scandaluri private ajunse în public – reconfigurarea relaţiei public – privat
Post on 26-May-2017
247 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative
Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice
Specializarea : Publicitate
Vizibilitate şi sfera publicăTema 5.2. – “Scandaluri private ajunse în public – reconfigurarea relaţiei public – privat”
Proiect realizat de :
Papa Costina
Preda Andreea – Gabriela
Tiganila Andreea
Scarlat Mihai
Anul II, grupa III
Bucuresti, 2013
1. Introducere:
a) Orizontul problematic al lucrării:
Studiul de caz întreprins de noi se formează în jurul distincţiei dintre conceptele de
“public”, “privat”. În analiza cazului ales, am plecat de la definirea termenilor, a stabilirii
clare a diferenţelor dintre cele două concepte, am încercat să aflăm ce anume determina
vizibilitatea în media a unei persoane publice şi în ce măsură poate influenţa aceasta
încălcarea limitelor vietii private.
Orizontul problematic al lucrării este constituit din două dimensiuni, cea teoretică și cea
cazuistică.
În ceea ce privește dimensiunea teoretică, începem prin a preciza faptul că situația pe care
am studiat-o se încadrează în dimensiunile unui caz de tip critic, având în vedere
tipologia lui Flyvberg, ceea ce înseamnă că pornind de la caracteristicile acestuia, putem
generaliza asupra cazurilor similare.1
Conceptele cheie cu care am lucrat sunt : “public/ privat”, “vizibilitate media” “media
comunicaţionale”, “opinie publică”, “sfera publică” respectiv “interes public”.
Vom încerca să răspundem la întrebările: “ În ce măsură influenţează comunicarea în
masa opinia publică?”, “ Cum anume a apărut conceptual de vizibilitate în media şi ce
implică gestionarea acesteia pentru persoanele publice?”, “ Cum influenţează noile
tehnologii dezvoltarea acestui fenomen?”.
Un exemplu de scandal privat ajuns în mediul public este cel al prinţesei Brianna Caradja
care în 2009 şi-a anunţat despărţirea de soţul ei, avocatul Perry Zizzi Vito, pe motiv ca
acesta avea alte înclinaţii sexuale. Acest lucru a generat publicarea în mai multe reviste
de scandal a unor informaţii care se doreau a fi private. S-a dezvăluit că între cei doi soţi
a existat de la început un acord care presupunea: Perry o ajută pe Brianna să-şi
recupereze moştenirile din România, iar ea îi va oferi ovule pentru că el şi iubitul lui să
aibă un copil.
b) Justificarea relevantei cercetării:
“Cancan”, “Ciao!” , “Libertarea”, “Click”, “Revista VIP” sunt doar câteva exemple de
publicaţii româneşti care expun în proporţie de aproximativ 70% articole al căror subiect
se constituie pe baza lansării în mediul public a unor informaţii de natura privată.
1 FLYVBJERG, Bent, Five Misunderstandings About Case-Study Research în Qualitative Inquiry, Vol. 12(2): 219-245, 2009.
1
În urma unui studiu realizat de BRAŢ în 2012 şi publicat în Balkan News, revista Click a
înregistrat vânzarea a aproximativ 130.000 de exemplare în luna octombrie pe când
cotidianele “România Liberă” şi “Jurnalul Naţional” au înregistrat vânzarea a 10.000
respectiv 19.000 de exemplare.
Acest fapt dovedeşte cererea de piaţă mai mare în segmentul presei de scandal.
Vizibilitatea în media atrage după sine dorinţa cititorilor de a avea acces la detaliile
intime, ale vieţii personale, şi nu accepta ca fiind complet reală şi suficientă imaginea pe
care aceştia şi-o promovează în media.
c) Prezentarea amplorii teoretice a lucrării:
Cum am menţionat anterior, conceptele cu care am operationalizat sunt în principal cele
de “public şi privat”, “vizibilitate media” şi “interes public”. Ariile de studiu folosite
sunt: psiho-sociologie, studii culturale şi sociologia culturii. Ne-am axat pe cărţi şi
articole de specialitate ale unor autori precum: John B Thompson, Jurgen Habermas,
Gary Marx, Sheller and Ury, Kevin Glynn, Thomas Mathiesen, Greg Elmer, Andrea
Brighenti.
Pentru a face o distincţie între public şi privat, am apelat la lucrările lui Gary Marx “
What’s new about new surveillance?”, articolul lui Jurgen Habermas “The public
sphere” şi Sheller and Ury “ Mobile transformation of Public and Private life”.
În explicarea conceptelor de vizibilitate în media, cât şi a explicaţii dezvoltării
fenomenului, am folosit surse teroretice precum: John Thompson, “ The new visibility”,
Greg Elmer, “ A diagram of panoptic surveillance”, Andrea Brighenti, “Visibility”,
Thomas Mathiesen, “ The viewer society: Michel Foucault’s Panopticon revisited.
Atunci când definim concepte precum “ cultura de masă”, “opinie publică”, “interes
public” respective sfera publică, am folosit ca baza teoretică, cartea lui John Thompson
“Media şi modernitatea” şi “ Mobile transformation of public and private life” a autorilor
Sheller and Ury.
Kevin Glynn tratează conceptual de “hyperreality” în articolul “ The 2004 election did
not take place”.
2
1. Secţiunea teoretică:
a. Public şi privat
Termenul “public” include : idei ale spațiului public, sfera publică, instituții publice,
interes public, cultura publică, sectorul public, drumurile publice etc.
Reţelele care asigura conexiunea intre “public” şi “privat” sunt de două feluri:
1. fizice: sub formă de roboţi, obiecte sau hibrizi
2. informaţionale : în format electronic, comunicare prin date, imagini vizuale, sunete și
texte.2
Distincţia dintre public şi privat îşi are originea în dezbaterile filosofice din Grecia Antică
cu privire la viaţa polis-ului în care cetăţenii se întâlneau pentru a discuta probleme de
interes comun şi pentru a întemeia o ordine socială în vederea binelui comun.3
Aceste accepţiuni ale termenilor au evoluat odată cu timpul. La începutul secolului al
XVI- lea termenul de “public” desemna activitatea sau autoritatea care era legată sau
care derivă de la stat iar “privat” activităţi sau sfere ale vieţii care erau excluse sau
separate de stat. Mai târziu, în sec XVIII- XIX apar conceptele de stat vs societatea
civilă. Societatea civilă era definită de Hegel ca sferă a indivizilor, organizaţiilor şi
claselor private care sunt reglate de dreptul civil şi distincte din punct de vedere formal,
de stat. În sec XIX- XX, societăţile occidentale contemporane se referă la domeniul
privat văzut ca organizaţii economice private care funcţionează în economia de piaţă şi
sunt orientate spre obţinerea profitului; relaţiile personale şi familiale. În contrast cu
acesta, domeniul public cuprinde organizaţiile economice de stat, organizaţiile statale şi
cvasistatale.4
J. Habermas defineşte “opinia publică” numind-o sarcina de critică şi control pe care un
organism public format din cetăţeni îl practică informal vis-a-vis de structura
reglementara organizată într-o formă de stat. Un al concept în jurul căruia ne vom forma
lucrarea de cercetare este cel de “sfera publică”. Sfera publică este o arie a vieţii noaste
sociale în care se formează opinia publică. Sfera publică este predominant economică şi
se defineşte ca fiind un loc de dezbatere deschis şi raţional.5
2 SHELLER, Mimi, URRY, John, “Mobile Transformation of Public and Private life”, 2003, pag 107-1083 THOMPSON, John, “Media şi Modernitatea: o teorie socială a Mass-media”, Antet, 1998, Traducere de Miruna Tătaru Cazaban, capitolul 4, pag 1174 Ibidem, pag 119-1205 HABERMAS,Jurgen, “The public sphere: An Encyclopedia Article”, 2006, pag 73
3
“În toate societăţile, fiinţele umane se implica în producţia şi schimbul de informaţie şi de
conţinut simbolic. De la primele forme de folosire a gestului şi a limbajului până la cele
mai recente dezvoltări din tehnologia calculatoarelor, producerea, înmagazinarea şi
circularea informaţiei şi a conţinutului simbolic au fost aspecte centrale ale vieţii sociale.
Dar, o dată cu dezvoltarea unei game de instituţii mass-media, de la sfârşitul secolului al
XV-lea şi până în ziua de azi, procesele de producţie, înmagazinare şi circulaţie au suferit
anumite transformări. Aceste procese au fost prinse într-o serie de dezvoltări
instituţionale care sunt caracteristice erei moderne. În virtutea acestor dezvoltări, formele
simbolice au fost produse şi reproduse pe o scară în continuă creştere; ele au fost
transformate în bunuri care pot fi cumpărate şi vândute pe piaţă; au devenit accesibile
indivizilor, care sunt foarte răspândiţi în spaţiu şi timp. Într-un mod profund şi ireversibil,
dezvoltarea mijloacelor de comunicare a transformat natura producţiei şi a schimbului
simbolic în lumea modernă.”
(John.B.Thompson (1998, [1995]): Media şi modernitatea:o teorie socială a Mass-media, Traducere de
Miruna Tătaru Cazaban, Antet, capitolul 1, pag 15)
Cetăţenii se comportă ca un organism public atunci când se consultă într-o manieră liberă
despre teme de interes general. Acest organism public necesita modalităţi specifice de
transmitere a informaţiilor şi de influenţare a celor care le primesc. În zilele noastre,
ziarele şi revistele, radio şi televiziunea, reprezintă mass-media din sfera publică. Aceste
două concepte au prins viaţă în secolul XVIII.6
Un moment important, care a marcat dezvoltarea sferei publice, a avut loc în a 2-a
jumătate a secolului al XVIII-lea şi este cel în care cotidianele şi-au asumat un rol
important, anume acela de lideri de opinie, bariere în fata politicilor, ameninţări sau
apărări ale acestora. Karl Bucher considera că această transformare a presei scrise
presupune schimbarea ziarelor din simple instituţii de publicare în adevărate arme ale
politicilor de guvernare, modelatoare ale opiniei publice. Apare un nou element între
strângerea şi publicarea ştirilor şi anume procesul editorial. Pentru publicaţiile de ziare
această schimbare se traduce în trecerea de la simplă vindere a unor ştiri, la tratarea
opiniei publice.
Una dintre cele mai importante probleme ale secolului 20 a fost intervenirea copleşitoare
a puterii de stat în sectorul “vieţii private”. Vorbim de asemenea şi despre invadarea
spatiilor publice ale oraşelor de către “autoturismele personale”.
6 HABERMAS,Jurgen, “The public sphere: An Encyclopedia Article”, 2006 , pag 73
4
Era automobilelor hibrizate, odată cu evoluţia tehnologiei, constituie iarăşi o mare
problemă referindu-ne la sfera publică versus sfera privată, deoarece: o astfel de
societate, care este formată din automobile(hibrizi), transformă spaţiile publice în
“drumuri publice”, încălcându-se astfel limita între ceea ce se consideră public şi privat.
În prezent, toate formele de comunicare au fost reconfigurate de apariţia noilor
tehnologii și noilor modele spațio-temporale ale vieții sociale, prin care acestea sunt
aplicate. Oamenii pot accesa acum "informațiile publice" din "spații private", acest lucru
fiind posibil datorită disponibilităţii mari de rețele digitale, de date electronice și imagini.
Astfel, oamenii pot “asista” la diferite situaţii nefiind obligatorie prezenţa lor fizică la
locul respectiv. Ca urmare, spaţiul privat nu mai poate fii numit privat în totalitate. 7
Scopul noilor tehnologii este de a facilita socializarea în masă sau de grup, nefiind astfel
necesară prezenţa fizică la locul faptei. Acest lucru presupune, bineînţeles, îngrădirea
spaţiului privat.
b. Comunicarea în masă şi influenţele ei asupra vieţii sociale:
Michael Mann face distincţia între 4 tipuri majore de putere şi anume : economică,
politica, coercitiva şi simbolică. Aceste distincţii reflecta activităţi în care natura umană
se implică şi resursele pe care şi le asumă odată cu această implicare, prin exercitarea
puterii. Ne vom opri însă doar asupra puterii simbolice. Aceasta se referă la activitatea de
a produce, transmite şi primi forme simbolice semnificative. Aceasta este privită ca o
formă fundamentală a vieţii sociale, în aceeaşi măsură ca activitatea productivă,
coordonarea indivizilor şi coerciţia. Indivizii sunt angajaţi în mod constant în schimburi
de formă simbolică şi în procesul de interpretare a expresiilor celorlalţi. 8
John Thompson foloseşte termenul de “ putere simbolică” pentru a descrie capacitatea de
a interveni în cursul evenimentelor, de a influenţa acţiunile celorlalţi şi de a crea
evenimente prin intermediul producerii şi transmiterii de forme simbolice.
Comunicarea în masă este o parte integrantă a mass-mediei, concept relativ nou, care s-a
dezvoltat în special în perioada postbelică, ca o consecință directă a apariției noilor forme
de transmitere a informațiilor, fie prin unde radiofonice, fie prin imagini pe micul ecran.
J.Thompson menţionează că aspectul important în ceea ce priveşte acest concept nu este
7 SHELLER, Mimi, URRY, John, “Mobile Transformation of Public and Private life”, 2003, pag 115-1178 THOMPSON, John, “Media şi Modernitatea: o teorie socială a Mass-media”, Antet, 1998, Traducere de Miruna Tătaru Cazaban, capitolul 1, pag 118-120
5
acela că unui număr dat de indivizi îi sunt destinate produsele ci ca produsele sunt
diponibile pentru în principiu pentru o multitudine de destinatari.9
Nu au întârziat însă să apară şi criticile aduse la adresa termenilor de “comunicare de
masă” sau “ societate de masă”. Acestea făceau referire în general la impactul negativ pe
care care l-a avut dezvoltatea comunicării în masa la adresa vieţii sociale moderne.
Consecinţa acestui impact este reprezentată de apariţia unui culture slabe, omogene, care
“ îi distrează pe indivizi fără a-i provoca, care le absoarbe atenţia fără a le angaja
facultăţile critice care asigura o satisfacţie imediată fără a pune sub semnul întrebării
temeiurile acestei satisfacţii”.
(John B.Thompson (1998, [1995] ): Media şi modernitatea:o teorie socialaa Mass-media, pag 28)
J Thompson combate însă aceasta critică, îndemnând să părăsim presupoziţiile potrivit
cărora publicurile produselor mass-media sunt spectatori pasivi, ale căror simţuri au fost
estompate prin prezentarea continuă a unor mesaje similare şi că procesul de receptare
este unul necritic, neproblematic.
Discuţii există şi pe baza termenului de “ comunicare”, întrucât autorul considera fluxul
comunicării, unul unidirectionat. Motivul îl constituie faptul că mesajul este produs de
către o serie de indivizi şi transmis celorlalţi, mesaj ce implică poziţii spaţiale şi
temporale îndepărtate de contextual original de producere. Prin urmare, receptorii acestor
mesaje nu sunt parteneri într-un proces reciproc de schimb comunicaţional cât nişte
participanţi într-un proces structurat de transmitere simbolică. Concluzia acestei dezbateri
este că procesul comunicaţional este în mod fundamental asimetric , nefiind în întregime
monologic sau unidirecţional.10
Poate cea mai importantă caracteristică a comunicării în masă, de interes pentru tema
abordată de noi este faptul că ea implica circulaţia publică a formelor simbolice.
Produsele industriilor mass-media sunt disponibile în principiu unei pluralităţi de
destinatari. Prin faptul că produsele mass-media au o disponibilitate atât de largă, se
scoate în evidenţă caracterul public al acestora, în sensul că ele sunt “deschise”
publicului. Conţinutul acestor mesaje este făcut public iar prin asta se înţelege că el este
făcut vizibil, observabil de către o mulţime de indivizi care pot fi răspândiţi în context
diverse şi dispersate.11
9 THOMPSON, John, “Media şi Modernitatea: o teorie socială a Mass-media”, Antet, 1998, Traducere de Miruna Tătaru Cazaban, capitolul 1, pag 28-2910 Ibidem, pag 2911 THOMPSON, John, “Media şi Modernitatea: o teorie socială a Mass-media”, Antet, 1998, Traducere de Miruna Tătaru Cazaban, capitolul 1, pag 34
6
John Thompson vorbeşte despre “ teoria interacţiunii” media, analizând mediile
comunicaţionale în relaţie cu formele de interacţiune pe care le fac posibile. Comunicarea
media nu este doar un simplu instrument tehnic de trasmitere al informaţiilor de la un
individ la altul fără ca relaţia de comunicare să sufere schimbări ci prin utilizarea media
comunicaţionale, indivizii creează noi forme de acţiune şi împart acelaşi spaţiu şi timp.12
O formă de interacţiune mediată este aceea creată odată cu producerea şi recepţia de
material precum: cărţile, ziarele, emisiune radio şi tv, filme etc. J Thompson numeşte
acest tip de interacţiune “ quasi-interactiune” mediatica. În cazul acestui tip de
interacţiune, formele simbolice sunt produse pentru un număr indefinit de posibili
receptori , având astfel un final deschis.13
c. Vizibilitate mediatică
În prezent spaţiul public se confudă cu spaţiul privat şi viceversa datorită scurgerilor de
informaţii obţinute cu ajutorul tehnologiilor aflate în plină dezvoltare, aceste scurgeri de
informaţii devenind tot mai greu de controlat. Vizibilitatea fiind caracteristica spaţiului
public este acum eliberată de barierele spaţiale şi temporale ajutată fiind de dezvoltarea
permanentă a mass-media şi a comunicării virtuale.
Exista o epistemologie a “văzului” cu rădăcini adânci în gândirea occidentală. A fost observat în
nenumerate rânduri ca epistemologia ştiinţei moderne şi filosofia modernă au avut un rol
fundamental în conturarea “simţului realităţii” sub forma conceptelor de ” viziune” şi “claritate”.
Viziunea poate fi considerată sinonim al cunoaşterii de tip intelectual. Acest lucru nu ar fi fost
posibil fără contribuţia lui Decartes, care a adus conceptul de “viziune” la un alt nivel dar numai
în măsura în care era înţeles că o operaţie gândire şi mai puţin ca acţiune a ochilor.
În filosofia secolului XX, viziunea cunoaşte 2 antonime: primul este “limbajul” , în special
interpretarea logică şi a-senzoriala a limbajului introdusă de Wittgenstein în “Tractus” şi de
Heidegger în “Sein und Zeit”. Al doilea este conceptul de “ viziune distorsionată”,
decuplarea viziunii şi a raţiunii care a venit ca reacţie de respingere a modelului vizual
Cartezian.14
Conceptul de vizibilitate se referă la ceea ce poate fi văzut, ceea ce poate fi perceput cu
ajutorul văzului. În activităţile vieţii curente vizibilitatea este legată de capacitatea fizică
a văzului şi de proprietăţile spaţiale şi temporale ale circumstanţelor în care ne aflăm.
Vizibilitatea este reciproca : îi putem vedea pe cei ce se afla în câmpul nostru vizual, dar
12 Ibidem, pag 3213 Ibidem, pag 33 14 BRIGHENTI.Andrea, “Visibility, a category for social sciences”, 2007, pag 327
7
şi ei ne pot vedea pe noi. Însă odată cu dezvoltarea comunicării prin media vizibilitatea a
fost eliberată de condiţiile spaţiale şi temporale astfel luând naştere o nouă formă de
vizibilitate. În această nouă formă de vizibilitate, vizualul nu mai este constrăns de
proprietăţile spaţiale şi temporale ( aici şi acum) dar este format, în schimb, de
proprietăţile distincte ale comunicării media, de considerentele sociale şi tehnice şi de
noile forme de interacţiune pe care aceste medii le fac posibile.15
Se mai formează, de asemenea şi datorită faptului că, în majoritatea mediilor
comunicaţionale, vizualul nu este un simţ izolat ci este de obicei însoţit de forme scrise
sau orale. “ A vedea” nu este niciodată pur vizual, nu este niciodată un simplu proces de
deschidere al ochilor şi de percepere a unui obiect sau eveniment. Din contră, “a vedea”
este întotdeauna o acţiune formată cu ajutorul unui set de asumpţii şi cadre culturale, prin
intermediul formelor scrise sau vorbite ce acompaniază imaginea vizuală şi modelează
felul în care imaginile sunt văzute şi înţelese. Această nouă formă de vizibilitate a căpătat
o importanţă deosebită şi a avut un impact imens asupra puterii politice. Înainte de
această dezvoltare a noilor media comunicaţionale, puterea politică era văzută aşa cum
voia ea, vizibilitatea fiind una controlată. Controlul începe însă acum să scadă.16
Odată cu dezvoltarea presei scrise, conducătorilor politici le-a fost imposibil să
controleze total noua formă de vizibilitate media şi să o modeleze în mod integral şi
după bunul lor plac. Acum, cu creşterea popularităţii Internetului şi a altor tehnologii
digitale, este mai dificil decât niciodată. În prezent, fluxul de informaţii a devenit atât de
abundent încât este imposibil pentru partidele din sfera politică să aibă control absolut
asupra a tot ceea ce se publică în presă.
O altă caracteristică a vizibilităţii consta în faptul că răspândirea informaţiilor se face la
nivel global nu doar naţional. De asemenea vizibilitatea a adus beneficii şi acelor
organizaţii care au ca interes transmiterea şi publicarea unor informaţii care se doresc a fi
făcute publice. Vizibilitatea a devenit un factor de natură politică şi socială.
Într-un cadru ideal, natural, regula este că dacă cineva te poate vedea, atunci şi tu îl poţi
vedea pe el. Relaţia de vizibilitate este adesea şi asimetrică. Conceptul de”
intervizibilitate”, de reciprocitate în viziune, este imperfect şi limitat.
În strategiile militare, de exemplu, când cineva este urmărit din vârful unui munte, el
fiind la poalele acestuia, relaţia de vizibilitate nu mai este una simetrică. Lui îi sunt
văzute toate mişcările însă vizibilitatea să la adresa persoanei din vârful muntelui este
limitată. Aparaturile digitale şi noile tehnologii, de la cele primare până la cele mai
15 THOMPSON, John, “The new visibility”, 2005, pagina 3516 Ibidem, pag 35-36
8
complexe, de la cortină, perete şi până la camere video, satelit, extind vizibilitatea în
funcţie de situaţia în cauza şi de obiectul vizat, eliberând-o de proprietăţile timpului şi ale
spaţiului. Asimetria trasformă vizibilitatea în parte a unei strategii. Ca metoda de
strategie, vizibilitatea se compune din “conuri” şi “conuri trunchiate”, mai exact “a
vedea” sau “a fi vazut’. În lucrarea “Aparente normale”, Goffman a explorat în detaliu
această problemă, având în centrul procupărilor sale suprapunerea şi intersectarea
relaţiilor de vizibilitate cu percepţia de pericol. Goffman arata că starea normală
reprezintă de fapt o stare de vizibilitate a mediului în care ne aflam. În lipsa unor semnale
de alarmă, mediul este “trasparent’ pentru observator. Urmând teoria lui Goffman cu
referire la diferenţele dintre “ a fi relaxat” şi “a fi în alertă”, putem deduce diferenţele
dintre “normal” şi “ invizibil”. Normalul este de nesesizat, nemarcat, nu este scos în
evidenţă, neteoretizat.17
Vizibilitatea în media poate fi privită din două perspective : evoluţia ei a creat noi
oportunităţi pentru persoanele publice, dar a creat şi riscuri, aceştia fiind expuşi la noi
tipuri de pericole care pornesc din natura incontrolabilă a vizibilităţii în media.Aceasta
poate scăpa uneori de sub influenţa lor şi poate uneori lucra împotriva imaginii lor. La
începutul secolului al XIX-lea apare conceptul de “scandal” ca un eveniment mediatizat.
Acest femomen modern are o structură distinctă şi dinamica : implica relevarea prin
intermediul mass media a unor acţiuni sau activităţi care au fost înainte ascunse şi care se
referă la încălcarea anumitor norme şi valori, iar prin descoperirea acestora se ajunge la
exprimarea dezacordului şi criticilor din partea publicului.18
Nu au întârziat şi apară şi critici la adresa “noilor media” care sunt privite ca factor de
influenţare al comportamentului social.
Conform lui Baudrillard, lumea virtuală a noilor media şi dezvoltarea tehnologiei au
virusat lumea “tradiţională”. Pentru Baudrillard, acest procest de evoluţie a noilor media
a transformat ceea ce numim “realitate” într-o lume 100% virtuală, unde oamenilor li s-a
răpit plăcerea de a descoperi lucruri noi citind sau documentându-se despre ele.19
Termenul “ hyperreality” se traduce ca a fi tendinţa actuală a noilor media de a transmite
publicului informaţii în timp real, pentru ca acesta să aibă acces la toate informatiile
dorite într-un timp cât mai scurt. De asemenea, “hyperrealily” se referă şi la ceea ce
numim “photoshop”, pentru ca imaginea să pară perfectă, fără greşeală.
17 BRIGHENTI, Andrea, “Visibility, a category for social sciences”, 2007, pag 32818 THOMPSON, John, “The new visibility”, 2005, pag 41-4219 GLYNN, Kevin,”The 2004 election did not take place”, vol 10, martie 2009, pag 218
9
Baudrillard spune că “societăţile mediatice produc doar evenimente de proastă calitate,
lipsite de claritate, ambigue”. Întorcându-ne în timp, un eveniment era ceva ce se
întâmplase cu ceva timp în urmă. În prezent, evenimentele sunt forţate, proiectate după
un anumit plan să se întâmple. Aceasta are loc, prin urmare, ca un artefact virtual, ca o
reflectare a formelor mass-definite preexistente. Procesele de “reprezentare”, spre
deosebire de cele de “simulare”, în general păstrează natura evenimentelor intactă,
deoarece acestea nu caută să le îmbunătăţească, să le corecteze, sau le reproducă. “20
d. Experimente referitoare la fenomenul vizibilităţii
Foucault a dezvoltat un argument distinct şi influential despre relaţia schimbătoare dintre
vizibilitate şi putere în societăţile occidentale. Societăţile lumii antice erau societăţile
spectacolului. Exercitarea puterii era legată manifestările publice ale forţei şi
superiorităţii suveranilor. Era un regim al puterii în are puţini erau vizibili pentru mulţi şi
în care aceasta vizibilitatea a celor puţini era folosită ca mijloc de manifestare al puterii
asupra celor mulţi. Un astfel de exemplu îl reprezintă execuţiile din piaţa publică care
deveniseră un spectacol în care o putere suverană se răzbuna, reafirmând gloria regelui
prin distrugerea unui subiect rebel.21
Originile cuvântului “ panopticon” provin din limba greaca unde “pan” înseamnă toţi şi
“opticon” repezinta vizualul.22
Foucault se foloseşte de imaginea Panopticonului pentru a caracteriza această nouă relaţie
între vizibilitate şi putere. Imaginea este inspirată din activitatea reformatorului Jeremy
Bentham care în 1791 a publicat un plan al închisorii ideale. Bentam şi-a imaginat o
clădire circulară, cu un turn de observaţie în centru. Pereţii clădirii erau încărcaţi cu
celule, fiecare fiind separată de cealaltă prin pereţi. Celulele ar fi avut 2 ferestre, una pe
interior, cu faţa la turnul de observaţie, şi una pe exterior, lăsând lumina să pătrundă în
celulă. În virtutea acestui model de arhitectură unică, un singur supraveghetor din turnul
central ar putea să controleze supravegherea tuturor deţinuţilor, fără ca ăştia să îl poată
vedea pe el. Ştiind că sunt monitorizaţi în permanenţă, chiar dacă nu văd forţa ce îi
controlează, deţinuţii îşi vor adapta comportamentul , acţionând ca şi cum cineva i-ar
observa în permanenţă.23
20 Ibidem, pag 21921 THOMPSON, John, “The new visibility”, 2005, pag 3922 MATHIESEN, Thomas, “The viewer society: Michel Foucault’s ‘Panopticon’ Revised”, 1997, pag 21723THOMPSON, John, “The new visibility”, 2005 , pag 39-40
10
În aparenţă, spune Foucault, panopticismul este “foarte puţin o soluţie pentru o problemă
tehnică, dar prin ea iese la iveală o nouă societate”. Pentru Foucault, panopticismul
reprezintă o mişcare fundamentală sau o transformare de la situaţia în care cei mulţi îi
văd pe cei puţini la situaţia în care cei puţini îi văd pe cei mulţi. 24
Foucault vede acest model architectural, pe care îl numeşte “panopticism”, ca pe un
model al relaţiilor dintre puteri în societăţile moderne. În din ce în ce mai multe sfere ale
vieţii sociale, indivizii erau supuşi acestui tip de disciplină şi supunere, care se dovedea
atât de eficient în închisori. Din ce în ce mai mulţi au fost prinşi în acest nou sistem de
puteri în care vizibilitatea era un mijloc de control. “Ei nu mai sunt acum martori la un
spectacol care se desfăşoară în faţa lor ci mai degrabă obiecte ale privirilor multiple şi
intersectate care, prin exerciţiul zilnic al supunerii , renunţă la nevoia de spectacol” .
( John B. Thompson, “The new visibility”, pag 40)
Foucault descrie societatea modernă: “ Societatea noastră nu este o societate a
spectacolului, ci a controlului….Noi suntem mai puţin greci decât credem. Nu suntem
nici în amfiteatru, nici pe scenă, ci în maşinăria panoptică, împuternicită cu efecte şi
puteri, care se răsfrâng asupra noastră din moment ce suntem parte a acestui mecanism.”
În această bază, Foucault descrie cum panopticismul a fost preluat “de la instituţia penală
la întregul corp social”. S-a dezvoltat o societate cercerală, în care principiul
panopticismului a invadat gradual şi pe nesimţite segmente tot mai mari.25
Fiske adaptează şi el acest model architectural, exprimând conceptul de “reverse
panopticon” sub forma unui model ideal de a viziona un meci de fotbal. Acest model
implica: fiecare sector al stadionului le oferă spectatorilor posibilitatea de a viziona
meciul dintr-un unghi ce le oferă vizibilitate maximă atât asupra jucătorilor cât şi asupra
celorlalţi spectatori.26
În secolul XIX ia naştere o nouă formă a jurnalismului ce completează această nouă
formă a vizibilităţii. Apar aşa-numiţii “ muckracking journalists” . Aceştia sunt jurnalişti
sau editori ai sfârşitului de sec XIX, început de secol XXI , care se vedeau ca nişte
investigatori ce căutau să descopere realităţi ascunse pe care să le aducă în atenţia
publicului. Odată cu apariţia acestor jurnalişti, care îşi permiteau să scoată la lumina
aspecte şi secrete ale liderilor politici, odată ce această limită a fost încălcată, devine
24 MATHIESEN, Thomas, “The viewer society: Michel Foucault’s ‘Panopticon’ Revised”, 1997, pag 21825 MATHIESEN, Thomas, “The viewer society: Michel Foucault’s ‘Panopticon’ Revised”, 1997, pag 21926 ELMER, Greg, “A diagram of Panoptic surveillance“, 2003
11
foarte dificil a se menţine o distincţie între secretele ce privesc exercitarea puterii şi
secrete ce privesc felul în care aceştia îşi trăiesc viaţa privată.27
Vizibilitatea a avut un efect puternic asupra jurnalismului. Jurnaliştii, profitând de
uşurinţa cu care pot face rost de informaţii compromiţătoare, din trecutul său prezentul
liderilor publici sau persoanelor publice, doresc să le aducă în atenţia publicului,
compromiţându-i.
e. New surveillance
Supravegherea se defineşte prin a observa de aproape o persoană suspectă. Mai mult,
supravegherea se aplică persoanelor din anumite reţele, spaţii, locuri, ele fiind persoane
diferite de tine. În articolul “ New Surveillance “ Gary Marx, prezintă 28 de dimensiuni
folositoare în procesul de supraveghere. Aceste dimensiuni evidenţiază diferenţe între
nou şi tradiţional şi oferă o cale prin care se găseşte sursă majoră. De asemenea este
introdus şi conceptul de “supraveghere deteriorată” (neglijenţa). Aceasta implică măsura
în care se aplică o tehnologie diferită de supravegherea absolută.28
“Synopticism-ul” caracterizează societatea noastră şi totodată modernitatea. Conceptul de
“synopticism” provine din greacă, “syn” însemnând “tot timpul”, iar “ opticon” se
traduce “vizual” . Acest cuvânt ajută reprezentarea unei situaţii în care un număr mare de
oameni se concentrează pe ceva comun.29
Rapiditatea cu care sinopticismul la fel ca şi panopticismul s-au manifestat în perioada
modernă, este vizibilă între 1800 şi 2000. Foucault ia închisoarea modernă ca punct de
plecare pentru studiul panopticismului, respectiv modelul închisorii anilor 1750-1830. La
aceeaşi vreme, mai précis, între 1750 şi 1830, a luat naştere presa de masă, primul val de
mass media, după cărţile printate. Chiar dacă existau ziare şi în sec XVII, sec XVIII a
fost secolul seminal şi 1830 a fost deceniul seminal în ceea ce avea să devină societatea
mass media prin excelenţă, USA. Odată cu descoperirea trenului şi al vaporului,
circulaţia cât şi schimbul de informative au fost mult mai uşor de realizat. Apariţia
telegrafului a avut un rol important în rapiditatea de transmitere a informaţiilor. Mai
târziu a apărut radioul, urmat de televizor. Putem vorbi de un alt val, începând cu 1980,
odată cu apariţia noilor tehnologii: video, cablurile, sateliţi. Odată cu supraabundenta
27 THOMPSON, John, “The new visibility”, 2005, pag 4528 MARX, Gary, “What’s new about new surveillance?”, 200229 MATHIESEN, Thomas, “The viewer society: Michel Foucault’s ‘Panopticon’ Revised”, 1997
12
canalelor TV s-a produs şi o descentralizare, prin urmare se formează multe sinopticisme.
Dar sunt cu siguranţă şi multe panopticisme, multe sisteme de control.
Privind societatea ca o dezvoltare de la situaţia în care cei mulţi puteau să îi vadă pe cei
puţini, la cea inversă, Foucault nu ia în considerare toate valurile majore ale dezvoltării
sinoptice prezentate anterior. Probabil el nu a putut să anticipeze inovaţiile anilor 1980 şi
1990, dar tendinţele majore erau în mod cert vizibile în 1975.30
2. Sinteza personală :
În concluzie, distincţia dintre public şi privat a evoluat odată cu societatea ajungându-se
la o diferenţiere între elementele fiecăruia, preluarea anumitor elemente ce ţin de mediul
privat şi lansarea lor în mediul public este o practică influenţată atât de evoluţia presei, a
jurnalismului cât şi a noilor tehnologii.
Vizibilitatea în mass media este un aspect care deşi la început era controlat de liderii
politici, a ajuns în prezent să aibă o autonomie ce uneori are efecte negative asupra
imaginii persoanelor publice. Practica relaţiilor publice poate fi considerată o modalitate
de a controla aceste efecte.
Considerăm că experimentul “Panopticon” poate fi adaptat şi la situaţia actuală a presei
mondene. Aşa cum deţinuţii îşi modificau comportamentul fiind conştienţi că sunt
supravegheaţi în mod continuu, la fel şi persoanele publice ale secolului XXI îşi
adaptează stilul de viaţă şi acţiunile considerându-se monitorizaţi în orice moment şi în
orice activitate ar întreprinde.
O altă idee ce poate fi adusă în prezent se referă la modificarea comportamentului
persoanelor vizate de media atunci când se afla sub controlul presei. Acest lucru se referă
la faptul că ele îşi vor proiecta în media o imagine favorabilă, ideală ci nu una direct
proporţională cu realitatea.
Suntem de acord cu afirmaţia lui J Thompson în legătură cu modul în care publicurile
reacţionează la primirea informaţiilor transmise prin intermediul comunicării în masă.
În mod evident, acestea nu primesc informaţiile într-un mod necritic, nu privesc totul ca
pe un spectacol, ci participă în mod activ la defăşurarea acestuia. Poate că a privi o
emisiune tv, a asculta un post de radio sau a citi o revistă, este în sine un proces pasiv,
care nu implică audtioriul în mod direct însă, acesta este atras de “spectacol” şi introdus
în acţiune fără ca măcar să realizeze. Este adevărat că oamenii au o varietate de ştiri la
îndemână. Le sunt oferite poate chiar mai multe informaţii decât pot ei digera. Fluxul
30 MATHIESEN, Thomas, “The viewer society: Michel Foucault’s ‘Panopticon’ Revised”, 1997, pag 219-220
13
informaţional a devenit unul de necontrolat. Toate acestea însă nu coduc decât către o
concluzie enunţată anterior şi anume că indivizii selectează din mediul informaţional doar
subiectele de interes pentru ei, cele ce coincid cu valorile, principiile, stilul lor de viaţă.
Efectul de care vorbea Fiske, “reverse Panopticon”, senzaţia că urmăreşti singur pe
stadion un meci de fotbal, poate fi comparat cu cel produs de presa scrisă. Uneori avem
senzaţia că o ştire, o reclamă, sau poate chiar un mesaj dintr-un film sau melodie, ne este
adresată doar nouă, în mod direct. Acesta este doar unul din multele efecte pe care media
le poate avea asupra publicurilor.
Un alt efect despre care am dorit să vorbim este acela al famliaritatii pe care o resimţim
cu privire la o persoană publică. Fiind tot timpul în atenţia presei, monitorizată şi
promovată de media, devine dificil pentru o persoană publică să păstreze anumite limite
între viaţa publică şi cea privată. Datorită acestui fenomen al falsei familiarităţi, publicul
se simte în drept de a critica, apăra sau promova o anumită persoană publică. Opinia
publică apare aici ca un efect negativ.
Se poate spune că acest fenomen menţionat mai sus este o nişă spre naşterea a ceea ce
numim “un scandal mediatic”. Cu mult timp în urmă, aceste scandaluri implicau în
principal personalităţi ale vieţii politice şi asta pentru că aceştia erau de interes pentru
public şi totodată aveau o vizibilitate mediatică ridicată. În prezent, persoanele publice s-
au înmulţit, limita dintre public şi privat a devenit aproape invizibilă, presa de scandal a
evoluat. Se poate spune că şi apariţia noilor jurnalişti investigatori a avut o oarecare
influenţă asupra dezvoltării a ceea ce numim azi “presa de scandal”.
Bineînţeles că şi evoluţia societăţii a avut rolul ei. Oamenii au început să caute în presă,
să citească, să vizioneze şi să asculte altceva, cerere pe acest segment de piaţă
schimbându-se. Aici am putea, desigur, să acceptăm ca valide criticile aduse comnicarii
în masă. Ele spuneau că acest fenomen a dus către formarea unei “culture slabe”,
omogene, care nu îi promovează pe indivizi ci doar îi distrează. Dacă am citi o revistă
precum “Cancan”, “Ciao” sau “Click”, nu am putea să nu fim de acord cu această
afirmaţie. În ceea ce priveşte relaţia dintre media şi public, aceasta a devenit una de
influenţare şi determinare reciprocă, ca într-un cerc vicios. Publicul cumpăra doar ceea ce
reprezintă un subiect de interes pentru el, iar presa la rândul ei ajută la formarea acestei
cereri prin expunerea repetată la mesaj.
3. Secţiunea aplicativă :
a) Informaţii despre caz:
14
Brianna Caradja se mândreşte cu faptul că provine din una dintre cele mai importante
familii care s-a dezvoltat pe teritoriul României. Înaintaşii săi, nobili greco-bizantini s-au
stabilit în Ţara Românească în secolul al XVI-lea. De-a lungul timpului, membri ai
acestei familii artistocrate au fost fie domnitori, fie dregători de rang înalt. Mulţi dintre
moştenitori trăiesc acum în Germania. Brianna este singurul vlăstar din renumită familie
princiară care a preferat să trăiască pe meleagurile natale. A revenit în România imediat
după Revoluţie, însoţindu-le pe mama sa, Alexandra, şi pe Chaterine Caradja, bunica,
născută Ecaterina Olimpia Creţulescu. Până atunci, a trăit la Paris.31
În anul 2006 prinţesa Brianna Caradja s-a căsătorit cu avocatul american Perry Vito
Zizzy. În 2008, Perry Zizzy înaintează actele de divorţ şi cere Curţii că divorţul să fie
judecat în secret, pe motiv că nu vrea ca presa să fie implicată. Acesta o acuză pe prinţesa
că i-a stricat imaginea prin declaraţiile date presei. Prinţesa Caradja a afirmat că se
desparte de soţul ei pentru că s-a convins că acesta s-a căsătorit cu ea din interes. Soţul
cere ca în urma divorţului să îşi păstreze numele de Caradja şi că soţia sa să suporte toate
cheltuielile de judecată.
În 2009 se declanşează un nou scandal mediatic, atunci când avocatul Perry Zizzy,
declara că întreaga căsătorie a fost bazată pe un acord comun, fiecare având anumite
obligaţii : Brianna Caradja v-a dona ovule pentru ca avocatul şi iubitul său, Jerome
Goupil să poată avea copii, iar el se angajează să o ajute la recuperarea anumitor terenuri,
folosindu-se de numele ei.32
Prieteni apropiaţi ai cuplului Perry-Jerome, printre care şi o angajată a Ambasadei
Statelor Unite la Bucureşti, au mai declarat că ştiau de la soţul Briannei despre
înţelegerea cu prinţesa, care urma să rămână însărcinată cu amândoi sau să doneze
ovulele unei mame surogat. În schimb, Perry o ajuta cu retrocedările terenurilor de la
Ploieşti, pentru că fiii prinţesei din prima căsătorie să aibă viitorul asigurat.
Jerome Goupil este, culmea, martorul audiat la ultimul termen al procesului de divorţ, cel
care a acuzat-o pe prinţesa că este lesbiană. Aceleaşi surse au relatat că "relaţia de afaceri
dintre prinţesa şi soţul ei gay s-a stricat, de altfel, pentru că ea nu şi-a îndeplinit
obligaţiile". "Brianna a primit de la ei o importantă suma de bani, ca să-şi trateze
infertilitatea într-o clinică din străinătate, o maşină scumpă, şi şi-a recuperat proprietăţile.
În 2009 se pronunţă divorţul între prinţesa Brianna Caradja şi avocatul Perry Zizzy.
Acesta nu reuşeşte să-şi păstreze numele de Caradja, iar prinţesa este cea care suporta
31 http://verticalnews.ro/povestea-printesei-brianna-caradja/, 23 Ianuarie 201232 www.mediafax.ro Ianuarie 2009
15
toate cheltuielile de judecată. Scandalul nu se încheie, deoarece prinţesa inaintează şi un
proces de partaj.33
b. Formularea întrebărilor de cercetare:
1. “Şi-a format prinţesa Brianna Caradja imaginea publică în România pe baza scandalurilor
din presă?”
2. “Câte dintre informaţiile apărute în presa românească sunt aflate de jurnalişti şi câte sunt
declarate de cei doi? “
3. “Ce anume îi determină pe oamenii din România să citească presa de scandal? “
Prinţesa Brianna Caradja este o persoană publică datorită rangului de viţă nobilă pe care
aceasta îl deţine. Am ales un scandal mediatic ce o implică, deoarece ea apare destul de
des atât în presa scrisă cât şi în cadrul emisiunilor TV, formându-şi astfel o imagine bine
conturată în peisajul mediatic.
Prin formularea primei întrebări de cercetare dorim să aflăm ce anume o face pe prinţesa
Brianna Caradja o personalitate a timpurilor noastre, dacă aceasta apare în presa doar în
contextul titlului pe care îl deţine. Cum şi-a format prinţesa imaginea publică de-a lungul
timpului şi care este modalitatea prin care îşi menţine vizibilitatea în media? Ca să aflăm
răspunsul la această întrebare de cercetare, am realizat o monitorizare de presă, prin
analiza mai multor articole din presa de scandal.
Cea de-a doua întrebare a apărut din curiozitatea noastră de a investiga sursele care au
dezvăluit toate aceste informaţii de natura privată şi cum s-a ajuns la lansarea lor în
mediul public. Pentru a afla aceste lucruri am folosit ca metodă de cercetare analiza de
conţinut, ghidându-ne după o grilă de analiză de conţinut în care am înserat termeni ce
făceau referire la sursele de la care au plecat informaţiile publicate. Analiza de conţinut a
fost aplicată pe o serie de articole lansate în mediul online, pe site-urile oficiale ale
revistelor de scandal cât şi în cadrul unor emisiuni tv şi buletine informative ale
principalelor canale de ştiri din România.
Cea de-a treia întrebare pleacă de la constatarea cererii de piaţă mai mare faţă de anii
precedenţi a presei de scandal. Am vrut să vedem ce anume îi determină pe oameni să
citească acest tip de publicaţii, ce satisfacţie le oferă parcurgerea unor astfel de articole.
Pentru a răspunde la aceste întrebări, am folosit ca metodă de cercetare, chestionarul.
Chestionarul a fost aplicat online, unui număr de 20 de respondenţi cu vârste diferite.
33 http://stirileprotv.ro/ 21 Ianuarie 2009
16
Eşantionul este unul reprezentativ întrucât au fost alese doar persoane care citesc acest
tip de publicaţii zilnic, cu vârste, ocupaţii diferite.
c. Aspecte metodologice discutate reflexiv
Bent Flyvbjerg – caz critic – prin analiza acestui caz se obţin informaţii care permit
deducţii logice cu privire la cadrul general de analiză. Este configurativ, ideografic-
deoarece cazul este ilustrativ, non teoretic. Cazurile critice pot fi mai mult sau mai puţin
probabile şi sunt folosite pentru a confirma sau a infirma asumpţii în legătură cu
procesele sociale în medii dependente contextual. Considerăm că situaţia pe care noi am
ales-o reprezintă un caz critic pentru că putem generaliza plecând de la un caz particular:
dacă scandalul dintre Brianna Caradja şi soţul ei Perry Zizzy reprezintă un scandal
mediatic ce implică lansarea în mediul public a detaliilor vieţii private, atunci toate
scandalurile mediatice care vizează relevarea vieţii de cuplu, a orientării sexuale sunt
reprezentative pentru această temă ( relaţia public-privat).
Cazurile sunt selectate în funcţie de informaţiile pe care ele le conţin: dacă aceste
informaţii sunt valide pentru respectivul caz, atunci se aplică şi pentru restul situaţiilor.
Flyvbjerg a analizat în articolul său “Five Misunderstandings about Case-Study
Research” opinia sa despre cinci concepţii greşite care par să nu mai fie puse la îndoială:
1. cunoaşterea teoretică este mai valoroasă decât cunoaşterea concretă şi practică;
2. nu e posibil să se generalizeze după un caz, prin urmare studiile de caz nu pot contribui
la cunoaşterea ştiinţifică;
3. studiul de caz este util numai pentru a genera ipoteze, nu şi pentru a le testa;
4. interesele, valorile şi opiniile cercetătorilor înclină spre generalizare bazată pe un
studiu de caz mai mult decât alte abordări;
5. studiile de caz în general sunt greu de transcris şi de rezumat.
Autorul a realizat câteva strategii ale selecţiei cazurilor. Tipurile de caz la care face
referire sunt: selecţie aleatorie (model aleatoriu, model stratificat) şi selecţie orientată pe
informaţie (caz deviant/extrem, caz cu variaţie maximă, caz critic, caz paradigmatic).
Considerăm cazul ales de noi ca fiind critic, orientat pe informaţie, cazul particular care
produce o înţelegere potrivită în legătură cu o problemă generală. Cazurile critice pot fi
mai mult sau mai puţin probabile şi sunt folosite pentru a confirma sau a infirma asumpţii
în legătură cu procesele sociale în medii dependente contextual. Un cercetător care
doreşte să analizeze în profunzime un caz critic trebuie să găsească un caz care să fie un
17
exemplu puternic prin întrebări de cercetare în practică. Concepţia greşită pe care o
studiază Flyvbjerg şi care face referire la cazurile critice este aceea că nu se poate
generaliza de la un caz particular, însă când vine vorba despre concepţia autorului despre
caz critic, a generaliza de la particular este indicat.
Considerăm că situaţia pe care am ales-o noi reprezintă un caz critic, deoarece putem
generaliza plecând de la un caz particular: dacă scandalul divorţului în care a fost
implicată prinţesa Brianna Caradja, reprezintă un exemplu de lansare în mediul public a
unor informaţii de factură privată, atunci orice alt scandal în care sunt făcute cunoscute
publicului informaţii privind viaţa de cuplu sau orientări sexule, reprezintă o încălcare a
limitelor vieţii private.
d. Studiu de caz:
În vederea obţinerii răspunsului la prima întrebare de cercetare, “ În ce măsură şi-a
format prinţesa Brianna Caradja imaginea publică pe baza scandalurilor din presă? “, am
consultat trei tabloide. Perioada de timp în care am efectuat cercetarea este 8 august 2008
– 5 august 2012.
În revista online de scandal “Cancan.ro”, numele prinţesei Brianna Caradja a constituit
subiectul multor articole, în special negative. Prinţesa este recunoscută ca fiind o
simpatizantă a paradelor homosexuale, susţinând această cauză. Datorită statutului social
pe care îl deţine, vizibilitatea să în media este ridicată, dar motivele principale pentru care
Brianna Caradja a intrat în atenţia presei de scandal au fost susţinerea paradelor
homosexuale şi scandalul divorţului. Prinţesa a declarat în repetate rânduri că se
considera “ o persoană noncomformistă” .
Scandalul care constituie tema studiului nostru de caz, se referă la informaţiile care au
apărut în presa pe data de 8 august 2008, informaţii cum că prinţesa s-a hotărât să
divorţeze de soţul său, avocatul american Perry Zizzy, pe motiv ca acesta s-a însurat cu
ea din interes, având un acord comun şi anume: prinţesa va dona ovule pentru ca avocatul
şi iubitul sau Jerome Goupil să poată avea copii, în timp ce Perry Zizzy o va ajuta să
recupereze unele terenuri. Avocatul a declarat ulterior că este gay şi că Brianna Caradja
ştia acest lucru înainte de căsătorie. Scandalul a ocupat mult timp prima pagină a
revistelor de scandal, pentru că mai apoi să se consume în instanţă. Numărul de articole
apărute în “ Cancan.ro” este de 36, majoritatea având ca subiect scandalul divorţului.
Cazul a fost un subiect controversat şi pentru tabloidul “ Libertatea.ro” , în aceeaşi
perioadă de timp, ocupând prima pagină a ziarului. Informaţiile legate de viaţa privată a
18
celor doi soţi au fost făcute publice, acest subiect fiind foarte disputat pe mai multe
canale media. Ca şi în cazul “Cancan.ro”, numele prinţesei Brianna Caradja a fost ţinta
multor articole care aveau ca subiecte principale paradele homosexuale pe care aceasta le
susţinea, dar şi scandalul cu soţul tău pe care l-a numit “vânător de ovule” . În perioada
mai sus menţionată, numele Briannei a reprezentat subiectul a 34 de articole.
“ Mediafax.ro”, informează în anul 2009 publicul presei de scandal că divorţul prinţesei
Caradja de soţul său, s-a pronunţat. Declaraţiile făcute de cei doi soţi în repetate rânduri
la adresa celuilalt, au fost publicate în majoritatea tabloidelor la vremea respectivă, însă
acest despre acest subiect a fost unul controversat până în 2012 inclusiv. “Mediafax.ro”
publică doar 2 articole în care numele “ Brianna Caradja” este menţionat, şi acestea se
referă doar la scandalul cu soţul său.
Având evidenta celor trei reviste care au publicat articole care să implice numele
prinţesei Brianna Caradja, constatăm că imaginea publică a acesteia este asociată
scandalului privat ajuns public cu soţul ei Perry Zizzy referitor la divorţul acestora, dar şi
cu dorinţa prinţesei de a participa la paradele homosexuale, apărând această cauză.
Pentru a răspunde la a doua întrebare de cercetare, “Câte dintre informaţiile apărute în
presa românească sunt aflate de jurnalişti şi câte sunt declarate de cei doi?” , am folosit ca
instrument de cercetare analiza de conţinut.
Am identificat o parte din articolele “Cancan” din anul 2008 şi 2009, relatând declaraţiile
prinţesei.
Contribuţia prinţesei Brianna Caradja la mediatizarea propriului divorţ
Ziarul: Cancan
Anul: 2008/2009
Articolele “Cancan” ale anului 2008 / 2009 :
Declaraţii : Articol apărut la data :
"Prinţesa Brianna divorţează"
" femeia a mărturisit" , "prinţesa a luat decizia" , "prinţesa a luat decizia", "nonconformista prinţesa a povestit", "femeia a mărturisit"
8.08.2008
19
"Soţul Briannei Caradja făcut de ras,de nevasta"
"De când am plecat de acasă, nu am mai avut acces la actele mele, aşa că el a deschis divorţul" ;
"Bineînţeles că am bani să-i plătesc avocatul, dar era o chestiune de principiu să şi-l plătească, dacă a cerut divorţ din culpă comună"
11.09.2008
Prinţesă, victima unui "vânător" de ovule?
" Nu-s o găină la Avicola Caradja"
"S-a ajuns deja prea departe. Chiar am doi copii frumoşi şi, dacă mai vreau să fac alţii, îi mai fac. De ce să dau ovule pentru alţii? Nu-s o găină la Avicola Caradja. E o scârboşenie totală".
"Nu ar fi avut cine să inventeze o asemeneapoveste infamă în afară de el. Cum a început procesul, au început şi mizeriile. Întâi cu minciuna că nu aş fi fost o prinţesă şi acum cu asta. Toate mă vor ajuta însă împotriva lui în procesul de divorţ"
“ a punctat prinţesa.”
“Brianna a mai explicat”
"Jerome este prieten foarte bun şi partener de afaceri cu soţul meu. Pe el nu l-am bănuit niciodată că ar putea avea o altă orientare",“a încheiat prinţesa.”
16.12.2008
"Am exclus orice învoială, pentru
că nu-mi mai dă nici bună ziua"
"Nu înţeleg cum poate să mai vrea un nume pe care consideră că eu l-am "murdărit" cu atacuri împotriva lui în presă" ; “a declarat prinţesa” ;
"Nu mă interesează partajul acum. La început, am avut încredere în soţul meu, şi chiar el, avocat fiind, s-a ocupat de obţinerea unor documente de proprietate. Nu cred însă că acum mai este posibilă împărţirea pe cale amiabilă, pentru că nu-mi mai dă nici măcar "bună ziua"" ; “a spus prinţesa”
23.10.2008
“L-a înlocuit pe soţul gay!”“prinţesa le-a arătat paparazzilor” 8.12.2009
20
Pentru a răspunde la ultima întrebare de cercetare, “Ce anume îi determină pe oamenii
din România să citească presa de scandal?” , am aplicat un chestionar pe un eşantion de
20 de persoane, cu ocupaţii şi vârste diferite astfel: studenţi, şomeri, oamenii cu joburi
full-time. Vârstele respondentilor variază de la 18 la 32 de ani. La acest chestionar au
răspuns femei şi bărbati în egală măsură: 10 femei respective 10 bărbaţi, cu scopul de a
păstra un echilibru.
Chestionarul a cuprins 10 itemi cu variante de răspuns. Întrebările au fost adresate astfel
încât să se ajungă la motivele reale pentru care oamenii citesc presa de scandal. S-au ales
doar respondenţi care citesc în mod constant presa de scandal şi care sunt cunoscători ai
acestui mediu de informare.
Am plecat de la întrebarea “ Cat de des citiţi presa de scandal?” cu scopul de a testa
afirmaţia anunţată anterior, şi anume că presa de scandal a început să fie din ce în ce mai
căutată. Am înregistrat o egalitate de 8 răspunsuri între variantele: “4-5 ori/ săptămână” şi
“mai mult de 5 ori/ săptămână”.
Atunci când i-am rugat să aleagă care li se pare publicaţia reprezentativă a acestui tip de
presă, 13 indivizi au optat pentru “Cancan”. Un alt rezultat care confirmă teoria potrivit
căreia astfel de publicaţii înregistrează în conţinutul articolelor încălcări ale vieţii private,
este raportul de 18:2 în favoarea răspunsurilor afirmative la întrebarea: “Aţi citit în acest
tip de publicaţii articole care vi se păreau că încalca drepturile persoanei publice în
cauză?”.
În continuare, am vrut să descoperim dacă aceşti cititori fac diferenţa între informaţiile de
natură publică şi cele ale vieţii private. Am ajuns la concluzia că ei consideră private, în
principal dezvăluirea detaliilor vieţii de cuplu, a trecutului persoanei publice şi mai apoi
orientările sexuale. Activităţile zilnice ale persoanei publice sau fotografii şi înregistrări
cu familia nu sunt considerate de interes privat. Aceste rezultate ne conduc către
concluzia că în prezent, s-a ajuns la o distorsionare a concepţiei de privat.
În procesul de achiziţionare al unor astfel de publicaţii, indivizii au răspuns că sunt atenţi
cel mai mult la persoanele care fac subiectele articolelor sau la ştirile de pe coperta însă
niciodată nu cauta veridicitate.
Presa de scandal este citită şi online, fiind gratuită, ceea ce o face poate şi mai populară.
Oamenii recunosc că citesc astfel de ştiri online de 2-3 ori pe săptămână şi unii chiar
zilnic. Aşa cum am precizat şi în partea teoretică, dezvoltarea tehnologiei, apariţia
21
Internetului, a modificat în mod considerabil preferinţele publicului, comportamentul
acestora.
O altă teorie ce ne este confirmată se referă la modul în care cititorii se raportează la
fluxul de informaţie. Ei îşi aleg din multitudinea de mesaje la care sunt expuşi, doar pe
cele ce prezintă interes pentru ei, care coincide cu anumite valori, care se întrepătrund cu
interesele lor. Astfel, 13 respondenti au recunoscut că citesc doar articolele ce prezintă
interes pentru ei, şi doar 5 au precizat că trec rapid prin ştiri.
Poate cel mai important răspuns al chestionarului este cel înregistrat la itemul ce doreşte
să afle motivul pentru care aceştia citesc presa de scandal, oferindu-le că variante de
răspuns: “Mă relaxez”, “Mă informez cu privire la persoanele publice”, “ Mă amuz”.
Majoritatea a optat pentru relaxare, într-un număr de 16. Acest lucru dovedeşte că, aşa
cum enunţau criticile aduse comunicării de masă, cititorii nu sunt provocaţi de ceea ce
citesc. Ei nu sunt activi în acest proces ci poţi fi comparaţi mai degrabă cu nişte spectatori
ce aşteaptă în mod pasiv că spectacolul să ruleze în faţa lor.
Ultima întrebare doreşte să testeze calitatea realistă a acestor cititori cu privire la presa
de scandal. La întrebarea: "Consideraţi că astfel de articole(articolele presei de scandal)
sunt nefolositoare?” aceştia au optat în proporţie de 17 pentru un răspuns afirmativ. Doar
3 dintre cei chestionaţi sunt de părere că aceste articole nu sunt nefolositoare. Aici
părerile sunt împărţite şi nu se poate trage o concluzie exactă întrucât răspunsul depinde
de natura umană, de cultură, de societatea în care trăim. Astfel de articole nu pot fi
considerate în întregime nefelositoare întrucât ele sunt cele ce consolidează imaginile
mediatice ale persoanelor publice şi tot astfel de articole distrag atenţia de la un anumit
personaj al momentului. Pe de altă parte, nu sunt nici articole ce ne provoacă gândirea, ce
ne stimulează sau ne întregeşte cunoştinţele ştiinţifice.
e. Concluzii ale studiului de caz:
Datorită statului social pe care prinţesa Brianna Caradja îl deţine, aceasta este expusă
atenţiei presei în mod constant. În urma cercetării s-a ajuns la concluzia că imaginea pe
care aceasta o deţine în presă românească se bazează în principal pe scandalul mediatic.
Ea a fost şi este ţinta unor scandaluri mediatice aparent provocate, ceea ce înseamnă că
imaginea pe care aceasta o are în presă românească este un în principal provocată chiar
de către ea. Imaginea pe care aceasta o promovează în mass-media este una provocată şi
întreţinută şi de vizibilitatea mediatică accentuată de care se bucură. Cazul este un
exemplu al unui scandal privat ajuns public. Deşi informaţiile apărute în presă nu sunt
22
aflate în urma unei investigaţii jurnalistice, ci declarate în cele mai multe cazuri direct de
către părţile implicate, scandalul este unul de natură privată. Informaţiile publicate fac
referire la detalii intime ale vieţii de cuplu, la stilul de viaţă al celor doi soţi, la orientările
sexuale, toate acestea intrând într-o categorie a subiectelor de interes privat.
4. Concluzii generale:
În acest studiu am vorbit despre interesul cititorilor pentru presa de scandal, despre
lansarea în mediul public a unor informaţii de natură privată. Am exemplificat prin
prezentarea scandalului provocat de divorţul dintre prinţesa Brianna Caradja şi soţul ei,
avocatul Perry Zizzy.
Conceptele ce au stat la baza acestui studiu de caz sunt : domeniul public, domeniul
privat, scandal, opinie publică, vizibiltate mediatică, comunicarea de masă, mesajul
mediatic.
Vizibilitatea mediatică la care este expusă prinţesa Caradja s-a dovedit a fi, pe lângă cea
rezultată în urma rangului ei nobil, una provocată. Aceasta vizibilitate a fost întreţinută
de-a lungul timpului prin apariţii constante în presa de scandal, pe teme de la cele mai
diverse, scandaluri în care prinţesa este implicată în mod direct.
Am vorbit despre faptul că audienţa cere ce vrea să vadă, şi am ajuns la concluzia că apar
tot mai multe publicaţii de scandal, în care sunt făcute cunoscute situaţii ca cea mai sus
prezentată. Acest interes crescut al oamenilor pentru presa de scandal s-a dovedit că
pleacă din nevoia acestora de a se relaxa, sau din curiozitate. Odată ajunşi persoane
publice, aceştia trebuie să îşi menţină la un anumit nivel imaginea, iar pentru asta sunt
nevoiţi să caute noi motive să apară în presă.
23
5. Bibliografie
Corpus de analiza:
1. www.mediafax.ro
2. www.acasatv.ro
3. www.stirileprotv.ro
4. www.click.ro
5. www.cancan.ro
6. www.telegrafonline.ro
7. www.feminis.ro
8. www.ciao.ro
9. www.revistavip.ro
10. www.ziarulring.ro
11. www.femina.rol.ro
Bibliografie metodologică:
FLYVBJERG, Bent, Five Misunderstandings About Case-Study Research în Qualitative
Inquiry, Vol. 12(2): 219-245, 2009.
Articole ştiinţifice:
1. BRIGHENTI.Andrea, “Visibility, a category for social sciences”, 2007;
2. ELMER, Greg, “A diagram of Panoptic surveillance“, 2003;
3. GLYNN, Kevin,”The 2004 election did not take place”, vol 10, martie 2009;
4. HABERMAS,Jurgen, “The public sphere: An Encyclopedia Article”, 2006;
5. MARX, Gary, “What’s new about new surveillance?”, 2002;
6. MATHIESEN, Thomas, “The viewer society: Michel Foucault’s ‘Panopticon’
Revised”, 1997;
7. SHELLER, Mimi, URRY, John, “Mobile Transformation of Public and Private life”,
2003;
8. THOMPSON, John, “The new visibility”, 2005.
24
Studii:
9. THOMPSON, John, “Media şi Modernitatea: o teorie socială a Mass-media”, Antet,
1998, Traducere de Miruna Tătaru Cazaban
Anexe : chestionar aplicat pe un eşantion de 20 de personae
Anexa 1
1. Cât de des citiţi presa de scandal?
· 1 data/săptămâna - 1 respondenţi
· 2-3 ori. Săptămâna -3 respondenţi
· 4-5 ori pe Saptamana- 8 respondenţi
· Mai mult de 5 ori pe saptamana- 8 respondenţi
2. Care vi se pare cea mai reprezentativă publicaţie pentru acest gen de articole?
· Cancan- 13 răspunsuri
· Click-3 răspunsuri
· Ciao-4 răspunsuri
3. Aţi citit în acest tip de publicaţii articole care vi se păreau că încalca drepturile
persoanei publice în cauză?
· DA-18 răsp
· Nu- 2 răsp
4. Care dintre urmatoarelea apecte vi se pare încălcări ale vieţii private?
· Dezvăluirea detaliilor vieţii de cuplu- 7 răspunsuri
· Oferire informaţiilor cu privire la activităţile de zi cu zi ale persoanei publice- o
răspunsuri
· Orientări sexuale-5 răspunsuri
· Poze cu familia persoanei publice- 1 răspuns
· Date despre trecutul persoanei publice- 7 răspunsuri
5. Cât sunteţi dispus să plătiţi pentru o astfel de publicaţie?
· 10 lei- 0 răspunsuri
· 5-7 lei- 3 răspunsuri
· Mai puţin de 5 lei- 17 răspunsuri
6. La ce vă uitaţi prima dată atunci când achiziţionaţi o astfel de revistă?
25
· La ştirile de pe coperta- 6 răspunsuri
· La persoanele publice ce fac subiectul articolelor- 14 răspunsuri
· La veridicitatea informatiilor- o răspunsuri
7. Citiţi atfel de presă şi online? Dacă da, cât de des?
· O dată pe saptamana- 2 răspunsuri
· 2-3 ori pe saptamana- 13 răspunsuri
· Mai mult de 3 ori pe saptamana-4 răspunsuri
· Zilnic- 1 răspuns
8. Atunci când citiţi o astfel de presă:
· Treceţi rapid prin stiri- 5 răspunsuri
· Vă opriţi doar la ştirile ce prezintă interes- 13 răspunsuri
· Citiţi fiecare ştire în parte- 2 răspunsuri
9. Atunci când citiţi atfel de presă:
· Mă relaxez – 16 răspunsuri
· Mă informez cu privire la persoanele publice- 3 răspunsuri
· Mă amuz- 1 răspuns
10. Consideraţi că astfel de articole(articolele presei de scandal) sunt nefolositoare?
- DA - 13 răspunsuri
- NU - 7 răspunsuri
26
top related