Universitatea “Al.I. Cuza” ,Facultatea de Filosofie , Specializarea Comunicare Socială şi Relaţii Publice, Anul 3 , Grupa 2

~ Analiza filmului ~

Sinopsis Filantropica

În Bucureştiul secolului XXI, a ieşi în oraş sâmbătă seara la braţul unei femei frumoase, o investiţie financiară riscantă,OVIDIU (Mircea Diaconu), modest profesor de liceu, pe care nu şi-ar putea-o permite. Şi totuşi trebuie, căci s-a îndrăgostit până peste cap de DIANA (Viorica Vodă), o mica sirenă de 20 de ani cu veleităţi de manechin. În căutarea unei surse de venit ceva mai consistente decât o biată leafă de profesor, Ovidiu plonjează într-o lume fabuloasă - mafia cerşetorilor. Unul din capii acesteia îl ia sub aripa sa. PEPE (Gheorghe Dinică) este jumătate artist, jumătate om de afaceri; "textier" oficial al cerşetorimii bucureştene, omul inventează biografii, replici şi atitudini în funcţie de personalitatea milogului sau de clientela-ţintă. Ovidiu va deveni "actorul" ideal pentru noul său experiment. Peste noapte, profesoraşul de vârstă mijlocie se trezeşte "însurat" cu MIRUNA (Mara Nicolescu), jucând seară de seară, alături de ea, comedia unui cuplu nevoiaş după un scenariu minuţios pus la punct de Pepe. Prinţ şi Cerşetor... Pendulând între doua femei, proaspăt îmbogăţit în ochii Dianei, soţ umil pentru Miruna, Ovidiu începe să ducă o periculoasă şi epuizantă viaţă dublă.

1

Analiza filmului Filantropica

Incipitul filmului Filantropica corespunde naraţiunii tradiţionale acest lucru fiind evidenţiat de citatul de început:

“A fost odata un oraş în care locuitorii se împarţeau în prinţ şi cerşetori.Între aceste doua lumi nu existau decât câinii vagabonţi.

Ei formau clasa de mijloc.”

Filmul este structurat asemenea povestirii în ramă (povestirea în povestire). Există o povestire iniţială a “comedie cuplului nevoiaş” în care sunt incluse o povestire a vieţii lui Ovidiu ca profesor şi o povestire a vieţii lui ca elev. De asemeni, există o simetrie între incipit, mijloc şi final. Acţiunea filmului debutează cu o autodezvăluire făcută de Ovidiu Mirunei prin care îi povesteşte ce l-a determinat să intre în această afacere murdară : “Şcoala era naşpa, lova era subţire, orele nu aveau nici un farm, viaţa mea era de cacao.” În minutul 48 acţiunea filmului îşi reia cursul de unde s-a încheiat povestirea facută Mirunei, filmul continuând cu alte seri identice primei seri prezentate la început, în care cei doi joacă rolul de soţ-soţie care îşi aniversează 10 ani de căsătorie la un restaurant select, aflaţi în imposibilitatea de a-şi achita nota de plată aceasta fiind achitată în final de un alt cliet al localului sau prin chetă.Finalul filmului rămâne deschis, evidenţiindu-se simetria precizată la început prin imaginea presupuşilor soţi dar în altă ipostază.

În filmul Filantropica al lui Nae Caranfil, identificăm trei categorii de femei:

1) femeia în vârstă- mamă şi pensionară, bună gospodină, obosită şi dornică de bună înţelegere- ea este cea care negociază conflictele în casă între soţ şi băiatul său, care avea un “statut” de profesor mediocru şi scriitor ratat. Este imaginea stereotipă a femeii casnice care are ca datorii aprovizionarea, gatitul, spălatul, călcatul şi curăţenia.

2) Femeia fotomodel- este cea care ne atrage atenţia, ca de obicei, blondă, atrăgătoare, dansatoare, la moda, joacă în clipuri publicitare.

Este femeia- capcană de care se îndrăgosteşte personajul principal (profesorul mediocru si scriitor ratat), pentru care va face o serie de sacrificii- cerşetorie de lux în restaurante de 4 şi 5 stele, până la casnicia impusă de şefii mafioţi.Intriga acţiunii se învârte în jurul acestei femei blonde şi frumoase.Este femeia care cu prima ocazie ia banii şi fuge, abandonând-ul cu cinism pe eroul principal.

3) Femeia doar în aparenţă cumsecade, care îşi urmareşte fără scrupule interesul, o artistă în şarlatanii şi smecherii şi care il iniţiază şi pe eroul principal în tainele trasului pe sfoară.

2

Am ales să analizăm relaţia dintre Ovidiu, un modest profesor de liceu şi Miruna, secretara lui Pepe, “capul mafiei cerşetorilor”. Relaţia aleasă pentru analiză ocupă un loc central în cadrul filmului, pe baza acesteea conturându-se acţiunea filmului. Dacã vorbim de stilul de ataşament, în cadrul acestei relaţii este prezent ataşamentul bazat pe nevoia de securitate, Ovidiu joacã alãturi de Miruna farã sã fie deranjat de faptul ca este condus de ea, cei doi încep o relaţie tot din iniţiativa Mirunei fãrã ca Ovidiu sã riposteze, sau sã aibã dreptul la replicã. Rolul relaţiei în cadrul filmului este acela de a scoate în evidenţă sacrificiul unui om pentru bani şi pentru conturarea unei imagini de sine ideale cerută de “o mica sirenă de 20 de ani cu veleităţi de manechin”.( “- …fetele din ziua de azi costă prea scump…”“- Şi toate astea, Miruna, cu un singur scop: să apar mâine în faţa ei ca un tip cu bani, cu telefon mobil, cu o maşină de fiţe.”)

Relaţia Ovidiu-Miruna a fost creată pe baza altor relaţii dintre Ovidiu şi: Robert→Diana→ Cerşetorul de la cârciumă → Pepe. Totul a pornit de la relaţia Ovidiu-Robert, o relaţie mai “specială” profesor - elev deoarece Robert era elevul problemă din clasa la care Ovidiu era diriginte (consuma droguri, era predispus exmatriculării şi de aceea îl ameninţă pe diriginte).În cadrul acestei relaţii este ilustrat conceptul de idealizare : “ Mi-am dat seama brusc că un tânăr în anii săi de formare, este un obiect fragil, că unele sancţiuni pripite il pot traumatiza tot restul vieţii.” Cu scopul de a remedia comportamentul băiatului, dirigintele îi cheamă la şcoală pe părinţii acestuia, acest lucru constituind intriga filmului şi anume relaţia Ovidiu-Diana (presupusa soră a lui Robert). Viaţa modestă de profesor şi dorinţa de a avea o relaţie cu Diana l-a determinat pe Ovidiu să meargă la Clubul Scriitorilor să-şi vândă singura lui publicaţie: “Nimeni nu moare pe gratis” . În acest context l-a întâlnit şi pe acel cerşetor “profesionist”, care joacă un rol de iniţiator în relaţia urmatoare şi anume,relaţia Ovidiu-Pepe. Această relaţie este o relaţie de tipul angajat- şef ce include o situaţie conflictuală pierdere- caştig.

Mizele filmului sunt acelea de a contribui la sublinierea imaginii cerşetorului român excroc, corupt, bogat şi a stereotipului bătrânilor inutili care sună în emisie la Pro TV pentru a se plânge în fiecare seară la emisiunea de maximă audienţă “Chestiunea zilei” a lui Florin Călinescu de pensile mizere. Filmul regizat de Nae Caranfil se remarcă mai ales prin dezvoltarea ideologiei – stereotip susţinută de tema principală a intrigii potrivit căreia batrânii şi copiii mint şi se prefac atunci când cerşesc, în realitate fiind angajaţi profesionişti în structuri mafiote bine organizate.

3

În ceea ce priveşte structurarea, relaţia Ovidiu- Miruna parcurge toate cele cinci etape, după cum urmeaza: Iniţierea relaţiei are loc la prima lor întâlnire ca soţ-soţie ce îşi aniversează 10 ani de căsnicie. Tatonarea este prezentata în prima secvenţa a filmului, după autodezvaluirea făcută de Ovidiu când Miruna îi cere să se tutuiasca ( “Nu crezi că ar fi cazul să începem să ne tutuim?”) discuţia continuând la persoana a doua. Intensificarea relaţiei are loc la cea de-a zecea întâlnire şi este evidenţiată de gelozia Mirunei ( “Tu nu vrei să mai schimbi subiectul ăsta? Pentru că nu inviţi pe cineva la restaurant să-i vorbeşti despre problemele tale!Şi să ştii că-i foarte neplăcut pentru soţia ta, oricare ar fi ea, să te audă cum ridici într-una în slăvi o paraşuta plină de fiţe!”) şi de semnificaţia importantă pe care o dă ea întâlnirii(“seară…mai specială”; “pentru că asta seara împlinim zece zile…de când sunt soţia ta”) în comparaţie cu Ovidiu care consideră această întâlnire la fel ca celelalte. Tot în cadrul acestei etape este evidenţiat şi conceptual complicitatea de deriziune în momentul în care Ovidiu cuprins de povestirea despre Diana uită de scopul lui în acel local, iar Miruna încearcă să-i atragă atenţia prin comportamentul ei. Integrarea are loc după eşecul întâlnirii dintre Ovidiu şi Diana la presupusa lui casă.Ovidiu se refugiaza în braţele Mirunei relatându-i întâmplarea cu Diana. Miruna ia din nou postura de nevastă dar de data aceasta mai ferma pe poziţie (“Aşa faceţi toţi, cum vi se dau papucii, fuga la nevasta!). Integrarea este urmată imediat şi de unire, aceasta având loc în cadrul aceleiaşi scene. Unirea debuteaza cu autodezvaluirea Mirunei cu privire la viaţa ei anterioară în colaborare cu Pepe şi continuă cu seara petrecută împreună.

În relaţia Ovidiu-Miruna este present Eul-ca-Relaţie deoarece protagoniştii relaţiei se concentrează pe experienţa lor comună de soţ-soţie. Ei interpretează aceste roluri având un scop comun, acela de a caştiga bani.Strategiile utilizate în comunicarea interpersonală dintre Ovidiu şi Miruna sunt cele de confirmare prin:

- manifestarea respectului: evidenţiat de modul de adresare politicos, de ascultarea atentă a celuilalt şi de răspunsurile serioase acordate. În prima parte a filmului, o manifestare mai profundă a respectului vine doar din partea Mirunei, apoi, pe parcursul filmului respectul este conturat şi în ceea ce-l priveşte pe Ovidiu.

- manifestarea implicării: este sugerată la finalul filmului, după vizita jurnaliştilor, când cei doi rămân singuri şi se comportă exact ca o familie, prin cuvinte frumoase, gesturi tandre, ca şi cum aceste lucruri ar fi fost obişnuite pentru ei. Cei doi ajung să traiasca minciuna lor ca pe o realitate.

- acceptarea comunicării: este de asemeni întalnită în cadrul acestei relaţii prin faptul că cei doi îşi acordă drept la replică, îşi manifestă interesul pentru mesajele transmise de celălalt şi totodată îşi acordă şi un feedback la ideile prezentate.

4

- acceptarea celeilalte personae vine din ambele părţi, cei doi se acceptă reciproc, îşi manifestă înţelegerea pentru fiecare în parte, dialogul dintre ei fiind constructiv.

Relaţia Ovidiu-Miruna este conturată şi printr-o serie de caracteristici secundare:

Intensitatea relaţiei atinge cote maxime în momentul de la restaurant, când Miruna îşi manifestă gelozia faţă de Diana, numind-o pe aceasta “paraşută plină de fiţe”.Din acel moment se observă că Miruna traieşte cu intensitate o poveste de dragoste nemarturisită.

Intimitatea este prezentă în seara în care Ovidiu are o intalnire eşuata cu Diana şi se întoarce la Miruna, aceasta primindu-l ca o soţie devotată.

Angajamentul în aceast film vine din partea amândurora în ceea ce priveşte scopul comun de a caştiga bani, însa în ceea ce priveşte relaţia, angajamentul vine mai mult din partea Mirunei, Ovidiu angajându-se într-o alta relaţie şi anume cea cu Diana.

Încrederea vine din partea ambelor “personaje” , însa în scopuri diferite. Ovidiu a avut încredere în Miruna atunci când a hotărât să joace alături de ea rolul de soţ, dar şi atunci când a hotarat să-i povestească adevarata lui viaţa, pe care o ascundea în cazul Dianei. Din partea Mirunei, încrederea vine mai târziu. Ea decide sa-şi expună viaţa abia după ce are sentimente pentru Ovidiu. O dovadă de iubire, dar mai ales de încredere este aceea în care Miruna îi da lui Ovidiu parola de la contul bancar deschis de Pepe.

În filmul Filantropica, Miruna este cea care încearcă sa-şi determine partenerul sa se implice mai mult în relaţie prin urmatoarele etape:

La un moment dat Miruna nu mai acceptă să asculte cuvintele frumoase pe care le rostea Ovidiu despre Diana şi încearcă sa-i intensifice acestuia atenţia asupra sa prin ridicarea tonului vocii şi prin subliniere faptului că ei joacă un rol de soţ- soţie. Similaritatea celor doi constă în faptul că ambii au nevoie de bani şi decid sa-i câştige împreuna.Autodezvăluirea Mirunei joacă şi rolul de prezentare de sine, aceasta evidenţiindu-şi calitaţile în comparaţie cu Diana, femeia de care era îndrăgostit Ovidiu( “De când lucrez cu Pepe nu mai practic, m-am reprofilat. Nu fi fraier, pariez ca habar nu ai ce îi aia o femeie care ştie meserie. Altfel nu te-ai arunca la proaste din astea cu stofă.”) În momentul în care Miruna îi dă lui Ovidiu parola de la contul bancar, aceasta îi face un favor, o altă încercare de a-l determina sa se implice în relaţie. Includerea este surprinsă în partea de final a filmului, în cadrul scenei cu vizita jurnaliştilor, când Miruna se comportă exact ca o soţie, iar Ovidiu se conformează. Întreaga relaţie Ovidiu-Miruna este asemeni unei piese de teatru, actorul principal fiind Ovidiu, un adevarat one man show.

5

În ceea ce priveşte spaţiul comunicării sociale în cadrul acestui film, vorbim de o regiune exterioară, protagoniştii relaţiei alese de noi spre analiză, nu sunt nici actori, nici public, dar ajung sa interpreteze nişte roluri asemeni actorilor chiar daca unul este profesor, iar cealaltă secretară. (“Mă simţeam ca un mare actor pe scena, în faţa unui public care mă urmarea cu rasuflare taiată şi nu era decat debutul. Prima seară dintr-un lung şir de reprezentaţii.”)Ovidiu, însa, prin rolul jucat îndeplineşte toate funcţiile unui actor sincer, deoarece el se identifica foarte bine cu „personajul” interpretat, cel al unui profesor care nu-şi permite sã sãrbatoreasca zece ani de cãsnicie la un restaurant de lux. Acest aspect este foarte bine evidenţiat şi in scena în care cei doi „soţi” sunt invitaţi sã participe în emsiunea lui Florin Cãlinescu, „Chestiunea zilei” şi intra în legaturã acel tânãr care vrea sã-i demascheze pe cei doi, însa Ovidiu, prin dialogul purtat de el reuşeşte sã emoţioneze publicul. De data aceasta, Ovidiu nu mai rosteşteste un text învãţat dinainte, ci vorbeşte din propria experienţa, exprimandu-şi adevaratele lui trãiri. În „reprezentaţiile non-teatrale” puse în scenã de cei doi existã o delimitare spaţialã foarte bine evidenţiata, masa la care stãteau fiind asemeni scenei, rezervatã actorilor, iar restul restaurantului destinat publicului.Pentru bunul mers al jocului celor doi, „actorii” se folosesc şi de canalele oficioase. Ele sunt întalnite cu precadere la prima lor întalnire, când Ovidiu nu ştie cum să se comporte, iar Miruna îl îndruma uşor prin intermediul anumitor gesturi neobservabile de restul oamenilor din restaurant. Cei doi aveau pus la punct un scenariu foarte bine gândit, soţia avea flori primite de la soţ cu ocazia celor 10 ani de casnicie şi aveau profesii ce nu le permiteau o ieşire de genul acela la un restaurant luxos, profesii foarte bine alese pentru sensibilizarea publicului. Pentru a atrage atenţia celorlalţi clienţi ai localului, cei doi se foloseau de anumite strategii: spargerea ceştii de cafea, tonul ridicat al vocii, plânsul femeii şi gesturile pline de afecţiune în momentul consolării.

Filantropica rămâne, din punctul nostru de vedere, unul dintre cele mai reprezentative filme româneşti. Acest film reuşeşte să ne inducă o anumita atitudine faţă de cerşetori, o atitudine normală de altfel. Deşi Mircea Diaconu este personajul principal şi drama lui este în centrul filmului, atenţia se roteşte în jurul lui Gheorghe Dinica, rolul din film potrivindu-i-se ca o mănuşă. Este pur si simplu genial cum replicile lui rămân în istorie : "măna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană" sau "vă e mila? V-am luat banii!". De asemenea, considerăm că în filmul Filantropica sunt foarte bine surprinse şi descrise printr-o multitudine de mijloace relaţiile dintre personaje.Chiar dacă filmul a apărut pe marile ecrane acum 9 ani, el încă surprinde realitatea tragică din România timpurilor noastre şi încã mai are succes.

6