MAREA PREJUDECATĂ.

Anticul îndemn "Cunoaşte-te pe tine însuţi" rămâne tot ceea ce vreodată omul şi-a cerut sie însuşi mai greu. Nu suntem în stare să privim

decât în jur, numai statuilor li-s daţi ochi albi, cu pupilele întoarse,

probabil, înăuntru. Nici măcar fizic nu putem să ne cunoaştem. Oglinzile nu ne arată, pentru că în clipa în care ne privim în ele nu mai suntem decât

spectatorii noştri şi cel mult imaginea acestor spectatori urâţiţi de mândrie

şi curiozitate o putem vedea. Când îmi ascult glasul înregistrat pe bandă mă

cuprinde o teamă superstiţioasă, pentru că toţi spun că acesta este glasul meu, dar mie vocea îmi e străină, o cu totul alta aud eu când vorbesc. Cei

filmaţi fără să ştie se privesc pe ecrane uimiţi de necunoscuta umbră în care

cei din jur îi recunosc. Purtăm în noi, fiecare, o falsă imagine proprie. Pentru artist, arta este, desigur, un act de autocunoaştere, dar orice

operă finită îi este străină autorului şi sentimentul de nemulţumire,

generator de alte opere, provine tocmai din această repetată nerecunoaştere în oglinda creată. Van Gogh nu se recunoştea întreg în autoportretele sale,

dar, mai ales, Van Gogh din autoportrete nu seamănă cu cel din tablourile

lui Gauguin sau Lautrec. Noi ne putem cerceta, numai alţii ne văd, Ochii noştri pot privi la dreapta, la stânga, în sus, în jos. Primesc

lentile de telescop şi pot vedea în depărtare; primesc lentile de microscop şi

pot privi în adânc; numai pe ei înşişi ochii noştri nu se pot privi. Vedem

paiul din ochiul aproapelui şi nu vedem bârna din ochiul nostru, dar e firesc să fie aşa. Nu-i ipocrizie, ci malformaţie. Am văzut oameni uimiţi şi revoltaţi

aflând ceea ce se spunea despre ei, deşi faptele relatate erau perfect reale.

Pur şi simplu nu luaseră act de ele pentru că nu erau în concordanţă cu imaginea pe care şi-o făcuseră despre ei înşişi. Unul se consideră

nonconformist, altul generos, altul martir – frumoase haine ale atâtor

împăraţi goi pe o plajă de nudişti, unde fiecare e mândru de croiala imaginarelor sale veşminte, revoltându-se, pudic, de goliciunea celorlalţi. Nu

există prejudecată mai mare decât părerea pe care o avem despre noi.

Cunoaşte-te pe tine însuţi? Ţine de natura spiritului ca el să-şi cunoască propriul concept, dar e vorba de o cunoaştere în sine, nu de sine, nu

particulară, nu accidentală, spune Hegel. Şi tot el consideră că acest sens

general trebuie atribuit anticului îndemn al lui Apollo Delficul. Şi totuşi,

vâslind prin circumstanţă şi neesenţă, mă cutremur gândindu-mă că m-aş putea întâlni cu mine pe stradă şi nu m-aş recunoaşte.