teoria instruirii didactica
Post on 09-Dec-2014
138 Views
Preview:
TRANSCRIPT
PE DAGO GI E AUT O RI : PRO F.UNI V. ALUPO AI E RALUC A C O JO C ARU T E O DO RA I O N E L M I HAE LA J I TARI U VASI LE PĂT RAŞC SAB I N A RO TARU AL I N
Teoria instruirii Didactica
Cuprins
Conceptul de didacticăDefinirea şi notele caracteristice ale didacticiiProcesul de învăţământ Sistemul de educaţie – sistemul de
învăţământ Relaţia predare – învăţare – evaluareAplicaţii
Conceptul de didactică
Didactica este ramura pedagogiei care se ocupă cu studiul procesului de învăţământ, ca fiind principala modalitate de realizare a instruirii şi educaţiei.
Etimologie
Termenul de didactică îşi are originea în limba greacă:
didaskein = a învăţa didactikos = instrucţie, instruiredidascko = învăţare, învăţământdidactike = arta, tehnica învăţării• Corespondentul termenului to teach în lb.
engleză
Evoluţie istorică
Ca termen al
limbajului pedagogic apare în secolul al XVII-lea pentru prima dată în titlul lucrării Didactica sive ars docendi creată de Elias Bodinus.
Istoric
Se remarcă Jan Amos Comenius şi Johann Friedrich Herbart ca cei mai importanţi
pedagogi care au contribuit la întemeierea didacticii.
J.A . Comenius
A consacrat termenul de didactică odată cu publicarea operei sale “Didactica magna” (1657) , care ca parte a pedagogiei generale reprezintă “arta de a-i învăţa pe toţi toate”.
Impune introducerea metodică, sistematică, după anumite principii, a tinerilor în tainele cunoaşterii, ale ştiinţei, bunelor moravuri şi pietăţii.
J.A . Comenius
A elaborat un plan de învăţământ şi programe şcolare
Impune metoda exemplificării Sprijină efectuarea activităţilor proprii şi a
joculuiSusţine disciplina Însuşirea cunoştinţelor se realizează treptat
prin lărgirea continuă a volumului de informaţii, asemenea unor cercuri concentrice.
Progresia în cercuri concentrice
Înţelegerea principiilor prime
Analiza iniţială
Critică
Judecată
Instrucţia sau învăţământul
cea mai importantă parte în procesul educaţional
formarea unui cerc de idei
complete consistente
la nivel psihologic
J. F. Herbart
J. F. Herbart
Instrucţia
Dobândirea virtuţii
Atingerea multilateralităţii
interesului(scopuri)
Didactica
Ştiinţa
procesul de învăţământ
predare – învăţare – evaluare
conduitele pedagogice
ale subiectului acţiunii profesorii
modalităţile de implicare sau răspuns ale
obiectului eielevii
scopul
realizării procesului de învăţământ într-o armonie
continuă.
Didactica presupune
Abordarea unor StrategiiCăiPrincipii
de acţiune educaţionale eficiente.
Didactica este…
Teoria care fondează ştiinţific procesul de învăţământ, cu cele două aspecte constitutive ale sale:
Predare Asimilare
Didactica studiază…
procesul însuşirii de către elevi a
caracterul educativ procesului de învăţământ sarcinile şi conţinutul învăţământuluiprincipiile, metodele şi formele de
organizare a învăţământului.
cunoştinţelorpriceperilor
deprinderilor
Didactica implică..
Transpunerea obiectivelor educaţionale în învăţarea sistematică
Obiectivele formării – scopuri de atins exprimate în termeni de cunoştinţe, competenţe şi atitudini necesare într-o situaţie dată (dezvoltarea competenţelor de citire, scriere şi comunicare şi comunicare orală; stimularea gândirii logice, a capacităţilor de abstractizare şi generalizare ş.a.).
Obiectivele învăţării – se referă la diferite discipline de învăţământ (la geografie să folosească o harta, să cunoască punctele cardinale ş.a.)
Didactica implică:
Definirea şi explicarea conţinuturilor de învăţământ
Conţinutul procesului instructiv – educativ constă din ansamblul structurat de valori din domeniile ştiinţei, culturii, practicii, acumulate în societate la un moment dat sau cu alte cuvinte este un cumul prelucrat din informaţii, deprinderi, trăiri afective având scopul inserţiei individului în prezentul social. Pentru circumscrierea activităţilor desfăşurate în învăţământ s-a introdus termenul de curriculum.
Didactica implică:
Elaborarea principiilor predării şi învăţării
Principiile didactice sunt nişte norme orientative ce au menirea de a-l instrumentaliza pe profesor cu un cumul normativ, pentru a evita alunecarea pe panta improvizaţiei şi a unei desfăşurări spontane.
Exemple: Principiul intergrării teoriei cu practica (tot ceea ce se însuşeşte în activitatea didactică se cere valorificat în activităţile ulterioare materiale sau de învăţare). Principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale . Principiul accesibilităţii cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor (dimensionarea atentă a conţinutului în consens cu posibilităţile psihice de vârstă şi individuale ale copiilor).
Didactica implică:
Definirea şi detalierea formelor de organizare a procesului de învăţământ.
Formele şi mijloacele strategice, de înfăptuire a sarcinilor didactice pot fi circumscrise terminologic prin intermediul sintagmelor de tehnologie didactică, metodologie didactică, metodă , procedeu şi mod de organizare a învăţării.
Tehnologia didactică
Are 2 accepţiuni :
Ansamblul mijloacelor audio-vizuale utilizate în practica educativă.
Ansamblul structurat al metodelor, mijloacelor de învăţământ,
al strategiilor de organizare a predării – învăţării.
Metodologia didactică
Precizează ale diferitelor metode de
învăţământ.
Natura Funcţiile Clasificările posibile
Metodele didactice
Metoda didactică reprezintă calea de urmat în atingerea obiectivelor educaţionale.
o Expunerea o Conversaţia euristicăo Demonstraţia didacticăo Observaţia didacticăo Exerciţiul didactico Deoscoperirea didactică
oProblematizarea didacticăoModelarea didactică oAlgoritmizarea oBrainstorming-ul oInstruirea programată
Procesul de învăţământ
Forma cea mai sistematizată şi raţionalizată a exercitării influenţelor educative în cadru căruia se realizează instruirea şi educarea elevilor şi studenţilor prin intermediul activităţilor proiectate, organizate şi dirijate de către cadrele didactice.
Procesul de învăţământ
instruirea educarea
•elevilor •studenţilor ACTIVITĂŢI
proiectate organizate dirijate
Cadrele didactice
Procesul de învăţământ constă în...
prezentareaexplicareaexperimentarea
împreună cu elevii
a unor conţinuturi bine definite
de către persoane special calificate.
Procesul de învăţământ implică acţiuni de:
a preda în mod sistematic elevilor pe un fond de idei
a le arăta o dexteritate a le conduce activitatea
asimilării de idei
cultivării spiritului
formării abilităţilor
în vederea
Dimensiunile procesului de învăţământ
Dimensiunea funcţională vizează finalităţile procesului de învăţământ.
Dimensiunea structurală se referă la organizarea sistemului de instruire, prin utilizarea resurselor.
Dimensiunea operaţională abordează desfăşurarea activităţii, strategiile didactice, modalităţile de evaluare, ş.a.
Caracteristicile generale ale procesului de învăţământ
Interacţiunea profesor – elev Interdependenţa informativ – formativăRegalarea – autoreglarea
Caracteristicile procesului de învăţământ
Suportă determinări socioculturale şi prezintă o evoluţie în timp
De la o etapă a evoluţie sociale la alta procesul de învăţământ se schimbă conform exigenţelor emise de fiecare societate dată.
Nivelul tehnic, economic, cultural al fiecărei epoci istorice se reflectă în procesul de învăţământ în toate elementele sale alcătuitoare : scop, conţinut, mijloace, metode, forme de organizare.
Intervine şi condiţionarea specifică a acestui proces de către forma organizării sociale (organizarea politică).
Caracteristicile procesului de învăţământ
Presupune o specializare pe dimensiuni instructive şi educative.
Necesitatea instrucţiei este strict esenţială pentru minimalizarea stocării în memorie a cunoştinţelor.
Informaţia are rol important în constituirea structurii cognitive a unui individ, pe fond aperceptiv.
Diversitatea informaţiilor reiese din simpla referinţă la domeniile educaţiei determinate după valorile esenţiale de însuşit, adică adevărul ştiinţei, binele, frumosul, utilul, civismul, divismul.
Caracteristicile procesului de învăţământ
Generează cunoaştere şi actualizează cunoaşterea umană.
Prin intermediul şcolii activitatea elevului se axează pe reconstituirea cunoaşterii săvârşite de umanitate concentrate în materiile de învăţământ .
Cunoaşterea săvârşită de elev parcurge un număr de 5 etape sau trepte ale cunoaşterii :
Perceperea obiectelor şi fenomenelor
Aducerea în faţa elevului a obiectelor, fenomenelor sau substituitelor acestora are rostul de a ajuta elevii sa îşi formeze un fond de reprezentări.
Are menirea să dezvolte spiritul de observaţie, tocmai prin exerciţiul prin care elevul este solicitat în timpul cunoaşterii directe.
Formarea noţiunilor, judecăţilor, raţionamentelor, teoriilor specifice fiecărei
materii şcolare
Are loc forma cunoaşterii mijlocite, prin operaţiile gândirii : comparaţie, analiză şi sinteză, abstractizare şi generalizare, concretizare din ele rezultând o noţiune ori o regulă.
Asigură elevilor trecerea spre cunoaşterea specifică omului, adică abstractă, care trebuie să devină dominant în cele din urmă.
Fixarea şi consolidarea noilor conţinuturi însuşite
Asigură progresul în învăţare şi în acelaşi timp temeinicia învăţării.
Mijloacele realizării acestui moment se rezumă la : repetare şi exerciţiu. În ambele cazuri este vorba de reproducerea de mai multe ori a unor conţinuturi pentru consolidarea cunoştinţelor care nu devin, respectiv devin deprinderi.
Aplicarea
Procesul instructiv se încheie cu aplicarea în practică a cunoştinţelor, teoriilor, legilor etc.
Practica este criteriul primordial al adevărului prin care se descoperă erorile gândirii abstracte, se verifică corectitudinea generalizărilor şi se valorifică cunoştinţele dobândite.
Verificarea
Este etapa care încheie actul cunoaşterii în cadrul procesului de învăţământ.
Funcţiile verificării se rezumă prin verificarea volumului sau cantităţii de cunoştinţe, deprinderi, priceperi şi verificarea calităţii cunoştinţelor.
Scopul procesului de învăţământ
Transmiterea unor seturi de cunoştinţe
Sunt forme complexe de reflectare în conştiinţă a unor straturi ale existenţei (materiale, spirituale); Asigură subiectului eficacitate existenţială , pragmatică, psihică;
Scopul procesului de învăţământ
Formarea unor capacităţi
Răspunsuri adecvate la situaţii diverse;Modalităţi conştiente de rezolvare a unor probleme materiale, situaţionale, comportamentale;
Scopul procesului de învăţământ
Dobândirea de deprinderi
Sunt elemente automatizate ale activităţii;Forme de stereotipizare a acţiunilor;
Scopul procesului de învăţământ
Formarea de atitudini în perspectiva autonomizării fiinţei sub toate aspectele
Reprezintă poziţionări preferenţiale şi valorice emise în împrejurări diferite ale vieţii şi acţiunii.
Sistemul de educaţie
se referă la ansamblul instituţiilor unei societăţi implicate în educaţia oamenilor, într-o anumită perioadă istorică.
subsistem al sistemului social global mai este numit “instituţia educaţiei”
Rolul sistemului de educaţie
Socializarea oamenilor
Membrii productivi ai societăţii
Să îndeplinească roluri
semnificative în reţeaua de interacţiunilor
sociale.
Sistemul de educaţie cuprinde..
Toate nivelurile şi tipurile de învăţământ;Toate tipurile de educaţie non-formală;
activităţi extra-didactice: (cercuri de discipline, ansambluri sportive si artistice, concursuri,
olimpiade etc.)
activităţi extraşcolare: (proiecte de ecologie şi formare civica, excursii, acţiuni social-culturale;
în clubul elevilor, la muzeu, la teatru, in
biblioteci etc. )
Sistemul instituţional al educaţiei
Include o mare varietate de organizaţii: Instituţii de învăţământ; Instituţia familiei; Instituţiile religioase; Instituţii de informare în masă (presa, radio,
televiziunea) Instituţii de cultură (teatre, muzee, etc.); Instituţiile militare; Instituţii politice ori sindicale
Sistemul de învăţământ
Sistemul social global
Sistemul de educaţie
Sistemul de învăţământ
Sistemul de învăţământ
Învăţământ preşcolarÎnvăţământ general obligatoriuÎnvăţământ secundar superiorÎnvăţământ post-secundarÎnvăţământ: - de scurtă durată - de lungă duratăÎnvăţământ post-universitar
Structura sistemului de educaţie
1. Învăţământ preşcolar• grupa mică • grupa mijlocie• grupa mare • grupa pregătitoare
Sistemul de educaţie – sistemul de învăţământ
2. Învăţământ general obligatoriu:• primar• secundar inferior (gimnaziu)3. Învăţământ secundar superior:• liceu• şcoală profesională• şcoală de ucenici
Sistemul de educaţie – sistemul de învăţământ
4. Învăţământ post-secundar 5. Învăţământ: - de scurtă durată - de lungă durată6. Învăţământ post-universitar
Sistemul de educaţie – sistemul de învăţământ
La acestea se adaugă şi alte forme de educaţie precum:
7. Educaţia permanentă 8. Învăţământ deschis (la distanţă) 9. Învăţământ particular 10. Învăţământ pentru minorităţi 11. Învăţământ special
Relaţia predare – învăţare – evaluare
Predarea şi învăţarea scolară sunt două procese corelative şi coevolutive, care se află în raport de interdependenţă.
Ambele procese sunt precedate de evaluare iniţială, se desfăşoară concomitent cu evaluarea formativă (continuă) şi sunt urmate de evaluarea finală sau de bilanţul acumulării cunoştinţelor.
Predarea
Activitatea specifică profesorului de transmitere a cunoştinţelor de organizare de
conducere a învăţării.
Predarea
Angajează un tip de comunicare pedagogică specială care implică:
Definirea conceptelor fundamentale şi operaţionale incluse în programele preşcolare, şcolare şi universitare.
Expunerea conţinutului (cunoştinţe, strategii, deprinderi), în mod articulat şi coerent, în cadrul unei teorii ştiinţifice.
Explicarea conţinutului prin diferite corelaţii şi aplicaţii.
Predarea eficientă presupune:
Operaţia de
definire
implică
Introducerea conceptelor în actul predării
Concretizareaacestora
Descrierea unor: Obiecte Persoane Situaţii
Simbolizarea prin :Cuvinte Semne Mişcări
şi
prin
prin
Predarea eficientă presupune:
Operaţia de expunere
• Enunţarea• Compararea• Clasificarea
noţiunilor prin
DemonstraţiiCompuneriSubstituiriArgumentareExprimarea opiniilor celor educaţi
Predarea eficientă presupune
Operaţia de explicare
Ordonarea
• cauzală consecutivă• normativă• procedurală• teleologică
a cunoştinţelor transmise la nivel de comunicare
pedagogică.
Rolul profesorului
Model (oferă elevului repere necesare pentru atingerea obiectivelor propuse).
Călăuză (prezintă elevului alternative şi soluţii optime pentru atingerea unui obiectiv).
Prieten (elevul poate apela atunci când are nevoie de sprijin, ascultare şi ajutor).
Consilier (ascultă, parafrazează, empatizează, îndrumă elevul).
Expert ( oferă imaginea standardelor de cunoaştere şi acţiune).
Susţinător (sprijin pentru depăşirea dificultăţilor întâmpinate în învăţare).
Facilitator (mediază accesul copilului la învăţare).
Stilurile de predare
După atitudine faţă de nou:
Stiluri creative (flexibilitate, disponibilitate pentru a încerca noi practici sau idei)
Stiluri rutiniere (înclinaţie spre
convenţional).
După modalitatea de conducere:Stilul democratic (încurajarea libertăţii de gândire, relaţii de colaborare cu elevii)Stilul autoritar (autoritate impusă, atitudine distantă faţă de elevi)Stilul laissez-faire (permisivitate totală, relaţii cu elevii fără implicare afectivă).
Învăţarea reprezintă ..
O activitate sistematică, dirijată, desfăşurată într-un cadru organizat (instituţii specializate de instruire şi educaţie).
Orientată în direcţia
o Asimilării de cunoştinţeo Formării structurilor psihice şi de personalitate
Condiţii pentru a vorbi despre învăţare
să existe o schimbare în comportament schimbarea să fie rezultat al experienței schimbarea să fie durabilă
Componentele învăţării
O componentă informativă • O componentă formativă
Bazată pe acumularea de informaţii
Bazată pe dezvoltarea funcţiilor intelectuale
şi de personalitate
Perspectivele învăţării
Procesul - succesiune de operaţii, acţiuni, stări şi evenimente interne, transformări ce intervin în structurile de cunoştinţe, în operaţiile mintale, în modul de comportare al elevului.
Perspectivele învăţării
Produsul – efecte materializate ale schimbărilor cantitative şi calitative, relativ permanente şi stabile, exprimate în termeni de cunoştinţe, noţiuni, deprinderi, priceperi, comportamente.
Condiţionarea - internă, prin factori biologici şi psihici, şi externă, prin factori de mediu.
Stilul de învăţare
Reprezintă modalitatea preferată de:receptare prelucrare stocare reactualizare
a informaţiei.
Clasificarea stilurilor de învăţare
1. După componenta genetică:
Stilul auditiv Stilul vizual Stilul tactil Stilul kinestezic
2. După emisfera cerebrală activată predominant: Stilul globalStilul analitic sau secvenţial
Stilul auditiv
Învaţă din explicaţiile profesorului;Verbalizează acţiunea întreprinsă pentru a
învaţă;Este eficient în discuţiile de grup.
Elevul
Stilul vizual
Este important să vadă textul scris; Învaţă pe bază de ilustraţii, hărţi, imagini,
diagrame; Recitirea/rescrierea materialului sunt
metodele de fixare.
Elevul
Stilul tactil
Elevul
Are nevoie să se implice fizic în activitatea de învăţare;Se exprimă folosind mişcarea mâinilor şi comunicarea nonverbală.
Stilul kinestezic
Elevul
Învaţă din situaţiile în care poate să experimenteze; Lipsa de activitate determină agitaţie; Drept urmare tulburări de comportament.
Stilul global
Viziune de ansamblu asupra textului; Identificarea ideilor principale, a cuvintelor-
cheie şi a rezumatului care oferă perspectiva de ansamblu.
Stilul analitic
Împărţirea textului în părţi componente, prezentate pas cu pas şi în ordine logică;
Utilizarea sublinierii ;i a fragmentării textului; Fixarea unor idei pe măsura citirii textului şi
refacerea la urmă a întregii structuri.
EMISFERA STÂNGĂ – EMISFERA DREAPTĂ
Este responsabilă de ceea ce spunem, de limbaj, de cuvânt, de aspectul lingvistic al scrisului;
Traduce percepţiile în cuvinte, codând logic si analitic lumea reală;
Preferă detaliile pe care le abordează metodic, raţional, cauzal;
Amplifică frecvenţele joase ale mesajului verbal;
Caută sensurile strâns înrudite ale cuvintelor;
Foloseşte propoziţii, sintaxe pentru a interpreta mesajele;
• Este sediul înţelegerii nonverbale;• Dă tonul si intonaţia vocii,• Dă stilul de manifestare personală;• Abordează informaţia intuitiv, contextul, relaţional;• Caută sensurile îndepărtate, multiple, ambigue, metamorfice ale cuvintelor;• Extrage informaţia paralingvistică (permite identificarea vocii, melodicităţii, intonaţiei), apreciind mesajul acustic şi mai puţin funcţia lingvistică;
Evaluarea
Componentă esenţială a procesului de învăţământ, poziţionată de obicei final într-o succesiune de activităţi didactice.
Reprezintă o înlănţuire de operaţii de :
MăsurareApreciere Decizie
privind progresele elevilor
în învăţare
APILCAŢII
Pas 1. gruparea în echipe de 5 membri.Pas 2. realizarea unei analize SWOT a
sistemului de învăţământ din România.Pas 3. confruntarea ideilor.
Bibliografie
Cucoş C., Pedagogie , ediţia I , 1996, Ed. Polirom, IaşiCucoş C., Pedagogie , ediţia a II- a , 2002, Ed. Polirom,
Iaşi. Moise C., Concepte didactice fundamentale ,vol. I,
1996, Ed. Ankarom, Iaşi. Stoica – Constantin Ana, Psihologia educaţiei , suport
de curs.
top related