amplasarea produselor

Upload: claudiaberechet

Post on 07-Jul-2018

258 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    1/28

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    2/28

    Organizarea interioară a suprafeţei de vânzare reprezintă, într-oOrganizarea interioară a suprafeţei de vânzare reprezintă, într-o

    anumită măsură, modul de prezentare a magazinuluianumită măsură, modul de prezentare a magazinului Atât în proiectarea noilor magazine, cât şi în modelarea celor existente, Atât în proiectarea noilor magazine, cât şi în modelarea celor existente,se urmăreşte crearea unei ambianţe care să promoveze în cel maise urmăreşte crearea unei ambianţe care să promoveze în cel mai

     înalt grad vânzările înalt grad vânzările

    Un plan al optimizării tenologiei comerciale, proiectat pentru unUn plan al optimizării tenologiei comerciale, proiectat pentru un

    magazin, urmăreşte două obiective-scop!magazin, urmăreşte două obiective-scop!"valuarea mărimii şi numărului raioanelor# pe lângă dimensionare"valuarea mărimii şi numărului raioanelor# pe lângă dimensionarese are în vedere şi asocierea acestora într-o structura specifică unuise are în vedere şi asocierea acestora într-o structura specifică unuisistem în care fiecare componentă se $a%ută& reciprocsistem în care fiecare componentă se $a%ută& reciproc

     Amena%area suprafeţei de vânzare' (n cadrul acestei operaţiuni se Amena%area suprafeţei de vânzare' (n cadrul acestei operaţiuni secaută rezolvarea a două probleme esenţiale! dispunereacaută rezolvarea a două probleme esenţiale! dispunerea

    mobilierului de prezentare a produselor pe toată suprafaţa demobilierului de prezentare a produselor pe toată suprafaţa devânzare şi etalarea diferitelor produse pe acest mobilier vânzare şi etalarea diferitelor produse pe acest mobilier 

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    3/28

     Autoservirea! principii de bază şi avanta%e Autoservirea! principii de bază şi avanta%e

    - )novaţia comercială a sec' al-**-lea)novaţia comercială a sec' al-**-lea

    -  A revoluţionat amena%area şi atractivitatea punctelor de A revoluţionat amena%area şi atractivitatea punctelor devânzare!vânzare!- O mai mare rapiditate a serviciului, datorată faptului că plata seO mai mare rapiditate a serviciului, datorată faptului că plata se

    face o singură dată la casăface o singură dată la casă-  Absenţa vânzătorului, de unde! anonimatul respectat, libertatea Absenţa vânzătorului, de unde! anonimatul respectat, libertatea

    alegerii şi cumpărării produselor de către clientalegerii şi cumpărării produselor de către client-  Asigurarea de coşuri sau cărucioare Asigurarea de coşuri sau cărucioare-  Asigurarea spaţiilor de parcare $no par+ing means no business& Asigurarea spaţiilor de parcare $no par+ing means no business&

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    4/28

     Avanta%ele se pot rezuma astfel Avanta%ele se pot rezuma astfel

    1.1. EconomisireaEconomisirea unei bune părţi din timpul afectat cumpărăturilor unei bune părţi din timpul afectat cumpărăturilor 

    2.2. Libertatea alegerii Libertatea alegerii  nestân%enite a mărfii face inutil efortul de convingerenestân%enite a mărfii face inutil efortul de convingeredin partea vânzătorului cu unele excepţiidin partea vânzătorului cu unele excepţii3.3. Garantarea calităţii şi greutăţii mărurilor Garantarea calităţii şi greutăţii mărurilor   este asigurată prineste asigurată prin

     însemnele şi eticetele de pe marfă, care oferă posibilitatea controlului însemnele şi eticetele de pe marfă, care oferă posibilitatea controluluiacestoraacestora

    !.!. "reţurile #nscrise clar "reţurile #nscrise clar   pe mărfuri sau pe ambala%ele în care se aflăpe mărfuri sau pe ambala%ele în care se află

    acesteaacestea$.$. %ondiţiile igienice%ondiţiile igienice  într-un magazin cu autoservire sunt mult mai bune într-un magazin cu autoservire sunt mult mai bunedatorită faptului că mărfurile se vând preambalatedatorită faptului că mărfurile se vând preambalate

    &.&. 'recvenţa'recvenţa  consumatorului în magazinul cu autoservire este mult maiconsumatorului în magazinul cu autoservire este mult maimare decât în magazinul clasicmare decât în magazinul clasic

    .'.' /agazinele cu autoservire creează posibilitatea realizării de/agazinele cu autoservire creează posibilitatea realizării de economiieconomiide investiţii de investiţii  prin $reducerea& necesarului de spaţiu comercialprin $reducerea& necesarului de spaţiu comercial

    (.(. )tilizarea orţei de muncă)tilizarea orţei de muncă  în magazinul cu autoservire este mult mai în magazinul cu autoservire este mult mairaţională întrucât, de regulă, numărul salariaţilor este mult mai mic, înraţională întrucât, de regulă, numărul salariaţilor este mult mai mic, încomparaţie cu magazinul miccomparaţie cu magazinul mic

    0'0' 1atorită numărului mare de consumatori şi de asortimente variate, se1atorită numărului mare de consumatori şi de asortimente variate, serealizează orealizează o vânzare mai marevânzare mai mare  faţă de magazinul clasic, se măreştefaţă de magazinul clasic, se măreşte

    productivitatea, ceea ce permiteproductivitatea, ceea ce permite creşterea rentabilităţii creşterea rentabilităţii   întreprinderii întreprinderiicomercialecomerciale

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    5/28

     Amplasarea, dimensionarea şi amena%area raioanelor  Amplasarea, dimensionarea şi amena%area raioanelor 

    2uncţionalitatea eficientă a magazinului este condiţionată de modul2uncţionalitatea eficientă a magazinului este condiţionată de modulcum se va soluţiona repartizarea suprafeţei de vânzare pe raionae,cum se va soluţiona repartizarea suprafeţei de vânzare pe raionae,dimensionarea optimă a acestora având consecinţe nemi%locitedimensionarea optimă a acestora având consecinţe nemi%lociteasupra cifrei de afaceri ca şi asupra nivelului de servire a clienţilor asupra cifrei de afaceri ca şi asupra nivelului de servire a clienţilor 3e umăreşte !3e umăreşte ! localizarea raioanelor, a mobilierului şi a produselor într-o concepţielocalizarea raioanelor, a mobilierului şi a produselor într-o concepţie

    care să asigure prezenţa unui stoc de mărfuri ecilibratcare să asigure prezenţa unui stoc de mărfuri ecilibrat uşurarea alegerii de către consumatori a mărfurilor expuseuşurarea alegerii de către consumatori a mărfurilor expuse găsirea unor soluţii de utilizare intensivă a spaţiilor de vânzare!găsirea unor soluţii de utilizare intensivă a spaţiilor de vânzare!

    4atura şi caracteristicile mărfurilor expuse#4atura şi caracteristicile mărfurilor expuse#

    2ormele de vânzare practicate#2ormele de vânzare practicate#1imensiunile şi forma suprafeţei de vânzare#1imensiunile şi forma suprafeţei de vânzare#Obiceiurile de cumpărare şi preferinţele consumatorilor#Obiceiurile de cumpărare şi preferinţele consumatorilor#5ondiţiile de aprovizionare de la furnizor#5ondiţiile de aprovizionare de la furnizor#4ormativele de stoc şi viteza de rotaţie a stocurilor de mărfuri'4ormativele de stoc şi viteza de rotaţie a stocurilor de mărfuri'

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    6/28

    6ractica comercial6ractica comercială a demonstrat că, într-o sală de vânzareă a demonstrat că, într-o sală de vânzare

    determinată există, în virtutea curenţilor de circulaţie a clientului,determinată există, în virtutea curenţilor de circulaţie a clientului,două zone distincte! o zonă de circulaţie naturală numită zonădouă zone distincte! o zonă de circulaţie naturală numită zonă$$caldăcaldă&& şi o zonă de circulaţieşi o zonă de circulaţie $$ înceată înceată&& sau aşa-zisăsau aşa-zisă $$recerece&&

    7ona $rece&

    7ona $caldă&

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    7/28

    *upraaţa de vânzare*upraaţa de vânzare, depinde de mai mulţi factori!, depinde de mai mulţi factori!

    volumul şi structura asortimentului de mărfuri comercializat#volumul şi structura asortimentului de mărfuri comercializat#

    formele de expunere şi vânzare, în interdependenţă cu tipul şi dimensiunileformele de expunere şi vânzare, în interdependenţă cu tipul şi dimensiunile

    mobilierului utilizat#mobilierului utilizat#frecvenţa cererii de mărfuri a populaţiei, după sezon şi tendinţele modei#frecvenţa cererii de mărfuri a populaţiei, după sezon şi tendinţele modei#

    obiceiurile de cumpărare ale populaţiei#obiceiurile de cumpărare ale populaţiei#

    amplasarea magazinului şi particularităţile sale constructive'amplasarea magazinului şi particularităţile sale constructive'

    3uprafaţade

    vânzare

    2ormele de

    expunere şivânzare înfuncţie de

    mobilierul ales "voluţia cereriide mărfuri în

    funcţie de sezonşi tendinţele

    modei

    8olumul şistructura

    asortimentuluide mărfuri

    comercializat

    Obiceiurile decumpărare ale

    populaţiei

     Amplasareamagazinului şiparticularităţile

    sale constructive

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    8/28

    9ipuri de la:-out-uri9ipuri de la:-out-uri

    La+,out La+,out -ul magazinului reprezintă mărimea şi localizarea fiecărui-ul magazinului reprezintă mărimea şi localizarea fiecăruidepartament;raion, structurile permanente, amplasarea mobilierului adepartament;raion, structurile permanente, amplasarea mobilierului adispozitivelor de fixare şi stilul traficului consumatoruluidispozitivelor de fixare şi stilul traficului consumatorului

    6lanificarea suprafeţei de vânzare şi6lanificarea suprafeţei de vânzare şi la+,out la+,out -ul magazinului depind de tipul-ul magazinului depind de tipulde produse vândute, construcţia locaţiei, etc'de produse vândute, construcţia locaţiei, etc'

    Shary WatersShary Waters propune următoarele tipuri depropune următoarele tipuri de la+,out la+,out -uri!-uri! la+,out la+,out  în linie dreaptă în linie dreaptă

    la+,out la+,out  diagonaldiagonal la+,out la+,out  ungiular ungiular  la+,out la+,out  geometricgeometric la+,out la+,out  mixtmixt

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    9/28

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    10/28

    la+,out la+,out   diagonal < reprezintă un la:-out optim pentru maga:inelediagonal < reprezintă un la:-out optim pentru maga:inelecomerciale de tip auto-service comerciale de tip auto-service $$self-service t:pes of retail storesself-service t:pes of retail stores&&' Oferă' Oferăo vizibilitate excelentă pentru casieri şi consumatori' 2avorizeazăo vizibilitate excelentă pentru casieri şi consumatori' 2avorizeazămişcarea fluxului de trafic al consumatoruluimişcarea fluxului de trafic al consumatorului

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    11/28

    la+,out la+,out   ungiular < poate fi utilizat cel mai bine în magazinele foarteungiular < poate fi utilizat cel mai bine în magazinele foartespecializate' 5urbele şi ungiurile mobilierului şi a pereţilor determină unspecializate' 5urbele şi ungiurile mobilierului şi a pereţilor determină undesign foarte scump' 9otuşi, ungiurile mai puţin ascuţite crează un fluxdesign foarte scump' 9otuşi, ungiurile mai puţin ascuţite crează un fluxde trafic mai bun în interiorul magazinuluide trafic mai bun în interiorul magazinului

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    12/28

    la+,out la+,out   geometric < este recomandat pentru magazinele degeometric < este recomandat pentru magazinele de îmbrăcăminte' Utilizează rac+-uri şi ecipamente de mobilier care crează îmbrăcăminte' Utilizează rac+-uri şi ecipamente de mobilier care creazăun tip interesant şi neobişnuit de design pentru magazine fără aun tip interesant şi neobişnuit de design pentru magazine fără apresupune costuri ridicate'presupune costuri ridicate'

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    13/28

    la+,out la+,out   mixt < încorporează la:-out-ul în linie dreaptă, diagonal şimixt < încorporează la:-out-ul în linie dreaptă, diagonal şiungiular pentru a crea astfel cel mai funţional design de magazine'ungiular pentru a crea astfel cel mai funţional design de magazine' Acest tip de la:-out orientează traficul spre pereţii şi spatele Acest tip de la:-out orientează traficul spre pereţii şi spatelemagazinului'magazinului'

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    14/28

    6entru6entru dimensionarea raioanelor dimensionarea raioanelor , se sugerează parcurgerea succesivă a, se sugerează parcurgerea succesivă aurmătoarelor etape!următoarelor etape!

    >'>' 1eterminarea unui număr teoretic de referinţe, pornind de la un asortiment1eterminarea unui număr teoretic de referinţe, pornind de la un asortimenttip pentru fiecare raiontip pentru fiecare raion

    ?'?' 1eterminarea stocului de etalare1eterminarea stocului de etalare@'@' 3tabilirea unor norme de încărcare pe mp suprafaţă de etalare3tabilirea unor norme de încărcare pe mp suprafaţă de etalare'' 5alcularea raportului dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată de mobilier 5alcularea raportului dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată de mobilier B'B' 1eterminarea lungimii linearului alocat fiecărui raion, respectiv a frontului1eterminarea lungimii linearului alocat fiecărui raion, respectiv a frontului

    de linear de expunerede linear de expunere

     Amplasarea şi dimensionarea Amplasarea şi dimensionarea  raioanelor rezultă dintr-un compromis între douăraioanelor rezultă dintr-un compromis între douăelemente!elemente! obiectivele comercialeobiectivele comerciale, constând în al face pe client să circule prin, constând în al face pe client să circule prinfaţa a cât mai multe raioane fără ai da impresia unui circuit impus şi existenţafaţa a cât mai multe raioane fără ai da impresia unui circuit impus şi existenţarestricţiilor tehnicerestricţiilor tehnice ale suprafeţei de vânzareale suprafeţei de vânzare

    Restricţiile tehniceRestricţiile tehnice ţin în esenţă de!ţin în esenţă de!>'>' 2orma suprafeţei de vânzare, dimensionarea intrării, a caselor de marcat,2orma suprafeţei de vânzare, dimensionarea intrării, a caselor de marcat,

    orientarea şi lungimea mobilieruluiorientarea şi lungimea mobilierului?'?'  Amplasarea diferitelor spaţii de depozitare influenţează localizarea Amplasarea diferitelor spaţii de depozitare influenţează localizareaprodusului cu o rotaţie a stocurilor rapidăprodusului cu o rotaţie a stocurilor rapidă

    @'@' Cocalizarea camerelor frigorifice, instalate în general în capătul opus alCocalizarea camerelor frigorifice, instalate în general în capătul opus almagazinuluimagazinului

    '' 4evoia de control! produsele de volum mic şi greutate scăzută, dar cu4evoia de control! produsele de volum mic şi greutate scăzută, dar cupreţuri ridicate, vor fi amplasate în apropierea caselor de marcat sau în altpreţuri ridicate, vor fi amplasate în apropierea caselor de marcat sau în alt

    loc în care personalul poate să asigure o supravegere atentăloc în care personalul poate să asigure o supravegere atentă

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    15/28

    Localizarea raioanelor Localizarea raioanelor   se face cu scopul de a răspunde următoarelorse face cu scopul de a răspunde următoarelor

     principii  principii , prin prisma cărora se %udecă eficienţa unei anumite aritecturi, prin prisma cărora se %udecă eficienţa unei anumite aritecturiinterioare!interioare!

    >'>' =entabilizarea fiecărui mp al suprafeţei de vânzare=entabilizarea fiecărui mp al suprafeţei de vânzare

    ?'?' Cuarea în considerare a restricţiilor teniceCuarea în considerare a restricţiilor tenice

    @'@' 3atisfacerea clienţilor 3atisfacerea clienţilor 

    '' 6osibilitatea unei eventuale extinderi6osibilitatea unei eventuale extinderiB'B' Cimitarea costurilor Cimitarea costurilor 

    D'D' 3upravegerea clientelei3upravegerea clientelei

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    16/28

    5omercianţii cu amănuntul au trei posibilităţi sau trei metode de bază pentru5omercianţii cu amănuntul au trei posibilităţi sau trei metode de bază pentrudispunerea raioanelor în magazin!dispunerea raioanelor în magazin! Dispunerea în formă de rilăDispunerea în formă de rilă! are o formă rectangulară, astfel încât! are o formă rectangulară, astfel încât

    coridoarele sunt paralele' 1ispunerea mărfurilor este formală, controlându-coridoarele sunt paralele' 1ispunerea mărfurilor este formală, controlându-

    se fluxul clienţilor în magazin' Amplasarea de acest tip este practicată dese fluxul clienţilor în magazin' Amplasarea de acest tip este practicată desupermagazine şi magazinele cu autoservire' 2oloseşte eficient spaţiul desupermagazine şi magazinele cu autoservire' 2oloseşte eficient spaţiul devânzare disponibil, creează un mediu plăcut, organizat şi faciliteazăvânzare disponibil, creează un mediu plăcut, organizat şi faciliteazăcumpărarea prin standardizarea dispunerii articolelor cumpărarea prin standardizarea dispunerii articolelor 

    Dispunerea în formă nereulată !liberă"#Dispunerea în formă nereulată !liberă"#  este informală, folosind aran%ărieste informală, folosind aran%ări

    de diferite feluri şi mărimi' Avanta%ul esenţial îl constituie crearea uneide diferite feluri şi mărimi' Avanta%ul esenţial îl constituie crearea uneiatmosfere relaxante, amicale de cumpărare, ceea ce încura%ează clientulatmosfere relaxante, amicale de cumpărare, ceea ce încura%ează clientulsă cumpere mai mult şi să mărească numărul de bunuri cumpărate subsă cumpere mai mult şi să mărească numărul de bunuri cumpărate subimpulsul momentului' 4u foloseşte spaţiul atât de eficient ca metodaimpulsul momentului' 4u foloseşte spaţiul atât de eficient ca metodaprecedentă, creând probleme de siguranţă, dacă nu au fost prevăzuteprecedentă, creând probleme de siguranţă, dacă nu au fost prevăzutemăsuri adecvate în acest sensmăsuri adecvate în acest sens

    Dispunerea în bouti$ue%uri Dispunerea în bouti$ue%uri ! împarte magazinul într-o serie de zone de! împarte magazinul într-o serie de zone devânzare individuale, fiecare cu o anumită gamă de produse' "ste ca şivânzare individuale, fiecare cu o anumită gamă de produse' "ste ca şicum s-ar construi o serie de magazine de specialitate într-unul singur'cum s-ar construi o serie de magazine de specialitate într-unul singur'1ispunerea este mai mult informală şi poate crea un mediu unic de1ispunerea este mai mult informală şi poate crea un mediu unic decumpărare pentru client' /agazinele universale folosesc uneori acest modcumpărare pentru client' /agazinele universale folosesc uneori acest modde dispunere pentru a crea o imagine distinctă propriilor afaceri'de dispunere pentru a crea o imagine distinctă propriilor afaceri'

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    17/28

    -ndici de calcul pentru o amilie de produse-ndici de calcul pentru o amilie de produse

    >'>' )ndicele trecerilor prim faţa familiei de produse!)ndicele trecerilor prim faţa familiei de produse!

    ?'?' )ndicele de atenţie interes faşă de o familie;categorie de produse!)ndicele de atenţie interes faşă de o familie;categorie de produse!@'@' )ndicele de manipulare a unei familii de produse!)ndicele de manipulare a unei familii de produse!

    '' )ndicele de cumpărare a unei familii de produse!)ndicele de cumpărare a unei familii de produse!

    B'B' )ndicele de atractivitate!)ndicele de atractivitate!

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    18/28

     sortimentul sau sortimentul sau / / %e%e se vinde0 se vinde0 

     Asortiment Asortiment EE  natura produselor din care este constituit ţinând cont denatura produselor din care este constituit ţinând cont desegmentul de utilizatori căruia i se adresează şi reprezentând măsurasegmentul de utilizatori căruia i se adresează şi reprezentând măsura

    activităţii economice a punctului de vânzareactivităţii economice a punctului de vânzare

     Asortiment Asortiment EE totalitatea referinţelor pe care le oferă un raion, un magazintotalitatea referinţelor pe care le oferă un raion, un magazin

    9rebuie avute în vedere!9rebuie avute în vedere! 6roblemele politicii comerciale, care pot fi raportate doar prin raportarea6roblemele politicii comerciale, care pot fi raportate doar prin raportarea

    la piaţăla piaţă 6robleme legate de rentabilitatea suprafeţei, care nu pot fi rezolvate6robleme legate de rentabilitatea suprafeţei, care nu pot fi rezolvate

    decât prin cunoaşterea structurii detaliate a oferteidecât prin cunoaşterea structurii detaliate a ofertei

    9rei caracteristici sunt foarte importante!9rei caracteristici sunt foarte importante! 3ă corespundă nevoilor 3ă corespundă nevoilor  3ă fie rentabil3ă fie rentabil 3ă fie bine reprezentat3ă fie bine reprezentat

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    19/28

    LinearulLinearul

    CinearulCinearul E lungimea de expunere a produselorE lungimea de expunere a produselor într-un magazin într-un magazin

    =olul linearului=olul linearului 1e suport pasiv pentru produse, făcându-le să fie percepute vizual de către1e suport pasiv pentru produse, făcându-le să fie percepute vizual de către

    clienţi, facilitând cumpărarea premeditatăclienţi, facilitând cumpărarea premeditată 1e suport activ pentru vânzări, punând în valoare puterea de atracţie a1e suport activ pentru vânzări, punând în valoare puterea de atracţie a

    produselor şi facilitând astfel cumpărarea din impulsproduselor şi facilitând astfel cumpărarea din impuls

    1imensiunea spaţiului acordat unui produs generează pentru ociul clientului care1imensiunea spaţiului acordat unui produs generează pentru ociul clientului caretrece prin faţa raftului stimuli senzoriali cu atât mai puternici cu cât spaţiul este maitrece prin faţa raftului stimuli senzoriali cu atât mai puternici cu cât spaţiul este maiimportantimportant 9oate produsele se vor vinde mai bine dacă li se acordă un spaţiu în plus9oate produsele se vor vinde mai bine dacă li se acordă un spaţiu în plus Unei creşteri a linearului unui raion îi corespunde o creştere a volumuluiUnei creşteri a linearului unui raion îi corespunde o creştere a volumului

    vânzărilor vânzărilor Un număr minim de bucăţi dintr-o anumită referinţă care, dacă nu esteUn număr minim de bucăţi dintr-o anumită referinţă care, dacă nu esteatins, nu permite realizarea unei vânzări corespunzătoare atins, nu permite realizarea unei vânzări corespunzătoare acing acing 

    Un prag de saturaţie peste care, dacă se trece, nu se va obţine o sporire aUn prag de saturaţie peste care, dacă se trece, nu se va obţine o sporire avânzărilor vânzărilor elasticitatea linearului elasticitatea linearului 

     (ntre nivelul minimal şi nivelul saturaţiei, curba vânzărilor trece prin unul sau (ntre nivelul minimal şi nivelul saturaţiei, curba vânzărilor trece prin unul saumai multe puncte de eficacitate maximămai multe puncte de eficacitate maximă

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    20/28

    'acing 'acing -ul-ul EE partea vizibilă a stocului prezentat, este mai bine perceputpartea vizibilă a stocului prezentat, este mai bine perceputatunci când beneficiază de o suprafaţă de expunere considerabilăatunci când beneficiază de o suprafaţă de expunere considerabilă

    5urba trece prin trei praguri! înainte de pragul A, linearul este prea mic5urba trece prin trei praguri! înainte de pragul A, linearul este prea micpentru a atrage atenţia consumatorilor şi pentru a-i anunţa că produsul estepentru a atrage atenţia consumatorilor şi pentru a-i anunţa că produsul estedisponibil# între punctele A şi F produsul atrage atenţia şi este cumpărat dindisponibil# între punctele A şi F produsul atrage atenţia şi este cumpărat dinimpuls# după punctul F vânzările nu mai cresc'impuls# după punctul F vânzările nu mai cresc'

    Unităţi vândute

    Cinear  A F

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    21/28

    %ategorii de produse după eicienţa linearului #n raport cu%ategorii de produse după eicienţa linearului #n raport cuvânzărilevânzările

    >'>' 6rodusele insensibile la linear sarea, condimentele, făina, ulei, zaăr, precum6rodusele insensibile la linear sarea, condimentele, făina, ulei, zaăr, precumşi alte articole de cumpărare planificată care sunt considerate mai puţinşi alte articole de cumpărare planificată care sunt considerate mai puţinsensibile la preţ' 5umpărătorii nu sunt incitaţi să cumpere în plus pentru căsensibile la preţ' 5umpărătorii nu sunt incitaţi să cumpere în plus pentru cănu au nevoie'nu au nevoie'

    ?'?' 6roduse de uz general, cum sunt cea mai mare parte a produselor de consum6roduse de uz general, cum sunt cea mai mare parte a produselor de consumcurent pentru care efectele creşterii linearului sunt destul de puternice, darcurent pentru care efectele creşterii linearului sunt destul de puternice, dar

    punctul randamentului descrescător va fi destul de repede atins biscuiţi,punctul randamentului descrescător va fi destul de repede atins biscuiţi,conserve de legume şi fructeconserve de legume şi fructe

    @'@' 6roduse de aciziţie ocazională pentru care răspunsul vânzărilor la6roduse de aciziţie ocazională pentru care răspunsul vânzărilor lasuplimentarea spaţiului este mai întâi destul de lent până când linearul estesuplimentarea spaţiului este mai întâi destul de lent până când linearul estesuficient de mare pentru a forţa atenţia consumatorului# apoi curba vânzărilorsuficient de mare pentru a forţa atenţia consumatorului# apoi curba vânzărilor

    creşte linear# punctul în care curba devine descrescătoare este destul decreşte linear# punctul în care curba devine descrescătoare este destul derepede de atins, linearul necesar fiind mult mai mare, uneori impracticabilrepede de atins, linearul necesar fiind mult mai mare, uneori impracticabil

    8

    C

    8

    C

    8

    C

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    22/28

    'actori care inluenţează atribuirea linearului 'actori care inluenţează atribuirea linearului 

    2actori externiprodusului

    2actoricalitativi aiprodusului

    2actori fizici aiprodusului

    2actoricantitativi aiprodusului

    2actorifinanciari

    '%O-- E -4)-E L-5E)L)- 

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    23/28

    'actori e6terni produsului 'actori e6terni produsului 

    9ipul de distribuţie9ipul de distribuţie6olitica comercială6olitica comercială4ivelul urmărit de servire4ivelul urmărit de servireCocalizareaCocalizarea/otivaţiile clientelei/otivaţiile clientelei3tructura de gestiune a magazinului3tructura de gestiune a magazinului6rezenţa spaţiilor de depozitare6rezenţa spaţiilor de depozitare6rodusele de marcă concurente6rodusele de marcă concurente

    'actori cantitativi 'actori cantitativi 

    8olum, greutate8olum, greutate

    'actori inanciari 'actori inanciari 

    5ifra de afaceri5ifra de afaceri/ar%a brută/ar%a brută3toc3toc5osturi directe5osturi directe6rofit direct6rofit direct

    'actori calitativi ai produsului 'actori calitativi ai produsului 

    Unica familieUnica familie

    9ip de marcă9ip de marcă/arca produsului/arca produsului)nteracţiunea;sinergia)nteracţiunea;sinergia)mpuls, sezonalitate, moda, noutate)mpuls, sezonalitate, moda, noutate

    'actori izici 'actori izici 

    9ipul de mobilier 9ipul de mobilier 

     Amplasament Amplasament Amena%are Amena%are6rezentare6rezentare5riterii deregrupare5riterii deregrupare1imensiunile raionului1imensiunile raionului

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    24/28

    ipuri de amplasareipuri de amplasare

     A=9)5OC > A=9)5OC >  A=9)5OC ? A=9)5OC ?  A=9)5OC @ A=9)5OC @  A=9)5OC  A=9)5OC

     A=9)5OC > A=9)5OC >  A=9)5OC ? A=9)5OC ?  A=9)5OC @ A=9)5OC @  A=9)5OC  A=9)5OC

     A=9)5OC > A=9)5OC >  A=9)5OC ? A=9)5OC ?  A=9)5OC @ A=9)5OC @  A=9)5OC  A=9)5OC

     A=9)5OC > A=9)5OC >

     A=9)5OC ? A=9)5OC ?

     A=9)5OC @ A=9)5OC @

     A=9)5OC  A=9)5OC

    1)36U4"=" O=)7O49ACG

    1)36U4"=" 8"=9)5ACG

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    25/28

    andamentul linearului #n uncţie de #nălţimeandamentul linearului #n uncţie de #nălţime

     Înalţimea (m) Înalţimea (m) Indicele de randamentIndicele de randament

    2,102,10 0,050,05

    2,002,00 0,100,101,901,90 0,200,20

    1,801,80 0,400,40

    1,701,70 0,600,60

    1,601,60 0,900,90

    1,501,50 1,001,00

    1,401,40 1,501,50

    1,301,30 1,501,50

    1,201,20 1,401,40

    1,101,10 1,301,30

    1,001,00 1,201,20

    0,900,90 1,101,10

    0,800,80 1,001,00

    0,700,70 0,900,90

    0,600,60 0,800,80

    0,500,50 0,700,70

    0,400,40 0,600,60

    0,250,25 0,500,50

    1788 m

    17&8 m

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    26/28

    6CA3A="A 6=O1U3"CO= (4 2U45H)" 1" /G=)/" I)6CA3A="A 6=O1U3"CO= (4 2U45H)" 1" /G=)/" I)J="U9A9"J="U9A9"

    ZONA !!"#!N$I!

    ZONA !%IZI&I'I#A#!

    ZONA !A*A+!

    ZONA !A'!*A+! 8oluminoase ; Jrele

    6roduse cu profit mare)novaţii

    6roduse cu frecvenţămare de cumpărare

    6roduse mici şi uşoare

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    27/28

    1ispunerea produselor pe lungimea gondolelor 1ispunerea produselor pe lungimea gondolelor 

    5erere5ererefoartefoarte

    puternicăputernică)mpuls)mpuls 5erere

    5ererecurentăcurentă )mpuls

    )mpuls )mpuls)mpuls 5erere5ererecurentăcurentă )mpuls

    )mpuls 5erere5ererecurentăcurentă )mpuls

    )mpuls )mpuls)mpuls 5erere5ererecurentăcurentă

    5erere5ererefoartefoarteputernicăputernică

    3ens de circulaţie

  • 8/18/2019 amplasarea produselor

    28/28

    Amla-area .amiliil/r de r/d-eAmla-area .amiliil/r de r/d-e

    ell mr.ril/r ell mr.ril/r  /dl i m/tiaţia de/dl i m/tiaţia decmrarecmrare

    Amla-area mr.ril/r nAmla-area mr.ril/r nmaainmaain

    Funuri cumpărate subFunuri cumpărate subimpulsul momentuluiimpulsul momentului

    5a urmare a expunerii5a urmare a expuneriiatractive a mărfurilor atractive a mărfurilor 

    /agazinele mici! lângă/agazinele mici! lângăintrare#intrare#/agazinele mari! pasa%ul/agazinele mari! pasa%ulculoarul principalculoarul principal

    /ărfuri de uz curent/ărfuri de uz curent 2recvenţa de cumpărare2recvenţa de cumpărare în cantităţi mici în cantităţi mici 6asa%ul principal, acces6asa%ul principal, accesuşor uşor 

    /ărfuri de larg consum/ărfuri de larg consum 4ecesitate4ecesitate  (n spate, la clădirile fără (n spate, la clădirile fărăeta%#eta%#Ca eta%ele superioare laCa eta%ele superioare la

    clîdirile cu eta%clîdirile cu eta%Funuri de utilitateFunuri de utilitategeneralăgenerală

    Utilitate casnicăUtilitate casnică Ca fel cu articoleleCa fel cu articolelecumpărate prin impulscumpărate prin impuls

     Articole de lux şi alte Articole de lux şi alteobiecte costisitoareobiecte costisitoare

    1upă o cibzuire atentă şi1upă o cibzuire atentă şio tatonare îndelungato tatonare îndelungat

    Ca o anumită distanţă faţăCa o anumită distanţă faţăde intrarede intrare