1

Analiză economico-financiară

CURS 1

Fundamentele analizei economico-financiare

Analiza economico-financiară este o ştiinţă economică de sinteză, care presupune

valorificarea diverselor informaţii din interiorul şi exteriorul unei entităţi economice, cu

scopul analizării trecutului, monitorizării prezentului şi anticipării viitorului acestei afaceri.

Analiza trecutului sau analiza retrospectivă permite identificarea unor patern-uri

financiare, care reflectă comportamentul entităţii în piaţă la diferite momente şi în diferite

contexte. Pe baza acestor tipare, analistul financiar poate proiecta trend-ul de ansamblu al

firmei, precum şi trend-ul specific fiecărui indicator financiar.

Ca orice ştiinţă, analiza utilizează diverse metode, procedee şi tehnici de lucru

adaptate, fiecare, la complexitatea şi tipul de entitate analizate.

În general, analiza economico-financiară se practică la nivelul entităţilor mari, la

nivelul entităţilor cotate la bursă şi în vederea operaţiunilor de capital presupuse de fuziunea

sau absorbţia unităţilor corporatiste.

CURS 2

Analiza presupune descompunerea unui fenomen sau proces economic în

componentele sale fundamentale în sensul descoperirii esenţei acelui fenomen sau proces

economic. În opoziţie, sinteza reprezintă reunirea tuturor componentelor descompuse iniţial.

Fenomenele economice se descompun în factori: direcţi, indirecţi, de grad 1,2,3...

1) Factorii direcţi influenţează prin natura lor evoluţia fenomenelor economice.

2) Factorii indirecţi acţionează în sinergie cu alţi factori

Pentru descompunerea realităţii economice în factorii ei esenţiali, analiza economică

utilizează o metodă specifică, numită metoda substituirilor în lanţ sau metoda iteraţiei.

METODA ITERAŢIEI

Se aplică în cazul fenomenelor economice care pot fi modelate maematic prin

produsul şi/sau raportul de calcul. Presupune respectarea următoarelor 3 principii:

1) Substituirile de factori se fac în ordinea condiţionării lor economice (întâi factorii

cantitativi, apoi factorii structurali, factorii calitativi)

2) Un factor odată substituit rămâne în aceeaşi formă până la sfârşitul operaţiunilor de

substituire.

3) Substituirile se fac în mod succesiv, în trepte şi nu simultan.

Factorii cantitativi sunt acei factori care influenţează evoluţia fenomenului prin prisma

determinării cantitative (masă, volum etc.)

Factorii structurali sunt factori care au aceeaşi esenţă cu fenomenul analizat şi îl

determină prin schimbarea structurii interne a fenomenului.

Factorii calitativi sunt factorii care influenţează fenomenul prin însuşiri de tip

calitativ.

2

ANALIZA STRUCTURALĂ ŞI FACTORIALĂ

A CIFREI DE AFACERI

CIFRA DE AFACERI = totalitatea veniturilor unei entităţi provenită din vânzarea

produselor finite, a mărfurilor, precum şi din prestarea serviciilor.

= un indicator de poziţionare a entităţii economice în funcţie

de mărimea lor economică

= serveşte şi în procesele de eligibilitate ale licitaţiilor cu

caracter internaţional. Ea este un criteriu de departajare al firmelor care determină capacitatea

economică internă a firmei de a realiza proiecte de o anumită anvergură.

Un indicator important, derivat din cifra de afaceri este cifra de afaceri critică sau

cifra de afaceri la pragul de rentabilitate.

Cifra de afaceri critică rezultă din înmulţirea producţiei necesare atingerii pragului de

rentabilitate cu preţul de vânzare unitar; producţia fiind exprimată prin unităţi fizice.

CURS 3 ∆y – dinamica fenomenului y în intervalul de timp (0, 1)

y = a*b*c -> (procedura de substituire se realizează de la stânga la dreapta)

∆y=y1-y0

a, b, c – factorii care determină dinamica fenomenului y.

y0 y1 t1

0 1

a0 a1

b0 b1

c0 c1

∆y=a1*b1*c1 – a0*b0*c0

∆y(a)=a1*b0*c0 – a0*b0*c0 => ∆y=(a1-a2)*b0*c0

A substitui un factor înseamnă a înlocui valoarea de referinţă a acelui factor (0) cu valoarea

lui curentă (1).

∆y(b)=a1*b1*c0 – a1*b0*c0

∆y(c)=a1*b1*c1 – a1*b1*c0

Verificare: ∆y(t)= ∆y(a)+ ∆y(b)+ ∆y(c)

ANALIZA FACTORIALĂ

A CIFREI DE AFACERI

CIFRA DE AFACERI: reprezintă totalitatea veniturilor unei entităţi economice

obţinute din vânzarea produselor, desfacerea mărfurilor şi prestarea serviciilor.

Cifra de afaceri netă: reprezintă cifra de afaceri majorată cu veniturile din subvenţiile

venite din exploatare. Dintr-o multitudine de modele matematice, cel mai simplu model este

următorul:

CA=

3

qi – cantitatea de produse vândute

pi – preţul de vânzare unitar fără TVA

i – tipul produsului

- Acest model este înglobat în casa de marcat

1) Factor cantitativ

2) Factor calitativ

În cazul întreprinderii care dispune de o bogată bază materială (active imobilizate)

pentru analiza factorială a cifrei de afaceri se utilizează următorul model:

CA=N* * * *

Factorii de influenţă în acest model sunt:

1) N=nr. mediu de personal / nr. mediu scriptic

- Factor cantitativ care poate fi dezvoltat în funcţie de complexitatea analizei efectuate

pornind de la criterii de vârstă, grad de calificare etc.

2) = valoarea medie de inventar anual a mijloacelor fixe, respectiv a activelor

corporale. = gradul de înzestrare tehnică a muncii, câţi lei activi corporali revin pe un

angajat.

- Factor cantitativ

3) = valoarea medie de inventar anuală a mijloacelor fixe direct productive,

valoarea activului corporal direct productiv

= ponderea activului corporal direct productiv în total activ corporal

- Este întotdeauna subunitară

4) = valoarea producţiei fizice/fabricate

= randamentul activului corporal direct productiv

- Factor calitativ

5) = gradul de valorificare a producţiei fabricate/ cât s-a vândut din cât s-a produs

CURS 4

INTERPRETAREA MATEMATICĂ VS. INTERPRETAREA

ECONOMICĂ A ANALIZELOR DE TIP FACTORIAL

Analizele factoriale presupun exprimarea matematică a esenţei unui fenomen

economic în funcţie de factori care îl determină şi influenţează în dinamică. Rezolvarea

4

matematică a oricărui model pe baza metodei iterării reflectă influenţele cu semn algebric

pozitiv sau negativ asupra dinamicii fenomenului.

Interpretarea economică a acestor rezultate se face în funcţie de apartenenţa

fenomenului analizat la categoria efectelor economice sau la categoria eforturilor economice.

Vom întâlni deci fenomenul economice care reflectă EFECTUL şi EFORTUL. Din

categoria efectelor economice amintim indicatori precum:

1) Cifra de afaceri

2) Valoarea adaugata

3) Veniturile

4) Rezultatele

5) Ratele de rentabilitate

Din categoria eforturilor amintim indicatori precum:

1) Costul unitar de produs

2) Cheltuilelile totale/specifice (materiale, salariale etc.)

Dacă fenomenul economic este de tip EFECT, rezultatele cu semnul algebric „+”

reprezentând influenţele factorilor se apreciază ca fiind favorabile pentru dinamica

fenomenului; iar rezultatele cu semnul „-„ se interpretează ca fiind influenţe nefavorabile

pentru dinamica fenomenului.

Dacă fenomenul este de tip EFORT, rezultatele algebrice au semnul „+” sunt

interpretate ca fiind nefavorabile; iar cele cu semnul „-„ sunt favorabile.

În concluzie „+”-ul şi „-„-ul din algebră nu au corespondent similar în domeniul

economic, interpretarea ţinând cont de modul în care fenomenul economic condiţionează

rezultatele finale ale oricărei identităţi economice.

Logica acestor interpretări constă în Legea eficienţei economice, lege care impune

maximizarea efectelor în combinaţie cu minimizarea eforturilor, minimizarea care nu trebuie

intimă peste limita de la care se pierde calitatea producţiei sau serviciilor prestate.

DINAMICA FENOMENELOR

Dinamica fenomenelor se apreciază practic pornind de la datele contabile ale

exerciţiului financiar curent în comparaţie cu datele contabile ale exerciţiilor financiare

anteriore.

Limita acestei abordări constă în faptul că datele contabile analizate reprezintă valori

stabile surprinse la un moment dat (exemplu: compararea în dinamică a cifrei de afaceri,

rezultatului brut al exerciţiului sau altor indicatori pe mai multe exerciţii financiare se loveşte

de eterogenitatea informaţională a datelor contabile (valorile nu sunt comparabile).

Un prim criteriu de necomparabilitate îl reprezintă, în economiile inflaţioniste, preţul

de vânzare al produselor, mărfurilor, preţ puternic influenţat de inflaţia aferentă fiecărui

exerciţiu financiar.

Pentru a asigura comparabilitatea datelor financiare conţinute în documentele de

sinteză contabilă (bilanţ, cont de profit şi pierdere) este necesară retratarea informaţiilor

primare în funcţie de diverse criterii.

Exemplu: în situaţii de inflaţie se procedează la retratarea datelor din trecut cu

coeficienţii de inflaţie aferenţi perioadei analizate; acelaşi lucru şi în cazul dezinflaţiei:

- În primul caz: retratarea se numeşte INFLATARE

- În al doilea caz: retratarea se numeşte DEFLATARE

5

CURS 6

ANALIZA STRUCTURALĂ ŞI FACTORIALĂ

A VALORII ADĂUGATE

Valoarea adăugată este un indicator care caracterizează contribuţia factorilor de

producţie la realizarea efectelor economice finale.

Dacă acum 30 de ani, factorul determinant de producţie era reprezentat de resursa

tehnologică şi materiile prime corespunzătoare, astăzi asistăm la o schimbare de valoare în

circuitul economic, factorul de producţie cel mai important devenind resursa umană.

Spre deosebire de celalalte resurse, resursa umană nu funcţionează pe bază de

principii mecaniciste, de tip proporţional, randamentul resursei umane derivă dintr-o

combinaţie optimă a unor multiple trăsături socio-profesionale; din această cauză valoarea

adăugată aferentă materiilor prime neprelucrate a devenit infimă; iar valoarea produselor care

înglobează din ce în ce mai puţine materii prime şi din ce în ce mai multă inovaţie a devenit

preponderentă.

Cazul clasic de comparaţie îl reprezintă Japonia, o ţară săracă în materii prime, care a

devenit exportator net de inteligenţă înglobată, înaintea Statelor Unite. Ţările care

înregistrează valori adăugate mari, dispun de o economie puternic integrată pe verticală şi

diversificată pe orizontală.

Aceasta înseamnă că societatea respectivă poate produce bunuri economice cu valoare

adăugată ridicată fără să apeleze la importuri. (ex: Germania – cultură economică postbelică

astfel încât achiziţiile de mărfuri sunt stabilite prin lege să fie de provenienţă germană)

Suma valorilor adăugate la nivel naţional poartă numele de venit naţional (VN).

Din punct de vedere matematic valoarea adăugată poate fi determinată la nivel de

entitate economică pe baza modelului:

VA = Qex (producţia exerciţiului) – M (consumurile provenite de la terţi)

Producţia exerciţiului = producţia realizată de o entitate într-un exerciţiu financiar pe

baza modelului:

Qex = Qf (producţia fabricată şi vândută) ± Qs (producţia stocată) + Qi (producţia

imobilizată)

Acest indicator se regăseşte în contl de profit şi pierdere a fiecărei unităţi economice,

acolo se găseşte sub forma Qv (deoarece există şi unităţi care nu produc, dar vând)

Qi = producţia realizată de entitate pentru ea însăşi (producţie în regie proprie).

Consumul provenit de la terţi reflectă costul materiilor prime, materialelor; cost care

intră în costul total al produsului, dar care nu reflectă o contribuţie proprie a entităţii la

realizarea produsului.

Pentru analiza factorială a valorii adăugate folosind metoda iterării se va utiliza

modelul:

VA = Qc1(factor cantitativ)*(1- )(producţia consumului intermediar la un leu

producţia exerciţiului – factor calitativ)

6

CURS 7

ANALIZA CHELTUIELILOR

ENTITĂŢILOR AGRICOLE

În agricultură, spre deosebire de alte ramuri economice cheltuielile prezintă o anumită

particularitate în sensul că efectuarea acestor cheltuieli presupune respctarea unor cerinţe

dictate de tehnologiile de cultură; nerespectarea acestor tehnologii transformând aceste

cheltuieli în pierdere financiară.

De asemenea, consumul optim de anumite materii prime şi materiale care determină

ieşiri de capital financiar ţine exclusiv de tehnologia de cultură sau de creştere a animalelor,

neexistând criterii de proporţionalitate între consumul efectuat şi producţia deţinută, respectiv

între cheltuieli şi venituri. De altfel, agricultura, prin excelenţă nu permite modelarea pe bază

deterministă a corelaţiei dintre cheltuieli şi venituri, între INPUTURI şi OUTPUT-uri,

stabilirea relaţiei de tip probabilist-stohastice.

Din punct de vedere financiar, cheltuielile reprezintă ieşiri de capital, respectiv plăţi

efectuate la un moment dat, aceste plăţi afectând cash-flow-ul entităţilor agricole, în sensul

existenţei unei trezorerii nete negative pe întreg exerciţiul financiar, mai puţin după recoltă.

Importantă pentru analiza financiară este delimitarea cheltuielilor totale ale entităţii

agricole în cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe.

Cheltuielile variabile (CV) – reprezintă acele cheltuieli care variază direct proporţional cu

volumul producţiei realizate

Cheltuielile fixe (CF) – reprezintă acele cheltuieli convenţional constante al căror volum este

independent de nivelul producţiei agricole

Principala cheltuială fixă este AMORTIZAREA activelor corporale, amortizare care

are rolul de a conserva economic şi financiar, la sfârşitul duratei de viaţă a unui activ

corporal, utilitatea economică a acelui activ corporal.

În concluzie, cheltuielile entităţii agricole se vor analiza atât pe total cât şi în structura

lor, ele raportându-se în funcţie de sectorul vegetal sau zootehnic la unitatea de suprafaţă sau

pe cap de animal.

În zona industrială, inclusiv în cazul industriei alimentare pe lângă cheltuielile fixe şi

cele variabile, apar anumite cheltuieli atipice, denumite cheltuieli semi-variabile. Aceste

cheltuieli semivariabile au un comportament diferit într-un orizont de timp dat, ele oscilând

între perioade în care sunt cheltuieli fixe şi perioade în care sunt cheltuieli variabile

(exemplul cel mai elocvent îl reprezintă cheltuieli cu mentenanţa utilajelor industriale).

Cheltuielile variabile se analizează în corelaţie cu dinamica cifra de afaceri, ele

exprimându-se prin intermediul „cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri”.

CV1000

= *1000

q – volumul fizic al producţiei vândute/structura producţiei vândute

cv – costul variabil unitar/ sau pe produs

qi*pi – cifra de afaceri

i – tipul produsului

Din acest model constatăm faptul că dinamica cheltuielilor variabile la 1000 lei cifra

de afaceri este influenţată de volumul şi structura producţiei vândute, preţ de vânzare unitar al

7

produselor fără TVA, respectiv costul variabil unitar.

Ţinând cont că, costul variabil unitar reprezintă componenta predominantă a costului

de preducţie unitar, deciziile finan ciare în direcţia creşterii cifrei de afaceri, a valorii

adăugate şi rentabilităţii finale, trebuiesc luate ţinând cont de importanţa costurilor variabile

totale (CV)

De altfel, cel mai păzit secret financiar al oricărei entităţi economice de pe glob îl

reprezintă costul unitar de producţie, costul variabil unitar.

Dintre factorii enumeraţi care determină dinamica acestor cheltuieli variabile la 1000

de lei cifră de afaceri, pe lângă formarea costului variabil unitar, de o mare importanţă este

factorul q, nivelul sau structura producţiei.

Structura producţiei vândute este de asemenea importantă încât necesită elaborarea de

scenarii economico-financiare în vederea optimizării acesteia. (exp: dacă o entitate agricolă

cu profil vegetal are următoarea structură de producţie: 40% grâu, 30% sfeclă de zahăr, 10%

soia, 20% porumb, suprafaţa totală productivă fiind de 1000 ha, putem constata la sfârşitul

exerciţiului financiar că respectiva structură generează pierdere în zona grâului şi profit în

zona siua şi porumb. Drept urmare pentru exerciţiul financiar viitor în condiţiile păstrării

asolamentelor şi a tehnologiei de cultură vom proiecta scenarii în care suprafaţa cultivată cu

soia şi porumb să crească în detrimentul grâului,)

ANALIZA FACTORIALĂ A CHELTUIELILOR FIXE

Se efectuează după modelul:

Cf1000

= *1000 => Cf1000

= *1000

CURS 8

ANALIZA RENTABILITĂŢII

ENTITĂŢILOR ECONOMICE

Rentabilitatea reflectă capacitata unei entităţi economice de a obţine venituri

superioare cheltuielilor efectuate, adică de a obţine profit.

Rentabilitatea face parte din cadrul indicat de eficienţa economică, ea fiind inclusă în

eficienţa economică, dar este inferioară eficienţei economice. Din această cauză o

întreprindere eficientă va fi în totalitate rentabilă, dar o întreprindere rentabilă nu va fi

întotdeauna eficientă.

Rentabilitatea se exprimă în 2 forme:

a) În mărimi absolute, sub forma rezultatelor financiare (rezultatul exploatării, rezultatul

brut al exerciţiului) şi poate reflecta profit sau pierdere

b) În mărimi relative sub forma ratelor de rentabilitate

Prima formă de exprimare este inferioară celei de-a doua.

Exprimarea relativă a rentabilităţii sub forma ratelor de rentabilitate permite

8

efectuarea de comparaţii în timp şi spaţiu între diferite entităţi economice.

Pe baza profitului nu se pot compara entităţi chiar dacă sunt identice din punct de

vedere al structurii, personalului.

Sunt relevante şi constituie, prin ele însele, o bază de comparaţie pentru că se

determină ca raport între efect economic şi efortul economic (rata rentabilităţii costurilor);

efect economic şi activ economic (rata rentabilităţii economice); efect economic şi efort

economic (rata rentabilităţii comerciale).

ROE – return on equity – rata rentabilităţii financiare

ROA – return on assets – rata rentabilităţii economice; rata rentabilităţii active

ROS – return on sales – rata rentabilităţii comerciale

Condiţiile de investire în capitalul oricărei entităţi economice din lume, adică de

plasare a capitalului propriu în capitalul unor entităţi economice este ca rata rentabilităţii

economice să fie superioară ratei medii a dobânzii din piaţă.

__

ROE>Rd

Dacă ROE a unei entităţi este inferioară ratei medii a dobânzii atunci este mai

înţeleaptă decizia de a-ţi plasa capitalurile proprii în depozite bancare.

Rata rentabilităţii comerciale se determină astfel:

Rc= *1000; Rc= *100

Ip= => rCA= =

.

În expresie statistică acest indice poartă numele Ipi, indicele preţurilor produselor

industriale.

Ic= ; ChrCA=

2. Rata rentabilităţii economice

Re =

A=Ai+Ac => Re= *100

3. Rata rentabilităţii costurilor

9

R cost =

R fin =

Dintre ratele de rentabilitate enumerate cea mai importantă este rata rentabilităţii

costurilor, deoarece reflectă eficienţa pură a entităţii economice raportând efectul economic

obţinut (profit) la efortul total depus (cheltuielile). Astfel spus, rata rentabilităţii costurilor

reflectă câţi lei profit se obţin prin cheltuirea unei sute de lei.

O provocare actuală a managementului financiar al oricărei entităţi economice o

reprezintă corelaţia risc-rentabilitate.

Prin prag de remtabilitate înţelegem acel nivel al producţiei fizice pentru care

veniturile realizate sunt egale cu cheltuielile efectuate; profit=0.

Cifra de afaceri la prag (cifra de afaceri critică) ( expresia valorică a pragului de

rentabilitate.

CURS 9

Rata rentabilităţii comerciale se analizează factorial astfel:

Rcom=

Avem 3 factori de influenţă:

1) Structura producţiei vândute, q, respectiv factorul cantitativ

2) p – preţul de vânzare unitar fără TVA – factor calitativ

3) c – costul unitar de producţie – factor calitativ

∆Rcom=Rc1-Rc0

∆Rcom(q) = –

– –

∆Rcom(p) = –

– –

∆Rcom(c) = –

– –

10

Aceeaşi logică de iterare o avem şi în cazul ratei rentabilităţii costurilor singura deosebire

fiind ordinea de substituire a factorilor:

q – structura producţiei

c – costul unitar

p – preţul de vânzare unitar

Rc = –

Observăm în ecuaţiile de iterare ale ratei rentabilităţii comerciale indicatorii cifra de

afaceri recalculate şi cheltuielilor aferente cifrei de afaceri recalculate. Aceşti indicatori îi

regăsim şi în ecuaţiile de iterare ale rentabilităţii costurilor şi îi vom determina în funcţie de

indicele preţurilor şi indicele cheltuielilor totale.

ANALIZA CORELAŢIEI RENTABILITATE –RISC

În economia reală vom întâlni manageri caracterizaţi prin prudenţă financiară şi

manageri care îşi asumă anumite riscuri pentru obţinerea unei rentabilităţi superioare.

Noţiunea de risc se aplică plasamentelor financiare care promit să genereze

randamente financiare peste media ratei dobânzii, în sens invers plasamentului în depozit

bancar având cel mai mic risc, dar şi cel mai mic randament. Dacă acţionarii doresc un

randament foarte mare pe termen scurt, vor impune managementului drept obiectiv

plasamente financiare în investiţii riscante, acţiuni la anumite companii aflate pe val sau

plasamente în zone nesigure din punct de vedere politioc-economic.

Teoriile moderne privind plasamentele de capital impun construirea portofoliului de

plasamente pe diferite segmente unele cu risc mai mare, altele cu risc mai mic, astfel încât

pierderea potenţială aferentă zonelor de risc să nu determine falimentul entităţii.