Analiza capacitatii de autofinantare si autofinantarii

1. Definirea capacitatii de autofinantare

Autonomia financiara a unei intreprinderi se defineste ca fiind aptitudinea acesteia de a

face fata angajamentelor sale financiare. Finantarea din resurse proprii presupune ca

intreprinderea sa obtina in primul rând beneficiile corespunzatoare nevoilor sale, iar in al

doilea rând sa aiba dreptul de decizie asupra repartizarii lor pe destinatii cu respectarea in

acelasi timp a obligatiilor catre bugetul statului.

Amortizarea si provizioanele sunt cheltuieli calculate care se exonereaza de la plata

impozitului pe profit. Profitul net ramâne o sursa gratuita de finantare. Numai dupa

distribuirea actiunilor gratuite, autofinantarea devine generatoare de costuri pentru

remunerarea, prin dividende, a capitalului intern convertit in capital social. Deci,

autofinantarea este cea mai eficienta solutie de acoperire a nevoilor permanente de capitaluri.

Capacitatea de autofinantare mai poate fi definita si ca un surplus monetar care se obtine

ca rezultat al tuturor operatiunilor de incasari si plati efectuate de intreprindere, intr-o

perioada de timp, având in vedere incidenta fiscala. Pentru determinarea capacitatii de

autofinantare trebuie avute in vedere atât variabile economice cât si financiare.

Finantarea pe termen lung a intreprinderii presupune nevoi de fonduri cu caracter permanent

sau pe perioade mari de timp, operatiune care se poate realiza in diferite forme, in functie de

conditiile concrete ale intreprinderii. Caile de finantare pe termen lung sau in strânsa legatura

cu caile de investire, formând cu acestea politica financiara a firmei.

Autofinantarea este cel mai raspândit principiu de finantare si presupune ca

intreprinderea isi asigura dezvoltarea cu forte proprii, folosind drept surse de finantare o parte

a profitului obtinut in exercitiul expirat, si fondul de amortizare, acoperind atât nevoile de

inlocuire a activitatilor imobilizate cât si cresterea activului economic. Autofinantarea are in

structura sa amortizarile, provizioanele si beneficiile nedistribuite de firma, si trecute de

aceasta la rezerve, si anume: Autofinantarea = Amortizarile + Provizioanele + Beneficiile

nedistribuite.

Provizioanele sunt definite ca fiind capitaluri prelevate de intreprindere inainte de

determinarea beneficiului cu scopul de a face fata unor cheltuieli viitoare. Sunt doua categorii

de provizioane: 

- provizioane pentru deprecieri ale elementelor de activ;

- provizioane pentru riscuri si cheltuieli.

Rezervele sunt beneficii nedistribuite, constituind partea cea mai putin discutata a

autofinantarii. Ele reprezinta fonduri acumulate de intreprindere plecând de la beneficiile

realizate. Exista mai multe categorii de rezerve, si anume: 

- rezerve legale: acestea sunt reglementate prin legi specifice. 

- rezerve statuare care sunt constituite pe baza prevederilor statutului societatii, in

concordanta cu permisibilitatea legilor in materie. 

Dividendul reprezinta remuneratia cuvenita unei actiuni in decurs de un an si este

singura forma de impartire a profitului realizat de societatile comerciale pe actiuni.

Rezultatul exercitiului contabil nu inseamna o crestere (sau o scadere) a trezoreriei cu 

aceeasi suma. Aceasta din doua motive principale:

- nu toate veniturile si cheltuielile sunt incasabile si respectiv de platit: atunci cand se 

inregistreaza o amortizare, este vorba de o cheltuialacalculata care nu corespunde unei plati

(pretul investitiei fiind achitat inmomentul achizitiei). De asemenea, o reintegrare de 

provizioane nu conduce la nici o incasare, este doar un venit calculat.

- nu toate incasarile si platile corespunzatoare veniturilor si cheltuielilor se realizeaza la 

inchiderea exercitiului.

Acestor doua motive se adauga ponderea finantarii ciclului de investitii si a evolutiei 

cheltuielilor financiare.

Capacitatea de autofinantare este degajarea potentiala a trezoreriei atunci cand 

toate veniturile incasabile sunt incasate si toate cheltuielile deplatit sunt achitate.

Pe de alta parte, ea reprezinta capacitatea intreprinderii de a-si autofinanta investitiile 

si cresterea necesarului de rulment, precum sicapacitatea de a-si rambursa datoriile financiare.

Capacitatea de autofinantare reda potentialul financiar rezultat al activitatii rentabile a

intreprinderii, la sfarsitul exercitiului financiar destinat sa remunereze capitalurile proprii

(prin dividendele datorate) si sa finanteze investitiile de expansiune (partea din profit

repartizata pentru constituirea rezervelor si a fondului de dezvoltare) si de mentinere sau

reinnoire din exercitiile urmatoare. Capacitatea de autofinantare este sursa financiara generata

de activitatea industriala si comerciala a firmei dupa scaderea tuturor cheltuielilor platibile la

o anumita scadenta.

Capacitatea de autofinantare se determina pornind de la veniturilor si cheltuielile

gestiunii curente susceptibile de a se transforma, imediat sau la termen, in fluxul de trezorerie.

Capacitatea de autofinantare (CAF) este un sold rezidual de flux semnificativ care se

obtine ca diferenta intre rezultatul net corectat cu amortizarea, participarea salariatilor la profit

si alte elemente de activ si pasiv, corespunzator metodei de calcul utilizate.

Capacitatea de autofinantare (CAF) a unei societati comerciale reflecta potentialul

financiar de crestere economica a entitatii, respectiv sursa interna de finantare generata de

activitatea industriala si comerciala a acesteia destinata sa asigure:

- finantarea unor nevoi ale gestiunii curente

- cresterea fondului de rulment

- finantarea totala sau partiala a noilor investitii

- rambursarea imprumuturilor contractate

- remunerarea capitalurilor investite.

Capacitatea de autofinantare numita si marja bruta de autofinantare, constituie

diferenta intre fluxurile de intrare si fluxurile de iesire generate de operatiunile curente de

gestiune care lasa la dispozitia intreprinderii resurse proprii ce raman disponibile pentru

finantarea diverselor necesitati: rezultatul exercitiului dupa impozitare si cheltuielile care nu

au antrenat plati (amortizari, provizioane):

CAF = Venituri incasabile – Cheltuieli platibile.

2. Metode de determinare a capacitatii de autofinantare

Capacitatea de autofinantare este diferenta dintre toate veniturile monetare si toate 

cheltuielile monetare ale exercitiului.

Capacitatea de autofinantare se poate determina prin doua metode:

1) Prin metoda fluxurilor, pornind de la excedentul brut al exploatarii (EBE).

Este suficient sa analizam caracterul monetar sau nemonetar al veniturilor si al 

cheltuielilor.

Pana la nivelul excedentului brut de exploatare, toate veniturile si cheltuielile sunt 

incasabile si respectiv de plata. Putem pleca prin urmare de la excedentul brut de exploatare.

Transferurile de cheltuieli au un caracter incasabil; este vorba, de exemplu, de

o rambursare a indemnizatiei de securitate sociala sau de o rambursare a unei prime

de asigurari.

In cazul transferului de cheltuieli pentru cheltuielile de repartizat, este vorba de o

o asimilare a cheltuielilor de exploatare in investitii.

Formula de calcul este:

CAF = Excedentul brut de exploatare + Venituri financiare + Venituri exceptionale + Venituri din

cesiune de scopurile autofinantarii active - Cheltuieli financiare - Cheltuieli exceptionale - Impozit pe profit

Unde:

Excedentul brut de exploatare (E.B.E.) = diferenta dintre valoarea adaugata, pe de o

parte, si impozitele, taxele si cheltuielile de personal, pe de alta parte. E.B.E. exprima masura

resurselor obtinute din exploatare, pe baza carora managerul unei firme ia decizii strategice in

privinta dezvoltarii firmei.

Valoarea adaugata = cresterea de valoare obtinuta din utilizarea factorilor de

productie, peste valoarea bunurilor si serviciilor achizitionate de la terti, in cadrul activitatii

curente a firmei.

Cheltuieli exceptionale = cheltuieli care nu pot fi previzionate si nici planificate:

amenzi, penalitati etc.

Venituri exceptionale = venituri care nu pot fi previzionate si nici planificate:

vanzarea unor active inca neamortizate, despagubiri primite in urma unor evenimente

asigurate etc.

Venituri financiare = sumele obtinute ca urmare a detinerii unor titluri de proprietate

(dividende) sau de plasament (dobanzi), din operatiuni de schimb valutar (diferenta pozitiva

de curs valutar) si din sumele pastrate la banca (dobanda la depozite).

Cheltuieli financiare = sumele platite detinatorilor actiunilor sau partilor sociale ale

firmei (dividende), detinatorilor obligatiunilor emise (dobanzi), si bancilor (comisioane si

dobanzi la credite).

Aceasta metoda pune in evidenta originea capacitatii de autofinantare, corectand

excedentul brut de exploatare cu veniturile si cheltuielile care sunt la originea fluxurilor de

trezorerie.

In cazul in care excedentul brut al exploatarii reprezinta un cash-flow brut de

exploatare, capacitatea de autofinantare este echivoca cu un cash-flow  potential net global.

Capacitatea de autofinantare prezinta dezavantajul de a fi mai sensibila decat excedentul brut

de exploatare, deoarece ea este influentata de amortizari, provizioane si impozitul pe profit,

dar are si avantajul de a cuprinde in calcul toate elementele care genereaza cash-flow-ul

intreprinderii. Prin limitele si avantajele lor, excedentul brut de exploatare si capacitatea de

autofinantare devin complementare, si in nici un caz exclusive.

2) Prin metoda aditiva, pornind de la rezultatul net al exercitiului(Rnet):

CAF = Rezultatul net al exercitiului + Cheltuielile cu amortizarile si provizioanele + Valoarea

neta a activelor cedate - Venituri din cesiunea de active

Unde:

Rezultatul net al exercitiului = profitul sau pierderea contabila calculata la sfarsitul

exercitiului financiar.

Valoarea neta a activelor cedate = valoarea care se obtine in urma vanzarii activelor

nenecesare, dupa ce au fost scazute impozitele, taxele si cheltuielile legate de vanzare.

Venituri din cesiunea de active = veniturile obtinute de firma in urma punerii la

dispozitia (inchirierii) unor terti utilizatori a unor active pe o anumita perioada de timp, pentru

care se primeste o cota-parte din beneficiile produse de ele (uzufruct).

Diferenta dintre cele doua metode consta in faptul ca metoda aditionala pleaca de la

rezultatul net al exercitiului, in timp ce metoda deductiva pleaca de la excedentul brut al

exploatarii.

Metodei aditionale ii revine meritul de a reflecta elementele contabile, negeneratoare

de fluxuri contabile, negeneratoare de fluxuri monetare, antrenate de calculul capacitatii de

autofinantare. Procedeul aditional porneste de la rezultatul net al exercitiului la care se adauga

cheltuielile calculate (amortizari si provizioane) neplatibile la o anumita scadenta si se scad

veniturile calculate (reluari asupra provizioanelor).

Aceasta metoda simpla si rapida nu explica originea capacitatii de autofinantare si

ansamblul fluxurilor de trezorerie care vor naste operatiuni, ci informeaza asupra utilizarii

acesteia pentru: acoperirea pierderilor probabile si a riscurilor (provizioanelor); finantarea

cresterii (rezultatul pus in rezerva); remunerarea capitalului propriu(dividende) si rambursarea

imprumuturilor.

Surplusul financiar rezultat in cursul exercitiului de totalitatea operatiilor de gestiune

nu va avea decat un caracter potential daca nu este sustinut de mijloace financiare. Acest

aspect este dependent de variatia trezoreriei nete degajata din analiza echlibrului financiar pe

baza bilantului sau pe baza fluxurilor financiare.

Se recomanda folosirea metodei aditionale atunci cand se iau in calcul amortizarile si

provizioanele, iar pe cea deductiva atunci cand se iau in calcul veniturile de exploatare si cele

financiare.

3. Caracterizarea capacitatii de autofinantare

In esenta, capacitatea de autofinantare poate fi caracterizata astfel:

a) Este un sold rezidual al fluxurilor generate de ansamblul operatiunilor de gestiune

(exploatare, financiare) si de unele operatiuni extraordinare. Are caracterul unei resurse

degajate in cursul exercitiului si se poate calcula ca diferenta intre intrari si iesiri de fonduri

din care nu se deduce nici un element contabil calculat (amortizari, provizioane):

b) Este un flux de trezorerie efectiva sau potentiala care cuprinde inexactitati. Este

eterogena, deoarece include mai multe feluri de resurse: resurse ce raman timp scurt in

intreprindere; resurse disponibile durabile pentru a asigura finantari structurale; operatiuni

(cheltuieli si venituri) extraordinare.

c) Trebuie sa concure la mentinerea valorii intreprinderii, fiind un factor de crestere a

acesteia prin propriile mijloace putand sa dispuna de capitaluri suplimentare, prin apelarea la

imprumut.

d) Utilitatea CAF vizeaza: finantarea (totala sau partiala) a noilor investitii; intarirea

fondului de rulment; rambursarea imprumutului la termen pentru completarea mijloacelor de

finantare a programului de investitii; rambursarea datoriilor bancare de finantare a

investitiilor; distribuirea de dividende.

4. Autofinantarea

In final, capacitatea de autofinantare serveste la determinarea unor rate financiare de

performanta precum si pentru calculul unui alt sold rezidual important pentru intreprindere:

autofinantarea.

Autofinantarea (AF) constituie partea din capacitatea de autofinantare care ramane la

dispozitia intreprinderii dupa deducerea dividendelor distribuite:

AF = CAF – Dividende distribuite.

Autofinantarea reprezinta imbogatirea intreprinderii, fiind un mijloc de finantare pe

care aceasta il gaseste in propriile forte, care ii va intari structura financiara, marind fondul de

rulment. Ea constituie o resursa proprie de care dispune intreprinderea prin prezenta

capitalurilor proprii, a caror absenta conduce la dezechilibrarea structurii bilantului.

Exista situatii in care intreprinderea are capacitate de autofinantare, in schimb nu are o

autofinantare suficienta care se traduce prin apelarea la imprumuturi de toate felurile, ceea ce

are ca efect prezenta datoriilor in bilant, ceea ce afecteaza structura financiara a acesteia.

 Nivelul ideal de autofinantare al intreprinderii este dificil de apreciat, totusi pot fi

mentionate 3 situatii posibile privind autofinantarea si anume:

1. autofinantarea minima cuprinde numai amortismentele si in acest caz intreprinderea isi

poate produce numai sumele necesare reinnoirii mijloacelor de productie la costuri

istorice.

2. autofinantarea de mentinere cuprinde in afara de amortismente si compensarea

cresterii preturilor si astfel mijloacele de productie vor fi inlocuite cu altele noi la

preturi actuale.

3. autofinantarea de dezvoltare se regaseste in cazul in care intreprinderea doreste

cresterea productiei fiind o autofinantare de mentinere plus un supliment pentru

achizitionarea de mijloace de productie mai performante, de ultima generatie.

Acest nivel de autofinatare poate fi asigurat prin completarea de alte resurse de finantare

precum cele provenite din noi aporturi la capital ale actionarilor sau asociatilor.

5. Avantajele autofinantarii

Autofinantarea confera intreprinderii o serie de avantaje, cele mai importante fiind:

- reprezinta un mijloc sigur de finantare, o sursa independenta si stabila, tinand seama

de faptul ca in anumite situatii conjuncturale intreprinderea intampina dificultati in colectarea

capitalurilor de pe piata financiara sau monetara;

- asigura intreprinderii un grad de libertate mare privind alegerea investitiilor (de

exploatare, de inlocuire, imobilizari de expansiune) cu conditia realizarii unor investitii utile;

- asigura libertatea de actiune a intreprinderii, in sensul ca autonomia financiara

dobandita prin autofinantare permite acesteia independenta de gestionare fata de organismele

financiare si de credit;

- permite reducerea cheltuielilor financiare;

- asigura cuantificarea randamentului capitalurilor proprii, a rentabilitatii financiare

(aotufinantarea neta/capitaluri proprii);

- reprezinta indicatorul hotarator in deschiderea accesului la piata de capital si

atragerea capiatului extern.

Marimea autofinantarii joaca un rol semnalizator al performantelor intreprinderii. Ea

indica potentialilor posesori de capital ai intreprinderii capacitatea de utilizare eficienta a

capitalurilor incredintate si de asigurare a unei remunerari corespunzatoare.

Marimea absoluta si relativa a autofinantarii certifica pentru creditori nivelul

capacitatii de rambursare cat si nivelul riscului de neplata.

6. Studiu de caz privind analiza capacitatii de autofinantare si autofinantarea

In cazul unei intreprinderi se cunosc datele din tabelul urmator. Sa se calculeze:

a) capacitatea de autofinantare si autofinantarea in perioada curenta si de referinta prin folosirea metodei fluxurilor si metoda aditiva;

b) abaterile totale si indicii individuali de realizare a indicatorilor si sa se concluzioneze asupra rezultatelor obtinute din calcul.

VARIANTA 1 – METODA FLUXURILOR

INDICATORI PERIOADA ABATERI

±Δ

Indici individuali

%

0 1

EBE 3.478.152 2.679.779 -798.373 76%+ alte venituri din exploatare

585.232 44.882 -540.350 7.67%

- alte cheltuieli de exploatare

88.000 25.000 -63.000 28.41%

+venituri financiare

59.237 25.337 -33.900 42.77%

- cheltuieli financiare

3.019.774 209.241 -2.810.533 6.93%

+ venituri extraordinare

236.682 6.568 -230.114 2.77%

- cheltuieli extraordinare

635.448 24.396 -611.052 3.84%

- impozit pe profit

62.352 367 -61.985 0.59%

CAF 641.641 522.537 -119.104 81.43%Dividende distribuite

40.000 25.000 -15.000 62.50%

Autofinantare 601.641 497.537 -104.104 82.70%

VARIANTA 2 – METODA ADITIVA

INDICATORI PERIOADA ABATERI

±Δ

Indici individuali

%

0 1

Rezultatul net 338.713 193.214 -145.589 57.01%+ amortizari,provizioanesi ajustari

302.928 329.413 +26.485 108.74%

CAF 641.641 522.537 -119.104 81.43%- dividende 40.000 25.000 -15.000 62.5%autofinantare 601.641 497.537 -104.104 82.7%

CONCLUZII:

1)  diminuarea CAF in ambele variante s-a datorat reducerii semnificative a EBE si a tuturor categoriilor de venituri precum si al rezultatului net al exercitiului;

2) reducerea autofinantarii a fost determinata de scaderea CAF.

ANALIZA REZULTATULUI EXPLOATARII

Rezultatul exploatarii caracterizeaza in marimea absoluta rentabilitatea activitatii de baza a intreprinderii concretizata in activitatea de productie si comercializare si se obtine ca diferenta dintre veniturile de exploatare si cheltuielile de exploatare potrivit relatiei:

Rexp = Vexp – Chexp

Analiza rezultatului exploatarii vizeaza factorii care il determina si presupune urmatoarele etape:

a) determinarea abaterii totale a rezultatului exploatarii

     Δ= Rexp1 – Rexp0 = (Vexp1 – Chexp0) -  (Vexp0 – Chexp0)

b) determinarea factorilor de influenta

     abaterea totala    Δ = ΔVexp + ΔCHexp

     b’) influenta veniturilor din exploatare

        ΔVexp = Vexp1 – Vexp0

     b”) influenta cheltuielilor din exploatare

        ΔCHexp = Chexp0 – Chexp1

     Cresterea rezultatului exploatarii este favorizata de cresterea veniturilor din exploatare si de reducerea cheltuielilor aferente. In masura in care cresterea veniturilor presupune o crestere a cheltuielilor de exploatare majorarea rezultatului exploatarii este totusi posibila daca indicele de realizare a veniturilor creste mai rapid decat indicele cheltuielilor din exploatare (IVexp >ICHexp).

     Analiza factoriala a rezultatului exploatarii poate fi efectuata si pe baza urmatorului model factorial:

                                                

Rexp =Vexp – (1 - CHexpVexp ) = Vexp x R

                                                                    

         R = 1 - CHexpVexp si reprezinta rata de eficienta a cheltuielilor de exploatare

Analiza factoriala potrivit acestui model presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

a) determinarea abaterii totale

     Δ = Rexp1 – Rexp0 = Vexp1 x R1 -  Vexp0 x R0

b) determinarea influentei factorilor

     Δ = ΔVexp + ΔR

     b’) influenta veniturilor din exploatare

        ΔVexp = (Vexp1 – Vexp0) x R0

     b”) influenta ratei de eficienta a cheltuielilor de exploatare

        ΔR = Vexp1 x (R1 – R0)

    Cresterea rezultatului exploatarii este consecinta cresterii veniturilor din exploatare si a cresterii eficientei cheltuielilor de exploatare materializata in reducerea nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare.

Atat capacitatea de autofinantare cat si autofinantarea sunt utilizate in analiza pentru

determinarea unor indicatori de rentabilitate cu semnificatie in evaluarea performantelor

intreprinderii.

Astfel, capacitatea de autofinantare, ca resursa durabila principala a intreprinderii,

masoara capacitatea acesteia de a-si finanta nevoile financiare ale activitatii si poate fi

utilizata in aprecierea si analiza rentabilitatii prin raportul: CAF/(Capitaluri proprii +

Amortismente si provizioane), precum si a capacitatii de rambursare la termen a

imprumuturilor prin raportul: Imprumuturi/CAF.

Autofinantarea se utilizeaza pentru determinarea ponderii finantarii proprii in

investitiile perioadei prin raportul AF/Investitii imobilizari, sau pentru calculul ratei de

autofinantare a nevoilor globale prin raportul AF/NFR.

Marimea autofinantarii joaca un rol semnalizator al performantelor intreprinderii. Ea

indica potentialilor posesori de capital ai intreprinderii capacitatea de utilizare eficienta a

capitalurilor incredintate si de asigurare a unei remunerari corespunzatoare.

Marimea absoluta si relativa a autofinantarii certifica pentru creditori nivelul

capacitatii de rambursare cât si nivelul riscului de neplata.

Bibliografie

1. http://www.rasfoiesc.com/business/economie/Capacitatea-de-autofinantare48.php

2. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap10

3. Petrescu S., Analiza Financiara Aprofundata, Iasi, 2005

4. Achim Monica Violeta,Analiza economico-financiara , Ed. Risoprint, Cluj-

Napoca, 2009

5. Georgescu N., Analiza bilantului contabil, Ed. Economica, Bucuresti, 1999

6. Mihai I. s.a., Analiza situatiei financiare a agentilor economici, Editura Mirton,

Timisoara, 1997

7. Borlea S.N., Analiza performantei financiare si a riscului intreprinderii, Zalau,

2007

8. http://www.manager.ro/articole/investitii/cum-sa-aflati-daca-va-puteti-finanta-

singuri-investitiile-viitoare-1274.html

9. Petrescu S., Diagnostic economic financiar, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2004