strategii in managementul situatiilor de urgenta
Post on 10-Jan-2017
64 Views
Preview:
TRANSCRIPT
1
Principalele trăsături şi orientări ale politicilor şi strategiilor naţionale în
domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, direcţii de acţiune la nivelul
administraţiei centrale şi locale
1. Strategiei nationale de prevenire a situaţiilor de urgenta Hotararea nr.
762/2008
2. Strategiei naţionale de protecţie civilă Hotararea nr. 547/2005
3. Strategiei nationale de management al riscului la inundatii pe termen
mediu si lung Hotararea 846/2010
Strategiei nationale de prevenire a situaţiilor de urgenta
Introducere
Strategia nationala de prevenire a situatiilor de urgenta reprezinta documentul de planificare pe
termen lung si mediu, elaborat de Ministerul Internelor si Reformei Administrative.
Documentul respectiv defineste ordinea si siguranta publica si interesul national in acest
domeniu, evalueaza starea actuala de prezenta si manifestare a factorilor de risc de pe teritoriul
Romaniei, formuleaza principiile si directiile prioritare de actiune si prevede resursele necesare
pentru gestionarea situatiilor de urgenta.
Elaborarea prezentei strategii este determinata de necesitatea asigurarii unui mediu optim de
munca si viata pentru cetatenii Romaniei.
Practica mondiala si nationala a demonstrat ca evenimentele generatoare de situatii de
urgenta nu pot fi intotdeauna evitate, insa acestea pot fi gestionate, efectele lor fiind reduse printr-un
proces sistematic ce implica stabilirea de masuri si actiuni menite sa contribuie la diminuarea riscului
asociat acestor fenomene. Caracteristic managementului situatiilor de urgenta este faptul ca
predictibilitatea locului de manifestare a situatiilor respective determina posibilitatea avertizarii
populatiei din zonele potential a fi afectate, precum si a autoritatilor administratiei publice centrale
si/sau locale.
Managementul situatiilor de urgenta inseamna aplicarea unor politici, proceduri si practici
avand ca obiective identificarea, analiza, evaluarea, tratarea, monitorizarea si reevaluarea riscurilor
in vederea reducerii acestora astfel incat comunitatile umane si cetatenii sa poata trai, munci si sa isi
satisfaca trebuintele si aspiratiile intr-un mediu fizic si social durabil.
Elaborarea prezentei strategii a fost impusa si de modificarea radicala a cadrului normativ de
nivel superior, de necesitatea conformizarii practicii si procedurilor in materie de situatii de urgenta
si, mai ales, de solicitarea imperativa de a oferi un raspuns adecvat la cresterea asteptarilor
comunitatii fata de prestatia profesionala a componentelor Sistemului national de management al
situatiilor de urgenta.
Definirea problemei
Ansamblul activitatilor de aparare a comunitatilor locale, infrastructurii si proprietatii impotriva
amenintarilor de natura nonmilitara se integreaza activitatii generale de protectie a cetateanului si se
2
subsumeaza asigurarii securitatii interne - care priveste atat siguranta cetateanului, cat si securitatea
publica -, incluzand, deci, protectia impotriva dezastrelor si protectia mediului.
Prevenirea situatiilor de urgenta este componenta a sistemului de securitate nationala si
reprezinta un ansamblu integrat de activitati specifice cu caracter tehnic si operativ, planificate si
executate pentru eliminarea/reducerea riscurilor de producere a dezastrelor in scopul protejarii vietii,
mediului si bunurilor impotriva efectelor negative ale situatiilor de urgenta. Are caracter anticipativ,
rezultatul constand in masuri graduale stabilite pentru prevenirea producerii evenimentelor vizate.
Sistemul national de management al situatiilor de urgenta s-a infiintat si functioneaza pentru
prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta, asigurarea si coordonarea, prin mecanisme
manageriale perfectionate, a resurselor umane, materiale, financiare si de alta natura, necesare
apararii vietii si sanatatii populatiei, a mediului inconjurator, a valorilor materiale si culturale
importante, pe timpul producerii unor situatii de urgenta, precum si restabilirii starii de normalitate.
Sistemul national de management al situatiilor de urgenta gestioneaza riscurile nonmilitare.
In conformitate cu Glosarul international al termenilor de baza, specific managementului
dezastrelor, editat de Departamentul Afacerilor Umanitare (DHA) - Geneva 1992, 1993, 1996, sub
egida ONU, si adoptat in legislatia statelor membre al Uniunii Europene se aplica urmatoarele
definitii:
risc este estimarea matematica a probabilitatii producerii de pierderi umane si pagube materiale pe
o perioada de referinta, respectiv viitoare si intr-o zona data, pentru un anumit tip de dezastru. Riscul
este definit ca produs intre probabilitatea de producere a fenomenului generator de pierderi
umane/pagube materiale si valoarea pagubelor produse;
vulnerabilitate reprezinta gradul de pierderi, de la 0% la 100%, rezultat dintr-un fenomen
susceptibil de a produce pierderi umane si materiale;
hazard natural reprezinta posibilitatea de aparitie, intr-o zona si pe o perioada determinata, a unui
fenomen natural ce poate genera distrugeri;
hazard antropic se refera la acele fenomene a caror variatie aleatoare este modificata ca urmare a
actiunii omului.
Riscurile pot fi clasificate in riscuri naturale, tehnologice si biologice.
Un risc de tip special, prin frecventa si consecinte, il reprezinta cel de incendiu.
Din punctul de vedere al ariei de manifestare, riscurile pot fi transfrontaliere, nationale,
regionale, judetene si locale.
Riscurile transfrontaliere sunt acele riscuri care din cauza evolutiei lor ameninta parti din sau
teritoriul a doua sau mai multe state.
Riscurile nationale sunt acele riscuri care din cauza evolutiei lor ameninta peste 50% din
teritoriul national.
Riscurile regionale sunt acele riscuri care din cauza evolutiei lor ameninta parti din sau
teritoriul a doua ori mai multe judete.
Riscurile judetene sunt acele riscuri care din cauza evolutiei lor ameninta parti din sau
teritoriul unui singur judet (doua sau mai multe localitati).
Riscurile locale sunt acele riscuri care din cauza evolutiei lor ameninta teritoriul unei singure
localitati.
In functie de frecventa si de consecintele situatiilor de urgenta generate de tipurile de riscuri
specifice, riscurile pot fi principale sau secundare.
Elementele caracteristice ale principalelor tipuri de riscuri sunt prezentate in continuare.
1. Riscuri naturale
Riscurile naturale se refera la evenimente in cadrul carora parametrii de stare se pot manifesta
in limite variabile de la normal catre pericol, cauzate de fenomene meteo periculoase, in cauza ploi si
ninsori abundente, variatii de temperatura - inghet, seceta, canicula - furtuni si fenomene distructive
de origine geologica, respectiv cutremure, alunecari si prabusiri de teren.
3
In ultima perioada s-a constatat o crestere ingrijoratoare, atat in lume, cat si in Romania, a
manifestarii riscurilor naturale si, in special, a inundatiilor, alunecarilor si prabusirilor de teren, fapt
ce a condus la pierderi de vieti omenesti, precum si la pagube materiale importante.
Desi aparitia celor mai multe riscuri naturale nu poate fi impiedicata, efectele acestora pot fi
reduse printr-o gestionare corecta de catre autoritatile competente la nivel local, regional si central,
cu atat mai mult cu cat, in general, zonele de manifestare a acestora pot fi cunoscute.
Diminuarea riscului asociat fenomenelor naturale la un nivel acceptabil necesita o suma de
masuri si actiuni, concretizate in politici de prevenire si in programe de reducere a impactului, care,
insa, depinde de posibilitatile economice de aplicare practica.
In acest context, activitatea de prevenire a situatiilor de urgenta generate de riscurile naturale
a fost si ramane o necesitate, concretizandu-se in initiative conjugate de reducere a vulnerabilitatii
societatii la nivel mondial (International Strategy for Disaster Reduction - ISDR), european
(Directiva privind inundatiile), regional (acorduri bilaterale, Pactul de stabilitate pentru Europa de
Sud-Est etc.) si national (strategia privind inundatiile, programul de reducere al riscului seismic etc).
2. Riscuri tehnologice
Riscurile tehnologice cuprind totalitatea evenimentelor negative care au drept cauza depasirea
masurilor de siguranta impuse prin reglementari, ca urmare a unor actiuni umane voluntare sau
involuntare, defectiunilor componentelor sistemelor tehnice, esecului sistemelor de protectie etc.
Riscurile tehnologice sunt asociate activitatilor industriale.
In mileniul III ritmul schimbarilor in ceea ce priveste tehnologiile este in continua crestere, cu
efecte benefice evidente. De regula, efectele negative ale dezvoltarii tehnologice sunt decalate in
timp si spatiu fata de momentul si locul actiunii cauzei care le-a generat.
Constientizarea problemelor privind pericolul asociat tehnologiei, efectele asupra factorilor de
mediu si implicatiile sociale au aparut ca urmare a unor accidente grave, care au demonstrat
necesitatea abordarii integrate a domeniului.
In contextul global de ingrijorare privind problematica accidentelor industriale, preocupari si
actiuni in domeniu au aparut inca din anii 1980, concretizate in initiative la nivel mondial, european
si national, prin adoptarea unor reglementari specifice privind prevenirea, protectia si interventia in
situatii de urgenta generate de riscurile tehnologice.
Riscul tehnologic, spre deosebire de cel natural, poate fi controlat si redus pe mai multe cai,
necesitand insa un management mult mai elaborat si personalizat pe fiecare categorie.
Dintre evenimentele generatoare de situatii de urgenta pot fi mentionate:
a) accidente in industrie;
b) accidente de transport;
c) accidente nucleare;
d) prabusirea de constructii, instalatii sau amenajari;
e) esecul utilitatilor publice - avarii;
f) caderi de obiecte din atmosfera sau din cosmos;
g) munitie ramasa neexplodata.
3. Riscuri biologice
Riscurile biologice se refera la urmarile negative asupra colectivitatilor de oameni, animale si
asupra plantelor, cauzate de imbolnaviri sau de alte evenimente in relatie cu sanatatea si care
afecteaza un numar neobisnuit de mare de indivizi.
Evenimentele generatoare de situatii de urgenta sunt:
a) epidemii;
b) epizootii;
c) zoonoze.
4
4. Riscul de incendiu
Riscul de incendiu este cel mai frecvent risc care se manifesta pe teritoriul national,
producerea lui reprezentand o situatie de urgenta de tip special, fenomen care afecteaza domenii
importante ale activitatii vietii economice si sociale, precum constructii, instalatii, amenajari, paduri,
mijloace de transport, culturi agricole etc. Ca urmare, securitatea la incendiu a constituit si va
constitui o preocupare majora pentru fiecare comunitate.
Securitatea la incendiu este definita ca managementul riscurilor specifice de incendiu la toate
nivelurile, prin prevenirea incendiilor, protejarea populatiei fata de efectele lor si optimizarea
interventiei. In prezent, reprezinta o cerinta esentiala de proiectare a constructiilor, incendiul fiind
factorul determinant in dimensionarea constructiilor de importanta exceptionala si deosebita.
Abordarea tehnica a securitatii la incendiu consta in aplicarea unor principii tehnice si metode
specifice de calcul pentru a evalua nivelul minim de protectie si pentru a proiecta si calcula masurile
de siguranta necesare, acestea fiind cuprinse in reglementari specifice, stabilite pe plan european prin
Directiva referitoare la produse pentru constructii si prin documentele subsecvente, in principal
deciziile CE referitoare la euroclasele de reactie la foc si de rezistenta la foc, reglementari deja
preluate in legislatia nationala.
Incendiul este socotit un risc de gravitate mica, dar frecventa manifestarii ii confera un efect
cumulat. Din analizele statistice rezulta ca in tara noastra ponderea peste 75% o reprezinta incendiile
la gospodarii cetatenesti. Desi raportat la populatie numarul incendiilor este cel mai mic din Europa,
in Romania se inregistreaza anual, in medie, peste 200 de persoane decedate in incendii, din cauza
neglijentei acestora. Aceasta realitate dovedeste cu multa claritate lipsa culturii de securitate la un
segment semnificativ de populatie, mai ales in mediile cu un grad ridicat de saracie.
Directii de actiune
Directiile principale de actiune sunt:
elaborarea de catre autoritatile administratiei publice centrale si locale a programelor proprii
in domeniul de competenta, in vederea:
a) intaririi capacitatilor de evaluare, expertiza si cercetare in domeniul riscurilor naturale si
antropice;
b) dezvoltarii politicilor de prevenire;
c) informarii populatiei, pregatirii acesteia si formarii unui comportament preventiv;
d) supravegherii respectarii modului de aplicare a reglementarilor in domeniul gestionarii
dezastrelor, constatarii si sanctionarii nerespectarii acestora;
pregatirea autoritatilor, institutiilor, organelor si organismelor potrivit atributiilor legale pe
care le au in domeniul situatiilor de urgenta;
reconstructia si invatarea din experienta anterioara pentru prevenirea producerii unor situatii
similare;
corelarea elementelor compatibile ale strategiei romanesti cu cele ale strategiei europene de
dezvoltare durabila si fixarea obiectivelor si planurilor de actiune specifice pentru Romania.
Rezultatele politicilor publice
1. Cetatenii
Dezvoltarea unui sistem eficient de management al situatiilor de urgenta trebuie sa se bazeze, intr-o
masura mult mai mare, pe contributia comunitatilor locale si a fiecarui cetatean.
Cetateanul, ca principal beneficiar al politicii de securitate, are dreptul si datoria de a contribui activ
la constructia ei cotidiana, printr-un comportament participativ si responsabil.
Cetateanul are dreptul de a fi informat cu privire la riscurile la care este supus in cadrul comunitatii
si la masurile care trebuie luate pentru prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta.
Obligatia primordiala a cetatenilor in acest domeniu este aceea de a avea un comportament
5
preventiv, de a participa activ la prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta in cadrul comunitatii
locale.
Comportamentul preventiv cuprinde totalitatea actiunilor pe care cetateanul le realizeaza pentru a
preintampina producerea de evenimente negative ce pot genera pierderi.
Primul nivel al acestui tip de comportament este eliminarea neglijentelor. Cel de-al doilea nivel il
constituie o metodologie de prevenire bazata pe redundanta, adica o dublare a actiunii umane cu
sisteme automate de prevenire si control. Intrucat redundanta este costisitoare, masurile specifice
trebuie analizate prin prisma eficientei, respectiv prin punerea in balanta a gravitatii si probabilitatii
producerii evenimentului alaturi de costurile implementarii.
2. Ministere si institutii centrale, consilii locale si judetene si primarii
Ministerele, institutiile centrale, autoritatile administratiei publice locale trebuie sa fie pregatite sa
faca fata gestionarii situatiilor de urgenta prin comitetele ministeriale, judetene sau, dupa caz, locale
pe care le conduc. Comitetele locale si cele judetene sunt primele care iau contact cu fenomenul si
care asigura aplicarea masurilor din planurile proprii, pana la interventia altor autoritati si structuri.
Raspunsul la factorii de risc trebuie sa urmeze principiul gradualitatii, astfel ca deciziile initiale
trebuie luate la acest nivel, context in care cresterea capacitatii de prevenire si raspuns locale
constituie prioritatea esentiala.
3. Institutii si operatori economici
Institutiile publice si operatorii economici au un rol important in ceea ce priveste prevenirea si
gestionarea situatiilor de urgenta. Pe de o parte, pot suferi un impact direct ca urmare a manifestarii
unui anumit risc, iar pe de alta parte, in numeroase cazuri, reprezinta chiar sursa de risc si punctul de
declansare a unei situatii de urgenta.
4. Comitetul National pentru Situatii de Urgenta
Potrivit legii, Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, ca organism interministerial de
management, are ca principala obligatie asigurarea indeplinirii, in Romania, a obiectivelor strategiei
internationale de reducere a dezastrelor.
Sistemul national de management al situatiilor de urgenta trebuie sa mentina permanent
capacitatea de a raspunde eficient si adecvat la orice forma de manifestare evolutiva a riscurilor
naturale, tehnologice si biologice.
Un bun management al situatiilor de urgenta este rezultatul unor activitati intersectoriale,
interdisciplinare, care cuprind managementul riscurilor, amenajarea teritoriului si dezvoltarea
urbana, protectia mediului si dezvoltarea durabila, protectia infrastructurii critice, protectia
comunitara si individuala, fiecarui nivel revenindu-i atributii specifice.
La aceasta activitate participa componentele Sistemului national de management al situatiilor de
urgenta, structuri ale administratiei publice centrale si locale si ale operatorilor economici si
institutiilor, componentele preventive ale serviciilor publice, voluntare si private pentru situatii de
urgenta. Atributiile ce revin factorilor implicati in prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta fac
obiectul procedurilor stabilite conform repartizarii principalelor functii de sprijin pe care le asigura
ministerele, celelalte autoritati ale administratiei publice centrale si organizatiile neguvernamentale
privind prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta.
Ca integratori ai sistemului national/judetean pentru situatii de urgenta, Inspectoratul General
pentru Situatii de Urgenta, respectiv inspectoratele judetene si al municipiului Bucuresti pentru
situatii de urgenta au obligatia legala de a asigura, prin Inspectia de prevenire si inspectiile
teritoriale, in zonele de competenta, coordonarea unitara, indrumarea si controlul activitatilor de
prevenire atat pe timpul starii de normalitate, cat si in situatii de urgenta.
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta coordoneaza structurile participante la
managementul situatiilor de urgenta, activitate care include si managementul riscurilor, definit ca
6
totalitatea operatiunilor prin care se urmareste limitarea pierderilor si asigurarea continuitatii vietii pe
plan national.
IX. Rezultatele actiunilor
1. Cetatenii
Toate masurile de comportament preventiv necesar a fi adoptate de cetateni trebuie sa constituie
un ansamblu coerent sub forma politicii de securitate, conceputa ca ansamblul procedurilor de
prevenirea pierderilor, respectiv pentru:
a) informarea generala si permanenta/periodica si a concetatenilor asupra riscurilor specifice
care le pot afecta viata si proprietatea;
b) formarea comportamentului preventiv, dezvoltarea culturii de securitate si
eliminarea/reducerea neglijentelor din conduita;
c) dezvoltarea spiritului civic si de solidaritate in comunitatea locala;
d) adoptarea de masuri proprii pentru reducerea riscurilor asupra familiei, bunurilor, locuintei si
anexelor gospodaresti, cu respectarea cadrului legal privind construirea si locuirea;
e) respectarea, cunoasterea si aplicarea deciziilor organelor cu atributii si responsabilitati in
gestionarea situatiilor de urgenta privind protectia, interventia, evacuarea si restabilirea starii de
normalitate in comunitatea respectiva, in cazul producerii unor situatii de urgenta;
f) participarea ca voluntari la actiunile preventive, de salvareevacuare a populatiei afectate de
situatiile de urgenta, precum si la actiunile de interventie si de refacere;
g) incheierea contractelor de asigurari pentru cazuri de dezastre;
h) cunoasterea modului de comportare inainte, in timpul si dupa trecerea dezastrelor;
i) respectarea masurilor stabilite de organele in drept si protejarea lucrarilor cu rol de aparare
impotriva dezastrelor.
2. Ministerele si institutiile centrale
a) in faza predezastru:
1. identifica, localizeaza si inventariaza sursele de risc pe baza metodologiilor elaborate;
2. monitorizeaza pericolele si riscurile specifice, precum si efectele negative ale acestora;
3. coordoneaza elaborarea planurilor si reglementarilor privind prevenirea si interventia in
situatii de urgenta generate de riscurile specifice;
4. elaboreaza strategii si programe de prevenire a situatiilor de urgenta, ghiduri/manuale,
continand activitatile si responsabilitatile autoritatilor locale in domeniul gestionarii situatiilor de
urgenta si modul de actiune;
5. elaboreaza programe de educare si pregatire a populatiei privind riscurile specifice, modul de
comportare si rolul protectiei individuale in caz de situatii de urgenta;
6. sprijina autoritatile administratiei publice locale in vederea elaborarii propriilor strategii de
protectie impotriva dezastrelor;
7. elaboreaza normele de securitate la incendiu specifice domeniului de competenta;
8. stabilesc metode si proceduri pentru identificarea si evaluarea riscurilor de incendiu specifice
domeniului de competenta si asigura bancile de date necesare;
b) pe timpul producerii dezastrului:
1. disemineaza mesajele de avertizare in cazul situatiilor de urgenta si avertizarea populatiei si
salariatilor prin sisteme si mijloace tehnice de avertizare si alarmare publica;
2. coordoneaza, sub aspect tehnic de specialitate, actiunile de interventie operativa;
3. asigura expertiza tehnica de specialitate pentru evaluarea situatiei de urgenta, pentru
evaluarea evolutiei situatiei de urgenta in timp, pentru evaluarea consecintelor asupra populatiei si
asupra mediului si formuleaza recomandari cu privire la masurile de protectie a populatiei, ce trebuie
implementate de autoritati;
c) in faza postdezastru:
1. participa la reabilitarea zonei afectate cu/pentru obiectivele din coordonarea/subordonarea sau
de sub autoritatea ministerului/institutiei centrale;
7
2. participa la elaborarea unor studii de evaluare a impactului economic, social si de mediu ca
urmare a dezastrelor;
3. analizeaza modul de comportare a infrastructurilor de aparare impotriva situatiilor de urgenta;
4. sprijina finantarea lucrarilor cu rol de aparare impotriva situatiilor de urgenta;
5. asigura expertiza tehnica de specialitate pentru reabilitarea zonelor afectate.
3. Consiliile locale, judetene si primarii
a) in faza predezastru:
1. instituie masurile de prevenire a situatiilor de urgenta, analizeaza anual si ori de cate ori este
nevoie activitatea desfasurata si adopta masuri pentru imbunatatirea acesteia;
2. aproba organizarea activitatii de aparare impotriva situatiilor de urgenta la nivelul unitatii
administrativ-teritoriale;
3. hotarasc infiintarea serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta, aproba regulamentul de
organizare si functionare a acestora, asigura incadrarea cu personal, dotarea si finantarea cheltuielilor
de intretinere si functionarea acestora in conditii de operativitate si eficienta, in conformitate cu
criteriile minime de performanta;
4. aproba planurile anuale si de perspectiva pentru asigurarea resurselor umane, materiale si
financiare destinate prevenirii si gestionarii situatiilor de urgenta;
5. elaboreaza planurile urbanistice generale, corelate cu hartile de risc, si asigura respectarea
prevederilor acestor documentatii;
6. determina necesitatile comunitatii locale privind resursele mobilizabile, materiale, utilaje, si
cele financiare in caz de dezastre;
7. asigura mobilizarea populatiei la actiunile de aparare impotriva situatiilor de urgenta si
organizeaza exercitii si aplicatii, sub conducerea organelor abilitate, in vederea pregatirii interventiei
operative;
8. asigura organizarea si instruirea grupurilor de voluntari in vederea participarii la actiunile de
salvare-evacuare a populatiei afectate de dezastre;
b) pe timpul dezastrului:
1. desfasoara activitatile cuprinse in legislatia in vigoare privind managementul situatiilor de
urgenta;
2. mentine in stare de functionare drumurile si accesurile in zonele calamitate;
3. coordoneaza actiunile de ajutor;
4. infiinteaza centre de informare in zona in care s-a produs dezastrul, care sa indeplineasca si
functia de transmitere a avertizarii individuale a cetatenilor, in cazul in care sistemele de instiintare-
alarmare nu sunt disponibile, pe durata situatiei de urgenta;
5. asigura conditiile necesare pentru acordarea asistentei medicale;
6. asigura evacuarea persoanelor sau bunurilor periclitate, potrivit planurilor intocmite, si
conditiile corespunzatoare de trai, evidenta populatiei evacuate, asigurarea primirii si cazarii
persoanelor evacuate, instalarea taberelor de evacuati, receptia si depozitarea bunurilor evacuate,
securitatea si paza zonelor evacuate;
7. coordoneaza actiunile pentru asigurarea necesitatilor esentiale ale persoanelor sau
comunitatilor izolate;
c) in faza postdezastru:
1. participa la actiunile de inlaturare a efectelor dezastrelor, de refacere a locuintelor si
gospodariilor afectate de dezastre;
2. coordoneaza actiunile de aprovizionare cu hrana si imbracaminte si de distribuire a acestora,
precum si pentru cazarea in locuinte temporare;
3. asigura conditiile pentru asistenta sanitara;
4. coordoneaza activitatile de reconstructie si restaurare a activitatii normale;
5. organizeaza activitati de ajutor financiar.
8
4. Institutiile si operatorii economici
Din punctul de vedere al accidentelor industriale in care sunt implicate substante periculoase,
operatorii economici au urmatoarele obligatii:
a) sa notifice autoritatilor competente inventarul de substante;
b) sa intocmeasca politica de prevenire a accidentelor majore, respectiv raportul de securitate;
c) sa elaboreze un plan de urgenta interna;
d) sa informeze imediat autoritatile competente in cazul producerii unui accident major;
e) sa informeze corect si complet populatia din zonele de planificare la urgenta;
f) sa desfasoare exercitii de verificare a planurilor si de pregatire a fortelor proprii de
interventie;
g) sa permita inspectia autoritatilor competente;
h) sa ia toate masurile necesare pentru a preveni producerea accidentelor si pentru a limita, in
cazul producerii, consecintele acestora asupra sanatatii populatiei si a calitatii mediului.
Din punctul de vedere al accidentelor nucleare sau radiologice, institutiile publice si operatorii
economici au urmatoarele obligatii principale:
a) monitorizarea radioactivitatii mediului;
b) intocmirea prognozelor si predictiilor cu privire la contaminarea radioactiva a mediului, a
produselor agroalimentare si a populatiei din zonele potential contaminate;
c) notificarea autoritatilor asupra accidentului;
d) elaborarea planurilor de protectie si interventie in caz de accident nuclear/radiologic;
e) desfasurarea de exercitii de urgenta pe si in afara amplasamentului.
Din punctul de vedere al prevenirii incendiilor, institutiile publice si operatorii economici
trebuie sa indeplineasca obligatiile prevazute in legislatia specifica si in Normele generale de aparare
impotriva incendiilor.
5. Comitetul National pentru Situatii de Urgenta, prin Inspectoratul General pentru Situatii de
Urgenta, va actiona pentru:
a) abordarea europeana integrata pentru anticiparea situatiilor de urgenta;
b) participarea la dezvoltarea sistemelor europene de avertizare timpurie privind dezastrele
provocate de conditiile meteorologice si de monitorizare a mediului si conditiilor de siguranta ale
cetatenilor;
c) realizarea unui sistem de informare si instiintare clar pentru cetateni privind prevenirea si
gestionarea situatiilor de urgenta;
d) stabilirea limitelor cooperarii civili-militari in cadrul operatiunilor de asistenta umanitara,
potrivit conceptiei europene privind rolul complementar al mijloacelor militare de interventie pentru
limitarea costurilor generate de interventiile de urgenta;
e) coordonarea elaborarii de catre componentele Sistemului national de management al
situatiilor de urgenta a reglementarilor preventive specifice functiilor de sprijin date in competenta;
f) dezvoltarea participarii la programele internationale si implementarea rapida a concluziilor si
reglementarilor astfel adoptate;
g) construirea si raspandirea unei culturi a prevenirii la nivel national si local;
h) promovarea de proiecte durabile si de initiative care sa incorporeze prevenirea efectiva,
masuri de reducere a riscului de producere unui dezastru si de restrangere a ariilor de risc, precum si
de proiecte orientate catre educatia adecvata a comunitatilor din ariile cu risc de producere a unui
dezastru, pe linia pregatirii pentru raspuns sau a informarii cu anticipare si responsabilitate a
autoritatilor competente.
X. Indicatori
Datorita specificitatii activitatii, in care posibilitatea previzionarii unor situatii de urgenta este
minima, nu pot fi stabiliti indicatori masurabili pentru a evalua gradul de atingere a rezultatelor
propuse.
9
XI. Implicatii pentru buget
Costurile prevenirii sunt actuale, iar beneficiile viitoare. Avand in vedere faptul ca prevenirea
este o activitate permanenta, logistica trebuie sa asigure derularea tuturor etapelor apararii impotriva
dezastrelor, astfel:
1. asigurarea finantarii programelor pentru diminuarea/eliminarea riscurilor asupra vietii si
sanatatii populatiei, mediului inconjurator, valorilor materiale si culturale;
2. asigurarea finantarii si derularii programelor de imbunatatire a dotarii pentru gestionarea
dezastrelor;
3. asigurarea resurselor necesare functionarii structurilor cu activitate in domeniul prevenirii si
gestionarii dezastrelor;
4. finantarea programelor pentru pregatirea autoritatilor si populatiei;
5. constituirea, prin bugete, de fonduri pentru interventie la dispozitia autoritatilor cu atributii in
managementul dezastrelor;
6. constituirea si improspatarea stocurilor de materiale necesare in situatii de dezastre.
In gestionarea situatiilor de urgenta sunt constituite organisme si structuri dupa cum urmeaza:
a) Comitetul National pentru Situatii de Urgenta;
b) Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta;
c) comitetele ministeriale pentru situatii de urgenta;
d) inspectoratele pentru situatii de urgenta judetene/al municipiului Bucuresti;
e) comitetele judetene pentru situatii de urgenta;
f) comitetele locale pentru situatii de urgenta;
g) centrele operative cu activitate permanenta;
h) centrele operative cu activitate temporara;
i) celulele de urgenta;
j) serviciile voluntare pentru situatii de urgenta;
k) serviciile private pentru situatii de urgenta;
l) serviciile private de urgenta constituite ca societati comerciale.
Finantarea actiunilor preventive, de interventie si reabilitare se face, potrivit legii, prin bugetul
de stat, bugetele locale ale comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor, precum si ale institutiilor si
operatorilor economici, din alte surse interne si internationale.
Finantarea masurilor si actiunilor de protectie si supravietuire a populatiei pe timpul si dupa
producerea situatiilor de urgenta se face astfel:
1. prin bugetele locale, daca situatia de urgenta s-a produs la nivelul unitatii administrativ-
teritoriale respective;
2. prin bugetul de stat, daca situatia de urgenta s-a produs la nivel national sau la nivelul mai
multor judete;
3. operatorii economici si institutiile publice au obligatia prevederii in bugetele proprii a
fondurilor necesare protectiei si supravietuirii salariatilor pentru asigurarea continuitatii activitatii pe
timpul situatiilor de urgenta.
Resursele materiale sunt asigurate potrivit normelor de dotare emise de catre ministere pe
domenii de activitate, autoritatile centrale si locale ale administratiei publice, cu avizul
inspectoratului general si al inspectoratelor pentru situatii de urgenta judetene/al municipiului
Bucuresti.
Este necesara realizarea unor baze de date si a unor programe informatice care sa fundamenteze
alegerea prioritatilor in activitatea preventiva si pentru gestionarea resurselor disponibile la diferite
niveluri de suport tehnic pentru interventie, in cazul producerii situatiilor de urgenta.
XII. Proceduri de monitorizare
Personalul specializat din cadrul serviciilor profesioniste pentru situatii de urgenta va urmari
realizarea obiectivelor generale si specifice prin activitati de control.
10
Activitatea de control si autoritatea statului in domeniul situatiilor de urgenta sunt exercitate de
inspectia de prevenire si inspectiile judetene de prevenire din cadrul Inspectoratului General si,
respectiv, al inspectoratelor judetene pentru situatii de urgenta.
Activitatea de control cuprinde:
a) verificarea respectarii actelor normative si reglementarilor privind apararea impotriva
incendiilor si protectia civila la proiectarea, executarea, exploatarea si postutilizarea constructiilor,
instalatiilor si amenajarilor;
b) verificarea organizarii activitatii privind depistarea pericolelor potentiale generatoare de
riscuri pe timpul exploatarii constructiilor, instalatiilor si amenajarilor;
c) verificarea conceptiei de aparare impotriva evenimentelor generatoare de situatii de urgenta,
in scopul mentinerii riscurilor in limite acceptabile, stabilindu-se, dupa caz, masuri in conditiile legii;
d) controlul activitatilor care prezinta pericole de accidente majore, in care sunt implicate
substante periculoase;
e) coordonarea si controlul realizarii pregatirii si instruirii specifice a populatiei si salariatilor, a
modului de insusire de catre acestia a regulilor si masurilor specifice, precum si a comportamentului
pe timpul manifestarii unei situatii de urgenta;
f) instiintarea autoritatilor responsabile in managementul riscului despre existenta, dimensiunea
si consecintele riscului identificat in domeniul respectiv;
g) indrumarea, controlul si coordonarea serviciilor publice voluntare si a serviciilor private
pentru situatii de urgenta;
h) verificarea utilizarii produselor, substantelor si mijloacelor certificate conform legii.
XIII. Etape ulterioare si institutii responsabile
1. Planuri, programe si parteneriate
Pentru implementarea prezentei strategii componentele Sistemului national de management al
situatiilor de urgenta, institutiile si operatorii economici elaboreaza planuri si programe, respectiv:
a) programe de prevenire si eliminare/diminuare a riscurilor in domeniul situatiilor de urgenta,
elaborate anual de catre comitetele ministeriale in domeniul de competenta, care vor fi supuse spre
aprobare Comitetului National pentru Situatii de Urgenta. Coordonarea indeplinirii masurilor
stabilite in programele de prevenire revine, la nivel national, inspectoratului general, iar la nivel
teritorial, inspectoratelor judetene pentru situatii de urgenta;
b) planuri de analiza si acoperire a riscurilor, de interventie si cooperare in domeniul situatiilor
de urgenta;
c) planuri de sustinere financiara, materiala si umana a activitatilor in domeniul situatiilor de
urgenta;
d) planuri de evacuare a populatiei, animalelor si bunurilor in cazul producerii situatiilor de
urgenta;
e) programe de management pe termen scurt, mediu si lung;
f) programe de promovare si stimulare a voluntariatului si a ONG-urilor cu activitati in
domeniul prevenirii si interventiei in situatii de urgenta;
g) parteneriate cu mass-media, organizatii neguvernamentale de utilitate publica si cu atributii in
managementul situatiilor de urgenta, asigurarea sanatatii populatiei, educatia in diverse domenii etc.;
h) parteneriate cu structuri private care detin forte, mijloace si utilaje ce pot fi folosite in
gestionarea situatiilor de urgenta.
2. Activitati pe termen mediu:
a) elaborarea Programului national de asigurare cu resurse necesare prevenirii, interventiei si
inlaturarii efectelor situatiilor de urgenta;
b) elaborarea programelor nationale pe tipuri de situatii de urgenta;
c) elaborarea procedurilor de prevenire si interventie pe tipuri de dezastre;
11
d) instituirea, functionarea si perfectionarea unui sistem viabil si adecvat de pregatire a
structurilor specializate, a populatiei, economiei si teritoriului pentru a face fata situatiilor de
urgenta;
e) elaborarea legislatiei nationale in acord cu directivele europene.
3. Activitati pe termen lung:
a) perfectionarea cadrului normativ si organizatoric propriu si a celui conceptual, remodelarea
misiunilor, metodelor si procedurilor de actiune;
b) dezvoltarea interoperabilitatii si cooperarii cu structuri similare din alte state;
c) realizarea sistemului national integrat de instiintare, avertizare si alarmare a populatiei;
d) elaborarea planului centralizat (national) de evacuare a populatiei si bunurilor materiale;
e) elaborarea planurilor de instiintare si alarmare si a planurilor de interventie la nivelul tuturor
inspectoratelor judetene/al municipiului Bucuresti pentru situatii de urgenta;
f) elaborarea metodologiilor de investigare a zonelor de risc si implementare a planurilor
nationale;
g) incadrarea si dotarea corespunzatoare a serviciilor profesioniste si voluntare la nivelul
cerintelor europene.
*
Strategia nationala de prevenire a situatiilor de urgenta poate fi dezvoltata, continutul sau va
putea fi completat, modificat si ideile perfectionate, in raport cu evolutia situatiei operative pe plan
national, precum si pe masura acumularii experientei ca urmare a contactelor europene si
internationale. Viitoarea legislatie nationala si europeana specifica managementului situatiilor de
urgenta, precum si experienta ulterioara, rezultat al activitatilor preventive desfasurate pentru
gestionarea adecvata a situatiilor de urgenta, vor putea constitui importante surse de perfectionare a
acesteia.
Strategiei naţionale de protecţie civilă
Strategia naţională de protecţie civilă este documentul de bază al sistemului constituit în
România, conform legii, care cuprinde obiectivele şi opţiunile fundamentale privind îndeplinirea,
prin mijloace şi pe căi de acţiune specifice forţelor de protecţie, a politicii de securitate naţională a
statului român în domeniul prevenirii şi protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, valorilor de
patrimoniu şi factorilor de mediu în caz de dezastre şi/sau război precum şi pregătire şi ducerea
acţiunilor de intervenţie pentru înlăturarea efectelor acestora.
Ea stabileşte locul şi rolul Protecţiei Civile din România în cadrul eforturilor de realizare a
obiectivelor prevăzute în Strategia de securitate naţională şi strategia de ordine publică precum şi a
obiectivelor Uniunii Europene privind cooperarea în domeniu.
Strategia protecţiei civile constituie documentul fundamental care orientează sistemul
naţional al protecţiei civile din România pentru îndeplinirea misiunilor stabilite prin lege.
În România, protecţia civilă, în calitatea sa de componentă a structurilor de protecţie,
reprezintă una din formele de asigurare a securităţii naţionale.
Potrivit legii, protecţia civilă este componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă
un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu
caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în
scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi
mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării
operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Activitatea de protecţie civilă este de interes naţional, are caracter permanent şi se bazează
pe îndeplinirea obligaţiilor ce revin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale, celorlalte persoane juridice de drept public şi privat române precum şi persoanelor fizice.
12
Misiunea principală a protecţiei civile din România este de a asigura cetăţenilor săi, bunurilor
materiale individuale şi colective ale acestora, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu
siguranţă şi protecţie împotriva efectelor dezastrelor naturale şi/sau acţiunilor militare pe timp de
pace, criză şi război, prin respectarea strictă a drepturilor omului, într-un stat naţional, suveran,
independent, unitar şi indivizibil, angajat activ în procesul de integrare europeană şi euro-atlantică, în
condiţiile unui regim politic bazat pe democraţie constituţională, sub strict control democratic civil
asupra sistemului protecţiei civile. Pentru îndeplinirea acestor misiuni, sistemul naţional al protecţiei
civile este şi va fi un serviciu public comunitar.
În aceste condiţii, sistemul naţional al protecţiei civile din România trebuie să fie pregătit,
încă din timp de pace şi normalitate, să-şi ridice capacitatea de intervenţie în situaţii de urgenţă ori
criză şi să acţioneze în situaţii de conflict militar cu capacitatea completă pentru asigurarea prevenirii
şi protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, animalelor, valorilor de patrimoniu şi factorilor de
mediu, precum şi să fie în măsură să participe, cu toate resursele umane, tehnice, materiale şi
financiare de care dispune, pentru înlăturarea efectelor dezastrelor şi/sau a conflictelor militare.
Aceste măsuri sunt obligatorii, la nivel naţional, pentru toate structurile administrativ
teritoriale stabilite prin lege, dar şi la nivelul instituţiilor publice şi al agenţilor economici, indiferent
de forma de proprietate.
OBIECTIVELE PROTECŢIEI CIVILE NAŢIONALE
În vederea îndeplinirii acestui deziderat fundamental, strategia protecţiei civile în România
defineşte următoarele obiective:
▪ identificarea, monitorizarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre
naturale şi tehnologice existente pe teritoriul României sau pe teritoriul statelor vecine, care ar
putea afecta teritoriul naţional;
▪ informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă,
măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile
ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă;
▪ organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi capacităţii de intervenţie optime a
serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în domeniu;
▪ înştiinţarea oportună a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale despre evoluţia
spre dezastru a factorilor de risc natural sau tehnologic, cât şi în cazul apariţiei pericolului iminent al
acţiunilor militare şi alarmarea populaţiei în cazul producerii acestora precum şi alarmarea populaţiei
în situaţiile de urgenţă;
▪ protecţia populaţiei, bunurilor materiale, valorilor culturale şi arhivistice precum şi a
mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;
▪ realizarea preventivă a măsurilor de protecţie civilă prin evacuare, adăpostire, asanare
pirotehnică, asistenţă sanitară şi decontaminare;
▪ pregătirea pentru protecţie civilă a personalului de conducere din administraţia publică
centrală şi locală, a unităţilor şi formaţiunilor, a salariaţilor, elevilor, studenţilor şi a populaţiei
neîncadrate în muncă;
▪ planificarea, organizarea, pregătirea şi conducerea acţiunilor de intervenţie pentru
înlăturarea urmărilor dezastrelor şi/sau acţiunilor militare;
▪ organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi
omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă civilă şi pentru reabilitarea utilităţilor
publice afectate;
▪ limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi efectelor atacurilor din aer pe timpul
conflictelor armate;
▪ participarea cu forţe şi mijloace specifice la normalizarea activităţilor serviciilor de
utilitate publică şi acordarea de ajutor pentru restabilirea şi menţinerea ordinii în zonele afectate de
dezastre şi/sau conflicte militare;
▪ participarea la activităţi internaţionale cu caracter umanitar;
▪ constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale, în condiţiile legii.
13
În vederea promovării şi apărării intereselor României şi pentru realizarea obiectivelor de
securitate naţională, prin utilizarea adecvată a forţelor şi mijloacelor specifice, trebuie să se prevină
producerea unor dezastre naturale şi/sau tehnologice independent sau în cooperare cu partenerii
(vecinii) şi cu aliaţii.
Totodată, se impune intensificarea eforturilor consacrate interoperabilităţii depline cu
standardele NATO pentru a beneficia în egală măsură de avantajele participării la apărarea colectivă.
Pentru a fi credibile, structurile de protecţie civilă din România trebuie să dispună de structuri
modulare, mobile, eficiente şi moderne.
Prin continuarea actualelor parteneriate strategice, multilaterale şi bilaterale, precum şi prin
dezvoltarea altora, se vor creea condiţii favorabile întăririi securităţii populaţiei civile în faţa
dezastrelor şi/sau acţiunilor militare în regiune şi se va facilita modernizarea structurilor acţionale ale
protecţiei civile.
În acest fel, protecţia civilă din România va contribui la stabilitatea regională, ca o
participantă activă la siguranţa şi securitatea civilă europeană.
PRINCIPII STRATEGICE
Forţele şi mijloacele de protecţie civilă din România sunt chemate să menţină libertatea de
acţiune a României în relaţiile cu alte state, să asigure participarea activă a statului român la
gestionarea situaţiilor de urgenţă determinate de dezastre şi să sprijine autorităţile centrale şi locale,
în gestionarea acestora.
Potrivit opţiunilor politice fundamentale ale statului român şi tradiţiilor naţionale, Strategia
naţională de protecţie civilă a României se bazează pe principiul controlului democratic civil asupra
structurilor de protecţie civilă de către conducerea politică a statului Parlament, Preşedinte, Consiliul
Suprem de Apărare a Ţării, Guvern, Prim-ministru.
Politica privind protecţia civilă în România şi procesul de bugetar al acesteia sunt
transparente şi se desfăşoară pe baza hotărârilor Parlamentului.
Strategia naţională de protecţie civilă se bazează pe principiul capacităţii de răspuns credibile,
asigurată preponderent prin efort naţional.
Deficitul de protecţie civilă va fi acoperit în concordanţă cu apartenenţa României la Alianţa
Nord-Atlantică, parteneriatele strategice şi speciale, acordurile bilaterale şi prin alte aranjamente de
securitate cu diferite state.
Totodată, în conformitate cu Decizia Consiliului European nr. 792/2001/CE pentru stabilirea
unui mecanism al Comunităţii pentru facilitarea cooperării în cadrul intervenţiilor de asistenţă de
protecţie civilă, se va acţiona pentru adoptarea legislaţiei secundare pentru asigurarea participării
efective la mecanismul Comunităţii, urmând a se reglementa concret modalităţile de tranzitare a
spaţiului aerian în situaţii de urgenţă, asigurarea transportului echipelor naţionale din România spre
zonele de intervenţie, precum şi celelalte obligaţii impuse de decizia Consiliului, în vederea integrării
protecţiei civile din România în mecanismul de referinţă, inclusiv privind asigurarea fondurilor
necesare pentru operaţionalizarea sistemului, în conformitate cu angajamentele asumate. În
perspectiva integrării în Uniunea Europeană, România îşi propune să sprijine intenţia Uniunii de a
crea un cadru financiar de susţinere a constituirii unui instrument de reacţie rapidă şi pregătire în caz
de urgenţe majore şi participarea României la acesta.
Strategia direcţionează structurile de protecţie civilă către o forţă cu capabilităţi sporite, în
măsură să acţioneze oportun şi eficient. Un asemenea sistem serveşte cel mai bine interesele
României, deoarece facilitează participarea activă la structurile internaţionale de protecţie civilă şi se
adaptează rapid pentru prevenirea dezvoltării ariei de manifestare a tuturor tipurilor de dezastre.
Evoluţiile în conceptele strategice de pregătire şi conducere a acţiunilor de intervenţie
pentru înlăturarea urmărilor dezastrelor şi/sau a acţiunilor militare, complexitatea crescândă a
formelor de manifestare a acestora impun ca protecţia civilă să fie în măsură să ducă acţiuni de
prevenire, protecţie şi intervenţie într-o concepţie unitară la nivel central şi local, operaţional şi
strategic.
14
Pentru îndeplinirea acestor misiuni rămân primordiale principiile Alianţei Nord-Atlantice
privind solidaritatea aliată, unitatea strategică, partajarea echilibrată a rolurilor, riscurilor şi
responsabilităţilor, efortul colectiv pentru prevenire protecţie şi intervenţie, finanţarea
multinaţională, sprijinirea dezvoltării Identităţii de Securitate şi Apărare Europeană (ESDI).
CONCEPTE STRATEGICE
Conceptele strategice descriu principalele modalităţi de folosire a forţelor de protecţie civilă
în operaţionalizarea Strategiei de protecţie civilă.
Ele definesc, de asemenea, direcţia în care sistemul naţional de protecţie civilă va fi
structurat, înzestrat şi instruit. Aceste concepte sunt: capacitatea de răspuns credibilă, restructurarea
şi modernizarea, parteneriatul operaţional intensificat şi integrare graduală.
▪ CAPACITATEA DE RĂSPUNS CREDIBILĂ. Sistemul naţional de protecţie civilă din
România trebuie să menţină permanent capacitatea de a răspunde eficient şi adecvat la orice formă
de manifestare evolutivă a riscurilor naturale şi tehnologice sau pe timpul pregătirii şi desfăşurării
acţiunilor militare. Răspunsul protecţiei civile, în caz de dezastre şi/sau acţiuni militare, cuprinde un
ansamblu de măsuri şi acţiuni succesive, prin utilizarea componentelor acţionale ale Sistemului
Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, voluntarilor de protecţie civilă, existente la pace,
precum şi, în unele cazuri de dezastre majore, a structurilor profesioniste care se vor constitui prin
completare şi mobilizare.
Aceste importante categorii de forţe sunt sprijinite de serviciile publice de ambulanţă, spitalele de
urgenţă şi secţiile de urgenţă organizate pe lângă spitalele din reţeaua medicală naţională, institutul şi
secţiile de medicină legală, alte servicii publice, poliţia, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi,
jandarmeria română, precum şi forţe şi mijloace din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Riposta protecţiei civile cuprinde trei faze:
Acţiuni şi măsuri predezastru (în timp de pace) presupun identificarea şi luarea în
evidenţă a surselor şi zonelor probabile de risc la dezastre sau conflict militar, monitorizarea acelor
surse de risc ale căror parametrii de manifestare permit acest lucru, constituirea şi pregătirea forţelor
şi mijloacelor de protecţie civilă, constituirea sistemului de înştiinţare şi alarmare (prevenire) în
cazul atingerii sau depăşirii parametrilor de siguranţă, realizarea graduală a măsurilor specifice de
protecţie civilă corespunzător fondurilor alocate, constituirea sistemelor de conducere, elaborarea
unor prognoze la sursele şi zonele de risc la care procesul de predicţie permite, elaborarea planurilor
de protecţie şi intervenţie pentru mai multe variante posibile pe baza unor scenarii ipotetice,
elaborarea planurilor de cooperare între structurile de urgenţe şi alte forţe şi mijloace prevăzute
pentru a participa la misiuni de sprijin şi asistenţă umanitară. Pe baza evaluării permanente a
riscurilor trebuie să se menţină permanent forţe credibile, suficiente cantitativ şi pregătite la nivelul
standardelor moderne.
Acţiuni şi măsuri pe timpul producerii şi desfăşurării dezastrului (în timp de criză) vor
consta în luarea măsurilor urgente de alarmare (alertare) a populaţiei, pentru scoaterea ei în afara
zonelor de pericol, desfăşurarea unor acţiuni oportune şi energice pentru protejarea vieţii cetăţenilor
şi animalelor, salvarea unor bunuri materiale de valoare, intensificarea măsurilor de protecţie, în
vederea reducerii efectelor dezastrelor şi/sau acţiunilor militare, ridicarea capacităţii de intervenţie a
forţelor şi mijloacelor participante, prin mobilizare şi efectuarea de rechiziţii, punerea în aplicare a
planurilor de protecţie şi intervenţie întocmite din timp de normalitate după revederea şi actualizarea
acestora. Concomitent, trebuie avută în vedere obligaţia de a notifica către ţările vecine şi
organismele internaţionale specializate în producerea unor dezastre care pe baza prognozelor
elaborate ar putea depăşi graniţele naţionale în vederea pregătirii procedurilor de acordare a
asistenţei şi sprijinului umanitar, în situaţia în care s-ar depăşi capacitatea de răspuns a protecţiei
civile şi statul român ar solicita acest sprijin.
Măsuri şi acţiuni post dezastru (pe termen scurt, mediu şi lung):
- în cazul măsurilor şi acţiunilor pe termen scurt, misiunile protecţiei civile au în vedere
continuarea acţiunilor de căutare salvare, evaluarea situaţiei pierderilor şi distrugerilor provocate de
15
dezastru şi/sau acţiunile militare, analiza capacităţii de răspuns impusă de situaţia şi existentul
forţelor şi mijloacelor planificate să participe la acţiuni de intervenţie completate cu structurile
prevăzute a se înfiinţa la mobilizare şi cu cele din planurile de cooperare, analiza necesarului de
sprijin şi asistenţa umanitară din exterior şi demararea demersurilor pentru obţinerea acestui sprijin,
coordonarea unitară a forţelor şi mijloacelor de intervenţie, asigurarea condiţiilor minimale de
protecţie şi siguranţă pentru populaţia aflată în dificultate;
- în cazul acţiunilor şi măsurilor pe termen mediu se are în vedere continuarea acţiunilor de
căutare - salvare şi a celor de evaluare a situaţiei pierderilor şi distrugerilor, crearea condiţiilor de trai
normale pentru populaţia sinistrată, colectarea, depozitarea şi distribuirea echitabilă a ajutoarelor
umanitare de strictă necesitate, înlăturarea eşalonată a urmărilor dezastrelor şi/sau a acţiunilor
militare, refacerea principalelor elemente de infrastructură şi a utilităţilor de gospodărie comunală;
- în cazul măsurilor şi acţiunilor pe termen lung se vor continua acţiunile de sprijinire a
populaţiei afectate, înlăturarea efectelor dezastrelor şi/sau a acţiunilor militare, participarea la
refacerea tuturor elementelor de infrastructură şi a utilităţilor de gospodărie comunală, relocarea
populaţiei evacuate, eventual a celor sinistraţi, asigurarea condiţiilor pentru reluarea în situaţie de
normalitate a activităţilor social-economice, refacerea măsurilor de protecţie civilă afectate şi a
capacităţii de intervenţie a forţelor şi mijloacelor participante la acţiunile de intervenţie.
▪ RESTRUCTURAREA ŞI MODERNIZAREA - Numărul şi pericolul pe care-l reprezintă
riscurile existente pe teritoriul României, dar şi instabilitatea politico-militară din zona de interes
geostrategic a ţării noastre presupune ca, în viitor, forţele şi mijloacele structurilor de urgenţă să
crească din punct de vedere al eficienţei şi specializării.
Dimensionarea şi înzestrarea acestora va depinde de capacitatea de susţinere financiară din partea
administraţiei centrale şi locale corespunzător parcurgerii procesului de tranziţie către economia de
piaţă şi a însănătoşirii economice preconizate.
În paralel cu realizarea acestora, structurile de protecţie civilă de la nivel central şi local vor
sprijini înfiinţarea unor formaţiuni de voluntari, prin intermediul cărora să se reducă timpul de
intervenţie în caz de dezastre, precum şi cheltuielile de înfiinţare, dotare şi funcţionare.
▪ PARTENERIATUL OPERAŢIONAL INTENSIFICAT - În concepţia naţională, sistemul de
parteneriat este, în prezent, cea mai bună cale pentru pregătirea structurilor de protecţie civilă din
România în vederea integrării într-un mediu de securitate colectivă. Se va amplifica dinamica
relaţiilor cu structurile de protecţie civile ale celorlalte state membre NATO. De asemenea, se va
întări colaborarea bilaterală cu ţările candidate la integrarea în NATO. În cadrul cooperării bilaterale
şi multilaterale, structurile sistemului naţional de protecţie civilă din România vor participa la
exerciţii în cadrul grupărilor de forţe întrunite şi la operaţiuni multinaţionale de sprijin şi asistenţă
umanitară. Contribuţia va fi, în primul rând, cu Detaşamentul de intervenţie nominalizat în cadrul
inventarului naţional pentru acţiuni de sprijin şi asistenţă umanitară, precum şi cu experţi pe domenii
specifice din cadrul altor ministere.
În cadrul cooperării subregionale, se va continua încheierea convenţiilor bilaterale cu statele
vecine, indiferent dacă sunt sau nu membre NATO, în domeniul protecţiei civile, pentru notificare şi
sprijin reciproc, în cazul producerii unor dezastre naturale sau tehnologice transfrontaliere.
▪ INTEGRAREA GRADUALĂ - are în vedere faptul că pentru realizarea obiectivelor de
securitate naţională, România trebuie să se integreze în instituţiile euro-atlantice şi europene şi să-şi
consolideze rolul şi locul în alte structuri de securitate. Integrarea în NATO a fost prioritară şi
reprezintă cea mai bună opţiune pentru România de a avansa către un mediu de securitate colectivă.
Apartenenţa la NATO. România şi-a oferit disponibilitatea de a participa, la solicitarea Centrului
Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului în Caz de Dezastre, EADRCC, la constituirea unei
unităţi multinaţionale de răspuns la dezastre, cu Detaşamentul de Intervenţie nominalizat în cadrul
inventarului naţional la acest organism, precum şi cu experţi din alte ministere.
Comitetul Superior de Planificare a Urgenţelor Civile (SCEPC) din NATO a analizat posibilitatea
stabilirii capacităţii Euro-Atlantice de răspuns în caz de dezastre în folosul ţărilor din Consiliul Euro-
Atlantic pentru Parteneriat (EAPC), concluzionând că Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a
Răspunsului în Caz de Dezastre (EADRCC) poate da un răspuns unei ţări afectate, la solicitare
acesteia sau prin Biroul de Coordonare a Afacerilor Umanitare din ONU (UN-OCHA). Prin
16
constituire şi operaţionalizarea unei Unităţi Euro-Atlantice de Răspuns în Caz de Dezastre
(EADRU), formată din elemente naţionale oferite de ţările membre EAPC se realizează un cadru
unitar de acţiune pentru înlăturarea urmărilor eventualelor dezastre, în timp mai scurt, cu pierderi şi
consumuri mai mici. EADRU nu este o forţă stabilă, ci o grupare de elemente naţionale voluntare de
intervenţie în caz de dezastre.
În acest sens, principalele direcţii de acţiune ale protecţiei civile din România sunt următoarele:
- îndeplinirea obiectivelor stabilite în Programele Naţionale Anuale de pregătire ale Alianţei;
- angajarea operaţional deplină în alianţă;
- abordarea problemelor de securitate şi protecţia civilă colectivă potrivit noului Concept Strategic
al NATO de planificare a urgenţelor civile;
- amplificarea progresivă a participării la structurile şi acţiunile comune organizate şi conduse de
Comitetul Superior de Planificare a Urgenţelor Civile (SCEPC) din NATO;
- asigurarea capacităţii reale de răspuns pentru protecţia civilă colectivă şi pentru implementarea
altor măsuri luate de Alianţa Nord-Atlantică
- realizarea deplină a standardizării şi interoperabilităţii cu structuri similare din celelalte ţări
membre NATO.
România sprijină dezvoltarea Identităţii de Securitate şi Apărare Europeană (ESDI).
Integrarea în Uniunea Europeană
Prin semnarea «Memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România»
privind participarea la mecanismul de întărirea a cooperării de asistenţă în intervenţiile specifice
protecţiei civile, România acceptă că importanţa semnării de către statele asociate a documentelor de
aderare la Mecanism derivă din faptul că aria de acoperire a acestui instrument se extinde pe tot
cuprinsul Europei, iar eficienţa capacităţii de răspuns creşte prin aportul statelor semnatare care, pe
lângă faptul că beneficiază de avantaje, de drepturi, vor trebui să contribuie în aceeaşi măsură ca şi
statele membre la menţinerea unui nivel ridicat al structurii de răspuns.
Aceasta constituie un element important al politicii de integrare a României reprezentând un
instrument de abordare şi soluţionare a manifestărilor evolutive ale surselor de risc naţionale şi
transnaţionale. Intenţionăm să sprijinim şi să participăm la exerciţiile de management a urgenţelor
civile în caz de dezastre planificate, incluzând operaţiuni de răspuns la acestea, prin operaţiile de
căutare salvare, precum şi de asistenţă şi sprijin umanitar. România îşi propune să finalizeze crearea
cadrului legislativ subsecvent Deciziei Parlamentului şi a Consiliului nr. 2850/2000/CE privind
stabilirea unui cadru comunitar de cooperare în domeniul poluărilor marine accidentale sau
deliberate, concomitent cu intensificarea procesului de implementarea a Directivei 96/82 privind
controlul accidentelor majore care implică substanţe periculoase (SEVESO).
Participantă activă la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa România va continua
să participe la operaţiile de management al urgenţelor civile în caz de dezastre. Implicarea în acest
gen de operaţii va demonstra că România este pe deplin angajată în construirea noii arhitecturi a
securităţii şi protecţiei colective, regionale şi europene. Participarea noastră va avea la bază
interesele naţionale. În OSCE, în special, vor fi sprijinite diplomaţia preventivă, prevenirea şi
notificarea reciprocă a dezastrelor naturale şi tehnologice care pot afecta teritoriul statelor vecine,
precum şi acordarea de asistenţă şi sprijin umanitar pentru înlăturarea efectelor. Angajamentele se
vor materializa în participarea structurilor de protecţie civilă din România la iniţiativele de
cooperare, pentru constituirea unor forţe multinaţionale, destinate în special executării misiunilor de
sprijin şi asistenţă umanitară.
Integrarea în Organizaţia Internaţională a Protecţiei Civile (OIPC). Autorităţile naţionale vor
pregăti şi demara demersurile necesare pentru acceptarea protecţiei civile din România ca membru
cu drepturi depline în această organizaţie. În acest sens, se vor lua măsuri pentru realizarea scopurilor
impuse prin "Planul Mondial de acţiune pentru dezvoltarea structurilor de protecţie civilă" adoptat la
cea de-a XI-a Conferinţă Mondială a Protecţiei Civile, desfăşurată la BEIJING, în perioada de 26-28
octombrie 1998, sens în care se vor întreprinde următoarele:
▪ elaborarea unei doctrine a protecţiei civilă particularizată la specificul, experienţa şi tradiţia
României;
17
▪ elaborarea unui punct de vedere naţional şi aderarea la o convenţie cadru de asistenţă mutuală în
domeniul protecţiei civile;
▪ intensificarea eforturilor pentru armonizare procedurilor aplicate în caz de urgenţă civilă;
▪ acceptarea şi respectarea principiilor fundamentale ale protecţiei civile bazate pe valori universal
recunoscute;
▪ elaborarea unui plan de promovare şi difuzare a reglementărilor dreptului internaţional umanitar
în situaţii de protecţie civilă.
MISIUNI STRATEGICE
Misiunile strategice ale protecţiei civile au la bază obiectivele politicii în domeniul
protecţiei civile şi priorităţile acesteia, principiile strategice, hotărârile organismelor de conducere
abilitate, precum şi evoluţia mediului de securitate internă şi internaţională. În raport cu starea
mediului de securitate, misiunile se grupează astfel:
▪ în timp de pace (în condiţii de normalitate sau de producere a unor dezastre care nu impun
decretarea stării de urgenţă);
▪ în situaţii de criză determinată de dezastre şi decretarea stării de urgenţă;
▪ în timp de război.
În timp de pace, structurile de protecţie civilă trebuie să acţioneze pentru realizarea şi
creşterea progresivă a unei capacităţi de răspuns credibilă pentru orice situaţie la care ar putea fi
solicitată, în ţară sau străinătate, bazată pe prognoză, planificare, organizare, instruire şi cooperare.
Principalele misiuni strategice sunt:
▪ stabilirea forţelor şi mijloacelor pentru realizarea unui nivel al capacităţii de răspuns cât mai
apropiat nevoilor determinate de numărul şi gradul de pericol al surselor de risc luate în evidenţă şi
monitorizate;
▪ realizarea măsurilor necesare pentru informarea oportună a factorilor de decizie şi alarmarea
populaţiei referitor la iminenta producere a dezastrelor naturale şi/sau tehnologice sau declanşarea
prin surprindere a unor acţiuni militare din interior sau exterior;
▪ realizarea măsurilor de protecţie a populaţiei şi animalelor, bunurilor materiale, valorilor de
patrimoniu şi factorilor de mediu conform situaţiilor de risc la care ar putea fi supus teritoriul
naţional prin evacuare, adăpostire, apărare NBC şi asistenţă sanitară.
▪ pregătirea personalului de conducere din comandament şi unităţile subordonate, precum şi a
celor cu atribuţii în domeniul protecţiei civile din administraţia publică centrală şi locală, de la
nivelul instituţiilor publice şi agenţilor economici prin şedinţe teoretice şi practice, cursuri şi
convocări în ţară şi străinătate;
▪ instruirea populaţiei neîncadrate, a studenţilor şi elevilor, în vederea însuşirii regulilor de
comportare înainte, pe timpul şi după producerea dezastrelor sau acţiunilor militare, precum şi pentru
acordarea autoajutorului sau a primului ajutor, în caz de dificultate;
▪ asanarea teritoriului naţional de muniţia rămasă neexplodată în urma conflictelor militare sau în
cazul tragerilor de instrucţie, exerciţiilor, aplicaţiilor cu trageri de luptă sau experimentărilor în
poligoanele Ministerului Apărării Naţionale sau ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;
▪ luarea în evidenţă a tuturor surselor şi zonelor de risc natural şi tehnologic existente pe teritoriul,
în spaţiul aerian şi maritim al României;
▪ elaborarea prognozelor privind urmările probabile ale producerii unor dezastre, calculul
necesarului de forţe şi mijloace de intervenţie pentru diferite variante;
▪ monitorizarea parametrilor de stare cuantificabili la toate sursele de risc luate în evidenţă,
culegerea şi prelucrarea datelor şi informaţiilor referitoare la depăşirea limitelor de atenţie;
▪ iniţierea şi elaborarea de acte normative, regulamente, instrucţiuni şi norme cu privire la
organizare, funcţionare şi principiile de întrebuinţare a structurilor de protecţie civilă pe timp de
pace, criză sau război;
▪ participarea la acţiuni de instruire în comun cu structuri similare din ţările vecine, din celelalte
ţări membre NATO şi partenere;
18
▪ participarea la misiuni de sprijin şi asistenţă umanitară în ţările afectate de dezastre majore, la
solicitarea acestora, cu aprobarea Parlamentului, conform tratatelor şi convenţiilor internaţionale la
care România a aderat, prin elaborarea de proceduri specifice, care să permită un răspuns rapid.
Toate acestea pot fi considerate ca acţiuni pregătitoare corespunzătoare fazei (fazelor) de
predezastru.
În situaţii de criză determinate de dezastre (situaţii de urgenţă):
În conformitate cu tratatele şi convenţiile internaţionale la care România a aderat, protecţia
civilă nu poate fi implicată în gestionarea unor situaţii de criză politico-militară sau de altă natură,
singura urgenţă civilă pe care o poate gestiona fiind cea determinată de dezastre.
Întrucât teritoriul României, spaţiul său aerian şi maritim, constituie arealul de manifestare
a majorităţii tipurilor de dezastre cunoscute, este necesar să existe permanent structuri de protecţie
civilă capabile să ofere răspunsul ce se impune unor astfel de provocări.
Decretarea «Stării de Urgenţă» din considerentul producerii unui dezastru major este
justificată numai de afectarea unei însemnate porţiuni din teritoriul naţional, existenţa unui mare
număr de pierderi şi distrugeri, afectarea parţială sau totală a capacităţii de răspuns a protecţiei civile
din zona de dezastru.
Gestionarea situaţiilor de criză («stării de urgenţă») determinate de dezastre revine
Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care pregăteşte, organizează şi conduce activităţile
necesare conform actelor normative în vigoare. În funcţie de situaţia creată după producerea unui
dezastru aceasta poate propune Preşedintelui României instituirea "Stării de Urgenţă" pe întreg
teritoriul naţional sau numai într-o anumită zonă, ori de câte ori înlăturarea urmărilor dezastrului nu
este posibilă fără instituirea unor măsuri excepţionale.
În acest context, misiunile strategice ale protecţiei civile, indiferent dacă s-a dispus sau nu
instituirea stării de urgenţă, se referă la:
Măsuri pe timpul producerii dezastrului:
- salvarea (prevenirea şi protecţia) populaţiei, animalelor, bunurilor materiale şi valorilor de
patrimoniu, de acţiunile distructive ale dezastrelor prin înştiinţare, alarmare şi evacuare sau
dispersare temporară, adăpostire, descarcerare;
- decontaminarea chimică radioactivă a personalului, terenului, clădirilor, instalaţiilor şi
echipamentului, în cazul producerii unor accidente nucleare sau chimice;
- limitarea şi înlăturarea avariilor la reţelele de utilitate publică;
- izolarea focarelor epidemiilor sau epizootiilor;
- acordarea primului ajutor, trierea şi evacuarea răniţilor la formaţiunile medicale fixe sau mobile
cele mai apropiate;
- acordarea asistenţei medicale specializate şi spitalizarea persoanelor rănite, arse, iradiate,
contaminate, intoxicate;
- amenajarea unor spaţii de locuit improvizate sau specializate, inclusiv a unor tabere de sinistraţi
(refugiaţi), pentru persoanele rămase fără locuinţe;
- paza şi supravegherea zonelor calamitate; colectarea, depozitarea, transportul şi distribuirea
ajutoarelor umanitare de strictă necesitate pentru populaţia rămasă fără locuinţe;
- paza şi însoţirea convoaielor umanitare;
- înlăturarea tuturor urmărilor dezastrelor şi participarea la refacerea condiţiilor pentru reluarea, în
stare de normalitate a activităţilor sociale şi economice;
Toate acestea se pot desfăşura succesiv sau simultan în faza de producere a dezastrului precum şi
după producerea acestuia (post-dezastru), în acest ultim caz, misiunile fiind împărţite în misiuni post-
dezastru pe termen scurt, pe termen mediu, respectiv pe termen lung.
În timp de conflicte militare:
Majoritatea misiunilor protecţiei civile ce se execută în timp de pace sau în situaţii de criză
se execută şi în timp de război, îndeosebi în zonele aflate în afara dispozitivului trupelor, la distanţe
apreciabile de zona acţiunilor de luptă. Nu este exclus ca în perioada desfăşurării acţiunilor militare,
în acelaşi areal, să se producă dezastre naturale sau tehnologice ale căror urmări cumulate să producă
efecte greu sau imposibil de suportat de către populaţia civilă, la înlăturarea cărora, structurile de
protecţie civilă ajung, uneori, în imposibilitatea de a opune o capacitate de răspuns corespunzătoare.
19
Misiunile specifice protecţiei civile, pe timpul conflictelor militare sunt:
- înştiinţarea personalului de conducere cu sarcini de răspundere în domeniul protecţiei civile cu
privire la pericolul acţiunilor agresorului din aer, terestru sau de pe mare, pentru anumite zone
geografice ale teritoriului naţional sau pentru anumite direcţii operative sau strategice;
- alarmarea personalului de conducere şi a populaţiei din zona probabilă de acţiune iminentă a
agresiunii din aer, de pe mare sau terestră;
- evacuarea autorităţilor administraţiei centrale şi locale, a unei părţi a populaţiei, animalelor,
bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu din zona frontierei de stat, din zona acţiunilor de luptă,
din marile aglomerări urbane (în mod deosebit din Municipiul Bucureşti, capitala României şi din
municipiile reşedinţele de judeţ), conform actelor normative în vigoare şi a planurilor întocmite din
timp;
- adăpostirea personalului de conducere din administraţia publică centrală şi locală, a altor categorii
de personal cu responsabilităţi în domeniul managementului sistemului naţional de protecţie civilă, a
populaţiei necuprinse în măsurile de evacuare;
- dispersarea temporară a salariaţilor din instituţiile publice şi agenţii economici cu sarcini în
producţia naţională de apărare, care nu au asigurate spaţii de adăpostire la locul de muncă sau în
localitatea în care-şi au domiciliul;
- înlăturarea urmărilor acţiunilor militare prin măsuri specifice corespunzătoare tipului de muniţii
utilizate de agresor, a efectului şi ariei de manifestare a puterii distructive a acestora;
- refacerea infrastructurii protecţiei civile în teritoriul eliberat, după respingerea agresorului;
- refacerea capacităţii de intervenţie a forţelor şi mijloacelor participante la acţiuni de înlăturare a
urmărilor acţiunilor militare;
- relocarea autorităţilor administraţiei centrale şi locale precum şi populaţiei evacuate în condiţiile
asigurării condiţiilor de protecţie şi siguranţă;
- participarea la reabilitarea condiţiilor de viaţă şi reluarea în normalitate a activităţilor economice
şi sociale.
Succesul acţiunilor structurilor de protecţie civilă din România în prevenirea şi protecţia populaţiei
şi bunurilor materiale şi în înlăturarea urmărilor acţiunilor militare sau celor provocate de dezastre va
depinde, în primul rând, de cantitatea şi calitatea informaţiilor cu privire la acest aspect, capacitatea
de ripostă eficientă a structurilor planificate să participe la acţiuni de intervenţie, realizarea,
menţinerea şi dezvoltarea cooperării cu toate forţele capabile să ducă acţiuni de intervenţie în folosul
protecţiei civile, operaţionalizarea oportună a forţelor de rezervă.
Strategiei nationale de management al riscului la inundatii pe termen
mediu si lung
1. Necesitatea strategiei
Luandu-se in considerare evolutia si tendintele in producerea fenomenului de inundatii si,
mai ales, consecintele acestui fenomen, a rezultat clar ca se impun schimbari in modul de abordare a
problemei apararii impotriva inundatiilor, trecand de la formele defensive de actiune la cele de
gestionare, de management al riscului la inundatii. Experienta a numeroase lucrari cu rol de aparare,
inclusiv a unora executate in Romania, al caror scop a fost acela al unei protectii garantate impotriva
inundatiilor, arata ca ele au avut si au efecte negative asupra zonelor din aval, cat si a celor din
amonte si din zonele adiacente. Coridoarele cursurilor de apa au fost adesea fragmentate, zonele
ripariene, dar si zonele umede au fost despartite de cursurile de apa. Efectele nu au intarziat sa apara.
Undele de viitura sunt dezatenuate, creste cantitatea de nutrienti si substante organice in apa raului,
creste temperatura apei, echilibrul cursului de apa este rupt, numarul habitatelor este redus si, ca
urmare, are loc reducerea numarului de specii si a biodiversitatii.
Astazi se cunoaste cu precizie faptul ca activitatile umane, cu interventiile antropice in
procesele naturale, au modificat considerabil situatia in aproape toate bazinele hidrografice. Desi
inundatiile constituie un fenomen natural, ele pot fi intensificate ca urmare a deteriorarii mediului
inconjurator, ca, de exemplu, modificarea sistemelor de colectare a apelor prin urbanizare, practici
20
agricole inadecvate, despaduriri. Este una dintre cauzele pentru care, in multe situatii, impactul
inundatiilor, exprimat in termeni de viata, si sanatate umana, dar si in pierderi economice, a crescut.
In ultimii ani, s-a impus tot mai mult un nou mod de abordare a problemei apararii impotriva
inundatiilor.
Aceasta abordare implica nu numai luarea in considerare a intregului bazin hidrografic al
raului, ci si o planificare interdisciplinara (intersectoriala) a intregului bazin hidrografic, cooperarea
interinstitutionala, iar in cazul raurilor transfrontiera, cooperarea internationala. In aceasta abordare,
determinarea pericolului potential la inundatii si prevenirea inundatiilor nu se mai pot limita doar la
acele inundatii cu frecventa mare de aparitie, ci trebuie avute in vedere in special inundatiile cu
frecventa medie de aparitie, avand o probabilitate de depasire de 1% si evenimentele rare, acestea
fiind cele mai periculoase pentru viata umana.
Aceasta abordare se impune cu atat mai mult cu cat, in ultimii 30-40 de ani, au avut loc o
serie de schimbari dramatice in mediul inconjurator. Aceste schimbari nu pot sa nu influenteze
solutiile ingineresti, care trebuie sa ia in considerare si sa inteleaga relatia dintre procesele fizice si
biologice si masurile care afecteaza cursurile de apa. Printre factorii de comanda si presiune majori
care au modificat regimul pluviometric si hidrologic si, respectiv, au determinat cresterea riscului la
inundatii ca urmare a cresterii frecventei si amplitudinii pulsurilor hidrologice extreme se situeaza
modificarea configuratiei structurale a sistemelor lotice (cursuri de apa si luncile inundabile) si a
bazinelor hidrogeografice ale acestora si modificarile climei.
Oamenii vor trebui sa invete sa convietuiasca cu raurile, fara a pierde din vedere scopul
nostru principal, de a proteja viata si proprietatea de impactul devastator al inundatiilor. Acest
deziderat implica realizarea unui echilibru, astfel incat sa se obtina beneficii de mediu, iar acolo unde
nu este posibila o alta solutie, mediul sa fie cat mai putin afectat.
Aceasta nu inseamna a renunta la a construi, nici ca zonele urbane sau terenurile cultivate din
vaile cursurilor de apa sa revina la statutul de mlastini. Dar trebuie definite corect restrictiile ce se
impun pentru ca obiectivul de restaurare sau reconfigurare structurala a sistemelor lotice in vederea
recuperarii integritatii multifunctionale a acestora sa nu fie periclitat. De aceea se impune realizarea
unui echilibru adecvat intre dezvoltare si protectia mediului. De aici nu este greu de ajuns la
conceptul de dezvoltare durabila a carei definitie este astazi foarte cunoscuta si, mai departe, la
protectia durabila impotriva inundatiilor, adica includerea managementului riscului la inundatii intr-
un cadru mai larg, arhicunoscut, al conceptului de gestiune integrata a apelor la nivel de bazin
hidrografic.
Un bun management al riscului la inundatii trebuie sa fie rezultatul unor activitati
intersectoriale si interdisciplinare care cuprind managementul apelor, amenajarea teritoriului si
dezvoltarea urbana, protectia naturii, dezvoltarea agricola si silvica, protectia infrastructurii de
transport, protectia constructiilor si protectia zonelor turistice, protectia comunitara si individuala,
fiecarui sector revenindu-i atributii in realizarea unor activitati specifice. In acest context, trebuie
avuta in vedere asigurarea unui echilibru intre masurile structurale si cele de protectie a mediului
lotic, de reorganizare a infrastructurii biofizice a capitalului natural din bazinele hidrografice, in
vederea refacerii capacitatii de control a fluxurilor hidrologice la nivelul acestora.
2. Scopul strategiei
Avand in vedere consecintele inundatiilor, multitudinea de factori care le influenteaza,
prezenta strategie are ca scop definirea cadrului pentru orientarea coordonata, intersectoriala a
tuturor actiunilor, in vederea prevenirii si reducerii consecintelor inundatiilor asupra activitatilor
socioeconomice, a vietii si sanatatii oamenilor si a mediului. Ea vizeaza o gestionare integrata a apei
si a resurselor adiacente: amenajarea teritoriului si dezvoltarea urbana, protectia naturii, dezvoltarea
agricola si silvica, protectia infrastructurii de transport, a constructiilor si a zonelor turistice,
protectia individuala etc.
Pentru gestionarea riscului la inundatii prezenta strategie stabileste aplicarea unor politici,
proceduri si practici avand ca obiective identificarea riscurilor, analiza si evaluarea lor, tratarea,
monitorizarea si reevaluarea riscurilor in vederea reducerii acestora, astfel incat comunitatile umane
21
si toti cetatenii sa poata trai, munci si sa isi satisfaca nevoile si aspiratiile intr-un mediu fizic si social
durabil.
In cadrul prezentei strategii, riscul la inundatii este caracterizat prin natura si probabilitatea
sa de producere, gradul de expunere a receptorilor (numarul populatiei si al bunurilor),
susceptibilitatea la inundatii a receptorilor si valoarea acestora. Pentru reducerea riscului, prezenta
strategie propune o serie de actiuni care sa modifice aceste caracteristici ale sale, in sensul obtinerii
unei reduceri a riscului la inundatii. Problema esentiala la care managementul riscului la inundatii s-a
adresat este aceea a riscului acceptat de populatie si decidenti, stiut fiind ca nu exista o protectie
totala impotriva inundatiilor (risc zero), dupa cum nu exista niciun consens asupra riscului
acceptabil. In consecinta, riscul acceptabil adoptat in prezenta strategie este rezultatul unui echilibru
intre riscul si beneficiile atribuite unei activitati ca urmare a reducerii riscului la inundatii sau a unei
reglementari guvernamentale. Pentru localitati se adopta conceptul ca, pe termen lung, acestea vor fi
aparate la viituri cu o perioada medie de revenire de cel putin 1 la 100 de ani, in functie de rangul
localitatilor (definite conform Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a
teritoriului national - Sectiunea a IV-a - Reteaua de localitati, cu modificarile si completarile
ulterioare) pentru a asigura o dezvoltare durabila.
Diminuarea pagubelor si a pierderilor de vieti omenesti ca urmare a inundatiilor nu depinde
numai de actiunile de raspuns intreprinse in timpul inundatiilor, actiuni abordate uneori separat, sub
denumirea de managementul situatiilor de urgenta. Diminuarea consecintelor inundatiilor propusa
prin prezenta strategie este rezultatul unei combinatii ample dintre masurile si actiunile
premergatoare producerii fenomenului, cele de management din timpul desfasurarii inundatiilor si
cele intreprinse dupa inundatii (de reconstructie si invataminte deprinse ca urmare a producerii
fenomenului).
In concluzie, prezenta strategie cuprinde un ansamblu de actiuni la nivel national si bazinal,
care include: planificare, programe, politici-cadru, coordonare, facilitare, sporirea constientizarii si
consolidarea sociala, rezilienta. Se propun, de asemenea, actiuni locale, cum ar fi: educarea
populatiei din zonele cu risc, formarea, reglementarea prin planuri de protectie impotriva inundatiilor
locale (la nivelul localitatilor si unitatilor), raportarea, prognoza, alarmarea-avertizarea si informarea
populatiei din zonele cu risc la inundatii. Se adauga la acestea asigurarea, evaluarea, finantarea si
reabilitarea.
Intr-o abordare comprehensiva, principalele activitati ale gestionarii riscului la inundatii
constau din:
a) Activitati preventive (de prevenire, de protectie si de pregatire)
Aceste actiuni sunt concentrate spre prevenirea/diminuarea pagubelor potentiale generate de
inundatii la nivelul bazinelor hidrografice in vederea cresterii rezilientei1 prin masuri integrate:
___________
1Rezilienta este definita ca fiind capacitatea de revenire la o stare de echilibru a unui sistem (grup
sau individ) care a fost afectat de un dezastru (inundatie).
1. evitarea constructiei de locuinte si de obiective sociale, culturale si/sau economice in zonele
potential inundabile, cu prezentarea in documentatiile de urbanism a datelor privind efectele
inundatiilor anterioare; adaptarea dezvoltarilor viitoare la conditiile de risc la inundatii;
2. realizarea de masuri structurale de protectie (baraje, diguri, derivatii de ape mari, consolidari de
maluri, zone umede etc.);
3. realizarea de masuri nestructurale (controlul utilizarii albiilor minore, elaborarea planurilor
bazinale de reducere a riscului la inundatii si a programelor de masuri; introducerea sistemelor de
asigurari, sisteme de avertizare/alarmare, informarea publicului etc.);
4. identificarea de detaliu, delimitarea geografica a zonelor de risc natural la inundatii de pe
teritoriul unitatii administrativ- teritoriale, inscrierea acestor zone in planurile de urbanism general si
prevederea in regulamentele locale de urbanism a masurilor specifice privind prevenirea si atenuarea
riscului la inundatii, realizarea constructiilor si utilizarea terenurilor;
5. promovarea unor practici adecvate de utilizare a terenurilor cu referire la terenurile agricole si
silvice, respectiv prin evitarea dezgolirii solurilor si, in mod special, a versantilor; cresterea
22
suprafetei de padure in bazinele hidrografice torentiale; impadurirea terenurilor degradate; infiintarea
perdelelor forestiere de protectie, corectarea torentilor, precum si aplicarea celor mai bune practici
agricole;
6. implementarea sistemelor de prognoza, avertizare si alarmare pentru cazuri de inundatii;
7. intretinerea infrastructurilor existente de protectie impotriva inundatiilor si a albiilor cursurilor
de apa;
8. executia lucrarilor de protectie impotriva afuirilor albiilor raurilor in zona podurilor si podetelor
existente;
9. comunicarea cu populatia si educarea ei in privinta riscului la inundatii si a modului ei de a
actiona in situatii de urgenta.
b) Activitati de management operativ (managementul situatiilor de urgenta) ce se intreprind in
timpul desfasurarii fenomenului de inundatii:
1. colectarea datelor in timp real, validarea si crearea sistemelor de back-up pentru informare
operativa;
2. detectarea posibilitatii formarii viiturilor si a inundatiilor probabile;
3. prognozarea evolutiei si propagarii viiturilor in lungul cursurilor de apa;
4. avertizarea autoritatilor si a populatiei asupra intinderii, severitatii si a timpului de aparitie a
inundatiilor;
5. organizarea si actiuni de raspuns ale autoritatilor si ale populatiei pentru situatii de urgenta;
6. asigurarea de resurse (materiale, financiare, umane) la nivel judetean pentru interventia
operativa;
7. activarea institutiilor operationale, mobilizarea resurselor etc.;
8. adaptarea exploatarii coordonate a acumularilor si a altor lucrari hidrotehnice, indiferent de
detinator, la caracteristicile estimate ale evenimentelor hidrologice, respectandu-se regulamentele de
exploatare.
c) Activitati ce se intreprind dupa trecerea fenomenului de inundatii:
1. ajutorarea pentru satisfacerea necesitatilor imediate ale populatiei afectate de dezastru si
revenirea la viata normala;
2. reconstructia cladirilor avariate, a infrastructurilor si a celor din sistemul de protectie impotriva
inundatiilor;
3. revizuirea activitatilor de management al inundatiilor in vederea imbunatatirii procesului de
planificare a interventiei pentru a face fata unor evenimente viitoare in zona afectata, precum si in
alte zone;
4. reconsiderarea zonelor de vulnerabilitate si de risc dupa fiecare viitura istorica.
Prezenta strategie defineste, de asemenea, responsabilitatile specifice autoritatilor administratiei
publice centrale si locale, ale populatiei si modul lor de cooperare, care sa permita un acord comun,
concentrat asupra complexelor probleme asociate inundatiilor si o implicare autentica a tuturor in
cadrul responsabilitatilor ce le revin.
Prezenta strategie este elaborata in spiritul prevederilor Directivei 2007/60/CE a Parlamentului
European si a Consiliului.
3. Principiile si conceptele de baza ale strategiei
3.1. Principiile strategiei Prezentarea strategiei are la baza urmatoarele principii:
A. principiul dezvoltarii durabile, semnificand faptul ca trebuie adoptate astfel de actiuni incat
impactul inundatiilor sa fie suportabil din punct de vedere economic, ecologic si social:
1. acceptabilitatea economica presupune eficienta, respectiv abordarea costurilor, tinandu-se cont
de riscul asumat ce trebuie definit de catre Guvern si optimizarea actiunilor;
2. acceptabilitatea sociala presupune realizarea unei protectii corespunzatoare, respectarea legii,
echitate si prosperitate, aspecte ce asigura echilibrul si coeziunea sociala;
3. acceptabilitatea ecologica este masurata prin gradul de autoreglare, dinamica si diversitatea
ecosistemelor afectate de inundatii;
23
B. abordarea strategica pentru o perioada de timp, astfel incat sa poata fi luate in considerare
eventualele schimbari posibile in frecventa si vulnerabilitatea la inundatii, precum si alte aspecte
posibile;
C. abordarea bazinala a problemei inundatiilor prin potentarea conceptului de planuri de gestionare
a riscului la inundatii la nivel de bazin hidrografic si a unor programe de masuri elaborate in
concordanta cu prevederile Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23
octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politica comunitara in domeniul apei (Directiva-cadru
privind apa) si ale Directivei 2007/60/CE a Parlamentului European si a Consiliului;
D. abordarea interdisciplinara a problemei inundatiilor; toate aspectele relevante ale gestionarii
apelor, amenajarii teritoriului, utilizarii terenurilor, agriculturii, transporturilor si dezvoltarii urbane,
conservarea naturii trebuie abordate impreuna atat la nivel national, cat si la cel regional si local;
E. principiul precautiei, potrivit caruia masurile de protectie impotriva inundatiilor adoptate de
anumiti riverani nu trebuie sa compromita capacitatea celorlalti, situati in amonte sau in aval, de a-si
adopta propriile masuri;
F. principiul solidaritatii, potrivit caruia masurile din amonte nu trebuie sa creasca riscul pentru
zona din aval si pentru diminuarea riscului zonelor din aval; trebuie acceptate unele masuri ce se
impun in zonele din amonte;
G. mentinerea unui echilibru intre masurile si actiunile preventive, cele de raspuns si cele de
reconstructie dupa trecerea fenomenului de inundatii, prin utilizarea planurilor de amenajare a
teritoriului, a masurilor structurale si nestructurale, a celor de reducere a efectelor adverse ale
inundatiilor asupra ecosistemelor acvatice si terestre, poluarii apelor si solului, precum si a planurilor
de interventie pentru situatii de urgenta;
H. aplicarea celor mai bune practici propuse de Uniunea Europeana si de Comisia Economica a
Natiunilor Unite pentru Europa privind masurile preventive impotriva inundatiilor, de protectie si
diminuare a efectelor lor, avand ca principii:
1. "apa este parte a unui intreg", sintagma care exprima faptul ca ea este parte a ciclului hidrologic
natural si ca circulatia apei pe suprafata scoartei terestre este la originea unei mari diversitati a
ecosistemelor si a utilizarii terenurilor si, ca urmare, ea trebuie luata in considerare in toate politicile
sectoriale;
2. "acumulati apa", exprimand faptul ca apa trebuie stocata dinamic cat mai mult posibil in
bazinele hidrografice in care se formeaza si in lungul cursului de apa din bazin;
3. "mai mult spatiu pentru rauri" (lasati raurile sa curga neincorsetate), exprimand faptul ca raul
trebuie lasat sa curga astfel incat viiturile sa se poata propaga incet spre aval, fara a prezenta niciun
pericol;
4. "convietuirea cu viiturile": locuirea intr-o zona inundabila prezinta anumite riscuri; in pofida
oricaror masuri de protectie impotriva inundatiilor, un risc remanent se mentine si, ca urmare, acesta
trebuie diminuat prin luarea unor masuri individuale de protectie, respectiv trebuie "invatat a trai cu
acest risc" (diminuarea riscului prin luarea unor masuri individuale de protectie);
I. actiuni concertate si integrate care sa asigure atingerea unei eficiente economice si ecologice pe
termen lung pe intreaga suprafata a bazinului hidrografic constituie o conditie prealabila pentru
succesul oricarei strategii si oricarui plan de reducere a riscului la inundatii;
J. cooperarea in reducerea riscului la inundatii in conditiile reglementarilor internationale privind
raurile transfrontiera, in concordanta cu geomorfologia teritoriului Romaniei si cu pozitia sa
geografica;
K. simplitatea si transparenta: strategia de gestionare a riscului la inundatii va conduce la
diminuarea riscului producerii de victime omenesti si a pagubelor generate de inundatii numai printr-
o actiune comuna a administratiei publice centrale si locale, a comunitatilor locale, printr-o mai buna
intelegere a riscului la inundatii, prin implicarea populatiei, a scolii, a bisericii, precum si a mass-
mediei.
3.2. Conceptele de baza ale strategiei
Strategia are la baza urmatoarele concepte de gestionare a riscului la inundatii, printre care:
24
I. inundatiile constituie fenomene naturale care au existat dintotdeauna si vor continua sa existe.
Ele sunt consecinta unor fenomene climatologice aflate sub influenta conditiilor geologice,
geomorfologice, de relief, de sol si de vegetatie; pe cat posibil, interventia omului in procesele
naturale trebuie sa fie limitata, compensata, iar in viitor evitata;
II. societatea umana este tot mai vulnerabila la dezastre naturale, activitatile antropice si influenta
omului asupra proceselor naturale producand puternice modificari in toate bazinele hidrografice;
III. convietuirea cu inundatiile tine seama de faptul ca prevenirea inundatiilor nu se poate limita
doar la evenimentele cu frecventa medie si mare de aparitie, ca trebuie avute in vedere si
evenimentele rare;
IV. este necesara abordarea holistica a fenomenului de inundatii, luandu-se in considerare intregul
bazin hidrografic; strategia in domeniul inundatiilor trebuie sa promoveze o dezvoltare coordonata si
o gestionare integrata a activitatilor privind apa, terenurile si resursele adiacente. Masurile
nestructurale (zonarea teritoriului, prognoza viiturilor si avertizarea in caz de inundatii,
managementul situatiilor de urgenta si masurile postinundatie) prin atenuarea efectului inundatiilor
tind a fi potential mai eficiente ca solutii durabile pe termen lung pentru problemele apei si cele
adiacente ei si ele trebuie intensificate in special in vederea reducerii vulnerabilitatii vietilor umane,
a bunurilor si a proprietatii;
V. masurile structurale (lucrari de aparare) raman elemente importante in prevenirea si protectia
inundatiilor, dar cu luarea in considerare a aspectelor privind conservarea naturii si amenajarea
teritoriului; trebuie sa se retina ca aceste masuri trebuie orientate prioritar spre protectia vietii si
sanatatii umane si a sigurantei, a proprietatii si a bunurilor;
VI. deoarece "riscul zero costa infinit" nu exista protectie absoluta impotriva inundatiilor; ca
urmare, se poate asigura doar un anumit grad de aparare impotriva inundatiilor; problema care se
pune este aceea a gradului de protectie posibil si a costurilor pe care le implica realizarea acestui
grad de protectie, respectiv cat de mare este riscul acceptat de societate;
VII. toti cei care ar putea avea de suferit de pe urma inundatiilor trebuie sa completeze masurile
generale, luandu-si propriile precautii;
VIII. restaurarea zonelor naturale inundabile in scopul reactivarii capacitatii zonelor umede si a
luncilor inundabile de a retine apa si de a diminua impactul inundatiilor, respectiv pastrarea zonelor
inundabile actuale, cu vulnerabilitate scazuta, pentru atenuarea naturala a undelor de viitura, cu
respectarea principiilor prevazute la lit. D, E, F si G din sectiunea 3.1 "Principiile strategiei";
IX. adaptarea utilizarii luncilor inundabile la riscurile la care sunt expuse; trebuie sa se adopte
actiuni si masuri pentru a reduce riscul la toate problemele adiacente inundatiilor: ridicarea panzei
freatice, distrugerea retelelor de canalizare, eroziune, depuneri masive de sedimente, alunecari de
teren, scurgere a gheturilor, poluare etc.;
X. in zonele expuse riscului la inundatii trebuie adoptate asemenea masuri care sa conduca la
reducerea posibilelor efecte adverse ale inundatiilor asupra ecosistemelor terestre si acvatice, precum
si la reducerea poluarii apelor si a solului;
XI. cresterea eficacitatii prognozelor si avertizarilor hidrologice in caz de inundatii constituie una
dintre masurile nestructurale care asigura diminuarea eficace a pagubelor produse de inundatii prin
imbunatatirea preciziei si cresterea timpului de anticipare. Masurile premergatoare specifice de
alarmare, salvare si de securitate trebuie planificate si implementate la toate nivelurile, inclusiv la
nivelul populatiei, prin realizarea unor actiuni de informare regulata si actiuni continue de educatie;
XII. solidaritatea umana si precautia sunt esentiale pentru a nu transfera problemele de gestionare a
apelor dintr-o regiune in alta. Strategiile corespunzatoare contin 3 etape: retinerea, acumularea si
evacuarea (trebuie mai intai facut orice efort pentru a retine apa din precipitatii la locul in care au
cazut, acumularea locala a apei in exces si numai dupa aceea apa sa fie evacuata in cursul de apa).
Prevenirea efectelor inundatiilor trebuie sa se bazeze pe principiile precautiei;
XIII. este obligatorie existenta unui sistem de compensare, care sa ajute victimele dezastrelor
provocate de inundatii sa isi refaca baza economica si conditiile de viata intr-un timp cat mai scurt;
trebuie implementate sisteme de asigurari la nivel public combinate cu subventii guvernamentale,
care sa conduca la consolidarea solidaritatii populatiei;
25
XIV. este necesara diferentierea dintre diferitele tipuri de inundatii si conditiile de mediu, care
conditioneaza fenomenul. Ca urmare, exista diferente semnificative, pe de o parte intre o viitura
rapida produsa in zona din amonte, pe cursul superior al raului, unde masurile de reducere a riscului
implica un ansamblu de solutii inovative, dar la scara mica, si inundatiile de pe cursul inferior, unde
timpul de avertizare si durata fenomenului sunt mai mari si unde masurile necesare sunt altele si
evident la o alta scara;
XV. vor fi luate in consideratie si fenomenele de inundatii din zonele antropizate, precum si cele
produse in zonele cu drenaj natural redus sau prin cresterea nivelului apelor subterane.
4. Obiectivele strategiei
4.1. Obiectivele generale
Obiectivele prezentei strategii sunt obiective economice, sociale si de mediu.
Obiectivele economice urmaresc protectia infrastructurii economice existente impotriva
inundatiilor si garantarea satisfacerii oportunitatilor economice ale generatiilor viitoare.
Obiectivele sociale au in vedere protectia populatiei si a comunitatilor umane impotriva
inundatiilor prin asigurarea unui nivel acceptabil de protectie a populatiei si cresterea capacitatii
societatii de a se dezvolta in conditiile riscului asumat de producere a viiturilor (cresterea rezilientei).
Obiectivele de mediu urmaresc ca prin realizarea prezentei strategii sa se atinga obiectivele
socioeconomice cu pastrarea unui echilibru intre dezvoltarea economico-sociala si obiectivele de
mediu.
Sintetic, obiectivele generale ale prezentei strategii sunt:
1. cresterea calitatii vietii prin reducerea pagubelor produse ca urmare a inundatiilor, dar fiind
pregatiti pentru producerea unor fenomene similare in viitor;
2. diminuarea impactului masurilor de gestionare a riscului (la scara temporala si spatiala) asupra
sistemelor ecologice;
3. restaurarea configuratiei structurale a sistemelor lotice pana la asigurarea integritatii functionale
(inclusiv a capacitatii de atenuare si control a pulsurilor hidrologice) corelat cu reconfigurarea
structurii bazinelor hidrografice si masurile complementare de protectie;
4. utilizarea adecvata a resurselor pentru realizarea, intretinerea si exploatarea infrastructurilor si a
masurilor de reducere a riscului la inundatii;
5. mentinerea unor activitati economice corespunzatoare (agricole, industriale, comerciale, de
locuit si agrement) in zonele inundabile;
6. reducerea impactului inundatiilor prin reducerea numarului victimelor din randul populatiei si
colectivitatilor de animale, expuse riscului la inundatii;
7. reducerea semnificativa a pierderilor economice provocate de inundatii:
a) prin reducerea pagubelor directe provocate cladirilor, infrastructurii si terenurilor agricole;
b) prin diminuarea pierderilor economice indirecte, prin reluarea rapida a activitatii dupa inundatii;
8. un control eficient al utilizarilor terenurilor, prin interzicerea amplasarii de noi constructii si a
desfasurarii activitatilor in zonele expuse frecvent la inundatii si identificarea altor activitati
susceptibile sa conduca la cresterea riscului la inundatii;
9. o imbunatatire a raspunsului colectiv in cazul producerii unei inundatii si intarirea capacitatii de
adaptare si revenire la nivel functional in cel mai scurt timp dupa producerea evenimentului
(rezilienta colectiva la inundatii);
10. o organizare a actiunilor regionale si locale, in special pentru:
a) intarirea capacitatii institutionale la nivel regional si local cu mandate clare suplimentare privind
managementul la inundatii;
b) implicarea partilor interesate, la nivel regional si local, in procesul consultativ si decizional si
asigurarea medierii in chestiuni regionale privind gestionarea riscului la inundatii;
c) consolidarea cadrului existent pentru autoritatile regionale si locale, dintr-o perspectiva a
bazinului hidrografic;
11. crearea unui cadru stimulativ pentru participarea sectorului privat la managementul riscului la
inundatii, cu includerea de grupuri profesionale si a populatiei (informare prin sistemul de asigurari
impotriva inundatiilor sau alte facilitati economice identificabile);
12. o reducere a impactului inundatiilor sau a poluarilor generate de inundatii asupra ecosistemelor.
26
4.2. Obiective specifice
Obiectivele economice ale strategiei cuprind:
1. prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin reducerea riscului la inundatii pentru
zonele populate, obiectivele economice si bunuri - obiectivul pe termen lung este asigurarea
protectiei localitatilor pentru viituri cu probabilitati de depasire cuprinse intre 1% si 0,01%,
diferentiat in functie de rangul localitatilor, in conditiile aplicarii unor criterii tehnico-economice,
sociale si de mediu;
2. prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin reducerea riscului la inundatii pentru
infrastructurile existente;
3. prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin reducerea riscului la inundatii pentru
terenurile agricole cultivate;
4. prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin reducerea riscului la inundatii si masuri
de protectie locala in zonele populate;
5. prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin intermediul unor metode de proiectare si
sisteme de protectie adaptate pentru infrastructura existenta si viitoare;
6. prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin controlarea utilizarii terenurilor,
promovarea agriculturii cu vulnerabilitate scazuta in zonele expuse la inundatii si sisteme de
protectie, acolo unde sunt pe deplin justificate, in zonele agricole.
Obiectivele sociale ale prezentei strategii sunt:
1. informarea, consultarea si participarea populatiei expuse cu privire la strategia si planul de
gestionare a riscului la inundatii, precum si la planul de actiune aferent;
2. prevenirea si minimizarea riscului la inundatii pentru populatie si comunitatile umane;
asigurarea securitatii populatiei localitatilor aflate in zonele inundabile/cu risc ridicat la inundatii, la
evenimente cu o perioada de revenire de cel putin o data la o suta de ani;
3. reducerea riscului la inundatii pentru comunitatile umane, prin intermediul unei mai bune
pregatiri, prognozarii si avertizarii mai bune a inundatiilor, asistentei in timpul producerii situatiilor
de urgenta si pentru revenirea la conditii sigure si normale, stramutarii, daca este necesar etc.;
4. prevenirea si diminuarea riscului la inundatii pentru bunurile publice (spitale, scoli etc.),
infrastructura vitala (retele de alimentare cu apa, gaze, energie electrica etc.), utilitatile publice,
amenajarile publice si zonele de agrement;
5. prevenirea aparitiei bolilor infectioase (cazuri izolate de epidemii) datorate ingestiei sau
contactului cu apa nepotabila (boala diareica acuta, dizenteria, febra tifoida, HAV tip A etc.) sau cu
alimente contaminate, precum si prevenirea imbolnavirilor populatiei ca urmare a expunerii la
poluari datorate inundatiilor;
6. prevenirea epizootiilor la animale;
7. asigurarea accesului la infrastructura importanta (drumuri, cai ferate) si catre zone sigure in
timpul inundatiilor;
8. asigurarea accesului la infrastructurile critice (sursele si sistemele de alimentare cu apa, gaze,
energie, poduri, podete, punti, aeroporturi, spitale, scoli, lucrarile de protectie a populatiei etc.) in
timpul desfasurarii fenomenului de inundatii;
9. evacuarea si asigurarea conditiilor necesare supravietuirii.
Obiectivele de mediu ale prezentei strategii:
1. reducerea alterarii si influentei antropice asupra geomorfologiei bazinelor hidrografice, in
special a albiei minore (analiza pentru fiecare caz in parte a oportunitatii lucrarilor de regularizare) si
a luncilor inundabile;
2. luarea in considerare a functiilor ecologice ale inundatiilor, prin reincarcarea acviferelor,
asigurarea conectivitatii laterale, necesara pentru reproducerea speciilor acvatice;
3. crearea si/sau conservarea spatiului pentru rauri, evitandu-se lucrarile de aparare si rectificarea
cursurilor de apa pe distante mari (local si cumulat);
4. aplicarea tehnicilor durabile care asociaza eficacitatea sub aspectul de mediu cu eficienta sub
raportul costurilor (aplicarea celor mai bune practici);
5. satisfacerea cerintelor Legii apelor nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, prin
care s-a transpus Directiva-cadru privind apa;
27
6. prevenirea poluarii cursurilor de apa si a apelor subterane ca urmare a inundatiilor (prin protectia
zonelor urbane si industriale) si a efectelor asociate lor asupra calitatii ecologice a cursurilor de apa;
7. protectia si imbunatatirea calitatii terenurilor, iar acolo unde este posibil, incurajarea
schimbarilor in practica agricola pentru a preveni sau a minimiza scurgerea si inundatiile asociate ei
ca urmare a unor lucrari agricole intensive;
8. conservarea si restaurarea zonelor naturale, precum padurile aluviale, zonele umede si albiile
vechi cu functii ecologice, precum si reducerea eroziunii solului prin intermediul practicilor agricole
corespunzatoare si al managementului forestier;
9. protectia si conservarea bunurilor istorice, a monumentelor, a ariilor protejate si a ecosistemelor;
10. protectia si imbunatatirea specificului mediului inconjurator si a aspectului sau estetic;
11. minimizarea sau prevenirea impactului schimbarilor climatice asupra producerii fenomenului
de inundatii;
12. protectia si restaurarea vegetatiei riverane de-a lungul raurilor, pentru imbunatatirea calitatii
apei si evitarea eroziunii malurilor;
13. gestionarea durabila a padurilor, reconstructia ecologica prin impadurire a terenurilor care si-au
pierdut capacitatea de productie, fiind afectate de diverse forme de degradare, infiintarea perdelelor
forestiere de protectie si amenajarea bazinelor hidrografice torentiale;
14. promovarea monitorizarii integrate a zonelor amenajate de pe sectoarele de rauri identificate cu
risc ridicat la inundatii, in vederea conservarii regimului natural de curgere si pentru pastrarea
biodiversitatii;
15. aducerea la cunostinta publicului a lucrarilor ameliorative de mediu rezultate din lucrari de
aparare impotriva inundatiilor (conectivitate laterala, zone umede, poldere etc.) compensatorii
amenajarilor de pe tronsoanele de rau puternic modificate din bazinele hidrografice.
5. Prevederi ale strategiei si principalele actiuni pentru implementarea acesteia
5.1. Tinte cuantificabile ale strategiei
Unele tinte pana in 2035 ale prezentei strategii pot fi cuantificate, altele insa nu. Ca tinte
cuantificabile, strategia isi propune:
1. reducerea graduala a suprafetelor potential inundabile la viituri cu debite avand probabilitatea de
depasire de 1% cu 61% fata de 2006, insotita obligatoriu de masuri compensatorii pentru retinerea
volumelor corespunzatoare de apa, incurajand:
a) buna intretinere a constructiilor hidrotehnice cu rol de aparare impotriva inundatiilor, in special
a digurilor;
b) dezvoltarea de lucrari de protectie locale inelare, in jurul localitatilor;
c) identificarea zonelor optime pentru a fi inundate controlat, care sa permita acumularea de
volume importante fara producerea de pagube majore si obtinerea unei atenuari maximum posibile;
d) refacerea capacitatii naturale de evacuare a albiilor;
e) reamplasarea lucrarilor de aparare pentru asigurarea unei capacitati mai mari de transport al
viiturii prin albie;
f) finalizarea lacurilor de acumulare la parametrii de functionare rezultati din proiectare, pentru
asigurarea unei transe optime de atenuare;
g) finalizarea si reabilitarea polderelor pentru a asigura capacitatea optima de functionare;
h) realizarea lucrarilor de regularizare/recalibrare a albiilor (decolmatarea lucrarilor si a albiilor)
numai in corelare cu lucrarile antierozionale de pe versanti, pentru asigurarea unei capacitati optime
de transport;
i) protejarea malurilor raurilor impotriva eroziunii prin lucrari ecologice;
j) amenajarea antierozionala a formatiunilor torentiale, cu prioritate a celor ce afecteaza localitatile
si infrastructura de transport;
k) incurajarea construirii cailor de comunicatii (drumuri, cai ferate) cu ramblee consolidate la cote
adecvate, care pot constitui linii de localizare a inundatiilor, dispunand si de poduri corect
dimensionate;
2. reducerea numarului de persoane expuse riscului potential de inundatii la viituri cu debite avand
probabilitatea de depasire de 1% cu circa 62% fata de 2006;
28
3. reducerea vulnerabilitatii sociale a comunitatilor expuse la inundatii - 50% in termen de 10 ani si
pana la 75% pe termen lung, in 30 de ani. Pentru aceasta tinta, este necesara revizuirea normelor de
proiectare a structurilor de aparare, cu o valoare implicita a probabilitatii anuale de depasire de
minimum 0,2% pentru zonele urbane dezvoltate, in functie de rezultatele analizelor tehnico-
economice, 0,5% pentru zonele urbane cu dezvoltare medie, 1% pentru zonele rurale si 10% pentru
zonele agricole (fara locuinte sau bunuri sociale si economice importante). Aceasta tinta va fi atinsa
prin amenajarea integrata a bazinului hidrografic;
4. reducerea graduala a pagubelor produse de inundatii infrastructurilor de traversare a cursurilor
de apa fata de anul 2006 cu circa 80% pana in anul 2035;
5. reabilitarea in zone cu vulnerabilitate ridicata/relocare anuala a cel putin 400 km de diguri de
protectie impotriva inundatiilor;
6. cresterea capacitatii de transport a albiilor minore ale principalelor cursuri de apa cu cel putin
30% pana in anul 2035, prin masuri de intretinere a zonelor colmatate si readucerea raului la starea
initiala;
7. corelarea lucrarilor de amenajare din albie cu cele de amenajare a versantilor in toate bazinele si
subbazinele hidrografice;
8. modificarea regulamentelor de exploatare a lacurilor de acumulare cu folosinte multiple,
stabilindu-se o corelare mai buna intre volumele de apa necesare folosintelor si cele destinate
atenuarii viiturilor, contribuind la cresterea capacitatii de atenuare a acestora cu pana la 20%;
9. reabilitarea anuala a cel putin 20 km de derivatii de ape mari;
10. reabilitarea conform Planului de actiune, pana in anul 2035, a cel putin 80% din barajele si
lacurile de acumulare cu rol important in atenuarea viiturilor;
11. reducerea cu 50% a zonelor cu eroziune foarte puternica si excesiva pana in 2035 - masurile de
reimpadurire in bazinele hidrografice vor fi executate atat pentru reducerea scurgerilor, cat si pentru
conservarea solului, pana la 50.000 ha impadurite.
Prevenirea, protectia si diminuarea efectelor inundatiilor reprezinta un concept si un proces ce se
deruleaza pe termen lung, care incepe anterior aparitiei dezastrului si este directionat spre reducerea
pagubelor produse de inundatiile viitoare. Tehnic vorbind, nu exista risc la inundatii care sa nu poata
fi diminuat prin masuri ingineresti (masuri structurale), costul fiind insa elementul hotarator. Acest
proces furnizeaza informatii utile si populatiei cum anume sa convietuiasca rational cu inundatiile.
Masurile de prevenire a efectelor se refera mai ales la masurile nestructurale si ele sunt alcatuite
din planuri de masuri pregatitoare (planuri de aparare), masuri de raspuns, masuri legislative, de
finantare, de evaluare a impactului asupra mediului, de reconstructie si reabilitare si a componentei
lor tehnice; aceste masuri contribuie direct la reducerea pierderilor de vieti omenesti si a pagubelor.
Ordinea in care sunt aplicate masurile de prevenire a efectelor inundatiilor este de prima
importanta. O succesiune ideala incepe cu dezvoltarea constientizarii populatiei, care conduce catre
crearea vointei politice, urmata de elaborarea si promovarea legilor si reglementarilor, iar apoi pe
locul al doilea ar fi propunerile de masuri de reducere a riscului si, in final, educatia si instruirea.
Ultima actiune ar fi crearea sistemului de asigurari in scopul de a imparti costul pagubelor potentiale
ale marilor inundatii pe o perioada lunga de timp, la un numar mare de proprietati si persoane
asigurate.
Alte actiuni de diminuare includ reducerea vulnerabilitatii fizice, reducerea vulnerabilitatii
economiei si consolidarea structurii sociale a comunitatii. Aceste actiuni pot fi luate la nivel
individual, comunitar sau la nivel de stat. Organizatiile neguvernamentale, voluntarii si organizatiile
socioculturale pot juca, de asemenea, un rol important.
Rolul, atributiile si responsabilitatile autoritatilor publice centrale, judetene si locale, precum si ale
altor organizatii cu rol determinant in Planul de masuri pentru diminuarea riscului la inundatii sunt
prezentate in anexa nr. 1.
5.2. Principalele actiuni pentru aplicarea strategiei
Principalele actiuni care sunt prezentate in Planul de actiune sunt sintetizate in cele ce urmeaza.
5.2.1. Cresterea capacitatii institutionale prin responsabilizarea factorilor de decizie de
la diverse niveluri
29
1. Coordonarea si imbunatatirea comunicarii si cooperarii intre ministerele vizate in scopul
implementarii prezentei strategii in domeniul amenajarii pentru protectia impotriva inundatiilor,
amenajarea teritoriului, conservarea naturii si a biodiversitatii, practicile agricole etc.
2. Redefinirea atributiilor si responsabilitatilor (la nivel national, bazinal si regional/local) in ceea
ce priveste protectia impotriva inundatiilor, astfel incat reducerea riscului la inundatii pentru
proprietatea statului sa cada in sarcina Guvernului, apararea proprietatii municipiilor, oraselor si
comunelor sa fie in sarcina atat a Guvernului, cat si a autoritatilor locale, in functie de importanta si
amploarea lucrarilor de aparare, iar apararea proprietatilor izolate ale populatiei si operatorilor
economici sa cada in sarcina acestora, prin intermediul sistemului de asigurare si al ajutorului
financiar al statului, precum si prin crearea unui mecanism de acordare de credite avantajoase.
Optimizarea deciziei in vederea integrarii masurilor si pentru asigurarea protectiei mediului se va
face prin organisme create la nivel national, bazinal si local:
a) crearea in cadrul Consiliului interministerial al apelor a functiei de secretar pentru prevenirea
riscului la inundatii si a unui secretariat tehnic responsabil cu urmarirea integrarii investitiilor mari,
nationale, la nivelul bazinelor hidrografice cu strategia si planurile de management al bazinelor
hidrografice, precum si cu schemele directoare pentru amenajarea bazinelor hidrografice;
b) intarirea rolului comitetelor de bazin, prin atribuirea de responsabilitati clare legate de
amenajarea bazinului hidrografic in contextul adoptarii masurilor preventive pentru asigurarea
restaurarii si reconfigurarii structurale a sistemelor lotice, precum si prin numirea de reprezentanti de
la nivelul tuturor consiliilor judetene, pentru a creste capacitatea de coordonare a programelor
regionale privind prevenirea riscului la inundatii si pentru atragerea de fonduri pentru solutiile
prietenoase mediului;
c) crearea agentului de inundatii. Acest corp profesional va fi format din serviciul voluntar pentru
situatii de urgenta si din agenti hidrotehnici. Pentru fiecare comunitate locala (U.A.T.) se vor instrui
aproximativ 3.000 de agenti de inundatii, pentru intreaga tara, care vor juca rolul unor operatori
locali pentru pregatirea populatiei, cunoasterea locala a hazardului si a riscului la inundatii, a
planului de aparare si a celui de evacuare. Acestia vor furniza sprijin pentru inventarierea pagubelor
la nivel de localitate. Agentii hidrotehnici ai Administratiei Nationale "Apele Romane" si ai
Administratiei Nationale a Imbunatatirilor Funciare - R.A. completeaza corpul agentilor la inundatii,
avand rolul de a urmari si de a intretine lucrarile din administrarea proprie si de a asigura atat
actiunile de avertizare in cazul deteriorarii/afectarii acestora in timpul viiturilor, cat si interventia
pentru consolidarea/suprainaltarea acestora. Agentii hidrotehnici colaboreaza la actiunea de
reconstituire a inundatiilor, de marcare a evenimentelor istorice pe cladiri, la poduri si pe mirele de
ape mari.
3. Elaborarea si publicarea de catre Ministerul Mediului si Padurilor a unui raport national dupa
fiecare inundatie majora si a unui raport anual privind inundatiile produse, efectele lor, lectiile
deprinse
4. Elaborarea si publicarea de catre Ministerul Mediului si Padurilor de rapoarte anuale privind
starea tehnica si functionala a sistemului national de protectie impotriva inundatiilor
5. Elaborarea si publicarea de catre Ministerul Administratiei si Internelor, prin Inspectoratul
General pentru Situatii de Urgenta, de rapoarte anuale privind pagubele rezultate in urma inundatiilor
6. Implicarea in mai mare masura a populatiei si a societatii in reducerea riscului la inundatii, prin
intermediul unui plan coordonat la nivel local intre autoritatile publice si private locale, organizatiile
cetatenesti si autoritatile centrale privind atributiile clare ale acestora, in functie de capacitatea lor de
interventie.
5.2.2. Imbunatatirea cadrului legislativ:
a) modificarea legislatiei romanesti si a actelor normative necesare pentru conformarea cu
Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European si a Consiliului;
b) elaborarea si aprobarea actului normativ privind Strategia nationala de management al riscului la
inundatii pe termen mediu si lung;
c) aprobarea planurilor de management al bazinului hidrografic, in conformitate cu cerintele
Directivei-cadru 2000/60/CE privind apa, si a planurilor de management al riscului la inundatii, in
30
conformitate cu necesitatile legate de implementarea Directivei 2007/60/CE a Parlamentului
European si a Consiliului; corelarea celor doua categorii de planuri la nivelul schemelor directoare
de amenajare si management al bazinelor hidrografice;
d) elaborarea unui standard unitar pentru dimensionarea si verificarea hidraulica a infrastructurilor
de protectie impotriva inundatiilor in conditiile bazinelor hidrografice amenajate;
e) elaborarea unui act legislativ si administrativ privind utilizarea albiilor minore ale raurilor si a
terenurilor limitrofe;
f) elaborarea unui act normativ privind normele si regulile utilizarii terenurilor in zonele
inundabile; codificarea constructiilor din aceste zone si reguli de adaptare a acestora pentru a
diminua pagubele produse de inundatii;
g) elaborarea unui act normativ de reglementare juridica si tehnica a ocuparii terenurilor din
zonele-tampon destinate inundarii dirijate si a situatiei lucrarilor de amenajare din bazinele
hidrografice torentiale aflate in patrimoniul forestier si agricol din domeniul privat si public privat.
Reglementarile vor viza: terenurile agricole cultivate, terenurile agricole prevazute cu amenajari
pentru irigatii, desecare-drenaj, combaterea eroziunii solului, digurile de aparare, caile de
comunicatii terestre, terenurile impadurite, terenurile in care se afla sau se intentioneaza realizarea de
instalatii de extractie a resurselor de petrol si gaze, terenurile pe care se afla sau se vor realiza
fronturi de captare a apei subterane;
h) adaptarea legislatiei pentru cresterea capacitatii decizionale si de raspuns legat de masurile
pentru managementul riscului la inundatii;
i) elaborarea unui act normativ pentru definirea proiectelor de interes national si de interes local si
a modului lor de elaborare si de finantare;
j) elaborarea unui act normativ pentru clasificarea obiectivelor din punctul de vedere al gradului de
protectie la inundatii ce trebuie asigurat sau al riscului social acceptat;
k) elaborarea unui act normativ care sa cuprinda lista comunelor aflate in zone vulnerabile la
inundatii, eligibile din punct de vedere geografic pentru sprijin prin Programul National de
Dezvoltare Rurala (PNDR).
5.3. Activitati-suport pentru implementarea Strategiei nationale de management al
riscului la inundatii pe termen mediu si lung
5.3.1. Activitatea de planificare
Activitatea de planificare implica:
1. elaborarea planurilor de gestionare a riscului la inundatii pentru fiecare dintre cele 11 bazine
hidrografice, in conformitate cu prevederile Directivei 2007/60/CE a Parlamentului European si a
Consiliului;
2. elaborarea hartilor de hazard la inundatii;
3. elaborarea hartilor de risc la inundatii;
4. evaluarea preliminara a riscului la inundatii in bazinele hidrografice;
5. identificarea in cadrul planurilor bazinale de gestionare a riscului la inundatii a zonelor cu
potential de retentie partiala a viiturilor ce pot fi supuse unor procese de reconstructie/reabilitare
ecologica;
6. elaborarea si implementarea de planuri de gestionare a zonelor inundabile prin luarea in
considerare a functiilor ecologice ale inundatiilor si a dezvoltarii durabile a acestor zone;
7. evitarea implementarii unor masuri structurale cu impact major asupra mediului si a
biodiversitatii (de tipul barajelor si indiguirilor) in interiorul ariilor protejate, fara masuri
compensatorii adecvate;
8. elaborarea si implementarea Programului national - Planul pentru prevenirea, protectia si
diminuarea efectelor inundatiilor;
9. elaborarea pentru fiecare localitate urbana expusa riscului la inundatii a unui program conceptual
unic privind colectarea si evacuarea apelor provenite din precipitatii, in vederea reducerii viitoare a
pagubelor printr-o reducere anuala sistematica, compensarea cresterii gradului de impermeabilizare
prin masuri de crestere a infiltratiei (de exemplu: cresterea spatiilor si a cladirilor verzi) si prin
crearea de rezervoare temporare de stocare a viiturilor;
31
10. elaborarea si implementarea unui program national de reabilitare si refacere a podurilor si
podetelor in vederea cresterii capacitatii de debusare la valoarea din regimul initial, anterior realizarii
lucrarilor de traversare, si verificarea capacitatii de evacuare a apelor in noile conditii de amenajare a
bazinului hidrografic (debite asigurate in regimul actual);
11. dezvoltarea fondului forestier si extinderea suprafetelor de padure, in vederea asigurarii
echilibrului ecologic la nivel local, national si global, prin realizarea Programul national de
impadurire. Realizarea Programului national de impadurire se va face prin lucrari de impadurire a
terenurilor din afara fondului forestier national si a terenurilor cu destinatie agricola, in vederea
imbunatatirii conditiilor de mediu si a optimizarii peisajului, a asigurarii si cresterii recoltelor
agricole, a prevenirii si combaterii eroziunii solului, a protejarii cailor de comunicatie, a digurilor si a
malurilor, a localitatilor si a obiectivelor economice, sociale si strategice, urmarindu-se impadurirea
unor terenuri cu alta destinatie decat cea silvica, in suprafata de 2 milioane ha, pana in anul 2035;
12. promovarea celor mai bune practici agricole in zonele expuse riscului la inundatii;
13. introducerea zonelor de protectie sanitara in cadrul planurilor bazinale de gestionare a riscurilor
la inundatii (alimentare cu apa, gestionarea apelor uzate atat pentru obiectivele publice, cat si pentru
cele private), asa cum sunt ele identificate in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului;
identificarea unor solutii caz cu caz, pentru fiecare dintre obiectivele plasate in zone cu risc la
inundatii;
14. integrarea aspectelor privind conservarea naturii si a biodiversitatii in planurile de gestionare a
riscurilor la inundatii;
15. analiza critica a planurilor de aparare impotriva inundatiilor, completarea si revizuirea lor
periodica;
16. integrarea informatiilor asupra evaluarii preliminare a riscului la inundatii in bazinele raurilor
care trec peste frontiera sau constituie frontiera de stat;
17. semnarea unui memorandum privind implementarea unui program de prevenire si combatere a
taierilor ilegale ale padurilor;
18. semnarea unui memorandum privind implementarea unui program de combatere a eroziunii
solului prin amenajarea complexa a bazinului hidrografic in zonele critice cu risc la inundatii;
19. inventarierea surselor potentiale de poluare in caz de inundatii, cu accent pe zonele miniere
unde exista depozite de reziduuri periculoase, realizarea si implementarea unor planuri prealabile de
reducere a riscului de poluare.
5.3.2. Dezvoltarea de metodologii/studii/rapoarte necesare implementarii Strategiei nationale de
management al riscului la inundatii pe termen mediu si lung:
1. dezvoltarea, promovarea si intretinerea unei platforme GIS comune dedicate apei si gestionarii
riscurilor la inundatii;
2. elaborarea de studii si metodologii pentru determinarea vulnerabilitatii la inundatii;
3. studii pentru evaluarea permanenta a pagubelor produse de inundatii;
4. elaborarea de studii pentru realizarea hartilor de hazard si de risc la inundatii in zonele
vulnerabile identificate in analiza preliminara a riscului la inundatii;
5. elaborarea de studii si cercetari interdisciplinare in domeniul gestionarii riscului la inundatii pe
baza unor termeni de referinta elaborati de Ministerul Mediului si Padurilor;
6. elaborarea de studii si cercetari pentru diminuarea efectelor inundatiilor in zonele urbane;
7. studii si cercetari pentru identificarea influentei schimbarilor climatice asupra producerii
inundatiilor si masuri de diminuare a acestor efecte;
8. introducerea ca prima optiune tehnica in studiile de fezabilitate a solutiei de utilizare a
capacitatii naturale de retentie a zonelor inundabile (reconstructia ecologica a zonelor inundabile), cu
respectarea principiilor prevazute la lit. D, E, F si G din sectiunea 3.1 "Principiile strategiei";
9. realizarea unor studii detaliate privind impactul lucrarilor de aparare impotriva inundatiilor
asupra ariilor protejate, pentru oricare interventie structurala ce se desfasoara la o distanta de 20 km
in amonte si in aval de limitele ariilor protejate. Aceste studii vor include modelari
hidrologice/hidraulice pentru cel putin doua alternative de realizare si evaluarea impactului la nivelul
fiecarei specii/fiecarui habitat de interes conservativ;
32
10. studii si cercetari pentru identificarea bazinelor hidrografice cu potential de producere a
viiturilor rapide; ierarhizarea acestora; elaborarea unui ghid de comportament al populatiei in caz de
aparitie a viiturilor rapide;
11. modernizarea sistemului hidrologic de avertizare a viiturilor rapide (Proiect DESWAT);
12. urmarirea evolutiei geomorfologice a albiilor si asigurarea protectiei lor, prin autorizarea
exploatarii balastierelor doar in zonele cu depuneri semnificative de aluviuni, in vederea protectiei
lucrarilor de arta;
13. identificarea de solutii pentru fiecare dintre depozitele neconforme de deseuri amplasate in
zone de risc la inundatii. Solutiile vor trebui sa ia in consideratie impermeabilizarea bazei/taluzului
depozitului si chiar transferul deseurilor intr-un depozit conform;
14. raportarea asupra evaluarii preliminare a riscului la inundatii pe districtele hidrografice ale
bazinului Dunarii;
15. elaborarea si publicarea unui raport national dupa fiecare inundatie majora si a unui raport
anual privind inundatiile produse, efectele lor si lectiile invatate.
5.3.3. Masuri privind formarea/pregatirea profesionala:
1. introducerea in curricula universitara a unei discipline privind gestionarea riscului la inundatii;
2. proiectarea si implementarea unui sistem unitar de informare si educare a populatiei referitor la
riscul potential la inundatii;
3. realizarea de programe de pregatire si formare continua a specialistilor incadrati in institutiile cu
atributii in managementul riscului la inundatii;
4. realizarea unei biblioteci sau arhive electronice cu fondul de carti, studii si proiecte la nivel
national.
Cadrul legislativ care sta la baza prezentei strategii este prezentat in anexa nr. 2.
6. Planul de actiune pentru implementarea strategiei
Managementul riscului la inundatii este o componenta majora a planurilor de amenajare a
bazinelor hidrografice, implicand numerosi actori la toate nivelurile. In acest sens, principalele
actiuni necesare pentru punerea in aplicare a prezentei strategii, implicand numeroase parti interesate
si privind mai multe ministere si institutii ori autoritati nationale, regionale, judetene sau locale, sunt
incluse sintetic in tabelul urmator, unde se prezinta in detaliu subactiunile, perioadele de desfasurare,
responsabilii pentru implementare si sumele detaliate pe perioadele de implementare:
top related