1

Analiza de formă în Sonata Sol Major de Mozart

“Pentru a scrie despre Mozart, trebuie să îti înmoi pana în curcubeu (Diderot1]”).

Apariție unică în cultura muzicală universală, de o precocitate legendară, dotat cu o

intuiție, o spontaneitate și o putere de concentrare surprinzătoare, W.A.Mozart - întocmai

marilor sprite ale umanității - a "scrutat" creația precursorilor și a contemporanilor și și-a

însușit tot ce a fost mai valoros, înnobilând arta prin temeiurile forței. Căci, dincolo de

"modelele" timpurilor mai vechi și mai moderne, de "viziunile" interpretative contemporane,

care și-au demonstrat îndoielnica forță de convingere, arta sa a dăinuit, Mozart fiind un

compozitor universal, aparținând tuturor celor ce iubesc frumosul.

Compozitor de mare amplitudine creativa, Mozart acopera întreaga arie stilistica si

arhitecturala a timpului sau, realizând lucrari inconfundabile, într-un efort compex de sinteza

si anticipare.

Încadrarea în genul de sonată

Primele sonate scrise de Mozart, până la întorcerea lui din Italia, sunt pentru clavecin

cu accompaniament de vioară. Acest gen va fi la moda până în 1775 când se va face distinția

dintre sonata pentru vioară și pian și sonata pentru pian solo. Din 1773, Mozart începe să

scrie sonate pentru clavecin solo cărora li se vor spune mai târziu și sonate pentru pian. După

anul 1765, pianul preia locul clavecinului, urmand ca Mozart să se folosească de toate

resursele noului instrument construit de Johann Adreas Stein, iar din 1777 toate compozitiie

se vor axa pe posibilitatile noului instrument – pianul.

Sonata în Sol Major K.V. 283, despre care voi vorbi mai pe larg, face parte din suita

de 6 sonate care se plasează în a II-a perioadă creatoare, când Mozart adoptă din ce în ce mai

mult noul stil “galant” (1773-1775).

Analiza propriu-zisă o Sonatei

Tonalitatea Sol major este capabila să exprime atât sentimente de dragoste, de voioșie cât și

idei serioase trasformând sunetele calde ale gamei întru restabilirea liniștii sufletești, a păcii

interioare.

2

Sonata in Sol major (singura) prin tema sa de debut, reuseste să trasmită un caracter liric,

tandru, uneori senin și chiar dansant.

Expoziția:

a) Primul subiect la Tonică (1-16)

Primul subiect este compus din 10 măsuri (4+6), extinse la 16 m. prin repetarea frazei

secunde, terminând cu o cadență perfectă pe tonică.

b) Puntea sau Tranziția (16-22)

Tranziția formează o secventă ascendentă, unde a doua parte este de fapt variația amplificată

a figurii inițiale. Modulează prin Do major și Sol major către dominantă – Re major.

c) Al II-lea subiect la dominantă (Re Major) (23-53)

Al II-lea subiect este divizat în două secțiuni:

Prima secțiune (23-43)

Prima secţiune începe cu o frază de patru măsuri, care se repetă variat

(27-30). În a doua parte a secţiuni, proporţia subiectului, care se repetă,

este mai neobişnuit, pentru că, după o cadenţă completă în Re major, (37-

38), regăsim doar cinci din cele sapte măsuri.

3

A II-a secțiune (43-53)

Începe cu o figură tranzitorie care va fi imitată in bas, la o 4-tă (11)

Descendentă. Măsurile (45-46) sunt regăsite in măsurile de la începutul

primei secțiuni (23-24), iar măsurile (48-50) formează o repetitive

variata a măsurilor (45-47). Secțiunea se încheie cu o cadență perfectă

repetată de două ori, după o scurtă pedală a tonicii.

4

Dezvoltarea:

În dezvoltare surpriza este ca avem două teme noi, cu profil melodico-ritmico foarte diferit

de temele din expoziție.(54-62).

În această mişcare regăsim un episod scurt care poartăo ușoară urmă din expoziție, care i-a

locul secțiuni obișnuite. (Astfel de episoade, sunt rare, dar mai se pot regăsii în alte

sonate).

Pasajul în Re, (62-68), în care observăm o secvență descendentă, ar trebui remarcat.

Prornește ca și tonică Re, dar cu o modulație către Sol major (63) ne aduce la dominanta

tonalității secunde. Figura caracteristica armonică a dominantei ne duce către recapitularea

primului subiect în măsura (71).

5

Repriza:

Repriza ne aduce acelasi subiec, tema 1 din expoziție,care apare schimbat. După ce prima

frază a fost auzită în tonalitatea originală este repetată imediat în la minor (75-79), așadar

primele 8 măsuri din subiect formează o secvență modulatorie. Frază următoare în Do

major, deasemenea diferă de cea originală. Din nou, trebuie remarcat faptul că în timp ce

în expoziţie, doar a doua frază este repetată, pe când aici prima frază este repetată de două

ori, iar prima doar o dată.

Referire la stilistică

În fruntea componentelor de scriitura mozartiene se afla melodia, Mozart fiind

unul dintre cei mai inspirati și înventivi melodiști ai tuturor timpurilor, cel care așează

melodia în drepturile sale legitime, după cele două valuri ale polifoniei și armoniei.

Simplitatea, grația și eleganța expresiei, perfectiunea alcătuirii desenului melodic

din care nu se poate exclude nici un sunet și nici nu se poate adăuga vreunul fără a altera

frumusețea impecabila a șiragului sonor, sunt câteva dintre trăsăturile esentiale ale melosului

mozartian, sesizabile pe parcursul întregii creații. O problemă tipica în creatia lui Mozart este

folosirea basului Alberti, întâlnit în special la mâna stânga, în lucrările pentru pian.

6

Din punct de vedere ritmic, melodia mozartiana este simetrică și se dezvoltă pe

scheme binare și ternare consacrate, tipice muzicii clasice. Astfel că în creația sa se întâlnesc

formule ritmice binare și ternare în diviziuni proportionale, plecând de la doime, pătrime,

formule ritmice exceptionale de triolet și sextolet pe o structura binară, ritmurile punctate de

facturi diferite, alături de unele combinații aparte ce îi sunt proprii ca, de pilda, ritmul dublu

punctat, continuat cu o desfășurare pulsativă, simetrică de treizecidoimi.

Melodia mozartiană - flexibilă, dezinvoltă, simplă și expresivă - este

înveșmântata într-o armonie corespunzatoare, de substanță, concordantă stilului clasic, dar

impregnată cu numeroase întarzieri și cromatisme.

Deși preponderent armonic, discursul muzical mozartian relevă o mai accentuată

preocupare a compozitorului pentru pluri-vocalitatea liniilor melodice, pentru polifonie, în

cadrul lucrărilor sale fiind dese momente de fugato sau de expuneri în canon, sau de linii

melodice expuse cu un contrapunct.

Discursul muzical mozartian - atât de bogat în idei muzicale - îmbracă forme

arhitecturale clasice. La Mozart forma este determinata de conținut.

Ceea ce este caracteristic pentru muzica sa este diversitatea caracterelor si a

imaginilor create, alternarea lor cu repeziciune, surprinse în desfășurarea discursului muzical.

Neastâmpărul interior mozartian și-a găsit forma de expresie, cea mai complexă, în operă.

Putem spune că întreaga sa creatie (pentru pian - concerte și sonate) este împregnată de

spiritul operei, de ritmul alert al evolutiei și succesiunii scenelor, de relațiile dintre personaje,

de surprize dramaturgice și chiar și de happy-end.

Etosul sonatelor s-ar putea defini și prin "ambianța inefabilă, intima ce ne învăluie

asemenea imaginii unui paradis în același timp familiar și etern inaccesibil"

(Schopenhauer).Elementul comun celor 6 sonate (K.V. 279-K.V.284) le este și construcția

tripartită (repede - lent - repede), în desfășurarea căreia domină arhitectura formei de sonată.

În corespondenta de familie, cele șase compoziții circulă sub numele de "sonatele

grele"; de exemplu într-o scriere a lui Mozart din 4 febr. 1778 către tatăl sau la Salzburg:

"imaginați-vă că ea (viitoarea cumnata a lui Mozart, Aloysia Weber) a cântat Prima vista

sonatele mele grele, rar dar fara sa omita nici macar o nota" 1. Aceasta afirmatie este pe

deplin justificată, dacă ținem cont de faptul că nici o alta opera pentru pian dintre operele

1- Bauer-Deutsch II, numar 416, pag. 227

7

anterioare ale lui Mozart nu necesita o tehnica de interpretare mai complexa decât aceasta (cu

exceptia variațiunilor K.V. 179 din vara anului 1774).

Veșnica dilema a interpretului muzicii lui Mozart este realizarea "simplității

complicate" a lucrărilor sale. Interpretul trebuie să aibă mobilitatea interioară care să-i

permită trecerea rapidă și naturală, de la sugerarea unei stări, a unei expresii, a unui caracter,

a unei imaginii la alta. Toate aceastea trebuie realizate într-o imagine sonora clară, diversă

plastică, cu multe contraste, timbrări diferite, într-o frazare firească și convingătoare.

Referat realizat de

Pusztai Emanuel.

An II, Secția Pian.

8

Bibliografie selectivă

1.Bera,Adriana, Retorică și Afect în discursul pianistic Mozartian, Ed. Arpeggione, Cluj-

Napoca, 2007.

2.Golea, Antoine , Vignal, Marc, Șerban-Pârău, Oltea, Dicționar de Mari Muzicieni, Ed.

Univers encyclopedic gold, București, 2010.

3.Herman, Vasile, Conservatorul de muzică “G.Dima” , Cluj-Napoca, 1973.

4.Vianu, Tudor, Studii de filosofie și estetică, București, 1939.

5.Voileanu Nicoară, Ana: Contribuţii la problematica interpretării muzicale, MediaMusica,

Cluj, 2005

6.Rapin, Jean-Jacques, Să descoperim muzica, Ed. Muzicală, București, 1975.

7.Weinberg, I., Mozart, Ed. Muzical a uniunii Compozitorilor din R.P.R., București, 1962.