Analiza relatiei dintre personajele tragice. Atitudini si comportamentePrometeu inlantuit- Eschil

„Prometeu inlantuit” este o tragedie greaca antica apartinand lui Eschil, dramaturg care este considerat parintele tragediei clasice. Tragedia este specia genului dramatic, in proza sau in versuri , care reprezinta personaje puternice angajate in lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existenta a lumii ori cu propriile sentimente, de regula cu final fatal.1Dupa cum spune Camus, ceea ce este distinctiv in tragedie, in comparatie cu drama, este faptul ca „fortele care se infrunta in tragedie sunt deopotriva de legitime, deopotriva de inarmate cu argumente (...) fiecare forta este in acelasi timp si buna si rea (...) iar formula tragica prin excelenta este: toti pot fi indreptatiti, nimeni nu este drept.” 2 Tot camus afirma ca „Tema statornica a tragediei antice este limita care nu trebuie depasita. De o parte si de alta a acestei limite se intalnesc forte deopotriva de legitime intr-o infruntare vibranta si necurmata”3Prometeu, personajul principal al acestei tragedii, este semizeul care fura focul de la zei, spre al darui oamenilor, indrazneala pentru care Zeul il va pedepsi, inlantuindu-l de o stanca. „Prometeu este in acelasi timp si drept si nedrept, iar Zeus care il oprima fara indurare are si el dreptatea lui.”4 Tragicul este dat de nerecunoasterea reciproca dintre Prometeu si Zeus : „Erou se revolta si neaga ordinea care il oprima, iar puterea divina, prin opresiune, se afirma tocmai in masura in care este negata.” 5Prometeu este razvratit, ii infrunta pe zei si isi apara cu tarie adevarul sau, iar Zeus este neinduplecat in hotararea sa de a-l pedepsi pentru cutezanta lui.”Eroul neaga ordinea care il loveste si ordinea divina loveste pentru ca este negata. Si unul si altul isi afirma astfel reciproc existenta, chiar in clipa in care ea este contestata.”6Protagonistii acestei tragedii sunt Prometeu si Zeus, desi Zeus nu apare propriu-zis. Primele personaje, care deschid textul dramatic sunt Cratos si Bia, emisari ai lui Zeus, rolul lor este acela de a-l ajuta si in acelasi timp de a-l supraveghea pe Hephaistos- „fiul infirm a lui Zeus si al Herei, stapanul focului stralucitor si maestru al ferecarii”7care trebuie sa indeplineasca porunca tatalui sau, aceea de a-l fereca pe Prometeu, insa nu isi doreste asta „Dar nu cutez sa inlantuiesc cu forta o ruda si un zeu de aceasta culme bantuita de furtuni. Si totusi, trebuie sa ma incumet. E greu sa nu tii seama de cuvantul tatalui.”8Hephaistos are fata de Prometeu o atitudine diferita de cea a lui Cratos, care vrea sa il vada inlantuit pe Prometeu: „ Nu il urasti pe zeul urgisit de zei care a daruit pe muritori cu ceea ce doar tie ti se cuvenea?”9 Hephaistos il dezaproba pe Cratos si implicit pe Zeus, are fata de Prometeu sentimente de mila si afectiune: „Cumplite legaturi sunt inrudirea si tovarasia”10; iar datoria care ii revine, aceea de a-l inlantui pe Prometeu, il chinuie: „Vai Prometeu, gem molcom pentru chinul tau” insa nu are puterea de a se impotrivi. Hephaistos este mai uman, pe cand Cratos are „cruzimea rece a oricarei abstractiuni fara viata”11 Prometeu nu comunica in nici un fel cu acestia si abia dupa plecarea lor vorbeste, lamentandu-se: „Deoarece i-am inzestrat pe muritori c-un dar de pret port jugul suferintelor, bietul de mine!”12Apare apoi Corul Okeanidelor, care sunt simtitoare la durerea lui Prometeu dar in acelasi timp, tematoare, incearca sa ii imblanzeasca nesupunerea: „Prea slobod vorbeste gura ta”13 .Corul joaca un rol important, participand la actiune pana la final, face comentarii sau il sfatuieste pe erou. Prometheu povesteşte Okeanidelor tot ce a făcut pentru oameni, arată ura implacabilă a lui Zeus şi anunţă că tirania acestuia va fi prăbuşită o dată. Corul este infricosat de curajul lui Prometeu si „trage invataminte si anume ca exista o ordine, ca ordinea aceasta poate fi dureroasa, dar ca si mai rau e sa nu ii recunosti existenta.”Soseşte Okeanos, care dă eroului sfatul de a se închina în faţa lui Zeus pentru a scăpa de

chinul supraomenesc. „Daca azvarli din tine vorbe atat de crancene si ascutite, s-ar putea sa le auda Zeus, oricat ar sta pe jiltul sau de sus si de departe.”14Prometheu refuză cu ironie.Okeanos, asemeni Corului si lui Hephaistos, empatizeaza cu suferinta lui Prometeu, insa frica de zei ii face sa nu il sustina. Aceeaşi proorocire despre Zeus o face şi nefericitei Io, care a suferit la randul ei din voia lui Zeus. Io ii povesteste lui Prometeu despre chinurile ei de pana atunci, Prometeu face acelasi lucru si ii prooroceste si viitorul ei . Prometeu este de fapt singur in suferinta sa, inversunarea sa de a-si pastra credintele si a-si sustine adevarul ii aduce aceasta singuratate. Prometeu nu renunta la hotararea sa nici macar cand apare Hermes. „-Ma iei in ras de parca-s fi copil. -Oare nu esti copil mai fara minte decat un copil cand speri sa smulgi fie si-o vorba de la mine?”15 Nici ameninţarea, nici măgulirea, nu reuşesc însă să frângă mândria lui Prometheu, care din nou anunţă căderea inevitabilă a lui Zeus deşi ştie că tiranul se va răzbuna groaznic.Hermes dispare după ce l-a ameninţat pe Prometheu cu o pedeapsă cumplită. Curând după plecarea lui fulgerul lui Zeus loveşte stânca de care e lănţuit Prometheu. Acesta dispare după ce adresează soarelui protestul său împotriva nedreptăţii ce-i face tirania.Prometeu personifică omenirea în silinţa ei permanentă de a se lumina şi de a scăpa de forţele care împiedică dezvoltarea ei. Dimpotrivă, Zeus înseamnă destinul implacabil, tot ceea ce se opune la această mare operă de civilizaţie şi de eliberare a spiritului. În ciuda faptului că, la sfârşitul tragediei este zdrobit de fulgerul răzbunător al lui Zeus, aceasta nu înseamnă înfrângerea sa. În faţa tuturor ameninţărilor lui Zeus, eroul nu se apleacă, nu se umileşte. Dacă nu poate lupta efectiv împotriva tiraniei, el adoptă cel puţin o atitudine de sfidare mândră, care vine din convingerea valorii sale şi a nedreptăţii ce i se face. Aceasta înseamnă că omenirea iese din faza de îngenunchiere resemnată şi umilită şi începe să se ridice în conştiinţa şi demnitatea ei.