analiza comparata
DESCRIPTION
analiza comparata a doua legiTRANSCRIPT
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC
CATEDRA DE DIDACTICA ŞTIINŢELOR SOCIO-UMANE
MODUL PEDAGOGIC
NIVELUL II
Analiză comparată a unui fragment din Legea învăţământului 1995 şi
Legea învăţământului 2011, având în vedere
eficienţa deciziei din perspectiva politicilor educaţionale
NUMELE : Dragota Sorin Ionut
FACULTATE : Educatie Fizica si Sport
SPECIALIZARE :Antrenament si Performanta Sportiva
MASTER : Anul I
- 2014 –
Lucrarea de faţă îşi propune să analizeze comparativ principalele idei referitoare la
Învăţământul superior aşa cum este el prezentat în Legea învăţământului din 1995 şi Legea
învăţământului din 2011, pentru a contura, mai apoi, în ambele documente, eficienţa deciziei
din perspectiva politicilor educaţionale.
În ceea ce priveşte evoluţia din punctul de vedere al elaborării conţinutului legii, se
observă faptul că Legea din 1995 este mai simplă, schematică şi nu oferă cantitatea de detalii
pe care o regăsim în 2011. Astfel, putem afirma că Legea învăţământului din 2011 este
complexă, conţine precizări referitoare la toate aspectele învăţământului superior, de la
Dispoziţii generale, unde sunt inserate reglementări ce vizează: acreditarea universităţilor,
principiile care stau la baza învăţământului universitar, răspunderea publică a universităţilor,
Carta universitară, până la structura organizatorică a instituţiilor de învăţământ superior şi la
organizarea studiilor universitare prezentată pe mai multe secvenţe. Analizând conţinutul
celor două legi, observăm o serie de diferenţe cu privire la organizarea învăţământului
universitar. În primul rând, conform normelor din 1995, învăţământul universitar are caracter
deschis şi se organizează sub formă de: învăţământ universitar de scurtă durată şi învăţământ
universitar de lungă durată, în timp ce reglementările din 2011 presupun următoarele
niveluri: studii universitare de licenţă, studii universitare de masterat şi studii universitare de
doctorat.
Învăţământul universitar de scurtă durată se desfăşura pe o perioadă de trei ani este de
3 ani, iar admiterea în colegiile universitare se făcea pe baza criteriilor prevăzute pentru
învăţământul universitar de lungă durată.Studiile în învăţământul universitar de scurtă durată
de încheiau cu examen de absolvire, organizat pe baza criteriilor elaborate de Ministerul
Educaţiei Naţionale şi a unei metodologii stabilite de senatele universitare, iar absolvenţii
primeau diplome în care se specifica domeniul specializării dobândite. În ceea ce priveşte
învăţământul de lungă durată, acesta se desfăşura în universităţi, institute şi academii de
studii, cu facultăţi şi specializări autorizate sau acreditate.
Referitor la durata studiilor la cursurile de zi în învăţământul universitar de lungă
durată, aceasta era, în funcţie de profil, de 4-6 ani şi se stabilea prin hotărârea Guvernului.
Studiile în învăţământul universitar de lungă durată se încheiau cu examen de licenţă sau de
diplomă, iar absolvenţii care au promovat examenul de licenţă primeau titlul de licenţiat în
profilul şi în specializarea urmate.
Modificările apărute ulterior în legea învăţământului sunt păstrate şi în legea din 2011,
unde se precizează că studiile universitare de licenţă se desfăşoară pe parcusul a 3 - 4 ani (la
cele cu frecvenţă) şi corespund unui număr de minimum 60 de credite de studii transferabile
pentru un an de studii. Durata studiilor de licenţă pentru învăţământul universitar din
domeniileştiinţe inginereşti, ştiinţe juridice şi teologie pastorală este de 4 ani. În plus, apare
precizarea că un procent de maximum 5% din numărul studenţilor cu frecvenţă dintr-un
program de studii universitare de licenţă pot parcurge, cu aprobarea consiliului facultăţii, 2 ani
de studii într-unsingur an, cu excepţia instituţiilor de învăţământ superior medical şi al
ultimului an de studii,în condiţiile prevăzute de regulamentele de organizare şi desfăşurare a
programelor de studii şicu respectarea legislaţiei în vigoare. În ceea ce priveşte programul de
studii de masterat, în legea din 2011, se precizează că acesta reprezintă al II-lea ciclu de studii
universitare şi se finalizează prin nivelul 7 din EQF/CEC şi din Cadrul Naţional al
Calificărilor. Aceste studii au odurată normală de 1 - 2 ani şi corespund unui număr minim de
credite de studii transferabile,cuprins între 60 şi 120. Există trei categorii de masterate: master
profesional, orientat preponderent spre formarea competenţelor profesionale; master de
cercetare, orientat preponderent spre formarea competenţelor de cercetare ştiinţifică şi master
didactic, organizat exclusiv la forma de învăţământ cu frecvenţă. În urma finalizarii studiilor
de master, diploma conferită după susţinerea cu succes a lucrării de disertaţie se numeşte
diplomă de master şi cuprinde toateinformaţiile necesare pentru a descrie programul de studii
absolvit, inclusiv forma de învăţământ.Aceasta este însoţită de suplimentul la diplomă care se
eliberează gratuit, în limba română şi olimbă de circulaţie internaţională, lucru care nu era
prevăzut de legea din 1995.
O secţiune importantă a legii din 2011 descrie programul de studii doctorale,
specificându-se faptul că durata programului de studii universitare de doctorat este, de regulă,
de 3 ani, dar în situaţii speciale, durata programului de studii universitare de doctorat poate fi
prelungită cu 1 - 2 ani, cuaprobarea senatului universitar, la propunerea conducătorului de
doctorat şi în limita fondurilordisponibile.
Comparând organizarea studiilor universitare prezentată de cele două legi analizate,
constatăm că legea din 2011 prezintă mai multe oportunităţi pentru absolvenţi, în sensul că
după finalizarea celor trei (patru) ani de studii universitare de licenţă aceştia deţin o diplomă
de licenţă echivalentă celei pe care o obţineau absolvenţii studiilor de lungă durată (patru ani);
în plus masteratul diferenţiat pe categorii îi oferă studentului şansa de a se specializa în
direcţia aleasă de acesta, pentru a continua apoi cu doctoratul sau cu o carieră în învăţământ.
Consider că această reglementare în ceea ce priveşte organizarea programelor masterale va
aduce îmbunătăţiri în evoluţia învăţământului românesc, deoarece absolvenţii unui masterat
didactic vor fi mult mai bine pregătiţi pentru a lucra în învăţământ cu statutul de cadre
didactice. Dacă în legea din 1995 se preciza că studenţii şi absolvenţii care optează pentru
profesiunea didactică au obligaţia să absolve cursurile organizate de Departamentul pentru
pregătirea personalului didactic şi că pregătirea studenţilor se realizează în regimul
activităţilor didactice opţionale, planurile de învăţământ ale departamentului fiind integrate în
planurile de învăţământ ale facultăţilor de profil, în 2011, apare o noutate care defineşte mai
clar faptul că cei care hotărăsc să devină profesori trebuie să urmeze o serie de cursuri mult
mai elaborate şi mai utile în a-i pregăti pentru domeniul în care intenţionează să activeze.
Se constată, în urma analizei comparative a celor două legi, că nu mai există, în 2011
acele colegii universitare cu profil pedagogic care asigurau pregătirea de institutori pentru
învăţământul preşcolar şi primar şi care ofereau absolvenţilor posibilitatea de a lucra ca
învăţător-educato. Absolvenţii dobândeau specializarea şi pentru predarea în învăţământul
gimnazial, după caz, a unei discipline: limbă străină, Muzică, Desen sau Educaţie fizică. Ei
puteau să-şi continue studiile la colegiul pedagogic universitar care era de 2 ani, pentru
absolvenţii liceelor pedagogice, şi de 3 ani, pentru absolvenţii liceelor cu alt profil. În ceea ce
priveşte modificarile viitoare referitoare la aceste colegii pedagogice, consider că această
decizie nu a fost potrivită pentru dezvoltarea educaţiei şi devenirea ulterioară a elevilor
colegiilor pedagogice, deoarece s-a diminuat importanţa liceelor / colegiilor cu profil
vocaţional, acestea nemaioferind acea garanţie a posibilităţii de a lucra în calitate de învăţător-
educator după absolvirea celor cinci ani de studii.
Rezumând observaţiile făcute pe marginea comparaţiei între cele două legi: Legea
învăţământului 1995 şi Legea învăţământului 2011 şi având în vedere eficienţa deciziei din
perspectiva politicilor educaţionale, putem afirma că au existat unele modificări benefice în
Legea din 2011, schimbări care vor avea rezultate pozitive în viitorul apropiat, cum ar fi
categorizarea masteratelor, căci aceste programe vor pregăti mai serios studenţii, rezultând
oameni hotărâţi de ceea ce doresc să urmeze, adevăraţi profesionişti la locul de muncă. Un alt
aspect pozitiv este legat de transferul creditelor, deoarece oferă studenţilor posibilitatea de a
se pregăti şi într-o universitate parteneră din străinătate, de unde vin cu idei noi, ce pot ajuta la
îmbunătăţirea educaţiei în România. Există şi aspecte negative, cum ar fi diminuarea
importanţei acordate colegiilor pedagogice, acestea, ştiindu-se de la bun început, că pregăteau
cu seriozitate tineri elevi care-şi doreau să devină învăţători sau educatori. În final, constatăm
că cele două legi se află la antipod, fiindcă prezintă o multitudine de puncte diferite, de noi
perspective cu privire la învăţământul superior, unele dintre modificări fiind benefice pentru
societate, altele, mai puţin.