MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVAUNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

Catedra Drept Public

Referat

INFRACȚIUNEI DE PRUNCUCIDEREANALIZA COMPARATIVĂ

A elaborat:Radu Gușan

Masterat anul I, grupa Dr. Penal

Conducător ştiinţific:Alexandru Marițlector universitar

doctor în dreptConferențiar universitar

Chişinău – 2015

Cuprins

1. Reglementarea infracțiunii de escrocherie în legislația Republicii Moldova.....3

2. Reglementarea infracțiunii de escrocherie în legislația Federației Ruse............8

3. Reglementarea infracțiunii de escrocherie în legislația României....................10

4. Reglementarea infracțiunii de escrocherie în legislația Franceză.....................13

Bibliografie :............................................................................................................16

2

1. Reglementarea infrac iunii de escrocherie în legisla ia Republiciiț ț Moldova

.Escrocheria reprezintă una dintre cele mai răspândite forme ale sustragerii, prin care se aduce atingere unui minim de bună credinţă şi de încredere care este necesar pentru o formare, desfăşurare şi dezvoltare normală a relaţiilor sociale de ordin patrimonial. Într-o analiză a conţinutului legal al acestei infracţiunii, evidențiem faptul că, la prevederile art. 190 din codul penal al Republicii Moldova, fapta infracțională de escrocherie este incriminată într-o variantă-tip şi în patru forme agravate. Din prevederile art. 190 din codul penal a Republicii Moldova se stabilește faptul că incriminarea faptei de escrocherie, se remarcă prin faptul că, structura obiectului juridic special al infracţiunii este una bipartită, astfel, acesta este format din obiect juridic principal, iar pe de altă parte, din obiect juridic secundar. Concomitent, pentru a se atesta semnul obiectului infracţiunii, obiectul juridic special, este nevoie ca atingerea adusă acestor relaţii sociale cu privire la patrimoniu să fie însoţită de atingerea adusă relaţiilor sociale cu privire la libertatea de voinţă şi minimul necesar de încredere.

Obiect al escrocheriei este proprietatea ca parte a patrimoniului, adică relaţiile sociale care apar din dreptul de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor materiale. Reieşind din definirea obiectului escrocheriei drept relaţie socială legată de proprietate, se poate ajunge la concluzia că unul din semnele necesare ale acestei infracţiuni este lipsa dreptului vinovatului asupra averii, pe care o însuşeşte prin înşelăciune sau abuz de încredere, în caz contrar ar fi greşit să afirmăm despre atentarea asupra averii ca o atentare asupra relaţiei sociale. 1 Conform prevederilor doctrinare obiectul juridic secundar al escrocheriei îl constituie relaţiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voinţă şi minimul necesar de încredere.

În scopul calificării infracţiunii de escrocherie, este extrem de necesară atenţia şi prudenţa persoanelor care trebuie să se bazeze pe acel minim de încredere acordat altuia, dar şi să respecte libertatea manifestării de voinţă din partea altuia. În cazul în care este încălcată libertatea manifestării de voinţă, alături de minimul necesar de încredere, duc la faptul ca acțiunile infracționale să nu mai poată fi calificate conform prevederilor art. 190 CPRM.

La calificarea infracțiunilor de escrocherie necesită a fi prezent și bunul material a infracțiunii care au o valoare materială și un cost determinat, acestea fiind bunuri mobile și care nu au o tangență cu infractorul. Conform prevederilor

1 V. Poparcea. Probleme actuale ale științelor umanitare, Editura UPS „Ion Creangă” Chișinău 2006, P. 372.

3

doctrinare dar și celor legale deducem concluzia că obiectul material al infracțiunii de escrocheriei îl constituie averea victimei, pe care infractorul o dobândește în urma acțiunilor cu caracter de înşelăciune sau abuzului de încredere, adică un bun sau drepturi asupra acestuia, care are o anumită valoare, ce poate fi exprimată în forma pecuniară. Deci în calitate de obiect material al escrocheriei sunt considerate bunurile care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială şi cost determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor.2

Astfel, din punct de vedere al relaţiei cu obiectul nemijlocit, obiectul material al escrocheriei îl constituie o astfel de avere, referitor la care există relaţiile de proprietate, care sînt încălcate odată cu săvârşirea infracţiunii.

O altă întrebare care necesită a fi pusă în discuție la calificarea infracțiunii este dacă poate fi considerat în calitate de obiect material a infracțiunii de escrocherie pe lîngă bunurile mobile și cele imobile. Concepţia normativă a sustragerii din legea penală a Republicii Moldova presupune necesarmente ridicarea bunurilor din locul aflării lor şi deplasarea acestora. Sunt prezentate multiple argumente în sprijinul ideii că noţiunea „sustragere” nu poate fi aplicată în raport cu bunurile imobile3. Totuşi, în Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004, se evită precizarea aspectului fizic al obiectului material al sustragerii: „În sensul legii, se consideră sustragere luarea ilegală şi gratuită a bunurilor din posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial acestuia, săvârşită în scop acaparator”. Astfel, instanţa supremă s-a abstras de a tranşa controversa privind oportunitatea evoluării bunurilor imobile ca obiect material al sustragerii, lăsând la latitudinea celor abilitaţi cu aplicarea legii penale să o facă. Între timp, în aceeaşi hotărâre explicativă, Plenul Curţii Supreme de Justiţie se referă, printre altele, la infracţiunea de escrocherie. Deci, recunoaşte implicit că escrocheria este una dintre formele de sustragere. Tocmai pentru interpretarea corectă a art.190 al codului penal al Republicii Moldova, era primordială tranşarea problemei vizând aspectul fizic al obiectului material al sustragerii.4

Conform doctrinei escrocheria reprezintă una din categoriile de infracțiuni ce nesesită a fi săvârșite prin sustragere, cu toate că legiuitorul a folosit noțiunea de dobândire ilicită a bunurilor altei persoane, oare nu există o diferențiere între aceste două acțiuni care ar putea influența procesul calificării infracțiunilor de escrocherie. Toate acestea se datorează faptului că prevederile prezentului articol au fost preluate din legea penală rusă, și datorită faptului că în literatura de

2 S. Brînză, V. Stati. Drept penal partea specială, volumul I, Editura Tipografia Centrală, Chișinău 2011, p. 5813 S. Brînză. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. Editura Tipografia Centrală, Chișinău 2005, P. 390http://drept.usm.md/public/files/obiectul-infractiunilor-contra-patrimoniului51bce.pdf (Vizitat 15.11.2015)4 I. Botezatu, Răspunderea penală pentru escrocherie Teza de doctor în drept. Chişinău, 2010. P. 56.

4

specialitate din perioada sovietică termenii „dobândire”, „trecere”, „luare, „însuşire”, „sustragere”, „obţinere” etc. sunt adesea utilizaţi ca interschimbabili. De exemplu, M. A. Efimov, formulând definiţia noţiunii „sustragere”, foloseşte patru termeni: „luare”, „reţinere”, „transmitere”, „dobândire”. A. A. Pinaev explică insuccesul în încercarea de a formula definiţia noţiunii de sustragere cu ajutorul unuia din aceşti termeni prin faptul că nici unul din ei nu poate caracteriza în deplină măsură o noţiune atât de complexă.5

Astfel noțiunea de dobândirea ilicită a bunurilor putem înţelege transmiterea benevolă către infractor a bunurilor de către victimă sub influenţa înşelăciunii sau a abuzului de încredere. În conformitate cu prevederile p.8 al hotărârii Curții Supreme de Justiție din 6 iulie 1992, primirea bunurilor cu condiţia îndeplinirii unui angajament cu ar fi de exemplu, primirea unui bun în credit care trebuie plătit în rate ar putea fi calificată în calitatete de infracțiune de escrocherie doar cu condiția că infractorul încă la momentul intrării în posesia acestor bunuri avea drept intenție de a însuşi bunurile şi nu avea de gând să îndeplinească angajamentul asumat. La calificarea corectă a unei infracțiuni este este extrem de necesar să ținem cont atît de obiectul infracțiunii, latura obiectivă, latura subiectivă cît și de subiectul infracțiunii, toate acestea sunt vitale în procesul calificării infracțiunii dar și sancționării infractorului.

Latura subiectivă a infracţiunii o reprezintă analiza în conştiinţa subiectului a semnelor obiective ale infracțiunii comise, aceasta se caracterizează prin atitudinea care o are infractorul față de acțiunea infracțională comisă. Astfel ajungem la ideiea că o infracţiune se deosebeşte de alta după semnele obiective, iar ca rezultat a acesteia, este diferită şi latura lor subiectivă. Există însă cazuri cînd chiar semenele obiective coincid la două sau mai multor infracţiuni după obiect, latura obiectivă şi subiect, însă în ori ce caz ele diferă una de alta după semnele laturii subiective, deoarece, în caz contrar, ar fi vorba de una şi aceeaşi infracţiune.

Latura subiectivă a infracţiunii de escrocherie se caracterizează prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Aceasta, deoarece scopul de cupiditate în cazul infracţiunii de escrocherie constituie semnul fa-cultativ obligatoriu al laturii subiective. Semnele laturii subiective sunt împărțite în 2 categorii: obligatorii şi facultative. Cele obligatorii au importanţă pentru calificarea infracţiunii, iar cele facultative pentru individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei penale. La semnele obligatorii se referă intenţia sau imprudenţa circumstanțele ce demonstrează vinovăţia acestuia, iar la cele facultative sunt motivul şi scopul infracţiunii.

La analiza infracțiunei de escrocherie este necesar să se țină cont de faptul că latura subiectivă a infracţiunii de escrocherie se manifestă, prin vinovăţie sub 5 I. Botezatu, Răspunderea penală pentru escrocherie Teza de doctor în drept. Chişinău, 2010. P. 58.

5

formă de intenţie directă a infractorului de a săvârși acțiunuea infracțională dată ce prezintă un fenomen infracțional sancționat conform codului penal al Republicii Moldova. Cu scopul de a constata faptul că persoana în cauză de la bun început a avut intenții infracționale, și anume intenția de a dobândi inlegal bunurile sau drepturile asupra acestora prin unele mijloace inlegale ce pot fi probate spre exemplu de situaţia financiară extrem de neprielnică a persoanei care îşi asumă angajamentul la momentul încheierii tranzacţiei sau prin lipsa unei activităţi aducătoare de beneficii, îndreptate spre încasarea mijloacelor băneşti necesare onorării angajamentului. Sub incidenţa legii penale trebuie să intre doar acele încălcări care demonstrează rea-voinţă, fraudă, malversaţiune din partea făptuitorului. Nu încape îndoială că, atunci când făptuitorul foloseşte documente false, încheie tranzacţii în numele unei persoane juridice inexistente, îşi arogă funcţii şi calităţi pe care în realitate nu le are etc., îşi demonstrează reaua-voinţă în raport cu victima. Nu mai putem afirma, retrospectiv, că nu a fost în măsură să-şi execute obligaţiile contractuale. Nu putem afirma că a fost de bună-credinţă, că a fost în imposibilitatea de a găsi mijloace materiale pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale asumate. 6

În urma celor menționate ajungem la concluzia că este necesară delimitarea escrocheriei de încălcarea normelor de drept civil iar aceasta are loc iar aceasta are loc în cazul în care se analizează cele două aspecte de o importanță majoră, cum ar fi atitudinea făptuitorului faţă de faptul transmiterii lui a bunurilor dar și de prezenţa disponibilităţii efective a făptuitorului de a-şi executa obbligațiile ce și lea asumat conform înțelegirii între părțile contractante.

Astfel nu putem cataloga conform art.190 al codului penal al Republicii Moldova, fapta prin care o persoană a dobândit ilicită bunuri ale altei persoane, prin acțiuni de înşelăciune sau de abuz de încredere, în cazul în care acțiunea a fost săvârşită în scopul de a se folosi de bunul dat pe o perioadă temporare iar în urma acesteia având intenţia de a restitui bunul proprietarului de drept.

Din cele expuse mai sus specificăm faptul că scopul de cupiditate este un semn obligatoriu al laturii subiective a infracţiunii de escrocherie. Datorită prezenţei lui obligatorii în cadrul componenţei de escrocherie, este posibilă delimitarea escrocheriei de infracţiunile specificate la art.1921, 1922, 238 etc. din codul penal al Republicii Moldova. E adevărat că scopul de cupiditate nu este expres nominalizat nici în art.190 al codului penal al Republicii Moldova, nici în alte norme privind infracţiunile săvârşite prin sustragere. Însă, să nu uităm că toate aceste norme sunt elemente ale unui sistem. De aceea, interpretând sistemic prevederile art.190 al codului penal al Republicii Moldova, nu putem face abstracţie de existenţa art.1921, 1922, 238 etc. din codul penal al Republicii 6 S. Brînză, V. Stati. Drept penal partea specială, volumul I, Editura Tipografia Centrală, Chișinău 2011, p. 658-659.

6

Moldova. Tocmai existenţa în legea penală a acestor norme este factorul care interzice aplicarea art.190 al codului penal al Republicii Moldova în cazurile în care făptuitorul urmăreşte scopul folosinţei temporare. Şi factor care, implicit, confirmă că scopul de cupiditate este un semn al laturii subiective, de care nu se poate dispensa nici o infracţiune săvârşită prin sustragere.7

La calificarea acțiunilor infracționale în conformitate cu prevederile art. 190 al codului penal al Republicii Moldova este necesar ca acesta să corespundă unor cerințe prevăzute de legislația penală autohtonă. Astfel conform prevederilor art. 21 al codului penal al Republicii Moldova în calitate subiect al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.190 al codului penal al Republicii Moldova este persoana fizică responsabilă care, în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. În ipoteza operării agravantelor consemnate la lit.b) și d) alin.(2) și alin.(3) art.190 al codului penal al Republicii Moldova, vîrsta minimă a răspunderii penale este de 14 ani. În unele privințe, circumstanţele agravante, nominalizate la lit.b) și d) alin.(2) și alin.(3) art.190 al codului penal al Republicii Moldova, coincid cu circumstanţele agravante similare de la alin.(2) și (3) art.186 al codului penal al Republicii Moldova. De aceea, este admisibilă o abordare similară a esenţei circumstanţelor respective, cu luarea în consideraţie a particularităţilor infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.190 al codului penal al Republicii Moldova.

În corespundere cu lit.d) alin.(2) art.190 al codului penal al Republicii Moldova, răspunderea se agravează dacă infracțiunea prevăzută la alin.(1) art.190 al codului penal al Republicii Moldova este săvîrşită cu folosirea situaţiei de serviciu. În acest caz, subiect al infracţiunii este după caz:

1) persoana cu funcţie de răspundere; 2) persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă

organizaţie nestatală. Persoanele care nu au astfel de calități speciale, dar care au luat parte la comiterea infracțiunii împreună cu subiecţii speciali indicaţi, trebuie să răspundă nu în calitate de coautori, dar în calitate de organizatori, instigatori sau complici la infracțiunea prevăzută la lit.d) alin.(2) art.190 CP RM.8

După cum se cunoaște nu poate fi atrasă la răspundere penală o persoană juridică pentru infracțiunea de escrocheria. Însă, infracțiunea în cauză poate fi săvârşită cu ajutorul unei persoane juridice. Așa dar o persoana juridică se utilizează des pentru comiterea escrocheriei în sfera financiar-bancară. Însă în asemenea cazuri persoana juridică nu este considerată în calitate de subiect al infracţiunii, dar ca mijloc de săvârşire a acesteia. Pe contul bancar al persoanei juridice sunt transmise sumele băneşti sustrase, imitându-se derularea operaţiunilor financiare cu partenerii de afaceri. Persoana juridică poate fi folosită de făptuitor ca

7 I. Botezatu, Răspunderea penală pentru escrocherie Teza de doctor în drept. Chişinău, 2010., P. 110.8 M. Poalelungi, I. Dolea, T. Vîzdoagă, ș.a. Manualul judecătorului pentru cauze penale, Editura „Tipografia Centrală” Chișinău 2013, P. 665.

7

mijloc de săvârşire a infracţiunii, în vederea atingerii scopului infracţional. Aşa cum un ucigaş foloseşte cuţitul, aşa escrocul financiar utilizează o persoană juridică pentru săvârşirea infracţiunii.9

În concluzie, subiect al infracţiunii, în general, şi subiect special al infracţiunii, în special, nu poate fi considerată persoana care contribuie la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice, instigator sau organizator. O asemenea persoană îndeplineşte rolul de participant secundar la săvârşirea infracţiunii. Ea trebuie să îndeplinească condiţiile generale pentru existenţa subiectului infracţiunii, condiţii specificate în art.21 CP RM. În acelaşi timp, participantul secundar la săvârşirea infracţiunii poate să nu posede calităţile speciale cerute de articolul din Partea Specială a Codului penal pentru infracţiunea la a cărei săvârşire participă (iar, chiar dacă le posedă, nu poate săvârşi infracţiunea prevăzută de acel articol, nu poate executa latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de acel articol). Întrucât nu posedă necesarmente toate calităţile – generale şi speciale – cerute de lege, participantul secundar la săvârşirea infracţiunii nu este subiect al infracţiunii. Drept urmare, o persoană particulară nu poate fi coruptă, nu poate abuza de putere sau de serviciu, nu poate săvârşi exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu, nu poate comite neglijenţa în serviciu etc.10

2. Reglementarea infrac iunii de escrocherie în legisla ia Federa ieiț ț ț Ruse

Legislaţia penală a Federaţiei Ruse ar fi cea mai potrivită pentru a fi analizată în contextul necesităţii stabilirii originii prevederilor art.190 Codul penal al Republicii Moldova şi efectuării unei comparări efective. În ceea ce urmează ne vom referi la reglementarea răspunderii penale pentru infracţiunea de escrocherie prevăzută în Capitolul VIII a părţii speciale la art.159 al Codului penal al Federaţiei Ruse din 24 mai 1996. Necesită a fi specificat faptul că legiuitorul rus a stabilit această infracţiune de escrocherie ca fiind una din categoria infracţiunilor economice considerînd că nu există o deosebire între această categorie de infracţiuni şi cele contra patrimoniului, pe cînd legislatorul moldav a delimitat infracţiunile economice de cele contra patrimoniului.

Codul penal al Federaţiei Ruse prevedea la art.159 o variantă tip a infracţiunii de escrocherie şi 3 circumstanţe agravante. În conformitate cu prevederile alin.(1) al art.159 din Codul penal al Federaţiei Ruse, prin escrocherie putem înţelege sustragerea bunurilor străine sau dobândirea dreptului asupra acestor bunuri prin intermediul înşelăciunii sau abuzului de încredere. Varianta tip se pedepseşte cu o 9 Курицина Е. „Юридическое лицо как орудие преступления. Российская юстиция, №2”, Москва 2001, P. 22-24.10 R. Popov, „Științe Sociale, Condiții generale și speciale pentru existența subiectului persoana fizică în cazul infracțiunilor prevăzute în capitolele XV și XI din partea specială a codului penal : Aspecte introductive”, http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/15.-p.99-111.pdf (vizitat 16.11.2015)

8

amendă de până la 120 de mii de ruble sau într-un salariul sau alt venit ce l-a obţinut pentru o perioadă de până la un an, sau cu lucrări obligatorii pentru un termen de până la 180 ore, sau muncă corecţională de până la un an, sau cu închisoare de până la patru luni sau închisoare pe un termen de cel mult doi ani. Alin.(2) al prezentului articol prevede o agravantă pentru escrocheria comisă de un grup de persoane care acţionează în complicitate, precum şi provocând daune semnificative pentru cetăţean. Prevederile alineatului doi ne pune sub semnul întrebării în ceea ce priveşte calitatea victimei, astfel din prevederile legale rezultă că doar cetăţeanul poate fi victimă, astfel se omite posibilitatea ca apatridul să fie considerat în calitate de victimă a acestei infracţiuni. Iarăşi, infracţiunea în cauză nu poate fi săvîrşită împotriva statului. Această acţiune se pedepseşte cu o amendă de până la trei sute de mii de ruble sau salariul sau alte venituri pentru o perioadă de până la doi ani, sau prin serviciu obligatoriu pentru o perioadă de 180-240 ore sau muncă corecţională de până la doi ani, sau închisoare pe un termen până la cinci ani. Alin.(3) prevede sancţiunea pentru escrocheria comisă de o persoană utilizând poziţia sa oficială, precum şi în proporţii mari se pedepseşte cu o amendă de la 100 000 la 500 000 de ruble sau salariul sau alte venituri pentru o perioadă de la unu la trei ani, sau închisoare de până la şase ani, cu o amendă de până la zece mii de ruble sau salariul sau alte venituri pentru perioada de o lună sau fără ea. Alin.(4) al art.159 stipulează sancţiunea pentru escrocheria comisă de către un grup organizat sau în proporţii mari se pedepseste cu închisoare pe un termen de maximum zece ani şi o amendă de până la un milion de ruble sau în sumă de salarii sau alte venituri pentru o perioadă de până la trei ani sau fără ea.

Prevederile art.159 din Codul penal al Federaţiei Ruse prevede două componenţe de infracţiuni:

1) sustragerea bunului străin; 2) dobândirea dreptului asupra acestora;Considerăm că anume acest model de definire a noţiunii de escrocherie a fost

ales pentru formularea în art.190 Codul penal al Republicii Moldova a definiţiei noţiunii de escrocherie: „dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de încredere.” Concluzia despre influenţare este cu mult mai evidentă, dacă luăm în consideraţie că în proiectul Codului penal al Republicii Moldova noţiunea de escrocherie era definită altfel: „însuşirea bunurilor altei persoane, prin înşelăciune sau abuz de încredere”.11

În art.159 din Codul penal al Federaţiei Ruse, noţiunea de escrocherie este definită în felul următor: „sustragerea bunurilor străine sau dobândirea dreptului asupra bunurilor străine ce nu-i aparţine prin înşelăciune sau abuz de încredere”. În opoziţie, în art.190 Codul penal al Republicii Moldova noţiunea de „escrocherie” 11 I. Botezatu, Răspunderea penală pentru escrocherie, Editura CEP USM, Chișinău, 2010, p.101-102

9

este definită altfel: „dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de încredere”. Este uşor de observat că diferenţa specifică dintre cele două definiţii legislative o constituie sintagma „sau dobândirea dreptului asupra bunurilor străine”.12

Într-o altă paralelă trasă între prevederile Codului penal a Federaţiei Ruse şi al Republicii Moldova în ceea ce priveşte infracţiunea de escrocherie, constă în faptul că legislatorul rus a calificat ca înşelăciune, orice formă folosită pentru a obţine un credit bancar dacă este stabilit că suma a fost pretinsă pentru a fi trecută în posesia sa de la bun început13, astfel infractorul neavând intenţia de a returna suma de bani, în acelaşi timp legislatorul moldav a delimitat această infracţiune de infracţiunea de escrocherie prevăzută la art.190. Legislaţia naţională a Moldovei a calificat-o ca fiind una totalmente separată, această fiind atribuită infracţiunilor economice dar nu şi celor contra patrimoniului, cu toate că sumele băneşti care servesc ca credit acordat de bancă sunt parte componentă a patrimoniului persoanei juridice. Plasarea acestei infracţiuni în capitolul X „ Infracţiuni Economice” la prevederile art.238 al codul penal al Republicii Moldova care de facto are toate componenţele infracţiunii de escrocherie se datorează faptului că legislatorul a prezumat că acest gen de acţiuni atentează nu doar la relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale, ci deja aceasta atentează la relaţiile sociale ce iau naştere şi se desfăşoară între creditor şi debitor, având la bază protecţia instituţiilor bancare, asigurarea unei situaţii financiare stabile, precum şi protecţia intereselor creditorilor şi debitorilor băncilor.14

În urma acestei analize constatăm faptul că legislaţia rusă are unele asemănări deosebite cu cea a Republicii Moldova, însă necesită a fi menţionată faptul că legislaţia penală a fiecărui stat s-a constituit în baza necesităţilor social-politice din societate şi în baza evoluţiei fenomenului infracţional din fiecare ţară.

3. Reglementarea infrac iunii de escrocherie în legisla ia Românieiț țLegislaţia Penală a României, este una din cele mai noi legislaţii penale din

spaţiul Uniunii Europene, noul Cod penal a României a fost adoptat de către parlament prin legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicat în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009, şi care a intrat în vigoare abia la data de 1 februarie 2014. În noul Cod penal la fel ca şi în cel vechi nu există o reglementare exclusivă a infracţiunii de escrocherie, însă legislatorul român a dedicat infracţiunii

12 V. Stati, Revista Națională De Drept, Nr. 2, Chișinău 2015, http://www.avocatul.md/files/documents/Revista%20Nationala%20de%20Drept%20nr.%202.pdf P. 12. (vizitat 15.11.2015)13 А.И. Чучаева, Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации, Издательство Московская Государственная Юридическая Академия, Москва 2010, P. 26714 A. Barbăneagră, G. Alecu, V. Berliba, V. Budeci, A. Mariț, N. Ursu, ș.a. „Cod penal al Republicii Moldova: Comentariu”, Editura „Sarmis”, Chișinău 2009, P. 127.

10

contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii. Capitolul III al Titlului III din noul Cod penal sunt incriminate faptele contra patrimoniului care se săvârşesc prin nesocotirea încrederii, categorie în care au fost incluse, în primul rând, faptele incriminate în Codul penal vechi a României cum sunt: abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă, însuşirea bunului găsit şi înşelăciunea. În acelaşi timp, la acestea au fost adăugate şi alte fapte împotriva patrimoniului ale căror acţiuni ilicite se întemeiază pe nesocotirea încrederii. Capitolul dat este alcătuit din 11 articole.

Comparativ cu legislaţia moldovenească, care a inclus abuzul de încredere şi înselăciunea în calitate de circumstanţe ale diferitor articole din Codul penal, legislatorul român le-a atribuit un şir de articole care ar urma să le reglementeze exclusiv abuzurile de încredere, dar şi formele şi tipurile de înşelăciune. Aşadar, comparativ cu legislaţia moldovenească aici nu se mai regăseşte acel haos în stabilirea exactă a componenţei de infracţiune. Abuzul de încredere în varianta tip este stipulată la art.238 care prevede sancţionarea pentru însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui urmează a fi pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

În plan comparativ cu legislaţia penală a Republicii Moldova observăm o asemănare cu art.191 care reglementează infracţiunile de delapidare a averii străine în ceea ce priveşte modul în care a trecut bunul de la victimă la infractor, dacă în cea moldovenească se prevede doar însuşirea bunului, atunci în cea română se specifică însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia.

Prevederile art.239 din Codul penal român nu îşi regăseşte o reglementare asemănătoare în cel moldovenesc. Astfel infracţiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor nu este sancţionată de Codul penal moldovenesc din cauza că obiectul acestei infracţiuni serveşte proprietatea infractorului nu şi a victimei, însă e de menţionat că bunul în cauză ar urma să treacă în proprietatea victimei dacă acesta nu-l distrugea sau nu invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor. Astfel, considerăm că cel mai apropiat articol din Codul penal moldovenesc ar fi art.191, însă este necesar ca acesta să sufere unele modificări.

Prevederile art.244 din Codul penal român sunt unicile care au cît de cît o tangenţă comună cu prevederile art.190 din Codul penal autohton. Aşa dar legislatorul român a prevăzut în calitate de infracţiune de escrocherie inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă. O condiţie unanim acceptată pentru reţinerea infracţiunii de înşelăciune în convenţii o reprezintă

11

acţiunea făptuitorului de amăgire a unei persoane, astfel încît aceasta să dobândească o reprezentare denaturată, falsă, asupra unei anumite situaţii, cu prilejul încheierii sau executării unui contract. În lipsa utilizării unor metode dolosive din partea făptuitorului, apte a induce sau a menţine în eroare persoana vătămată la încheierea şi executarea contractului, simplul refuz al îndeplinirii angajamentelor contractuale asumate nu atrage incidenţa legii penale.15

Considerăm că cele prevăzute de art.244 din Codul penal român reprezintă o expunere mai vastă a noţiunii de înşelăciune iar legislatorul moldav a insistat ca bunul asupra căruia s-a atentat prin infracţiunea dată să treacă în posesia infractorului. Considerăm că este inacceptabilă o asemenea viziune, deoarece dacă organele competente nu vor putea demonstra venitul obţinut de infractor la săvârşirea acestor acţiuni, atunci ele nu vor putea fi calificate ca infracţiune de escrocherie.

Art.245 din Codul penal român reglementează infracţiunea de înşelăciune privind asigurările. Acesta prevede faptul că distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare, ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată reprezintă o infracţiune iar persoana în cauză ar uma să fie atrasă la răspundere penală. Înşelăciunea privind asigurările constituie o infracţiune nouă, a cărei necesitate rezultă din dezvoltarea pieţii asigurărilor şi din creşterea faptelor prin care, în mod ilegal, se încearcă obţinerea sumei asigurate.

Deşi forma tip cunoaşte ca element material posibilitatea săvârşirii prin acţiuni tipice a infracţiunii de distrugere, fapta reprezintă o varietate a infracţiunii de înşelăciune, şi nu a celei de distrugere. Explicaţia rezidă în valoarea socială ocrotită prin încriminarea faptei, aceea a încrederii şi bunei-credinţe care trebuie să guverneze raporturile patrimoniale din domeniul asigurărilor16. În Codul penal a Republicii Moldova recent au fost introduse unele modificări la art.238 care prevedea infracţiunea de dobândire a creditului prin înşelăciune, astfel acum în urma modificărilor adoptate de Parlament prin Legea nr.180 din 25 iulie 2014, în competenţa acestui articol a intrat nu doar protecţia sistemului bancar naţional dar şi altele printre care şi sistemul de asigurări. Actualmente acesta reglementează infracţiunile de dobîndire a creditului, împrumutului sau despăgubirii şi/sau indemnizaţiei de asigurare prin înşelăciune. Pînă la introducerea acestor modificări în Codul penal a Republicii Moldova componenţa dată de infracţiunea era reglementată de într-o oarecare măsură de prevederile art.190. Considerăm că art.238 din Codul penal moldovenesc ar fi necesar să sufere unele modificări 15 A. Popescu, Inselaciunea în conventii potrivit Noului Cod penal, București 2014, http://www.infolegal.ro/inselaciunea-in-conventii-potrivit-noului-cod-penal/2014/09/02/ (vizitat 16.11.2015)16 Al. Boroi, Drept Penal. Partea Special (conform noului Cod penal) Editura C.H. Beck, București 2011, p. 226

12

privind obţinerea despăgubirilor şi/sau a indemnizaţiilor de asigurare, ar fi necesar introducerea prevederilor de la alin.(2) a art.245 din Codul penal român care spune că persoana care îşi cauzează sau agravează leziuni sau vătămări corporale produse de un risc asigurat se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă. Aceasta reprezintă de facto o circumstanţă atenuantă a infracţiunii date la alin.(1) din cauza că prevede o sancţiune mai blândă de cât infracţiunea tip care solicită pedepsirea infractorului cu închisoarea de la unu la cinci ani.

4. Reglementarea infrac iunii de escrocherie în legisla ia Francezăț ț

Legislaţia Penală a Franţei, la fel ca şi toate legile moderne cuprind reglementari ample care aduc atingere proprietăţii, consecinţă firească a importanţei pe care o au relaţiile de proprietate pentru dezvoltarea societăţii şi pentru stimularea interesului individual la progresul societăţii. Codul penal francez este una din cele mai noi legislaţii penale din spaţiul Uniunii Europene care a fost adoptat în 1992 şi care a intrat în vigoare la 1 septembrie 1994. În Franţa, o escrocherie este o prezentare de declaraţii false printr-o ofertă, a unei persoane sau organizaţie, de multe ori susţinută prin tehnici persuasive şi destinate pentru a extrage foloase necuvenite, inclusiv bănesc. Escrocheria, este pasibilă de sancţiunea penală diferit de înşelăciune.

În conformitate cu prevederile Codului penal francez, în cartea a III-a, care poartă denumirea de „crime şi delicte contra bunurilor” în această carte au fost clasificate infracţiunile contra proprietăţii, în două compartimente:

1. Atribuiri frauduloase prin care intră infracţiunile de furt, extorsiunea, înşelăciunea dar şi deturnarea de fonduri;

2. Alte atingeri aduse bunurilor săvârşite prin tăinuire, distrugere, degradare,agresiune contra sistemului de tratament al datelor informatice.

O altă categorie de infracţiuni contra patrimoniului prevăzută în legea penală franceză o formează înşelăciunea şi infracţiunile apropiate acesteia.

 Infracţiunea de escrocherie este stipulată la Capitolul III din Titlul I care este compus din 3 secţiuni ce reglementează infracţiunea în cauză.

Legislaţia franceză prevede faptul că escrocheria este fapta, fie prin utilizarea unui nume fals sau a unei calităţi false, fie prin abuzul unei calităţi reale, fie prin utilizarea de manevre frauduloase, prin care se înşeală o persoană fizică sau juridică şi prin care este determinată astfel, în prejudiciul său sau în prejudiciul unui terţ, să predea fondurile, valorile sau un bun oarecare, să furnizeze un serviciu sau să consimtă un act producând o obligaţie sau descărcare. Escrocheria se pedepseşte cu cinci ani închisoare şi cu amenda de 375 000 euro.17

17 Codul penal francez, CARTEA III; Crime şi delicte contra bunurilor, CAPITOLUL III; Despre escrocherie şi infracţiuni înrudite Secţiunea 1; Despre escrocherie.

13

 În conformitate cu viziunea legislatorului francez, art 313-1 din noul Cod penal în care se stipulează faptul că înşelăciunea în forma simplă, aceasta este subînţelesă ca scopuri ale acţiunii de înşelăciune şi anume, pentru a convinge victima asupra existenţei unei întreprinderi care în realitate nu există, pentru a o convinge despre existenţa unor circumsanţe ce ar putea influenţa asupra deciziei ce urmează a fi luată de către victimă.

La prevederile art.313-1 din Codul penal francez, escrocheria este subînţeleasă ca înşelare a persoanei fizice sau juridice, pe calea folosirii unui nume fals sau a unei funcţii sau poziţii false, ori pe calea realizării unor acţiuni frauduloase, pentru a determina persoana respectivă să transmită mijloace băneşti, valori sau alte bunuri, să presteze servicii sau să pună la dispoziţie un document patrimonial, în detrimentul său ori al unor terţe persoane.

Pe de altă parte, art. 313-1 lărgeşte domeniul înşelăciunii, distingând şi alte scopuri ale amăgirii victimei şi anume remiterea unor sume de bani, de valori sau alte bunuri, prestarea de servicii, consimţirea la un act care creează o obligaţie în patrimoniul victimei sau stinge un drept în detrimentul victimei şi în profitul făptuitorului. Această din urmă ipoteză este interpretată foarte larg de instanţele franceze în momentul calificării, acestea admit că există înşelăciune şi în cazul inducerii în eroare în mod conştient a judecătorilor pentru a obţine o soluţie favorabilă pretenţiilor făptuitorului cu ajutorul de documente false, mărturii false etc. Remarcăm faptul că la calificarea infracţiunii de escrocherie în conformitate cu prevederile art.190 din Codul penal al Republicii Moldova, nu prevede o sancţiune pentru falsul de acte care au fost aduse în faţa instanţei de judecată, conform legislaţiei naţionale pot fi catalogate conform art.332 care prevede falsul în acte publice, dar şi conform art.310 care prevede sancţiunea pentru falsificarea probelor.

Conform art.313-2 sunt calificate infracţiunile de escrocherie comise cu circumstanţe agravate. Conform acestor prevederi legale se raportează faptele săvârşite:1) de persoana care este reprezentantul autorităţii publice sau care îndeplineşte

însărcinarea organelor aparatului de stat, în timpul exercitării sau în legătură cu exercitarea funcţiei sau a însărcinărilor corespunzătoare;

2) de persoana care se erijează în reprezentant al autorităţii publice sau în per-soana care îndeplineşte însărcinarea organelor aparatului de stat;

3) de persoana care se adresează după ajutor către populaţie, în vederea emiterii unor titluri de valoare sau în scopul adunării mijloacelor pentru acordarea asistenţei umanitare sau sociale;

4) în detrimentul unei persoane aflate în stare de neputinţă din cauza vârstei, a bolii, a deficienţelor fizice sau psihice, a stării de graviditate;

14

5) de o bandă organizată.La aceste 5 circumstanţe agravante sunt prevăzute sancţiunile cu închisoarea

de până la şapte ani sau cu amenda în valoare de 750 000 euro. Sancţiunea este mărită la zece ani de închisoare şi 1 milion de euro amendă în cazul în care Escrocheria este comisă de către o bandă organizată. Conform art. 313-3 tentativa în temeiul acestei secţiuni este sancţionabilă.

Cea de a doua secţiune a Capiotolului III a Codului penal al Franţei prevede şi alte infracţiuni, denumite „infracţiunile înrudite cu escrocheria”, acesta este alcătuit din 4 articole.

Majoritatea normelor din legea penală franceză au o dispoziţie suficient de amplă. Totuşi, în unele cazuri se întâlnesc şi dispoziţii incriminatoare având un caracter cazuist. Astfel, de exemplu, în art.313-5 sunt descrise mai multe acţiuni concrete, calificate de legislatorul francez în calitate de escrocherie. Escrocherie se face de către o persoană care ştie că este absolut incapabilă să plătească sau nu doreşte să plătească. La fel la acest articol sunt stipulate şi 4 circumstanţe agravante. Art.313-6 prevede sancţiunea pentru excrocheria comisă într-o licitaţie publică, prin cadouri, promisiuni, înţelegeri sau orice alte mijloace frauduloase pentru a exclude sau limita prezenţa unei persoane la licitaţie. Considerăm că această acţiune nu-şi poate găsi asemănarea cu prevederile legale conform art. 190 din Codul penal autohton.

15

Bibliografie :

1. V. Poparcea. Probleme actuale ale științelor umanitare, Editura UPS „Ion Creangă” Chișinău 2006.

2. S. Brînză, V. Stati. Drept penal partea specială, volumul I, Editura Tipografia Centrală, Chișinău 2011.

3. I. Botezatu, Răspunderea penală pentru escrocherie Teza de doctor în drept. Chişinău, 2010.

4. M. Poalelungi, I. Dolea, T. Vîzdoagă, ș.a. Manualul judecătorului pentru cauze penale, Editura „Tipografia Centrală” Chișinău 2013.

5. A. Barbăneagră, G. Alecu, V. Berliba, V. Budeci, A. Mariț, N. Ursu, ș.a. „Cod penal al Republicii Moldova: Comentariu”, Editura „Sarmis”, Chișinău 2009

6. Al. Boroi, Drept Penal. Partea Special (conform noului Cod penal) Editura C.H. Beck, București 2011.

7. Курицина Е. „Юридическое лицо как орудие преступления. Российская юстиция, №2”, Москва 2001.

8. А.И. Чучаева, Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации, Издательство Московская Государственная Юридическая Академия, Москва 2010.

9. Brînză. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. Editura Tipografia Centrală, Chișinău 2005, http://drept.usm.md/public/files/obiectul-infractiunilor-contra-patrimoniului51bce.pdf

10.R. Popov, „Științe Sociale, Condiții generale și speciale pentru existența subiectului persoana fizică în cazul infracțiunilor prevăzute în capitolele XV și XI din partea specială a codului penal : Aspecte introductive”, http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/15.-p.99-111.pdf

11.V. Stati, Revista Națională De Drept, Nr. 2, Chișinău 2015, http://www.avocatul.md/files/documents/Revista%20Nationala%20de%20Drept%20nr.%202.pdf

12.A. Popescu, Inselaciunea în conventii potrivit Noului Cod penal, București 2014, http://www.infolegal.ro/inselaciunea-in-conventii-potrivit-noului-cod-penal/2014/09/02/

13.Codul penal francez, CARTEA III; Crime şi delicte contra bunurilor, CAPITOLUL III; Despre escrocherie şi infracţiuni înrudite Secţiunea 1; Despre escrocherie.

16