analiza

9
ANALIZA ROMANIEI PE BAZA URMATORII INDICATORI DIN PERSPECTIVA IMPACTULUI ASUPRA MUNCII SI A DIMENSIUNILOR CULTURALE 1. Recreerea Există o diferenţă între recreere şi distracţie. Recreerea, când este într-adevăr aşa cum o arată numele, are tendinţa de a întări şi zidi. Prin întreruperea grijilor şi ocupaţiilor noastre obişnuite, ea permite refacerea minţii şi a trupului şi ne face astfel în stare să ne întoarcem cu puteri noi la munca serioasă a vieţii. In Romania se poate spune ca populatia poate gasi o multitudine de locuri de recreere, in toate colturile tarii deoarece turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale şi a istoriei sale bogate. Traversată de apele Dunării, România are un scenariu sensibil, incluzând frumoşii şi împăduriţii Munţii Carpaţi, Coasta Mării Negre şi Delta Dunării, care este cea mai mare deltă europeană atât de bine păstrată. Cu rolul de a puncta peisajele naturale sunt satele, unde oamenii de acolo trăiesc şi menţin pentru sute de ani tradiţiile. În România este o abundenţă a arhitecturii religioase şi a oraşelor medievale şi a castelelor, asadar, din punct de vedere al recreeri Romania sta forte bine, si asta este in folosul economiei , pentru ca odata cu turistii se creeaza locuri de munca, etc.

Upload: bordos-tina-iasmina

Post on 09-Nov-2015

4 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

d

TRANSCRIPT

ANALIZA ROMANIEI PE BAZA URMATORII INDICATORI DIN PERSPECTIVA IMPACTULUI ASUPRA MUNCII SI A DIMENSIUNILOR CULTURALE

1. RecreereaExist o diferen ntre recreere i distracie. Recreerea, cnd este ntr-adevr aa cum o arat numele, are tendina de a ntri i zidi. Prin ntreruperea grijilor i ocupaiilor noastre obinuite, ea permite refacerea minii i a trupului i ne face astfel n stare s ne ntoarcem cu puteri noi la munca serioas a vieii. In Romania se poate spune ca populatia poate gasi o multitudine de locuri de recreere, in toate colturile tarii deoarece turismul n Romnia se concentreaz asupra peisajelor naturale i a istoriei sale bogate. Traversat de apele Dunrii, Romnia are un scenariu sensibil, incluznd frumoii i mpduriii Munii Carpai, Coasta Mrii Negre i Delta Dunrii, care este cea mai mare delt european att de bine pstrat. Cu rolul de a puncta peisajele naturale sunt satele, unde oamenii de acolo triesc i menin pentru sute de ani tradiiile. n Romnia este o abunden a arhitecturii religioase i a oraelor medievale i a castelelor, asadar, din punct de vedere al recreeri Romania sta forte bine, si asta este in folosul economiei , pentru ca odata cu turistii se creeaza locuri de munca, etc.

2. Asociati3. SanatateaO stare bun de sntate este un element esenial al bunstrii umane reprezentnd o valoare n sine. La nivel individual, o stare bun de sntate reprezint o component important a capitalului uman, permind oamenilor s i desfoare activitile, s i ndeplineasc elurile, s aib o via complet i s fie membri activi ai societii (Mrginean i alii, 2006). La nivel societal, o stare de sntate ridicat este un element-cheie al capitalului uman al fiecrei ri, contribuind la competitivitatea ei fa de alte ri (Alber i Kohler, 2004).FACTORII DETERMINANI AI STRII DE SNTATELa nivel individual, starea de sntate depinde de numeroi factori interrelaionai, precum: motenirea genetic, poziia social, opiunile n ceea ce privete stilul de via (ibidem), comportamentele, atitudinile i valorile adoptate cu privire la starea de sntateVenitul reprezint un factor universal n determinarea inegalitilor n sntate, att la nivel individual, ct i la nivel societalAli factori care in de poziia social, precum vrsta, genul, mediul rezidenial, etnia/rasa contribuie i ei la determinarea strii de sntate a unei persoane. Studiile arat c deprecierea strii de sntate este relaionat cu naintarea n vrst In Romania Sntatea este n general srac dup standardele europene, precum i accesul este limitat n multe zone rurale. n 2005 erau 1.9 medici i 7.7 paturi de spital la 1000 de persoane. Sistemul este finanat de Comisia Nationala a Fondului de asigurri sociale de sntate, la care angajatorii i angajaii fac contribuii obligatorii. Asigurrile privare de sntate se dezvolt ncet. Pentru c finanarea public a sczut, aproximativ 36 la sut din populaie face cheltuiete pentru asisten medical din buzunar. Frecvent este pltit mit pentru a obine un mai bun tratament, "baciul" pentru asistenta care se ocup de schimbarea lenjeriei sau de medicaie este ne-oficial i obligatorie.Cele mai frecvente cauze de deces sunt bolile cardiovasculare i cancerul. Bolilor transmisibile, cum ar fi tuberculoza, sifilis, hepatit viral sunt mai frecvente dect n restul Europei. Incidena virusului "sindromul imunodeficienei dobndite" (HIV / SIDA) este de mai puin de 0.1 la sut. Cu toate acestea, ratele ridicate de boli venerice, lipsa de educaie despre prevenirea HIV i creterea consumului de droguri intravenoase sunt factori care ar putea duce la creterea ratei substanial n viitor.Bunstarea global a oamenilor dintr-o societate este un domeniu al calitatii vietii. Iar calitatea vietii si sanatatea duc au un impact aspura muncii.

4. EducatiaFiecare nivel are propria sa form de organizare i este subiectul legislaiei n vigoare. Grdinia este opional ntre 3 i 6 ani. colarizarea ncepe la vrsta de 7 ani (cteodat la 6 ani) i este obligatorie pn n clasa a zecea (de obicei, care corespunde cu vrsta de 16 sau 17 ani). nvmntul primar i secundar este mprit n 12 sau 13 clase. nvmntul superior este aliniat la Spaiul european al nvmntului superior.

nc de la Revoluia romn din 1989, sistemul de nvmnt romnesc a fost ntr-un continuu proces de reorganizare care a fost att ludat ct i criticat. Mai jos, o sa va prezint niste statistici referitoare la Invatamantul in Romania, la un interval de 5 ani.

5. PoliticaConstituia Romniei se bazeaz pe modelul Constituiei celei de a cincea Republici Franceze, i a fost ratificat prin referendum naional la data de 8 decembrie, 1991.Conform Constituiei, Romnia este un stat naional, suveran i independent, unitar i indivizibil. Forma de guvernmnt a statului romn este republic semiprezidenial. Statul se organizeaz potrivit principiului separaiei i echilibrului puterilor legislativ, executiv i judectoreasc n cadrul unei democraii constituionale.Preedintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret i liber exprimat. n urma amendamentelor din 2003, mandatul de preedinte a fost prelungit de la 4 la 5 ani. Preedintele numete primul-ministru, care la rndul su numete Guvernul.

Parlamentul Romniei este bicameral, fiind alctuit din Senat, cu 137 de membri, i Camera Deputailor, cu 314 de membri. Un numr de 18 locuri suplimentare n Camera Deputailor sunt rezervate reprezentanilor minoritilor naionale.Guvernul Romniei este autoritatea public a puterii executive, care funcioneaz n baza votului de ncredere acordat de Parlament i care asigur realizarea politicii interne i externe a rii i exercit conducerea general a administraiei publice.

Principalele partide politice Partidul Democrat Liberal (PDL) Partidul Social Democrat (PSD) Partidul Naional Liberal (PNL) Partidul Romnia Mare (PRM) Uniunea Democrat a Maghiarilor din Romnia ...etc...Relaiile externeDup decembrie 1989, Romnia i-a reorientat politica pe calea ntririi legturilor cu occidentul, n mod special cu Statele Unite i Uniunea European. Dac, n 1972, Romnia devenea membr a Bncii Mondiale i a FMI i de asemenea a Organizaiei Mondiale a Comerului, n 2004 ea a devenit membr a NATO iar din 2007 face parte din Uniunea European.Avantajele aderarii sunt multiple. Aceasta a dus la deschiderea portilor spre europa, dar si atragerea investitorilor in Romania, a creat locuri de munca, si a adus bani de la romanii plecati in afara.

6. EconomiaEconomia Romniei este o economie de piata, conform Constitutiei din 1991. Conform acesteia, statul este obligat sa asigure libertatea comertului si protectia concurentei loiale. n economia Romniei actioneaza asadar legea cererii si a ofertei. La baza acesteia se afla proprietatea privata care trebuie protejata si garantata.

Puterea economica a RomnieiPrincipalele industrii ale Romniei sunt cea textila si de ncaltaminte, industria metalurgica, de masini usoare si de ansamblare de masini, miniera, de prelucrare a lemnului, a materialelor de constructii, chimica, alimentara si cea de rafinare a petrolului. O importanta mai scazuta reprezinta industriile farmaceutica, a masinilor grele si a aparatelor electrocasnice. n prezent, industria constructoare de masini (vedeti Dacia Logan) este foarte larga si este orientata nspre piata. Industria romneasca de IT cunoaste o crestere anuala constanta.

Sectoarele economiei Industrie: Industria chimic, Industria petrochimic. industriei materialelor de construcii, Industria de prelucrare a lemnului, Industriile uoar si alimentar Turismul

7. Inrudire

8. Religie

Romnia este un stat secular ce nu are o religie de stat (conform art. 29.5 din Constituia Romniei, cultele religioase sunt autonome fa de stat). Conform recensmntului din 2011, 16.307.0048 de ceteni, reprezentnd 86,8% din populaie, s-au declarat ortodoci, 870.774 s-au declarat romano-catolici (4,5% din populaie), 600.932 reformai (3,7%), 362.314 penticostali (1,5%), 150.593 greco-catolici (0,9%), 112.850 baptiti (0,6%) etc. n Dobrogea, exist o minoritate islamic (0,3%), compus majoritar din turci i ttari. Exist i un numr mic de atei (0,04%), agnostici, persoane care sunt non-religiose (0,06%) i persoane fr o religie declarat (0,05%).Conform Annuario Pontificio Romano, buletinul oficial al Sfntului Scaun, n aceeai perioad recensmntul intern al Bisericii Catolice a numrat n Romnia 1.193.806 credincioi romano-catolici (cu 165.405 persoane mai mult comparativ cu cele nregistrate de autoritile romne).

n august 2010, n Romnia existau 18.300 de biserici.

Finanarea bugetar a statului romn, destinat construirii i renovrii de biserici, a fost de 54,6 milioane de lei n anul 2010, i de 28,3 milioane n anul 2011.

Bibliografie:http://www.revistacalitateavietii.ro/2010/CV-3-4-2010/04.pdf