Analiza limbajului nonverbal al lui Traian Băsescu

Traian Băsescu este unul dintre politicienii cunoscuţi datorită temperamentului său

sangvinic, dar în special pentru limbajul său verbal deosebit de colorat şi uneori agresiv.

Studiindu-i declaraţiile verbale şi reacţiile, psihologii au creionat deja ce tip de abordare şi

înţelegere a realităţii are acesta, vulnerabilităţile sale şi modul de reacţie al acestuia la stres.

Nimeni însă nu i-a creionat până acum lui Traian Băsescu un portret al limbajului nonverbal

pe care acesta îl manifestă, deşi deseori are un limbaj al trupului care dezvăluie mari

contradicţii vizavi de ceea ce acesta exprimă verbal.

În toate apariţiile sale publice, Traian Băsescu afişează un paralimbaj care

demonstrează că preşedintele nu este nicidecum cel care ar vrea să pară. Adică un om din

popor, blajin şi care spune doar adevărul. În discursurile sale verbale, Traian Băsescu

obişnuieşte să utilizeze anumite „ticuri“ nonverbale, în special mişcări ale mâinilor, care

demonstrează acest lucru. Astfel, ori de câte ori face băi de mulţime, Traian Băsescu afişează

în permanenţă un anumit comportament care întruchipează siguranţă şi care vrea să

demonstreze că „sunt unul dintre voi“: zâmbet larg, mişcări ample, figură relaxată, ba chiar

umilă, în momentul în care strânge mâini, se apleacă puţin de fiecare dată (gest care vrea să

demonstreze că este un om căruia nu-i e frică şi că e un om din popor, la fel de important cu

cel căruia îi strânge mâna), ţinută lejeră (fără cravată şi sacou). Numai că acest limbaj

nonverbal nu-i este caracteristic, ci este doar unul de ocazie. Studiindu-i atent limbajul

trupului în diverse situaţii, se poate ajunge la concluzia că Traian Băsescu nu e nici pe departe

cel care ar vrea să pară: o persoană blajină, umilă, sigură pe ea, receptivă sau care spune

întotdeauna adevărul. De exemplu, aşa cum spuneam, de foarte multe ori îşi ajustează

limbajul verbal cu mişcări ale mâinilor, gesturi care în limbaj nonverbal denotă că acesta este

o persoană caracterizată de asprime, agresivitate şi uneori îngrijorare. Astfel, în mai toate

discursurile sale, Traian Băsescu uzează de degetul arătător, îndreptându-l mai mereu către

auditori, gest care reflectă agresivitatea şi autoritatea dusă la extrem a persoanei care îl

foloseşte.(n.r. - de exemplu, în Roma antică, viaţa unui gladiator era cruţată de împărat dacă

acesta îndrepta degetul mare în sus; dacă degetul era îndreptat în jos, gladiatorul era

condamnat la moarte).

Deseori, Traian Băsescu are obiceiul să îndrepte degetul arătător spre auditoriu, gest

interpretat de specialişti în paralimbaj drept o atenţionare din partea celui care îl face, pentru

cei care nu i-ar împărtăşi convingerile, opiniile, valorile la care el se raportează. Nu de puţine

ori, atunci când ţine discursuri oficiale, pentru a-şi demonstra determinarea, Traian Băsescu

obişnuieşte să ridice câte o mână având pumnul strâns, gest care în limbajul nonverbal denotă

ostilitate şi mânie. Un alt gest care l-a consacrat pe Băsescu în diverse ocazii este şi acela al

frecatului mâinilor sau al încheierii sacoului în diverse momente oficiale, fapte care - declară

specialiştii - trădează frustrare, tensiune şi nervozitate. Mai mult, în anumite momente, atunci

când gesticulează cu mâna, preşedintele are obiceiul de a-şi uni degetele la vârfuri, fapt

interpretat de specialiştii în limbajul trupului drept o barieră pe care şeful statului o pune în

calea comunicării. În ultima vreme, Băsescu a mai căpătat un „tic“ nonverbal. Acela de a

apropia degetul mare de la mână de cel arătător, ceea ce denotă raportarea în subconştient la

care exprimă ideea de „minuscul“. Specialiştii spun că ideea de a repeta respectivul gest cu

podul palmei îndreptat în jos se poate traduce şi prin aceea că vrea să exprime prin acest

limbaj nonverbal autoritate, forţă şi dominare. Mai mult, atunci când apare în diverse

intervenţii publice şi când vorbeşte despre fapte petrecute în trecut sau cere diverse informaţii,

Băsescu are obiceiul de a-şi mişca privirea dintr-o parte în alta. Ceea ce în limbaj nonverbal se

traduce prin faptul că avem de-a face cu o persoană care nu spune adevărul.

Mâinile

Mâinile călătoresc în jurul corpului, iau parte la relațiile noastre, transmit date despre

noi și oferă informații despre celălalt, iar creierul vorbeste și  prin intermediul mâinilor.

Microtingerea aceasta a mâinilor se numește „ spălarea mâinilor”. Intră în categoria

gesturilor sau atitudinilor „pleonastice”. Pe de o parte, dorește să arate că îi este bine, este

stăpân pe el și pe ceea ce spune, dar gestul trădează disconfortul său. Pe de altă parte,

sublinează rugămintea de a se face crezut. Exuberanța lor indică tocmai lipsa lor de naturalețe

și veridicitate.

Traducere gest:

 „Sunt stăpân pe mine, pe ceea ce zic, sunt în largul meu. De fapt, nu mă simt deloc bine! Vă

rog, să mă credeți! Mi-e teamă!”

 „Data viitoare când aveți îndoieli cu privire la sinceritatea unei persoane, observați-i mâinile,

căci ele spun adevărul.” (Etienne Lethele)

 Poziția capului

La nivel cerebral, orice punct de pe corp are corespondent. Regula emisferică susține

că individul înclină capul înspre stânga când este fericit, iar când este sub

încărcătura emoțiilor negative, capul se înclină spre dreapta. Înclinarea capului este folosită

de persoanele care doresc să pară submisive.

Sufocarea

În timpul discursului, Președintele se sufocă. Când emoțiile negative copleșesc

individul, partea de sus a gâtului se contractă, acesta se simte strâns de gât, apare senzația de

sufocare provocată de vasocontracție. Deseori apare nevoia de aranjare a cravatei.

Clipire

Cu cât individul e mai anxios sau obosit, cu atât clipește mai des. În timpul audierii din

procesul Watergate, Nixon clipea foarte des, când i se puneau întrebări la care nu vroia să

răspundă.

Plânsul

Plânsul este o descărcare emoțională care aduce liniște psihică și este primul mod de

comunicare al omului. Aici este vorba de descărcare emoțională, evitare a furiei și de

conștientizare a realității. Astfel, își arată slăbiciunea și teama.

Ridicatul din umeri

Este un gest de supunere, iar originea sa  este reprezentată de „reacția de sperietură”.

De exemplu, când un copil se sperie de un sunet neașteptat, involuntar ridică umerii.  În planul

gesturilor, ridicatul umerilor este eschivarea prin excelență și conștientizarea neputinței.

Ridicatul sprâncenelor

În timp ce se ridică umerii, sprâncenele, involuntar se ridică și ele fără ca orbitele să se

deschidă, astfel mesajul este unul de calmare.

Reflexul de inghițire

Din cauza anxietății, funcția glandelor salivare este încetinită, de acolo apare nevoia de

umezire a buzelor și de înghițire. Clinton după ce a zis că  „Nu am avut relații sexuale cu 

femeia aceea, domnișoara LEWINSKY”, a înghițit și a coborât capul în pământ. Este o dorință

copleșitoare de a elibera gâtul, înghițind.

Zâmbetul

În situația de față, avem un zâmbet sigilat. Buzele sunt lipite, în timp ce colțurile gurii

sunt distanțate. Nu este un zâmbet autentic. Rămânem în același registru al emoțiilor negative/

neliniște/discomfort/teamă/vulnerabilitate.

Mâinile la spate și deschise

La final, avem gesturi în contrapunct. De la mâinile la spate, cap plecat, însemnând

supunere, anxietate, la deschidere exagerată a brațelor. Un fel de: „Acesta sunt! Sunt al vostru

și voi îmi decideți soarta!” Se pune singur la colț, cu mâinile la spate. Discursul este unul

personal. Adresarea se face din partea omului Traian Băsescu către Magistrați și nu din partea

Președintelui.