analiza statistică la nivelul judeţului iaşi

11

Click here to load reader

Upload: johnson-controls

Post on 12-Jul-2015

133 views

Category:

Economy & Finance


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: Analiza Statistică la nivelul Judeţului Iaşi

Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti

Analiza Statistică la nivelul Judeţului Iaşi

Patrascu Gheorghe Cristian

Page 2: Analiza Statistică la nivelul Judeţului Iaşi

1

Introducere

Populaţia judeţului Iaşi numără 825 773 locuitori (01.07.2012), fiind al doilea judeţ ca

număr de locuitori din România, după Bucureşti (3,8 la sută din totalul populaţiei României),

46,9 la sută dintre aceştia locuind în mediul urban şi 53,1 la sută în mediul rural. Densitatea

populaţiei este de 150,8 locuitori/km2. Peste 98 la sută dintre locuitori sunt români, existând de

asemenea şi o comunitate de romi. Majoritatea populaţiei este de religie ortodoxă, însă există şi o

comunitate apreciabilă de catolici.

La finele anului 2012 judeţul Iaşi se compunea din două municipii (Iaşi şi Paşcani), trei

oraşe, 93 comune şi 418 sate. Oraşul Iaşi este municipiu şi reşedinţa judeţului cu acelaşi nume. A

fost capitala Moldovei până în anul 1861 şi temporar (1916-1918, în perioada Primului Război

Mondial) a Regatului României. Este denumit oraşul celor 7 coline, cu o suprafaţă de 93,62 km2,

o populaţie de 309 631 locuitori (iulie 2012) şi o densitate medie a populaţiei de 3 307,3

locuitori/km2. Din totalul locuitorilor oraşului, 47,13 la sută sunt de sex masculin, iar 52,87 la

sută sunt de sex feminin. (cca. 5 la sută), precum şi mici grupuri de protestanţi.

Oraşul Paşcani, cel de-al doilea municipiu al judeţului Iaşi este situat în partea de nord-

vest a judeţului, pe valea Siretului. Suprafaţa este de 75,49 ha, cu o populaţie de 42 187 locuitori

(iulie 2012), structurată pe sexe: 49,3 la sută bărbaţi şi 50,7 la sută femei. Este atestat

documentar din anul 1419. Fost oraş industrial înainte de 1990, este recunoscut şi azi pentru

perdelele produse şi mai nou pentru amploarea activităţii comerciale.

Comerţul exterior a cunoscut o tendinţă ascendentă susţinută în perioada 2008-2012,

creşterea cumulată cifrându-se la 31 la sută, însă ponderea deţinută în exporturile României

rămâne modestă (cca 1 la sută). Ca urmare a reducerii importurilor în anii 2011 şi 2012, deficitul

comercial înregistrat la nivelul judeţului s-a redus substanţial în ultimii doi ani analizaţi.

În structură, exportul s-a bazat, în principal, pe materiale textile şi metale comune cu o

tendinţă de scădere continuă şi pe produse chimice, produse vegetale, maşini şi echipamente

electrice, cu o tendinţă de creştere continuă.

Începând cu anul 2012, strategia de export a companiei vizează, dezvoltarea

parteneriatelor pe contracte de tip manufacturing cu companii din Danemarca, Germania, Cehia,

Slovacia şi Ungaria.

Page 3: Analiza Statistică la nivelul Judeţului Iaşi

2

1. Populaţia

Tabelele de mai jos ne arată evoluţia populaţiei judeţului Iaşi.

Tabelul Nr. 1 Evoluţia populaţiei judeţului Iaşi

Sursa: INS – Anuarul statistic al judeţului Iaşi 2010, Anuarul statistic al României 2012

Tabelul Nr. 2 Evoluţia populaţiei judeţului Iaşi, din oraşe şi mediul rural

Sursa: INS – Anuarul statistic al judeţului Iaşi 2010, Anuarul statistic al României 2012

Populaţia totală a judeţului a fost în creştere în perioada 2008-2011, urmată de o uşoară

diminuare în anul 2012 (cu 0,5 la sută faţă de anul anterior). În ceea ce priveşte structura pe

medii, aceasta nu a suferit modificări semnificative, ponderea populaţiei rurale rămânând

superioară celei aferente populaţiei urbane în întreg intervalul analizat.

Page 4: Analiza Statistică la nivelul Judeţului Iaşi

3

În perioada 2007-2012, numărul locuitorilor Municipiului Iaşi a înregistrat variaţii anuale

cuprinse între -0,9 şi +5,8 la sută.

2. Agenţii Economici

În perioada 2007-2010, numărul societăţilor comerciale s-a situat pe un trend ascendent,

atât pe total judeţ, cât şi în majoritatea sectoarelor de activitate. Ulterior, trendul acestui indicator

a fost inversat.

Poziţii importante, din punct de vedere al numărului de societăţi comerciale înregistrate,

deţineau în anul 2010 sectoarele: comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (41 la sută din numărul total

pe judeţ), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (11 la sută), industrie prelucrătoare (9,5 la

sută) şi construcţii (9 la sută).

Page 5: Analiza Statistică la nivelul Judeţului Iaşi

4

Cifra de afaceri a unităţilor locale active a înregistrat, de asemenea, o evoluţie pozitivă în

perioada 2007-2010, urmată de un declin datorat efectelor crizei economice şi financiare globale

asupra economiei româneşti.

Structura în funcţie de numărul de salariaţi relevă predominanţa societăţilor cu 0-9

angajaţi. Cele mai multe unităţi din această clasă de mărime se regăsesc în domenii cu pondere

importantă în economia judeţului: comerţ cu ridicata şi amănuntul, activităţi profesionale,

ştiinţifice şi tehnice, industria prelucrătoare şi construcţii. În funcţie de forma de proprietate, în

anul 2012, unităţile locale active cu capital privat deţin o pondere de 99,4 la sută în total judeţ.

Dintre acestea, unităţile cu capital străin deţin doar 3,46 la sută.

Page 6: Analiza Statistică la nivelul Judeţului Iaşi

5

3. Indicatori sintetici ai activităţii economice

Tabelul nr. 3 Evoluţia produsului intern brut în perioada 2007-2012 la nivelul judeţului Iaşi

Sursa: Comisia Naţională de Prognoză - Evoluţia principalilor indicatori economico-sociali în Regiunea N-

E şi judeţul Iaşi, martie 2012, Anuarul statistic al României 2012, Anuarul statistic al judeţului Iaşi 2012

Dacă pentru anii 2007-2010, PIB şi PIB/locuitor au avut o tendinţă generală de creştere,

la nivel de ţară, regiune şi judeţ, în anul 2011 tendinţa a fost de scădere accentuată, pentru ca în

anul 2012 să se consemneze o îmbunătăţire a acestor indicatori.

Page 7: Analiza Statistică la nivelul Judeţului Iaşi

6

În anii 2007-2010 rata şomajului s-a înscris pe un trend descrescător, pentru ca apoi, în

anul 2011, pe fondul declinului economic, rata şomajului să cunoască o creştere accentuată. În

contextul revenirii la o dinamică pozitivă a PIB, indicatorul a consemnat o ameliorare în anul

2012.

Tabelul nr. 4 conţine date referitoare la dinamica PIB în perioada 2007-2012, în care am

calculat modificarea absolută, indicele de dinamică, precum şi ritmul de dinamică.

Tabel Nr.4: Dinamica PIB-ului (euro/loc)

Anii

PIB

Euro/loc

Modificarea absoluta Indice Ritm

Δt/0 Δt/t-1 It/0 It/t-1 Rt/0 Rt/t-1

2007 2865 - - 100.0 100.0 - -

2008 3457 592 592 120,1 120,1 +20,1 +20,1

2009 4384 1519 927 153,0 126,8 +53,0 +26,8

2010 4951 2086 567 172,8 112,9 +72,8 +12,9

2011 3978 1113 -973 138,8 80,3 +38,8 -19,7

2012 4054 1189 76 141,5 101,9 +41,5 +1,9 Sursa: Anuarul Statistic al României INS, Bucureşti, ediţia 2012

În judeţul Iaşi, PIB-ul a avut o tendinţa de creştere neuniformă în perioada 2007-2012, de

la 2865 euro/loc, ajungând la 4054euro/loc în anul 2012.

Valoarea cea mai mare a produsului intern brut a fost în anul 2010 ajungând la 4951

euro/loc.

PIB-ul a înregistrat o creştere de 1189 euro/loc în anul 2012 faţă de anul 2007.

Page 8: Analiza Statistică la nivelul Judeţului Iaşi

7

În continuare voi realiza evoluţia produsului intern brut în judeţul Iaşi cu ajutorul

diagramei prin colane, după cum urmează :

Fig. Nr. 2 Evoluţia PIB-ului în perioada 2007-2012

𝛥̅= 𝑦𝑛−𝑦0

𝑛

𝛥̅=5

86524054=237,8

Produsul intern brut a crescut în medie, anual cu 237,8 euro/loc.

𝐼 ̅= √𝑦𝑛

𝑦0

𝑛 x 100

𝐼 ̅= 5

2865

4054 x100= 1.072 x 100= 107,2%

�̅�= 𝐼 ̅ - 100%

�̅�= 107,2% - 100 % = 7,2%

În medie, PIB-ul in judeţul Iaşi creşte cu 7,2 % anual.

Ajustarea seriei cronologice pe baza sporului mediu:

2865

3457

4384

4951

3978 4054

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

2007 2008 2009 2010 2011 2012

Evolutia PIB-ului euro/loc

Evolutia PIB-ului euro/loc

Page 9: Analiza Statistică la nivelul Judeţului Iaşi

8

În tabelul nr 5 este prezentată ajustarea PIB-ului în perioada 2007-2012.

Tabelul Nr. 5 Ajustarea seriei cronologice

Anii PIB Euro/loc

𝒚

e

𝒆𝟐

2007 2865 2865,0 - -

2008 3457 3102,8 +354,2 +125457,6

2009 4384 3340,6 +1043,4 +108683,6

2010 4951 3578,4 +1372,6 +1884030,8

2011 3978 3816,2 +161,8 +26179,2

2012 4054 4054,0 0 0

�̂� = 𝑦0 + k x 𝛥̅ , k: 0 → t

Am realizat previziunea produsului intern brut prin metoda extrapolării mecanice, pe

baza sporului mediu şi a indicelui mediu pe urmatorii 5 ani, dupa cum urmează:

�̂� = 𝑦0 + k x 𝛥̅

𝛥̅ = 𝑦𝑛 − 𝑦0

𝑛

𝛥̅=5

86524054=237,8

�̂�2013 = 4054+1 x 237,8= 4291,8

�̂� 2014

= 4054+ 2 x 237,8= 4529,6

�̂�2015 = 4054+ 3 x 237,8= 4767,4

�̂�2016 = 4054+ 4 x 237,8= 5005,2

�̂�2017 = 4054+ 5 x 237,8= 5243,0

Dupa realizarea previziunii ,observăm faptul că produsul intern brut va avea în perioada

previzionată, 2013-2017 o crestere semnificativă de la an la an.

Faţă de primul an al perioadei analizate (2007), până în ultimul an pentru care s-a realizat

previziunea (2017), produsul intern brut în judeţul Iaşi va înregistra o creştere considerabilă de

2378 (euro/loc).

Page 10: Analiza Statistică la nivelul Judeţului Iaşi

9

Concluzii

Cifra de afaceri în industria prelucrătoare şi construcţii a înregistrat creşteri semnificative

în perioada anilor 2007-2010 în concordanţă cu trendul acestui indicator pe total judeţ.

Criza economică a marcat o scădere importantă în industria prelucrătoare în anul 2011,

dar în anul 2012 a avut loc o creştere de peste 20 la sută a cifrei de afaceri. În construcţii, nivelul

cifrei de afaceri a scăzut atât în anul 2011, cât şi în 2012.

La nivelul anilor 2011 şi 2012, unităţile cu 0-9 salariaţi au deţinut ponderea majoritară

(circa 78 la sută), în timp ce unităţile cu cel puţin 250 salariaţi s-au situat sub 1 la sută.

La 31 decembrie 2010 în judeţul Iaşi îşi desfăşurau activitatea 218 unităţi bancare

aparţinând unui număr de 31 bănci comerciale.

Creditele bancare acordate în judeţul Iaşi au avut o tendinţă continuă de creştere, astfel că

la 31 decembrie 2012 valoarea acestora consemna suma de 6 544 milioane lei.

În întreg intervalul 2007-2012, populaţia a constituit depozite în valoare mai mare decât

agenţii economici, atât în lei, cât şi în valută, ponderea acestora situându-se între 58 la sută şi 73

la sută în cazul depozitelor constituite în lei şi între 62 la sută şi 85 la sută în cazul celor în

valută.

La 31 decembrie 2010, la nivelul judeţului Iaşi, atât valoarea, cât şi numărul investiţiilor

străine se situau la niveluri reduse.

Cei mai reprezentativi investitori sunt cei din Olanda care au achiziţionat pachete

majoritare de acţiuni la Ceramica Iaşi (84,88 la sută), cu o activitate care se referă la produse

ceramice şi Arcelor Mittal (96,33 la sută), cu o activitate care se referă la producţie de ţevi şi

tuburi metalice.

Page 11: Analiza Statistică la nivelul Judeţului Iaşi

10

Bibliografie

INS – Anuarul statistic al judeţului Iaşi 2010, 2011 2012;

Anuarul statistic al României 2012;

Comisia Naţională de Prognoză - Evoluţia principalilor indicatori economico-sociali

în Regiunea N-E şi judeţul Iaşi, martie 2011-2012;

Monografia Judeţului Iaşi;