1

Analizele de Sange semnificatia cuvintelor

Bilirubina

Bilirubina este o substanta rezultata din metabolismul (distrugerea) hemului, componenta a hemoglobinei din globulele rosii (hemoglobina leaga si transporta gazele din sange, adica oxigenul de la plaman la tesuturi si bioxidul de carbon de la tesuturi la plaman). De aceea, dupa ce globulele rosii imbatranite sunt distruse, bilirubina rezultata ajunge in ficat, sub forma de bilirubina indirecta. Aceasta ar trebui eliminata din organism, lucru dificil de facut insa, deoarece bilirubina indirecta este o substanta insolubila. De aceea, ficatul transforma bilirubina indirecta in bilirubina directa, care este solubila si iese apoi din ficat prin bila. Ea ajunge astfel in intestin, unde este transformata in urobilinogen. O parte din acesta se elimina prin fecale sub forma de stercobilinogen. Alta parte se intoarce in ficat, iar restul trece in sange si se elimina prin urina.

In laborator se dozeaza bilirubina totala si cele doua componente ale sale, bilirubina directa si indirecta. Valorile normale ale bilirubinei totale sunt de 0,2-1,2 mg %, din care 80% reprezinta bilirubina indirecta. Valorile peste 2mg % determina coloratie galbena (icterica) a pielii si mucoaselor. Daca se produce o crestere a bilirubinei totale, cu o marire semnificativa a componentei indirecte este vorba de o distrugere accentuata a hematiilor (hemoliza) si nu de o afectare hepatica, de aici investigatiile luand o alta turnura. Daca se observa insa o crestere a bilirubinei directe se suspecteaza fie o afectare (distructie) hepatica, fie existenta unui blocaj pe caile biliare, adica un icter mecanic, motiv pentru care se fac alte determinari: teste de citoliza enzimatica si testele de colestaza. Intr-adevar una dintre functiile importante ale ficatului este sinteza bilei. Procesul are loc in celulele hepatice, dupa care bila este transportata printr-un sistem canalicular intrahepatic complex si apoi este depozitata in vezica biliara, de unde va fi eliberata in intestin, la nevoie, in timpul meselor, ea avand rol in digestia grasimilor. Exista situatii in care apare un obstacol pe caile de eliminare a bilei (intrahepatice si extrahepatice), obstacol care poate fi pozitionat fie in interiorul caii biliare, fie in afara acesteia. Foarte des blocajul poate fi un calcul situat pe caile biliare. Alteori, caile biliare pot fi comprimate de o formatiune externa (de exemplu o tumora pancreatica ) sau prin modificarea structurii hepatice (de exemplu disparitia arhitecturii normale, foarte complexe a ficatului din cauza inflamatiei, fibrozei sau aparitiei unei tumori, asa cum se intampla in hepatita cronica, ciroza sau cancer hepatic). Determinarea sediului si naturii obstructiei este un lucru dificil uneori, care impune elaborate investigatii imagistice. Se fac insa si testele de colestaza, care presupun dozarea in sange a trei enzime: fosfataza alcalina, 5 nucleotidaza si gama glutamil transferaza. Ele cresc in cazul existentei unui obstacol pe caile biliare, chiar daca au doar efect orientativ, neputand preciza localizarea acestuia. Astfel, fosfataza alcalina se gaseste si in alte organe (os, rinichi, intestin, placenta) asa incat cresterea sa nu este specifica, trebuind corelata cu dozarea

2

celorlalate enzime. Totusi, valori de peste patru ori mai mari apar in primele 24-48 de ore dupa instalarea obstructiei si se mentin ridicate cateva zile dupa rezolvarea acesteia. In bolile cu distructie hepatica cresc in sange valorile bilirubinei directe, dar si cele ale transaminazelor. Acestea sunt alanin amino transferaza (ALAT, ALT sau GPT) si aspartat amino transferaza (ASAT, AST sau GOT). ALAT se gaseste aproape exclusiv in ficat, in timp ce ASAT se gaseste si in cord, muschi, creier, pancreas , astfel incat cresterile ALAT au o mai mare specificitate in afectiunile hepatice. Valorile normale sunt in jur de 40 UI/L, cifrele inregistrate neputand fi corelate intotdeauna cu gravitatea bolii.

3

Generalitati Testul de bilirubina (dozarea bilirubinei) reprezinta o investigatie ce arata cantitatea de bilirubina din sange. Bilirubina este o substanta galben-maronie, care se gaseste in bila (lichid de secretie al hepatocitului, care este colectat in vezica biliara si deversata in duoden in momentul digestiei). Se produce prin distrugerea celulelor rosii (hematiile), imbatranite la nivelul ficatului. Bilirubina este eliminata prin scaun dandu-i culoarea maronie specifica.

Bilirubina exista in sange sub doua forme: - bilirubina indirecta (sau neconjugata). Aceasta forma de bilirubina nu se dizolva in apa (este insolubila). Bilirubina indirecta la nivelul fluxului sangvin din ficat se transforma intr-o forma solubila (directa sau conjugata)

- bilirubina directa (conjugata). Este forma solubila de bilirubina (care se dizolva in apa) si rezulta din bilirubina indirecta datorita transformarii ce are loc la nivelul ficatului. Nivelul de bilirubina totala si directa sunt masurate in mod direct prin teste ale sangelui, iar cantitatea de bilirubina indirecta se obtine din scaderea bilirubinei directe din cea totala. Cel mai important semn al cresterii nivelului de bilirubina este aparitia icterului. Acesta reprezinta coloratia in galben a pielii si a sclerelor. Icterul, care are ca si corespondent in investigatii cresterea bilirubinei in sange, poate aparea in urmatoarele afectiuni: - hepatice (hepatite) - ale sangelui (anemie hemolitica) - obstructia ductelor biliare (ducte care permit trecerea bilei din ficat in intestinul subtire). Excesul de bilirubina (hiperbilirubinemia) la un nou-nascut poate cauza, uneori, leziuni la nivelul sistemului nervos central, cecitate (orbire), anomalii fizice si chiar poate duce la deces. De aceea, nou-nascutii care prezinta icter trebuie tratati, iar acest lucru se face prin fototerapie si in cazurile mai grave, prin transfuzii sangvine ce reduc nivelul bilirubinei. In cazul nou-nascutilor, sangele se va preleva de la nivelul calcaiului.

Cuprins articol

1. Generalitati 2. Indicatii 3. Pregatirea pentru examinare 4. Recoltarea probelor 5. Ce simte pacientul la efectuarea testelor? 6. Riscuri 7. Rezultate 8. Factori ce pot influenta examinarea

Indicatii Dozarea bilirubinei este folosita: - in evaluarea functiei ficatului si monitorizarea diverselor afectiuni ale ficatului, cum ar fi hepatitele sau ciroza, cat si pentru a vedea daca medicamentele administrate au produs leziuni la nivelul ficatului - in investigarea unui eventual blocaj al ductelor biliare. Acest lucru poate aparea in litiaza biliara (prezenta si formarea de calculi la nivelul vezicii biliare), tumori pancreatice sau in cazul altor afectiuni - in diagnosticarea cauzelor ce duc la o distrugere masiva a hematiilor (celulele rosii), cum ar fi anemia

4

hemolitica sau o afectiune hemolitica la un nou-nascut - pentru a determina daca un nou-nascut are icter neonatal, care necesita tratament. Acesti nou-nascuti au nevoie de tratament, cum ar fi fototerapia, care trateaza icterul cu ajutorul unei lumini speciale. In cazuri rare poate fi nevoie si de o transfuzie sangvina.

Pregatirea pentru examinare Adultii ar trebui sa evite sa manance si sa bea cu 4 ore inainte de recoltarea sangelui pentru dozarea bilirubinei. Pentru copii nu este necesara o anume pregatire. Inainte de recoltare trebuie ca persoana in cauza sa discute cu medicul despre necesitatea acestei examinari, despre riscurile aferente, despre cum se va desfasura aceasta investigatie si ce pot indica rezultatele.

Recoltarea probelor Prelevare sangelui la nou-nascut Pentru prelevarea sangelui de la nivelul calcaiului se foloseste un tub mic si se lasa sa picure in acest tub cateva picaturi de sange. Pielea la locul punctiei este dezinfectata si se punctioneaza cu un ac mic, apoi cateva picaturi sunt captate in tubul respectiv. Cand a fost colectata o cantitate corespunzatoare de sange se opreste sangerarea prin aplicarea unui tampon si se face staza pe locul respectiv iar apoi este aplicat un bandaj usor.

Recoltarea dintr-o vena Asistenta medicala va aplica un garou (banda elastica) la nivelul bratului pentru a opri temporar fluxul sangvin spre venele situate sub nivelul garoului. Acest lucru face posibila o mai buna vizualizare a venelor si usureaza introducerea acului, deoarece venele situate sub garou devin mai largi si nu se sparg usor. Locul unde va fi introdus acul va fi sterilizat cu alcool si apoi se va introduce acul in vena. Trebuie sa fie pregatit inca un ac de rezerva in caz ca primul nu a fost corect introdus sau din vena respectiva nu vine suficient sange. Dupa ce acul a fost corect introdus in vena se ataseaza de acesta un recipient si sangele va fi colectat in acest tub. Uneori trebuie sa se recolteze in mai multe recipiente. Atunci cand a fost recoltat suficient sange, garoul poate fi desfacut. Apoi este aplicat un tampon si acul se retrage usor. Se apasa pe locul respectiv, pentru a opri sangerarea, pentru cateva minute si apoi este aplicat un mic bandaj.

Ce simte pacientul la efectuarea testelor? Recoltarea sangelui la nou nascuti (din calcai) O scurta durere, ca o piscatura se poate simti, mai ales, atunci cand acul strapunge pielea. Nou nascutul poate simti un usor disconfort in momentul intepaturii.

Recoltarea sangelui dintr-o vena In cazul recoltarii sangelui dintr-o vena este posibil ca adultii sa nu simta nici o durere sau sa simta o mica ciupitura in momentul in care sunt intepati cu acul. Unele persoane pot simti o usturime cand acul este in vena. Totusi, majoritatea oamenilor nu simt deloc durerea sau au un disconfort minor in momentul pozitionarii acului in vena. Gradul de durere resimtit poate depinde de indemanarea asistentei medicale, de starea venelor si de sensibilitatea fiecaruia la durere.

5

Riscuri Recoltarea sangelui la nou nascuti (din calcai) Exista un risc foarte mic de aparitie a unei probleme serioase in cazul acestui tip de recoltare. Poate aparea o mica vanataie la locul intepaturii. La copii cu probleme de sangerare poate aparea o sangerare continua in urma recoltarii. Este posibil ca aceasta problema sa fie descoperita in timpul recoltarii acestei probe.

Recoltarea sangelui dintr-o vena Exista un risc foarte mic de a face complicatii la recoltarea sangelui din vena. Poate aparea o mica vanataie la locul intepaturii. Se poate reduce riscul aparitiei vanataii prin apasarea locului intepaturii timp de cateva minute dupa extragerea acului. Rareori, poate aparea o inflamatie la acest nivel, dupa recoltare. Aceasta poarta numele de flebita si se trateaza de obicei, prin aplicarea unor comprese calde de cateva ori pe zi. O sangerare prelungita poate fi o problema pentru cei cu afectiuni ale sangelui. Aspirina, warfarina sau alte medicamente anticoagulante (care subtiaza sangele) pot creste riscul de sangerare. Daca o persoana are probleme cu coagularea sangelui sau este in tratament cu aspirina sau warfarina va trebui sa anunte doctorul inainte de recoltare.

Rezultate Prin dozarea bilirubinei se intelege masurarea cantitatii de bilirubina din sange.

Valori normale Valorile normale pot varia de la un laborator la altul.

Valorile bilirubinei la adulti Bilirubina totala 0.31.0 (mg/dL) Bilirubina directa 0.10.3 mg/dL Bilirubina indirecta (Bilirubina totala minus bilirubina directa) 0.20.7 mg/dL Valori crescute sau scazute Valori crescute ale bilirubinei in sange pot aparea fie datorita cresterii producerii de bilirubina, fie datorita unei eliminari scazute a acesteia. Scaderea eliminarii de bilirubina poate fi cauzata de o serie de infectii cum ar fi colecistita (inflamatia vezicii biliare) sau de deficitul unor enzime ereditare. Sindromul Gilbert este o afectiune mostenita ce afecteaza modul in care ficatul proceseaza bilirubina si este o cauza frecventa a cresterii bilirubinei in sange. Desi icterul poate aparea in cazul unor persoane cu sindrom Gilbert, aceasta afectiune nu este una grava. Scaderea eliminarii bilirubinei poate aparea ca rezultat al unei afectiuni a ficatului cum ar fi hepatita, ciroza sau mononucleoza, al unor probleme ale sistemului digestiv ce apar datorita unei reabsorbtii excesive a bilirubinei sau al unui blocaj a ductelor biliare datorita unor pietre la nivelul vezicii biliare sau a unui cancer pancreatic. Deoarece ficatul unui nou nascut este imatur din punct de vedere functional, la prematuri acesta nu este capabil sa elimine bilirubina intr-un mod adecvat astfel ca acesta este mult mai predispus sa faca icter fata de un nou-nascut la termen. Nivelele ridicate ale bilirubinei pot fi cauzate de distructia rapida a hematiilor care poate aparea in cadrul unei reactii alergice in urma unei transfuzii de sange sau in cadrul unei anemii falciforme. Medicamentele care pot creste nivelul bilirubinei includ multe antibiotice, unele anticonceptionale, indometacin, fenitoina, diazepam, flurazepam.

Medicamentele care pot scadea nivelul de bilirubina includ vitamina C (acidul ascorbic), fenobarbitalul si teofilina.

6

Determinarea cantitatii de bilirubina directa si indirecta poate ajuta in determinarea cauzei excesului de bilirubina. Distrugerea excesiva a hematiilor creste nivelul de bilirubina indirecta mai mult decat nivelul de bilirubina directa. Blocajul cailor biliare datorita litiazei sau cancerului pancreatic duce la cresterea cantitatii de bilirubina directa mult mai mult decit cea indirecta. Afectarea severa a ficatului creste atat nivelul bilirubinei directe cat si a celei indirecte.

Nivele de bilirubina ce ar putea necesita tratament in cazul unui nou nascut la termen, sanatos Varsta nou nascutului Nivelul de bilirubina Sub 25 ore Icter evident Intre 25 si 48 de ore Mai mare de 15(mg/dL) Intre 49 si 72 de ore Mai mare de 18 mg/dL Mai mare de 72 de ore Mai mare de 20 mg/dL Nota: Un prematur sau un nou nascut bolnav cu nivele ale bilirubinei sub cele din tabel poate necesita tratament.

Factori ce pot influenta examinarea Factori care pot interfera cu aceasta examinare si cu acuratetea rezultatelor, cu exceptia nou nascutilor, includ: - cafeina, ce scade nivelul de bilirubina - cura de slabire, care in mod normal creste nivelul de bilirubina indirecta

De retinut! Multi nou nascuti pot prezenta icter fiziologic intre zilele 1 si 3 de viata. Aceasta este cauza cea mai frecventa a icterului neonatal. Icterul fiziologic apare la nou nascutii sanatosi din mai multe motive, printre care cresterea distrugerii hematiilor imediat dupa nastere. Icterul fiziologic, de obicei, dispare de la sine intr-o saptamana, fara sa cauzeze probleme. Totusi, in unele cazuri, nou nascutii cu icter fiziologic necesita tratament special fototerapia pentru a preveni posibilitatea aparitiei leziunilor sistemului nervos central si a unui posibil retard mintal. Bilirubina poate fi masurata si in lichidul amniotic daca bebelusul are risc de eritroblastoza fetala (o afectiune in care sunt distruse celulele rosii). Bilirubina mai poate fi masurata si in urina. In mod normal, urina nu contine bilirubina. Daca bilirubina este detectata in urina, sunt necesare teste aditionale pentru a determina cauza prezentei acesteia. Nivelele ridicate ale bilirubinei in urina pot indica faptul ca nu a avut loc eliminarea normala a bilirubinei de catre ficat.

7

Trombocitele Trombocitele sunt celule ale sangelui care indeplinesc o functie importanta asigurarea hemostazei (oprirea sangerarii). Alaturi de trombocite, in compozitia sangelui mai sunt hematiile (eritrocitele sau globulele rosii) si leucocitele (celulele albe, cu rol esential in apararea organismului). Totusi, daca hematiile (al caror deficit produce anemie) sau leucocitele (implicate in imunitatea organismului) sunt mai prezente in perceptia publica, multa vreme existenta trombocitelor a fost ignorata sau minimalizata. Trombocitele au ajuns in atentia noastra pe masura ce s-au aflat mai multe lucruri despre fenomenul trombozelor, despre raspandirea si gravitatea lor, despre implicarea acestora in bolile cardiovasculare si necesitatea prevenirii lor. Valoare normala : 400.000 450.000 Se formeaza in maduva Trombocitele (al caror nume provine de la tromb sau cheag), denumite si plachete sanguine, sunt niste celule in forma de disc foarte mic, cu diametrul de 1-4 micrometri (in comparatie, o hematie are 6-8 micrometri, iar leucocitele sunt si mai mari). Trombocitele se formeaza in maduva osoasa, provenind dintr-o celula mare, numita megacariocit, care se fragmenteaza ulterior in maduva sau in sange in sute de plachete. Productia de trombocite este reglata de un hormon numit trombopoetina, sintetizat in ficat. Trombocitele traiesc in jur de zece zile si, in majoritate, sunt distruse in splina. In sange se gasesc intr-o concentratie de 150.000-300.000-450.000/mm cub. Aproximativ o treime din trombocite sunt depozitate in splina, chiar mai multe daca splina este marita. Ce rol au Trombocitele nu au nucleu si nu se pot reproduce, dar contin cantitati mari de proteine, enzime, hormoni, calciu ionic etc., care contribuie la indeplinirea rolului lor fiziologic. De exemplu, trombocitele produc un factor de crestere, care stimuleaza multiplicarea si dezvoltarea celulelor endoteliale (care formeaza peretele intern al vasului de sange) sau dezvoltarea musculaturii netede vasculare, contribuind astfel la repararea peretilor vasculari. Membrana trombocitului are un invelis glicoproteic, care impiedica aderarea de endoteliul normal al vaselor, dar asigura aderarea la zonele lezate ale peretelui. Trebuie precizat ca endoteliul normal sintetizeaza la randul sau substante care inhiba activitatea si aderarea trombocitelor, impiedicand astfel fenomenul de tromboza. In cazul in care acesta este lezat, mai ales la contactul cu fibrele de colagen din peretele vascular, trombocitele sufera niste transformari: ele isi maresc dimensiunile, capata o forma neregulata, elibereaza granule ce contin factori activi si adera la locul lezat. Ele elibereaza o substanta, numita Tromboxan A2, care activeaza si trombocitele din jur, facandu-le sa adere la trombocitele activate anterior. In acest fel se formeaza dopul plachetar.

8

Cum se formeaza cheagul de sange Daca ne referim la mecanismul hemostazei, formarea dopului plachetar este urmata de aparitia trombului, prin procesul de coagulare, in care trombocitele intervin de asemenea. Trombul este alcatuit din fibrina si formarea sa se face prin activarea unui sistem complex, alcatuit din mai multi factori de coagulare. Procesul urmareste sa activeze protrombina in trombina, pentru ca aceasta sa transforme in final fibrinogenul (o proteina din plasma) in fibrina. Reteaua de fibre de fibrina se ataseaza strans de trombocitele din dopul plachetar si formeaza astfel cheagul de sange. Ulterior, trombul se retracteaza si elimina cea mai mare parte din lichidul continut, devenind mai stabil, fenomen in care trombocitele intervin de asemenea. Ateroscleroza Din pacate, deseori, activarea trombocitelor nu se face doar in conditiile unei hemoragii. Orice modificare a peretelui vascular, de exemplu, inflamatie, infectie si mai ales placa aterosclerotica favorizeaza dezvoltarea unui tromb, care in timp va contribui la ingustarea diametrului vasului, iar tesutul va suferi din cauza scaderii fluxului de sange daca il iriga. Daca apare un blocaj, mai ales in lipsa unei circulatii colaterale, se ajunge la necroza, la moartea tesutului respectiv. Asa se intampla, de pilda, in infarctul miocardic, in accidentul vascular sau in cangrena membrelor din arteriopatia cronica obstructiva. In plus, instabilitatea placii va favoriza desprinderea unor fragmente de tromb, care pot calatori la distanta, blocand alte teritorii vasculare. Mecanismul descris este valabil in special in formarea trombilor pe artere, procesul fiind favorizat de cresterea colesterolemiei, diabet, hipertensiune arteriala, fumat si mostenirea genetica. Tromboza venoasa In cazul trombilor venosi, desi este uneori prezenta o leziune a peretelui vascular, rolul esential este reprezentat de incetinirea vitezei de curgere a sangelui. In felul acesta, aportul de oxigen catre celulele peretelui vascular scade si acestea se activeaza, inducand procesul de coagulare a sangelui. Trombii formati pe venele profunde ale membrelor inferioare (care reprezinta cea mai frecventa forma de tromboza venoasa) prezinta un real pericol, deoarece ajunsi in sange calatoresc spre inima si intra in plaman prin artera pulmonara, blocand fluxul de sange la un anumit nivel si determinand o trombembolie pulmonara. Aceasta este o afectiune grava, care poate pune in pericol viata. Tratament Trebuie precizat ca trombii au compozitie diferita: cei arteriali sunt formati in proportie mai mare din trombocite, iar cei venosi mai ales din fibrina si hematii. De aceea si medicamentele folosite in tratarea si prevenirea lor sunt diferite. Astfel, in prevenirea trombilor arteriali, in care predomina trombocitele se folosesc antiagregantele plachetare, desi in tratarea unui eveniment acut se recurge la anticoagulante sau fibrinolitice. Cel mai folosit antiagregant plachetar, utilizat in intreaga lume, este banala aspirina, administrata de obicei in doze de 75-100 mg/zi (maximum 325 mg/zi). Dozele mai mari nu au efecte superioare, dar sunt insotite de reactii secundare, in special la nivel gastro-intestinal. In prevenirea si tratarea trombozelor venoase, in care trombii sunt formati in special din fibrina, se recurge la anticoagulante, iar in cazuri mai grave de tromboza la medicamente fibrinolitice. Anticoagulantele se administreaza un timp prelungit, la recomandarea medicului, pe cale injectabila sau orala.

9

Trombocitopenia Trombocitopenia reprezinta scaderea numarului de trombocite din sange. Ea este uneori asimptomatica, fiind depistata la un examen de laborator. Alteori se manifesta prin tendinta la sangerare, cu formare de echimoze sau petesii (puncte rosii mai ales pe membrele inferioare), sangerare prelungita in cazul unor rani, sangerari nazale sau gingivale, prezenta de sange in scaun si urina, menstruatii abundente. Sangerarea apare cand trombocitele scad sub 50.000/mmc, la mici traumatisme, dar daca scad sub 10.000-20.000/mmc, hemoragiile pot aparea si spontan. Trombocitopenia se poate produce prin diferite mecanisme. Un prim exemplu este sechestrarea trombocitelor intr-o splina marita din diferite cauze. In mod normal, o treime din trombocite sunt depozitate in splina, de unde sunt folosite la nevoie, dar cand splina se mareste creste si procentul de trombocite retinute, care poate ajunge pana la 90%. Scaderea productiei medulare de trombocite apare in: leucemii sau limfoame, anemii de diverse cauze (in special in anemia prin deficit de vitamina B12 si folati), infectii virale (varicela, hepatita C, HIV, mononucleoza etc.). Unele substante toxice, alcoolismul sau chimioterapia au acelasi efect. Cresterea distructiei trombocitare apare in sarcina, in purpura trombocitopenica idiopatica (in care sistemul imun isi ataca propriile trombocite), in boli autoimune (de exemplu, lupus sau poliartrita reumatoida), in cazul administrarii unor medicamente (heparina, antibiotice, anticonvulsivante, antiinflamatoare nesteroidiene, medicamente folosite in bolile cardiovasculare etc.). De fapt, lista acestor medicamente este foarte lunga si in cazul aparitiei unei trombocitopenii inexplicabile trebuie suspectat orice medicament pe care persoana respectiva il ia. Trombocitoza Trombocitoza inseamna cresterea numarului de trombocite in sange. Ea apare in: cancere, leucemii, infectii, inflamatii cronice (lupus, poliartrita reumatoida, boala celiaca, afectiuni inflamatorii intestinale ca boala Crohn etc.), pancreatita, dupa traumatisme sau interventii chirurgicale, infarct miocardic, anemia feripriva. Desi pacientii au un risc crescut de tromboza, ei sunt de multe ori asimptomatici sau prezinta simptomele afectiunii respective. Ei pot avea: dureri de cap, ameteala, slabiciune, tulburari de vedere, dureri toracice, amorteala la nivelul mainilor si picioarelor etc. In mod paradoxal, cand trombocitele cresc foarte mult, peste 1,5 milioane/mmc, bolnavii au tendinta la sangerare. REPARAREA VASELOR. Rolul trombocitelor este foarte important pentru organism, nu doar in hemoragiile evidente, pe care le putem observa, ci mai ales in repararea rapida a unor orificii care apar in vasele mici, fenomen care se produce literalmente de mii de ori pe zi. BOALA RARA. Purpura trombocitopenica trombotica este o afectiune mai rara, manifestata prin: anemie hemolitica, trombocitopenie, insuficienta renala, afectare neurologica si febra. Poate fi congenitala sau dobandita, este mai frecventa la femei si se trateaza prin plasmafereza (schimbarea plasmei pentru eliminarea unor elemente toxice). GENETICA. Boala von Willebrand reprezinta cea mai raspandita tulburare de coagulare si este de natura

10

genetica. Dupa unele studii, ea afecteaza in diferite grade 0,1%-1% din populatie. In acest caz, trombocitele sunt normale, dar ele nu pot functiona, adica nu pot adera de peretele vascular lezat sau intre ele din cauza lipsei factorului cu acest nume sau a unei alterari structurale a acestuia. Se manifesta prin tendinta la sangerare: hemoragii nazale sau gingivale, hemoragii in timpul manevrelor stomatologice, menstruatii abundente sau prelungite (cu cheaguri peste 2,5 cm, nevoie de a schimba tamponul la o ora sau mai des), anemie, prezenta de sange in urina sau scaun etc. SIMPTOME. Sindromul HELLP se manifesta prin: hemoliza (distructia hematiilor), afectare hepatica, cu cresterea enzimelor hepatice in sange si scaderea trombocitelor. Simptomele principale sunt: oboseala, stare de rau, cefalee, greata, varsaturi, dureri abdominale (in partea superioara a abdomenului), retentie de lichide (care duce la o crestere marcata in greutate), vedere incetosata, mai rar, sangerari sau convulsii. Este foarte important ca, odata aparute aceste semne, gravida sa se prezinte cat mai repede la medic, pentru inceperea tratamentului. GRAVIDE. In ceea ce priveste sarcina, 5% dintre gravide prezinta trombocitopenie, care nu este de obicei periculoasa. In alte cazuri insa trombocitopenia apare in cadrul sindromului HELLP. Acesta este un sindrom de cauza necunoscuta, care apare in trimestrul III de sarcina (uneori si mai devreme) sau in prima saptamana dupa nastere, fiind intalnit cu o frecventa de 1-2/1.000 sarcini, dar la 10%-20% dintre gravidele cu preeclampsie sau eclampsie (eclampsia este o complicatie care apare in timpul sarcinii si se caracterizeaza prin hipertensiune arteriala, prezenta de proteine in urina, edeme si convulsii).

11

Fibrinogenul Analize biochimice - analiza proteinelor sanguine (proteine totale, proteinograma, probe hepatice, fibrinogen) Proteinele sunt substante organice complexe ale materiei vii, care contin azot, sulf si fosfor. Ele sunt necesare pentru cresterea organismului pentru refacerea celulelor uzate, precum si pentru producerea de energie calorica, un gram de proteine producand 4 calorii. Majoritatea proteinelor din organismul omului provin din alimente bogate in proteine, fie de origine animala (carne, lapte, branza, oua), fie de origine vegetala (fasole, mazare, soia, linte etc.). Analiza proteinelor se face din serul sanguin. Exista mai multe feluri de analize care exploreaza diferite componente ale proteinelor, astfel: proteine totale, electroforeza, fibrinogenul, teste hepatice etc. Cuprins articol

1. Generalitati 2. Proteine totale 3. Electroforeza serului (proteinograma) 4. Probe hepatice 5. Fibrinogen 6. Produsi de degradare ai proteinelor

Proteine totale Proteinele totale reprezinta cantitatea globala a proteinelor sanguine exprimate in grame la 100 ml ser sanguin. Valorile normale ale proteinelor sanguine sunt: - la adulti = 6,6- 8,6 g la 100ml - la copii 1-3 ani = 6,0 - 8,6 g la 100ml. Din acestea, circa 60% (3,6-4,8g) sunt constituite din albumina restul din globuline. Cantitatea de proteine din ser depinde si de alimentatie, cand alimentatia este foarte bogata in proteine, creste si concentratia lor in sange si invers proteinele sanguine scad din sange in subnutritia proteica. Scaderea proteinelor sanguine se intalneste in diferite boli. Astfel, cand ficatul care este laboratorul ce fabrica proteinele, se imbolnaveste scade si concentratia proteinelor din sange. La fel se intampla cand omul pierde proteinele prin hemoragii sau prin urina (albuminurie). Varsaturile, care impiedica alimentatia normala, bolile de stomac, intestin si pancreas care perturba digerarea proteinelor, diareea sunt numai o parte din cauzele care scad concentratia sanguina de proteine. De asemenea, efortul fizic intens, stresul nervos, precum si bolile care produc febra prin consumul crescut de proteine, contribuie la scaderea proteinelor organismului. Scazand proteinele din sange, organismul cauta sa le inlocuiasca apeland la proteinele din organele sale si mai ales din muschi, fapt ce duce la slabirea si la scaderea in greutate a corpului. Deoarece proteinele sanguine au capacitatea de a retine apa in vasele sanguine, prin scaderea lor, apa din vasele sanguine trece in tesuturile corpului (maini, picioare etc.) producand edeme. Mai rar, proteinele sanguine pot sa aiba valori crescute, ca in unele boli genetice si parazitare sau ca in hipertensiunea arteriala.

12

Electroforeza serului (proteinograma) Daca pe o hartie de filtru pusa in legatura cu un curent electric continuu se pune o picatura de ser sanguin, proteinele totale din ser sunt descompuse in 5 categorii de substante numite fractiuni proteinice. Valorile medii normale ale acestor fractiuni (care se refera la persoanele de varsta adulta si normal hranite) pot sa varieze pana la 10% in plus sau in minus, in special la copii, varstnici sau la persoane care nu se alimenteaza normal. Valori normale Fractiunea proteica a serului

Proportii inprocente Proportii in grame

Albumine 52-62% 3,64-4,34 Globuline din care:

38-48% 2,66-3,36

alfa-1-globuline 2-5% 0,14-0,35 alfa-2-globuline 6-9% 0,42-0,63 beta-globuline 8-11% 0,56-0,77 gama-globuline 14-21% 0,98-1,47

Probe hepatice Probele hepatice sau testele de disproteinemie, sunt analize care exploreaza capacitatea ficatului de a sintetiza proteinele normale, necesare organismului. Un ser cu proteine normale in prezenta reactivilor cu care se fac probele hepatice, nu produce modificari vizibile. Dar un ser cu proteine modificate, in urma unor boli, produce cu reactivii respectivi o tulbureala. Cu cat tulbureala este mai mare, cu atat si modificarile biochimice ale proteinelor sunt mai intense. In categoria analizelor care exploreaza functia hepatica intra reactia cu Timol, reactia Takata, Gros etc. Aceste analize devin anormale (pozitive) mai ales in bolile de ficat: hepatita acuta si cronica, ciroza, colecistita. Dar ele devin pozitive si in alte boli, in care se produc fractiuni proteinice anormale: boli de rinichi, de plamani, de splina, boli de sange si tumorale. Deci nu orice proba hepatica cu volori crescute arata o boala de ficat dupa cum nu indica totdeauna nici gradul de gravitate al bolii. De altfel aceste probe se pot modifica de la o luna la alta dupa tratament si regim alimentar. De aceea probele hepatice se interpreteaza intotdeauna in corelatie cu alte analize ajutatoare: proteinele totale, electoforeza etc. Serul prea gras falsifica rezultatele probelor hepatice. De aceea, persoanele care isi fac aceste analize nu vor manca cu 12 ore inainte de recoltarea sangelui. Bolnavii cu diabet, netratat au un sange gras. Inainte de a-si face probele hepatice, ei trebuie sa-si trateze mai intai diabetul, caci grasimile din serul lor nu scad numai cu regim alimentar.

13

Valori normale ale probelor hepatice Testul, analiza Valori normale Timol 1-4 unitati Mag Lagan Takata-Ara Reactia negativa (analiza normala) se noteaza

cu minus Reactia pozitiva (analiza anormala) se noteaza cu 1-3 plusuri

Gros Reactia negativa (analiza normala) se noteaza cu minus Reactia pozitiva (analiza anormala) se noteaza cu 1-3 plusuri

Sulfat de cadmiu Reactia negativa (analiza normala) se noteaza cu minus Reactia pozitiva (analiza anormala) se noteaza cu 1-3 plusuri

Sulfat de zinc (Kunkel) 2-12 unitati

Fibrinogen Fibrinogenul este o substanta proteinica din sange care este sintetizata de ficat si care are rol important in coagularea sangelui. Valori normale ale fibrinogenului: 200-400 mg la 100 ml sange. Scaderea fibrinogenului sub aceste valori poate produce hemoragii la bolnavii cu boli ale ficatului. Fibrinogenul creste insa foarte mult (peste 500 mg la 100 ml sange) in bolile infectioase acute si mai ales in reumatismul articular acut. Produsi de degradare ai proteinelor Ca urmare a consumului de proteine de catre organism rezulta si o serie de produsi de degradaresaudeseuri, care nu mai pot fi utilizate si pe care organismul le elimina din sange in urina, iar in cantitati mai mici si prin transpiratie. Cele mai importante deseuri de proteine sunt: acidul uric, creatinina si ureea. Aceste substante se gasesc in mod normal, in sange, in concentratii mici, dar ele devin otravitoare pentru organism daca depasesc un anumit nivel de concentratie. De aceea, organismul le elimina prin rinichi in urina. Acidul uric, creatinina si ureea cresc in sange si urina dupa consumul de alimente bogate in proteine, in bolile care distrug sau consuma in mod exagerat proteinele corpului (boli infectioase, boli de sange etc.). In bolile de rinichi (nefrita acuta si cronica, insuficienta renala) aceste substante nu mai pot fi filtrate si eliminate prin rinichi si atunci se acumuleaza in sange, producand tulburari grave in organism. In urma efortului fizic, concentratia acestor substante este de asemenea mai mare decat in stare de repaus. Acidul uric creste foarte mult la persoanele care consuma cantitati mari de carne si organe (ficat, rinichi, splina, creier, icre) precum si la unele persoane predispuse sa produca mult acid uric. Cresterea peste masura a acidului uric in sange produce boala numita guta asemanatoare cu reumatismul, iar eliminarea de cantitati mari de acid uric in urina poate sa duca la formarea de calculi urinari compusi din acid uric. Alcoolul, cafeaua, ceaiul, unele medicamente (vitamina C, aspirina, antinevralgicele, cortizonul etc.) cresc concentratia acidului uric din sange. De aceea aceste substante nu se vor consuma cu 24 ore inainte de efectuarea analizelor.

14

Valori normale ale deseurilor proteice Deseurileproteinice In sange In urina Acidul uric 2-5 mg/100 ml 0,30-0,80 g/24h Ureea 20-50 mg/100 ml 15-35 g/24h Creatinina 0,6-1,2 mg/100 ml 0,8-1,9 g/24h Concentratia ureei sanguine este mai mica la femei si la copii, la persoanele subnutrite, in bolile de ficat, cand acest organ nu mai poate produce uree. Insuficienta renala acuta si cronica, infectiile insotite de febra, obstructia cailor urinare (litiaza urinara, marirea prostatei) sunt cauze patologice care cresc peste normal ureea sanguina.

15

Hematocritul Analize hematologice (hematocrit, formula leucocitara, timp de coagulare, analiza grupelor de sange, etc.)

Sangele omului este compus din doua elemente esentiale: partea lichida alcatuita din apa, din substante organice si minerale solubile si partea solida alcatuita din elemente celulare (globule rosii, globule albe si trombocite). In situatia in care sangele recoltat din vena pacientului este introdus intr-o eprubeta se coaguleaza dupa cateva minute. Apoi acesta se separa intr-un strat lichid, superior, care se numeste ser si intr-un strat inferior, solid care este cheagul.

Daca in eprubeta in care s-a recoltat sangele se adauga o substanta anticoagulanta (prin care se impiedica coagularea sangelui) atunci sangele nu se mai coaguleaza, dar se separa tot in doua straturi: stratul superior, lichid constituit din plasma si stratul inferior, solid, constituit din elementele celuare necoagulate.

Din aceste doua componente ser si plasma sanguina se vor efectua principalele analize medicale biochimice si serologice. Din elementele celulare sanguine se realizeaza analizele hematologice. Analizele hematologice cerceteaza numarul, forma, caracteristicile si compozitia elementelor celulare ale sangelui. Cuprins articol

1. Generalitati 2. Hematocritul 3. Hemoglobina 4. Numaratoarea hematiilor (eritrocitelor) 5. Numaratoarea globulelor albe 6. Formula leucocitara 7. Numaratoarea trombocitelor 8. Timpul de coagulare (T.C.) 9. Timpul de sangerare (T.S.) 10. Timpul Howell sau timpul de recalcifiere a plasmei 11. Timpul Quick sau timpul de protrombina 12. Viteza de sedimentare a hematiilor sau a eritrocitelor (VSH) 13. Analiza grupelor de sange

Hematocritul Reprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de sange. Procedeul consta in recoltarea sangelui dintr-o vena, apoi acesta se combina cu o substanta antiocoagulanta si se repartizeaza intr-un tub de sticla foarte ingust, care se centrifugheaza puternic la o centrifuga. In urma acestei operatii se observa separarea sangelui in stratul superior (plasma) si stratul inferior, format din globule rosii, care constituie hematocritul. Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule rosii (in procente) fata de volumul total al sangelul din tubul de sticla. Valori normale ale hematocritului: - la barbati = 40-48% - la femei = 36-42% - la copii 2-15 ani = 36-39%.

16

Cresterea hematocritului se intalneste rar, cand se pierde multa apa din corp prin transpiratie, prin febra, prin varsaturi (deshidratare) precum si in boala care se caracterizeaza prin cresterea exagerata a numarului de globule rosii (poliglobulie). Scaderea hematocritului se observa in anemii, in pierderea de sange sau cand se consuma multe lichide inainte de recoltarea sangelui. Hematocritul, alaturi de numaratoarea globulelor rosii si de dozarea hemoglobinei, ajuta la punerea unui diagnostic mai precis de anemie. Hemoglobina Culoarea rosie a sangelui, respectiv a globulelor rosii este data de o substanta chimica care contine un pigment pe baza de fier, numit hemoglobina. Aceasta substanta are capacitatea de a fixa oxigenul din aer la nivelul plamanilor, pe care apoi de a-l transporta in tot organismul, la celule. Scaderea cantitatii de hemoglobina indica o anemie si acest fapt se datoreaza fie reducerii continutului globulelor rosii in hemoglobina, fie scaderii numarului de globule rosii. Sunt oameni cu un numar aproape normal de globule rosii, dar acestea contin hemoglobina putina, situatie care se intalneste in asa-zisele anemii hipocrome. Exista si cazuri de anemii hipercrome, in care cu toate ca sangele contine hemoglobina in limitele normale, anemia se datoreaza scaderii numarului de globule rosii (hematii). Hemoglobina se exprima fie in procente la 100 ml sange, fie in grame la 100 ml sange. Valori normale ale hemoglobinei: - la barbati = 13-16 g la 100 ml sange - la femei = 11-15 g la 100 ml sange. Numaratoarea hematiilor (eritrocitelor) Globulele rosii pot fi numarate la microscop. Pentru aceasta este nevoie de o picatura de sange recoltata de la un deget sau din vena. Numaratoarea se face pe un volum foarte mic de sange, iar rezultatul se raporteaza la 1 mm cub de sange. Valori normale ale numarului de globule rosii: - barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub - femei =3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub - copii (1-5 ani)= 4,5-4,8 milioane pe 1 mm cub. O scdere sub 4 milioane de eritrocite la barbati si 3,5 milioane la femei indica o anemie, care trebuie tratata. Anemiile sunt produse de numeroase cauze: pierderi mari de sange (hemoragii), boli infectioase acute si cronice, boli produse de paraziti, intoxicatii cu diferite substante chimice, lipsa de fier si de vitamine, subalimentatie etc. Creterea numarului de globule rosii peste 5,5-6 milioane pe 1 mm cub se intalneste in pierderile mari de apa (deshidratare) si in poliglobulie (eritrocitoza), boala rara.

17

Numrtoarea globulelor albe Tehnica de numarare a globulelor albe (leucocite) este similara ca si in cazul globulelor rosii, dar numarul leucocitelor din sangele uman este mult mai mic. Valori normale ale numarului de globule albe: - la adulti = 4000-8000 pe 1 mm cub - la copii (1-6 ani) = 4000-1000 pe 1 mm cub. Un numar crescut de leucocite (leucocitoza) se intalneste in infectiile acute cu microbi sau paraziti, in infectiile cronice si in general in toate bolile insotite de febra. Leucocitoza este un mijloc natural de aparare a organismului deoarece prin mobilizarea unui numar mare de leucocite care au rolul de a ucide si fagocita microorganismele patogene, organismul lupta impotriva infectiilor. Un numar foarte crescut de leucocite peste 20.000/mm cub se intalneste atat in ale bolile sangelui cat si in infectii deosebit de grave, peritonite, septicemii, etc. Scaderea numarului de leucocite sub 3000/mm cub se intalneste in unele infectii cu virusuri, in anemii, organisme tarate fara capacitatea de a mai lupta impotriva infectiilor, in imbolnavirea maduvei osoase - structura responsabila cu producerea acestora. Formula leucocitar Globulele albe din sange nu sunt toate la fel fiind foarte variate ca forma, structura si functii. Dupa modul in care ele se coloreaza cu colorantii s-au descris mai multe tipuri de globule albe, fiecare avand un anumit rol in organism si o semnificatie. In cele ce urmeaza vom descrie numai patru tipuri de leucocite, dintre cele mai importante, care se exprima in procente. Polinuclearele sau granulocitele neutrofile Reprezinta procentul cel mai mare de leucocite din sange. Cresterea numarului de neutrofile se intalneste in bolile infectioase acute, de obicei atunci cand creste si numarul de leucocite. Scaderea procentului de neutrofile se produce in bolile infectioase cronice. Este o scadere relativa prin cresterea procentului altor tipuri de leucocite. Polinuclearele sau granulocitele eozinofile Sunt in procent crescut mai ales in bolile produse de paraziti si in bolile alergice. Monocitele Monocitele se gasesc crescute in bolile produse de virusuri si in unele boli de sange. Limfocitele Limfocitele in procent mare se intalnesc in bolile cronice, in bolile virale si bolile de sange. Scaderea relativa a limfocitelor are loc in bolile care cresc numarul de granulocite neutrofile.

18

Numrtoarea trombocitelor Trombocitele cele mai mici elemente solide ale sangelui, au rolul important de a produce coagularea (inchegarea) sangelui. In caz de hemoragie, prin leziuni ale vaselor sanguine, trombocitele se aduna in gramezi si contribuie, pe langa alte mecanisme la formarea cheagului si inchiderea ranii si deci la oprirea hemoragiei. Valori normale ale trombocitelor: 150 000-300 000/mm cubi. Scaderea trombocitelor sub 80 000- 100 000 pe 1 mm cub predispune la sangerearea vaselor sanguine, chiar dupa leziuni foarte mici. De aceea, inainte de orice operatie, se recomanda numaratoarea trombocitelor. Din contra, cresterea numarului de trombocite, peste 400 000 poate predispune coagularea accentuata a sangelui chiar in interiorul corpului, impiedicand circulatia in vase, cu producerea de cheaguri, infarcte, tromboflebite, accidente vasculare cerebrale, etc. Timpul de coagulare (T.C.) Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii sau in vederea unei operatii chirurgicale, se determina t.c. dupa cum urmeaza: se recolteaza o picatura de sange din pulpa degetului, se pune pe o lama de sticla si se cronometreaza timpul care a trecut pana la coagularea sangelui. Valori normale ale timpului de coagulare sunt de: 8-12 minute. Depasirea acestui timp (T.C. crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu intarziere, fapt ce poate predispune la sangerari, la hemoragii. Un T.C. scazut (sub cinci minute) indica o coagulare anormal de rapida a sangelui putand duce la coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se intampla in unele infectii microbiene. Timpul de sangerare (T.S.) Este o analiza care se efecteaza tot in scopul cercetarii puterii de coagulare a sangelui. Analiza nu se face pe lama, in afara corpului ci chiar pe organismul omului. Cu un ac se inteapa usor lobul urechii astfel incat sa iasa o picatura de sange, apoi se cronometreaza timpul care trece pana cand intepatura nu mai sangereaza. Valori normale ale timpului de sangerare: 3-4 minute. Prelungirea T.S. indica o perturbare in mecanismul de coagulare a sangelui, cu tendinta la hemoragie. Timpul Howell sau timpul de recalcifiere a plasmei Analiza se face cand medicul suspecteaza o tulburare in coagularea sangelui mai ales dupa tratament cu substante anticoagulate (trompostop, heparina, etc.). Depasirea dozei acestor medicamente poate scadea capacitatea de coagulare a sangelui, fapt ce predispune la hemoragii. Rezultatul analizei se exprima in timpul necesar pentru coagularea plasmei, dupa ce i s-a adaugat o cantitate de calciu. Valori normale ale timpului Howell: 60-120 secunde. Timpul Quick sau timpul de protrombina Exploreaza capacitatea de coagulare a sangelui. Intr-o eprubeta peste plasma bolnavului se adauga un reactiv special si se cronometreaza timpul, in secunde, necesar pentru coagularea plasmei. Rezultatele se mai dau si in procente de activitate a protrombinei. Valori normale ale timpului Quick: 12-15 secunde sau 80-100%. Valori scazute alte timpului Quick se intalnesc in numeroase boli (boli de sange, boli de ficat), in lipsa vitaminei k, dupa un tratament cu medicamente anticoagulante, cu aspirina, salicilati, etc.

19

In afara de analizele mentionate, in vederea stabilirii mai precise a cauzelor care perturba coagularea sangelui, medicul mai poate recomanda si alte analize. Toate aceste analize sau "probe de coagulare" a sangelui se fac cand se suspecteaza diferite boli in care coagularea sangelui este ori prea lenta, fapt ce predispune la hemoragii, ori prea rapida, situatie care favorizeaza formarea de trombi in vasele sanguine. De asemenea, aceste analize se mai fac si inaintea operatiilor chirurgicale, pentru a se stabili daca nu exista riscul unei hemoragii, la persoanele care prezinta sangerari repetate din cavitatea nazala (epistaxis), gingii (gingivoragii), etc., precum si la bolnavii sub tratament cu medicamente anticoagulante pentru a urmari efectul acestora. Viteza de sedimentare a hematiilor sau a eritrocitelor (VSH) Este o analiza simpla care se bazeaza pe proprietatea globulelor rosii de a sedimenta, de a se depune intr-un tub de sticla dupa ce sangele recoltat din vena a fost amestecat cu o substanta anticoagulanta. VSH se deosebeste de hematocrit prin faptul ca sangele se separa spontan dupa un oarecare timp in plasma si globule rosii, fara ca sa fie centrifugat in prealabil. Daca un tub subtire, inalt de 200 mm, se umple cu sange si se mentine in pozitie verticala timp de o ora si apoi doua ore, se observa cum deasupra se separa plasma. Valoarea VSH se socoteste dupa numarul de mm de plasma separata intr-o ora si in doua ore. Valori normale ale vitezei de sedimentare a hematiilor: - la barbati = 3-10 mm, la o ora; 5-15 mm la 2 ore - la femei = 6-13 mm la o ora; 1-20 mm la 2 ore - la copii mici = 7-11 mm la o ora. Cu cat creste inaltimea plasmei separate si cu cat scade inaltimea stratului inferior compus din globule rosii, cu atat valoarea VSH este mai crescuta, mai mare. Cresterea VSH se intalneste in numeroase boli. Din aceasta cauza, o crestere a VSH nu este specifica si nu poate pune un diagnostic de boala ci arata medicului ca undeva in organism exista o infectie acuta sau cronica, o boala cronica neinfectioasa sau o dereglare a functiei normale a unor organe interne (ficat, rinichi, plamani, etc.). VSH este o analiza de orientare si numai medicul se pricepe sa caute dintre sutele de cauze pe cea care a produs cresterea peste normal a valorii VSH. Cresterea VSH peste 40-50 mm la ora constituie un semnal de alarma, chiar in lipsa altor simptome de boala. In acest caz, repetarea analizei dupa doua saptamani este absolut necesara. Dupa cum valorarea VSH scade, se mentine sau creste, medicul isi poate da seama si de evolutia bolii. Dar VSH poate creste si in unele conditii fiziologice, asa cum s-a constatat la femei in perioada menstruala sau dupa luna a patra de sarcina, ori la persoanele mai in varsta. Exista si persoane care toata viata au VSH moderat crescut (20/40 mm) fara sa aiba vreo boala - constitutional. Totusi cresteri foarte mari ale VSH se intalnesc in aproape toate infectiile acute microbiene si virale, in tuberculoza, in reumatism, in anemie, in unele boli parazitare, in boli hepatice, ale rinichilor, in boli tumorale, etc.

20

Analiza grupelor de sange Globulele rosii (eritrocitele) din sangele uman difera din punct de vedere imunologic. Ele se deosebesc de la o persoana la alta prin prezenta sau absenta unor substante chimice speciale, care se regasesc atat pe suprafata eritrocitelor cat si in serul sanguin. Pe baza acestor deosebiri in compozitia sangelui, oamenii au fost impartiti in mai multe grupe sanguine. Dar in mod obisnuit, in laborator se analizeaza numai doua sisteme de grupe sanguine sistemul OAB si sistemul RH. Sistemul OAB Sistemul OAB cuprinde patru grupe sanguine. Cu exceptia grupei 0(1) globulele rosii contin o substanta cu rol de antigen numita aglutinogen. Pe de alta parte, serul oamenilor, cu exceptia grupei AB(IV), contine alta substanta cu rol de anticorpi (aglutinina). Exista doua aglutinine: anti-A si anti-B. Venirea in contact a antigenelor A si B cu aglutininele respective (anti-A si anti-B) produce aglutinarea (alipirea una de alta) globulelor rosii. Este deci foarte important ca atunci cand se fac transfuzii de sange sa nu se intalneasca antigenul A cu anticorpii anti-A si antigenul B cu anticorpii anti-B. Sangele persoanelor din grupa sanguina 0(I) neavand antigene (aglutinogene) i s-a spus si gange de grupa zero (0). De aceea aceste persoane au fost numite "donatori universali" de sange, pentru ca sangele lor poate fi donat la subiectii care poseda alte grupe sanguine de sange, fara teama de a se produce accidente de transfuzie. Iar persoanele care apartin grupei de sange AB (IV) neposedand in serul lor anticorpi (aglutinine) care sa se uneasca cu aglutinogenele, pot primi sange de la subiectii cu alte grupe de sange, de aceea au fost numiti "primitori universali" de sange. Stabilirea grupelor sanguine este necesara pentru a se putea sti in cazuri de boli si accidente grave, ce grupa de sange are bolnavul sau accidentatul pentru a i se face transfuzia cu sange din grupa potrivita. Transfuzia sanguina facuta cu sange nepotrivit cu grupa persoanei tratate poate produce accidente grave de transfuzie. Grupa sanguina cea mai intalnita la noi in tara este AII urmata in ordine descrescatoare de 0I, BIII si ABIV. Grupele umane sanguine in sistemul OAB Denumireagrupei sanguine

Prezenta anigenului pe globulele rosii

Prezenta anticorpilor in ser

De la cine se poate primi sange

La cine se poate da sange

0 sau I Nu are Anti-A si Anti-B Numai de la grupa 0

La toate grupele (donator universal)

A sau II A Anti-B De la grupa 0 si A Numai la grupa Asi AB

B sau III B Anti-A De la grupa 0 si B Numai la grupa B si AB

AB sau IV A si B Nu are De la toate grupele (primitor universal)

Numai la grupa AB

21

Toate persoanele au obligatia sa aiba trecuta grupa sanguina pe cartea de identitate, pe carnetul de conducere auto sau pe pasaport. Deoarece grupele de sange se mostenesc de la parinti si nu se schimba in timpul vietii, in unele cazuri se poate stabili paternitatea unui copil. Dar pentru aceasta este necesara si analiza altor grupe sanguine, lucru foarte dificil care se face numai in laboratoare specializate in filiatie. Desi s-au facut unele speculatii, stiinta nu a dovedit ca ar exista anumite calitati sau defecte ale oamenilor in legatura cu apartenenta lor la o grupa sau alta de sange. Sistemul Rh Sistemul Rh - prescurtarea Rh provine de la o specie de maimute (Rhesus) la care s-a descris prima data factorul Rh. Pe baza sistemului Rh, globulele rosii umane au fost impartite in doua tipuri: cele care poseda antigenul sau factorul Rh (Rh pozitive) si cele care nu poseda acest antigen (Rh negative). Persoanele care au acest factor in sange se numesc Rh pozitive si reprezinta circa 85% din populatie, iar restul persoanelor de 15% care nu au acest factor se numesc Rh negative. In mod normal nu exista anticorpi (aglutinine anti-Rh) in serul uman care sa aglutinizeze propriile globule rosii ale persoanelor Rh pozitive. Deoarece globulele rosii ale persoanelor Rh negative nu contin factor Rh, sangele acestora poate fi transfuzat la persoanele Rh pozitive fara nici o teama, caci lipsind factorul Rh, nu pot lua nastere nici anticorpii (aglutinina anti-Rh). Dar in cazul unei transfuzii cu sange de la o persoana Rh pozitiva, la o persoana Rh negativa, in corpul acestei persoane se produc in mod artificial anticorpi anti-Rh, care cu ocazia unei a doua transfuzii cu sange Rh pozitiv, produc aglutinarea globulelor rosii ale donatorului, cu complicatii grave. Acelasi lucru se poate intampla si cand o femeie Rh negativa este insarcinata, copilul fiind Rh pozitiv. Cu ocazia sarcinii, a nasterii, a avortului, sangele copilului trece prin placenta in sangele mamei dand nastere la anticorpi anti-Rh. Iar in timpul celei de-a doua sarcini acesti anticorpi ai mamei se combina cu globulele rosii ale fatului pe care le distruge (hemoliza), provocandu-i icter si anemie grava. Daca si mama si sotul sunt Rh negativi nu este nici un pericol pentru copil. De asemenea, daca ambii soti sunt Rh pozitivi nu se produc anticorpi anti-Rh si daca nu exista nici un fel de urmari neplacute pentru copil. O mama Rh negativa care are un sot Rh pozitiv poate da nastere unui copil Rh pozitiv in 85% din cazuri si unui copil Rh negativ in 15% din cazuri. Daca copilul este Rh negativ, ca si mama, nu are nici o importanta pentru nasterile urmatoare. Dar daca copilul este Rh pozitiv (ca si tatal) atunci el poate cu ocazia primei nasteri sa-si imunizeze mama (Rh negativa) cu anticorpi anti-Rh ca si in cazul unei transfuzii cu sange Rh pozitiv. In acest caz, copiii Rh pozitivi nascuti ulterior vor avea de suferit de complicatiile amintite. De aceea, toate femeile gravide trebuie sa-si faca analiza pentru factorul Rh, iar in cazul in care ele sunt Rh negative trebuie sa-si faca Rh-ul si sotii. Daca sotii sunt Rh pozitivi, atunci ele sunt luate in evidenta pentru observatie si tratament in vederea preintampinarii complicatiilor ce ar putea apare la copii. Tot in scopul preintampinarii acestor complicatii se determina Rh-ul la fetele care urmeaza sa faca transfuzie de sange. Daca ele sunt Rh negative trebuie sa primeasca un sange identic. Pentru ca daca primesc sange Rh pozitiv ele vor forma anticorpi anti-Rh, care vor actiona asupra copilului atunci cand vor fi gravide. In unele situatii, mama Rh negativa cu copil Rh pozitiv poate avea anticorpi anti-Rh nu numai in sange ci si chiar in lapte, in acest caz se contraindica alaptarea copilului.

22

Ureea

Uree serica

Descriere Ureea este principalul produs azotat final al metabolismului aminoacizilor, proveniti din scindarea in stomac si intestin a proteinelor, sub actiunea fermentilor proteolitici si absorbtia acestora prin peretele intestinal. Sediul principal de formare a ureei este ficatul, dar si tesutul in curs de crestere (de exemplu, tesutul embrionar sau tumoral) are proprietatea de a forma uree din arginina. Cea mai mare parte a ureei este eliminata prin filtrare glomerulara; 40-60 % redifuzeaza in sange in functie de fluxul tubular si de hormonul antidiuretic (ADH). Ureea din sange si urina variaza in raport direct proportional cu alimentatia proteica si invers proportional cu anabolismul celular din cursul starilor de crestere, graviditate, convalescenta. De asemenea, concentratia plasmatica a ureei depinde de perfuzia renala: in prezenta diurezei redifuzia ureei in sange din tubii renali distali este minima, o cantitate mare de uree este excretata in urina si nivelul ureei serice ramane scazut; daca este prezenta antidiureza, ca in sete, exsicoza, insuficienta cardiaca oligurica, ureea redifuzeaza din tubii distali in sange, iar nivelurile plasmatice ale ureei cresc. Niveluri persistent crescute ale ureei serice indica alterarea semnificativa a ratei filtrarii glomerulare. La un aport proteic normal de 100 g/zi si perfuzie renala normala, niveluri crescute ale ureei serice nu se intalnesc pana cand rata filtrarii glomerulare nu scade la 30 mL/min. Interpretarea rezultatelor: - o valoare scazuta a ureei, de 6-8 mg/dL se asociaza frecvent cu o stare de hiperhidratare; - o valoare scazuta de 10-20 mg/dL indica o functie glomerulara normala; - cresterea ureei sanguine la 50-150 mg/dL presupune o afectare semnificativa a functiei renale; - o valoare marcat crescuta a ureei, de 150-250 mg/dL, indica o afectare severa a functiei glomerulare. In insuficienta renala cronica valorile ureei sanguine se coreleaza mai bine cu simptomele de uremie decat cele ale creatininei serice. Recomandari Recomandari pentru determinarea ureei serice: - diagnosticul insuficientei renale; - diferentierea intre azotemia prerenala si postrenala pe baza raportului uree/creatinina; - in insuficienta renala terminala, intrucat semnele urotoxice se coreleaza bine cu nivelul ureei; - monitorizarea succesului dietei hipoproteice in insuficienta renala cronica; - monitorizarea hemodializei. Pregatire pacient Se recolteaza a jeun (pe nemancate) sau postprandial. Metoda Se foloseste metoda spectrofotometrica (kinetica). Pentru cadre medicale Specimen recoltat - sange venos. Recipient de recoltat - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator. Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare. Volum proba - minim 0.5 mL ser. Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la temperatura camerei; 7 zile la 2-8o C ; 1 an la -20o C.

23

Limite si interferente Variatii fiziologice In mod normal copiii prezinta valori mai scazute ale ureei serice (catabolism proteic scazut legat de crestere). In ultima parte a sarcinii pot aparea valori scazute ale ureei serice datorita hipervolemiei fiziologice. Factori legati de dieta O dieta hipoproteica, dar cu un continut crescut de carbohidrati, poate cauza scaderi ale ureei serice. Ingestia recenta a unei mese bogate in proteine poate determina valori borderline crescute ale ureei serice. Aportul crescut de proteine (> 200 g/zi), in special daca se asociaza cu aport redus de lichide, transpiratii profuze sau poliurie indusa de alcool, poate duce la cresterea nivelului seric al ureei pana la 80 mg/dL. Conditii patologice: administrarea intravenoasa excesiva de fluide poate determina scaderea ureei serice. Ureea serica nu este un parametru specific, nici sensibil pentru stabilirea debutului unei disfunctii glomerulare. In prezenta unei disfunctii renale mai pronuntate concentratia ureei serice se coreleaza mai bine cu rata filtrarii glomerulare. In insuficienta renala cronica cu poliurie sau asociata cu diaree, varsaturi, insuficienta hepatica, nivelul ureei poate fi mai putin crescut decat cel anticipat. Pe de alta parte, in asocierea insuficientei renale cronice cu oligurie, aport proteic crescut, insuficienta cardiaca, hemoragie digestiva nivelul ureei este mai mare decat cel asteptat. Interferente cu medicamente Cresteri: - acetaminofen, acetazolamid, acid aminocaproic, acid nalidixic, acyclovir, albendazol, antiacide alcaline, alopurinol, amantadina, amikacin, amilorid, amiodarona, aminoacizi, amfotericina B, asparaginaza, aspirina, atenolol, azatioprin, azitromicina, bacitracin, benazepril, bisoprolol, busulfan, calcitriol, canabis, capreomicin, captopril, carbamazepin, carvedilol, caspofungin, cefaclor, cefamandol, cefazolin, cefixim, cefoperazon, cefotaxim, cefotetan, cefoxitin, cefpodoxim, ceftibuten, ceftizoxim, ceftriaxon, cefuroxim, cefalexin, cefaloridin, cefalotin, cetirizin, cloroform, clorotiazida, clorfeniramina, clortalidona, cimetidina, cinoxacin, ciprofloxacin, cisplatin, claritromicina, clindamicina, clonidina, codeina, cotrimoxazol, colistin, ciclosporina, dexametozona, dextran, diazepam, diazoxid, diclofenac, disopiramida, diuretice, doxorubicin, doxiciclina, enalapril, ergotamina, epoetin alfa, eprosartan, etambutol, eter, etidronat, etretinat, fenoprofen, flucitozin, fludarabina, foscarnet, furosemid, ganciclovir, gentamicina, griseofulvina, hidralazina, hidroclorotiazid, hidroxiuree, ibuprofen, idarubicin, ifosfamida, imipramina, indometacin, isotretinoin, kanamicina, ketoprofen, labetalol, leuprolid, levodopa, lidocaina, lisinopril, litiu, losartan, lovastatin, manitol, acid mefenamic, meropenem, meticilina, metisergid, metoprolol, metotrexat, metildopa, metilprednisolon, metoprolol, mitomicin, mitoxantron, moxalactam, naproxen, neomicina, netilmicina, nifedipina, nitrofurantoin, norfloxacin, ofloxacin, oxacilina, pamidronat, penicilamina, penicilina, pentamidina, pentostatin, piperacilina, piroxicam, preparate de fier, probenecid, propafenona, propranolol, rifampicina, ramipril, saruri de aur, spironolactona, streptokinaza, streptomicina, streptozocin, sulfametoxazol, sulfasalazina, sulindac, tacrolimus, tetraciclina, taliu, ticarcilina, ticlopidin, tobramicin, tramadol, trandolapril, tretinoin, triamteren, triazolam, trimetroprim, ursodiol, valsartan, vancomicin, vasopresin, vitamina D, zalcitabin. Scaderi: - acid ascorbic, fenotiazine.

GeneralitatiCuprins articol

IndicatiiPregatirea pentru examinareRecoltarea probelorCe simte pacientul la efectuarea testelor?RiscuriRezultateFactori ce pot influenta examinareaAnalize biochimice - analiza proteinelor sanguine (proteine totale, proteinograma, probe hepatice, fibrinogen)Cuprins articolProteine totaleElectroforeza serului (proteinograma)

Probe hepaticeFibrinogenProdusi de degradare ai proteinelor

Analize hematologice (hematocrit, formula leucocitara, timp de coagulare, analiza grupelor de sange, etc.)Cuprins articolHematocritulHemoglobinaNumaratoarea hematiilor (eritrocitelor)

Numrtoarea globulelor albeFormula leucocitarNumrtoarea trombocitelorTimpul de coagulare (T.C.)Timpul de sangerare (T.S.)

Timpul Howell sau timpul de recalcifiere a plasmeiTimpul Quick sau timpul de protrombinaViteza de sedimentare a hematiilor sau a eritrocitelor (VSH)

Analiza grupelor de sange

Uree sericaDescriereRecomandariPregatire pacientMetodaPentru cadre medicaleLimite si interferente