iglooarchitecture 13 ani

Post on 07-Apr-2016

217 Views

Category:

Documents

0 Downloads

Preview:

Click to see full reader

DESCRIPTION

Albumul prezintă o selecţie semnificativă (dar nici pe departe exhaustivă) de proiecte din cele realizate în cei 13 ani de existenţa a biroului iglooarchitecture, expuse succint, într-o ordine cronologică şi de programe. Cei 13 ani de proiectare au însemnat peste 300 de proiecte diferite, parte executate (peste 80), parte rămase sau aflate în diferite stadii de proiectare (propunere, proiecte de autorizare, proiecte tehnice etc). Dintre acestea, liderul absolut îl reprezintă casele – peste 70. Apoi, într-o ordine oarecare: locuinţe colective (blocuri) 28, funcţiuni turistice (hoteluri şi pensiuni) 14, comerciale şi de agrement 22, clădiri de birouri 15, proiecte de urbanism şi spaţiu public 10. Amenajările interioare, capitol aparte, sunt şi ele peste 100, cu 54 de locuinţe (case şi apartamente) 32 de spaţii comerciale şi de agrement şi restul birouri, turistice. Nu ne lipsesc din portofoliu nici lucrările industriale, deşi mai puţine că număr (sub 10) şi nici design-ul de obiect (pest

TRANSCRIPT

®

,

album aP~RuT Cu sPRijinul:

DesCRieRea CiP a biblioTeCii na}ionale a Românieiigloo aRChiTeCTuRe : 13 ani / CooRD.: anDRe{oiu bRuno. – buCuRe{Ti : igloo, 2014 isbn 978-606-8026-34-3

i. anDRe{oiu, bRuno (CooRD.)

72

00_intro.indd 2 3/24/14 5:59 PM

creo

iglooarchitecture13ani

00_intro.indd 3 3/24/14 5:59 PM

00_intro.indd 4 3/24/14 5:59 PM

loCuin}e

Case / aPaRTamenTe / mansaRDe

PReFa}~

08

07

loCuin}e ColeCTiVe 71

FunC}iuni PubliCe

biRouRi

hoTeluRi / Pensiuni

ClubuRi / saline / TâRguRi / ResTauRanTe / magaZine

119

139

88

sPa}ii PubliCe

Design De obieCT

152

165

Design

00_intro.indd 5 3/24/14 5:59 PM

76

00_intro.indd 6 3/24/14 5:59 PM

76

DaR nu în sensul în CaRe PiPa lui magRiTTe nu eRa o PiP~ (CeCi n’esT Pas une PiPe), Ci Pe bune. aDiC~ nu o sPun PenTRu a DiVag~ Pe maRginea PRoblemaTiCii RealiTaTe VeRsus RePReZenTaRe, Ci PenTRu a C~uTa s~ exPliC Ce anume e De FaPT CaRTea asTa. {i Cum De mulTe oRi e mai bine s~ DeFine{Ti un luCRu în PRimul RânD PRin Ceea Ce nu esTe, am ales FoRmula negaTiV~ Din TiTlu. De obiCei o CaRTe DesPRe un biRou De aRhiTeCTuR~ (sau un aRhiTeCT) aRe iZ De monogRaFie. PenTRu C~, ToT De obiCei, o asemenea înTRePRinDeRe ({i CReDe}i-m~, C~ am F~CuT CâTeVa) înCeaRC~ s~ suRPRinD~ esen}e, s~ PRoblemaTiZeZe DemeRsuRi, s~ oFeRe o PeRsPeCTiV~ ClaR~ {i Pe CâT Posibil exhausTiV~ asuPRa oPeRei De o Via}~ sau m~CaR De o PeRioaD~. nimiC Din ToaTe aCesTea aiCi. CaRTea noasTR~, DuP~ Cum PuTe}i ConsTaTa, nu Con}ine aPaRaT CRiTiC, sTuDii sau DesCRieRi DeTaliaTe ale PRoieCTeloR, niCi m~CaR inTeRViuRi Cu auToRii. ea se limiTeaZ~ la a liVRa sTRiCT maTeRia FiniT~ a PRoieCT~Rii, F~R~ aDaosuRi TeoReTiCe CaRe s~ o sus}in~ Din sPaTe. aVem aDiC~ o seleC}ie semniFiCaTiV~ (DaR niCi Pe DePaRTe exhausTiV~) De PRoieCTe Din Cele RealiZaTe în Cei 13 ani De exisTen}~ a biRoului iglooaRChiTeCTuRe, exPuse suCCinT, înTR-o oRDine CRonologiC~ {i De PRogRame. De Ce am ales aCeasT~ FoRmul~ simPliFiCaT~?în PRimul RânD PenTRu C~ sunTem De P~ReRe C~ în aRhiTeCTuR~, Ca în oRiCe DemeRs De CRea}ie De alTFel, PRoDusul Final – aiCi PRoieCTul – TRebuie s~ se sus}in~ singuR. auToRii nu aR TRebui s~ mai aDauge nimiC. DaC~ oPeRa singuR~ nu e în sTaRe s~ VoRbeasC~ PRin sine îns~{i {i aRe neVoie De exPliCa}ii exTeRioaRe, De alT~ naTuR~, CeVa e în neRegul~. nu neg neVoia sau uTiliTaTea exPliCa}iiloR sau a CRiTiCii, DimPoTRiV~, DaR ea nu TRebuie F~CuT~ De auToRi. am FosT înToTDeauna De P~ReRe C~ un exPoZeu CRiTiC / exPliCaTiV Te PoaTe ajuT~ s~ în}elegi o oPeR~, DaR nu s~ o iube{Ti. a{a C~ aCeasT~ CaRTe e mai DegRab~ o gRuPaRe De PRoieCTe, {i, TehniC VoRbinD, CaTalogul exTins al Con}inuTului unei exPoZi}ii minimale (galaTeCa 13 – 30 maRTie 2014). un CaTalog exTins {i ToToDaT~ inComPleT al unei aCTiViT~}i De 13 ani {i PesTe 60 De oameni – aRhiTeC}i, sTuDen}i aRhiTeC}i {i ingineRi sTRuCTuRisTi – CaRe, De-a lungul PeRioaDei, s-au PeRinDaT FolosiToR PRin biRouRile igloo. asT~Zi sunTem 20, o eChiP~ Cu o meDie De VâRsT~ De 32 De ani {i 7 luni (înTRe 21 {i 42 De ani), DeCi Tân~Ra {i ToToDaT~ exPeRimenTaT~, sobR~ {i Vesel~, enTuZiasT~ {i PRoFunD~. {i DaC~ ToT am ajuns la CiFRe, PoaTe C~ n-aR Fi liPsiT De inTeRes s~ mai liVR~m CâTeVa, suPoRT PenTRu o DesCRieRe CanTiTaTiV~ a Ceea Ce înseamn~ iglooaRChiTeCTuRe. Cei 13 ani De PRoieCTaRe au însemnaT PesTe 300 De PRoieCTe DiFeRiTe, PaRTe exeCuTaTe (PesTe 80), PaRTe R~mase sau aFlaTe în DiFeRiTe sTaDii De PRoieCTaRe (PRoPuneRe, PRoieCTe De auToRiZaRe, PRoieCTe TehniCe eTC). DinTRe aCesTea, liDeRul absoluT îl RePReZinT~ Casele – PesTe 70. aPoi, înTR-o oRDine oaReCaRe: loCuin}e ColeCTiVe (bloCuRi) 28, FunC}iuni TuRisTiCe (hoTeluRi {i Pensiuni) 14, ComeRCiale {i De agRemenT 22, Cl~DiRi De biRouRi 15, PRoieCTe De uRbanism {i sPa}iu PubliC 10. amenaj~Rile inTeRioaRe, CaPiTol aPaRTe, sunT {i ele PesTe 100, Cu 54 De loCuin}e (Case {i aPaRTamenTe) 32 De sPa}ii ComeRCiale {i De agRemenT {i ResTul biRouRi, TuRisTiCe. nu ne liPsesC Din PoRToFoliu niCi luCR~Rile inDusTRiale, De{i mai Pu}ine Ca num~R (sub 10) {i niCi Designul De obieCT (PesTe 30). a, {i Ca s~ nu uiT: aCeasTa nu e o PReFa}~!

bRuno anDRe{oiu

aCeasTa nu e o monogRaFie

00_intro.indd 7 3/24/14 5:59 PM

LOCUIN}E

01_case.indd 8 3/24/14 4:15 PM

9

CASE APARTAMENTE MANSARDE

01_case.indd 9 3/24/14 4:15 PM

14

CASA GHERbEA2003-2006

PLAN PARTERAUTORI: bruno andre{oiu, arTHur }in}u, ivona enaCHe

PROIECT EXECUTAT

01_case.indd 14 3/24/14 4:15 PM

15

PLAN ETAJ

01_case.indd 15 3/24/14 4:15 PM

28

APARTAMENT bUFTEA

2005-2006

AUTORI: bruno andre{oiu, radu mÅrZa,ana maria miHai, olivia saFer

PROIECT EXECUTAT

01_case.indd 28 3/24/14 4:16 PM

29

01_case.indd 29 3/24/14 4:16 PM

30

CASA ANASTASIU

2006-2010

PLAN PARTER

AUTORI: bruno andre{oiu, ana dinu}~, mirCea sTroesCu; reZisTen}~: FlorenTina sandu

PROIECT EXECUTAT

01_case.indd 30 3/24/14 4:16 PM

31

PLAN ETAJ

01_case.indd 31 3/24/14 4:16 PM

40

AUTORI: bruno andre{oiu, gabriel amZuCu

CASA DELTA DUN~RII 2

2008

PROPUNERE

PLAN PARTER

01_case.indd 40 3/24/14 4:17 PM

41

AUTORI: bruno andre{oiu, ana dinu}~, mirCea sTroesCu

CASA DELTA DUN~RII 3

2008

PROPUNERE

PLAN PARTER

01_case.indd 41 3/24/14 4:17 PM

46

AUTORI: bruno andre{oiu, dana Tigan, laura li}Canu, r~Zvan blendea, andrei Creang~, mirCea sTroesCu; reZisTen}~: FlorenTina & paul sandu

CASA SNAGOv

2009-2014

PROIECT EXECUTAT

01_case.indd 46 3/24/14 4:18 PM

47

PLAN PARTER

01_case.indd 47 3/24/14 4:18 PM

52

AUTORI: bruno andre{oiu, ana dinu}~, CaTrinel negru, dana Tigan, raZvan blendea, mirCea sTroesCu; reZisTen}~: FlorenTina & paul sandu

FOREST HOUSE

2010-2013

PLAN PARTER

PROIECT EXECUTAT

01_case.indd 52 3/24/14 4:19 PM

53

PLAN ETAJ

01_case.indd 53 3/24/14 4:19 PM

68

AUTORI: bruno andre{oiu, andrei Creang~

CASA PRAID

2013

PLAN PARTER

PROPUNERE

01_case.indd 68 3/24/14 4:21 PM

69

AUTORI: bruno andre{oiu, andrei Creang~, mirCea sTroesCu

CASA CUbE, CASA Tv

2013

PLAN

PAR

TER

PLAN PARTER

PROPUNERE

01_case.indd 69 3/24/14 4:21 PM

70

AUTORI: adrian CioC~Zanu, ana maria miHai, mirCea sTroesCu

AMENAJARE CASA DRAGALINA

2013

PROIECT TEHNIC

01_case.indd 70 3/24/14 4:21 PM

LOCUIN}E COLECTIvE

01_case.indd 71 3/24/14 4:21 PM

7372

Autori: bruno andre{oiu, dana Tigan, CaTrinel negru, Madi MironesCu, raul ardelean, razvan Teodoropol

imobil Str. PuSkin2005-2007

ProiECt EXECutAt

PlAn PArtEr

PlAn EtAJ 1

02_loc colective.indd 72 3/24/14 3:55 PM

7372

Autori: bruno andre{oiu, dana Tigan, CrisTina niColaesCu, MirCea sTroesCu

imobil JAndArmEriEi2007

ProPunErE

PlAn PArtEr

02_loc colective.indd 73 3/24/14 3:55 PM

7574

Autori: bruno andre{oiu, dana Tigan, siMina dron, CaTrinel negru,CrisTina niColaesCu, alina Trufin, MirCea sTroesCu

imobil Str. mEtEorologiEi 2007

ProiECt tEHniC

02_loc colective.indd 74 3/24/14 3:55 PM

7574

PlAn EtAJ 1

02_loc colective.indd 75 3/24/14 3:55 PM

8382

Autori: bruno andre{oiu, ana dinu}~, CaTrinel negru, MirCea sTroesCu

imobil buz~u2008

ProiECt tEHniC

PlAn PArtEr

02_loc colective.indd 82 3/24/14 3:55 PM

8382

Autori: bruno andre{oiu, olivia safer, laura li}Canu, MirCea sTroesCu

AmEnAJArE imobilE vArnA2008

ProiECt tEHniC

02_loc colective.indd 83 3/24/14 3:56 PM

FUNC}IUNIPUBLICE

03_club.indd 88 3/24/14 4:55 PM

CLUBURISALINETÂRGURIRESTAURANTEMAGAZINE

03_club.indd 89 3/24/14 4:55 PM

9594

ACAdEMIA LG2009

AUToRI: bruno andre{oiu, dana tigan, catrinel negru, adrian boro{, Mircea StroeScu

PRoIECT ExECUTAT

03_club.indd 94 3/24/14 4:55 PM

9594

03_club.indd 95 3/24/14 4:55 PM

101100

CLUB KULTUhAUS

2011

AUToRI: bruno andre{oiu, andrei creang~, Mircea StroeScu

PRoIECT ExECUTAT

03_club.indd 100 3/24/14 4:56 PM

101100

03_club.indd 101 3/24/14 4:56 PM

103102

AUToRI: bruno andre{oiu, gabriel aMzucu, andrei oproiu; reziSten}~: teodor cojanu

{TRANd PRAId

2011

PRoIECT ExECUTAT

PLAN PARTER

03_club.indd 102 3/24/14 4:56 PM

103102

PLAN ETAj

03_club.indd 103 3/24/14 4:56 PM

105104

AUToRI: bruno andre{oiu, andrei iv~neScu, Mirecea StroeScu

SF SALINA PRAId

2011

PRoPUNERE

03_club.indd 104 3/24/14 4:56 PM

105104

03_club.indd 105 3/24/14 4:56 PM

107106

AUToRI: bruno andre{oiu, andrei iv~neScu, andrei creang~, gabriel aMzucu, Mircea StroeScu

SF SALINA SLANIC

2011

PRoPUNERE

03_club.indd 106 3/24/14 4:56 PM

107106

03_club.indd 107 3/24/14 4:56 PM

113112

AUToRI: bruno andre{oiu, andrei iv~neScu

CoMPLEx SPoRTIv TULCEA

2012

PRoPUNERE

03_club.indd 112 3/24/14 4:56 PM

113112

AUToRI: bruno andre{oiu, ana dinu}~, andrei iv~neScu,

Florin t~n~Soiu, gabriel aMzucu, Mircea StroeScu

CRAM~ CERNAvod~

2012

PRoPUNERE

03_club.indd 113 3/24/14 4:56 PM

117116

03_club.indd 117 3/24/14 4:57 PM

117116

AUToRI: bruno andre{oiu, criSitna nicolaeScu, andrei creang~

PAvILIoNUL RoMÂNIEI BIoFACh 2012

2012

PRoIECT ExECUTAT

03_club.indd 116 3/24/14 4:57 PM

118

AUToRI: bruno andre{oiu, gabriel aMzucu, andrei oproiu

CANTIN~ UPB

2013

PRoIECT ExECUTAT

03_club.indd 118 3/24/14 4:57 PM

BIRoURI

03_club.indd 119 3/24/14 4:57 PM

125124

Autori: bruno andre{oiu, ana dinu}~, ana Maria MiHai, MirCea STroeSCu

Birouri HQ viCtoriei2006-2011

ProieCt exeCutAt

04_birouri.indd 124 3/24/14 5:05 PM

125124

PLAn PArter

PLAn etAj Curent

04_birouri.indd 125 3/24/14 5:05 PM

131130

Autori: bruno andre{oiu, ana dinu}~, adrian CioC~Zanu,andrei CreanG~, GeorGe barbu, MirCea STroeSCu

Birouri monoLit

2011

ProieCt exeCutAt

04_birouri.indd 130 3/24/14 5:05 PM

131130

PLAn etAj 1 PLAn etAj 5

04_birouri.indd 131 3/24/14 5:06 PM

137136

Autori: bruno andre{oiu, andrei CreanG~, adrian CioC~Zanu, andrei oProiu, CaTrineL neGru, MirCea STroeSCu, irina LiPan

AnSAmBLu Str. B. v~C~reSCu

2013

ConCurS

PLAn de SituA}ie

04_birouri.indd 136 3/24/14 5:06 PM

137136

04_birouri.indd 137 3/24/14 5:06 PM

138

Autori: bruno andre{oiu, dana TiGan, MirCea STroeSCu

Birouri deCorAd

2013

ProPunere

04_birouri.indd 138 3/24/14 5:06 PM

creo

HoteLuriPenSiuni

04_birouri.indd 139 3/24/14 5:06 PM

143142

AmeNAjAre Hotel epoque

2009-2011

proieCt eXeCutAt

Autori: bruno andre{oiu, dana Tigan, gabriel aMzucu, ionela z~noag~, Mircea STroeScu, criSTina nicolaeScu, caTrinel negru

05_hotel_pensiune.indd 142 3/24/14 5:19 PM

143142

plAN pArter

05_hotel_pensiune.indd 143 3/24/14 5:19 PM

145144

peNsiuNe sf GHeorGHe 1

2009-2013

plAN pArter

proieCt eXeCutAt

Autori: bruno andre{oiu, criSTina nicolaeScu, dana Tigan, andrei creang~, Mircea STroeScu

05_hotel_pensiune.indd 144 3/24/14 5:19 PM

145144

05_hotel_pensiune.indd 145 3/24/14 5:20 PM

149148

Autori: bruno andre{oiu, ana dinu}~, ana Maria Mihai, Mircea STroeScu

sf Hotel prAiD

2012

propuNere

05_hotel_pensiune.indd 148 3/24/14 5:20 PM

149148

plAN etAj 1

05_hotel_pensiune.indd 149 3/24/14 5:20 PM

DESIGN

06_spatii publice.indd 152 3/24/14 5:25 PM

SPA}II PUBLICE

06_spatii publice.indd 153 3/24/14 5:25 PM

157156

AUtorI: bruno andre{oiu, andrei creang~, Mircea stroescu

PIEtoNAL PIAtrA NEAm}

2010

CoNCUrS

06_spatii publice.indd 156 3/24/14 5:26 PM

157156

06_spatii publice.indd 157 3/24/14 5:26 PM

163162

AUtorI: bruno andre{oiu, cristina nicolaescu, Mircea stroescu

FÂNtÂNA mArIEI t~NASE

2013

ProPUNErE

06_spatii publice.indd 162 3/24/14 5:26 PM

163162

06_spatii publice.indd 163 3/24/14 5:26 PM

165164

AUtorI: bruno andre{oiu, Florin t~n~soiu, Mircea stroescu

SF PIEtoNAL PrAID

2010 - 2013

ProPUNErE

06_spatii publice.indd 164 3/24/14 5:26 PM

165164

DESIGN DE oBIECt

06_spatii publice.indd 165 3/24/14 5:26 PM

167166

Autori: bruno andre{oiu, laura li}canu, adrian boro{,andrei oproiu, Mircea StroeScu

AutoMAt

2010 - 2013

ProiECt EXECutAt

07_design obiect.indd 166 3/24/14 5:33 PM

167166

Autori: bruno andre{oiu, andrei creang~, andrei oproiu, Mircea StroeScu

StA}ii CArBurAN}i

2010 - 2013

ProPuNErE

07_design obiect.indd 167 3/24/14 5:33 PM

171170

Autori: bruno andre{oiu, andrei creang~, dana tigan, ana Maria Mihai

MoBiLiEr PrEDEAL

2010

ProiECt EXECutAt

07_design obiect.indd 170 3/24/14 5:33 PM

171170

Autori: bruno andre{oiu, arthur }in}u

BooC~t~riA

2013

ProiECt tEHNiC

07_design obiect.indd 171 3/24/14 5:34 PM

BR

UN

O A

ND

RE{

OIU

AD

RIA

N C

IOC

~ZAN

U

AN

A D

INU

}~

DAN

A T

IGAN

CR

ISTIN

A N

ICO

LAES

CU

AN

DR

EI C

REAN

G~

CATR

INEL N

EG

RU

FLO

REN

TIN

A S

AN

DU

AN

DR

EI O

PR

OIU

MIR

CEA S

TR

OES

CU

AR

TH

UR

}IN

}U

OC

TAVIA

N D

RAG

OM

IR

AU

RO

RA N

EAC

{U

R~ZVAN

AR

MEAN

U

CO

NS

TAN

TIN

CH

IUAR

U

CO

SM

IN D

UM

ITR

ES

CU

LAU

RA L

I}C

AN

U

AD

RIA

N B

OR

O{

ION

ELA A

MZU

CU

GAB

RIE

L A

MZU

CU

AN

A M

AR

IA M

IHAI

AN

DR

EI IV

~N

ES

CU

AN

DR

EEA B

UTA

GEO

RG

E B

AR

BU

RO

BER

T Z

OTES

CU

OLIV

IA S

AFER

TEO

DO

R C

OJAN

U

ECHIPA IGLOOARCHITECTURE2001-2014

08_echipa.indd 174 3/24/14 5:46 PM

R~ZVAN

BLEN

DEA

TU

DO

R G

AN

EA

FLAVIA

RO

{U

IRIN

A C

ON

TES

CU

DAN

IEL C

AR

MAC

IU

EM

A B

OG

OI

ALEXAN

DR

U D

UC

A

RU

XAN

DR

A R

AD

IAN

CO

STIN

HAZAR

IAN

RAD

U M

ÅR

ZA

IULIA

NA {

TEFAN

AN

CA D

R~G

AN

CR

ISTIN

A P

~U

N

VIC

TO

R V

OIA

AN

A C

HU

KO

R

IULIA

MIH

I{

LIV

IU IO

N

ALIN

A T

ATU

EU

GEN

BU

RLAC

U

IOLAN

DA V

OIA

SC

IUC

IVO

NA E

NAC

HE

CO

RIN

A C

AR

ATA

PAU

L S

AN

DU

MAR

A R

A}O

IU

OAN

A U

NC

IULEAN

U

CO

SIM

A O

PÅR

TAN

RAU

L A

RD

ELEAN

SIM

INA D

RO

N

IOAN

A V

OIC

U

AD

ELA IAC

OB

AN

08_echipa.indd 175 3/24/14 5:46 PM

top related