anatomia omului - axe, planuri, osos
DESCRIPTION
axe planuri sist ososTRANSCRIPT
Organismul uman ca “un tot unitar”
Organismul uman este un tot unitar aflat în strânsă corelaţie cu mediul înconjurător
Este alcătuit din: - organe - aparate - sisteme
Organismul uman ca “un tot unitar”
Organele:-sunt grupări de celule şi ţesuturi diferenţiate în vederea îndeplinirii anumitor funcţii ale organismului-nu funcţionează izolat ci într-o strânsă corelaţie unele cu altele-organele interne se mai numesc şi viscere
Organismul uman ca “un tot unitar”
Aparatele:-sunt unităţi funcţionale alcătuite din mai multe organe cu structură diferită, dar toate având o funcţie principală comună-exemple: - aparatul locomotor -alcătuit din oase, articulaţii, muşchi
-ele au funcţie de susţinere şi locomoţie
- aparatul digestiv -alcătuit din tubul digestiv şi glandele sale anexe
-ele au funcţie de nutriţie
Organismul uman ca “un tot unitar”
Sistemele:-sunt unităţi morfo-funcţionale alcătuite din organe formate predominant din acelaşi tip de ţesut-exemple: sistemul osos
sistemul muscular sistemul arterial sitemul limfatic
Organismul uman ca “un tot unitar”
Legăturile funcţionale dintre părţile componente ale organismului sunt: - legătura umorală (prin sânge,
limfă, lichid interstiţial) - legătura nervoasă
Legătura dintre organism şi mediul înconjurător se face prin intermediul: - sistemului nervos
- analizatorilor
Segmentele corpului uman
Sunt: -capul-gâtul-trunchiul-membrele
Segmentele corpului uman
Capul are:-o parte craniană – corespunzătoare neurocraniului-o parte facială – corespunzătoare viscerocraniului (feţei)
Segmentele corpului uman
Gâtul - leagă capul de trunchi- împreună cu capul formează extremitatea cefalică a corpului- are: - o regiune anterioară (gâtul propriu-zis, collum) - o regiune posterioară (cervix, ceafă)
Segmentele corpului uman
Trunchiul are trei segmente suprapuse: - torace – cu cavitatea toracică- abdomen – cu cavitatea abdominală - pelvis - cu cavitatea pelviană
Toracele e separat de abdomen prin diafragm
Trunchiul are:- un perete posterior (spatele)- doi pereţi antero-laterali
Segmentele corpului uman
Trunchiul are trei segmente suprapuse: - torace – cu cavitatea toracică- abdomen – cu cavitatea abdominală - pelvis - cu cavitatea pelviană
Toracele e separat de abdomen prin diafragm
Trunchiul are:- un perete posterior (spatele)- doi pereţi antero-laterali
Segmentele corpului uman
Abdomenul este împărţit prin 4 planuri:- două planuri verticale: lateral stâng şi drept- două orizontale: interspinos şi subcostal
Cele 4 planuri delimitează următoarele 6 cadrane: median:-epigastru -regiunea ombilicală -hipogastru lateral: -hipocondru (drept şi stâng) -regiunea lombară (laterală) dr., stg -regiunea inghinală dr. şi stg.
Segmentele corpului uman
Membrele: - două superioare - legate la trunchi prin centura scapulară - formate din braţ, antebraţ şi mână - două inferioare - legate la coloana vertebrală prin centura pelviană - formate din coapsă, gambă şi picior
Elementele de orientare ale corpului uman
Poziţia normală este poziţia verticală (ortostatică) cu palmele în supinaţie- în supinaţie - palmele sunt orientate înainte (sau în sus)- în pronaţie - palmele sunt orienate posterior
Elementele de orientare ale corpului uman
Elementele de orientare ale corpului uman (tridimensional) sunt: - axele
- planurile
Elementele de orientare ale corpului uman
Axa longitudinală (verticală) - corespunde lungimii (înălţimii) corpului - are: - un pol superior (cranial)
- un pol inferior (caudal)
Elementele de orientare ale corpului uman
Axa orizontală (sagitală, antero-posterioară, ventro-dorsală):- corespunde grosimii
corpului- are un pol anterior şi
unul posterior
Elementele de orientare ale corpului uman
Axa transversală - corespunde lăţimii corpului - are un pol drept şi unul stâng
Elementele de orientare ale corpului uman
Planurile trec prin câte două dintre axele anterior amintite
Elementele de orientare ale corpului uman
Planul frontal: - este paralel cu fruntea - trece prin axa longitudinală şi cea transversală - împarte corpul într-o parte anterioară şi una posterioară
Elementele de orientare ale corpului uman
Planul sagital (medio-sagital): - trece prin axa longitudinală şi cea sagitală- împarte corpul în două jumătăţi simetrice (dreaptă
şi stângă) - toate celelalte planuri paralele cu el se numesc parasagitale
Elementele de orientare ale corpului uman
Planul transversal (al metameriei corpului): - trece prin axa sagitală şi cea transversală, în dreptul ombilicului - împarte corpul în două părţi: una superioară (cranială) şi una inferioară
(caudală)
Elementele de orientare ale corpului uman
Rolul axelor şi planurilor: - precizarea topografiei segmentelor şi organelor - precizarea topografiei
elementelor lor componente
Elementele de orientare ale corpului uman
Diverşi termeni folosiţi pentru precizarea topografiei structurilor anatomice:
- superficial – pentru organele, structurile din apropierea tegumentului - profund sau intern – pentru cele aflate în profunzimea corpului
- central – când organul este în centrul unui sistem (de ex. inima) - periferic (ex. capilarele sanguine) - proximal – pentru segmentul membrului din vecinătatea centurii - distal – pentru segmentele membrului mai îndepărtate de centură
- soma – întreg corpul cu excepţia viscerelor - viscere – organele interne
Aparatul locomotor
Participă la -susţinerea corpului în poziţie ortostatică -deplasarea corpului în spaţiu -mobilizarea segmentelor corpului unele faţă de atele
Se compune dintr-o:-parte pasivă - sistemul osteoarticular format din: oase (←osteologie)
articulaţii (←sindesmologie)
-parte activă – sistemul muscular (muşchii scheletici) studiat de miologie
OaseleSunt organe dure, rezistente dar şi elastice, de culoare alb-gălbuieRezistenţa este datorată compoziţiei chimice şi arhitecturii substanţei osoaseTotalitatea oaselor împreună cu articulaţiile dintre ele constituie scheletul
Rolurile oaselor-determină forma, dimensiunile şi proporţiile corpului şi diferitelor sale segmente-servesc ca sprijin pentru întregul corp-participă la formarea articulaţiilor–pârghii importante pentru locomoţie-servesc la inserţia muşchilor-depozit de substanţe fosfocalcice mobilizate la nevoie (sarcină)-intervin în hematopoieză prin măduva roşie-alcătuiesc cavităţi de protecţie a unor organe moi:
-cavitatea craniană-canalul vertebral-cavitatea toracică-cavitatea pelvină
Clasificarea oaselorDupă raportul dintre lungimea, lăţimea şi grosimea lor, există:
1. oase lungi - au lungimea mult mai mare decât lăţimea şi grosimea - au - un corp (diafiză) - două extremităţi (epifize)
- metafize (cartilaj de creştere) - se întâlnesc la nivelul membrelor - au - ţesut osos compact în diafiză şi la suprafaţa epifizelor
- ţesut spongios în interiorul epifizelor
Clasificarea oaselor
2. oase late - au lungimea şi lăţimea aprox. egale şi mult mai mari decât grosimea - oasele craniului, scapula, coxalul, sternul
- au -ţesut osos compact la suprafaţă -ţesut spongios (diploe) în interior
Clasificarea oaselor
3. oase scurte - au lungimea, lăţimea şi grosimea aproximativ egale - au aproximativ formă cubică
- se găsesc la nivelul coloanei vertebrale, tarsului şi carpului - au ţesut osos compact la suprafaţă şi ţesut spongios în
interior
Clasificarea oaselor
4. oase de formă neregulată, clasificate:-după criterii arhitecturale–oasele pneumatice (cu cavităţi în int.): maxila, frontalul
-după topografie: -oase sesamoide periarticulare – dezv. în vecinătatea articulaţiilor intratendinoase – dezv. în interiorul tendoanelor au formă lenticulară (de regulă)
-oase suturale (wormiene) - mici, plane, inconstante - dezv. la suturile craniului şi fontanele
Conformaţia exterioară a oaselor
Este influenţată de: - presiunea şi tracţiunea muşchilor - presiunea organelor învecinate - pulsaţiile arterelor - forţa gravitaţiei
Conformaţia exterioară a oaselor
Suprafaţa oaselor este neregulată prezentând: -proeminenţe (articulare, nearticulare)
-cavităţi (articulare, nearticulare)
-găuri -canale
Conformaţia exterioară a oaselor
Proeminenţele articulare: - servesc la articulaţia oaselor - sunt acoperite de cartilaj articular
- sunt invers conformate faţă de cavităţile articulare
- exemple: capul femural, capul humeral etc.
Conformaţia exterioară a oaselor
Proeminenţele nearticulare - de regulă←tracţiunii prelungite exercitate de muşchi - sunt mai proeminente la bărbaţi şi la persoanele robuste
- numite:-procese (apofize)-bine conturate, puternice, net
detaşate -tuberozităţi-puternice, neregulate, nedetaşate de supr. osului
-eminenţe - netede
-tuberculi - cu suprafaţa neregulată
-spine - cu aspect de lamă, ascuţite
Conformaţia exterioară a oaselor
Cavităţile articulare - servesc la articulaţia oaselor - sunt acoperite de cartilaj articular
- corespund proeminenţelor invers conformate - exemplu: cavitatea acetabulară
Conformaţia exterioară a oaselor
Cavităţile nearticulare - au forme, dimensiuni şi roluri variate - servesc - la inserţia tendoanelor, ligamentelor
- la adăpostirea unor structuri anatomice - găurile, canalele de trecere- străbătute de vase
sanguine, nervi - găurile, canalele de nutriţie- pt. vasele sanguine ce
hrănesc osul - au dimensiuni diferite
- sunt de ordin I, II, III şi IV
Structura funcţională a oaselor
Este influenţată de: - factori mecanici (presiunea exercitată de greutatea corpului, tracţiunea
muşchilor)
- factori biologici: sistemul nervos care influenţează nutriţia şi structura osului modifică calibrul vascular, tonusul
muscular depunerea sau resorbţia sărurilor minerale
- factorii endocrini: STH şi alţi hormoni hipofizari hormonii tiroidieni, hormonii sexuali, alături de
vitamina D
Structura funcţională a oaselor
- Se modifică pe tot parcursul vieţii (sunt organe plastice)- Datorită oseinei şi fibrelor de colagen oasele au şi un anume grad de elasticitate - Elasticitatea este mai accentuată la copii
Structura funcţională a oaselor
Osul este format din: - ţesut osos compact şi spongios - măduvă osoasă (roşie, galbenă, cenuşie) - periost
Structura funcţională a oaselor
Ţesut osos compact şi spongios
Măduvă osoasă roşie (hematopoietică):- prezentă în toate oasele tinere ale fătului şi copilului până la 5 ani
- prezentă în toate oasele late şi scurte şi epifizele oaselor lungi la adult
Măduva osoasă galbenă:- din toate oasele adultului cu excepţia celor mai sus prezentate
- bogată în celule grase (adipocite)- rol de rezervă de grăsime- nu are funcţie hematopoietică; temporar poate fi recuperată pt.
Hematopoieză
Măduva osoasă cenuşie: - caracteristică oaselor bătrânilor - formată din ţesut conjunctiv fibros, de umplutură
- nu are nici un rol hematopoietic
Structura funcţională a oaselor
Rolurile măduvei osoase: - edificarea ţesutului osos în perioada de creştere - reparaţia osoasă în caz de fracturi - rezervor de grăsime - formarea elementelor figurate ale sângelui
Structura funcţională a oaselor
Periostul: – membrană conjunctivo-vasculară bogat inervată de la suprafaţa osului
– are o pătură externă fibroasă şi una internă osteogenă – intervine în - osteogeneză
- formarea calusului reparator la fracturi şi în nutriţie
Creşterea şi dezvoltarea oaselor
Osificarea de membrană (desmală):- formează oasele bolţii craniene, parţial clavicula şi mandibula- asigură creşterea în grosime a oaselor
Osificarea de cartilaj (endocondrală):- formează oasele membrelor, oasele scurte, oasele bazei craniului- asigură creşterea în lungime graţie cartilajului de creştere metafizar
Vascularizaţia şi inervaţia oaselor
Arterele oaselor: – nutritive - pătrund prin găurile de ordin I → cavitatea medulară, sau → epifize – periostale - provin din arterele organelor învecinate
- intră în periost şi apoi pătrund în osul subiacent
Venele oaselor - au, în general, un traiect independent de al arterelor - o arteră nutritivă / 2 venule
Vascularizaţia şi inervaţia oaselor
Inervaţia oaselor - este foarte bogată - reprezentată de nervii care însoţesc arterele - reglează nutriţia şi activitatea osului
Scheletul corpului uman
Include totalitatea oaselor din corp, între care există articulaţiileEste format din 208 oaseCuprinde: - scheletul capului - scheletul trunchiului - scheletul membrelor
Scheletul capului
Este format din 22-23 oaseEste alcătuit dintr-un - etaj superior – neurocraniul - etaj inferior - viscerocraniulEste dispus perpendicular pe coloana vertebrală
Neurocraniu
Capacitate medie de 1400-1500 cm3
Are formă ovoidală, cu partea mai voluminoasă aşezată posteriorRol - adăposteşte şi protejează encefalul
Neurocraniu
Are: - o boltă (calvaria) - o bază craniană (cu exobază şi endobază)Este format din 8 oase: -4 neperechi: frontalul, occipitalul, etmoidul şi sfenoidul -2 perechi: temporalele şi parietaleleÎntre oasele neurocraniului există articulaţii imobile numite suturi
Neurocraniu
Frontalul: parte verticală (solz, scoamă) parte orizontală arcadele orbitale glabela sinusuri frontale
Neurocraniu
Etmoidul: parte orizontală (lama ciuruită) parte verticală cu: -crista gali - deasupra lamei ciuruite
-lama perpendiculară – dedesubtul lamei orizontale
două părţi laterale
Neurocraniu
Sfenoidul: formă de fluture un corp central (cu şaua turcească care adăposteşte hipofiza) două aripi mici două aripi mari două procese pterigoide sinusuri sfenoidale
Neurocraniu
Sfenoidul: formă de fluture un corp central (cu şaua turcească care adăposteşte hipofiza) două aripi mici două aripi mari două procese pterigoide sinusuri sfenoidale
Neurocraniu
Occipitalul: parte bazilară două părţi laterale solzul occipitalului gaura occipitală condilii occipitali
Neurocraniu
Occipitalul: parte bazilară două părţi laterale solzul occipitalului gaura occipitală condilii occipitali
Neurocraniu
Oasele temporale: solzul temporalului partea timpanică mastoida apofiza stiloidă stânca temporalului
Neurocraniu
Oasele parietale: oase late de formă patrulateră sunt dispuse pe părţile laterale ale bolţii
neurocraniului
Suturile neurocraniului
Sunt articulaţii fixe (sinartroze)Sunt prezente între toate oasele neurocraniuluiCele mai mari sunt: -sutura coronară – între frontal şi parietale
-sutura lambdoidă – între occipital şi parietale -sutura interparietală (sagitală) – între parietale
Suturile neurocraniului
La naştere între oasele craniului există zone conjunctive moi, neosificate – fontaneleCele mai mari: -fontanela anterioară (bregmatică, coronară) – se închide până la 2 ani -fontanela posterioară – se închide până la 6 luniCelelalte fontanele se închid la scurt timp după naşterePersistenţa fontanelelor peste 2 ani – semn de rahitism
Viscerocraniul
Formează scheletul feţeiAdăposteşte: -segmentele iniţiale ale aparatului digestiv şi respirator
-segmentele periferice ale unor analizatori
Viscerocraniul
Este format din 14 oase: - 6 oase perechi: nazale, lacrimale, palatine zigomatice, maxilare cornete nazale inferioare
- 2 oase neperechi: vomerul, mandibula
Atenţie!!! – Unii includ şi hioidul – os din grosimea gâtului
Viscerocraniul
Este format din 14 oase: - 6 oase perechi: nazale, lacrimale, palatine zigomatice, maxilare cornete nazale inferioare
- 2 oase neperechi: vomerul, mandibula
Atenţie!!! – Unii includ şi hioidul – os din grosimea gâtului
Viscerocraniul
Nazalele
Viscerocraniul
Lacrimalele
Viscerocraniul
Zigomaticele
Viscerocraniul
Maxilarele: corp (cu sinus maxilar) proces frontal proces zigomatic proces palatin proces alveolar cu alveole dentare
- împreună formează maxila
Viscerocraniul
Cornetele nazale inferioare
Viscerocraniul
Palatinele: - împreună cu procesele palatine ale maxilarelor formează palatul dur - au: - o lamă orizontală (care participă la formarea palatului dur)
- o lamă verticală
Viscerocraniul
Vomerul: - se sudează cu lama perpendiculară a etmoidului (os al neurocraniului) - împreună formează septul nazal - septul separă cele două fose nazale
Viscerocraniul
Mandibula (maxilarul inferior): -corp cu - protuberanţă mentală
- găuri mentale- alveole dentare
-ramuri (cu condil şi apofiză coronoidă) -gonion (unghiul mandibulei)
Scheletul trunchiului
Este format din: coloana vertebrală coaste stern pelvis (bazin)
articulaţiile dintre ele
Coloana vertebrală
-Reprezintă scheletul axial-Situată pe linie mediană în partea posterioară a corpului-Formată din 33-34 vertebre dispuse metameric-Are 5 regiuni: cervicală – 7 vertebre toracală (dorsală) – 12 vertebre lombară – 5 vertebre sacrală – 5 vertebre coccigiană – 4-5 vertebre
Coloana vertebrală
Reprezintă scheletul axialEste situată pe linie mediană în partea posterioară a corpuluiFormată din 33-34 vertebre dispuse metamericAre 5 regiuni: cervicală – 7 vertebre toracală (dorsală) – 12 vertebre lombară – 5 vertebre sacrală – 5 vertebre coccigiană – 4-5 vertebre
Coloana vertebrală
Dpdv morfo-funcţional, există: - vertebre adevărate (cervicale, toracale, lombare)- vertebre false (sacrale şi coccigiene)
Vertebra tip
Este formată din: corp vertebral şi arc vertebralCorpul vertebral are:
-formă cilindrică-faţă superioară şi inferioară (se articulează cu vertebra supra- şi subiacentă
prin discuri intervertebrale fibrocartilaginoase)
Vertebra tip
Arcul vertebral: e legat de corp prin pediculii vertebrali Prin suprapunrea pediculilor → găurile intervertebrale pe unde ies nervii spinaliArcul e format din: - 3 apofize (procese) musculare: 2 transverse şi una spinoasă
pe ele se inseră muşchii - 4 apofize (procese) articulare: 2 superioare şi 2 inferioare
pt. articularea dintre vertebre
Vertebra tip
Arcul vertebral: e legat de corp prin pediculii vertebrali Prin suprapunrea pediculilor → găurile intervertebrale pe unde ies nervii spinaliArcul e format din: - 3 apofize (procese) musculare: 2 transverse şi una spinoasă
pe ele se inseră muşchii - 4 apofize (procese) articulare: 2 superioare şi 2 inferioare
pt. articularea dintre vertebre
Vertebra tip
Hernia de disc:-este consecinţa -migrării nucleului pulpos al discului intervertebral spre gaura intervertebrală
-presării nervului spinal ce iese prin gaura intervertebrală respectivă-induce apariţia de tulburări de sensibilitate şi motricitate pe teritoriul deservit de NS respectiv
Vertebra tip
Între apofizele transverse şi cea spinoasă – lama vertebrală Lipsa lamei vertebrale → spina bifida → favorizează evaginarea meningelui
Vertebra tip
Între arc şi corp există gaura vertebralăPrin suprapunerea găurilor → canalul vertebral (adăposteşte măduva spinării)
Vertebra cervicală
-corp vertebral mic, alungit transversal-apofiza spinoasă bifidă şi scurtă-apofiza transversă are -doi tuberculi
-o gaură transversală -un şanţ al nervului spinal
-gaura vertebrală mare şi triunghiulară
Vertebra cervicală a 7-a
Atenţie!!!-are apofiza spinoasă nebifurcată, lungă, proeminentă, uşor de palpat-se numeşte – vetebra proeminentă sau proeminenta
Vertebra cervicală 1 şi 2
Atlasul - vertebra cervicală 1:- nu are corp vertebral (el a migrat la axis de care s-a sudat → dintele axisului)- are două mase laterale cu suprafeţe articulare superioare pentru condilii occipitali- are un arc vertebral anterior cu foveea dentis–pentru articularea cu dintele axisului un arc vertebral posterior
Vertebra cervicală 1 şi 2
Axisul - vertebra cervicală 2: -are corp vertebral cu dintele axisului (dens) pe faţa lui superioartă - la rotaţia capului, se roteşte craniul şi atlasul în jurul dintelui axisului Atenţie!!! - Atlasul şi axisul se numesc vertebre de rotaţie
Vertebra cervicală 1 şi 2
Axisul - vertebra cervicală 2: -are corp vertebral cu dintele axisului (dens) pe faţa lui superioartă - la rotaţia capului, se roteşte craniul şi atlasul în jurul dintelui axisului Atenţie!!! - Atlasul şi axisul se numesc vertebre de rotaţie
Vertebra cervicală 1 şi 2
Axisul - vertebra cervicală 2: -are corp vertebral cu dintele axisului (dens) pe faţa lui superioartă - la rotaţia capului, se roteşte craniul şi atlasul în jurul dintelui axisului Atenţie!!! - Atlasul şi axisul se numesc vertebre de rotaţie
Vertebra toracală
- corp vertebral: -mai mare, alungit antero-posterior -cu feţe articulare costale pe părţile laterale (pt. artic. cu capul coastei)
- apofiza spinoasă nebifurcată, lungă, orientată oblic, în jos şi înapoi- apofiza transversă cu suprafaţă articulară pentru tuberculul costal- gaura vertebrală mai mică şi circulară
Vertebra lombară
- corp vertebral foarte mare, alungit transversal- apofiza spinoasă dreptunghiulară, dispusă orizontal- apofizele transverse reduse la nişte tuberculi- prezintă apofize costiforme – resturi de coaste (cu aspect asemănător apofizelor transverse)
- gaura vertebrală mică şi triunghiulară
Sacrumul
- format prin sudarea celor 5 vertebre sacrale (vertebre false - fără independenţă)- formă triunghiulară cu baza în sus - vertebra L1 formează cu L5 – unghiul promontoriu (important pt. obstetrică, antropologie)
- faţă anterioară concavă,cu 4 linii transverse şi 4 perechi de găuri sacrale anterioare- faţă posterioară convexă - cu creasta sacrumului
- 4 perechi de găuri sacrale posterioare- feţele laterale – auriculare – se articulează cu coxalele- vârful se articulează cu coccisul
Coccisul
- format prin sudarea celor 4-5 vertebre coccigiene, rudimentare (false)- este un vestigiu al coziiAtenţie!!! Extrem de rar, coccisul apare mult mai dezvoltat - atavism
Coloana vertebrală ca întreg
Are o lungime medie de 73 cm la bărbaţi, 63 cm la femeiLăţimea maximă este la baza sacrumului – 11 cm
Coloana vertebrală ca întreg
Prezintă curburi fiziologice: - în plan sagital (lordoze şi cifoze) - în plan frontal (scolioze) - ele au rolul de a-i mări elasticitatea şi
rezistenţa
Coloana vertebrală ca întregLordozele - au convexitatea orientată anterior - cele fiziologice sunt în regiunea cervicală şi lombarăCifozele - au concavitatea orientată anterior - cele fiziologice sunt în regiunea toracală şi sacralăScoliozele – pot fi cu conexitatea la dreapta (la dreptaci) sau la stânga (la stângaci)
Aspecte ale patologiei coloanei vertebraleHernia de discSacralizarea vertebrei L5 unilaterală (generatoare de scolioză) sau bilateralăLipirea (sudarea) vertebrei S1 de L5 (S1 nesudându-se la celelalte 4 vertebre sacrale)Scolioze congenitale asociate sau nu cu cifoze (spate cu aspect „accidentat”)Scolioze, lordoze şi cifoze idiopatice
Aspecte ale patologiei coloanei vertebrale
Malformaţii ale vertebrelor: -occipitalizarea uni- sau bilaterală a atlasului
-fisura posterioară a arcului vertebral (mai frecvent la sacrum–spina bifida) -fisuri laterale ale arcului vertebral, ce separă apofiza articulară inferioară,
arcul vertebral şi apofiza spinoasă de restul arcului (spondiloliză) ce antrenează alunecări vertebrale-blocul vertebral parţial sau total-sinostoze rahidiene între apofizele articulare sau spinoase
Aspecte ale patologiei coloanei vertebrale
Malformaţii ale vertebrelor: -occipitalizarea uni- sau bilaterală a atlasului
-fisura posterioară a arcului vertebral (mai vrecvent la sacrum–spina bifida) -fisuri laterale ale arcului vertebral, ce separă apofiza articulară inferioară,
arcul vertebral şi apofiza spinoasă de restul arcului (spondiloliză) ce antrenează alunecări vertebrale-blocul vertebral parţial sau total-sinostoze rahidiene între apofizele articulare sau spinoase
SternulOs lat, situat pe linie mediană, în partea anterioară a toraceluiAre 3 părţi: -manubriu sternal - se articulează cu clavicula - între manubriu şi corp – unghiul sternal - Louis
aici se articulează perechea II de coaste
-corpul sternului - format din sudarea sternitelor - lateral se articulează cu coastele II-VII -apendicele xifoidian (xifistern) - format din cartilaj hialin
- se osifică la bătrâni
Coastele
Sunt 12 perechi de arcuri osoase (+ cartilaj), dispuse pe părţile laterale ale toraceluiFiecare coastă are: - un arc osos cu: cap, col (gât), tubercul şi corp - un cartilaj costal
CoastelePosterior, toate coastele, prin capul lor se articulează la vertebrele toracale:
(între două corpuri vertebrale, cu excepţia coastelor I, XI şi XII)
Anterior coastele se articulează sau nu cu sternul. Astfel, există:- 7 perechi de coaste adevărate (se prind la stern prin cartilaj propriu)- 3 perechi de coaste false (se prind la stern prin cartilajul coastei a 7-a)- 2 perechi de coaste libere, mobile sau flotante (nu se articulează la stern)
Scheletul membrelor
Este format din: - oasele unei centuri - oasele membrului liber (propriu-zis)
Scheletul membrelor superioare
Este format din: - oasele centurii scapulare - oasele membrului superior liber (propriu-zis)
Centura scapulară
-are rolul de a lega membrul liber la torace-este formată din claviculă şi omoplat
Centura scapulară
Clavicula: - os lung, aşezat culcat - are: -o extremitate sternală- pt. articulaţia cu manubriul sternal
-o extremitate acromială- pt. articulaţia cu acromionul omoplatului
Centura scapulară
Omoplatul: - os lat, triunghiular- faţă anterioară concavă - cu fosa subscapulară- faţă posterioară convexă - cu spina scapulei şi acromionul- în unghiul lat. ext. este cavitatea glenoidă (pt. artic. cu capul humerusului)
Centura scapulară
Omoplatul: - os lat, triunghiular- faţă anterioară concavă - cu fosa subscapulară- faţă posterioară convexă - cu spina scapulei şi acromionul- în unghiul lat. ext. este cavitatea glenoidă (pt. artic. cu capul humerusului)
Scheletul membrului superior liber
Osul braţului: - humerusul
Scheletul membrului superior liber
Oasele antebraţului: -radius (lateral) -cubitus sau ulna (medial)
-cele două oase sunt unite printr-o membrană interosoasă
Scheletul membrului superior liber
Oasele antebraţului: -radius (lateral) -cubitus sau ulna (medial)
-cele două oase sunt unite printr-o membrană interosoasă
Scheletul membrului superior liber
Oasele mâinii: -8 carpiene: - rândul proximal: scafoid, semilunar, piramidal, pisiform
- rândul distal: trapez, trapezoid, osul mare, osul cu cârlig-5 metacarpiene (numerotate cu I-V dinspre police spre degetul mic)-falange - câte 3 pentru fiecare deget cu excepţia policelui care are 2 falange
Scheletul membrului inferior
Este format din: - oasele centurii pelviene - oasele membrului inferior liber (propriu-
zis)
Centura pelviană
are rolul de a lega membrul liber la coloana vertebralăeste formată din: două oase coxale-anterior se articulează între ele→ simfiza
pubiană -posterior se articulează cu sacrumul
bazinul este - mai larg şi mai scund la femei (adaptare la funcţia de reproducere) - mai înalt şi îngust la bărbaţi
- e subîmpărţit de strâmtoarea superioară în: micul bazin şi marele bazin
Centura pelviană
are rolul de a lega membrul liber la coloana vertebralăeste formată din: două oase coxale-anterior se articulează între ele→ simfiza
pubiană -posterior se articulează cu sacrumul
bazinul este - mai larg şi mai scund la femei (adaptare la funcţia de reproducere) - mai înalt şi îngust la bărbaţi
- e subîmpărţit de strâmtoarea superioară în: micul bazin şi marele bazin
Centura pelviană
Coxalul ← prin sudarea: ilionului ischionlui pubisului
sudarea se face la nivelul cavităţii acetabulare (artic. cu capul femurului)
Scheletul membrului inferior liber
Osul coapsei - femurul
Scheletul membrului inferior liber
Osul coapsei - femurul
Scheletul membrului inferior liber
Oasele gambei: - tibia (medial) - fibula sau peroneul (lateral) - cele două sunt unite printr-o membrană interosoasă
Scheletul membrului inferior liber
Oasele piciorului: 7 tarsiene: - rândul posterior: talus (astragal) şi calcaneu
- rândul anterior: scafoid (navicular), cuboid, 3 cuneiforme5 metatarsiene (numerotate cu I-V dinspre haluce spre degetul mic)falange - câte 3 pentru fiecare deget cu excepţia halucelui care are 2 falange
ArticulaţiileReprezintă totalitatea elementelor prin care se asigură unirea dintre capetele a două
sau mai multe oaseSunt sediul mişcărilor
După gradul de mobilitate, se subîmpart în: - articulaţii fixe (sinartroze)- articulaţii semimobile (amfiartroze)- articulaţii mobile (diartroze)
Sinartrozele - articulaţiile fixe (imobile)
Articulaţii lipsite de mobilitate sau cu o mobilitate extrem de redusăNu au cavitate articularăDupă natura ţesutului interpus între capetele articulare, sinartrozele pot fi:
- sindesmoze- sincondroze- sinostoze
Sindesmozele
- Între capetele articulare se interpune o lamă de ţesut conjunctiv fibros- Se numesc suturi sau gonfoze
Sindesmozele
Suturile: - sunt caracteristice craniului - conferă acestuia un anume grad de elasticitate (mai evident la copii)
- exemple: sutura coronară, lambdoidă, sagitală, temporo-parietală - după forma capetelor osoase suturile pot fi:
- scoamoase (sutura temporo-parietală) - dinţate (sutura coronară, interparietală, lambdoidă)
Sindesmozele
Suturile: - la naştere, sunt larg deschise şi se numesc fontanele - există fontanele între toate oasele craniului
- majoritatea se închid imediat după naştere - cele mai mari fontanele sunt: - fontanela anterioară
- fontanela posterioară
Sindesmozele
Gonfoza: - articulaţia în care un os este scobit, iar celălalt are aspect de cui ce pătrunde în scobitură
- exemplu: articulaţia dintelui în alveola dentară
Sincondrozele
- Între capetele articulare se interpune o lamă de ţesut cartilaginos hialin- Exemplu de sincondroză: simfiza pubiană
Sinostozele
- Între capetele osoase se interpune ţesutul osos- Se formează prin osificarea sindesmozelor şi sincondrozelor- Exemple: sinostozele rezultate prin osificarea suturilor - craniului
- pieselor sternale
Amfiartrozele – articulaţiile semimobile
Sunt articulaţii cu mobilitate redusăÎntre capetele osoase ce se articulează se interpune o formaţiune fibrocartilaginoasă
(de exemplu, discurile intervertebrale)
Exemplu: articulaţia vertebrelor (între care mişcarea e redusă, dar, prin sumarea mişcărilor între toate vertebrelor→mişcări ample,
complexe)
Diartrozele – articulaţiile mobile
-Sunt articulaţii cu un mare grad de mobilitate-Sunt caracteristice membrelor
Elementele componente ale unei diartroze
- feţe articulare – de forme variate: sferice, concave, ca un mosoraş- cartilaje articulare – de natură hialină
acoperă suprafeţele articulare distrugerea lui→ diminuarea mişcării, anchiloză
- capsulă articulară – leagă ca un manşon fibros capetele osoasevine în contact cu cartilajul articular
Elementele componente ale unei diartroze
- membrana sinovială– membrană seroasă ce căptuşeşte capsula articulară secretă lichidul sinovial
- lichidul sinovial– are proprietăţi lubrefiante reduce frecarea, facilitează mişcarea
- cavitatea articulară– spaţiul virtual dintre capetele articulare şi capsula articulară
conţine lichidul sinovial
Elementele componente ale unei diartroze
- ligamente articulare – pot fi: interosoase, capsulare, periferice- discul, meniscul articular, bureletele – structuri fibrocartilaginoase interpuse
între capetele articulare
Elementele componente ale unei diartroze
- ligamente articulare – pot fi: interosoase, capsulare, periferice- discul, meniscul articular, bureletele – structuri fibrocartilaginoase interpuse
între capetele articulare
Elementele componente ale unei diartroze
- ligamente articulare – pot fi: interosoase, capsulare, periferice- discul, meniscul articular, bureletele – structuri fibrocartilaginoase interpuse
între capetele articulare
Diartrozele
-După mobilitatea lor, diatrozele pot fi: uniaxiale, biaxiale, triaxiale
-Mişcările posibile la nivelul unei diartroze: - flexia-extensia - abducţia-adducţia - rotaţia - circumducţia - supinaţia - pronaţia
-Denumirea articulaţiilor – în funcţie de numele oaselor ce se articulează exemple: - articulaţia temporo-mandibulară
- articulaţia coxo-femurală -Accidente la nivelul diartrozelor:
entorsele-întinderi sau ruperi de ligamente, dar oasele nu ies din articulaţieluxaţiile-ruperea capsulei articulare corelată cu ieşirea oaselor din articulaţie