ANALIZA TRANZACŢIONALĂ - UN POSIBIL INSTRUMENT DE LUCRU ÎN SPRIJINUL REABILITĂRII INFRACTORILOR

1

Sumar

Şedinţa 1 pag.3Stările eului

Şedinţa 2 pag.11Stroke.Semnele de recunoaştere

Şedinţa 3 pag.13Tranzacţiile

Şedinţa 4 pag.20Structurarea timpului

Şedinţa 5 pag.24Simbioza, pasivitatea şi necunoaşterea

Şedinţa 6 pag.28Emoţiile şi colecţiile de timbrre

Şedinţa 7 pag.32Poziţia de viaţă

Şedinţa 8 pag.36Scenariile de viaţă.Destinul

2

Şedinţa 1

ANALIZA TRANZACŢIONALĂ

Cu cateva decenii în urmă, anume prin anii ’50, psihiatrul american Eric Berne (1910 –1970) a creat şi a impus “în forţă” o nouă teorie asupra personalităţii şi, totodată, o redutabilă terapie a psihopatologiei umane.Aceasta s-a numit Analiza Tranzacţională.Prin puterea, profunzimea şi amploarea sa, AT a devenit, în scurt timp, comparabilă cu psihanaliza lui Freud.Creatorul său, deşi a murit în 1970, a apucat să vadă cu ochii săi rezultate ale operei sale.În mai multe ţări occidentale, în special în SUA, Germania şi Canada, au apărut numeroase clinici care vindecă nevrozele prin tehnicile analizei tranzacţionale.

Ce este analiza tranzacţională?

În primul rand analiza tranzacţională este o teorie a personalităţii umane.Ea creează şi se preocupă de concepte şi noţiuni care ne ajută să înţelegem ce suntem noi, sub aspectul structurilor psihice.În al doilea rand, AT este o teorie a comunicării umane.Ea furnizează tehnici şi instrumente care ne ajută să creştem capacitatea de comunicare intra şi interumană.Corectand unele deficienţe psihice şi comportamnetale, ea măreşte capacitatea de convieţuire şi comunicare în cuplu şi în grup.În acest sens, are aplicaţii în practica negocierilor ca şi în studiul şi armonizarea relaţiilor din interiorul organizaţiilor umane.În al treilea rand, AT este o teorie a psihopatologiei umane care furnizează clinicilor terapii de natură să regleze şi să refacă echilibrul psihic interior, să corecteze anumite deficienţe psihosomatice şi psihocomportamentale şi să crească capacitatea, de integrare în grup şi în societate.

Filozofia AT

3

Analiza tranzacţională răspunde unor exigenţe şi principii filozofice care privesc omul, viaţa, schimburile interumane şi capacitatea noastră de a ne modela destinul.Între principiile şi postulatele importante în AT menţionăm:“Individul uman este cel care decide asupra propriului său destin, iar deciziile sale pot fi schimbate de el însuşi.”“Toţi oamenii au capacitatea de a gandi.”“Oamenii sunt OK” (Ian Stewart,Vann Joines - Manuel d’Analyse Transactionnelle, InterEditions, Paris, 1992, traducere în franceză de Anne-Marie Scherrer).

Postulatul fundamental este acela că NOI, adică TU şi EU, avem valoare, importanţă şi demnitate, ca fiinţe umane.Toţi ceilalţi, de asemenea.În plus, toţi oamenii, cu excepţia celor cu grave leziuni cerebrale, au capacitatea de a gandi şi, în consecinţă, ţine de libertatea şi responsabilitatea fiecăruia să decidă ce vrea să facă cu viaţa sa.Destinul fiecăruia este în propriile maini şi poate fi construit şi reconstruit prin voinţa şi acţiunile sale.

Concepte cheie în AT

Încă de la originile sale, AT operează cu cateva concepte şi noţiuni care o diferenţiază de oricare alte sisteme psihologice anterioare.Fără însuşirea acestor noţiuni, practic nu este posibilă o minimă familiarizare cu cadrul şi ideile generale ale AT.Între noţiunile cheie ale AT amintim: stările eului (Părinte, Adult, Copil), tranzacţia, stroke-ul, scenariile de viaţă, injoncţiunile şi prescripţiile parentale, sentimentele parazite, necunoaşterea, redefinirea, simbioza etc.

1.STARILE EULUIChiar şi cele mai banale experienţe de viaţă ne arată faptul că, fie în raport cu circumstanţele în care ne găsim, fie în raport cu actele pe care le îndeplinim, noi nu avem mereu aceeaşi stare de spirit, iar comportamentul nostru este diferit.Practic, diverşii noştrii interlocutori nu întalnesc în noi mereu acelaşi individ.Vocile noastre, de exemplu, sunt cu totul altele atunci cand facem o declaratie iubitei, decat atunci cand dam un ordin subalternului.Fizionomia şi mimica este alta atunci cand oferim un cadou, decat atunci cand aducem injurii cuiva, s.a.m.d.Eric Berne a ajuns la

4

concluzia că, în momente şi stări diferite, fiinţa umană se poate afla în diferite stări ale eului.Cheia de boltă a AT este noţiunea de stare a eului.O stare a eului este un ansamblu coerent de sentimente, ganduri şi comportamente, adică maniera noastră concretă de a exprima un anumit aspect al personalităţii noastre la un moment dat.Modelul lui Eric Berne postulează faptul că personalitatea umană este structurată în jurul a trei stări fundamentale ale eului: Părinte, Adult, Copil.Ansamblul format de cele trei componente ale eului este numit modelul sau paradigma PAC.

P Părintele este norma socială, viaţa aşa cum am învăţat-o de la alţiiA Adultul este gandirea, viaţa aşa cum o experimentăm noi înşineC Copilul este sentimentul, emoţia şi visarea, viaţa aşa cum o simţim.Modelul structural PAC

Michel Josien, Techniques de communication interpersonnelle, Les Editions D’organisation, Paris, 1994)

O personalitate completă trece, pe rand, prin fiecare din cele trei stări ale eului.O anumită stare poate fi, însă, predominantă la o persoană sau alta.Într-o rundă de negocieri, diferitele stări ale eului pot fi activitate alternativ, funcţie de situaţie şi în raport cu starea eului în care se poziţionează partenerul, la masa tratativelor (C.Pasco, O.Prevet, Mercatique et Negotiation internationales, Dunod, Paris, 1994).

1.1PărinteEu mă aflu în starea eului Părinte atunci cand simt, gandesc şi mă comport într-o manieră copiată după unul dintre părinţii mei sau după o altă figură parentală (profesor, şef sau altă persoană care a intervenit în educaţia mea).Părintele este cel care domină, critică, judecă, ordonă, protejează, îngrijeşte, hrăneşte, asigură, orientează etc.Nu este vorba, deci, de sensul biologic al cuvantului părinte ci de comportamentele parentale independente de varstă.În raporturile cu ceilalţi, starea eului Părinte poate îmbrăca două manifestări distincte: Părinte normativ şi Părinte Grijuliu.

5

Părintele normativEste starea eului care dirijează, evaluează, critică, ordonează, sancţionează, permite sau interzice.Ea se raportează la normele comportamentale, la drept, la morală, principii şi valori.De obicei, liderul unui grup adoptă cu precădere această poziţie.Cand ne manifestăm în starea de părinte normativ, folosim cuvinte precum: “trebuie”, “este necesar”,” totdeauna”, “niciodată” etc.Le pronunţăm cu autoritate, indignare, manie şi fermitate.Arătăm cu degetul, dam din mana, încreţim fruntea etc.

Părintele grijuliu (afectiv)Este starea eului în care ne străduim să ajutăm, să susţinem, să arătăm sensibilitate şi atenţie faţă de ceilalţi. Încurajăm. Reconfortăm. Îngrijim. Mangaiem. Compatimim.Parinţii, educatorii, profesorii şi medicii au,cu precădere, un comportament parental de acest tip.Cand ne manifestam în starea eului de părinte grijuliu folosim sintagme precum: “nu este prea grav…”, “lasă-mă să te ajut…”, “vreau să fac asta în locul tău”.Vocea este caldă, dulce, mangaietoare.Privirea este blandă şi protectoare, tonul este tandru şi compătimitor etc.

1.2AdultulAtunci cand simt, gandesc şi ma comport prin raportare directă la ceea ce se petrece în jurul meu, aici şi acum, utilizand toate resursele de care dispun ca persoană adultă, eu mă aflu în starea eului Adult.Adultul este cel care observă atent, raţionează rece, testează, se informează şi găseşte soluţii lucide, fără a se lăsa afectat de emoţie.Adultul este sediul gandirii verbale, al raţiunii, al cunoaşterii şi se bazează pe culegerea şi prelucrarea lucidă a informaţiilor care privesc o anumită situaţie.Este dimensiunea raţională şi logică a individului uman, prin care acesta pune întrebări, abstractizează şi analizează lucid şi rece ca un ordinator.Comunicarea în starea de adult se bazează pe interogaţii şi reformulări de genul: “Dacă am înţeles eu bine…”.Adultul relativizează şi problematizează în termeni precum: “Eu gandeam că…”, “Bine, dar…”, “Probabil…”.Adultul este ferm, dar flexibil.Nu se lasă prins în capcana normelor sau prejudecăţilor.Este atent, prezent şi caută contactul cu privirea partenerului de comunicare.

6

Nu ia decizii şi nu face afirmaţii fără să culeagă informaţii suficiente.A vrea şi a acţiona în raport cu logica faptelor este modul de manifestare perfect adult.

1.3.CopilulUneori, eu adopt maniera de a simţi, gandi şi a mă comporta aşa cum am mai făcut-o candva în copilăria mea, copiind acelaşi scenariu pe care l-am parcurs altădată.Atunci, eu mă aflu în starea eului Copil.Copilul este cel care imaginează, visează, doreşte, se teme, se înfurie, se joacă, dă frau liber curiozităţii, se lasă copleşit de complexe, manifestă egoism şi poate fi motivat uşor.Copilul este rezerva de energie şi creativitate a individului.Analiza tranzacţională face deosebire între trei forme distincte de manifestare a eului de Copil: Copilul Liber, Copilul Obedient, Copilul Adaptat Rebel.

Copilul Liber (Spontan)Starea de Copil Liber reprezintă revenirea unei persoane mature la un fragment de comportament din copilărie, necenzurat de nici o normă parentală.Este un comportament natural, motiv pentru care se foloseşte şi noţiunea de Copil Natural sau Spontan, cu sensul de Copil Liber.Copilul Liber reacţionează spontan şi afectiv, manifestand fără reţinere pulsiunile şi emoţiile sale: bucurie, tristeţe, teamă şi manie.Limbajul este voluntar şi exclamativ.Este nerabdator şi strigă: “Vreau asta!”, fără raportare directă la realitatea practică.Plange şi rade, aplaudă şi se bosumflă uşor.Privirea ii este vie, vocea energică.Nu manifestă inhibiţii.

Copilul Adaptat ObedientStarea eului de Copil Adaptat este o mostră de comportament din copilăria celui care ascultă şi se supune pentru a intra în graţiile celor mari.Este politicos cu părinţii şi vecinii, chiar dacă nu-i plac, pentru a le caştiga bunăvoinţa.Nu plange şi nu se înfurie pentru a nu o supăra pe mama.Este liniştit şi obedient pentru că, astfel, caştigă mai uşor dragostea părinţilor şi a altor figuri parentale ş.a.m.d.El acţionează pentru a se conforma aşteptărilor celorlalţi, n special atunci cand se află în faţa unui interlocutor autoritar.Atitudinea sa este ezitanta.El se culpabilizează şi se justifică, adesea inutil.Este timid, lasă umerii să-i cadă

7

şi roşeşte, iar relaţiile sale sunt marcate de respect excesiv, care generează raporturi de inferioritate.Respectă normele şi ordinele pentru a se salva în anonimat.Este oportunist, flexibil şi adaptabil, dar lipsit de importanţă şi personalitate.

Copilul Adaptat RebelUneori, în AT, se vorbeşte şi de starea de Copil Rebel, dar majoritatea autorilor consideră că revolta face parte firească din ansamblul de comportamente specifice copilului adaptat (obedient).Pentru copilul rebel, revolta este o formă de adaptare la mediul în care, numai în acest mod obţine un semn de recunoaştere din partea celorlalţi.Orice este mai bun decat indiferenţa.El face ceva interzis, eventual o obrăznicie, tocmai pentru a atrage atenţia şi a ieşi din anonimat.El acuză, se înfurie, ridică umerii şi refuză orice influenţă şi interdicţie, exprimandu-se prin sintagme de genul: “Voi nu aveţi dreptul să…”.

1.4.Un exemplu de schimbare a stărilor euluiO elevă participa la un concurs de admitere în clasa a IX-a.Era pregătită şi trecuse cu bine testele de nivel, înainte de examen.Cu toate acestea, în seara de mai înaintea exemenului a adormit foarte tarziu.Era cuprinsă de emotie şi coplesită de teamă.Va face faţă subiectului de maine?Oare nu va fi prea greu?Îşi va putea stăpani nervii?Va fi suficient de atentă?Starea de agitaţie şi panică s-a prelungit a doua zi dimineaţa.În tot acest timp, ea s-a aflat în starea eului Copil.Retrăia secvenţe din amintirile şi spaimele copilăriei, cand se regăsea mică şi plapandă în faţa încercărilor vieţii pe care, adesea, nici oamenii mari nu le puteau trece cu bine.Fie tatăl, fie mama sa îi vorbiseră de examene grele, de subiecte imposibile, de ghinion şi de multe alte rele posibile într-un examen care, uneori, îţi hotărăşte viaţa, în bine sau în rău.În momentul în care a primit subiectele, teama şi emoţia s-au risipit.Şi-a concentrat atenţia asupra subiectului înscris pe tablă, l-a transcris cu grijă şi precizie pe foaia de examen, a evaluat calm soluţiile posibile şi a trecut la rezolvare.”O să iau cel puţin nota opt” şi-a spus ea, conştientă că acest lucru este posibil.Se afla deja în starea eului Adult.Era prezentă şi atentă, acolo şi atunci.Apela conştient la toate resursele de care dispunea în acel moment.Nu mai era sub imperiul panicii.

8

Dacă n-ar fi ieşit din starea eului său de Copil, pentru a înfrunta realitatea, prezentă, atentă, responsabilă, examenul ar fi puitut fi ratat, în ciuda pregătirii sale.După ce şi-a scris teza, a verificat totul şi nu a părăsit sala decat în ultimul moment, aşa cum îi recomandase consilierul, cu o zi înainte.Relaxată, a început să fileze sala.”Verifică!”, a şoptit ea către prietena sa, Carmen, dandu-i astfel un sfat părintesc.În plus, vazandu-l pe vecinul său din spate copiind din teza ei, a dat din cap dezaprobator şi a strans buzele cu aerul unui profesor vexat.”Ăstora care vin să copieze n-ar trebui să li se permită să rămană în sală”, a bombănit ea.Era deja în starea eului său de părinte şi copia atitudinea de intoleranţă faţă de furtul prin copiere, pe care o văzuse la unii dintre profesori.

ExerciţiuReferindu-se la ei înşişi, clienţii sunt rugaţi să analizeze ponderea stărilor eului (Părinte Normativ, Părinte Grijuliu, Adult, Copil Liber, Copil Adaptat (Obedient), Copil Adaptat (Rebel)); ulterior clienţii sunt rugaţi să încerce să dea exemple de formulări caracteristice acestor stări ale eului, formulări ce sunt utilizate de către ei în experienţa lorReferindu-se la ei înşişi clienţii sunt rugaţi să încerce să conştientizeze ce stare a eului a fost folosită cu precădere de către eiReferindu-se la persoanele din anturajul apropiat clienţii sunt rugaţi să analizeze ponderea stărilor eului; ulterior clienţii sunt rugaţi să încerce să dea exemple de formulări caracteristice acestor stări ale eului, formulări ce sunt utilizate de către acele persoane în mod frecventReferindu-se la persoanele din anturajul apropiat clienţii sunt rugaţi să încerce să conştientizeze ce stare a eului este folosită cu precădere de către aceştia.

Patologia stărilor euluiUn individ normal trebuie să manifeste un anumit echilibru între diferitele stări ale eului.Situarea într-o stare sau alta este dependentă de nivelul de energie psihică care circulă, ca un adevărat fluid, între diversele stări.La un moment dat, în raport cu circumstanţele şi partenerul de comunicare, ea tinde să se stabilizeze într-o anumită stare.Între diversele forme de disfuncţionalitate şi patologie a stărilor eului, cele mai importante sunt ocluzarea şi contaminarea.

9

Ocluzarea priveşte situaţia în care una dintre cele trei stări ale eului este, în mod sistematic, reprimată şi împiedicată să se manifeste efectiv.În consecinţă, nemaiavand acces la această stare, individul rămane cantonat în celelalte două disponibile.Reprezentativă pentru această stare patologică este situaţia celor cărora le lipseşte starea eului Copil.Capacitatea lor de a simţi şi de a fi spontani, liberi, creativi, visători, emotivi etc. scade în consecinţă.Copilul din ei nu mai este niciodată ascultat.Este posibilă şi ocluzarea altor stări.De pildă, ocluzarea stării parentale conduce la anarhie şi libertinaj.

Contaminarea priveşte situaţiile în care starea de adult nu rămane pură şi autonomă, pentru că se amestecă în diverse proporţii cu celelalte stări ale eului.Pot fi puse în discuţie trei forme distincte de contaminare: Contaminarea Adultului prin Părinte Contaminarea Adultului prin Copil Dubla contaminare sau contaminarea Adultului prin Părinte şi prin Copil

Prima formă de contaminare generează prejudecăţile şi generalizările.Ex:”Tinerii de astăzi nu mai sunt destoinici ca altădată.”A doua formă de contaminare provoacă iluziile şi superstiţiile.Ex:”Se întamplă aşa cum vrea Dumnezeu.”A treia formă de contaminare este cea mai gravă şi generează idei îndrăzneţe şi înălţătoare pe un fond de iluzie şi utopie.Marii dictatori şi cuceritori ai lumii, Stalin şi Hitler, sunt bune exemple în acest sens.

ExerciţiuClienţii sunt rugaţi să se analizeze pe ei înşişi prin prisma patologiei stărilor eului; S-a manifestat în existenţa lor ocluzarea vreunei stări a propriului eu?În existenţa lor una dintre cele trei stări ale propriului eu a fost în mod sistematic reprimată, împiedicată să se manifeste efectiv?Dacă da, care au fost consecinţele în plan comportamental ale ocluzării respectivei stări a propriului eu? S-a manifestat în existenţa lor contaminarea unei stări a propriului eu prin altă stare/alte stări ale propriului eu?Dacă da, care au fost consecinţele în plan comportamental ale contaminării respectivei stări a propriului eu?Analizand comportamentele celorlalţi constata forme de disfuncţionalitate şi patologie a stărilor eului ca ocluzarea şi contaminarea?

10

Şedinţa 2

STROKE.SEMNELE DE RECUNOAŞTEREOamenii comunică unii cu alţii pentru că nu suportă anonimatul.Nevoia de a fi recunoscut şi valorizat de către celălalt, nevoia de a primi un semn de iubire sau ură, fie chiar şi în sens metafizic, este profundă, permanentă şi devastatoare.Orice este mai bun decat indiferenţa.De fiecare dată cand o persoană comunică cu o alta, ea transmite acesteia un anumit mesaj, reprezentand un semn de recunoaştere, în schimbul căruia aşteaptă un răspuns, un alt semn de recunoaştere.Un astfel de semn a fost numit stroke, de către Eric Berne, cuvant englezesc fără echivalent în limba romană care înseamnă şi lovitură şi mangaiere.Stroke-ul reprezintă orice manifestare prin care fiinţele umane îşi recunosc existenţa şi îşi acordă o anumită valoare, pozitivă sau negativă.El poate fi orice stimul fizic, psihologic sau social: un salut, un zambet, o privire, o mangaiere, o vorbă, un cadou, o medalie, un premiu, un compliment etc.Lipsa stroke-urilor şi penuria de stimuli pot avea consecinţe grave sub aspect psihosomatic.Privarea cuiva de semne de recunoaştere ia forma unei sancţiuni dure.Starea unui bolnav sau a unui bătran de care nimeni nu se interesează şi pe care nimeni nu vine să-l vadă şi să-l ia în seamă, de regulă, se înrăutăţeşte rapid.

Se poate vorbi de patru categorii de strokuri: Pozitiv condiţionat este stroke-ul de genul: “Te iubesc sau te apreciez

dacă…” Pozitiv necondiţionat este stroke-ul de genul: “Te iubesc sau te apreciez

orice ţi s-ar întampla, indiferent dacă…” Negativ condiţionat este stroke-ul de genul: “Atitudinea ta nu-mi place

pentru că altceva aştept de la tine”. Negativ necondiţionat este stroke-ul de genul: “Nu pot avea încredere în

tine, orice ai face şi orice ai spune”.

ExerciţiuClienţii sunt rugaţi să se concentreze asupra stroke-urilor primite în existenţa lor; ce categorii de stroke-uri au primit în general?(sunt rugaţi să exemplifice

11

respectivele categorii de stroke-uri cu exemple din viaţa personală); ce tipuri de stroke-uri au primit în copilărie?(sunt rugaţi să exemplifice respectivele categorii de stroke-uri cu exemple din viaţa personală); ce tipuri de stroke-uri primesc în general de la anturajul lor?(sunt rugaţi să exemplifice respectivele categorii de stroke-uri cu exemple din viaţa personală); ce tipuri de stroke-uri primesc de la familia lor?(sunt rugaţi să exemplifice respectivele categorii de stroke-uri cu exemple din viaţa personală); ce categorii de stroke-uri acordă clienţii în general?(sunt rugaţi să exemplifice respectivele categorii de stroke-uri cu exemple din viaţa personală)

12

Şedinţa 3

TRANZACŢIILEUn schimb de stroke-uri reprezintă o tranzacţie.Pentru a menţine echilibrul fizic şi psihic, oamenii au nevoie să primească şi să transmită stroke-uri, adică să facă tranzacţii, comunicand unii cu alţii.Cuvantul tranzacţie presupune un schimb în sens “dus-întors” şi totodată, un schimb în sens contractual: “eu dau dacă şi tu dai” sau “fac pentru ca şi tu să faci”.Tranzacţia este unitatea de bază a relaţiilor umane şi trebuie privită ca o relaţie între două stări ale eului la care sunt branşaţi, la un moment dat, doi interlocutori.O relaţie interumană reprezintă un lanţ de tranzacţii, în care stările eului interlocutorilor se atrag sau se resping ca şi polii unui magnet.Uzual se face distincţie între cateva tipuri de tranzacţii.

Tranzacţia simplăSă presupunem că doi oameni se întalnesc întamplător într-un compartiment de tren.Unul dintre ei intră şi spune “Bună ziua”; celălalt îndreptă privirea către el şi răspunde “Bună ziua” - în acest moment, ei au efectuat o tranzacţie simplă.Aceasta se petrece atunci cand un partener propune o anumită formă de comunicare, iar celălalt îi răspunde..Mesajul de deschidere se numeşte stimul.Reacţia partenerului se numeşte răspuns.În acest moment, avem şi o definiţie formală a tranzacţiei:

O tranzacţie=un stimul tranzacţional+un răspuns tranzacţional

Acesta este motivul pentru care Eric Berne a spus că tranzacţia este unitatea de bază a discursului social.După salutul din tren, conversaţia poate continua.Ca reacţie la salutul pe care i l-a adresat, prima persoană ar putea să o întrebe pe cea de-a doua persoană unde merge sau cum i se pare vremea.Cea de-a doua persoană îi va răspunde şi poate o va întreba cate ceva.Se vor afle, astfel, într-un lanţ de tranzacţii, în care răspunsul uneia reprezintă stimulul celeilalte.Comunicarea interumană ia întotdeauna forma unui lanţ de tranzacţii de acest gen.Din această perspectivă, negocierea nu este altceva decat un lanţ de tranzacţii între părţile aflate la masa tratativelor.

13

În AT, vom folosi diagrama stărilor eului pentru a explica şi înţelege ceea ce se petrece în cursul procesului de comunicare şi în particular, al celui de negociere.

Tranzacţia paralelăExempluAtunci cand întrebăm vanzătorul cat costă un anumit produs el deschide catalogul şi ne arată un preţ care nu este negociabil.Între noi a avut loc o tranzacţie precisă, conştientă şi în relaţie directă cu ceea ce se petrece aici şi acum, între noi şi partenerul nostru.Cuvintele şi indicatorii corpului nostru confirmă faptul că ambii ne aflăm în starea eului Adult.Tranzacţia care a avut loc este una de tip Adult-Adult. Dacă am dori să reprezentăm grafic această tranzacţie, săgeţile ar indica direcţia schimbului de mesaje.În limbaj AT, aceste săgeţi se numesc vectori tranzacţionali.Litera S ar simboliza stimulul, iar litera R ar simboliza răspunsul.În acest exemplu ambii vectori pleacă şi sosesc în cercurile reprezentand starea eului Adult.Vectorii sunt paraleli.Tranzacţia se numeşte paralelă sau complementară.

Tranzacţia paralelă este aceea în care vectorii tranzacţionali sunt paraleli, iar starea eului vizată de vectorul stimul este cea din care pleacă vectorul răspuns.

Dacă întrebăm vanzătorul de ce preţul este atat de mare, este posibil ca el să treacă rapid în starea de Părinte şi adresandu-se stării noastre de Copil, să ne înşiruie o grămadă de performanţe şi motive care justifică preţul mare.În cazul în care la randul nostru, ne vom poziţiona în starea eului Copil, vom fi puternic impresionaţi de argumentaţia vanzătorului şi îi vom da un răspuns de genul: “Da, da performanţele produsului justifică preţul”.Tranzacţia care a avut loc este tot una paralelă.Vectorul stimul pleacă din starea Părinte către starea Copil, iar vectorul răspuns pleacă din starea Copil către starea PărinteExistă încă alte două posibilităţi de tranzacţii paralele, şi anume Părinte Părinte şi Copil Copil

O tranzacţie paralelă sau complementară are întotdeauna ceva previzibil şi nu incomodează pe nici unul dintre parteneri.

14

Prima regulă a comunicării: Atat timp cat tranzacţiile răman paralele (complementare), comunicarea poate continua la nesfarşit.Acest fapt nu însemnă că nu va lua sfarşit la un anumit termen, ci doar că, atat timp cat rămane paralelă, nimic din procesul de comunicare nu va rupe armonia dintre stimuli şi răspunsuri.

Tranzacţia încrucişatăExempluAdresăm partenerului de negocieri următorul stroke: “În fapt eu cred că cereţi un preţ prea mare.”Dacă spunem acest lucru pe un ton mustrător al unui părinte care-şi ceartă copilul pentru cine ştie ce îndrăzneală, ne poziţionăm în starea eului Părinte şi ne aşteptăm de la partener să ne răspundă din starea eului Copil, poate, puţin ruşinat de pretenţiile lui exagerate.Dar partenerul rămane impasibil şi ne întreabă lucid, cu un ton neutru: ”Aşa? În raport cu ce anume?”Nu este răspunsul Copil pe care îl aşteptam Este un răspuns Adult care ne crează o anumită derută, o anumită stare de năucire şi disconfort.Tranzacţia a fost ruptă şi încrucişată.Eu am trimis un stimul de tip PC (Părinte-Copil), iar partenerul mi-a dat un răspuns de tip AA (Adult-Adult).Vectorii tranzacţionali nu mai sunt paraleli, ci se încrucişează.În acest caz avem de-a face cu o tranzacţie încrucişată.

Tranzacţia încrucişată este aceea în care vectorii tranzacţionali nu sunt paraleli, iar starea eului vizată de stimul nu este şi aceea din care pleacă răspunsul.

“Încrucişat” este şi cuvantul care descrie, destul de bine, ceea ce resimte partenerul, în cursul unei astfel de tranzacţii.Cand partenerul încrucişează tranzacţia, el rupe firul şi coerenţa conversaţiei.Partenerul care face acest lucru devine imprevizibil şi incomod.

A doua regulă a comunicării: “Cand o tranzacţie este încrucişată, rezultă o ruptură a comunicării care impune, cu necesitate, ca unul dintre parteneri - sau amandoi partenerii - să-şi schimbe starea eului pentru ca restaurarea comunicării să devină posibilă.

Ruptura comunicării este resimţită ca un şoc, o derută, o surpriză, o decepţie.”

15

Tranzacţia ascunsă (dublă)Cand unul dintre parteneri lansează simultan două mesaje, unul aparent (deschis) şi altul ascuns (mascat), avem de-a face cu o tranzacţie ascunsă sau dublată.Mesajul aparent este transmis la nivel social şi cel mai adesea, este de tip A-A.Mesajul ascuns este transmis la nivel psihologic şi, ca regulă generală, este un vector de tip P-C sau C-P.

Un exemplu de tranzacţie ascunsă (folosit şi de Eric Berne) este cea pe care o face vanzătorul atunci cand încearcă să acroşeze un client prin apelul la sentimente:Vanzătorul: “Priviţi domnule, acest ac de cravată cu totul special prin design-ul său şi renumele creatorului!Presupun, însă, că este peste ceea ce vă puteţi permite.”Clientul 1 (cu un aer uşor ofensat): ”Dar îl cumpăr.Eu îmi pot permite.”Clientul 2 (cu un aer meditativ): “Aveţi dreptate; chiar nu-mi pot permite.Rămane pe altă dată.”Vanzătorul se adresează clientului cu un stimul de nivel social (aparent) de la Adult la Adult (A-A), dar adaugă şi un mesaj ascuns de la Adult la Copil (A-C), încercand să-i provoace orgoliul.Astfel, unul sau altul dintre clienţi poate fi poziţionat în starea de Copil (clientul 1).El va cumpăra pentru a dovedi că este cineva.Dacă clientul va rămane în starea de Adult (clientul 2), ricoşand mesajul secret al vanzătorului, negocierea vanzărilor va lua un alt curs.Acest tip de tranzacţie a mai fost numită şi unghiulară.

Un alt exemplude tranzacţie ascunsă, în care de această dată, mesajul secret este de tip P-C sau C-P este următorul dialog dintre doi parteneri de negocieri:Negociator: “Bine, atunci am să notez aici că refuzaţi această mică concesie.”Partener: “Dar v-am explicat pentru care motive…”La prima vedere, dacă ne oprim doar la nivelul social al comunicării şi interpretăm numai mesajul verbal (cuvintele), s-ar părea că este vorba de o tranzacţie paralelă A-A.Dar dacă trecem dincolo de cuvinte şi suntem atenţi la fizionomie şi la gesturi, vom descoperi mesajul ascuns.Negociatorul are o nuanţă ameninţătoare în voce, tonul coboară la sfarşitul frazei, muşchii feţei sunt tensionaţi, buzele stranse, fruntea incruntata, sprancenele apropiate etc.În fundal, el se află în starea de Părinte şi transmite o ameninţare de genul: “O să ţin minte asta.Lasă că ai să vezi tu!”Aceasta este adresată stării de Copil a partenerului.

16

Dacă mesajul ascuns a prins, atunci vom observa că partenerului îi tremură vocea, intonaţia urcă, capul se apleacă puţin înainte, umerii i se strang puţin, coboară privirea, ridică sprancenele etc.El se află în starea de Copil şi transmite un mesaj ascuns de genul: “Ce mă fac?Eşti de rea credinţă şi mă suspectezi.”

Exemplele prezentate ilustrează un aspect important al tranzacţiilor: Atunci cand noi lansăm un stimul tranzacţional, nu putem niciodată să ne determinăm partenerul să meargă într-o anumită stare a eului.Putem, însă, să-i INDUCEM un răspuns pornind din această stare a eului.

A treia regulă acomunicării: Comportamentul care rezultă dintr-o tranzacţie dublă este determinat la nivelul psihologic al comunicării şi nu la nivelul social al acesteia.

Cand a formulat această regulă, Eric Berne a spus “determină” şi nu poate determina lăsand să se înţeleagă că ceea ce se întamplă în realitate este întotdeauna rezultatul mesajului ascuns.Dacă vrem să înţelegem un comportament, trebuie să investigăm nivelul psihologic al comunicării şi nu pe cel social.Într-o tranzacţie ascunsă, mesajul social este exprimat de cuvinte, iar mesajul ascuns este purtat de indicatorii comunicării nonverbale: intonaţia, fizionomia, mimica, gestica, postura, ritmul respiraţiei, tensiunea musculară, pulsul, dilataţia pupilelor, gradul de transpiraţie etc.

Orice tranzacţie comportă un nivel social şi unul psihologic.În cazul tranzacţiilor ascunse cele două niveluri sunt contradictorii; mesajul exprimat prin cuvinte este dezminţit de mesajul nonverbal.Din acest motiv, analiza unei tranzacţii şi interpretarea unui mesaj, doar la nivelul cuvintelor, este de regulă insuficientă.

ExerciţiuClienţii sunt rugaţi să identifice în propria lor experienţă tranzacţii simple, tranzacţii paralele, tranzacţii încrucişate, tranzacţii ascunse; care este tipul/care sunt tipurile de tranzacţii cel mai des utilizate de către clienţi?Clienţii sunt rugaţi să dea exemple de tranzacţii simple, tranzacţii paralele, tranzacţii încrucişate, tranzacţii ascunse în care stimulii au venit partea partenerilor lor şi răspunsurile au venit din partea lor; ce au simţit în cazul acestor tranzacţii simple, paralele, încrucişate, ascunse?În respectivele situaţii ce i-a determinat pe partenerii lor să furnizeze respectivii stimuli?Ce

17

i-a determinat pe clienţi să furnizeze respectivele răspunsuri? în cazul tranzacţiiilor încrucişate care au fost modalităţile de restaurare a comunicării?în cazul în care în cadrul tranzacţiilor încrucişate la momentul respectiv nu au găsit modalităţi de restaurare a comunicării, care ar fi putut fi modalităţile de restaurare a comunicării?(ar fi fost necesar să-şi fi schimbat starea eului doar un partener sau ambii parteneri?)în cazul tranzacţiilor ascunse care a fost nivelul social şi care a fost nivelul psihologic al comunicării?care au fost comportamentele rezultate în urma tranzacţiilor ascunse?Clienţii sunt rugaţi să dea exemple de tranzacţii simple, paralele, încrucişate, ascunse în care stimulii au venit din partea lor şi răspunsurile au venit din partea partenerilor lor; în respectivele situaţii ce i-a determinat pe clienţi să furnizeze respectivii stimuli?În respectivele situaţii, care au fost răspunsurile furnizate de către clienţi? în cazul tranzacţiiilor încrucişate care au fost modalităţile de restaurare a comunicării?în cazul în care în cadrul tranzacţiilor încrucişate la momentul respectiv nu au găsit modalităţi de restaurare a comunicării, care ar fi putut fi modalităţile de restaurare a comunicării?(ar fi fost necesar să-şi fi schimbat starea eului doar un partener sau ambii parteneri?)în cazul tranzacţiilor ascunse care a fost nivelul social şi care a fost nivelul psihologic al comunicării?care au fost comportamentele rezultate în urma tranzacţiilor ascunse?

Opţiunile tranzacţionaleNici una dintre categoriile de tranzacţii discutate nu este în sine bună sau rea.Ea poate fi mai mult sau mai puţin oportună într-o situaţie dată.De pildă, atunci cand vrem să menţinem cursul armonios şi previzibil al comunicării, sunt oportune tranzacţiile paralele.Din contră, atunci cand comunicarea este incomodă sau dezagreabilă, devine oportună încrucişarea tranzacţiilor.În AT (în special prin Stephen Karpman), s-a dezvoltat ideea după care noi putem alege tipul de tranzacţie care ne convine mai mult.Prin aceasta putem, fie să blocăm şi să punem capăt unui dialog nedorit - unor certuri cu şeful, de exemplu - fie să facem cursivă şi armonioasă o conversaţie care ne convine.Pentru a face posibil acest lucru, trebuie fie să determinăm partenerul să-şi părăsească starea eului, fie să ieşim noi înşine din starea eului devenită inadecvată.

Au fost definite patru condiţii ce trebuie îndeplinite pentru ca această strategie să funcţioneze: Una din două sau amandouă stările eului trebuie efectiv schimbate

18

Tranzacţia trebuie să fie încrucişată Subiectul conversaţiei trebuie schimbat Subiectul precedent trebuie abandonatPrimele două condiţii sunt considerate esenţiale, iar următoarele sunt opţiuni suplimentare, în general, recomandabile.

ExerciţiuClienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra situaţiilor din propria lor existenţă în care ar fi dorit să menţină un curs armonios al comunicării – cum ar fi trebuit să procedeze, cunoscandu-se faptul că pentru a menţine un curs armonios al comunicării sunt necesare tranzacţiile paralele?Clienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra situaţiilor din propria lor existenţă în care ar fi dorit să pună capăt unui dialog nedorit – cum ar fi trebuit să procedeze, cunoscandu-se faptul că atunci cand comunicarea este incomodă sau dezagreabilă devine oportună încrucişarea tranzacţiilor?În aceste situaţii de blocare a comunicării au fost respectate condiţiile pentru ca această strategie să funcţioneze?(minim două din cele patru condiţii de mai sus)

19

Şedinţa 4

4.STRUCTURAREA TIMPULUITot astfel ca şi tranzacţiile singulare, seriile sau lanţurile mai lungi de tranzacţii pot face parte din categorii distincte.Acest lucru este important pentru că ne ajută să prevedem anumite secvenţe de comportament uman, sub forma unor structuri tipice ale timpului de comunicare.Dorinţa de structurare răspunde la trei categorii de nevoi umane: nevoia de senzaţii, nevoia de a fi recunoscut şi nevoia de structură (Eric Berne,Que dites-vous apres avoir dit bonjour, Editions TCHOU, Paris,1993).Nevoia de senzaţii este satisfăcută de stimuli.Nevoia de a fi recunoscut poate fi satisfăcută de alte fiinţe umane (un om căruia nimeni nu-i spune” Bună ziua”, de exemplu, este fundamantal nefericit) şi uneori, de animale.Nevoia de structură este satisfăcută de organizarea de orice natură, inclusiv de organizarea limbajului şi discursului social.

Se cunosc patru categorii de bază şi două cazuri limită în clasificarea structurilor timpului de comunicare şi a comportamentelor umane specifice: reţinerea, ritualul, tragerea de timp, activitatea, jocul şi intimitatea.

Reţinerea reprezintă starea extremă, în care oamenii nu comunică deschis între ei, fiecare rumegand propriile ganduri şi percepţii.Aşa se întamplă în lift sau într-un compartiment de tren, în primele minute în care doi sau mai mulţi oameni care nu se cunosc se află la un loc.

Ritualul este faza următoare, în care indivizii acţionează în aşa fel încat să reducă la minimum riscul social.Ei comunică în cadrele unor tradiţii, ceremonialuri şi convenţii sociale, presupuse a fi cunoscute şi acceptate de interlocutori.Schimburile de informaţii nu sunt intense.Comportamentele partenerilor sunt previzibile.Îşi adresează salutări şi întrebări clişeu.

20

Tragerea de timp este secvenţa în care interlocutorii comunică prin stroke-uri stereotipe, convenţionale, sărace în semnificaţii: “Cum e vremea?”,”Cand pleci în concediu?”, “Moda?”, “Maşina?”Secvenţele de acest gen sunt tipice pentru întalnirile şi întrunirile în public, la cocktail, de exemplu.În această fază se pot tatona şi selecta interlocutori, în vederea unei comunicări mai profunde.Cand nu se depăşeşte acest stadiu, rămane un gust amar, un sentiment de irosire şi o devalorizare a imaginii de sine.

Activitatea sau munca este secvenţa de timp în care se acţionează în vederea atingerii unui scop, conform unui program cu caracter neutru, impus din exteriorul interlocutorilor.Uzual, ia forma unor tranzacţii Adult-Adult, orientate către rezolvarea unor probleme.Intervenţia stărilor Copil sau Părinte poate provoca disfuncţionalitate, agitaţie, sabotaj etc.Activitatea face ca oamenii să fie recunoscuţi pentru ceea ce fac şi nu doar pentru ceea ce sunt.Aduce judecata şi valorizarea faptelor.

Jocurile sunt serii de tranzacţii ascunse, de natură repetitivă, în care fiecare interlocutor joacă un anumit rol de pe urma căruia trage un anumit beneficiu psihologic.Cel mai adesea, rolul jucat poate fi de Persecutor, Victimă sau Salvator.De regulă, jocul se declanşează atunci cand Victima manifestă o slăbiciune precum teama, lăcomia, vinovăţia, irascibilitatea etc.Persecutorul este cel care acroşează punctul slab, în ideea obţinerii unei dominanţe.Într-un lift blocat, de pildă, Persecutorul va spune cu falsă nevinovăţie: “Ştiu pe cineva care a rămas blocat în lift o noapte întreagă.Sunteţi pregătită să rămaneţi aici toată noaptea?” Într-un joc complet, există un moment în care rolurile se inversează, provocand o scurtă stare de derută.Intensitatea trăirilor procurate de joc poate varia de la mai nimic la tragedie.Să considerăm un exemplu de joc în cuplu familial (după Michel Josien, Analyse Transactionnelle, Les editions d’Organisation, Paris, 1994)Soţul se întoarce tarziu acasă pentru că, după slujba lui de profesor, a făcut şi o partidă de GO cu prietenul său.Are un aer uşor vinovat şi soţia îl întampină cu reproşuri: “Acum se vine?Oricum plăcinta cu carne s-a răcit de mult.”Soţul părăseşte aerul de vinovăţie şi, brusc, se preface tare supărat: “Nu pot să cred.Aşa mă primeşti tu după o zi de muncă, în care fac ore suplimentare pentru că soţia mea ştie să cheltuiască bani, dar nu ştie să-i caştige?”

21

Mofluz, soţul refuză masa şi se retrage încruntat la televizor unde are de urmărit meciul său preferat.Acesta a fost jocul care lasă un beneficiu negativ ambilor jucători.Avantajul găsit de soţie, în acest joc, poate fi justificarea plăcintelor ratate şi posibilitatea de a lipsi şi ea un ceas sau două pentru o şuetă cu prietenele, fără ca soţul să-i poată face scene.Avantajul găsit de soţul supărat care, chipurile, munceşte atat de mult, priveşte faptul că nu mai este nevoit să dea explicaţii pentru întarziere şi nici nu se mai simte obligat să mănance plăcinta cu carne pe care o detestă.Cuplul este şifonat.A depus energie în acest joc în care au preluat, pe rand, rolurile Persecutorului şi Victimei.Jocul s-a amorsat prin tranzacţia ascunsă a soţiei care a simulat mare supărare pentru că soţul găseşte plăcinta rece.Punctul slab a fost aerul de vinovăţie al soţului.Răspunsul soţului a însemnat o lovitură de teatru, pentru că el a devenit cel supărat şi nedreptăţit.Situaţia s-a schimbat în acel moment de confuzie pe care l-a provocat inversarea rolurilor de Persecutor cu cel de Victimă.Fiecare parte a cules beneficiul său.

Schema cadru a unui joc:Amorsare+Punct slab=Răspuns+Lovitură de teatru+Moment de confuzie+Beneficiu psihologic negativ

În celebra lucrare “Oameni şi Jocuri”, Eric Berne a făcut o investigaţie profundă a jocurilor psihologice şi a rolului acestora în relaţiile interumane.

Intimitatea este o formă de structurare a timpului, specifică comunicării bilaterale, care se caracterizează printr-o relaţie sinceră, fără ocolişuri şi fără ganduri ascunse.Schimburile de stimuli sunt extrem de intense şi nu se referă atat la relaţia sexuală frenetică şi permanentă, cat la un raport Copil Liber-Copil Liber, care oferă plăcerea comunicării fără bariere defensive.Intimitatea poate fi şi unilaterală atunci cand doar unul dintre parteneri este neîngrădit de sincer faţă de un partener care exploatează.Intimitatea nu este neapărat o relaţie idilică.Ea este posibilă în bucurie ca şi în tristeţe.

ExerciţiuClienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra perioadei de timp în care manifestă ca modalitate de structurare a timpului reţinerea?Acestei modalităţi de structurare a timpului îi alocă în general mult timp?

22

Clienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra perioadei de timp în care manifestă ca modalitate de structurare a timpului ritualul?Acestei modalităţi de structurare a timpului îi alocă în general mult timp?Clienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra perioadei de timp în care manifestă ca modalitate de structurare a timpului tragerea de timp?Acestei modalităţi de structurare a timpului îi alocă în general mult timp?Clienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra perioadei de timp în care manifestă ca modalitate de structurare a timpului activitatea?Acestei modalităţi de structurare a timpului îi alocă în general mult timp?Clienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra perioadei de timp în care manifestă ca modalitate de structurare a timpului jocul?Acestei modalităţi de structurare a timpului îi alocă în general mult timp?Clienţii sunt rugaţi să reflecteze asupra perioadei de timp în care manifestă ca modalitate de structurare a timpului intimitatea?Acestei modalităţi de structurare a timpului îi alocă în general mult timp?

23

Şedinţa 5

5.SIMBIOZA, PASIVITATEA ŞI NECUNOAŞTEREASe întalnesc destule erori şi disfuncţionalităţi de comunicare, ca şi destule comportamente deviate şi ciudate, în cuplu sau în grupuri mici, care pot fi parţial explicate cu ajutorul conceptelor de simbioză, pasivitate şi necunoaştere.

5.1.SimbiozaUzual, prin simbioză înţelegem genul de relaţie prin care două organisme vii convieţuiesc ca şi cum ar reprezenta un singur organism mai complex.În limbajul AT, prin simbioză înţelegem relaţia de comunicare în care doi parteneri formează împreună un PAC complet, în sensul că, unuia îi lipseşte una sau două stări ale eului pe care le exercită prin celălalt.Cei doi parteneri sunt întregi numai în doi, astfel încat ecuaţia fericirii devine 3+3=3.Partenerii simbiotici devin dependenţi.Dependenţa poate fi normală, cand este vorba de relaţia dintre mama şi copilul de caţiva ani, de pildă, dar poate fi şi anormală cand este vorba de aceeaşi mamă şi copil, după ce acesta din urmă a ajuns la varsta maturităţii biologice.Un exemplu de simbioză este aceea dintre mamă şi fiu, în care mamei îi lipseşte starea eului Copil, pe care în schimb o exercită fiul său, iar fiului îi lipsesc stările eului de Părinte şi Adult pe care în schimb le exercită mama sa.Astfel: 3+3=3.Cum în fragedă copilărie am trăit fericiţi în ambianţa maternă, vom fi tentaţi să restabilim şi să întreţinem în mod repetat relaţii simbiotice în care regăsim alintul, mangaierea, candoarea etc.Vom cheltui chiar o mare cantitate de energie în acest scop.Partenerul de relaţie simbiotică va putea fi iubita, soţia, patronul, şeful, secretara, colegul sau, la fel de bine, o idee, o religie, o ideologie, o meserie, un anumit gen de spectacol, televizorul, maşina, etc.Cand partenerii sunt complementari, ei tind să menţină relaţia dintre ei.

ExerciţiuClienţii sunt rugaţi să încerce să conştientizeze relaţiile simbiotice în care au fost sau sunt ancoraţi.

24

5.2.Cele patru forme de necunoaşterePentru menţine relaţia de simbioză care oferă partenerilor sentimentul de întreg, atunci cand fiecare dintre ei se dezvoltă doar parţial şi unilateral, ei trebuie să nu cunoască realitatea, să nu o conştientizeze.Mai întai, trebuie să nu cunoască faptele.Asta se întamplă, de exemplu, atunci cand copilul are mari dificultăţi la şcoală, iar mama, necunoscand acest fapt, continuă să-şi aduleze merituoasa odraslă.În al doilea rand, trebuie să nu cunoască problema.Mama, de pildă, află situaţia şcolară dezastruoasă a copilului, dar consideră fie că a fost un accident, fie că profesorii sunt răuvoitori, fie că odrasla are nevoie şi de o astfel de experienţă de viaţă şcolară etc.În al treilea rand, poate să recunoască faptele şi problema, dar să nu cunoască soluţia problemei.În sfarşit, în al patrulea rand, este posibil să se cunoască şi soluţia, dar să nu existe sau să nu cunoască aptitudinile necesare pentru a o pune în practică.

ExerciţiuClienţii sunt rugaţi ca în cazul în care au conştientizat relaţiile de simbioză tecute sau prezente în care au fost ancoraţi sau în care sunt ancoraţi să încerce să identifice şi să conştientizeze formele de necunoaştere ce stau la baza lor.

5.3.Formele de pasivitateFormele de necunoaştere amintite duc, în mod firesc, la pasivitate.De pildă, dacă ruptura simbiozei mamă-copil a fost prea precoce, prea tardivă sau prea brutală, copilul va fi tentat să caute completarea personalităţii sale mutilate şi să nu devină el însuşi o personalitate independentă.Pentru aceasta este necesar şi suficient să nu cunoască faptele, problema, soluţia sau aptitudinile de a o rezolva.Toate acestea conduc la anumite forme de pasivitate: agitaţia, absenţa, incapacitatea, supraadaptarea şi violenţa.

AgitaţiaEste o formă de pasivitate care se ascunde în spatele unor griji inutile şi a unor eforturi sterile.De pildă, studentul are de făcut o temă dificilă.Se uită la ceas.Şterge masa.Aranjează lucrurile ca să aibă mai mult loc.Merge la vecin şi împrumută filtrul pentru a-şi face o cafea care să-l ţină treaz şi atent.Pregăteşte dosarele, hartiile, bibliografia.Triază cursurile…

25

Pe scurt, se agită în loc să acţioneze.Cand se va apuca de temă, va fi deja prea tarziu, în sensul că va lipsi timpul materialmente necesar.Aceasta va fi o scuză bună pentru ratarea temei, chiar şi faţă de sine însuşi.Deşi acest final a fost tot timpul previzibil, sub aspect psihologic, el nu pune în cauză valoarea individului.Lipsa timpului a fost de vină.

AbsenţaCa formă de pasivitate, absenţa nu ia neapărat forma sa fizică.Un elev poate fi prezent fizic la predarea unui curs, dar complet absent sub aspect psihic.O formă tipică de absenţă este aceea la care procedăm atunci cand închidem ochii la ceva anume, faţă de care ar trebui să luăm atitudine.De pildă, şeful unei echipe de zidari se poate preface că nu vede cum muncitorii beau prea mult, pentru a rămane în simbioză cu slujba sa.

IncapacitateaDe cele mai multe ori individul nu poate recunoaşte, în mod direct, incapacitatea sa de a rezolva o anumită sarcină.Aceasta, nici în raport cu sine însuşi. În acest scop, intră în funcţiune mecanisme psihologice sau psihosomatice de apărare.De pildă, cand se apropie un examen dificil, studentul începe să se teamă, să aibă migrene, insomnii etc.Eventual, începe să facă crize de stomac.Este nevoie să meargă la doctor şi să ia o spitalizare urgentă pentru o maladie psihosomatică.Pot fi întalnite şi forme mai lejere de manifestare a incapacităţii: uită să pună ceasul să sune, se înşeală asupra orei sau asupra zilei de examen, uită locul de întalnire, uită cursurile, merge la bibliotecă cand nu este program etc.

SupraadaptareaExcesul şi exagerarea sunt forme de acţiune inadecvată.Ele sunt manifestări ale neimplicării şi pasivităţii mascate.De pildă, tanărul X, provenind dintr-o familie bogată, face prietenului său sărac,un cadou scump, de ziua lui.Spre surpriza sa, bucuria celui sărac nu se manifestă aşa cum sperase.Acesta mulţumeşte politicos, dar primeşte cadoul cu un aer decepţionat şi trist.Prietenul bogat gandeşte că nu a fost destul şi la proxima ocazie, face un cadou şi mai scump.Inutil: cel sărac reacţionează şi mai rău ca prima dată.Lui, cadourile mari îi amintesc că este sărac şi că el nu poate să facă la fel pentru prietenul său.S-ar putea bucura mai mult de un cadou simplu, adecvat condiţiei sale.

26

Violenţa Deseori, atunci cand nu suntem în stare de ceva mai bun, recurgem la violenţă gratuită şi aparent inexplicabilă.Aducem injurii, strigăm sau lovim partenerul, în loc să recurgem la replica sau atitudinea adecvată.O situaţie de violenţă gratuită tipică este provocată atunci cand cineva, pe care îl dispreţuim, ne face complimente şi ne aduce laude ostentative.În fapt această violenţă este tot o manieră de a nu acţiona adecvat, adică o formă de pasivitate.

ExerciţiuClienţii sunt rugaţi să îşi concentreze atenţia asupra rupturii simbiozei normale cu mama sa - a fost prea precoce, prea tardivă sau prea brutală?Sau simbioza normală a continuat într-o formă anormală?În cazul simbiozei, clienţii sunt rugaţi să identifice formele de pasivitate în care au fost implicaţi sau în care sunt implicaţiÎn ce măsură au dovedit sau dovedesc agitaţie ca formă de pasivitateÎn ce măsură au dovedit sau dovedesc absenţă ca formă de pasivitateÎn ce măsură au dovedit sau dovedesc incapacitate ca formă de pasivitateÎn ce măsură au dovedit sau dovedesc supraadaptare ca formă de pasivitateÎn ce măsură au dovedit sau dovedesc violenţă ca formă de pasivitateClienţii sunt rugaţi să dea exemple ale tuturor formelor de pasivitate în care au fost sau sunt implicaţi; care au fost sau sunt comportamentele lor specifice în aceste forme de pasivitate

27

Şedinţa 6

EMOŢIILE ŞI COLECŢIILE DE TIMBREDiversitatea situaţiilor de viaţă, psihică, intelectulă şi sentimentală, poate fi sursa a patru emoţii fundamentale: bucuria, tristeţea, teama şi mania.Acestea se pot combina între ele, ca şi culorile curcubeului, dand naştere la ceea ce numim sentimente.De pildă, puţină iritare condimentată cu puţină teamă de a fi abandonat poate conduce la o gelozie de toată frumuseţea.Teama de celălalt şi mania contra lui fac, împreună, ceea ce se numeşte ură.Un amestec delicat de teamă şi bucurie poate să facă sentimentul de ruşine, iar în doze puţin diferite pe cel de onoare.O mică doză de iritare faţă de lege şi morală, împreună cu puţină bucurie de a le încălca şi multă teamă de pedeapsă, poate face sentimentul de culpabilitate ş.a.m.d. (Michel Josien, Analyse Transactionnelle, Les editions d’Organisation, Paris, 1994)Pentru exemplificare, să presupunem că asistăm o grupă de studenţi, în momentul în care profesorul tocmai anunţă subiectele unui test.Un student din prima bancă, stăpan pe materie, priveşte subiectul degajat şi uşor ironic: “Dar este prea uşor.Probabil profesorul vrea să detecteze debilii”.El trăieşte emoţia bucuriei.La limită, aceasta ia forma extazului.Un altul, aşezat în spate, nu înţelege nimic.Subiectul pare făcut într-o limbă pe care nu o cunoaşte.Este cuprins de teamă.La limită, aceasta devine teroare.Diferenţa este doar de grad de intensitate.Un al treilea student priveşte subiectul congestionat şi tranteşte cu pumnul în bancă, înjurand în şoaptă.El este furios.Un al patrulea student, care a mai căzut deja două teste, priveşte moleşit subiectul care nu-i spune nici de această dată prea multe.Este trist.se apropie de disperare, care este forma profundă a tristeţii.

ExerciţiuClienţii sunt rugaţi să încerce să identifice gradul în care a trăit sau trăieşte cele patru categorii de emoţii fundamentale?Ce categorii de emoţii au predominat în viaţa lor, ce categorii de emoţii predomină în viaţa lor?

28

6.1.Sentimentul dominantEmoţiile sunt vechi tehnici de expresie pe care le învăţăm mai ales în copilărie.Nimic nu este mai spontan decat un vechi obicei.Fiecare individ poate trăi diverse emoţii şi combinaţii de emoţii, dar în copilăria sa timpurie el alege un tip de sentiment dominant pentru maniera sa de exprimare.El este convins că acest sentiment este universal acelaşi, valabil pentru toţi semenii săi.Eric Berne a dat acestui sentiment denumirea de racket.

În viziunea sa un racket “este sentimentul ales de o persoană dată, dintre toate sentimentele posibile, ca beneficiu psihologic al jocurilor sale”.(Eric Berne-Que dites vous apres avoir dit bonjour?)Racket-ul este un sentiment învăţat în copilărie, prin traumatism sau prin modelare.Exprimarea lui a fost încurajată de anturaj şi de condiţiile specifice de viaţă.

El poate avea consecinţe nefaste pentru toată viaţa.De pildă, o femeie a cărei emoţie dominantă este tristeţea şi care, din eroare, a fost angajată la recepţia unui hotel, va fi dată curand afară, pentru firea sa tristă şi plangăreaţă.În faţa patronului, se va aşterne pe plans.Apoi, se va plange soţului care, la randul lui, va spune: “M-am săturat de plansul tău.Te părăsesc”.Va merge la cea mai bună prietenă şi se va plange din nou, de patron şi de soţ.Prietena o va părăsi şi ea.Plansul şi lacrimile, care o protejaseră în copilărie şi o ajutaseră să obţină de la părinţi ceea ce dorea, nu mai este eficace acum, cand este adultă.În aceeaşi manieră, o altă femeie care, în copilărie, a obţinut atenţia şi dragostea părinţilor pe seama rasului şi veseliei sale, mai mult sau mai puţin sincere (i s-a spus adesea ceva de genul: ‘Mergi în camera ta şi revii atunci cand vei avea zambetul pe buze”), va avea tendinţa să afişeze veselie continuă.Asta nu înseamnă că este fericită, ci doar că acesta este sentimentul dominant.Îl va exprima şi în situaţii inadecvate.

ExerciţiuClienţii sunt rugaţi să încerce să reflecteze asupra propriului lor racket, să încerce să-l identifice; clienţii sunt rugaţi totodată să exemplifice manifestarea acestui sentiment cu situaţii din propria lor existenţă.

Colecţia de timbre

29

Reprimarea emoţiilor inadecvate şi nepermise este posibilă prin înlocuirea lor, unele cu altele.În viaţa de toate zilele, emoţiile sunt mult mai puţin spontane decat s-ar putea crede.Educaţia şi împrejurările vieţii ne obligă să exprimăm cu precădere emoţiile pe care morala, legea şi împrejurările le admit ca pozitive şi adecvate.La o ceremonie de înmormantare, de exemplu, pe cat posibil, vom evita sa radem în hohote.În faţa şefului, vom evita să ne manifestăm furia.În faţa unei femei pe care vrem să o impresionăm,ne vom ascunde frica ş.a.m.d.

De regulă, cu cat suntem mai duplicitari, cu atat mai mult evităm să exprimăm emoţiile şi sentimentele reale, spontane.

Reprimarea emoţiilor şi sentimentelor adevărate, prin înlocuirea lor cu altele false şi conjuncturale, comportă un anumit gen de costuri şi suferinţe psihologice.Fiecare sentiment neexprimat se răzbună prin acumularea unei tensiuni psihice.A nu exprima un sentiment în mod spontan, este ca şi cum ai lipi un timbru.Ele se acumulează şi dezlipirea lor ulterioară ia forma unei răbufniri nervoase, disproporţionate.Cu oarecare ironie, Eric Berne a numit cadouri aceste ieşiri nervoase.

Să presupunem că într-o dimineaţă nu sună deşteptătorul la timp.Vă treziţi tarziu şi trebuie să vă grăbiţi la slujbă.Rugaţi soţia să pregătească repede micul dejun, dar ea trebuie să-şi pregătească toaleta.Vă roagă s-o ajutaţi să-şi încheie rochia.Aţi vrea să-i spuneţi cateva, dar vă aduceţi aminte că după-amiază veţi merge la un meci de tenis cu prietenii şi aveţi nevoie de consimţămantul ei, pentru că este programată o vizită la părinţi.Alergaţi la maşină, dar vecinul v-a blocat în parcare.Vă frămantaţi inutil.El soseşte cu întarziere şi-i zambiţi silit, dar prieteneşte, pentru că este partenerul de şah al şefului dumneavoastră.În sfarşit, sunteţi gata de plecare, dar soţia face semn de la fereastră că a hotărat să-şi schimbe toaleta.O înghiţiţi şi pe asta.În sfarşit soţia soseşte şi porniţi motorul călcand grăbit pe acceleraţie.Mai sunt cateva minute şi cu puţin noroc, aţi putea ajunge la timp.Rulaţi cu viteză, dar poliţistul vă face semn să opriţi.”De unde a mai răsărit şi ăsta?”Sunteţi vinovat şi vorbiţi cu poliţistul cat puteţi de politicos, chiar dacă vă vine să-l strangeţi de gat.Îl lăudaţi pentru profesionismul şi devotamentul cu care-şi face meseria, pentru a scăpa basma curată.Ajungeţi la slujbă, dar e deja prea tarziu.Colegii s-au apucat de treabă.”Bine că patronul obişnuieşte să vină mai tarziu”, spuneţi către cel mai bun coleg.”Te înşeli, replică acesta, astăzi a venit devreme şi te-a chemat deja la

30

el”.Mergeţi la patron şi vă administrează un perdaf, presupunand că întarziaţi mreu.Nu-i adevărat, dar nu-l puteţi contrazice.Faptele sunt împotrivă.Ziua de lucru trece.La tenis sunteţi deja prea nervos şi pierdeţi tot ce se poate pierde.Seara, în familie, soţia vă primeşte rezervată.Aveţi chef de ceartă, dar nu vă dă atenţie.Copilul vine să vă spună că a luat un zece la desen.”Bine, bine, dar cu fizica cum mai stai?”Se balbaie puţin şi recunoaşte că tocmai a luat un şase.”Doar atat!”, săriţi roşu de manie.Faptul pare inadmisibil şi-i trageţi o palmă.Toate timbrele de peste zi s-au dezlipit în faţa unui copil nevinovat.

Acesta a fost frumosul cadou la care au condus sentimentele reprimate, repetat, peste zi.

ExerciţiuClienţii sunt rugaţi să încerce să identifice emoţiile, sentimentele pe care în general le reprimă - care sunt emoţiile sau sentimentele pe care nu le exprimă spontan?(colecţia de timbre) Clienţii sunt rugaţi să identifice formele sub care aceste emoţii şi sentimente reprimate au fost sau sunt exteriorizate ulterior (dezlipirea timbrelor/cadouri); sunt rugaţi să încerce să conştientizeze consecinţele acestor cadouri

31

Şedinţa 7

7.Poziţia de viaţăOri de cate ori atribuim valoare unei persoane, fie aceasta propria noastră persoană sau oricare alta, facem acest lucru prin raportare şi poziţionare faţă de o altă persoană sau faţă de noi înşine.Pentru a opera acest raport, AT foloseşte conceptul de poziţie de viaţă.

Poziţionarea cea mai simplă implică cel puţin două persoane, de regulă tu şi eu.Această poziţionare îşi are originea în convingerile şi atitudinile sădite în individul uman încă din copilăria sa timpurie, începand de la sanul mamei şi continuand cu experienţele de viaţă ulterioare, în special cu cele trăite pană la varsta de cinci, şase ani.

Pentru a simboliza în maniera cea mai simplă poziţia de viaţă Eric Berne a folosit semnul plus (+), pentru situaţia în care se atribuie valoare şi semnul minus (-) pentru lipsa de valoare.

Dacă raportarea se face între poziţiile TU şi EU, devin deja posibile patru combinaţii, care constituie cele patru poziţii de viaţă fundamentale:

EU+/TU+ sau (OK/OK)EU+/TU- sau(OK/NonOK)EU-/TU+ sau (NonOK/OK)EU-/TU- sau (NonOK/NonOK), dacă asociem semnul (+) cu OK şi semnul (–) cu NonOK.

Poziţia OK/OK ilustrează starea sănătoasă, în care viaţa merită cu adevărat trăită.Eu mă accept şi sunt mulţumit de mine, aşa cum sunt.Lumea exterioară mie este bună şi frumoasă, iar eu pot avea raporturi constructive şi fericite cu tine şi cu toţi ceilalţi.Confruntat cu o problemă sau alta, eu voi căuta încrezător o soluţie, în cooperare şi în relativ acord cu ceilalţi.Atitudinile dobandite pe

32

această poziţie de viaţă, sunt tipice pentru oamenii cu destin de învingător şi caştigător în pariul cu viaţa.Emoţiile şi sentimentele tipice pentru această poziţie de viaţă sunt cele ale copilului liber.Nu vor fi cenzurate nici bucuria, nici tristeţea şi nici teama sau mania.Trăirile vor fi spontane şi pline.

Poziţia OK/NonOK ilustrează situaţii pentru care extrema este una de genul: eu sunt prinţ, iar tu eşti cerşetor.Eu mă lipsesc de tine pentru că nu eşti bun de nimic şi te detest.Eu sunt satisfăcut de mine aşa cum sunt, dar pe tine nu te accept aşa cum eşti.Pe mine mă supraevaluez, iar pe tine şi pe ceilalţi îi devalorizez.La limită, pe această poziţie de viaţă trăiesc indivizii care-şi denigrează consoarta, colegii şi şeful, care-şi bat copii şi-i trimit în şcolile de corecţie, care-şi chinuie subalternii etc.Este poziţia arogantă şi, uneori, asasină.În cel mai bun caz, de pe această poziţie, poate fi acordat celorlalţi nenorociţi un ajutor pe care ei nu-l cer.Din punct de vedere clinic, pentru psihiatru, aceasta este poziţia de viaţă a paranoicului.Sentimentele dominante pentru această poziţie de viaţă sunt furia, mila, dezgustul.

Poziţia NonOK/OK ilustrează strarea pe care psihologii o numesc “depresivă”.Sub aspectul relaţiilor sociale şi politice, această poziţie de viaţă se caracterizează prin denigrarea eului şi pierderea încrederii în sine.Ea este indusă încă în perioada timpurie a copilăriei ostracizante.Sub aspect material, această poziţie de viaţă conduce la alegerea deliberată a unei vieţi prea modeste, uneori de mizerie.Cel dominat de această poziţie de viaţă consideră că el însuşi nu merită mai nimic, se mulţumeşte cu prea puţin şi este mereu gata să plătească, mult prea scump, orice atenţie sau servciu pe care i-l face cineva.Este tipică pentru perdanţii care se pretind jucători, pentru oamenii care se abandonează pe ei înşişi, pentru cei care se izolează în locuinţe sordide sau într-un cătun îndepărtat.Pus în faţa unor dificultăţi, cel care trăieşte pe o astfel de poziţie de viaţă caută întotdeauna un vinovat şi, de regulă, vinovatul găsit este el însuşi.Preia greşelile asupra sa.Se consideră derizoriu şi inutil.Îi admiră prosteşte pe ceilalţi şi îşi revendică doar gafele şi oalele sparte.Are şanse mari să ajungă

33

la puşcărie sau la casa de nebuni.El spune adesea ceva de genul: “Dacă aş fi putut…” sau “Dacă voi rămane dator…”Sentimentele dominante pentru această poziţie de viaţă sunt teama, tristeţea, melancolia, admiraţia.

Poziţia NonOK/NonOK ilustrează starea de deriziune totală, în care nimic nu merge, nimic nu are sens, nimic nu merită efortul.La ce bun să trăieşti?Pentru ce să faci asta sau cealaltă?Întreaga desfăşurare a evenimentelor este privită de pe poziţia unui spectator resemnat şi indiferent.Sub aspect clinic, pentru psihiatru, această poziţie de viaţă este cea care conduce la schizofrenie.Confruntat cu probleme, individul dominat de această poziţie de viaţă găseşte vinovată pe toată lumea.Toţi suntem neputincioşi, răi, nedrepţi, penibili etc.Tentaţia asasinatului şi chiar a genocidului se instalează de la sine.Sentimentele dominante pentru această poziţie de viaţă sunt cele de anxietate, neîncredere, manie, indiferenţă sau deriziune.Paleta poziţiilor de viaţă poate fi lărgită şi detaliată dacă, alături de Eu şi TU, este introdus EL sau EI.Combinaţiile posibile se multiplică pană la opt (+++, ++-, +-+, +--, ---, --+, -++, -+-), iar maniera de interpretare, pentru fiecare în parte, nu diferă esenţial de cea utilizată în cazul poziţiilor de viaţă bipolare.Poziţia de viaţă a fiecăruia variază în raport cu contextul, cu tipul de personalitate cu care intră în contact şi cu situaţia în care se află la un moment dat.Suntem (++) cu prietenii şi rudele apropiate, (-+) cu patronul sau cu profesorul, (+-) cu cainele şi (--) atunci cand este vorba de cine ştie ce dezastru naţional sau mondial.În momente şi locuri diferite, trăim pe poziţii de viaţă diferite, dar una anume poate fi dominantă.Esenţial este să tindem către poziţia (++) care ne face parteneri de viaţă şi de comunicare agreabili şi constructivi.Acest lucru trebuie făcut în mod realist şi economicos, fără a consuma o cantitate mare de energie psihică şi a ne epuiza pentru a fi perfecţi (EU+) sau pentru a căuta partenerul perfect (TU+).Mai binele poate fi duşmanul binelui.

ExerciţiuClienţii sunt rugaţi să încerce să identifice poziţiile de viaţă adoptate de către ei în general; totodată sunt rugaţi să încerce să identifice în cazul lor poziţia de viaţă dominantă (se va lua în considerare poziţiile de viaţă bipolare).

34

Şedinţa 8

SCENARIILE DE VIAŢĂ.DESTINULFiecare fiinţă umană îşi compune planul său de viaţă îşi construieşte propriul său destin.Îl scrie ca pe un scenariu, încă în copilăria sa timpurie, pentru a-l pune în scenă şi a-l interpreta toată viaţa.

Încă din primii ani de viaţă, fiecare om decide cum va trăi şi cum va muri.Indiferent dacă omul conştientizează sau nu acest lucru, planul său de viaţă există şi în AT, este numit scenariu.El cuprinde toate deciziile nodale ale vieţii individului.

După formularea lui Eric Berne, un scenariu este un plan de viaţă în curs de realizare, conceput în copilăria timpurie, sub presiunea parentală.El constituie forţa psihologică care conduce individul uman către propriul său destin, pe care poate alege să îl urmeze sau să îl contrazică.

Deşi pare incredibil, întreaga nobleţe şi decădere umană sunt hotărate de copilul care am fost pană la şase ani şi adesea pană la doar trei ani.Destinul ne arată că oamenii pot ajunge la aceeaşi finalitate pe căi diferite, tot aşa cum pot ajunge la finalităţi diferite, urmand aceleaşi căi.Fiecare îşi poartă scenariul în el însuşi sub forma vocilor parentale, care îi spun ce trebuie şi ce nu trebuie făcut.În plus, fiecare este prins în ţesătura scenariilor altor fiinţe precum părinţii, partenerii de viaţă şi copii.

Există desigur, accidente mecanice, chimice sau boli infecţioase care pot rupe sau modifica destinul, în afara planului de viaţă individual.Într-o anumită măsură, însă, nici acestea nu sunt complet străine de el.

Libertatea ne dă puterea de a ne urma propriul destin, iar puterea ne dă libertatea de a interveni în destinul altora.

35

Conceptul de scenariu implică o anumită lipsă de libertate individuală.În fond, dacă există un plan de viaţă, fie că îl urmăm resemnţi, fie că îl contrazicem sistematic, tot la el ne raportăm.În copilărie, libertatea este limitată prin aceea că, sub aspect fizic, nu suntem autonomi, sub aspect afectiv, suntem cantonaţi în universul matern (adesea, copiii doresc sincer să se căsătorească cu mama), iar sub aspect intelectual, suntem incapabili să conceptualizăm ceea ce urmărim în viaţă.În acest sens, în copilărie, conceptul de libertate nu este operaţional.

Eliberarea poate veni mai tarziu, cand ne apropiem de viaţa adultă şi devenim autonomi sub aspect fizic, iar sub aspect afectiv, rupem plasa cercului familial, ieşind afară.Ne eliberăm şi sub aspect intelectual, atunci cand putem conceptualiza şi modela propriul comportament.În orice caz, ca să ne eliberăm de propriul destin trebuie să-l cunoaştem şi să-l modificăm.Aceasta este şi calea prin care AT vindecă destinul de bolnav psihic.Cunoaşterea propriului scenariu, pe care noi l-am inventat şi l-am pus în scenă şi pe care tot noi îl interpretăm, poate fi calea spre autonomie şi libertate.A-l cunoaşte înseamnă a-l putea rescrie şi a putea reveni asupra unor decizii inadecvate, luate în copilărie.

În linii mari, procesul de elaborare a scenariului are la origine figuri parentale, în special mama şi tatăl, de la care copilul primeşte prescripţii, programe şi injoncţiuni.Acestea iau forma unor instrucţiuni metodologice şi caiete de sarcini, pe baza cărora concepe planul său de viaţă restrictiv sau permisiv, perdant sau caştigător.

ExerciţiuClienţii sunt rugaţi să încerce să identifice propriile lor scenarii; în ce măsură clienţii au ales să îl urmeze sau să îl contrazică?În măsura în care clienţii conştientizează propriile lor scenarii, se va încerca rescrierea acestora şi revenirea asupra unor decizii inadecvate luate în copilărie

8.1.Prescripţiile parentaleSunt mesaje verbale şi nonverbale emise conştient de Părintele figurilor parentale.Este vorba de valori morale sau sociale, care pot fi transmise sub forma unor constrangeri.Ele sunt de natură să limiteze capacitatea de adaptare a adultului de mai tarziu.

36

După Taibi Kahler, există cinci tipuri uzuale de constrangeri: fii puternic, fii perfect, depăşeşte-te, fă efort şi fă plăcere.

Fii puternicCand ascultăm această poruncă parentală, avem tendinţa de a deveni duri. Încercăm să părem invulnerabili, să dăm impresia de soliditate, rezistenţă şi putere: faţa devine ermetică, tonul devine aspru, privirea rece. Încercăm să cenzurăm emoţiile.Exemplu: Un candidat la un loc de muncă participă la faza de interviu.Îi tremură mainile şi transpiră de încordare.”Păreţi un pic crispat”, îi spune cel care face recrutarea. Candidatul, care ascultă de prescripţia “Fii tare”, doreşte să-şi ascundă slăbiciunea. El desface braţele mimand detaşarea, îşi recompune o figură impenetrabilă şi spune cu o voce surdă: “A, nicidecum; totul este în regulă”.El nu va fi credibil.Dacă ar spune simplu: “Este adevărat.Nu sunt obişnuit cu interviurile şi ţin mult să obţin această slujbă pentru că…”el va părea mai sincer şi va crea o relaţie mai umană.

Fii perfectPersoanele care ascultă această prescripţie manifestă o grijă exagerată pentru detaliile vestimentare.În vorbire, îşi caută îndelung cuvintele şi fac dese paranteze.Exemplu: “AT, este, s-ar putea spune fără teama de a greşi, o teorie a personalităţii”.Ei formulează fraze lungi, încărcate.Ideea de perfecţiune îi cere mult efort şi îi aduce multe nemulţumiri.Pentru a-i schimba, trebuie să li se sugereze că imperfecţiunile pot avea farmecul şi umanitatea lor.

Fă plăcereS-ar părea că acest tip de prescripţie conduce la un comportament generos şi la o deschidere către ceilalţi.Excesul de atenţii, de complimente şi de atitudini binevoitoare devine o formă de supraadaptare la nevoile celorlalţi.Tipică pentru această prescripţie este următoarea scenă dintr-o piesă de teatru: O pereche de tineri săraci aniversează doi ani de la căsătorie.Soţul nu are bani.Toată averea sa se rezumă la un ceas de buzunar, placat cu aur, rămas moştenire de la un unchi.Faptul că lanţul lipseşte îi diminuează valoarea.El decide, totuşi, să vandă ceasul pentru a cumpăra o podoabă din fildeş, pe care soţia sa să şi-o prindă în părul blond, atat de lung şi frumos.Între timp, iubitoarea sa soţie îşi vinde părul pentru a cumpăra un lanţ pentru ceasul bărbatului.S-ar părea că doi “Fă plăcere”, luaţi la un loc, sunt capabili de o generozitate devastatoare.

37

Persoana aflată sub prescripţia “Fă plăcere” foloseşte multe cuvinte interogative precum: De acord?Merge aşa?Este bine?Vă convine?etc.Ea construieşte fraze cu structura pozitiv-dar-negativ.Exemplu: “Aţi organizat o petrecere magnifică, dar maine nu voi fi bun de nimic.”

Fă efort (Încearcă din greu)Cand o persoană se află sub această directivă, ea nu spune “Eu fac” sau “Eu explic” ci spune “Eu voi încerca să fac”, “Eu încerc să explic”.Ea are tendinţa să supraevalueze dificultăţile şi efortul necesar.Faptul de a fi făcut efort li se pare mai important decat faptul de a fi reuşit.

Depăşeşte-te (Grăbeşte-te)Persoanele care ascultă această prescripţie sunt cele care bat adesea, din picioare sau cu pumnul în masă.Ele folosesc cu predilecţie, cuvinte precum: mai repede, mai mult, nu este timp, nu-i îndeajuns.

ExerciţiuClienţii sunt rugaţi să identifice mesajele verbale sau nonverbale transmise de către Părintele figurilor parentale din propria lor existenţă sub forma prescripţiilor parentaleClienţii sunt rugaţi să încerce să identifice categoriile de prescripţii parentale ce le-au fost transmise

8.2.Programul (sunt voluntare)Este constituit din mesaje, metode şi metodele care indică cum se poate face ceva sau altceva.Fiecare dintre noi preia mii şi mii de astfel de mesaje, provenind de la părinţii şi figurile parentale care orientează modul de viaţă.Exemple: “Iată cum…se scrie, cum se citeşte, cum se numără pană la zece, cum se face o friptură, cum se merge pe stradă, cum se disimulează sentimentele etc.”Cea mai mare parte a mesajelor conţinand programe este folosită într-o manieră pozitivă şi constructivă.Dar există şi mesaje negative.De pildă, un băiat poate prelua de la tatăl său un mesaj de tipul: “Dacă munceşti din greu, te surmenezi şi mori de tanăr”.O fată poate prelua de la mama sa un mesaj de genul: “Iată cum ajungi la depresii dacă îţi reprimi sentimentele”.ExerciţiuClienţii sunt rugaţi să conştientizeze programele transmise de către figurile parentale

38

Clienţii sunt rugaţi să încerce să conştientizeze mesajele, metodele transmise de figurile parentale în cadrul programelorClienţii sunt rugaţi să încerce să identifice care au fost mesajele negative şi care au fost mesajele pozitive transmise de figurile parentale în cadrul programelor

8.3.Injoncţiuni (mesaje negative) şi permisiuni (mesaje pozitive) (sunt involuntare)Injoncţiunile sunt mesaje negative, care provin din Copilul părinţilor şi figurilor parentale.Cel mai adesea, acestea sunt de genul: nu exista, nu te apropia.Injoncţiunile sunt interdicţii formulate involuntar, iar caracterul lor implicit le face cu atat mai eficace.La origine ele sunt transmise prin mesaje nonverbale.De pildă, unui copil care nu este luat în braţe de mama sa sau care este ţinut la distanţă, pentru a nu şifona sau murdări îmbrăcămintea, interpretează acest mesaj prin aceea că nu este dorit, că nu trebuie să vină aproape.Permisiunile sunt mesaje pozitive, care provin tot din Copilul figurilor parentale.Sunt nonverbale şi preverbale.Mesajul purtat este unul permisiv: fii aşa cum eşti, fă-ţi ţie plăcere, fii apropiat, deschis şi exprimă-ţi nevoile, acţionează, rezervă timp pentru tine etc.Mai mulţi analişti (Bob şi Mary Goulding, Gysa Jaoui şi Michel Joisien) se rezumă la o listă de douăsprezece injoncţiuni/permisiuni fundamentale: nu exista, nu fi tu însuţi, nu fi copil, nu creşte, nu reuşi, nu acţiona, nu fi important, nu aparţine, nu fi apropiat, nu simţi, nu gandi, nu fi sănătos.

Nu existaDacă te-ai gandit măcar odată la sinucidere, este aproape sigur că mesajele tale scenariale conţin şi o injoncţiune de tipul “Nu exista!”.Problema se pune la fel şi atunci cand te simţi fără valoare, inutil şi nedemn de iubire.Această injoncţiune este consemnul purtat de persoana căreia, în copilărie, i s-a spus că este născută dintr-un accident, că nu a fost dorită sau, eventual, i s-a spus în mod repetat: “Te omor dacă…” şi “Era mai bine dacă nu te năşteai”.

Nu fi tu însuţiCel mai adesea, această injoncţiune este transmisă de părinţii care au o fată, deşi doreau un băiat sau invers.Mesajul lor verbal va fi de genul: “Nu trebuia să ai sexul tău”.Forma generică a mesajului este: “Nu fi tu însuţi, fii un alt copil”.Băieţelul va purta hăinuţe roz atunci cand părinţii au dorit o

39

fetiţă.Prenumele va fi şi el ambiguu, pentru a masca sexul nedorit.Pentru a face plăcere părinţilor, copilul va avea şi el un comportament străin de sexul său.

Nu fi copilEste o altă injoncţiune transmisă de părinţii care se simt ameninţaţi de prezenţa unui copil.În special atunci cand părinţii înşişi sunt prea serioşi şi severi, manifestand desconsiderare pentru trăirile copilului şi valorizare pentru acţiunea concretă şi relaţiile reci, economicoase, această injoncţiune este puternică.Ei nu se vor juca, nu vor visa, nu se vor amuza şi nu se vor ocupa de fleacurile copilăreşti.Această injoncţiune va putea ocluza Copilul din adultul de mai tarziu, făcandu-l eficient, dar franandu-i creativitatea şi capacitatea de a simţi, de a visa şi a se bucura de viaţă.

Nu creşteMezinul familiei este cel care poartă această injoncţiune, de cele mai multe ori.Este atat de dulce şi vesel, încat părinţii nu se pot împăca cu gandul că nu vor mai avea un micuţ în casă.Toată atenţia şi dragostea familiei este orientată spre cel mic.Celor mari nu li se acordă atenţie.Concluzia pe care o trage mezinul este aceea că ar fi bine să rămană copil.Uneori, “Nu creşte” vrea să spună “Nu mă părăsi”.Femeia care-şi neglijează soţul şi copiii pentru a se ocupa de părinţii săi, în varstă, acţionează în sprijinul acestei injoncţiuni.O variantă frecventă a lui “Nu creşte” este mesajul ascuns “Nu fi sexy”.Poate fi transmis de tată către fete şi de mamă către băieţi.Cand copiii cresc, părinţilor le este teamă de propriile reacţii sexuale şi emit mesaje nonverbale de distanţare psihică şi fizică.Copiii pot decodifica această distanţare şi ca o injoncţiune spre a nu creşte şi deveni maturi sub aspect sexual.

Nu reuşiPărinţii şi figurile parentale, ele însele aflate în starea Copil, pot fi geloase pe reuşita fiilor şi fiicelor sau discipolilor lor.Ne putem gandi la un părinte provenit dintr-o familie săracă în care a muncit din greu de la varsta de optsprezece ani şi, deşi şi-a dorit mult, n-a putut ajunge nicidecum la universitate.Astăzi, datorită muncii lui îndarjite, copiii săi au o situaţie financiară bună.El plăteşte ca fiica sa să ajungă într-o universitate bună.Aparent, el se bucură se reuşita fiicei sale, dar inconştient, el este gelos pe faptul că ea are posibilităţile care, lui, i-au lipsit.Prin mesaje nonverbale,

40

el va transmite ceva de genul: “Nu reuşi”.Prin mesaje verbale, vizibile, el o va pune să muncească dur şi să-şi facă treaba bine.Studenta care va lua o decizie scenarială de acest tip, va muncii cu îndarjire, dar cand va ajunge la examen, ea se va sabota într-o manieră oarecare.Va fi panicată şi va părăsi sala sau va uita tocmai de cursul cel mai important.

Nu acţionaMesajele parentale negative induc o injoncţiune de genul: “Nu face nimic pentru că vei greşi sau va fi periculos pentru tine”.O persoană adultă care ezită mereu între a face ceva sau altceva, cu sentimentul că nu va ieşi nimic bun, este marcată de o injoncţiune de tipul “Nu acţiona”.În special, mamele îngrozite de faptul că s-ar putea întampla ceva rău progeniturilor dacă le pun la treabă, sunt cele care induc această injoncţiune.

Nu fi importantOamenii marcaţi de acest mesaj scenarial sunt cuprinşi de panică ori de cate ori li se cere să-şi asume un rol de lider.Ei refuză popularitatea şi manifestările în public.O astfel de persoană poate reuşi de minune într-un post de subaltern sau poate fi, în umbră, o eminenţă cenuşie.Ori de cate ori ar putea acede mai sus, ea se va sabota pe sine.O variantă a acestei injoncţiuni are o formulare de tipul: “Nu cere ceea ce tu ai nevoie”.Cel mai adesea, injoncţiunea “Nu fi important” este generată de comportamentele şi mesajele parentale care pot fi traduse într-o formulare de genul: “Eu te cresc şi îţi aduc ce trebuie pentru că eşti copilul meu, dar să-ţi iasă din cap că tu ai fi mai important în casa asta.”

Nu aparţineUnui copil căruia i se spune, în mod repetat, că este diferit de ceilalţi, fie înzestrat, fie dificil, fie timid etc.i se poate induce injoncţiunea de neaparteneţă la nici un grup, la nici o entitate.Marcat de această injoncţiune, mai tarziu, cand va fi adult, el se va regăsi străin, marginalizat, solitar, nesociabil.Îi va fi dificil să se integreze în familie, în cercul de colegi, la slujbă, în societate.Odată, am auzit un prieten spunand: “Mă simt inginer printre poeţi şi poet printre ingineri.”Este destul de probabil ca scenariul său de viaţă să fi fost marcat de injoncţiunea “Nu aparţine”.Efectul extrem al acestei injoncţiuni este marginalizarea.

41

Nu fi apropiatEste injoncţiunea care induce o interdicţie de proximitate fizică sau afectivă.Acest mesaj parental poate fi transmis din generaţie în generaţie, în familiile în care lipseşte afecţiunea şi nimeni nu vorbeşte despre ceea ce simte.Copilul poate decodifica acest mesaj din atitudinea unui părinte care-l ţine mereu la distanţă. El întinde braţele fără să obţină o reacţie pozitivă şi, în final, decide că nevoia sa de apropiere nu merită suferinţa pe care o aduce, deci nu are valoare.O variantă a injoncţiunii “Nu fi apropiat” este “Nu face confidenţe”.Poate fi indusă atunci cand un părinte moare sau părăseşte copilul.Nu merită să facă confidenţe cuiva care nu mai poate fi găsit atunci cand are nevoie de el.Mai poate fi indusă atunci cand o figură parentală speculează şi profită de confidenţele şi sinceritatea copilului.El va hotarî să rămană departe de toată lumea pentru a se proteja.În viaţa adultă, consecinţa lui “Nu fi apropiat” conduce la neîncredere în semeni, la distanţare şi la răceală.

Nu simţiInjoncţiunea poate fi indusă de un părinte care el însuşi îşi reprimă sistematic emoţiile şi sentimentele.Există familii în care se instituie un fel de embargo asupra manifestării sentimentelor.Cel mai adesea, anumite sentimente sunt interzise, iar altele permise.De pildă: “Fii curajos”, “Nu fi trist”, “Nu te înfuria” etc.În unele familii, mesajul “Nu simţi” implică “Nu avea senzaţii fizice”.Cand copilului îi este interzisă senzaţia de foame, spre exemplu, este posibil ca adultul de mai tarziu să aibă probleme cu alimentaţia.Interdicţia sentimentelor erotice poate conduce la frigiditate şi impotenţă.După opinia mai multor terapeuţi, interdicţia de a simţi, de a avea senzaţii, poate fi la originea unor psihoze în viaţa adultă.Unii părinţi transmit o versiune de forma: “Nu simţi ca tine, ci simte ca mine”.Mama poate spune copilului: “Mi-e foame, ce vrei să mănanci?” sau “Mi-e frig, pune-ţi puloverul.

Nu gandiInjoncţiunea poate fi indusă de părinţii care denigrează sistematic maniera de a gandi a copiilor.Micuţul Dănuţ, de exemplu, vine la tatăl său să-i spună mandru cum s-a gandit el să-şi amenajeze camera.”Prostii!Nu-ţi bate tu capul cu asta.Noi gandim ce trebuie făcut.”

42

Uneori, injoncţiunea “Nu gandi” este transmisă prin exemplul parental.O mamă isterică va spune fiicei sale ceva de genul: “Cand o femeie vrea ceva de la un bărbat, nu are nevoie să gandească, ci să simtă.”Atunci cand este pus în faţa unei dificultăţi, un adult supus acestei injocţiuni scenariale intră în panică, se agită inutil sau se simte rău, în loc să gandească o soluţie concretă.Injoncţiunea “Nu gandi” poate fi specifică: “Nu te gandi la bani, la sex, la bucătărie etc.”

Nu fi sănătosPărinţii pot fi, adesea, nişte persoane foarte ocupate.Îşi iubesc copilul, dar nu le mai rămane timp şi energie pentru a-i acorda atenţia necesară.În schimb, atunci cand copilul se îmbolnăveşte, mama îşi ia concediu şi stă cu el toată ziua.Îl răsfaţă şi-i spune o mulţime de poveşti.Copilul decodifică acest mesaj printr-o formulare de genul: “Pentru a obţine atenţia de care am nevoie, trebuie să fie bolnav.”Părinţii induc această injoncţiune fără să vrea şi fără să-şi dea seama.Dacă copilul preia acest mesaj în scenariul său de viaţă, el va folosi această strategie şi în viaţa sa adultă, atunci cand va avea dificultăţi la slujbă sau în relaţiile sale umane.Injoncţiunea poate fi transmisă şi prin atribuire, atunci cand părinţii spun mereu şi tuturor că băieţelul este slăbuţ şi prea sensibil la boală.ExerciţiuReferindu-se la ei înşişi, clienţii sunt rugaţi să încerce să identifice injoncţiunile şi permisiunile ce provin din Copilul figurilor parentale.

4.Şase scenarii tipiceFolosind prescripţiile, permisiunile şi injoncţiunile ca pe nişte materiale compozite, copilul construieşte scenariul şi planul său de viaţă, alegand între a-l urma sau a-l combate.

El poate construi un scenariu caştigător, perdant sau neutru.De pildă, dacă “driverul” scenariului său este prescripţia “Fii perfect”, el are mari şanse să eşueze pentru că se va fixa pe o poziţie pe care se va forţa zadarnic să o ajungă.

Pentru a oferi o concretizare a numeroaselor construcţii scenariale posibile, Eric Berne a propus şase scenarii tipice pe care le-a raportat la destinele unor personaje mitologice semnificative.Cele şase procese scenariale tipice

43

reprezentand tot atatea scheme scenariale dominante sunt: Înainte, După, Niciodată, Totdeauna, Aproape şi Fără sfarşit.Fiecare are tema sa dominantă care poate fi regăsită oriunde există oameni, indiferent că este vorba de chinezi, africani, americani sau romani.

1.Scenariul Înainte.HerculesDacă eu aş alege tema scenariului Înainte, atunci deviza mea de viaţă

ar fi una de genul: “Nu mă voi putea bucura înainte de a termina treaba” sau “Înainte datoria, după aceea plăcerea”.

Variantele acestei teme pot fi multe, dar toate au în comun faptul că ceva bun şi plăcut nu se poate întampla înainte ca ceva mai puţin bun să fie terminat. Judecata creştină, care propune o viaţă de renunţări pe această lume pentru a găsi fericirea pe lumea cealaltă, se încadează în această schemă scenarială.Dar tema scenariului acţionează atat pe termen lung cat şi pe termen scurt.O persoană tipică pentru acest scenariu, de exemplu, poate gandi că după ce vor creşte copiii şi vor avea viaţa lor, va fi timpul să guste toate plăcerile pe care le-a amanat mereu.Viaţa va începe la cincizeci de ani.Totodată, înainte de a se aşeza la masă, va mai avea de făcut vesela sau înainte de a deschide televizorul, pentru serialul preferat, mai are de rezolvat încă o problemă ş.a.m.d.Eroul grec, Hercules, are un scenariu tipic pentru tema Înainte.Înainte de a ajunge semizeu, are de trecut o încercare şi apoi încă una şi aşa mai departe.

2. Scenariul După.DamoclesScenariul cu tema După este simetric cu cel înainte.O persoană care ascultă de această temă va avea o deviză de genul: “Astăzi pot să petrec şi să mă amuz, dar maine voi plăti pentru asta” sau “După ce mă voi căsători şi voi avea copii, va urma o viaţă plină de constrangeri.”Schema scenariului După este perfect ilustrată de mitul lui Damocles.Acest puternic rege grec încearcă să trăiască fericit, mănancă, bea şi se amuză.Dar, în tot acest timp, o sabie atarnă de un fir de păr deasupra capului său.Cand ridică ochii şi vede sabia deasupra capului, îi îngheaţă zambetul pe buze.Trăieşte sub teroarea morţii iminente şi inevitabile.Ca şi Damocles, orice persoană care are un scenariu după care crede că se poate bucura astăzi, numai că va plăti maine: “Am petrecut o seară splendidă, dar maine nu voi fi bun de nimic.”, are un scenariu cu tema După.

44

3. Scenariul Niciodată.TantalTema acestei scheme scenariale poate fi formulată prin ceva de genul: “Orice aş face, nu voi putea obţine ceea ce doresc mai mult”.O fată bătrană, spre exemplu, şi-a spus adesea că vrea să stabilească o relaţie durabilă cu un bărbat, dar n-a făcut-o niciodată.În realitate, ea nici nu frecventează locurile şi ocaziile în care ar putea întalni acel bărbat.S-a gandit adesea să intre la universitate, dar nu a completat niciodată o cerere de înscriere.Eroul mitologic Tantal, condamnat în eternitate să rămană flămând şi însetat, în timp ce, alături, se află mancarea şi apa care îi sunt necesare, are un destin tipic pentru scenariul Niciodată.El ar putea avea tot ce-şi doreşte făcand un simplu pas, dar acest lucru îi este imposibil pentru că nu-şi dă seama de asta.Ca şi Tantal, orice persoană obedientă scenariului Niciodată nu poate face ceea ce îşi doreşte pentru simplul fapt că nu realizează că acest lucru este posibil.

4. Scenariul Totdeauna.Arachne.Există destui oameni care se întreabă mereu: “Pentru ce mie mi se

întamplă întotdeaun aşa?”Alteori, ei îşi spun: “Totul este la fel ca mai înainte”.Fac încercări îndarjite de a schimba ceva, dar totul eşuează mereu.Totdeauna este la fel ca altă dată.

Presupunem că o femeie ascultă de acest scenariu de viaţă.Ea s-a măritat de trei ori.Prima dată, cu un bărbat discret, retras şi puţin sociabil.A rupt-o cu el, spunand prietenilor că vrea un bărbat mai dinamic.S-a recăsătorit cu bărbatul dinamic, dar spre mirarea aceloraşi prieteni, ea anunţă curand un nou divorţ şi recăsătorirea cu un alt bărbat care pare să fie copia fidelă a primului.Al treilea bărbat este discret, retras şi nu prea dinamic, dar ea se plange deja de el şi se află în pragul celui de-al treilea divorţ.

Oamenii cu scenariu Totdeauna se pot juca cu viaţa ca această femeie.Mereu o iau de la capăt şi totdeauna este la fel.Trec de la o relaţie nesatisfăcătoare la alta, de la un loc de muncă la altul, dintr-o casă în alta sau dintr-un oraş în altul.Totul este în zadar: totdeauna, la fel de nesatisfăcător.Alternativa ar fi aceea de a rămane pe soluţia iniţială.Orice alege va fi la fel.

Tipic pentru acest scenariu este destinul din mitul lui Arachne.Tanăra fiică a Lydiei broda divin.Ea comite nebunia de a o întrece pe zeiţa Athena, într-un concurs de broderie.Ofensată, zeiţa o transformă într-un păianjen condamnat să-şi brodeze plasa, pentru eternitate.

45

5. Scenariul Aproape.SisifAtrăgand mania zeilor asupra sa, Sisif a fost condamnat, pentru

veşnicie, să rostogolească o piatră spre varful muntelui.De fiecare dată, tocmai cand este pe punctul de a atinge varful, el scapă stanca grea care se rostogoleşte înapoi, la poale.El o împinge din nou şi, din nou stanca se rostogoleşte cand este aproape, aproape de varf ş.a.m.d.

Mitul lui Sisif este tipic pentru tema scenariului Aproape.Eric Berne l-a mai numit şi scenariul “Încă şi încă”.O persoană cu un astfel de scenariu va putea spune despre o carte pe care tocmai o înapoiază la bibliotecă: “Am citit-o aproape toată.Ar mai fi fost epilogul,dar … ”Cand va spăla vesela, aceeaşi persoană va freca aproape totul cu grijă, dar vor rămane cateva pete şi cateva vase în chiuvetă.La slujbă sau la şcoală, aceeaşi persoană va fi mereu aproape de avansare sau premiere.Totuşi, în ultimul moment, va găsi o modalitate de a se sabota şi o va lua de la început.

Dezvoltand studiul lui Berne,Taibi Kahler a ajuns la concluzia că există două tipuri de scenariu Aproape: Cel deja descris a fost numit “Aproape tip 1”.

Persoana cu un scenariu “Aproape tip 2” ajunge bine şi frumos în varful muntelui, dar în loc să fixeze stanca pentru a se putea odihni şi bucura de succes, va ridica privirea şi va zări un varf mai înalt spre care va şi porni să-şi rostogolească stanca.Odată ajunsă în varful mai înalt, va găsi altul şi mai înalt ş.a.m.d.

Persoanele cu “Aproape tip 2” reuşesc, adesea în plan material şi social, dar nu au timp să se bucure de viaţă şi de propriile succese.De pildă, cineva termină facultatea cu brio, îşi ia masteratul, devine asistent.Nu-şi îngăduie răgaz şi se apucă deja de doctorat şi aşa mai departe.

6. Scenariul Fără Sfarşit.Filemon şi BaucisFără Sfarşit este schema de scenariu a celor care nu au nici o relaţie

cu timpul.Viaţa lor este un fel de portret chinezesc, la care este mereu ceva de adăugat.Este stilul cadrelor care se apucă să rezolve o problemă, dar pleacă subit în concediu.Se întorc, continuă, dar se îmbolnăvesc.Problema devine fără sfărşit.

Acest scenariu este ilustrat de mitul lui Filemon şi Baucis.Soţ şi soţie, săraci, dar model de căsnicie şi iubire, ei îl găzduiesc pe Zeus, atunci cand toţi vecinii lor au refuzat acest lucru.Zeus a făcut să dispară toate casele din jur şi le-a preschimbat coliba într-un templu.Apoi i-a întrebat ce-şi mai

46

doresc.Au cerut să rămană paznicii templului şi să-şi poarte iubirea pană la sfarşitul vieţii.Convieţuirea lor nu s-a sfarşit nici după moarte.Zeus i-a preschimbat într-un stejar şi un tei.

ExerciţiuClienţii sunt rugaţi să încerce să sesizeze dacă propriile lor scenarii se regăsesc printre aceste şase scenarii tipice

47