UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE

EDUCAȚIEI

TEORIA ȘI METODOLOGIA

CURRICULUMULUI

TEMA: ANALIZĂ COMPARATIVĂ A

MODELELOR CLASICE DE CURRICULUM ȘI A

TRADIȚIILOR DE CUNOAȘTERE

PROFESOR,

Carmen Crețu

STUDENT,

Curmei Marian

ANUL I, GRUPA II,

PROMOȚIA (2012-2015)

Iaşi, 2013

Cuprins

ARGUMENT ..................................................................................................................................................... 3

NECESITATEA CURRICULUM-ULUI .................................................................................................................... 4

MODELE CLASICE DE CURRICULUM .................................................................................................................. 6

OMUL DESTINAT SĂ CONDUCĂ. ESENȚIALISMUL ............................................................................................................. 6

OMUL ENCICLOPEDIC. ENCICLOPEDISMUL ..................................................................................................................... 7

OMUL MUNCITOR. POLITEHNISMUL ............................................................................................................................ 8

OMUL INCLUS ÎN SOCIETATE. PRAGMATISMUL ............................................................................................................. 10

CONCLUZII ...................................................................................................................................................... 11

ANEXE ............................................................................................................................................................. 12

ANEXA 1 RELAȚIA MODEL CLASIC DE CURRICULUM – TRADIȚIE A CUNOAȘTERII ................................................................. 12

ANEXA 2 ȘCOALA FABRICĂ ...................................................................................................................................... 12

BIBLIOGRAFIE/ SITOGRAFIE ............................................................................................................................ 13

Argument

„Nu am lăsat niciodată școala să stea în calea educației mele.” M. Twain

Lucrarea de față își propune să facă o analiză a principalelor modele de curriculum

prin îmbinarea cu tradițiile cunoașterii.

Consider că lucrarea este documentată și raprotându-mă la experiența mea de învățare;

un student simplu din mediul rural, momentan student la zi la două facultăți, cu pauze în

învățare, lacune dar și supramotivat să distrugă „mitul tânărului român, care se poate realiza

doar în afara granițelor prestând munci pe care occidentalii le refuză din diverse motive”.

Începând cu anul 1998 am devenit elev, am fost constrâns să învăț lucruri care-mi

dispăceau, dar pe lângă tot ce învățam la școală, am avut părinți care s-au ocupat de educația

mea, primele lucruri care le-am învățat de la tata au fost: să joc șah și să „șurubăresc”

bicicleta. Mă simt dator, să le mulțumesc părinților, că în loc să-și agonisească averea într-o

casă imensă și mașină scumpă, m-au trimis în fiecare vacanță organizată de școală, mai mult

decât atât, am mers împreună cu ei la munte și la mare.

Îmi amintesc primul insuficient luat la școală pe nedrept, l-am arătat tatălui și mi-a zis

„ia și învață lecția, nu contează notele, e important pentru mine ca tu să nu te faci de râs

niciodată”. Mai târziu, mama mă învoia de la școală să mă trimită la diverse concursuri care

nu aveau legătură cu școala, în clasa a-X-a, aveam un part-time și lipseam în fiecare marți și

joi două ore. Mama îmi rezolva absențele spunând „este mai important pentru tine să înveți

ceva practic”.

Astfel, am devenit un elev atipic, o persoană care nu a avut prea multe așteptări de la

un sistem educațional, fundația provine din familie, școala a clădit pereții iar acoperișul l-am

lucrat doar eu.

Revenind la tema trată, toată viața este un curriculum, iar omul, fiindu-i destinat actul

educativ, trebuie să fie mereu adaptat. O persoană adaptată, va găsi mereu ieșirile cele mai

bune din orice situație.

În final, mărturisesc că lucrarea este una de compilație, unde vor fi redate sub o formă

restrânsă ideile din textele după care încerc să mă pregătesc pentru viitoare mea carieră

didactică.

Ultima parte, concluziile, îmi aparțin în totalitate, fiind ca o refracție la prima parte

teoretică.

Necesitatea Curriculum-ului

Încă din „zorii civilizației” omului i-a fost destinată educația. Una din definițiile

acesteia „educația constituie acțiunea generațiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a

le forma, acestora din urmă, anumite stări fizice, intelectuale și mentale necesare vieții

sociale și mediului special pentru care sunt destinate”1.Finalitatea educației fiind adaptarea

2

în mediul social, cultural și profesional.

Tot de-a lungul istoriei noastre observăm că educația a fost bazată mai mult pe

conținuturi. Puținii oameni care s-au remarcat de-a lungul epocilor au fost cei care s-au

remarcat printr-o atitudine atipică, (menționez pe Sargon I, Alexandru Macedon, Iulius

Caesar, Carol cel Mare, Henry Navigatorul, Napoleon Bonaparte, ș.a.). Toți acești oameni, au

folosit cunoștințele într-un mod original astfel încât au ajuns pe culmile succesului.

Așadar dacă școala poate transmite omului cunoștințe, informații, aptitudini și

competențe, de ce să nu poată elevul învăța în școală o anumită atitudine: planificarea

sarcinilor și stabilirea obiectivelor personale în plan profesional, financiar, familal, etc.

La începutul anilor ’90 se vedea necesitatea unei reforme în educație. La noi în țară ca

și în multe state europene, această reformă este necesară datorită trecerii de la socialism la

democrație. În contextul acestei transformări s-a văzut necesitatea unui ansamblu de

conținutri care să modeleze personalitatea elevului în așa fel încât să fie competitiv pe piața

muncii capitaliste și nu în ultimul rând, integrarea socială. Acest ansamblu de conținuturi

educaționale poartă numele de curriculum.

Curriculum-ul este stipulat în Legea Educației Naționale ce „are ca viziune

promovarea unui învățământ orientat pe valori, creativitate, capacități cognitive, capacități

volitive și capacități acționale, cunoștințe fundamentale și cunoștințe, competențe și abilități

de utilitate directă, în profesie și în societate”3.

În concluzie, am arătat necesitatea elaborării unui plan de conținuturi educaționale.

Așadar, mai departe ne vom ocupa de cele patru modele clasice ale curriculum-ului și a

tradițiilor pe care acestea le îmbină pentru a obține idealul educațional al școlii românești.

1 Durkheim, 1930, pag, 79, apud. Constantin Cucoș, Pedagogie, Iași, 2006 Editura Polirom, pag.39

2 Liviu Antonesei, Paideia, Iași, 1996, Editura Polirom, pag.13

3 Legea Educației Naționale, Titlu 1, Art.2., Paragraful 1., 10 ianuarie 2011

În contextul încheierii Conflagrației Mondiale, s-a readus în discuție Declarația

Drepturilor Omului, și mai cu seamă Articolul 26 cu privire la accesul tuturor oamenilor la

educație. Ulterior, în 1988 specialiștii englezi în pedagogie comparată, Brian Holmes și

Martin McLean au publicat cartea „The curriculum. A Comparative Perspective” în care au

emis că modele curriculare de care care vor fi studiate esențialismul, enciclopedismul,

politehnismul și pragmatismul sunt de origine europeană. Această abordare comparativă

pune în antiteză valorile occidentului democratic versus tradițiile orientului socialist4. O

abordare îndrăzneață ce urmărește să arate atât „plusurile” cât și „minusurile” celor două

sisteme educaționale; democratic și totalitar.

În continuare vom analiza comparativ modelele clasice de curriculum împreună cu

tradițiile de cunoaștere aferente lor. (vezi Anexa 1).

4 Carmen Crețu, Teoria Curriculum-ului și Conținuturile Educației (curs), Iași 2000, Editura Univeristății „Al.I.

Cuza”, pag. 89

Modele clasice de curriculum

Omul destinat să conducă. Esențialismul

Precizăm de la bun început că acest model curricular este destinat elitelor, oamenilor

destinați să fie lideri. Încă de la prima frază observăm caracterul discriminatoriu al acestuia.

Personal consider că oamenii nu sunt și nu vor fi niciodată egali.

Modelul de curriculum esențialist este inspirat din scrierile lui Platon; în continuare

consider necesar să fac referire la câteva aspecte biografice ale filosofului care stă la baza

culturii occidentale.

Platon s-a născut într-o familie aristocrată, copilăria a fost marcată de Războiul

Peloponesiac și de luptele dintre aristocrați și democrați. La 20 de ani îl cunoaște pe Socrate și

i-a fost discipol 8 ani. După moartea lui Socrate, Platon călătorește din Spațiul Egeean până în

Egipt, unde se întâlnește cu alți discipoli ale mentorului său. Întâmplarea face să fie luat sclav

în Egipt, de unde este eliberat contracost de prietenii săi. După aceasta se retrage din politică,

pune bazele Academiei din Atena (Academos).

Modelul esențialist este axat pe „Cele 7 arte liberale” dar și pe curricula bisericii

catolice medievale. Acest model curricular putem asocia (dar nu asimila), cu tradiția

filosofică5 și tradiția retorică.

Metoda prin care elevul ajunge la cunoaștere este argumentarea sofistă. Această

metodă caracteristică filosofiei, presupune discuții libere între profesor și elev, unde

profesorul are menirea de a modela elevul să folosească logica pentru a formula și obține

răspunsuri, angrenând la participare și dezvoltând totodată spiritul competitiv al elevului.

Una dintre „metodele cheie” de investigație, dezvoltată de Platon, în dialoguri, este

„metoda ipotezei”. Prin acestă metodă, o opinie comună asupra unui concept general, ca

dreptate, divinitate, cunoaștere plăcere este preluată de un participant la discuție sub formă de

ipoteză, urmând ca ea să fie investigată pentru a vedea dacă nu duce la concluzii absurde și

inacceptabile.6

5 Carmen Crețu opcit. 91-92

6 Carmen Crețu, opcit. pag. 79

Astăzi, acest model de curriculm se întâlnește sub altă formă, renunțându-se la ideea

lui Platon despre diferențele dintre oameni (pe bază de gen, rol social, etc).7 Modelul

esențialist, dezvoltă în personalitatea elevului: spritul critic, gândirea independentă precum

și înțelegerea omului și a lumii. Totodată, se urmărește obținerea unei autonomii personale,

se promovează ideea vieții civilizate și o bună înțelegere între oameni. Mai mult decât atât,

utilitatea economică trebuie să fie un subsecvent al educației.8

Omul enciclopedic. Enciclopedismul

Artizanul acestei metode este pedagogul ceh Comenius și prin scriierile sale a

transformat secolul XVII într-un „secol al didacticii”. Prin enciclopedism se înțelege

capacitatea de a rezolva noțiuni problematice din diferite domenii ale artei și științei. Școala

de model enciclopedist trebuia să-l învețe pe copil să citească și să scrie în limba maternă, ca

deprinderi obligatorii pentru a „învăța despre lucruri” asociem acestui model, tradiția

cunoașterii științifice. 9

Fundamentul tradiției științifice și implicit a enciclopedismului este experimentul.

Experimentul ia naștere datorită unei combinații între tradiția filosofică și cea a uceniciei.

Sloganul enciclopediștilor fiind „nimic în vorbe, totul în fapte”, astfel s-a produs o focalizare

pe lumea non-umană.10

Modele acestei școli sunt inventatorii. Persoane care au avut o viziune, indiferent de

clasă socială, fără o pregătire ce servește unui scop, mai degrabă se urmărește o specializare.

Aici voi invoca numele lui Nicolas Tesla; surse biografice ne spun că a muncit în construcții

pentru a-și finanța experimentele ce au dus la descoperirea curentului alternativ (folost astăzi

pe întreg globul), acestă personalitate a fizicii moderne nu a absolvit nicio facultate, s-a

specializat doar prin crearea de legături dintre numeroasele sale experimente.

7 Carmen Crețu, opcit. pag. 92-94

8 Vasile Ișan, Politici Educaționale în spațiul universitar, București, 2011, UEFISCDI pag. 37

9 Carmen Crețu, opcit. pag 94

10 Carmen Crețu, opcit. pag 80

Înteresat pentru teoreticianul curriculumului Scharg, importanța actului paideutic al

uceniciei. Autorul evidențiază că arta descoperirii științifice este generat de discipolatul lângă

un maestru. Credem că din perspectiva organizării și transferului cunoștințelor, tradiția

științifică propune pentru prima dată în istorie, paradigma know-how științific prin teorie

științifică.11

Actul educativ între profesor și elev se realizează pe baza matrialului didactic. Este

imposibil să vorbești despre un motor fără să arați elevilor motorul. Aceștia trebuie să-l vadă

pentru pe-i înțelege principiul de funcționare. Aceștia trebuie să-l poată demonta pentru a-l

putea întreține/repara.

Acest tip de act educativ nu are nicio legătură cu retorica folosită, toată epistemologia

este redusă la simpla acțiune „apăs butonul, pornește”, „are ardere, scoate fum deci

evacuare”. Astfel nimic nu mai este irelevant și greu de înțeles de către elevi, cât despre

stimularea elevilor, profesorul poate complica situația de învățare; pune motorul în diverse

mecanisme pentru a obține un rezultat dorit; dacă concectez un motor într-un mecanism de

scripeți, obțin o macara electrică; dacă concetez motorul la un sistem de cuțite circulare, obțin

un circular electric.

Finalitatea acestui model urmărește să dezvolte în elev spiritul inovativ, se urmărește

dezvoltarea a cât mai multe competențe și nu în ultimul rând evidențierea talentelor. Acest

model a fost extins de francezi sub Napolen Bonaparte, în toată Europa. Întregul sistem

educațional se bazează pe ideea „înveți cât poți din toate și te specializezi pe ceea ce ești

talentat”.

În concluzie, modelul enciclopedist se deosebește categoric de modelul esențialist.

Finalitatea modelului esențialist constă în însușirea valorilor învățate de către elev, pe când la

modelul enciclopedist, se urmărește ca elevul să cunoască valorile, iar la final să aibă o

inovație contribuind la dezvoltarea științei și tehnicii, rezultând de aici un progres pentru

umanitate.

Omul muncitor. Politehnismul

Politehnismul, este asociat de Holmes cu enciclopedismul în variantă sovietică

exprimată de Lenin: curricula școlară trebuie să includă toată experiența socioeconomică și

istorică a omenirii.

11 Carmen Crețu, opcit., pag. 81

Premisa acestui model de curriculum, este „școala fabrică”. Statele comuniste au

implementat acest model axat pe progres, „se urmărește crearea unei lumi în care caracterul

uman nu are nicio importanță, o lume a inutilității în care oamenii sunt niște mecanisme

îndoctrinate care își fac munca și atât, fără personalitate, fără voință, fără curaj, fiind la

limita inutilității”.12

(vezi Foto.01. Anexa 2). Acestă lume se poate crea deoarece tradiția

cunoașterii care stă la baza acestui model curricular este tradiția uceniciei.

Ucenicia este strategia universală și cu siguranță cea mai veche formă de educație13

.

Această tradiție a uceniciei demonstrează că omul este cea mai valoroasă resursă; „ucenicia

este considerată a fi modalitatea principală de transmitere a unui know how”14

.

Conținuturile sunt organizate în stagii de pregătire de la simplu spre complex. Această idee

este scoasă în evidență de sistemul politic sovietic printr-o superioritate a omului muncitor,

definit ca principalul motor al progresului.

Învățământul vocațional de astăzi, organizat în școli profesionale și licee cu profil

tehnic și artistic este tributar în mare parte încă în mare parte sistemului și etosului

educațional al uceniciei.15

Dezavantajul acestui model este dat modificarea rapidă a piețelor economice

capitaliste. Acesastă modificare atrage după sine o nouă cerere pe piața muncii, astfel că

multe meserii nu au căutare și practicienii trebuie să urmeze cursuri de recalificare

profesională. Principalul avantaj al modelului constă într-o supraspecializare a individului;

de la un simplu lucrător în prelucrarea lemnului, poți deveni după un număr de ani, artist în

prelucrarea lemnului

Finalitatea sistemului educațional bazat pe modelul politehnist constă în integrarea

individului într-un sistem de producție care să promoveze un stil de viață susținut de

stăpânirea unei meseri.16

12 Ancuța Maria Coza, Paul Goma. Scriitura disidenței, Iași 2011, Editura Tipo Moldova, pag. 15

13 Carmen Crețu, opcit., pag. 73

14 Ibidem

15 Carmen Crețu, opcit. pag. 74

16 Ibidem

Omul inclus în societate. Pragmatismul

Pragmatismul este prin excelență un model de curriculum american. Jhon Dewey, în

cartea sa Education își pune întrebarea „Ce cunoaștere este cea mai folositoare?”. și

răspundea: acea cunoaștere care îi instrumentează pe educați să facă față problemelor și să

rezolve problemele pe care le vor întâlni în viitor, ca adulți ce trăiesc într-o societate

democratică. Dintre aceste probleme, cele în jurul căruia se putea contura un core curriculum,

erau în concepția lui Sperncer, sănătatea, asigurarea mijloacelor de existență, viața de familie,

participarea civică, timpul liber, responsabilitatea morală.17

În baza metodologiei profesor – elev, asociem acestui model de curriculum, tradiția

psihoterapeutică și mistică.

Tradiția psihoterapeutică deoarece profesorul trebuie să găsească cele mai potrivite

căi de comunicare și influențare a personalității elevilor. Astfel că profesorul, este privit fiind

cel care dirijează și îndrumă elevul în alegerea conținuturilor și folosirea cunoștințelor în

scopul rezolvărilor de probleme ale mediului social.

Asemenea lui S. Haret, Dewey, afirmă că mediul urban nu permite o bună educație în

spirit civic, așa cum se întâmplă în comunitățile din mediul rural, unde există o tradiție pusă

pe valorile istorice și morale ale locului, acestea sunt înglobate în tradiția mistică sau

animismul18

. (Pentru țara noastră, evidențiem obiceiurile populare și elementele de rit; putem

vedea în acestea un exemplu în educarea indivizilor).

Finalitatea acestui model constă în formarea unei personalități în care să predomine

creativitatea educatului.

Caracteristicile pe care le consideră tipice pentru persoanele creative E.P. Torrance

sunt cuprinse în următoarea listă: „curajos în convingeri, curios, cercetător, independent în

judecată, intuitiv, preocupat de sarcinile care i se dau, nu acceptă lucruri numai în baza a

ceea ce i se spune, idealist, doritor să-și asume riscuri”.19

17 Carmen Crețu, opcit. pag.97

18 ANIMÍSM s. n. credință primitivă potrivit căreia obiectele și fenomenele naturii ar fi însuflețite; spiritualizare,

personificare a forțelor și fenomenelor naturii. (< fr. animisme)

19 Dorina Sălăvăstru, Psihologia Educației, Iași, 2004, Editura Polirom, pag. 105

Concluzii

În opinia mea, curriculum-ul trebuie să urmărească dezvoltarea elevului dar numai în

concordanță cu înclinațiile sale. Fiecare individ are un potențial imens de învățare,părinții și

școala prin intermediul cadrelor didactice trebuie să îndrume elevul spre o învățare eficientă a

lucrurilor folositoare pentru viitorul acestuia.

Viitorul este răspunsul la întrebarea „Ce vreau să fac peste ani?”. Prezentul răspunde

la întrebarea „Ce fac astăzi pentru viitorul meu?” iar înțelegerea trecutului reprezintă garanția

succesului în viitor. Totul pornește de la o proiecție a viitorului în concordanță cu potențialul

elevului, apoi curriculum-ul trebuie adaptat în funcție de preferințele elevului, spun toate

acestea fiindcă prin intermediul tehnicii contemporane, elevul poate găsi orice informație mai

repede decât o poate preda profesorul, astfel că rolul profesorului se rezumă doar la

însuflețirea unei atitudini.

Elevii și studenții nu mai vin la școală pentru a învăța conținuturi, sunt „bombardați”

cu informații până la refuz, elevii vin la școală în căutarea unui model; iar dacă școala din

diverse motive nu va fi capabilă să ofere modelele pe care indivizii le caută, nu-și vor însuși

conținuturile care să le asigure confortul spiritual, intelectual și material.

Din nefericire, există profesori care din diverse motive nu-și iubesc meseria; din

punctul meu de vedere este echivalentul unui genocid să fii indiferent în actul pedagogic.

Cele mai marcante experiențe de învățare sunt cele de scurtă durată. Cunoștințele sunt

asemenea semințelor, cât durează să plantezi o sămânță? doar o secundă, dar până la acea

secundă, fermierul așteaptă vremea bună, sortează sămânța în funcție de sol și o îngrijește

zilnic până când aceasta va face rădăcini și se dezvoltă de la sine.

Consider că o astfel de gândire asigură adaptarea și integrarea individului în societate.

Anexe

Anexa 1 Relația Model Clasic de Curriculum – Tradiție a Cunoașterii

Esențialismul Tradiția Filosofică

Tradiția Retorică

Enciclopedismul Tradiția Științifică

Politehnismul Tradiția Uceniciei

Pragmatismul Tradiția Psihoterapeutică

Tradiția Mistică

Anexa 2 Școala Fabrică

Foto.01. Caricatură a sistemului educațional de tip comunist

Bibliografie/ Sitografie

1. Antonesei, L. (1996). Paideia. Iași: Editura Polirom.

2. Coza, A. M. (2011). Paul Goma. Scriitura disidenței. Iași: Editura Tipo Moldova.

3. Crețu, C. (2000). Teoria Curriculum-ului și Conținuturile Educației (curs). Iași:

Editura Universității.

4. Cucoș, C. (2006). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.

5. Ișan, V. (2011). Politici Educaționale în spațiul universitar. București: UEFISCDI.

6. Legea Educației Naționale, Titlu 1, Art.2., Paragraful 1., 10 ianuarie 2011. (2011,

ianuarie 10). Titlul 1, Articolul 2, Paragraful 1.

7. Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia Educației. Iași: Editura Polirom.

8. Dex Online. Preluat pe Aprilie 20, 2013, de pe http://dexonline.ro:

http://dexonline.ro/definitie/animism