Universitatea Transilvania – Braşov – Facultatea de Muzică

Concert în Mi Minor pentru flaut și orchestră partea I şi II

de Severio Mercadante

Coordonator : Conf. dr. Petruţa Coroiu

Homocea Iulian anul IV IM

2014

1

Severio Mercadante a trăit între anii 1795 – 1870 şi fost unul dintre compozitorii

care alături de G. Donizetti și G. Rossini, a compus opere în Italia. A studiat flautul,

vioara și compoziția la Napoli, după care a lucrat un timp la Viena, Madrid, Lisabona,

pentru ca în final să se întoarcă în italia.

Fiind un compozitor de opere în special, în lucrările instrumentale a utilizat

cantabilitatea vocală lejeră, clară, reuşind să creeze melodii deosibit de plăcute și uşor de

reținut.

Una dintre lucrările compuse de Severio Mercadante dedicate flautului, este

Concertul în mi minor, acesta fiind unul dintre cele mai apreciate şi cântate de către

flautiști. Acest concert este alcătuit din trei părti, scrise după tiparul clasic. Partea întâi

(Allegro maestoso), partea a doua (Largo) şi partea a treia (Rondo).

Partea întâi, Allegro maestoso, în tonalitatea mi minor, scrisă în măsură de patru

pătrimi, debutează cu Expoziția orchestrală, în care își face apariția tema principală, cu

două fraze antecedente și două fraze consecvente.

Ideea începe cu un motiv energic, în forte, care este continuat și dezvoltat. Tema

întâi are două fraze antecedente simetrice, a doua frază reprezentând secvențarea în si

major a celei dintâi, și două răspunsuri, două fraze consecvente, terminându-se pe tonică.

Perioadă este desfășurată din punct de vedere structural între măsurile 1 și 20 și închisă

din punct de vedere tonal.

În exemplul de mai jos este prezentat motivul întâi antecedent (măsurile 1 - 2) :

2

În exemplul de mai jos este prezentat motivul întâi consecvent (măsurile 9 - 10) :

În măsura 20, începe o punte bine ritmată, în valori de șaisprezecimi, care prin

repetare şi secvențare modulează la tema secundară, care va fi prezentată în relativa

majoră (sol major). Tema se desfășoară într-o dublă perioadă, cu fraze simetrice şi

cantabile (între măsurile 30 - 45).

În exemplul de mai jos este prezentată tema a doua (măsurile 30 - 31)

:

În măsura 55 apare o altă idee muzicală, înrudită ritmic cu precedenta, tot în

tonalitatea mi minor (între măsurile 55 - 62).

Expoziția orchestrei se încheie cu prima punte prezentată, ce este dinamizată prin

mersul în octave, cadențând pe tonică în măsura 71.

În exemplul de mai jos este prezentat motivul întâi tema a treia (măsurile 55 - 56)

3

Expoziția instrumentală începe cu tema întâi, acompaniată simplu pentru a

evidenția cantabilitatea liniei melodice. Aceasta este alcătuită din două fraze simetrice

diferite, urmată imediat de tema a doua (măsurile 80 - 91) în aceeași tonalitate. Tema este

alcătuită din două fraze asimetrice (din măsurile 4 - 7).

Exemplul al cincilea (măsurile 80 - 83) – fraza întâi – tema a doua în tonalitatea mi minor

Puntea realizată cu arpegii, intervalele compuse dinamizează discursul muzical,

aceasta având doar rolul de a pregăti revenirea temei întâi în aceeași tonalitate. Acum

această secțiune nu este modulantă.

De această dată, tema întâi este dezvoltată, variată, dinamizată, fraza a doua

aducând elemente modulatorii, melodia terminându-se în tonalitatea la major.

O nouă secțiune tranzitorie (punte), pregătește din punct de vedere tonal relativa

majoră (sol major) în care va apărea tema secundară.

Exemplul al șaselea (măsurile 110 - 113)

4

În tema secundară este adusă fraza a doua în re major, iar la reluare, ambele fraze

sunt variate, cu elemente ritmice, grupete. Perioada este dublă și închisă.

Ideea muzicală este continuată cu elemente de virtuozitate tehnică. În măsura 137,

orchestra are o intervenție cu rol de a pregăti următoarea secțiune a concertului. Sunt

aduse elemente tematice trecătoare și modulante, cu scopul de a diversifica tonal

conținutul.

În dezvoltare (măsurile 164 - 199), sunt prezentate două episoade melodice noi,

pentru a varia discursul muzical. Primul episod conține o nouă temă în sol major

(măsurile 164 - 171), iar al doilea episod (măsurile 172 - 188), este modulant (la minor –

re minor) și conține elemente de virtuozitate instrumentală, cadențând în final în

tonalitatea şi major.

Exemplul al șaptelea (măsurile 164 - 167) – episodul întâi – fraza întâi

Exemplul al optulea (măsura 172) – episodul al doilea – motivul întâi

5

Fragmentul ce urmează este o ascensiune dinamică ce se realizează în valori de

șaisprezecimi, intervale compuse, legături, game, cvarte, terțe, arpegii, elemente

cromatice care cumulează cu octave ascendente.

Urmează o repriză obişnuită, în care orchestra prezintă tema întâi în tonalitatea mi

minor, doar frazele antecedente, iar solistul continuă tema cu frazele consecvente, variate

și dinamizate, alcătuind o perioadă muzicală desfășurată. Puntea, bazată pe elemente de

tehnică (arpegii, intervale compuse ascendente și descendente, secvențe, game realizate

în staccato sau legato), pregătește intrarea temei secundare în tonalitatea inițială.

Compozitorul ne crează o surpriză. În loc să aducă tema a doua în mi minor, o

aduce pe aceeași tonică, dar la omonimă (mi major), creând un contrast expresiv

(măsurile 228 - 243). Perioada este deschisă, cu cadență pe dominantă (si minor).

Revine puntea care pregătește concluzia finală a părții întâi a concertului, întărind

tonalitatea inițială, dar și un complement cadențial realizat între funcțiile de dominantă și

tonică, întărind tonalitatea inițială.

În acest concert, compozitorul realizează o îmbinare între forma clasică de sonată

(cu dublă expoziție) și elemente tehnice și expresive specifice romantismului.

De remarcat dimensiunile mari ale secțiunii Expoziției, ceea ce au determinat

realizarea unei Dezvoltări mai puțin ample, unde nu mai sunt prelucrate, temele din prima

secțiune, aducând două noi episoade pentru evitarea monodiei.

Repriza este una obișnuită în care se aduc ambele teme, de data aceasta pe aceeași

tonică (tema întâi în tonalitatea mi minor iar tema a doua în tonalitatea mi major).

6

Schema părții întâi a concertului:

Secţiunea Expoziția orchestrală

Conținut T1 Punte T2 Punte T3 Punte

Plan tonal mi mi - Sol Sol Si mi mi

Măsura 1 - 20 21 - 29 30 - 45 45- 54 55 - 60 60 - 71

Secţiunea Expoziția solist - orchestră

Conținut T1 T2 Punte T1 Punte T2 – dezv.

Ascensiun

e dinamică

Punte

orchestrală

Plan

tonal

mi mi mi mi - La Sol Sol Sol – Do -

Re - Sol

Măsură 72 - 79 80 - 91 91 - 95 96 - 104 104 - 109 110 - 137 137 - 163

7

Secțiun

e

Dezvoltare Repriză

Conținu

t

Ep 1 Ep 2 Pasaje

de

virtuozit

ate

T1

orches

tră

T1

Solis

t

Punte T2 Punte

pasaje

virt.

Concluzia

finală

Plan

tonal

Sol la - re Si mi mi mi - si Mi - si mi mi

Măsură 164 -

171

172 -

188

188 -

199

200 -

207

208 -

218

219 -

227

228 -

243

244 -

256

256 - 264

Partea a doua – Largo, scrisă în tonalitatea Sol major, începe cu o introducere

orchestrală de șase măsuri, bazată pe un motiv ce este secvențat, pornind din mi minor,

modulând în do major, dominanta tonalității în care se desfășoară această parte a

concertului.

Exemplul întâi (măsurile 1 - 2) – motivul întâi

În măsura 7 apare prima idee muzicală (A) în sol major, alcătuită din două fraze

simetrice, asemănătoare din punct de vedere tematic.

Exemplul al doilea (măsurile 7 - 10) – tema întâi – fraza întâi

8

Imediat începe a doua idee muzicală (B), alcătuită din trei fraze (a, b, b) în re

major (măsurile 15- 26).

Exemplul al treilea (măsurile 15 - 16) – motivul întâi

Linia melodică este cantabilă, fraza a doua are o inflexiune spre mi minor, iar din

punct de vedere tematic, fraza a treia folosește materialul tematic al celei precedente, cu

mici variațiuni ritmice și intonaționale.

Urmează a treia idee muzicală (C) între măsurile 27 – 35 într-o nouă tonalitate, la

major, cu două fraze asimetrice (4 - 5), cadențând pe dominantă (re major).

Exemplul al patrulea (măsurile 27 - 28) – fraza întâi

A doua frază este asemănătoare din punct de vedere tematic, dar dinamizează

ritmic, introducând o înfloritură, asemănătoare pasajelor de coloratură vocală.

9

Revine ideea muzicală din secțiunea A, în sol major, Între măsurile 36 – 43, după

care o nouă linie melodică în do major între măsurile 44 – 54, cu un traseu modulant în

tonalităţile mi major, la minor şi re major, pregătește concluzia finală în tonalitatea

inițială.

Exemplul al cincilea (măsura 44) – motivul întâi – fraza întâi

Această mișcare conține o suită de idei muzicale cantabile, apropiate de intonația

și lejeritatea vocală.

Ca structură, nu se încadrează într-o formă clasică, ci este într-o formă liberă,

pentru că această parte este în permanentă transformare datorită acestei succesiuni de

teme (A, B, C, A, D şi Concluzie).

Schema părții a doua a concertului:

Conținu

t

Introducere

orchestrală

A B C A D Concluzie

T1

Fr1

fr2

T2

A b b

f1f2 f3

T3

Fr1 fr2

T1

Fr1 fr2

T4

Fr1 fr2

Plan

tonal

m1 m2 mi

Do

Sol Re La- Re Sol Do- Mi-

la- Re

Sol

10

Măsură 1 - 6 7 - 14 15 - 26 27 - 35 36 - 43 44 - 54 55 - 63

Bibliografie

Mirela Driga, - „Istoria Muzicii”manual pentru licee vocaționale, specializarea

muzică, Ed. CD PRESS

Jack Bratin, - Calendarul muzicii universale, Ed. Didactica și pedagogică

București

Bughici, Dumitru: Dictionar de forme si genuri muzicale, Editura Muzicala,

Bucuresti, 1984

11

Pascu George, Boţocan Melania – Carte de Istorie a Muzicii, Ed. Vasiliana ’98, Iaşi, 2003

***Dicţionar de forme şi genuri muzicale, Bucureşti, Ed. Muzicală A Uniunii

Compozitorilor, 1974

***Dicţionar de mari muzicieni, Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic, 2006

12