4

4.2. Analiza desenelor si psihologia copilului

Istoria dezvoltarii psihice a copilului constituie cheia

intelegerii problemelor psihologice in ansamblu, ceea ce

permite completarea si adancirea teoriei psihologice generale.

Ursula Schiopu

4.2.1. Metode de cercetare in psihologiei copilului

Psihologia copilului (ca ramura a psihologiei dar si ca stiinta in sine) se ocupa de studiul psihogenezei, reliefand legile evolutiei psihicului, stadiile parcurse si particularitatile acestora. Astfel, ne putem referi la psihologia copilului ca la o stiinta a dezvoltarii si personalitatii copilului.

Acest domeniu vast prezinta un mare interes, facand apel la un numar mare de metode si prezentand posibilitatea realizarii multor corelatii, dintre care cele mai importante sunt cele cu intregul sistem al stiintelor sociale si umanistice, precum si cu cele biologice si medicale.

In privinta metodologiei de studiu, trebuie mentionat de la inceput faptul ca instrumentul de baza al psihologiei copilului este metoda genetica, care se refera la modul in care se produce geneza functiilor psihice.

Ursula Schiopu (1967) mentioneaza, in principiu, doua ansambluri de metode ale acestui domeniu: metode de cercetare (investigare sau psihodiagnostic) si metode de cercetare si psihoterapie. Intre principalele metode in psihologia copilului se numara: observatia, experimentul, metoda biografica, metoda convorbirii, a anchetei sociale si, desigur, cea a analizei produselor activitatii.

Faptul ca aceasta metoda din urma este una din cele mai des folosite in investigare nu trebuie sa surprinda pe nimeni. Metoda analizei produselor activitatii permite studierea multilaterala a copilului. O atentie deosebita trebuie acordata studierii diferitelor activitati ale copilului desenul, modelajul, activitatea de constructii

Analiza desenelor, a figurilor realizate din plastilina sau din hartie, a constructiilor de tot felul, permite cercetatorului sa dezvaluie particularitatile perceptiilor si reprezentarilor copiilor, gradul de dezvoltare al gandirii si imaginatiei, al simtului estetic, precum si directia in care se dezvolta aptitudinile, interesele copilului. Din analiza desenelor sau a altor obiecte confectionate, se constata unele posibilitati ale copiilor ce nu pot fi desprinse prin observatia obisnuita.

In produsele activitatii, asadar, (desene, compuneri, constructii) se oglindesc o serie de importante insusiri psihice (spirit de observatie, capacitate de intelegere, caracteristici ale reprezentarilor), insusiri ce, in cazul copiilor, cu greu pot fi sesizate altfel decat prin analiza produselor activitatilor lor predilecte: jocul (desenare, constructii).

Metoda analizei produselor activitatii permite si psihodiagnosticarea aptitudinilor si talentelor. Studiul lucrarilor literare, compunerilor, desenelor, productiilor poetice ale scolarilor si adolescentilor, precum si studiul lucrarilor de control, al notitelor de curs, ofera prilejul depistarii unor particularitati deosebite ale dezvoltarii personalitatii, ale stilului de munca, ale planului mental, ale continuitatii logice a ideilor copiilor si tinerilor de diferite varste.

Avand in vedere toate cele spuse mai sus, Ursula Schiopu, personalitate marcanta in studiul psihologiei copilului, considera, in 1967, ca metoda analizei produselor activitatii esteo metoda complexa de estimare a personalitatii.

4.2.2. Particularitati de varsta si individuale

Particularitatile de varsta sunt acele trasaturi anatomo fiziologice si psihice comune, intalnite la copiii de aceeasi varsta, ca urmare a influentelor asemanatoare exercitate de cei trei factori importanti : ereditatea, mediul social si educatia.

Particularitatile individuale sunt acele insusiri anatomo fiziologice si psihice specifice numai unui copil, care-l diferentiaza intr-o anumita masura de copiii de aceeasi varsta, si a caror prezenta este determinata de aceeasi factori.

Importanta cunoasterii si reliefarii acestor diferente este esentiala in intelegerea psihologia copilului, a pedagogiei si, in final a specificului metodologiei de cercetare care guverneaza studiul acestora. Particularitatile de varsta dau posibilitatea unei juste organizari a activitatii de educatie si de instructie sub aspectul continutului si metodologiei corespunzatoare varstei si pregatirii. Cele individuale creeaza necesitatea tratarii copiilor in functie de elementele care-i diferentiaza ca personalitate de ceilalti copii alaturi de care se instruiesc, in scopul gasirii celor mai bune forme si mijloace de influenta instructiv educativa.

Astfel, in lumina celor spuse mai sus, trebuie sa se accentueze importanta pe care o are metoda analizei produselor activitatii in constatarea particularitatilor mentionate. Acesta metoda ne ofera ocazia de a surprinde atat legile generale sub care se realizeaz procesul dezvoltarii, intelegerea adecvata a varstelor si etapelor acesteia, cat si particularitatile si specificul individual, caracterul unic, original, al fiecarei personalitati in parte. Din studiul desenelor copiilor, de exemplu, se pot evidentia caracteristici ale fiecarei varste (dezvoltarea perceptiei formei, a reprezentarilor, a mecanismelor gandirii in anumite etape ale existentei) dar si ale creatorului ca individualitate (talentul, gradul de dezvoltare al aptitudinilor, interesele particulare).

Printre factorii care conduc la existenta particularitatilor de varsta se numara influentele mediului social si cultural. Dupa varsta de 3 ani de exemplu, si mai ales odata cu gradinita, situatiile noi (contactul regulat cu o multime de alti copii, relatia cu educatorii) impun, prin cerintele noi care se ivesc, o anumita acomodare si adaptare a copilului, ce dezvolta raspunsuri adecvate particularitatilor de varsta specifice acelei etape de dezvoltare. Ulterior, odata cu inceperea scolii, se produce un salt calitativ major in evolutia psihica a copilului. Trecerea, in principiu, se face in planul activitatii dominante, invatarea inlocuind jocul. Munca, noile sarcini pe care le pune scoala in fata elevilor, determina ca gandirea lor sa capete treptat o putere mult mai mare de abstractizare si generalizare decat cea a prescolarului. Insusirea cititului, scrisului si socotitului produce o noua schimbare in centrii nervosi superiori. Al doilea sistem de semanalizare joaca acum un rol mult mai insemnat decat la prescolar in dezvoltarea gandirii si a operatiilor logice. Toate aceste etape pot fi surprinse printr-o analiza a produselor activitatii. Diferentele marcante care exista intre desenele unui prescolar si unui scolar mic, de exemplu, se explica prin existenta si manifestarea particularitatilor de varsta.

Insa personalitatea fiecarui individ este unica. Pornind de la acest adevar general e necesar sa evidentiem totdeauna acele elemente care individualizeaza un copil in raport cu ceilalti de aceeasi varsta cu el. Printre acestea se numara : starea sanatatii, forta fizica, cantitatea de energie, structura si capacitatea functionala a analizatorilor sau a activitatii nervoase superioare. La acestea se adauga influentele mediului social, caracterul interactiunilor copilului cu familia si anturajul sau... Se profileaza astfel particularitatile individuale ce dau o noata de originalitate in exprimarea insusirilor psihice. Astfel, putem spune despre desenele unui copil ca nu vor fi absolut niciodata identice cu ale altuia.

4.2.3. Jocul creativ si personalitatea copiilor

In dezvoltarea proceselor psihice, in formarea si dezvoltarea personalitatii copiilor prescolari si scolari mici, jocul, invatarea si munca sunt factori importanti si, in acelasi timp, efect al acestei dezvoltari. Intre ele exista o stransa legatura. La diferite etape ale varsta prescolare si scolare mica, relatiile reciproce dintre joc, invatare si munca imbraca forme caracteristice.

In timpul copilariei, in ansamblu, jocul ocupa un loc central. Este asadar forma de manifestare a copilului care ii satisface in cel mai inalt grad nevoia de activitate.

In procesul jocului copilul dobandeste numeroase si variate cunostinte despre mediul inconjurator. Totodata i se dezvolta procesele psihice de reflectare directa si nemijlocita a realitatii: perceptiile, reprezentarile, memoria, imaginatia, gandirea, limbajul Manuind, in procesul jocului, diferite obiecte si materiale, copilului i se dezvolta perceptiile de marime, forma, culoare, greutate, distanta s.a.m.d. Se constata asadar realizarea unor sarcini intelectuale., ce devin tot mai accesibile in joc datorita indrumarilor verbale date de adult. Copilul percepe, memoreaza, gandeste in timp ce actioneaza.

Jocul este si un mijloc important nu numai de manifestare, dar si de dezvoltare a emotiilor si sentimentelor social morale. Mai cu seama in jocurile colective se formeaza si se dezvolta astfel de sentimente social morale, cum ar fi: prietenia, solidaritatea, compasiune etc. In ansamblu, in joc se mobilizeaza intreaga viata psihica a copilului, conduc la umanizarea si socializarea acestuia, la dezvoltarea armonioasa psiho fizica.

Jocul creativ, ca modalitate de stimulare permanenta a creatiei si creativitatii reprezinta unul din noile principii psihopedagogice pe care se intemeiaza educatia prin limbajul artei. Jocul creativ este cea mai accesibila si mai pasionanata forma de a satisface o nevoie vitala, de la cele mai fragede varste, respectiv de a invata limbajul artei, al actiunii echilibrate, al indraznelii libere, creatoare. El este o forma de incitare la creatie pornind de la o strategie infinita ca solutii si finalizari.

Cert este faptul ca aptitudinile creatoare ale copilului nu se dezvaluie decat daca acesta este pus in situatia de a se exprima prin limbaj plastic.

Desenul ca limbaj grafic al copilului este, dupa Piaget (1970), un mijloc de luare in stapanire de catre copil a lumii exterioare, la care el trebuie sa se adapteze, un mijloc de armonizare a acesteia cu lumea sa proprie interioara. Spre deosebire de joc, care il elibereaza pe copil de realitatea exterioara, desenul constituie o forma de echilibru intre lumea lui interioara si solicitarile lumii exterioare. Prin desen copilul cauta simultan sa satisfaca nevoile sale proprii si totodata sa se adapteze obiectelor dinafara. Astfel, desenul constituie cand o pregatire a imaginii mentale, cand o rezultanta a acesteia, intre imaginea grafica si imaginea interioara existand numeroase interactiuni. Ceea ce este deosebit de important de remarcat este faptul ca , la baza acestor imagini, stau mecanismele complexe de asimilare a eului propriu al copilului si de acomodare a eului real. Operatiile prin care se realizeaza aceste procese se organizeaza in scheme sau structuri operatorii mintale care se dezvolta, se imbogatesc si se diferentiaza treptat sub influenta solicitarilor din ce in ce mai complexe ale actiunii de asimilare a realului si de acomodare la real.

Se pot intelege astfel mai bine coordonatele desfasurarii jocului creativ in copilarie. Importante sunt, in acest context, etapele dezvoltarii copilului vazute prin prisma transformarilor jocului creativ. Acestea reflecta dezvoltarea si structura personalitatii creatorului. Particularitatile jocului creativ sunt, astfel, cel mai bine surprinse prin utilizarea metodei analizei produselor activitatii si asta deoarece desenul, de exemplu, este o forma predilecta de manifestare a jocului creativ in copilarie.

4.4. Cercetare experimentala:

relatia dintre a imita si a crea, in functie de gradul de familiaritate al temei,

studiata prin analiza desenelor copiilor

Studiul prezentat aduce noi argumente in ceea ce priveste gradul mare de aplicabilitate si utilitate al metodei analizei produselor activitatii, ca si dovada posibilitatilor de cercetare stiintifica a desenelor. Aceste produse ale activitatii (desenarii) nu constituie exclusiv obiectul evaluarilor subiective si al judecatilor estetice. Desenele sunt un domeniu extrem de fertil de studiu al stiintei (insa, din pacate, un teritoriu mult prea putin investigat in raport cu valoarea sa reala).

In sectiunea prezenta, ilustram, pe langa importanta analizei produselor activitatii pentru studierea desenelor si astfel, a varstei copilariei, legaturile practice si deosebit de fructoase care se stabilesc intre acesta metoda si o alta cea a experimentului.

Psihologia copilului nu se poate lipsi de instrumentul pus la dispozitie de analiza desenelor (ca si a altor produse de natura artistica, literara, tehnica etc.). Aceasta reprezinta o cale de mijloc intre extremele demersurilor intreprinse de cercetator (unele exclusiv de natura subiectiva, chiar filosofica, iar altele caracterizate printr-o inalta exigenta stiintifica ce conduce la introducerea copiilor intr-un mediu artificial, de laborator, testarea lor prin mijloace neobisnuite, prea putin legate de activitatea normala, cotidiana). Metoda analizei produselor activitatii pune la dispozitia omului de stiinta o serie de mijloace care, desi nu sunt lipsite de anumite limite sau dezavantaje, nu presupun numeroase restrictii de natura teoretic-generala sau practic-operationala.

Prezentarea raportului de cercetare al experimentului urmator este astfel necesara pentru ilustrarea premiselor de la care porneste analiza obiectiva a desenelor. Se exclude in acest mod acuzatia de subiectivitate si se contureaza posibilitatea de a obtine date pertinente si concluzii cu grad mare de generalizare privind realitatile psihice.

Desenele sunt privite si judecate, in general, sub raportul creativitatii (al gradului de dezvoltare al acestei insusiri psihice), insa, in plan subiectiv, in procesul realizarii lor sunt activate sau urmate si anumite modele sau sheme de natura cognitiv-informationala. In cadrul prezentei cercetari, problema studiata este, astfel, aceea a raportului dintre imitare si inovare, studiata prin intermediul lucrarilor copiilor, cu ajutorul mijloacelor puse la dispozitie de metodei analizei produselor activitatii.

Acest experiment urmareste surprinderea relatiei existente intre a imita un model - a crea, in functie de familiaritatea temei, asa cum este reflectata in desenele copiilor de varsta scolara mica (6-10 ani). Unui esantion de 90 de participanti i s-au prezentat doua modele, dintre care tema unuia era familiara (imaginea unei pisici) iar a celuilalt nefamiliara (imaginea unei insecte calugarita). Nivelul de familiaritate al temei reprezinta variabila independenta a cercetarii. Desenele realizate in urma prezentarii temei de lucru au fost impartite in functie de tendinta constata de a imita modelul oferit, respectiv de a crea o imagine cu caracteristici noi (criteriul dupa care s-a facut diferentierea a fost postura personajelor). Aceasta este variabila dependenta a experimentului, si a fost cuantificata cu ajutorul metodei analizei produselor activitatii. Ipoteza cercetarii, conform careia, atunci cand deseneaza dupa o tema familiara, copiii inoveaza, pe cand atunci cand deseneaza dupa o tema nefamiliara, ei tind sa imite un model, a fost probata statistic cu ajutorul unui test pentru date neparametrice (testul semnului). Confirmarea ipotezei (z= 3.27, respectiv z= 7.28) a condus la obtinerea unor concluzii cu un grad mare de aplicabilitate in domenii precum: psihologia copilului, psihologia artei, psihopedagogie .

4.4.1. Cadru teoretic

Experimentul are la baza studiile dedicate creativitatii umane si cercetarile realizate in domeniul psihologiei copilului si psihologiei dezvoltarii. Fundamentale sunt, in acest context, perspectivele si teoriile asupra desenului, copilariei si inovatiei.

Cercetarea psihologica a desenelor

Desenul constituie un domeniu de interes nu doar pentru artele plastice, ci si pentru psihopedagogie. Definit ca un ansamblu de linii si de contururi ale unei figuri (Sillamy, 2000, p.97), desenul este frecvent utilizat in studierea personalitatii.

Desenul ca activitate

Din perspectiva psihologica, desenul este, in esenta, un produs al activitatii. Astfel, a desena inseamna a desfasura o activitate, adica o succesiune de actiuni, actiunea fiind integrarea unor operatii urmarind un obiectiv imediat (Cosmovici, 1996, p.243). Activitatea de a desena prezinta, sub raport psihologic, toate componentele, finalitatile si insusirile unei activitati umane.

In acest demers sunt unite si sincronizate atat actiunile observabile, externe (folosirea si amestecarea culorilor, utilizarea creioanelor, miscarea mainilor etc.), cat si actiuni desfasurate in plan subiectiv, interior (alegerea temei, evaluarea si corectarea lucrarii, stabilirea raporturilor dintre elemente etc.). Intre acestea exista treceri reciproce, activitatea externa si cea interna sunt transformate una in cealalta prin mecanismele de interiorizare sau exteriorizare (Cocorada si Niculescu, 1999, p.21).

Activitatea de a desena se afla in stransa legatura cu formele dominante de activitate. Ea este integrata jocului in primele etape ale ontogenezei, pentru ca mai apoi sa fie asociata invatarii (educatia prin arta). Poate cele mai stranse relatii se stabilesc intre desen si creatie, uneori desenarea devenind domeniu al activitatii profesionale (munca).

Ca activitate, desenarea este:

profund motivata (producerea frumosului),

dispune de constiinta scopului (realizarea lucrarii),

de un plan (etapele desenului),

utilizeaza diverse mijloace (foi, creioane, culori etc.).

Ea se constituie din elemente ierarhizate:

- miscari sau acte (trasarea liniilor, apucarea creionului, miscarea ochilor etc.),

- operatii (realizarea contururilor, colorarea etc.)

- actiuni (desenarea personajelor, a cadrului, stabilirea paletei cromatice etc.).

In realizarea desenului, anumite procese si functii psihice joaca un rol fundamental, printre acestea aflandu-se atentia, perceptia vizuala, deprinderile etc.

Atentia este fenomenul psihic ce inlesneste activitatea de a desena. Cele mai importante devin, in acest context, calitatile atentiei, precum: orientarea, selectivitatea si claritatea, mai ales atunci cand desenele sunt realizate dupa un model. Sunt implicate astfel mecanismele receptiei vizuale, semnificativa fiind acuitatea vizuala sau puterea rezolutiva a ochiului, capacitatea sa de a diferentia doi excitanti (Lungu, 2001, p. 116).

Desenarea presupune formarea sau existenta unor deprinderi. Pentru a ajunge la acest stadiu, activitatea de a desena trebuie sa treaca prin fazele succesive ale familializarii, organizarii, automatizarii si perfectionarii (Cosmovici, 1996). Desenarea ca deprindere se realizeaza relativ automatizat, pe baza unor scheme motorii si actionale.

Cocluzionand, activitatea de a desena depinde de insusirile psihice ale persoanei, contribuie la perfectionarea sau formarea proceselor si insusirilor psihice (Cocorada si Niculescu, 1999, p.24).

Desenul obiect de studiu al psihologiei

Avand in vedere caracteristicile mentionate anterior, desenul si desenarea au intrat in atentia psihologilor si pedagogilor. Psihologii utilizeaza desenul mai ales in studierea copiilor, folosindu-l ca test de dezvoltare mentala, ca mijloc de descifrare a caracterului si afectivitatii (Sillamy, 2000, p.97).

Fie ca este vorba de desenul cu tema sau desenul liber, de creioane sau acuarela, de individ sau grup, aceasta modalitate de investigare si-a dovedit utilitatea. In analiza desenelor se tine cont atat de aspectul formal (gama cromatica, grosimea contururilor, amplasarea personajelor etc.) cat si de continut, de tematica si de modul general de interpretare si realizare.

In psihologia romaneasca cele mai importante si mai cunoscute studii in acest domeniu ii apartin Ursulei Schiopu. Si lucrarile altor autori privesc in mare masura desenele. Pedopsihanalistii, de exemplu, stabilesc raporturi intre forma simbolica pe care o imbraca desenul si dramele si conflictele infantile.

Insa nu doar desenele copiilor au intrat in atentia psihologilor. Diverse studii de psihopatologie au demonstrat legatura care se stabileste intre modul de realizare a desenelor si diferitele afectiuni sau leziuni cerebrale. In acest domeniu, trebuie mentionata contributia importanta a psihologului roman Constantin Enachescu (1973).

Metode in studiul psihologic al desenelor

Psihologia dispune de o paleta larga si variata de metode. In studierea desenelor se remarca metoda observatiei, a experimentului sau chiar metodele psihometrice. Cu ajutorul desenului s-au dezvoltat o multitudine de teste. Printre cele mai interesante se numara si testul de inteligenta stabilit de psiholoaga americana F. Goodenough, bazat pe desenarea unui om, dar si desenele test constand in reproducerea unor variate forme geometrice.

Insa metoda analizei produselor activitatii este cea care corespunde in cel mai inalt grad exigentelor studierii stiintifice, obiective, a desenelor. In desene, in creatiile literare realizate de un individ, in modul de formulare si de rezolvare a unor probleme, in constructiile tehnice, in produsele activitatii stiintifice sau ale oricarui tip de activitate, se obiectiveaza, se materializeaza diversele sale disponibilitati psihice (Zlate, 2000, p.140).

In psihologia romaneasca astfel de studii privind desenele copiilor (in raport cu tabloul general al insusirilor psihologice ale celor care le-au creat) au fost realizate de Ursula Schiopu si Maria Garboveanu.

Psihologia copilului

Copilul si copilaria se afla, ca domenii majore de cercetare, in centrul preocuparilor psihologilor si pedagogilor. Ca ramura aplicativa, psihologia copilului studiaza psihogeneza, reliefand legile evolutiei psihicului, stadiile parcurse si particularitatile proprii fiecarui stadiu (Sillamy, 2000, p. 246).

In acest punct, psihologia copilului se afla la intersectia dintre alte doua ramuri importante: psihologia varstelor si psihologia dezvoltarii.

Etape de varsta

Varstele omului se impun ca dimensiuni identitare primare (Neculau, 2000, p.92). Ele trebuie raportate la dezvoltarea scurta sau ontogeneza, inteleasa ca totalitate a schimbarilor sistematice, bio-psiho-sociale, intraindividuale, care au loc pe parcursul vietii fiecarui om (ibidem, p.93).

Psihologii care se prezinta ca teoreticieni ai unei varste anume sustin o perspectiva in esenta structurala. Unii psihologi insa, doresc sa identifice fazele, dimensiunile, dinamismul devenirii. Discursul lor va fi bazat pe conceptul de stadiu ontogenetic, fie el cognitiv, afectiv, de personalitate sau social (ibidem, p.97). Aceasta este o perspectiva pe care o putem considera preponderent dinamica asupra procesului dezvoltarii.

Concluzionand, calitatea si ritmul schimbarilor sunt cele care fac ca viata omului sa ia forma concreta a marilor varste: copilarie, adolescenta, varsta adulta si batranete. Psihologii contemporani ofera o alta clasificare a acestor etape majore impartindu-le in: varsta prenatala, nou-nascutul, bebelusul, prescolarul, scolarul mic, pubertatea si adolescenta, varsta adulta, batranetea. Psiholoaga Ursula Schiopu (1967), stabileste anumite granite temporale. Astfel, varsta anteprescolara (1-3 ani), varsta prescolara mica (3-4 ani si jumatate), varsta prescolara mijlocie (4 ani si jumatate-5 ani si jumatate) varsta prescolara mare (5 ani si jumatate-7 ani), varsta scolara mica (7-11 ani).

In raport cu aceste varste, se remarca ca o constanta, mai ales dupa varsta anteprescolara, interesul copilului pentru desen, ca si placerea acestuia de a se exprima intr-o forma artistico-plastica. Unele cercetari demonstreaza ca pana la varsta de 6 ani, toti copiii, oricare ar fi originea lor etnica sau socioculturala, deseneaza in acelasi fel (Sillamy, 2000, p. 97).

Insa diferentele cele mai importante constatate, s-au datorat interactiunii mediu-educatie, care se manifesta ca un raport specific pentru fiecare copil in parte, conferindu-i acestuia si implicit creatiilor lui (desene), un caracter unic si original. Totusi, modul specific in care psihologii se raporteaza la aceasta influenta exterioara se concretizeaza in conceptul de nisa de dezvoltare. In continuare vom prezenta aceasta idee asa cum este ea descrisa de psihologul roman Adrian Neculau (2000), pentru care nisa de dezvoltare desemneaza totalitatea elementelor cu care un copil intra in relatie la o varsta data. Structura ei cuprinde:

a. obiectele si locurile accesibile copilului la diferite varste b. raspunsurile si reactiile anturajului fata de copil c. activitatile impuse, propuse sau ingaduite copilului d. cerintele adultului vizand competentele incurajate, varsta la care sunt solicitate si nivelul de performanta acceptat.

Experimentul psihopedagogic

Modalitatea de studiere a copiilor si desenelor acestora pe cale experimentala este oferita, in principal, printr-o forma particulara a experimentului psihologic.

Experimentul psihopedagogic este o varianta a experimentului natural, desemnand faptul ca el se desfasoara in mediu scolar (Anitei, 2003, p.78). Acesta este utilizat in conditiile procesului instructiv-educativ (Zlate, 2000), insa ridica totusi anumite probleme de ordin deontologic, mai ales atunci cand participantii sunt copii mici ce nu-si pot oferi consimtamantul in deplina cunostinta de cauza (si pot fi mai usor de manipulat).

Dupa cum aminteste si psihologul roman Vasile Pavelcu (1972), scoala este si ea un substitut de laborator pentru psiholog. Din acest punct de vedere, activitatea de a desena poate fi observata si controlata experimental, devenind fapt stiintific.

In orice scoala se poate forma un om de stiinta, un psiholog, fiindca practica educativa este o practica psihologica (Pavelcu, 1972, p. 256).

Influenta sociala

Foarte multe dintre experimentele psihopedagogice care au in vedere studierea personalitatii prin intermediul analizei desenelor, implica cercetarea grupurilor de copii.

In aceste conditii, este inevitabila existenta unei influente din partea celorlalti membrii ai grupului, unei influente de natura sociala. Studii privind modul de functionare a acestor mecanisme ce tin de psihologia sociala au fost realizate de psihologii W. Doise, J.C. Deschamps si G. Mugny (1999). Rezultatele acestor cercetari pot fi folositoare si pentru intelegerea mai buna a proceselor implicate in activitatile de ordin diferit, desfasurate de grupurile de copii, chiar in ceea ce priveste desenarea (o activitate desfasurata de multe ori in conditii de grup).

Procesul de influenta sociala se poate manifesta in trei moduri:

1. conformismul, caracterizat prin faptul ca indivizii accepta sistemul de comportament privilegiat de norma. In exemplul nostru, copiii isi aleg teme si deseneaza in concordanta cu o norma impusa de colegi, de invatatoare sau alte persoane care isi exercita autoritatea etc.

2. invocarea, caracterizata prin influenta impusa de o minoritate ce ationeaza ferm si decis. Astfel, un grup mai mic de copii poate hotari tema desenelor, momentul realizarii lor etc.

3. normalizarea, ce descrie situatiile frecvente in care nu exista o norma stabilita si in care toti subiectii se influenteaza treptat, convergand in final spre o norma comuna. Copiii pot, de exemplu, sa decida impreuna cu colegul de banca sau cu prietenii ceea ce vor reprezenta grafic.

Alte situatii tin de faptul ca nu exista o baza obiectiva (fizica) pentru determinarea validitatii opiniilor, atitudinilor, credintelor, si, prin urmare, exista o dependenta in raport cu alte persoane pentru validarea lor (experimente realizate de Festinger in 1950 si 1971).

In fine, un ansamblu de lucrari ale lui Codol (vezi Doise, 1999), pune in legatura efectele de conformism si presiunea uniformizatoare din compararea sociala, asa cum este ea teoretizata de Festinger, cu diferentierea.

Este vorba de fenomenul numit conformism superior de sine sau efectul P.I.P. (Primus Inter Pares). Intr-o serie de experimente, subiectii trebuiau (pe baza unei liste de trasaturi prezentate intr-un chestionar) sa se defineasca fata de ceilalti in functie de un anume numar de caracteristici relative la un ansamblu social. In experimentele cu populatii din ciclu gimnazial, rezultatele arata ca, cu cat o trasatura este considerata mai normativa intr-un ansamblu social, cu atat subiectii au tendinta de a considera (sau cel putin de a declara) ca aceasta trasatura ii caracterizeaza mai mult decat pe ceilalti membrii ai ansamblului considerat. Raportarea la celalalt este o constanta la fel de importanta si in activitatea de a desena.

Prin urmare, concluzionand, este imperativ sa luam in considerare, in experimentele psihopedagogice ce au ca obiect studierea desenelor, si toate acele influente sociale generate de realizare desenelor intr-un grup. Aceste influente se cer a fi cunoscute si riguros controlate pentru a nu actiona sub forma unor variabile externe, si, astfel, influenta rezultatele cercetarii.

Model si inovatie

In domeniul artelor plastice si implicit, al desenului si desenarii, au existat, de-a lungul timpului, diverse moduri de abordare, majoritatea osciland intre cuplul polarizat: model-inovatie. Desenul este fie rezultat al schemelor prestabilite, un model fidel si fotografic al naturii, fie un produs al imaginatiei si libertatii de creatie a omului. Astfel, cea care a marcat timp de secole aceasta disputa a fost conceptia lui Aristotel. Acesta, in estetica sa, a dat o mare insemnatate tezei conform careia arta este o imitare (mimesis) a realitatii (Sommer, 1969). Mimesisul presupune, in esenta, o imitatie a naturii dupa principiul verosimilului si al necesarului (Topor, 2000, p. 38).

Psihologia moderna si, in special, psihologia artei, sunt acum in masura sa ofere un punct de vedere stiintific.

Imaginea in psihologie

In realizarea desenelor, o importanta majora o au imaginile mentale. Planul desenului este reprezentat initial mental, in plan subiectiv, iar apoi transpus, exteriorizat, in plan concret, material (plansa). Aceste observatii sunt cu atat mai importante cu cat desenul este realizat dupa model.

Se cunoaste faptul ca operatiile mentale efectuate cu imagini sunt similare celor efectuate vizual cu obiecte concrete (Atkinson, 2002, p. 424). Una dintre operatiile care au fost intens studiate este rotatia mentala. Intr-un asemenea experiment, subiectilor li s-a aratat o litera, fie in pozitie normala fie inclinata. S-a constatat ca, pe masura ce inclinatia fata de pozitia normala este mai mare, cu atat participantii au o latenta mult

mai mare in a raspunde daca litera prezentata era infatisata in pozitie normala sau inversata.

In lucrarea Ritei Atkinson si colaboratorilor sai (2002), este prezentat un experiment realizat de Kosslyn in 1980, ce ne ofera date importante pentru intelegerea adecvata a raporturilor dintre marimea imaginii mentale si numarul de detalii, detalii constatate foarte bine, de exemplu, cu ajutorul desenelor. Astfel, participantilor li s-a cerut sa-si formeze imaginea unui animal familiar (de exemplu, o pisica) la diferite dimensiuni (mici, mari si medii). Dupa aceea li se cerea sa spuna daca aceste imagini au sau nu o anumita caracteristica; s-a constatat ca timpul de raspuns era mai mare in cazul imaginilor mici decat in cazul celor mari. Deci in cadrul imageriei vizuale, ca si in perceptie, cu cat imaginea este mai mare cu atat putem observa mai repede detaliile unui obiect (Atkinson, 2002, p. 426).

In acest context, s-a ajuns sa se vorbeasca de gandirea vizuala si creativitatea vizuala ce stau la baza realizarii oricarui desen.

Desenele se realizeaza pe baza unor scheme mentale formate de individ de-a lungul vietii, in relatie cu obiectele si fenomenele mediului exterior, natural sau social. Aceste modele impun anumite limite in tratarea creativa a anumitor teme in plan artistic. Procesul psihic indispensabil realizarii oricarui desen este reprezentarea.

Cel mai frecvent, termenul de imagine se atribuie reprezentarilor, prin care se intelege modelul interiorizat al obiectelor sau fenomenelor (Cosmovici, 1996). De fapt, produsul reprezentarii este cel care se numeste imagine mentala, imagine secundara sau, mai rar, simbol figurativ.

Caracteristicile reprezentarii sunt cele care fac din aceasta un element de baza al desenarii, in special celei realizate in lipsa modelului. Imaginile familiare, cele formate in urma unei perceptii repetate (sau a unei perceptii unice insotite de emotii puternice), sunt intiparite sub forma reprezentarilor. Acestea sunt schematice, au un nivel ridicat de generalizare, semnalizeaza doar insusirile caracteristice. Este vorba despre un portret al clasei de obiecte, de un simbol generalizator sau o imagine panoramica (Cocorada, 1999, p. 74). In acelasi timp, este insa fragmentara, palida, instabila.

Clasificarea reprezentarilor tine, in principal, de predominanta unui anumit tip de senzatii. Cel mai des precumpaneste vazul, iar desenarea nu poate fi realizata in lipsa

reprezentarilor vizuale. Foarte multi pictori apartin, de altfel, tipului vizual.

Un alt fenomen care demonstreaza importanta modelului in desenare e reprezentat de categorizare. Economia cognitiva se obtine prin structurarea lumii inconjuratoare in clase si categorii de lucruri, tocmai pentru a descreste cantitatea de informatii care trebuie invatate, percepute, reamintite, recunoscute (Neculau, 2000, p. 40). Tajfel si Wilkes au realizat experimente privind efectul categorizarii asupra perceptiei (folosind 8 linii diferite), si au demonstrat modul in care asemanarile sau deosebirile sunt accentuate in functie de apartenenta lor la o anumita categorie (Doise, 1999).

Aceste caracteristici ale reprezentarilor nu inclina insa excusiv spre considerarea acestora ca determinand predominanta modelului asupra inovatiei. Experientele noastre nu copiaza lumea exterioara, ele sunt traduceri ale acesteia sub diferite forme (Neculau, 2000, p. 15). Reprezentarile sunt implicate in procesul creatiei, suferind diferite transformari. De la model se ajunge astfel la inovatie.

Imaginatia si creativitatea sunt functiile psihice care conduc la formarea unor imagini, modele sau desene noi, inedite, sub raportul temei sau al modului de realizare. In realizarea acestora, un rol fundamental il joaca experienta, cunostintele si schemele acumulate. Importanta este nu doar cantitatea, bogatia experientei, ci si varietatea ei (Cosmovici, 1996, p. 156). Termenul de creativitate este relativ nou in psihologie, fiind creat de G.W. Allport in 1937. El a inlocuit conceptele mai vechi de talent, dotatie sau geniu, reprezentand si o schimbare de abordare. Creativitatea este o caracteristica a oricarei persoane. Astfel, orice desen poate fi creativ, nefiind nevoie sa fie al unui pictor. Trebuie sa fie doar original (Stoica, 1982), sa nu reproduca un model in detaliu.

Cercetari experimentale au fost realizate de C. Patrick (Rosca, 1971), pentru a distinge cele patru etape ale creativitatii. Astfel, cercetatorul a prezentat unor artisti talentati un poem de Milton, cerandu-le sa efectueze pe baza lui un tablou si sa isi exprime, in timpul realizarii lui, gandurile cu voce tare.

Formarea modelelor

Modelele, schemele si reprezentarile se formeaza in timp. Acest proces este asociat invatarii, studii importante fiind realizate de psihologul elvetian J. Piajet.

Invatarea presupune dobandirea unui nou comportament, unui model anume, ca urmare a unui antrenament special (Sillamy, 2000). In activitatea de a desena, invatarea presupune insusirea anumitor modalitati de lucru, a unor scheme senzorio-motorii legate de realizarea desenelor, a unor modalitati de tratare a temelor etc. In esenta, procesul invatarii consta in orice achizitie in percepere sau comportare (Stoica, 1982, p. 66).

Piajet este cel care a subliniat faptul ca, in evolutie, se pot distinge doua procese fundamentale. Mai intai exista un fenomen de asimilare. Se realizeaza un proces de preluare, din mediu, a unui ansamblu de actiuni sau continuturi. Al doilea proces este acomodarea. El consta in modificari ale schemelor existente pentru a putea face fata noilor situatii (Cosmovici, 1996, p. 28). In raport cu realizarea desenelor, realizarea inovatiei este strans legata de procesul de acomodare a continuturilor, de dezvoltare a unor noi mijloace pe baza celor anterior asimilate.

Intre algoritmica si euristica

O noua (aparenta) opozitie, la fel de polarizata, este aceea intre procedeele algoritmice, care presupun serii strict ordonate de operatii, si procedeele euristice, care presupun serii plastice, variabile, de operatii (Cocorada, 1999).

Un model implica intrarea in functiune a unor algoritmi.

A inova se asociaza cu realizarea in mod euristic a unei activitati, cum ar fi desenarea.

In realitate, activitatea de desenare presupune completarea algoritmicii (la nivelul senzori-motor si al realizarii) cu euristica (la nivelul temei si relatiilor dintre personaje).

Alegerea problemei

Acest experiment are la baza aspectele legate de teoria artelor plastice si teoriile psihologice asupra copiilor si creativitatii.

Problema aleasa corespunde incercarii de a oferi un raspuns intrebarilor generate de controversele dintre arta (plastica) si stiinta (psihologica). Astfel, desenele copiilor sunt privite de teoreticienii artei ca fiind unice si originale. Psihologia considera, in acelasi mod, desenele ca fiind produse ale activitatii, si astfel, exteriorizari ale personalitatii copiilor. Insa acesta stiinta merge mai departe, studiind si influenta pe care o au modelele sau schemele mentale asupra procesului desenarii. Se naste astfel distinctia dintre a imita si a crea.

Este oare pentru copii imitarea un inceput obligatoriu al creatiei? Poarta si modelul amprenta originalitatii? Care sunt factorii de care depinde optiunea copilului pentru imitare sau inovare? Acestea sunt doar cateva intrebari de la care a pornit conceperea experimentului.

Obiectivele cercetarii

In lumina celor afirmate anterior, obiectivele cercetarii au un accentuat caracter teoretic (prin faptul ca fac apel la teorii explicative cu caracter interdisciplinar) dar, in aceeasi masura, si practic (prin utilitatea lor in indrumarea si intelegerea adecvata a activitatii de a desena realizate de copii de varsta scolara mica).

Obiectivul teoretic

Acestea tin de demonstrarea unor relatii intre variabilele experimentale implicate.

Se urmareste in principal distingerea unui factor semnificativ in raport cu care copiii deosebesc situatiile in care isi realizeaza desenele dupa un model exterior sau dupa o schema inflexibila, de cele in care ei opteaza pentru activitatea de creatie, pentru imbogatirea sau modificarea realitatii desenate.

Acesti factori sunt numerosi si dispun de un grad mai mult sau mai putin mare de generalitate. Astfel, alegerea intre a imita si a crea poate fi determinata de: gradul de dificultate al temei ce urmeaza sa fie desenate, existenta unui model exterior, atractivitatea acestui model, situatia sociala in care se afla copiii, desenarea in conditii de grup, destinatia desenului (pentru sine, ora de educatie plastica sau pentru concurs) etc.

Intre acesti factori importanti, am optat pentru gradul de familiaritate al temei desenului. Obiectivul teoretic al experimentului tine astfel de demonstrarea legaturii dintre nivelul de familiaritate al temei si actiunea copiilor de a urma sau nu un model.

Obiective practice

Intelegerea mecanismului prin care copiii opteaza pentru imitare sau inovare in desenele lor, in functie de gradul de familiaritate al temei, are implicatii profunde asupra unor sectoare si domenii variate ale activitatii practice. Se deschide astfel drum pentru o raportare mai adecvata la aspectele concrete ale porcesului desenarii, ale dezvoltarii psihologice a copiilor, ale invatarii si creativitatii.

Desenarea ca parte integranta a jocului (jocul creativ) este o activitate fundamentala a copiilor prescolari si de varsta scolara. Prin demonstrarea legaturii dintre familiaritatea temei si creativitate in desen, pot fi dezvoltate o multitudine de exercitii in domeniul artelor plastice prin intermediul carora sa fie stimulata atat actiunea de a reproduce cat si aceea de a crea. Mai mult, mijloacele care servesc desenarii (foi, creioane, culori etc.), pot fi adaptate situatiilor in care se urmareste dezvoltarea creativitatii.

Dezvoltarea psihologica a copiilor este un punct de maxim interes al psihologilor si pedagogilor. Daca aceasta poate fi constatata sau cuantificata prin diverse probe sau teste, este la fel de posibil (si mult mai usor) sa fie evaluata si prin intermediul modului in care se realizeaza desenele (de altfel, astfel de metode sunt deja folosite pe scara larga in unitatile de invatamant si laboratoarele de psihologie). Prin observarea modului in care copiii trateaza in desenele lor in mod creativ tema oferita, se poate constata cat de familiarizati sunt, de fapt, cu subiectul respectiv, sau care este nivelul la care au ajuns in achizitionarea continuturilor cognitive inerente acelui subiect.

Cea mai larga aplicabilitate o poate avea un astfel de studiu in intelegerea problemelor concrete legata de procesul invatarii si de creativitate.

Invatarea devine, dupa etapa jocului, activitatea dominanta a copiilor in special la varsta scolara. Asimilarea si acomodarea diferitelor continuturi, a cunostintelor si schemelor cognitiv-motorii trebuie realizata sub indrumarea si atenta supraveghere a adultilor. Ei pot obtine informatii importante despre stadiul la care a ajuns invatarea copilului intr-un anumit domeniu analizand desenele lui. Acestea respecta un model in functie de achizitiile si cunostintele pe care le are copilul, raportat la tema respectiva.

Creativitatea si imaginatia sunt doua functii psihice care functioneaza pe baza materialului memoriei (format in timp printr-un proces de invatare). In desenele copiilor exista informatii utile legate de modul in care o anumita tema poate fi tratata creativ. Astfel, este posibil sa dezvoltam o serie de mijloace prin care sa sporim creativitatea chiar si in situatiile in care tema este nefamiliara sau relativ noua (si procesul familiarizarii este in curs de desfasurare).

Definirea conceptelor

In centrul constructiei teoretice a experimentului se afla concepte ca: desen, desenare, tema, familiaritate, imitare (a imita), model, creatie (a crea, a inova).

Desenul este reprezentat de o constructie (compozitie) formata dintr-un ansamblu de elemente plastice (puncte, linii, forme etc.) obiectivate pe un suport material (plansa, perete etc.). El este rezultat al activitatii de desenare (care prezinta toate componentele si finalitatile unei activitati psihologice).

Activitatea de a desena are ca punct de plecare tema ideea principala ce urmeaza sa fie realizata artisitic.

Nivelul de familiaritate al temei implica gradul in care aceasta ii este cunoscuta subiectului (copilului), corespunde experientei acumulate de acesta, devenind un fapt mai mult sau mai putin obisnuit, comun.

A imita presupune actiunea de a prelua un model exterior, de a urmari o anumita schema mentala, a reproduce sau copia ceea ce este deja dat.

In contextul acestui experiment, modelul priveste o plansa sau ilustrare a unui desen, si este oferit pentru a fi urmat (prin procesul de imitare) de catre copil in realizarea unui alt desen (ce devine copie sau imitatie a modelului oferit).

A crea presupune a aduce ceva nou, a adauga, a schimba sau imbogati realitatea oferita ca tema desenului.

Tratarea creativa a temei nu insemna eliminarea oricarui model (ceea ce e practic imposibil), ci modificarea celui existent, fie in mare parte, fie in ceea ce priveste anumite detalii (elemente particulare si amanunte).

Stabilirea variabilelor

Experimentul urmareste efectul pe care il are o variabila independenta, cu doua valori diferite, asupra unei variabile dependente, cuantificabile.

Variabila independenta este reprezentata de nivelul de familiaritate al temei ce urmeaza sa fie tratata plastic.

In acest scop sunt prezentate copiilor (fara indicatia de a fi urmate sau nu) doua planse-tema reprezentand animale. Unul corespunde temei familiare o pisica, celalalt temei nefamiliare o calugarita (insecta).

Variabila dependenta este reprezentata de modul in care aceste doua teme sunt tratate in desenele lor de copii.

Criteriul care face distinctia dintre a imita si a crea este postura (pozitia, tinuta) animalului. Daca acesta corespunde in desen (chiar si intr-o masura mica, sugerand mai mult intentia de a imita) modelului, atunci se considera ca acel desen imita plansa-model. Daca in schimb, postura si modul de realizare a animalului in desen nu corespund deloc modelului, se considera ca acel desen realizeaza o inovatie.

Ipotezele cercetarii

In raport cu designul experimental si cu obiectivele cercetarii, ipotezele privesc atat un aspect teoretic, general, cat si unul practic, operational.

Ipoteza generala

In desenele copiilor (de varsta scolara mica), actiunea de a imita (a urma un model) respectiv a crea (a modifica sau adauga ceva nou), depinde de nivelul de familiaritate al temei ce sta la baza desenului realizat.

Ipoteze operationale

Acestea sunt in numar de doua, si corespund celor doua valori (situatii stimul) pe care le ia variabila independenta (gradul de familiaritate). Atunci cand tema desenului este familiara copilului, acesta o va reprezenta (trata) intr-o maniera creativa. Astfel, el va adauga ceva realitatii temei respective sau va schimba modul in care este tratata, chiar si in conditiile in care are in fata sa o plansa-model pe care ar putea s-o urmeze.

Atunci cand tema desenului nu este familiara copilului, acesta va realiza, prin procesul de imitare, o copie a modelului pus la dispozitie. El va urma atent modul in care este reprezentata tema si va incerca (in limita aptitudinilor sale artisitce) sa reproduca insusirile acesteia (postura, culoare, numar de elemente, relatii intre elementele componente, intre elemente si cadru, context etc.).

4.4.2. Metoda si rezultate

Modalitatea optima care permite realizarea cercetarii si colectarea datelor este metoda experimentului natural, psihopedagogic. Participantii au fost testati in mediul scolar, familiar lor, in scopul eliminarii oricarei variabile externe ce ar fi putut fi generate de aducerea copiilor in mediul de laborator (teama, curiozitate etc.). Testarea gradului de familiaritate al temelor-stimul s-a realizat prin raport verbal (copiii au fost intrebati).

Metoda care a stat la baza surprinderii continutului psihologic al desenelor a fost metoda analizei produselor activitatii. Astfel, numai in acest mod a putut fi pus in legatura continutul desenului (la nivel de reprezentare a formei, a posturii etc.) cu insusirile modelului oferit, iar acestea, la randul lor, relationate cu functii si procese psihice precum activitatea de a imita sau creativitatea.

Participanti

Populatia vizata de acest experiment este aceea a copiilor aflati la varsta scolara mica. In acest scop, a fost testat un numar de 90 de copii (si alti 5 pentru experimentul pilot) din ciclul primar al Scolii Generale Nr. 50 din Bucuresti.

Alegerea subiectilor

Acesta s-a realizat prin esantionare pseudo-aleatoare (haphazard sau de convenienta), fiind testati doar copiii ce s-au aratat dispusi sa participe. Reprezentativitatea esantionului este asigurata prin numarul mare de subiecti (N=90) si prin faptul ca acestia s-au distribuit initial in clase printr-un proces aleator.

Participantii au provenit din 4 clase ale Scolii Generale. Din acest numar, doua erau clasa I, si cate o clasa a II-a, respectiv a III-a.

Din cei 90 de participanti, 43 au fost de sex masculin, iar 47 de sex feminin.

Din punct de vedere al varstei subiectilor, structura era (vezi Tabelul I-II):

VARSTANUMAR DE COPII

67

738

817

924

104

TABELUL I : Numarul participantii dupa varsta lor TABELUL II: Procentul subiectilor

Motivatia subiectilor a fost stimulata prin oferirea de catre invatatoare a unui punct in plus la nota de la arte plastice in cazul participarii la experiment, in conditii de maxima seriozitate.

Instructajul subiectilor

Acesta a fost realizat de experimentator in cadrul experimentului pilot si in acela al cercetarii propriu-zise, si reprezinta un moment cheie al studiului prezent.

La inceput, experimentatorul a luat contact cu participantii prin intermediul invatatoarei (prezentarea reciproca). Apoi, acesta a pus cateva intrebari copiilor pentru a crea o atmosfera destinsa, marcata de incredere (vreti sa participati la un joc?; va place sa desenati?; considerati ca sunteti buni la desen? etc.). Acei subiecti care au considerat ca nu doresc sa participe din diferite motive (lipsa talentului, dispozitie proasta, dezinteres fata de desen etc.) au fost lasati sa se ocupe de alte activitati.

Ulterior, experimentatorul le-a spus participantilor ca a desenat doua planse pentru ei. Intai a prezentat desenul ce infatisa o pisica. Copiii au fost intrebati daca le place desenul respectiv (acesta a fost pus la tabla, in fata clasei). Apoi a fost testat nivelul de familiaritate al conceptului de pisica (toti copiii au confirmat cunoasterea semnificatiei acestui termen). Intre timp, pentru a nu trece direct la desenare (in asa fel incat copiii sa nu creada ca, dupa ce a fost pus pe tabla desenul, ei trebuie sa deseneze imediat, considerand astfel ca li se cere implicit sa il deseneze, sa-l copieze) cercetarorul a pus alte intrebari participantilor (va plac pisicile?; cine are o pisica acasa?; cum arata pisica ta? etc.). Dupa aceea, subiectilor li s-a spus sa deseneze o pisica (astfel incat aveau libertatea sa o reproduca pe cea din plansa-tema sau nu). In cazul in care un copil intreba apoi daca trebuie (sau poate) sa o deseneze pe cea de la tabla, experimetatorul raspundea ca are voie sa deseneze ce pisica doreste si cum doreste.

Copiii au fost anuntati ca timpul pus la dispozitie este scurt (5 minute), si, in consecinta, trebuie doar sa faca o schita (fara detalii, fara culoare etc.). In cazul in care existau participanti care afirmau ca nu stiu (nu pot) sa deseneze, experimentatorul le explica faptul ca nu trebuie sa urmareasca realizarea unui desen frumos ci, in cazul lor, doar a unei forme care sa sugereze ideea (de pisica).

Dupa ce au terminat, experimentatorul a luat plansa de pe tabla si le-a spus participantilor ca a desenat si altceva pentru ei. Cand a aratat plansa ce reprezenta o calugarita, i-a intrebat pe subiecti daca stiu ce insecta este sau daca au vazut-o vreodata (testarea familiaritatii), si a ascultat toate opiniile lor (majoritatea afirmand ca este vorba despre un greier sau o lacusta tendinta de a reduce nefamiliarul la familiar). Apoi le-a spus ca este o calugarita (a fixat desenul la tabla) si le-a promis ca daca vor desena si ei (pe partea cealalta a foii pe care desenasera pisica) o calugariata (lasand la fel libertatea lor de a alege), le va povesti mai multe despre ea (sporirea interesului). Participantii au fost, la fel, informati despre timpul pe care-l au la dispozitie. Dupa ce au terminat, cercetarorul le-a spus cateva lucruri despre aceasta insecta (unde traieste, cu ce se hraneste, cum sunt colorate diferitele specii, motivul pentru care se numeste calugarita).

In timpul desenarii ambelor imagini, nici cercetatorul si nici celelalte persoane care asistau (invatatoarea si profesoara), nu stateau in fata tablei, impiedicandu-i pe copii sa vada modelele expuse

In final, participantii au fost rugati ca, inainte de a da plansele, sa isi scrie, pe foaia pe care au desenat, prenumele (pentru a diferentia fetele de baieti) si varsta (fara numarul de luni). In cazul clasei I, copiii au fost ajutati de experimentator si de invatatoare sa isi scrie prenumele si varsta pe plansa.

MaterialeExperimentul a presupus folosirea de catre cercetator a unor planse-tema, si impartirea (de catre invatatoare) unor foi de lucru copiilor (inclusiv creioane, acolo unde era nevoie).

Cele doua planse-tema aveau o lungime de 70 de cm. si o latime de 50 de cm., imaginile reprezentate (pisica si calugarita) fiind ilustrate in TABELUL III:

Desenul PISICA stimul familiar Desenul CALUGARITA stimul nefamiliar

TABELUL III

Procedura

Pasii urmati in desfasurarea experimentului, au fost urmatorii:

1. Testarea participantilor s-a realizat dimineata, in conditiile orei lor de educatie plastica (fiecare din cele 4 clase pe rand). In afara de experimentator, in clase se mai aflau invatatoarele si profesoara de arte plastice a unitatii de invatamant.

2. Plansele-model au fost asezate la tabla, astfel incat fiecare copil avea posibilitatea (daca dorea) sa le imite sau nu. Instructajul a fost realizat in spiritul accentuarii acestei posibilitati de alegere (aceasta fiind esenta situatiei experimentale). Existenta unor astfel de modele era necesara in contextul acestui experiment, deoarece:

a. in lipsa lor nu ar fi existat nici un termen de comparatie. S-a urmarit imitarea (sau lipsa ei) posturii personajelor din model.

b. stimulul nefamiliar (calugarita), nu putea fi desenata de copii, deoarece acestia nu auzisera sau nu vazusera una (lipsea un model mental, o reprezentare a ei).

3. Strangerea lucrarilor a fost urmata de colectarea si organizarea datelor.

4. Datele fiind masurate pe o scala nominala categoriala (cu doua categorii: imitare si inovatie), au fost testate printr-un test statistic neparametric testul semnului.

5. Rezultatele obtinute in urma testarii statistice a ipotezelor au fost completate de concluzii noi, rezultate din prelucrarea datelor.

Experiment pilot

Experimentul pilot a implicat un numar de 10 participanti in varsta de 7 ani. Atat conditiile de testare cat si instructajul au fost aceleasi ca si in cazul experimentului propriu-zis.

Colectarea datelor

Aceasta etapa este reprezentata in Tabelele IV si V:

EXPERIMENT PILOTPISICACALUGARITA

A IMITA110

A CREA9

TABELUL IV: Numarul participantilor ce au optat pentru a imita sau a crea

TABELUL V: Grafic al optiunilor participantilor in cadrul experimentului pilot

Testarea statistica a datelor

Datele neparametrice au fost testate, in ambele situatii, prin testul semnului.

STIMUL FAMILIAR PISICA, testarea evenimentului a crea:

(X N*P) 0.5 (9 10*0.5) 0.5

z = = = 3.5/1.58 = 2.22

N*P*Q 10*0.5*0.5

STIMUL NEFAMILIAR CALUGARITA, testarea evenimentului a imita:

Avand in vedere ca toti cei 10 participanti au optat pentru imitarea modelului prezentat, ipoteza este confirmata (stimulul nefamiliar determina imitarea).

Rezultatele experimentului pilot

Ipotezele sunt confirmate atat in cazul stimulului familiar (rezultate semnificative statistic, z = 2.84 corespunde unui p