smîul de drept Între drepŢiipj ^1...
Post on 02-Nov-2019
2 Views
Preview:
TRANSCRIPT
z.vrvţ-î.
S M îU l D E DREPT ÎNTRE
DREPŢIIPJ ^1 OBLIGAIII• dialog cu domnul vieeprimar L IV IU MEDREA • :
-■• Discuţia purtată cu domnul v i-' -ceprimăr Liviu. Med rea a interi*:, ţionat să aducă în : faţa cititori-, lor o sumă diri problemele ora-> şului pentru a afla cum v sînt-'
. ele văzute diri interior de -către “oamenii Primăriei" pe care vom încerca să-i cunoaştem ihai bine şi să-i ajutăm, 'căci de foar1- te multe ori au nevoie de sprijinul nostru, al cetăţenilor a- cestui ■ oraş.. <'
I.: C’e înseamnă, dc fapt, ; - a fi vieeprimar şi cc ne puteţi spune, despre viceprimarul I.iviu Mr-drea despre care unii afirmă
fă <?ste “omul cu iniţiativele", iar '-.'ii că este “umbra" prima- ru'u?? < ' . -.-;.H - ' Din litera- şi spiritul ‘ Lo- .
gii -administraţiei publice locale , rezultă că viceprimarul este înlocuitorul de drept al primarului. Tn acele segmGnte in care, din cauza multitudinii de probleme cu care se confruntă, primarul nu are timpul material să ie ducă la îndeplinire, în toa- , te' aceste segmente — repet — . este obligatoriu să se regăsească viceprimarul pentru a crea acest . tot care este .funcţia: de primar.
Cît priveşte persoana, mea... .Cînd devii o persoană publică
ţi se pot pune in sarcină — cu : bună sau cu rea-credinţă - foarte î multe, lucruri ce vizează . atît < activitatea .desfăşurată, cîţ ' mai ■/ales/calităţile ‘ personale, care
răspund, sau' riu<.răspund/func- ţiei publice pe care o . îndeplineşti. ..Eu mă,consider, un om o- riest, doresc să răspund7 cît mai
: bine sarcinilor .pe care le ara ca vieeprimar, încerc, să răspund tuturor cerinţelor care . vin -: diri
- partea cetăţenilor, Şi a colegilor din Primărie. Şi dacă sînt cazuri cînd nu răspund, nu e vorba -de
> ;‘rea-yoinţă, ci de necesitatea, de a ne înscrie -în aria foarte clară
• a prevederilor legale-, -.. I.: Au trecut cîteva'.luni: de cînd lucrează această-echipă din. Primărie. Care sînt problemele care. au intrat pe făgaşul bun în
- această; perioadă de timp?• R .:; Printre problemele mari cir care- ne-am . confruntat, . aş aminti îri primul rînd trasportul în comun, apoi aspectul general a l : oraşului, calitatea.., suprafeţei străzilor, : aprovizionarea cu apă şi furnizarea energiei, termice’,
A consemnat Flavia SERGHIE
(Continuare în pag. V-a) '
JO C U R I C U. Agitaţia . produsă; de propune* rea d-lui. Câmpeanu c a ; fostul rege Mihai să candideze. la preşedinţia României a ' fost-' reală şi ' de proporţii. D - l ' Sâmpeăriu ştie însă că propunerea nu va
.putea fi acceptată. în cacealmaua sa se bizuia, totuşi, pe o carte. Lucru confirmat de atitudi nea uşor ezitantă a fostului rege şi a sfătuitorilor săi. Primul răspuns la ciudata propunere a fosţ că Majestatea Sa doreşte să revină în ţară. ca suveran, cu respectarea legilor ţării1*. A- firriiaţie' care conţine cel puţin ,o ; contradicţie: fostul rege, nu se poate întoarce în : ţară ca suveran cu respectarea legilor pentru simplul motiv că legile, spun foarte limpede: România este republică. Fostul rege se poate reîntoarce în ţară . ca suveran; dar fără respectarea legilor. Cu toate aceste precizări, e adevărat. contradictorii, dar arătînd clar că fostul : rege doreşte să rămînă rege, conducători ,ai PN L au vrut să demonstreze- publicului c ă : toţi gazetarii şi oamenii politici s-au înşelat afirmînd că fostul rege a refuzat propunerea: Mai mult, purtătorul d e : cuvînt ăl fostului, rege ă încercat, într-o intervenţie . în "România li- b?ră“, să •. interpreteze comunicatul în sensul unei posibile ac ceptări a candidaturii la preşedinţie.,- ' •' ■ . -
Tn fine, lucrurile s-au lămurit (aparent) sîmbătă, cînd delegaţia liberală a fost primită la
■ ■ ■* ' * ,* :*\ . i ? * s .’ *'- 'SV f ’ - * ' <*'•.<■** ' ^
-*** •i
* ' . * * a , f h r ^ •* *.; \ \ . ' v - ţ * f - J t r r ' \
Sf► y>~
** ¥
' r
‘ ■> \ <a - ■* * » ' • A
SUKPK1ZA UNEI fO TO G R Â Fn : • (în picioare, primul din dreapta). Jucătorul înAvem plăcerea să vă prezentăm o fotografie de. cauză nu este altul decît Theodor STOLOJAN,
arhivă, pentru unii, pe cît de inedită,. pe. atît actualul'Prim Ministru. ; In fotografia, anului 1965de surprinzătoare. Am fi fost tentaţi, trebuie să — student şi component al echipei de volei ISErecunoaştem, să organizăm un concurs de recu- Bucureşti- Cu alte cuvinte, 10 pe tricou, 10 canoaştere a jucătorului cu numărul 10 pe tricou student, F.M.I., Prim Ministru . . . Dem. ŞOFRON
'• Versoix. După ' care, •; dumiriicră,' fostul rege a avut o întrevedere cu d-1 Coposu, care a transmis “României. libere“ refuzul de a primi '/ propunerea liberalilor. Care liberali du renunţat, la întoarcerea. în ţâră, la proiectată conferinţă de, presă, , afirmînd- că,’ de fapt, ei n-au- promis aşa ceva. Chiar dacă ar fi aşa, o conferinţă de presă- se - impunea. în tre timp, d-1 Câmpeanu colindă ţara. Opriridu-se la Cluj-Napoca, dînsul precizează că nu s-a deplasat la Versoix cbrisiderînd mai utilă prezenţa- sa în / ţara în acel: moment. Se pare’ insă că dumnealui fugea de presa bucu
- reşteană, mai- curioasă - şi mai insistentă.
De fapt,'fostu l rege ar f i trebuit să. se-simtă de-două ori jig nit; de propunerea liberalilor: în- •tîiv cînd. a fost-: făcută (acest lucru presupunând un refuz de a primi - delegaţia liberală), apoi.
: cînd a constatat că delegaţia nu •estet «condusă d e ,, preşedintele /partidului : respectiv. •. . Totuşi,- a primit 'delegaţia,*: a stat de. vorbă cu membrii ei şi din, acest
. moment - lucrurile ' încep să sn complice:. Ceea ce , înseamnă, repet, că d-1 Câmpeanu avea o carte în mînă. Să ne oprim pu-. ţin asupra declaraţiei d-lui Co- posu publicată, în “România liberă4*..-de /marţi. Se : afirm ă aşa:
D-1 Coposu- a . subliniat că a avut, o -întrevedere cu Majes- tatea Sa Regele Mihai 1. al României duminică - dimineaţa, la invitaţia -regelui,? pentru consultări în legătură - cu- insolita pro- punere a P N L făcută Maj^stăţii
:Sale, de - a* candida .la alegerile -prezidenţiale, D-1-Coposu . . . i-a, spus Majestăţii Sale că este.vor-, ba d e sp reo capcană:, care dom niei sale i-a produs indignare;
.în discuţia pe care Majestătea Sa a avut-0 'cu- reprezentanţii: li-
. berali. - Suveranul • a v. refuzat; ca- tegoric intrarea în -lupta poli ti că. internă. .«“ . Există o “ afiriha- ţîe care, lasă. o portiţă deschisă pentru interpretări \ diferite, fa- vorabile /ideii d-lui Câmpeanu. Dacă fosjuţ/rege ’a refuzat categoric.; încă ide sîmbătă,:' propunerea liberalilor, care sâ fi fost motiv*! întrevederii. " urgente,
.- cerută de fostul rege cu d-1 ®o- posu, “pentru consultări" în le-
; Vaier .CHIOUEANIJ
/ (Continuare în pag. V-a)
• C IIIŞ INAU . Un apel cătra poporulf Republicii Moldova, din partea Comisiei unificate de control în ■ care se : arată că In baza Convenţiei “Gu privire la principiile--: reglementării paşnice â
j conflictului: armat ■ din zona nis* treană. a • Republicii ■■■: Moldova*4, s°mnată ' la 21:.- iulie 1992 de către . ' preşedintele > Federaţiei Ruse'; şi preşedintele Republi-
; cii-siMoldova,- cu începere de la:/;29 / iuli6 1992. se introduc în i zona •• de, conflict, prin- tr-o decizie < a Comisiei Unice da Control, forţe comune de menţi-
'r.ere a păcii formate, din contingente- de trupe ale părţilor angajate, In reglementarea ; conflictu-
I lui : şi-din observatori militari. Aceste forţe sînt /investite cu împuternicirile:; cuvenite şi dispun de armamentul şi tehnica
-necesară pentru asigurarea încetării focului... retragerea şi .de- zarmarea tuturor formaţiunilor armate şi pentru menţinerea păcii, şi ordinii de drept în zona de
-conflict. Comisia Unică de £on- trol declară; “Noi sîntem chemaţi
- să .acţionăm tn/interesul tuturoq oamenilor care-locuiesc în Moldovă, tn spiritul respectării neabătute a drepturilor omului. în scopul excluderii, oricăror acţiuni,' diri '. orice, parte/ care a r
.putea şă împiedice ■ reglementarea conflictului pe , cale paşnică.— se spune în .încheierea apelu- lui. . r ' v . ':; • ■ i ■
A N 'IN Ţ
Membrii, .Partidului Unităţii Naţionale -Române din munipi-
. piui Cluj -Napoca: sînt invitati la întîlnirea lunară,, care va avea " loc vineri.-31 iulie/1992,! orele 17, în sala de^şedinţe, a fostei Primării — Bulevardul /.Eroilor nr..2. ... /• . .Conducerea Filialei Judeţene a 1*.U N.R- V / -
: .' ■ COMUNICAT ; • ' " "
..Partidul Unităţii } Naţionale Române anunţă’ po această ca le ' lansarea lişjlelqr .de ; ‘semnături pentru sus§^erea: .: candidaturii domnului. ŞîiîEORGHE ' FU NAR . la funcţia de preşedinte âl Ro-
. mâniei. f • . • / . ?Membrii ' Ptfî^R. simpatizanţii‘
„şi ;toţi cetăţenii judeţului Gluj ' sînt invitaţi să semneze' aceste liste la sediul PUNR din. Cluj- Napoca ’ str. Moţilor nr 1-3 cam. 101 (în perioada 30 iulie — 15 august 1992) între orele 10-16. în zilele de marţi, miercuri şi . vineri şi între orele 12-16 îri zilele de luni şi joi, precum şi, la subfilialele . PUNR diri oraşele Dej,. Gherla/ Turda. Cîmpia Turzii şi Huedin. /
Consiliul Judeţean al PUNR
7 V D ORIŢI SA A F L A Ţ I ADEVĂRUL?- . Isus i-a zis: „Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la tatăl decît prin mine”. (loan 14:6) ■ .- - • ,
: UNITED PENTACOSTAL C IIURCII — U.S.A.■ M ISIUNEA CREŞTINA APOSTOLICA DIN ROM A N I A
' vă invită ’
să luaţi parte la PROGRAM UL D E-EVANG H ELIZARE care , va ivea loc la CASĂ TINERETULUI în zilele de .31 iulie, 1 şl2 august 1992, la orele 17,30.
Participă pastorii: DON K N IG IIT şi F IL C IU LLA . (19920)
S.C. AL-BALAWI V inde„EN-GROSS", pe str. Gh. Lazăr nr. 24:
• COLA, BERE (ambele la doză), diferite mărci de JIGĂRI. DULCIURI, CAFEA ,,ALVORADA" (vidată şi boabe) - LA CELE MAI IEFTINE PRETURII
VĂ AŞTEPTAM CU DRAGI
FIRMA MACROS 'transportă -
MARFA pînâ la 8 tone Tarif: 65 lei/km.
. Telefon: 16-12-12. .
' TAXI LUX , . •,/,/,Asociaţia TAXI LUX convoacâ toţi membrii, în
data de 30 IULIE 1992, la ord 18,00, la ŞEDINŢA LUNARĂ co va avea Toc la ŞCOALA GENERALA 21 MĂNĂŞTUR. ,-;s "v-. :,te .:w.£, ^
PREZENJA .OBLIGATORIEI Ce! care>nu .vor participa vor fi excluşi automat. CONDUQEREA.
STANDARD D.C. S.R.L.
Vinde, en-gross, la preţuri care sfidează orice concuren|ă, următoarele produse:
• CAMEI'• NESS
. • KIM• ASSOS• MORE• CIOCOLATA• SĂPUN• CINZANO
• L.M.• MARLBORO
0 BERE• MONTE CARLO• WHISKY• ALUNE ITALIA• COLA 1,5 litri• BISCUIJI ‘
v • CREMA DE CIOCOLATA
/ Majoritatea produselor au ADAOS COMERCIAL ’NTRE 0 -6 la sută. ; 6jr. Mo(ilor nr. 64, toIefon: 11-25-22. ' ; • / / • ■ ‘-o ■ "
/ - ■ .ff CEMTk-’,.A v m v .f i -t
SOCIETATEA COMERCIALA ROMĂNO-ITALIANA
„MERIMEX IMPORT-EXPORT" S.R.L.
Str. Nicolae lorga nr. 32
Telefon 14-56-31, Fax 15-72-96
Vâ oferă spre vînzare, en-gross:
• SUCURI ITALIENE COLA ţi ARANCIATA, KIWI, LĂMÎIE şi altele, într-o gama completă, fiind producători şi distribuitori unici
• ' MONOCULTIVATOARE, APARATE DE MULS (diferite tipuri)
• UNII TEHNOLOGICE DE BRUTĂRIE şi PIZZA
- • GAMĂ COMPLETA de încâlfăminte pentru fe.- moi (modele italiene prin iiDONNAMIA" S.A. BIS* TRITA). (19.338) ‘
&DEVARUL DE CLUJ PAGINA 2
LA GRANIŢA AURULUIConectaţi dc cn scară la ceea cc avea să ur
meze in memorabila noapte de 28 iulie, fă- cut-ani exact ccea ce ne-a cerut Cristian Ţo- pescu: cafele, tutun (nu, asta n-a ccrut, sc păzeşte de la imprudenţa cu - „Bastos!", dar s-a înţeles de la sine) ţ i socoteli, multe şi încilcite
socoteli. Mai ales că dc spectacolul în sine nu prea ne-am bucurat, liindcă regizorul de. transmisie n-a vibrat şl pentru noi, iar noi n-nm avut inimă pentru contracandidatele ţinute, neîntrerupt (şi inexplicabil pentru un profesionist al ochiului magic) în prim planul atenţiei. Şi am mai avut (nu doar pentru că ne-a cerut-o telecomentatorul) Incredcre, nelimitată încredere în 'gimnastele noastre pornite în aspră cursă de urmărire a echipelor {SUA. şi chiar ('S I) situate,' după „impuse", In faţa lor. O cursă infernală purtată insă cu o uimitoare siă- plnire dc sine — dovadă acurateţea cxerciţiilor şi absenţa oricărei ratări: incredibilă Ia nişte fiinţe aflate la vîrsta („ingrata adolescenţă^*) recunoscută prin oscilaţia temperaturii interi- <Jare şi fluctuaţie comportamentală. Dovadă că sportul recreează şi jefu ieşte temperamente şi caractere pînă Ia atingerea acelei nestemate de carc ne-ani incmtat eu toţi? tn neuitata noapte de marţi: ţinuta olimpică. Fericită rezultantă a îmbirSrii dintre curaj, voinţă, spirit de sacrificiu ţ i demnitate. O nestemată de care, personal,
, m-am îneîntat nelimitat şi care suplineşte absenţa aurului care, la un moment dat, no-a lă*
cut cu ochiul. A ltfel, noi nici n-am rămas com- pi et departe de aur, din moment ce ne-am luat
~ o „revanşă de aur" (asupra echipei SUA care ne-a devansat în Mondialele de la Indianapo- lis) şi am făcut o demonstraţie dc aur, dovedind orgolioasei campioane olimpice, CSI (de care ne-a despărţit doar o jumătate de punct) că am redevenit o mare forţă, chiar dacă nu
' avem individualităţile c i şi nici o excepţic cum a fost Nadia. România are în schimb o echipă
• eu şase -soliste din moment ce Vanda Hădărcan (clujeanca noastră), obţine Ia „bîrnă" prima notă (5,887), Gîna Gogeau înfige în salteaua „Săriturilor" un foarte valoros 94)75 iar Mirela
Paşca este,- la „paralele" <9,930) peste anticipatele noastre lidere Cristina. Bontaş (9,900) ţ i La-
vinia M ilofovici (9,325), Cristina şi Lavinia fi- ’ ind însă cele mal bune îa sol (ambele 9;800).
Ş i apoi să nu uităm că echipa CSI reuneşte forţele mai multor sta te fin fond alt prilej de mindrie .pentru noi: putem ţine piept coloşilor).
. Ce se va întîmplă Insă (dacă se va întîmplă!)cînd ^forţele" imperiului vor reveni, fiecare
. sub propriul drapel?Dar, noi să ' ne vedem de-alc noastre şî să
continuăm a ne mîndri că rezistăm — şi încă minunat — In fJIimpul gimnasticii şi că oficiantele acesteia dovedesc o admirabilă şi lăuda*
. bilă ţinută olimpică! . . —
Nuşa DEMIAN
DE LA CLUBUL COrlII.OR Afli PR IM IT URMĂTOARELE :
Ee marginea scrisorii prîmiie la redacţie din partea 'domnului
-Mihai Oancea, (Stradă - - Avram" Iancu 5), care ne semnala -faptul* că fiul domniei sa le 'a fost muşcat de un cîine în data de; 22 iulie, “pe la orele 18,30“, in curtea Clubului , Copiilor, am primit, prin amabilitatea dom -. nului profesor - Gheorghe Arion, director adjunct al Clubului: “Ne pare sincer rău de cele In-, tîmplate Noi vă putem prezenta un. dosar, şl activităţilor de vară ce au loc la Clubul Copiilor, in care -sînt trecute taberele cu profil pe care le avem, expediţiile pe »are~.te' organizam,. Tabere cu -expediţii care se-fac ; cu. -participarea atît a copiilor ce frecventează Clubul, cît şi a cadrelor noastre didactice. Avînd. deci un număr mare de tabere, este şi foarte greu să contezi pe ■ un număr marc de eopii care să frecventeze’ regulat Clubul in a- ceastă perâoadâ. Vom încerca, ca o restructurare In ocupării acestui timp liber Ce trebuie reţinut, -nu ca tuvsgi££rtisme»ţ activitatea ClubuluK^stt cuprinsă între orele 9-15, perioadă încarc igS^im ţi,ur> profesor ..'.de.
serviciu, personalul TESA, este dc fapt programul tmei instituţii de stat. După -orele 15, nu mai rămîne decît femeia de serviciu şî portarul care vine : la orele Ifi. De obicei, clinele este legat d<râT, după -orele 18, in pe-
jrioada -serii şi a nopţii, mi , se pare firesc să fie liber. Ce s-ar întîmplă -dacă. pentru ' terenul nostru de fotbal ar Teni toate grupurile1 3e"copii din' -oraş?'Ru sîntem o bază sportivă permanentă. terenurile dc fotbal -sint pentru copii dar Intr-un cadre de activitate. '*3- unui program. ' Există drepturi, dar există şî îndatoriri, printre care şi acela de a respecta orarul Tinei instituţii. Avem . necazuri cu copii
;;care.-sar gardul, -care îţ i bat Joc de femeia de serviciu, de por-
- tari. Ce-ar f i să-i lăsăm pe toţi de capul lor? .Nici «într-o fabrică, ţnstituţie nu in tri -depă pro- gramul de muncă, de s-ar intra deci la noi? Repet, "vom îri~ cerca o restrartri-rare a- programului de vară, îo funcţie de cadrele pe ca re le vom. avea. Be- gretăm eeie iatîmpîate'sî -ne dorim -ca pe viitor să nu mai avan asemenea probleme*. -
Denmtcnc "ŞOFRON
' COMUNICAT
■ Ministeral Sănătăţii, .‘Mîaiste- rul învăţământului şi Ştiinţei în colaborare cu organizaţia de caritate britanică The Romanian- Orpbanage T n js l îAsociaţâa pen^. tru Orfelinatele din România) a- nonţă organizarea onui nou e- -xanten.de admitere p?ntrn Cursul pbst-liceal de doi ani de .pre-' gătire in profesiunea dc educator-pirerîcul tar Examenul -se -va organiza în; perioada ‘ 10-15 •septembrie în oraşele: Bucureşti. Craiova, Timişoara, Cluj- Napoca şi Bacău. .
Concursul va consta în două probe: Literatura română — 10 septembrie • Test psihologic şi de personalitate — 11 septembrie. '
înscrierile se fac ia Şcolile Normale din oraşele respective în perioada 3-8 septembrie. îŞcaa- la Normală „Gh. £azăr“ Cluj-Napoca).
Menţionăm că programa carsu- luâ a: fost stabilită în' , acord cu prestigioasa instituţie britanici National Evarmratâon Board, tar diploma obţinută la absolvire va avea -validare internaţională. . . -
B îfw io r de programi Luminiţa M \RCU
NOUTĂŢI EDITORIALE1. Ioan Romoşan, Mîbai Voiculescu, Ovid.-u Go
lea. Smdromul nefrotic, Ed.. Academiei Române, 250 ici: 2. Gheorghe Pcndeîunda. Felicia Ştefa- nache, Liviu Pendefunda, Semiologie neurologică, ■Ed.," Contact Internaţional, 400 1ei: 3. M 3. -Guii- laume, J-C Tymowski M. Fi^vet >— Izard, Acupunctura trad. Carmen Marinei a- Popa, Ed. Ome- ga-pres, 120 lei; 5. Valentin Lică, Materiale dec- troizoîante, voi. I î l II, 1430 lei; 5. Ana Elen eseu, Preparate ^culinare, din, cartofi, Ed. Tehnică, «0 lei; 6. M/Savin, K. Petcu, B. Toma; ,140 salate « de legume, Ed. Tehnică. 70 lei; 7. Aurelia Lă^â- rescu, 100 de reţete de aperitive şi gustări, Ed.
■Prometeu, 79 le i; B. A. Şteru, Astrologia pentru ' . tcţi. 118 lei; 9. Ren6 GinouvSs, Arta greacă, trad. Anca Calargiu, Ed. Meridiane, 178 Iei; 10. Geor- ges Dubv, Evul Mediu masculin, trad. Constanţa şi Stelian Oancea. Ed. Meridiane. 180 lei; „11. Mi- hai Geleleţu, (on MihScscu, Sinteze de istorie a •. limbii şi literaturii romSne, Ed. Romcart 120.lei;12. Marcel Saras, Gramatica limbii franceze, Ed. Andreescu. 330 1ei: 13. Liviu Barcea, Agonia. Oradea —- .1919, Ed. Cogito, 150 le i; 14. CTheorghe A^ichi, Studii, Ed. Academiei Române, 78 lei;15. Dumitru Mazilii. Coşmarul, voii. T. Ed.: Baricada, 220 lei;. 16. Nicolae Petre Vrânceanu, tn-
. lănţuiti de libertate, Ed. Mtnidian, 82 le i; 17. Wiliian Marin, Constantin Cozmiuc, Rebeliune tn
cosmos (SF), Ed. Tehnică, 1S5 îei; 18. Ratîu Tu doran, Maria şi , marea, Ed Arta Grafică. S 2 le i; I9L A l. Dumas, Jeana de Neapole, EtL Ro — Princeps, 95 le i; 20. Al. I>irr.as— fiul. Acuzatul, trad. Lucia Dcmîtrius, Ed. î*?rus, 90 iei; 21. Gerard de Viîlieis,. Tunurile din Ba?dad, trad: Maria Denise Theodoru, Ed. Tmerama, 180 lei;22. Stig Claesson, Orele idinahrtea prînzului. Ru- ţinea celui care tremură, trad. Teodor Atanasla, Ed. Univers, 'Colecţia Globus, T38 lei; 23. James Hilton, Adio, domnule Cîiips, trad. Ju! Giurgea. Ed. Litera. 90 lei: ;24. Manrîce Leblanc, Domnişoara cu ochii verzi, trad. Teodora Popa — Ma- zilu, Ed. Porus, 100 lei: 25. Emile Zola Iubire şi decădere,, trad . Angela Ci*.maş, Ed. Felix — F i ini, 150 lei, 26. Honor# «fe Ba Usc. Crdul căsniciei. trad. Florentin -Georgescu, Ed. Hiccelsior Multi-Pres, 162 iei: 27- George Sand, Ultima 'dragoste, trad. vAL lacobfscu. Ed Ioana. 230 lei; 28. .Richard ■ Ba-iiman, Fugarul, trad. Mihaj Dan Pa- velfisiu. Ed. Orion, 199 lei; 29. t>aphr.« du .M-rrn- rier, Verişoarn mea R;icbel, trad. Paul B. Marian. Ed. Tudor, 232 iei; 30. V i cente Blasco Ibaneî.Gei patru cavaleri ai apocalipsului,-trsd. Esdra AJha- sid, Ed. M.-irc, 350 lc ]: 33. James Clsveil Nobila casă, trad. Alfred Neagu, Ed. . E lit ' Comentator, voi. 1 şi II, 1000 lei.
Jocurile Olimpice de vară Barcelona ’92
UN ARGINT MAI PREŢIOS jîECÎT AURUL1; Dasă atletismul' este -denumit
regina întrecerilor olimpice, a- tunci simnasti-^a trebuie considerată împărăteasă. După pro-- bele impuse, ierarhia feminină pe echipe era următoarea; CSI 197,507 puncte, SUA 197,007 şi România 196,932. • Proibele s ~ lib^r alese urmau să stabilească ierarhia finală. Pe rind. echipele au trecut pe la cele 4 aparate. ; Gimnastele românce au luptat, extraordinar — netimorate do răceala inexplicabilă a publicu-*’ ,liu din sală — şi, tra ta t, au în- ceput să asalteze aurul olimpic. Constanţa în evoluţia la aparate le-a adus uri prim Succes, tre- ’ cerea pe locul secund, devansînd echipa SUA' şi apnspiîndu^se, d e cea a CSI. Sub semnul unei încordări de tnaămă intensitate, calculatoarele fiind de mare trebuinţă , pentru evaluarea 'notelor primite de concurente, la capătul ultimei dispute — in timp ce fetele noastre evoluau la parale le inegale iar comunitarele la ■sol iar americancele, resemnate, la sărituri — clasamentul fin a i, -al locurilor .pe podiumul de premiere a arătat astfel: L CSI 325,6GG puncte; 2. România 335, 079 p ; 3- .SUA 394,704 p. Q victorie ~la mustaţă". a ” comunitarelor în faţa. româncelor -noastre care au avut marea satisfacţie de a ■depăşi echipa SUA. Tar dacă. te gînd«-ti ra reprezentan- , teăe a 23 de milioane de locui- 1 tori s-au luptat cu o formidabilă -ambiţie cu două. echipe re- prezentînd o populaţie, fiecare, de peste 26d milioane de locuitori, strălucirea argintului cucerit de ele tui se pare mai ina- re decît aurul comunitarelor. Se cm lne sâ le amintim pe cele şase componente ale echipei României: Maria Neculiţă, Mirela ■paşca, Lavin ia Miloşevirn, Vanda Hădărean (clujeanca noastră). Cristina Bontaş ţ i revelaţia Oină Gogean, cărora ie adresăm., din inimă, calde felicitări şi o evoluţie în finalele pe aparate îa individual compus, toate ca- lifieindu-se printre ceîe 36 de concurente ce-şî vor dismita medaliil-e olîmpîcc. (VJVIJA L T O R E ZU ITV TE ALE DIS- I ’L’TKLO R DE iM l R f l
» TiTL Consemnăm, cu satisfacţie. medalia dc bronz -m- cerită de Sorin Babii la proba de pistol ca a"r comprimat (10 metri), un „opţar' în -ultima ser ie de tragere barlntlu-i drumul spre argint sau s iir Băcat dc ţneşan-sa -sa dar feiitâtârilc ră- mîo. valabile.
• VOLEI. înainte de a trece la rezultatele zilei de marţi o rectificare asupra partidei SUA —r Japonia, încheiată, aşa cum consemnam in ziarul de marţi, cu victoria echipei SUA cu sco- rut_ de 3-2. Scorul a rămas valabil doar o zi, deoarece contcs- - taţia introdusă de .echipa Japoniei „pentru grave erori dc arbitra j... părtiniior a .fost ^ezo l- •vat ă“ după 6 ore de dezbateri prin decizia: Japonia — SUA 3-1. Marţi, jucătorii- echipei SUA au
’ apărut pe teren.. . raşi în cap j i la capătul unui joc foarte viu disputat au, întrecut Canada cu scorul de 3-2- Intr-un alt joc, Cuba — Algeria 3-0.
w FOTBAL. Patru jocuri' s-au disputat marţi, încheiate cu următoarele rezultate; Danemarca — Ghana 0-0 (partidă în care revelaţia, formaţiei G,han^i a fost la un pas de victorie) - şi Mexic — Australia 1-1 — ambele în grupa D ; Suedia-— 'Maroc4-0 <Brolin autor a două goluri) ş i Paraguay — Coreea.de Sud0-0 — in grupa C.
M ED ALII OLIM PICE L A A L TE DISCIPLINE,
Datorită veştilor primite eu întîrziere. consemnăm medalii decernate la alte discipline:
• CICLISM- 'Proba de fond fe- , mei <81 km) s-a încheiat cu .succesul Kathrynei Anse Watt i Aus-tra lia ! medalia de argint revenind franţuzoaicei Jeannie Lon- « o iar cea de bronz «iandezci- Nonique Kncd. Medaliata -ca aur. a parcurs distanţa .In 2 .-ire. 4 minute şi 47 de -secunde <medie orară de 38.973 Jţ-ţnj, u*Trţâtoarfte două medaliate sosind la 20. respectiv 21 secunde faţă de învingătoare. . ; .
• ÎNOT. Proba, de .100 m liber femei s-a : încb'îat ' ’a t înotătoarei Yong Zhuanst fChinai,
, următoarele două locuri fiind .o- cupate de Jennifcr ' Thompson (SUA) -şl FranzKka van Alms^k (Germania); românca Lum iniţa; Dobrescu -s-a clasat a 10-a; ierarhia primelor trei lo v ir i îa 400 m m ixt femeie K ’risziin-i E- şerszegy fUnjjariî»). .Lî t t a •'Chiri al ţ î Suirrmer Sanxîcrs S C A I; .proba de 100- i » bras. mascnPn a revenit Iu? jNelsfln Dicbe! =cWJ A3, urmat de fforbert Ro7< -»Un- garia) ţ i Philip John Rogers (Australial: Iată. -şi prim ii trei clasaţi la 203 tn liber: Evgheni Sadovi rcs ii. An îers ■(Suedia) ţi- Ăntîi Kasvio <Finlan- da ).,
DUDâ programul Televiziunii din Republica Moldava, rare debutează la ora 7. vă recomandăm -să urmăriţi prima -Ediţie de ştiri la era 10, iar ,1a .10,10 prima transmisiune sportivă a zilei.: de această dată canotaj (semifinale), în pauzele transmisiei: Calendarul zilei şi Video-satelit- .Din nou Actualităţi la ora 13, emisiunea Om de muzică 13.20 — astăzi despre perenitatea simfoniei —, o noua transmisiune- sportivă .14 — prelimlnani . la box şi proba de armă de caii-, bru rriic ,1a tir femei. Ediţia de după-amiază a ştirilor o veţi putea urmări la ora 17. Programul conţin uă cu revista de literatură -şi arte Simpozion ÎT,tl5
— din somanil căreia vă- rc- comawdâm. printre allele. rubrica privind mărturii 'despre Cons-
■tantia Noi ca. Stadiou! -»1enor^l va putea fi urmărit in aceâ-r-.ă d«pă-amiaza Ist ora 17.5Î3. Urmează, la ora 18^5. un- reporîaj realizat In California cu ocazia celui de-al 17-lfa Congwa al A- cademiei Amerieano Române. Din nou sport la 'o ra ’ Î335 —‘ buletin olimpic şî secvenţe dm de*;fă',urarea probelor de înot. Celor mici le recomandăm de?e- •nele animate la ora 19.45. ai că- ror croi -sînt astăzi P if şi fîercu- le. Actualităţi la ora 20. ap'U în ciclul Dosarele istoriei 20.30 veţi armări partea a ’ l-a a serialului consacrat! unui secol, de film documentar — astăzi episodul “De la neutralitatea în România Mare”. începînd cu' ora21. -soort: «imnastică feminină (finala individual -compus), haltere (75 .fcgj," -tn pauza acestor transmisiuni fiaid. programată e- mtsiunea. R iflerţil rutiere, tn încheiere Actnalitaţi 23.M) -şi. *a ora 24 rezumatul zi iei ta l.O. de la Barcelona, .
; V INER I. 31 IU L IE , 6.00-0.00 Bună dimineaţa- ^ctua- lltAti - muitcă. publtcltats: 10.0C Jntoquick. 10 05 Itcpnze
■muzicale, I0.30 Încotro om ule?.Polul societăţilor de caritate. 11,00 Rezonanţe corale: Profil Alexandru Psşca- nu; 11.30 Din litmea larEjă:. magazin de tnformaţli ţ l muzică; 12,00 Dialog pentru un portret: TW vnrbA eu scriitorul Ştefan Baciu; 12,30 Concert de, prinzi D in’
repertoriul Orchestrei %Bainv Gcbauer*; 36.00 Un milion de piVtent Un pi-ietcn dintr-un milion: 17,00 O oră pentru testă lumea; Actuali tăti ţt m\rz1câ; 20.00 — Top 9099; •. • » ■ :
• S ÎM B A TA . 1 AUGUST- 6.00—8,00 BunS dimineaţa; Actualităţi, muzică, •pufclldtatfr. 10,00 Wcek-end: Rubedeniile vitrege ale succesului. 10,30 .Liceenii; P ietre pen- . tra templul meu- »Lu*gl Malebra::.11,00 RatHoctmexiunl; AnHrica 550. Marea aventorfi a tui Cristofor Coiumb,13,00 Portrete foldartce: Nicolae Mureşan; 13^0 Apărător) oi gliei transilvana 16.00 Eu-fe doniJe departe: Muzică populară la cerere; 16,50 „10 minute pentru sănă
tate. 10 minute, pentru 'frumuseţe*;, tl.00 Tt>p 60f*SJ; 20.00 Lai-te doniţe departe: Muzică populară: îndrăcită;.
D U M IN IC Ă 2 AUGUST: 8,00 Top Transilvania: Clasamente de muzică populară; Oniversiiî creştin:Cre- d?ul: S.30 O poveste muztrală: Maurice Ravel '( I ) : 9.50 Săptămloa -pe senrt. 12,00 Atiat «irupean; Interviu cu prot ,dr. G Hautln de la Unl^cersitatea liberă dm Ht*»* xelle*; 1230 î'mRrul de ia A la Z-. De la munte la «nare cu . . . ztmbct -şt -soare. 13.30 Top 10: 18.00 Oooloi pimîntulul; Iflift. Tutti Frmti; 17.0C Student magazin: Ilustrate nechl st noi, 2Dfi0 Du-te dom le departe; 20,30» Lumea sporturilor» . . .
PAGINA S ADEVĂRUL DE CLUJ
115 ANI DE LA RĂZBOIUL DE INDEPENDENTĂ: PARTICIPAREA MEDICILOR Şl FARMACISTILEilDin datele de care dispunem, Ia acest războiţi au
participat cel puţin 14 ,medici, studenţi iii medicină şi farmacişti veniţi din Transilvania Redăm cîteva date d e s p r e eei pe care-i cunoaştem:
}. Arsenic loan. născut în 1838 în comuna Gura Rtu- lui jud. Sibiu absolvent de Viena. In timpul Războiului pentra Independenţă â lucrat ca medic militar intr-un spital de zonă interioară; apoi a rămas in. Ţară ţi a activat la Brăila; - r „ _ '
2. dr. Blanc Aleman. venit din Transilvania, a absolvit Facultatea de medicină’ din Buctrre>ti. apoi a profesat tot la Bucureşti. A luptat alături d e . armatele'rom âne împotriva turcilor, in Bulgaria In războiul din 1877—1878, într-un batalion de clasa a I-aL S-a- îmbolnăvit de tifos exantematic la Nazir-Mahala. şi a decedat la Bucureşti în Zi mai 1878.
3. Bucjnschi Dionisie, medic veterinar din Bucovina, şi-a tâcut datoria acolo tinde era m a i. grea. ’ *
4. Ciuceanu Ion Iacob (IB49—1924), medic în Răşinari jud. Sibiu, A : trecut în România: imediat dopă declanşarea războiului cu Turcia şi s -a . pus la clispo- .ziţia generalului-medic Carol Davila. »
DIN TRANSILVANIA (!)• ‘ 5. Ciuceanu Ion Nicolae (1853— 1897) tot din Răşi
nari jud. Sibiu,; student ai Facultăţii de Medicină de Ia Graz. în vara anului 1877 a părăsit facultatea ţi s-a angajat Ia una din ambulanţele române dc pe frontul cu Turcia. ■
6. Coman Gheorghe-, din Bungard.
ARHIVELE ISTORIE I!
7. Gâpşa Ştefan, născut în ţ871 în Săcele, Transilvania. A absolvit Facultatea- de medicină Ia Bocoreftl unde? s-a specializat ea ob^tetrician. A fost însărcinat cu organizarea Serviciului sanitar al capitalei şi ulterior a devenit directorul acestuia. In timpul războiului pentru independenţa României a condus Serviciul sanitar
d in lS tînga 'D unării A decedat în 188S Ia Bucureţjf.8. Or. Diamandi Gheorghe» din Braşov, medic ab
solvent de Viena ‘ în 1875. A venit In ţară şi în 1877 s-a înscris voluntar şi a luat parte la campania din
Fata Plevnei. • . . „- 9. Drăgescu I&achim, născut în 1844' în Transilvania, a absolvit Facultatea de medicină Ia Turin, în Italia. După absolvirea Facultăţii a trecut în România. ■ tn timpul Războiului pentru Independenţă (1877—1878> a activat ca medic m ilitar intr-tm spital de zonă interioară După război a lucrat Ia Constanţa. Slatina şi Craiova. A decedat în 15> decembrie 1915;
10. Crâncen Nicolae, născut în 1850 la Făgăraş.' Absolvent al Facultăţii de- medicină din Bucureşti, -a- făcut campania din. Bulgaria în 1877—1878 ca subehi-
; rurg de trupă. . La. atacul Griviţei a însoţit vestitul batalion 2 Viriători — în care lupta şi farmacistul tran ilvărcean Adnm Hentfeseu — pină la tranşeele re dutei. Pe cînd dădea ajutor onor răniţi a fost ţ i e l grav rănit, dar a scăpat ca viaţă. A decedat In 4 ia- , nuarie 1891 Ia BicareştL ;
Dr. Florea M AR IN
Şi în timpuF guvernării tal Mihai Viteami
era un rom an tnSe numea Ştefan Loţnt şi era
unui dintre vite jii căpitani ai ilustrului voievod de peste mur*- ■ ţi. Avea dregătoria de căpitan ăl cetăţii Odor.hei şi jude suprem al scaunului' secuiesc cu acelaşi nume. Pentru a-şi duce la îndeplinire visul- său măreţ ~ de unificare a celor trei ţări româneşti şi pentru â putea guverna în siguranţă ţara în par-' tea ei sud-estică, Mihai Viteazul a instalat aîci pe unul din-1 tre oamenii săi apropiaţi, aşa cum a procedat numind căpitani români şi peste alte cetăţi importante ale Transilvaniei.
Se c tiiw c relaţiile dintre secui şi domnul român. U ra -fa ţS de nobili şi faţă de familia dom-' nitoarc a. B.ithoreştilor, atunci la conducerea ţării, era atît de n^re . printre secui incit nici o promisiune nu-i raaf putea linişti. Această ură era întemeiată, deoarece le-au fost suprimate vechile drepturi şi libertăţi şi, nu de mult. răsculîn- du-se împotriva principelui, ; a- cesta a eomis asupra lor» -cu perfidie şi cruzime,, un adevărat genoci d Mihai Voievod Viteazul, îe-a restituit secuilor toate drepturile- şi libertăţile de care s-au bucurat Sn vechime şi Ie-a-, dat prilejul să se răzbune pe nobili si pe Bathoreştr. Şi românii din Secuime, ca şi cer din comitate si din întreaga ţară a Transilvaniei l-au primit pe domnul din neamul lor “ca pe un mîn- i tuitor" — cum spunea NicolaeBflicescu. ..... ,
Prin numirea unui român în fruntea cetăţii şi scaunului O- dorheî. Mihai Viteazul nu a în
călcat nici un drept, ,nici o l ibertate şi nici ut> privilegiu al senii tor. De altfel. nici o diplomă n u prevedea»,vreo clauză îa sensul dreptului secuilor de a-şi alege dregătorul • suprem, în scaune.- din neamul, lor.. Pentru că ei nu aveau drept de autonom mie în stat - Regele Ungariei.— în- Evul Me-iiu — şi: voievozii sau- principii -Transilvaniei, mai apoi. numeau pe cine voiau ei comiţii secuilor şi căpitanii cetăţilor din.-' , Secuime. Aceasta pentru" a putea guverna- ţara cum credeau e i1 de cuviinţă. Se ştie că. şi, voievodul- român ma- ramureşan: Drag' a ' Iost : -numit regele Ungariei , 'îa. dregătoria d e " .“ comite al secuilor" (1387- 1389). Ilustrul oştean şi voievod rămân- al 'Transilvaniei, loan de Hunedoara, a deţinut şi el acest titlu. Nernavorbincf de numeroşi unguri, din regatul Ungariei care erau numiţi căpitani ar ,'ce- tătilor din Secuime. Chiar înainte de Ştefan: LuţuC căpitanul, român al. Iui M ihai,'tn cetatea Odorhei această ‘ , dregătorie d deţinea un, urigur dtn părţile , Ungariei, „şî. anume Ştefan Per-, nieszi de -Osjtopajv.' Şi exemplele ar putea continua în acest sens. Secuii nu ,ati avut deci drept-de autoguvernare, de autonomie teritorială şi politică, fiind'integraţi, ca şi saşii — care. locuiau şi ei într-q masă oomr pactă în- scaunele săseşti — în structura* • politică, economică.' administrativă şi culturală unitară a Transilvan ie i."
’ . Vasile LECJIINŢAN
unei metode: toiaoâraiia computcriiaîa# de vorbă co prof. dr. Şerban A » GEORGESCV,
' — Vă supun, pcr.tru început, două puncte, C linica Radiologiei din Cluj şi cursul de tomografie computerizată pe care îl susţineţi cu tinerii medici. -.
— Am găsit în Clintea. Radiologîcă din Cluj, condusă de .profesorul Văleanu, singura 'ciinieă dini ţară unde există mr respect real 'pentru tot te- este învăţămînt d » radiologie. B catedra care a ştiut ’ întotdeauna să creeze 'I t ţ jurul statutului de medic radiolog "o atmosferă rde respect şi ţinută, lucru care, fn generat, iiid în Bocureşli nu şe întîmplă. 'Cursul l-am-,ţinut şi artai trecut. In-' tr-o altă formă, destinat uniformizării pregătirii tuturor medicilor radiologi din întreaga ţară.
radiolog. Spitalul Fuadeni
Clujul : şi-a srlrimbat optica despre- tomografia computerizată d t cînd a apărut compoter-totno- graful instalat şî operaţional de ta Institutul Oa- coîogic. Mai există un asemenea aparat care
Bucurcşt» ®
nica* Radiologică din Clu}, necesar procesului de- : investigaţii, de instruire şt formare a tinerilor medici radiologi care trebuie sâ se obişnuiască . cu această metodă. Baza materială este - foarte,;,' foarte jos iar pentru un centra universitar,cum. este Clujul, un aparat de- valoare medie este . foarte puţin. In toată ţara există numai 14 com-, puter-tomografe eu. fiind optimist, sperînd să avem cît mai multe. : !
— A t» amintit de baza materială, sâ amintim, şi de specialişti. ■>: ..... ‘
— Tinerii medici care se formează : âu > în t ; pentru"rfaa de mîine. ci pentru eei 25 de ani in - care vor lucrai de-acum înainta. Incertitudinile cu ]achiziţiile de echipamente medicala nu-ţi permit să implementezi un program coerent!. . Clujul. In • Clinica Radiotcgică ar - fi trebuit să aibă '* deja. dot, trei specialişti, oameni gata formaţi. ..Instî- 5
stă însă degeaba. In lăzi. şi pe care Ministerul tutol Oncologie are doi colegiv dr. Popiţă şi. dr.' Apărăirii Naţionale I-a achiziţionat de mai bine Gutmânn,. doi profesionişti remarcabili care au ? <ie un art. B o instalaţie care se perimează m o- şi avantajul . vîrstei Tomografia computerizată e ‘ raî şi firfc. neînţelegînd de ce.' Mai aleşi că nici un speetrux de activitate . într-an context . mai amenajările' nu sint pretenţioase^ ' . _ , larg, numit radiodiagnostic! Este o metodă, nece-
—• Să ne oprim' asupra: valorii metodei. sită. un program de Instruire special, de cu-—^Valoarea este, extrem de/mare d a r e a nu ‘ noştinţe speciale. în care numai computer-tomo-
trebuie - exagerată. Şî ea este .o ' metodă indiree-' grafistul poate, stabili cu precizie pînă unde poată, revoluţionară în radiodiagnostic. Fără â fi aşa. '•*«>-»«» ~ autorii metedei. McCormak şi Houmsfield - nu ar ti fost distinşi: cu Premiul NobeJ în 1979 pen-,,tro tomografia computerizată. • şi o metodă ief- ;tină care nu . are nevoie de opt luni- pentru a - ’‘ rnortfaarea; sumei investite' iniţial. De .exemplu.’Fxistă anumite grupe de afecţiuni cum' sînt , icterele: ob-=tructive sau litrifoamele ,1a care pre-,;ţul-de cost al unui. diagnostic- a scăzut cu 78 la ’ sută: din momentul -introducerii tomografiei coni-- puteri zate. Este un diagnostic ^are se ., poate pune în 20 .de minute, cu un bolnav ambolator. cu c» singură metodă şi fără a interna bolnavul. Totul e sâ nu foloseşti metoda în mod absurd. Se fac încă tomografii computerizate fără finalitate. în
te merge cu diagnosticul clasic şi de unde începe cel al tomografîei-computerizate> - '
— '.Şi o ultimă întrebară care este" starea ra-, diologiei româneşti ? ' V ' J
— .Fenomenul pare fa ls . Scriptic, există In: momentul de faţă. circa 1200 de radiologi. Din păcate, medîa de vîrstă a majorităţii este foarte ridicată, mulţi fiind Ta sflrşlt de carieră! Din fe-; rîcire. în ultimii doi ani s-a recrutat un număr însemnat de medici tineri. Iar ideea: Ministenj- lui Sănătăţii de a face ultimă recrutare odată cu celelalte specialităţi,, a ridicat mult calitatea profesională." intelectuală : şî de pregătire medical? a noilor, veniţi. Există - dec! perspectiva unei sei lecţii şi a unei clasificări valorice reale la s fîr-
timp ce . altele stau degeaba. Există diagnostice şîtul celc^r trei ani- de pregătire, calitatea actu-de neurochirurgie, de chirurgie cardiovasculară, lui de învăţămlrit fiind ameliorată enorm... Ceidiagnostice care implică viaţa bolnavilor. Im - bătrîni nu pot fi daţi Ia o parte*.-.trebuie ţinutportant , e ca arest unic deocamdată computer- cont, de experienţa lor, - alungind astfel la con-tomograf de la Institutul Oncologic să, rezolve flit tu! dintre generaţii fn care şi bătrinii trebuieproblemele întregii reţele sanitare, clujene. nu să înţeleagă că vîrstă. forţa fizică,' elanul, cura-doar problemele interne ale Institutului. După jul sînt calităţile anilor ’40 şî mai 'puţin 3: celorcum se impune u îi computer tomograf şi la Cli- de 60 de ani. Demostene ŞOFRON
=
In timp ce alte segmente ale pieţii economiei noastre tot mai capitaliste se făriniiţează prin diferenţierea preţurilor aceleiaşi mărfuri de la. o zonă Ia alta, în domeniul valutar lucrurile se petrec exact invers. în luna octombrie 1991 -s-a hotărît trecerea la convertibilitatea internă a leului şi la unificarea cursului .lui de schimb. Deşi s-a făcut mult caz de aceste măsuri, ele n-au avut alt efect decît creşterea raportului de schimb- pe piaţa interbancarfi Ia 130 lei dolarul şi confiscarea valutei din conturile agenţilor economici de către Banca Naţională. La casele de schimb valutar şi pe piaţa neagră raportul leu-do-Lsr a oscilat in jurul cifrei de 360 la 1 Agenţii economici care doreau valută trebuiau să se înscrie pe liste de aşteptare la Jîanca Naţională, care vindea dolari la cursul rezultat din licitaţia interbancară, în limita disponibilului. Prin a- cest procedeu s^a reuşit obţinerea energiei pentru asigurarea ieşirii dm iarnă, dar lipsa disponibilităţilor valutare şi aprobarea cererilor de cumpărare după criterii subiective au adus mari prejudicii- , comerţului nostru exterior, Încă nedeprinşî pe de-a-ntregul cu procedurile Băncii Naţionale ne-am bucurat cind s-a anunţat că din 15 aprilie a.c. a început o nouă etapă ’a reformei economice, al cărei „obiectiv central este întărirea leului'1. CU de privilegiată este poziţia dobin- ditâ de moneda noastră naţională faţă de dolar şi cit de mult a' crescute* încrederea în capacitatea sa de cumpărare şi de schimb, in cele aproape 4 luni de la declanşarea acestei acţiuni, constatăm zilnic cînd mergem la piaţă sau cînd privim la televizor buletinul bursier. Leul şe topeşte, pur şl simplu, sub privirile noastre stupefiate, ca o- bucată de gheaţă. Şi aceasta se in- tîmplă sub umbrela declarat proteguitoare a Băncii Naţionale, care, preocupată de soarta monedei naţionale, o lasă să radă pină ia nivelul ratei de schimb de Ia bursa neagră. Ceea ce ne surprinde şi n e , revoltă, în acelaşi timp, este faptul că această degringoladă se prezintă ca un succes, ca o realizare deosebită, cc poartă numele de „piaţă valutară unica".
Prin urmare, acum, Banca Naţională, după 10 luni de la decretarea unificării cursului de schimb al leului şi după ce prin sistemul fixing-ului interbancar a dus, în .mod deliberat, acest curs la un nivel arti.ficiaU exagerat şi 'nejustificat de scăzut, a decis ca. începînd co 27 iulie ac., să se constituie piaţa valutară u- niră.. Aceasta înseamnă că atît casele de schimb din cadru l, băncilor comerciale; cît şi cele particulare, vor funcţiona într-un nou regim. Elementul lui principal
După 10. luni de Ia legiferare
Piaţa valutară s-a unificat- laD n m n n D D an n n n n tx ian n an n n n n n n n n u D D n n n n c
este prevederea potrivit căreia cursul de referinţă este stabilit zilnic In cadrul licitaţiei de la Banca Naţională Pe baza acestui curs. fiecare casă de schimb Işi stabileşte cursul propriu, în lim ite stricte de minus/plus2 la sută. Astfel, dacâ Ia licitaţie cursul de referinţă este de 350 lei pentru un dolar, casele de schimb vor putea fixa cursul propriu tntre 343 (Ia cumpărare) şl 357 Iei (la vînzare) pentru un dolar. La cursul propriu convenit, casele de schimb pot adăuga un comision. Acesta este- neplafonat, deoarece, avind caracterul unui clement de concurenţă, casele de schimb 11 dimensionează potrivit Intereselor propriL
Cum se tntlmplăl pretutindeni cînd apare un nou act- normativ şi prin Intrarea In vigoare a anexei 4 la regulamentul privind efectuarea operaţiunilor valuta
re, se limitează libertatea^de^ mişcare a subiecţilor de ' drept. In cazul la care ne referim se stabilesc condiţii mai restrictive pentru aeoriarea autorizaţiilor de funcţionare â caselor de schimb/ Dintre acestea, de interes mai larg sînt următoarele: asigurarea profilului unic de activitate; dovada unul disponibil permanent în contul deschis Ia o bancă comercială, sub-, formă de gaj, a unei sume echivalente ca 10 milioane le ii . dotare tehnică corespunzătoare p°ntru a se putea verifica autenticitatea bancnotelor şi pentru pă->trarea lor în deplină ■ securitate; plata unui comision de autorizaţie de 50.000 lei. : , .
Anexa 4 arată că Banca Naţională priveşte şi tratează operaţiunile de schimb valutar in mod diferen-
' ţiat. Şi anume, o casă de schimb poate cumpăra în mod liber de la persoane fiz ice rezidente şi nerezideo- te în România, fără nici o restricţie, orice valută cotată la Banca Naţională; însă vînzarea se poate face numai pe bază- de paşaport individual, exclusiv ~ persoanelor rezidente Sn România, dacâ ele urmează să fa-
. că o călătorie turistică in străinătate. Suma maximă admiră la vînzare şi care se înscrie obligatoriu în paşaport, este de 100.000 lei pe an .de persoană. jNerczi- dentilor, casele de schimb le pot vtnde valută numai
. 'în lim ita sumelor schimbate de el pe lei şi care sumă este evidenţiată pe .documentul de schimb valutar. A- ceste operaţiuni în fond o restituire a valutei adu«e în ţară., se pot efectua numai pentru documentele de schimb emise In ultimele 30 de zile.
Merită reţinute încă două norme de lucru impuse Caselor de schimb valutar. Acestea sînt obligate să afişeze zilnic, la începutul programului de lucru şt la loc vizibil, cursurile de vînzare şi de cumpărare acceptate, precum şi comisionul pretins, pentru toate valutele.' Cursurile afişate no se oot modifica- în timpul zilei respective de lucru ?l trebuie să fie identice pentru toate punctele de schimb din aceeaşi localitate a- Qatc Jn subordinea' unei case de schimb valutar.-
T e tru PR U N E A f i ' ,
ADEVĂRUL DE CLUJ^ PAGINA 4
Imini la redacţie.
ÎMBOGĂŢIRE SĂU LIBERALISM ?" Acest cuvînt l-am pregătit per.tru adunarea „intimă*1 a organizaţiei PN L Cluj din ?/j iii- fie', cu prezenţa d-lui Radu Câmpeanu. Nnl-am putut rosti, căci toată adunarea a fost
v acaparată de însoţitorul său,- Mircea y.'iida,' care a întrerupt brutal toate luările de cuvînt
ce nu-i conveneau. Rog redacţia să-l facă pu- ■ blic măcar pe această cale. D-1 Radu Câmpeanu trebuie şă ştie care este costul slăbi-
.• ciunii de â fi pilotat de. alţii. Deci:
DOMNULE PREŞEDINTE AI/P.N .L.!Mă bucur că vă ’ începeţi munca electorală în
mijlocul nostru ,al liberalilor de la Cluj. Amintiţi-vă' de turneul electoral din 1990. Un important oraş a l. ţării se deschidea atunci politicii li-
. berale, cu sinceritate şi‘ generozitate. Noi, istoricii,'ştim : cirie are Clujul; are Transilvania. N-a fost dat să fie. Greşeşte cine aruncă vina exclusiv pe manevrele naţionaliste; ale PUNR şi FSN. la alegerile din Duminica Orbului. Nici un om , normal nu se aruncă orbeşte în jocuri şovine. Ele au fost şi rămîn "primejdioase. _ Să ne amintim: mii de clujeni au venit spre noi, spre, liberali. Eram 4ânsa 'anticomunistă raţională,' eram alternativa medie între poziţii văzute de oameni, "a-...-.- tirnci, câ: extreme. Eram ,în tonul . democraţiilor,, apusene. - Eram buni şî competitivi.. Trebuia . ; să ... învingem în mediul românesc de aici. , •
N-am învins. A m ‘ Obţinut un biet - deputat, cir- pit cu voturi redistribuite de peste tot. Esteridi- col. Şi „încă nu este totul. După aproape trei ani; :., organizaţia Cluj' este, practic, inexistentă. Un . simulacru de activitatedezordonată IaJ sediu ; suplineşte liberalismul c lu jeart.N iJavem n ie! /o organizaţie. comunală, cele orăşeneşti'sint‘obosite şi derutate.; Câ propagandist'; liberal; în alegerile locale — singurul primar .liberal din judeţ este . pregătit de mine! —, p*oţ să vă spun' că oamen:i- ne aşterptăi "Sîriţem iin ‘partid „digerat**, se . ;vor-; beşte despre .lib°rali cu ' calm. Cuvîntul este~ liniştitor, este de bon „ton, ştîmeşţe orgolii politi- - ce. Ceea ce este . foarte bine. Catastrofal este că n-&m valorificat deloc aceste premise. Dmipo- . ti vă, ie-ambatjocorit.’ Şi vom vedea cum. .
Partidele isterice au devenit dintru ~ început, 1 după decembrie, o atracţie şi pentru mizga Clujului: aventurieri, arivişti, sepurişţi cu şi fărâ mi-,.'' siune, analfabeţi, psihopaţi, gunoaie. Inşi cu' ca- ziere. penâle, b e ţiv i. patentaţi,. tirfe PN L ’ a excelat in acest „sens: pr^vşansa, cea. mai promiţătoare. Este greu de. imaginat ' condiţiapsihică de la început Cei, animaţi;de idecă, liberală _au fost. în -' lăturaţi şau • au renunţat-singuri,;.',Mecanismul "a - fost. sirnplu. I s-a pus masei de.membri ţi . sim- - patizanţi „în fa ţă . o alternativă: am venit să fa- cem liberalixm anticomunist, sau'am venit să ne' imbogăţirn,:să devenim deputaţii -.şr.- să ne; facem S.R.L.-urj'liberale?,- Ghiciţi-; ca re ' alţernativă' a atras mai tare? 11 învinuiesc în faţa Dv. pe avocatul-Vaida Miroea câ .a înnebunit organizaţia Cluj cu promisiunea fantasrnagbrică a îmbogăţirii. S-a îmbogăţit el singur.\Il învinuiesc pentru lipsa jignitoare de inţereş faţă .de organizaţia în fruntea căreia l-aţi pus preşedinte. După ce s-a văzut în Parlament,' unicul ţel i-a fost . c a a - ' ceastă* organizaţie, să nu “devină puternică, spre ă nu-i periclita poziţia. A reuşit; Dar ii mai acuz pentru atitudinea, mizerabilă faţă de orice mem
bru de oarecare valoare, capabil de conexiuni nţentale şi ideatice inaccesibile lui. De trei ani, la acest sediu se discută despre portofolii, mandate, bănci, milioane, burse în Occident, favoruri, îmbogăţire, manevre. Discută o mină de oameni săraci, dar cu atît mai înnebuniţi de lăcomie. Sacul cu bani. Unchiul Sam, este- Vaida - Mircea, „Va veni el, şi ne va îmbogăţi pe cei fideli! „Bi- ne-nţeles că nu va .îmbogăţi pe nimeni! A sărăcit însă organizaţia de orice -sevă -politică,, de
-orice- măduvă ideologică. I-a alungat;-pe.' tbticei chemaţi de ideea .liberală şi de hotărîrea anticomunistă. Căci cui îi place să fie .luat în rîş sau-privit cu ochi de vită-încălţată, atunci cînd doreşte-să~dezvpife .două .idei politice legate ca'p
:la-cap, şr'asta; în partidul lui C.A. Rosetti şi I.C. Brătianu? * Aşadar^ , lugubra atmosferă de căpătuială a rămas unica ideologie şi unicul program al organizaţiei, încă din februarie 1990. Ce am recuperat de atunci? Cred că nimic. Puţinii oameni de jd e i , sînt marginalizaţi sau intimidaţi, ştiind că „şefului** nu-i plac deştepţii. Preferă slugile, lâ fe l-câ Răposatul. Cît de debil a devenit astfel partidul nostru l a , Cluj?. Numai o minune de efort ne poate" salva să nu testăm pe pielea noastră, la alegerile ce vid, acest lucru.
Aşa stăm, domnule preşedinte Radu Câmpeanu! Tot ce am afirmat pot dovedi cil fapte, acte, martori, .efecte. A r dura însă prea mult.' Dar, repet, o pot face. cînd doriţi. Dv. se pare că ' aţi optat definitiv pentru Vaida Mircea.' Alături -ie el;; purtaţi vina ;siţuaţiei -chr te . C lu j;'’eăci el nu •este'aieş:;.de *nei, ci imp-us1 de' DVi în; mod sedi- ţios. Coabitarea ;nu.vă:favorizează-; Dar,- zice la ti-; nul, De gustilius non 'este'disputandum.
Vă întreb: noi, ceilalţi, cîţi -om mai fi rămas der-ai,/liberalismului, curat,, c e ;să . facem? -La-; ulti-- ma adunare ni s-a adus la cunoştinţă, ca de la Dv., că vom vota numai economişti şi avocaţi. Adică numai de, aceştia .vor fi pe lista P.N.L. Cluj. Sună în tonul instituit de la început: cei care. se vor. îmbogăţi şi cei care le vor apăra bogăţia. Uităm, bare, că în Ţara Românească se suferă de foame, domnule preşedinte? Şi că bogăţia este o -jignire de proporţii. în aceste condiţii? Acesta "să fie liberalismul de pe malurile Someşului? Nn . ştiu cîţi alegători vor opta pentru a- cest peisaj arid,. inuman, descurajator. Primul bo- , gat al*,nastru,. înaintea lui Vaidâ, a fost -tocmai un. economist care s-a dovedit apoi a fi de drept penal .şi care, dealtfel, a devalizat patrimoniul a- ■mărit-al: organizaţiei, de cu . bună-vreme; v
Mă- opresc, deşi sufletul fnă îndeamnă să continui; Ne-am întrunit aici ca liberali. E cel mai. frumos adjectiv politic al tuturor timpurilor. Ce vom face? Vom Urmări fantasma degradantă- a ifaibogăţirii prin politică, sau vom urmări ideea .-liberală; t ca- mecanism âl demolării comunismului şi scoaterii -Româriiei din prăpastie? - Sînt convins că îh funcţie de acest răspuns ne putem gîndi de pe acum la destinul ' viitor al organizaţiei noastre. - Căci popoarele nu pot fi ' minţite niciodată, pînă la capăt. '
IOAN, CHINDRIŞ
Nota redacţiei: -Menţionăm că~ am primit de la Ioan Chindriş-un alt text, în care se propune sin- gur,;-ciar din partea liberalilor, pentru un mandat .in viitorul Parlament al României. Vom rev e n i . ' ' '
Opinia unui fost ministru:
COOPERATIV MEŞTEŞUGĂREASCĂ — S TA T ÎN STAT' După decembrie 1989, ' cooperaţia meşteşugărească din România a fost lăsată să se autoguverneze, in baza faptului că acest segment - economic şi so- cial a avut şi' înainte :un' statut- aparte,' acela de proprietate ele ' grup. La un moment dat, aveam
’ impresia că guvernanţii au uitat , de .acest sector, de aceea nu se
-ocupă- de el. Din discuţiile ' âvu- - • te cu ministrul Economiei, şi- ' Finanţelor în guvernul Roman. ah3 aflat că* lucrurile au fost lăsate cu bună ştiinţă aşa. :■ —' In ’ 1990 a lost pusă, în vre m
fel, problema cooperaţiei meş- >. teşugăreşti?• — Da, problema a fost luată
în discuţie. întrucît ; -cooperaţia a fost o formă asociativă de proprietate nu . intra în competenţa Guvernului.
— Era, totuşi, un domeniu cuprinzător, cu sute .de mii de co- , • operatori, cu un.ro 1 însemnat în economia -naţională. S-a ajuns acum Ia o situaţie ciudată în ca- ; re coopcraţia parc a i i stat în stat," cohducîndu-se după legi ■ proprii-; — Ştiu şi eu asta. -Astăzi, de pildă, în cooperaţie nu s? aplică salariul minim pa economie,; deşi' este- -legiferat iaîîest lucru. . Este, deci o aivitere de la lege.:
/Cooperatorii r-sîrit. cei -care* ar :, trebui să. determin? o-înduce-i- ;le să respecte legile ţării, t — Ş i-în industrie şi comsrţ,
■se -întîhiesc, “frecvent, astfel -de .situaţii. Nu este ’de lucru şi lumea intră în concediu fără pla-, fă. Tot o abatere dc. la îe.'îe *'s- te. Ca să nu , invocăm' sectorul -privat.:;
— Aeest lucru se întîmplă: dc-..^ oarece salariul' minim este Icgi-• ferat, dar nu este garantat.
; De ce nu mi fost obligate societăţile comerciale să-şi dimensioneze şi restructureze acti-
i- vitatea aşa .îneît: să poată -plăti minimum de salariu? t
— A ici este problema.; Refor
ma nu a fost dusă coerent- la capăt. Era neapărat necesar „să fie adoptată Legea falimentului, pentru restructurarea economi-, ei. Or, Legea falimentului ' a fost depusă la Parlament în mai 1991. Sînţem în iulie 1992 şi Parlamentul este . in vacanţii., — Totuşi. partidul dvs, în mai
1991, dispunea de .-...majoritate parlamentară. - .
— F.ste adevărat şi, atunci, puteam conta pe această majoritate. Ordinea de zi, însă, era. fă-
; cută de birourile permanente ale celor două- camere ş i acestea nu erau, în nici un, caz, - controlate de partidul nostru <FSN — n.n ).
— Legea falimentului ar. fi rezolvat problemă ... d<iglinului cconomic? ,.l.vL -v'î::.. • .
— Trebuie să. ne ferini, în momentul .de faţă, de. inipresia. că Legea falimentului are ca finalitate falimentarea societăţilor comerciale şi regiilor autonome cu capital de stat. Dimpotrivă, ea trebuie privită ca.“o procedură,de restructurare financiară a ■întreprinderilor’. ••
.— Să revenim la coopcraţie. Credeţi că a fost sănătoasă autoguvernarea acestui sector?.
— Sugeraţi cumva că guvernul.,ar fi trebuit, să fie stăpînul tuturor? .'Să >devină1 patrOmil' ucenic? - . , . ■ -. ; . ■ ■. — Poate că ps o perioadă ţtn-i'i ar (i vtrcljuit să-ş? asume răspunderea pentru conducerea întregii .societăţi ; româneşti. ,
. — Guvernul. guvernează prin lege , şi ace^t lucru este . valabil . pentru . toată. lumea. :, r— Atunci rei care fa c ''le g e a ’
trebuie să aibă-; competenţă pe măsură. .,— Vreau .să-vă 'reamintesc un,
, singur lucru: ţn.f ebruari e , 199J, ăti ; spus expiicit că ;ne trebuie.. noi . alegeri, pentru a avea un Paf-‘ lament- capabil să fa r'ă, faţă vtu- turor problemelor. ’ . X
, >i. S ANGl.O iîZ IN
V--- CARE VA SA" Z ic A
• Se- pare 0ă avem. meteorologi mai inspiraţi: decit- econo- - mişti. „Previziuni!^, celor ' dinţii se adeveresc.'{• A ţi văzut? sîntem ; cu Rusia .ş i la ONU, vecini.
: Vecini de drapele! • Clauza naţiunii celei mai favorizate n-a venit din Apus, ci din Răsărit-
; Multe ne-au venit nouă de acolo! • Emisiunile sportive fac şi
; ele publicitate. La ţigări. - Min-;• te sănătoasă în ”, corp sănătos,^ deci!. • Nu noi trebuie să in-
,.trăm în Europa. Europa ţrebuie să vină la noi! • A z i nu ne pu*
ţem înţelege decît dacă avem pă-: reri ; diferite.^ • FijT:neii >■< cînd
'sînt 'mari, sînt - tot 'mici. * Lipsa, de procedură: n-au răspun-; • Hr apeî..-. avocaţii. • Borcan - ■ de- smîntînă sau .iaurt?- Eu am plă- ţit smîntînă dar borcanul cir pricina mi-a produs; ., iaurt! • Bişniţă- cu' flori. Mare e grădina Ta, Doamne; • Particularul
, e.; particular, face ce vrea cu produsele .lui, dar unii stau călare
„pe averea statului şi şe comportă ca nişte particulari. '
V MOLDOVAN
„ O P E R A ’ U N T J I I 3 E S C R E IAm Încercat, de mal multă vreme încoace, să. păs-
străm- un ton moderat scriind despre relaţiile româ- .'' no-maghiare, să nu punem pe seama vecinilor noş-. ' tri apuseni fapte şi intenţii, altele decît ar rezulta fă- ;
, .ră dubiu . diri acţiunile ori declaraţiile lor, din cele' pe care presa (o anumită parte a presei) nu .încetează să le reverse asupra cititorilor din toate, ţările,. ' unde ' maghiarii s-au aciuat. Sîntem convinşi că, în prag de secol XX I, unica soluţie pentru dezvoltarea normală a omenirii -şi pentru păstrarea . integrităţii şi valorilor Terrei este convieţuirea paşnică a oamenilor, ' buna înţelegere între naţiuni; mai ales. 'dacă ele se învecinează şi populaţiile lor, în unele zono, se amestecă. Intr-o Europă îndeajuns-de însîngerată de ,răz-, boaie fratricide şi lupte pentru refacerea imperiilor dezmembrate. România nu se doreşte un partener apţ de asemenea „performanţe**. Politica statului, ,' pe plan general şi local, nu este ana de prigonire, deznaţionalizare a minorităţilor naţionale" de „genocid1* asupra lor sau de asimilarp forţată, ci de respectare a drepturilor minorităţilor dar şi de veghere .asupra îndeplinirii obligaţiilor pe care fiecare cetăţean al, ţării le are faţă de patria sa. faţă de concetăţeni. • " . "
S-a scris şi s-a protestat vehement, cu patimă şi ură, în mass-media română, ca punct de vedere. al. opoziţiei dar mai ales in mass msdia străină aservită anumitor cercuri şi interese despre „gravele* acţiuni - şi măsuri ale primarului din municipiul ripstru. dl. Gheorghe Funar, ce ar priva, zice-se. minoritatea. maghiară de drepturi sacrosancte Dl. Funar se numără poate, printre cei mai celebri primari, ai globului, priri zarva stiri)ito în jurul personalităţii sale şi, ca .orice celebritate ' o primit şi «jerisori d..' admiraţie şi . aprobare dar şi din celelalte; născute din ură. înveninare suflft.i*ască, intoleranţa, pornire animalică oarbă; senr-- timente sau manifestări scht/ofreno-paranoide - au ca principală ţintă; pe dl. Funar, dar care -vizează, ias.
G k to r ^ f ic - f u n a r
..ţ&JCjitiAtifat ueda. ■
•*
A o M C M i n
sultă şi minjesc şi pe alţii, cum se va vedea. O asemenea ..mostră- ne stă la indemină. e vorba de scrisoarea recent primită de dl. primar din partea „A lianţei Maghiare* din Budapesta („Magyarok SzJjvetsige**, BudapestJ. O ! reproduct-m. in traducere, păstrînd copia originalului maghiar la redacţie. .. „Tu, gunoi de Funar, care urăşti po unguri, român; păduchios, păcat că nu au reuşit încă să te caice: sau să te splnzure pentru activitatea-ta. Sper că nu te vor uita, d.'o.-jrece încă nu eşti aşa de bătrîn. ci .numai un 'român' antimnghiar- murdar şi- tocmai acolo unde yoi, gunoaie, nu aţi. existat nicăieri.. Sinteţi ruşinea istoriei,
tu şi -programul fostului, tău părinte, Ceâuşescu. Dar o să vină timpul cînd o s^o ştergi din oraşul -care, după tine,, este românesc. Dar., murdăreşte numai totul, . că te vom găsi oriunde vei fi. F ii atent, tu păduche!
Clujul este maghiar-şi nu oraş românesc. Ne vom .întîlni, dar atunci nu vei fi aşa om mare“.
Budapesta, 13 iulie 1992. Semnează MSZ (Alianţa amintită) . •
Apreciaţi singuri, stimaţi cititorii '
O asemonea scrisoare, opera unui descreierat, se a-' runcă direct la gunoi, acolo unde, de drept; îi este locul. Am reprodus-o, însă, fiindcă „viteazul" ei autor nu întinează doar funcţia şi pe omul Funar, in*; «pitele; murdăriile cuprinse, ameninţările furibunda sînt adresate întregului popor român. După imprecaţiile şi „argumentele1* folosite, -individul expeditor " nu este un izolat, un txilnav singular de ură într-o ţară care a cultivat îndeajuns ura împotriva românilor: el preia şi foloseşte sloganurile, „argumentele*- unor isr torici şi publicişti maghiari din zilele noastre, cărora le adaugă coloratura personală a unui schiz6fren, . a unui păduche laş. Asociaţi largheţea cu care se du- blitâ inepţii asemănătoare In'.presa maghiară din ito-, mânia, din Ungaria sau din ţări prea îngăduitoare < u eforturile ce se fac, de către- vajnici „patrioţi" maghiari de pe la noi de a impi?dica difuzarea unei publicaţii cum este „Egvuti — in ip reu nă ", ce pledează realmente. sincer, pentru intensificarea prieteniei româ- no-maghiare şi buna înţelegere dintre toţi cetăţenii a- cestci ţări. Avem cazuri concrete de „dispariţie** a acestei publicaţii, inainte de a ajunee la cititorii- cărora le este adresată. Cum e, cu gunoiul, cum e cu ruşinea istoriei, cu noi, românii, care n-am existat niciodată aici. cum e cu gogomania gogomăniilor,- „Clujul este maghiar şi nu românesc", stimaţi domni de-, la „A lianţa (casa de boli nervoase) maghiară" din Budapesta? Aştept precizări! ! , : ..
U a n K E U K E A N U
P A G IN Ă ■aa; =*fe ADE\7ARUL DE CLUJ
0 afirmă di. comisar şef adjunct, Mugur LUPU #
_ Am impresia că Garda -Financiară verifică maiActivitatea societăţilor comerciale private . . . .
— Aşa şi este. Garda Financiară este un organ de control specializat, operativ, controlul neputînd. depăşi, iic, regulă, 8 ore. în cele 8 ore noi verificăm reguli de comerţ, corectitudinea încasării taxelor vamale,- corectitudinea-documentelor vamale ş i' evaziunii fiscale; Or, svhîdMn?'vedere1 aceste obiective de control, ponderea genţilor economici verificaţi tinde a fi a celor cu capital privat, căci de regulă -controlul agenţilor economici cu capital de stat se efectuează pe o perioadă mai lungă de .timp şi se face de către Direcţia .Controlului Financiar de Stat Cluj.
Paradoxal, în multg cazuri - cifra «afacerilor agenţilor economici privaţi depăşeşte cifra de afaceri a unor a- genţi economici cu capital de stat;-Aceasta-denotă1/.o muncă susţinută, depăşind.cu mult cele opt «re ; inclur siv în bilele de sfirşit de sâptămînă.
— Dintre neregulile pc carc le-aţi constatat cu oca- iiâTvferiftcărilor efectuate, care predomină in raomen- tui «ic faţă? •* — Deoarece multe dintre societăţile comerciale cu
SI"9
capital de :stat sînt în blocaj financiar, înccarcă să-şi, amelioreze situaţia făcînd altceva decît obiectul lor de activitate. D e ‘ exemplu, SC Napochim SA şi-a încălcat obiectul activităţii, de producere a maselor plastice, practicînd comerţul cu aparate tehnice, electrice ş.a. m.d. Acum trebuie să vireze ia bugetul statului suina de 12 milioane lei. La fel, S C . Agroscm SA, căreia i s-a aplicat amenda de 120.000 lei pentru depăşirea o-'.
. biectului de activitate, şi a virat deja în bugetul republican suma de 2 milioane; 10ty mii lei. O altă neregulă care... predomină,: atît la societăţile comerciale' cu capital- de stat cit şi Ia cele private constă In lipsa actelor de provenienţă a mărfurilor. Concludente în a1 cest sens sînt cazurile de la Centrul de protecţie -a plantelor şi SC IFA SA, filiala Cluj, ■ prima vinz'ind insecticide pentru care nu avea acte de provenienţă' (în valoare de peste 2 milioane lei, care.au fost confiscaţi •în favoarea bugetului republican), iar a doua nu -po- - !seda- 'documente * vamale" pentru aparatura • electrotehnică Introdusă în: ţară/.,,în valonre .de 108.90CT frânei îfrancezi (care, evident; le-a fost confiscată, -alegindu-se işi cu o amendă de 30.000 lei). O altă mare problemă o constituie calitatea produselor.-De exemplu, recent âm ’ primit * un.- fax/de la ; Bucureşti prin care sîntem aten
ţionaţi că trebuie retrasă din comerţ Baracpalinka, ţuică preparată în România cu esenţă de pere, cireşi si caise din Ungaria, însă " preparată aici din alcool sintetic. Ţuica este deci toxică şi trebuie retrasă de *pe piaţă. Vinovaţi sînt, desigur, cei care o prepară, ne-respectînd reţeta.-’ . -- -■*.: /*'. ■ ; •• • :• ..
__ Se poate spune totuşi că s-a îmbunătăţit activitatea privatizaţilor îri privinţa rcspcctării legilor?
— Legile le respectă, şi mai ales pe cel6 care le cunosc. Dacă la începutul activităţii noastre ne-am, axat pe re gu li elementare de comerţ, de afişare a preţuri: lot; de dccîarare a adaosurilor comerciale, acum nu mai -avem probleme cu aşa ceva. Rar mai întilnim-a- genţi, economici- .care .nu: şi-au declarat- sau'au depăşit adaosurile comerciale. • ; , ' •
Aş vrea s ă s e înţeleagă cît se poate de bine că noi nu. „vînăm' privatizaţii. Şi noi sîntem un organ -de
■ control nou, ^ ş ie i sint noi pe piaţă. De lă noi au cea mai mare înţelegerii. Apreciem curajul particularilor, * ir niţiativa' lo r .. Trebuie , să le recunoaştem^ meritul de a
\fi';adus' pe piaţă o serie 'de mărfuri deficitare pînă ecura, mai nou încep şi activităţile productive prin ca-, ie se-încearcă tot aducerea pe piaţă a unor produse defîcitare.„Ar trebui mai mult .'încurajată iniţiativa . particulară, marea privatizare, ,căpi' de fapt. veniturile statului cresc direct proporţional cu veniturile cetăţenilor ţării. . .. ■ " ■ ■' .... ■ ■
. . . - A consemnat M. T ItirO N
JOCURI.! lUroiiirr din f»;ig I al
pătură cu -insolita propunere"? Este posibil ica d-l Câmpeanu să ştie ; m a i. multc despre dorinţa ' (ostului rege de a reveni în ţară, altfel nu l-ar f i făcut “ insolita propuaere“ . Că n-a ştiut 'total şi, mai a ’os, n-a calculat e- xact efectele încercării sale, este iarăşi adevărat. ' '
Pe aceeaşi temă — a logicii in - politica.>. regală, d-l Faler. încearcă să -demonstreze, într-un' ■ articol din “România liberă", că. dacă regimul (comunist) care-a : lichidat regatul României, transformînd-o, în republică, a •fetmC;pe nişa' diri dos, atunci de ce'fdstul - rege ' ii;ar folosi ace-. •feaşi *p.rtxs»tee? ; D-l I'.iler- afirmă.: în ^continuare: “Statul, aca-' pătat* prin - fraudă, a confiscat societatea, partidul comunist a confiscat", statul, comitetul central a confiscat partidul, biroul politic a confiscat comitetul contra! şi. în1 final, un ins a • confiscat biroul politic.* . • Hapublira însăşi - a fost la noi, cn formă de stat, -o -minciună''. - Esto. par- . fot adevărat. 'Numai că " dacă spunea aceste lucruri - d-l .Copo- sti îl: credeam, dar.: d-l Paler a fost membru", al acelui comitet , central care a confiscat-şi-n fost confiscat,. rămînînd • (comitetul, central şi membrii săi) o .'treaptă şko formă a minciunii. Nti pu- temi/ârgurnenta oportunitatea- re- tenirii. vtfâr-ă consultarea româ
nilor, la monarhie numai pentru că ei, românii, n-au fost consultaţi atunci, cînd monarhia a' fost înlăturată. Nu putem susţine ’ înlăturarea urmărilor 'mei . ilegalităţi prin comiterea acelo- raşi ilegalităţi. Monarhia se dovedeşte a fi calul de bătaie ' al - :: politicienilor şi gazetarilor.. D-l Paler face jocul opoziţiei," sur-- 1
• prinsă într-o poziţie lincomodă * de propunerea liberalilor, ' d-l Câmpeanu face jocul propriului partid. Nu ştim încă ce mişcare pregăteşte»puterea. ; Acceptarea acestui joe de .către-fostul rege ar. fi o greşeală de' neiertat — . pe care Mihai de' Hohcnzollern- n-â făcut-o; -cu 'toate că au exis-1 tat momente cînd“ după primul pas greşit era gata să-l facă şi pe al doilea, cel “ decisiv. S-a . o- : prit însă la timp. " -' *
STATUL...(Urmări- din pag-': I-ă); -
aprovizionare-a-cu pr.'Klilse "de ^strictă";r.nei«.şitatc: .-.pîine,- zahăr,',
ulei. Dihtre .aeeste problemf.cred- că. pină . in mon entul i de faţă, s nici una ;nu, şisi găsit rezolvareacom-jMetă, ţinînd seama do. pre- •tenţisfe municipiului: ş ■Cluj'-Na- ' pţjca de oraş european." Dar a-
- vem rezultate sesizabile în transportul în comun — ■; în unele cartiere (Grigorescu de exemplu) deja se ..circulă--civilizat—. apoi sperăm să nu mai fim confruntaţi cu- probleme "dificile în ali
mentarea cu apă. Mă bucur că arii- reuşit să convingem consi-* lierii ’ de necesitatea investiţiilor pentru-sistemul .de aUţrjentq-, re;' Sigur, ordinea . priorităţilor:' ,esţe cea carc s-a conturat in şedinţa .sonsiliului, sumele . necesare sînt- mari, şi măsura pentru taxa pe metru cub sper să “fie receptată corect de către -cetăţeni, care vor prefera să plătească o sumă- modică- pentru a a- vea siguranţa aprovizionării permanente cvi apă de calitate.- I.: Care din problemele acute sînt in .suspensie?. , *
R.: O problemă grea este, a- provizionarea cu zahăr. Este u n 1 produs subvenţionat, at trebui asigurat de. către stat şi avem 6 . restanţă de 2 mii de tone, in condiţiile în care. consumul lunar al oraşului este de "4 sute de ) tone. Cu toate intervenţiile * - făcute — la/nivel chiar de prim -; ministru — nu am 'obţinut. re-;' zultate. Am contactat o serie.de. oameni de afaceri ,şi . agenţi _ privatizaţi' care “ fac promisiuni de- a aduce zahăr,; dar legătura- cu aceşti agenţi şconomici^.vcareyăr, putea suplini aproviziondreâ cu“ zahăr,' este mulţ ‘.ţngreunată ; de blocaju l; financiar. Am- inoercat să rezolvăm problema prin. comercializarea zahăt-ului nesub- venţiohat, drtr prin unităţi 'care nu comercializează zahăr subvenţionat. . •• ■
I.': tar lista cu “probleme-pro- icct“ cred- cîjţ ^esţe lungă-.. ’ .
It.: Da, ne-am' gîndit. în primul rînd la asigurarea petrecerii timpului 'liber în zone : cît mai apropiate de oraş,,; Avem
multe. de.; făcut .în dbm eriiiil; a- nienajăriiV zonelor • şi' asigurarea imor 'servicii -de calitate. . Deo- caiifdaţă, am reuşit ca, printr-o
. bună. colaborare. cu , fabrica de bere, să asigurăm cantităţi su-’ ficienţe-pentru zilele de repaus, in zonele de ăgrenţentv ş i' >zona centrală. . Apoi, avem în .vedere
- tineretul, "dar- iniţiativele legata de -amenajarea locurilor de agrement pentrţi tineret sînt în studiu, ar fi pi^matur să le': facem' publice. în 'atenţia noastră sînt şi categoriile' defavorizat0,’ "• mă, gîndesc la Ceir. de ivirsta a III-a. în acest spirit — de a le veni în ăjutor.'.-r am asigurat reduce-, rea: cu 50 la sută < a abonamente lor'RATU C pentru pensionari (iniţiativă care a încercat să fie. blocată: de icătre -cei: din Departamentul administraţiei' publice de- la Bueureşţi, s-au făcuţ unele referiri, rau-vaitoare de '■& se- pu--. faţ-în sarcina primarului ..costul
- acestor, abanamente). în funcţie de cum vom găsi surse finanăiă- re pentru Primărie, dorim sa" ra-.;
, sigurăm . gratuitatea călătoriilor, pe mijloacele, jde-- transport in «imun —f o contribuţie, modestă la uşurarea "vieţii..unei categorii defavorizate în această perioadă
îde, tranziţie. Tdt ' în ” ■ domeniul -protecţiei , sociale încercăm • câ" prin cantina. eare este în subpr- dinea Priniăriei să asigurărri hrana, ;pentru'categoriile , defavorizate de cetăţeni, ia preţuri -, suportabile. ’ " '
I.: Să îjiţeleg că ati acceptat candidaturii penfru senator pe listele ; PUNR tocmai, din dorin*- ţa dc a ajuta mai mult oraşul?'
" R.: ' Apariţia ' numelui.;pe o liş- tă ;de Candidaţi ,1a funcţia de se-, nator, - listă aprobată,, de Confe-
' rinţa judeţeană, nu. poate, decît să mă onoreze. Dar în prima. şc-:
;• -dinţă /-a Consiliului 'elector ; anunţat-, că mă retrag_de _ pe ar
ceastă listă, lucru pe ‘ care' il* fai’. • publici-cu '.prilejul . acestej' dijeu- ' ţ i i f Această',;)şotărîr.eT În ii- creaza posibilitatea :de a-mi , îndeplini
- -mandatul • încredinţat prin alegerile ' locale. Rămîne ca în aceştj 4 ani să fac-faţă funcţiei de vicc-
:. .primar.-:: M i-ar :place. să cred: că . - voţ’ - înceta acele, încercări,. de . puci şi' ele nu vor f i ‘ repetate,
pentru â/nu n« mai aduce amm-■ te de practici din vechiul re-. gim. Sper că . cei care la modul-
: . declama tiv s în tfoarte mari democraţi vor depăşi interesele do persoană şi de grup şi - îşi *“ .vor'
-aduce • contribuţia 'onestăv,laţre- zolvaroa' problemelor . acestei, perioade. d ific ile şi .. nu vor încerca, prin . practici uzate, să o facă' şi- mai dificilă-:,Am convingerea că toleranţa , şi raţiunea ,vor :
- Ivingej scă se va creatclimatul . r.e- ■y cesar, pentru cultivarea unui spi-; rit civic, la .n ivelu l’ ultimelor de- ;t cehii' :ale ’ m ileniului3 lî.y' ^ "-v *} î Dacâ'î nu prin.s faptă concretă,; v măcar prin ' atitudine să fim la-■ /1 nivelul, Cetăţenilor . unui stat de*
divpt în care’ trebuie. să;;existg. ■uri. echilibru .perfect -între /drep-' turi ,şi obligaţii. Mai multe drep-
- tu r i. în . detrimentul .obligaţiilor— înseamnă privilegii,' mai mul-’
: tr obligaţii, decît drepturi- în . scamnă dictatură; . Acesta este
- mesajul care aş dori să fie *.rc- cep tat.in ţeles ' şi devenit -fapt.
S-A DESCHISCOMPLEXUL COMERCIAL
• STICLĂRIE Şl PORţELANURI: pahare de sti-
; cîă şi cristal; servicii de morâ, servicii de ceai şi
icafe^.arlicole decorative- indigene şi de import
V- f : • ELECTROGASNICE j i ELECTRONIQE: rişni-
i. ţe -de.cafea,. mixere,/ maşini: electrice J e - gătit, :
i aspiratoare, diverse tipuri d e televizoare alb-ne>
gru şi color, de import, cu sau fără telecoman
dă, aparate video, combine muzicale.' .
Piaţa Cipariu nr. 9, etajul I
(iîngă Restaurantul „Rapsodia")
care vă oferă, prin raioanele~sale; o gamă va
riată de produse de cea mai bună calitate:
• CONFECJII DE SEZON PENTRU BĂRBAŢI,
FEMEI Şî COPII.
• GALANTERIE-TRICPTAJE (articole de iezon
din PNA şi bumbac) , "
• COSMETICE (produse ale unor cunoscute
firme din ţară şi străinătate) şi GABLONTURI '
COMPLEXUL COMERCIALELI TA
DECHIS ZILNIC iNTRE orele 9-17COMPLEXUL
PRACTICĂ CELE MAI MICI ADAUSURICOMERCTALE b ' '
ADEVARUL DE CLUJ PAGINA 6
N O U ! î i
S.C. IMCOPT S.R.L. CLUJ-NAPOCA
UNICUL PRODUCĂTOR DE ŢIGLĂ de ÎNALTA CALITATE din ROM ÂNIA, realizata pe baza standardelor internaţionale, vă oferă:
• ŢIGLADimensuni: 418 mm X 330 mm; 4,8 kg/bucată Consum: 10 figle/mp Preţ: 70 lei/bucataCEA M AI ECONOMICA SOLUŢIE DE TNVELI-
TOARE!Livrarea prin SECŢIA din TEIUŞ auto sau vagon. INFORMAŢII TELEFON: _• TEIUS: 96 81-32-56O CLUJ-NAPOCA: 95/14-17-47, fax 95/15-33-65
(19.414)
COMERCIANŢII .
Doriţi să vă modernizaţi spaţiul comercial? Adreşaţi-vâ S.C. IMCOP S.R.L., care vâ proiec
tează şi execută RAPID şi IEFTIN lucrări de construcţii şi instalaţii.
S.C. IMCOP S.R.L. CLUJ-NAPOCA, telefon 14-17-47 sau fax 15-33-65, între orele 7-15,00.
(19414/A)
BRENDANTEAM
O Vă intermediază obţinerea de contracte de muncă tn diferite ţărid in lume, într-o gamâ va- riatâ de ocupaţii din: agricultura, comerţ, învăţă- mînt, menaj, construcţii, industrie, medicină, turism etc. ■■■. ''
O Ţrimiteţi-ne, în prima fază, , autobiografia dvs., amănunţită, însoţită de o chitanţă prin care se certifică achitarea la poştă a sumei de 5.000 lei în contul S.C. CHIŞ, nr. 40.720.16.124 B.C.R. CLUJ, împreună cu adresa dvs. EXACTA.
% Tn termen scurt urmează sa ne rimiteţî, în 3 exemplare, copii ale cărţii de muncă şi diplomei, legalizate la Notariatul ae Sfat în limba engleză.
9 Dacâ în 4 1 «n i ds la primirea de către noi a actelor nu reuşim sâ vo găsim un plasament vă re- turnâm banii depuşi, minus 10 la sutâ_ din sumă, reprezentînd cheltuieli de poştă şi administraţie.
ADRESA NOASTRĂ: S.C. CHIS, O.P. 9, C.P. 526, CLUJ-NAPOCA, cod. 3400. (19.405)
IN ATENŢIA.
POSESORILOR ■ DE
AUTOVEHICULE' anunţa:
DESCHIDEREA UNUI M AG AZIN PENTRU V7N- ZARE ACCESORII Şl PIESE AUTO, unde, printre altele, puteţi cumpăra:
- SET MOTOR DACIA 1300-1310- SET DIRECŢIE ARO ^ ,- SET PIVOT TV :Program de funcţionare: începînd din 1 august
1992:9 Miercuri, joi vineri — orele 10—14 .9 Sîmbătă - orele 7-14. (1305)
, DACIA SERVICE CLUJ-NAPOCA FELE AC
* Calea Turzii nr. 213
angajează:® TINICHIGII AUTO, categ. 1 (3 posturi)® MECANICI AUTO, catcg. I—II (2 posturi) ©VOPSITORI AUTO, categ. I (3 posturi) Condiţiile de încadrare: Pregătire în aomenîul
auto.9 CONTABILCjondiţii: studii in domeniul economic, vechime
minimă 3 ani specialitate în domeniul prestărilor do servicii.
Concursul va avea foc în data do 10 august T992, ora 11,00, la sediul unităţii,
informaţii: la telefonul 11-61*77. (1306)
S.C. „PROCONS" S.R.L. >
Cu sediul în str. Oaşului nr. 118. telefon 13-41-48 Angajează: CONTABIL PRINCIPAL cu vechime
minimă de 5 ani. (18.398}
S.C. COMPECT-IMPEX
Str. Gheorgheni fir. 136 Vinde ,en-gross, ta preţuri avantajoase: 9 Ţigâri L.M., Marfboro s.a.® CAFEA m SUCURI. (19.572)
SOCIETATEA COMERCIALA CONSTRUCTII FEROVIARE S.A.
• Piaţa Victoriei nr. 17 Scoate la licitaţie, în data de 1 septembrie 1992,
orele 15, la sediul SPILţT CLUJ, str. Traian Vuia nr. 204, uurmătoarele:
B 2 TRACTOARE 1010 DTO O REMORCA TRANSPORT PERSOANE H un STRUNG fabricaţie 1949 ® un MOTOR D 2156 (RABA)® 10 MOTOARE TATRA 182 C.P. 8 V Relaţii: la sediul din Str. Traian Vuia nr. 204,
între orele T0—12, telefon 95/14-26-81, în perioada 12-27 august. (15.379) . >
NO U !FIRMA „ALISAR" IMPEX S.R.L.
. Va oferă, en-gross, fard adaos comercial:9 SUCURI DE FRUCTE 9 CIOCOLATA B PANTOFI DE DAM A © CIORAPI DE DAM A
importate direct de noi B TIGARI 9 CAFEA NESS
la preţuri foarte avantajoase.TREI ZILE, încep'nd cu data deschiderii, 31 IU
LIE 1992, se vor vinde, en-detail, PANTOFI. LA FIECARE PERECHE DE PANTOFI PRIMIŢI CADOUo pereche deJAGER. 7
VĂ AŞTEPTAM! ’informaţii: Str. V. Babeşnr. 11. (19.695) M
S.C. PRIMOTEHNICA S.R.L., „ALECS" ;
NOUL număr de telefon la care firma poate li contactată 921/87310." " '9 Sistemul „ALECS" continuă înscrierile şi premierile pentru participanţii la sistemul de întrajutorare după regula deja publicată (minim 750 lei cîştig, 3.000 lei; maxim 15.000 lei cîştig 60.000 lei), adică investiţia dvs. este multiplicată de 4 ori în30-60 zile lucrătoare de la data confirmării.
O Tntruc't am primit un număr mare de man- date poştale incomplete sau indescifrabile, toţi cei care au trimis mandate cu minim 30 zile lucrătoare în urmă şi nu au primit încă beneficiile, sînt rugaţi să revină cu o scrisoare în care să precizeze suma, dată depunerii, numele şi adresa completă.
Rugăm şi noii participanţi sâ completeze mandatele poştale citeţ, cu majuscule, eventual telefon .- w
9 Expedierile se fac pe adresa:S.C. „PRIMOTEHNICA" S.R.L. „ALECS", Oficiul
P.T.T.R. nr. 1 Braşov, cod. 2200, cont bancar tir. 4072510129 - B.C.R. Braşov. (1307)
FIRMA PATICULARA
angajează: CUSĂTORESE cu muncă la domiciliu. Informaţii: la telefonul 14-50-66. (19.251)
S.C. CON-TOUR TRADE S.R.L.
str. Observatorului OS 1, telefon 11-52-42B Execută lucrări de: construcţii case, zidării,
tencuieli, zugrăveli, vopsitorii exterioare şi interioare
9 montat, raşchetat, lăcuit parchetB Angajează: 2 zidari-faianţari-mozaîcari (cat.
4 -6 )9 Vinde: aparat de îngheţată cu 2 capete mar
că germană.Preţ informativ: 700.000 lei. (19.302)
DUPĂ O SCURTA VACANŢA
(1-18 august 1992)„CÂPRICCIO" CLUJ-NAPOCA " ţ î;
J ^ aî,eapfl CU ,rad'î*0na*t> amabilitate. (19.322)
S.C. „KAJO“ IMPORT-EXPORT S.R.L 1 ' CLUJ-NAPOCA ; : V :
angajeaza: • ,
® ECONOMIST sau CONTABIL cu stagiu în contabilitate generală de minim 3 ani
B TIPOGRAFI, FOTOGRAFI *9 ZEŢARI, PANTOFARI, LĂCĂTUŞI .Aşteptăm înscrieri pe adresa: C.P. 431. (19.370)
ULTIMA pCAZIE
Vînd 400 TV COLOR, Griindig, Saba, Sanyo, Te-* funken, Sony, Siemens, I.T.T., Philipps - netrase; în bandă, cu sau fără defecte, lă preţul de 30.000 lei, FARA ADAOS COMERCIAL.
Anunţul este valabil PÎNĂ LA DATA DE 10 AU-:. GUST 1992. - ■. ;
Telefon: 18-09-47, Adresa: Str. 11 IUNIE nr/ 57, cartierul Gheorgheni. (19.705) . : ' *
S.C.SHILAN IMPEX
vinde, en-gross, urmatoarele: y ]/& NESS CAFE, CAFEA VIDATĂ 9 Ţigări: MONTE CARLO,* BLEND, SMOKER,
ASSOS, LM _ . . - ^ r© DULCIURI: napolitane, ciocolată, gumă de'
mestecat: \ , \ v - l@ MATERIALE (metraj), încălţăminte sport *
„ Informaţii: la telefonul 17-63-71, str. Primaverir nr. 2, Bl. S 4, scara IX, apartament 332. (19.394) .
ŞALTO S.R.L.
■ - v inde.:fă cele mai avantajoase preţuri: .. -
O calculatoare A I 286 12.516 MHz; HDD 40 j MB; FDD 1.2 MB + FDD 1.44 MB, monitor color VGA ..PHILIPS", imprimanta „PHILIPS" (A4, 9 ace, 300 char'sec.)
• dubluradiccasetofoane „SAMSUNG"• congelator ITALIA• ciorapi ITALIA• SCAUNE PLIANTE• ÎNCĂLŢĂMINTE SPORT Italia Telefoane: 95/11-19-29 sau 9511-29-77. (19751)
COMPLEXUL „NAPOCA"
- î ..vâ invită
să petreceţi o seară de neuitat fa:• Cabaretul RUSSIAN-SHOW (1310)
SOCIETATE COMERCIALĂ ROMÂNO-FRANCEZA
v cu sediul m CLUJ-NAPOCA'
angajeazafli. i
©- ŞEF COMPLEX COMERCIAL (unităţi de desfacere şi alimentaţie publică) pentru CIMPIA TURZII. Condiţii: virsta intre 35—40 ani, dinamic, în-' treprinzător, domiciliul în Cîmpia Turzii
• SECRETARA-DACTILOGRAFA - pentru £d;uj | firmei din Cluj-Napoca. Condiţii: cunoscătocse .‘.a 1 limbilor germană, engleză şi franceză, virsta-20- 35 ani, domiciliul in Cluj-Napoca.
Solicitanţii vor prezenta un „curriculum vitae", ofertele fiind depuse pînâ la 15 august 1992 la. CĂSUŢA POŞTALĂ 1040, Oficiul Poştal 1 Cluj. (19072)
SUCURSALA JUDEŢEANĂ CEC CLUJ ’ PRIN AGENŢIA CEC NR. 5 SPECIALIZATA
Jn
Str. luliu M aniu nr. 1primeşte
spre păstrare disponibilităţile băneşti şi asigură, servirea bancară a agenţilor economici (SRL, SNC% ' Se asigurâ dobînzi avantajoase, comision minimei
şi program de funcţionare pe tot parcursul zile;.)) (12199)
I
PAGINA 7“ ADEVARUL DE CLUJ
S.C AP1S S.R.l.
iu d e :
• Tuşiere — 188lei buc.® Pasta de llpît ■* 65 lei buc.• Panglici de maşină 13 mm — 533 lei buc.• Tuş ştampile — 45 le i buc.• P ioneie - 29,25 cutia i " 1 ■ Creioane — 8,30 buc, - : i--- © C a ie te orc spiral — 81 lei buc. - ; ,• C a iete studenţeşti — 99. Iei buc.® Registre *- 175 lei buc. '• Plicuri mari — 13 lei buc.• Plicuri mijlocii — 8 lei buc» ; ţ• Plicuri m ic i-* 3,60 lei buc. ; i-.’.. •■■■• Plicuri salarii — 3,60 tei buc]• "Dosare p lic ’— 24 leî buc. '® Dosare şină — 16,90 lei buc.• D osare de. încopciat — 39 lei buc.• - M in e pis — 5,20 buc, '■• Indigo negru — 737 lei cutia. ;
Indigo violet — 487 lei cutia• H irtie igienică — 27 le i buc.• Hirtie scris — -1»30 coata J• .Ace cu gămălie — 42 lei cutia i
A d r e s a : str. ^o b o rilo r nr, -2 . telefon 13-9 7 -5 8 . »-
'• •’>/ 09-260)
ACADEMIA CULTURAL-ÂRTiSTICA v„UNlVERSAl MNEMOSYNA? CLUJ
rgan lzeazâ concurs de admitere in. anul M a :
I. FACULTATEA DE MANAGEMENT ÎN CULTURA, e c ţ î i le : . I:
• Editor publicist
• Traducotor-interpret
• ^ fiin ţa informaţiei'
IL- FACULTATEA DE MARKETING-MANAGEMENT M ARTĂ, secţiile: r :;:
& Impresariat artistic internaţional •-
> Creaţie vestimentară
I Comunicări audio-vizuale {arie scenice: acto-
ie» r e g ie , scenografie, inginerie) i " i .
in ses iu n ile 15—17 august şi 28—30 septembrie a.c.
tr> form alii suplimentare ia secretariat, str. Memorandum ului nr. 8. stai 1. silnic. între orele 8 —16
is im b ă to : 8 - 13). (1 9 123) : / :
SOCIETATEA COMERCIALA „CUART" S.A.
r BAIA MARE
vinde ■ . 'la licitaţie publică, anunţată pentru 30 iulie a.c., ora 10,00: | -
• PLATFORMA PLUTITOARE
aliată pe lacul Firiza, in suprafaţă de 217 mp, a lcătuită din 3 flotoare {recipiente) metalice _de for-- eiă prismatică ţrapezoidală, tip pon ton militar ce pot fi utilizate şi ca rezervor de combustibili.
Relaţii , suplimentare la sediul firmei din Baia Mare, str. Victoriei 146, telefon 99/43*20-75, in t 164. Fax 99/42-28-48. (1297)
COOPERATIVA „M UNCA INVALIZILOR"
* CLUJ-NAPOCA
îneadieâză, prin transfer sou Oficiul forţei de muncă: .■
# cusători articole de marochinărie şi voiaj
• confecţioner'îmbrăcăminte (croitori)
Informaţii suplimentare la telefonul 14-10*83. interior 16. Angajarea se face cu probă d e lucru.- (1285) ■■
SOCIETATEA MIXTA ROMÂNO-FRANCEZA
..ECLAIR" ' '
Vă oferă TRANSPORTURI OE MĂRFURI IN TA
RĂ (Renault 3,5 tone)
Informaţii suplimentare la "telefonul 13-75-14.
(19463-A) • '.yi:--.. ■■
StBVâ propunem un sistem s)i
de cîştig a unor importa»lu sl eficient
e ban!
Siatemul d« }oc Variinu Sum* nacMari TnsCFiflr» ■
S15V«l»ra cu tond da Jnv*»tlţll - 80 H
*S 2Sl8t#m cu fond <3s- inwstifll 20 %
1a3 4 :' 6 fl
1200 eooo
12000 18000 - 24000 - 30000
'1000060000
100000150000:
; 200000250000
■ înscrierile se Toc, prin MANDAT POŞTAL cu con- firmare de primire, specilicindu-se varianta şi sistemul ales. Adresa de expediere o mandatelor este S.C. DUMITRESCU S.N.C., cont 4072836700 8A PLOIEŞTI^ Oficiul Poştal I PLOIEŞTI, cod. 2000.
Suma necesară înscrieri» este constituită din soma de participare şi comision. Cîjtigu! esfo de 10 ori sumo de participare.
SlB nu reţine comisionul decît in momentul primirii cîştigului de că Ire participanţi.
La expedierea-cîştigului se asigură,. din oficiu, o rcînscriere ta aceeaşi variantă. f1259)'
S C . „CASIROM" S.A. ,TURDA
-'...organiieazâ • - -7y v
concurs» in data de 5 august 1992, pentru ocupa
rea postului d e : t
• JURIST CONSULT
Condiţii: proaspăt absolvent a l Facultăţii -de
Drept, cunoscător a cel puţin două limb» străine
(franceza, engleza sau germana).
C e i interesaţi vo rdepu n e cerete îa conducerea
umtăţii pină la data d e 30 iulie >992 sau se pot
adreso pentru relaţii suplimentare Io telefonul:
31-62-50, int. 125. (1298)
FIRMA GERMANĂ GABOR - RElSEN
^ c e . soptăminal. TRANSPORTURI DE PERSOA
NE, România — O erm a n ias ire tu r , Plecarea din
Cluj-Napoca.
Informaţii: lo telefonul 15-27-17, inUe orele 8—
I I . * i 16-20. *18723}
S.C. „FLORA* S.R.L ;
vă oferă arin depoiitul en-^ross. din 8-dul 22 De
cembrie nr. 102 {in cu rie } următoarele: Jigări, Ness,
Băuturi, Dulciuri, Coca-Cola, Tricouri, Jigări.
Vă aşteptăm In fiecare J* Intre orele 9 -19 ; du*
minica — închis.
Telefon 11-14-17. (17.889)
PUBLICITATEIK lC H IB IE R I
TZaut pwifru închiriat ip a p u comeni.il. A-ţtcpt o-
; la ,0lcfon I3-6S 3H. t t 9 Z 5 l 2 ' »
m Caut apartament cu H ţ a » a camere sau .casă par- ( ir t i ia râ *i...p sars-miot ă, in xt>m* Gii«orescii. T<?l<;fon |S s S -3 3 orele 12 17. <19557)
0 . jp a u tn chirie garsonieră ron- ' f t o î r e * 0131 mare' mobilat. i | t a tn vaiutâ an;icipat. A » :re f f * t ‘a • P °reche câ'flţfjrită şe-
O fi iul portal \~ "căsuţa 4*9 .19413) ...
^ <5tnd“ ».r sUăin CflOt de fn- apartHtnt>nt cu 3 cam*re
Teleton 12-78 22. .
O an In chirie urgent, *, ca- L . a . bucătărie, baie. nrobi'.ate,
Telefon 12-80-08... ....................
• Dau în chirie casă particulară. Relaţii telefon 16-47 16. (19r«3) •
• Dau în c-hlfie apartament 4 camere pe Ealea Floreţti. Telefon 18-75-11. (195S3); •. Dau t » chiria tractor V 445. Informaţii . telefon 15 23-61;
• Tineri căsâtoriti căutăm pentru inchiriere (?îrsonit*«â pe ter-, men lan* Telefon 15-31-09 « u15-00-26. <156891
• Caut *3 închiriez autoturism cu consum mic (5-6'I). RW^ţii la telrtow 13 OT-68 Intre orele S 12 şi 16-21. <196051
S l C N l M B U m
• Sîhimb *v ln j) ap-irMm»;nt3 cA/nere. pronrietate, parter :u tl.,ufi camere plu< 'JiWenţa. Informaţii telefon 12)5-74.. <19:V48) , ...
• S- himb apiirtamTit 3 came- ’ re ’că 7 camere Tel. 17-80-63 o- rele 9 12. <19596)
, • Schimb locuinţă trei camere, confort mărit, cu locuinţă do-’ uâ camere ţ i garsonieră- P re ferabil zona Gheorgheni.. Telefon15-34-54. (19551)
• Schimb apartament 3 camere «ra o garsonieră plus di- - ferenţâ «ao variante. Str. Cât an nr. 24, bloc HO 26. ap. 5, Mărăşti. <19568*, • Schimb 1 cameră, bucătărie, con fort.. central - cu asemănător
, sau mai mic. Prefer tot central .sau cartier Mănăştur. zona complex Flora în bloc eu 4 etaje. InformajfS la telefon 16 91-72 dupâ orele 17. (13564); • Schimb apartament 4 camere «ta j I I cu oaroJiet, greşie. fa ianţă pe Caîoa Floresti cu apartament 2 rampre plus diferenţa.Tetefon 19 75 l î . <19585-B). • ; ^ Im nb garsonieră proprietate. pM/itie evcepţion.iia. Aîha Iniia. cu similar Cluj Neeocia- hil. T “ i-,f<in 16 4i-02 dupâ ora 18. (137011
• ..Schimb - 2 ramsre , IC R Â fi,’ ghin), centra), -naţionalijat. cu2 camere sau di»Jâ cnr^miete. Telefon lfl-52 60 . <1.9717j
• Schimb 2 camere proprietate CI uj-Ninoca pentni sim ilar B’ icureţtl. Telefon 15-66-36. . <19437-A )
• Sc himb garsonieră confort T IC R AL cu apartament 2 camere ICRAL. Suport -cheltuieli-. le. Telefon 18-19 08 între ore!e 19-22. <13721)
• Mierobus mixt transport persoane — mărfuri contra rost p* teritorial ţării, vineri-sîmbătă-du- minicâ. Pret negociabiL Telefon18 04 43. (19715-A)
• Caut executant scară beton la1 demisol ţi canalizare curte. «Telefon 14 67 83. (19684-A )• • Familie tlnără îngrijim bă- trîni In vederea rămlnerii in spaţiu. Telefon 15-37-58. <19404)‘ • Efectuez transport de marfă 1,6 tone. 12 mc. In Austria şl Germania. Telefon 15-44 24.
.(19421) '• Angajez pentru firmă par
ticulară secretară care ţtie lim - lia engleză si contabilă. Aştept oferte la telefon 13 68-33. Pen- tm relaţii ,*tr. Taţilor. F ’<-ma N-iwal cw Reed ,dupâ ora 15. (19708-A) -
' • Saut fem^îe pentf u îngrl <1- r ţ îopU l.5 ani- Str. lVMv-âinţi bloc € 10. ap. 39, orele 29.
: 09819) :• Intelectuali, în «ri)îm per-
•soană Io vîrstă comra locuinţă sau eumpărăm contract l€R A b . Van *nte. Telefon 14-13-98.(19599 A )
• Nou! Jaluzele material plastic tip „Neke.rman"" dl* ferite cu lori 16-33-34. • ■ <t9247-B) *"'■*
• Caut firmă particulară pentru deratizare. Telefon11-28 8|. (19416)
• Familie serioasă, căutăm persoane care necesită îngrijire, confra primirii fn -spaţiu. Informaţii teL 1189-70. (19353)
• Caut domnişoară drăguţă, cunoscătoare a limbii (ran- cwe,- pentni angajare la consignaţie* Int. teL 16-57-97 in- \ tre orele 10-18. U95S5) !
- • Firmă particulară caută contabiliă) cn evperienţâi-le- Irfgn l î 0*-48 orele 1-13, SC Nadă*. (19*16) i
• Sfectuez fransporiori de persoane ţi mărfnH In Germania, Atutria. Tel. 1V-13-98. 419599)
ADEVĂRUL d e - cluj ;PAGINÂ 8
- mica■PUBLICITATE
M ATRIM O NIALE• Agenţie matrimonială ita-
“ liană caut^ românce între 20-50 ani în vederea.încheierii de că-
■ sătorii - cu bărbaţi italieni. Per- ,. soanele, interesate sînt rugate să. trimită o fotografie împreună cu’ datele personale, la următoarea adresă": CP - MD 362 Mode- ria Centro. Modena • Italia. (19410) . .- • Cetăţean american - caut tî-
nără între 20—30 ani, vorbitoare chiar şi de puţină engleză, pentru- companie, şi călătorii îri ţară ji ' .străinătate. Informaţii 2il- , riic între orele 14-18. laad resă ILouls Pasteur 24, b loc, IX U, ap. 3, sc. II. (19457-A) •
,, • Vînd apartament, cu,. 2 camere confort unu, în cartier’ Mănăştur. Informaţii telefon13-18-38 intre orele 17-20 după masa. (19640)’ Cumpăr o mască pentru
BMiV, (sau, o parte .• din - mas- câ)' cu -‘ faruri dreptunghiulare,* “radiator,- semnalizatoare dreapta. Teiefon 17-35-38. ‘ (19673): • Vînd clădire din cărămidă; 500 mp, apă, curent trifazic, "la 18-km de: Cluj. -închiriez său caut asociat cu capital. Variante. Telefon16-01-34- (19566) C: • Vînd maşină de înghe
ţată;, import nefoloşită. şi .autoturism marca Citroen Bx19 TRD fabricaţie 1988 pentru pretenţioşi; Tel. 14-91-09. (19420) . .
• Cumpăr . urgent forinţi, avantajos, şi statui de piatră vechi. Telefon 11-75-09. ' (19383-A) .
• Cumpăr ‘ forinţi, Sumă mare. Telefon 18-50-94. (10532-A) - .
• i Vînd --batoză grîu. Tel. .239* A ia tre : orele 7-9 şi 21-23. Fam.. Popa ; Constantin ’ Făgetul- Ierii.
. • Cumpăr îâvantajos forinţi. Tctefoif 17r23-69.' (19424), ...:; • .Vînd Daciă'*'lâ00” Opel As- conaî200() neînscris: întţiiiculaţie/ maşină, tricotai ÎSingeir ..Mprioma- tic. ;Telefbn'il4-9l-,76.‘ -(19.714)' A '
. • Vind Audi 100 ' pentru piese de schlmb.-'yideo-recorder 'stare foarte ■ bună, - dulap stil, vechi. Str. Traian 54;'teii 12-31-59 orele 14-20- (19597) '“ • Vînd caroserie .1300 nouă. fără uşi şi mască, capotă,. pedalier.'- prag. Telefon -16-48-60. - . (19711) _ . .’ • .
Vînd’urgentuh- dormitor.-Ti- :. sa şi o canapea pliantă. Telefon17-22-34." (19709) O
• Vind maşină de tricotat ja - ;- poneză semiautomată Brother_ şi maşină de îngheţată, eu-cen-* trifugă;; capacitate "10 L "Telefon15-90-17 după ora 15. !{19/ld)_' -'. • ' Vind- garnitură' salon ! mo
dern . şi vechi, alte: mobile- iţ ii; Str.-Aurel -Vlaicu-nr, -4-5-Bî -ap.. 39.; după masă, (19707)
•: Vînd Dacia break T L X . la . preţ 'convenab il.Tel. 17rll*59 Cluj. (19701) '
• Vînd urgent, dormitor Luxor nou. Telefon • 14-79-01 după oră13.(19593)
• Vînd tub bioxid, de carbon- Telefon 14-73-50 între oreîe 16-'22.' (18700)- y • . ■ - - ■ •
• Cumpăr/, forinţi. . Telefon13-92-51, (19703)
• Vind . video player Orion japonez 'sigilat. 66.500,- negociabil. -Cumpăr— forinţi.- -Telefon14-58-35. (19692) , ••
• Cumpăr etrier stînga faţă pentru Mercedes 200 D. tip vechi... Str. Aviator. Bădescu nr. 36; telefon 11-44-96. (19638) ,
• Vînd Renault. 18 GTS.V Relaţii între orele 17-21; telefon12-35-43. (19636)
• V înd, Volkswagen 1600 ca- ... mionetă cu motorul defecţ, 300.• 000 lei- Cumpăr motor Aro die
sel, - rafturi magazin, chioşc metalic sau ,lemn. Telefon 13-84-26 între ore le-10-14. (19693) ~
, • Vînd mobilă Arieşul. Telefon ' 1 2-35-73 - după ora ; 18... (19694): • <V!nd vitrină frigorifică. Ca-
' ut - femeie • pentrv ; îngrijirea a- 2 copil. Telefon 18-09-20 sau 18-
25-46. (19697) ■ , • . .• Vînd mobilă - Bobîlna. ' Te-
lefon 15-64-78. (19697-A), , i • Vindem' teren m p.;Ştr.■:■ Remeteâ ’ 39; 'Telefon -13-86-84.- (19698-A ) . .... . . . .Vînd piese de schimb şi*ca
roserie VVartburg 353. Str; Răz- boieni nr. 25- (19699)
• -Vînd maşină Volkswagen Golf/ 'pe valută, la străini. Relaţii telefon 15-10-00. (19682) '.
. - • Vînd - Gloria de capacitate mică. Relaţii' lă telefon 17-69-71 după ora 16. (19333),
• Vînd instalaţie recepţie satelit 80.000 Iei. Asigur montare, garanţie. Telefon • 14-67-89. - - (19684) -
, • - Vînd televizor. color Gr,.n- ding, telecomandă,' vechime 6
• ani,- 60.000 lei. Telefon *14-42-42.' (19591-A) ■; ,-i-
• Vînd Ford. ;Siera’ diesel, 1985. stare perfectă, 7000 DM. Telefon 14-42-42. 09537).'., . ' *
• Vînd poartă garăj noîiă din. : ' lemn, sîrmă zincată 2 mm.' Palux. covor vinilin recuperat. Telefon 18-70-11. (19539-A)
• Vind maşină de scris carul m»r<?, caractere: româneşti, magnetofon: Uhitra 4-500 lei Irtîor- nia!ii telefon 17-1J-17. (19380) •
j - ' • - Vînd Oltcit an- fabricaţie '1990, zilnic 10-22 Si obiecte an- tice. Telefon 17-00-19: (19125): * • Vînd Opel Kadett 1,3 com- ; .’ bi şi televizor color S;ib.-t. Preţ avantajos. Telefdn 'li-73-22.'~ ‘ - (19586) ; ; ; ■ * - v
• De vînzare casă cu etaj la ţară, la -24 dc km de Cluj. P lata îri valută. Telefon 15-84-50. ; .‘19583) \ H i ' ': • De vînzare T V color; anve- ' .lope (motor," cutie de viteză', di- ' ferenţial şi alte piese) 'pentru'' Peugeot .504, 12 cmc scîndtiră' şi r* maşină de injectat. T e l; 14-32-34 după ora 16. (19581)' ; .■ i -; .' • Cumpăr. 300 mp teren construcţie în Grigorescu. Telefon18-98-14,' (19567) - . • , ; = - p■ :
• Vînd jnaşmă cusut.’ Mob- : ra, împletituri nuiele:" Str.'„Brîn-• coveanu 23 (Hermes) ' -viheri, sîmbătă nu- .(19577) :
• . Vîrid urgent si. convenabil - ,: VW Golf, Informaţii telefon > -17-57-38 (19580) -
Vînd,: maşină- 'spălat ! -Alba • I.Ux*12,. in garantio:. După niasă,. • str--jMuneitorilor.,'14, ap, 25. - - ■ (19574) c ;
• Ctimpăsf bloc’.motor, de 130(3 cu palier- normal. Tel. 14-2108 seara. (19565) . -V■. Ş ■ '
-• Vînd robot de bucătărie cti 7 operaţii, maşină de* carne electrică .5 operaţii, storcător: fructe, •
-robot pentru bucătărie- 4 ' operă- ţii. Preţ negociabil. Tel. 13-78-22. (19555) - :>-v
Cumpăr garsonieră în Zorilor. Prefer .zona._Paştei)r. * , Te-_ lc-fori’ 11-60-51 între orele 17-21.T (i97i6), * \ ; v' , * :■
j :•■•* Vînd mobilă niic - V Fa.milia .BrişVslr. Zrjnyi 'nr. -9. ; (19607) ' :1 .• Vînd apartament. 3 cartiere.' -Teiefon .14-08-28. (19603) •
• ; Vind - casă mare . cu anexe; grădină şi livadă în sat Popeşti,7 km de Cluj. Informaţii Popeşti nr. 86, după ora 16. (19554)
•' Vînd VVV dubiţă ,1600 cmc. Telefon 12-38-77. (19536)
• Vind. orgă electrică . italiană,: TV sport' Iunost. radio Daha. Telefon 13-78-60. (19552) .
• :Vînd casă-de vacanţă, zona Sămeşul. Rece, din zidărie; parter, ;lemn etaj, cu lumină, apă, canal. Telefon, 18-93-96. (19423)
• Vînd apartament cu 3 camere în Mărăşti, str. Aurel Vlai* cu -nr. 25, ap*"’40, etaj II sau scliimb cu. garsonieră ■ plus dife*: renţa. (19559) . :
• • ; Vînd roiuri şi- familii - albine. Telefon 17-40-17; 13-14-52.
. , • V în d , apartament 2 camere cu mobile sau fără.-Str. Pandurilor 10, ap. 32,. cartierul Plopilor. (19397)
• Vînd Lada 1500 avariată. Telefon 11-39-27 orele 16-20..
• Vînd maşină de cusut ~ru-.' sească’ Union. Telefon 18-89-36.
• Cumpăr bon de benzină. Telefon .16-97-07 după ora , 12. (19202-B) -■■■■■■ •
• Vînd garaj metalic 3-6.' Telefon. 16:98-27. (19546)
• Vînd aparat* video Panora- r 'm a urgenta Telefon 18-22-33 in-., tre .orele .16*21,' (19545) : „ v . . -
; • Vîiid autocamion If'A ' Ro- r ' bur, 5,8 tone, 2 ani vâchime, preţ 6.500 DM sau' echivalent. Infor- :
' mâţii' Iosif 3-, str. Plopilor hr., 58, bloc P 14, sc. I, ap; 2, Cluj- Napocâ. (19526-B) '
• Vînd farfurie parabolică : 1,50, cu* suport. Telef;' " 18-80-43;
• De vînzare un apartament. cu două camere etaj I. A se in- -'
teresa în lună’ august de la dată- de '3-10, zilnic. între orele 18-20 ’ la ' telefon 14-13-23;-' (19495)-
• Vînd video player japonez sigilat,-elf telecomandă, preţ convenabil. 17-63-37. (18866), • Vînd apartament 3 camere finisate .plus .2 garaje,' cartierul Mărăştî. Telefon 14-67-05 ' Orele'
'20-22 .(i925t) • "• Lichidez, urgent, ieftin, gos- -
podărie. Telefon 11-32-49 său 18-4Ş-58 dUpă ora 16. (19214-A)-
• Urgent de vinzai*e' 2 eahie- ' re confort, pe valută în cartierul Zorilor- Telefon 11-49-94. ■ (18B53-A) ’ . '
; • Vînd geam ornament pentru bălcoâhe: şi uşi interioare. -Tele*: Ion 16-11-61. (18836)'
• Vînd' plăci de granit în 'V la ha 229;. comuna Săvădisla.' Telefon 16-55-82 'după masă; (18648): ' • Vînd animale' de.blanâ( 'di-, . hori: mături şi pui). Inforrhaţii telefon 13-03-56.- (19407) - - ..........
• Vînd maşină de suc, made în: SUA:: Telefon 15-35-28. •, ' .
• y înd .două bucăţi-tablă cupru 1400 x 1000 x" 0,1 - mm. Telefon. 13-05-89. (19318) ' ;
• Vîrid vană- fontă 1,50 m, vană tablă 1,70 m, magnetofon Ro;- tqv. Inf. teL 13 09-82. (19620) : - ■' 9 V in d ' - • televixor; •' frigider, - congelator, noi, în garanţie. Telefon 18-21-53. (19723)‘ • Vînd 3 camere confort Mănăştur- Inf. Mehedinţi'51-53, bloc C 10. sc.' II, ap. 124. (19408) ; ■* • ' Vînd apartament 3 camere
Mănăştur, ştr. Bilea/nr. 4 bloc G '2, ap; 28. zona Olimpia. - -
• Vîhd hol hoU , 50.000 lei. Vînd apartament-2 ’ c a m e re m o bilat, semicentral, pentru preten- . tiosi; 5 ' milioane 'le i . Telefon 13-74-61, (19-101) ... : ••'■■■ v "- • Vînd apartament 3 camere, confort I . ’. cil parchet. Telefon 16-58-40. (19399)
-• Pierdut ornament maşină ! traseul Piaţa Mihai Viteazul — Piaţa'- Victoriei; Rog ' telefonaţi la i 6-23-28. (19571) j
• - Rednik Deutschlander Artur pierdut autorizaţie nr. 3738 din 23 august. 1990., O declar nulă.
H I P e C i B E :
C O M E M O R i0 Se împlinesc şase săptâmini
de lacrimi şl durere de cînd scumpul nostru soţ şl tată cel care a fost dr. IOAN HUŞDEA, omul de rară omenie, cinste şl corectitudine, nu mal este. Za. darnic te vom aştepta, nu-ţl vom mai vedea chipul tău. paşii tăi, nu vor mal trece pragul casei noastre. Din tot co a (ost a ră mas numai durere şi un dor nes* tins. Dumnezeu să-ţl odihnească sufletul tău blînd.' Vel rămîne veşnic tn. sufletele noastre. Familia. (18832) .
« Regret. dispari]ia doctorului COUACU tin medic sufletist şl hun. Condoleanţe tamlUel. Fu- icşl Maria. (19723)
« Cu adîncă durere anunţăm Încetarea din viată a scumpului nostru ' tată şl socru M ATEt/f GHEORGHE. înmormîntarea va avea loc In 31 Iulie ora 10 în sat Cnrtuluş. Nu te vom uita niciodată Ionel şl Dana. (18881-B)
■ % Cu: durere nemărginită, cu lacrimi şl regrete caro nu vor dispărea niciodată ne despărţim de cea mal bună -soră care a fost . MARIA. ŞIJCIU, dispar.ttă prematur dintre noi. in urma unul tragic accident; Fra(U: Emil, A- drian. Eugen şl surorile Jenl şl Neîa împreună: cu soţiile şi soţii lor~ (1966Î-B)'
0 Scumpa’, noastră Mărluţă. de co al plecat atît de crud dintre noi şl nc-al lăsat cu sufletele in durerate şî cu bătrîncţlle noastre cave de-acum înainte vor 11 un coşmar. Să te Ierte Dumneieu şl să-ţi - fio ' ţarina uşoară. , Părinţii Adrian şl Maria. (19665.C) s
. ^ Sincere condoleanţe familiei Sărac . Vasile, ‘pentru pierderea mamei * dragi. Colegii de serviciu Carptmo? Frigorlfer Cluj. (19G63)
* Dragă mare Mama, nu ne-am aşteptat ca. atît de repede să ne părăseşti. N-o ,să-ţl uităm niciodată chipul tău frumos şl sufletul tău blînd, vel fi mereu în amintirea noastră ca una dintre cea mal apropiată fiinţă pe care am lublt-o. Alin, Ana şl Virgil- (19663-A) • : . ; . . . , .
t Regretăm profund trecerea în eternitate ' n ' finei -noastre dragi t.IDIA TA5IBA- şi sintem alături cu tot sufletul de ,: Monica' '.şl Gabl.- Familia ;Mân<iruşca. (19712)
ţ Cu adîncă durere anunţăm încetarea, din viaţă după o. lungă suferinţă; în data de 28 iulie, a liibjtului nostru soţ, fiu şi cum- tiat FODOir'GtiEORGrtE in jvîrs- tă de 51 ani. Inmormîntarea va avea-ioc îri data de. 31. Iulie, 1992, Ora ,13, .„de la capela nouă Mănăştur. Familia. (19659) -
% Cu nemărginită durere anunţăm încetarea din viaţă a scumpei noastre LID IA TAMBA, în etate, de 7ţ> ani. Inmormîntarea fiîmbătă 1 august, ora 12 la cimitirul central. Familia îndurerată. (19749)
j Cu adîncă durere anunţăm încetarea din ; viaţă a liu b itu lu i nostru: soţ, tată, socru . şl., bunic Ţfcl’UŞE GRIGORE (a Ortiuţulul), satul Feiurdenl. Inmormîntarea va avea ioc în data de .11 Iulie 199?, în Feiurdenl la ora: 13. Soţia Domnica, fiicele Veronlca şl Lticreţla* cu familiile. (1973.1)
% Cu adîncă durere anunţăm încetarea din viaţă a celui care
fost RUSU NICOLAE în virstă de 41 ani. înmormîntarea aţi, joi, 30 Iulie 1392 ora 12, din str. Cosmlnulul 88 .Soţia Mariana, fiicele Monica şl Mariana. (19633)
% Cu inima zdrobită de durere anunţ încetarea din viaţă, în urma unul tragic accident, a
scumpei mele soţii SUCIU M ARIA. Sufletul tău bun şl . chipul tău frumos va rămîne veşnic în amintirea mea. Inmormînta. rea va avea loc vineri 31 Iulie 1992 ora l i la cimitirul Central. Soţul Suciu Alex-a. (19GC5)
l Cu Inimile zdrobite de durere anunţăm încetarea fulgerătoare din viaţă a celui mal scump soţ, tată, socru şi bunic care a fost colonei (r) STOICA l’ ETRE în vîrstă de 67 de ani. Sufletul Iul blînd şl chipul luminos va rămîne veşnic In sufletele noastre. înmormîntarea va avea loc vineri, 3t Iulie ora 13 do ia capela I,.cim itirul,. Central. Odiîi. neas^ă-se In pace. Sofia .Florica," fiii Pepe, Emil şl Florin cu nurorile Maria, Sanda şl Sivlia şl copiii. (19679)
il Cu adîncă durere anunţăm încetarea din 'viaţă a scumpului nostru fiu RUSU NICOLAE (Ml- C III). Inmormîntarea azi, 30 Iulie 1992 din str. Cosmlnulul nr.: 83, ora 12. Mama şl tata. (19602)
• Cu adincă durere anunţăm încetarea din viaţă, după o lungă şi grea ■ suferinţă,’ a mamei noastre dragi F IRŢA M ARIA In vîrstă de 69 de ani. Vel rămîne veşnic în amintirea noastră. înmormîntarea va avea loc joi, 30 ţulltf 1992, ora 12, de- la capela: mare ji cimitirului Mănăştur. Viul Măriri şl fiica; Beatrice. (19722). • A o trecut şase ani de la pierderea grea prin trecerea^ M nefiinţă a conf. dr. ZOE BACIU-' Pios omagiu. Familia. (19553); • Au trecut cinci ani trişti de durere: şl lacrimi fără. resemnare, de cînd ne-a părăsit cel ce a fost colonel (In rezervă) A l.B t/ IOAN,' cartierul Mănăştur. Soţia Victoria, fiicele Mariana • Vlaicu, Geta Gligan cu soţii şl cel' patru ne'poţl.: (19720) • " '. • Sincere condoleanţe: fam iliei
Mărcii Mircea. Familia Surducan. (1969S)
0 P ios omagiu ' adus bunel noastră mătuşl FRUSINA B A B A N . Familia E n e '.(19123) '
« Cu nemărginită- durere n e despărţim. de dragii .noştri n epoţi şi verişori . ADINA şl ' C A I.lM PASTOR din fernut, care s-au.
' stins | fulgerător., din viaţă. F a m ilia Stoica. (19579)
0 Sincere condoleanţe vecinului nostru Grigore Chlcinaş 'l la pierderea tatălui drag. A socia ţia de locatari. Arinilor nr. 3 A.(19578)• 0 Sincere condoleanţe fam ilie i
Manases Augustin la decesul m amei dragi. Familiile Ciupei, Be- rariu, Bota. (19562) . ^
0 Cu durere în suflet m ă. despart de uulcul meu frate RUSII NICOLAE (MICÎIIV. Fie.i ţărina uşoară. Feri . Rusu. (19602-A )
I Sîntem alături de vecina noastră Medrea Nlna în marea durere pricinuită- do - dispariţia fulgerătoare n Iubitului el soţ LAURF.N’TIU BUDA. Asociaţia de locatari. (19391) . \
I Sîntem alături de colţxa noastră Szekely lulia în maj-ea durere pricinuită • de dispariţia mamei dragi. Sincere condoleanţe din partea : colegilor TESA S. C.C.A. Mobilă şl Jucării. (19713)
0 - Sincere condoleanţe şi întreaga compasiune familiei Ing. Vâideanu Gheorghe; la ,; decesul mamei dragi. Familia Lupescu. (19719) ‘ . ’ : ■
) Sîntem alături de colegul nostru cptr Stoica Petre din cadrul Inspectoratului de poliţie al Judeţului c iu l în marea durere pricinuită de moartea ; tatălui său .C o lectivu l serviciului ju d iciar. (19614) , .' '
j un ultim, şi pios omagiu colocatarei, SZEKELÎ NAGY IU L IA la trecerea In nefiinţă. Condole- anţp familiei îndurerate. . A soc ia ţia locatarilor str. Fîntînele n r . ■a. (19613) ... ; :0 Sîntem alături de colegu l
nostru Hajnal Pa! îri marea d u rere pricinuită de moartea so ţiei. Toţi colegii de . la SC Central SA. (19609) " ’. :
0 Sindicatul liber al angajaţilor Depoului de locomotive - C.F. Cluj cu durere anunţă trecerea în eternitate a celui care â fost MUNTEANU TEODOR, şef birou personal -şi transmite ..sincere condoleanţe familiei îndoliate. ' (19606)
0 Personalul Serviciului TF.SA ai' Depoului de locomotive CF Cluj Işi exprimă adînca durere la moartea bunului lor prieten şl - coleg ■ MUNTEANU TEODOR, fost şef de birou personal şi e-vprimă întreaga lor compasiune familiei îndurerate. (19606-A)_____
0 In inimile noastre' întodea- una .vâ rămîne ■.. vie şl ncşteafsă
amintirea scumpei noastre ţ BABAN FRUSINA, dispărută dintre noi fulgerător, la 61 de ani. Sora Lucreţla şl fiicele cu familia. (19702)
ţ S-a întrerupt firul vieţii p ro fesorului GROZA EUGEN. înmormîntarea la Oradea joi, ora 13. T e plîn-- ga sora ta dragă-Viorica şi cumnatul Cornel. ( 12033 ) ■ .
COlEGlUt DE REOACflEt ILIE CAUAN (re< doctoi $of); DAN REBREANU (radactor şei ad* iunct), VAIER CHIOREANU (redoctor $el ad* }unctj, TRAIAN 8ARA (siBcretor qeneral de redac- ‘ lîe), NICOLAE PETCU, MARIA SANGEORZANj
•RADU VIDA. . < —
REDACŢIA: CliiI*Napoca, str. Napoca rir. 16. TELEFOANE: !1 <10-32 (redactor $ef)i ţ1*75*07 (redactor fef adjunct ţl secretariatul de redacţie): 11-74-18 $i 11 -74-90 (redactori); 11-73-07 {administraţia f l conlabilitaiea rfar ului). Tele*: 31444. Fax: 11-28-28. Mica publl* citate «e-primeţte zilnic Intra orele 9-16, str. Nopoca nr. 16 (ta parter). Slmbâta şî duml*
“ nîca închis. Informaţii, reclame şî publicitate (a tetefon l i *73 04.
Tiraj21.803 '
top related