custodie_[ngo4207]_custodia explicata de arpcc_ro.pdf
Post on 10-Dec-2015
235 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Ce trebuie să ştii despre custodie, programele de legături personale şi locuinţa copilului
Cunoaşte-ţi drepturile şi obligaţiile cu privire la copilul tău
www.arpcc.ro
2 / 14
Cunoaşteţi
drepturile şi
responsabilităţile
în ceea ce-l
priveşte pe copilul
tău
Dacă ai un copil, tu şi partenerul aveţi
atât drepturi, cât şi obligaţii faţă de el.
Printre acestea se numără dreptul de a
petrece timp cu copilul şi dreptul de a
lua decizii privitor la copil. Atunci când
nu mai formaţi o familie, trebuie să
decideţi cum vă veţi exercita aceste
drepturi şi obligaţii, deoarece chiar
dacă nu mai locuiţi împreună, sunteţi
ambii chemaţi să decideţi cu privire la
modul în care va continua exercitarea
acestor drepturi şi obligaţii.
Termenul juridic ce circumscrie aceste
drepturi şi obligaţii este autoritatea
părintească sau ceea ce se numeşte
colocvial, custodia minorilor. Custodia
implică un aranjament privitor la:
• locuinţa copilului,
• deciziile importante privitoare la copil şi
• legăturile personale dintre copil şi părinţi.
Deşi denumirea legală este cea de
autoritate părintească vom folosi în
cele ce urmează termenul echivalent de
custodie utilizat la nivel internaţional şi
introdus în literatura din România de
către UNICEF prin Manualul pentru
implementarea Convenţiei cu privire la
drepturile copilului . (p. 16,54). Manualul
se poate consulta on-line la adresa web
http://www.arpcc.ro/lex/008.
Custodia nu se rezumă la a decide locul unde va locui copilul, ci stabileşte şi cine va lua deciziile importante
privind viaţa lui
3 / 14
Custodia
Custodia asupra copilului reprezintă
ansamblul drepturilor şi îndatoririlor
legate de îngrijirea copilului după
divorţul sau separarea părinţilor.
Tipul de custodie ales stabileşte cine va
lua deciziile importante din viaţa unui
copil, cum ar fi cele legate de educaţia,
religia, scoaterea copilului din ţară şi
intervenţiile medicale, etc.
Custodia priveşte de asemenea şi
îngrijirile fizice acordate copilului şi mai
ales locul unde copilul locuieşte.
Custodia asupra copilul poate reveni
unui singur părinte sau ambilor părinţi.
În cazuri excepţionale custodia poate fi
exercitată de către alte persoane decât
părinţii (mătuşi şi unchi, bunici, etc.).
Există mai multe forme de custodie care pot coexista în societate: • Custodia unică; • Custodia comună legală; • Custodia comună fizică • Custodia împărţită;
Haideţi să vedem ce înseamnă fiecare
dintre cele patru tipuri de custodie:
Custodia comună legală
Custodia comună legală este modul
preponderent în care se rezolvă în acest
moment deciziile legate de exercitarea
autorităţii părinteşti după divorţ.
Aceasta înseamnă că ambii părinţi
continuă să colaboreze privitor la
deciziile importante din viaţa copilului,
nefiind posibil ca un părinte să ia de
unul singur deciziile majore.
Deşi ambii sunt părinţi custodieni,
copilul locuieşte majoritar la unul dintre
părinţi, numit părinte custodian
rezident sau, pe scurt, părinte rezident.
Părintele rezident este cel care se
ocupă preponderent de îngrijirea zilnică
a copilului.
Te sfătuim să nu renunţi la custodia asupra
copilului tău! Dacă vrei ca minorul să
locuiască la celălalt părinte nu trebuie
să renunţi la autoritatea părintească
asupra copilului ci doar să menţionezi instanţei că doreşti
ca locuinţa copilului să fie stabilită la celălalt
părinte.
Custodia comună legală este regula
conform noului cod civil. Dacă eşti un
părinte care s-a îngrijit cu o minimă
responsabilitate de copil anterior
4 / 14
separării şi dacă nu pui în pericol copilul
prin comportamentul tău, ai tot dreptul
să ţi se recunoască exercitarea în
comun a autorităţii părinteşti.
Custodia unică
Custodia unică reprezintă modul în
care anterior intrării în vigoare a noului
cod civil se rezolvau toate deciziile
legate de exercitarea autorităţii
părinteşti după divorţ. În acest moment
există în România multe familii
divorţate care sunt într-un astfel de
aranjament de tip custodie unică.
Termenul legal era cel de încredinţare a
copilului spre creştere şi educare.
Conform legii vechi încredinţarea se
făcea doar unuia dintre cei doi părinţi
fiind imposibil ca autoritatea
părintească după divorţ să se exercite
în comun.
Şi pe noua legislaţie e posibil ca
instanţa să considere că e în interesul
copilului ca exercitarea autorităţii
părinteşti să se facă în mod unic dar
aceste situaţii sunt excepţionale.
În cazul custodiei unice, copilul
locuieşte cu şi este îngrijit de părintele
custodian care exercită singur
autoritatea părintească şi are dreptul
de a lua de unul singur orice decizie
privitoare la copil, fiind însă dator să o
comunice din timp celuilalt părinte.
Părintele necustodian are de obicei
definit de către instanţă un drept de a
menţine relaţii personale cu minorul
care de regulă se reflectă prin:
• dreptul de a vizita pe copil la locuinţa acestuia,
• dreptul de a găzdui temporar pe copil anumite perioade de timp,
• dreptul de a purta corespondenţă cu copilul,
• dreptul de a fi informat cu privire la deciziile majore referitoare la copil luate de către părintele custodian
• dreptul de a primi informaţii detaliate despre situaţia şcolară şi medicală a copilului.
Chiar dacă în acest moment eşti părinte necustodian
pentru că nu ţi s-a încredinţat copilul spre creştere şi
educare, conform legii vechi, poţi apela la instanţă
pentru a obţine custodie comună asupra minorului
deoarece sentinţele privitoare la raporturile
dintre părinţi şi copii nu sunt niciodată
definitive iar intrarea în vigoare a legii noi reprezintă un motiv
suficient de reanalizare a modului de exercitare a
autorităţii părinteşti
5 / 14
Custodia comună fizică
Deşi legiuitorul nu o prevede în mod
expres, custodia comună fizică este
posibilă în condiţiile legislaţiei actuale.
În cazul custodiei comune fizice copilul
locuieşte, pe rând, cu ambii părinţi,
perioade de timp aproximativ egale.
De exemplu, el poate petrece alternativ
perioade de câte două săptămâni cu
fiecare părinte.
Acest tip de custodie funcţionează cel
mai bine dacă cei doi părinţi locuiesc în
aceeaşi vecinătate, aproape unul de
altul şi de şcoală, respectiv grădiniţă.
Se consideră că un aranjament este de tip custodie comună fizică
dacă fiecare dintre părinţi găzduieşte copilul mai mult de 40% din timp
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Se consideră că un aranjament este de tip custodie comună legală dacă unul dintre părinţi găzduieşte copilul mai mult de 60% din timp
Custodia împărţită
Se aplică familiilor cu mai mulţi copii.
Unul dintre părinţi primeşte custodia
unică a unui copil iar celălalt pentru cel
de-al doilea, etc.
Acest aranjament a fost utilizat cu
precădere anterior intrării în vigoare a
noului cod civil pentru a mima un
aranjament de tip custodie comună,
dar era destul de rar întâlnit de aceea
nu ne vom referi la el pe cuprinsul
acestui material.
Există şi în contextul noului cod civil
situaţii în care poate fi util.
Deciziile privitoare la copil Se disting două tipuri de decizii pe care
părinţii le iau relativ la copil:
Deciziile de zi cu zi:
Deciziile curente cu privire la copil se
iau de părintele care îl găzduieşte la
acel moment nefiind fezabil ca pentru
orice decizie părinţii să se pună în
prealabil de acord.
Astfel, în funcţie de timpul pe care
copilul îl petrece cu fiecare dintre
părinţi, aceştia vor fi pe rând în situaţia
de a lua decizii curente cu privire la
copil.
6 / 14
Deciziile importante
Deciziile importante cu privire la copil
se iau de părintele sau părinţii care
exercită custodia asupra copilului.
Conform celor arătate mai sus, pot fi
situaţii în care deciziile sunt luate de o
singură persoană (părintele custodian
unic, în cazul custodiei unice ori a
custodiei împărţite) sau de către ambii
părinţi care trebuie să se pună de acord
(cazul custodiei comune legale ori a
custodiei comune fizice, în care ambii
părinţi sunt părinţi custodieni).
Locuinţa copilului Locuinţa copilului este o noţiune
introdusă de codul civil intrat în
vigoarea la 1 octombrie 2011,
inexistentă în vechea legislaţie.
Copilul ai cărui părinţi nu sunt divorţaţi
locuieşte la părinţii săi. După divorţ
părinţii pot decide de comun acord cu
privire la locuinţa copilului, ca parte a
divorţului pe cale notarială ori judiciară.
În caz că nu se înţeleg cu privire la acest
aspect, instanţa de tutelă este chemată
să decidă unde va locui minorul în mod
statornic.
Puteţi afla mai multe informaţii despre
locuinţa minorului şi criteriile de
selectare a locuinţei minorului propuse
de către ARPCC, dacă accesaţi linkul
http://arpcc.ro/wiki/locuinta-copil
Programele de legături personale Interesul superior al copilului reclamă
ca acesta să crească înconjurat de ambii
părinţi chiar dacă aceştia au decis să se
despartă. De aceea legislaţia actuală din
România, ca de altfel din majoritatea
ţărilor civilizate porneşte de la premisa
că autoritatea părintească trebuie
exercitată în comun (custodie comună
fizică sau custodie comună legală) iar
părintele cu care copilul nu locuieşte în
mod statornic trebuie să aibă un drept
de interacţiune cu copilul ”rezonabil şi
generos”.
Dreptul la legături personale nu este doar cel al
părintelui ci şi, în primul rând, dreptul copilului.
Părintele care exercită custodia în mod
unic ori părintele la unde copilul locuieşte
nu poate refuza contactul celuilalt părinte
cu copilul din cauza animozităţilor dintre cei doi părinţi sau din cauză
că sunt întârzieri ale plăţii pensiei de întreţinere
7 / 14
Presupunem în cele ce urmează că
autoritatea părintească este exercitată
în comun, deoarece cazurile de
exercitare unică ar trebui să fie foarte
rare, începând cu 1 octombrie 2011:
Există mai multe variante de programe
de legături personale:
Programul nereglementat
O primă variantă este aceea în care
părinţii au o relaţie de colaborare
totală. În această situaţie instanţa
stabileşte locuinţa copilului la unul
dintre părinţi împreună cu autoritate
părintească comună dar ora, locul şi
durata interacţiunilor dintre părintele
nerezident şi copil nu sunt specificate,
lăsând părinţii să le stabilească de
comun acord.
Programul reglementat prin
negocieri O a doua variantă este aceea în care
părinţii au reuşit să ajungă la un acord
singuri ori cu ajutorul unui mediator,
acord şi au reuşit să concretizeze
înţelegerea într-un plan parental care
descrie în detaliu locuinţa minorului,
ora, locul şi durata interacţiunilor dintre
părintele nerezident şi copil. Înţele-
gerea părinţilor poate lua şi forma
tranzacţii încheiate prin negocierea
avocaţilor. Indiferent de situaţie părinţii
pot să supună planul parental
autorizării notarului ori a instanţei.
Programul reglementat de
către instanţa de tutelă
Când părinţii nu pot negocia un acord
cu privire la modul de desfăşurare a
programului de legături personale, ora,
locul şi durata interacţiunilor dintre
părintele nerezident şi copil trebuie
stabilite de către instanţa de tutelă.
În cele ce urmează vom vorbi despre
custodia comună legală sau custodia
comună fizică deoarece potrivit noului
cod civil părinţii exercită autoritatea
părintească în comun şi doar în condiţii
excepţionale (părinte incapabil să
exercite autoritatea părintească ori
care pune în primejdie pe copil) se
acordă custodie unică.
În cazul unui divorţ sau a unei separări a părinţilor, autoritatea competentă, notarul sau instanţa de
tutelă, trebuie să ţină cont de înţelegerea părinţilor.
Metode de reglementare Există patru metode de a stabili locuinţa copilului şi programul de legături personale ale acestuia:
Metoda Cost
1. Înţelegerea părinţilor ($)
2. Medierea ($$)
3. Negocierea avocaţilor ($$$$)
4. Decizia instanţei ($$$$$$$$)
8 / 14
Primele două metode au ca rezultat un
document numit plan parental în timp
ce rezultatul negocierii avocaţilor este o
concretizat într-un document numit
tranzacţie. Documentul emis de către
instanţă se numeşte sentinţă.
Durata procedurilor precum şi costurile
financiare sau emoţionale ale părinţilor
tind să crească pe măsură ce creşte
numărul asignat fiecăreia dintre cele
patru metode prezentate mai sus.
Cea mai bună înţelegere cu privire la
stabilirea locuinţei şi stabilirea
programului de legături personale al
minorului cu părintele nerezident este
cea pe care tu şi partenerul tău o puteţi
încheia şi accepta de comun acord.
Orice înţelegere amiabilă trebuie
certificată la notariat sau încuviinţată
de către instanţa de tutelă, nefiind
altfel valabilă din punct de vedere legal.
Înţelegerea părinţilor (asistată sau nu)
este de preferat deoarece aşa este cel
mai probabil că veţi fi dispuşi să
respectaţi prevederile ei. De asemenea,
pentru că vă cunoaşteţi copilul cel mai
bine, va fi probabil o înţelegere care îi
va conveni acestuia cel mai mult. Atunci
când copii au o vârstă la care îşi pot
exprima opiniile, e util să îi discutaţi cu
ei şi, în măsura în care cererile lor sunt
rezonabile, să le includeţi în planul
parental agreat întocmit.
Totuşi, câteodată, părinţilor le este
greu să cadă de acord privitor la cele
două aspecte de mai sus. Dacă nu
ajungeţi la un consens, puteţi apela la
celelalte metode enunţate, ordinea de
preferinţă fiind aceasta: medierea,
negocierea între avocaţi şi decizia
instanţei.
Înţelegerea părinţilor (neasistată)
Dreptul la legături personale ”rezonabil
şi generos” acordat părintelui
nerezident va funcţiona cel mai bine
atunci când tu şi celălalt părinte puteţi
colabora cu privire la aspectele ce îl
privesc pe copil.
Dacă v-aţi înţeles asupra stabilirii
locuinţei copilului şi a dreptului de
legături personale pe care părintele
nerezident îl va avea cu copilul,
formulaţi toate acestea într-un
document scris numit plan parental.
9 / 14
Este util să vă puneţi de acord dintr-un
început cu privire la majoritatea
aspectelor care pot apărea pe măsură
ce copilul creşte, deoarece atunci când
vor apărea neînţelegeri e mult mai greu
să le mai reconciliaţi.
Vă sugerăm să detaliaţi programul zilnic
al copiilor în perioadele în zilele
lucrătoare şi în zilele de weekend şi în
timpul vacanţelor precum şi cine are
responsabilitatea transportului copilului
de la o reşedinţă la alta precum şi orele
când acest transfer trebuie să se facă,
dacă apar neînţelegeri în viitor.
Vă recomandăm să folosiţi planul
parental propus de către ARPCC. Planul
se poate descărca de la adresa
www.arpcc.ro/wiki/plan-parental
Planul parental propus are avantajul că
structurează deciziile dând, în acelaşi
timp părinţilor suficientă flexibilitate de
a modifica prevederile sale conform cu
schimbările de context viitoare.
Prin faptul că indică posibilele situaţii
neclare ce pot apărea în viaţa copiilor în
viitor, oferă o platformă de colaborare
pentru viitor care e benefică copiilor.
El este inspirat din practica statelor cu
experienţă îndelungată în aplicarea
custodiei comune şi oferă părinţilor o
ghidare de calitate.
Planul parental oferă posibilitatea să se
decidă, dintr-un început şi ne-echivoc
cu privire la abordarea chestiunilor de
împărţire a responsabilităţilor parentale
dar şi cu privire la modul în care se vor
rezolva eventualele neînţelegeri dintre
părinţi.
E util să agreaţi un algoritm echitabil de luare a deciziilor
în situaţia în care ajungeţi la un blocaj.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De exemplu, dacă sunt
doi copii implicaţi, puteţi specifica faptul că pentru
un copil ultimul cuvânt îl ai tu iar pentru celălalt
copil îl are partenerul tău.
În măsura în care vă înţelegeţi cu privire
la majoritatea aspectelor din acest plan
parental, documentul poate fi
completat în aproximativ 2-3 ore.
Planul parental poate fi depus apoi la
judecătoria unde aţi depus dosarul de
divorţ sau poate fi certificat de către un
notar. Notarul nu are însă dreptul să
accepte nici o înţelegere care ar implica
exercitarea autorităţii părinteşti de
către un singur părinte.
Medierea
Dacă nu puteţi ajunge la o înţelegere cu
celălalt părinte pe anumite aspecte din
planul parental atunci este foarte util să
cereţi asistenţa unui mediator.
10 / 14
Mediatorul este o persoană care vă va
ajuta să încheiaţi o convenţie privind
exercitarea autorităţii părinteşti
stabilirea locuinţei copilului şi dreptul
de vizită. El este independent şi nu
poate să ia decizii în locul părinţilor.
Poate totuşi să vă ajute să fiţi şi unul şi
altul mai obiectivi când negociaţi planul
parental.
Mediatorul ia notă de cele agreate de
către părinţi în timpul medierii după
care redactează un document care
descrie lucrurile asupra cărora părinţii
s-au pus de acord.
Mulţi mediatori utilizează planul
parental propus de către ARPCC ca
ghidare, pentru a se asigura că
documentul pe care îl redactează
acoperă toate posibilele aspecte
viitoare din viaţa copiilor.
Rezultatul muncii mediatorului poate
avea mai multe denumiri dar, în esenţă,
este vorba tot de un plan parental.
Ca şi în cazul înţelegerii amiabile
neasistate, planul parental redactat cu
asistenţa mediatorului trebuie să fie
certificat de către un notar ori de către
instanţa de tutelă.
Dacă doriţi să luaţi legătura cu un
mediator vă recomandăm mediatorii
înscrişi pe situl ARPCC la adresa
www.arpcc.ro/mediatori.
O listă a tuturor mediatorilor disponibili
în aria geografică unde locuiţi poate fi
găsită pe situl Consiliului de Mediere
sau la sediul instanţei.
Medierea este un procedeu care are
rezultate extrem de valoroase cu privire
la aplanarea conflictelor dintre părinţi
fiind şi mult mai puţin costisitoare
decât negocierea dintre avocaţi ori
disputa în faţa judecătorului.
Negocierea efectuată de avocaţi
Dacă nu vă înţelegeţi cu celălalt părinte
sau este prea dificil să vorbiţi cu el,
puteţi cere unui avocat să negocieze în
numele vostru aspectele legate de
locuinţa copilului şi întinderea
programului de le legături personale
acordat părintelui nerezident.
Avocatul vă va întreba ce prevederi
doriţi, vă va da sfaturi şi apoi va negocia
cu celălalt părinte sau cu avocatul lui
pentru a ajunge la o înţelegere.
Înţelegerea se numeşte în acest caz
tranzacţie şi, în general se supune
aprobării instanţei de tutelă dar, uneori
poate fi suficient să fie autentificată la
notar.
Decizia instanţei de tutelă
Uneori pot exista disensiuni majore
între părinţi. Dacă niciuna din metodele
anterioare nu funcţionează, sau e
evident că nu vă puteţi înţelege, puteţi
cere unui judecător să hotărască în
locul vostru cine va avea dreptul de a
11 / 14
găzdui minorul în mod statornic (adică
cine va fi părintele rezident) şi cine va
avea doar un drept de a păstra legături
personale (adică cine va fi părintele
nerezident).
Instanţa nu numeşte explicit părinţii ca fiind
părinte rezident şi respectiv părinte nerezident ci face acest lucru prin faptul
că se pronunţă cu privire la locuinţa copilului după
divorţ, stabilind-o la unul dintre voi.
Judecătorul va asculta ce aveţi de spus
fiecare dintre cei doi părinţi şi va lua o
decizie în interesul copilului care,
conform legislaţiei româneşti dar şi
internaţionale ar trebui să prevaleze
asupra intereselor părinţilor.
Dacă anterior intrării în vigoare a noului
cod civil funcţiona o prezumţie nescrisă
de încredinţare a copilului către mamă
(autoritatea părintească exercitată
exclusiv de către aceasta) prezumţia
sub care ar trebui să opereze instanţele
de tutelă ar trebui să fie aceea de
autoritate părintească comună.
Din păcate rezolvarea în instanţă, în
contradictoriu este cea mai costisitoare
variantă de rezolvare a diferenţelor de
opinii cu privire la exercitarea
autorităţii părinteşti. Deoarece
instanţele sunt aglomerate de dosare
rezolvarea dosarului tău va dura foarte
mult. Procedurile judiciare sunt
complicate şi este nevoie să vă angajaţi
un avocat care să vă asiste la care să vă
reprezinte în instanţă şi să redacteze
actele necesare, altfel puteţi avea
surprize neplăcute în timpul procesului.
Costurile avocaţiale în cazul disputelor
în instanţă pot fi semnificative.
Conform legii, instanţa de tutelă este
obligată să stabilească locuinţa copilului
la unul dintre cei doi părinţi. Din păcate
practica instanţelor de tutelă este
neunitară cu privire la stabilirea
locuinţei copilului deci, din acest punct
de vedere sunteţi în faţa unei “loterii”
în care nici măcar avocatul tău nu îţi va
putea garanta rezultatul.
Cu privire la stabilirea programului de
legături personale soluţia apelării la
instanţa de tutelă vă lasă cel mai puţin
control asupra prevederilor legate de
stabilirea întinderii programului de
legături personale.
Cel mai probabil judecătorul va da o
decizie care nu va satisface niciuna
dintre părţi ceea ce implică apelarea la
căile de atac (apel şi recurs) ceea ce
poate să crească şi mai mult costurile.
Pe lângă costurile financiare trebuie să
luaţi în seamă şi costul emoţional al
procedurilor precum şi faptul că în
general procedura contencioasă (în faţa
12 / 14
instanţei) implică acuzaţii mai mult sau
mai puţin adevărate pe care părţile le
fac în faţa instanţei, ceea ce e de natură
să exacerbeze nivelul de conflict.
Dacă celălalt părinte a fost violent sau abuziv nu este recomandat să apelezi la
mediere, fiind recomandat fie să ceri unui avocat să
negocieze în numele tău, fie să apelezi la decizia instanţei.
Anumite instanţe din România au
adoptat bunele practici din străinătate
şi utilizează chiar ele un plan parental
pe care îl supun părinţilor spre discuţie
în cadrul şedinţei de judecată. Din
păcate acest trend nu e încă majoritar
în România în ciuda unei iniţiative
sponsorizate de către CSM şi UNICEF
care militează pentru implementarea
obligativităţii existenţei unui plan
parental. Puteţi însă cere instanţei în
faţa căreia vă prezentaţi să utilizeze un
planul parental propus de către ARPCC.
Pe măsură ce tot mai mulţi părinţi şi
avocaţi vor cere acest lucru în instanţe,
acestea se vor alinia acestei bune
practici.
Stabilirea temporară a
locuinţei şi a programului de
legături personale
Dacă părinţii care divorţează apelează
la încheierea unei înţelegeri pe cale
amiabilă sau la un mediator, redactarea
planului parental nu ia foarte mult
timp. Tranzacţiile încheiate prin
negocierea avocaţilor tind însă să
dureze mai luni de zile în timp ce
disputa în contradictoriu în instanţă
durează ani de zile.
În această situaţie poate fi oportun ca
părţile să deschidă un proces separat în
procedură de urgenţă prin care să ceară
instanţei să dea o soluţie temporară de
stabilire a locuinţei minorului precum şi
a unui program de relaţii personale
între minor şi părintele cu care
minorului nu va locui în bază
permanentă. Acest proces se numeşte
proces pe “ordonanţă preşedinţială” şi,
în general, ar trebui să se finalizeze
mult rapid decât procesul principal.
Deciziile date de judecător într-o
ordonanţă preşedinţială sunt valide
doar până este luată decizia definitivă
în procesul principal.
Modificarea clauzelor legate
de custodie prin înţelegerea
părinţilor
Prevederile din înţelegerea certificată la
notar sau din cuprinsul sentinţei sunt
obligatorii doar în măsura în care
părinții nu se înțeleg. În viața de zi cu zi
se pot realiza ajustări minore, atâta
13 / 14
timp cât ambii părinţi vă înţelegeţi
asupra lor fără a fi nevoie să apelaţi la
notar ori la judecător. Dacă însă apar
neînţelegeri, prevederile conţinute în
înţelegerea certificată la notar ori în
sentinţa instanţei sunt cele obligatorii.
Dacă ambii părinţi doriţi modificări
importante şi permanente ale planului
parental, ar trebui să le formulaţi în
scris, redactând un nou plan parental
pe care să îl autentificaţi la notar
Chiar şi deciziile definitive ale instanţei,
indiferent dacă instanța a aprobat un
plan parental redactat de comun acord
de către părinţi, un acord de mediere o
tranzacţie sau dacă s-a dat o decizie în
contradictoriu, pot fi modificate dacă se
schimbă condiţiile din familie.
Pentru aceasta trebuie să depuneţi
împreună o nouă cerere adresată
instanţei de tutelă. În cazul în care nu
veţi putea proba această schimbare de
împrejurări, instanţa poate însă refuza
modificarea dispoziţiilor date anterior.
Modificarea clauzelor legate
custodie atunci când părinţii
nu se înţeleg
Dacă celălalt părinte refuză schimbările
propuse de dumneavoastră, puteţi
recurge la mediere pentru a încheia un
nou plan parental sau la negociere prin
intermediul avocaţilor pentru a încheia
o nouă tranzacţie. Dacă reuşiţi să
ajungeţi la un acord prin aceste metode
puteţi apela la autoritatea care a
încuviinţat tranzacţia ori planul parental
original (notar sau instanţă) pentru a o
autentifica. Dacă însă nu aţi putut
ajunge la un acord mai aveţi la
dispoziţie doar calea judiciară. Va trebui
să vă angajaţi un avocat şi să încercaţi
să argumentaţi în faţa instanţei de ce
consideraţi că noile împrejurări implică
o schimbare a măsurilor privitoare la
locuinţa copilului ori la întinderea
programului de legături personale
dintre copil şi părintele nerezident.
Procesele de acest fel, în
contradictoriu, sunt de asemenea
costisitoare din punct de vedere
financiar şi emoţional.
14 / 14
Pensia de întreţinere
În timpul discuţiilor despre custodie,
trebuie abordată de asemenea şi
problema plăţii pensiei de întreţinere a
copilului. Se stabileşte cine plăteşte
pensia alimentară şi valoarea ei în
funcţie de hotărârea privind custodia şi
dreptul de vizită.
Conform noului cod civil, instanţa va
prefera o pensie de întreţinere plătită
în natură de către ambii părinţi
nespecificată ca şi cuantum. Aceasta
înseamnă că ambii părinţi trebuie să
achiziţioneze bunurile şi serviciile
necesare copilului în mod solidar.
Planul parental propus de către ARPCC
vă permite să stabiliţi dintr-un început
cheltuielile ce revin exclusiv fiecărui
părinte, precum și cota din cheltuielile
comune ce revine fiecăruia, lucru care,
odată clarificat, va evita potențiale
neînțelegeri și conflicte din viitor.
Părinţii pot totuşi opta pentru o pensie
de în bani, legea menționând anumite
cote procentuale orientative pe care
instanţa le stabileşte părinţilor.
Atenţie: Deşi legea spune că instanţa
de tutelă este obligată să stabilească
pensia pentru ambii părinţi practica
judecătorească în general impune un
cuantum al pensiei de întreţinere doar
pentru părintele nerezident. Aceasta,
din păcate, nu este abordarea corectă.
Îţi sugerăm să ceri în mod formal să
plăteşti pensia de întreţinere în natură,
instanţa fiind obligată să îţi acorde
acest drept, deoarece legea nouă
stabileşte pensie în bani doar pentru
părinţii asupra cărora se face dovada că
nu se achită cu bună-credinţă de
obligaţia de întreţinere.
Pentru detalii cu privire la pensia de
întreţinere, modalitatea corectă de
instituire a pensiei în bani şi beneficiile
pensiei de întreţinere în natură îţi
recomandăm să accesezi pagina web
www.arpcc.ro/wiki/pensie-copil.
Copyright© Asociaţia Română pentru Custodie Comună, traducere Amelia Gheorghe, adaptare Codin Băltăgan.
Acest material poate distribuit liber cu menţionarea deţinătorului drepturilor de autor.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Material publicat sub înaltul patronaj al Consiliului
Superior al Magistraturii, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al UNICEF ca parte a proiectului de
implementare a bunelor practici privind planul parental. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar
poziţia oficială a acestor organizaţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dacă găsiţi acest material util şi doriţi să contribuiţi la popularizarea bunelor practici din acest domeniu, puteţi să ne sprijiniţi redirecţionând cei 2% din impozitul plătit de dvs. către asociaţia noastră. Detalii pe www.arpcc.ro
versiunea 1.10 - august 2012 [cb521]
acest document se poate descărca de la adresa web:
http://www.arpcc.ro/docs/pg/012
top related