întinde pe o perioadă de doi ani şi jumătate), un fond de asigurare a şomajului (sau municipalitatea dacă persoana nu este asigurată) preia plata

19

contribuţiilor ATP. Guvernul plăteşte 2/3 din totalul contribuţiilor atunci când asigurarea de şomaj s-a epuizat iar individul este încă neocupat. În medie, un beneficiu ATP integral după 40 de ani de ocupare furnizează o rată de înlocuire de 7%. Chiar dacă suma pare neglijabilă, ea este de o însemnătate crucială pentru lucrătorii cu venituri scăzute.

Pilonul II Acesta constă în scheme ocupaţionale private tip fond cu caracter cvasi-obligatoriu. Schemele sunt bazate pe acorduri colective stipulate de partenerii sociali. Acoperirea lor a crescut exponenţial în anii 1990, când sectorul privat a fost inclus în mod oficial. Acordurile colective furnizează pensii suplimentare unui procent uluitor de 93% din primitorii de salarii danezi în vârstă de 30-60 de ani (în jur de 80% din total), ceea ce întrece chiar Olanda, cealaltă ţară performantă în ceea ce priveşte acoperirea cu pensii ocupaţionale. Şi mai impresionant este faptul că restul de 20% nu comportă o problemă deosebit de presantă pentru viitoare adecvare socială a sistemului de pensii danez. În fapt, doar două categorii de muncitori nu se află în prezent sub incidenţa acordurilor colective: a) muncitorii tineri cu un statut precar, care, în condiţiile prevederilor daneze de flexicurity, îşi vor găsi foarte probabil un loc de muncă ce oferă pensii ocupaţionale şi b) angajaţii din sectorul privat cu venituri înalte, ocupând de obicei posturi de management, care nu solicită acest tip de aranjament şi care recurg la alte forme individuale de economisire suplimentară. Vârsta de pensionare este aceeaşi ca şi în primul pilon, adică 65/67 de ani, dar există posibilităţi de pensionare şi la 60 de ani. În cazul pensiilor ocupaţionale contribuţiile se situează între 9-17% din salariile brute şi sunt în mare măsură scutite de taxe.

Beneficiile se calculează utilizând principii actuariale, bazate pe contribuţiile plătite, rata dobânzii, speranţa medie de viaţă şi profilul de risc al fondului individual. Din anul 2000, calculul anuităţii trebuie să utilizeze tabele unisex de mortalitate. Problema principală privind pensiile ocupaţionale este aceea că ele nu acoperă alte riscuri ale pieţei muncii. Perioadele fără ocupare nu îndreptăţesc la plata niciunei contribuţii, compensarea fiind delegată altor scheme ale sistemului de pensii.

Pilonul III Acesta constă în scheme de pensii suplimentare voluntare, administrate de bănci sau companii de asigurare. Investiţiile sunt reglementate, iar indexarea nu este obligatorie. Contribuţiile sunt scutite de taxe, dar dobânda şi beneficiile sunt impozitate. Înrolarea în acest pilon este foarte ridicată, cuprinzând circa un milion de persoane.

Structura administrativă Datorită naturii multi-palier a sistemului de pensii danez, managementul său este asigurat de multiple niveluri administrative. Pensia naţională este administrată de municipalităţi, supervizate de Ministerul Afacerilor Interne şi Sociale. Guvernul central finanţează cheltuielile cu pensiile naţionale iar municipalităţile nu au nicio influenţă asupra naturii şi nivelului beneficiilor din pensii. ATP este o organizaţie privată înfiinţată prin lege şi guvernată de partenerii sociali sub supervizarea Ministerului Ocupării. Ministerul de Finanţe administrează pensia lucrătorilor civili care activează în instituţiile guvernului central. Guvernele locale însă au înfiinţat o instituţie specială – Kommunernes Pensionsforsikring, care gestionează pensiile angajaţilor lor.

În ceea ce privesc schemele de pensii ocupaţionale ce fac parte din aranjamente colective, există de obicei un fond de pensii pentru fiecare acord colectiv. Board-urile tuturor fondurilor sunt alcătuite din reprezentanţi ai angajaţilor şi ai angajatorilor.

20

Schemele suplimentare individuale sunt ceva mai fragmentate. Două asociaţii acoperă asigurătorii privaţi: una pentru companii de asigurare şi alta pentru bănci. Atât fondurile din pilonul doi cât şi cele din pilonul trei sunt monitorizate de Autoritatea Financiară Daneză de Supervizare (Finanstilsynet), sub tutela Ministerului Economiei şi Afacerilor.

Sustenabilitate, eficienţă şi performanţă Sistemul de pensii danez este uneori descris ca o schemă de pensii a Băncii Mondiale datorită organizării sale pe mai multe paliere. În general, se poate spune că Danemarca, alături de număr foarte mic de alte ţări, cum ar fi Olanda, combină în mod fericit sustenabilitatea fiscală a sistemului său de pensii cu o adecvare socială cvasi-universală. Există foarte puţine categorii de oameni care sunt în afara sistemului sau care nu se bucură de beneficii asigurând incluziunea socială. Acesta nu este doar meritul legislaţiei foarte complexe şi articulate privind pensiile, dar şi al modelului bazat pe flexicurity implementat din anii 1990. Modelul danez ilustrează că problemele vârstei înaintate trebuie tratate atât de pe latura fundamentării pensiilor cât şi a funcţionării pieţei muncii pentru a obţine rezultate satisfăcătoare. Cheltuielile cu pensiile publice vor creşte în Danemarca de la 9,1% în prezent la 10,6% în 2030 şi vor reveni la 9,2% în anul 206044. Cheltuiala relativ stabilă cu pensiile publice va fi însoţită de o importanţă crescândă acordată pensiilor ocupaţionale, care vor urca de la 5,6% din PIB în 2007 la 8,9% în 2060. Venitul mediu al persoanelor de peste 65 de ani în raport cu grupul de 0-64 de ani era de 70%45 în 2007, fiind mai mic decât în multe alte state europene. Riscul de sărăcie pentru vârstnici de 18% este mai scăzut decât media UE (19%), dar mai ridicat decât cel pentru populaţia totală (12%). Pensia de bătrâneţe bazată pe rezidenţă şi non-contributorie asigură un nivel minim de venit pentru persoanele vârstnice din Danemarca. Acest tip de pensie menţine la un nivel moderat riscul de sărăcie pentru bătrâni, dar ratele teoretice de înlocuire sunt scăzute în comparaţie cu majoritatea celorlalte state membre UE. Rata de înlocuire agregată de 39% (în anul 2007) trebuie însă corelată cu beneficiile suplimentare (alocaţii pentru locuinţă, încălzire, sănătate) şi cu serviciile gratuite pentru pensionari (sănătate şi îngrijire pe termen lung, ajutor gratuit pentru întreţinerea casei). Trebuie de asemenea avut în vedere faptul că, pe măsura maturizării schemelor de pensii ocupaţionale şi voluntare, ratele de înlocuire vor creşte substanţial. În 2008, ratele de înlocuire netă şi brută (incluzând schemele statutară şi ocupaţională) pentru un muncitor teoretic care se pensionează la 65 de ani după o carieră de 40 de ani au ajuns la 73,7% (inclusiv alocaţia pentru întreţinerea locuinţei) şi, respectiv, 52,5%.

REFORME RECENTE ŞI IMPACTUL CRIZEI Scăderea vizibilă a valorii activelor fondurilor pe fondul crizei financiare în 2008 a avut un efect limitat asupra pensionarilor existenţi, având în vedere că majoritatea schemelor ocupaţionale sunt încă imature. A fost de asemenea important faptul că regulile de solvabilitate au fost simplificate, astfel încât fondurile au putut evita pierderi privind portofoliile de obligaţiuni în domeniul imobiliar şi piaţa ipotecară nu a fost semnificativ afectată. Cu toate acestea, pensiile din schemele personale au avut de suferit şi au apărut înalte prime de risc pentru transferul în

44 Conform 2009 Ageing Report. 45 Indicatorii de performanţă ai sistemului danez de pensii au fost extraşi din Eurostat, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/employment_and_social_policy_indicators/omc_social_inclusion_and_social_protection/pension_strand

21

afara schemelor respective. Dar profiturile din anul 2009 au fost mulţumitoare, aşa încât au putut fi compensate pierderile înregistrate în 2008. Rata ocupării a scăzut în 2009 faţă de 2008 de la 78,1% la 75,7%. Rata ocupării muncitorilor vârstnici nu a fost afectată de criză, dar, cum şomajul se accentuează, este posibilă creşterea proporţiei celor care optează pentru pensionarea anticipată. Creşterea şomajului de la 3.3% în 2008 la 6.9% în 2010 a fost mai puţin pronunţată decât în multe alte state membre ale UE. Dar şomajul în creştere ameninţă să devină un fenomen pe termen lung. Sporeşte astfel riscul ca adecvarea pensiilor suplimentare cu contribuţii definite să fie semnificativ afectată. În ciuda unui grad ridicat de privatizare, cel puţin în sens formal, reconcilierea între obiectivele economice şi cele sociale pare a fi satisfăcătoare în sistemul de pensii danez. Cu toate acestea, sistemul nu a ajuns la un “echilibru profund”46. De exemplu, în perioada 1998-2008, a fost introdusă economisirea pentru Pensiile Speciale, s-a trecut de la corectitudinea actuarială la egalitate, s-a revenit apoi la metodele actuariale pentru ca în final acestea să fie suspendate. Contribuţiile la pensiile asociate pieţei muncii au crescut la un nivel mai ridicat decât cel prevăzut iniţial. O schemă complet nouă – beneficiile suplimentare de pensie – a fost introdusă. Regulile de impozitare privind deductibilitatea pentru pensiile tip fond, ca şi impozitarea asupra randamentelor curente asupra tuturor pensiilor, au fost modificate.

Având în vedere toate aceste schimbări petrecute pe durata a doar zece ani, se pare că sistemul de pensii nu „va îngheţa” în viitorul apropiat.47

ESTONIA (2004)

PREZENTARE GENERALĂ Modelul social baltic prezintă trăsături asemănătoare modelului liberal. Aria sistemului de securitate socială din Estonia, Letonia şi Lituania este destul de restrânsă. Finanţarea statului social are loc în principal prin impozitarea salariilor. Reglementarea pieţei muncii este similară mediei europene, în timp ce sindicatele au o forţă redusă, negocierea salariilor realizându-se mai mult la nivel individual. Ponderea mică a cheltuielilor guvernamentale totale şi a cheltuielilor cu protecţia socială în PIB, ca şi rolul slab jucat de sindicate imprimă caracterul liberal al modelului social baltic.48 Cu un PIB/locuitor de 20.361 USD şi o populaţie totală de 1,3 milioane locuitori49, Estonia înregistrează o rată totală de dependenţă demografică50 de 47,2% pentru anul 2010,51 o rată de dependenţă economică de 32% în anul 2007, estimată la 37% pentru anul 2020,52 precum şi o rată de dependenţă a populaţiei vârstnice de 25,0% în anul 2010.53 Vârsta mediană în Estonia este de 40,5 ani.54

46 Vezi Pierson, P. (2004) Politics în Time. Princeton, NJ: Princeton University Press 47 Vezi Andersen, J.G. (2008), “From people’s pension to an equality-oriented multi pillar system. The silent revolution of the Danish pension system”, CCWS, Centre for Comparative Welfare Studies, paper prepared for NOPSA Conference, Tromsǿ, 6-8 August 2008. 48 O analiză a modelului social baltic este prezentată în Neesham, C. and Tache, I. (2010), „Is there an East-European social model?”, International Journal of Social Economics, Vol. 37, No. 5, Emerald Group Publishing Limited. 49 Conform International Social Security Association, http://www.issa.int/Observatory/Country-Profiles/Regions/Europe/Estonia. 50 Acest indicator arată numărul de dependenţi (grupul 0-14 ani plus grupul de peste 65 ani) raportat la populaţia totală (aparţinând grupului de vârstă 15-64 ani). Se calculează ca: (Număr dependenţi/Populaţia din grupul 15-64 ani) x 100%. 51 Sursa: Eurostat, EUROPOP 2008. 52 Sursa: Commission Services, EPC (Ageing Report 2009). 53 Sursa: Eurostat, EUROPOP 2008. 54 Sursa: NationMaster.COM, http://www.nationmaster.com/graph/

22

SISTEMUL DE PENSII Structura generală şi finanţare. Sistemul de pensii din Estonia are ca obiectiv menţinerea veniturilor anterioare şi a standardelor de viaţă după pensionare. Estonia are un sistem de pensii pe trei piloni. Primul pilon este o schemă de pensii de stat reînnoită; cel de al doilea pilon este o schemă obligatorie de tip fond, iar cel de la treilea pilon este o schemă de pensii suplimentare voluntare suportată de către guvern prin deduceri de taxe. Pilonul I: Pensiile de stat Pensiile de stat sunt finanţate dintr-o taxă socială plătită de toţi angajatorii pentru angajaţii lor, precum şi de cei angajaţi. Taxa socială reprezintă 33% din suma brută a statului de plată. Cuantumul alocat pentru pensii este de 20%, iar diferenţa de 13% este destinată pentru asigurarea de sănătate. Pensiile de stat au la bază principiul redistribuirii, ceea ce înseamnă că taxa socială plătită de angajaţii din prezent acoperă pensiile primite de pensionarii din prezent. Documentul legal ce reglementează pensiile de stat este Actul de Asigurare a Pensiei de Stat (1.01.2009). Pensiile de stat se subdivid în două categorii: a) pensiile legate de ocupare (pensia de bătrâneţe, pensia de incapacitate de muncă, pensia de urmaş) şi b) pensiile minime sau naţionale. a) Pensiile legate de ocupare au fost modificate de la un sistem în care pensiile erau bazate pe durata activităţii prestate la un sistem bazat pe contribuţii sub formă de taxe sociale. La pensia de bătrâneţe are dreptul o persoană care a lucrat în Estonia cel puţin 15 ani. În 2010, vârsta legală de pensionare a fost de 63 de ani pentru bărbaţi şi 61 de ani pentru femei. În anul 2016 vârsta de pensionare va fi de 63 de ani, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. Din anul 2017, aceasta va creşte treptat la 65 de ani până în 2026. Pensia de bătrâneţe are trei componente:

- suma de bază, care se ridică în prezent la 114,6575 EUR;

- componenta legată de perioada de serviciu pensionabil - Nivelul acesteia depinde de durata ocupării pensionarului (adică ani de ocupare efectivă şi ani consideraţi egali cu ocuparea, ca de exemplu creşterea copiilor, serviciul militar obligatoriu etc.) – care îl îndreptăţeşte la primirea pensiei. Aceşti ani sunt luaţi în calcul până la data de 31 decembrie 1998. Valoarea bănească a unui an de ocupare în pensia lunară este de 4,343 EUR;

- componenta de asigurare - Suma aferentă acesteia depinde de nivelul taxei sociale plătite asupra salariului pensionarului începând cu 1 ianuarie 1999. Ea este calculată pe baza sumei factorilor anuali ai asigurării de pensie. Un factor anual arată raportul dintre taxa socială plătită asupra salariului persoanei în timpul anului calendaristic şi taxa socială a statului plătită asupra salariului mediu. Dacă taxa socială este plătită asupra salariului mediu, factorul anual este 1,0 şi valoarea sa bănească într-o pensie lunară este de 4,343 EUR. Importanţa relativă a componentei de asigurare creşte cu fiecare an, ceea ce înseamnă că pensia de bătrâneţe de stat depinde din ce în ce mai mult de suma taxei sociale plătite pentru fiecare persoană sau de nivelul salariului acesteia în decursul întregii perioade de ocupare. Stabilirea salariului de calcul al unei pensii este încă relativă – suma taxei sociale plătite asupra salariului persoanei este comparată cu suma taxei sociale plătite asupra salariului mediu de către stat. Registrul de Stat al Asigurărilor de Pensii stochează informaţia privind taxa socială plătită asupra salariului fiecărei persoane, dar nu se colectează bani efectiv – sumele din taxa socială sunt plătite pensionarilor de îndată ce sunt primite. Asigurarea de pensie de stat solidară implică de asemenea redistribuirea venitului de la persoanele cu salarii mari la cele cu salarii scăzute. Mai întâi, componenta de bază a unei pensii este egală pentru toţi, indiferent de salariul persoanei. Apoi, legea permite de asemenea nivelul minim al pensiei de bătrâneţe – în prezent 990 coroane – indiferent de taxa socială plătită.

23

b) Pensia naţională asigură o pensie minimă acelor persoane care nu sunt îndreptăţite să primească pensie conform muncii prestate, cu condiţia să fi trăit în Estonia cel puţin 5 ani înainte de a aplica pentru obţinerea pensiei. În anul 2010 pensia naţională a fost de 2008,8 coroane, iar de la 1 ianuarie 2011 ea este de 128,45 EUR. c) Alte două posibilităţi de pensie există şi anume: i) pensia retragerii timpurii din activitate şi ii) pensia retragerii întârziate din activitate. O persoană se poate retrage din activitate cu 3 ani înainte de vârsta stipulată prin lege, dar în acest caz suma pensiei se reduce cu 0,4% pentru fiecare lună care lipseşte din vârsta normală. În ceea ce priveşte retragerea întârziată, pensia creşte cu 0,9% pentru fiecare lună cu care persoana amână aplicaţia pentru obţinerea pensiei.Indexarea pensiilor de la 1 aprilie 2002 permite creşterea pensiilor de stat pentru alinierea la costul vieţii şi primirea taxei sociale (creşterea fondului de salarii). Cu alte cuvinte, o dată pe an pensiile sunt multiplicate cu indexul ce depinde atât de modificările indicelui preţului consumatorului (costul vieţii) cât şi de creşterea anuală a taxei sociale primite.

Pilonul II: Pensiile obligatorii tip fond

Pensiile tip fond reprezintă principalul suport la pensiile de stat, asigurând pensionarilor venituri suplimentare. Ele constituie un plan de economisire pentru retragerea din activitate, prin care o persoană ocupată economiseşte pentru propria pensie, contribuind cu 2% din salariul brut la fondul de pensii. Statul contribuie cu un procent adiţional de 4% din cei 20% taxă socială utilizată pentru pensii în contul individual al persoanei şi reţine restul de 16% pentru membrii aparţinând pilonului I. Subscrierea la pilonul II este obligatorie pentru plătitorii de taxe născuţi în 1983 sau după aceea. Pensiile de tip fond sunt voluntare pentru cei născuţi înainte de anul 1983. O dată pe an un individ poate alege un fond de pensii diferit la care se fac noi contribuţii. Indivizii pot de asemenea să schimbe unităţi dintr-un fond în altul. În cazul în care formularul respectiv este înaintat până la 1 noiembrie în orice an, el devine funcţional de la 1 ianuarie anul următor. Economiile sunt înregistrate în conturi individuale de pensii, astfel că acestea reprezintă active personale ce se moştenesc. Contribuţiile la taxa socială făcute de către angajator vor rămâne aceleaşi indiferent dacă angajatul se înscrie sau nu în cel de al doilea pilon. Sistemul de pensii tip fond a demarat în Estonia în anul 2002. În octombrie 2009, aproximativ 590.000 de oameni, reprezentând în jur de 86% din totalul forţei de muncă, s-au alăturat planului de pensii tip fond al pilonului II.

Din cauza crizei economice globale şi a situaţiei financiare dificile a Estoniei, contribuţiile statului la pensiile de tip fond au fost suspendate din 1 iunie 2009 până în 31 decembrie 2010. În anul 2011 sistemul de contribuţii se va relua pe o bază de 1+2%, iar la începutul anului 2012 sistemul iniţial de 2+4% va fi repus în funcţiune.

Se estimează că plăţile pensiilor de stat şi ale pensiilor tip fond împreună vor reprezenta echivalentul a aproximativ jumătate din venitul obţinut înainte de pensionare. În mod normal, pentru menţinerea aceluiaşi standard de viaţă este necesar ca pensia unei persoane să reprezinte 65-70% din venitul anterior pensiei. O persoană care a aplicat la o pensie tip fond nu se mai poate retrage, aplicaţia respectivă însemnând asumarea unei obligaţii.

Pilonul III: Pensiile suplimentare Schema de pensii suplimentare se bazează pe contribuţii voluntare. Pilonul III există din anul 1998, când s-a creat cadrul legal necesar.

Participarea la schema de pensii suplimentară poate îmbrăca două forme: Cumpărarea de poliţe de asigurare de pensie oferite de companii autorizate de

asigurări private de viaţă

24

Cumpărarea de unităţi de fond de pensii voluntare administrate de manageri de fonduri private.

Pentru a încuraja participarea la schema de pensii suplimentare, au fost introduse următoarele stimulente : Contribuţii (prime plătite pe baza poliţelor de asigurare de pensie sau sume plătite pentru

cumpărarea de unităţi de fond), în limita a 15% din venitul anual brut, pot fi deduse din venitul impozabil al unei persoane.

Veniturile obţinute dintr-o poliţă de asigurare de pensie privată sau din răscumpărarea de unităţi de fond se impozitează la o rată mai scăzută (10%) din impozitul pe venit, în loc de rata normală de 21%, dar numai dacă banii colectaţi sunt luaţi într-o singură tranşă după pensionare. În cazul cumpărării unei anuităţi de viaţă, când rate mici sunt achitate în mod regulat o dată pe lună sau pe trimestru, aceste rate nu sunt impozitate.

În schema de pensii suplimentare, vârsta de pensionare se negociază între individ şi compania de asigurări. Excepţie: când vârsta contractuală minimă este de 55 de ani, caz în care se aplică exceptările de la taxe.

În concluzie, pilonul III are următoarele caracteristici: participare voluntară; flexibilitate individuală; management privat; contribuţii de economisire înainte de pensie; liberă alegere între asigurare şi instrument de fond; stimulente avantajoase de impozitare oferite de către stat. Sustenabilitate, eficienţă şi performanţă. Cheltuielile cu pensiile în Estonia au reprezentat aproximativ 6% din PIB în ultimii zece ani (faţă de EU 27 în 2007: 11,8% - ESSPROS data). Adecvarea pensiilor constituie o problemă pentru Estonia, având în vedere că standardul relativ de viaţă pentru populaţia vârstnică şi ratele de înlocuire sunt destul de scăzute. Venitul mediu al persoanelor de peste 65 de ani raportat la venitul celor de 0-64 de ani s-a diminuat de la 73% în 2005 la 62% în 2008, devenind cel mai scăzut din UE (media EU-27 fiind 84% în anul 2008). Rata sărăciei pentru populaţia vârstnică a fost de 39% în 2008, una din cele mai ridicate în UE-27 (18,7%). Pensia naţională de 128 EUR în 2009 ce serveşte drept pensie minimă garantată (inferioară pragului de sărăcie absolută de 150 EUR pe lună) acoperă coşul minim de hrană, dar s-a situat mereu sub costul de viaţă naţional minim şi sub pragul de sărăcie relativă. Rata de înlocuire teoretică netă pentru un lucrător cu 40 de ani de activitate pensionat la 65 de ani în 2008 a fost de 39,5% (conform calculelor ISG55). În anul 2009, pensia medie brută a fost de 278 EUR (38% din salariul mediu brut). Ţinând cont de tendinţa de scădere a salariilor în 2010 şi 2011, rata de înlocuire netă ar putea atinge 50% în anii următori. Formula de calcul al pensiei îi favorizează pe cei cu salarii mici, care vor beneficia de rate de înlocuire relativ mai înalte. Estonia oferă stimulente financiare corespunzătoare pentru continuarea vieţii active după pensionare, având în vedere că pensia poate fi primită alături de salariu. Drept consecinţă, indicatorii ce reflectă ocuparea populaţiei vârstnice sunt mai mari decât media UE. În anul 2009 rata ocupării a fost de 60,4% pentru persoanele cuprinse între 55-64 ani (mult mai mare decât media UE de 46%). Pensionarii arată o tendinţă crescândă de a rămâne pe piaţa muncii după împlinirea vârstei legale de pensionare, contribuind astfel la creşterea vârstei de retragere din activitate a actualei forţe de muncă.

Şomajul în rândul persoanelor din grupul 55-64 ani a crescut de la 4,1 % în 2008 la 9,4% în 2009 (faţă de media UE – de la 5,1% la 6,3%) din cauza crizei financiare. Dar rata ocupării a rămas ridicată chiar şi în timpul crizei – 66,7% în raport cu 49,1% în UE în anul 2009.

55 ISG (Indicator Sub-Group) Report on theoretical replacement rates, available at ec.europa.eu/employmen t_social/.../isg_repl_rates_en.pdf.

25

IMPACTUL CRIZEI ŞI REFORME RECENTE După o perioadă de declin economic moderat în primele trei trimestre din 2008, criza financiară a fost urmată de o recesiune economică severă, care a fost puternic resimţită din ultimul trimestru al anului 2008. Scăderea producţiei a dus la declinul ocupării şi la creşterea şomajului. În 2009, rata ocupării a scăzut la 63,5% (în grupa de vârstă 15-64 ani), după ce ajunsese la 69,8% în 2008. Rata ocupării vârstnicilor a scăzut de asemenea la 60,4% în 2009 (cu două procente mai mică decât în 2008).56

Din cauza restrângerii cheltuielilor publice, în februarie 2009 s-a operat o modificare a regulilor de indexare a pensiilor. Potrivit vechilor reguli (care abia fuseseră adoptate în 2008), indexul pensiei depindea de creşterea veniturilor din taxe sociale şi de creşterea indicelui preţului consumatorului cu ponderile relative de 80, respectiv 20%. Amendamentul adus permite guvernului să adopte un index mai mic decât cel calculat după formula de mai sus în cazurile în care creşterea aşteptată a PIB real în anul respectiv este negativă sau când deficitul bugetului de stat al asigurării pensiilor (diferenţa între cheltuielile cu pensiile de stat şi veniturile din taxele sociale) depăşeşte 1% din PIB. Aplicarea acestei reguli a dus la creşterea pensiilor de stat la 1 aprilie cu numai 5%, în loc de 13,8% calculat conform vechii formule. Cu toate acestea, cheltuielile cu pensiile crescând pe fondul unui PIB în declin, ponderea acestora în PIB a crescut la 9% în 2009, ceea ce reprezintă nivelul cel mai înalt al perioadei de după cucerirea independenţei ţării.

Schema pensiilor private obligatorii a fost şi ea afectată prin scăderea valorii activelor. În anul 2008, rata medie ponderată a randamentului în schema pensiilor tip fond obligatorii a fost de – 24%, care a fost parţial compensată printr-o creştere de 14,8% în 2009. Pentru a asigura plata continuă a pensiilor de stat, guvernul a decis suspendarea temporară a contribuţiilor la schema tip fond obligatorie (atât a contribuţiei individuale de 2% cât şi a procentului de 4% transferat din taxa socială) în intervalul 1 iunie 2009 - 31 decembrie 2010. Contribuţiile la schema tip fond au fost parţial reluate din 2011, când s-au practicat contribuţii de 1+2%, iar din 2012 se va relua sistemul integral de 2+4%. Criza economică şi scăderea aferentă a veniturilor încasate din taxele sociale a acţionat ca un catalizator pentru implementarea unor reforme pe termen lung ce influenţează sistemul de pensii. În afara creşterii vârstei de pensionare care a fost aprobată în aprilie 2010, se află deja pe agenda dezbaterilor adoptarea unei vârste flexibile de retragere din activitate, abolirea drepturilor pensiilor speciale şi introducerea pensiilor ocupaţionale.

Reforma pensiilor în Estonia, demarată în 1998, a modificat schema PAYG şi a introdus noile componente tip fond obligatorii şi facultative. Sistemul reformat contribuie la limitarea în viitor a cheltuielilor cu pensiile publice, manifestându-se însă riscul ca persoanele cu cariere profesionale scurte să nu aibă suficiente resurse pentru asigurarea unei subzistenţe decente la bătrâneţe. Comisia Europeană a calificat Estonia ca o ţară de risc “scăzut”57 în ceea ce priveşte sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice pe fondul fenomenului de îmbătrânire a populaţiei. Ratele de înlocuire sunt proiectate să crească, pe termen lung, de la un nivel relativ scăzut, dar vor fi oricum cele mai scăzute din UE. Schema tip fond obligatorie va compensa, într-o anumită măsură, reducerea ratei de înlocuire din sistemul de pensii publice. Date fiind ratele de înlocuire joase, asigurarea adecvării pensiilor va reprezenta o provocare majoră, în special în cazul persoanelor cu cariere profesionale foarte scurte. În sistemul pensiilor obligatorii tip fond trebuie de asemenea găsite soluţii rezonabile care să protejeze lucrătorii aflaţi în pragul pensiei de eventuala volatilitate a pieţelor financiare. Menţinerea unor finanţe publice solide, în linie cu planurile bugetare curente, va contribui la limitarea riscurilor deja scăzute privind

56 Cifrele din această secţiune au fost extrase din European Commission (2010), Interim EPC-SPC Joint Report on Pensions, Brussels, 31/05/2010, disponibil la: http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/occasional_paper/2010/pdf/ocp71 country_profiles_en.pdf 57 Vezi 2009 Sustainability Report.

26

sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice, Estonia fiind astfel bine pregătită pentru a răspunde provocărilor demografice.

FINLANDA (FINLAND) (2004)

PREZENTARE GENERALĂ Finlanda, alături de Danemarca, Norvegia şi Suedia, aparţin aşa-numitului model social nordic, ale cărui trăsături distinctive sunt legate de promovarea egalităţii şi a ocupării depline, responsabilitatea publică a asigurării bunăstării şi o profundă redistribuire a veniturilor prin intermediul transferurilor şi al impozitării progresive. Serviciile sociale în aceste ţări sunt furnizate pe o bază universală. Deşi inegalitatea venitului disponibil în Finlanda rămâne printre cele mai scăzute în cadrul UE, ea a crescut în ultimii ani în ciuda diminuării substanţiale a ratelor şomajului după recesiunea din anii 1990. Ca în multe alte ţări ale UE, aceasta reprezintă o consecinţă a globalizării tot mai accentuate şi a modificării structurii demografice. Cu un PIB/locuitor de 34.526 USD şi o populaţie totală de 5,3 milioane locuitori,58 Finlanda înregistrează o rată totală de dependenţă demografică de 52,6% pentru anul 201059, o rată de dependenţă economică de 34% în anul 2007, estimată la 47% pentru anul 202060, precum şi o rată de dependenţă a populaţiei vârstnice de 25,7 în anul 201061. Vârsta mediană în Finlanda este de 42,5 ani62.

SISTEMUL DE PENSII Structura generală şi finanţare În Finlanda sistemul de pensii cuprinde două tipuri de scheme:

- o schemă de pensii provenite din desfăşurarea unei activităţi (legată de câştiguri) având ca obiectiv menţinerea nivelului de venit la un nivel rezonabil

- o schemă de pensie naţională de bază ce intenţionează garantarea unui venit minim pentru pensionarii cu salariu scăzut sau cu o carieră de muncă foarte scurtă.

Aceste scheme sunt strâns legate deoarece nivelul pensiei naţionale depinde de mărimea beneficiilor legate de câştiguri. Managementul pensiilor în sectorul privat este delegat companiilor de pensii private, trusturilor de pensii şi fondurilor de pensii.

Schema naţională furnizează o pensie minimă bazată pe durata rezidenţei şi poate, după 40 de ani de rezidenţă, să ajungă la o sumă lunară de aproximativ 584 EUR pentru o persoană (aproximativ 21% din salariul mediu). Suma scade dacă pensia legată de câştiguri a persoanei creşte cu o rată de prelungire a activităţii de 50%. Vârsta de pensionare pentru pensia de bază naţională este de 65 de ani dar în anumite condiţii este posibilă retragerea timpurie din activitate la 62 de ani. Procentul de pensionari care primesc numai pensia de bază naţională se află în declin. De la 1 ianuarie 2010 pensiile naţionale sunt finanţate numai din impozite generale. Înainte de această dată contribuţiile angajatorului finanţau o parte din costuri. Schema de pensii legată de câştiguri îi cuprinde pe toţi angajaţii (fără praguri de venituri) precum şi pe cei angajaţi în propria firmă. Vârsta de pensionare este flexibilă (cuprinsă între 62 şi 68 ani), însoţită de rate de creştere mai mari pentru ultimii ani de muncă: 1,9% la un an între 53 şi

58 Conform International Social Security Association, http://www.issa.int/Observatory/Country-Profiles/Regions /Europe/ 59 Sursa: Eurostat, EUROPOP 2008. 60 Sursa: Commission Services, EPC (Ageing Report 2009). 61 Sursa: Eurostat, EUROPOP 2008. 62 Sursa: NationMaster.COM, http://www.nationmaster.com/graph/

27

62 ani şi 4,5% între 63 şi 68 ani în loc de rata de creştere standard de 1,5%. Pensia este calculată pe baza salariilor primite de-a lungul întregii cariere profesionale (de la începutul anului 2005). Formula beneficiului include un coeficient de speranţă de viaţă care reduce valoarea lunară a pensiei în funcţie de creşterea longevităţii. Indivizii din grupuri cu o speranţă de viaţă mai ridicată trebuie să muncească mai mult pentru a compensa impactul coeficientului speranţei de viaţă. Finanţarea pensiilor legate de câştiguri reprezintă o combinaţie a sistemului PAYG şi a unui sistem tip fond în avans bazat pe contribuţii de pensii atât de la angajatori cât şi de la angajaţi. Aproximativ trei sferturi din pensiile legate de câştiguri sunt finanţate prin PAYG, iar schema tip fonduri în avans acoperă restul. Valoarea de piaţă a activelor fondurilor de pensii s-a ridicat la 73 % din PIB în anul 2009. Pensiile naţionale sunt indexate cu indicele preţului consumatorului, în timp ce pensiile legate de câştiguri sunt indexate cu un index ponderat ce include 20% din salarii şi 80% din evoluţiile preţurilor.

Retragerea timpurie din activitate a fost foarte larg răspândită, dar recent accesul la schemele de pensii timpurii şi la pensiile minime a fost semnificativ restrâns. În prezent este posibilă retragerea din activitate la 60 de ani prin primirea fie a unei pensii de neocupare,63 fie prin primirea unei pensii parţiale de bătrâneţe. Recent guvernul şi partenerii sociali au convenit că trebuie luate măsuri adiţionale pentru a ridica vârsta medie efectivă de pensionare cu cel puţin trei ani până în 2025. Pentru a stimula iniţiativele în sistemul de pensii guvernul a stabilit comitete tripartite pentru a propune măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă şi trecerea de la şcoală la muncă, precum şi reforme suplimentare. Datorită acoperirii largi oferite de schemele statutare, a ratei de înlocuire relativ înalte şi a absenţei unui prag de pensionare, acoperirea pensiei suplimentare este modestă - chiar dacă numărul de planuri individuale a crescut în ultimii ani.

Sustenabilitate, eficienţă şi performanţă Cheltuielile cu pensiile reprezintă în Finlanda 10,8% din PIB64, ceea ce o poziţionează uşor sub media UE 27. Din cauza implementării relativ recente a sistemului bazat pe câştiguri, a pensiei de bază scăzute şi a slabei participări a femeilor în vârstă pe piaţa muncii, riscul de sărăcie al persoanelor de peste 65 ani este mai ridicat decât media UE (23% faţă de 19%) şi decât al persoanelor sub 65 ani (23% faţă de 12%). În anul 2008, ratele de înlocuire netă şi brută pentru un muncitor teoretic pensionat la 65 ani după o carieră de contribuţii de 40 ani au fost de, respectiv, 69,5% şi 61,5%. Provocarea cu care se confruntă Finlanda privind asigurarea sustenabilităţii pe termen lung a finanţelor publice (pe fondul fenomenului de îmbătrânire a populaţiei) a fost evaluată de Comisia Europeană65 ca fiind de risc mediu. Creşterea proiectată a cheltuielilor cu pensiile pe termen lung (3,3%) este mai înaltă decât media UE (2,4%). Implementarea reformei pensiilor a mai temperat creşterea cheltuielilor. În plus, valoarea mare a activelor acumulate în sistemul public de pensii contrabalansează în parte impactul bugetar pe termen lung al îmbătrânirii populaţiei. Pentru a menţine nivelurile beneficiilor pe măsură ce baby boomers66 se pensionează, se estimează o creştere a ratelor de contribuţie de la 22% în prezent la aproximativ 27% în 2025. În Finlanda există o companie – Arek – specializată în servicii pentru sectorul de asigurări de pensii.

63 Pensia pentru neocupare, disponibilă celor născuţi înainte de 1950, a devenit mai puţin importantă şi va fi eliminată cu totul în 2014. Dizabilitatea este cauza cea mai frecventă a pensionării timpurii, cu circa 215.000 de beneficiari. 64 Datele legate de sistemul de pensii al Finlandei au fost extrase din European Commission (2010), Interim EPC-SPC Joint Report on Pensions, Brussels, 31/05/2010, disponibil la: http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/occasional paper/2010/pdf/ocp71_country_profiles_en.pdf 65 Vezi 2009 Sustainability Report 66 Persoane născute în timpul exploziei demografice de după cel de al doilea război mondial

28

Compania îşi raţionalizează continuu structura serviciilor cu scopul de a-şi îmbunătăţi eficienţa şi de a accelera dezvoltarea serviciilor existente. Arek are sediul la Helsinki şi ajută sistemul de pensii finlandez să realizeze o înaltă performanţă prin conceperea şi furnizarea managementului permanent al unui registru centralizat al câştigurilor din pensii. Noua soluţie – a cărei finanţare este asigurată în comun de un consorţiu al companiilor finlandeze de asigurări de pensii, guvern şi organizaţiile municipale de pensii, a fost dezvoltată pentru alinierea la standardele legislaţiei privind pensiile intrată în vigoare cu anul 2007. La baza legislaţiei privind pensiile a guvernului finlandez a stat nevoia de a răspunde complexităţii sistemului de pensii finlandez bazat pe câştiguri, lipsa tot mai accentuată de forţă de muncă şi cheltuielile crescânde cu pensiile. Pe scurt, legislaţia încurajează muncitorii finlandezi să aibă o viaţă activă mai lungă: conform noii legislaţii, accesul la prima pensie va putea avea loc doar între vârstele de 63 şi 98 de ani.

IMPACTUL CRIZEI ŞI REFORME RECENTE Impactul imediat al crizei (în 2008) a fost reducerea cu 16,4% (o rată negativă a randamentului) a valorii activelor în cadrul fondurilor de pensii din sistemul bazat pe câştiguri. Pentru a evita situaţia în care fondurile ar fi ajuns sa-şi scoată la vânzare activele, guvernul a relaxat regulile de solvabilitate până la sfârşitul anului 2010 şi recent a extins această măsură temporară până în 2012. Nerecuperate, pierderile înregistrate ar fi necesitat o creştere a contribuţiilor cu aproximativ un punct procentual. Oricum, o rată medie a randamentului de 15% în anul 2009 a permis fondurilor să-şi recupereze mare parte din pierderi. Criza a adus totuşi în ţară sensibilitatea sistemului public de pensii la volatilitatea pieţelor financiare. Până la izbucnirea crizei financiare, randamentele înalte au menţinut relativ scăzut nivelul contribuţiilor, un punct procentual suplimentar în randamentul pe termen lung fiind egal cu aproximativ două puncte procentuale de contribuţii. Contribuţiile vor creşte, între 2011 şi 2014, cu 0,4% pp. Piaţa finlandeză a muncii, care atinsese un nivel al ocupării de 70%, a experimentat, din cauza crizei, un declin mai pronunţat decât media UE. În anul 2009, rata ocupării persoanelor în vârstă de 15-64 ani a ajuns la 68,3%, în scădere cu 2,43 pp. faţă de 2008 (la nivel UE scăderea a fost de 1,3 pp., la 64,6%). Criza a lovit în primul rând sectoarele orientate către export, în care domină forţa de muncă masculină. Femeile, angajate cu precădere în sectorul social şi în îngrijirea sănătăţii, au fost de asemenea afectate, având în vedere că aceste domenii depind de finanţarea publică, aceasta deteriorându-se marcant în timpul crizei. Deficitele bugetare s-au adâncit în anii 2009 şi 2010. Estimările Ageing Report 200967 arată că, din cauza crizei, cheltuielile cu pensiile vor creşte în continuare dacă nu se iau măsuri corective. Prin reforma cuprinzătoare aplicată în anul 2005, care a introdus coeficientul speranţei de viaţă şi puternice stimulente financiare pentru prelungirea vieţii active, Finlanda a reuşit să-şi creeze o bază solidă pentru realizarea echilibrului între adecvare şi sustenabilitate în sistemul de pensii. Cu toate acestea, ţara se află încă departe de a reuşi un echilibru corespunzător între numărul de ani de muncă şi cei petrecuţi la pensie, iar succesul pe termen lung depinde de o semnificativă creştere a vârstei efective de pensionare. În ciuda îmbunătăţirilor substanţiale din ultimul deceniu, ratele de ocupare ale muncitorilor în vârstă şi nivelul vârstei de pensionare sunt mici în raport cu standardele scandinave. Utilizarea ieşirii timpurii din activitate prin intermediul şomajului şi al beneficiilor de dizabilitate este încă destul de răspândită. Este de aceea necesar ca guvernul, împreună cu partenerii sociali, să discute măsuri de creştere a vârstei de pensionare şi a perioadei de viaţă activă.

67 Vezi Table 76 în 2009 Ageing Report , pag. 239.

29

FRANŢA (FRANCE) (1952)

PREZENTARE GENERALĂ Populaţia numără peste 61,3 milioane de persoane, din care 27,575 milioane sunt incluse în forţa de muncă, rata de ocupare fiind ridicată, respectiv de 91%. Populaţia peste 65 de ani reprezintă 16,4% din populaţie, rata de dependenţă demografică fiind în 2007 de 36,5%. În 2010 PIB per capita era cu 22% mai mare decât media UE 27, în perioada crizei înregistrând o uşoară oscilaţie.68 Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani. Speranţa medie de viaţă este de aproape 79 de ani pentru bărbaţi şi de 85 de ani pentru femei.

Modelul social este continental, similar cu al Belgiei, în domeniul pensiilor resimţindu-se o puternică implicare a partenerilor sociali, cu deosebire în organizarea şi gestionarea fondurilor de pensii ocupaţionale, obligatorii. SISTEMUL DE PENSII69 Sistemul de pensii francez poate fi caracterizat ca generos şi costisitor, cu un control administrativ slab, distribuit larg între partenerii sociali, ceea ce face sistemul rezistent la reforme substanţiale. Contribuţiile plătite la sistem includ: 6,65% din venit dar nu mai mult de 2885 euro/lună şi 0,10% pentru alocaţia de supravieţuire. Şomerii cu o indemnizaţie mai mare decât salariul minim legal plătesc 11,37% din ajutor pentru beneficii la bătrâneţe. Contributorii voluntari plătesc trimestrial contribuţiile după un grafic pe tranşe de venit (acelaşi maxim de venit asigurat ca şi la salariaţi). Pensia de bătrâneţe şi parte din pensia de urmaş sunt suportate din fondul de boală şi maternitate. Angajatorii plătesc o contribuţie redusă pentru salariile mai mici de 1,6 ori salariul minim, iar contribuţiile pentru noii angajaţi sub 23 de ani se pot restitui în anumite condiţii. Structura sistemului de pensii70 include:

- Pilonul I – Pensia minimă garantată (Means-tested minimum pension scheme); pensia de asigurări sociale care acoperă pensia de vârstă, pensia anticipată şi pensia de urmaş. Există un număr mare de scheme de pensii pentru diferite sectoare de activitate sau grupe ocupaţionale care furnizează pensii legate de venituri, fonduri suplimentare obligatorii “second tier” care completează pensia. În 2004 s-a realizat o reechilibrare a nivelului pensiilor acordate prin aceste scheme. Pensiile de boală sunt furnizate prin schemele de asigurare de sănătate.

- Pilonul II – scheme ocupaţionale facultative pentru salariaţii din sectorul privat (PERE şi PERCO) introduse prin reforma din 2003 care acoperă cca. 250 mii persoane cu un total al contribuţiilor de 769 milioane euro în 2006; un fond de pensii ocupaţionale vechi (art. 82 and 83, and art. 39 of CGI) care acoperă 2.7 milioane de persoane şi un fond de contribuţii total de 59 miliarde euro în 2006; schema ocupaţională pentru angajaţii pe cont propriu (Legea 94 si 97) care acoperă un milion de persoane şi totalizează contribuţii de 15 miliarde euro în 2006.

68 http://www.oecd.org/dataoecd/63/62/42565911.pdf 69 Legislaţia în vigoare in 2010: 1945 (Ordinance No. 45-2454 of 19 October, social insurance scheme for nonagricultural professions); 1975 (Law No. 75-534 of 30 June, on handicapped persons), with 2005 (Law No. 2005-102 of 11 February, on rights and chances, equality, participation, and citizenship of handicapped persons) amendment; 1996 (Ordinance No. 96-344 of 24 April, on social security organization); 2001 (Law No. 2001-647 of 20 July, on dependency benefits); 2003 (Law No. 2003-775 of 21 August, on pension reform); 2006 (Law No. 2006-1640 of 21 December, on retirement reform); and 2009 (Amendment to the Social Security Code allowing for combination of disability benefit and gainful activity). 70 http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication14992_en.pdf

30

- Pilonul III – pensii facultative individuale (introduse la reforma din 2003) care acoperă 1,8 milioane persoane şi cu un total al contribuţiilor de 2,3 miliarde în 2006; scheme facultative individuale pentru funcţionarii publici (PERFON, COREM etc.) care acoperă 816 mii persoane şi au un total de 11 miliarde euro în 2006.

Sistemul The General Regime este finanţat dintr-o combinaţie de contribuţii legate de salariu şi venituri din alte taxe. În anul 1999 (sub guvernul lui Lionel Jospin) s-a creat un fond de rezervă pentru finanţarea costurilor viitoare din pensii “Fonds de Réserve pour les Retraites,” (FRR), din orice surplus al fondurilor de pensii la care se mai adaugă jumătate din suma economisită din veniturile fiscale ale statului, în care se estimase crearea unei rezerve până în 2020 de cca. 10% din PIB-ul Franţei din 2002.71 În prezent, sistemul de pensii include pe lângă pilonul public şi pensii ocupaţionale obligatorii (ARRCO şi AGIRC), pensii ocupaţionale facultative, pensii individuale, economii sau investiţii. Totalul fondurilor de investiţii reprezintă 1,1% din PIB.

Pensia medie potenţială ca procent din ultimul câştig este de 40% din pilonul public şi încă cca. 15 procente din pensiile ocupaţionale obligatorii. Aceste beneficii se pot completa cu venituri din pensiile ocupaţionale facultative sau din conturile individuale de economisire.

Pensiile ocupaţionale obligatorii Sunt două planuri de pensii obligatorii ARRCO (Association desrégimes de retraites complémentaires) pentru muncitori şi AGIRC (Association généraledes institutions de retraites des cadres) pentru funcţionari şi manageri, de tip DC, sunt rezultatul negocierilor colective, sunt finanţate pe principiul PAYG şi administrate prin instituţii de pensii.

Plafoanele de contribuţii sunt diferite: a) pentru primul fond, de la 6% pentru cei cu venituri sub pragul de securitate socială (stabilit în 2007 de exemplu la 32184 euro) şi până la 16% pentru cei cu venituri de până la de trei ori pragul social; b) al doilea fond se constituie din contribuţii de 6% pentru venituri sub pragul schemelor de pensii publice şi până la 16,24% din veniturile de până la opt ori pragul de securitate socială. Contribuţiile sunt transformate în puncte de pensie prin împărţirea contribuţiei la costul unui punct de pensie ajustat anual. Valoarea unui punct de pensie se stabileşte de sindicate şi ţine seama de evoluţia câştigului mediu şi de inflaţie. Pensia integrală se poate plăti de la vârsta de 60 de ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de sistemul public. Se plătesc în general anuităţi, dar pot exista şi alte forme, în anumite condiţii, de exemplu ca sumă forfetară.

Companiile sunt obligate la pensionare să plătească o indemnizaţie (Indemnité de Fin de Carrière), ca sumă definită.

Contribuţiile sunt deductibile fiscal, iar pensiile sunt impozitate ca venit. Pensiile ocupaţionale facultative (Plan d’épargne retraite) constituite în 2003 ca PERCO, au fost în prealabil constituite ca planuri de economii la nivel de firmă. Pentru planurile de economisire nu este limită de participare, pentru PERCO este de 10%. Angajatorii trebuie să ofere salariaţilor cel puţin 3 fonduri de investiţii colective, gestionate de bănci sau societăţi de asigurări, cu portofolii diferite. La aceste sisteme pot participa toţi salariaţii cu o vechime mai mare de 3 luni în firmă. Contribuţiile pot fi de până la 25% din salariul brut anual la care angajatorul adaugă până la un plafon de 5149 euro pe an, sau de 3 ori contribuţia angajaţilor. Contribuţia angajatorului este obligatorie, fără a se stabili un plafon minim.

71 http://csis.org/files/media/csis/pubs/pension_profile.pdf

31

Schemele PERCO acoperă un număr mai mare de salariaţi decât planurile de economisire ale firmelor. PERCO poate fi organizat ca DB sau DC, iar beneficiile se plătesc ca anuităţi sau sume forfetare, nu mai devreme de 60 de ani (schemele de asigurări pot acorda sumele şi mai devreme, la cerere).

Sunt deductibile fiscal sumele de până la 4600 euro pentru salariaţi şi contribuţiile angajatorilor de până la 2300 euro (diferenţa până la 4600 este impozitată cu 8,2%, sumă ce se plăteşte de angajator). Contribuţiile facultative ale salariaţilor sunt impozitate la nivelul standard, iar beneficiile de tipul pensiilor nu sunt impozitate şi nici nu se calculează contribuţii sociale.

Există şi alte forme de aranjamente de economisire pentru bătrâneţe, ca planuri de pensii ocupaţionale suplimentare – asigurări sau conturi de economii gestionate de companii de asigurări, fonduri mutuale, fonduri de pensii DC şi instituţii de pensii suplimentare. Planurile individuale de economisire (PERP-Plan d’épargne retraite populaire) asigură fonduri suplimentare la bătrâneţe sub forma anuităţilor plătibile odată cu instituirea pensiei publice sau după vârsta de 60 de ani. Participarea este facultativă şi nu depinde de statutul de ocupare a persoanei. Se plătesc sub formă de anuităţi sau sume forfetare şi nu se pot debloca înainte de pensionare, fapt pentru care asiguratorul trebuie să garanteze creşterea progresivă a beneficiilor, însă portofoliul include investiţii tot mai sigure pe măsura apropierii de vârsta de pensionare – cu doi ani înainte de pensionare investiţiile sigure trebuie să ajungă până la 90% din totalul activului deţinut. Contribuţiile sunt deductibile până la un plafon de 10% din veniturile anului precedent sau pană la de 8 ori plafonul de securitate socială (social security ceiling). Dacă beneficiile se plătesc ca sume forfetare sunt impozabile, într-o singură tranşă sau distribuite pe o perioadă de până la 5 ani. Dacă beneficiile se plătesc ca anuităţi, fiscalitatea este similară cu a sumelor plătite din sistemele ARRCO/AGIRC.

Instituţiile de gestionare a fondurilor de pensii sunt private, non-profit şi sunt stabilite prin contractele colective ce au ca scop implementarea schemelor ARRCO sau AGIRC, dar nu amândouă odată. Sistemul este larg dezvoltat: ARRCO are cca. 18 milioane membri activi şi 10 milioane beneficiari, cu 36 instituţii de pensii; AGIRC are 3,6 milioane membri activi, 2,1 milioane beneficiari şi 23 instituţii. Planurile PERCO sunt gestionate de 60786 companii (trim. I 2008).

REFORME RECENTE Începând cu anul 2002 s-au operat o serie de ajustări ale sistemului, respectiv: creşterea perioadei standard de contribuţie de la 37,5 ani la 40 până în 2008 şi la 41 până în 2012; indexarea pensiilor la inflaţie şi nu la salariul mediu, reducerea ratei de înlocuire a salariului cu pensia. Francezii sunt cei mai ataşaţi cetăţeni ai UE de sistemul PAYG, considerându-l un simbol al solidarităţii sociale, fiind reticenţi la iniţiativele de trecere la un model mai apropiat de cel anglo-saxon.

2008 - Reforma schemelor speciale de pensii, cu scopul de a armoniza principalii parametrii ai schemelor existente dar nereformate în 2003 şi care va asigura egalitatea între cetăţenii francezi la momentul pensionării. Schemele speciale au fost create iniţial pentru a răspunde cerinţelor specifice unor locuri de muncă, meserii sau profesii – la momentul reformării includeau 1,1 milioane pensionari în plată şi 500 mii contributori salariaţi. Avantajele se refereau la o vârstă mai mică de pensionare (uneori chiar sub 60 de ani), o perioadă de contribuţie mai redusă (mai puţin de 40 de ani necesari în sistemul general) şi formule de calcul diferite pentru pensie.

32

Datorită creşterii diferenţei dintre contributori şi beneficiari, multe din aceste scheme au intrat în deficit (ce a totalizat 5 miliarde euro în 2007). Reforma a afectat, între altele, 3 scheme mari de pensii: la Société nationale des chemins de fer français, la Régie autonome des transports parisiens şi schema de pensii din industria de gaz şi electricitate. Reforma a avut ca scop economii de 2 miliarde euro pe termen lung. Reforma a vizat, între altele: creşterea perioadei de cotizare de la 150 la 160 de trimestre, inclusiv pentru Schema de pensii a funcţionarilor publici; un bonus pentru cei ce-şi prelungesc perioada de activitate; indexarea la inflaţie a schemei pentru funcţionarii publici. Celelalte diferenţieri s-au renegociat cu partenerii sociali. 2009 - măsuri pentru gestionarea tranziţiei spre pensie prin promovarea angajării part-time şi accesul pe piaţa muncii şi după vârsta de pensionare, până la 70 de ani (cu obligativitatea pensionării la 65 de ani şi a calculării tuturor drepturilor de pensii), eliminarea limitei veniturilor din muncă pentru cei ce cumulează pensia integral cu salariul; sporirea bonusului suplimentar pe an pentru pensie la 5 %, pentru cei ce continuă să lucreze după 60 de ani. Măsurile au avut ca scop contracararea îmbătrânirii demografice accelerate (raportul dintre angajaţi şi pensionari va evolua de la 2.2 la 1 în 2005, la 1,5 la 1 în 2050).

2010 - reforma pensiilor, legislaţie nouă care include ca măsuri majore: - creşterea vârstei de pensionare de la 60 la 62 până în 2018, inclusiv pentru funcţionarii publici; - vârsta minimă pentru plata pensiei integrale este de 65 de ani şi va creste începând cu 2016 până la 67 de ani în 2023 (cu anumite excepţii – femei cu mai mult de 3 copii etc.); - creşterea perioadei standard de cotizare la 41 de ani; - creşterea cotei de contribuţie pentru veniturile asigurate peste nivelul maxim; - creşterea impozitării pentru pensiile mari; - se vor impozita şi dividendele plătite de companii; - cota de contribuţie pentru funcţionarii publici va creşte de la 7,85% la 10,55% până în 2020.

GERMANIA (GERMANY) (1952)

PREZENTARE GENERALĂ

PIB/loc 2010 (current prices) 30600,00 (24500 EU27) Total populaţie la 1 ian. 2011 81.748.892 Cheltuieli sociale (% PIB) 2009 31,37 (valoare provizorie) Cheltuieli cu pensiile (% PIB) 2009 13,14 (valoare provizorie) Importanţa fondurilor de pensii private în totalul economiei (% of PIB) (2010)

5,2

Salariul lunar minim legal (Monthly minimum wage) Stabilit prin aranjamente colective

Vârsta mediană (Median age) 2010 44,2 Rata de dependenţă a vârstnicilor (Old-age-dependency ratio) % 2010

31,40

Rata de dependenţă a vârstnicilor previzionata (Projected Old-age-dependency ratio) % 2060

59,89

Rata de dependenţă totala (Total age dependency ratio 2010) 51,55 Ponderea populaţiei de peste 65 de ani (Share of the total population aged 65 years or over), % 2010

20,57

Ponderea populaţiei de peste 65 de ani (Share of the total population aged 65 years or over), % 2060

32,47

Sursa: Eurostat

33

Caracteristici În anul 2008 Germania aloca aproximativ 12.28% din PIB cheltuielilor cu pensiile de stat, ceea ce reprezintă o scădere de 0.69 puncte procentuale faţă de anul 2000, situându-se peste media de cheltuieli cu pensia la nivelul UE de 11.66% din PIB corespunzătoare anului 2008. Procentul este echivalent cu suma de 3302.28 euro (la preţurile din anul 2000) pe locuitor, faţă de 2551.27 euro cât este media Uniunii Europene. Ultima valoare înregistrată a ratei de înlocuire era de 0.47 în 2009 (conform Eurostat), sub media Uniunii Europene de 0.51. Pragul sărăciei în Germania este evaluat la 10775 PPS în 2009 (conform Eurostat), în creştere cu 27% faţă de nivelul de 8484 valabil pentru anul 2000. Populaţia situată sub pragul de sărăcie definit de Eurostat reprezintă 20% din totalul populaţiei în anul 2009. În acelaşi an procentul vârstnicilor (peste 65 de ani) situaţi sub pragul de sărăcie era de 15%, sub media Uniunii Europene (17.88% în anul 2009). Dacă în Uniunea Europeana venitul median al aceloraşi vârstnici reprezintă aproximativ 88% din cel al restului populaţiei, în Germania acest procent este mai scăzut, şi nume de 88%. Vârsta medie de retragere din câmpul muncii este de 62.2 ani, peste media Uniunii Europene (61.4 ani). Datoria publică a guvernului din Germania reprezenta în anul 2010 83.2% din Produsul Intern Brut (media în Uniunea europeană este de 80%), în creştere cu 23.5 puncte procentuale faţă de valoarea înregistrată în anul 2000. Dacă deficitul guvernamental la nivelul Uniunii Europene reprezenta în anul 2000 în medie 6.4% din PIB, în Germania acesta este mai mic, şi anume de 3.3% din PIB. SISTEMUL DE PENSII (structura generală)

Sistemul de pensii din Germania este format din trei piloni: Pilonul I (de stat şi obligatoriu)

Pilonul II (facultativ şi administrat privat) constă în scheme ocupaţionale oferite de o varietate de sponsori şi subvenţionate prin reduceri de taxe

Pilonul III este format din pensiile private cu caracter voluntar. Primul pilon (de stat şi obligatoriu) este împărţit în: pensii obligatorii statutare de asigurare pentru angajaţi (blue collars - Arbeiter sau white collars - Angestelltenversicherung); sistemul de pensii pentru agricultori (Altershilfe för Landwirte); sistemul de pensii pentru funcţionarii publici şi judecători – finanţat din taxe (Beamtenversorgung) şi mai multe scheme de asigurare profesionale.

Asigurarea de pensie statutara (Gesetzliche Rentenversicherung, GRV) acoperă toţi angajaţii germani (în jur de 82% din totalul locurilor de muncă), dar numai anumite categorii care desfăşoară activităţi independente. Astfel, cei cu profesii liberale care sunt membri ai camerelor profesionale sunt acoperiţi de institute ocupaţionale - finanţate prin contribuţii (berufsständige Versorgungswerke), în timp ce artiştii, artizanii, publiciştii sunt acoperiţi în mod obligatoriu. Alte categorii de salariaţi care desfăşoară activităţi independente se pot alătura GRV în mod voluntar. Pilonul I este finanţat prin contribuţii de tip PAYG cu beneficii stabilite şi are o rezervă pentru situaţii neprevăzute (Nachhaltigkeitsrücklage) situată între un minim de 0.2 şi un maxim de 1.7 din cheltuielile lunare. Formula pentru calculul beneficiului este bazata pe un sistem de puncte canonic, care aduce schema de beneficii definite foarte aproape de una cu contribuţii definite. Astfel: Pensia = APV * PP * PF, unde APV este valoarea reala a pensiei (cuantumul acesteia diferă în landurile din vest faţă de est), PP = Puncte personale, iar PF = Factor de pensie. Un punct personal indică proporţia dintre salariul unei persoane faţă de salariul mediu naţional, iar media ia în considerare întreaga perioadă de lucru.

34

Valoarea reala a pensiei este calculata / indexată în funcţie de salariile brute, dar depinde de asemenea de alţi doi factori: schimbări în ratele de contribuţie la sistemul de pensii obligatorii şi la cele subvenţionate voluntare şi un factor de sustenabilitate, care face legătura dintre aceste ajustări şi factorul de dependenţă. Aceşti factori care limitează indexarea sunt meniţi să menţină ratele de contribuţie sub control. În anul 2001, de exemplu, creşterea ratei a fost limitată la 20% până în 2020 şi la 22% până în anul 2030.72 În 2008/2009 contribuţiile totale s-au ridicat la 19.90% şi au fost egal împărţite între angajator şi angajat. Persoana asigurată contribuie astfel:

- cu 9.95% din veniturile lunare, - cu nimic dacă aceste câştiguri sunt mai mici de 400 EUR pe lună (îinsă pot fi făcute

contribuţii voluntare); - o contribuţie redusă, în cazul în care veniturile lunare se încadrează între 401 şi 800 Euro.

Există un plafon anual de 63600 Euro (în landurile de est, 54000 Euro). Asiguraţii care desfăşoară activităţi independente contribuie, de asemenea, cu 19,9% din venitul lunar. Contribuţia minimă lunară este 79.60 Euro, iar cea maximă este de 1,054.70 Euro (sau 895.50 în est) sau o sumă forfetară de 494.52 Euro (417.90 Euro în est). Angajatorul plăteşte în mod normal 9.95% din salariul lunar brut şi 15% din veniturile aferente salariilor de sub 400 EUR.

Perioada minimă de contribuţie este de 5 ani. Vârsta legală de pensionare va creşte treptat (cu 1 lună pe an până în 2024 şi 2 luni pe an după aceea) între 2012 şi 2029 de la 65 la 67 de ani, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei. Pensionarea anticipată este posibilă între vârsta de 63 şi 65 de ani (67 de ani începând cu anul 2029) dacă beneficiarul a acumulat o perioadă de contribuţii de 35 de ani. Cu toate acestea, pensionarea timpurie implică beneficii reduse permanent, cu 0,3% pentru fiecare lună lipsă din vârsta legală de pensionare, până la maxim 14,4% (problema este că muncitorii necalificaţi şi cu venituri mici sunt de obicei forţaţi să recurgă la pensionarea timpurie şi sunt primii afectaţi de aceste reduceri permanente). Începând cu 2012, o excepţie o vor constitui pensiile care se califică pentru o vechime de 45 de ani (constituită din perioada de angajare, perioade în care au fost câştigate venituri din activităţi independente, perioade dedicate creşterii copiilor până la vârsta de 10 ani, dar nu şi din perioadele de şomaj) şi cu vârsta minimă de 65 de ani. Amânarea pensionarii după vârsta de 65 (67) de ani aduce un câştig de 0,5% pentru fiecare lună suplimentară de muncă. Femeile sunt destul de bine protejate (atât în timpul creşterii copiilor, îngrijirii altor persoane, cât şi în caz de divorţ - deoarece împart drepturile cu fostul soţ), aşa cum sunt şi persoanele cu handicap. Pe de altă parte, şomerii, în special cei care apelează la ajutor de şomaj pe termen lung, nu sunt la fel de bine protejaţi. Creditele pentru ucenicie şi pentru efectuarea studiilor superioare au fost drastic reduse.

În ceea ce priveşte şomerii, acoperirea acestora de către un sistem de pensii s-a deteriorat după adoptarea legii Hartz IV. Astfel, ajutorul de şomaj a fost acordat înainte de 2006 pentru o perioada de 32 de luni, iar după (Arbeitslosengeld I, ALG I) pentru nu mai mult de 12 luni (24 de luni în cazul în cazul în care vârsta este mai mare de 55 de ani). Atunci când această perioadă se termină, o persoană şomeră primeşte ALG II. Aceasta, începând cu iulie 2009, oferă o bază de 359 EUR pentru contribuţii (care generează un drept mai mic de 5 EUR pe lună de beneficii).

Al doilea pilon (facultativ şi administrat privat) constă în scheme ocupaţionale oferite de o varietate de sponsori şi subvenţionate prin reduceri de taxe. Angajatorii germani trebuie să ofere cel puţin un tip de pensii ocupaţionale (Entgeltumwandlung) şi au cinci opţiuni diferite: pot administra sistemul ei înşişi (Direktzusage), prin intermediul instituţiilor de asigurări (Unterstütyungskasse, Pensionskasse sau Pensionsfond) sau pot să încheie o poliţă de asigurare direct cu o societate de asigurări în numele angajatului lor (Direktversicherung). 72 http://www.ose.be/files/publication/2010/country_reports_pension/OSE_2010_CRpension_Germany.pdf

35

Institutul Federal pentru Servicii Financiare (Bundesanstalt für inanzdienstleistungsaufsicht, BaFin) monitorizează acest sistem. Deşi se spune că Germania este "un nou venit" în lumea pensiilor private, asigurările de viaţă au fost adoptate pe scară largă. Pensiile suplimentare au fost destinate în special salariaţilor cu venituri mai mari, de sex masculin, din marile întreprinderi şi folosite în două scopuri: ca un instrument de management al resurselor umane pentru a atrage lucrători foarte calificaţi şi ca o metodă ieftină de finanţare prin provizioane contabile scutite de taxe.

Dezvoltarea redusă a pensiilor ocupaţionale se datorează reglementarilor relativ dure. Înainte de 2001 numai sistemele de beneficii definite au fost permise, iar angajatorii aveau obligaţii stricte de informare, de administrare, precum şi diverse cerinţe fiscale. Indexarea a fost obligatorie, la fel şi reasigurarea împotriva insolvenţei. Regulile de eligibilitate (10 de ani de contribuţii şi o perioada de contribuţii de 35 de ani) dezavantajau femeile. Reforma Riester din 2001 a schimbat cea mai mare parte a normelor. Aceasta a acordat dreptul angajaţilor de a solicita angajatorilor să aloce o parte din venitul brut (scutit de taxe şi de contribuţii) schemelor ocupaţionale. Cu toate acestea, din cauza pierderilor această prevedere este eliminată din 2009. Perioadele minime pentru intrarea în drepturi (vesting period) au fost reduse pentru a ajuta femeile: 5 ani de participare şi 30 de ani - perioada de contribuţii.

În sfârşit, al treilea pilon este format din planuri individuale cu caracter voluntar, subvenţionate, care au fost încurajate prin reformele Riester din 2001 şi Rürup din 2004. Aşa-numitul Riester-Rente serveşte scopului de a încuraja lucrătorii cu venituri mici să economisească. Guvernul recomandă ca 4% din salariul brut să fie investit în aceste planuri (şi acordă subvenţii fiscale pentru contribuţii). Există mai multe condiţii, care fac mai puţin atractivă Riester-Rente (aceasta a fost simplificată în 2005): rata garantată a randamentelor, comisioane mici, cerinţe de informare a consumatorilor.

REFORME De la sfârşitul anilor 1980 şi mai ales după reunificare, dezbaterile legate de pensii în Germania s-au concentrat pe aspectele fiscale ale sistemului şi în principal pe următoarele doua subiecte: reducerea poverii financiare pentru stat şi menţinerea unei rate stabile a contribuţiilor viitoare prin reducerea costurilor non-salariale.

De atunci, o serie de reforme a slăbit caracteristica de redistribuţie a sistemului de pensii german şi a renunţat la principiul de menţinere a venitului corespunzător unor rate de contribuţie stabile, conducând la o decuplare a politicii de pensii de piaţa muncii, care devine tot mai flexibilă, dar şi precară. În special perioadele petrecute în afara câmpului muncii (îngrijirea bătrânilor sau copiilor, şomaj, stagiu militar, studii superioare, boală, dizabilităţi) sunt tratate foarte diferit. De la începutul anilor 2000 câteva tentative au fost făcute cu succes pentru a suplimenta necesarul de beneficii publice cu mai multe planuri ocupaţionale şi individuale de economii (reformele Riester şi Rürup din 2000, respectiv 2004). Aceste măsuri au funcţionat numai în sectoarele sindicalizate în conformitate cu acordurile colective. Prin urmare, Germania a trecut de la un sistem (profesional fragmentat) care protejează indivizii de excluziune socială, la un sistem (sectorial fragmentat) al căror rezultate sunt supuse unor variabile aleatorii şi care lasă deschisă posibilitatea sărăciei celor cu vârstă înaintată.

Germania a schimbat recent legea privind asistenţa socială. Pentru persoanele cu un nivel scăzut al câştigurilor salariale, inclusiv pensionarii, există beneficii menite să garanteze un venit de bază. În 2006, acesta se ridică la 8172 de euro pe an în landurile de vest, incluzând beneficiile pentru locuinţe şi combustibil, sau echivalentul a 19,3% din salariul mediu.

36

GRECIA (GREECE) (1981)

PREZENTARE GENERALĂ Grecia înregistra în 2010 un PIB pe cap de locuitor de 20 400 EUR. Rata de dependenţă economică a Greciei în 2010 era de 28.4 %. ONU estimează pentru acelaşi an o rată de dependenţă demografică de 61.3 %, aceasta reprezentând cea mai mică valoare din anii ’50 până în prezent. Vârsta mediană în Grecia este estimată de Eurostat la 41.7, în 2010. PRINCIPII ȘI CARACTERISTICI

Grecia, alături de Spania, Portugalia şi Italia sunt clasificate de Sapir (2006) în cadrul unui Model Social European (MSE) Mediteranean. Trăsăturile acestui tip de sistem includ cheltuieli mari cu pensiile şi protecţia socială, previziuni pentru pensionări anticipate şi reflectă sistemul social /cultural centrat pe familie al acestor state. Totuşi, în urma crizei financiare şi a problemelor sporite înregistrate de Grecia în cursul ultimilor ani, politica bugetară nu mai reflectă întru-totul caracteristicile teoretice enunţate de Sapir pentru acest grup de ţări.

În Grecia, cheltuielile de protecţie socială (SPE) au înregistrat o creştere susţinută în ultimul deceniu, evoluând de la 2315.97 EUR (2854.21 PPS) de persoană, în 1997, la 5446.1 EUR (6048.16 PPS) de persoană, în 200873. Cheltuielile de protecţie socială în Grecia au crescut, ajungând la 27.96 % din PIB în 2009, astfel menţinând un nivel comparativ cu al altor state europene, media UE fiind de 29.5 %74. Acestora le corespunde un nivel al cheltuielilor generale guvernamentale (GGE) de 50.6 % din PIB, în 2008, 53.8 % din PIB în 2009 şi 50.2 % din PIB în 201075. În contrast cu modelul social mediteranean, inegalitatea socială persistă în Grecia, înregistrându-se o valoare a indicatorului GINI de 33.1, în 2009.76 Acesta se înscrie peste media UE de 30.4, în 2009. În 2011 salariul minim brut în Grecia este de 862.83 EUR pe lună, înscriind o creştere substanţială faţă de 1999, când salariul minim brut pe lună era de 356.72 EUR.77 Astfel, în ciuda dificultăţilor financiare ale ultimilor ani, Grecia menţine un nivel minim de salarii superior multora dintre celelalte state membre.

SISTEM DE PENSII Structura Generală Sistemul de pensii grec este constituit în cea mai mare măsură din pilonul pensiilor publice. La fel ca în cazul Greciei, acest tip de acoperire generoasă a sistemului de stat este în conformitate cu MSE mediteranean. Există opţiunea pensiilor ocupaţionale voluntare pe piaţă, dar acestea sunt puţin semnificative. O rată de înlocuire mare şi reguli tradiţional permisive în ceea ce priveşte pensionarea anticipată (mai ales pentru femei) au creat o presiune foarte mare asupra sistemului de pensii publice grec, şi în consecinţă asupra finanţelor publice ale acestei ţări. Pilonul I grec este unul dintre cele mai complexe din Europa. Astfel, acesta este constituit din trei structuri de pensie diferite: pensia primară bazată pe venituri, pensia suplimentară bazată pe venituri şi pensia minimă. Sistemul de finanţare este clasicul PAYG, acoperind atât angajaţi din sectorul public şi sectorul privat, cât şi lucrători pe cont propriu. Nivelul contribuţiilor variază în funcţie de domeniul de activitate. În mod normal, contribuţia salariatului este de 6.67%, iar a

73 Sursa: Eurostat 74 European Commission (2010) Joint Report on Pensions 75 European Commission (2010) Joint Report on Pensions 76 European Commission (2010) Joint Report on Pensions 77 European Commission (2010) Joint Report on Pensions

37

angajatorului de 13.33% din venitul brut. În situaţia ocupaţiilor deosebit de periculoase, contribuţia de pensie creşte la 8.87% pentru salariat şi respectiv 17.73% pentru angajator.78. Mai mult de 130 de fonduri distincte oferă în prezent acoperire pentru pensia primară şi suplimentară.79 În funcţie de fond, diferite scheme de beneficiu se aplică diferitelor sectoare ocupaţionale. Noile reforme, prevăd reducere numărului şi structurii administrative a fondurilor de pensii într-o manieră substanţială. Cel mai important fond pentru angajaţii din sectorul privat este IKA (institutul de Asigurare Socială) ce acoperă mai mult de 5 530 000 de angajaţi. Salariaţii din cadrul sistemului public sunt plătiţi direct din bugetul de stat. Finanţare Vârsta normală de pensionare în Grecia este la 65 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Pentru a ieşi la pensie cu beneficii complete la această vârstă, se cere să se fi acumulat minimum 4500 de zile de cotizaţie în prealabil, ceea ce înseamnă 15 ani de vechime pe piaţa muncii. 80 Muncitorii ce au realizat 11 100 de zile de muncă, adică au 37 de ani vechime pe piaţa muncii, se pot pensiona cu beneficii complete, indiferent de vârstă. Pensia socială minimă necesită 15 ani de vechime.

Sustenabilitate şi eficienţă Analizând necesităţile de ajustare a balanţei curente pentru a satisface constrângerile bugetare, se relevă în cazul Greciei un gap de sustenabilitate de 14.1 % din PIB, înregistrându-se cu mult peste media UE, de 6.5% din PIB, în 2009. 81 Astfel, Grecia se arată a nu fi sustenabilă pe termen lung şi prezintă un risc crescut în ceea ce priveşte stabilitatea finanţelor publice. Ajustarea necesară pentru stabilizarea ratei de datorie este pozitivă (2.6% din PIB), dar inferioară mediei la nivel european de 3.3% din PIB. În schimb, costurile pe termen lung ale îmbătrânirii populaţiei, de 11.5% din PIB, depăşesc cu mult media UE de 3.2% din PIB. Ceea ce contribuie în primul rând la costurile îmbătrânirii populaţiei este creşterea mare a cheltuielilor cu pensiile publice, estimată la 12.5 puncte procentuale, până în 2060 (faţă de 2010). Totuşi cel mai îngrijorător aspect, ce ameninţă sustenabilitatea pe termen mediu şi lung, este datoria publică. Ultimele estimări arată valoarea acesteia ca fiind de 142.8% din PIB, în 2010, peste previziunile de 108 % şi mult sub media UE de 80%, sau criteriul Tratatului de la Maastricht. Aceasta înregistrează în cazul Greciei cea mai mare valoare din toată Europa.

Pragul sărăciei în Grecia este evaluat la 7578 PPS, în 2009, conform Eurostat, înscriind o creştere încurajatoare faţă de valoarea de 4621 PPS din 1999. Totuşi, acest prag era atins în 2009 de 19.7 % din populaţia Greciei. În plus, ca o măsură a inadecvanţei sistemului de pensii grecesc, pragul sărăciei era atins de 18.4 % dintre pensionari, în 2009, fiind totuşi o îmbunătăţire faţă de situaţia din 2004, când 28 % dintre pensionari atingeau pragul sărăciei. În ceea ce priveşte rata de beneficiu a sistemului de pensii grecesc se relevă o situaţie diferită de majoritatea statelor europene: sistemul pensiilor publice se dezvoltă, în timp ce sistemul pensiilor private se contractă. Rata de beneficiu a sistemului public de pensii era în 2007 de 73, estimările fiind şi mai pozitive, până în 2060, aşteptându-se o creştere de 29%, atingând valoarea de 80. În schimb, în momentul în care analizăm rata de beneficiu a sistemului de pensii în întregime (public şi privat), observăm o scădere a ratei de beneficiu, de 8% până în 2060, atingând valoarea de 57. Rata de înlocuire în Grecia era de 0.41, în 2009, sub media europeană de 0.51.

78 European Commission (2010) Joint Report on Pensions 79 European Commission (2010) Joint Report on Pensions 80 European Commission (2010) Joint Report on Pensions 81 European Commission (2010) Joint Report on Pensions

38

REFORME RECENTE Ca urmare a crizei financiare şi dificultăţilor sporite cu care se confruntă Grecia, în iunie 2010, guvernul a acceptat, în ciuda protestelor populare masive, un pachet legislative ce restructurează sistemul nesustenabil de pensie. Astfel se reduc beneficiile de pensie, formula de calcul a acestora luând în considerare media veniturilor pe tot parcursul vieţii active, faţă de a ţine cont numai de ultimul salariu, cum se făcea în prealabil. Se măreşte numărul anilor de cotizaţie de la 35-37 de ani la 40 de ani şi se egalizează vârsta de pensionare atât a bărbaţilor cât şi a femeilor la 65 ani. Se taie pensiile de urmaşi ale copiilor majori ai funcţionarilor de stat şi angajaţilor de bancă. Se vor restructura până în 2013 fondurile de stat ce gestionează pensiile, numărul acestora reducându-se la numai 3. 82

UNGARIA (HUNGARY) (2004)

PREZENTARE GENERALĂ

Ungaria înregistra în 2010 un PIB pe cap de locuitor de 9800 EUR, considerabil sub media Europeană de 24 500 EUR. Rata de dependenţă economică a Ungariei în 2010 era de 24.2 %. ONU estimează pentru acelaşi an o rată de dependenţă demografică de 59.3 %, aceasta reprezentând cea mai mică valoare din anii ’50 până în prezent. Vârsta mediană în Ungaria este estimată de Eurostat la 39.8, în 2010. Venitul mediu este de 2.34 mil. HUF, sau 13 600 USD (OECD 2011).

PRINCIPII ȘI CARACTERISTICI

Ungaria, precum majoritatea noilor state membre ale UE, nu este clasificată în tipologiile modelului social european (MSE) propuse de Sapir (2006) – nordic, continental, anglo-saxon şi mediteranean. Evaluarea MSE în ţările din Europa de est (Neesham şi Tache 2009) nu a condus la conturarea unui model specific acestei zone, ci la distingerea tendinţelor fiecărei ţări către MSE continental, sau către cel anglo-saxon (liberal). Astfel, indicatorii relevanţi conturează politica socială a Ungariei ca fiind înclinată spre MSE continental – un nivel ridicat de cheltuieli bugetare (în special în domeniul cheltuielilor sociale) în scopul prevenirii inegalităţii sociale, un grad ridicat de protecţie în ceea ce priveşte piaţa muncii şi fiscalitate crescută. În Ungaria, cheltuielile de protecţie socială (SPE) au înregistrat o creştere susţinută în ultimul deceniu, evoluând de la 913 EUR (1975.1 PPS) de persoană, în 1999, la 2406 EUR (3693.4 PPS) de persoană, în 2008.83 Cheltuielile de protecţie socială în Ungaria au crescut cu 2 procente faţă de 1999, ajungând la 22.7 % din PIB în 2008. Acestora le corespunde un nivel al cheltuielilor generale guvernamentale (GGE) de 48.8 % din PIB, în 2008, 50.5 % din PIB în 2009 şi 49.9 % din PIB în 2010. Aceste cheltuieli bugetare par să dea rezultate în ceea ce priveşte ameliorarea disparităţilor sociale, întrucât Ungaria a înregistrat în 2009 cea mai mică valoare a indicelui Gini din ultimii ani – 24.7%. Indicele Gini al Ungariei este de asemenea sub media UE, de 30.4% în 2009. În plus, în 2011 salariul minim brut în Ungaria este echivalentul a 280.63 EUR pe lună, înscriindu-se într-un trend susţinut crescător faţă de 1999, când salariul minim brut pe lună era echivalentul a numai 89.15 EUR. În contrast cu modelul continental clasic, Ungaria a înregistrat în ultimii doi ani o scădere de 5 puncte procentuale a contribuţiilor sociale ale angajatorilor. Această măsură poate fi datorată şi 82 European Commission (2010) Joint Report on Pensions 83 Ultima valoare înregistrată de Eurostat

39

schimbării partidelor de guvernământ, în 2010 câştigând alegerile uniunea de centru-dreapta FIDESZ. De asemenea, după ce în perioada 2005-2006 TVA-ul scăzuse de la 25% la 20%, în prezent acesta a revenit la procentul iniţial de 25%.

SISTEMUL DE PENSII Structura Generală

Începând cu anul 1998, Ungaria a trecut printr-o serie de reforme a sistemului său de pensii, ajungând în prezent să îmbine toţi cei trei piloni specifici. Un studiu recent (Milliman 2010) sugerează chiar că sistemul de pensii al Ungariei ar fi structurat pe patru piloni în loc de trei. Astfel, ei descriu pilonul pensiilor private voluntare (în mod tradiţional Pilonul III) ca fiind compus, pe de-o parte, din fonduri de pensii voluntare (VPF-uri), introduse în 1993, ce pot fi înfiinţate de angajatori sau alte organizaţii specifice, şi conturi voluntare individuale de pensii (NYESZ-uri), introduse în 2006. Acest nou sistem cuprinde atât scheme de beneficii definite (DB) de stat (pilonul I), cât şi scheme de contribuţii definite (DC) sub finanţare privată (pilonul II). Totuşi, muncitorii cu vârste înaintate continuă să aibă opţiunea sistemului clasic PAYG al pensiilor de stat. În ceea ce priveşte pilonul II, nu există opţiunea de a renunţa la sistemul de contribuţii la fond. Membrii pot însă opta pentru schimbarea fondului către care fac contribuţii de pensii. Nu există taxe pentru înrolarea la un fond de pensii privat obligatoriu. În prezent, contribuţia definită (DC) lunară a angajaţilor este de 8 % din salariul brut, ceea ce reprezintă o creştere faţă de 6 % (1998- 2002) sau 7% (2003). În noul sistemul mixt se menţine şi sistemul BD, caracteristic pilonului I, derivat din sistemul PAYG, în cadrul căruia contribuţia angajatorilor este de 24 %, iar a angajaţilor de 1.5 %. Astfel, cuantumul total al contribuţiei de pensie din salariul brut este 33.5 %. Finanţare. Ungaria alocă în prezent 10.92 %84 din PIB cheltuielilor cu pensiile de stat, ceea ce presupune o creştere de aproximativ 2 puncte procentuale în ultimii 10 ani. Ultima valoare înregistrată a ratei de înlocuire era de 0.62, în 2009, conform Eurostat. În Ungaria, pensia minimă garantată este echivalată cu (means-tested) asistenţă socială. Sustenabilitate şi eficienţă. Analizând necesităţile de ajustare a balanţei curente pentru a satisface constrângerile bugetare, se relevă în cazul Ungariei un gap de sustenabilitate negativ, de – 0.1% din PIB, înregistrându-se mult sub media UE, de 6.5% din PIB, în 2009. În mod surprinzător, această valoare negativă nu este datorată ajustărilor necesare datorate costurilor de îmbătrânire a populaţiei, deoarece acestea înregistrează o valoare de 1.5% din PIB, inferioară mediei UE de 3.3% din PIB. Mai degrabă, deficitul de sustenabilitate în cazul Ungariei este generat de datoria publică pe care o înregistrează – 80.2 % din PIB în 201085, mult peste limita de 60% din PIB impusă de UE statelor membre. Totuşi, raportul de sustenabilitatea al Comisiei Europene din 2009 înregistrează un progres încurajator al Ungariei, estimând atât o îmbunătăţire a poziţiei sale bugetare, cât şi o scădere a costurilor de îmbătrânire a populaţiei pe termen lung.

Pragul sărăciei în Ungaria este evaluat la 4103 PPS, în 2009, conform Eurostat, înscriind o creştere încurajatoare faţă de valoarea de 2747 PPS din 2000. Totuşi, acest prag era atins în 2009 de 12.4% din populaţia Ungariei.

84 Valoarea indicatorului este extrasă din baza de date Eurostat, valabilă la data de 12 Iunie 2011 pentru anul 2008. OCDE evaluează același indicator, pentru ultima valoare înregistrată 2008, la 9.1% din PIB. 85 Valoarea indicatorului este extrasă din baza de date Eurostat, valabilă la data de 12 Iunie 2011 pentru anul 2010. OCDE evaluează același indicator, pentru ultima valoare înregistrată 2010, la 82 % din PIB.

40

REFORME RECENTE

Conform evaluărilor Băncii Mondiale (2007) şi Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (EBRD) (2010), Ungaria întâmpină problema îmbătrânirii populaţiei cu o serie de reforme economice şi instituţionale al căror randament este apreciat de către aceste organisme internaţionale. Începând cu 1998, a devenit valabilă opţiunea pentru salariaţi de a adera la un sistem mixt de pensii ce îmbină pilonul I (public) cu pilonul II (privat obligatoriu). În această perioadă de tranziţie de la sistemul clasic PAYG la un sistem mixt, aproximativ 50% din salariaţii actuali au ales să facă trecerea la cel din urmă. În cadrul acestui sistem mixt, 75% din beneficul final va fi derivat din cadrul pilonului I, restul fiind derivat din contribuţiile efectuate în cadrul pilonului II.

Începând cu 2009, Ungaria a adoptat un nou pachet legislativ pentru sistemul de pensii private. Astfel, comisioanele de gestiune a fondurilor de pensii, nu au mai putut să depăşească 0.8 %, în perioada 2009-2010, 0.7% în 2011, urmând ca în 2012, plafonul să fie de 0.6%, în 2013, de 0.5%, iar în 2014 de 0.4%. Deductibilitatea fiscală este de asemenea conturată în aşa manieră încât să încurajeze depozitele de pensii private. Calificarea pentru deductibilitate fiscală este condiţionată de un plafon maxim al venitului individual anual de 3.4 milioane HUF (12 878 EUR). Astfel, 25% din contribuţiile plătite unui fond de pensii privat obligatoriu, în baza contractuală, sunt deductibile, dar suma dedusă de un individ nu poate depăşi 100 000 HUF (378 EUR) anual. Vârsta de pensionare suferă o creştere graduală înspre plafonul de 65 de ani pentru ambele sexe (până în 2022). Echilibrarea la un plafon comun de 62 de ani a fost atinsă în anul 2000 pentru bărbaţi (faţă de o vârstă prealabilă de pensionare de 60 de ani) şi în 2009 pentru femei (faţă de o vârstă de pensionare prealabilă de 55 de ani). Din 2009, opţiunea pensionării anticipate este posibilă pentru bărbaţi la vârsta de 60 de ani şi pentru femei la vârsta de 59 de ani. Conform noii legislaţii, vârsta de pensionare anticipată va fi şi ea gradual mărită până la plafonul de 63 de ani. Astfel, pensionarea anticipată este permisă în Ungaria cu doi ani înainte, cu o scădere de 0.3 % pentru fiecare lună lipsă până la îndeplinirea vârstei de pensionare propriu-zisă. Amânarea pensionării este de asemenea posibilă, crescând valoarea venitului de pensie cu 0.5% pentru fiecare lună.

IRLANDA (IRELAND) (1973) PREZENTARE GENERALĂ Irlanda face parte din ţările mici ale UE, având o populaţie de 4339 mii locuitori, din care forţa de muncă reprezintă aproape 2202 mii. PIB per capita în 2010 a fost de 34900 euro, în scădere cu 20% faţă de anul 2007, însă cu 43% mai mare decât media UE 27. Este o ţară relativ tânără, cu o populaţie de peste 65 de ani de numai 10,8% şi o rată de dependenţă economică de 21,4% (2007).86 Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, indiferent de gen. Speranţa medie de viaţă este de 78 de ani pentru bărbaţi şi 83 de ani pentru femei. Modelul social combină “statul activ al bunăstării” specific Europei continentale cu modelul liberal anglo-saxon, model care în perioada pre-criză s-a dovedit eficient. Irlanda a înregistrat o perioadă de prosperitate, cu creare de noi locuri de muncă, productivitate şi sporirea cheltuielilor sociale.

86 OECD (2009) – OECD Private Pension Outlook 2008), http://www.oecd.org/dataoecd/0/3/42566066.pdf

41

SISTEMUL DE PENSII87

Pensiile provin din sistemul public şi privat, rata de conversie la retragere fiind de cca. 35% din pilonul public şi în completare până la cca. 70% din pensii ocupaţionale, DB şi DC (cu o rată de transfer ceva mai redusă pentru planurile tip DC). Veniturile se pot completa din alte surse, precum pensiile individuale, economii sau investiţii.

Sistemul de asigurare acoperă persoanele de 16-65 de ani cu un venit săptămânal de minim 38 de euro şi angajaţii pe cont propriu cu un venit anual de cel puţin 3174 euro.

Contribuţiile se plătesc de persoanele asigurate cu cote stabilite pe tranşe de venit şi pe categorii de asiguraţi, tranşa maximă este impozitată cu 5%. Similar se calculează şi pentru angajatori, până la o cotă de 10,75%. Stagiile de cotizare sunt minim 260 de săptămâni (va creşte la 520 după aprilie 2012 pentru noii intraţi în sistem) şi maxim o medie de 48 săptămâni pe an începând din anul 1979 şi până la împlinirea vârstei de 66 de ani. Structura sistemului de pensii88 include:

- Pilonul I: a) pensia minimă şi pensia de asigurări pentru vechime în muncă pentru necontributori; b)schemele de asistenţa socială; pensia de asigurări în sumă fixă şi beneficii în funcţie de vârstă (pentru limită de vârstă, pentru perioada de tranziţie, invaliditate, de urmaş, dizabilităţi); c) scheme de pensii publice (ocupaţionale);

- Pilonul II: scheme ocupaţionale facultative pentru sectorul privat (31,6% din totalul pensionarilor în plată beneficiază de pensii ocupaţionale care acoperă aproape ¼ din veniturile din pensii);

- Pilonul III: scheme individuale facultative (de tipul contractelor pentru anuităţi şi conturi de economii personale - personal retirement savings accounts PRSAs).

Investiţiile totale ale fondurilor de pensii reprezentau în 2007 cca. 46% din PIB (86,6 miliarde Euro). Pensiile ocupaţionale, iniţial definite ca DB, s-au transformat ulterior în DC, în anul 2006, 68% din membrii participând la sistemul DC. Gradul de acoperire era de cca. 55%. Contribuţia medie la planurile DC este de 10% din câştigul brut, egal împărţită între angajat şi angajator. Contribuţii suplimentare acestui nivel sunt premise dacă se prevede în fond acest lucru, altfel există doar posibilitatea de a contribui la un PRSA. Această contribuţie suplimentară este permisă dacă salariatul mai are un venit suplimentar din muncă sau o altă sursă de venit. Beneficiile se pot plăti după vârsta de 65 de ani, există şi posibilitatea de plăţi pentru pensionare anticipată, după 50 de ani. La pensionare se primeşte până la 2/3 din ultimul salariu dacă stagiul de cotizare este de minim 10 ani şi o sumă fixă netă de 1,5 ori ultimul salariu pentru o vechime de 20 de ani şi o pensie suplimentară mai redusă. Contribuţiile la pensii sunt deductibile fiscal dacă schema de pensie a fost aprobată de Revenue Commissioners. Plafonul deducerii fiscale este de 15% din venituri pentru cei de pană la 30 de ani şi creşte pentru cei de 60 de ani şi peste, pană la un plafon de câştig de 262382 euro. Pensiile în plată sunt impozitate ca venit şi se calculează şi contribuţia pentru sănătate. PRSA a fost introdus în 2003 şi reprezintă un contract personal pentru pensie, de tip DC. Pot contribui şi angajatorii şi angajaţii, dacă nu se admit plaţi suplimentare prin planurile ocupaţionale. Beneficiile sunt plătite între 60 şi 75 de ani, însă se pot acorda, la cerere şi înainte, după 50 de ani, inclusiv pentru cazuri de boală. Un sfert din beneficii se pot plăti ca sume fixe şi poţi continua să contribui şi pe perioada în care se iau beneficii.

87 Legea în vigoare: 2005 (Social Welfare Consolidation Act). 88 http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication14992_en.pdf

42

Contribuţiile sunt deductibile fiscal în limitele dependente de vârstă, iar anuităţile primite se impozitează şi se plătesc şi contribuţii de sănătate. Contractele pentru anuităţi (Retirement Annuity Contracts) sunt DC, similare unui fond de pensii. Poate participa orice persoană care nu este membră a unui fond de pensii de firmă. Pot participa şi angajatorii. Se stabileşte o sumă minimă de contribuţie.

REFORME RECENTE 2006 – stimularea participării la pensiile private prin conturi individuale prin constituirea unui cont personal de investiţii - Personal Retirement Savings Accounts (PRSA). PRSA (introdus din 2003) este destinat investirii pe termen lung pentru salariaţi şi non-salariaţi. Angajatorii care nu furnizează un plan de pensie ocupaţională trebuie să asigure un cont PRSA pentru angajaţi, contribuţia la fond fiind deductibilă fiscal. Jumătate dintre lucrătorii irlandezi au conturi private de investire pentru pensii. Recomandările făcute de Pension Board în The National Pension Review Report se referă la:

- creşterea deductibilităţii fiscal pentru toţi contributorii (anterior, deducerea fiscală era de 15-30% funcţie de vârstă) la 30 % pentru toţi;

- introducerea contribuţiei pereche (matching contribution)- până la un anumit nivel, pentru fiecare euro al contributorului statul va contribui cu un euro;

- creşterea recompensei acordate pentru amânarea solicitării pensiei publice. O serie de alte propuneri au fost trecute pe agenda politică, inclusiv introducerea unui sistem de pensii private obligatorii – ţinta guvernului era de a asigura cca. 70% din forţa de muncă peste 30 de ani să aibă suficiente economii pentru pensie astfel încât să poată obţine o rată de transfer la pensionare de 50%. S-a discutat despre necesitatea realizării unei carte a pensiilor (a Green Paper on Pensions Policy).

O altă măsură a fost de creştere a nivelului pensiei pentru ne-contributorii la sistem şi o alocaţie de 100 euro/săptămână pentru cei cu pensii mici (sub 5200 euro pe an), în completarea pensiei pe care o primesc. S-au schimbat denumirile fondurilor de pensii, după consultarea cu stakeholder-ii: a) “Old Age Contributory” şi “Old Age Non-Contributory Pensions” au devenit “State Pension (Contributory)”, respective “State Pension (Non-Contributory)”; b) “Retirement Pension” a devenit “State Pension (Transition)”; c) “Orphan's (Contributory) Allowance” şi “Orphan's (Non-Contributory) Pension” au devenit “Guardian's Payment (Contributory)” şi “Guardian's Payment (Non-Contributory)”. Aceste schimbări reflectă în parte modernizarea sistemului şi schimbarea către politici active, respectiv stimularea întoarcerii pe piaţa muncii.

2009 – Măsuri pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a fondurilor de pensii pentru persoanele din sectorul public, prin extinderea obligativităţii contribuţiei pentru toţi lucrătorii din sistem (anterior contribuţia de 5% era obligatorie doar pentru cei intraţi in sectorul public după 1995, iar pensiile se plăteau din fondurile generale de taxe colectate de stat). Contribuţia s-a stabilit pe tranşe (între 3% şi 10%), în medie reprezentând cca. 7,5% la salariul brut. La pensionare, salariaţii din sectorul public primesc o pensie reprezentând 50% din ultimul câştig, care se indexează în funcţie de nivelul salariului mediu din sectorul public şi la care se adaugă o sumă fixă netă de 150% din ultimul salariu. Vârsta de pensionare este de 60 de ani pentru cei intraţi în sistem înainte de 1 aprilie 2004 şi 65 de ani pentru cei intraţi după această dată.

Prin Social Welfare and Pensions Act (2009), s-au luat măsuri pentru creşterea protecţiei lucrătorilor acoperiţi de planuri de pensii de tip DB, deoarece estimările oficiale arătau că peste 90% din planurile DB deveneau falimentare începând cu sfârşitul anului (deficitul estimat ar fi

43

crescut de la 20 la 30 miliarde euro). Reglementarea se aplica fondurilor cu deficit şi limita indexarea pensiilor. Se instituie şi o schemă de asistenţă (a Pensions Insolvency Payment Scheme -PIPS) – bazată pe anuităţi acordate planurilor de pensii de către stat.

S-au instituit sancţiuni pentru persoanele care întârzie plata contribuţiilor sociale. 2010 – s-a aprobat Cadrul Naţional de Pensii (A National Pensions Framework),89 care precizează schimbările în sistemul de pensii irlandez pentru asigurarea sustenabilităţii sistemului până în 2050, sistem care se va confrunta cu triplarea numărului de persoane peste 65 de ani, creşterea cheltuielilor publice cu pensiile de la 5% la aproape 15% din PIB şi reducerea numărului de lucrători pe un pensionar de la 6 la mai puţin de 2. Se prevede creşterea gradului de acoperire cu planuri de pensii pentru cei cu venituri reduse şi medii şi menţinerea suportului statului pentru aceştia. Principalele schimbări au în vedere:

- creşterea gradual a vârstei de pensionare până la 68 de ani în 2028, pensia tranzitorie de la 65 la 66 de ani se va aplica până în 2014;

- pensia de stat va fi principala sursă a veniturilor din pensii, rata de înlocuire a pensiei de stat va rămâne la 35%;

- instituirea obligativităţii participării la planul suplimentar de pensii pentru salariaţii de şi peste 22 de ani cu venituri peste un anume nivel stabilit (plan DC, care suplimentează pensia publică). Salariaţii pot ieşi din acest plan după 3 luni, dar vor fi reînscrişi după 2 ani; se va acorda bonus pentru participare la fond mai mult de 5 ani, fără întrerupere. Rata de contribuţie din câştig pentru salariat pentru noul plan va fi de 4% şi pentru angajator de 2%. Angajatorii care asigură planuri DC cu contribuţii mai mari sau au planuri DB nu sunt obligaţi să participe la noul sistem. Similar cu planurile existente sponsorizate de angajator şi administrate de stat, contribuţiile se vor colecta în sistemul unic de colectare a taxelor - Pay Related Social Insurance (PRSI) system. Se estimează ca prin acest program se va putea asigura o pensie echivalentă cu 58% din ultimul salariu, pentru un angajat care are un salariu anual de 30000 euro. Prin acesta măsură se aşteaptă să crească rata de acoperire prin asigurări pentru cetăţenii cu venituri reduse şi medii (această schemă a fost aplicată în Noua Zeelandă – Kiwisaver – şi va fi introdusă şi în Regatul unit din 2012- National Employment Savings Trust. Reforma va produce efecte înainte de 2014;

- pensii ocupaţionale - deducerea fiscală pentru contribuţiile salariaţilor la sistemul de pensii (de 20-41%) va fi de 33% pentru toate planurile DC sau DB. Din 2011 s-au instituit prevederi ce urmăresc standardizarea planurilor DC;

- se instituie din 2010 un nou sistem de pensionare: pensia se determină pe baza venitului mediu pe perioada vieţii active. Vârsta minimă de acces la pensie este de 66 de ani, până la maxim 70 de ani, corelată cu programul de creştere treptată a vârstei de pensionare;

2011 - măsurile iniţiate au ca scop reducerea costurilor cu pensiile şi schimbarea sistemului deductibilităţilor fiscale, inclusiv renunţarea la pre-finanţarea fondului de pensii cu până la 1,5% din PNB (iniţiată în 2001). Măsurile iniţiate intră în pachetul de reforme negociat cu FMI şi UE pentru a contracara efectele crizei financiare. Schimbările majore din sistemul fiscalităţii se referă la:

- contribuţiile angajatorilor la pensiile publice şi private nu mai sunt integral deductibile pentru angajator şi sunt impozabile pentru salariat;

- eliminarea scutirii de contribuţie la sistem pentru cei cu venituri mai mici de 352 euro pe săptămână. Toţi salariaţii vor trebui să contribuie la sistemul public de pensii;

89 http://www.pensionsgreenpaper.ie/downloads/NationalPensionsFramework.pdf.

44

- reducerea treptată (de la 41% la 20% în 2014) a deductibilităţii fiscale pentru contribuţiile plătite de asiguraţi la sistemul privat de pensii. Se reduce şi plafonul maxim de deductibilitate de la 150 mii euro anual la 115 mii pentru contribuţiile după 31 dec. 2010. De asemenea este redusă limita superioară pentru veniturile supuse facilităţilor fiscale (pe întreaga perioadă contributivă) de la 5,4 milioane euro la 2,3 milioane euro;

- reducerea limitei sumelor forfetare retrase după dec. 2010 care sunt exceptate la impozitare la 200 mii euro (de la 575 mii euro) cu o perioadă de tranzit în 2011 de impozitare cu 20% a diferenţei dintre 575 mii şi 200 mii. Ce depăşeşte această sumă se impozitează cu 41%;

- eliminarea din 2014 a pensiei tranzitorii la vârsta de 65 de ani (vârsta de pensionare era de 66 de ani şi, dacă se îndeplineau condiţiile integrale de contribuţie, se putea solicita această pensie pentru 1 an);

- modificarea temporară a contribuţiei angajatorilor (iulie 2011 - dec. 2013) pentru asigurările sociale de la 8,5% la 4,25% (se includ contribuţiile pentru pensia de stat, boală, maternitate, accidente de muncă, şomaj). Contribuţia salariaţilor de 4% sau 5% în funcţie de venit, rămâne neschimbată;

- o taxă suplimentară de 0,6% asupra activelor pensiilor ocupaţionale, aplicabilă pentru 4 ani (2011-2014), care va afecta 65 mii de pensionari/beneficiari ai pensiilor ocupaţionale şi încă 700 mii salariaţi/contributori la fondurile ocupaţionale. Sumele colectate (estimate la un total de 1.88 miliarde euro) vor fi folosite pentru crearea a cca. 20 mii noi locuri de muncă şi finanţarea de cursuri de formare (New Job Initiative).

ITALIA (ITALY) (1952) PREZENTARE GENERALĂ Italia înregistra în 2010 un PIB pe cap de locuitor de 25 600 EUR. Rata de dependenţă economică a Italiei în 2010 era de 30.8 %. ONU estimează pentru acelaşi an o rată de dependenţă demografică de 64.7%, aceasta înscriind cea mai mare valoare din ultimul deceniu. Vârsta mediană în Italia este estimată de Eurostat la 43.1 ani, în 2010.

PRINCIPII ȘI CARACTERISTICI Italia, alături de Portugalia, Grecia şi Spania sunt clasificate de Sapir (2006) în cadrul unui Model Social European (MSE) Mediteranean. Trăsăturile acestui tip de sistem includ cheltuieli mari cu pensiile şi protecţia socială, previziuni pentru pensionări anticipate şi reflectă sistemul social /cultural centrat pe familie al acestor state. Totuşi, în urma crizei financiare şi a problemelor înregistrate de Italia în cursul ultimilor ani, politica bugetară nu mai reflectă întru-totul caracteristicile teoretice enunţate de Sapir pentru acest grup de ţări. În Italia, cheltuielile de protecţie socială (SPE) au înregistrat o creştere susţinută în ultimul deceniu, evoluând de la 4614.66 EUR (4815.78 PPS) de persoană, în 1997, la 7281.77 EUR (7090.05 PPS) de persoană, în 2008.90 Cheltuielile de protecţie socială în Italia au crescut, ajungând la 27.78 % din PIB în 2008, astfel menţinând un nivel comparativ cu al altor state europene, media UE fiind de 26.35%.91 Acestora le corespunde un nivel al cheltuielilor generale guvernamentale (GGE) de 48.6% din PIB, în 2008, 51.6% din PIB în 2009 şi 50.3% din PIB în 2010.92 În contrast cu modelul social mediteranean, inegalitatea socială persistă în Italia,

90 Sursă: Eurostat 91 Sursă: Eurostat 92 Sursă: Eurostat (ultima actualizare 08.11.2011)

45

înregistrându-se o valoare a indicatorului GINI de 31.5, în 2009.93 Această valoare a marcat o continuă ameliorare a situaţiei disparităţilor sociale italiene, faţă de valoarea record din 2004, de 34.7. Totuşi rămâne semnificativ peste media UE de 30.4, în 2009.

SISTEM DE PENSII Structura Generală Italia, ca şi celelalte ţări mediteraneene, este dominată de sistemul de pensii publice, corespunzător pilonul I. Acesta este finanţat din contribuţii de 33% din venitul brut al unui salariat. Cotizaţiile se împart între angajator şi salariat, primul suportând 23.8%, iar cel din urmă 9.2%.94 Pentru lucrătorii de cont propriu cotizaţia la fondul de pensie este de 20%. Pentru muncitorii cu contracte de muncă atipice (parasubordinaţi) contribuţia este de 26% din venitul brut. Totuşi sistemul de pensii publice italian a fostul unul dintre cele mai devreme înclinate spre reformare, începând cu 1995, când prin legea nr. 335/95, a fost introdusă noua formulă de calcul a beneficiilor pe baza sistemului de contribuţii definite individual (Notional Defined Contributions – NDC), care ţine cont de o serie de factori suplimentari nivelului venitului pe parcursul vieţii active, precum speranţa de viaţă la nivelul Italiei, sau creşterea economică. Această reformă prevede o implementare graduală, fiind aplicată în întregime doar celor care au intrat pe piaţa muncii după 1996. Cei care în 1995 aveau 18 de vechime, continuă de beneficieze de schema veche de calcul (mult mai generoasă) de tip beneficii definite (DB). Celor ce nu se încadrează în nici una dintre aceste două categorii, li se calculează pensia pe baza unei formule mixte. Reforma sistemului de pensii a fost continuată şi reconfirmată printr-o serie de pachete legislative ce au adresat problemele vârstelor de pensionare, eligibilităţii pentru pensii speciale, posibilitatea şi calcului pensiei anticipate, sau amânate etc. (legea nr.449/97, nr. 243/2004, nr. 127/2007, nr. 247/2007, nr. 102/2009, sau nr. 122/2010).

Există şi opţiunea de tip pilon II a pensiilor ocupaţionale private. Însă, întrucât pilonul I este foarte generos, foarte puţine persoane aderă la această formulă alternativă, la sfârşitul anului 2005, numai 3 mil. de contribuitori erau încadraţi în acest sector al pensiilor suplimentare, ceea ce corespunde unei rate de acoperire de numai 13%. Sunt două tipuri de fonduri de pensii private: fonduri de pensii închise (sau contractuale) şi fonduri de pensii deschise. Fondurile de pensii contractuale sunt implementate de o singură companie ca un fond de pensie pentru angajaţii săi, sau de către o asociaţie de angajatori, sau de către un sindicat, pentru toţi angajaţii dintr-un anumit sector de activitate. Fondurile deschise, ce se echivalează cu o structură de tip pilonul III, sunt oferite de bănci, sau companii de asigurare pentru un grup generic de participanţi, cum ar fi lucrătorii pe cont propriu. Cea mai populară opţiune de acest tip este asigurarea de viaţă. Piaţa italiana a asigurărilor de viaţă este a patra din Europa, fiind în continuă creştere.

Finanţare Pensia minimă a fost eliminată din noul sistem de pensii italian. Cu toate acestea, pentru cei cu vârste mai mari de 65 de ani şi cu venituri mai mici de pragul de asistenţă socială, există posibilitatea de a solicita beneficiul de asistenţă socială (assegno sociale) în valoare de 5310.63 EUR. Valoarea acestuia creşte pentru cei cu vârste mai mari de 70 de ani, la 7540 EUR. Aceste sume reprezintă echivalentul a 20% şi respective 29% din venitul mediu Italian 95. Rata de înlocuire în Italia în 2009 era egală cu media europeană de 0.51. Sustenabilitate şi eficienţă Analizând necesităţile de ajustare a balanţei curente pentru a satisface constrângerile bugetare, se relevă în cazul Italiei un gap de sustenabilitate de 1.4 % din PIB, înregistrându-se mult sub 93 Sursă: Eurostat (ultima actualizare 21.10.2011) 94 European Commission (2010) Joint Report on Pensions. 95 OECD (2011) Pensions at a glance 2011: Retirement-income systems în OECD and G20 countries

46

media UE, de 6.5% din PIB, în 2009.96 Astfel, Italia se arată a fi sustenabilă pe termen lung şi cu un risc scăzut în ceea ce priveşte stabilitatea finanţelor publice. Ajustarea necesară pentru stabilizarea ratei de datorie negativă de -0.1% este mult inferioară mediei la nivel european de 3.3% din PIB. 97 În plus şi costurile pe termen lung ale îmbătrânirii populaţiei sunt inferioare mediei UE: 1.5% din PIB în cazul Italiei, faţă de 3.3% din PIB. Una dintre puţinele ţări UE se regăseşte în această poziţie, Italia se aşteaptă să scadă nivelul cheltuielilor cu pensiile publice ca parte din PIB, cu 0.4 puncte procentuale până în 2060 (faţă de 2010). Datoria publică a guvernului italian provoacă însă mai multă îngrijorare, fiind 2010 de 119 % din PIB, peste estimările prealabile (116 %) şi mult peste media UE de 80%, sau cerinţele Tratatului de la Maastricht. Pragul sărăciei în Italia este evaluat la 9122 PPS, în 2009, conform Eurostat, înscriind o creştere încurajatoare faţă de valoarea de 5889 PPS din 1999. Totuşi, acest prag era atins în 2009 de 18.4% din populaţia Italiei. În plus, ca o măsură a ameliorării adecvanţei sistemului de pensii italian, pragul sărăciei era atins de 13.7 % dintre pensionari, în 2007, în scădere faţă de 15.4% în 2004.

Rata de beneficiu a sistemului de pensii public era în 2007 de 68, estimându-se că până în 2060, aceasta va scădea pronunţat cu 31%, atingând valoarea de 47. Scăderea ratei de beneficiu a sistemului de pensii publice este firească în măsura în care acesta este dublată de o creştere a ratei de beneficiu rezultată din sistemul de pensii private. Din păcate nu există date oficiale, în momentul de faţă, care să poată confirma acest lucru.

REFORME RECENTE La fel ca şi în cazul Greciei, Italia a suferit o serie de reforme în ultimii trei ani asupra sistemului său de pensii. Acestea au fost parţial dictate de criza financiară, dar în cea mai mare măsură sunt generate de lipsa de sustenabilitate pe termen lung a arhitecturii precedente a sistemului de pensii de stat.

Începând cu 2008, vârsta de pensionare a devenit 60 de ani pentru femeile ce lucrează în sectorul privat, şi pentru bărbaţi şi femeile ce lucrează în sectorul public de 65. Se elimină pensia minimă garantată. De asemenea, formula de calcul a beneficiilor începe să ţină cont de speranţa de viaţă. Aceasta era în Italia, în 2008 de 84.5 ani pentru femei şi 79.1 ani pentru bărbaţi. Aceste valori o poziţionează peste media europeană din acelaşi an, de 82.4 ani pentru femei şi 76.4 ani pentru bărbaţi. În plus, rata de rentabilitate a contribuţiilor va fi corelată şi cu creşterea PIB-ului.

LETONIA (LATVIA) (2004) PREZENTARE GENERALĂ Modelul social baltic prezintă trăsături asemănătoare modelului liberal. Aria sistemului de securitate socială din Estonia, Letonia şi Lituania este destul de restrânsă. Finanţarea statului bunăstării are loc în principal prin impozitarea salariilor. Reglementarea pieţei muncii este similară mediei europene, în timp ce sindicatele au o forţă redusă, negocierea salariilor realizându-se mai mult la nivel individual. Ponderea mică a cheltuielilor guvernamentale totale şi a cheltuielilor cu protecţia socială în PIB, ca şi rolul slab jucat de sindicate imprimă caracterul liberal al modelului social baltic.98

96 European Commission, Economic and Financial Affairs (2009) EU Sustainability Report 97 European Commission, Economic and Financial Affairs (2009) EU Sustainability Report 98 O analiză a modelului social baltic este prezentată în Neesham, C. and Tache, I. (2010), „Is there an East-European social model?”, International Journal of Social Economics, Vol. 37, No. 5, Emerald Group Publishing Limited.

47

Reforma pensiilor în Letonia a început în anul 1996. Înainte de acest moment, în vechiul sistem bazat pe beneficii definite, vârsta de pensionare era relativ scăzută. Nivelul pensiilor nu era corelat cu contribuţiile individuale ci cu salariul minim pe economie, populaţia nefiind interesată să plătească contribuţiile la asigurările sociale. Obiectivele reformei sistemului de pensii vizează creşterea responsabilităţilor individuale, a participării pe piaţa muncii, întărirea capitalului economic şi social şi atenuarea riscurilor demografice şi individuale. Cu un PIB/locuitor de 16.337 USD şi o populaţie totală de 2,2 milioane locuitori,99 Letonia înregistrează o rată totală de dependenţă demografică100 de 45,0% pentru anul 2010,101 o rată de dependenţă economică de 32% în anul 2007, estimată la 38% pentru anul 2020102, precum şi o rată de dependenţă a populaţiei vârstnice de 25,2% în anul 2010.103 Vârsta mediană în Letonia este de 40,6 ani.104

SISTEMUL DE PENSII Structură generală şi finanţare Sistemul de pensii al Letoniei, ca şi al celorlalte ţări din regiune, este alcătuit din trei piloni:

- o schemă de pensii de stat legată de câştiguri şi finanţată pe baza sistemului pay-as-you-go (PAYG) prin conturi noţionale individuale105 (NDC - notional defined contribution);

- o schemă de pensii tip fond obligatorii cu contribuţie definită; - aranjamente voluntare de pensii private ocupaţionale şi individuale.

Pensiile de stat

Sistemul NDC PAYG datează din 1996 şi cuprinde persoanele în vârstă de 50 de ani şi peste la data introducerii în 1996. Persoanele având între 30 şi 49 de ani puteau alege fie să aparţină sistemului NDC, fie să se alăture sistemului de pensii tip fond, în vreme ce toţi cei aflaţi sub vârsta de 30 de ani trebuiau să treacă la sistemul pensiilor tip fond.

Sistemul public se întemeiază pe principiul solidarităţii între generaţii şi pe contribuţiile realizate. Pensiile se calculează potrivit unei formule bazate pe contribuţiile la asigurările sociale. Participanţii sunt eligibili să primească pensie după cel puţin 10 ani de asigurare şi la împlinirea vârstei minime statutare, care în 2009 a ajuns la 62 de ani (atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi). În general, pensiile femeilor sunt mai mici decât ale bărbaţilor, ca urmare a veniturilor mici obţinute de către acestea, mai ales din domenii cum ar fi educaţia, sănătatea şi instituţiile publice (în care femeile sunt supra-reprezentate). Angajaţii contribuie cu 9% din câştigurile brute lunare. Angajatorii plătesc 24,09% din salariile brute ale angajaţilor, din care 16% se repartizează sistemului PAYG şi 4% sistemului pensiilor tip fond obligatorii. Cu restul de 4,09% se finanţează alte beneficii de asigurare socială. 99 Conform International Social Security Association, http://www.issa.int/Observatory/Country-Profiles/Regions /Europe/Denmark. 100 Acest indicator arată numărul de dependenţi (grupul 0-14 ani plus grupul de peste 65 ani) raportat la populaţia totală (aparţinând grupului de vârstă 15-64 ani). Se calculează ca: (Număr dependenţi/Populaţia din grupul 15-64 ani) x 100%. 101 Sursa: Eurostat, EUROPOP 2008. 102 Sursa: Commission Services, EPC (Ageing Report 2009). 103 Sursa: Eurostat, EUROPOP 2008. 104 Sursa: NationMaster.COM, http://www.nationmaster.com/graph/ 105 La introducerea noii scheme, muncitorii au fost creditaţi cu capital iniţial, noţional în scopul compensării pentru anii de muncă de dinaintea reformei. Pentru a simplifica implementarea, capitalul iniţial s-a bazat pe numărul anilor anteriori de muncă şi pe salariile obţinute în anii imediat următori reformei. Altfel spus, prin capitalul iniţial s-a asumat implicit că salariile din toţi anii anteriori au fost la nivelul avut imediat după reformă. Dat fiind că, în mod tipic, salariile cresc o dată cu vârsta şi experienţa, acest lucru poate fi privit ca o supra-estimare a ceea ce s-ar fi înregistrat în conturi dacă muncitorii ar fi contribuit la NDC pentru întreaga viaţă activă.

48

Procentul contribuţiilor direcţionat către sistemul de pensii tip fond obligatorii (având la bază conturi individuale) a fost prevăzut să ajungă la 10% în anul 2010. Dar nivelul contribuţiei totale va rămâne acelaşi, având în vedere că suma contribuţiilor la schema NDC va scădea corespunzător.

Există credite de pensie pentru perioadele fără salariu, statul plătind pentru perioadele de creştere a copiilor, stagiu militar, şomaj.

Beneficiile asigurărilor sociale sunt puse în linie cu indicele preţului consumatorului (IPC) în luna aprilie, iar în linie cu IPC şi modificările câştigurilor medii ale contribuţiilor în luna octombrie a fiecărui an.

Din anul 1997 beneficiile plătite în schema de pensii de stat sunt supuse impozitării pe venit. Dar pensiile de bătrâneţe atribuite înainte de ianuarie 1996, când noua lege a intrat în vigoare, nu sunt supuse impozitării.

O sumă din securitatea socială de stat este plătită sub formă de pensie minimă celor care nu îndeplinesc condiţiile pentru pensiile de bătrâneţe (45 LVL în 2006). Pensia minimă depinde de perioada de asigurare. Pensionarea înainte de termen este posibilă, cu doi ani înainte de vârsta impusă pentru pensionare, şi, din nefericire, femeile aleg formula de pensie anticipată, ajungând astfel să obţină o pensie redusă. Sistemul de pensii private obligatorii Cel de-al doilea pilon al sistemului de pensii din Letonia a intrat în vigoare în iulie 2001, cu scopul de a creşte pensiile, fără a fi nevoie să crească şi rata de contribuţie. Pentru acest pilon, rata iniţială de contribuţie a fost de 2%, crescând apoi la 4% în 2007, 8% în 2008, 9% în 2009 şi 10% în 2010. Contribuţiile la sistemul pensiilor de stat au scăzut de la 16% în 2007 la 10% în 2010. Astfel, un muncitor care participă la ambii piloni contribuie cu un total de 20% împărţit în mod egal între cei doi piloni. Acest pilon are caracter obligatoriu pentru lucrătorii care au fost mai tineri de 30 de ani în iulie 2001 şi voluntar pentru cei care aveau între 30 şi 49 de ani la momentul respectiv, aşteptându-se să devină pe deplin obligatoriu până în anul 2035. Acest sistem este finanţat în totalitate şi a fost iniţial gestionat numai de către Trezoreria Letonă. Cu toate acestea, din 2003 muncitorilor li s-a permis să-şi aleagă firma favorită de management şi investiţii financiare, care să ofere o gamă cât mai largă de opţiuni de investiţii şi portofolii cât mai diversificate. Contribuţiile sunt scutite de impozit pe venit. Beneficiile din pensii sunt impozitate cu rata obişnuită de impozit pe venit de 25% atunci când depăşesc 1200 LVL pe an. Pensiile nu sunt supuse contribuţiilor la asigurările sociale. Venitul investiţiei este scutit de impozitare.

La pensionare, participanţii au două opţiuni, fie un contract cu anuităţi pe viaţă la o companie de asigurări pe piaţa deschisă, fie să combine sumele acumulate din cei doi piloni şi să primească o pensie pe baza sumei dintre cele două fonduri.

La mijlocului anului 2008, activele fondurilor de pensii private obligatorii au ajuns la 513 milioane EUR, cu 49% mai mult decât la finele anului trecut, potrivit datelor publicate de autoritatea de supraveghere a pieţelor financiare din Letonia, FKTK. Numărul participanţilor la fondurile de pensii private obligatorii a ajuns la 1,03 milioane, cu 35.000 mai mulţi decât la finele anului trecut. În acelaşi timp, fondurile sunt tot mai prudente cu investiţiile, la fel ca şi cele din restul regiunii. Letonia este una dintre cele mai mici pieţe de pensii private din zona Europei Centrale şi de Est, având un sistem de pensii multipilon asemănător celui românesc.

49

Practic, activele fondurilor obligatorii aproape s-au dublat în 2008, un ritm explicat de startul relativ recent (în 2004) al pilonului II în Letonia. Activele sunt investite foarte prudent, pe fondul temerilor legate de criza financiară: 48,6% în depozite bancare, 31,4% în titluri de stat şi obligaţiuni, 18,5% în fonduri mutuale şi 1,5% în acţiuni listate şi alte investiţii. Un procent de 65% din toate plasamentele sunt făcute pe piaţa financiară letonă, iar restul de 35% reprezintă investiţii în străinătate. Principalele entităţi implicate în administrarea schemei pensiilor de stat tip fond obligatorii sunt Agenţia de Stat a Asigurărilor Sociale, companii de management al investiţiilor şi bănci. Participanţii îşi pot schimba managerul activelor o dată pe an şi îşi pot de asemenea modifica planul de investiţii cu acelaşi manager de două ori pe an în mod gratuit. Membrii schemei sunt liberi să facă o alegere de plan de investiţii şi pot opta pentru un plan de investiţii constant, echilibrat sau activ. Pe piaţa letonă de pensii private obligatorii activează în prezent 9 administratori, care gestionează 25 de fonduri de pensii.

Pensiile private voluntare (facultative) Schema de pensii facultative, valabilă din iulie 1998, se bazează pe contribuţii opţionale din partea angajatorului sau a persoanei şi operează în baza investiţiilor pe piaţa financiară de capital. Vârsta minimă de pensionare în această schemă este de 55 ani, iar la pensionare este posibil să se primească o sumă forfetară sau să se continue participarea. Participarea la pilonul privat facultativ este stimulată prin unele scutiri de taxe. La sfârşitul anului 2009, acest tip de pensii au acoperit aproximativ 16,3% din populaţia activă economic

Sustenabilitate, eficienţă şi performanţă Ratele riscului de sărăcie al persoanelor de peste 65 ani au crescut în Letonia în perioada dinaintea crizei (2005-2007), iar în 2008 au atins niveluri mult mai înalte decât media UE (47,5% în Letonia faţă de 19% în UE 27106). Persoanele de peste 75 ani sunt expuse unui risc de sărăcie şi mai pronunţat (56% la femei şi 50% la bărbaţi). Aceasta se datorează şi faptului că cei pensionaţi recent primesc beneficii considerabil mai mari decât pensionarii din anii precedenţi. Rata teoretică brută de înlocuire în 2008 pentru un bărbat pensionat la 65 ani după o carieră de contribuţii de 40 ani (47,5%) este scăzută faţă de media europeană. Rata netă de înlocuire este de 63,8%.

Înaintea crizei cheltuielile relative cu pensiile erau în declin în Letonia, de la 9,5% din PIB în 2000 la 5,3% în 2007, ceea ce poate fi parţial explicat de creşterea economică foarte înaltă înregistrată în anii de dinainte de 2008. Însă măsurile de plăţi suplimentare implementate în 2006 pentru cei cu pensii mici (cu scopul rezolvării inechităţii percepute în sistem) au fost extinse, în 2009, tuturor pensiilor de bătrâneţe şi de dizabilitate, cheltuielile cu pensiile ridicându-se astfel foarte mult.

Letonia se confruntă cu provocarea asigurării sustenabilităţii finanţelor publice pe fondul fenomenului îmbătrânirii populaţiei. În această privinţă, Letonia a fost evaluată drept o ţară de risc “ridicat” de către Comisia Europeană.107 În ciuda reformelor din ultimii 15 ani, implementarea în continuare de reforme ale sistemului de pensii ar contribui la o sustenabilitate sporită. Luarea de măsuri care să crească ratele de participare ar fi de mare ajutor pentru sustenabilitate şi adecvare. În particular, trebuie găsit un echilibru corespunzător între viaţa activă şi cea la pensie. De asemenea, adaptarea automată a vârstei de pensionare la creşterile viitoare ale speranţei de viaţă ar creşte stabilitatea sistemului.

106 Indicatorii din secţiunile 2 şi 3 au fost preluate din ESSPROS database. 107 Vezi 2009 Sustainability Report

50

IMPACTUL CRIZEI ŞI REFORME RECENTE PIB-ul Letoniei s-a contractat cu 4,6% în 2008, 18% în 2009 şi 3,5% în 2010, fiind de aceea ţara europeană cea mai afectată de criză. Criza a anulat toate progresele din ultimul deceniu înregistrate de rata ocupării. Rata ocupării populaţiei în vârstă de 15-64 ani, care a atins nivelul de 68,8% în 2008, a scăzut dramatic în 2009 la 60,9%, un nivel apropiat de cel din anul 2000 (57,4%). Randamentul real al contribuţiilor la schema pe pensii private obligatorii a fost negativ la sfârşitul anului 2008.

Parlamentul Letoniei a adoptat câteva măsuri de austeritate pentru a răspunde provocărilor crizei, între care anularea indexării pensiilor în anii 2009 şi 2010. Însă aceasta poate însemna o creştere în termeni reali datorită deflaţiei. De asemenea, o parte din contribuţia la schema DC (contribuţii definite) a fost direcţionată către schema NDC-PAYG. În anul 2008, din cei 20% contribuţie la pensii 8% au mers către schema finanţată DC, iar 12% către NDC-PAYG, guvernul intenţionând să crească proporţia alocată schemei finanţate pentru a se atinge proporţia de 9-11% în 2010 şi 10-10% în 2011. Dar pentru a controla deficitul bugetului asigurărilor sociale şi pentru a păstra stabilitatea financiară pe termen lung, guvernul a hotărât să diminueze costul prefinanţării cheltuielilor legate de bătrâneţe, astfel că în anul 2009, din cei 20% contribuţie de pensie doar 2% au mers către schema finanţată DC şi 18% către NDC-PAYG. În 2011 proporţia planificată este 4-16%, iar din anul 2012 6-14%. O măsură restrictivă a fost şi reducerea pensiilor de bătrâneţe cu 10%. Beneficiile de pensie ale pensionarilor activi au fost reduse cu 70%, iar pensiile anticipate de la 80% la 50% din valoarea pensiei de bătrâneţe. Dar în decembrie 2009 Curtea Constituţională a declarat că tăierile de 10% şi 70%, dat fiind modul în care a fost adoptată respectiva legislaţie, încălcau principiul aşteptărilor legitime şi a hotărât că reducerea pensiilor trebuie anulată. Astfel, scăderea a fost stopată de la 1 februarie 2010, iar tăierile aplicate în perioada 1 iulie 2009-1 februarie 2010 au fost returnate în aprilie 2010.

Populaţia Letoniei este în prezent ceva mai tânără decât media UE. Rata dependenţei populaţiei vârstnice comparând numărul persoanelor de 60 ani şi peste cu numărul persoanelor de 20-59 ani va fi mai favorabilă în Letonia faţă de UE-27 până la începutul anilor 2040, dar apoi îmbătrânirea populaţiei se va accelera în Letonia, astfel că în 2060 se va ajunge la 90 persoane de 60 ani şi peste la 100 persoane în vârstă de 20-59 ani (faţă de 79 în UE-27).108 Reformele fundamentale ale pensiilor din 1996 şi 2001 au introdus principii contributorii puternice şi stimulente la muncă prin implementarea schemei NDC suplimentate de pensiile obligatorii integral finanţate. Astfel Letonia a făcut paşi importanţi către realizarea unui echilibru între sustenabilitate şi adecvare în sistemul său de pensii. Cu toate acestea, criza financiară şi economică a produs contracţii severe ale economiei cu consecinţe însemnate asupra finanţelor publice. Odată cu scăderea ratelor ocupării, problema evaziunii de la contribuţii s-a agravat şi a impus adoptarea unor măsuri de forţă majoră.

LITUANIA (LITHUANIA) (2004) PREZENTARE GENERALĂ Modelul social baltic prezintă trăsături asemănătoare modelului liberal. Aria sistemului de securitate socială din Estonia, Letonia şi Lituania este destul de restrânsă. Finanţarea statului bunăstării are loc în principal prin impozitarea salariilor. Reglementarea pieţei muncii este similară mediei europene, în timp ce sindicatele au o forţă redusă, negocierea salariilor realizându-se mai mult la nivel individual. Ponderea mică a cheltuielilor guvernamentale totale şi 108 Europop 2008 Projections.

51

a cheltuielilor cu protecţia socială în PIB, ca şi rolul slab jucat de sindicate imprimă caracterul liberal al modelului social baltic109. Cu un PIB/locuitor de 17.575 USD şi o populaţie totală de 3,3 milioane locuitori110, Lituania înregistrează o rată totală de dependenţă demografică111 de 44,5% pentru anul 2010112, o rată de dependenţă economică de 33% în anul 2007, estimată la 34% pentru anul 2020113, precum şi o rată de dependenţă a populaţiei vârstnice de 23,2 în anul 2010114. Vârsta mediană în Lituania este de 40,1 ani.115

SISTEMUL DE PENSII Structura generală şi finanţare Sistemul de pensii al Lituaniei constă în doi piloni: - un sistem de pensii de stat pay-as-you-go (PAYG) cu beneficii definite - o schemă de pensii tip fond obligatorie cu contribuţii definite. Sistemul de pensii din asigurările sociale de stat a fost reformat în anul 1995 cu introducerea unei pensii de bază cu cotă unică şi un supliment depinzând de numărul de ani de muncă, salariul individual precum şi venitul mediu de asigurat în ţară. Sistemul este pe bază de contribuţii, 23,3% din salariul brut fiind plătit de către angajator şi 3% de către angajat (date din anul 2010116).

Schema de pensii obligatorie tip fond a fost introdusă în anul 2004. Ea este de fapt voluntară, cu toate că nu este permisă ieşirea după ce s-a optat pentru intrarea în schemă. Funcţionează pe baza principiului contribuţiei definite şi este finanţată printr-o fracţiune din contribuţiile pentru asigurări sociale (5,5% din salariul brut în anul 2007, redusă la 2% în 2009, prelungindu-se reducerea respectivă în iulie 2010). Decizia de a restabili rata de contribuţie va fi implementată atunci când se va îmbunătăţi situaţia financiară şi economică a ţării. La ieşirea la pensie, participantul trebuie să cumpere o anuitate de pensie de la o companie de asigurări. Schema de pensii suplimentare voluntare există de asemenea dar rămâne încă marginală, reprezentând numai 0,1% din forţa de muncă în 2008. Numărul de participanţi a scăzut în continuare cu 1,4% (în anul 2009). Este posibilă şi stabilirea unor scheme de pensii ocupaţionale, deşi până acum niciuna nu a fost creată (în ciuda adoptării, în anul 2006, a unei legi speciale privind pensiile ocupaţionale tip fond).

Acele persoane care nu întrunesc perioada de muncă necesară pentru a primi o pensie din asigurările sociale pot primi o pensie de asistenţă socială la bătrâneţe. În anul 2006 aceasta a fost extinsă la toate persoanele în vârstă şi cu dizabilităţi care nu sunt îndreptăţite la sistemul de asigurări sociale.

Vârsta legală de pensionare este de 62,5 ani pentru bărbaţi şi 60 ani pentru femei. Perioada necesară pentru primirea pensiei integrale este de 30 ani (perioada minimă fiind de 15 ani), un an integral considerându-se alcătuit din cel puţin 12 salarii minime lunare. O schemă de pensii de retragere timpurie din activitate a fost introdusă pentru şomerii pe termen lung în anul 2004. Conform acestei scheme, pensiile sunt reduse cu 0,4 % pentru fiecare lună integrală rămasă până

109 O analiză a modelului social baltic este prezentată în Neesham, C. and Tache, I. (2010), „Is there an East-European social model?”, International Journal of Social Economics, Vol. 37, No. 5, Emerald Group Publishing Limited. 110 Conform International Social Security Association, http://www.issa.int/Observatory/Country-Profiles/Regions/Europe/Lithuania. 111 Acest indicator arată numărul de dependenţi (grupul 0-14 ani plus grupul de peste 65 ani) raportat la populaţia totală (aparţinând grupului de vârstă 15-64 ani). Se calculează ca: (Număr dependenţi/Populaţia din grupul 15-64 ani) x 100%. 112 Sursa: Eurostat, EUROPOP 2008. 113 Sursa: Commission Services, EPC (Ageing Report 2009). 114 Sursa: Eurostat, EUROPOP 2008. 115 Sursa: NationMaster.COM, http://www.nationmaster.com/graph/ 116 Cifrele din secţiunile 2 şi 3 au fost extrase din ESSPROS database. Acolo unde vor apărea alte surse, ele vor fi precizate.

52

la vârsta de pensionare legală, pensia redusă fiind fixată la acest nivel. Retragerea mai târzie din activitate (fără revendicarea de drepturi de pensie) este răsplătită printr-o pensie crescută cu 8% pe an.

Sustenabilitate, eficienţă şi performanţă Cheltuielile cu pensiile în anul 2007 au fost mai scăzute în Lituania faţă de media UE-27 (6,6% din PIB faţă de 11,8%). Aceasta se datorează unei structuri a populaţiei mai favorabile precum şi faptului că în perioada de rapidă creştere economică dinaintea crizei pensiile au sporit într-un ritm mai lent decât PIB-ul. Dacă în anul 2000 ponderea pensiilor în PIB a fost de 7,8%, recent, în timpul crizei financiare, aceasta a crescut, pe fondul contracţiei economiei (7,2% în 2008 şi 8,95% în 2009117). În general, nu există un mecanism automat de indexare pentru pensii, acestea fiind crescute sau diminuate pe o bază ad-hoc.

Din cauza neacoperirii complete cu pensii integrale şi a nivelurilor lor relativ scăzute, rata riscului de sărăcie a persoanelor de peste 65 ani a fost de 29% în 2008, mai mare decât media UE (19%) şi decât cea a populaţiei cuprinse între 0-64 ani (18%). Sărăcia populaţiei în vârstă s-a accentuat între 2005 şi 2007, manifestându-se şi o expunere mai mare la sărăcie a femeilor (36% în anul 2008). Rata teoretică brută de înlocuire în 2008 pentru un bărbat cu câştiguri medii pensionat la 65 ani după o carieră de 40 ani de contribuţii (49%) este scăzută în comparaţie cu media UE. Rata netă de înlocuire se ridică la 66%. Rata ocupării muncitorilor vârstnici (55-64 ani) a fost mai mare decât media UE-27 în 2009 (51,6% faţă de 46%), care reprezintă în principal consecinţa structurii grupului de 55-64 ani în Lituania, în care cei mai tineri au o pondere relativ mai ridicată.

În ciuda reformelor ţintind către realizarea unui echilibru între adecvare şi sustenabilitate, Lituania se confruntă cu severe provocări privind soliditatea pe termen lung a finanţelor sale publice, fiind calificată de Comisia Europeană drept ţară cu risc ridicat.118

IMPACTUL CRIZEI ŞI REFORME RECENTE Schemele tip fond s-au confruntat cu randamente negative ca efect al crizei financiare, dar cum fondurile sunt încă imature, principala problemă a derivat din scăderea veniturilor şi creşterea cheltuielilor, care au slăbit finanţele publice. Lituania reprezintă una din ţările membre UE cele mai afectate de criză. PIB-ul s-a diminuat cu 15% în 2009, creşterea economică restabilindu-se numai în 2011. Declinul economic s-a repercutat asupra pieţei muncii. Şomajul a urcat de la 5,8% în 2008 la 18,1% în primul trimestru din 2010. În anul 2009 rata ocupării (15-64 ani) a scăzut cu 4,2% pp. la 60,1%. Ratele ocupării femeilor şi ale muncitorilor vârstnici (55-64 ani) au rezistat mai bine declinului general, iar rata ocupării femeilor vârstnice chiar a crescut cu 0,5 pp. la 48,3% (nivel UE: în sus cu 1 pp. la 37,8%). Finanţele publice s-au deteriorat puternic, în ciuda câtorva încercări substanţiale de consolidare vizând diminuarea cheltuielilor. Pensiile şi alte beneficii sociale au fost temporar diminuate în 2010-2011 (în medie cu 4,5% din ianuarie 2010) în scopul atenuării deficitului fondului de asigurări sociale al statului. Caracterul progresiv al reducerilor a avut în vedere protejarea celor cu beneficiile cele mai scăzute. Din cauza declinului salariului mediu în 2009, relaţia pensiei medii de bătrâneţe cu salariul mediu net (rata de înlocuire la nivel macro) a crescut considerabil (de la 46,5% în 2008 la 50,7% în 2009).

Tot pe fondul crizei Lituania a redus şi ratele de contribuţie la pilonul de pensii tip fond de la 5,5% la 2% din salariul brut, diferenţa fiind direcţionată către schema de asigurări sociale şi în scopul reducerii deficitului fondului de securitate socială.

117 Annual National Report 2010, Pensions, Health and Long-Term Care (Lithuania), May 2010 (T. Medaiskis, D. Jankauskiene). 118 Vezi 2009 Sustainability Report

53

O nouă reformă a pensiilor se implementează acum în Lituania. Guvernul a adoptat un concept de reformă în iunie 2010, conform căruia reforma se va derula în două etape. Reforma are ca obiective creşterea vârstei de pensionare la 65 ani pentru femei şi bărbaţi până în 2026, o legătură mai puternică între contribuţii şi beneficii, o reducere a pensiilor privilegiate şi o anumită autonomie a securităţii sociale faţă de bugetul de stat prin crearea unor rezerve şi prin preluarea de către bugetul de stat a costurilor pensiilor non-contributorii. O problemă specifică a Lituaniei este fenomenul emigrării, care poate submina rata ocupării pe termen lung. Lituania are una din cele mai înalte rate negative ale migraţiei în UE (-4,6% faţă de 1,9% în UE-27). Majoritatea emigranţilor fac parte din grupul de vârstă 20-34 ani. Continuarea acestei tendinţe pe termen lung ar putea a înrăutăţească sever rata contribuţiilor şi a beneficiilor. Lituania se bazează în viitor pe sistemul de pensii private obligatorii. Aflate în prezent la un nivel neglijabil, ele sunt proiectate să ajungă în 2060 la 2% din PIB. Aceasta va contribui semnificativ la adecvarea pensiilor. Rata beneficiului, care compară pensia medie cu salariul mediu, este proiectată să descrească de la 33% în 2007 la 28% în 2060 dacă sunt luate în considerare doar pensiile din asigurările sociale şi la 32% dacă schema obligatorie tip fond este inclusă în calcul. Proiecţiile ratelor de înlocuire, care compară prima pensie cu ultimul salariu al unui muncitor pensionat la 65 ani după 40 ani de carieră, reflectă de asemenea importanţa crescândă a schemelor tip fond. Între 2008 şi 2048 rata de înlocuire brută în palierul asigurărilor sociale va scădea de la 48% în 2008 la 35% în 2048. Dezvoltarea palierului tip fond va aduce o creştere a ratei de înlocuire brute de la 1 pp. în 2008 la 13 pp. în 2048, pe măsură ce muncitorii capătă vechime în schemele respective. În Lituania, ritmurile înalte de creştere economică dinaintea crizei au fost insuficiente pentru a împiedica accentuarea sărăciei în rândul pensionarilor, în special al femeilor. Autorităţile lituaniene trebuie să aibă în vedere adoptarea unor reguli de indexare transparente care să protejeze vârstnicii de riscul sărăciei, fără a crea însă probleme sustenabilităţii sistemului. Există o largă diversitate a generozităţii pensiilor între forţa de muncă obişnuită şi anumite grupuri privilegiate. Regimurile speciale ale unor pensii, ca şi vârstele de retragere din activitate trebuie făcute transparente şi revizuite.

LUXEMBURG (LUXEMBOURG) (1952) PREZENTARE GENERALĂ

PIB/loc 2010 (current prices) 82100 Total pop la 1 ian 2011 511.840 Cheltuieli sociale (% PIB) 2009 23,1 Cheltuieli cu pensiile (% PIB) 2009 9,45 Salariul lunar minim legal (Monthly minimum wage) 1.757,56 Vârsta mediană (Median age) 2010 38,9 Rata de dependenţă a vârstnicilor (Old-age-dependency ratio) % 2010 20,4 Rata de dependenţă a vârstnicilor previzionată (Projected Old-age-dependency ratio) % 2060

45,05

Rata de dependenţă totală (Total age dependency ratio 2010) 47,57 Ponderea populaţiei de peste 65 de ani (Share of the total population aged 65 years or over), 2010

14,28

Ponderea populaţiei de peste 65 de ani (Share of the total population aged 65 years or over), 2060

23,57

Sursa: Eurostat

54

CARACTERISTICI În anul 2008 Luxemburg aloca aproximativ 8.26% din PIB cheltuielilor cu pensiile de stat, ceea ce presupune o scădere de 1.01 pp. faţă de anul 2000, situându-se sub media de cheltuieli cu pensia la nivelul UE de 11.66% din PIB corespunzătoare anului 2008. Procentul este echivalent cu suma de 5687.84 euro (la preţurile din anul 2000) pe locuitor, faţă de 2551.27 euro cât este media Uniunii Europene. Ultima valoare înregistrată a ratei de înlocuire era de 0.62 în 2009 (conform Eurostat), peste media Uniunii Europene de 0.51. Pragul sărăciei în Luxemburg este evaluat la 16226 PPS în 2009 (conform Eurostat), în creştere cu 25.12% faţă de nivelul de 12968 valabil pentru anul 2000. Populaţia situată sub pragul de sărăcie definit de Eurostat reprezintă 17.8% din totalul populaţiei în anul 2009. În acelaşi an procentul vârstnicilor (peste 65 de ani) situaţi sub pragul de sărăcie era de 6%, sub media Uniunii Europene (17.88% în anul 2009). Dacă în Uniunea Europeană venitul median al aceloraşi vârstnici reprezintă aproximativ 88% din cel al restului populaţiei, în Luxemburg acest procent este mai ridicat, şi anume de 101%. Vârsta medie de retragere din câmpul muncii este de 59.4 ani, sub media Uniunii Europene (61.4 ani). Datoria publică a guvernului din Luxemburg reprezenta în anul 2010 18.4% din Produsul Intern Brut (media în Uniunea europeană este de 80%), în creştere cu 12.2 pp. faţă de valoarea înregistrată în anul 2000. Dacă deficitul guvernamental la nivelul Uniunii Europene reprezenta în anul 2000 în medie 6.4% din PIB, în Luxemburg acesta este mai mic, şi anume de 1.7% din PIB.

SISTEMUL DE PENSII (STRUCTURA GENERALĂ) Sistemul de pensii din Luxembourg este format din trei piloni: Pilonul 1 este format din pensiile de stat şi este de departe cel mai important. Rata de

înlocuire netă este de aproximativ 96% în cazul unui angajat cu venit median care se pensionează la vârsta de 60 de ani după o carieră de 40 de ani. Pentru cetăţenii de sex masculin cu un venit de două ori mai mic decât salariul minim, rata de înlocuire poate depăşi 107% (IGSS 2009, 56).

Al doilea pilon este format din planul de pensii suplimentar legat de companie (supplementary company-based pension plan).

Al treilea pilon este format din pensiile private, oferite în mod individual de către instituţiile financiare.

Dintr-o sumă totală a contribuţiilor estimată la 3,789 milioane EUR în 2008 pentru toate sistemele de pensii împreună, sistemul public reprezintă nu mai puţin de 92.15% din totalul investiţiilor, urmat de planul de pensii suplimentar bazat pe companie cu 6,3%, în timp ce planul privat de asigurare ce formează al treilea pilon reprezintă doar 1,55%. În timp ce aproximativ 25% din populaţia activă beneficiază de pensie suplimentară, doar 15% din populaţie beneficiază de al treilea tip de plan de pensii. Pentru 2009, Autoritatea de supraveghere a instituţiilor de asigurări (Commissariat aux assurances) raportează o creştere de 18.52% a contribuţiilor anuale pentru al treilea pilon.

Pilonul I Sistemul public de pensii din Luxemburg se bazează pe principiul solidarităţii şi garantează beneficii generoase de pensie, fiind finanţat ca un sistem de tip „pay-as-you-go” (PAYG) obligatoriu, cu o mare participare a guvernului. În afară de funcţionarii publici şi de alţi angajaţi ai Guvernului, autorităţilor locale, instituţiilor publice şi căilor ferate, care au propriul sistem legal de pensii, toţi cei care sunt acoperiţi de asigurări de pensii în Luxemburg fac parte din sistemul general de pensii. Beneficiile de pensie sunt calculate atât în funcţie de durata de contribuţii, cât şi de durata de viaţă şi sunt legate de doi indici: indicele preţurilor de consum şi indicele salariului. Indexarea cu evoluţia preţurilor se face automat, deoarece mărimea pensiilor urmează în mod direct creşterea

55

indicelui preţurilor de consum. În cazul în care indicele ce reflectă costul vieţii pe şase luni depăşeşte valoarea sa pentru perioada precedentă cu 2,5%, atunci în luna următoare se va efectua o creştere a pensiilor. Indexarea cu salariile, pe de altă parte, se face bi-anual prin intermediul unei legi specifice. La fiecare doi ani, guvernul propune Camerei de Comerţ o indexare cu salariile adecvată, care să ia în considerare resursele financiare ale sistemului de pensii şi evoluţia nivelului mediu al salariilor şi veniturilor. Ultima asemenea adaptare a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009.

Pensia de vechime este compusă din trei mari părţi, care sunt plătite în tranşe de 1/12119: • O sumă forfetară de 27% din venitul minim pe o perioada de până la 40 de ani de carieră, luând în considerare atât perioadele de contribuţii cât şi pe acelea fără contribuţie, dar totuşi eligibile (studii, creşterea copilului etc.); • O sporire pro-rata de 1,85% din suma salariilor şi veniturilor contribuabile; • O creştere suplimentară de 0,01% din sporirea pro-rata pentru fiecare an de contribuţie în exces atât faţă de vârsta de 55 de ani cât şi faţă de un număr de 38 de ani de contribuţii (până la un total maxim de 2.05%).

Pentru a deveni eligibil pentru a primi pensie la vârsta de 65 de ani, un minim de 10 ani contribuabili trebuie să fie acumulaţi. Pensionarea anticipată este posibilă începând cu vârsta de 60 de ani pentru cei ce îndeplinesc un total de 40 de ani numărabili (de activitate), din care minimum 10 ani de asigurare obligatorie. În cazul în care sunt acumulaţi 40 de ani de asigurare obligatorie, o persoană poate beneficia de pensionare anticipată începând cu vârsta de 57 de ani.

Pensia minimă este stabilită pentru o carieră de 40 de ani, iar nivelul ei este redus cu 1/40 pentru fiecare an care lipseşte sub numărul de 40, dar de cel puţin 20.

Modelul financiar al sistemului public se bazează pe o rată de contribuţie fixă pentru o perioadă de şapte ani, o participare a Guvernului de 1 / 3 din contribuţia de pensie individuală (= 24% din salariul brut în total) şi un fond de rezervă pentru compensare. Datorită creşterii economice extraordinare în deceniile anterioare, a ratei scăzute de dependenţă a vârstnicilor şi a unei părţi semnificative a străinilor rezidenţi şi lucrătorilor transfrontalieri în totalul forţei de muncă, rezerva acumulată a întrecut de 3.56 ori cheltuielile anuale în 2008, ridicându-se la 28% din PIB. În plus, normele de investiţii precaute (un procent mai mic de 2% investit în acţiuni) a ferit fondul de pensii de manifestările crizei economice şi financiare.

Pilonul II (Pensiile suplimentare de companie) Cadrul juridic al legii din 8 iunie 1999 pune diferitele regimuri de pensii suplimentare de companie pe picior de egalitate în ceea ce priveşte finanţarea şi dispoziţiile fiscale. Contribuţiile pentru pensia suplimentară provin din veniturile impozitate şi prin urmare pensiile nu sunt supuse impozitării. Contribuţiile personale făcute de către angajat, dacă există, sunt deductibile până la o sumă anuală de 1.200 EUR.

Pilonul III (Pensiile private individuale) Planurile de pensii private sunt oferite ca produse financiare pentru persoane fizice. Fiecare angajat poate sa-si suplimenteze pensia de stat printr-o pensie privata care permite deducerea impozitului pentru o sumă între 1,500 EUR şi 3,200 EUR pe an, în funcţie de vârsta titularului poliţei. Beneficiile sunt plătite cel mai devreme de la vârsta de 60 de ani. Beneficiarul poate opta pentru a primi până la 50% din economiile acumulate ca o plată forfetară. Partea rămasă este

119 Jürgen Hohmann , Annual National Report 2010:Pensions, Health and Long-term Care, On behalf of the European Commission DG Employment, Social Affairs and Equal Opportunities http://www.socialprotection.eu/files_db/901/asisp_ANR10_Luxembourg.pdf

56

plătită sub forma unei anuităţi, iar 50% din suma forfetara şi beneficiile sub forma de anuitate sunt impozabile la data primirii lor.

RISCURI ŞI REFORME În ciuda unei situaţii financiare bune în prezent, sistemul de asigurări de pensii este supus unei serii de riscuri care au potenţialul să-l destabilizeze pe termen lung, în lipsa unor contramăsuri:

• vârsta efectivă de pensionare scăzută datorită pensionării anticipate; • rata ridicata a şomajului şi incapacitate de muncă a persoanelor în vârstă în vârstă de 55 - 64 ani; • schimbarea modelului demografic, caracterizat prin creşterea speranţei de viaţă în combinaţie cu un număr excepţional de mare de pensionari noi începând cu anul 2020, datorită forţei de muncă disproporţionat de tânără în prezent; • beneficii foarte generoase de pensii cu o rată medie de înlocuire de aproape 100%.

În scopul de a menţine sistemul financiar în echilibru, Inspecţia Generală de Securitate Socială (IGSS) reanalizează situaţia financiară a fondului de pensii la fiecare şapte ani, iar ultima data acest lucru s-a întâmplat în 2005. În anul 2005, IGSS a estimat ca nivelul cheltuielilor publice cu pensiile se va ridica la aproximativ 14,2% din PIB în 2030 şi la 23,9% din PIB în 2060, depăşind cu mult media UE de la acel moment. Această estimare a dat naştere pentru prima dată la îndoieli în ceea ce priveşte sustenabilitatea financiară a sistemului. În concluziile sale, un studiu din 2008 al OCDE a subliniat potenţialele căi de atac pentru a face faţă problemelor cu care se confrunta sistemul de pensii pe termen lung, iar aceste soluţii sunt în întregime în concordanţă cu dezbaterile naţionale actuale:

• creşterea în continuare a pre-finanţării sistemului în scopul de a-l menţine stabil având în vedere un orizont de timp de patruzeci de ani, în locul celui actual de şapte ani;

• creşterea vârstei de pensionare efectivă prin eliminarea posibilităţii de pensionare anticipată şi în acest fel prin lărgirea bazei de finanţare;

• Reducerea ratei de înlocuire pe termen lung în scopul de a reduce cheltuielile şi a determina populaţia să-si modifice comportamentul de economisire.

MALTA (2004) PREZENTARE GENERALĂ

CARACTERISTICI În anul 2008 Malta aloca aproximativ 9.27% din PIB cheltuielilor cu pensiile de stat, ceea ce presupune o creştere de 1.26 pp. faţă de anul 2000, situându-se sub media de cheltuieli cu pensia la nivelul UE de 11.66% din PIB corespunzătoare anului 2008. Procentul este echivalent cu suma de 1088 euro (la preţurile din anul 2000) pe locuitor, faţă de 2551.27 euro cât este media Uniunii Europene. Ultima valoare înregistrată a ratei de înlocuire era de 0.47 în 2009 (conform Eurostat), sub media Uniunii Europene de 0.51. Pragul sărăciei în Malta este evaluat la 7713 PPS în 2009 (conform Eurostat), în creştere cu 35.06% faţă de nivelul de 5711 valabil pentru anul 2000. Populaţia situată sub pragul de sărăcie definit de Eurostat reprezintă 20.2% din totalul populaţiei în anul 2009. În acelaşi an procentul vârstnicilor (peste 65 de ani) situaţi sub pragul de sărăcie era de 19%, peste media Uniunii Europene (17.88% în anul 2009). Dacă în Uniunea Europeană venitul median al aceloraşi vârstnici reprezintă aproximativ 88% din cel al restului populaţiei, în Malta acest procent este mai scăzut, şi nume de 78%. Vârsta medie de retragere din câmpul muncii este de 60.3 ani, sub media Uniunii Europene (61.4 ani). Datoria publică a

57

guvernului din Malta reprezenta în anul 2010 68% din Produsul Intern Brut (media în Uniunea Europeană este de 80%), în creştere cu 12.1 pp. faţă de valoarea înregistrată în anul 2000. Dacă deficitul guvernamental la nivelul Uniunii Europene reprezenta în anul 2000 în medie 6.4% din PIB, în Malta acesta este mai mic, anume de 3.6% din PIB.

SISTEMUL DE PENSII (structura generală) Sistemul de pensii actual în Malta se bazează pe Legea de securitate socială, capitolul 318 din Legislaţia Maltei. Legea prevede două scheme de bază: sistemul contributiv şi sistemul non-contributiv. În schema contributivă, cerinţa de bază pentru a beneficia de toate drepturile prevăzute este ca anumite condiţii legate de contribuţii să fie satisfăcute. În schema non-contributivă, cerinţa de bază este ca anumite condiţii legate de mijloacele de trai să fie satisfăcute.

Schema non contributivă a făcut posibilă alocarea a mai multor beneficii în acelaşi timp, oferind astfel o acoperire simultană în anumite cazuri. Prin procesul de direcţionare, acest sistem a reuşit să furnizeze asistenţă suplimentară către anumite categorii, cum ar fi persoanele cu handicap sau familiile monoparentale.

Schema contributivă este universală, deoarece aceasta acoperă practic toate straturile societăţii malteze. În cadrul acestui sistem angajaţii şi persoanele care desfăşoară activităţi independente dobândesc drepturi de asigurări sociale prin intermediul plăţii unei contribuţii săptămânale stabilite de Legea privind securitatea socială.

Contribuţiile sunt plătite de către toate persoanele active cu vârsta între 16 ani şi vârsta legală de pensionare. Sistemul permite diferite tipuri de contribuţii, în scopul de a extinde acoperirea pentru a include toate tipurile de persoane ocupate, inclusiv persoane angajate şi care desfăşoară activităţi independente. Pentru fiecare persoană, contribuţia se plăteşte astfel: atât salariatul, cât şi angajatorul şi statul vor plăti fiecare 10 la sută din salariul de bază al angajatului. Contribuţia este plafonată la venitul maxim de pensionare în valoare de 16,419 € în 2007, care este cu 25 la sută mai mare decât salariul mediu. Rata contribuţiilor făcute de către persoanele care desfăşoară activităţi independente este suportată la comun de către stat şi de persoanele respective, unde beneficiarul plăteşte 15 la sută, iar statul plăteşte 7,5 la sută din venitul său anual (care face obiectul aceluiaşi plafon ca cel care se aplică pentru salariaţi).

Definirea vârstei de pensionare Una dintre principalele schimbări anunţate de reforma sistemului de pensii din decembrie 2006 priveşte modificări ale vârstei legale de pensionare. Înainte de reformă, vârsta de pensionare era de şaizeci de ani pentru femei şi şaizeci şi unu de ani pentru bărbaţi. În urma punerii în aplicare a reformei, vârsta de pensionare a fost ridicată la 65 de ani, însă câteva excepţii se aplică: - în cazul unui bărbat născut pe sau înainte de 31 decembrie 1951, vârsta de pensionare va fi şaizeci şi unu de ani, în timp ce pentru femei vârsta de pensionare va fi de şaizeci de ani; - în cazul unei persoane născute în perioada 1952-1955, vârsta de pensionare este de şaizeci şi doi de ani; - pentru persoanele născute în perioada 1956 -1958, vârsta de pensionare este şaizeci şi trei de ani; - pentru persoanele născute în perioada 1959-1961, vârsta de pensionare este şaizeci şi patru de ani. Pensionare înainte de atingerea vârstei legale de pensionare

Înainte de intrarea în vigoare a reformei, întreaga pensie putea fi acordată unei persoane care a plătit sau a fost creditată cu o medie anuală de 50 de contribuţii aferente unei perioade de treizeci de ani înainte de atingerea vârstei de pensionare. Mai puţini ani de contribuţie ducea la reducerea liniară a pensiei, dar minimum 10 ani de contribuţii erau necesari pentru a primi pensie. În urma

58

reformei, o persoană care a împlinit vârsta de şaizeci şi unu de ani, dar nu a atins încă vârsta de pensionare, poate cere pensie în cazul în care nu mai este angajată. Veniturile de pensionare

Înainte de adoptarea legii reformei sistemului de pensii, pensia era determinată pe baza salariului mediu de bază anual în timpul celor mai buni trei ani din ultimii zece ani în cazul angajaţilor, în timp ce pentru persoanele care desfăşoară activităţi independente erau luaţi în considerare cei mai buni zece ani. Conform legii adoptate după reformă, în cazul unei persoane născute pe sau după 1 ianuarie 1962, pensia se determină ţinând cont de salariul de bază / venitul net / profitul net mediu anual, după caz, în timpul celor mai buni zece ani calendaristici din cadrul ultimilor patruzeci de ani care preced pensionarea acestuia sau invaliditatea. La determinarea venitului de pensionare, salariile şi veniturile din trecut sunt actualizate cu indicele COLA (cost of living adjustment) stabilit pentru acei ani. Venitul maxim de pensionare

Înainte de reforma, venitul maxim de pensionare a fost fixat de lege şi revizuit în ultimii ani în conformitate cu COLA. În urma reformei, în cazul unei persoane născute pe sau înainte de 31 decembrie 1961, care se pensionează pe sau după 1 ianuarie 2007, salariul de bază / venitul net / şi venitul rezultat după pensionare nu trebuie să depăşească 16,207.78 Euro şi va creste în timp cu suma atribuita de guvern în funcţie de creşterea costului de trai. Următoarele dispoziţii sunt în vigoare:

- pentru o persoană născută pe sau înainte de 31 decembrie 1951, veniturile de pensionare rezultate, incluzând orice ajustare cu costul de trai, nu trebuie să depăşească suma de 17,470.30 Euro; - în cazul unei persoane născute în perioada 1952-1961, venitul de pensionare obţinut, incluzând orice ajustare cu costul de trai, nu trebuie să depăşească suma de 20,964.36 Euro; - În cazul în care o persoană născută la sau după 1 ianuarie 1962 a cărei limită de vârstă este atinsa la sau după 1 ianuarie 2007, veniturile rezultate de pensionare nu trebuie să depăşească:

16,207.78 Euro, crescând între timp cu suma atribuita de guvern în funcţie de creşterea costului de trai, pentru anii 2007-2010;

16,207.78 Euro, crescând la 1 ianuarie a fiecărui an, între 2011-2013, cu o treime din diferenţa dintre suma menţionată mai sus şi 20,964.36 Euro;

20,964.36 Euro, crescând anual cu 70 la sută din creşterea procentuală a salariului mediu pentru anul calendaristic precedent, plus 30 la suta din rata inflaţiei pentru acelaşi an.

Acest lucru se aplică începând cu 1 ianuarie 2014.

Pensia naţională minimă garantată Modificări au fost adoptate şi în ceea ce priveşte pensia minimă pe economie, care era de 4/5 din salariul minim pe economie pentru un cuplu şi 2/3 din salariul minim pe economie pentru o persoană. După adoptarea reformei, o persoană născută la sau după 1 ianuarie 1962 care nu are dreptul la o pensie de salariat, are dreptul la o Pensie Naţională Minimă Garantată (GNMP), care va fi în valoare de cel puţin 60 la sută din venitul mediu. Aceasta reprezintă o rată mai mare decât cea acordată pensionarilor în prezent. În orice caz, rata folosită pentru stabilirea GNMP nu poate fi mai mică decât cea declarată pentru anul precedent. Sistemul de pensii non - contributiv

Sistemul non contributiv prevede pensii şi indemnizaţii pentru cetăţenii maltezi în vârstă de peste 60 de ani care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate şi rezidenţă, precum şi testele mijloacelor financiare. Testul se calculează pe baza activelor şi veniturile membrilor gospodăriei.

59

În plus faţă de regimul general, există sisteme de pensii aplicabile salariaţilor Guvernului Maltez (care s-au angajat înainte de 15 ianuarie 1979), care se află sub administrarea Departamentului de Trezorerie, precum şi scheme speciale pentru angajaţii Forţei de politie, Forţelor Armate şi Serviciilor de corecţie. Schemele pentru angajaţii Guvernului nu mai sunt aplicabile noilor intraţi în serviciul public şi sunt considerate ca fiind închise.

Ministerul pentru Politici Sociale supraveghează programele de asigurări sociale, în timp ce Departamentul de Securitate Socială gestionează programul.

REFORME Sistemul de pensii profesional/voluntar

Sistemul de pensii ocupaţionale (pilonul 2) şi cel privat cu caracter voluntar (pilonul 3) sunt încă într-un stadiu incipient de dezvoltare în Malta. Deşi cadrul legislativ general pentru înfiinţarea lor a fost întocmit, regulamentele care să permită funcţionarea lor urmează să fie elaborate de către autorităţile competente. În prezent nu există astfel de sisteme în Malta.

În cadrul proiectului actual privind pensiile ocupaţionale, angajaţii ar trebui să poată alege un fond de pensii ale cărui active vor fi complet separate de cele ale angajatorului. Contribuţiile, care iniţial ar trebui să fie stabilite la 2 la sută pentru angajator şi angajat (fiecare contribuind 1 la sută), şi 1 la sută pentru cei care desfăşoară activităţi independente, vor fi crescute progresiv până la 5 procente până în 2020. Contribuţiile vor fi deductibile fiscal pentru angajator, neimpozate iniţial pentru angajaţi şi impozitate cu un procent fix la scadenţă; alte stimulente fiscale care să se aplice regimurilor de pensie atât obligatorii cât şi voluntare sunt în prezent în discuţie. Acumulările în fondurile de pensii ar fi portabile şi nu ar putea fi lichidate. La pensionare, o parte a acumulărilor ar putea fi plătită ca o sumă forfetară (aproximativ 20 la sută), în timp ce majoritatea fondurilor ar trebui să fie convertite pentru cumpărarea unei anuităţi.

Atât pensiile ocupaţionale cât şi cele voluntare vor fi reglementate şi supravegheate de către Autoritatea pentru Servicii Financiare din Malta (MFSA), care operează în conformitate cu Legea Fondurilor Speciale.

Ţările de Jos (NETHERLAND) (1952) PREZENTARE GENERALĂ Olanda aparţine modelului social nordic, caracterizat prin următoarele trăsături definitorii:

- niveluri ridicate ale asistenţei sociale, aceasta bazându-se pe principiul „cetăţeniei” şi îmbrăcând astfel un caracter universal; accesul la serviciile sociale este generalizat şi cu o condiţionalitate redusă;

- importante cheltuieli destinate politicilor active pe piaţa muncii, al căror scop este rapida reintegrare în muncă a şomerilor;

- un nivel ridicat al ocupării în sectorul de stat; - sindicate puternice cu un număr mare de membri şi însemnată putere de decizie, care

determină o dispersie scăzută a nivelului salariilor şi deci o distribuţie a venitului mai echitabilă;

- niveluri ridicate ale impozitării. Cu un PIB/locuitor de 38.694 USD şi o populaţie totală de 16,7 milioane locuitori,120 Olanda înregistrează o rată totală de dependenţă demografică121 de 48,9% pentru anul 2010122, o rată de

120 Conform International Social Security Association, http://www.issa.int/Observatory/Country-Profiles/Regions/Europe/ Netherlands.

60

dependenţă economică de 27% în anul 2007, estimată la 37% pentru anul 2020123, precum şi o rată de dependenţă a populaţiei vârstnice de 22,8% în anul 2010.124 Vârsta mediană în Olanda este de 41,1 ani.125

SISTEMUL DE PENSII Structura generală şi finanţare Sistemul de pensii olandez se remarcă printr-o solidă combinaţie între pilonul public de bază şi un sistem ocupaţional performant şi bine consolidat ce suplimentează pensiile de stat, ajungându-se la un echilibru în partajarea riscurilor şi a responsabilităţilor între pensionari şi populaţia activă. Sistemul asigură şi un echilibru destul de bun între adecvare şi sustenabilitate. Cu toate acestea, creşterea continuă a ratelor de înlocuire estimate va crea probleme sustenabilităţii financiare. Olanda nu a reuşit nici realizarea unui echilibru adecvat între anii de activitate şi cei petrecuţi în timpul perioadei de pensie. Sistemul olandez de pensii este constituit din trei piloni. Primul pilon, numit AOW (Algemerne Ouderdoms Wet) include pensiile de stat, cel de al doilea constă în pensii suplimentare obligatorii de tip ocupaţional, iar pilonul trei conţine programe de economisire individuale pentru pensii, având un caracter opţional. Pilonul I Pensia statutară de bătrâneţe (AOW) oferă tuturor rezidenţilor din Olanda la împlinirea vârstei de 65 de ani un beneficiu de pensie în cotă unică ce garantează în principiu sume nete reprezentând 50% din salariul minim net pentru fiecare partener dintr-un cuplu şi 70% pentru cei singuri. Toţi rezidenţii din Olanda cu vârste cuprinse între 15-65 ani sunt asiguraţi prin sistemul AOW. În perioada de asigurare îndreptăţirea la pensie creşte cu 2% pentru fiecare an asigurat. Se ajunge astfel la 100% la împlinirea vârstei de 65 de ani, cu condiţia să nu existe întreruperi în decursul perioadei de asigurare. Prin corelarea cu salariul minim, beneficiul AOW se bucură de asemenea de indexarea acestuia la creşterile salariilor contractuale. Devierea de la această indexare poate apărea doar în cazul creşterilor de salarii sau al sporirii contribuţiilor la asigurările sociale care afectează creşterea economică sau ocuparea. AOW este un sistem de tipul pay-as-you-go (PAYG). Persoanele care sunt îndreptăţite la un beneficiu AOW parţial şi care au, împreună cu alte surse de venit, un venit total ce se situează sub nivelul de subzistenţă, se califică pentru asistenţă socială. Pilonul II Schemele de pensii private ocupaţionale sunt foarte bine dezvoltate în Olanda. Schema de pensie poate fi organizată fie la nivel de firmă, fie la nivel de sector sau industrie. Pensiile ocupaţionale sunt supuse negocierilor între partenerii sociali şi sunt finanţate prin capitalul depus în fonduri. În principiu, participarea într-o schemă de pensii ocupaţionale nu este obligatorie, dar în practică este, aranjată fie de angajator, fie de guvern. Participarea obligatorie într-o schemă de pensie la nivel de ramură pentru grupuri profesionale este impusă de fapt de către Ministerul Ocupării şi al Afacerilor Sociale după cererea de solicitare din partea reprezentanţilor sectorului respectiv. În acest mod, s-a ajuns la o acoperire de peste 90% din totalul angajaţilor.

Beneficiul total de pensie poate reprezenta aproximativ 70% din salariul de la finalul carierei sau 80% din salariul mediu câştigat pe parcursul carierei. Schemele de pensii ocupaţionale sunt considerate ca un supliment al AOW. De aceea beneficiul AOW este inclus în multe calcule 121 Acest indicator arată numărul de dependenţi (grupul 0-14 ani plus grupul de peste 65 ani) raportat la populaţia totală (aparţinând grupului de vârstă 15-64 ani). Se calculează ca: (Număr dependenţi/Populaţia din grupul 15-64 ani) x 100%. 122 Sursa: Eurostat, EUROPOP 2008. 123 Sursa: Commission Services, EPC (Ageing Report 2009). 124 Sursa: Eurostat, EUROPOP 2008. 125 Sursa: NationMaster.COM, http://www.nationmaster.com/graph/

61

legate de schemele de pensii ocupaţionale, cu scopul de a se atinge obiectivul de 70% sau 80% după 40 de ani de contribuţii. Modul în care contribuţiile se divid între partenerii sociali variază de la o schemă de pensii la alta.

Pensiile suplimentare ocupaţionale sunt indexate la nivelul salariilor sau preţurilor dacă poziţia financiară a fondului de pensii permite acest lucru. La fel, ajustarea anuală (la nivelul creşterilor salariale contractuale) a drepturilor dobândite ale participanţilor activi este şi ea dependentă de soliditatea poziţiei financiare a fondurilor. De obicei, dacă activele fondurilor acoperă mai puţin de 125% din valoarea obligaţiilor legale, indexarea atât a pensiilor cât şi a drepturilor dobândite va fi mai mică de 100%. Ea devine 0% dacă rata de acoperire ajunge 105% sau mai puţin.

Pilonul III Sistemul de pensii olandez include şi pensii individuale voluntare, prin asigurări de anuităţi, care sunt încurajate prin scutiri de taxe în anumite limite (contribuţiile la anuităţi sunt scutite de taxe iar plăţile pensiilor sunt impozitate).

Sustenabilitate, eficienţă şi performanţă Nivelul venitului mediu al persoanelor de peste 65 ani raportat la populaţia generală este de 84%126 (acest indicator se bazează pe venitul disponibil echivalat al gospodăriilor). Pensia medie (publică) brută raportată la salariul mediu brut reprezintă 43%. Primul indicator de mai sus este egal cu media UE-27, iar cel de al doilea este uşor sub media UE-27. Al doilea indicator include şi pensiile de dizabilitate şi supravieţuire primite de persoanele sub 65 ani. Dacă luăm în considerare doar beneficiile AOW, rata este de 28,3%. Împreună cu pensiile private, rata ajunge la 58,6% în anul 2007. Rata riscului de sărăcie a populaţiei de peste 65 ani (de 10%) este cu 9 puncte procentuale mai scăzută decât media UE şi uşor mai mică pentru populaţia sub 65 ani. În termeni de adecvare, sistemul de pensii olandez oferă o bună protecţie împotriva sărăciei şi o rată de înlocuire ridicată, care ajută populaţia în vârstă să-şi menţină standardele de viaţă la pensie. Rata de înlocuire teoretică brută în 2008 pentru un bărbat cu venituri medii ce se pensionează la 65 ani după o carieră de 4o de ani de contribuţii (92,4%) este ridicată faţă de media UE. Rata netă ajunge la 103,8%.

Chiar dacă fondurile olandeze de pensii se confruntă cu probleme în ceea ce privesc cerinţele de solvabilitate, trebuie să precizăm că lichiditatea acestora nu este în pericol, dat fiind că totalul contribuţiilor încă depăşeşte cheltuielile cu beneficiile de pensie. Olanda se află însă în grupul ţărilor europene ce se vor confrunta cu creşteri semnificative ale cheltuielilor cu pensiile publice (de la 6,6% din PIB în 2007 la 10,6% din PIB în 2060, conform 2009 Ageing Report), datorită impactului factorilor demografici. Se încearcă atenuarea acestui impact prin restricţii privind eligibilitatea pentru pensie. Sporeşte în acelaşi timp ponderea schemei de pensii ocupaţionale, de la 5,2% din PIB în 2007 la 12,1% din PIB în 2060, aceasta contribuind şi la realizarea unor rate de înlocuire adecvate.

IMPACTUL CRIZEI ŞI REFORME RECENTE În ciuda crizei, situaţia ocupării în Olanda a fost destul de bună în raport cu celelalte ţări din UE. În anul 2009, rata ocupării persoanelor cuprinse între 15-65 ani a scăzut, în raport cu 2008, cu numai 0,2 puncte procentuale, ajungând la 77% (la nivelul UE a scăzut cu 1,3 pp., ajungând la 64,6%). Rata ocupării bărbaţilor a scăzut cu 0,8 pp. ajungând la 82,4%. În ciuda crizei, rata ocupării femeilor a crescut cu 0,4% ajungând la 71,5% (UE: la bărbaţi scădere cu 2,1 pp., înregistrându-se 70,7%, iar la femei scădere cu 0,5 pp., înregistrându-se 58,6%). Rata ocupării bărbaţilor vârstnici (55-64 ani) a crescut cu 1,7 pp., ajungând la 65,4% (faţă de UE: scădere cu

126 Indicatorii din secţiunile 2 şi 3 au fost extraşi din European Commission (2010), Interim EPC-SPC Joint Report on Pensions, Brussels, 31/05/2010, disponibil la: http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/occasional paper/2010/pdf/ocp71_country_profiles_en.pdf

62

0,2 pp. la 54,8%), în vreme ce rata ocupării femeilor vârstnice a înregistrat o creştere cu 2,5%, ajungând la 44,7% (UE: creştere cu 1 pp. la 37,8%). Fondurile de pensii olandeze au experimentat considerabile pierderi de active din cauza crizei. La finele anului 2007, suma activelor lor era egală cu 684 miliarde EUR (120% din PIB). În decursul anului 2008 această valoare a scăzut la 578 miliarde EUR (97% din PIB). Rata medie de acoperire s-a diminuat în această perioadă de la 144% la 95%. Aceasta a făcut ca fondurile de pensii fie să restricţioneze, fie să anuleze indexarea, iar în anumite cazuri au fost crescute contribuţiile în anii 2009 şi 2010. Guvernul olandez a intervenit prin slăbirea restricţiilor privind restabilirea ratelor de acoperire ale fondurilor de pensii (acestea au în prezent 5 ani în loc de 3 pentru restabilirea ratelor minime de 105), prevenindu-se astfel impunerea unor măsuri prea drastice. Într-un interval de 15 ani toate fondurile trebuie să ajungă la o rată de acoperire de aproximativ 125%. În anul 2009 fondurile de pensii au beneficiat de revitalizarea pieţelor de capital, prin care activele totale au putut creşte la 666 miliarde EUR (120% din PIB) la sfârşitul lui 2009. Rata medie de acoperire a ajuns la 109%. Au existat însă doi factori care au acţionat în detrimentul unei redresări constante: o neaşteptată creştere a speranţei de viaţă şi o continuare a scăderii ratei interbancare swap. Ambii factori au sporit obligaţiile fondurilor de pensii în 2010 şi astfel rata de acoperire iar a scăzut. În aceste condiţii, 14 fonduri de pensii a căror rată de acoperire este mult sub cerinţele de solvabilitate au fost nevoite să reducă beneficiile de pensie de la 1 ianuarie 2011. Acest lucru va afecta în jur de 150.000 de pensionari. În Olanda, pe lângă pensiile ocupaţionale tip fond există de asemenea scheme private de pensionare timpurie în sistemul PAYG, înfiinţate de partenerii sociali în urma primei crize a petrolului. Din 1995 partenerii sociali au început să reformeze schemele respective cu trecerea treptată la sisteme de pensionare timpurie tip fond şi aplicarea imediată a metodelor actuariale în cazul prelungirilor de activitate. În 2006 guvernul a pus capăt tratamentului fiscal favorabil al schemelor de pensii timpurii finanţate prin sistemul PAYG, cu o perioadă de tranziţie până în 2015. Această reformă i-a obligat pe partenerii sociali să integreze schemele de pensionare timpurie în schemele ocupaţionale tradiţionale.

POLONIA (POLAND) (2004) PREZENTARE GENERALĂ

Polonia înregistra în 2010 un PIB pe cap de locuitor de 9300 EUR, considerabil sub media Europeană de 24 500 EUR. Rata de dependenţă economică a Polonie în 2010 era de 19 %, un procent ce se înscrie sub media europeană de 25.9%. Estimările însă sunt mai puţin optimiste, Comisia Europeană aşteptându-se ca acesta să crească la 68.97% în 2060. ONU estimează pentru 2010 o rată de dependenţă demografică de 53.7 %, aceasta în schimb, înscriind cea mai mică valoare din anii ’50 până în prezent. Vârsta mediană în Polonia este estimată de Eurostat la 37.7, în 2010.

PRINCIPII ȘI CARACTERISTICI

Polonia, precum majoritatea noilor state membre ale UE, nu este inclusă în categoriile modelului social european (MSE) propuse de Sapir (2006) – nordic, continental, anglo-saxon şi mediteranean. Evaluarea MSE în ţările din Europa de est (Neesham şi Tache 2009) nu a condus la conturarea unui model specific acestei zone, ci la distingerea tendinţelor fiecărei ţări către MSE continental, sau către cel anglo-saxon (liberal). Astfel, indicatorii relevanţi conturează politica socială a Poloniei ca fiind înclinată spre MSE continental – un nivel ridicat de cheltuieli

63

bugetare (în special în domeniul cheltuielilor sociale) în scopul prevenirii inegalităţii sociale, un grad ridicat de protecţie în ceea ce priveşte piaţa muncii şi fiscalitate crescută. În Polonia, cheltuielile de protecţie socială (SPE) au înregistrat o creştere susţinută în ultimul deceniu, evoluând de la 949 EUR de persoană, în 1999, la 1768 EUR (2629.6 PPS) de persoană, în 2008.127 Cheltuielile de protecţie socială în Polonia au scăzut cu peste 2 procente faţă de 2002, ajungând la 18.5% din PIB în 2008. Acestora le corespunde un nivel al cheltuielilor generale guvernamentale (GGE) de 43.2% din PIB, în 2008, 44.5% din PIB în 2009 şi 45.7% din PIB în 2010. Aceste cheltuieli bugetare par să dea rezultate în ceea ce priveşte ameliorarea disparităţilor sociale, întrucât Polonia a înregistrat în 2009 cea mai mică valoare a indicelui Gini din ultimii ani – 31.4%. Salariul minim brut în Polonia, în 2011, este echivalentul a 348.68 EUR pe lună, înscriindu-se într-un trend susţinut crescător faţă de 1999, când salariul minim brut lunar era echivalentul a 158.94 EUR. Sistemul fiscal din Polonia nu a suferit schimbări substanţiale în ultima vreme, având un sistem de taxare progresiv pentru taxele pe venit. Pentru cei cu venituri anuale mai mici de 3 089 PLN (783.51 EUR) taxele pe venit sunt de 0%, pentru venituri cuprinse între 3 089 PLN (783.51 EUR) şi 85 528 PLN (21 693.76 EUR), taxele sunt de 18%, iar cei cu venituri de peste 85 528 PLN (21 693.76 EUR), taxele se ridică la 32 % din venituri. Totuşi, Polonia are şi un sistem opţional de plafon unic de taxare a veniturilor la 19%. În ceea ce priveşte contribuţiile sociale, atât angajatorii, cât şi angajaţii sunt obligaţi să plătească 9.76% în acest scop, ambele contribuţii fiind deductibile. Pentru mult timp această ţară a fost un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte reforma pensiilor, demarată în 1999. În momentul de faţă, fondurile de pensii private reprezintă 7% din cifra de afaceri a WSE (Bursa din Varşovia). Cu toate acestea, în 2011, confruntându-se cu problem bugetare, Polonia a redus contribuţia din salarii către fonduri, de la 7.3% la 2.3%. Acest tip de măsură a destabilizat fluxul de capital aferent fondurilor de pensii private poloneze.128

SISTEM DE PENSII Structura Generală

Începând cu anul 1999, Polonia a trecut printr-o serie de reforme asupra sistemului său de pensii, ajungând în prezent să îmbine toţi cei trei piloni specifici. Pilonul I, sistemul public de pensii – Zacklad Ubezpieczen Spolecznych (ZUS), acoperă toţi angajaţii şi lucrătorii pe cont propriu, în Polonia. Numai în cazul fermierilor, există un sistem de pensii publice distinct (KRUS), ce suportă din bugetul de stat până la 90% din plata pensiilor, aceste subvenţii constituind 1.8% din PIB-ul Poloniei în prezent. ZUS este un sistem de beneficii definite (DB) pentru cei născuţi înainte de 1949 şi un sistem de contribuţii definite (DC) pentru cei născuţi după 1948. Astfel pentru cei din urmă, pensia publică va fi constituită numai din capitalul acumulat pe parcursul vieţii de către o persoană. Capitalul depozitat în ZUS va fi ajustat cu un factor stabilit de Ministerul Muncii şi Politicii Sociale din Polonia, pe baza indicelui preţurilor de consum (IPC). Pilonul I în Polonia este bazat pe sistemul PAYG, ceea ce înseamnă că în prezent pensiile de stat sunt plătite din contribuţiile actuale. Pe baza acestor contribuţii obligatorii, în valoare totală de 19.52 % din salariul brut (12.22% pentru cei care sunt înscrişi şi la un fond de tip privat din cadrul pilonului II), se câştigă dreptul la individual la pensie publică. În ceea ce priveşte pensiile private, dimensiunea populaţiei poloneze şi incidenţa timpurie a reformelor de înfiinţare a pensiilor finanţate privat fac din Polonia cea mai mare piaţă de profil din zonă, capturând 60% din Centrul şi Estul Europei (Allianz Global Investors 2007). Estimările cele mai recente poziţionează pilonul II din Polonia la 31 mld. EUR, cu o creştere pronosticată

127 Ultima valoare înregistrată de Eurostat 128 Cienski, J. (19 aprilie 2011) Funds: Fiscal problems limit the flow of pension money, Financial Times

64

de 17% pe an, până în 2015. Pilonul III este estimat că valorează 571 mil. EUR, cu o creştere prevăzută de 17 – 23 % pe an până în 2015. Pilonul II este în mod tradiţional acceptat ca fiind compus din schemele de pensii ocupaţionale, însă acestea sunt extrem de restrânse în Polonia, acoperind numai 2% dintre salariaţi. Astfel, pilonul II devine în fapt constituit din contribuţiile private obligatorii gestionate de companii de investiţii private /open pension funds (OPF), supravegheate de stat. Pentru înfiinţarea unui fond de pensii privat, acesta trebuie să primească certificarea din partea Comisiei de Supraveghere a Fondurilor de Pensii (KNF). Prin intermediul sistemul public de pensii se transferă în prezent 7.3% din salariul brut al unui individ OPF-urilor, spre gestiune financiară. OPF-urile pot investi banii fondurilor de pensii în proporţie de maxim: 40% în acţiuni ale unor companii comercializate la bursă, 10 % în acţiuni ale unor companii ce nu sunt comercializate la bursă, 20% în depozite şi securităţi bancare, 5% în investiţii străine. OPF-urile nu pot investi în imobiliare. În schimb, pot investi nelimitat în obligaţiuni de stat.

Pilonul III, al pensiilor private opţionale poate fi împărţit în două categorii: cel al fondurilor de pensii ocupaţionale voluntare – Pracowniczy Program Emerytalny (PPE) şi cel al pensiilor personale voluntare –Indywidualne Konta Emerytalne (IKE). Acesta a fost reformat în 2004 printr-un pachet legislativ mai acoperitor. Pensiile personale voluntare (IKE) sunt gestionate, ca şi în cadrul pilonului II polonez de fonduri de pensii private. Piaţa, având mai mult de un deceniu vechime, cuprinde în prezent 14 astfel de companii (restrânse de la 21 iniţial). Cele mai mari astfel de companii, în termeni de cotă de piaţă, sunt Aviva, ING şi PZU. Costurile de gestiune a unui fond de pensii variază foarte mult, de la sub 8 EUR (Polsat) la 15.5 EUR (AXA). Fondurile ocupaţionale voluntare (PPE) nu au înregistrat mare succes până în prezent. Ele au fost gândite ca un nivel suplimentar, de siguranţă, în asigurarea veniturilor de pensie. PPE-urile au o libertate mult mai mare de selectare a portofoliului decât IKE-urile, dar lipsa de deductibilitate le-a făcut în mare măsură inatractive pentru polonezi.

Reforma sistemului de pensii din ultimii ani nu a schimbat vârsta de pensionare, aceasta rămânând de 60 de ani pentru femei (20 de ani vechime) şi de 65 de ani pentru bărbaţi (25 de ani vechime). Finanţare

Polonia alocă în prezent 11.61 % din PIB cheltuielilor cu pensiile de stat. Aceste cheltuieli au avut o fluctuaţie foarte mare în Polonia, înregistrând numai 6.5% în 1989 şi ridicându-se apoi la un nivel record de 15.6% din PIB, în 1995, ca urmare a unui val de pensionări anticipate rezultate dintr-un proces de restructurare economică. În urma acestei escaladări nesustenabile a cheltuielilor cu pensiile publice, Polonia a demarat procesul de reformare a sistemului de pensii, în concordanţă cu recomandarea Băncii Mondiale de structurare multi-pilon. Se aşteaptă ca, cheltuielile cu pensiile de stat să continuă să scadă, estimările fiind de numai 9.3% în 2050. Ultima valoare înregistrată a ratei de înlocuire era de 0.56, în 2009, conform Eurostat. Sustenabilitate şi eficienţă

Analizând necesităţile de ajustare a balanţei curente pentru a satisface constrângerile bugetare, se relevă în cazul Poloniei un gap de sustenabilitate de 3.2% din PIB, înregistrându-se mult sub media UE, de 6.5% din PIB, în 2009. Ajustările necesare datorate costurilor de îmbătrânire a populaţiei înregistrează o valoare negativă de -1.2% din PIB, mult inferioară mediei UE de 3.3% din PIB. Polonia înregistrează o datorie publică de 55 % din PIB în 2010129, mult sub limita de 60% din PIB impusă de UE statelor membre. Raportul de Sustenabilitate al Comisie Europene din 2009 evaluează un risc mediu în privinţa sustenabilităţii pe termen lung a finanţelor

129 Valoarea indicatorului este extrasă din baza de date Eurostat, valabilă la data de 12 Iunie 2011 pentru anul 2010. OCDE evaluează același indicator, pentru ultima valoare înregistrată 2010, la 53.6% din PIB.

65

poloneze, deoarece costurile scăzute cu privire la îmbătrânirea populaţiei sunt generate de scăderea cheltuielilor bugetare în acest sens – cu până la 2 puncte procentuale până în 2060. O astfel de strategie bugetară se poate dovedi nefezabilă pe termen lung.

Pragul sărăciei în Polonia este evaluat la 4427 PPS, în 2009, conform Eurostat, înscriind o creştere încurajatoare faţă de valoarea de 2552 PPS din 2000. Totuşi, acest prag era atins în 2009 de 17.1% din populaţia Poloniei. În plus, ca o măsură a adecvanţei sistemului de pensii polonez, pragul sărăciei este atins de 14.6 % dintre pensionari. Rata de beneficiu în 2007 era de 56%, estimându-se că până în 2060, aceasta va scădea cu 54%, atingând valoarea de numai 26%.

REFORME RECENTE Criza financiară din ultimii ani nu a precipit aplicarea unui set de măsuri speciale în cazul Poloniei. S-a continuat în ritm susţinut restructurarea sistemului de pensii, micşorarea cheltuielilor de stat pe termen lung şi dezvoltarea pieţei private de pensii. Un motiv convingător pentru care nu putem corela anumite reforme cu incidenţa crizei este că Polonia nu a fost la fel de afectată ca celelalte ţări europene. Astfel, chiar dacă profitabilitatea economică a scăzut, nu s-a înregistrat creştere negativă. Totuşi piaţa pensiilor private suferă o criză de încredere. În 2008, activele fondurilor de pensii au pierdut în valoare în proporţie de 14.3 %, şi cu toate că în 2009 şi-au revenit, înregistrând creşteri de 13.7%, polonezii rămân sceptici cu privire la siguranţa investiţiilor lor în OPF-uri. Această lipsă de încredere, mai mult decât criza financiară, riscă să afecteze piaţa pensiilor private în Polonia.

PORTUGALIA (PORTUGAL) (1986) PREZENTARE GENERALĂ

Portugalia înregistra în 2010 un PIB pe cap de locuitor de 16 200 EUR. Rata de dependenţă economică a Portugaliei în 2010 era de 26.7 %. ONU estimează pentru acelaşi an o rată de dependenţă demografică de 62 %, aceasta înscriind cea mai mică valoare din anii ’50 până în prezent. Vârsta mediană în Portugalia este estimată de Eurostat la 40.7, în 2010.

PRINCIPII ȘI CARACTERISTICI

Portugalia, alături de Spania, Grecia şi Italia sunt caracterizate de Sapir (2006) conform unui Model Social European (MSE) Mediteranean. Trăsăturile acestui tip de sistem includ cheltuieli mari cu pensiile şi protecţia socială, previziuni pentru pensionări anticipate şi reflectă sistemul social /cultural centrat pe familie al acestor state. Totuşi, în urma crizei financiare şi a problemelor sporite înregistrate de Portugalia în cursul ultimilor ani, politica bugetară nu mai reflectă întru-totul caracteristicile teoretice enunţate de Sapir pentru acest grup de ţări. În Portugalia, cheltuielile de protecţie socială (SPE) au înregistrat o creştere susţinută în ultimul deceniu, evoluând de la 1991.4 EUR (2510.01 PPS) pe persoană, în 1997, la 3942.35 EUR (4791.4 PPS) pe persoană, în 2008.130 Cheltuielile de protecţie socială în Portugalia au crescut, ajungând la 24.33 % din PIB în 2008, astfel menţinând un nivel comparativ cu cel al altor state europene, media UE fiind de 26.35%. Acestora le corespunde un nivel al cheltuielilor generale guvernamentale (GGE) de 44.7% din PIB, în 2008, 49.8 % din PIB în 2009 şi 50.7 % din PIB în 2010. În contrast cu modelul social mediteranean, inegalitatea socială persistă în Portugalia, înregistrându-se o valoare a indicatorului GINI de 35.4, în 2009. Această valoare a marcat o continuă ameliorare a situaţiei disparităţilor sociale portugheze, faţă de valoarea record din 2005, de 38.1. Totuşi rămâne semnificativ peste media UE de 30.4, în 2009. În 2011 salariul minim

130 Ultima valoare înregistrată de Eurostat

66

brut în Portugalia este de 565.83 EUR pe lună, înscriind o ameliorare substanţială faţă de 1999, când salariul minim brut pe lună era de 365.72 EUR.

SISTEM DE PENSII Structura Generală

Sistemul de pensii portughez este dominat de pilonul I al pensiilor publice. În mod complementar, există şi opţiunea voluntară a unor planuri de pensie ocupaţionale, sau a unor depozite personale în scopul asigurării veniturilor de pensie.

Pilonul I, având o structură de tip PAYG, este unul dintre cele mai extinse din UE. Acoperirea generoasă a acestuia este o trăsătură caracteristică MSE mediteranean. Este bazat pe beneficii definite (DB) corelate cu nivelul de venit al perioadei salariale. Contribuţiile se ridică la 11% din venitul brut pentru angajaţi şi la 23.75% pentru angajatori. Pilonul III al pensiilor suplimentare voluntare, deşi este prezent în Portugalia, este unul dintre cele mai mici din Europa. Piaţa pensiilor suplimentare este estimată că va avea o creştere de 6.9% pe an, ajungând în 2020 la o valoare totală de 150 mld. EUR, ca urmare a scăderii beneficiilor de pensie rezultate din sistemul public. Schemele de pensii ocupaţionale voluntare acoperă numai 3.7% din forţa de muncă la ora actuală. În ceea ce priveşte pensiile suplimentare voluntare individuale, numai 1.5% din populaţia activă este înscrisă la acest tip de finanţare a veniturilor de pensie, principala formulă fiind asigurarea de viaţă.

Finanţare

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Există posibilitatea pensionării anticipate începând cu vârsta de 55 de ani, cu condiţia să se fi efectuat 30 de ani de contribuţii. Se poate de asemenea amâna pensionarea până la vârsta de 70 de ani, beneficiind astfel de o rată de creştere lunară a venitului de pensie, în funcţie de anii de cotizaţie (ai unei persoane de 65 de ani): 15-24 de ani – 0.33%, 25-34 de ani –0.5%, 35-39 de ani –0.65% sau mai mult de 40 de ani vechime –1%. Toate pensiile sunt de asemenea ajustate la Indicele Preţurilor de Consum (IPC).

În ultimii ani, s-au introdus şi extins o serie de măsuri privitoare la asigurarea unui venit minim tuturor oamenilor în vârstă. Acest tip de demersuri nu sunt surprinzătoare într-un stat ce aderă la MSE mediteranean, dar sunt contradictorii cu constrângerile crizei economice, Portugalia fiind unul dintre cele mai grav lovite state din UE. Există o pensie minimă bazată pe vechimea contribuţiilor efectuate, a cărei valoare este cuprinsă între 236.47 EUR şi 363.81 EUR. Pentru cei care nu se califică la sistemul de pensii pe baza contribuţiilor, pensia socială lunară era în 2008 de 181.91 EUR pe lună. În plus, cei care beneficiază de pensia socială au dreptul să primească şi Extra Suplimentul de Solidaritate, al cărui adaos este de 16.83 EUR pe lună pentru cei a căror vârstă este mai mică de 70 de ani, şi 33.65 EUR pe lună pentru cei mai în vârstă de 70 de ani. O măsură suplimentară de combatere a sărăciei în rândul celor bătrâni este Suplimentul de Solidaritate pentru Bătrâni (SSE) care a intrat în vigoare din 2008 şi este destinat celor a căror vârstă e mai mare de 65 de ani. SSE-ul este egal cu diferenţa dintre venitul beneficiarului şi anumite sume de referinţă (RA): 4800 EUR pe an pentru o persoană singură, sau 8400 EUR pe an pentru un cuplu. Sustenabilitate şi eficienţă

Analizând necesităţile de ajustare a balanţei curente pentru a satisface constrângerile bugetare, se relevă în cazul Portugaliei un gap de sustenabilitate de 5.5 % din PIB, înregistrându-se sub media UE, de 6.5% din PIB, în 2009. Astfel, Portugalia se arată a fi sustenabilă pe termen lung şi cu un risc scăzut în ceea ce priveşte stabilitatea finanţelor publice. Ajustarea necesară pentru stabilizarea ratei datoriei este pozitivă (3.7% din PIB), dar uşor superioară mediei la nivel

67

european de 3.3% din PIB. În schimb, costurile pe termen lung ale îmbătrânirii populaţiei sunt inferioare mediei UE: 1.9% din PIB în cazul Portugaliei, faţă de 3.2% din PIB. Ceea ce contribuie în primul rând la costurile îmbătrânirii populaţiei este creşterea cheltuielilor cu pensiile publice şi sănătatea, estimate la 1.5 şi respectiv 1.8 pp., până în 2060 (faţă de 2010). Totuşi cel mai îngrijorător aspect, ce ameninţă sustenabilitatea pe termen mediu şi lung, este datoria publică. Ultimele estimări arată valoarea acesteia ca fiind de 93.0% din PIB, în 2010, peste previziunile de 81% şi mult sub media UE de 80%.

Pragul sărăciei în Portugalia este evaluat la 5646 PPS, în 2009, conform Eurostat, având o creştere încurajatoare faţă de valoarea de 4229 PPS din 1999. Totuşi, acest prag era atins în 2009 de 17.9 % din populaţia Portugaliei. În plus, ca o măsură a inadecvanţei sistemului de pensii portughez, pragul sărăciei era atins de 17.4 % dintre pensionari, în 2009, fiind totuşi o îmbunătăţire faţă de situaţia din 2004, când 25.8% dintre pensionari atingeau pragul sărăciei. Rata beneficiului sistemului de pensii public era în 2007 de 46%, estimările sunt însă negative, până în 2060, aşteptându-se o scădere de 29%, atingând valoarea de 33%. În momentul în care analizăm rata beneficiului sistemului de pensii în întregime (public şi privat), observăm o scădere şi mai accentuată a ratei de beneficiu, de 31% până în 2060. Rata de înlocuire în Portugalia era de 0.5, în 2009, foarte aproape de media europeană de 0.51.

REFORME RECENTE

Cele mai recente reforme ale sistemului de pensii portughez predatează criza financiară. Astfel, deşi sunt măsuri de restructurare în sensul restrângerii, au fost provocate de o necesitate de economisire endogenă construcţiei portugheze a sistemului de pensii publice. Prima directivă de restructurare a fost adoptată de guvernul portughez în 2006.

Noua lege a sistemului de securitate socială a intrat în vigoare pe 17 Ianuarie 2007. Acesta prevedea pe de-o parte o corelare a beneficiilor de pensie cu speranţa de viaţă. Astfel, din 2008, se include în formula de calculare a beneficiilor de pensie şi un factor de sustenabilitate ce va ajusta suma rezultată în funcţie de speranţa de viaţă medie. În 2008, speranţa de viaţă era de 82.6 ani pentru femei şi 76.5 pentru bărbaţi, ambele în creştere. Conform acestor noi previziuni, cu cât va creştere speranţa de viaţă în Portugalia, cu atât va scădea cuantumul unei pensii individuale. Pe de altă parte, noile prevederi legale include extinderea bazei de calculare a pensiei - beneficiile calculându-se pe baza celor mai buni 10 ani din ultimii 15 de salarizare. În plus, de la începutul lui 2008 se indexează pensiile în funcţie de Indicatorul Preşurilor de Consum (ICP) şi dinamica PIB-ului.

ROMÂNIA (2007) PREZENTARE GENERALĂ

România înregistra în 2010 un PIB pe cap de locuitor de 5700 EUR, mult sub media la nivelul UE pentru acelaşi an, de 24 500 EUR. Rata de dependenţă economică a României în 2010 era de 21.4 %, previziunile pentru 2050 fiind de 49.6%. Totuşi, aceasta se situează încă sub estimările de creştere la nivel UE, care poziţionează media ratei de dependenţă economică în 2050 la 52%. ONU estimează pentru acelaşi an o rată de dependenţă demografică de 55.4%, aceasta reprezentând cea mai mică valoare din anii ’50 până în prezent. Vârsta mediană în România este estimată de Eurostat la 38.3, în 2010.

PRINCIPII ȘI CARACTERISTICI

România, precum majoritatea noilor state membre ale UE, nu este capturată în categoriile modelului social european (MSE) propuse de Sapir (2006) – nordic, continental, anglo-saxon şi

68

mediteranean. Evaluarea MSE în ţările din Europa de est (Neesham şi Tache 2009) nu a condus la conturarea unui model specific acestei zone, ci la distingerea tendinţelor fiecărei ţări către MSE continental, sau către cel anglo-saxon (liberal). Astfel, indicatorii relevanţi conturează politica socială a României ca fiind înclinată spre MSE liberal – un nivel scăzut al cheltuielilor bugetare (în special în domeniul cheltuielilor sociale), dispersie mare a veniturilor şi fiscalitate scăzută. În România, cheltuielile de protecţie socială (SPE) au înregistrat o creştere susţinută în ultimul deceniu, evoluând de la 236.1 EUR (646.7 PPS) de persoană, în 2000, la 925.98 EUR (1715.82 PPS) de persoană, în 2008.131 Cheltuielile de protecţie socială în România au crescut uşor, ajungând la 14.25% din PIB în 2008, dar menţin un nivel mult inferior altor state europene, media UE fiind de 26.35%. Acestora le corespunde un nivel al cheltuielilor generale guvernamentale (GGE) de 38.3% din PIB, în 2008, 40.6 % din PIB în 2009 şi 40.8 % din PIB în 2010. Conform MSE liberal, puţin s-a făcut în ceea ce priveşte ameliorarea disparităţilor sociale, întrucât România a înregistrat în 2009 o valoare a indicelui Gini de 34.9, în scădere faţă de 37.8, în 2007, dar încă semnificativ peste media UE de 30.4. În 2011 salariul minim brut în România este echivalentul a 157.2 EUR pe lună, înscriind o ameliorare substanţială faţă de 1999, când salariul minim brut pe lună era echivalentul a numai 89.15 EUR, dar rămâne mult inferior celorlalte state membre. Taxele reprezentau mai puţin de 30% din PIB-ul ţării în 2008. În ceea ce priveşte fiscalitatea din România, politica acesteia din ultimii doi ani a fost oarecum contradictorie cu MSE liberal, întrucât a crescut TVA-ul în 2010 de la 19% la 24%, generând astfel şocul economic al unei creşteri de 5 puncte procentuale într-un singur an. Există o taxă unică de impozitare pe profit şi pe venit de 16%, a cărei bază de impozitare s-a mărit, în 2010 începând să se impoziteze tichetele de masă sau profiturile pe capital (ex: dobânda pe depozite bancare). Contribuţiile de securitate socială (SSC) au crescut atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi, dar în 2009, plafonul de deductibilitate al contribuţiilor facultative la fonduri de pensii private s-a mărit de la echivalentul a 200 EUR la 400 EUR.

SISTEM DE PENSII Structura Generală

România a trecut printr-o serie de reforme asupra sistemului său de pensii, ajungând în prezent să îmbine toţi cei trei piloni specifici. Pe lângă sistemul public de pensii, în România a intrat în vigoare sistemul de pensii private facultativ (pilonul III), în mai 2007 şi sistemul de pensii private obligatorii (pilonul II), în mai 2008. Pilonul I în România este constituit dintr-un sistem PAYG, bazat pe solidaritate intergeneraţională, de tip beneficii definite (DB). Acest sistem este afectat de o serie de probleme în ultimii ani: creşterea şomajului şi implicit a numărului de contribuitori, pensionări anticipate ca măsură de evitare a creşterii şomajului ce a sfârşit prin a exercita şi mai multă presiune asupra echilibrului intergeneraţional, lipsa transparenţei în ceea ce priveşte corespondenţa dintre nivelul contribuţiilor şi nivelul beneficilor încasate la pensie – foarte multe discrepanţe în formula de calculare a pensiei de stat, segmentarea nivelului de pensie pe diferite grupe ocupaţionale etc.. Datorită acestor probleme s-a impus ca fiind necesară extinderea pe sistem multi-pilon a pieţei pensiilor în România.

Către pilonul I angajatorii contribuie cu 20.5% din venitul brut al angajaţilor (procentul este mai mare în cazul meseriilor cu risc mare în activitate), iar angajaţii cu 9.5%.

Conform Legii Nr. 852 din 2010, Art. 27, cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt: a) 31,3% pentru condiţii normale de muncă, datorate de angajator şi angajaţi, din care

131 Ultima valoare înregistrată de Eurostat

69

10,5% datorate de angajaţi şi 20,8% datorate de angajatori; b) 36,3% pentru condiţii deosebite de muncă, datorate de angajator şi angajaţi, din care 10,5% datorate de angajaţi şi 25,8% datorate de angajatori; c) 41,3% pentru condiţii speciale şi alte condiţii de muncă, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, datorate de angajator şi angajaţi, din care 10,5% datorate de angajaţi şi 30,8% datorate de angajatori.

Pentru lucrătorii pe cont propriu întregul cuantum de 30% (20.5% + 9.5%) din venitul brut este suport de ei înşişi. Pentru lucrătorii pe cont propriu întregul cuantum al contribuţiei la asigurările sociale din venitul brut este suport de ei înşişi. Între 2001 – 2010 pensia publică era ajustată la salariul nominal. Pensia de stat este ajustată la inflaţie. Conform art. 94 din noua lege a pensiilor, cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. În momentul intrării în vigoare a acestei legi, valoarea punctului de pensie era de 732,8 lei. Valoarea punctului de pensie de majorează anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent.

Sistemul clasic de Pilon II de tip pensii ocupaţionale obligatorii în regim privat este extrem de redusă în România. Singura instituţie ce oferă acest tip de acoperire este Casa de Asigurări a Avocaţilor, reprezentând doar 0.1% din totalul salariaţilor. Pilonul II este aşadar constituit din pensiile individuale private obligatorii, ca şi în alte ţări din Europa centrală şi de est. Acest sistem de contribuţii definite (CD) a devenit operaţional la 1 ianuarie 2008. Conform legii nr. 411 (a pensiilor administrate privat) din 2004 (republicată în 2007), participarea la pilonul II este obligatorie pentru cei sub 35 de ani şi opţională pentru cei cu vârste cuprinse între 35 şi 45 de ani. Din totalul salariaţilor născuţi după 31 decembrie 1972, 65% sunt în prezent acoperiţi de pilonul II. Cei care adera la acest sistem pot alege cărui fond îi încredinţează gestiunea contribuţiilor lor de pensie. De asemenea se pot transfera de la un fond la altul, dacă îşi doresc acest lucru. În prezent contribuţiile către pilonul II sunt de 2% din salariul brut, urmând să crească cu 0.5 procente pe an, în următorii 8 ani, astfel încât în 2010, contribuţia către pilonul II să reprezinte 6% din salariul brut al unui individ. Taxele de administrare ale fondurilor de pensii private nu pot să depăşească 5% din valoarea contribuţiilor efectuate. Conform legislaţiei în vigoare, limitele de investiţie ale activelor fondului de pensii, atât obligatoriu, cât şi facultativ, sunt de: 20% în instrumente ale pieţei monetare, 70% în titluri de stat din România, state membre ale UE sau alte ţări din Spaţiul Economic European, 30% în obligaţiuni şi alte valori emise de autorităţi ale administraţiei publice locale din România, state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, 50% în valori mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate din România, state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, 15% în titluri de stat emise de state terţe, indiferent de termenul până la maturitate, 10% în obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de autorităţi ale administraţiei publice locale din state terţe, 5% în titluri de participare emise de organisme de plasament colectiv în valori mobiliare din România, state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European şi din state terţe şi 15% în obligaţiuni emise de Banca Mondială (BM), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiţii (BEI), tranzacţionate pe pieţe reglementate. În plus, pentru diminuarea riscului investiţiilor, prin dispersie şi diversificare, CSSPP a introdus instrumente noi, ale căror limite sunt: 2% (pentru Pilonul II) / 5% (pentru Pilonul III) în private equity la companii din România, state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, 3% (pentru Pilonul II) / 5% (pentru Pilonul III) în mărfuri şi derivate pe mărfuri precum: ţiţei şi derivaţi ai acestuia, bumbac, cafea, grâu, cupru, aluminiu, zinc, metale preţioase, tranzacţionate pe burse reglementate şi specializate din Uniunea Europeană şi S.U.A.

70

Pilonul III, al pensiilor private voluntare este încă sub-dezvoltat în România, fiind în principal bazat pe asigurări de viaţă. Există, 13 fonduri ce oferă astfel de servicii în prezent. Contribuţia este definită, putându-se aloca până la 15% din salariul brut unui astfel de program. Orice salariat care are cel puţin 90 de luni înaintea împlinirii vârstei de 55 de ani poate opta pentru un fond de pensii de cadrul pilonului III. În momentul de faţă piaţa românească a pensiilor administrate privat (opţionale şi obligatorii) este dominată de două mari companii: ING OPTIM (29%) şi BCR PRUDENT (27.34%).132

Finanţare

România alocă în prezent 7.45 %133 din PIB cheltuielilor cu pensiile de stat, rămânând din nou sub media UE de 11.6%. Cu toate că în scenariul „deceniului pierdut”134 (lost decade) al raportului de îmbătrânire a populaţiei al EPC/AWG din 2009 se ia în calcul şi posibilitatea scăderii cheltuielilor cu pensiile de stat în România, cea mai plauzibilă ipoteză rămâne cea a creşterii cheltuielilor cu pensiile de stat. Această creştere este estimată a fi de 7.4 pp. până în 2060, ceea ce o poziţionează mult peste media europeană estimată la numai 2.4 pp..

Ultima valoare înregistrată a ratei de înlocuire era de 0.55, în 2009, conform Eurostat. Estimările nu sunt foarte încurajatoare, întrucât rata brută de înlocuire în anul 2046, pentru un individ ce iese la pensie la 65 de ani, cu o vechime pe piaţa muncii de 40 de ani, este prognosticată a fi de 66.2% (88.6% net). Între 1990 şi 2004, numărul pensionarilor aproape s-a dublat, crescând de la 3.5 mil. la 6.1 mil. În acelaşi timp, numărul contribuitorilor a scăzut de la 8 mil. la 4.5 mil. Începând cu octombrie 2009, pensia socială minimă garantată este de 350 RON, acoperind aproximativ 650 000 de persoane din toată ţara. Estimările sunt că numărul de persoane eligibile pentru această pensie va creşte substanţial în următorii ani (CE 2010). Începând cu iulie 2010, termenul de „pensie socială minimă garantată” a fost înlocuit cu termenul de ”indemnizaţie socială pentru pensionari”.

Sustenabilitate şi eficienţă

Analizând necesităţile de ajustare a balanţei curente pentru a satisface constrângerile bugetare, se relevă în cazul României un gap de sustenabilitate de 9.1% din PIB, înregistrându-se mult peste media UE, de 6.5% din PIB, în 2009. Ajustările necesare datorate costurilor de îmbătrânire a populaţiei înregistrează o valoare de 4.9% din PIB, de asemenea peste media UE de 3.3% din PIB. Costurile pe termen lung de îmbătrânire a populaţiei sunt generate în principal de creşterea de 7.4 pp. a cheltuielilor cu pensiile, aşteptată să se producă până în 2060. România înregistrează o datorie publică de 30.8 % din PIB în 2010, mult sub limita de 60% din PIB impusă de UE statelor membre. Raportul de Sustenabilitate al Comisie Europene din 2009 evaluează un risc are în privinţa sustenabilităţii pe termen lung a finanţelor româneşti, deoarece înregistrează costuri mari în privinţa îmbătrânirii populaţiei.

Pragul sărăciei în România este evaluat la 2066 PPS, în 2009, conform Eurostat, înscriind o creştere încurajatoare faţă de valoarea de 1726 PPS din 2007. Totuşi, acest prag era atins în 2009 de 22.4% din populaţia României. În plus, ca o măsură a inadecvanţei sistemului de pensii românesc, pragul sărăciei era atins de 24.1 % dintre pensionari, în 2007, cu perspective de creştere. Rata de beneficiu a sistemului de pensii (public şi privat) era în acelaşi an de numai 29% estimându-se că până în 2060, aceasta va creşte cu 41%, atingând valoarea de 41%. Creşterea ratei de beneficiu a sistemului de pensii este bazată în mare măsură pe extinderea prevăzută a sistemului de pensii private.

132 Datele CSSPP pentru iunie 2011. 133 Valoarea indicatorului este extrasă din baza de date Eurostat, valabilă la data de 12 Iunie 2011 pentru anul 2008. 134 Vezi Tabelul 76, de la pg 237, din 2009 Ageing Report: Economic and budgetary projections for the EU-27 Member States (2008-2060).

71

REFORME RECENTE

Noua Lege a Pensiilor (Legea nr. 263/2010), în vigoare de la 1 ianuarie 2011, prevede creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Astfel, vârsta de pensionare va fi crescută gradual până la atingerea acestui plafon în 2030. Vechimea minimă pentru drepturi depline de pensie a crescut de asemenea de la 25 la 30 de ani pentru femei şi de la 30 la 35 de ani pentru bărbaţi. În 2010, vârsta de pensionare pentru bărbaţi era încă de 63 de ani şi 10 luni, iar pentru femei de 58 de ani şi 10 luni.

Tot în noua lege sunt prevederi pentru recalcularea pensiilor speciale, sau reducerea motivaţiilor pentru pensionarea anticipată. O altă noutate este şi calcularea cuantumului pensiei de stat pe baza contribuţiilor efectuate de-a lungul întregii perioade active, spre deosebire de calcularea precedentă pe baza salariilor din ultimii ani de activitate. Noul sistem pe bază de puncte este calculat din veniturile brute lunare de pe parcursul vieţii active. Astfel, pensia de stat a unui individ se calculează înmulţind punctele sale de pensie cu valoarea pe care legea bugetului pentru protecţie socială le-o acordă acestora în fiecare an.

În scopul încurajării sistemului de pensii private, s-a mărit nivelul de deductibilitate a contribuţiilor către acesta de la 200 EUR, la 400 EUR.

SLOVACIA (SLOVAKIA) (2004) PREZENTARE GENERALĂ

CARACTERISTICI În anul 2008 Slovacia aloca aproximativ 7.12% din PIB cheltuielilor cu pensiile de stat, ceea ce presupune o scădere de 0.35 puncte procentuale faţă de anul 2000, situându-se sub media de cheltuieli cu pensia la nivelul UE de 11.66% din PIB corespunzătoare anului 2008. Procentul este echivalent cu suma de 594.86 euro (la preţurile din anul 2000) pe locuitor, faţă de 2551.27 euro cât este media Uniunii Europene. Ultima valoare înregistrată a ratei de înlocuire era de 0.55 în 2009 (conform Eurostat), peste media Uniunii Europene de 0.51. Pragul sărăciei în Slovacia este evaluat la 4713 PPS în 2009 (conform Eurostat), în creştere cu 96.87% faţă de nivelul de 2394 valabil pentru anul 2000. Populaţia situată sub pragul de sărăcie definit de Eurostat reprezintă 19.6% din totalul populaţiei în anul 2009. În acelaşi an procentul vârstnicilor (peste 65 de ani) situaţi sub pragul de sărăcie era de 10.8%, sub media Uniunii Europene (17.88% în anul 2009). Dacă în Uniunea Europeană venitul median al aceloraşi vârstnici reprezintă aproximativ 88% din cel al restului populaţiei, în Slovacia acest procent este mai scăzut, şi anume de 81%. Vârsta medie de retragere din câmpul muncii este de 58.8 ani, sub media Uniunii Europene (61.4 ani). Datoria publică a guvernului din Slovacia reprezenta în anul 201041% din Produsul Intern Brut (media în Uniunea Europeană este de 80%), în scădere cu 9.3 pp. faţă de valoarea înregistrată în anul 2000. Dacă deficitul guvernamental la nivelul Uniunii Europene reprezenta în anul 2000 în medie 6.4% din PIB, în Slovacia acesta este mai mare, şi anume de 7.9% din PIB.

SISTEMUL DE PENSII (structura generală) Sistemul de pensii este format din trei piloni: Pilonul 1 este format din pensiile de stat şi este un sistem de tip pay-as-you-go,

obligatoriu pentru toţi salariaţii. Al doilea pilon este format din pensiile ocupaţionale individuale, este un sistem

obligatoriu, de tip „contribuţii definite”, introdus în urma reformei din anul 2005. Al treilea pilon este format din pensiile private suplimentare, cu caracter voluntar.

72

Pilonul I (sistemul pensiilor de stat) Sistemul aflat în vigoare înainte de reforma pensiilor aplicată abia începând cu anul 2005 (dar legiferată încă din 2003) a fost afectat de dificultăţi financiare majore. Acestea au fost rezultatul unei rate de şomaj ridicate şi o motivare scăzută a angajaţilor de a contribui în cadrul acestui sistem. Exista o slabă legătură între contribuţii şi beneficii, vârsta de pensionare era relativ scăzută, iar tendinţa de migrare a forţei de muncă era în creştere. Sistemul pensiilor de stat era în deficit încă din anul 1997, fapt care a cauzat o scădere constantă a valorii reale a pensiilor în toată această perioadă. În 2003, pensia medie era de aproximativ 45% din salariul mediu, în comparaţie cu 54% cât era în anul 1991.

Principalele obiective urmărite prin reforma pensiilor au constat în refacerea sustenabilităţii pe termen lung a sistemului pensiilor de stat şi întărirea şi promovarea principiului meritului în stabilirea compensaţiilor. Introducerea Pilonului II (obligatoriu) a avut, bineînţeles, consecinţe asupra sistemului pensiilor de stat. Măsurile adoptate prin această reformă vor mai slăbi, pe termen lung, presiunea financiară sub care acest sistem funcţionează în acest moment. Totuşi, pe termen scurt, această transformare radicală a sistemului generează costuri considerabile legate de tranziţie. Pilonul I va trebuie să facă faţă unei reduceri substanţiale a contribuţiilor, astfel încât este foarte probabil să fie necesare transferuri suplimentare de fonduri de la bugetul de stat sau fondul de rezervă către sistemul de pensii publice. Guvernul slovac intenţionează să utilizeze veniturile suplimentare rezultate din privatizări pentru a acoperi deficitul estimat. Costurile totale generate de această tranziţie sunt estimate de către Uniunea Europeană la valoarea de 50, până la 70 miliarde Euro, adică 15-20% din valoarea prezentă a Produsului Intern Brut. În faţa acestor costuri de tranziţie ridicate guvernul a făcut un pas înapoi în ce priveşte reforma şi în noiembrie 2007 a legiferat posibilitatea ca fondurile aferente Pilonului II de pensii să poată fi folosite pentru acoperirea deficitului existent în Pilonul I, permiţând participanţilor să renunţe la Pilonul II în favoarea sistemului pensiilor de stat.

Pilonul II (sistemul pensiilor ocupaţionale) Acest sistem obligatoriu este de tipul schemelor de pensii cu contribuţii definite, 9% din salariul brut fiind direcţionat către conturile individuale ale membrilor săi. Fondurile sunt administrate de companii având ca obiect unic de activitate administrarea activelor fondurilor de pensii (PAMC). Acestea sunt societăţi private pe acţiuni, cu un capital minim de aproximativ 300 milioane Skk (7,1 milioane Euro). O altă condiţie pe care fondurile administrate de acestea trebuie să o îndeplinească este ca numărul de membri atraşi să fie de cel puţin 50000 într-o perioadă de 18 luni de la crearea fondului. De asemenea, fiecare companie trebuie să ofere cel puţin trei fonduri cu profil risc/câştig diferite:

un fond conservativ care să nu aibă expunere pe acţiuni şi cu o alocare de 100% pe obligaţiuni şi instrumente ale pieţei monetare;

un fond echilibrat cu o expunere pe acţiuni de maxim 50% şi cu o alocare de cel puţin 50% pe obligaţiuni şi instrumente ale pieţei monetare;

un fond axat pe creştere cu o expunere pe acţiuni de până la 80%. În general, membrii fondurilor de pensii au libertatea să aleagă oricare din opţiunile de mai sus, cu condiţia să aibă mai mult de 15 ani până vor atinge vârsta legală de pensionare. Dacă au mai puţin de şapte ani până la pensionare pot investi numai în fondul conservativ, iar dacă au între şapte şi 15 ani până la pensionare pot investi atât în fondul conservativ cât şi în cel echilibrat, dar nu şi în cel axat pe creştere. Participanţii la Pilonul II pot fi membrii doar ai unui singur fond de investiţii la un anumit moment.

73

O altă prevedere importantă pe care fondurile de pensii slovace trebuie să o îndeplinească este ca acestea să investească cel puţin 30% din active în instrumente de investiţii ale unor emitenţi slovaci. Această reglementare este menită să prevină ieşirile de capital şi să sprijine piaţa locală de capital. Pe de altă parte, ea constituie un obstacol în ce priveşte diversificarea şi poate rezulta în alocări şi randamente sub cele optime. De asemenea, această prevedere poate să conducă la constituirea de lichidităţi excesive sau creşterea artificială a preţurilor activelor domestice (asset bubble). Companiile de administrare a activelor fondurilor de pensii trebuie de asemenea să garanteze un randament minim pentru fiecare dintre cele trei fonduri de pensii oferite. După 24 de luni de la lansarea fondului respectiv, randamentul minim atins trebuie să fie mai mare decât una din următoarele valori:

pentru un fond conservativ - 90% din randamentul mediu din ultimele 24 de luni sau randamentul mediu minus un punct procentual;

pentru un fond echilibrat - 70% din randamentul mediu din ultimele 24 de luni sau randamentul mediu minus trei puncte procentuale;

pentru un fond axat pe creştere - 50% din randamentul mediu din ultimele 24 de luni sau randamentul mediu minus 5 puncte procentuale.

Fondurile axate pe creştere au atras cei mai mulţi participanţi (aproximativ 65,5% în 2005), 30% au ales fondurile echilibrate şi doar 4,6% au ales un fond conservativ. În ciuda acestei dominanţe a fondurilor axate pe creştere, companiile de administrare nu au exploatat la maxim limitele permise în ce priveşte alocările permise. Astfel, fondurile axate pe creştere au în medie o alocare pe acţiuni de doar 7% în timp ce fondurile echilibrate au investit în medie doar 5% din active în acţiuni.

REFORME Reforma pensiilor în perioada 2003-2004 În 2004, sistemul de pensii în Republica Slovacă a trecut printr-o reformă structurală majoră. Sistemului de pensii a fost reorganizat într-un sistem tradiţional de pensii pay-as-you-go (Pilonul I, Legea 461/2003), precum şi un nou sistem obligatoriu de administrare privata a economiilor (Pilonul al II-lea, Legea 43/2004), care a devenit operaţional în 2005.

O provocare cu care se confruntă actualul sistem de pensii slovac este problema finanţării costurilor de tranziţie. Dintr-un total de 18% cât reprezintă ratele de contribuţie, 9% sunt redirecţionate către Pilonul II, prin urmare doar restul de 9% este reţinut pentru a acoperi cheltuielile Pilonului I. Amploarea contribuţiei redirecţionate către Pilonul II în Republica Slovacă este mai mare decât cea a oricărei alte ţări central sau est europene care a implementat un sistem multipilon similar prin reforma pensiilor. În plus, dintr-un total de 2.6 milioane angajaţi, 1,5 milioane au ales să adere la Pilonul II, depăşind în mare măsură anticiparea iniţială de 0.3 – 0.8 milioane de angajaţi.

Acest lucru se datorează în parte promovării active a companiilor private ce administrează fonduri de pensii. Anumiţi salariaţi care sunt aproape de vârsta de pensionare (şi, prin urmare nu ar avea timp să acumuleze suficiente economii în Pilonul II) au participat totuşi la Pilonul II. Spre deosebire de alte ţări din Europa Centrală, nu a fost stabilită o limită de vârstă pentru intrarea în Pilonul II.

În timp ce veniturile Pilonului I au scăzut ca urmare a deturnării contribuţiilor către Pilonul II, pensionarii actuali continuă să primească pensiile. Prin urmare, sistemul de pensii de stat (Pilonul I) este de aşteptat să fie în deficit în jurul anului 2030.

74

Modificări în perioada 2007-2008 Guvernul a implementat relativ recent mai multe amendamente pentru a aborda problemele pe termen scurt.

1. În primul rând, pentru perioada ianuarie-iunie 2008, salariaţii au fost autorizaţi să circule între Pilonul I şi Pilonul II de pensii. Până la sfârşitul lunii iunie, aproximativ 105000 de beneficiari au renunţat la Pilonul II, ceea ce a depăşit estimările iniţiale. Ministerul Muncii, Afacerilor Sociale şi Familiei estima că aproximativ 30000 ar renunţa la Pilonul II, în timp ce Ministerul de Finanţe estima că aproximativ 70000 ar face acest lucru. Cei mai mulţi dintre aceşti beneficiari aveau o vârstă mai mare de 40 de ani şi câştigau mai puţin de 100.000 SKK pe an. Pe de altă parte, aproximativ 21000 de beneficiari, dintre care majoritatea în vârstă de sub 30 de ani, au aderat la Pilonul II. Astfel, procentul net din numărul angajaţilor care au renunţat la Pilonul II este de aproximativ 3%.

2. În al doilea rând, perioada de contribuţii minimă pentru pensii a fost prelungită de la 10 ani la 15 ani, atât pentru Pilonul I cât şi pentru Pilonul II. Cum Pilonul II a fost lansat în 2005, acest lucru implică faptul că lucrătorii care aveau mai mult de 47 de ani în anul 2005 nu pot beneficia de pensii. Ministerul Muncii, Afacerilor Sociale şi Familiei estimează că aproximativ 600000 de salariaţi ar putea să nu acumuleze 15 ani de cotizare. În ceea ce priveşte numărul de angajaţi care au migrat de la un sistem la altul, această măsură are un impact mult mai semnificativ decât măsura anterioară.

3. În al treilea rând, plafonul de contribuţii a fost crescut de la 3 la 4 ori salariul de baza. Această creştere a plafonului a fost sugerata de către Ministerul de Finanţe. Acest lucru va avea un efect imediat în creşterea veniturilor din contribuţii către sistemul de pensii.

4. În al patrulea rând, au fost puse în aplicare măsuri pentru a limita creşterea beneficiilor. Indexarea pensiilor se face la media inflaţiei preţurilor şi creşterea salariilor (aşa-numita indexare elveţiană). Condiţiile de calificare pentru pensie anticipată s-au înăsprit.

5. În al cincilea rând, pentru lucrătorii cu handicap statul va subvenţiona contribuţiile lor numai în cazul în care rămân în Pilonul I.

6. În al şaselea rând, femeile care au copii mai mici de 6 ani se pot alătura din proprie iniţiativă Pilonului II.

7. În al şaptelea rând, la sfârşitul anului 2007 guvernul a aprobat un proiect de lege prin care se acorda o indemnizaţie pentru Crăciun către 1051936 pensionari cu nivel scăzut al pensiilor. Această indemnizaţie a fost între 1500 SKK şi 2000 SKK pe pensionar, în funcţie de nivelul de pensii şi a fost plătită pentru pensionarii care primesc mai puţin de 11257 SKK pe lună. Cheltuielile totale pentru această indemnizaţie se ridicau la 1.7 miliarde SKK.

Sustenabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii în contextul îmbătrânirii populaţiei Sustenabilitatea pe termen lung a sistemului actual de pensii slovac naşte preocupări în contextul unei îmbătrâniri severe a populaţiei, care va atinge punctul culminant în jurul anului 2050. Potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite din 2006 privind proiecţia populaţiei, raportul de sprijin dintre populaţia în vârstă de peste 65 de ani şi cea în vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani este în prezent 18,3% şi estimat să crească rapid la 25,4% până în 2020, la 33,3% până în 2030, la 40,5% până în 2040, şi la 55,3% până în 2050. Unul dintre principalele motive pentru îmbătrânire este scăderea bruscă şi rapidă a ratelor de fertilitate în anii 1990, precedată de o perioadă în care rata fertilităţii a fost relativ ridicată în anii 1980. O prognoză pe termen lung a Agenţiei de Asigurări Sociale indică faptul că un deficit de 1-1,5% din PIB este de aşteptat până în 2035, iar ulterior dimensiunea acestuia se preconizează să crească până la nivelul de aproximativ 2,0% -2,5% din PIB până în 2055.

75

Alte reforme - Sprijinirea ocupării forţei de muncă a persoanelor în vârstă Pensionarea anticipată se acordă de la 1 ianuarie 2011 numai persoanelor fizice care nu au venituri din altă activitate (cu excepţia veniturilor corespunzătoare acordurilor pentru munca prestată în afara unui contract de muncă) sau care nu au o asigurare obligatorie. Aceasta înseamnă că pensiile sunt plătite în primul rând persoanelor care nu au posibilitatea de angajare şi care nu-şi pot asigura venitul prin muncă.

SLOVENIA (2004) Slovenia are o populaţie de cca. 2 milioane de locuitori şi un PIB per capita la l70% din nivelul mediu al UE 27 în anul 2010. 16,4% din populaţie o reprezintă persoanele peste 65 de ani, iar speranţa medie de viată este de 75 ani pentru bărbaţi şi aproape 83 pentru femei. Vârsta statutară de pensionare este de 63 de ani pentru bărbaţi şi 61 ani pentru femei.

Modelul social este cel continental, de altfel cel mai dezvoltat în Europa, cu servicii sociale moderate şi implicarea actorilor sociali. Cheltuielile cu pensia publică în PIB reprezentau cca. 11% în 2004 şi se prevede o creştere la 12,4% în 2020.

PREZENTARE GENERALĂ Sistemul de securitate socială presupune participarea cu contribuţii pentru toate persoanele angajate şi include şi angajaţii pe cont propriu. Toţi asiguraţii sunt înregistraţi într-un registru central gestionat de Health Insurance Institute of Slovenia. Contribuţiile totale de asigurări sociale reprezintă 16,1% pentru angajator şi 22,1% pentru angajat, din care cotele pentru pensii sunt de 8,85% pentru angajator şi 15,5% pentru angajat. Asigurările pentru pensii şi dizabilităţi sunt obligatorii şi uniforme pentru toţi asiguraţii. Pentru asigurare suplimentară pentru pensii se fac asigurări cu furnizori autorizaţi de pensii, respectiv un fond mutual de pensii sau o companie de asigurări. De asemenea angajatorul poate să ofere asigurări individuale sau colective.

Pentru pensiile suplimentare deductibilitatea fiscală este de 5,844% din salariul brut. Pensiile în Slovenia nu sunt supuse impozitării. Se indexează în funcţie de creşterea salariilor (cu un element de echitate trans-generaţională). Rata de înlocuire a salariului cu pensia era de 82% din pilonul public în 2005 şi se prevede să se reducă la 60% în 2050.135

Accesul la pensie este condiţionat de: - împlinirea vârstei de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei cu 15 ani de

contribuţie; - împlinirea vârstei de 63 de ani pentru bărbaţi şi 61 de ani pentru femei cu 20 ani de

contribuţie; - împlinirea vârstei de 58 de ani pentru bărbaţi/femei cu 40/38 ani de contribuţie.

Pensionarea anticipată este admisă doar pentru anumite categorii de forţă de muncă şi în condiţii speciale. Nu există limită superioară de vârstă pentru pensionare.

SISTEMUL DE PENSII136 Structura sistemului de pensii137 include:

Pilonul I – pensia minimă garantată (National, means-tested pensions) şi pensii de asigurări sociale, respective o schemă de asigurări sociale ce acoperă toţi salariaţii şi

135 http://www.ose.be/files/publication/2010/country_reports_pension/OSE_2010_CRpension_Slovenia.pdf 136 Legislaţia curentă în domeniul pensiilor este dată de Legea din 1999 (Act on Pension and Invalidity Insurance), implementată în 2000 cu modificări ulterioare în 2000, 2001, 2002, 2003, 2005, 2006, 2008, 2009. 137 http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication14992_en.pdf

76

angajaţii pe cont propriu care furnizează pensii pentru limită de vârstă, pensii de boală şi pensii de urmaş. Fermierii şi personalul militar primesc o pensie fixă. Se asigură acoperirea generală prin pilonul public. Schemă de pensii de tip DB.

Pilonul II – pensie suplimentară obligatorie pentru profesii cu risc ridicat (cca. 26 mii lucrători), pensii suplimentare colective facultative. Scheme de pensii ocupaţionale care acoperă jumătate din salariaţi – 56% în 2005. Este obligatoriu pentru salariaţii publici şi facultativă pentru salariaţii din sectorul privat. Se bazează pe capitalizare.

Pilonul III – pensii suplimentare individuale, facultative (mică extindere).

Reformarea sistemului a început în 1999 (sistemul intrase în deficit după 1996). Sistemul de asigurare de pensii combină prevederile asigurării cu cele ale serviciilor de asistenţă (pensia minimă) pentru a asigura minimul de siguranţă. Pilonul public se bazează pe scheme de asigurare legate de câştigurile obţinute. Pilonul zero, pensia de stat are caracter universal şi a fost introdusă în 1999 şi se adresează celor ce nu au contribuit la sistem (accesul este condiţionat de vârstă - 65 de ani - şi de rezidenţa de cel puţin 30 de ani într-un stat membru în perioada 15-65 de ani). Acoperă cca. 18% din salariul mediu net. Pilonul public este de tip PAYG, iar aplicarea măsurilor din 1999 a determinat reducerea ratei de transfer pentru pensia de vârstă la 67,1% în 2008. Pilonul ocupaţional, reformat după 2004, devine obligatoriu pentru sectorul public, pentru salariaţii în sectorul privat rămâne voluntar. Schemele ocupaţionale pot fi furnizate de: fonduri mutuale de pensii, companii de pensii, companii de asigurări şi facilitate de plan de pensii Kapitalska družba. Fiecare dintre aceste entităţi este reglementată de legi speciale, autorizate şi monitorizate de agenţii/instituţii diferite şi de aceea este dificil de comparat între ele. Schemele de pensii sunt aprobate de Ministerul Muncii (The Ministry of Labour, Family and Social Affairs), fondurile mutuale de Securities Market Agency, iar pentru societăţile de pensii şi de asigurări The Insurance Supervision Agency. Kapitalska družba este 100% de stat, este sub reglementări speciale şi gestionează 4 fonduri de pensii: “Capital Mutual Pension Fund” – fond de pensii suplimentar, voluntar, cel mai vechi, încă deschis; “Closed Mutual Pension Fund for Civil Servants” – pentru funcţionarii publici; “Compulsory Supplementary Pension Insurance Fund of the Republic of Slovenia” – este obligatoriu, iar angajatorii plătesc contribuţii suplimentare în caz de pensionare anticipată; “First Pension Fund of the Republic of Slovenia” pentru cei ce au schimbat cupoanele de pensii pentru puncte de asigurare (exchanged pension coupons for insurance policy), ca rezultat al privatizării. Activele cumulate însumau 11.3% din PIB în 2007.

Pilonul III, fonduri private şi facultative se bazează pe economisire individual. Este slab dezvoltat, deşi are avantaje la impozitare faţă de fondurile ocupaţionale.

Sistemul de pensii este gestionat de o instituţie financiară publică autonomă, organizată tripartit “The Institute for Pension and Invalidity Insurance (ZPIZ). Contribuţiile sunt colectate prin Tax Administration (DURS) iar ministerul muncii este responsabil cu cadrul juridic şi cu politicile în domeniu.

REFORME RECENTE 2004 - reglementarea companiilor de asigurări: Insurance Act;

2005: Investment Funds and Management Companies Act reglementează constituirea şi funcţionarea fondurilor mutuale pentru pensii;

2006: Pension and Disability Insurance Act – reglementează schemele de asigurare care completează asigurarea prin pilonul public;

77

2010- Guvernul a iniţiat o propunere de reformare a sistemului de pensii care a fost supusă dezbaterii publice. Principalele prevederi urmăreau: creşterea treptată şi egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani şi a pensionării anticipate la 60 de ani; prelungirea perioadei active şi instituirea de stimulente şi penalităţi, schimbarea formulei de calcul cu creşterea bazei de la 18 la 34 cei mai buni ani de cotizare; o nouă metodă de corelare a creşterii pensiilor cu salariul şi costul vieţii. Ulterior , în iunie 2011 s-a organizat un referendum care a respins reforma pensiilor cu 72,18% din voturi.138 Deşi este recunoscută ca necesară pentru a crea pensii adecvate şi a asigura sustenabilitatea sistemului, reformarea este amânată.

SPANIA (SPAIN) (1986) PREZENTARE GENERALĂ

Spania înregistra în 2010 un PIB pe cap de locuitor de 23 100 EUR. Rata de dependenţă economică a Spaniei în 2010 era de 24.7 %. ONU estimează pentru acelaşi an o rată de dependenţă demografică de 58 %, aceasta înscriind cea mai mică valoare din anii ’50 până în prezent. Vârsta mediană în Spania este estimată de Eurostat la 39.9, în 2010.

PRINCIPII ȘI CARACTERISTICI

Spania, alături de Portugalia, Grecia şi Spania sunt caracterizate de Sapir (2006) conform unui Model Social European (MSE) Mediteranean. Trăsăturile acestui tip de sistem includ cheltuieli mari cu pensiile şi protecţia socială, previziuni pentru pensionări anticipate şi reflectă sistemul social /cultural centrat pe familie al acestor state. Totuşi, în urma crizei financiare şi a problemelor înregistrate de Spania în cursul ultimilor ani, politica bugetară nu mai reflectă întru-totul caracteristicile teoretice enunţate de Sapir pentru acest grup de ţări.

În Spania, cheltuielile de protecţie socială (SPE) au înregistrat o creştere susţinută în ultimul deceniu, evoluând de la 2656.69 EUR (3147.84 PPS) de persoană, în 1997, la 5424.96 EUR (5846.01 PPS) de persoană, în 2008139. Cheltuielile de protecţie socială în Spania au crescut, ajungând la 22.71 % din PIB în 2008, având un nivel uşor inferior altor state europene, media UE fiind de 26.35%. Acestora le corespunde un nivel al cheltuielilor generale guvernamentale (GGE) de 41.3% din PIB, în 2008, 45.8% din PIB în 2009 şi 45% din PIB în 2010. În contrast cu modelul social mediteranean, inegalitatea socială persistă în Spania, înregistrându-se o valoare a indicatorului GINI de 32.3, în 2009. Această valoare a marcat o continuă ameliorare a situaţiei disparităţilor sociale spaniole, faţă de valoarea record din 2005, de 33. Totuşi rămâne semnificativ peste media UE de 30.4, în 2009. În 2011 salariul minim brut în Spania este de 748.3 EUR pe lună, înscriind o ameliorare substanţială faţă de 1999, când salariul minim brut pe lună era de 485.71 EUR.

SISTEMUL DE PENSII Structura Generală

Spania are un sistem de pensii multi-pilon, dar este dominată, la fel ca şi celelalte state mediteraneene, de sistemul public de pensii. Această dominaţie este în conformitate cu caracterizarea făcută de Sapir (2006) MSE mediteranean, dar este o problemă pentru sustenabilitatea finanţelor publice ale acestor ţări. Pe lângă pensiile de stat, există şi opţiunea pensiilor voluntare ocupaţionale sau a pensiilor private, dar ambele astfel de sisteme sunt mai degrabă încadrabile pilonului III decât pilonului II. Statul spaniol nu a făcut eforturi prea mari

138 http://www.slovenia.si/en/slovenia/society/social-care/pension-system-reform/ 139 Ultima valoare înregistrată de Eurostat

78

pentru extinderea sistemului de pensii private, fapt susţinut de reducerea în 2007 a motivaţiilor fiscale de aderare la fondurile de pensii ocupaţionale private. Pilonul I este finanţat printr-un sistem PAYG, fiind structurat pe bază de beneficii definite (DB). Scheme de pensie speciale există pentru angajaţii din administraţia de stat centrală, pentru lucrătorii din sistemul de justiţie, sau pentru militari. Aderarea la fondul de pensii de stat este obligatorie pentru toţi angajaţii şi lucrătorii pe cont propriu spanioli. Contribuţia individuală este de 28.35 atât pentru angajaţi cât şi pentru lucrătorii pe cont propriu. În cazul primei categorii, acest procent se împarte între salariaţi – 4.7% din venitul brut, şi angajatori, care suportă 23.6%. Pentru a beneficia de o pensie completă, un pensionar trebuie să aibă cel puţin 15 ani de vechime (unul dintre cele mai mici plafoane din UE), dintre care 2 trebuie să fi fost în ultimii 15 ani de dinainte de pensionare. Pe lângă sistemul de beneficii bazat pe cotizaţiile efectuate, există şi pensii pentru persoanele de peste 65 de ani ce nu au vechimea necesară pentru a se califica. Aceste pensii minime garantate sunt atribuite cu condiţia ca persoana respectivă să fi trăit în Spania cel puţin 10 ani după împlinirea vârstei de 16 ani, şi 5 ani consecutiv înainte de reclamarea pensiei de stat garantate. Această schemă de pensie este finanţată exclusiv din bugetul de stat. Pensiile de stat sunt ajustate anual în funcţie de Indicele Preţurilor de Consum (IPC).

Pilonul II al pensiilor ocupaţionale este restrâns în Spania. El este un sistem atractiv într-o oarecare măsură pentru angajatori, deoarece contribuţiile sunt 100% deductibile, dar nu este neapărat căutat de salariaţi deoarece contribuţiile lor nu sunt deductibile. În cazul schemelor de beneficii definite (DB), angajatorul poartă întreaga responsabilitate financiară a înfiinţării şi derulării sistemului. În cazul schemelor de contribuţii definite (DC) (mult mai răspândite) responsabilitatea este împărţită între patron şi salariat. Sistemul de pensii private, în totalitatea lui (ocupaţionale şi individuale) reprezintă numai 8% din PIN, mult sub media OECD de 60%. Astfel, valoarea acestui pilon este în prezent redusă, prezentând o atractivitate scăzută pentru potenţialii cotizanţi spanioli. Finanţare

Pensia medie anuală în Spania, în 2010 era de 10.923 EUR. Există şi o pensie minimă pentru persoanele mai în vârstă de 65 de ani. Valoarea acesteia este de 530.63 EUR pe lună, ceea ce reprezintă echivalentul a 32% din venitul mediu spaniol. Pensia minimă creşte la 661.34 EUR pe lună pentru cei care au un soţ dependent în întreţinere. Pensia publică maximă în Spania, în 2008 a fost de 2393.87 EUR pe lună.

Sustenabilitate şi eficienţă

Analizând necesităţile de ajustare a balanţei curente pentru a satisface constrângerile bugetare, se relevă în cazul Spaniei un gap de sustenabilitate de 11.8 % din PIB, înregistrându-se peste media UE, de 6.5% din PIB, în 2009. Astfel, Spania se arată a fi problematică din punct de vedere al sustenabilităţii pe termen lung şi cu un risc crescut în ceea ce priveşte stabilitatea finanţelor publice. Ajustarea necesară pentru stabilizarea ratei de datorie de 6.1 % este aproape dublă mediei la nivel european de 3.3% din PIB. În plus şi costurile pe termen lung ale îmbătrânirii populaţiei sunt de asemenea superioare mediei UE: 5.7% din PIB în cazul Spaniei, faţă de 3.3% din PIB. La fel ca majoritatea ţărilor membre UE, Spania se aşteaptă să crească nivelul cheltuielilor cu pensiile publice ca parte din PIB, cu 6.2 pp. până în 2060 (faţă de 2010). Datoria publică a guvernului spaniol este în 2010 de 60.1% din PIB, sub estimările prealabile de 62 % şi sub media UE de 80%. Pragul sărăciei în Spania este evaluat la 8387 PPS, în 2009, conform Eurostat, înscriind o creştere încurajatoare faţă de valoarea de 5162 PPS din 1999. Totuşi, acest prag era atins în 2009 de 19.5% din populaţie, o rată aproximativ constantă de-a lungul ultimului deceniu. În plus, ca o

79

măsură a ameliorării adecvanţei sistemului de pensii, pragul sărăciei era atins de 19.3 % dintre pensionari, în 2007, în scădere faţă de 24.4 % în 2004. Rata de beneficiu a sistemului de pensii public era în 2007 de 58, estimându-se că până în 2060, aceasta va scădea pronunţat cu 10%, atingând valoarea de 52. Scăderea ratei de beneficiu a sistemului de pensii publice este firească în măsura în care acesta este dublată de o creştere a ratei de beneficiu rezultată din sistemul de pensii private. Din păcate nu există date oficiale, în momentul de faţă, care să poată confirma acest lucru.

REFORME RECENTE

La sfârşitul lui ianuarie 2010, guvernul spaniol a prezentat un program de reformă pentru sistemul de pensii. La baza acestei decizii, ca şi în cazul celorlalte state mediteraneene, au cântărit mult mai greu problemele endogene, decât incidenţa crizei financiare. Astfel, unele dintre cele mai acute probleme ale sistemului de pensii spaniol sunt acoperirea extinsă a unui sistem de pensii publice şi un deficit al pieţei de pensii private, speranţa de viaţă crescută (a doua cea mai mare din lume) cuplată cu posibilitatea pensionării cu un număr mic de ani de cotizaţie, sau ritmul alert de creştere a numărului de pensionari, ce se aşteaptă să se dubleze până în 2040. Acest program de reformă este susţinut de comisia parlamentară transpartinică responsabilă cu pensiile înfiinţată prin Pactul de la Toledo, din 1995. Programul de reformă include: prelungirea perioadei de activitate, prin descurajarea pensionării anticipate şi creşterea vârstei de pensionare gradual de la 65 de ani la 67 de ani, corelarea mai strânsă a beneficiilor de pensie cu nivelul contribuţiilor efectuate pe parcursul vieţii, sau încurajarea dezvoltării sectorului pensiilor suplimentare. Aceste măsuri previzionate nu s-au materializat încă într-o formă legislativă.

SUEDIA(SWEDEN) (1995) PREZENTARE GENERALĂ Suedia aparţine modelului social nordic, al cărui obiectiv în materie de politica bunăstării îl reprezintă reducerea decalajelor dintre diferitele grupuri sociale, asigurând cetăţenilor protecţie, oportunitatea de a evolua şi un standard economic acceptabil. Eradicarea excluderii sociale constituie o ţintă importantă a guvernului suedez, delegată în principal Ministerului Sănătăţii şi Afacerilor Sociale. Cu un PIB/locuitor de 36.712 USD şi o populaţie totală de 9,3 milioane locuitori140, Suedia înregistrează o rată totală de dependenţă demografică de 53,1% pentru anul 2010141, o rată de dependenţă economică de 34% în anul 2007, estimată la 40% pentru anul 2020142, precum şi o rată de dependenţă a populaţiei vârstnice de 27,8% în anul 2010143. Vârsta mediană în Suedia este de 42 de ani.144

SISTEMUL DE PENSII Structura generală şi finanţare Vechiul sistem suedez de pensii a combinat atât trăsături de natură Beveridge (sub forma unei pensii de bază unice finanţată prin taxe - folkpension şi a suplimentelor de pensie) cât şi Bismarck (finanţare prin contribuţii legate de câştiguri şi cu beneficii definite) – allmän tilläggspension – ATP. Acest sistem garanta o protecţie foarte cuprinzătoare şi generoasă la bătrâneţe. În anii 1980 sistemul a început să întâmpine serioase dificultăţi, necesitând conceperea 140 Conform International Social Security Association, http://www.issa.int/Observatory/Country-Profiles/Regions/Europe/. 141 Sursa: Eurostat, EUROPOP 2008. 142 Sursa: Commission Services, EPC (Ageing Report 2009). 143 Sursa: Eurostat, EUROPOP 2008. 144 Sursa: NationMaster.COM, http://www.nationmaster.com/graph/

80

unei reforme cu o durată de zece ani, care a radicalizat sistemul de pensii al ţărilor OECD. Noul sistem se întemeiază pe mai mulţi piloni, primul combinând o pensie minimă unică garantată (garantipension), o pensie legată de câştiguri cu contribuţie noţională definită (NDC), pensia legată de venit (inkomstpension) şi o primă de pensie privată tip fond (premiereservsystem). Deasupra schemelor de mai sus se află pensiile ocupaţionale cvasi-obligatorii.

Reforma a fost posibilă numai datorită existenţei Fondurilor de Pensii Naţionale (AP-Fonden), care au investit surplusurile ATP în decursul anilor, atingându-se astfel capacitatea de acoperire a 5 ani consecutivi de beneficii. Trei importante obiective au fost realizate prin reformă:

a) Stabilizarea perspectivelor financiare pe termen lung ale sistemului de pensii publice b) Introducerea indexării legate de salarii, stopându-se astfel erodarea pragurilor de

beneficii ATP c) Eliminarea redistribuirii aleatoare a formulei celui mai bun an prin calculul bazei de

evaluare de-a lungul duratei de viaţă a unui individ.

Pilonul I (de stat şi obligatoriu) Acesta include trei paliere.

Palierul zero – pensia garantată, a înlocuit în 2003 vechea pensie de bază şi suplimentele asociate. Este o pensie universală, finanţată din impozite, unică şi indexată la nivelul preţurilor. Eligibilitatea se bazează pe rezidenţă (40 de ani) şi vârstă (peste 65 de ani). Este concepută să asigure o sursă de venit atât pentru persoanele care nu se califică pentru pensie publică cât şi un supliment pentru pensionarii cu venituri mici. În 2009, pensia garantată s-a ridicat la 6.777 SEK pe lună pentru o persoană căsătorită şi 7.597 SEK pentru o persoană necăsătorită. Pragurile de venituri au fost de 10.959 SEK pe lună pentru o persoană necăsătorită (aproximativ un sfert din câştigurile medii brute) şi de 9.713 SEK pe lună pentru o persoană căsătorită. Pentru cei care nu îndeplinesc această cerinţă (de obicei imigranţi), există un ajutor special de întreţinere. Pensionarii cu venituri scăzute sunt de asemenea eligibili pentru suplimentul de locuinţă (BTP), care acoperă 93% din cheltuielile legate de locuinţă – până la limita de 5.000 SEK pe lună pentru un pensionar necăsătorit.

Palierul unu este reprezentat de pensia legată de venitul obţinut (ATP) - un sistem NDC foarte sofisticat introdus în 1998 pentru cei născuţi după 1954 (un sistem mixt se aplică pentru cei născuţi între 1938 şi 1953) şi care ia în considerare venitul obţinut pe parcursul vieţii. El este finanţat printr-o rată de contribuţie totală de 18,5% din plata aferentă pensiei, i.e. salariul brut minus contribuţia de 7% a angajatului pentru asigurarea de pensie. Din acestea, 16% merg către ATP şi 2,5% către pensia-premiu tip fond. Astfel, rata de contribuţie efectivă din salariile brute este de 17,21% în total, 14,88% către ATP şi 2,33% către pensia tip fond. Statul acoperă contribuţiile pentru perioadele inactive – creşterea copiilor, serviciul militar, studii universitare, boală şi şomaj. Conturile individuale sunt ajustate în funcţie de creşterea salariului per capita – un index al venitului (inkomstindex), bazat pe modificările venitului de susţinere a pensiei pentru cei în vârstă de 16-64 ani ce câştigă salarii (astfel, neconcordanţa cu creşterea totală a salariilor, ca de exemplu în cazul unei forţe de muncă în scădere, poate crea dezechilibre fiscale). Vârsta de pensionare este flexibilă, o persoană putându-se pensiona oricând după 61 de ani, dar contractele colective şi atitudinea angajatorilor împiedică ocuparea după 67 de ani. Anuitatea este calculată în funcţie de vârsta individuală şi se bazează pe tabele ce nu ţin cont de sex (de unde redistribuţia către femei). Rata profitabilităţii atribuite anuităţii este de 1,6% şi apoi ajustată pentru deviaţiile legate de creşterea salariilor.

Palierul doi este reprezentat de primele de pensie tip fond integral, finanţate de restul de 2,5% din contribuţiile totale. Contribuţiile sunt colectate de către Consiliul Naţional al Impozitelor şi

81

administrate de Autoritatea Primelor de Pensie (PPM – Premiepensiinsmyndigheten). Aceasta acţionează ca o casă de clearing, gestionând contribuţiile individuale şi distribuind anuităţile. Noii membri au de ales între aproximativ 800 de fonduri. Anuităţile sunt atât fixe cu o rată minimă de profit de 3% cât şi variabile. După moartea persoanei, activele nu se moştenesc, fiind transferate noilor născuţi.

Pilonul II Acest pilon constă în scheme tip fond ocupaţionale cvasi-obligatorii, care suplimentează primul pilon. Ele sunt bazate pe aranjamente colective şi acoperă 90% din angajaţi. Nivelul contribuţiilor este de obicei cuprins între 2 şi 5% din salarii. Planurile de pensii sunt fie pe bază de contribuii definite fie pe bază de beneficii definite. Ele se adresează muncitorilor cu şi fără instruire din sectorul privat, guvernului central şi administraţiilor locale. Schemele din toate cele patru categorii au fost transformate din beneficii definite (DB) în contribuţii definite (DC) pentru noii intraţi. Schemele din sectorul privat sunt în totalitate planuri DC , dar mulţi muncitori „white collar” din sectorul privat deja angajaţi vor primi o pensie conform unui plan DB anterior. Schemele de pensii ocupaţionale pentru angajaţii din sectorul public sunt planuri DC până la pragul de venit din sistemul de pensii al asigurărilor sociale, iar pentru ceea ce depăşeşte pragul respectiv – o combinaţie de planuri DB şi DC. Contribuţiile sunt scutite de taxe atâta timp cât sunt întrunite anumite condiţii.

Unele din aceste scheme permit retragerea din activitate timpurie, la numai 55 de ani, dar adesea beneficiarii le revendică la vârsta de 65 de ani.

Pilonul III Acesta constă în scheme de pensii suplimentare cu caracter voluntar. Ele se acumulează la fondurile de pensii de bătrâneţe sau la companiile de asigurări. Dezvoltarea pilonului trei este favorizată de stimulente de impozitare.

Structura administrativă Înainte de lansarea noului sistem bazat pe conturi individuale, guvernul suedez a iniţiat o campanie de informare de trei ani adresată potenţialilor participanţi. În acest scop au fost folosite extensiv mijloacele mass media şi Internetul. Membrii au primit la început situaţia anuală a contului pentru schema de pensii – „plicul portocaliu”, împreună cu o broşură conţinând explicaţii despre noul sistem. O asemenea campanie a fost crucială pentru creşterea culturii financiare şi a responsabilităţii individuale. Fiecare plic portocaliu conţine proiecţii privind beneficiile primului pilon (atât NDC cât şi conturi individuale) dacă persoana se pensionează la 61, 65 şi 67 de ani. PPM trimite de asemenea o informare anuală asupra profiturilor şi investiţiilor în schema primelor de pensie.

Sistemul public de pensii se află în responsabilitatea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Consiliul Asigurărilor Naţionale (Försäkringskassan) administrează pensia garantată şi pensia legată de venit. PPM gestionează conturile individuale şi anuităţile în schema de prime de pensii. Manageri privaţi administrează fondurile. Toate elementele care nu sunt bazate pe asigurări au fost mutate la bugetul de stat (contribuţiile pentru anii petrecuţi în afara pieţei muncii, pensiile garantate, cele pentru handicap şi pensiile de urmaş). Consiliul Naţional al Taxelor colectează contribuţiile pentru schemele legate de venituri.

82

Sustenabilitate, eficienţă şi performanţă Suedia cheltuieşte pentru pensii aproximativ 12% din PIB.145 Aceste cheltuieli s-au stabilizat în ultimii ani, apropiindu-se de media UE. Potrivit proiecţiilor Ageing Report 2009, cheltuielile publice cu pensiile din asigurări sociale vor rămâne stabile în decadele următoare (faţă de 9,5% din PIB în 2007, cifra va fi 9,4% în 2060). Aceste evoluţii se datorează faptului că factorii demografici vor fi contrabalansaţi de o ocupare mai ridicată, o eligibilitate pentru obţinerea pensiei ceva mai restricţionată şi o scădere semnificativă a nivelului beneficiilor din pensiile publice. Rata beneficiului, care compară pensia publică medie cu salariul mediu, este prevăzută să coboare de la 49,3% în 2007 la 30,1% în 2060. Importanţa crescândă a schemei DC de pensii obligatorii tip fond (premiile de pensii) şi a pensiilor ocupaţionale vor atenua scăderea de mai sus: rata beneficiului incluzând primele de pensii şi pensiile ocupaţionale se va modifica de la 64% în 2007 la 46% în 2060. Sistemul suedez este adesea considerat drept unul dintre cele mai stabile şi consolidate sisteme din lume. Introducerea sistemului NDC va duce la scăderea în medie a ratelor de înlocuire, dar nu va mai determina riscuri pentru persoanele în vârstă, datorită acoperirii foarte largi (inclusiv a pensiilor ocupaţionale), a creditelor de pensie extensive, a beneficiilor garantate şi a ratelor de participare foarte ridicate.

Există totuşi anumite provocări. Prima este legată de modalităţile de îmbunătăţire a sistemului existent. O problemă majoră priveşte conştientizarea. Campaniile de informare trebuie să fie o componentă constantă a vieţii unui adult. În realitate, chiar şi suedezii cunoscători ai aspectelor financiare nu înţeleg pe deplin mecanismele de bază ale sistemului NDC şi importanţa selectării corespunzătoare a unui fond de pensii. O a doua provocare vizează aşa-zişii reformatori care intenţionează să adopte sistemul suedez în străinătate. Suedia întruneşte anumite circumstanţe favorabile (cum ar fi larg consens parlamentar, zece ani de dezbateri, fonduri de investiţii bogate şi o forţă de muncă foarte activă) care au ajutat la implementarea unei asemenea reforme radicale. Nu multe ţări în lume se bucură în prezent de aceste avantaje. Venitul mediu al persoanelor de peste 65 ani raportat la grupul de vârstă cuprins între 16-64 ani a fost de 75% în 2008, mai scăzut decât în 2005 (80%) şi mai scăzut decât media UE 27 (84%). Rata riscului de sărăcie pentru populaţia de peste 65 ani (16%) a crescut din anul 2005 dar este încă cu 3 procente mai scăzută decât media UE. Acest indicator este mult mai ridicat pentru femei (21%) în comparaţie cu bărbaţii (10%). În anul 2008, ratele de înlocuire brută şi netă (incluzând schemele statutare şi ocupaţionale) pentru un muncitor pensionat la 65 ani după o carieră de contribuţii de 40 de ani au ajuns la, respectiv, 65,0% şi 66,0%.

Vârsta efectivă de pensionare în Suedia (63,8 ani) este mult peste media UE (61,4 ani).

IMPACTUL CRIZEI ŞI PERSPECTIVE Criza financiară a redus valoarea activelor din toate schemele tip fond. Pierderile din schemele personale au afectat drepturile de pensie Şi plata pensiilor în anul 2009. În schemele ocupaţionale efectele se vor repercuta asupra pensiilor viitoare, având în vedere că beneficiile plătite în prezent derivă din schemele DB, în vreme ce, în viitor, toate schemele vor fi de tip DC.

Economia suedeză este în principal orientată spre export şi a fost astfel afectată de declinul cererii externe – pe măsură ce criza financiară s-a transformat în criză economică. PIB-ul s-a contractat cu 4,9% în anul 2009, iar şomajul a crescut de la 6,2% în 2008 la 9,2% în 2010. Datorită unei politici bugetare prudente aplicate înaintea crizei, deficitul guvernamental general în 2009 a fost relativ restrâns în perspectiva UE.

145 Datele legate de sistemul de pensii al Suediei au fost extrase din European Commission (2010), Interim EPC-SPC Joint Report on Pensions, Brussels, 31/05/2010, disponibil la: http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/occasional paper/2010/pdf/ocp71_country_profiles_en.pdf

83

Pensiile publice au fost influenţate de evoluţiile adverse de pe piaţa muncii care au scăzut veniturile din contribuţii. Şomajul şi câştigurile diminuate au avut un impact negativ asupra creşterilor de pensii bazate pe venituri şi a primelor de pensie.

Ca efect, mecanismul automat de ajustare a necesitat o reducere a pensiilor, iar pentru atenuarea amplitudinii acestor ajustări cerute de semnificativele pierderi în valoarea activelor în 2008, a fost adoptată o nouă legislaţie. Aceasta a avut ca scop aplanarea volatilităţii pieţei prin calcularea efectului pe baza unei medii în mişcare pe 3 ani în loc de un singur an. Suedia apare ca singurul stat membru al UE în care mecanismele automate de echilibrare introduse au putut funcţiona conform principiilor. Reducerea pensiilor a fost oarecum compensată şi printr-o reducere a impozitelor progresive pe venit pentru pensionari, aşa încât efectul mediu net pentru pensionari a fost de aproximativ 1%.146 Pentru anul 2011, este prevăzută o reducere de 4,3%, dar parlamentul poate decide atenuarea impactului prin reducerea în continuare a cotei de impozitare a venitului pentru pensionari. În ceea ce priveşte şomajul, trebuie avut în vedere faptul că ajutorul de şomaj se include în calculul pensiei. Dacă însă şomerii tineri sunt în cauză şi dacă creşte şomajul pe termen lung, atunci adecvarea pensiei pentru aceste grupuri se va reduce, ea fiind calculată în funcţie de contribuţiile de-a lungul vieţii. Îmbătrânirea populaţiei în Suedia va fi mai puţin pronunţată decât media UE 27. Se prevede o creştere a ratei de dependenţă a populaţiei vârstnice de la 27% în 2008 (UE 27: 25%) la 47% în 2060 (UE 27: 53%).

Rata de înlocuire teoretică netă (NRR) pentru un muncitor ipotetic (bărbat) care se pensionează la 65 de ani după 40 de ani de carieră se va diminua considerabil (conform proiecţiilor din Ageing Report 2009) de la 65,0% în 2008 la 48,2% în 2048. Aceste scăderi reflectă faptul că cei tineri, din cauza creşterilor de longevitate şi deci mai multor ani petrecuţi la pensie, vor avea o rată de înlocuire mai mică decât cei în vârstă.

REGATUL UNIT (UNITED KINGDOM) (1973) PREZENTARE GENERALĂ Populaţia este de cca. 60,6 milioane persoane, din care 30 milioane forţă de muncă, rata de ocupare fiind printre cele mai ridicate, respectiv 94,8%. Populaţia peste 65 de ani reprezintă 16%, iar rata de dependenţă economică a persoanelor vârstnice este de 32,4%.147

Modelul social, anglo-saxon este cel mai auster din UE, cu servicii sociale reduse, intervenţie redusă a statului pe piaţa muncii, parteneri sociali slabi. Modelul apare mai dezvoltat în Irlanda, unde a dat rezultate spectaculoase înainte de criză şi în unele ţări noi membre în UE precum Slovacia, Letonia, Lituania, Estonia, România şi Bulgaria, însă rezultatele în aceste ţări sunt diferite ca impact şi eficientă, inclusiv în domeniul pensiilor şi a altor tipuri de asigurări de bătrâneţe.148

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 60 de ani pentru femei, Speranţa de viată este de aproape 78 de ani la bărbaţi şi 82 de ani la femei.

146 Vezi Settergren, Ole (2010) “Impact of the Financial and Economic Crisis on the Swedish Pension System”, Social Security Observer, no. 10 (September), http://news.issa.int/eng/newsletter/newsletter_repository/observer/en/social_security_observer_10/(article)/4547, accesat la 15 iunie 2011. 147 http://www.oecd.org/dataoecd/0/0/42566007.pdf. 148 http://hadjinikolov.pro/wp-content/uploads/2010/02/Social-models-and-social-dialog-in-the-EU.pdf.

84

SISTEMUL DE PENSII149 Structura sistemului de pensii150 include:

- pilonul I – pensia minimă fixă şi pensia de asigurări sociale – scheme de pensii de stat (state second pension scheme, pentru pensii ocupaţionale, pensii pentru funcţionari publici plătite din bugetul de stat; pensii pentru dizabilităţi şi pensii de urmaş organizate separat);

- pilonul II – un număr mare de fonduri ce furnizează pensii ocupaţionale la care participă cca. 60% dintre salariaţi;

- pilonul III – pensii individuale: introduse în 1998 pentru cei care nu au acces la pensiile ocupaţionale, respectiv introduse în 2001 pentru cei fără acces la pensii de firmă.

Sistemul de pensii s-a aflat într-o reformă permanentă încă de la mijlocul anilor ’70, promovând un sistem de pensii publice ce asigurau o plasă de siguranţă, completată de pensii individuale finanţate de angajator. Acest sistem asigura însă venituri reduse, incerte pentru mulţi contributori, ceea ce a făcut ca reformele de după 2005 să se concentreze pe implicarea statului în asigurarea veniturilor la bătrâneţe.

Pensia potenţială, ca procent din ultimul salariu, poate ajunge la 80% din schemele de pensii de tip DB (sub 20% din cele publice şi restul din pensii private, ocupaţionale, facultative) şi puţin peste 60% din scheme de pensii DC (cu cca. 30% din sistemul public şi restul din fonduri private).

Pilonul public Pot participa persoane de 16- 65 ani (60 femeile) cu un venit lunar de 97-844 lire (aprilie 2010) şi angajaţii pe cont propriu cu un venit anual de cel puţin 5075 lire (nu au acces la pensia secundară de stat). Contribuţia obligatorie este de 11% din câştigul săptămânal, iar pentru cea voluntară de 12,05 lire/săptămână, perioada de contribuţie pentru pensia integrală fiind de 30 de ani.

Pensia de bază este în sumă fixă şi nu depăşeşte 97,65 lire/săptămână (aprilie 2010). Se plăteşte pensia secundară de stat (SSP) care se determină în funcţie de câştigul mediu indexat. Se plăteşte o pensie pentru necontributori cu vârsta de peste 80 de ani de mai puţin de 60% din pensia de stat de bază.

În general pensia publică asigură venituri reduse. Prin Spending Review 2010 s-au iniţiat măsuri de reformare a pilonului public care prevăd: creşterea treptată a contribuţiilor pentru Pensia de stat de bază (Basic state Pension) la un nivel de contribuţie fix; creşterea treptată a contribuţiei pentru pensia din sectorul public, în special pentru cei cu venituri mari. Sistemul privat de pensii include pensiile ocupaţionale şi individuale, ambele facultative. Pensiile ocupaţionale sunt de două categorii: a) reglementate de Legea Pensiilor din 1995 (DB) şi b) planuri de pensii ocupaţionale pentru angajaţii guvernamentali (DC). Pensiile individuale sunt de tip planuri individuale de pensii sau pensii ale stakeholder-ilor. Pensiile private sunt organizate sub cca. 87 mii de fonduri, ale căror investiţii reprezintă cca. 86% din PIB (2006), iar pensiile în plată şi respectiv contribuţiile totale reprezintă fiecare câte cca. 3% din PIB. 149 Legislaţie curentă: 1992 (Social Security Contributions and Benefits Act, Chapter 4 of 13 February), 1995 (Pensions Act, Chapter 26 of 19 July), 1999 (Welfare Reform and Pensions Act, Chapter 30), 2000 (Child Support, Pensions, and Social Security, Chapter 19), 2002 (State Pension Credit Act, Chapter 16), 2004 (Pensions Act, Chapter 35), and 2007 (Pensions Act, Chapter 22); http://www.issa.int/Observatory/Country-Profiles/Regions/Europe/United-Kingdom/Scheme-Description. 150 http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication14992_en.pdf.

85

Pensiile ocupaţionale sunt populare deoarece randamentul pensiei publice este foarte scăzut. Tradiţional, fondurile sunt de tip DB, însă în ultimii ani se dezvoltă sisteme DC care înlocuiesc treptat schemele anterioare DB. Mare parte din fondurile DB sunt închise, lăsând posibilitatea noilor intraţi pe piaţa muncii de a contribui la fonduri tip DC. Planurile de pensii ocupaţionale se instituie de către angajator şi operează pentru 47.1% din populaţia ocupată (2006). Pentru pensiile DC contribuţia este de 6% pentru angajator şi 5% pentru salariat, care este şi deductibilă fiscal. Contributorii voluntari plătesc o sumă fixă de 12,05 lire pe săptămână. Pensiile individuale, denumite “Stakeholder pensions” sunt gestionate de companii de asigurări de viaţă sau de bănci. Angajatorii pot oferi asemenea forme de asigurare suplimentară sub formă de planuri de grup. Pot participa persoane de până la 75 de ani, inclusiv salariaţi, lucrători temporari, angajaţi pe cont propriu, dar pot contribui şi persoane care nu lucrează. Angajatorii care nu oferă un plan de pensii ocupaţionale sau un plan individual la care pot contribui cu cel puţin 3% din fondul de salarii, pot să ofere “stakeholder pension”. Contribuţiile nu sunt plafonate şi se pot plăti săptămânal, lunar sau totul o singură dată.

Beneficiile se pot plăti ca sumă forfetară, de până la 25%, iar restul ca anuităţi, începând de la vârsta de 55 de ani.

Pensiile individuale sunt similare cu stakeholder plans dar oferă mai multe opţiuni de investire; există modele de investiţii pe durata vieţii în funcţie de vârstă, cu investiţii mai sigure înainte de pensionare (cu plan de 5 ani).

Pensiile private În anul 2004 prin Pension Act s-a stabilit o nouă autoritate pentru aprobarea şi monitorizarea fondurilor de pensii, s-a instituit registrul pentru schemele de pensii ocupaţionale şi individuale; s-a instituit un fond de protecţie (Pension Protection Fund) care să-i despăgubească pe membrii schemelor de pensii unde angajatorul sponsor devine insolvent.

În 2007, noi modificări ale legii pensiilor prevăd dezvoltarea instituţională prin constituirea “the Personal Accounts Delivery Authority” şi creşte nivelul plăţilor de la Financial Assistance Scheme. În anul 2008 se instituie responsabilităţi sporite pentru angajator în constituirea fondurilor individuale obligatorii de asigurare de pensie sau într-o schemă ocupaţională; se extinde rolul Personal Accounts Delivery Authority. Finanţarea pensiilor ocupaţionale DB, se face din contribuţiile salariaţilor sau fără contribuţia acestora, în funcţie de planul de finanţare al angajatorului. Angajatorul poate plăti o sumă definită sau cât este nevoie potrivit prevederilor schemei de pensii. În cazul schemelor DC angajatorul contribuie cu un procent fix aplicat asupra câştigurilor salariaţilor, în concordanţă cu regulile stabilite la definirea schemei de pensii.

Salariaţii pot contribui suplimentar la pensiile ocupaţionale sau la alte planuri de pensii individuale, nu există o limită de contribuţie. Pentru orice contribuţie peste o anumită limită (245 mii lire în anul fiscal 2009/10) se percepe o taxă de 40%. Participarea la planurile de pensii nu este limitată. Pentru anul 2012 se prevede ca participarea la planurile individuale de economisire să fie de cel puţin 4% din venit, în anumite condiţii. REFORME RECENTE Reforma Conservatoare (iniţiată de Thatcher şi continuată de John Major) a avut ca scop expansiunea fondurilor private de pensii ca un substitut la reducerea beneficiilor din pensia publică. Soluţia a fost de creare a unui sistem (contracted-out option) care să permită dezvoltarea

86

de scheme personale DC, sponsorizate sau nu de către angajatori. Rezultatele au fost slabe, deoarece beneficiile sunt mai reduse şi costurile de administrare mai ridicate. În mai 2006, Carta Albă a reformei pensiilor (redactată de Pension Commission) a recomandat restaurarea unui prag de protecţie la bătrâneţe prin re-indexarea pensiilor la salarii, începând cu 2012. Toţi lucrătorii fără sisteme de pensii acoperite de angajator vor fi automat înregistraţi în noul sistem (Basic State Pension) care va fi extins, dar va presupune şi contribuţii adecvate. Rata redusă de înlocuire a salariului cu pensia din fondurile publice şi limitele oferite de pensiile facultative tip DB au determinat măsuri de reformare legate de: creşterea vârstei de pensionare, stabilirea duratei standard de contribuţie la 30 de ani, reinstaurarea legăturii dintre pensie şi venitul mediu (s-a devansat prevederea iniţială, începând cu aprilie 2011). S-a stabilit o agendă de măsuri de reformare a sistemului de pensii pentru perioada 2010-2013, The Corporate Plan, care prevede inclusiv introducerea obligativităţii participării la sistemul de pensii ocupaţionale bazat pe planul de pensii la locul de muncă, încurajarea participării tinerilor151, reducerea riscului fondurilor DB şi trecerea treptată pe scheme de pensii de tip DC. Se urmăreşte reforma sistemului public, pe baza prevederilor din “the Government's Green Paper: A State Pension for the 21st Century” (Aprilie 2011).152 Se urmăreşte simplificarea sistemului şi crearea elementelor de sustenabilitate financiară.

Bazată pe reforma începută în 2007-08, legea pensiilor 2011 stimulează prelungirea vieţii active şi creşterea sumelor economisite pentru pensie prin dezvoltarea schemelor de pensii sponsorizate de angajator. Prevederile cele mai importante ale legii au în vedere:

- egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru bărbaţi şi femei mai repede decât prevederile iniţiale (niv. 2018 în loc de 2020);

- participarea automată a salariaţilor din sectorul public la schemele de asigurări de pensie sponsorizate de angajator, stabilind un prag minim de contribuţie;

- reevaluarea şi indexarea pensiilor ocupaţionale din sectorul privat şi stimularea participării noilor intraţi, după o perioadă de 3 luni de la angajare.

151 http://www.thepensionsregulator.gov.uk/docs/corporate-plan-2010-2013.pdf. 152 http://www.pensionspolicyinstitute.org.uk/uploadeddocuments/2011/20110628_PPI_NAPF_An_assessment _of_the_Governments_options_for_state_pension_reform.pdf.

87

Anexa 2: Vârsta medie a populaţiei totale a ţărilor UE, Norvegiei şi Elveţiei – 2008, 2060

88

Anexa 3: Ţări aflate peste sau sub vârsta medie în anii selectaţi

Sursa: Eurostat, Statistics in focus – 23/2011.

89

Anexa 4: Structura demografică a populaţiei în 2008 şi 2060 2008

2060

Sursa: European Commission (2010), Interim EPC-SPC Joint Report on Pensions, Brussels, 31/05/2010.

90

Anexa 5: Ratele de dependenţă a populaţiei vârstnice în UE, 2010-2060, cu 4 ipoteze de ieşire din viaţa activă

Sursa: Eurostat, Proiecţiile populaţiei, date 2008.

91

Anexa 6: Lista ţărilor incluse în analiză Austria Germania (inclusiv RDG din 1991) Polonia Belgia Grecia Portugalia Bulgaria Ungaria România Croaţia Islanda Slovacia Cipru Irlanda Slovenia Cehia Italia Spania Danemarca Letonia Suedia Estonia Lituania Elveţia UE 15 Luxemburg Turcia UE 27 Malta Regatul Unit Finlanda Ţările de Jos Franţa Norvegia

92

Anexa 7: Evoluţia previzionată a cheltuielilor publice legate de vârstă la nivelul UE-27

Sursa: Preluat după Comitetul de politică economică şi Grupul de lucru privind Îmbătrânirea populaţiei, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php?title=File:Projected_evolution_of_EU-27_age-related_public_spending.jpg&filetimestamp=20100601132540

93

Anexa 8: Ecuaţiile sistemului VAR în care au fost introduşi coeficienţii estimaţi ARR = 0.700195850941*ARR(-1) + 0.134966600621*ARR(-2) - 0.0205995065933*DEPEND(-1) + 0.0172880440588*DEPEND(-2) + 0.00844526170534*EMPLOLD(-1) - 0.00544113971254*EMPLOLD(-2) - 0.0296935200522*EXPENDOLD(-1) + 0.0210065892984*EXPENDOLD(-2) + 0.0672913793136*LIFEFEM(-1) - 0.0509194516382*LIFEFEM(-2) - 0.0654293202455*LIFEMEN(-1) + 0.0634966775212*LIFEMEN(-2) - 0.0043953445012*RISKPOV(-1) + 0.00275525212781*RISKPOV(-2) - 0.0245840704935*EXIT(-1) + 0.00689553150182*EXIT(-2) + 0.833845939612 DEPEND = 0.412747188162*ARR(-1) - 0.780240852377*ARR(-2) + 1.19065553569*DEPEND(-1) - 0.18180216178*DEPEND(-2) + 0.0213261873557*EMPLOLD(-1) - 0.0322573087331*EMPLOLD(-2) - 0.576074725958*EXPENDOLD(-1) + 0.675126050327*EXPENDOLD(-2) + 0.0762980045276*LIFEFEM(-1) - 0.101016444548*LIFEFEM(-2) - 0.214853385417*LIFEMEN(-1) + 0.193050454536*LIFEMEN(-2) + 0.0273197638507*RISKPOV(-1) - 0.0383836716125*RISKPOV(-2) - 5.10449126373e-05*EXIT(-1) + 0.0044941888265*EXIT(-2) + 1.33610329339 EMPLOLD = - 3.47753763362*ARR(-1) + 5.64944448042*ARR(-2) + 0.53737189315*DEPEND(-1) - 0.650198072842*DEPEND(-2) + 1.13110966994*EMPLOLD(-1) - 0.191559378303*EMPLOLD(-2) - 2.92216230399*EXPENDOLD(-1) + 2.72990433471*EXPENDOLD(-2) + 0.00485785418323*LIFEFEM(-1) + 0.2837112674*LIFEFEM(-2) + 0.306052425839*LIFEMEN(-1) - 0.720052229662*LIFEMEN(-2) + 0.0736785069703*RISKPOV(-1) - 0.113335204904*RISKPOV(-2) + 0.327193642917*EXIT(-1) + 0.212786820996*EXIT(-2) - 26.257150923 EXPENDOLD = - 0.422506007457*ARR(-1) + 0.65574580878*ARR(-2) + 0.0544067354545*DEPEND(-1) - 0.0634686332721*DEPEND(-2) - 0.0193998780595*EMPLOLD(-1) + 0.0192813537266*EMPLOLD(-2) + 0.862230384694*EXPENDOLD(-1) + 0.0891711749908*EXPENDOLD(-2) - 0.0902497595169*LIFEFEM(-1) + 0.126714215753*LIFEFEM(-2) + 0.0216984484934*LIFEMEN(-1) - 0.0670290366539*LIFEMEN(-2) - 0.00987827442814*RISKPOV(-1) + 0.00549459948173*RISKPOV(-2) - 0.0317709407893*EXIT(-1) + 0.0447750067397*EXIT(-2) - 0.533766899585 LIFEFEM = 0.572952745799*ARR(-1) - 0.106932053143*ARR(-2) + 0.0685321364265*DEPEND(-1) - 0.093993672726*DEPEND(-2) - 0.015448250402*EMPLOLD(-1) + 0.00645695843339*EMPLOLD(-2) - 0.40603414897*EXPENDOLD(-1) + 0.404957399034*EXPENDOLD(-2) + 0.658029107802*LIFEFEM(-1) + 0.371504313159*LIFEFEM(-2) - 0.288405528413*LIFEMEN(-1) + 0.209143680545*LIFEMEN(-2) - 0.0200380298653*RISKPOV(-1) + 0.0229843367608*RISKPOV(-2) - 0.0127013582027*EXIT(-1) + 0.000954373468138*EXIT(-2) + 2.54450559904 LIFEMEN = 0.781226736647*ARR(-1) - 0.611007950493*ARR(-2) - 0.0853253631261*DEPEND(-1) + 0.0705450955871*DEPEND(-2) - 0.0537028224952*EMPLOLD(-1) + 0.0354436610702*EMPLOLD(-2) - 0.28849578238*EXPENDOLD(-1) + 0.39822478273*EXPENDOLD(-2) + 0.215433980399*LIFEFEM(-1) - 0.22690382068*LIFEFEM(-2) + 0.235786619789*LIFEMEN(-1) + 0.733820293724*LIFEMEN(-2) + 0.0115853699631*RISKPOV(-1) - 0.0121003070564*RISKPOV(-2) + 0.0571138456379*EXIT(-1) - 0.0179153157066*EXIT(-2) - 0.192790370134

94

RISKPOV = - 14.8964567471*ARR(-1) + 9.97292960691*ARR(-2) + 0.0191805830091*DEPEND(-1) + 0.517481720828*DEPEND(-2) - 0.142360754045*EMPLOLD(-1) + 0.115290647546*EMPLOLD(-2) - 12.9477446832*EXPENDOLD(-1) + 13.4278610325*EXPENDOLD(-2) - 0.688446965644*LIFEFEM(-1) + 2.00443882807*LIFEFEM(-2) - 1.74392550165*LIFEMEN(-1) - 1.85158945445*LIFEMEN(-2) + 0.574890123454*RISKPOV(-1) + 0.36780426935*RISKPOV(-2) + 1.73433540805*EXIT(-1) - 1.32876367159*EXIT(-2) - 0.00239640610701 EXIT = - 4.13791865073*ARR(-1) + 3.90188584327*ARR(-2) - 0.161171243478*DEPEND(-1) + 0.111286331106*DEPEND(-2) - 0.102705866027*EMPLOLD(-1) + 0.0793476363409*EMPLOLD(-2) - 3.86422313786*EXPENDOLD(-1) + 3.75141846835*EXPENDOLD(-2) - 0.359053451447*LIFEFEM(-1) + 0.629115096375*LIFEFEM(-2) + 0.787631509159*LIFEMEN(-1) - 1.12018794645*LIFEMEN(-2) - 0.04511118443*RISKPOV(-1) + 0.0156141454455*RISKPOV(-2) + 0.856518499315*EXIT(-1) + 0.259044119764*EXIT(-2) - 3.83040346369

95

Anexa 9: Clasamentul fondurilor de pensii administrate privat Clasamentul fondurilor de pensii administrate privat la finalul procesului de repartizare aleatorie: decembrie 2007

Nr. crt.

Administrator

Fond de Pensii Cotele de piaţă (dec. 2007)

1 ING FOND DE PENSII ING 33,21% 2 ALLIANZ-ŢIRIAC PENSII PRIVATE AZT VIITORUL TĂU 25,64% 3 GENERALI FOND DE PENSII ARIPI 9,37% 4 AVIVA SAFPP PENSIA VIVA 7,36% 5 INTERAMERICAN SAFPP INTERAMERICAN 6,35% 6 AIG FOND DE PENSII AIG 6,28% 7 BT AEGON FOND DE PENSII VITAL 3,16% 8 BCR ADMINISTRARE FOND DE PENSII BCR 2,98% 9 BRD FOND DE PENSII BRD 2,38%

10 OMNIASIG PENSII SAFPAP OMNIFORTE 1,52% 11 BANCPOST FOND DE PENSII BANCPOST 0,56% 12 OTP FOND DE PENSII OTP 0,49% 13 PRIMA PENSIE FOND DE PENSII PRIMA PENSIE 0,41% 14 KD FOND DE PENSII KD 0,17% 15 MKB ROMEXTERRA FOND DE PENSII FIDUCIA 0,05% 16 ZEPTER FOND DE PENSII ZEPTER 0,04% 17 AG2R FOND DE PENSII ALFA 0,03% 18 MARFIN-FOND DE PENSII MARFIN 0,00%

Sursa: Tabel adaptat de autori pe baza datelor CSSPP Clasamentul fondurilor de pensii administrate privat ce activează în pilonul II: iunie 2011 Nr. crt. Fond de pensii administrat privat Cotele de piaţă (Iunie 2011)

1 ING 31.77% 2 AZT VIITORUL TAU 24.78% 3 ARIPI 9.50% 4 PENSIA VIVA 7.27% 5 EUREKO 7.08% 6 BCR 6.66% 7 ALICO (fost AIG) 6.48% 8 VITAL 3.48% 9 BRD 2.98%

Sursa: Tabel adaptat de autori pe baza datelor CSSPP

96

Clasamentul fondurilor de pensii administrate privat ce activează în pilonul III: iunie 2011

Nr. crt. Fond de pensii administrat privat Cotele de piaţă (Iunie 2011) 1 ING OPTIM 29.00% 2 BCR PRUDENT 27.34% 3 AZT MODERATO 12.19% 4 ING ACTIV 10.46% 5 AZT VIVACE 8.01% 6 PENSIA MEA 4.17% 7 RAIFFEISEN ACUMULARE 3.00% 8 EUREKO CONFORT 1.50% 9 STABIL 1.50% 10 BRD PRIMO 1.39% 11 BRD MEDIO 1.18% 12 CONCORDIA MODERAT 0.13% 13 OTP STRATEG 0.12%

Sursa: Tabel adaptat de autori pe baza datelor CSSPP

97

Anexa 10: Alocarea riscurilor în schemele de tip contribuţie definită (DC) sau beneficiu definit (DB)

Tip risc Cine suportă riscul în sistemele tip DB Cine suportă riscul în sistemele

tip DC

Riscul de investiţie

Angajatorul, indirect (pentru că sunt diferite cohorte de vârste ale membrilor

schemelor)

Participantul, dar riscul poate fi administrat.

Riscul implicit Participantul (dacă nu este prevăzut în

schemă că riscul şi costurile se transferă unei terţe părţi, de exemplu asiguratorul)

Nu există risc pentru participant (cu excepţia cazului în care activele

sunt investite în acţiunile angajatorului, dacă legea permite

aceasta).

Riscul longevităţii

Angajatorul, indirect (pentru că sunt diferite cohorte de vârste ale membrilor la

schemelor)

Participantul, dar riscul este transferat la cumpărarea unei

anuităţi.

Riscul evoluţiei

câştigurilor Participantul

Risc redus: contribuţiile plătite sunt în funcţie de câştiguri şi de evoluţia

acestora pe toată perioada activităţii.

Riscul tipului şi duratei carierei

Participantul Risc redus: portabilitate este mai

mare (posibilitatea transferului între fonduri).

Sursa: CSSPP (2009) Pensii private în Europa Centrală şi de Est