sfârşitul programat al democraţiei

SFÂRŞITUL PROGRAMAT AL DEMOCRAŢIEI. Globalizarea totalitarismului

Adevăraţii stăpâni ai lumii nu mai sunt guvernele ţărilor, ci conducătorii grupurilor multinaţionale financiare sau industriale şi ai unor instituţiilor internaţionale „opace”: FMI, Banca Mondială, OCDE, OMC, băncile centrale. Prin urmare, cei care conduc lumea nu sunt aleşi în mod democratic, în ciuda impactului deciziilor lor asupra vieţii populaţiei. Puterea acestor organizaţii se exercită la o dimensiune planetară, în timp ce puterea statelor este limitată la o dimensiune naţională. De altfel ponderea societăţilor multinaţionale în fluxurile financiare a depăşit-o de mult pe cea a statelor. La dimensiune transnaţională, mai bogate decât statele şi reprezentând principalele surse de finanţare ale partidelor politice de orice orientare în majoritatea ţărilor, aceste organizaţii se situează mai presus de legi şi de puterea politică, mai presus de democraţie.

Iluzia democraţiei

Democraţia a încetat deja să mai fie o realitate. Responsabilii organizaţiilor care exercită puterea reală nu sunt aleşi în mod democratic şi publicul nu este informat în ceea ce priveşte deciziile lor. Raza de acţiune a statelor este din ce în ce mai mică, din cauza existenţei unor acorduri economice internaţionale în privinţa cărora cetăţenii n-au fost nici consultaţi, nici informaţi. Toate aceste tratate elaborate în ultimii 5 ani (GATT, OMC, AMI, NTM, NAFTA) vizează un scop unic: transferul puterii statelor către organizaţii non-alese, cu ajutorul unui proces numit „globalizare”. Suspendarea proclamată şi explicită a democraţiei n-ar fi exclus să provoace o revoluţie. Acesta este motivul pentru care s-a decis menţinerea unei democraţii de faţadă şi o deplasare a puterii reale către alte focare de putere. Cetăţenii continuă să voteze, dar votul lor a fost golit de conţinut. Ei votează pentru alegerea unor responsabili care nu mai deţin practic adevărata putere. Tot astfel, deoarece nu mai este nimic de hotărât, programele politice de „dreapta” şi de „stânga” au ajuns să se asemene foarte mult în ţările occidentale. Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe care suntem forţaţi s-o consumăm se numeşte „noul sclavagism”, asezonat cu sos picant – de dreapta, sau dulce acrişor – de stânga.

Dispariţia informaţiei

De la începutul anilor ’90, informaţia a dispărut în mod progresiv din media destinată marelui public. Ca şi alegerile, jurnalele televizate continuă să existe, dar ele au fost golite de conţinut. Un jurnal televizat conţine maximum 3 minute de informaţie reală. Restul este constituit din subiecte „de revistă”, reportaje anecdotice, fapte diverse, mici bârfe şireality-show-uri. Analizele jurnaliştilor specializaţi ca şi emisiunile de dezbatere a informaţiilor au fost aproape în totalitate eliminate. Informaţia se reduce acum doar la anumite segmente din presa scrisă, citită de o minoritate. Dispariţia informaţiei este semnul clar că regimul nostru politic şi-a schimbat natura.

Strategii şi obiective pentru controlul lumii

Responsabilii puterii economice provin aproape în totalitate din aceleaşi cercuri, din aceleaşi medii sociale. Ei se cunosc între ei, se întâlnesc, împărtăşesc aceleaşi idei şi interese. Deci împărtăşesc aceeaşi viziune a ceea ce ar trebui să fie lumea viitoare ideală pentru ei. În consecinţă, este firesc să cadă de acord în privinţa unei strategii şi să-şi sincronizeze acţiunile către obiective comune, situaţii economice favorabile obiectivelor lor. Iată câteva elemente ale strategiei lor:

- Slăbirea statelor şi a puterii politice; destabilizare; privatizarea serviciilor publice.– Dezangajarea totală a statelor din economie, incluzând aici educaţia, cercetarea şi poliţia şi armata, destinate să devină sectoare exploatabile de către întreprinderi private.– Îndatorarea statelor cu ajutorul corupţiei, al lucrărilor publice inutile, al subvenţiilor date întreprinderilor fără justificare, sau a dispenselor militare. Când se acumulează un munte de datorii, guvernele sunt constrânse la privatizare şi la desfiinţarea serviciilor publice. Cu cât un guvern este mai controlat de „stăpânii lumii”, cu atât mai mult trebuie să mărească datoria ţării sale.– Sărăcirea angajaţilor şi menţinerea unui nivel de şomaj ridicat, prin dislocarea şi mondializarea pieţei muncii. Aceasta măreşte presiunea economică asupra salariaţilor, care vor fi gata să accepte orice salariu şi orice condiţii de muncă.– Reducerea ajutoarelor sociale, pentru a creşte motivaţia şomerilor de a accepta orice muncă și orice salariu.– Împiedicarea revendicărilor salariale în „lumea a treia”, menţinând aici regimuri totalitare sau corupte. Dacă lucrătorii acestor țări ar fi mai bine plătiţi, aceasta ar contraveni principiului dislocării şi al pârghiei exercitate asupra pieţei muncii din Occident. Această cheie strategică trebuie păstrată cu orice preţ. Faimoasa „criză asiatică” din 1998 a fost declanşată cu acest scop.

Atributele puterii

Organizaţiile multinaţionale private se dotează în mod progresiv cu toate atributele puterii statelor: armate, reţele de comunicaţii, sateliți, servicii de informaţii, fişiere ale indivizilor, instituţii judiciare. Etapa următoare şi ultima pentru aceste organizaţii ar fi să obţină puterea poliţienească şi militară care corespunde noii puteri, creând propriile forţe armate, deoarece armatele şi poliţiile naţionale nu sunt adaptate pentru apărarea intereselor acestor organizaţii în lume. La un moment dat, armatelor li se va solicita să devină întreprinderi private, prestatoare de servicii, lucrând pe bază de contract cu statul, ca şi cu orice alt client privat, capabil să le plătească serviciile. În etapa ultimă a planului, aceste armate particulare vor servi intereselor organizaţiilor multinaţionale şi vor ataca statele care nu se vor plia pe regulile noii ordini economice. Deocamdată acest rol este asumat de armata SUA, ţara cea mai bine controlată de societăţile multinaţionale.

- Armate particulare există deja în SUA. Este vorba de societăţile DynCorp, CACI şi MPRI, prototipuri ale viitoarelor armate particulare. DynCorp a acţionat în numeroase regiuni unde Statele Unite doreau să intervină din punct de vedere militar, fără a purta responsabilitatea directă (America de Sud, Sudan, Kuweit, Kosovo, Irak…). La sfârşitul anului 2002 DynCorp a fost răscumpărat de către Computer Sciences Corporation, una dintre cele mai importante societăţi americane de servicii de informatică. În mai 2004, DynCorp şi MPRI au fost implicate în torturarea prizonierilor irakieni. Armatele particulare (numite „antreprenori” de către Pentagon) reprezintă 10% din efectivele americane trimise în Irak.

- Sateliţi: Microsoft a renunţat în final la proiectul Teledesic, o reţea de 288 sateliţi de comunicaţie care trebuiau să constituie o urzeală în jurul întregii planete. Dar alte companii multinaţionale se pregătesc să creeze reţele similare. De asemenea, sateliţi de observaţie particulari sunt gata instalaţi. Două societăţi comercializează imagini de rezoluţie mare din orice loc de pe planetă susceptibil a-i interesa pe cumpărători.

- Fişiere individuale: Numeroase societăţi fondate în ultimii ani (în principal în SUA) sunt specializate în colectarea informaţiilor individuale, oficial cu scopuri comerciale. Dar aceste fişiere private încep să reunească milioane de profile individuale ale consumatorilor repartizaţi în zona ţărilor occidentale. Informaţiile din aceste fişiere sunt vândute oricui doreşte să le cumpere.

Adevărata realitate a banilor

Banii sunt astăzi, în esență, virtuali. Ei au ca singură realitate un șir de 0 și 1 în calculatoarele băncilor. Majoritatea comerțului mondial se desfășoară fără bani fizici. Doar 10% din tranzacțiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în „lumea reală”. Piețele financiare constituie un sistem de creare a banilor virtuali și a unui profit care nu se bazează pe crearea unei adevărate bogății. Grație jocului piețelor financiare (care permite transformarea în beneficii a oscilațiilor cursului bancar), investitorii avizați pot fi declarați mai bogați printr-o simplă circulație a electronilor în calculatoare. Ceea ce legea interzice

falsificatorilor și ortodoxia economică interzice statelor este deci posibil și legal pentru un număr restrâns de beneficiari. Dacă vrem să înțelegem ce este în realitate banul și la ce servește el, e suficient să inversăm vechea zicală: Timpul înseamnă bani → Banii înseamnă timp. Banii permit cumpărarea timpului altora.

Banii, timpul și sclavii

Din punct de vedere tehnic, banii reprezintă o unitate de calcul intermediară pentru schimbul timpului contra bani, fără a fi posibilă compararea directă a timpului unora cu al altora, deoarece fiecare conversie între bani și timp se face pe baza unei estimări subiective, ce variază în funcție de raportul forței economice între cumpărător și vânzător. În practică, acest raport de forțe este întotdeauna defavorabil consumatorului – salariatul. Când un individ dintr-o categorie medie cumpără un produs, el plătește timpul care a fost necesar pentru a fabrica acel produs la un preț mai ridicat decât salariul care îi este lui plătit pentru o fracțiune echivalentă din propriul lui timp. De pildă, dacă o mașină e produsă în 2 ore de către 20 de salariați (incluzând aici și munca comercianților și cea depusă pentru echipamentele de producție folosite), salariul fiecărui salariat pentru aceste 2 ore ar trebui să fie egal cu a 20-a parte din prețul mașinii, adică 500 Euro, dacă mașina a costat 10.000 Euro. Asta înseamnă un salariu orar teoretic de 250 Euro. Pentru cea mai mare parte a salariaților, suntem foarte departe de această socoteală. Când un salariat occidental prestează 10 ore din timpul lui, el primește numai echivalentul unei ore. Pentru un salariat din Lumea a treia, raportul scade la 1.000 contra 1. Acest sistem este versiunea modernă a sclavagismului. Beneficiarii timpului furat salariaților sunt întreprinderile, precum și statul, atâta timp cât banii luați prin impozite și taxe nu sunt folosiți în interesul general.

Distrugerea naturii se face intenţionat

Ea este dorită de noua putere economică. De ce? Dispariţia naturii şi creşterea poluării vor face individul din ce în ce mai dependent de sistemul economic şi va da naştere unor noi profituri (printr-un consum în creştere de medicamente şi prestări medicale). Natura reprezintă un punct de referinţă în ordinea naturală a Universului. Contemplarea frumuseţii şi perfecţiunii naturii este subversivă pentru această nouă putere economică. O ameninţă prin aceea că individul poate respinge urâţenia mediilor urbanizate şi pune la îndoială ordinea socială care trebuie să rămână singura referinţă. Urbanizarea mediului permite plasarea populaţiei într-un spaţiu controlat, supravegheat, şi în care individul este total scufundat în ordinea socială. Contemplarea naturii predispune la visare şi intensifică viaţa interioară a indivizilor, dezvoltându-le sensibilitatea şi liberul arbitru. Astfel, ei încetează a mai fi fascinaţi de mărfuri, refuză programele televizate destinate să-i abrutizeze şi să le controleze spiritele. Eliberaţi, încep să-şi imagineze o societate fondată pe alte valori decât profitul material. Tot ce-i ce poate determina pe indivizi să gândească şi să trăiască prin ei înşişi este potenţial subversiv pentru această nouă putere economică. Cel mai mare pericol pentru ordinea socială este spiritualitatea, deoarece ea îi răstoarnă individului sistemul de valori şi deci comportamentul indus de condiţionările sociale. Pentru stabilitatea „noii ordini sociale”, tot ce poate stimula trezirea spirituală se doreşte a fi eliminat.

2.000 de ani de istorie

În aceste ultime două milenii, civilizaţia a trecut prin patru epoci succesive, marcând patru forme de putere politică:– Epoca triburilor – puterea exercitată prin forţă (şi mai rar prin înţelepciune sau cunoaştere).– Epoca imperiilor şi a regatelor – putere ereditară; naşterea noţiunii de stat.– Epoca statelor-naţiune – deschisă de monarhia parlamentară din Marea Britanie în 1689, de revoluţia franceză în 1789 şi prin fondarea SUA. Într-un stat-naţiune, puterea nu mai este ereditară, ci exercitată de conducători considerați a reprezenta poporul şi desemnaţi prin alegeri (stat-naţiune democratic) sau prin cooptarea în sânul unui partid unic (stat-naţiune totalitar).– Epoca conglomeratelor economice – iniţiată în 1954, pusă în practică în cursul anilor ‘70 şi ‘80 şi operaţională total începând cu anii ‘90. Puterea nu mai este de tip reprezentativ sau electiv şi nici localizată geografic (ca triburile, regatele, statele-naţiune). Ea este exercitată direct de către cei ce controlează sistemul financiar şi producerea mărfurilor. Instrumentele acestei puteri sunt controlul tehnologiei, al energiei, al banilor şi al informaţiei. Această nouă putere este globală, planetară. Nu există deci nici alternative, nici supape. Ea constituie un nou nivel de organizare a civilizaţiei, un fel de super-organism.

Rezolvarea marilor probleme ecologice, economice şi sociale par să necesite efectiv instaurarea unei strategii sau a unei forme de putere globală. Unificarea lumii prin economie şi declinul statelor-naţiune au fost justificate parţial de o cauză nobilă: a face imposibil un nou război mondial care, în era atomică, ar însemna sfârşitul civilizaţiei. Dar chestiunea este de a şti în serviciul căror obiective şi a căror interese se pune această nouă putere, prin cine trebuie ea să fie exercitată şi prin ce contra-puteri trebuie să fie echilibrată şi controlată.

Mondializarea (sau globalizarea) nu este negativă prin ea însăşi. Teoretic, ea poate să permită stabilirea unei păci mondiale durabile şi a unei mai bune gestiuni a resurselor. Dar dacă ea continuă să fie organizată în beneficiul unei elite şi dacă îşi păstrează orientarea actuală, nu va întârzia să genereze un nou tip de totalitarism, transformarea completă a fiinţelor umane în mărfuri, distrugerea totală a naturii și forme noi de robie.

Sursa: Certitudinea.ro, preluare dupa Bistrita News

Cum să nu î ț i placă democra ț ia instaurată de străini cu ajutorul cozilor de topor când e ș ti jefuit cu nesim ț ire din toate păr ț ile

Cel mai longeviv guvernator de Bancă Centrală din lume urmăreşte, la comandă străină, aplicarea unui program diabolic împotriva Poporului Român şi a României, fiind susţinut de către alţi alogeni aflaţi în conducerea principalelor instituţii ale Statului Român.

De pildă, în România, unde se extrag ţiţei şi gaze naturale şi unde se produce energie electrică, preţurile la carburanţi, la gaze şi curent electric sînt mai mari decît în celelalte ţări care importă produse energetice.

Toate guvernele au pus în practică un program diabolic elaborat în străinătate şi au efectuat aşa-zise reforme în industrie, agricultură, transporturi, comerţ, armată, educaţie, sănătate, sistemul bancar şi în alte domenii cu scopul de a aduce ţara noastră la stadiul de colonie şi în pragul falimentului.

Niciodată guvernatorul Isărescu nu s-a opus la politicile antiromâneşti ale firmelor străine

Conform Legii nr.312/2004, art. 2 alin. 3, „Banca Naţională a României sprijină politica economică generală a Statului” şi administrează rezervele internaţionale ale României. În baza art.30 din Legea nr.312/2004, BNR stabileşte şi menţine rezervele internaţionale, rezerve alcătuite din: a) aur deţinut în tezaur în ţară sau depozitat în străinătate; b) active externe, sub formă de bancnote şi monede sau disponibil în conturi la bănci sau la alte instituţii financiare în străinătate, pe care le stabileşte Banca Naţională.

Cea mai mare parte din rezerva de aur a României, de numai cca. 104 tone, este depozitată în străinătate iar cheltuiala o suportă Poporul Român. Niciodată guvernatorul Isărescu nu a argumentat de ce rezerva de aur a României trebuie depozitată în străinătate şi contribuabilii români să plătească costul depozitării. De asemenea, niciodată guvernatorul Isărescu nu a motivat de ce se opune să crească rezerva de aur a României de cel puţin 8 ori cu aurul de la Roşia Montană şi de ce acceptă ca Guvernul Boc IV, împreună cu preşedintele Băsescu, să sprijine o firmă străină (Roşia Montană Gold Corporation), să jefuiască Poporul Român de peste 100 miliarde euro, cît este evaluat zăcămîntul din Munţii Apuseni. Guvernatorul Isărescu se face că nu ştie că multe din ţările puternice şi dezvoltate ale lumii achiziţionează cantităţi uriaşe de aur de pe piaţa mondială, pregătindu-se pentru introducerea unei monede unice la nivel planetar.

Conform Legii nr.312/2004, art. 31, lit.a, BNR este autorizată să vîndă şi să efectueze alte tranzacţii cu lingouri şi monede din aur şi cu alte metale preţioase. Cadrul legal există, dar guvernatorul Isărescu se opune creşterii veniturilor Bugetului de Stat cu peste 100 miliarde de euro, numai de la Roşia Montană. De altfel, contribuabilii români au constatat că guvernatorul Isărescu nu a propus şi susţinut, în 20 de ani, nici o sursă de creştere a veniturilor la Bugetul de Stat, dar nici nu a solicitat stoparea corupţiei şi a risipei din banii publici pentru clientela politică.

Guvernatorul Isărescu şi Consiliul de Administraţie al BNR au hotărît, fără să înştiinţeze poporul, ca rezerva valutară a Poporului Român să fie plasată în bănci americane pentru o dobîndă de cca. 1%, iar Guvernele Boc I-IV au luat împrumuturi, de la FMI şi alte bănci, inclusiv americane, de peste 30 miliarde euro cu o dobîndă de 3,5%-10%

Dobînzile, de multe miliarde euro pe an, le plătesc cetăţenii români prin tăierea salariilor, mărirea TVA, creşterea impozitelor şi, probabil, impozitarea tuturor pensiilor. Răspunde cineva pentru acest gheşeft făcut băncilor străine? Nimeni! De ce? Pentru că prin Legeanr.312/2004, membrii Consiliului de Administraţie al BNR nu răspund civil sau penal. Ei au numai drepturi, respectiv la indemnizaţii şi alte drepturi salariale care, dintre bugetari, sînt cele mai mari din România, de 90.000 lei şi peste 100.000 pe lună, la care se adaugă participarea la profit, pe care şi-o stabilesc singuri.

Cu siguranţă că nu în baza Legii Gravitaţiei aceste cîştiguri fabuloase din bani publici sînt strict secrete. Prin excepţie de la prevederile Legii nr.118/2010 privind reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi după intervenţia Băncii Centrale Europene, la personalul BNR nu se aplică nici o tăiere din drepturile băneşti. Ca urmare, unul dintre consilierii personali ai guvernatorului BNR, un octogenar care a uitat să plece în pensie, cumulează pensia cu indemnizaţia lunară de peste 50.000 lei pe lună şi, astfel, poate să le povestească milioanelor de români săraci despre justeţea tăierilor din salarii şi pensii, despre necesitatea majorării impozitelor şi taxelor, precum şi a eliminării subvenţiilor la încălzire. În timp ce savanta de renume mondial nu avea consilieri personali, academicianul şi guvernatorul Isărescu are o mulţime de consilieri personali, toţi alogeni, care sînt plătiţi regeşte din banii contribuabililor români, tot mai săraci.

De cînd se află guvernatorul Isărescu în fruntea BNR, după un curs de calificare de scurtă durată în SUA, la începutul anului 1990, a fost practic lichidat sistemul bancar românesc, au fost lichidate atît băncile de Stat cît şi cele private. A reuşit să supravieţuiască doar CEC Bank, datorită intervenţiei în Parlament a senatorilor PRM, guvernatorul Isărescu şi consilierii săi personali nu pot exemplifica nici o ţară din lume care să-şi fi lichidat propriul sistem bancar.

Isărescu, singurul cetăţean român care este membru al Comisiei Trilaterale, subordonată Clubului Bilderberg. Poate va răspunde guvernatorul Isărescu ce s-a întîmplat în Coreea de Sud unde, după criză financiară din anii 1997-1998, au fost naţionalizate toate băncile străine, iar de atunci se înregistrează un miracol sud-coreean, o dezvoltare economică şi o creştere a nivelului de trai fără precedent.