ms 02 gindirea inertiala
Post on 15-Apr-2016
228 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
Isaac Newton (1643-1727)
GÂNDIREA
INERȚIALĂ
ȘI DINAMICĂ
Concepte fundamentale
• Inerția este proprietatea corpurilor de a-și menține starea de repaos
sau de mișcare uniformă și rectilinie, până la intervenția unei forțe
care să schimbe o astfel de stare.
• Conceptul de statică se referă la studiul unor câmpuri de forțe sau
aspecte din realitatea înconjurătoare, în absența timpului. Statica
se referă la stările de ne-mișcare.
• Conceptul de dinamică se referă la studiul unor procese în care se
produce mișcare, respectiv, variații în timp a mărimilor de stare.
• Un proces este reversibil atunci când revine la starea inițială,
trecând prin aceleași stări intermediare de echilibru. Procesele
reversibile sunt ideale. Procesele reale sunt ireversibile.
Timpul (I)
• Timpul face parte din viața noastră. Noi trăim timpul, dar trăim și în
timp. Deși aparent este același pentru toți, fiecare dintre noi îl trăim
și îl înțelegem în mod diferit.
• Pentru matematician, timpul este o simplă variabilă într-o ecuație.
Pentru fizician, timpul este o dimensiune a sistemului de referință
spațio-temporal.
Pentru psiholog, timpul este un determinant subiectiv al existenței.
Pentru manager, timpul este o resursă intangibilă.
Pentru economist, timpul înseamnă bani.
• Pentru filozof, timpul este un atribut fundamental al existenței ce
caracterizează structurarea formelor concrete ale ei sub aspectul
duratei stărilor și proceselor, a succesiunii și coexistenței acestora.
Timpul (II)
• Elementele definitorii pentru timp sunt: durata, succesiunea și
coexistența fenomenelor și proceselor.
• Durata reflectă dimensiunea cantitativă a timpului și exprimă timpul
fizic necesar pentru desfășurarea unui fenomen sau proces. Durata
se măsoară cu o metrică diferită de cea a spațiului, în ore, minute și
secunde.
• Succesiunea se referă la modul de producere a evenimentelor, prin
raportarea lor la axa numerelor naturale. Succesiunea
evenimentelor conduce la ideea la ordonare a lor în timp, respectiv
la existența unui sens direcțional în timp. Succesiunea reflectă
dimensiunea calitativă a timpului: trecut → prezent → viitor.
• Coexistența reflectă proprietatea de simultaneitate a evenimentelor.
Timpul fizic este un timp
obiectiv, același pentru toți. El
se măsoară cu ajutorul
ceasornicului.
Este un timp liniar și uniform.
Un minut este egal cu un alt
minut.
Ceasornicul este o invenție
socială care a schimbat
complet modul nostru de
raportare la timp.
Timpul fizic
Timpul psihologic este un timp subiectiv, trăit în mod diferit de
fiecare dintre noi. Este un timp neliniar.
Cercetările au demonstrat că percepția duratelor de timp este
ușor influențată și de vârstă, deoarece în mod inconștient noi
le raportăm la durata timpului trăit.
Timpul trece mai încet la tineri și mai repede la cei în vârstă.
Trecutul
Viitorul
Metafora timpului
Eveniment 1
Eveniment 2
Eveniment 3
Observatorul se
deplasează
Voi veni la tine săptămâna viitoare.
Trecutul
Viitorul
Metafora timpului
Evenimentul 1
Evenimentul 2
Evenimentul 3
Timpul se deplasează
Timpul zboară.
A venit timpul sărbătorilor de iarnă
GÂNDIREA INERȚIALĂ
• Modelul de gândire inerțială nu conţine timpul ca variabilă
fundamentală. Pur și simplu, timpul nu exită.
• Este un model de gândire atemporal. Mediul care ne înconjoară
rămâne neschimbat în timp. Acest fapt ne conferă un sentiement
de stabilitate, de siguranță deoarece totul este predictibil.
• Deoarece schimbările se produc în timp, iar acest model nu conţine
timpul, modelul se va comporta ca o rezistenţă la schimbare.
• Gândirea inerțială conduce la un comportament pasiv și rezistiv la
schimbare.
Exemple de gândire inerțială
• La schimbarea denumirii de străzi sau orașe, pentru multă vreme
oamenii folosesc vechile denumiri.
• La schimbarea unor legi, norme sau regulamente, oamenii gândesc
de multe ori în termenii vechilor reglementări.
• La data de 1 iulie 2005, moneda națională a României, leul, a fost
denominată astfel încât 1 leu nou echivalează cu 10 000 lei vechi. Și
acum, după aproape 10 ani, foarte mulți oameni folosesc vechile
denumiri. În loc de valori exprimate în sute de lei noi, mulți spun
milioane.
• La schimbarea regimului politic în România, sistemul valorilor
culturale NU s-a schimbat. Și astăzi, după 25 de ani, foarte mulți
gândesc în sistemul de valori socialiste !!! Inerția este pur și simplu
incredibil de mare.
Dimitrie
Drăghicescu
(1875-1945)
“Peste tot și în toate acțiunile noastre
nu ne bizuim decât pe momentul de
față, neglijăm viitorul, timpul nu se
sinchisește.”
(Din psihologia poporului român,
p.379)
“Ceea ce se desprinde ca idee generală din toate acestea este
că activitatea săteanului român, și de altfel a românilor
îndeobște, prea este făcută și dominată de considerațiunea
momentului. Noi trăim prea numai pentru clipa de acum și
prea neglijăm sistematic, nu ținem socoteală de viitor, de un
viitor ceva mai îndepărtat. Viitorul, timpul neintrând în
calculele noastre, face că tot ce atinge el distruge. Este în
firea noastră să clădim totdeauna pe un teren ce se clatină,
lucruri din grabă și cari nu rezistă.”
Drăghicescu, D. (1996).Din psihologia poporului român.
Editura Albatros, București, p. 379
Lucian Blaga
(1895-1961)
“Românul nu va încerca să schimbe
cursul lucrurilor, nici să modifice
configurația pământului... Ulițele
unui sat de munte se pierd printre
stânci șerpuitoare ca pâraiele.
Ulițele mai bucuros ocolesc stâncile,
în loc de a le tăia.”
Zări și fapte (1990), Editura
Minerva, București, p. 255)
Emil Cioran
(911-1995)
“Doamne! Ce vom fi făcut o mie de
ani? Toată viața nu este decât
procesul prin care am ajuns să ne
dăm seama că n-am făcut nimic...”
Schimbarea la față a României
(2001), Humanitas, București, p. 32.
Ion Luca Caragiale
(1852-1912)
Farfuridi:
“Iată dar opinia mea. Din
doua una, dați-mi voie: ori să
se revizuiască primesc! Dar
să nu se schimbe nimica; ori
să nu se revizuiască, primesc!
Dar atunci să se schimbe pe
ici, pe colo, și anume în
punctele esențiale... Din
această dilemă nu putem
ieși...”
(O scrisoare pierdută)
“Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce bine
Tu te’ntreabă și socoate.
Nu spera și nu ai teamă:
Ce e val, ca valul trece;
De te’ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.”
(Glossa)
Mihai Eminescu
(1850-1889)
GÂNDIREA DINAMICĂ
• Timpul este o variabilă fundamentală a acestui model, dar numai ca durată (ore, minute, secunde etc.)
• Modelul acceptă schimbarea şi permite înţelegerea procesului de schimbare.
• Modelul are la bază legile dinamicii din fizică.
• Gândirea dinamică are la bază echilibrul dinamic al forțelor și de aceea o putem numi gândire dinamică de echilibru.
• Procesele cu care operează acest model sunt reversibile în timp.
A B
A B
V = S / T
Procese reversibile
• Procesele reversibile sunt procese ideale, folosite în mecanica
Newtoniană pentru a formula probleme simple, pentru care se
puteau găsi soluții.
• Timpul este redus la dimensiunea lui cantitativă pentru a putea fi
măsurat cu ajutorul ceasornicului. Trecutul și viitorul, ca stări
calitative diferite se contopesc deoarece procesele se pot re-
întoarce întotdeauna la stările lor inițiale.
• Schimbarea se referă în acest context la modificarea poziției unui
obiect în spațiul Euclidian.
• Mecanica Newtoniană a contribuit decisiv la dezvoltarea mașinilor,
care au fost proiectate pe baza unor legi universale și a unui timp
fizic caracterizat prin durată și reversibilitate.
GÂNDIREA ENTROPICĂ
• În viaţa reală procesele sunt ireversibile.
• Ireversibilitatea introduce o axă a timpului, orientată dinspre
trecut spre prezent şi viitor.
• Trecut >>> Prezent >>> Viitor
• Timpul este o variabilă fundamentală caracterizată prin durată
şi sens de evoluţie a proceselor.
• Gândirea entropică este deci o gândire orientată spre viitor şi
focalizată pe realizarea unor obiective.
Procese ireversibile
• Procesele reale din natură și din societate sunt procese ireversibile.
De exemplu, propagarea căldurii este un proces ireversibil și prin
aceasta se deosebește fundamental de simpla mișcare mecanică.
• Toate aceste procese ireversibile se caracterizează printr-un ciclu
de viață, descris sintetic prin trecut, prezent și viitor.
• Ireversibilitatea se măsoară prin entropie, o mărime de stare
introdusă în fizică de Rudolf Emanuel Clausius în 1865. În greaca
veche această noțiune înseamnă transformare.
• Transformarea reflectă un proces dinamic mult mai complex decât
deplasarea mecanică a unui obiect în spațiu.
• Gândirea entropică poate înțelege și concepe transformări
complexe necesare elaborării și implementării de strategii.
Viziune
• Gândirea entropică permite dezvoltarea unei viziuni pentru viitor.
Nu orice poate gândi entropic. Cei care nu pot gândi entropic nu
sunt capabili să gândească pe termen lung și să-și proiecteze
obiective în viitor.
• Liderii se deosebesc de manageri, în primul rând, prin capacitatea
lor vizionară. Aceasta înseamnă capacitatea de a concepe, elabora
și implementa strategii.
• Existența sau crearea unei viziuni bune este o condiție intrinsecă
dezvoltării oricărei organizații. Fără viziune, organizația este
condamnată la stagnare, ca rezultat direct al unei gândiri
manageriale predominant inerțiale.
• Liderii vizionari au capacitatea de a transforma organizațiile și a
induce transformarea și în societate.
John P. Kotter, Leading change, Harvard Business School
Press, 1996, pp.67-84
Viziunea se referă la o imagine din viitor cu un
comentariu explicit sau implicit care să-i motiveze pe
oameni să realizeze acea imagine de viitor.
O viziune bună își propune trei obiective principale:
- Să arate care este direcția de urmat
- Să îi motiveze pe oameni
- Să alinieze toate forțele și resursele pentru
schimbare
Compania Toyota
• Viziunea noastră: Să devenim cea mai admirată și respectată
companie.
• Misiunea noastră: Să realizăm în domeniul automobilelor produse
și servicii de excepție pentru clienții noștri, să îmbogățim
comunitatea în care trăim, partenerii noștri și mediul ambiant.
• Valorile noastre fundamentale sunt:
- Clienții sunt pe primul loc
- Respect pentru oameni
- Focalizare internațională
- Îmbunătățirea continuă a calității
Stanford University Graduate School of Business
Misiunea noastră este de crea idei care adâncesc și avansează
înțelegerea managementului, și care contribuie la formarea și
dezvoltarea liderilor inspiraționali capabili să schimbe lumea.
Valorile noastre constituie pilonii pe care se construiește străduința
noastră pentru excelență:
- Angajarea intelectuală.
- Străduința pentru ceva măreț.
- Respect pentru ceilalți.
- Integritate.
- Responsabilitate pentru decizii și acțiuni.
The World Bank Mission
The World Bank Group has two ambitious goals:
End extreme poverty within a generation and
boost shared propserity.
Lider vizionar
Louis V. Gerstner Jr.
CEO IBM (1993-2002)
El a transformat bătrânul
IBM aflat aproape de
colaps într-o companie
nouă de succes global,
ca rezultat al calităților
sale de lider vizionar
Lider vizionar
Bill Gates
Fondator împreună cu Paul
Allen a companiei
Microsoft în 1975. A avut
viziunea crearea unei
platforme software
comune pentru orice PC.
Lider vizionar
“Steve avea o viziune de o forță
aproape înfricoșătoare. Când
Steve crede în ceva, puterea
acelei viziuni poate efectiv
dărâma toate obiecțiile,
problemele sau orice altceva.
Acestea pur și simplu
încetează să existe”
(Trip Hawkins,
fost inginer la Apple) Steve Jobs
(1955-2011)
Concluzii
• Pe dimensiunea temporală putem distinge trei modele de
gândire:gândirea inerțială, gândirea dinamică de echilibru și
gândirea entropică.
• Gândirea inerțială nu conține timpul. Este atemporală. Este o
gândire care contribuie la sentimentul de siguranță și
predictibilitate în viață. Dar, se opune schimbării.
• Gândirea dinamică de echilibru conține timpul, dar se bazează pe
procese reversibile. Ea permite schimbarea, dar se referă la forma
de schimbare mecanică, Newtoniană.
• Gândirea entropică este cea mai dezvoltată formă de gândire
deoarece se bazează pe procese ireversibile entropice. Ea permite
schimbarea în forma ei complexă, termodinamică. Ea creează
viziuni și conduce la elaborarea de strategii.
top related